Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Pesteri din DEFILEUL CRISULUI REPEDE

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Regionarea climatica a Romaniei
Cronologia Gradinii Cismigiu
Romania contemporana, in lume si in Uniunea Europeana
CARPATII ORIENTALI - Asezare si limite, Caracterizarea reliefului - Muntii
Grupa Nordica a Carpatilor Orientali (Carpatii Maramuresului si Bucovinei)
Cheile Rametului
Izvoarele Gheizere
Spania
Padurile Terrei
Subcarpatii de Curbura


DEFILEUL CRISULUI REPEDE

Unii geografi includ sub aceasta denumire o portiune de peste 50 km a vaii Crisului Repede, care incepe in aval de orasul Huedin si ia sfarsit odata cu intrarea in vasta depresiune a Vadului, in realitate, termenul de defileu corespunde in sens strict doar ultimilor 3 km, unde raul curge intre versanti abrupti de calcar, abia mai lasand loc pe malul sau terasamentului caii ferate. Pitorescul peisajului, salbaticia peretilor de piatra care se ridica mai ales in flancul drept al Crisului, usurinta accesului si insasi prezenta Pesterii de la Vad au generat un vechi si constant interes din partea iubitorilor de drumetie pentru acest colt insolit de natura. Numerosilor turisti popositi la cabana li se ofera doua trasee principale, ambele in circuit, care compenseaza relativa dificultate pe care o prezinta parcurgerea lor cu prilejul de a cuprinde panorama defileului si a depresiunii care se deschide spre campia panonica.




Primul traseu, marcat cu punct rosu si care necesita aproximativ 4 ore pentru a fi strabatut, este cel din versantul stang al Crisului Repede. Poteca urmareste un timp malul apei, apoi urca oblic prin padure pana sub stancariile in care se deschid Pesterile Deventului, de interes mai mult arheologic decat turistic. Urcusul continua pana in culme, de unde se deschide o larga priveliste asupra zonei din amonte a defileului, apoi marcajul coteste spre stanga, pe sub Dealul Ticlaului, lasa in urma o derivatie spre Varful Pojorata si coboara din nou, in serpentine, pana la Cris. Cel de-al doilea traseu, marcat cu punct albastru, se desfasoara in versantul drept al vaii. El paraseste valea in dreptul unui umar stancos, situat putin amonte de halta de cale ferata, si denumit Stanul Stupului, apoi urca pieptis pana deasupra stancariilor si, mai departe, prin padurea care imbraca Groapa Sohodolului, pana sub creasta Dealului Podireului. Se ajunge astfel la buza unui povarnis, unde reapare privirilor cabana - situata cu peste 100 m mai jos - si intreaga desfasurare a Crisului pana departe, in intinsa campie a depresiunii Vadului. Marcajul coboara in continuare pantele Dealului Podireu si reintalneste calea ferata la iesirea din defileu. Pe drumul de intoarcere la cabana se deschide, in stanga, o uriasa arcada - denumita Casa Zmaului - sub bolta careia se pastreaza zidaria unui turn care slujea - drept punct de vamuire pentru plutaritul ce se desfasura pe Cris in cursul secolului trecut. Pentru parcurgerea intregului traseu este nevoie de aproximativ 3 ore.

* PESTERA MOANEI

8 - Pestera Moanei (dupa L. Valenas si Gh. Dramba. 1978)

Localizare si cai de acces, inainte de a ajunge in dreptul localitatii Suncuius, Crisul Repede descrie un dublu cot, in prima bucla a caruia, pe malul stang, se deschide gura Vaii Misidului. Sectorul inferior al acesteia ofera spectacolul atragator al unor chei inguste, pe care apele umflate le fac mai greu de strabatut in perioadele ploioase. Sectorul superior - caruia i se mai spune si Valea Luncilor - este, in schimb, mai larg, cu pante domoale si in mare parte impadurite. Aici, in versantul drept la 4,7 km de la confluenta si la 30 m deasupra firului apei (485 m altitudine absoluta), se afla Pestera Moanei. Din centrul Suncuiusului, o strada serpuieste paralel cu Crisul pana deasupra unei inalte faleze de calcar ce strajuieste marele cot al raului. Drumul urca in continuare pana in Valea Misidului, de unde, urmand cursul apei, se ajunge fara dificultati in dreptul pesterii. Peisajul primitor al Vaii Luncilor ofera un cadru propice pentru campare.

Date istorice. Cele dintai referinte privind acest important fenomen carstic apartin lui E. Bokor, care intreprinde aici prospectiuni entomologice in primii ani ai secolului nostru. Ele sunt continuate in 1922 de R. Jeannel si V. Puscariu, carora le datoram si prima descriere a pesterii, cuprinzad 120 m de galerii. Lungimea sectorului cunoscut al cavitatii sporeste apoi la 300 m in 1963, ca urmare a cercetarilor efectuate de Sectorul Cluj-Napoca al Institutului de speologie „E. Racovita”, si la l 170 m in 1977, dupa explorarile organizate de Cercul „Z al speologilor amatori din Oradea”.

