Infiripam aceste ginduri, iubite drumet, in zilele in care prefacerile sociale au adus schimbari radicale si in peisajul patriei noastre, in ultimele zile ale unei Cerne inca greu accesibile si salbatice.

Povestea Cernei incepe din locul in care plaiul domol al Pietrei Iorgovanului si Paltinei se ingemaneaza cu plaiul Oslei, din linistea Scocului de la Soarbele. Ea se deapana apoi de-a lungul zecilor de kilometri de coboris, cind salbatic, cind linistit, al Cernei, ca sa ia sfirsit o data cu varsarea ei in Dunare sau, mai precis, la confluenta cu Belareca.

Povestea Cernei de miine insa va fi aceea a vaii in care a patruns civilizatia, cu furnicarul de oameni si masini, cu firele funicularelor intinse cu maiestrie, cu zumzetul ferastraielor si ritmul topoarelor, si care va incepe de jos, chiar din statiunea Herculane, unde prea putini ii banuiesc comorile de pitoresc. Cerna isi va dezvalui frumusetea unui numar tot mai mare de trecatori si, legata cu drumul de pe Jiul Rominesc, va constitui o noua cale spre inima Retezatului, devenind astfel una dintre cele mai minunate artere rutiere din muntii nostri. Dar asta nu va fi o piedica pentru drumetii inclinati sa cunoasca bucuria peregrinarilor prin sihastria ei plina de farmec. Fiindca toate formele arhitecturale ale naturii de aici vor fi pastrate; mai mult chiar, drumul, in mersul sau, va deschide noi si nebanuite perspective.

Gindul de a asterne aceste pagini s-a inchegat acolo sus, pe inaltimile aspre ale Paltinei, printre crestele de sisturi si lespezile presarate in pajisti; acolo unde incintarea zilelor traite pe aceasta vale te va face si pe tine, iubite drumet, sa-ti arunci nostalgic privirea de-a lungul culoarului Cernei, inainte de a o parasi. Vei trece poate de aici in lumea de seninari si iezere a Retezatului, sau, obosit de drum si de atitea imagini, vei alege firul Jiului, spre vale, sau, poate, te vei lasa calauzit de poteca lunga ce duce spre Tismana.

Ori incotro vei porni, spre unul sau altul din locurile ce te cheama, si oricit de trist vei fi ca povestea traita s-a terminat, arunca-ti inca o data privirea inapoi, spre aceasta vale plina de flori si de liniste, presarata cu geanturi si ciuceve, minunata comoara a patriei tale.

Poate aceste ginduri, poate imbietorul fir drept, ca de lumina, al Cernei, sau zarile larg deschise m-au indemnat sa astern impresiile culese din farmecul vaii si al codrilor seculari, al noptilor in care adormeam tirziu, la stine, in colibe sau in cort, coplesit de splendidele armonii ale naturii, intruchipate aici in forme atit de originale. In aceste nopti, ca si in peregrinarile lungi pe vale, am simtit viata Cernei in umbra padurilor de fag, in chiotele fetelor de pe Girdomanul si in purpuriul scumpiei ce arde, tirziu in toamna, pe stincile albe ale ciucevelor. Doua veri am pastorit pe plaiurile ei, pazind "mioarele zarilor', culmile ondulate, mai mari sau mai mici, revarsate pina in zarea Almajului si Cimpia Olteniei.

Fiecare priveliste, fiecare ansamblu geografic are o viata - linistita sau agitata. Exista colturi de natura ascunse in care peisajul si viata putinilor oameni pastreaza aproape nealterat caracterul lor original. Un asemenea colt mai este inca Valea Cernei, o mica lume aparte, cu viata si aspectele ei particulare.

Cunoscuta inca din antichitate, partea inferioara a vaii, respectiv in jurul statiunii Herculane, a fost strabatuta de mii de calatori; in amonte de Crucea Ghizelei insa a ramas pina nu de mult tainica, greu accesibila, umblata doar de putinii localnici, de pescuitorii de pastravi si de numarul restrins de turisti ce se incumetau sa porneasca de-a lungul ei.

Ceea ce da Cernei un farmec cu totul inedit este abruptul calcaros ce se desfasoara pe aproape toata lungimea ei, cind masiv, cind ingust ca o creasta, mereu segmentat de ferastraul de veacuri al apelor. Aceasta spinare intinsa, denumita Falia Cernei, se individualizeaza in variate forme, pe toata lungimea ei.

Iata ingramadirile imense de calcar ale Domogledului, Suscului, Ineletului sau Virfului lui Stan, iata apoi sirul geanturilor - botezate astfel de localnici - ingramadiri de pereti calcarosi mai putin inalti, dar mai impresionanti, datorita apropierii lor de vale; iata, in sfirsit, sirul ciucevelor de la obirsia Cernei, o gama mereu crescinda de spinari stincoase, de la cele mai mici pina la faptura greoaie a Ciucevei Mari, ce domina intreaga priveliste a Cernei superioare.

Elementul acesta, mereu prezent, care prin liniile-i verticale, prin dantelarea crestelor, prin albul inviorator, presarat cu siluetele pinilor si multimea de tufe, imprima privelistii o nota aparte, de zvelteta, este elementul unic, inedit al Cernei. In lungul vaii, variatia privelistilor este surprinzatoare, zonele pline de salbaticie alternind cu odihnitoarele poieni inflorite.

Punctele cele mai interesante si atractive ca Ruptura Jeleraului, Cheile Prisacinei si ale Iutii, Bobotul, Corcoaia, Izvoarele Cernei sint tot atitea opere ale framintatei povesti a calcarului.

Nici basmele Cernei, cu intreaga atmosfera de mister si zbucium, nu pot fi concepute fara existenta acestei roci, in care abunda gurile negre ale pesterilor, ponoarele si izbucurile impresionante, avenele, cheile inguste si cu eroziuni ciudate, ca cele de la Corcoaia

Un alt aspect caracteristic care contribuie la originalitatea Cernei este discreta si pitoreasca umanizare a intregii vai. Peste tot ea este presarata cu asezari omenesti, prea putine insa cu caracter permanent. Astfel, desi plina de silueta simpla a colibelor sau "conacelor', ea ramine inca pina la construirea drumului o vale linistita si mai mult pustie vara, fara zvonul obisnuit al vailor locuite.

Datorita acestor elemente, armonia si variatia privelistilor din acest colt al patriei ramin unice.

Turismul pe Cerna este relativ tinar. Daca ne referim insa la partea inferioara a vaii, la imprejurimile statiunii Herculane, vom gasi multe si vechi marturii scrise. Citam astfel dintr-o scriere, datind din anul 1774, a vechiului istoric al Banatului, italianul Griselini:

"Tinutul insusi e o vale lunga si ingusta, in care riul Cerna, incepind de la Muntele Morarat (relatare inexacta, deoarece riul Cerna nu izvoraste din Muntele Moraru, n.a.), isi continua drumul prin albia plina de pietre de diferite marimi si, umflata cu apele riului Craiova si Belareca, se varsa la Orsova in Dunare. De partea cealalta, valea este inchisa de munti prapastiosi, mai mult despicati perpendicular, dind localitatii o infatisare groaznica si melancolica, care insa pentru ochi are si farmec, mai cu seama in timpul frumos de vara, cind arborii sint impodobiti cu placuta lor verdeata, iar florile si buruienile umplu atmosfera cu mirosul lor inviorator.'

O data cu dezvoltarea statiunii, impresiile scrise despre aceasta regiune sint din ce in ce mai numeroase. Iata ce spune un iubitor al acestor meleaguri:

"Valea Cernei e indeosebi ca un magic caleidoscop. La fiecare cotitura se desfasoara alta si alta priveliste. Ori te adincesti in tacerea sumbra a codrului inverzit, ce-si tremura frunzisul intr-un murmur ademenitor, ori auzi zgomotul saltaret al graitorului piriu sau te pierzi in vreo tinereasca padurice de arbusti.'

"Alteori, petrecem sub prapastiile marete ale teraselor ascultind numeroasele caderi de apa, admirind romanticele stincarii, unde chipuri rasarite din mormane de pietre desteapta puterea nemarginita a fanteziei. Maretia solemna a muntilor intunecosi isi imprastie in vai toata comoara de peisaje, in cadrul carora se desfasoara atita viata: Pe intinsul plai, Pe o gura de rai'

Incercind si noi o prezentare a Cernei, am pornit de jos, de la varsarea ei in Dunare. Exista atita farmec in aceasta vale, incit, pentru a o cunoaste cu adevarat, trebuie privita independent de alte regiuni. Daca drumetul va veni din Retezat si va porni pe Cerna in jos, indestulat de imaginile culese acolo, el va gusta poate mai putin farmecul acestei vai. Daca insa va porni odihnit din Herculane, va putea urmari in toata bogatia ei succesiunea de privelisti, culminind acolo unde Cerna isi are obirsia, in golul Sturului. Acesta este poate temeiul care ne-a facut sa pornim pe vale in sus.

Am incercat apoi sa prezentam, intr-o forma cit mai unitara, si anumite date monografice, pe care le consideram necesare pentru o mai deplina cunoastere a acestor locuri.

Pe Cerna exista un singur drum cu mici variante, ceea ce ne-a permis sa insistam asupra acestui traseu unic. Am indraznit in aceasta prezentare a pitorescului Cernei poate mai mult decit se obisnuieste in ghidurile turistice, incercind o interpretare a privelistilor, fiindca intelegerea lor, desi la indemina oricarui om, prezinta unele dificultati. In excursia obisnuita nu avem de obicei timpul necesar unei cercetari amanuntite a peisajului. Am considerat deci util sa atragem atentia drumetilor asupra elementelor de decor mai importante sau a altor particularitati ale firii.

Socotim util, totodata, sa dam - pe scurt - si citeva sfaturi practice pentru drumet.

Deocamdata drumetul, pornind pe Cerna, va trebui sa fie destul de bine aprovizionat si echipat, deoarece timp de 3-4 zile, pina va intilni primele cabane, va resimti lipsa unor lucruri de imediata necesitate. Daca drumetii sint inzestrati cu cort, este cu atit mai bine, deoarece locul de popas si-l vor fixa la alegere. Daca cortul lipseste, excursia se poate face totusi in bune conditii. La descrierea itinerarului s-a mentionat ca exista anumite puncte in care, in mod normal, putem gasi gazduire si hrana. Pentru orice eventualitate, drumetul va trebui sa aiba cu el haine calduroase, o patura, schimburi, alimente consistente.

In drumul pe Cerna - pe portiunea inca fara sosea - se recomanda o cit mai mare atentie in urmarirea potecii. Poteca in general este clara, indeosebi "patraulele', dar exista si destule ramificatii, incit posibilitatea unei abateri nu este exclusa. De aceea in descrierea traseului s-a atras atentia asupra acestor puncte.

Este indicat, totodata, ca drumetii sa-si calculeze bine timpul, astfel ca locurile popasului de noapte sa fie atinse pe lumina, fiindca pe anumite portiuni mersul pe intuneric este periculos, mai ales la trecerile dificile, cu scurgeri de grohotis, sau acolo unde poteca este mincata de ape.

Vom evita, de asemenea, catararea pe versanti sau pe crestele stincoase, pe abrupturi, atunci cind nu ne-am propus de la plecare sa facem alpinism. Calcarul este puternic fisurat si putin stabil.

Pe toata lungimea Cernei, pina sus chiar in virful Pietrei Iorgovanului, este prezenta vipera, in special cea cu corn, foarte periculoasa. In miezul zilei viperele ies pe poteci, pe stinci si grohotis. Trebuie deci sa fim atenti unde calcam, iar la eventualele mici escaladari sau treceri prin grohotis, unde sprijinim mina. Pentru cazuri extreme, in care o intimplare nefericita ar face ca un drumet sa fie totusi muscat, recomandam:

cu o curea, cordon de cauciuc sau sfoara sa facem o legatura cit mai strinsa deasupra locului muscatura, pentru a intrerupe circulatia singelui;

cu o lama taioasa, arsa la un chibrit sau la alta flacara, sa crestam locul muscaturii, storcind cit mai repede posibil singele din rana;

sa pornim neintirziat spre cel mai apropiat punct de prim-ajutor.

Ar mai fi, /ara indoiala, multe alte recomandari de facut. Turismul este, insa, o minunata scoala care deprinde pe cel care-l practica cu toate greutatile si riscurile unui drum prin munti.

Tinem sa adresam aici multumiri tuturor acelora care, prin cunostintele si prin indemnul lor cald, au ajutat la intocmirea acestei lucrari si speram ca ea va contribui la cunoasterea plaiurilor minunate ale patriei si va servi ca un indemn la drumetie.

Valea Cernei - un culoar aproape drept in lungime, unic in tara noastra prin aceasta desfasurare rectilinie - este situata in partea de sud-vest a tarii, respectiv in coltul de sud-vest al marelui complex muntos Retezat-Godeanu. Acest culoar, continuarea celui al Jiului Rominesc, separa doua valuri principale de cutare din acest complex muntos, doua importante linii tectonice: astfel, valul Muntilor Godeanu, continuat cu Muntii Cernei, ramine la nord-vest, iar valul Muntilor Mehedinti la sud-est.

Muntii Godeanu reprezinta un masiv puternic, inalt, cu virfuri ce depasesc 2000 m. Culmea principala a acestor munti este constituita din trei mari platforme de eroziune: Borascu, Gugu si Godeanu-Riu Ses. Spre sud-vest de platforma Riu Ses masivul se prelungeste in culmea inalta Vf. Dobrii, Izvorul, Boldoveni, Vlascu, Arjana, care abia departe, in apropierea Herculanelor, coboara sub 1500 m, in culmea prelunga a Seseminului, mentinindu-se in general uniforma. Acest lant poarta denumirea de Muntii Cernei. Platforma Borascu este impresionanta prin vastitatea, netezimea si nota sa de liniste.

Urmele glaciatiilor sint evidente si in acesti munti. Ghetarii de pe versantul sudic au fost mai puternici decit de pe cel nordic. Astfel, vechile circuri glaciare le putem urmari la majoritatea obirsiilor de piraie din partea superioara a Cernei: Soarbele (care apartine, de fapt, bazinului Jiul Rominesc), Fetele Manesii, Girdomanul, Stina Mare, Micusa, Vlasia, Radateasa, Scarita, Mocirliu, Godeanu. Unii ghetari ajungeau la lungimi mari, ca de exemplu cel de la Stina Mare, ce se intindea pe aproape trei kilometri. In aceste circuri glaciare se ascund si citeva iezere, in general mici, care seaca vara. Cel mai mare este Zanoaga Soarbelor (exista, de fapt, doua iezere in valea glaciara a Soarbelor), apoi Zanoaga Scurtelor sub Virful Girdomanului, Zanoagele Vlasiei si ale Godeanului. Acest aspect relictar al glaciatiilor este insa redus si putin prezent in acesti munti, in comparatie cu masivul central al Retezatului.

Intreg Masivul Godeanu si o buna parte din Muntii Cernei sint alcatuiti din sisturi cristaline. Situati la altitudini mari, cu imense portiuni domoale, ei sint un bogat rezervor de apa, ceea ce favorizeaza existenta unei bogate retele de izvoare si vai.

Fig 01

Din culmea prelunga a acestor munti se desprind o multime de culmi secundare, bine individualizate si aproape paralele, care coboara pina in Cerna, separind intre ele bazine hidrografice distincte, incepind de la obirsie, culmile cele mai importate se succed astfel:

Culmea Sturului - scurta si repede, situata la limita Cernei spre Jiu, respectiv intre piriul Maneasa si piriul Soarbele. O prelungire a ei, constituita din calcare, formeaza culmea despartitoare, joasa, dintre Cerna si Jiu.

Culmea Manesii - greoaie, domoala si bogat impadurita, pornind de sub Vf. Paltina, este situata Intre piriul Maneasa si piriul Scurtu. Ea se termina linistit la intrarea Cernisoarei in chei.

Culmea Girdomanului - intre piriul Scurtu si piriul Carbunelui, de asemenea domoala, lunga si puternic cotita. In partea inferioara, pe numeroasele picioare care coboara spre versantii calcarosi din jurul izvoarelor, este mult despadurita si locuita.

Culmea Bulzului - cuprinsa intre piriul Carbunelui si piriul Ivanului, si ea lunga, domoala si bine impadurita, se desprinde din Virful Bulzului.

Culmea Balmosului - cuprinsa intre apa Ivanului si cea a Balmosului, lunga, impadurita, purtind in partea sa inferioara numele de Cracul Ursoiului.

Culmea Mare a Oslei Romine - cu mai multe culmi secundare, ca niste picioare, cuprinsa intre piriul Naiba si piriul Curmezisa, este o prelungire a virfului masiv al Oslei Romine. Golul alpin inainteaza mult pe aceste culmi la vale. Deasupra asezarii Cerna-sat, aceasta culme poarta denumirea de Buza Plaiului.

Culmea Gistii - scurta si piezisa, situata intre Valea Olanului si Valea Craiovei. Pe aceasta culme trecea odinioara granita, de-a lungul ei existind de atunci o poteca buna.

Culmea cuprinsa intre Valea Craiovei si cea a Iaunei se individualizeaza in virful inalt al Oplesatei (1541 m), situat in apropierea Cernei, cu un gol de munte izolat, ca o poiana mare. Culmile secundare care coboara din ea, una la gura Vaii Craiovei - Culmea Rotii - si cealalta la gura Vaii Iaunei - Culmea Stancii - sint scurte, destul de repezi si complet impadurite.

Culmea Vlascului - denumita in partea inferioara Culmea Stepan - este situata intre Valea Iaunei si cea a Topeniei. Este o culme lunga, cu panta continua, pe care trece principala poteca ce leaga Valea Cernei cu comuna Cornereva.

Culmea Vlascului Mic - denumita in partea inferioara Culmea Iutii - este situata intre Vaile Topeniei si Iutii. In partea inferioara, dinspre Cerna, a acestei culmi, apare calcarul, in peretii ei aflindu-se Cheile Iutii si Piatra Puscata.

Culmea Mare este cuprinsa intre Valea Iutii si cea a Prisacinei, urmata intre Valea Prisacinei si Valea Bedinei de Culmea Cerbului, denumita jos Culmea Teiului. In continuare, culmea principala a Muntilor Cernei se apropie mult de vale, iar culmile secundare, scurte si abrupte, nu mai prezinta o importanta geografica deosebita.

Multimea aceasta de culmi - relativ paralele - ce segmenteaza bazinul Cernei, pe versantul ei drept in numeroase bazinete, constituie un aspect caracteristic. Privit de la distanta, el este deosebit de interesant si atractiv prin aceasta ondulare continua a culmilor. Ele sint totodata si cai de acces si de legatura intre Cerna si golurile alpine invecinate, cu atit mai mult cu cit vaile sint aproape toate salbatice, cu portiuni dificile.

Spre sud si sud-est de Valea Cernei se intinde culmea Muntilor Mehedinti, ce porneste din virful izolat al Oslei Mari si tine pina la Dunare. Profilul transversal al acestor munti este in cea mai mare parte asimetric, prezentind un versant nordic si abrupt spre Cerna (N) si un altul, prelung, spre platforma .getica si Podisul Mehedintilor (S). In mare parte ei sint alcatuiti din calcare. Aceasta structurii, asociata cu caracteristica versantului dinspre Cerna, abrupt, puternic framintat si cu variate forme sculpturale, determina specificul peisajului geografic al Cernei, incepind cu Virful Domogled (1106 m), care se ridica deasupra statiunii Herculane, si pina departe, in Virful lui Stan (1464 m), culmea Muntilor Mehedinti se mentine inalta, cu pereti abrupti, cu vai scurte si salbatice ca cele ale Jeleraului, Cosiului, Cerbului, Tesnei, cu padini linistite si impadurite, atirnate la inaltime deasupra abruptului, ca Saua Padina, si cu platouri lungi si golase de carst.

Dupa Virful lui Stan banda calcaroasa se ingusteaza, raminind de-a lungul Cernei ca o fisie constituita din creste golase, segmente ale faliei calcaroase, datorita ferastruirii ei de catre ape. In spatele acestei limbi calcaroase se afla o zona de sisturi, care a dat nastere unui relief mai linistit. Aici se afla cele mai lungi piraie de pe acest versant: piriul Arsasca, Rimnuta Mare si Rimnuta Vinata. Dupa aceste piraie, mentinindu-se la altitudini in jurul a 1000 m, culmea principala se apropie mult de Cerna, impinsa de Valea Motrului, in care fenomenele de eroziune au fost mai active. Calcarele continua inca putin ca o limba ingusta, pina in dreptul Cernei-sat, apoi, in continuare, Culmea Cernei, domoala si joasa, este formata numai din sisturi, pina sus la Oslea. Cu o mica intrerupere, intre apa Balmosului si cea a Carbunelui, fisia calcaroasa se mentine in imediata apropiere a Cernei, ca niste creste independente, in mijlocul bazinului hidrografic.

In aceasta zona, in care Culmea Cernei este alcatuita din sisturi, calcarele se individualizeaza mult mai in sud, in mijlocul bazinului Motru, in impresionantul munte Piatra Mare a Closanilor, care, cu inaltimea lui de 1460 m, domina intreaga regiune. Apartinind tot de Culmea Mehedintilor, spre Oslea, apar alte culmi si virfuri ca Frumosul, Boul, printre care Valea Motrului desfasoara o bogata retea hidrografica.

Intre cele doua siruri de munti descrisi, Cerna si-a croit si adincit albia pe linia de frintura a scoartei, in vechiul sinclinal. Reteaua sa hidrografica este bine dezvoltata pe versantul drept, spre muntii Godeanu si Cernei. La aceasta a contribuit desigur lungimea acestui versant, cu posibilitati mari de acumulare a apei si cu rezervele de apa existente in acest masiv muntos. Versantul sting nu este brazdat decit de piraie mici, dintre care unele sint seci - aceasta datorita configuratiei acestui versant, precum si existentei calcarului, intr-o singura portiune, aproximativ la mijlocul Cernei, doua piraie mai mari, Arsasca si Rimnuta Mare, completeaza reteaua hidrografica a Cernei.

In aceasta scurta caracterizare un aspect deosebit de interesant, si care trebuie mentionat, il constituie Izvoarele Cernei. Situate la aproximativ 8 km de limita bazinului - catre interior - ele au un debit deosebit de mare. Apele din portiunea superioara a bazinului Cernei, respectiv in amonte de izvoare, sint colectate de piriul Cernisoara, care la confluenta cu Cerna propriu-zisa, imediat sub izvoare, are un debit mult mai mic decit acestea. Originea apelor ce izbucnesc la izvoare nu este lamurita inca, de altfel ca si intreaga retea de scurgeri subterane din zona vecina a Muntilor Mehedinti si a platformei mehedintene.

