STRUCTURUILE GEOLOGICE SI RELIEFURILE SPECIFICE

STRUCTURUILE GEOLOGICE SI RELIEFURILE SPECIFICE

Probleme:
- Cunoasterea importantei structurii geologice in crearea unor forme de relief.
- Diferentierea mediului de actiune a proceselor agentilor externi in geneza reliefurilor structurale.
- Relieful individualizat in structuri alcatuite din roci sedimentare.

1. Structurile geologice si rolul lor morfogenetic.
Rocile, in procesul genetic capata anumite proprietati dar si un anumit mod de desfasurare spatiala, adica o structura specifica. Aceasta se prezinta in situatii variate atat ca mod de grupare a rocilor cat si ca extindere pe verticala sau in suprafata a complexelor petrografice. De aici rezulta diverse caracteristici care vor influenta directionarea actiunii proceselor agentilor externi ducand in final fie la crearea unor forme de relief distinct fie la impunerea unor trasaturi particulare in fizionomia componentelor de baza ale reliefului - sistemele de interfluvii, vai, versanti. De aici definirea data reliefului structural ca ansamblu de forme distincte pe care agentii externi le creeaza pe diferite tipuri de structuri geologice.
Afirmarea influentelor structurale se leaga de mai multi factori intre care unii specifici structurii (indeosebi extensiunea spatiala a acesteia, gradul de fragmentare tectonica etc.) iar altii de natura petrografica (structurile in care precumpanesc rocile cu rezistenta mare se modeleaza mai greu dar trasaturile capatate se pastreaza mult timp si invers), climatica (determina gruparea diferita a agentilor exogeni si ca urmare efecte diferite ale modelarii) etc.
Structurile geologice sunt numeroase dar in functie de modul in care influenteaza impunerea unor forme de relief si chiar trasaturi de ansamblu in peisaj, pot fi separate in trei grupari - structuri specifice rocilor sedimentare, cele apartinand rocilor magmatice si vulcanice si acelea care au caracter complex rezultat al unei evolutii tectonice in mai multe faze in care pe prim plan s-a situat modelarea agentilor externi.
2. Relieful dezvoltat pe structuri sedimentare
Rocile sedimentare precumpanitor s-au format in bazine lacustre, marine sau oceanice unde s-au produs acumulari succesive de materiale aduse de rauri sau provenite din scheletele animalelor acvatice sau precipitarea diferitelor saruri. Ca urmare, aici au rezultat strate cu alcatuire si grosimi variabile. Exondarea lor este determinata de factorii tectonici care fie ca ridica pe ansamblu regiunea determinand o pozitie usor deranjata a stratelor in raport cu ceea ce a fost initial fie ca le impune o cutare mai larga sau mai stransa. De aici cele patru tipuri de structuri simple specifice unitatilor sedimentare de care se leaga si forme de relief distincte. Acestea sunt:
- structura orizontala (tabulara) la care stratele sunt nedeformate;
- structura monoclinala - unde stratele sunt inclinate de la cateva grade la verticala;
- structura cutata - cu strate ondulate mai larg sau mai strans;
- structura in domuri cu strate boltite din loc in loc.
Pe fiecare dintre acestea actiunea combinata a agentilor externi a determinat dezvoltarea unor reliefuri catracteristice. Amplasarea si pastrarea lor sunt conditionate de grosimea stratelor care opun rezistenta si de alternanta lor cu altele mai putin dure. Ca urmare, punerea in evidenta a anumitor caracteristici va fi legata de manifestarea diferentiata a proceselor de modelare.
2.1. Structura tabulara (orizontala) si relieful dezvoltat pe ea:
Caracteristici generale. Structura se remarca prin doua trasaturi-stratele sunt orizontale sau foarte slab inclinate si grosime si alcatuire diferite. Acestea au o desfasurare deosebita in regiunile de podis si de campie si doar local in cele de munte. Ca urmare specificul reliefului dezvoltat in aceasta structura este impus de trei lucruri - simetria formelor, energia de relief relativ redusa si un grad de complexitate diferit determinat de frecventa alternantei stratelor dure si moi (fig. 45).