Descriere. Pestera Moanei se desfasoara sub forma unui urias Y, incastrat in masivul de calcare jurasice care se intinde intre depresiunea Ponoras si Valea Misidului. Doua largi deschideri triunghiulare dintre care cea inferioara constituie punctul de exurgenta al pinului subteran ce strabate intreaga cavitate - converg foarte curand intr-o prima sala incapatoare, dincolo de care o galerie ingusta si destul de inalta urmareste unghiurile, de altfel nu prea numeroase, ale unei diaclaze directoare. Cateva cascade si stramtori, datorate indeosebi bogatiei scurgerilor stalagmitice, fac dificila parcurgerea acestei galerii, pana intr-atat incat doua dintre ele au constituit puncte terminus succesive in cunoasterea pesterii. Cele doua ramuri care se desprind dupa Marea Bifurcatie au o configuratie si o dezvoltare inegale. Galeria estica este mai ingusta si aproape orizontala, inchizandu-se prin colmatare dupa un traseu de 117 m. Galeria sudica este in schimb larga si puternic ascendenta, dupa 141 m de la bifurcatie atingandu-se cota maxima, de +104 m fata de intrare. Acest punct, unde inaintarea este oprita de o mare aglomerare de blocuri prabusite, se afla de altfel foarte aproape de suprafata. Pestera Moanei constituie actualul nivel de drenare subterana a apelor care se pierd prin Ponorul din Stanul Ciutii si - probabil - si a celor care sunt captate in Ponorul din Valea Macra, din extremitatea vestica a depresiunii Ponoras. Alaturi de ea se schiteaza si un nivel superior, fosil, materializat prin Pestera Lesiana, care se deschide la aproape 70 m deasupra vaii si care, cu toate ca nu prezinta practic nici un interes turistic, ramane un element important in studiul evolutiei acestui sistem carstic.

Conditii de vizitare. Exceptand primii 120 m de galerii, parcurgerea Pesterii Moanei necesita nu numai un echipament speologic complet si materiale de explorare, ci si un grad mai ridicat de pregatire fizica si tehnica. Vizitarea ei integrala nu este recomandata din aceasta cauza decat celor care sunt familiarizati cu explorarile subterane.



Bibliografie. R. Jeannel si E. Racovita (1929), M. Bleahu si col. (1976), S. Bordea (1978), L. Valenas si Gh. Drimba (1978).

*** PESTERA CU APA DE LA BULZ

Localizare si cai de acces. Pestera se deschide la o altitudine de 336 m, in malul stang al Vaii Iadului (afluent al Crisului Repede), la picioarele unui versant abrupt care domina peisajul cu cei peste 200 m inaltime ai sai in zona comunei Bulz. Daca se calatoreste cu trenul, statia de coborare o constituie halta Stana de Vale de pe calea ferata Cluj-Napoca-Oradea. De aici se poate ajunge pe jos, strabatand pe sosea cei trei km care o separa de centrul comunei Bulz. De la podul de beton care traverseaza raul in acest loc, o poteca serpuieste pana la gura pesterii. Daca se folosesc mijloace auto, se paraseste DN l in satul Bucea si se urmeaza soseaua asfaltata care urca spre statiunea Stana de Vale, pana in dreptul pesterii (6 km).

In functie de traseul pentru care se opteaza in continuare, posibilitatile de cazare sunt oferite fie de motelul „Lesu”, situat pe Valea Iadului cu 18 km mai in amonte, fie de hotelul „Piatra Craiului” de pe DN 1.

Date istorice. Cu toate ca existenta pesterii este cunoscuta inca de la sfarsitul secolului trecut, dificultatile de acces au facut ca prima explorare si cartare sa nu fie realizate decat in 1944, de catre Hubert Kessler, pe o distanta de 548 m. Doua temerare explorari, intreprinse in noiembrie 1973 si aprilie 1974 de catre sectia de speologie a Clubului de scufundatori „Amfora” din Budapesta, au ca rezultat depasirea sifonului aflat la capatul acestei prime portiuni a pesterii si descoperirea unei vaste retele subterane, de aproximativ 4 km lungime, inca necartata.

