RELIEFUL MAJOR AL EUROPEI - TREPTE SI TIPURI DE RELIEF

RELIEFUL MAJOR AL EUROPEI

TREPTE SI TIPURI DE RELIEF

Cele mai mici altitudini ale reliefului Europei coboara pana la -28 m, in preajma Marii Caspice si in polderele olandeze, si urca pana la 4807 m in Muntii Alpi (vf. Mont Blanc) si pana la 5642 m in Muntii Caucaz (vf. Elbrus). In acest interval altimetric, se disting mai multe trepte de relief dispuse neuniform:

- campiile, cu altitudini intre -28 si 200 m, detin cea mai mare pondere din suprafata continentului european (57%);

- podisurile, dealurile joase si campiile inalte, cu altitudini intre 200 si 500 m, depasesc un sfert din suprafata continentului (27%);

- podisurile, dealurile si muntii josi, cu altitudini de 500-1000 m, ocupa 10% din suprafata Europei;

- muntii, cu altitudini de peste 1000 m, detin 6% din suprafata continentului.

Pe ansamblu, altitudinile mai mici de 500 m (campii, podisuri si dealuri joase) au o pondere de circa 84% din suprafata continentului si se intind din estul Muntilor Scandinaviei pana la vestul Muntilor Ural, din nordul Pirineilor si al Marii Negre pana la tarmul Oceanului Arctic.

Treapta de peste 500 m este reprezentata prin munti, la care se adauga podisuri si dealuri inalte. Muntii apar sub forma unor lanturi discontinue la periferia continentului, spre nord-est (Muntii Ural) si spre nord-vest (Muntii Scandinaviei, Muntii Penini). Partea mai masiva si mai inalta o constitue regiunea alpina, ce domina zona sudica si, partial, zona centrala a Europei, sub forma unui lant muntos sinuos, avand culmi sub forma de arcuri. La nord de Muntii Alpi se afla o regiune hercinica avand podisuri si munti josi.

Relieful Europei s-a format in moduri variate si in etape diferite. Varietatea reliefului se transpune, dupa modul de formare, in tipuri genetice distincte:

- relieful continental, ca parte a reliefului planetar creat de factori endogenici si care reprezinta suportul celorlalte tipuri de relief;

- relieful tectonic, creat prin incretirea scoartei terestre (Muntii Alpi, Muntii Carpati, Muntii Pirinei etc.);

- relieful structural, marcat prin horsturi si grabene, precum Valea Rhinului, intre Muntii Vosgi si Muntii Padurea Neagra;

- relieful petrografic, precum pesterile, abrupturile si defileele;

- relieful fluviatil, precum vaile si formele adiacente;

- relieful antropic, precum canalele de navigatie, tunelurile, rambleele etc.

Cele mai vechi uscaturi formate prin cutare, incluse in relieful Europei, apartin orogenezei caledonice. Muntii Scandinaviei si Muntii Scotiei, alcatuiti din culmi domoale, rotunjite si tocite, sunt rezultatul acestei orogeneze.

Orogeneza hercinica a avut ca rezultat formarea unui lant montan, astazi puternic erodat, sub forma de podisuri si masive, care ocupa o fasie centrala discontinua de-a lungul continentului, incepand din Peninsula Iberica si pana in Ural.

Orogeneza alpina completeaza relieful prin munti inalti, tineri, asezati in sudul continentului, pe care il brazdeaza, de la Gibraltar pana in Caucaz, prin doua siruri, unul nordic si altul sudic. In cadrul lanturilor montane ce apartin sistemului alpin, apar si regiuni sedimentare mai joase: Campia Panonica si Campia Romana. Activitatea vulcanica este marcata, in relief, prin cel mai lung lant vulcanic stins din Europa, individualizat in spatiul Carpatilor romanesti. Vulcanismul actual este prezent in spatiul mediteraneean prin vulcani activi: Etna, Vezuviu, Stromboli etc.

UNITATI MAJORE DE RELIEF

Caracteristicile morfometrice si morfografice ale reliefului Europei sunt relativ omogene, pe suprafete diferite, care reprezinta, de fapt, unitati si subunitati distincte ale reliefului. Prin urmare, unitatile majore ale reliefului Europei se diferenteaza dupa aspectul exterior-altitudine, fragmentare, inclinare, alcatuire petrografica si dimensiuni: suprafata si orientare.