Forme de relief. Prin fragmentarea unei regiuni cu structura tabulara de catre o retea hidrografica se ajunge la dezvoltarea de interfluvii, vai si versanti care au caracteristici determinate de structura orizontala. Adancirea acestora va fi rapida in roci cu rezistenta mica, grea in cele dure si sacadata in conditiile unei alternante de strate cu caracteristici diferite, unde se va manifesta primordial eroziunea selectiva.
- Vaile sunt astfel:
- simetrice si inguste in strate din roci dure si omogene; rezulta chei, defilee, canioane etc.;
- simetrice si largi in strate alcatuite din roci moi;
- simetrice cu versanti in trepte in structura cu strate ce au rezistenta diferita.
- Interfluviile - vor fi plate in regiunile de podis cand precumpanesc stratele groase din roci dure (Podisul Dobrogei de Sud) si rotunjite cand abunda cele cu rezistenta mica (nordul Podisului Getic). in cazul campiilor unde fragmentarea este redusa specifice vor fi cele plate (campurile); cand acestea abunda se foloseste termenul de campie tabulara (ex.Baraganul). Tipice pentru aceasta structura, la nivelul interfluviilor sunt:
- platourile structurale extinse pe strate din roci dure care se termina prin cornisa abrupta;
- platouri structurale plate sau rotunjite pe strate din roci cu rezistenta mai mica pe ele apar martori de eroziune aplatisati;
- platouri la nivelul unui strat dur si martori de eroziune daca stratul superior este alcatuit din roci moi.
- Versantii, in roci omogene dure sunt abrupti (taie stratele) in roci omogene moi sunt lini (drepti sau usor concavi) iar, daca alterneaza strate dure cu strate moi au caracter complex. in lungul lor eroziunea diferentiala a creat: trepte structurale (brane, terase), pe stratele dure; surplombe - in dreptul stratelor moi cuprinse intre strate dure si glacisuri pe strate moi groase aflate la baza. Stratele dure groase la partea superioara a versantului si abundente celor moi catre baza imprima un profil abrupt sus cu cornisa si a unuia usor concav (glacis) in sectorul inferior. O structura inversa va conduce la o panta convexa sus si una abrupta jos.

2.2. Structura monoclinala si relieful dezvoltat pe ea:
2.2.1. Caracteristici generale. Structura este alcatuita din strate care inclina intr-o directie, caderea acestora variind de la cateva grade pana la verticala. Prin fragmentare de catre reteaua hidrografica sunt puse in evidenta doua tipuri de pante - cele din lungul suprafetei stratului (predominant cu valori mici) si cele de pe capul de strat (in general mai accentuate). De aici si asimetria formelor majore ale reliefului principal. in amanunt intervin si alti factori precum alternanta de strate de roci moi si dure, desfasurarea retelei de paraie in raport cu sensul caderii stratelor, energia de relief etc. care diversifica caracteristicile reliefului si multiplica formele cu dimensiuni reduse.
2.2.2. Forme de relief - Sunt specifice podisurilor monoclinale unde au dimensiuni mari; local pot fi identificate si in regiuni deluroase, de campii monoclinale inaltate, in unele masive muntoase (pe flancurile unor sinclinale fragmentate etc.). Se gasesc in stadii diferite de evolutie (cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai fragmentate) si au o configuratie variata in functie de alcatuirea, grosimea si frecventa stratelor ce intra in structura.
Cuesta (coasta) este interfluviul specific structurii monoclinale, el punand cel mai clar in evidenta asimetria - drept principala caracteristica a reliefului dezvoltat in aceasta structura (fig. 46).