Descriere. Zona accesibila a pesterii este reprezentata de o galerie larg meandrata si inalta, strabatuta in intregime de un curs de apa care apare din sifonul terminal si care formeaza pe traseul sau trei cascade mai importante precedate de lacuri adianci, primul dintre acestea aflandu-se chiar la intrare. Apa curge aproape tot timpul pe un pat de roca vie, din care se inalta creste lungi si taioase de calcar. Peretii sunt in cea mai mare parte nuzi si prezinta puternice niveluri de coroziune, intregul peisaj subteran lasa impresia patrunzatoare a unei cavitati „vii”, aflata in plina faza de excavare. Aproape de fundul pesterii se afla un prim sifon, care poate fi insa ocolit printr-un scurt pasaj superior, apoi cursul subteran formeaza curand un lac adine, la capatul caruia bolta galeriei coboara sub oglinda apei : este sifonul II, care opreste net inaintarea in conditii normale, dar care a putut fi depasit de scafandrii autonomi. Dincolo de sifon, pestera se desfasoara sub forma unei retele cu ramificatii succesive, majoritatea active. Galeriile sunt in general inalte, pe alocuri bogat concretionale si intrerupte uneori de aglomerari de blocuri prabusite. Aceasta retea cu aspect dendritic constituie rezultatul faptului ca - asa cum au demonstrat-o marcarile cu fluoresceina efectuate in 1966 de Sectorul din Cluj-Napoca al Institutului de speologie „E. Racovita” - Pestera cu Apa de la Bulz concentreaza paraiele captate in nu mai putin de cinci pierderi de apa din depresiunea carstica de la Ponoare, aflata pe platoul care flancheaza spre sud Valea Iadului.

Conditii de vizitare. Pestera este greu accesibila si nu poate fi parcursa pe tronsonul dintre intrare si sifonul II decat daca se dispune de barca de cauciuc si materiale de escalada. O amenajare provizorie, efectuata in cadrul lucrarilor din complexul hidroenergetic Iad-Dragan, inlesneste insa vizitarea pe primii 250 m de galerie, singurii recomandati turistilor. De altfel, in zona Bulz urmeaza sa se formeze un lac de agrement, asa incat pestera poate deveni un important obiectiv turistic.



Bibliografie. M. Bleahu, si col. (1976), T. Rusu (1976).

9 - Pestera cu Apa de la Bulz (dupa H. Kessler, 1944)

* PESTERA DE LA FATA APEI

Sinonimii. Pestera cu Apa din Remeti, Pestera cu Apa de sub Peretele Cornului, Pestera cu Apa din Dealul Cornilor.

Focalizare si cai de acces. La capatul de sus al satului Remeti, in malul stang al Van Iadului, se inalta o spectaculoasa faleza de calcar, denumita Peretele Cornului. La picioarele ei, in extremitatea dintre amonte, usor mascata de arbusti se deschide intrarea in Pestera de la Fata Apei al carei nume a fost sugerat de imediata vecinatate a raului. Altitudinea deschiderii este de 500 m. Accesul la pestera este foarte comod cu mijloace auto. De la localitatea Bucea, aflata pe DN l, se urmareste soseaua asfaltata din lungul Van Iadului pe o distanta de 20 km, pana la punctul de confluenta cu Valea Izvorului. O punte de lemn ingaduie aici traversarea pe celalalt mal, pe care se mai merge inca 150 m in susul apei, peste grohotisul de la baza falezei ; o scurta poteca razbate apoi direct la intrarea in pestera. Punctul cel mai apropiat de cazare il constituie motelul Lesu.

Date istorice. Cele dintai referinte privind Pestera de la Fata Apei se datoresc lui Valeriu Puscariu care o exploreaza in anul 1928, descrierea sa succinta nefiind publicata insa decit 23 de ani mai tarziu in 1954, L Viemann intocmeste planul cavitatii, apoi, in 1975-1976, pestera face obiectul unor cercetari stiintifice de climatologie si ecologie subterana, intreprinse de Gh. Racovita si V. Craciun. Descriere. Pestera, a carei lungime totala este de 250 m, se compune dintr-o galerie ingusta, usor meandrata, care urmareste in cea mai mare parte a sa o diaclaza directoare. Din acest motiv mai ales in prima jumatate a cavitatii, bolta se ridica frecvent la 20-30 m inaltime si este intrerupta de numeroase hornuri. Tot aici, suspendate la vreo 5 m in peretele drept, cateva mici coridoare schiteaza un nivel superior, fosil.

Acest prim sector al pesterii este sec ; in schimb, cea de a doua jumatate a galeriei este parcursa de un parau subteran, care apare dintr-un sifon impenetrabil si care primeste pe dreapta un scurt afluent. Originea acestui parau corespunde pierderilor in pat care se produc in Valea Rea (afluent de stanga al Vaii Iadului) la mai putin de 500 m in linie aeriana de Pestera de la Fata Apei. Cursul de apa din galeria principala dispare dupa un parcurs de aproximativ 100 m printr-un sorb, in vecinatatea caruia se deschide un diverticol descendent, aproape un put ce functiona inca, in momentul primei explorari ca punct de captare a pinului subteran. Astazi insa, apele reapar la zi printr-o resurgenta aflata in insasi albia Vaii Iadului. Concretiunile sunt slab dezvoltate, rezumadu-se la cateva scurgeri parietale.

10 - Pestera de la Fata Apei (cartare I. Viehmann, T. Rusu si Gh. Racovita, 1973)

Conditii de vizitare. Echipamentul necesar unei vizite subterane obisnuite trebuie completat cu cizme de cauciuc pentru a se putea parcurge sectorul activ, unde nivelul apei nu creste la viituri decat in mod exceptional.

Bibliografie. P. A. Chappuis si R. Jeannel (1951).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1245
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site