In bazinul Cernisoarei exista trei piraie care apar pe versanti de sisturi si se pierd in ponoare, in momentul cind ajung la banda calcaroasa: Sturu, Sterminosu si Ogasul Sec. Debitul acestor piraie fiind relativ mic nu justifica decit partial debitul mare al izvoarelor. Exista astfel presupunerea ca o buna parte din apele izvoarelor sint provenite din alte bazine hidrografice, probabil din bazinul superior al Jiului si al Lapusnicului Mare. Si in aceasta zona vecina exista numeroase ponoare, in care apa se pierde si circula pe cai necunoscute.

Pornind de la izvoare, Cerna primeste pe dreapta mai multi afluenti: Carbunelui, Ivanul, Balmosul, Olanul, Craiova, Iauna, Topenia, Iuta, Prisacina, mai mult sau mai putin paraleli, dintre care se remarca printr-un debit mai mare Craiova si Olanul.

Un alt aspect care trebuie mentionat este existenta izvoarelor termale, rezultat al structurii geologice a regiunii.

Regiunea Bailor Herculane si respectiv Valea Cernei se situeaza din punct de vedere geologic pe formatiile zonei autohtone (cristalinul danubian, dupa Al. Codarcea), peste care se gasesc roci sedimentare de virsta mezozoica. In alcatuirea Carpatilor Meridionali cercetatorii au recunoscut un domeniu care a ramas in loc in timpul miscarilor gigantice care au condus la formarea muntilor (reprezentat prin acest autohton danubian) si un domeniu denumit al "pinzei getice', cuprinzind roci cristaline si sedimentare, incalecate peste unitatea mentionata. Pe planul de incalecare sau sariaj, rocile sedimentare au fost puternic zdrobite sub greutatea acestei pinze getice. Unitatea autohtona este la rindul sau incretita si cutata intr-o serie de unitati inferioare, dupa cum a aratat prof. Al. Codarcea, dintre care o unitate este denumita zona de Cerna. In alcatuirea ei petrografica se recunosc in acest sector granite - denumite granite de Cerna, peste care sint asternute roci sedimentare depuse in marile trecutului indepartat; gresii si conglomerate din partea superioara a erei primare (permian) si depozite din era secundara, gresii din material preponderent granitic, calcare rezultate din vechii recifi, roci argiloase si calcaroase de culoare neagra, cunoscute sub denumirea de straturi de Nadanova. Pe malul sting al Cernei, sisturile pinzei getice cu metamorfism ridicat formeaza o fisie subtire ce se intinde de la Crucea Ghizelei pina la jumatatea distantei dintre Dunare si confluenta cu Belareca. La sud de statiunea Herculane se mai intilnesc depozitele altei unitati - zona de Arjana - alcatuite din gresii si roci argiloase, uneori strapunse de eruptii bazice. De asemenea apar sisturi cristaline apartinind zonei denumite zona de Neamtu (gneisse si amfibolite). Muntele Godeanu se situeaza intr-un "mare petic de acoperire' apartinind pinzei getice. Valea Cernei, care isi gaseste originea in el, curge de-a lungul unei linii de ruptura tectonica profunda, mai intii pe limita dintre acest petic al Godeanului si rocile autohtonului, iar apoi se angajeaza in marea masa de vechi recifi, acoperita de sisturile negre de Nadanova, pentru ca in amonte de Baile Herculane sa strapunga granitul de Cerna (considerat de unii cercetatori ca formind un ax anticlinal), la sud de care patrunde din nou in sedimentele mentionate mai sus si intilneste Valea Belareca, la nivelul zonei cristalinului de Neamtu, pomenit anterior. Apele termominerale tisnesc in zonele de jonctiune intre marea falie a Cernei si falia secundara, de dimensiuni mai mici, dispuse transversal peste acestea. Apa rezultata din patrunderea la adincime mare a apelor de infiltratie se incalzeste la temperaturi foarte ridicate, datorita gradientului geotermic si capata puteri ridicate de dizolvare asupra substantelor care alcatuiesc rocile prin care circula. Ea se ridica apoi prin aceste fisuri, iesind la suprafata in izvoare fierbinti, care determina in mare masura valoarea statiunii. Existenta acestor falii a fost dovedita atit prin studii geologice, cit si prin cercetari geofizice. Mineralizarea ridicata este impusa de complexul argilos al straturilor de Nadanova, iar radioactivitatea - de prezenta granitelor. Din aceste motive, mineralizarea este maxima in sectorul meridional, scazind treptat in izvoarele dinspre nord, in raport invers cu cresterea emanatiei radioactive.

Dupa numerosi botanisti, care au studiat in special partea inferioara a Vaii Cerna, aceasta alcatuieste - prin varietatea si bogatia florei - una dintre cele mai interesante regiuni botanice din tara noastra, ceea ce i-a atras pe drept cuvint denumirea de "gradina botanica naturala'. Ea se datoreste atit asezarii sale geografice, la un punct de raspintie si interferenta a diferitilor curenti climatici si a cailor de migratiune a anumitor elemente floristice - cu o accentuata influenta mediteraneana - cit si substratului calcaros, cu o morfostructura cu totul originala, care creeaza, pe o suprafata restrinsa, variatii stationale foarte mari. Prezenta acestei flore este caracteristica nu numai partii inferioare a vaii ci si inaltimilor calcaroase din apropierea statiunii Herculane. Deosebit de interesant este faptul ca o mare parte din aceste elemente termofile urca pina sus, la obirsia Cernei, pe fisia de calcar ce se mentine paralela cu valea, ajungind pina in fund, la o apropiere de numai citiva kilometri de golul alpin. Aici climatul este total diferit fata de cel de la Herculane, fiind sub directa influenta a climatului montan; totusi, microstatiunile de pe calcare si protectia pe care o ofera valea permit mentinerea acestor elemente.

Din punct de vedere fitogeografic, regiunea Bailor Herculane este considerata de Al. Borza ca facind parte din regiunea Europei centrale, provincia dacica, subprovincia Carpatilor romanesti, districtul Cerna si Mehedinti, iar Traian Savulescu o incadreaza in provincia vest-mediteraneana, cu districtul Cerna. Intinsele paduri de fag ce ocupa cea mai mare parte a bazinului Cernei, pina sus la obirsie, si in care nu s-au facut niciodata exploatari, reprezinta o mare bogatie economica. Aceste paduri sint situate pe portiunile de teren fertile, cu sol in general profund, pe toti versantii laterali ai Cernei, pina sus la limita inferioara a golului alpin, mult coborit in lungul veacurilor datorita intensei activitati pastorale practicate aici; astfel, molidul, care odinioara ocupa aceste statiuni inalte, se intilneste astazi foarte rar. Un alt aspect caracteristic al padurilor Cernei este proportia foarte redusa a bradului din cauza indelungatei lui intrebuintari la fabricarea sitei. In aceste paduri se mai intilnesc destul de frecvent si specii de amestec, ca frasinul si paltinul de munte. Frasinul din Valea Cernei prezinta o mare importanta, datorita marelui numar de exemplare cu lemn cret.

Trecind prin aceste paduri, ne va impresiona aspectul caracteristic de "paduri virgine'. Exista in ele o foarte mare variatie a exemplarelor, fiind reprezentate toate virstele si dimensiunile. Alaturi de minunatele trunchiuri ale fagilor batrini apar ochiuri cu numeros semintis de fag sau cu sulitele brazilor tineri. Aceste paduri au mult farmec, fie cind le strabatem, fie privite de la distanta, de unde apar ca o masa verde, asternuta pe ondularea culmilor. Sint insa si portiuni unde ele ofera ochiului un mozaic de forme mai putin atragatoare. Este vorba de vechile "arsuri'[1] pe care, alaturi de fagul tinar, le-au invadat plopul si salcia, sau de portiunile schilodite in trecut prin taierea "la capre' .

Plantele ce insotesc aceste paduri sint destul de numeroase. Cele mai caracteristice sint: brebenelul-de-munte (Corydalis cava), pochivnicul sau piperul lupului (Asarum europaeum), vinarita (Asperula odorata), naprasnica sau priboiul (Geranium robertianum), breiul sau trepadatoarea (Mercurialis perennis), leurda (Allium ursinum) etc.

In partea inferioara a Cernei, pe versantii insoriti, apare arboretele de gorun, cu cresteri in general slabe si de o conformatie necorespunzatoare, datorita faptului ca vegeteaza la inaltime si pe portiuni aride, cu pietris. Mai jos, in jurul statiunii Herculane, in amestec cu gorunul, mai apar cerul, carpinita si carpenul. Pe stincariile abrupte se catara cu multa indrazneala pinul negru banatic, adeseori alaturi de pinul rosu. Tot aici, in partea inferioara a vaii, padurile de fag sint adeseori alcatuite dintr-o varietate de fag cu frunza mare (Fagus silvatica, varietatea moesiaca), care se instaleaza obisnuit in locurile mai umede, ridicindu-se adeseori si pe coastele umbrite pina la altitudini de 400-500 m, precum si in uriasele doline de pe Domogled si Suscu.

Dar adevarata bogatie floristica a Cernei o formeaza asociatiile vegetale de pe stincariile calcaroase. Aceste statiuni, de o mare variabilitate, de la stinca sau grohotisul gol, pina la acumularile de humus de calcar si rendzinele destul de profunde, cu expozitii foarte variate, ofera conditii de dezvoltare unui urias numar de specii.

Referindu-ne la speciile lemnoase, vom intilni pe stincile insorite o adevarata bogatie: frasinita (Fraxinus ornus), liliacul sau, in limbaj local, iorgovanul (Syringa vulgaris), scumpia (Cotinus coggyria) si multe altele. In partile superioare, pe locuri mai asezate si unde solul prezinta o oarecare profunzime, se intilnesc minunatele paduri de alun turcesc (Corylus colurna), de proportii rar intilnite. El formeaza aici arborete inchise, in amestec cu fagul si alte specii, sau chiar in pilcuri pure, fiind unul din cele mai interesante aspecte ale regiunii. Sub acoperisul verde al acestor paduri se afla si o mare bogatie de specii ierbacee. Sint presarate ici si colo minunate aglice de stinca (Primula auricula, var. Serrotifollia) sau iarba-surzilor a lui Rochel (Saxifraga rocheliana) si numeroase alte specii, dintre care unele endemice.

Asociatiile ierboase din imprejurimile Bailor Herculane, de la poalele muntilor spre virfuri, incep cu pajistile si pasunile ierboase de Festuca valesiaca, trec apoi la finetele alcatuite din fitocenozele de saclina (Chrysopogon gryllus) de Danthonia provincialis, Cynosurus echinatus, Haynaldia vyllosa, Stipa pennata, apoi catre Domogled si Suscu se continua cu fitocenozele de Stipa pulcherima, Festuca pauciniana, Poa badenzis si altele.

Din punct de vedere geografic, incercind o categorisire a speciilor existente aici, se constata ca unele din ele au imigrat din alte regiuni europene, asiatice etc., iar altele sint bastinase (endemice). Daca s-ar incerca o schitare generala a prefacerii vegetatiei de pe aceste locuri, se poate spune ca dupa ridicarea din mare a acestor masive de munti, in tertiar si cuaternar, a aparut o vegetatie de natura tropicala. Dupa aceea a urmat o vegetatie subtropicala, care a fost treptat inlocuita de specii euroasiatice, de obirsie cit mai nordica, indeosebi in timpul glaciatiilor si al interglaciatiilor. In timpul ultimei perioade postglaciare, clima incalzindu-se din nou, au revenit si unele specii din tinuturile mai calde ca fagul, alunul turcesc, stejarul, carpinita, impreuna cu mojdreanul, liliacul, scumpia si multe alte specii rare in tara noastra, care salasluiesc in vaile, pe coastele, pe pragurile si pe culmile muntilor ce marginesc Valea Cernei.

Prin varietatea, bogatia si originalitatea ei, fauna Cernei nu ramine cu nimic in urma florei. Viata freamata aici peste tot prin sute si mii de specii de animale din intunecimea stranie a pesterilor si pina la tancurile golase si sterpe de calcar; din cele mai firave licariri de izvoare si pina la intunericul codrilor. Si pentru fauna, ca si pentru flora, aceasta regiune, cu un climat aparte, reprezinta limita nordica a arealului de raspindire a multor specii sau chiar ultimul lor refugiu.

Dintre mamiferele mari, ursul (Ursus arctos) este foarte frecvent in toata regiunea, din apropierea Herculanelor si pina la inaltimile Paltinei. Stinele au foarte mult de suferit de pe urma lor, in fiecare vara cazindu-le prada zeci de oi si cai din golurile alpine. Ursul este adeseori o adevarata calamitate pentru micile culturi de porumb din Cerna, motiv pentru care, in perioada coacerii, ele sint pazite zi si noapte de oameni si ciini sau de sperietorile cele mai ingenioase. Linga Tesna, la Medved, pe muntele ce-i poarta numele, ursul se plimba in voie, in special noaptea, in cautarea fructelor de corn, a murelor, lasindu-si urmele pe toate potecile. Aceasta regiune a Cernei, stincoasa, cu suficienta hrana vegetala si animala, este probabil un bun biotop, in care el se dezvolta in voie. Pesterile au pastrat marturii despre existenta si in aceste locuri a stramosului sau, Ursus spelaeus. Efectivul de ursi din Cerna se ridica la citeva zeci de exemplare. Pentru om, ursul nu prezinta un pericol, o intilnire cu el, pe poteca, soldindu-se doar cu retragerea grabnica a uneia din parti. Ursoaica cu pui trebuie insa evitata, deoarece, ca orice mama, isi apara cu dirzenie puii.

Cerbul (Cervus elaphus), mindria codrilor nostri, fiinteaza doar in citeva portiuni din partea superioara a vaii, si acolo foarte rar, fiind probabil vorba mai mult de migratiuni temporare. Regiunea puternic framintata, stincoasa este desigur o piedica in raspindirea lui aici.

Caprioarele (Capreolus capreolus) in schimb sint foarte numeroase. Cu gingasia ei si eleganta pasului, caprioara apare adeseori in cele mai neasteptate locuri: o intilnesti sfioasa sorbind unda de cristal a vreunui izvor sau in lumina vreunei raristi rupind cu botul ei umed fragezimea frunzelor.

Pe seninarile Godeanului, Scurtelor sau Vlasiei intilnim uneori si capre negre (Rupicapra rupicapra), fie ca isi au locul aici, fie ca trec culmea ce separa aceste locuri de Retezat.

Mistretul (Sus scrofa) este si el foarte frecvent, nesfirsitul padurilor virgine de fag oferindu-i, cu jirul lor, hrana suficienta. Toamna ei viziteaza insa cu predilectie micile petice de porumb sau cartofi ale localnicilor, facind prapad.

Risul (Felis lynx), desi rar, se intilneste totusi si face adeseori pagube mari, atacind caprioare. Ele cad prada si lupilor (Canis lupus), care, insa, datorita masurilor de combatere luate, sint mai rari in ultimul timp.

Aproape peste tot sint frecvente si celelalte specii de mamifere ce traiesc in padurile noastre: vulpea (Vulpes vulpes), jderul (Martes martes), bursucul (Meles meles), pisica salbatica (Felis silvestris), ariciul (Erinaceus europaeus), vidra (Lutra lutra), veverita (Sciurus vulgaris) si altele.

Pe cerul luminos de deasupra Cernei, brazdat de mii de pasari, putem surprinde zvicnirile sagetate ale pasarelelor si voltele elegante ale zaganului, venit de peste culmi, din Piatra Stanuletilor, unde cuibareste.

In primavara, cind pe plaiurile Cernei totul e in floare, privighetoarea, mierla, cucul, sturzul si atitea altele se intrec in a cinta bucuria luminii.

In toti peretii calcarosi, prin gauri, isi gasesc ascunzis bufnita si cucuveaua, sinistri cintareti ai noptii. In singuratatea ciucevelor se asaza deseori gaia sau sorlita, facind pagube la conacele de pe Girdomanul, deoarece nu-si alege prea mult hrana: se multumeste cu un miel, un catel sau o pisica.

Dar lumea animala este bine reprezentata aici si prin numeroase exemplare de reptile. Calcarele, bine fisurate si cu proprietatea lor de a mentine caldura, sint biotopul preferat al serpilor. Cea mai periculoasa este vipera cu corn (Vipera amodytes) frecventa peste tot, chiar din gara Herculane si pina sus, in Virful Pietrei Iorgovanului. Nu prea lungi, insa groase si cu capul mare, pe care se afla un mic mot - cornul - cu desenul in zigzag pe spate - sir de romburi negre sau maro inchis, pe fond gri sau gri roscat - cu miscari destul de iuti, ele provoaca teama si repulsie. In zilele calde, in special pe fetele unde dogoreste soarele, vipera iese pe stinci, pe grohotis, in poteci si nu arareori se urca si pe trunchiurile copacilor. De obicei, cind este surprinsa, fuge si se ascunde. Daca intilnirea este neasteptata - cauta sa se apere. Uneori, cind se afla pe stinci, in marginea potecii, pe politi, iritata, ea ataca chiar. Este insa inexacta afirmatia ca vipera sare adeseori 1-1,5 m de jos. Forma sa de atac - cabrarea - care consta intr-o zvicnire brusca spre dusman sau prada, inteparea si apoi revenirea tot atit de rapida - a generat probabil ideea acestui salt al ei. In general, insa, cu un minim de prudenta, ca nu reprezinta un mare pericol pentru turist. Deosebit de interesante sint imperecherile viperelor. In anumite locuri, de obicei pe grohotis, se aduna zeci de exemplare, care se incolacesc intr-un pachet, un monstru inform si hidos, cu zeci de capete, care se rostogoleste ca un bolovan, in zvircoliri, scotind suieraturi si sunete ciudate.

Cel mai mare sarpe pe care-l putem intilni pe aici este sarpele negru (Coluber), ce atinge 2-3 m. Odinioara au trait probabil si exemplare mai mari, a caror amintire a inspirat numeroase legende care au culminat cu basmul lui Iorgovan.

O alta specie este sarpele sfint sau Esculap (Tropinopodus tesenotus), care se intilneste pe Domogled, linga Herculane. Este o specie destul de mare si rara. Se spune ca el ar fi fost adus de romani, fiind considerat un sarpe sacru si protector al sanatatii. Faptul este confirmat de existenta acestei specii in multe alte locuri din Europa, in care au existat cetati sau asezari romane. Prin iarba poienilor, drumetul poate intilni adeseori sarpele de sticla, cu coada scurta (Anghis fragilis).

Sopirlele si in special gusterul (Lacerta viridis) sint foarte numeroase si raspindite peste tot. Dupa ploi apar pe poteci, cu mersul lor greoi, salamandrele negre cu pete galbene.

Apele limpezi ale Cernei ascund o bogatie rara de pesti. Pastravul, prezent de la Herculane si pina la cele mai mici izvoare de munte, este una din bogatiile mult cautate ale vaii, ce sageteaza cristalul apelor de munte. Alaturi de pastravi, in jumatatea inferioara a Cernei, in special, se intilneste lipanul, tot un salmonid specific apelor de munte, fara puncte rosii si cu talia de obicei mai mare decit a pastravului. Carnea acestor pesti este de o fragezime si de un gust rar intilnite in lumea animala, fapt ce a determinat pescuirea lor deosebit de intensa. De aceea, pescuitul pe Cerna a fost pus sub restrictii, facindu-se numai in anumite zone, si acolo numai cu autorizatie.

Pe Valea Cernei lumea insectelor este si ea nespus de bogata. In orice ungher, cit de tainic, misuna puzderie de ginganii. In crapaturile stincilor de calcar, ascuns pe sub bolovani, traieste scorpionul, intilnit aici la limita nordica a asezarii lui; este o specie putin periculoasa la noi. Cocotate in arbori, cinta cicadele sudice. In atmosfera umeda a padurilor, in timpul verii, zboara roiuri de muste columbace, care, dupa legenda, s-au nascut din singele balaurului ucis de Iorgovan.

Ordinul care merita o atentie deosebita este cel al lepidopterelor sau fluturilor. Prin numarul si varietatea speciilor el prezinta o dezvoltare exceptionala, mai ales in portiunea Domogled-Tesna. Conditiile climaterice speciale, microstationale, explica existenta a circa l 600 specii de fluturi, care fac din aceasta regiune una dintre cele mai importante din Europa pentru asemenea studii. Aici se intilnesc specii foarte variate dupa originea lor: alpine, pontice, balcanice, central europene, mediteraneene. Subliniem faptul ca dintre aceste specii numai 135 sint fluturi de zi, iar restul - de noapte. In intunecimea noptii, prin padurile de alun turcesc ale Domogledului, in cele de fag si brad ale Jeleraului, sau pe deasupra stincilor, se incinge un adevarat dans al aripilor bogat colorate. Zona mentionata este limita nordica pentru citeva zeci de specii cu caracter ponticomediteranean, dintre care cele mai reprezentative sint: Lemonia balcanica, Coenonympha leander, Xilina merckii, Perarge roxelana. Specii tipic endemice nu exista aici, dar multe din cele descrise au un areal foarte restrins. O specie caracteristica stincilor calcaroase, Erebia melas, a fost descoperita pentru prima data la Herculane in 1794, si numai dupa aceea in Dalmatia si alte regiuni calcaroase.

Ochiul drumetului ajuns pe potecile Domogledului poate urmari in voie bogatia de culori si nuante, presarate atit de maiestru de natura in aripile acestor gingase fapturi, de la minusculele Nepticulidaee, de numai circa 3 mm anvergura, ale caror larve se dezvolta intre membranele frunzelor, si pina la uriasul ochi de paun de noapte (Saturnia pyri), ale carui aripi deschise masoara pina la 15 cm. De o sobrietate tipica este specia Limenitis populi, colorata in negru, cu pete albe.

O armonizare foarte reusita a rosului de diferite nuante cu negrul o intilnim la Arctiidae. Galbenul vesel, inviorator este culoarea speciei Calias. Verdele este o culoare destul de rara la fluturi, intr-o asemenea mantie frumoasa este imbracat Hiparchus papilionaria, fluture de noapte insa, deci greu de intilnit in zbor. Albastrul pur al cerului este cu prisosinta presarat pe aripile Lycaeniidaelor. Exista aici si fluturi cu doua fete. Astfel, Argynnis pandora, colorat de obicei cu culori inchise pe spate, este pe partea inferioara o adevarata surpriza, prin purpuriul pronuntat, cu linii argintate, imbinarea mai multor culori cu minunate irizari o intilnim la Apatura iris.

Toti acestia sint fluturi comuni in general, dar intruniti aici ca varietate si numar intr-o adevarata risipa de forme si culori.