- Elementele cuestei sunt:
- suprafata structurala, adica podul interfluviului la care suprafata topografica coincide cu suprafata stratului; este neteda si slab fragmentata pe rocile dure;
- fruntea de cuesta - reprezentand versantul care taie in cap stratele; este cu atat mai inclinata cu cat rocile sunt mai dure. in functie de alcatuirea petrografica configuratia este deosebita - abrupta cand este formata din roci dure, prelunga si cu inclinare mai redusa pe roci moi si in trepte cand alterneaza strate cu rezistenta diferita. De asemenea alcatuirea conditioneaza dinamica si tipul proceselor morfogenetice si in final configuratia si stadiul de evolutie. Frecvent pe cele heterogene ca alcatuire se produc alunecari, siroiri, torenti si rezulta cea mai variata infatisare morfologica.
- muchia cuestei - linia care realizeaza racordul dintre cele doua suprafete; poate fi continua, arcuita sau in zigzag in functie de alcatuirea geologica si gradul de fragmentare; este elementul care sufera cele mai multe modificari in timp.
- Tipurile de cueste sunt numeroase, gruparea realizandu-se dupa diferite criterii:
- dupa inclinarea stratelor - sunt apropiate (stratele sunt inclinate puternic) si departate (stratele au inclinare mica);
- dupa dezvoltarea pe verticala corelata cu desfasurarea si grosimea stratelor formate din roci dure. Sunt cueste simple si cueste etajate;
- dupa geneza sunt - tectonice (in lungul unor falii), de eroziune (pe flancurile sinclinalelor suspendate), pe vaile subsecvente versantii care taie capetele stratelor etc.).
- dupa extinderea lineara sunt fronturi de cuesta (versanti pe capete de strat cu dimensiuni foarte mari avand lungimi de kilometri si diferente de nivel de mai multe sute de metri), cueste locale (zeci sau sute de metri lungime).
- dupa gradul de fragmentare care reflecta atat nivelul evolutiei cat si rezistenta la atacul agentilor externi dependenta de alcatuirea petrografica sunt fronturi de cuesta, cueste fragmentate, cueste in retragere cu martori din faze mai vechi.
Vaile in structura monoclinala. Se disting mai multe tipuri conditionate prin raportarea directiei lor de desfasurare la cea a inclinarii stratelor (fig. 46).
- vaile consecvente (cataclinale) la care sensul desfasurarii vaii coincide cu cel al caderii stratelor; sunt simetrice , largi si rareori cu praguri in talveg;
- vaile obsecvente (anaclinale), au directia de dezvoltare opusa sensului caderii stratelor; se afla pe fruntile de cuesta si ca urmare sunt simetrice, inguste (mai ales daca taie capete de strat dure) scurte si cu praguri;
- vaile subsecvente (ortoclinale), au sensul dezvoltarii perpendicular pe directia caderii stratelor; este o vale asimetrica cu un versant cu panta mare (frunte de cuesta) si un versant domol (pe suprafata structurala); reprezinta tipul specific acestei structuri.
Hogbackul - este o cuesta aparte, un interfluviu structural relativ simetric. Situatia este determinata de inclinarea mare a stratelor (peste 600) ceea ce face ca atat suprafata structurala cat si cea care reteaza stratele sa inregistreze caderi similare. Forma de relief este evidenta cand stratele sunt alcatuite din roci rezistente si au o desfasurare importanta in lungime (ex. cuesta Pietrei Craiului).
Depresiunea subsecventa - se dezvolta in structurile monoclinale in care stratele de roci mai dure si mai departate au intre ele strate moi cu grosimi mari iar inclinarea lor este redusa. Prin retragerea frontului de cuesta favorizata de rezistenta mai mica a pachetului cu roci moi se ajunge la detasarea unei forme negative (depresiuni) asimetrice. Procesul este accelerat cand eroziunea laterala a raului trece pe primul plan (daca albia raului se afla la nivelul unui strat gros cu rezistenta ridicata sau daca raul a ajuns la profil de echilibru).
