Modele spatiale regionale si generale. Teoriile localizarii

Modele spatiale regionale si generale. Teoriile localizarii

Numar de ore alocat: 4

1. Introducere

Cercetarile empirice asupra organizarii spatiale a unui obiect geografic au avut drept rezultat posibilitatea comparatiei intre obiecte geografice de aceeasi natura. De exemplu, analizandu-se modul de organizare a spatiului in Muntii Trascau, respectiv in Muntii Rodnei, s-ar putea trage anumite concluzii privind similaritatile si diferentierile (specificitatile) dintre cele doua unitati montane. In mod identic, daca s-ar realiza modelele spatiale a doua asezari rurale, cele doua s-ar putea compara. Cateodata, aceasta comparatie intre modele particulare de organizare a spatiului geografic genereaza concluzia ca un anumit model se poate aplica la o intreaga serie de obiecte geografice similare: modelul asezarilor rurale de tip adunat, modelul ghetarului de circ (de tip pirineean), .. .

Asemenea modele se numesc regionale atunci cand ele se aplica pentru o serie de obiecte geografice dintr-un teritoriu oarecare, si generale atunci cand sunt universal valabile (cel putin in teorie).

2. Modele regionale

Dintre acestea, am ales sa prezentam modelele structurii urbane. Modelul lui Burgess sau al dezvoltarii concentrice se inspira din expansiunea teritoriala a orasului Chicago, si pe gruparea teritoriala a populatiei acestui oras pe criteriile socio-economic, rasial si etnic. El a fost apoi aplicat la toate orasele nord-americane, si chiar la cele din Australia, Asia sau Lumea Veche, nu intotdeauna cu succes. El pleaca de la urmatoarele premise:

orasul e construit pe un teren plat, cu egale avantaje pentru extindere in toate directiile;

sistemele de transport sunt accesibile, rapide si ieftine in toate directiile;

cladirile cele mai vechi se afla in centru, si devin din ce in ce mai noi pe masura ce ne indepartam de acesta;

orasul este structurat pe o varietate bine definita de sectoare socio-economice si etnice;

clasele sociale sarace s-au stabilit in apropierea centrului orasului si a locului de munca, evitand costurile ridicate ale transportului si a taxelor mari de locuire;

industria grea este dispersata in cadrul orasului (V. Surd, 2003).

Rezulta un model definit de cinci zone concentrice, dupa cum urmeaza:

a)      Centrul comercial si de afaceri (CBD - Central Business District) - grupeaza principala arie comerciala, magazine, birouri, banci, .. .;

b)      Inelul de tranzitie, cu cladiri vechi, deteriorate, adevarate "maghernite" ale oamenilor nevoiasi, si cu industrie usoara;

c)      Inelul al treilea este tot al clasei sarace, ce a migrat din inelul de tranzitie, precum si al celei de-a doua generatii de imigranti;

d)      Inelul al patrulea este alcatuit din cladiri rezidentiale ale clasei mijlocii;

e)      Inelul exterior include ariile rezidentiale ale celor bogati, cu locuinte private, cu spatii verzi, "aerisite", intre cladiri.

In contrast cu modelul concentric al lui Burgess, Hoyt propune un model sectorial de structurare a spatiului urban. El s-a inspirat initial din modalitatea de organizare a orasului canadian Calgary, dar apoi si-a construit modelul ca urmare a cartarii a opt variabile de locuire din 142 de orase americane (V. Surd, 2003). Premisele de la care a pornit sunt urmatoarele:

populatia instarita a ocupat cele mai bune locuri;

zonele rezidentiale ocupate de cei mai bogati permit accesul cu autoturismul propriu, si astfel s-au putut distanta de ariile industriale sau de cele traversate de caile de comunicatie principale;

o utilizare a terenului atrage dupa sine o alta utilizare de acelasi fel, ceea ce determina dominanta spatiala a unei functii intr-un spatiu anume, si respingerea altor functii.