Viata mai este insa prezenta si in intunecimea pesterilor. Exista numeroase specii animale, in general nevertebrate, denumite troglobionte, care s-au adaptat acestor conditii de viata cu totul speciale si alte specii, troglofile, care cauta temporar acest mediu. Studierea acestora incepe cu decenii in urma, o data cu modernizarea statiunii Herculane, Astfel, in 1907, Verhoeff descrie o specie noua de izopod cavernicol, Trichoniscus inferus, gasita in Pestera Haiducilor de linga statiune.

Cercetari mai ample se fac intre anii 1918-1927 de catre intemeietorul speologiei ca stiinta, Emil Racovita, impreuna cu R. Jeannel, cu ocazia mai multor excursii. Studiile lor se extind in jumatatea inferioara a Cernei, pina la Bobot, cercetindu-se mai multe pesteri: pestera mare de la Soroniste sau pestera lui Tatarczi; pestera lui Serban; pestera de sub Soimul si altele, majoritatea in apropierea Herculanelor. Din pestera de la Bobot este citata specia Sophrocheta Reitterii.

Un studiu sistematic al pesterilor si faunei cavernicole din Cerna se face insa numai de citiva ani, de catre un grup de biospeologi ai Institutului de speologie din Bucuresti. In planul de perspectiva al institutului, cercetarile vor continua pina la studierea completa a bazinului. In prezent a fost studiata zona ciucevelor de la obirsia Cernei si a Cernisoarei, zona Bobotului si zona Gura Iutii-Prisacina, Au fost descoperite circa 43 pesteri cu lungimi variabile, pina la 400 m, iar unele din ele, cu minunate formatiuni concretionare si cu o bogata fauna de elemente troglobionte. Printre cele mai frumoase si interesante sint mentionate pesterile de la Salitrari, un grup de cinci pesteri apropiate, situate in peretii Cheilor Prisacinei, cu lungimi nu prea mari, dar cu formatiuni concretionare deosebit de frumoase. Aici a fost descoperita si descrisa prima data o specie endemica de miriapod glomerid cavernicol - Gervaesia orghidanii-Tabacaru. O alta pestera frumoasa se afla in apropierea Cheilor Cernisoarei, pestera de la Frecus. Ca specii caracteristice acestor pesteri, unele din ele endemice, se citeaza inca Trichopolidesmus eremitis, Polidesmus subscrobatus spelaeorum, Sophrocheta sp.

Numarul speciilor animale ce traiesc in pesteri este destul de numeros, cu toate vicisitudinile conditiilor de viata respective.

Atractia Cernei nu se rezuma asadar la ceea ce vede ochiul drumetului in trecere: la pereti si hornuri, paduri si ape, fluturi si flori. Ea se continua si acolo unde infinitatea de forme s-a nascut si se pastreaza in bezna grea si umeda a pesterilor, si, poate mai mult, in surprizele pe care ni le vor aduce cercetarile viitoare, in drumul ascuns si tainic al Cernei, inainte de izvoare.

Acolo unde lantul Carpatilor se curma deasupra apelor tumultuoase ale Dunarii, dincolo de care muntii ce se inalta spre sud poarta numele de Balcani, Cerna isi varsa si ea prinosul apelor sale culese din inaltimile muntilor Cernei si ai Mehedintilor. Aici, la Orsova, unde ea se pierde anonim si linistit, Cerna este o apa obisnuita, care nu atrage de loc atentia. In goana trenului ce te va duce de aici in susul vaii, ochiul va urmari mai intii privelisti obisnuite tuturor vailor largi. Ca ceva deosebit, privirea va fi atrasa de soseaua insotita de sirurile duzilor in amestec cu ciresii, care se mentin mereu in apropierea caii ferate; apoi, pe versantii din ce in ce mai puternic inclinati, impaduriti in parte, dar cu ranile inca vii ale eroziunilor, comuna Toplet, inghesuita intre munti si apa, iti atrage de asemenea atentia, impreuna cu stinca lui Iorgovan, ce se ridica pieptis pe celalalt versant al apei, cu urmele unui apeduct roman imediat sub ea, in marginea caii ferate. Trecind si de statia Toplet, in spatele careia se profileaza Uzinele "Magheru' - cu hale mari, aliniate intr-un frumos ansamblu industrial - la o cotitura a caii ferate ce ocoleste un mic bot de stinca, apare brusc gara Herculane.

Rezonanta numelui si poate telul imediat al calatoriei tale te va face sa privesti cu atentie in jurul tau atunci cind trenul isi va incetini goana si se va opri in gara cu totul originala ca arhitectura, inconjurata de numeroase pergole inverzite si inundate in flori. Obisnuit poate sa urmaresti in alte statiuni siluetele elegante ale vilelor cufundate in verdeata, vei fi surprins ca, in afara de gara intr-adevar frumoasa, nu vei mai vedea aproape nimic aparte. Un mic versant stincos si abrupt coboara pina in fata garii. In spatele ei, albia apei si apoi aceiasi versanti, in parte impaduriti, in parte sterpi, cu care ochiul s-a obisnuit de cind a parasit cimpia. Dar prin despicatura acestor culmi ce fac loc unei ape vei observa in fund un perete abrupt, alb, impestritat pe alocuri de verdeata.

In apropierea garii, printre trunchiurile albe, luminoase ale unui pilc de plopi, dam de o imbinare tainica de ape, implinita la umbra si in ascunzisul desisului de salcii. Aici, Valea Cernei isi contopeste apele de o desavirsita limpezime cu cele mai mult miloase ale Vaii Belareca. De aici si pina la varsarea in Dunare, apele marite si intunecate se numesc pe drept cuvint "Cerna', fara a mai avea insa aproape nimic din farmecul Cernei propriu-zise.

Si parca, cu duiosia unui sentiment de despartire, abruptul calcaros din zare, alb si sever, insotitor permanent al Cernei, arunca acestei vai, ce isi incheie firul povestii sale, un ultim salut, inainte de a se topi si el in ondularea domoala a culmilor invecinate.

In spatele garii, soseaua, insotita pe toata lungimea ei de mai bine de 4 km, pina in statiune, de minunati trandafiri si ronduri de flori si inundata in noapte de feeria neonului, conduce nerabdarea noului venit spre antica statiune a lui Hercule.

Prima priveliste cu care te intimpina astfel Cerna este enigmatica. O cotitura a vaii te face sa nu vezi decit cei doi versanti impaduriti in parte, ce cresc in inaltime pe masura ce inaintezi, si in fund peretele alb. Privelistea nu tradeaza aproape nimic din minunatia Cernei. Pe marginea soselei, case izolate si lunca cultivata. Putin mai sus, barajul unui gater spumega pentru ultima data apele Cernei intr-o cascada artificiala. Inca putin si soseaua coteste printre casele ce se insira tot mai dese de-a lungul ei. Privelistea se schimba. Valea se deschide mai larg si ochiul parca banuieste ceea ce nu poate vedea de jos: linia sa dreapta, unic de dreapta, pina sus la izvoare.

In acest ansamblu nou se modifica mult si elementele de decor, conturindu-se mai precis. In dreapta, imediat peste Cerna, s-a infiripat un sat cu case inghesuite si o singura strada - satul Pecinisca. Pe marginea soselei se insira alte case curate si scaldate in flori. Deasupra satului, si tot mai mult in fund, stincariile devin din ce in ce mai impresionante, mai framintate, cu abrupturi de sute de metri, peste care, greoi, linistit, usor ondulat, creste in zare Domogledul. Acest munte, primul mai inalt din culmea Muntilor Mehedinti, asezat aici in bataia vinturilor calde mediteraneene, este un rai al florilor si al fluturilor. Pentru drumetul care trece prin Herculane, Domogledul trebuie sa fie un punct obligatoriu de vizitat, perspectiva pe care o ofera pina departe in Muntii Balcani si peste Cimpia Olteniei, asociata cu bogatia florei, a faunei si cu farmecul padurilor de fag si alun turcesc, fiind numai citeva din numeroasele lui elemente de atractie.

Versantul opus devine din ce in ce mai inclinat, pentru a se linisti apoi in platoul Coronini, situat in dreptul statiunii. Pe acest versant, ochiul distinge coroanele intinse si viguroase ale arborilor de cer, gorun, precum si tufarisurile dese, inchircite si neprietenoase ale carpinitei.

Dupa 3 km de la gara, soseaua trece peste Cerna. Cladirile sint aici mai dese si fac parte din comuna Herculane. Un mic teren sportiv si, imediat mai sus, un parc frumos ingrijit, cu un teatru in aer liber, are un farmec deosebit aici, la picioarele peretelui calcaros. Urmeaza apoi citeva case de odihna, o scoala si cladirea Ocolului silvic cu un parculet bogat in specii forestiere interesante. Apoi soseaua se strecoara cu greu pe malul strimt al Cernei, sub versantul inclinat al unei terase ce se pravaleste parca peste ea, cu navala cetinei intunecate a brazilor minunat dezvoltati aici. Portiunea aceasta e un "intermezzo' ce te face mai nerabdator sa vezi statiunea. Citeva sute de metri inca si, dupa un pavilion mare si vechi, fosta "baie a riiosilor', perspectiva se deschide brusc, cu frumoasa arhitectura a hotelului "Cerna' profilat pe stincariile din spate. De aici incepe statiunea propriu-zisa, care se intinde in amonte pe o distanta de circa 500 m. Pe aceasta portiune ambii versanti ai Cernei sint intesati de cladirile statiunii, intr-o imbinare armonioasa de linii, forme si culori, iar Cerna se furiseaza inchisa intre pereti inalti de zidarie. La jumatatea statiunii soseaua trece pe malul drept al Cernei. O clipa de odihna pe pod ne arata limpezimea si zbuciumul apei, incatusata in strinsoarea zidurilor. Aici ca trece aproape neobservata, toata atentia fiind indreptata asupra frumoasei arhitecturi a statiunii.

Statiunea veche incepe in amonte cu vechiul pavilion "Carolina' si sfirseste cu capela catolica. Aici au fost ridicate si primele cladiri pentru bai, la restaurarea lor de catre austrieci, in secolul al XVIII-lea. Cladiri vechi, mari si greoaie, cu linii simple, dind - pe aceasta portiune - impresia unei strazi de oras. In partea de sus, in fata capelei, statuia lui Hercule, "patron' al statiunii, invioreaza usoara monotonie a acestei strazi, cu vigoarea si robustetea sa.

In contrast cu aceasta parte veche este statiunea noua, situata in aval de podul amintit si in care se vadesc o conceptie arhitecturala moderna si o preocupare deosebita pentru armonizarea constructiilor cu spatiile verzi si, in general, cu ansamblul privelistei inconjuratoare. Grupul cladirilor centrale este alcatuit din cele doua pavilioane, corpul actual al cantinei si al magazinelor (fostul cazino), cu terasele ce-l insotesc si cu micul parc din fata lor. Aceasta este partea cea mai frumoasa a statiunii. Cladiri, proportionate, cu o ornamentatie simpla, cu numeroase terase, cu multa lumina, inconjurate de o vegetatie bogata, creeaza o ambianta reconfortanta, odihnitoare. Vara, in parc, o puzderie de flori si palmieri minunati incinta ochiul. Speciile arborescente sint numeroase si variate: silueta gratioasa a mestecenilor se imbina cu robustetea castanilor de pe marginea soselei, cu zveltetea citorva exemplare izolate de molid, tisa si a unui exemplar exotic de Welingtonia (Sequoia giganteia).

Asociata ansamblului arhitectonic amintit este si cladirea hotelului si restaurantului "Cerna', alaturi de biserica ortodoxa, inconjurate de verdeata si flori.

Statiunea este mereu proaspata, mereu alta. In diminetile pline de limpezime, valea este scaldata in lumina, contrastind cu umbrele peretilor uriasi. Pe aceiasi pereti, in zilele tirzii ale toamnelor, se aprinde pe toate politele purpuriul singerind al scum-piei, care arde zile intregi, cind mai viu, cind mai stins. In noptile cu luna, umbrele sint parca mai tainice, iar jos, de-a lungul vaii, se tese intr-o beteala fina aburul argintiu al Cernei.

Statiunea Herculane este un nestemat al Cernei. Datorita ei Cerna a fost cunoscuta de veacuri si tot datorita ei si-a marit valoarea. De aceea consideram necesar sa facem un scurt istoric al statiunii, cu atit mai mult cu cit trecutul intregii Cerne este concretizat in cel al Herculanelor; in rest, valea infundata, salbatica si necunoscuta ofera numai file albe in istoria acestei regiuni.

Primele date despre Herculane sint cele din timpul romanilor, cind au fost descoperite si apoi amenajate izvoarele termale.

Infiintarea bailor este comentata de diversi istorici. Fara indoiala, aceste bai cu mare putere curativa erau binecunoscute de localnici la patrunderea romanilor in Dacia. Printre orasele infiintate de romani - dupa cucerirea Daciei - este si Ad Aquas (Mehadia), nume ce i s-a dat datorita apropierii de izvoarele termale. Dupa unii istorici, infiintarea statiunii este atribuita lui Antonius Pius (105-107 e.n.). Griselini, pe baza unor inscriptii, o pune pe seama lui Adrian sau a lui Traian. Faptul este indoielnic, intrucit nici Dio Cassius si nici Spartian, care au scris cronica acestor imparati, nu pomenesc de aceste bai. Ele au fost inchinate lui Hercule - la romani toate baile calde fiind puse sub protectia acestui zeu. O data cu amenajarea statiunii s-au construit si numeroase altare si table de jertfa, in care Hercule este glorificat: Sanctus, Augustus, Invictus, Salutifer. Diferite alte table sint inchinate altor zeitati ca Hygea, Esculap, Venus. Doua dintre ele au fost ridicate pentru insanatosirea lui Marcus Aurelius Antonius; alta, pentru sotia sa Faustina, o a treia - pentru Septimius Severus si Marcus Antoninus Caracalla. Printre fondatori se gasesc si consuli, guvernatori in Dacia, legati imperiali si prefecti ai legiunilor a XIII-a Gemina, Antoniniana, Macedonica, stramutate in aceasta provincie.

Baile, vestite in antichitate, atrageau in special aristocratia latina, dar si bolnavi din cele mai diferite regiuni: Polonia, Sarmatia, Macedonia si din ambele Moesii. Aproape trei sute de ani a dainuit statiunea sub romani. Apoi, in timpul migratiunii popoarelor, localitatea a fost parasita si uitata.

In evul mediu, nobilimea valaha severineana, care isi avea proprietatile in imprejurimi, a cunoscut aceste izvoare, dupa cum, desigur, si turcii le-au folosit in timpul dominatiei lor. Fara indoiala ca aceste izvoare tamaduitoare au fost folosite in scop curativ fara intrerupere si de localnici, dar din toata aceasta perioada, istoria nu aminteste nimic referitor la aceste bai.

Primele date istorice despre regiunea Severinului sint cele de la inceputul secolului al XIII-lea. Astfel, printre banii Severinului numiti de regele Bela al IV-lea al Ungariei se pomeneste de banul Oslu, in anul 1240. Se pare ca de la acest ban s-ar trage numele de Oslea, dat celor doi munti din nordul Olteniei, care marginesc valea Cernei. Epoca aceasta ramine insa intunecata si lipsita de date.

In legatura cu infiintarea statiunii, cele mai pretioase date le ofera primul istoric al Banatului, Fr. Griselini, in lucrarea sa capitala "Istoria Banatului Timisan', publicata in 1778. Acest istoric de origina italiana este adus de baronul Brigido, presedintele administratiei regionale a Banatului, pentru a intocmi un studiu asupra acestei provincii, incorporata la Imperiul austriac. El calatoreste mai multi ani prin Banat si datele lui privind starea populatiei, istoria si economia acestei regiuni sint deosebit de interesante. Cu restaurarea statiunii, din starea in care zacea de secole, este insarcinat, la ordinul imparatului Carol al III-lea Caryophillus, contele Hamilton, care, dupa cum atesta Griselini, vizitind statiunea parasita si "gasind acest splendid monument al indepartatei antichitati intr-o stare vrednica de plins', primi, in urma unui raport pe care il inainta imparatului, ordinul sa-l restaureze. Mai multe statui si inscriptii au fost dezgropate si transportate la Viena, aflindu-se in prezent in sala de asteptare a fostei biblioteci imperiale. Cu ocazia restaurarii statiunii, Hamilton face o dizertatie asupra descoperirilor facute, amintind de sapte statui ale lui Hercule dezgropate aici. Una din ele, din marmura alba, inalta de doua picioare, il infatiseaza pe Hercule tinind in mina stinga pe baiatul Hiles, iar in dreapta maciuca pe capul porcului erimantinic.

In 1755 s-a gasit sarcofagul unei femei. O data cu statuile amintite au fost descoperite si o multime de inscriptii, placi comemorative pe marmura, din a caror interpretare Griselini si alti istorici au incercat sa reconstituie epoca respectiva. S-au gasit de asemenea numeroase urme de temple si monede.

Restaurarea statiunii, la inceputul secolului al XVIII-lea, este un eveniment deosebit de important din istoria ei. De atunci actiunea de amenajare si infrumusetare a statiunii a continuat.

Astazi, datorita grijii regimului nostru fata de sanatatea celor ce muncesc, tot mai multi oameni ai muncii vin sa se trateze sau sa-si petreaca concediul de odihna in aceasta frumoasa statiune de pe malurile Cernei. Cu fiecare an numarul lor creste, o data cu faima bailor tamaduitoare de la Herculane, cu impresiile si amintirile de neuitat culese in imprejurimile statiunii si pe valea Cernei - la care odinioara cei mai multi dintre ei nu aveau acces.

Statiunea are o mare insemnatate atit prin proprietatile curative ale apelor termale radioactive, cit si prin climatul sau specific, cu caracter de tranzitie de la clima continentala la cea mediteraneana, datorita influentei Marii Adriatice. Extremele de temperatura sint in general indulcite, iernile fiind blinde, cu temperatura medie lunara de -1. Taria si frecventa vinturilor sint reduse, ca si nebulozitatea, soarele stralucind aici o mare parte din an. Ceata este foarte rara, iar cele mai multe precipitatii cad in lunile noiembrie si decembrie.

In general, climatul statiunii este usor stimulent; marea ei valoare rezida insa in izvoarele termale, care provin, asa cum am mai aratat, din apele de infiltratie ce patrund in profunzime, se incalzesc si apar apoi la suprafata. Mineralizarea apei se produce in timpul circulatiei sale subterane, cind ea spala si dizolva rocile. In statiune sint folosite noua izvoare a caror temperatura variaza intre 45-55C. La aproximativ 2-3 km in amonte de statiune exista si alte izvoare, dintre care unele cu o temperatura mai ridicata. Astfel, cele de la punctul denumit "Sapte Izvoare'' sint amenajate si folosite in special de localnici.

Pe linga proprietatile amintite mai sus, aceste ape prezinta si o mare concentratie de saruri, majoritatea lor fiind sulfuroase, cloruro-sodice, calcice. Dintre principalele izvoare mentionam: izvorul Horea, izvorul Closca, izvorul Crisan si izvorul Dragalina. Statiunea balneoclimaterica Baile Herculane are doua sectii sanatoriale de profil: sectia de reumatologie si sectia de neurologie.

Atit vizitatorii statiunii, cit si drumetii pot gasi in imediata apropiere a acesteia o adevarata comoara de privelisti, de locuri de recreere. Deasupra "rupturii termale', cum este denumita de cei din statiune falia Cernei, se afla o lume aparte, plina de farmec, de raritati floristice si faunistice. Privelistile intilnite aici sint de o varietate aproape de neinchipuit, de la aspectele cele mai salbatice ale naturii, cu abrupturi si hauri ametitoare, la poienile linistite; de la padurea deasa, intunecoasa, ce se revarsa pina in fundul piraielor si pina la nemarginirea pe care o sorbi din inaltimea virfurilor golase; in sfirsit, de la cimpurile sterpe si roase de ape ale carstului, pina la cele mai bogate paduri de amestec.

Fig 02

A fost atit de darnica natura cu aceasta regiune, cuprinsa intre piriul Prolazului si piriul Tesnei, incit ca poate fi considerata, fara nici o rezerva, ca una din cele mai frumoase din tara. In prezent exista o mica rezervatie botanica in jurul Domogledului. Pe masura ce interesul stiintific si dragostea pentru natura se vor dezvolta, fara indoiala ca si in aceasta statiune se va crea un alt parc national pentru studiu si recreere, acordindu-i-se atentia cuvenita.

Poteca principala ce urca la Domogled porneste imediat din spatele hotelului Cerna. Dupa ce trece peste drumul care ocoleste pe versant statiunea pentru a-i respecta linistea, ea incepe sa se desfasoare in serpentine scurte, pe ingramadirile de coluviuni de la poalele peretelui calcaros. Poteca etaleaza in fata ochilor drumetului o mare varietate de arbori: carpeni, fagi, goruni, pini, chiar exemplare mari de alun turcesc, intr-o imbinare foarte neregulata. In apropierea peretelui, pe coasta, incep sa se inmulteasca bolovanii albi de calcar, iar padurea ramine mai scunda, cu arbori inchirciti si adeseori cu rani cauzate de bolovanii ce cad mereu. O data ajunsi la peretele calcaros, privelistea se schimba. Poteca este sapata in stinca, furisindu-se pe mici brine, si imaginea peretelui abrupt, pe care se catara in fiecare crapatura neinfricatii pini, pionieri ai genunilor, o ai aici aproape. Trunchiuri cu solzi si crapaturi intunecate, incarcate de podoaba coroanei tabulare, vesnic verde, sint infipte indraznet in aceasta cladatie imensa de stinci. Pinul negru banatic este o minune a acestor locuri; jos, la picioare, zarim valea plina de vuiet si statiunea intesata de cladiri; in fata, culmea lunga si framintata a Seseminului, cu pereti de stinca ce rasar din versantul uniform impadurit, iar in pieptul lui, poienile linistite de la Coronini. Pe neasteptate ajungem la Crucea Alba, de unde privelistea descrisa poate fi urmarita in voie (timp necesar 1-1 ore).

In apropiere se afla Grota lui Serban.

De la Crucea Alba, poteca coboara spre piriul Jeleraului. Ajunsa in fundul piriului sec, ea urca in continuare pe firul lui, printre versanti stincosi, in parte impaduriti, ca niste chei in miniatura. Dupa circa 15 minute de mers, versantii devin mai domoli, fiind bine impaduriti cu fag, iar stincariile se pot urmari printre coroane, in stinga profilindu-se virful sfirtecat al Suscului, iar in dreapta cel al Domogledului. Am ajuns la Fintina Jelerau, cu o apa foarte buna, un punct de popas indicat, deoarece apa lipseste in general in aceste locuri. Aici poposesc obisnuit si locuitorii din comuna Podeni, care trec muntele la Herculane pe aceasta poteca.