Alte forme de relief legate de structura monoclinala. Sunt conditionate de directia de desfasurarea vailor in raport cu cea a inclinarii stratelor, de o dubla cadere a suprafetelor de strat, de contractul exhumat al unei structuri vechi cu una noua sedimentara acoperitoare, de existenta unor versanti care reteaza capetele de strat si care au ca revers suprafete cvasistructurale etc. Rezulta pe distante reduse forme de relief asemanatoare care in literatura sunt fie inglobate la cele specifice structurii fie considerate ca secundare, derivate sau chiar ca pseudocueste etc. in prima situatie sunt sectoare de versanti cu trasaturi de frunti de cuesta care pot sau nu (cueste false) sa se continue ca suprafete structurale, in a doua exista, limitat ca intindere, cueste cu dubla orientare sau cueste false, in a treia se poate sustine denumirea de cuesta numai daca versantul in intregime se dezvolta pe capetele stratelor sedimentare iar in ultima se poate vorbi doar de versant structural (cuesta falsa).
Geneza si evolutia formelor de relief in structura monoclinala. in lucrarile clasice de geomorfologie, plecand de la analize regionale ale reliefului de cuesta s-a ajuns si la interpretari evolutive pe mai multe etape. Astfel pentru a se putea ajunge la un relief in structura monoclinala era necesara exondarea unei platforme litorale prin inaltarea uscatului, mai intensa spre continent. Ca urmare stratele sedimentare capatau o anumita inclinare. Acelasi lucru era legat de inaltarea unei campii piemontane sau a unui sinclinal suspendat. intr-o noua etapa se produce dezvoltarea formelor de relief specifice structurii. Ea incepe prin realizarea mai intai de vai consecvente. Prin adancirea si dezvoltarea lor se ajunge la individualizarea vailor subsecvente si indirect la detasarea de interfluvii de tipul cuestelor; fruntile de cuesta sunt fragmentate de rauri rezultand vai obsecvente. in final prin evolutia tuturor acestor forme se produce fragmentarea reliefului, retragerea fronturilor de cueste si nivelarea generala.

2.3. Structura cutata si relieful dezvoltat pe ea.
2.3.1. Caracteristici generale.
Cutele sunt ondulari mai largi sau mai inguste ale stratelor sedimentare care au fost realizate de catre miscarile tectonice. Elementele specifice sunt: anticlinalul (bucla cutei orientata in sus), sinclinalul (bucla orientata in jos), axul cutei (linia care trece prin centrul boltirii convexe sau concave si care corespunde planului cutei), flancurile (sectoarele laterale ale cutei), inaltimea (amplitudinea dezvoltarii masurata intre creasta anticlinalului si talpa sinclinalului) etc. Exista o mare varietate de cute plecand de la cele simetrice, simple (flancuri egale si ax pe centru) la cele asimetrice (flancuri inegale). in functie de desfasurare cutele pot fi largi (flancuri slab inclinate, amplitudine redusa) si inguste (inaltime mare si flancuri inclinate accentuat), cute faliate, cute solzi, cute diapire etc. (fig. 45)
Formele de relief dezvoltate in ansamblul unei structuri cutate au dimensiuni, desfasurare si evolutie diferite impuse fie direct din caracteristicile structurii fie indirect prin fragmentarea acesteia. in ambele situatii un rol important il au rocile din care sunt alcatuite stratele ele accentuand sau diminuand influenta structurii in fizionomia reliefului rezultat.
Formele de relief sunt numeroase intrucat exista si o diversitate de aspecte pe care strcuturile geologice cutate le au si in care agentii externi actioneaza selectiv. Se separa forme dezvoltate pe structuri cutate simplu, pe domuri, pe ansambluri structurale cutate de tipul panzelor de sariaj, pe structuri cutate vechi, nivelate si reinaltate (tip appalassian).