Fig. 11. Trei tipuri de zonare urbana. Prin zone concentrice (modelul Burgess); Prin sectoare (modelul Hoyt); Prin mai multe centre secundare (modelul Ullman-Harris). 1. C.B.D.; 2. Mica industrie; 3. Zona de locuinte muncitoresti; 4. Aria de rezidenta a clasei de mijloc; 5. Aria de rezidenta a celor instariti; 6. industria grea; 7. district secundar de afaceri; 8. rezidenta suburbana; 9. industrie suburbana; 10. zona de imigratie. Sursa: Jacqueline Beaujeu-Garnier, G.Chabot (1971)

Rezulta o dezvoltare spatiala de tip sectorial-pana. Conform modelului, spatiile cu valoarea cea mai mare au tendinta de a se desfasura de-a lungul principalelor artere de comunicatie, orasul detinand o serie de sectoare de tip "pana" (V. Surd, 2003). Din momentul in care un sector a primit o anumita utilizare, si, in consecinta, o anumita functie, acestea tind sa se extinda pana la periferie.

Ambele modele sunt supuse criticilor, ele nu sunt decat la modul ideal acceptabile pentru o categorie atat de vasta, precum "orasul nord-american"!

Astfel, s-au dezvoltat si alte modele ale structurii urbane: modelul Ullman-Harris (modelul multinuclear), modelul Mann, modelul valorii diferentiate a terenului (o aplicare a modelului von Thnen - vezi mai jos - la spatiul urban).

3. Problema

Pe baza modelelor prezentate, incercati sa va imaginati un model al orasului natal sau al orasului pe care il cunoasteti cel mai bine. In ce masura se potriveste cu unul din cele doua modele de structura urbana de mai sus?

Comparati intre voi rezultatele modelelor pe care le-ati imaginat fiecare pentru orasul sau. Credeti ca exista suficiente asemanari pentru a putea descrie un model regional?

Prezentati si alte exemple de modele regionale, inspirate din geografia fizica:

4. Modelele generale. Teorii ale localizarii

Majoritatea modelelor generale au fost imaginate de economisti, si s-au bucurat destul de tarziu de apreciere in randul geografilor, perioada lor de "glorie" fiind cea a revolutiei cantitative in geografie, intre 1960 si 1975. Una din premisele de plecare a acestor modele este existenta unui spatiu izotrop (omogen) si a unei comportari rationale a fiecarui individ, in vederea maximizarii profiturilor.

Modelul von Thnen are ca idee de baza descrierea modului in care spatiul rural este organizat in jurul unui oras, considerat drept piata unica de desfacere, in functie de distanta (costul transportului) si de perisabilitatea produselor destinate pietii. J.H. Von Thnen (1783-1850) si-a scris lucrarea in 1826, dar aceasta n-a intrat in vederile geografilor pana in a doua jumatate a secolului XX. El introduce, ca si teoriile de localizare elaborate ulterior, o abstractizare a ridicata a spatiului prin adoptarea urmatoarelor conditii:

existenta unui stat izolat de restul lumii;

existenta unui singur oras in centrul acestui stat; el reprezinta piata de desfacere pentru produsele agricole;

centrul urban amintit este localizat intr-o campie absolut identica peste tot ("spatiu izotrop") din punct de vedere al fertilitatii si al posibilitatilor de transport;

fermierii schimba produsele agricole in oras pentru bunuri de natura industriala;

costul transportului este direct proportional cu distanta, din moment ce reteaua de transport este distribuita omogen si exista un singur mijloc de transport (calul si caruta, in vremea lui von Thnen);

producatorii agricoli urmaresc maximizarea profiturilor.