Plecind de aici, poteca urmareste si mai departe fundul sec si ingust al piriului, cuprins intre versanti incarcati cu podoaba unei paduri frumoase de fag si brad. Dupa circa 2 km se ajunge la o confluenta de piraie: in stinga continua poteca ce duce la Podeni, iar in dreapta poteca ce urca spre Domogled trece mai intii prin poiana de la Musuroaie, pe linga vechea cabana. Din spatele ei, poteca urca mai intii prin padure, apoi prin rariste si prin gol, in Virful Domogledul Mic. Sint doua virfuri relativ apropiate: Domogledul Mic si Domogledul Mare.

Perspectiva se deschide larg: spre sud, culmile numeroase si framintate din sirul Muntilor Mehedinti, de-a lungul Topolnitei si Bahnei, pina dincolo de linia serpuita a Dunarii; spre vest, Muntii Almajului si apoi cei ai Semenicului; spre nord, Culmea Seseminului cu care incep Muntii Cernei, Virful Arjana si portiunea mai domoala catre Portile de Fier ale Transilvaniei. Nu mai putin bogata este perspectiva spre nord-est, unde se desfasoara minunea de pitoresc a Vaii Cernei; un sant adinc si drept, inconjurat de pereti abrupti, ce se pierde departe in zarea Retezatului. Pe dreapta Cernei (in urcare), aici, in fata, culmi si virfuri se intind pina la piriul Tesna. Intre virfurile Suscului, Hurcului, Cosiului si Ineletului se deschid piraie cu paduri frumoase: piraiele Jeleraului, Saua Padina, Cosiului, Cerbului.

Din Virful Domogledului, o alta poteca coboara spre sud, in piriul Feregari, care formeaza apoi piriul Prolazului si coboara la fabrica de var. Tot aici, aproape, sub Virful Domogledului, se intind padurile, unice in tara noastra, de alun turcesc, in amestec cu pinul negru, cu numeros stufaris de liliac si mojdrean. Prin apropiere se afla Pestera lui Tatarczi.

Timp necesar: Herculane-Vf. Domogled: 3-4 ore.

O alta poteca, ce urca pe inaltimile de deasupra faliei, porneste de la uzina electrica, trece pe sub funicularul existent in piriul Saua Padina, de unde se continua peste virfurile Suscului si Hurcului.

Si versantul din stinga al Cernei (in sensul urcusului) ofera drumetului interesante obiective turistice.

Platoul Coronini, care se intinde deasupra Podului Rosu, pare o oaza de liniste in mijlocul framintatelor inaltimi ce-l inconjura.

Punctul Ciorici, cu o perspectiva larga asupra statiunii si a Cernei, este foarte usor accesibil din partea de sus a Herculanelor. Pestera Haiducilor, spre care conduc poteci bine intretinute, se afla de asemenea foarte aproape de statiune.

Tot printre imprejurimile statiunii poate fi considerata si portiunea de vale pina la Sapte Izvoare, foarte frecventata de vilegiaturisti. Este o zona de tranzitie in care Cerna incepe sa-si dezvaluie frumusetea. Trecind pe linga statuia lui Hercule si capela catolica, drumul se furiseaza pe sub coroana arborilor ce asalteaza statiunea in aceasta margine. Privelistea se schimba brusc. De la ingramadirea de vile si hoteluri te trezesti dintr-o data sub bolta bine inchisa a padurii, cu un zid inalt in stinga, iar in dreapta cu apa Cernei vioaie. Abia aici incepi sa o cunosti: o vezi aproape, cu albia sapata in stinca albicioasa de calcar, cu multime de coturi, de scobituri, cu bolovani uriasi in calea apei si cu mici covoare de nisip si pietris. Urmaresti alternanta de repezisuri zgomotoase si inspumate, cu bazinetele linistite, adinci, daltuite in trupul stincii si in care aluneca incet undele verzui, negricioase ale apei. In aceasta zona, bogatia formelor de eroziune este mereu prezenta. Prezenta in ansamblul de privelisti este si ruptura faliei, cu numeroase tancuri, etajate intr-o gama nesfirsita de forme. In fata, in spate, aceleasi ruine ale peretilor, cind imense, goale, cind cu infatisarea unor ingramadiri mai domole, furisate prin coroana arborilor ce le-au asaltat.

Imediat dupa capela, la citeva sute de metri, bolta arborilor se rareste pentru a face loc ultimului pavilion al statiunii: baile Hygea, constructie veche si fara o arhitectura deosebita. In apropiere se vad urmele unui apeduct roman. Trecind si de acest pavilion, arborii asalteaza din nou drumul. Imediat in stinga se desprinde poteca ce urca in serpentine la Pestera Haiducilor.

Putin mai sus, drumul trece si el pe acest versant din stinga (cum urcam). Ceva mai departe se afla un funicular forestier, avintat spre inaltimi din Saua Padina, de unde coboara copaci din padurile catarate sus, deasupra semnarilor faliei, in lumina zarilor intinse si in bataia vinturilor.

Dupa linia funicularului, la citeva sute de metri, un alt pod trece pe malul celalalt al apei. Podul este un minunat punct de perspectiva. Pe fundul stincos al albiei, apa sare in cascade spumeginde si fuge in suvoaie iuti tremurind leganat peste portiunile mai domoale.

De aici drumul continua pe versantul din dreapta (cum urcam), de-a lungul caruia va urca mereu pina la Tesna. Valea se mentine strimta si drumul este sapat adeseori in stinca, pentru a se pastra la inaltime deasupra apelor Cernei.

Nu mult mai sus, dupa o bucla pronuntata a Cernei, apar picioarele ruinate ale unui pod vechi. Dupa citiva pasi, in malul stincos, sub drum, apare o mica ascunzatoare, mereu aburinda: vestitele Sapte Izvoare. Putin mai sus, la circa 200 m, pe celalalt mal si putin cunoscute sint inca 3-4 izvoare, unul dintre ele cu o temperatura pe care n-o atinge nici un alt izvor termal de la noi din tara. Un loc placut de reculegere gaseste drumetul in poiana denumita Porumbul Nou, cu un canton silvic, sau la umbra pilcului de castani salbatici ce ascund un izvor rece, frumos amenajat. Pina aici, datorita constructiilor existente si vizitatorilor care se plimba, drumetul simte apropierea statiunii. Mai departe, el va intra in lumea linistita a Cernei.

DE LA SAPTE IZVOARE LA VALEA TESNEI

Distanta: 9 km. Timp necesar: 2-2^l/₂ ore.

Lasind in urma cele Sapte Izvoare si cantonul Porumbul Nou, dupa circa 15 minute de mers se ajunge la Crucea Ghizelei. Pina aici, drumul a urcat mereu, lin, ajungind la o buna inaltime deasupra vaii.

De pe un bot de stinca, in malul Cernei, cu o rariste deasupra, ochiul imbratiseaza intreaga priveliste. Valea strimta, cu versantii inclinati, se pierde departe in unduiri gratioase. Dincolo de Cerna, jos, in mijlocul unei poieni din lunca vaii, se vede o casuta alba, curata, inconjurata de pomi si stupi. Chiar in spatele ei se inalta versantul inclinat, cu o padure de gorun si fag, cu citeva rupturi de stinci ce rasar izolate in -partea lui superioara. Privelistea e imbietoare, linistita, dar in acelasi timp semeata: ochiul de lumina si liniste cu casa batuta de soare, inconjurata de o bucla a Cernei cu unde pline de sticliri luminoase si, in contrast, versantii puternic inclinati.

Odinioara se inalta aici o cruce. Daca a fost pusa in amintirea unei intimplari triste - asa cum spune povestea - sau daca e vorba numai de obisnuitele cruci pe care localnicii le pun in anumite locuri de trecere, este greu de precizat. In 19 august 1892, baroneasa Ghisella Malcomes, in trecere prin aceasta statiune, ridica o cruce noua si mare, incrustind pe ca citeva versuri din Byron. De aici denumirea de Crucea Ghizelei. De-a lungul deceniilor, apa si vintul au innegrit-o, au copt lemnul si o furtuna in miez de vara (1960) a rasturnat-o. Vizitatorii din statiune, atrasi de frumusetea locului, ajung adeseori pina la acest punct.

In continuare, drumul se mentine pe versant, mereu sub bolta padurii de fag si carpen. La citeva sute de metri de Crucea Ghizelei, drumul trece piriul Cosiului, ce strabate o frumoasa poiana. Aici e locul de popas al oltenilor din satele vecine, de peste munte, in drum spre statiune. Drumul continua ascuns, la umbra padurii, in ocoluri linistite. Undeva, jos, in stinga, se aude vuietul Cernei, tulburat adeseori de biziitul masinilor ce alearga acum pe firul alb al drumului, iar in dreapta se contureaza gramada uriasa de piatra a Vf. Cosiului.

O cotitura brusca a drumului ne scoate intr-o mica curmatura de unde se deschide o perspectiva larga. Este Saua Curila. In amonte, ochiul se opreste pe cocoasele culmilor din zare, dupa ce a urmarit ondularile Cernei. In dreapta, se inalta abrupti, amenintatori, peretii Ineletului, cu fisuri vinetii si guri negre de pesteri, impinziti de pini indrazneti. La poale, scurgeri imense de grohotis, inform, si apoi padini linistite, atirnate la diferite nivele deasupra Cernei. In stinga, versantul, desi nu are maretia peretului drept al Ineletului, este totusi puternic inclinat, impresionant prin raristile de gorun ciolpanit, cu forme suple, adeseori bizare, datorita recoltarii frunzarelor de catre oameni. De aici in sus, Cerna este insotita de lunci, adeseori destul de mari, in care oamenii si-au intemeiat gospodarii. La citeva sute de metri de Saua Curila, drumul, mentinindu-se pe versant, se strecoara printr-o portiune de poiana invadata de bolovani de calcar. Aici, sub poteca, sint cele Sapte Izvoare Reci, cu o risnita veche, pe care apa lor o mina, si cu citeva baltoace impinzite de matasea-broastei. Pe marginea drumului, exemplare izolate de fagi si multime de corni, ce-si scutura fructele roscate. Putin mai departe, drumul coboara lin intr-o lunca larga unde se afla o gospodarie taraneasca cu acoperis din tigla. Apoi valea se ingusteaza iarasi. Drumul urca lin, ocoleste culmi marunte, trece peste piriiase si abia peste citiva kilometri iese din nou in lumina altor lunci, cu alte gospodarii, mai mici, ce se insira de-a lungul vaii pina la gura piriului Tesna.

Fig 03

Tesna este un piriu cu o semnificatie deosebita. Un fir aproape neobservat de jos, mai mult sec, o scurgere de bolovanis din spintecatura faliei, a fost pina acum citeva decenii in urma linia de granita intre Rominia si Austro-Ungaria. Pina aici, in dreptul Tesnei, granita urmarea culmea Muntilor Mehedinti, venind din Dunare, apoi cobora pe albia Tesnei in Cerna, al carei fir il urma in amonte, citiva zeci de kilometri, pina la gura piriului Craiovei. Piriul Tesnei, care de jos abia se observa printre ondulatiile crestei calcaroase, este totusi destul de mare, cu un bazin de receptie intins, cu chei impresionante si cu interesante aspecte floristice. Prin acest bazinet exista o poteca ce face legatura cu satele mehedintene din Valea Cosustei (vezi traseul de legatura nr. 1).

CERNA SALBATICA - DE LA GURA TESNEI LA PIATRA PUSCATA

Timp necesar: 3-4 ore.

Trecind peste piriul Tesnei, drumul se infunda din nou in padure. Multa vreme, pe Cerna in sus, ochiul va cauta linistea vreunui petic de loc plan in apropierea apei, dar nu-l va gasi. Malurile coboara repezi si inclinate pina in firul vaii, iar drumul si potecile se catara pe versanti, strecurindu-se printre rupturile stincilor sau peste limbile miscatoare si aride de grohotis.

Fig 04

Aici incepe zona cea mai salbatica a Cernei: plina de zbaterea si nelinistea apei, cu versanti si pereti amenintatori si cu citeva case risipite pe coaste, o zona de neuitat prin ineditul ei.

Pentru moment, padurea in care intra drumul, dincolo de Valea Tesnei, ofera ceva nou si cu totul aparte; ea se ridica pe un versant intesat de imensi bolovani, stinci uriase rupte de veacuri din peretele faliei Cernei si rostogoliti spre vale. Aspectul bizar al acestei paduri, in care trunchiurile fagilor se inalta parca ireal din imensitatea sfarimaturilor de stinca, impresioneaza. Este o priveliste pe care o vom mai intilni adeseori pe Cerna in sus.

Totul a ramas aici aproape neschimbat, ca in ziua uriasei zvircoliri a muntelui, cind au plesnit, in vuiete naprasnice, umeri si colti din faptura gigantica a faliei. Peste ele a crescut padurea, pentru a ascunde parca vestigiile puternicei drame geologice petrecute in aceste locuri cu milenii in urma. Drumul strabate aceasta lume tainica, coborind apoi grabit spre firul involburat al apei. Padurea se intrerupe brusc si in stinga drumului apare silueta unui pod. Sub deschiderea lui destul de larga Cerna curge zbuciumata prin bolovanisul din albie. Podul avea in trecut o importanta deosebita. De aici, granita coborita de pe culmea Muntilor Mehedinti de-a lungul piriului Tesna continua pe albia Cernei, circa 24 km, in amonte, pina la gura piriului Craiova. De-a lungul acestei portiuni au fost croite in trecut poteci de granita pentru patrulari, botezate de localnici "patraule'.

Drumul inainteaza indraznet, mentinindu-se mereu in apropierea firului vaii, imitind parca mersul navalnic al apelor, ferastruieste stincariile ce-i rasar in cale, strabatind locuri prin care omul nu se incumeta sa treaca altadata si imbogatind mult unghiurile de perspectiva ale vaii.

In mersul sau leganat, in curbe, se perinda privelistile bogate ale acestei zone. Iata-l alunecind sfios prin fata maretelor chei ale Prisacinei, spintecind apoi peretii inalti ai Medvedului, trecind pe deasupra dornelor scobite in malul pietros, din dreptul Pietrei Uscate, pentru ca putin mai sus sa insoteasca apele involburate de la gura Iutii si sa iasa, in sfirsit, in poienile inflorite de la Zavoaie.

Sa ne oprim putin in fata impresionantelor chei ale Prisacinei. Peretele imens, nesfirsit, de o inaltime ametitoare, se termina sus, profilat pe albastrul cerului. Miscati, privim pe rind abruptul nesfirsit cu rare exemplare de pin sau scumpie, catarate pe micile polite, coltul de stinca ca un dinte asezat chiar in albia Prisacinei si vioiciunea apei ce iese, dupa un drum lung, din intunecimea cheilor, care nu ramin cu nimic in urma celor ale Bicazului, desi lungimea lor nu masoara decit citeva sute de metri. In peretii acestor chei, aici, la intrare, ca si pe parcursul lor, ghicim sus, la inaltime, deasupra albiei, numeroase pesteri, printre care si pesterile de la Salitrari, cu interesante fosile si specii de animale cavernicole.

Putin mai la vale, spre varsarea in Cerna, se afla o mica moara. O aparitie ciudata in severitatea acestei privelisti. Aici isi macina porumbul locuitorii catunelor din apropiere. Cheile Prisacinei sint socotite printre cele mai impresionante locuri din Valea Cernei.

Dupa gura Iutii, la numai citeva sute de metri, se afla Piatra Puscata. In calea vechii poteci a aparut un perete inalt de calcar, ce coboara drept pina in viltoarea apei, barind orice trecere. Totusi, omul si-a daltuit poteca in stinca. Pe aproape treizeci de metri lungime aceasta este sapata in surplomba la 4-6 m deasupra apei.

Aici se termina zona salbatica a Cernei. In peretele Cernii sint sapate numele celor care au daltuit-o si anul executiei, 1839. Au trecut deci douasprezece decenii de la saparea acestei poteci. Ea este parca un simbol al basmului Cernei, miniatura a uimitorului tunel in surplomba pe care il vom intilni mai sus, la Corcoaia si prin care - asa cum spune legenda - si-a facut loc naprasnicul balaur fugarit de Iorgovan.  Anii s-au scurs, balaurii au ramas in graiul vechilor basme, iar urmele lor - imagini din pitorescul Cernei.

CERNA - PIATRA IMPUSCATA PINA LA BOBOT

Timp necesar: 1-2 ore.

Dupa ce am trecut de Piatra Puscata, privelistea este din nou alta. Valea se largeste, iar drumul insoteste firul apei indeaproape. Prin raristile deschise in padure se ascund mereu alte case, marunte, cu adaposturi improvizate pentru capre. Cerna se zareste curgind domoala, cu rare repezisuri si cu lunci linistite in jur. Unele case sint locuite, altele pustii. Pe aici Cerna este presarata cu "toaie' verzi si adinci in care sageteaza numerosi pastravi. Ele alterneaza cu portiuni linistite, cu ape limpezi sau cu scurte vaduri, in care lumina joaca in zeci de nuante.

Fig 05

Aceste lunci, pazite de inaltimea virfurilor stincoase din zare, alcatuiesc parca o lume aparte, cu zari inchise. Farmecul lor este cu atit mai deplin, cu cit ele urmeaza acelei zone de zbucium continuu al versantilor si apei. Locul se numeste "La Zavoaie'.

De pe versantul din stinga coboara un piriias ceva mai mare, Slatinicul. Sus, pe coaste, la obirsia lui, zarim asezarile catunului Slatinic.

Cele citeva case de la Zavoaie sint inconjurate de pomi fructiferi, rar fiecare gospodar are si citiva stupi. Roiurile de albine impinzesc cu zborul lor bogatia de flori a finetelor. Aici se poate gasi la nevoie si gazduire.

In apropiere de Bobot, versantii se apropie din nou, cu pereti abrupti, individualizati in virfuri semete, pe malul din dreapta (cum urcam) pe care localnicii le-au botezat "geanturi'. (In alte regiuni din Carpati ele poarta denumirea de "cleanturi'.)

ZONA "CLEANTURILOR' - INTRE BOBOT SI SCHIT

Distanta: 8 km. Timp necesar: 1 -2 ore

Obisnuiti cu linistea luncilor prin care am trecut de la Zavoaie, pe o distanta de mai multi kilometri, o data ajunsi la Bobot vom fi izbiti de brusca schimbare a privelistii. Valea se curma parca, gituita de o prelungire a Culmii Stepanului. Un colt urias de stinca, de forma unui dinte, cu un perete vertical de aproape 100 m inaltime, intretaiat de citeva polite pe care se catara scumpia, mojdreanul si minunatul endemism Minuartia graminifolia; minuscul de la distanta, dar deosebit de impresionant din apropiere, acest colt sta in calea apei, preschimbindu-i mersul in zbateri spumoase si bubuitoare. Poteca si drumul urca pe versantul din dreapta (cum urcam) la o buna inaltime deasupra apei, oferind ochiului toata maretia acestei treceri. Peretele vertical, punctat la diferite nivele cu deschideri negre si misterioase de pesteri si cu polite mici, pe care infloresc in fiecare an liliacul si mojdreanul, strajuieste viltorile Cernei ce se strecoara cu greu printre blocurile imense cazute din inaltimile Bobotului. Peste bolovanii ingramaditi in albie, sub care apa se zbate in "bobote', se afla o punte rudimentara, improvizata din citeva prajini, a carei trecere cere din partea drumetului putin curaj. Ea se numeste "La Perpelece'.

Spre toamna, peretele Bobotului este impurpurat de rosul scumpiei ce se stinge, iar undele Cernei reflecta parca mai adinc albastrul pur al cerului. In Valea Arsasca, linistita si cu frumoase poieni, se poate trece usor din satele de sub munte ale Olteniei, peste culme (vezi traseul de legatura nr. 4). Locul, asezat la gura acestei vai, era in trecut un important punct de trecere.

Se spune ca o ceata de haiduci si-ar fi avut ascunzatoarea in pesterile Bobotului. Pradind odata prin partile Severinului, au luat cu ei si o fata frumoasa pe care au inchis-o in aceasta pestera. Dupa multa cautare, iscoadele trimise pe urma lor, trecind prin acest loc, au auzit plinsetul fetei, inginat de ape, si cu multa greutate au salvat-o. Este interesanta asemanarea intre aceasta legenda si basmul lui Iorgovan, care a salvat si el o fata, ascunsa de balaur in inima muntelui.

Fig 06

Imediat din sus de Bobot poteca trece piriul Arsasca, facind o bucla gratioasa. Aici, pe versantul puternic inclinat al geantului, se afla o casa izolata. Oamenii l-au botezat pe cel care traieste in aceasta singuratate "zodie'. In prelungirea Vaii Arsasca, pe versantul celalalt, se deschide larg Valea Iaunei, ce-si aduna apele din Muntele Vlascu si Culmea Oplesata. Ea isi adauga prinosul de ape la citeva sute de metri mai sus de gura Arsascai. Valea incinsa si puternic ramificata este marginita de culmea lunga a Vlascului, denumita in partea de jos Culmea Stepanului. In amonte de Valea Iaunei se ridica pieptis Culmea Stancii, ce urca mult, pina in golul izolat al Oplesatei.

Pe amindoua aceste culmi se afla numeroase poieni, minunate locuri de perspectiva asupra ansamblului geografic din jur. Se poate urmari cum sirul virfurilor inalte din spinarea Muntilor Mehedinti, ce au insotit mereu valea incepind de la Domogled, se termina cu Virful lui Stan, virf semet, ros de ape si vinturi, cu scobituri asemanatoare circurilor glaciare. El domina, impreuna cu celalalt urias ce apare in zare, Piatra Mare a Closanilor, intreaga aceasta parte de nord a Olteniei. Sub el se deschide larg si linistit firul Vaii Arsasca, iar dincolo de culme, spre Oltenia, se infiripa Valea Cosustei. In dreptul Virfului lui Stan, deci acolo unde culmile inalte se termina, incepe seria geanturilor. Aceste spinari bine individualizate, cu inaltimi variabile, cu aceeasi vegetatie caracteristica stincariilor calcaroase, situate de asta data in apropierea vaii, dau privelistii o nota noua, specifica acestei a doua zone salbatice a Cernei. De-a lungul ei drumetul va putea sa urmeze numai o poteca, cea din dreapta Cernei (cum urcam). Daca insa drumetul a urmat de la Zavoaie in sus patraula cealalta, el va fi nevoit, aici la Bobot, sa urce pe celalalt versant, alegindu-si trecerea dificila de la "Perpelece', sau sa traverseze Cerna direct prin vad. Cind aceasta patraula ajunge, dupa un mic urcus, in apropierea curmaturii din spatele Bobotului, o poteca mica, aproape neobservata, se desprinde si coboara destul de repede versantul plin de pietris, printre carpeni si tufe de alun, pina deasupra "perpelecelor'. Trecerea este destul de dificila si periculoasa, astfel ca se recomanda celor cu mai putin curaj sa-si scoata incaltamintea si sa treaca apa prin vad fie in dreptul ultimei poieni, din jos de Bobot, fie, in cel mai rau caz, dincolo de curmatura Bobotului, la gura Iaunei. Din curmatura amintita putem urca usor fie pe virful stincos, sub care se deschide haul ametitor al Bobotului, fie, cu putina dificultate, la pesterile din pereti. Tot de aici se desprinde o poteca ce urca pe Culmea Stepanului (vezi traseul de legatura nr. 2).