2.3.2. Relieful dezvoltat in simple structuri cutate. Este numit in lucrarile clasice de geomorofologie ca relief jurasian intrucat in acesti munti el are o dezvoltare mai mare. Structura este alcatuita din sinclinale si anticlinale largi, bine dezvoltate si in mica masura faliate.
Formele de relief dezvoltate sunt influentate astfel de stilul cutarii impus de tectonica si de alcatuire petrografica a stratelor care determina o eroziune diferentiala. in timp rezulta o multitudine de forme de relief ce pot fi incadrate in doua grupe in functie de rolul pe care l-au avut tectonica si eroziunea.
- Formele de relief de concordanta directa - sunt cele care au rezultat in principal prin interventia tectonicei. Ca urmare, configuratia acestora este o reflectare a tiparului tectonic. Cele mai importante sunt:
- Valea de sinclinal (in terminologia franceza 'val') - este axata in lungul sinclinalului; ca urmare in profil transversal are desfasurarea cutei (simetrica sau usor asimetrica) iar in cel longitudinal o panta relativ mica.
- Depresiunea sinclinala - este un culoar dezvoltat in lungul unui sinclinal larg sau a unui sinclinoriu (Cracau, Tazlau). Evolutia laterala a versantilor ce coincid cu flancurile cutei conduce la extinderea depresiunii in detrimentul culmilor vecine (la racord apar glacisuri). Depresiunea se pastreaza in conditiile in stratul din vatra ei este alcatuit din roci dure si are grosime mare. Invers, cand precumpanesc rocile moi tiparul general intersecteaza diverse strate din versanti (de pe flancurile structurii) iar in vatra se dezvolta terase si lunci extinse.
- Ruzurile sunt vai dezvoltate pe versantii (flancuri ale cutelor) culmilor inscrise pe anticlinale. Ca urmare, ele sunt vai consecvente dezvoltand un profil transversal simetric mai ingust sau mai larg in functie de rezistenta rocilor.
- Culmile de anticlinal (mont) - sunt interfluvii desfasurate in lungul unui anticlinal sau a unui anticlinoriu; sunt simetrice si au partea superioara neteda sau convexa. in functie de inclinarea stratelor si rezistenta lor versantii vor avea pante mai mari (in Culmea Plesu) sau mai mici (Culmea Pietricica din Subcarpatii Moldovei).
- Saua de anticlinal - reprezinta sectoare transversale joase din lungul unor culmi de anticlinal care nu se datoresc eroziunii ci tectonicei.
- Cluse - sunt sectoare inguste apartinand unor vai care traverseaza aceste sei trecand dintr-o structura sinclinala in alta.
- Formele de relief derivate rezulta in timp prin actiunea eroziunii. Se ajunge ca structura initiala impusa de tectonica sa fie modificata radical incat formele de relief pozitive sa se inscrie pe cutele sinclinale si invers (se vorbeste de forme de inversiune).
- Butoniera (combe in franceza) reprezinta o depresiune creata in lungul axului culmilor de anticlinal. Ele corespund bazinului de receptie, ale vailor de tip ruz unde prin adancirea ogaselor si ravenelor (de obarsie) se produce asa numitul proces de 'golire' al anticlinalului si de extindere a formei negative, situatie favorizata de existenta unor strate de roci moi. Daca 'combe' defineste o depresiune alungita pe creasta anticlinalelor mai stranse, 'butoniera' care are o forma mai rotunda apare pe anticlinalele mai largi si mai putin pronuntate. in unele situatii depresiuni de tip combe se pot dezvolta pe flancurile (versantii culmei) anticlinalului, dar ele vor fi asimetrice (combe de flanc). Prin evolutia butonierelor, vatra acestora poate ajunge la strate de roci mai dure. Eroziunea se va manifesta diferentiat (mai rapid in rocile mai laterale si mai slab pe cele dure din mijloc). Ca urmare, in timp va rezulta o depresiune cu aspect inelar in jurul unei creste centrale. Atat la butoniere cat si la combe se dezvolta pe flancuri frunti de cuesta ce au o desfasurare simetrica si au o pozitie 'fata in fata'. in functie de alcatuirea stratelor versantii cuestelor vor avea inclinari si vor suferi procese de alunecare, siroire etc. diferite ca intensitate. De asemenea pot aparea trepte la nivelul unor strate rezistente. Daca inclinarea stratelor este mai mare se poate ajunge la individualizarea unor creste secundare pe marginile depresiunilor.