Cele mai reprezentative unitati de relief sunt:

Muntii Alpi constitue cel mai important edificiu montan, format in timpul orogenezei alpine in Europa. Reprezinta un lant montan lung de 1200 km, format din culmi paralele ce se desfasoara incepand de la litoralul Marii Ligurice pana in Depresiunea Panonica, sub forma unui arc avand convexitatea spre vest. Principalele caracteristici privesc altitudinile mari, de peste 4000 m (altitudinea maxima fiind in varful Mont Blanc, 4807 m),masivitatea, relieful glaciar,iar in est, pe calcare si pe dolomite, relieful carstic.

Muntii Carpati, situati la est de Muntii Alpi si de Bazinul Vienei, au un traseu sinuos. Sunt mai fragmentati decat Alpii si aproape un sfert din suprafata acestora este reprezentata de depresiuni si culoare de vale. Acestia reprezinta o treapta intermediara intre Alpi si Balcani, avand varfuri ce depasesc, rar, 2500 m, altitudinea lor maxima fiind de 2655 m in varful Gherlakovka, din Muntii Tatra.

Muntii Pirinei, cu o lungime de 400 km, au ca trasaturi de baza: altitudinile ce depasesc 3000 m, relieful glaciar, reprezentat de circuri si creste glaciare, si masivitatea remarcabila. In Pirineii Centrali, pe o distanta de 240 km, nu exista nicio trecatoare, in timp ce inaltimile nu coboara sub 2000 de metri. Pirineii Mediteraneeni si cei Atlantici, spre deosebire de cei Centrali, sunt mai fragmentati, prezentand vai adanci, mici depresiuni si culoare.

Muntii Apenini apar ca un lant montan format din culmi desfasurate de-a lungul unui ax centra sau sub forma de siruri paralele, pe directie nord-sud, in Peninsula Italica. In partea centrala, prezinta altitudini de peste 2900 m (Gran Sasso). Daca in nord sunt prezente alunecarile de teren, in sud apar versanti prapastiosi, defilee si culoare. La nord de Roma apar craterele vechilor vulcani stinsi, in care s-au instalat lacuri vulcanice (Bracciano, Bolsena, Trasimeno).

Muntii Caucaz se caracterizeaza printr-o tectonica activa si au altitudinea maxima din Europa. Sunt alcatuiti din granite, roci vulcanice, precum si din calcare si conglomerate. Prezinta un relief glaciar pleistocen si actual. Sunt traversati de trecatori la mare inaltime, precum Pasul Crucii (2380 m).

Alpii Dinarici se reprezinta prin elemente carstice, cu variate forme si tipuri de relief pe care le implica. Acestia incep printr-un podis carstic, cel al Istriei, si se caracterizeza prin numeroase siruri paralele ale caror cute revarsate spre Marea Mediterana au dus la formarea tarmului caracteristic de tip dalmatic.

Muntii Stara Planina (Balcani) se desfasoara sub forma a doua culmi despartite de valea tectonica a Tundjei. Comparativ cu Muntii Carpati, sunt mai scunzi si mai putin variati din punct de vedere morfometric. Altitudinea maxima este de 2376 m, in varful Botev.

Muntii Pindului ocupa partea vestica a Greciei si au forme carstice si relief ruiniform. Sunt situati in continuarea Alpilor Dinarici, altitudinea maxima fiind atinsa in varful Olimp, de 2911 m.

Masivul Central Francez prezinta forme dintre cele mai variate: relief vulcanic puternic erodat in partea centrala si nordica, de unde fluviul Loara isi are obarsia la poalele unui varf vulcanic, relief carstic in sud si sud-vest, cu doline si sectoare de chei, iar, in interior, prezinta cateva sectoare mai joase, formate pe grabene. Este un masiv hercinic, cu altitudinea medie de 700 m, situat in centrul Frantei, inaltimea maxima fiin atinsa in varful Mt. Dore (1886).

Meseta Spaniola este, dupa modul de formare, o unitate hercinica, astazi intens erodata si faliata, dominata de culmi numite sierre, aparute in urma reinaltarii unor blocuri cristaline in timpul orogenezei alpine. In cuaternar, s-a produs definitivarea in subunitati prin eroziune diferentiala a reliefului, dar si prin intermediul modelarii glaciare, un exemplu in acest sens fiind Sierra De Gredos (2592 m).

Muntii Ural formeaza un lant lung de peste 2000 km, orientat nord-sud. Cu o inaltime medie de 600 m, acestia au o infatisare de dealuri. Desi s-au format in orogeneza hercinica, ei pastreaza caracterul unui lant montan.