Acest coltisor al Bobotului merita atentia unui popas, daca nu chiar ragazul unei explorari mai minutioase a atitor locuri minunate, adunate aici: poienile de la Fagetel, Virful Oplesata, geanturile Taranului si Bobotului, Virful lui Stan, geantul Hermanului si lumea de basm ascunsa in spatele lui. Trecind de Valea Arsasca, poteca noastra se infunda in padure. Este aceeasi padure instalata pe grohotis si bolovanis, pe care am cunoscut-o la Tesna. Prin raristele ei urmarim cum dintele Bobotului ramine treptat in urma, in timp ce in stinga se ridica tot mai inalt versantul salbatic si abrupt al "Fetelor Cernei', macinat in trecut de incendii.

Caracteristic acestei noi zone salbatice este continua alternare a padurii cu poienile. Poienile de aici au ceva cu totul aparte. Desi odihnitoare atit prin lumina lor, cit si prin perspectiva ce o deschid asupra geanturilor si a firului vaii, in jos, ele sint puternic inclinate, incadrindu-se astfel in nota generala a peisajului, plin de dinamism.

Prin poienile pe care le strabatem apar mici colibe ascunse printre bolovanii rostogoliti parca acum din peretele calcaros. Foarte rar vom intilni insa si oameni, si numai in timpul cositului sau la scosul cartofilor. In general, aceasta este una din cele mai putin locuite zone de pe Cerna. Valea este salbatica, nelinistita, zgomotoasa, formind cind vaduri repezi, urmate de "finisuri' spumoase, cind "toi' adinci si intunecoase.

Dupa Valea Arsasca incepe geantul Hermanului, inalt, semet, stincos si destul de lung. Cele citeva sute de metri cu care se ridica deasupra Cernei il fac sa para de jos, din poteca, impresionant. Din prima poiana mare in care iesim, venind de la Arsasca, ochiul imbratiseaza o buna parte din acest geant. In dreptul acestei poieni, sus, la o inaltime destul de mare, in spintecaturile geantului, se termina brusc un piriias cu apa putina, care are numai citeva sute de metri lungime.

Sus, in gavanul lui, este o mica lume de basm, urcata acolo in jarul amurgurilor, uitata de restul lumii si smaltuita de flori. Pe peretele geantului, urcusul la aceasta vilcea suspendata este foarte dificil. Drumetul poate urca pe urmele unei poteci de capre, facind insa si putin alpinism. Tot acolo se mai poate urca din Valea Arsasca, pe o poteca ce se desprinde din vale la circa 1 km de varsarea ei in Cerna. Ne-am pierdut in descrierea acestui loc minunat, pe care in mod obisnuit drumetul pe Cerna nu-l va vedea, pentru a atrage atentia asupra frumusetilor ce abunda si in afara traseului principal de pe vale, frumuseti care vor prilejui drumetului adevarate surprize.

Apoi poteca continua o buna bucata de drum prin padure - cind plina - cind rarita - pentru a iesi intr-o a doua poiana mai mare, presarata cu aceiasi bolovani imensi si asezata imediat sub uriasa spintecatura pe care au sapat-o apele Rimnutei Mari. Cheile Rimnutei sint impresionante in special prin aspectul lor de ruine. Geantul Hermanului, pe sub care a trecut poteca pina aici, se termina la chei, sirul geanturilor continuind insa. El se vede prelung, crenelat, amenintator, cu pini solitari catarati pe brine inguste.

Geantul urmator este acela al Rimnutelor, la fel de impresionant ca si cel precedent. La poalele lui vom rataci in continuare - in alternanta de paduri si poieni - prin aceasta aspra imparatie a pietrei.

Dupa un mers bunicel, pe stinga apare un ogas ce coboara repede din inaltimea Oplesatei. Este ogasul Jurca. Ca si cele pe care le-am trecut neobservate, intre care ogasul Comanentelor, ogasul Covercii, acesta este salbatic si cu pante mari si continue.

Nu mult in amonte de gura ogasului Jurca, de data aceasta insa pe dreapta, ochiul este atras de un alt detaliu de decor. Geantul Rimnutelor coboara nehotarit in trepte, ornamentat cu mici turnuri din ce in ce mai joase; el lasa loc Rimnutei Vinate, dincolo de care se ridica dintr-o data, pieptis, naprasnic, geantul Schitului. La gura Rimnutei Vinate se deschide ochiul luminos al unei lunci linistite, orizontale, strinse intre apele Cernei si piciorul peretelui urias al geantului. Acesta pare cladit din lespezi si blocuri aeriene, sub care abunda aseunzatorile in surplomba.

Dupa numai citeva sute de metri urmeaza poiana de la Gura Mihaicii. Ogasul Mihaicii se deschide adinc in versantul din stinga (cum urcam), printre stinci intunecate de sisturi, pe care se catara mesteceni gingasi, plopi si rare exemplare de brazi. Daca drumetul trece cumva pe aici spre toamna, din marginea poienii il va intimpina un sunet ciudat. Este bataia "toacelor' cu care stapinul conacului indeparteaza ursii ce vin sa-i prade porumbul. Asemenea "toci' sau "boanghele' vom mai intilni multe pe Cerna in sus. Ele sint lucrate cu destula maiestrie dintr-o roata de moara de mici dimensiuni, actionata de apa, si din niste ciocanele care lovesc ritmic o scindura.

In partea de sus a poienii, poteca trece pe linga o stinca uriasa, sub care omul a facut adapost pentru capre.

Nu departe, poteca strabate o alta poienita. Din ea, o poteca mult umblata se desprinde din patraula, se strecoara in urcus prin stincariile Geantului Schitului si face legatura, peste culme, cu comuna Obirsia Closani (vezi traseul de legatura nr. 5).

Inca o portiune scurta de padure, cu bolovani imensi acoperiti cu un strat gros de muschi, si pasul ne scoate dintr-o data in lumina si linistea Luncii Mari. Aici ia sfirsit cea de a doua zona salbatica a Cernei.

CERNA CU LUNCI LARGI - DE LA SCHIT LA CORCOAIA

Distanta: 4 km. Timp necesar: 1 ora.

Sint zeci de kilometri pe care i-a strabatut piciorul de la poalele Ineletului si pina aici, in Lunca Mare, fara a mai intilni linistea unei lunci intinse si orizontale. Aici, valea se deschide parca tot mai larga intre peretele geantului din dreapta si versantul bine impadurit din stinga. Poiana se desfasoara larg, cu citeva conace in ca si se continua inca mult in sus. Apa Cernei, care curge sinuos, atingind cind un mal, cind celalalt, o taie in trei trupuri, ce par astfel trei lunci distincte. Prima in care intram este Lunca Mare; urmatoarea, pe celalalt versant, Lunca Schitului si apoi, ultima, Lunca Mica. Lunca Schitului este strabatuta de apa Craiovei, afluentul cel mai mare al Cernei, ce iese din munti, impreunindu-se cu Cerna. Aici, la gura Craiovei, exista un pod care permite trecerea dintr-o parte in alta a Cernei. Plaiul ce porneste din dreptul acestui pod este plaiul sau Culmea Gistii.

Fig 07

In Poiana Schitului se afla un canton silvic, unde, in caz de nevoie, drumetul poate sa faca popas de noapte, in cel mai rau caz in cerdacul cantonului. In viitor, o data cu inceperea exploatarilor forestiere pe Valea Cernei, in aceasta poiana este proiectata construirea mai multor cabane muncitoresti.

Peisajul inconjurator este cu totul altul decit cel de pina aici. Ochiul poate urmari geantul Schitului care a ramas mult la vale, apoi geantul "cel ars', numit si geantul Luncii Mari, si apoi pe cel mai apropiat, geantul de la gura Craiovei. Ele sint mult mai scurte si segmentate de piraiele mici si dese ce coboara acest versant. La poalele lor, pina in malul apei, se intinde o padure deasa de fag, instalata pe grohotis. Poteca se mentine mereu pe dreapta vaii (cum urcam), fara a trece, deci, prin Poiana Schitului. Dincolo de podul de la gura. V. Craiova, ea iese in Lunca Mica, ultima din acest sir, strajuita impresionant de geantul Luncii Mici. In stinga, ochiul urmareste Culmea Gistii, ce urca lin spre gol. Trecind si aceasta poiana, poteca strabate padurea seculara de pe malul Cernei, pe un traseu lipsit de perspectiva, pina la gura Olarului. Pe aceasta portiune, ea insoteste jocul zglobiu al apelor Cernei. Dupa aproape 2 km, la gura Olanului, perspectiva se deschide din nou. Versantii se indeparteaza si lunca apare intinsa in lungul vaii, impinzita de multimea arborilor si a pomilor fructiferi crescuti peste tot. Presarate neregulat, micute, cenusii si spoite cu alb, se vad casele catunului Cerna-sat pe toate frinturile de terase ale vaii. Este prima asezare de acest fel pe care o intilnim pe Cerna. 

Aici, intre gura Olanului si Corcoaia, se intinde cea mai mare lunca a Cernei. Cerna serpuieste prin ca cu malurile acoperite de anini sau buchete de frasini ciolpaniti.

Putin dupa deschiderea acestei lunci, ultimul geant coboara brusc, curmind jocul dantelat al crestelor de calcar. Este prima intrerupere de acest fel a faliei care va reincepe tot atit de brusc, dupa circa 2 km, in boldul Corcoaiei. Geanturile sint botezate acum "bolduri'. In acest interval, lipsit de creasta calcaroasa, versantul este mai linistit, intretaiat de numeroase vilcele si presarat cu finete. Aceasta portiune a "dosului Cernei' pe dreapta (cum urcam) si a "fetei Stefului' pe stinga, cu coastele domole ce coboara din inaltimea Oslei Romine, stau fata in fata, deschizind intre ele privelistea acestei lunci largi, in care se afla Cerna-sat.

Cerna-sat este un catun aparut nu de mult in aceste poieni largi ale Cernei. Unii dintre locuitorii satelor de pe Motru s-au stramutat aici de-a lungul anilor - incepind de dupa primul razboi mondial - in toate locurile mai asezate de pe lunci sau din padure, defrisind si creind asa-numitele "curaturi'.

In aceasta lunca, asezarile, temporare la inceput, au luat cu timpul un caracter stabil, alcatuind astazi un adevarat catun ce apartine de comuna Calugareni, satul Motru Sec. Tot pe aici trece si plaiul pastoral ce urca sus la Oslea Romina. El vine din Valea Motrului Sec, pe culmea lunga, denumita Plaiul Mare, ce se ridica intre Valea Caprei si Valea Dobrotei. Dosul Cernei il coboara apoi destul de repede, in citeva serpentine, chiar in fata scolii din Cerna-sat (vezi traseul de legatura nr. 7).

Scoala, creatie a regimului democrat-popular, se afla intr-o casa alba, curata si a fost infiintata in anul 1955. O alta cladire noua si ingrijita este si cantonul silvic. Exista si o mica cooperativa, unde drumetul poate gasi tigari, chibrituri, zahar si alte citeva articole. In acest catun se poate face popas de noapte.

Ocupatia principala a locuitorilor este cresterea vitelor. In luncile Cernei si chiar pe coaste se cultiva putin porumb si cartofi, iar in jurul caselor sint pruni. Peste citiva ani doar, in acest catun unde pina nu de mult prea putini stiau carte si unde nu s-au vazut decit cel mult oameni calari, vor alerga zilnic, pe firul luminos al noului drum, zeci de masini moderne, incarcate cu bogatia lemnoasa a muntilor, iar viata va fremata din plin ca si in celelalte colturi ale patriei. Cerna-sat va deveni probabil o importanta asezare pe Cerna, un centru forestier si totodata un punct de raspintie pentru drumeti. Doua itinerare importante de drumetie converg aici, in drumul de pe vale. Este legatura cu Muntii Tarcului (vezi traseul de legatura nr. 8) si legatura amintita cu Valea Motrului.

In partea de sus a catunului linistea luncii intinse este curmata de peretele de calcar al boldului Corcoaiei. Aici, in inima acestui simbure calcaros, sint sapate cheile cu acelasi nume, de un aspect cu totul aparte. Nici inaltimea si nici lungimea lor nu izbesc, incit de la o mica departare ochiul nici macar nu le banuieste. Ceea ce impresioneaza insa este daltuirea stincii de catre apele tumultuoase care au sapat un tunel serpuit, vechi canal subteran de presiune. Latimea dintre pereti este mai mica de 10 m. In fundul cheilor apa trece acum lina, fara pic de zgomot, linistind in verdele intunecat al gildanelor iuresul salbatic de pina aici. Citiva mojdreni si fagi pitici se catara pe peretii cheilor, alaturi de silueta gingasa a citorva ramuri de soc rosu, oglindindu-se in apa.

In partea de jos a cheilor, acolo unde ele se termina brusc, apele trec pe sub un podet de lemn, apoi se resfira pe prundisul curat, in bataia luminii. Cind Cerna e mare, ca duce toate puntile din sat si atunci podetul acesta este singura posibilitate de legatura intre cele doua maluri. Podetul este un punct de perspectiva, atit asupra cheilor, cit si asupra luncii intinse in care se afla Cerna-sat.

DE LA CORCOIA LA APA CARBUNELUI

Timp necesar: 2-3 ore

Trecerea prin cheile Corcoaiei, desi dificila, este totusi posibila cind apele sint mici. Tinind "urma balaurului' din peretele sting al cheilor, se poate inainta citeva zeci de metri, dupa care o scara improvizata din trunchiul unui arbore cu craci ne ajuta sa coborim pe prundisul albiei, aproape de capatul cheilor, in amonte. Poteca obisnuita nu trece insa pe aici, ci ocoleste cheile.

Fig 08

Chiar in dreptul cheilor, piriul Naiba, ce vine din stinga, isi varsa apele in Cerna. Imediat alaturi, un ogas mic coboara in acest piriu. Poteca, vechea patraula, porneste pe firul acestui ogas in sus, se catara apoi pe o coama de pamint ramasa intre doua ravene, se furiseaza prin padure, dupa care iese brusc intr-o curmatura de unde se deschide o priveliste larga. De aici, ochiul poate urmari intreaga lunca in care se afla Cerna-sat, dupa cum, privind in amonte, va zari golul alpin al Sturului. Boldul Corcoaiei ramine la dreapta, spre sud, cu taina cheilor ascunse in pieptul lui. Trecerea aceasta, peste o prelungire de culme ce ajunge pina in vale, este prima dintr-un sir de treceri asemanatoare pe care le vom intilni de-a lungul potecii, in dreptul portiunilor inaccesibile ale vaii.

Coborind spre Cerna, poteca strabate citeva poieni ce ajung pina in malul apei. Locul se numeste "La Topili'. De aici, in sus, poteca intra din nou in padure, urmarind de aproape malul din stinga (cum urcam) pe o distanta destul de mare.

Pe aceasta portiune, poteca este insotita pe aceeasi parte de o inlantuire de mici creste calcaroase, care pe alocuri se ridica peste coroanele fagilor; in cea mai mare parte, insa, ele sint acoperite in intregime de frunzisul padurii. Pe alocuri, poteca traverseaza mici piraie ce-si fac loc printre aceste creste. Un punct atrage atentia in lungul acestei zone: este "cheia miniatura' sapata de ogasul "de la Gaura' - inalta de numai citiva metri, dar cu interesante sculpturi modelate de ape si cu citeva guri mici de pestera.

Portiunea care urmeaza intre Topili si gura Balmosului se numeste "La Privalnici'.

Apa Balmosului ne intimpina in lumina primei poieni care ne iese in cale. Ultimii bolovani de calcar i-am parasit cu citeva sute de metri in urma. Aproape ca nu observam inca aceasta disparitie treptata, atrasi de apele limpezi ale Balmosului, ce se trag din caldarile Godeanului si ale Oslei Romine. De aici, o poteca buna urca pe Culmea Balmosului pina sus in inaltimile golului alpin al Godeanului (vezi traseul de legatura nr. 9). Poteca noastra trece apa pe un podet si se infunda din nou intr-o padure deasa de fag, cu frasini izolati. Ea urca lin o alta prelungire de culme, printr-o lumina firava, cernuta prin frunzisul des. Vijiitul Cernei a ramas undeva departe, in dreapta.

Numai citeva sute de metri inca, si poteca iese din nou in marginea unei lunci. O pepiniera intinsa si albul unei cladiri ne rasar in fata. Este poiana si cantonul de la Lunca Larga. Denumirea e oarecum improprie - lunca fiind mai putin intinsa decit altele intilnite pe parcurs. Dar, pentru aceasta zona a Cernei, care incepind de la Corcoaia este mereu gituita si fara lunci, ea pare intr-adevar larga. Drumetul poate sa faca si aici popas de noapte, la canton. Locul este minunat pentru recreere mai ales, in toiul verii, cind lunca este inundata de flori. Versantul de peste Cerna, "Dosul Cernei', este napadit de o vegetatie bogata, o padure tinara de fag, salcie si plop.

Poteca paraseste apoi poiana, intrind in padure, imediat pe linga canton, intr-un urcus lin. Urmeaza o alta trecere peste culme. Atit aici, imediat linga canton, cit mai ales dupa mica curmatura prin care se strecoara poteca, spre Valea Ivanului, ochiul va fi impresionat de maretia padurii.

Urmarind multimea coloanelor ce sprijina acoperisul verde, variatele dimensiuni ale arborilor, invazia vie a semintisului risipit pretutindeni si jocul de lumini si umbre ce se cern prin sita frunzisului, drumetul nu va banui poate ca inaltimea fagilor ajunge pe alocuri la 40 m. Mai spre vale, linga poteca, trunchiul unui frasin doborit de batrinete are o grosime ce nu este cu mult mai mica decit inaltimea omului. Padurile, aceasta comoara a Cernei, situate in cea mai mare parte pe afluentii sai, scapa in general ochiului pe drumul obisnuit al vaii, ele neaparind in toata maretia lor decit numai in citeva locuri.

Ceva mai jos, linga vale, ne intimpina o limba deasa de aninis, prin care se scurge in multe sinuozitati apa Ivanului. Uitindu-ne atent, putem observa in licaririle cristaline numerosi pastravi. Un arbore cazut sau poate chiar vadul ne dau putinta sa trecem dincolo de apa, intr-o lunca ce se intinde si pe malul Vaii Ivanului in sus, si pe malul Cernei, la care coborim din nou. Citiva kilometri de aici in sus poteca strabate o inlantuire de lunci largi, de-a lungul carora intilnim cind si cind mici colibe, mai mult parasite.

Privelistea ce caracterizeaza aceasta zona este cu totul deosebita de cea obisnuita pe alte portiuni ale Cernei. In stinga, versantul spintecat mereu de ogase se ridica lin, impadurit cu fag. In dreapta se desfasoara Dosul Cernei, cu exuberanta salciei si a plopului si cu rare buchete de fagi batrini, presarati in special spre culme. Ambii versanti nu sint inalti, iar aspectul lor este comun oricarei privelisti de munte, intr-adevar, aici sintem in zona fara calcare a Cernei, ce se intinde din apa Balmosului pina in curmatura Carbunelui.

Lipsite de semetia peretilor, aceste locuri prezinta un peisaj oarecum monoton; ele preced una dintre cele mai grandioase si originale zone ale Cernei, aceea a Ciucevelor.

Malurile Cernei sint insotite continuu de o perdea de anini care, putin mai sus, ocupa intreaga lunca. Poteca trece printre ei cale de citeva sute de metri, apoi iese din nou in lumina luncii intinse. Aici dam peste o aparitie ciudata: un pod parasit, cuprins din toate partile de apele risipite pe mai multe fire in lungul prundisului. Tot aici se leaga doua plaiuri: plaiul Paltineiului, ce vine din jos de pe apa Motrului si de la Closani, si plaiul Bulzului, care urca spre golul alpin al Muntilor Godeanu (vezi traseele de legatura nr. 10, 11). De aici, citeva sute de metri in amonte, se mai intind luncile Cernei, gituite apoi de ultimele cline ale culmilor Carbunelui si Girdomanului, care marcheaza inceputul unei alte zone.

ZONA CIUCEVELOR - DIN APA CARBUNELUI LA CHEILE CERNISOAREI

Timp necesar: 1 -2 ore.

Apa Carbunelui se varsa in Cerna intr-o portiune in care aceasta este gituita - dupa cum am mai aratat - de culmile Carbunelui si Girdomanului, ce se alungesc mult in pieptul versantului sting. Aceste strimtori, care nu au aproape nimic din maretia cheilor calcaroase, se intind pe citeva sute de metri. Ele sint sapate in intunecatele depozite de sisturi ce se vad urcind in spinari goloase - arse - pe Dosul Cernei. Pentru a le ocoli, poteca se indeparteaza pe o mica portiune de Cerna, saltind peste cele doua prelungiri ale culmilor amintite. Urcusul peste prima prelungire, cea a Carbunelui, este usor. Citiva pasi doar si se ajunge in culmea de la patraula. Daca ne vom opri aici pentru a ne odihni o clipa sau pentru a privi Valea Cernei in jos, pina la Curmatura Ivanului, cu lunca ei larga si plina de anini, vom observa poate citiva bolovani de calcar iesiti din pamintul roscat in care e sapata poteca. Cu totul firav, deocamdata, calcarul pe care l-am parasit la gura Balmosului isi face din nou aparitia, marcind inceputul unei noi zone calcaroase, ce se intruchipeaza in alte forme, cu alt farmec, intregind astfel comoara de privelisti a Cernei. Valea Carbunelui este unul din afluentii mari ai Cernei; ea se deschide in partea de jos intr-o lunca neobisnuit de larga si de bogata in privelisti. Virful Micusa se inalta avintat spre cer; in stinga se vede adincitura unei vai salbatice - piriul Vlasia, dincolo de care se contureaza Culmea Radatesei, mai domoala, mai prelungita in golul alpin.

Fig 09

Pe cit de impunatoare apare Micusa, pe atit de linistit este piciorul domol si larg al Girdomanului, aici, chiar in apropiere, peste apa Carbunelui. Impresioneaza multimea conacelor, asezate cochet printre raristile de fagi si frasini, ce impestriteaza intregul versant. Sint conacele de la Scundari. Pe lungul Carbunelui, mai in fund, se contureaza siluetele altor conace. Aceasta este zona cea mai. intens locuita, dupa Cerna-sat, din partea superioara a Cernei.