Renta terenurilor scade direct proportional cu cresterea distantei fata de centrul de consum, conform formulei:

L = Y (P - C) - YTD

Unde:

L - renta terenului (in functie de locatie), exprimata in /km²;

Y - cantitatea de produse agricole pe unitatea de suprafata (t/km²);

P - pretul de piata al produsului agricol ($/t);

C - costul productiei produsului agricol ($/t);

T - pretul transportului pe unitatea de distanta ($/t/km);

D - distanta (km).

Exemplu: pentru o recolta de 1000 t/km², avand un pret de vanzare de 100 $/t, a carei cost de productie este de 50 $/t, respectiv costul de transport este de 1 $/t/km², renta terenului este de 50000 $/km² in centrul orasului, 40000 $/km² la 10 km distanta, 30000 $/km² la 20 km distanta, iar la peste 50 km profitul devine zero.

Fig. 12. Modelul von Thnen. A. Varianta "clasica"; B. Varianta ulterioara, prin introducerea unui element de anizotropie (raul). Sursa: N. Raboca, V. Surd (1989)

Problema: calculati renta pentru un teren in centrul orasului (D = 0) si la 10 km (D = 10) pentru o recolta de 5000 t/km², cu un pret de vanzare de 50 $/t, un cost de productie de 20 $/t, un cost de transport de 1 $/t/km². La ce distanta de oras devine cultura neprofitabila (L = 0)?

Von Thnen demonstreaza ca distanta fata de centru (piata de desfacere) este factorul care structureaza spatiul rural, initial izotrop, din jurul orasului. Acesta se diferentiaza in mai multe inele de utilizare a terenurilor, dispuse concentric in jurul centrului urban, respectiv:

zona de culturi intensive;

zona de economie forestiera;

zona de culturi extensive, in sistem de rotatie a culturilor;

zona mixta, de crestere a animalelor si cultura extensiva a plantelor;

zona de asolament trienal;

zona de crestere extensiva a animalelor;

zona externa, care nu are legatura directa cu piata de desfacere, activitatea de baza fiind vanatoarea, iar ca mod de utilizare al terenurilor, padurea.

In care din inele se afla, dupa parerea voastra, urmatoarele culturi, si de ce:

grau: ;

rosii: ;

sfecla de zahar: ..;

porumb: ..;

cartofi: ;

orz: .;

pomi fructiferi: ..;

ardei: ..;

floarea soarelui: ;

secara: ;

castraveti: .;

capsuni: .. .

Care credeti ca sunt plusurile si minusurile modelului lui von Thnen?

Intr-o faza ulterioara, s-a renuntat la ideea unui spatiu omogen (izotrop), introducandu-se in model o variabila relationata cu prezenta unui curs de apa. Cum afecteaza acesta dispunerea initial concentrica a inelelor de utilizare a terenurilor? .

In ce masura credeti ca modelul este aplicabil?

Modelul lui Weber. Am constatat ca orasele, ca centre de consum a produselor alimentare, joaca un rol semnificativ in structurarea modurilor de utilizare a terenurilor inconjuratoare. Dar centrele urbane sunt mari consumatoare de resurse naturale de tot felul. Ce influenta are orasul, ca piata de desfacere a produselor si aglomerare de potentiala forta de munca, asupra localizarii prelucrarii resurselor, deci a industriei?

Alfred Weber (1909) publica teoria sa de localizare a activitatilor industriale, in care demonstreaza ca activitatile industriale sunt localizate in functie de costul transportului de la sursa (sau sursele) de materii prime la piata de desfacere, si ca acesta determina punctul (sau arealul) de maxima profitabilitate, considerand ca toate celelalte costuri raman constante. Si Weber pleaca de la o serie de premise ideale (J. Benedek, 2004):

uniformitatea conditiilor de transport, care variaza doar in functie de distanta si de greutatea materialelor transportate;

omogenitatea sistemului economic, politic si cultural;

forta de munca imobila si nelimitata;

salarii constante, dar diferentiate spatial.