Muntii Vosgi - Padurea Neagra, pana la formarea marelui graben al Rinului, constituiau un bloc granitic unitar, dar ivirea acestui culoar tectonic a facut sa apara cele doua masive cu inaltimi maxime aproape egale: Vosgi - 1429 m - si Muntii Padurea Neagra - 1424 m. Apartin sistemului hercinic, fiind puternic erodati de agentii externi.

Masivul Sistos Renan are o orientare vest-est si inaltimi medii de 600-800 m, fiind un rest al orogenezei hercinice, taiar de Valea Rhinului. In craterele vechi ale vulcanilor din regiunea Eiffel, se pastreaza lacuri de creter numite maare.

Muntii Jura au straturile de roca dispuse in cute regulate, paralele si o structura ce a dat nastere unui tip numit relief jurasian. In apropiere de Podisul Jura, spre granita Frantei cu Elvetia, Muntii Jura au altitudini reduse, ce urca pana la 1723 m in varful Cret de la Niege.

Patrulaterul Boemiei este alcatuit din Podisul Boemiei, incadrat de Colinele Ceho-Morave, Muntii Metaliferi si Muntii Sudeti, in centrul patrulaterului aflandu-se Muntii Padurea Boemiei. Au altitudini reduse si sunt flexurati de miscprile tectonice ce au dus la formarea lantului alpin.

Muntii Penini alcatuiesc un lant montan cu altitudini reduse, format pe structuri vechi, hercinice si caledonice, faliate si puternic slefuite de agenti externi. Prezenta calcarelor a contribuit la formarea reliefului carstic. Nu depasesc 900 m altitudine.

Muntii Scandinavie, desi constitue un lant montan caledonic, au altitudini ce trec azi de 2000 m, deoarece au fost antrenati in miscari de inaltare pe verticala in timpul orogenezei alpine. Aspectul lor general este dat de prezenta unor platouri sectionate catre tarm de vai transformate sub actiunea succesiva a ghetarilor si a apei marii in fiorduri.

Podisul Finlandei are, in general, un aspect colinar dat de siruri morenaice, care se desfasoara pe sute de kilometri. Intre principalele siruri morenaice, se afla regiunea lacurilor. Fiind intens modelat de calota glaciara. Podisul Finlandei are inaltimi maxime ce ajung abia la 1324 m.

Campia Europei de Est, cu o suprafata de 4 milioane kmp, este a doua campie din lume ca suprafata, dupa Campia Amazonului. Ocupa aproape intreaga jumatate estica a continentului european. Altitudinile sunt cuprinse intre -28 m, in regiunea caspica, si 343 m, in podisul Valdai, in vest, iar in nord 463 m, in Colinele Timan. Apare ca o asociere de campii joase, colinare si podisuri vechi, de inaltimi reduse (Poodisul Volgai, Podisul Central Rus etc.). Fundamentul de varsta precambriana, larg boltit, a fost modelat de calota glaciara pleistocena. O caracteristica importanta a acestei campii este dispunerea generala nord-sud a principalelor sisteme fluviale: Dvina, Peciora, Volga etc.

Campia Nord-Europeana reprezinta un sector al unei vaste arii de subsidenta, ce se continua sub apele Marii Nordului si ale Marii Baltice. Este intens modelata  de ghetarii cuaternari (campie fluvio-glaciara), astazi pe cuprinsul sau intalnindu-se morene si sandre. Este o campie larg valurita, acoperita cu loess in cea mai mare parte. Este fragmentata de numeroase rauri care se varsa in Marea Nordului prin estuare, in timp ce la varsarea in Marea Baltica formeaza lagune.

Campia Padului este un vechi golf al Marii Adriatice, colmatat cu sedimente carate de raurile din Alpi. In general, are altitudini mai mici de 100 m, doar la contactul cu muntii inaltimile fiind de 300-500 m. Prezinta un litoral dominat de lagune si Delta Padului. Indiguirea fluviului principal a contribuit la diminuarea inundatiilor si a transformat aceasta unitate de relief intr-o importanta regiune agricola.

Campia Panonica prezinta un fundament faliat si cazut in trepte, deasupra caruia se dezvolta compartimente mai joase (sub 150 m) sau mai inalte (150-300 m), dominate de masive cristaline si munti insulari.

Campia Romana se desfasoara in lungul Dunarii sub forma de fasii paralele, reprezentate prin Lunca Dunarii, terasele Dunarii, campia de loess, campii de subsidenta si campii piemontane. Altitudinile variaza intre 6 si 300 m.