Asezarea conacelor, intotdeauna bine gindita, micile gospodarii ce se vad in jur, adevaratul munte - cu golul alpin la numai un pas - toate acestea te umplu de curiozitate, de dorinta vie de a cunoaste farmecul vietii celor ce salasluiesc prin aceste locuri. Si intr-adevar, asezarile din Girdomanul si de la Izvoarele Cernei au un farmec aparte. Plaiul Girdomanului, unul din cele mai domoale din acest tinut, face legatura cu Retezatul prin Curmatura Galbenei (vezi traseul de legatura nr. 12).

Dar sa lasam pentru moment taina acestor locuri si asezari omenesti si sa urmam mai departe firul potecii jucause ce trece peste punte apa Carbunelui. Poteca strabate o limba de padure, pe malul unui piriias

ce izvoraste puternic, la numai citeva zeci de metri departare. Putin urcus si din nou iesim in lumina unei poieni largi asezate pe o terasa a vaii. Ocolim pe aproape un conac, apoi poteca incepe sa urce domol, in citeva serpentine, prin fineata plina de podoaba florilor de vara sau tunsa de firul coaselor dupa luna lui august. Pe masura ce urcam, perspectiva se largeste, iar detaliile privelistei descrise mai inainte se contureaza tot mai mult. Acelasi virf semet al Micusei, cu piraiele Vlasiei si Radatesei, ce-si au obirsia in golul alpin, alcatuiesc minunatul tablou ce ne apare in fata. Peste putin, poteca intra din nou in padure, trecind peste lespezile bizare, modelate in multime de forme, ale calcarului, ce alcatuieste aici o spinare marunta. Urmeaza apoi o poiana cu multa feriga inalta, in care, daca n-ar fi poteca, ar trebui sa inotam; pe neasteptate, ajungem in culme, unde urcusul ia sfirsit.

Te vei aseza si tu, desigur, jos, in marea de flori; vei lasa rucsacul din spate, vei uita truda nesfirsitelor treceri de pe o culme pe alta, incepute de la Corcoaia, si vei imbratisa cu privirea - de aici de sus - inedita maretie a acestei vaste - zone a "ciucevelor'.

Noianul de creste calcaroase, numite, in graiul localnicilor, "ciuceve', se insiruie in linie, de-a lungul vaii, pina in fund, unde culmineaza cu Ciuceava Mare. Valea Cernei se largeste putin, formind la poalele lor un sir de lunci. In dreapta se inalta Dosul Cernei, cu aceleasi urme de "arsuri', cicatrizate in parte. In spatele ciucevelor, spinarea grea a Girdomanului urca domol spre gol, impreuna cu o serie de culmi marunte, mult despadurite si presarate cu conace. In fund, golurile Sturului si ale Oslei se proptesc pe orizont. In aval, peisajul este lipsit de vioiciunea crestelor de calcar, valea fiind insotita de versanti mai mult sau mai putin domoli, impaduriti. Ceea ce impresioneaza, totusi, este succesiunea uniforma a culmilor din dreapta Cernei (spre vale), intre afluentii ei principali.

De aici, poteca coboara grabita spre vale. Putin umblata, ca se furiseaza pe linga un conac catarat aici, pe un bot de munte, face citeva cotituri si dupa ce depaseste in intregime prima dintre ciuceve - ciuceava lui Ilie Dragan - ajunge in albia Cernei. Aceasta priveliste se implineste in fata cu decorul rar al luncilor Cernei intinse pina la poalele ciucevelor. Dupa citeva sute de metri intilnim primele conace de pe lunci, asezate in jurul Ogasului Cald. Dar, iata, am depasit si cea de a doua ciuceava, a lui Alampie, dupa care urmeaza cea a Vacariei. Curind ajungem la un pod, important punct de trecere peste Cerna. Aici, poteca ce vine din Closani trece apa, dupa ce a coborit in serpentine Dosul Cernei. Pe versantul celalalt, un vechi plai foarte umblat urca pe spinarea Girdomanului pina sus in golul de munte (vezi traseul de legatura nr. 12).

La numai citeva sute de metri in amonte de acest pod sint izvoarele Cernei. La ruptura dintre urmatoarele doua ciuceve, cea a Vacariei si cea a Chicerii, in gura cheilor mici si scurte ce se formeaza aici dintr-o ingramadire haotica de grohotis, cazut din macinarea ciucevelor, apare Cerna, scurgindu-se prin zeci de guri, la baza grohotisului. Numai cind ajungem linga izvoare auzim dintr-o data vuietul apelor care, descatusate din intuneric, coboara involburate. Ochiul cauta inutil izvorul principal, fiindca sint zeci si zeci de fire, printre sute de bolovani, din care se implinesc aceste ape tumultuoase. Primele unde se avinta grabite peste rindurile de bolovani claditi unii peste altii. Aci, unde apa tisneste atit de vioi, si inca o suta de metri mai la vale, pina la impreunarea cu Cernisoara, bolovanii din albie sint acoperiti aproape in intregime cu muschi desi, alungiti si verzui-negriciosi, formind un minunat contrast cu apele inspumate si albe. Citiva fagi batrini, cu bratele imprastiate, ascund in umbra lor aceasta ciudata infiripare de ape.

Deasupra izvoarelor, ogasul ce vine dinspre ciuceva este aproape sec; doar uneori se mai prelinge prin el o vinisoara de apa. La citeva zeci de metri in aval se afla o moara ce foloseste doar o mica parte din apele acestor izvoare. Dar, lucru ciudat, moara nu are morar. Ea apartine tuturor locuitorilor de pe aceste coclauri, care-si aduc din cind in cind, pe cai, incarcatura de boabe spre a o macina. Putin mai jos de moara e o punte, apoi, la citiva pasi, imbinarea cu Cernisoara. Apele izvoarelor sint mai mari decit cele ale Cernisoarei si parca cu firi diferite. In timp ce undele Cernisoarei curg lin, izvoarele se pravalesc navalnic, spumoase si reci. Aici, la confluenta lor, ia fiinta cu adevarat Cerna.

Pentru drumet, aceste izvoare puternice, tainele ce invaluie obirsia Cernei, precum si minunata perspectiva a locurilor, fac din Izvoarele Cernei un punct de atractie deosebit.

In legatura cu aceste izvoare, un vechi basm spune ca odinioara apele ieseau spumegind dintr-o pestera adinca, in care, pe vremuri, cind pe Cerna era pustietate si nu umblau oameni, se aciuase un haiduc, pe nume Mihu. Aici isi avea el bogatiile bine pastrate in intunericul pesterii. Odata a avut un oaspete de seama, un voievod, pe care l-a poftit in. pestera, l-a asezat pe un scaun de argint si l-a servit numai in vase de aur. Pestera era inchisa cu o poarta grea din lemn de tisa, bine ferecata.

Povestea mai spune ca, mult dupa aceea, ciucevele au ars. Brazii ce invaluiau muntele intr-o mantie verde s-au pravalit la vale, ducind cu ei stincarii imense, care au astupat gura pesterii, a carei taina a ramas de atunci nedezlegata.

Depasind si acest minumat loc de pe Cerna, poteca duce pe mai bine de 2 km prin lunci destul de largi, presarate cu conace. In partea de sus, unde se afla mai multe conace, locul se numeste Urzicari. Aici lunca se ingusteaza treptat, iar Cernisoara coteste si intra in chei. Intre izvoare si chei se afla doua ciuceve - a Chicerii si a Frasinului - despartite prin Ogasul Rau. Dincolo de chei sirul lor continua, prima fiind Ciuceava Neagra. Zona tipica a ciucevelor se ispraveste insa aici.

Ele ramin formele caracteristice, indraznete si pline de avint ale Cernei, cetati in ruina, siluete ireale parca prin verticalitatea lor, atit de contrastanta aici, in vecinatatea luncii intinse si smaltuite cu flori.

Imensii lor pereti de calcar ne-au urmarit un timp de-a lungul vaii, au disparut apoi deodata, pentru ca apoi sa reapara aici; primele doua, marunte, ascunse parca prin coroanele fagilor ce le asalteaza, celelalte din ce in ce mai inalte, mai pronuntate, culminind, in amonte de chei, cu Ciuceava Mare, care domina intinsul, constituind parca un ultim si puternic accent de final al simfoniei de forme a Cernei.

Mai incinta aici conacele care impestriteaza mereu finetele, puntile, moara, ce fac sa nu te simti stingher, chiar daca vor fi pustii, atunci cind vei trece pe linga ele. Daca mai adaugam la toate acestea coloritul misterios pe care il dau multimea fisurilor si a gurilor de pesteri, jocul crestelor crenelate, riurile de grohotis si taina apelor ascunse ce izbucnesc biruitoare la lumina, vom reusi sa intelegem maretia izvoarelor Cernei, fara indoiala, una din cele mai originale si frumoase frinturi din lungul vaii.

Se spune - si semnele o confirma - ca acesti munti, cu toate luncile, erau odinioara complet impaduriti. Bradul si pinul care vegeteaza satisfacator si in conditii stationale mai grele, pastrindu-se si azi pe alocuri in dosul ciucevelor, innegreau odinioara cu cetina lor bogata lantul ciucevelor. Apoi, padurile au ars. Au ars atunci cind oameni s-au inmultit prin aceste locuri, cind nevoile vietii i-au obligat sa defriseze, pentru a face lumina in tenebrele ce domneau aici. Desigur ca aceste vremuri se situeaza cu citeva zeci sau sute de ani in urma; nu atit de mult insa pentru ca povestile batrinilor sa nu vorbeasca de aceasta stranie schimbare a peisajului Cernei.

Pe aici, pe unde azi e lumina, larg, poiana deschisa si conace pasnice, se intindea odinioara padurea neagra, tainica, joc de umbre si lumini, amestec de brad si fag. Cetina brazilor se apleca gratios pina in tremurul apei. Perspectiva larga pe care o ai astazi de De ciuceve, chiar de pe vale, era inexistenta.

Populatia, inca restrinsa, nu simtea nevoia sa patrunda in aceste locuri inospitaliere, decit numai prin pastorit in golurile de munte si pentru vinatoare. Incursiunile obisnuite ale localnicilor si ale poterelor nu se indepartau mult de asezarile existente pe atunci, asa incit aceste locuri puteau fi folosite de cei pentru care intunecimea codrilor era mediul cel mai potrivit. Astfel, aproape fiecare loc de pe Cerna isi are o poveste a sa cu haiduci.

Peste tot, in acele timpuri sau chiar in altele mai indepartate, trebuie cautate izvoarele minunatului basm al lui Iorgovan, legat atit de strins de plaiurile Cernei. Dar veacurile au trecut grabite. Ciucevele au ars, iar pestera de la Izvoarele Cernei s-a astupat cu scurgere de grohotis.

La inceputul secolului al XVIII-lea, plaiul Closanilor - respectiv satele din jurul acestei asezari - ia o importanta sociala si economica destul de mare, datorita linistii si sigurantei relative pe care o dadea apropierea muntelui. Tudor Vladimirescu - vataful de plai al Closanilor - infaptuieste partajul de proprietate munteneasca a diferitelor, comune, cuprinzind si partea superioara a Vaii Cerna. Ca urmare, viata economica ia avint, se inmultesc vitele si omul patrunde in Cerna impins de viata pastorala. Specific acestei regiuni de munte, cu stincarii calcaroase pe care vegeteaza mai mult tufarisuri, este cresterea caprei. Satele Closani, Sohodol, Izvarna erau printre cele mai bogate in capre. Ele traiesc insa pe seama padurii. Astfel a inceput macinarea principalei podoabe a Cernei - vegetatia forestiera.

Crescatorii de capre aveau putinta sa duca o viata stabila, fara a fi obligati la pendularea transhumanta a crescatorilor de oi. Vara, hrana caprelor se afla din abundenta in padure; dupa caderea frunzelor, ele se puteau hrani indestulator cu frunzele inca existente pina la caderea zapezii, dupa care mugurii si coaja arborilor doboriti special le ofereau suficienta hrana. Ciobanul isi asigura hrana de la capre si locuia in colibe improvizate in apropierea "garinelor', cum sint numite portiunile de padure decimata, doborita in timpul zapezilor mari, de la o inaltime de 1,5-2 m; in ele, dupa mult timp, lastarii ce dau din trunchiurile mutilate o refac, dar noua padure este scilciata, cu trunchiuri chinuite, noduroase, infurcite si pline de muschi. Pe aceste trunchiuri sulinarii ce se dezvolta sint adeseori destul de frumosi. Refacerea padurilor cere insa zeci de ani, astfel ca garinele trebuiau mutate an de an, ocupind peste tot portiunile de versant cu inclinare mai dulce. Unele garine, curatite si arse, au creat goluri, care cu timpul s-au extins: ochiuri de lumina, de perspectiva, in imparatia aceasta a tacerii si intunericului. In aceste goluri create pe suprafete mai mari, pe potecile de acces binecunoscute acum, au inceput sa fie aduse periodic si vitele mari, intensificindu-se astfel viata pastorala in Cerna. Abia mult mai tirziu, la inceputul veacului nostru, populatia inmultindu-se, s-a simtit nevoia unei expansiuni teritoriale. Astfel, poienile pastorale au devenit treptat terenuri de cultura si de sedere temporara. Poienile au inceput sa se inmulteasca, impinzite peste tot cu conace, ca de pilda cele din plaiul Girdomanului.

Sa revenim insa la inceputurile vietii pastorale din Cerna. Daca vom incerca sa ne imaginam figura aspra a acestor sihastri, caprari, ce nu coborau ani intregi in comuna, vom simti poate ceva din libertatea deplina a vulturilor sau a salbaticiunilor codrului. Oamenii acestia, care au disparut numai cu citeva decenii in urma, se confundau total cu padurea si cu tainele ei. Permanenta vietuire in padurea lipsita de orizont, in zilele insorite sau intunecate, adeseori naclaite in ceata, in nopti de caverna sau argintate de luna, cu geruri cumplite sau trasnete naprasnice, teama de fiarele padurii, de zgomotele ei neintelese, toate acestea au creat, desigur, fondul sufletesc al acestor fiinte ciudate, au generat superstitia, personaje supranaturale, cu care omul isi confunda mereu viata. Prin acest aspect, "caprarii' se deosebeau mult de ciobanii din goluri, care traiesc permanent in lumina si in scalda zarilor.

In ciuceva se ascundeau - cum arata legendele - balauri uriasi, in stare sa manince vite, sa faca rau si trebuia sa te lupti mereu cu ei. Noaptea, prin bezna de nepatruns, zmeii si zmeoaicele se strecurau printre ciuceve, prinzind infatisare omeneasca. In rezonanta peretilor imensi, unde se adaposteau deseori "caprarii', in pesterile de la Firlau sau din celelalte ciuceve, chicotele zmeilor sau cintecele zmeoaicelor rasunau amenintator sau, poate, uneori, pline de duiosie si chemari.

Aceasta era lumea' sufleteasca in care traiau permanent acesti oameni, feriti de zbuciumul vietii de jos, de frica poterelor sau a schimbarilor de domnii.

Azi, privelistea s-a schimbat cu totul pe Cerna. In locul intunecimii de altadata e peste tot lumina, perspectiva, iar vechii "caprari' au ramas in umbra trecutului.

Cer iertare, iubite cititor, daca cumva am abuzat prea mult de rabdarea ta, prin prea multe amanunte si interpretari. Am considerat insa ca toate acestea sint necesare pentru a cunoaste si intelege cu adevarat nu numai tabloul rece al Cernei, ci si sufletul ei cald, vibrind de taine.

Vei vedea aici paduri adeseori sfirtecate, cu forme bizare, semanind parca cu maturi fioroase de vrajitoare, cu trunchiuri mici, chinuite, gheboase. Te vei mira mult si vei pleca poate nelamurit daca nu te vei gindi la garinele caprarilor de altadata si la incendiile repetate ce au mistuit padurea. Focul a mistuit si comoara de cetina a ciucevelor, lasindu-le golase si albe, in lumina soarelui. Apele mari, adunate din ploi torentiale, au gasit luncile complet dezgolite, luindu-le in citeva zile sau ore de sodom, toata podoaba teraselor linistite si smaltuite in flori. Solul adus si format de secole pe aceste lunci, pe care odinioara radacinile arborilor il aparau cu strasnicie, apa l-a spalat cu usurinta. Azi, din pacate, urmele acestui potop care a denudat in mare parte lunca Cernei, lasind numai nelinistea bolovanisurilor primelor aluviuni, se intind ca niste cicatrice, ce supara adeseori ochii.

Astazi in lungul ciucevelor infloreste gingas liliacul primavara, la un pas de golul alpin, iar toamna, scumpia ia culori de foc. Jneapanul umple micile politi cu cetinele lui scunde si mereu verzui. Mojdreanul si mesteacanul se catara prin toate rupturile stincilor. In spatele lor, pe picioarele Girdomanului ce se insira printre cele patru ogase, se afla in total vreo 40 de conace, alcatuind asezarea cea mai mare din partea superioara a Cernei. Conacele nu sint locuite permanent, insa acest interval este destul de mic si anume, in toiul verii cind nu a inceput inca coasa si oile sint sus in munte. Dar si atunci vom gasi mereu oameni veniti la prasila porumbului sau cite un batrin ce sta permanent aici. In restul timpului este plin de oameni, un adevarat sat in apropierea golului alpin, pe fetele pline de soare si calduroase ale Girdomanului.

Etapa cam lunga ce ne asteapta pina la alte obiective sau taina acestor locuri ne indeamna sa facem si aici popas de noapte, fie intr-un cort, pe malul Cernei, fie in tinda vreunui conac; sau poate vom urca la vreuna din asezarile de pe fata Girdomanului, pe una din poteci, cautind in linistea inserarii intinsul zarilor albastre. Oriunde te vei hotari sa dormi, seara te va invalui cu mirosul finului copt si cu aroma povestilor ce ti le imaginezi, aievea, printre peretii ciucevelor.

Inserarea vine si, tirziu in noapte, de dupa Culmea Cernei se ridica luna tot mai sus, poleind ciucevele in argintiu. Le urmaresti liniile frinte intr-un joc capricios, umbre aruncate printre pete luminoase. Tirziu, vei adormi in leganarea gindurilor si in tremurul lunii ce se reflecta in undele clipocinde ale Cernei. Undeva, aproape sau departe, izvoarele Cernei vuiesc in linistea intinsurilor, rupind-o.

In zori, cind pe culmile inalte se vor aprinde cele dintii lumini ale rasaritului, vom parasi si noi aceste locuri; imaginea lor ne va insoti insa si nu o vom uita niciodata.

CERNISOARA - DIN CHEI LA VARSAREA MANES1I

Timp necesar: 1 ora.

Cheile Cernisoarei poarta acest nume fara a avea insa aproape nimic din maretia unor adevarate chei. O trecere scurta de citeva sute de metri - printre doua ciuceve - cu pereti abrupti, in parte impaduriti, si cu ingramadiri bogate de bolovanis pe albie.

Fig 10

Pe o mica portiune, intr-adevar ingusta, poteca se furiseaza printre bolovanii uriasi, intr-un mers sinuos. O gura de pestera se deschide chiar la intrarea in chei. Este o pestera mica, intortocheata si scunda. Si aici, insa, ca in mai toate pesterile din aceasta zona superioara a Cernei, au fost gasite specii animale interesante.

La iesirea din chei te intimpina o mica poienita. Aici este si confluenta Cernisoarei cu piriul Scurtu, intre care se termina Culmea Manesii, domoala si bine impadurita. Adeseori, pe aceasta culme coboara sau urca grupuri de turisti (vezi traseul de legatura nr. 13). Poteca cea mai completa, mai bogata in privelisti si mai directa spre Retezat merge inca citiva kilometri in amonte, urcind apoi pe Culmea Sturului in golul alpin. De aici, din poienita, se poate observa bine in zare acest gol al Sturului. Desi ne aflam pe vale, putem urmari in afara de golul amintit si cele doua ciuceve ce urmeaza: Ciuceava Neagra si Ciuceava Mare. Poteca duce in continuare pe vale. Ea strabate mai multe poieni, in care feriga a napadit peste tot. Apoi ea este complet lipsita de perspectiva. Padurea coboara pina la firul apei, bine inchisa, devenind de la un timp aproape obositoare. Portiunea aceasta in care intunecimea padurii, fundul de vale si curgerea apei ne dau o usoara neliniste, nu masoara insa decit 3-4 km. Poteca mincata pe alocuri de ape nu are un mers regulat, ea trecind de mai multe ori peste apa intr-o parte sau alta. Aproape neobservata apare confluenta dintre Cernisoara si piriul Manesii, punct de unde incepem urcusul, parasind apele limpezi, pe care le-am privit zile de-a rindul, in trecere pe Cerna. Urmele unui marcaj ce vine de la Izvoarele Cernei ne vor indica drumul.

URCUSUL STURULUI SI CURMATURA SOARBELOR

Partea de jos a culmii pe care incepem urcusul este impadurita. Pentru moment ochiul este surprins de infatisarea acestei paduri taiate in trecut "la capre', cu trunchiuri scorburoase si de forme bizare. Pe masura ce urcam, la inceput destul de pieptis, printre raristile care se succed tot mai des, in partea sudica incep sa se contureze siluetele celor doua ciuceve, mai mult golase si foarte prapastioase: Ciuceava Mare si Ciuceava Sturului. Imaginea lor este un nou element de decor ce atrage atentia. Culmea este presarata de poieni, mai numeroase in partea superioara, unde urcusul devine mai usor si ne scoate in golul alpin, la marginea padurii, linga stina Sturul. Vom poposi aici, imediat linga stina, la izvoarele reci si cristaline ce tisnesc din pajistea alpina.

La citeva sute de metri in spate se contureaza un mic virf cu o ingramadire de lespezi. Asezat deasupra curmaturii de la Soarbele, el ofera una din cele mai cuprinzatoare perspective.

De linga stina Sturul, o poteca putin umblata duce de-a coasta la liziera padurii pina la Curmatura Soarbele si apoi la stina Soarbelor, de unde drumetul isi ia cu adevarat ramas bun de la Cerna. Liziera padurii este puternic zdrentuita, pasunata, cu arbori in forma de steag, cu tufe mici de jep, de ienupar, de afin, cu covor de Bruckentalia, presarat cu campanule si intesat cu parul-porcului.