Sa presupunem ca o resursa este disponibila in punctul R si o piata de desfacere pentru aceasta resursa este localizata in orasul M. Presupunem, mai departe, ca pretul transportului creste direct proportional cu distanta si ca toate celelalte costuri (forta de munca, energie, impozite etc.) sunt egale peste tot. In situatia (a), daca costurile de incarcare/descarcare sunt aceleasi, iar costul transportului ramane constant, atunci costul minim se obtine amplasand industria de procesare fie langa locul de extractie a resursei, fie la locul de desfacere. Orice alta posibila locatie pe linia ce uneste cele doua puncte (R-M) ar conduce la o marire a costurilor, intrucat este necesara o dubla incarcare/descarcare a materialului.

Fig. 13. Modelul lui Weber. Localizarea industriei in functie de un singur punct de desfacere (M) si o singura resursa necesara si disponibila (R). a.  Localizarea cea mai profitabila in M sau R; b.  Localizarea cea mai profitabila in R; c.  Localizarea cea mai profitabila in R, I sau M. Sursa: P. Haggett (2001)

Prelucrarea resurselor de uz industrial implica deseori schimbari a masei acestora, iar greutatea diferentiaza costurile de transport. In situatia (b), se presupune ca greutatea mai ridicata a resursei brute, neprelucrate, ar determina o crestere a costului transportului spre piata de desfacere M, decat daca s-ar transporta produsul finit, astfel incat costul minim este obtinut amplasand industria prelucratoare in punctul R. Daca transportul este mai scump pentru produsul finit, situatia este exact invers, si devine mai profitabila localizarea industriei langa centrul urban, M.

In situatia (c), se introduc doua moduri de transport diferite, cu costuri diferentiate: pe mare si pe uscat. Astfel, apare un punct intermediar I, in care produsul (fie el brut, fie prelucrat) este decarcat si reincarcat. Costul minim se obtine in oricare din cele trei puncte, R, I sau M.

Exemplu: in perioada timpurie a exploatarilor petroliere, rafinariile erau localizate de obicei in apropierea campurilor de sonde petroliere. Costurile de transport erau ridicate, iar in urma prelucrarii, jumatate din resursa se risipea sub forma de deseuri. O data cu dezvoltarea si construirea conductelor petroliere si a cresterii capacitatii rafinariilor de a prelucra aproape tot titeiul, costurile de transport au scazut, si a devenit mai rentabila amplasarea rafinariilor langa piata (punctul) de desfacere. Multe din rafinarii au o localizare litorala, asemeni situatiei (c).

In care din situatii credeti ca se afla urmatoarele rafinarii din Romania (aduceti argumentele necesare fiecarui caz in parte):

Ploiesti: ..;

Onesti: ;

Suplacu de Barcau: .;

Midia-Navodari: . .

Fig. 14. Modelul lui Weber pentru doua resurse necesare si o piata de desfacere. Stanga (a): Localizare optima in centrul triunghiului format de cele trei puncte; Dreapta (b): Localizare optima mai aproape de resursa cel mai greu transportabila. Sursa: P. Haggett (2001).

Complicand putin modelul, ajustandu-l mai mult la realitatile contemporane, Weber a propus si analizarea situatiei in care exista doua surse de materii prime (R1 si R2) si o piata de desfacere (M). Acesta este cazul industriei siderurgice, care necesita atat minereuri de fier, cat si carbune. Costurile de transport se pot reprezenta prin linii, numite izotime, pornind de la fiecare din cele trei puncte in parte. In situatia (a), izotimele au forma circulara, intrucat spatiul este izotrop, iar pretul transportului este egal pe unitatea de greutate (tona) pentru fiecare materie prima in parte. Prin interpolarea izotimelor, rezulta linii ce unesc puncte cu acelasi cost total, numite izodapane. In situatia (a), izodapanele indica un punct de cost minim, deci de maxima profitabilitate a localizarii, la distanta egala de cele trei puncte considerate, R1, R2 si M.