De aici se poate urmari zona ciucevelor de sus. Ciuceava Neagra, de deasupra Cheilor Cernisoarei, apare ca o frintura de munte taiata de ape; apoi Ciuceava Mare, ca un bulz neregulat, masiv, cea mai impunatoare dintre toate. Imediat in fata, mica si stearpa, este Ciuceava Sturului. Peste ea, mai catre stinga, Ciuceava Sarbii, lunga, zimtata, presarata cu molizi si pini. Printre ele banuim trecerea prin chei a Cernisoarei. In spatele acestor ciuceve se desfasoara piraiele Sterminosului, pe piciorul lung al Turcinesei, care se prelungeste ca o coada din trupul alungit al Oslei, formind fundalul privelistei in aceasta parte. Sub Oslea si numeroasele ei picioare de plai se infiripa Valea Jiului Rominesc. Dincolo de spinarea Turcinesei se schiteaza ca o umbra culmea domoala a Muntelui Frumosul, iar mai sus, spre apus, in spatele culmii linistite a Cernei, la obirsiile Motrului, se ridica impetuos Piatra Mare a Closanilor.

Privirea ne este atrasa apoi de culoarul lung si drept al Cernei. In stinga vaii se desfasoara Dosul Cernei, scurt, uniform si abia departe mai framintat, catre Virful lui Stan si cele urmatoare, pina la Domogled. In dreapta vaii se alungeste cununa Muntilor Godeanu si apoi a Muntilor Cernei. Din ea se destrama prelungi, cuprinse intre afluentii Cernei, culmile Manesii, Girdomanului, Micusei, Bulzului, Oslei Romine, Oplesatei, iar in spatele acesteia, abia banuite - Culmea Stepanului si Cracul Mare. Aceste culmi se succed in noua planuri de profunzime, dintre care sapte bine distincte, pina la Oplesata. In spate, spre nord-est, privelistea se schimba total ca tonalitate. In locul culmilor prelungi si depanate de pe Cerna apar ingramadirile masive si salbatice de la obirsia Jiului si din Retezatul Mic: Virful Stanuleti, Piatra Iorgovanului, Albele, Piule, Plesa; peste tot ne apare albul, patat de negrul jepilor si sfirtecat in cleanturi. In fata distingem valea glaciara a Soarbelor si apoi Valea Jiului Rominesc, pina departe spre Cimpul-lui-Neag.

Privelistea, nespus de bogata, pare un indemn, o chemare la alte colindari peste intinsul muntilor. Un alt punct cu perspectiva larga intilnim si in Oplesata; de acolo insa peisajul este mai framintat, iar detaliile lui se definesc mai greu. Aici, in tinutul cosasilor ascunsi prin ierburi, putem urmari intreg firul Cernei, pe care il zarim tremurind prin poienile inflorite din vale.

O poteca mult umblata porneste de linga stina Sturului, prin padure, intii in apa Sturului si apoi in linistea poienilor de la Scoc. Aici, piraiele sint seci. Ele nu au nici forma tipica de piraie si nici vreo urma de albie nu tradeaza curgerea apelor pe aici. Ele au mai mult aspectul unor pajisti minunate, ce se alungesc mult; totusi ele constituie, in totalitatea lor, o retea hidrografica. Apele ce se scurg de pe versanti sint inghitite de sorburile dolinelor ce se zaresc peste tot in aceste poieni. Putin dupa intrarea in aceste vai seci, urmele unei doline, recent create, cu rana pamintului crud, ne rasar inainte. Pilnia dolinei este plina cu apa ce se pastreaza datorita impermeabilitatii solului. Locul se numeste Lacul Retei. De aici poteca urmeaza scocul spre vale, apoi, la prima intilnire cu un alt scoc, la poalele ciucevei Sxarbii, o ia in stinga. Dupa ce trece citeva sute de metri pe sub cetinile joase ale molizilor ce se intilnesc tot mai des aici, ea iese din nou in poiana, in curmatura de la Scocul Soarbelor, pe cumpana de ape intre Cerna si Jiu. Spre Jiu, poiana continua inca mult in jos, pina cind intilneste - venind din stinga - Valea Seaca a Soarbelor. Adapostul - cantonul silvic de la Cimpusel (Casa Cimpusel) - se afla la numai 30-40 minute de mers in jos, pe vale. In continuare, pe Valea Jiului in jos se poate ajunge la Cimpul-lui-Neag (vezi traseul de legatura nr. 14). Urcind pe Valea Soarbelor, dupa circa o ora de mers, se ajunge la stina din Soarbele, catre care duce si poteca descrisa anterior, din golul Sturului. Legatura cea mai usoara cu Masivul Retezat pleaca de la aceasta stina, prin Curmatura Paltinei.

Linga poiana de la Scocul Soarbelor, la citiva pasi numai, se afla stina si golul alpin al Sarbii. Poteca ce duce la Tismana porneste de aici, urcind in citeva serpentine pina la punctul denumit "La Suliti', imediat sub Oslea.

DIN CERNISOARA LA SCOC, PRINTRE CIUCEVE

Alaturi de poteca cea mai directa si mai usoara, pe care am descris-o anterior, prin care se ajunge din Cernisoara la cumpana vailor Cerna si Jiu, respectiv la Scocul Soarbelor, exista si o varianta, pe cit de frumoasa, pe atit de dificila. Este traseul ce trece prin cheile mari dintre ciuceve. Pe anumite portiuni acesta necesita oarecare cunostinte de alpinism si mult curaj.

La confluenta Cernisoarei cu piriul Maneasa, acolo de unde poteca descrisa urca pe Culmea Sturului, vom tine albia din dreapta, care la inceput are foarte putina apa si apoi devine complet seaca. La numai citeva sute de metri piriul coteste mult in dreapta; in prelungire se deschide albia unui piriias.

De la acest punct de confluenta incepe Ciuceava Sturului. Cernisoara, seaca de aici in sus pe o buna portiune, se furiseaza, in continuare, prin cheile salbatice si prapastioase dintre aceasta si Ciuceava Mare. Albia vaii este acoperita cu bolovani de toate marimile, adeseori cu scobituri facute de apa, si de mici covorase cu depuneri de pietris si nisip; ici-colo apare cite un mic ochi de apa si, peste tot, siluetele fagilor si frasinilor ce s-au instalat pe putinul pamint din fundul vaii. In stinga, Ciuceava Sturului se inalta in pereti de un alb obositor, fisurati neregulat, pe care spinzura deasupra abisului rare exemplare de pin, avind la poale scurgeri imense de grohotis. Printre bolovani, o mare bogatie de plante, specifice acestor locuri. Dintr-un punct pe albie incepe sa apara apa, intii putina, apoi tot mai multa. Aici sint sorburile nevazute, in care se pierde piriul Sterminosul, singurul tributar ale carui ape dispar aici, pentru a iesi, probabil, la Izvoarele Cernei.

Dupa o distanta de aproximativ l km, in stinga se formeaza o alta albie seaca. Firul principal, pe care curge apa, coteste in dreapta si dupa putin iese din chei, devenind un piriu tipic de munte, cu multe piriiase secundare. De aici, putin mai sus si pe dreapta, o poteca iese in spatele Ciucevei Mari, de unde se poate urca usor pe aceasta. Aici, sus, in despicatura celor doua creste ale Ciucevei, la circa 50 m sub cleantul principal, putem, la nevoie, sa instalam cortul. Sa nu uitam, insa, ca apa lipseste aici.

Drumetul hotarit sa intreprinda acest drum, nu va urma piriul Sterminosului, ci va urca prin chei, pe albia seaca ce se desprinde in stinga, despre care am vorbit mai sus. De aici si pina in poienile Scocului trecerea este impresionanta, dar plina de greutati. De ambele parti peretii sint mai drepti si mai apropiati, incit pe alocuri de-abia se mai observa cerul. La Sarcineri este trecerea cea mai dificila. Un prag inalt, o saritoare de mai multi metri, a carei escaladare nu se poate face decit cu greutate. Trecind de acest obstacol, cheile continua ca si pina aici; nu departe, ajungem la confluenta albiei Sturului (in stinga) cu cea a Scocului (in dreapta), ambele putin pronuntate si seci. Urcind pe albia sau ogasul din dreapta, ajungem dupa circa 600-700 m in poienile de la Scoc. Dat fiind dificultatile acestui traseu, nu-l recomandam decit ca o varianta la itinerarul principal si numai acelora care au o oarecare pregatire alpina.

Vraja muntilor, a stincilor aspre, a apelor si a padurilor intunecoase, cu viata ce pulseaza in ele, au rodit in imaginatia generatiilor de oameni cele mai minunate basme si legende. In ele apar deseori caractere tari si drepte, figuri de balada sau de epopee. Iorgovan este rodul Cernei. Si parca in nici o alta balada romineasca eroul nu se identifica atit de puternic cu natura insasi. El creste semet, ca un perete, si curat ca albul pietrei de calcar, din linistea plaiurilor Cernei.

Inceputul a fost miracolul izvoarelor calde. Acolo, sub tancurile Domogledului, tisnesc din pamint izvoare ce dau sanatate si putere oamenilor. In apele acelea s-au scaldat un om si un sarpe. Omul, un copilandru: Iorgovan, singurul fecior al mocanului ce stapinea turmele de pe plaiurile Cernei. In amurgul unei zile de veac, ajuns la cele sapte izvoare fierbinti, se scalda in ele si, drept urmare, dupa o singura scalda:

Crescu Iorgovan

Cum altu-n-tr-un an,

Tapan si virtos,

Zdravan si vinos,

Zglobior la minte,

Dar plin de virtute,

Cu spetele late,

Cu chica pe spate.

Sarpele, un pui de napirca, se scalda si el in aceste izvoare facatoare de minuni, si dupa fiecare scalda intr-unul din cele sapte izvoare, ii crescu cite un cap si se ingrosa, facindu-se astfel un balaur urias, cu sapte capete, fiecare cu un corn in frunte si in virful fiecarui corn cu cite o piatra nestemata. Balaurul incepu sa faca prapad, mincind cu nemiluita tot ce intilnea in cale. Intii putin, apoi din ce in ce mai mult. Un bou pe Muntele Boul, o turma intreaga cu ciobani o sorbi in Valea Soarbele. Pe plaiurile Muntilor Cernei, unde pasteau turmele tatalui lui Iorgovan, se intinse astfel jalea si pustiul.

In acel timp, in aceasta minunata vale, trei fete au pornit pe Cerna in sus, nestiind de prapadul de aici:

Trei mindre surori

Ca si niste flori

In luna lui mai

Codru ca un rai

Si mergeau tacute

Pe picior de munte

Prin cleanturi marunte

De vinturi batute.

Plimbindu-se, cintind, zburdind de bucuria vietii in aceste locuri inflorite, spre seara au obosit si au poposit. In faptul inserarii, in lumina stearsa a amurgului, in oglinda unei dorne din care isi astimparau setea, cele doua surori mai mari si-au dat seama ca sora lor mai mica

Cu cosita deasa,

Cu sprinceana trasa

Si geana sumeasa

Pica de frumoasa.

Le-ntrecea pe toate.

Stralucea in noapte

Luceafar de zori,

Floarea florilor.

Atunci cele doua surori mai mari s-au sfatuit si, pe cind cea mica dormea, au lasat-o singura si au fugit, ca sa nu mai stie de ea.

Trezindu-se si vazindu-se singura, fata a inceput sa rataceasca prin locurile acelea necunoscute. In linistea codrului isi striga mereu surorile, dar nimeni nu-i raspundea, nici glasul pasarelelor, nici sopotul izvoarelor. In largul unei poieni s-a oprit si a inceput sa-si plinga soarta, plina de alean:

Mi se plingea florilor

De dorul surorilor

Si se vaita brazilor

De dragostea fratilor,

Si se jelea fagilor

De dragul parintilor.

De departe, din tancurile in care haladuia, balaurul o auzi si se duse spre poiana sa o manince. La vederea lui, fata fugi disperata in padure, rugindu-se soarelui s-o scape de urgie. Facindu-i-se mila, soarele o transforma intr-o ciuta si astfel ca fugi ca vintul si ca gindul. Balaurul flamind, cautind-o mereu, dete peste surorile ei care se ratacisera si ele prin intunecimea codrilor si le inghiti dintr-o sorbitura. Prin imparatia aceasta a balaurului, de mult timp nici un voinic nu mai avea curajul sa treaca. Singur Iorgovan, viteazul novacean, se incumeta prin aceste locuri, calare pe un buiestru ce minca jar, inarmat cu un palos maiestrit facut, intr-o dimineata se scula grabit, dupa un vis in care vazuse aievea cum trei fete se ratacisera in pustiul balaurului si le pindea primejdia mortii, isi incaleca buiestru, isi lua palosul, ogarii, soimii si porni:

Prin muntii cu stinci,

Prapastii adinci,

Prin-naltii de munti,

Prin codrii carunti,

Prin codru-nverzit

Bun de voinicit

Sa nu vie-acasa

Fara de mireasa.

Cintind de trezea codrul din somnul veacurilor, isi indemna mereu calul:

Hai negrule, hai,

Sa suim in plai

La gura de rai,

La fata de crai.

La sfirsit de codru des, la poala muntelui sur si plesuv, Iorgovan poposi. Se odihni, minca si apoi porni din nou la vinatoare. Undeva, intr-o strinsura de munti, dete peste balaur, infuriat, se lua la lupta cu el si Iorgovan reusi sa-i reteze unul dupa altul sase capete. In timpul luptei, balaurul se zvircoli prin stincile Corcoaiei si prin alte locuri, cautind scapare, dar Iorgovan il inturna mereu spre obirsie, pina ce il lasa cu un singur cap. Intrebindu-l de fetele de crai pe care le cauta, balaurul ii raspunse ca le-a dat in seama zmeilor din pesterile Cernei.

Darimat de atitea lovituri, balaurul se propti in virful cozii si se arunca in inaltime, de unde culese in furia lui toti luminatorii cerului si ii trimise in fundul pamintului, in virtopul zmeilor. Pamintul se intuneca astfel dintr-o data in intregime. Mirat, Iorgovan se indrepta apoi spre virful unui munte, unde se vedea sticlind o lumina si unde banuia ca s-a incolacit balaurul. Il nimeri cu citeva sageti in ochi, apoi ii reteza si ultimul cap si, in furia lui, reteza cu palosul si virful muntelui ce de atunci se numeste Retezat. Astfel a fost sfirsitul balaurului. Veninul lui a curs si a otravit acel loc, raminind numai piatra seaca, iar din singele lui se infiripa lacul Bucura. Capetele balaurului, duse de apele Cernei la vale, au ajuns pina la Dunare, unde din otrava lor s-a prasit in intunecimea pesterilor de pe Dunare, roi de muste otravitoare ce omoara vitele.

Iorgovan a pornit apoi prin intunecimea de pacura si cu multa greutate a gasit tainitele zmeilor, unde erau inchisi toti luminatorii. Virtopul din inima muntilor de piatra era pazit de un paianjen. Cu ajutorul lui a coborit pina in adincuri, unde a rapus toti zmeii procleti. A scos apoi din fundul pamintului lumina si viata plaiurilor Cernei, ascunse acolo de balaur. S-a facut din nou lumina pe plaiurile Cernei si soarele lucea plin de caldura datatoare de viata. Acolo a gasit si pe doua din fetele pe care le cauta, dar, spre supararea lui, n-a gasit-o pe cea mai mica si mai frumoasa.

Pornit-a astfel Iorgovan trist mai departe, in cautarea celei mai frumoase fete, prin care isi cauta implinirea. Nimeni nu stia sa-i dea un sfat. Intr-o zi, insa, poposind intr-un plai inflorit, linga un izvor limpede, zari un cerb tretior, cu sora lui caprioara, despre care un cioban ii povestise ca a vazut-o cu ochii inlacrimati. La rugamintea lui Iorgovan o turturea ii spuse atunci ca

Ceasta caprioara

La fuga usoara

Nu e caprioara

Ci dalba fecioara.

Pentru a afla adevarul, Iorgovan se facu ca o vineaza, dar sageta pe la urechile ei. Caprioara ii striga atunci:

Arcul nu-ncorda,

Nu ma sageta,

Soimi nu deslati,

Ogari n-asmuti,

Ca nu-s caprioara,

Ci dalba fecioara,

si se prefacu din nou in fata:

Zina zinelor,

Floarea florilor.

Cu totii au ingenuncheat - la aceasta minune - la picioarele fetei, cu lacrimi in ochi, bucurosi de implinirea unui vis. Era asa cum o visase Iorgovan:

Cu cosita deasa,

Cu sprinceana trasa

Si geana sumeasa

Pica de frumoasa.

Frumoasa-ntre toate

Stralucea in noapte

Luceafar de zori,

Floarea florilor

Chip de fata mare

Rasarit de soare.

Impreuna cu mireasa lui, Iorgovan o porni apoi pe Cerna in jos. Peste tot viata se infiripa din nou dupa urgia balaurului. In luna lui florar, cind codrul e ca raiul de frumos, alaiul coborind pe plaiurile Cernei, in vale, crestea mereu, pina a ajuns la apele calde. Aici s-a incins apoi o nunta mare, ca-n povesti, la care a luat parte alaturi de nuntasi intreaga natura: flori, negraitoare.

Si astfel, basmul sfirseste tot acolo unde incepe: la minunea izvoarelor calde. Basmul a colindat neobosit intregul plai inmiresmat al Cernei. A colindat codrii plini de taine, poienile scaldate in lumina si flori, cheile stincoase cu urma balaurului, carsturile sterpe sau "locurile pustiite de balaur', virfurile Oslei, Retezatului, Valea Soarbele, care toate si-au gasit izvor in graiul basmului, si s-a intors invingator si bogat aici in vatra izvoarelor.

Bogata imaginatie a oamenilor a creat zeci de variante ale acestui basm, dar in toate figura voiniceasca a lui Iorgovan da viata si lumina unei lumi intunecate si cuprinse de dezastre.

Astfel, in toata povestea de imagini a Cernei, Iorgovan este parca mereu prezent, ca un suflet zbuciumat ce da viata pina si celei mai seci pietre din vad.

In lungul Cernei, circulatia se limita in trecut la portiunea dintre Herculane si Tesna, pe vechiul drum. In rest, legatura dintre locuitorii acestei regiuni se facea mai mult peste culmile ce separa Valea Cernei de comunele apropiate. Aceasta circulatie restrinsa, impusa mai ales de starea anumitor portiuni ale Cernei, au imprimat un caracter aparte vietii sociale de aici, favorizind in acelasi timp crearea unei retele dese de poteci spre regiunile invecinate.

Alte poteci, in special in partea superioara a vaii, urmau plaiurile muntilor, ducind la stine sau in zonele pastorale de pe intinsul golurilor alpine. In tot lungul Cernei drumetul va gasi, astfel, destule posibilitati pentru a trece in regiunile invecinate, pline si ele de pitoresc, regiuni pe care le infatisam mai jos.

In sudul si sud-estul Cernei un interes deosebit il prezinta carstul mehedintean - o regiune caracteristica, denumita carst de platforma, situat la obirsiile vailor Motru, Cosustea, Topolnita. Aceasta regiune formeaza un podis, asezat intre Muntii Mehedinti si depresiunea olteana, cu un relief caracteristic, cu o retea hidrografica complexa, cu numeroase doline, avene si vai oarbe si cu cimpuri intregi de lapiezuri, denumite local "cornete'. Dintre cele mai interesante obiective turistice de aici, amintim: Podul natural de la Ponoare si Zatonul, o polje tipica, situata in imediata apropiere, ambele la o distanta de numai 6-7 km de localitatea Baia de Arama. Ele sint accesibile pe potecile ce trec prin Izverna sau prin Obirsia Closani (traseele l, 4). Un alt obiectiv il prezinta Piatra Mare a Closanilor (traseele 7, 11), in pieptul careia se ascund interesantele pesteri de la Closani - unde se afla si singurul laborator de speologie din tara - accesibile prin potecile ce trec din Cerna in Motru, incepind din Cerna-sat.

La est de Valea Motrului, localitatea Tismana si imprejurimile ei - cu izbucurile de la Izvarna etc. - prezinta un deosebit interes stiintific si turistic.

De la Obirsia Cernei se poate trece peste Muntele Oslea in Muntii Vilcanului unde, dupa un drum lung (traseul 16), drumetul poate intilni regiuni splendide, cu aspecte montante tipice, sau zonele carstice ca Valea si Cheile Sohodolului, izvoarele de la Runcu, cimpul de lapiezuri de pe Virful Plestioara sau interesanta vale a Gropului.

Valea Jiului, care incepe imediat de la Scocul Soarbelor, ofera de asemenea o regiune plina de frumoase obiective turistice.

Spre nord si nord-vest de Cerna, muntii Godeanu, Tarcu, Muntele Mic (traseele 8, 9) reprezinta obiective interesante pentru zona mijlocie a vaii, iar intreaga lume alpina a Retezatului (traseele 12, 13) - pentru zona superioara.

Din aceasta scurta prezentare reiese ca in vecinatatea Cernei exista numeroase si importante obiective care ridica valoarea itinerarelor turistice in aceasta regiune.

Vom prezenta in continuare citeva dintre cele mai importante poteci de legatura spre aceste obiective turistice. Nu vom aminti insa nici de potecile din jurul Herculanelor, descrise la un capitol anterior, nici de zecile de poteci de interes pur local, ce fac legatura cu catunele imprastiate prin Valea Cernei.

PE PIRIUL TESNEI LA IZVERNA

Poteca porneste de linga Podul Tesnei si urca intii pe aglomerarea de bolovanis de mari dimensiuni de la poalele versantului calcaros, ce se afla in apropiere de iesirea piriului Tesna din stinca. Aceasta aglomerare este bine fixata, avind chiar padurea instalata pe ea. Dupa ce o strabate in toata latimea, poteca intra in cheile destul de impresionante pe care le-a daltuit piriul in pieptul faliei. Pereti amenintatori, rupturi si, peste tot, stinca alba si stearpa - ici si colo cu pini izolati. Trecind de chei, poteca intra in bazinul Tesnei, aproape fara apa, de unde se desparte o poteca ce duce in comuna Izverna si una in comuna Costesti, prin apropierea Virfului Ciolanului. In tot bazinul Tesnei aspectul reliefului este acelasi, cu vai inguste, seci, cu versanti calcarosi, adeseori carst gol, fara vegetatie, cu numeroase doline.

Trecind cumpana apelor, poteca coboara prin citeva poieni in comuna Izverna, trecind intii prin satele Giurgiani, Stoieni.

Timp necesar: Podul Tesnei-Izverna: 4-5 ore.

2. PE CULMEA VLASCU-STEPAN LA CORNEREVA

Asezarile din Cerna ce incep de la Slatinic, Zavoaie, Culmea Stepan apartin de marea comuna de munte, Cornereva. Poteca ce face legatura intre aceste asezari si comuna trece culmea Muntilor Cernei, peste Virful Vlascu Mare, la aproape 1600 m inaltime. Este o poteca buna, practicabila cu calul, mult umblata in tot timpul anului, intrucit face legatura si cu Baia de Arama, prin poteca vecina de pe Valea Arsasca.

Poteca porneste de la Bobot, urca lin pe Culmea Stepan, printre asezarile de aici, apoi din ce in ce mai repede in partea superioara a culmii, unde ca se numeste Culmea Vlascului. La iesirea in gol urmeaza un urcus pieptis de citeva sute de metri, pina sus in culmea muntilor, de unde ochiul poate imbratisa o regiune foarte intinsa de munti. In continuare, ca coboara lung, cind intins, cind pieptis, pina la catunul Frasincea, la cca. 5-6 km de centrul comunei Cornereva.

Timp necesar: Bobot-Virful Vlascu cca. 4-5 ore. Virful Vlascu-comuna Cornereva cca. 4-5 ore.

3. PE CULMEA STANCII LA OPLESATA SI APOI LA CORNEREVA

O alta varianta de legatura intre Bobot si Cornereva, mai lunga si mai grea, trece prin golul Oplesatei. Ea ofera insa drumetului o panorama neasemuit de frumoasa, pe care o poate cuprinde cu privirea din virful izolat al Oplesatei.

Pornind de la gura Iaunei, poteca urca pieptis pe Culmea Stancii, pe o portiune destul de lunga si grea. Pe la jumatatea versantului ea se linisteste putin, intilnind poienile de pe aceasta culme, la Fagetel. Trecind mai departe, ea urca din nou pieptis, depaseste citeva portiuni dificile, pina atinge altitudinea de cca. 1400 m. Pe ultima portiune, inaine de golul Oplesatei, culmea este linistita.

Din golul alpin, izolat ca o insula, al Oplesatei, poteca continua pe culmea intinsa si total impadurita a Prisloapelor, ce separa bazinul Iaunei de cel al Craiovei, pina in golul larg al Muntilor Cernei. Din gol se poate trece in partea cealalta a muntilor si intilni aceeasi poteca ce coboara in Frasincea si Cornereva, sau se poate continua drumul pe culmea Muntilor Cernei, spre Virful Godeanu.

Timp necesar: gura Iaunei-Oplesata 3-5 ore, Oplesata-Cornereva 6-7 ore.

4. PE VALEA ARSASCA LA OBIRSIA-CLOSANI SI BAIA DE ARAMA

O veche poteca importanta de acces venea in trecut din comuna Obirsia, prin Valea Arsasca, la Bobot. Ea este si astazi una din cele mai umblate poteci, fiind destul de usoara. Poteca porneste de la Bobot intii pe firul apei Arsasca, apoi la o bifurcatie principala a vaii urca pe versant, strabate numeroase si frumoase poieni si ajunge pe cumpana apelor, in punctul numit Mazdroni. De aici se poate cobori fie la Izverna, fie la Obirsia. Prin satul Godeanu, cocotat, pe coaste, printre "cornete' aride, se ajunge foarte repede in comuna Obirsia, de unde se poate continua drumul la Baia de Arama.

Timp necesar: Bobot-Mazdroni-Obirsia 4-5 ore, Obirsia-Baia de Arama 3-4 ore.

5. PESTE GEANTUL SCHITULUI SI RIMNUTE, LA OBIRSIA

Tot la Obirsia se poate ajunge pe o alta poteca, ce porneste ceva mai jos de Lunca Mare, de sub geantul Schitului si urmareste culmea prelunga si domoala dintre piraiele Rimnutelor si Valea Motrului. La inceput urca pieptis, in serpentine, pe sub bolta padurii ce s-a instalat pe stincaria de calcar a geantului si apoi se linisteste brusc, imediat in spatele crestei geantului. In continuare urca lin in numeroase cotituri, ochiul putind urmari in voie privelistea din spate a sirului de geanturi, precum si bazinele Rimnutelor, despadurite puternic si cu numeroase colibe.

Din acest drum se poate cobori usor si la Furca Caprei, in bazinul Motrului sec. Drumul principal coboara la comuna Obirsia.

Timp necesar: geantul Schitului-Obirsia 4-5 ore.

6. DIN LUNCA SCHITULUI IN GOLUL MUNTILOR CERNEI, PE PLAIUL GISTII

Pe vechea poteca de granita, destul de rau intretinuta, se poate ajunge din lunca Schitului, respectiv de la gura Vaii Craiovei, sus in golul alpin al Muntilor Cernei, la Dobre-Virf sau la Virful Cailor. De aici se poate cobori imediat in Valea Hidegului sau, continuind drumul pe culme spre nord-est, se poate ajunge la Virful Godeanu. Este un traseu in general mai putin indicat, deoarece se paraseste Valea Cernei, intr-un punct unde ea nu si-a dezvaluit cele mai multe frumuseti si obliga la un drum de culme lung, obositor, pina la alte obiective turistice.

Timp necesar: gura Craiovei-Dobre-Virf 5-7 ore.

7. DIN CERNA-SAT LA CLOSANI, PE PLAIUL MARE

Unul dintre cele mai umblate drumuri-poteci, care duce din Cerna in Valea Motrului, porneste din dreptul scolii din Cerna-sat. Dupa un urcus de citeva sute de metri, de-a lungul unor serpentine pline de farmec, perspectiva se deschide larga, cu ingramadirea Oslei Romine drept in fata, cu Valea Cernei ce se alungeste mult in ambele parti si cu lunca larga in care casele din Cerna-sat iti apar ca niste miniaturi, asternindu-se la picioare. Poteca urca pina sus in culmea apelor, in Dealul Cernei, de unde coboara lung, intins printre case presarate pe culmi, pe asa-numitul Plaiul Mare. Ea coboara in Valea Motrului la Fata Plaiului - cum este numit punctul de confluenta al Vaii Caprei cu cea a Dobrotei, care formeaza Motrul Sec. De aici si pina la Closani sau in comuna Calugareni, de care apartine aceasta, exista un drum de masini pe vale sau calea ferata forestiera. Din comuna Calugareni se poate ajunge la Baia de Arama fie pe drum, fie pe o poteca mai scurta, in cca. 1-2 ore. De asemenea, din Calugareni exista legatura zilnica cu autobuzul la Tg. Jiu.

Timp necesar; Cerna-sat - comuna Calugareni 5-7 ore, Calugareni - Baia de Arama cca. 8 km., Calugareni - Tg. Jiu cca. 2 ore cu autobuzul.

8. DIN CERNA-SAT IN MUNTII CERNEI-GODEANU, PESTE OSLEA ROMINA

Tot din Cerna-sat o poteca de vite mult umblata urca in golul Muntilor Cernei. Ea urca intii la citeva stinci asezate la liziera padurii sub Virful Oslea Romina, de unde se poate continua drumul, in culmea principala a muntilor, intre Virful Godeanu si Virful Izvoru. Imediat dincolo de culme se afla izvoarele Riului Ses, afluent al Riului Mare din Retezat, care se incovoaie intr-un mers unduios, intr-o veche platforma de eroziune.

De aici se poate trece cu usurinta spre Tarcu sau se poate continua pe culmea principala, peste Virful Godeanu, in Retezat. Poteca merge mult pe gol, mereu cu o perspectiva intinsa, si este poate cel mai indicat traseu de legatura intre Valea Cernei si Muntii Tarcului.

Timp necesar: Cerna-sat - culmea Muntilor Cernei 4-5 ore.,

in continuare pina la Virful Tarcului cca. 4-6 ore.

in continuare pina la cabana Gura Apei prin Curmatura Scaritei si Valea Branului cca. 5-7 ore.

PE CULMEA BALMOSULUI LA VIRFUL GODEANU

Un alt "plai' de vite urca de la gura Balmosului in golul Muntelui Godeanu, urmarind indeaproape Culmea Balmosului. Este o poteca cu o singura portiune mai grea, la inceputul ei, apoi cu un mers intins, dar lipsita aproape complet de perspectiva, pina la iesirea ei in golul alpin. Legaturi posibile - aceleasi ca la traseul anterior.

Timp necesar: Valea Cernei - Virful Godeanu 4-6 ore.

10. PE CULMEA BULZULUI, IN GOLUL MUNTILOR GODEANU

Pe culmea mult alungita si domoala a Bulzului urca o alta poteca mult umblata. Ea porneste din Cerna putin mai jos de varsarea Carbunelui, facind in acest loc legatura cu poteca urmatoare pe care o vom descrie, ce duce la Closani, pe plaiul Paltineiului.

La inceput, urcusul in serpentine este ceva mai iute, domolindu-se insa mult de indata ce ajunge pe culmea principala a Bulzului.

Aceasta culme lunga si bine individualizata, cuprinsa intre apa Radatesei si a Ivanului, se termina domol in golul alpin cu acelasi nume. Putin dupa terminarea padurii, pe drumet il intimpina o surpriza placuta - sint asa-numitele "biserici ale Bulzului', niste stinci de citeva zeci de metri, tisnite ireal, parca, din mijlocul pajistei. Perspectiva este larga, imbratisind o buna parte a Vaii Cernei, precum si culmile ce o despart de Oltenia. Poteca iese in culmea principala a Muntilor Godeanu la Virful Bulzu, unde intilneste vechea poteca de granita, intre Virful Bulzu si virful imediat vecin, spre vest - Virful Murariu - se afla Curmatura Scaritei, crenelata ca zidurile unei cetati, de unde se desprinde o poteca de legatura ce duce, la inceput, pe apa Branului, apoi prin golul Branului, la cabana Gura Apei.

Timp necesar: Cerna - Virful Bulzul 4-6 ore.

in continuare prin Curmatura Scaritei la cabana Gura Apei 4-5 ore.

in continuare la cabana Buta, peste Virful Micusa, Virful Paltina, Piatra Iorgovanului 6-8 ore.

11. SPRE CLOSANI, PESTE CULMEA CERNEI

Legatura din partea superioara a Cernei cu Valea Motrului Mare si respectiv cu satul Closani si comuna Calugareni se face prin trei poteci, din care mai circulate sint doua. Prima si cea mai de jos porneste din acelasi punct cu plaiul Bulzului, descris anterior. Urca in serpentine repezi cele citeva sute de metri ale Dosului Cernei, apoi, pe o poteca lunga, in apropierea Culmei Paltineiului, ajunge la varsarea piriului Scarisoara in Valea Motrului. De aici mai departe se poate urma ori drumul existent, ori calea ferata forestiera.

A doua poteca porneste putin mai jos de Izvoarele Cernei, de la un pod vechi, urca de asemenea Dosul Cernei, dupa care coboara in piriul Mileanului, un alt afluent al Motrului.

Cea de a treia porneste putin mai sus de Izvoarele Cernei si, din Culmea Cernei, urmareste indeaproape Culmea Mileanului.

Cele trei poteci, pornind din diferite puncte ale Cernei, ajung in Valea Motrului tot in puncte diferite. Pe Valea Motrului spre vale se pot intilni si mijloace ocazionale de transport - masini sau chiar trenul forestier.

Timpul necesar pentru toate cele trei poteci din Cerna in Valea Motrului, la confluenta cu piriul Scarisoara: 2-3 ore de mers; in continuare pina la Closani cca. 10 km, apoi pina la comuna Calugareni inca 2-3 km.

12. PE CULMEA GIRDOMANULUI SPRE RETEZAT

Pornind de la acelasi pod, din apropierea Izvoarelor Cernei - amintit inainte - o poteca se strecoara prin ruptura dintre doua ciuceve apropiate si apoi urca in ocoluri pe Culmea Girdomanului, presarata peste tot cu conace.

Urmind indeaproape Culmea Girdomanului, poteca ajunge in golul alpin, apoi sus la inaltimea culmii principale a Muntilor Godeanu, in Curmatura Galbenei. De aici se despart multe poteci. Pe Valea Galbenei, ce incepe imediat dincolo de curmatura, se poate ajunge la Lunca Berhina, de pe apa Lapusnicului Mare. Peste platourile intinse ale Muntilor Borascu se poate cobori la cabana Gura Apei direct. Pe culmea principala peste Virful Paltina si Piatra Iorgovanului se poate ajunge la cabana Buta.

Timp necesar: Valea Cernei (izvoare) - Curmatura Galbenei 3-5 ore.

in continuare pina la Lunca Berhina 2 ore.

in continuare la cabana Gura Apei peste Muntele Borascu 4-5 ore.

in continuare pina la cabana Buta 5-6 ore.

13. PE CULMEA MANESII LA VIRFUL PALTINA

Imediat la iesirea din Cheile Cernisoarei incepe Culmea Manesii. O poteca putin umblata, mereu sub bolta padurii, il poate scoate pe drumet la stina Maneasa, de unde se poate urca direct Virful Paltina. Acest virf este in apropierea Curmaturii Galbenei si traseele posibile sint descrise la punctul anterior.

Timp necesar: Cheile Cernisoarei - Virful Paltina 3-4 ore.

14. DIN SCOCUL SOARBELOR LA CIMPUSEL SI CIMPUL-LUI-NEAG

Din poienile frumoase de la Scoc, coborind mereu pe linga firul Vaii Jiului, ce se infiripa abia ceva mai jos, se ajunge in mai putin de o ora la brigada silvica de la Cimpusel, unde, la nevoie, se poate gasi gazduire. In continuare, pina la Cimpul-lui-Neag, mai sint cca. 14-15 km.

15. DIN SCOCUL SOARBELOR LA TISMANA

Drumul lung ce face legatura cu Tismana, o veche poteca, porneste din acelasi punct de despartire a apelor, din Scocul Soarbelor. La citeva sute de metri doar este golul alpin cu stina din Sarba, in imediata vecinatate. Poteca urca in serpentine pina in punctul La Suliti - pe un picior al Oslei Mari. De acolo drumul, foarte bun, coboara intins pe sub virfurile Boul, Frumosul, Carpinei, pina in comuna Tismana.. O varianta trece intii pe la schitul Cioclovina, apoi. coboara la manastirea Tismana.

Timp necesar: Scocul Soarbelor - Tismana 10-12 ore.

16. PESTE MUNTELE OSLEA IN MUNTII VILCANULUI

Pentru a continua drumetia in Muntii Vilcanului va trebui sa urcam Muntele Oslea si apoi, din capatul de nord-est al muntelui, de la coada Oslei, sa coborim pe culmea domoala a Nedeiului, ce face legatura cu Muntele Arcanul. In jurul Muntelui Arcanul se afla mai multe stine, unde putem fi gazduiti. De aici se despart numeroase poteci. Un drum vechi, practicabil si cu carul, coboara in Valea Jiului, la Cimpul-lui-Neag, pe Culmea Rostoveanului. In partea cealalta a muntilor, spre Oltenia, el coboara in comuna Bilta. Trecind peste Mociovoale se poate cobori in interesanta vale a Gropului si apoi in cea a Sohodolului, cu iesirea din munti la comuna Runcu. Peste tot intilnim locuri minunate, cu privelisti mereu altele, pline de originalitate.

Timp necesar: Scocul Soarbelor - Muntele Arcanul 7-9 ore.

17. PE VALEA SOARBELOR SPRE RETEZAT

Acolo unde se termina lumea Cernei, stina din Soarbele este parca locul cel mai indicat pentru popas. Asezata in frumoasa vale glaciara a Soarbelor, cu o minunata perspectiva asupra muntelui Oslea, ca este si punctul de plecare cel mai indicat spre Retezat. La cca. 1-1 ore de aici se ajunge la cea mai joasa curmatura, ce face trecerea spre Retezat - Curmatura Paltinei. De aici, pe sub tancurile Stanuletilor in care cuibareste zaganul, se poate ajunge cu multa usurinta la apa Lapusnicului Mare. Sau, de-a lungul Culmii Retezatului calcaros, la cabana Buta, de unde drumul poate fi continuat prin Custura Papusii - virful Papusa - Virful Peleaga - Curmatura Bucurii, spre lacul Bucura, Vf. Retezat sau cabana Pietrile. Acest traseu este unul din cele mai frumoase si indicate atunci cind se urmareste trecerea de la Obirsia Cernei in Retezat.

Timp necesar: Stina Soarbelor - Curmatura Paltinei 1-1 ore.

in continuare spre cabana Gura Apei, coborind in apa Lapusnicului 3-4 ore.

in continuare la cabana Buta 3-4 ore.

Potecile descrise, desi nemarcate, pot fi urmate cu destula usurinta de cei obisnuiti cit de putin cu orientarea in munti. Timpul necesar indicat este orientativ si stabilit pentru un mers obisnuit, neobositor si cu popasurile necesare.

Aceste fire ale potecilor descrise leaga minunata lume a Cernei de zonele invecinate, in care ea se inglobeaza ca un nestemat.

Abrupt Perete stincos, fata de munte foarte inclinata sau verticala. Exemplu, abruptul Bucegilor.

Alpin in general, tot ce se refera la muntii inalti: regiune alpina, gol alpin.

Aven Deschidere verticala, de diferite adincimi, in regiuni calcaroase.

Bolboros Izbucniri puternice de apa, care fac un zgomot asemanator unei bolborosiri.

Bold Creasta sau virf calcaros - denumire data in jurul asezarii Cerna-sat.

Carst Regiune calcaroasa in Dalmatia. Denumirea s-a extins, dindu-se astazi tuturor regiunilor calcaroase cu formatiuni specifice, cu versanti goi, saraci in sol si vegetatie.

Ciolpanii Arbore cu cracile taiate de la diferite inaltimi, ca hrana pentru vite.

Ciuceava Creasta calcaroasa, de obicei cu o forma alungita. Denumire specifica din zona superioara a Cernei.

Cleant Identic colt.

Cladarie ingramadire haotica de stinci.

Colt Virf stincos, piramida de stinci.

Conac Cladire primitiva, locuita temporar, departe de asezarile stabile, folosita pentru cresterea vitelor, identic cu coliba, salas. Denumire specifica din raionul Baia de Arama.

Curatura Suprafata defrisata pentru finete.

Curmatura Sa care intrerupe continuitatea unui munte si care serveste de trecatoare.

Dolina Scufundatura de teren sub forma de pilnie in regiune calcaroasa, rezultata din prabusire de pesteri.

Escalada Cataratura intr-o zona stincoasa.

Falie Formatiune geologica constind dintr-o ruptura de straturi, ce prezinta obisnuit forme de teren accidentate.

Finis Apele de munte prezinta o succesiune de forme de curgere, de obicei grupate: repezisul sau cascada, apoi toaia sau bulboana unde apa si-a adincit ogas, apoi finisul (denumire locala) unde apele se resfira mai linistit pe prundis.

Fisura Crapatura ingusta intr-un perete stincos, care serveste uneori la cataratura.

Geant Creasta calcaroasa cu diferite forme si numeroase abrupturi. Denumire data in zona mijlocie a Cernei.

Gildan Portiune dintr-o apa curgatoare in care apa curge lin si albia prezinta o adincitura, de obicei sapata in stinca.

Glaciar Ceea ce tine de ghetari: circ glaciar, priveliste glaciara.

Gol de munte Regiune situata deasupra zonei forestiere si acoperita cu pasuni alpine, tufarisuri de jnepeni sau cu stincarii.

Grohotis Masa de pietre, sfarimaturi de stinci adunate in fundul vailor, vilcelelor sau pe coastele inclinate. Uneori porneste la vale ca si avalansele.

Grota Adincitura, pestera intr-un perete stincos.

Hau Prapastie, adinc.

Horn Spatiu de diferite largimi, adincimi si de o inclinatie pronuntata, intre doi pereti stincosi.

Iezer Lac de munte, tau, "ochi de mare'.

Izbuc Izvor foarte puternic, cu debit mare de apa.

Polita Pridvor de-a lungul unui perete stincos, pe care de obicei se instaleaza vegetatia. Sinonim cu brina.

Polje Lunca in amonte de un ponor, in regiuni calcaroase inundate in perioadele de ploi abundente.

Ponor Loc in care se pierd apele unui piriu, pentru a iesi in alta parte, in regiuni calcaroase.

Plai Picior de munte usor inclinat, acoperit cu pasuni si care se prelungeste pina in zona padurilor; poteca, drum de munte.

Patraula Poteca construita la granitele de munte pentru patrulare. Denumire locala.

Platforma de eroziune Suprafata aproape plana, situata la mare altitudine; se mai numeste si podis.

Scumpie Arbust ce creste adeseori pe stincarii calcaroase (Cotinus coggygria), ale carui frunze devin intens rosii, in diferite nuante, toamna, inainte de cadere.

Seninari Zone stincoase, de pe care se deschide de obicei o perspectiva larga.

Sodom Ploaie torentiala urmata de viituri (denumire locala).

Sita Sindrila.

Tainita Ascunzatoare, loc ascuns, putin umblat.

Toaie Adincitura in albia unei ape, ce urmeaza de obicei unui repezis.

Tanc Virf stincos in forma de piramida sau trunchi de con etc.

Varianta Drum diferit de cel obisnuit si care vizeaza acelasi obiectiv.

Virtop Deschidere verticala (aven) continuata de o pestera. Denumire locala.

Zanoaga Circ glaciar in care se afla un iezer.

Zagan Specie de vultur.

Introducere

Prezentare geografico-geologica a regiunii .

Flora Cernei

Fauna Cernei

Statiunea Herculane

imprejurimile statiunii Herculane

Trasee turistice

De la Sapte Izvoare la Valea Tesnei

Cerna salbatica - de la Gura Tesnei la Piatra

Puscata

Cerna impoienita pina la Bobot

Zona "Geanturilor'-intre Bobot si Schit .

Cerna cu lunci largi - de la Schit la Corcoaia .

De la Corcoaia la Apa Carbunelui

Zona Ciucevelor - din Apa Carbunelui la Cheile Cernisoarei

Cernisoara - din Chei la varsarea Manesii

Urcusul Sturului si Curmatura Soarbelor

Din Cernisoara la scoc, printre Ciuceve

Basmul Cernei

Trasee de legatura intre Cerna si imprejurimi .

1. Pe piriul Tesnei la Izverna

2. Pe Culmea Vlascu-Stepan la Cornereva

3. Pe culmea Stancii la Oplesata si apoi la Cornereva

4. Pe valea Arsasca la Obirsia - Closani si Baia de Arama

5. Peste geantul Schitului si Rimnute, la Obirsia

6. Din lunca Schitului in golul Muntilor Cernei, pe Plaiul Gistii

7. Din Cerna-sat la Closani, pe Plaiul Mare

8. Din Cerna-sat in Muntii Cernei - Godeanu, peste Oslea Romana

9. Pe Culmea Balmosului la Virful Godeanu

10. Pe Culmea Buzaului in golul Muntilor Godeanu

11. Spre Closani, peste Culmea Cernei

12. Pe Culmea Girdomanului spre Retezat

13. Pe Culmea Manesii la Virful Paltina

14. Din Scocul Soarbelor la Cimpusel si Cimpul-lui-Neag

15. Din Scocul Soarbelor la Tismana

16. Peste Muntele Oslea in Muntii Vilcanului

17. Pe Valea Soarbelor spre Retezat

Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/

Titlu obtinut prin bunavointa dlui Babei Sergiu