Daca insa costul transportului difera in functie de materia prima transportata, atunci izotimele din jurul fiecarui punct considerat variaza. In situatia (b), costurile de transport ale materiei prime din R2 sunt duble fata de celelalte doua puncte considerate. Acest fapt distorsioneaza izodapanele si determina o localizare optima situata mai aproape de punctul R2.

Cum credeti ca sunt amplasate urmatoarele unitati siderurgice din Romania, comparativ cu presupunerile modelului weberian:

Hunedoara: ;

Galati: ;

Resita: ..;

Vlahita: .

Fara a face directa referire la aceasta, modelul lui Weber distinge doua feluri de localizare a industriei: industria orientata spre resurse este localizata in apropierea acestora (de exemplu: industria siderurgica, industria de prelucrare a minereurilor neferoase, industria de prelucrare a lemnului), in vreme ce industria orientata spre piata este localizata mai degraba in marile orase, totodata centre de desfacere a produselor finite (de exemplu: industria textila, industria alimentara). Diferenta dintre acestea este data deseori de cantitatea de deseuri lasate in urma de cele doua clase de industrii (exemplu: marile halde de steril, ..).

Weber a constatat ca migratia unei localizari industriale din punctul cu costuri de transport minime spre un punct cu costuri ale fortei de munca mai scazute se realizeaza numai in cazul in care economiile rezultate din diferenta de costuri ale fortei de munca sunt mai mari decat costurile de transport mai ridicate corespunzatoare noii localizari.

Care credeti ca sunt plusurile si minusurile modelului lui Weber?

Cunoasteti situatii, altele decat cele discutate anterior, pe plan mondial sau national, care sa corespunda modelului weberian de localizare a industriei? .. ..

BIBLIOGRAFIE

Beaujeu-Garnier, Jacqueline, Chabot, G. (1971), Geografia urbana, Edit. Stiintifica, Bucuresti;

Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului si dezvoltarea regionala, Edit. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;

Burgess, E.W. (1925), The Growth of the City: an Introduction to a Research Project, in Park, R.E., Burgess, E.W. The City, Chicago;

Burgess, E.W. (1929), Urban Areas, in Smith, T.V., White, L.D., Chicago, Chicago;

Cucu, V. (1981), Geografia populatiei si asezarilor umane, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

Dunn, E.S. (1974), The Location of Agricultural Production, University of Florida Press, Gainesville;

Haggett, P. (2001), Geography. A Global Synthesis, Prentice Hall, London;

Hall, P.G. (editor, 1966), Von Thnen's Isolated State, Pergamon, London;

Harris, C.D., Ullman, E.L. (1945), The Nature of Cities, Annals of the American Academy of Political and Social Science, 242;

Hoyt, H. (1939), The Structure and Growth of Residential Neighborhoods in American Cities, Washington;

Ianos, I., Humeau, J.B. (2000), Teoria sistemelor de asezari umane, Edit. Tehnica, Bucuresti;

Krugman, P. (1995), Development, Geography and Economic Theory, MIT Press, Cambridge, Mass.;

Lloyd, P.E., Dicken, P. (1990), Location in Space: Theoretical Perspectives in Economic Geography 3^rd edition, Harper & Row, New York;

Muresan, Alina (2004), Organizarea spatiului si amenajarea teritoriului, note de curs, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca;

Smith, D.M. (1981), Industrial Location: An Economic Geograhical Analysis, Wiley, New York;

Surd, V., Raboca, N. (1989), Geografia populatiei si asezarilor, curs litografiat, Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca;

Surd, V. (2003), Geografia asezarilor, Edit. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca;

Waugh, D. (2000), Geography. An Integrated Approach, Nelson, Surrey, UK;

Weber, A. (1909), ber den Standort der Industrien, Tbingen;

Weber, A. (1929), Theory of the Location of Industries, Chicago.