- Valea de anticlinal - este o vale dezvoltata in lungul axului unui anticlinal sau anticlinoriu. Se impun prin largime, simetrie si versanti cu caracter de frunti de cuesta. Rezulta prin dezvoltarea si unirea mai multor butoniere situatie insotita de captari si realizarea unui rau colector principal. De asemenea se dezvolta prin inscrierea in regiunile cutate si nivelate de eroziune a unor rauri in lungul axului cutelor anticlinale. Se mai pot forma prin individualizarea si extinderea pe axul cutei a unor afluneti ai raurilor care traverseaza culmile anticlinale. Prin adancirea rapida ele 'golesc' anticlinalul dand vai largi (daca rocile sunt moi) sau inguste (daca precumpanesc rocile dure).
in situatia structurilor retezate de eroziune se poate ajunge la diverse adaptari ale retelei de rauri in acord cu panta si litologia si de aici dezvoltarea unor reliefuri noi. Astfel, daca stratele de roci din miezul anticlinalului formeaza un areal dur iar lateral de aceasta se afla capetele stratelor mai moi atunci talvegurile raurilor de pe suprafata de eroziune pot urmari fie benzile de roci moi fie sa treaca relativ perpendicular pe ele. Rezultatele vor fi in primul rand dezvoltarea unor vai longitudinale pe flancurile anticlinalului ce vor fi paralele cu miezul acestuia care va fi detasat in culme secundara. in a doua situatie valea transversala pe anticlinal va fi ingusta in sectorul central (dur) al anticlinalului capatand caracter de (clisura, cluse).
- Sinclinalul suspendat constituie un interfluviu individualizat pe o cuta sinclinala larga sau pe un sinclinoriu. Partea superioara va fi alcatuita din suprafete structurale (platorui structurale) iar versantii vor avea caracter de frunti de cuesta. Daca acestea au o dezvoltare mare capata caracter de fronturi abrupte sau de cueste polietajate (daca exista o alternanta de strate dure si moi - ex. in M. Bucegi). Daca tectonica deformeaza cuta ridicand mult un flanc al ei incat stratele ajung aproape vertical se ajunge la individualizarea unor creste de tip hogbaks cu lungimi de mai multi kilometri.
Formarea sinclinalului suspendat este conditionata de adancirea si largirea vailor de anticlinal incat spatiul dintre ele (pe cuta sinclinala) devine un interfluviu. Se ajunge frecvent la aceasta evolutie in regiunile cutate ce-au suferit nivelari. Reinaltarea acestora conduce la dezvoltarea unei retele hidrografice noi care poate crea vai in lungul stratelor mai putin rezistente din axul anticlinalelor care vor fi incadrate de interfluvii secundare pe structuri sinclinale.
Ca urmare a acestei evolutii se ajunge ca vaile ca forme negative sa se desfasoare pe cute convexe (anticlinale) iar interfluviile sa se inscrie pe cute concave (sinclinale). Acestea definesc asa zisele 'inversiuni de relief'.
Fragmentarea tectonica si o mare varietate petrografica produc o diversitate de modalitati de manifestare a eroziunii urmate de individualizarea de forme cu dimensiuni variate. De aceea in ansamblul reliefului dezvoltat pe structuri cutate formele primare sunt tot mai putine in raport cu cele derivate din evolutia acestora.

2.3.3. Relieful dezvoltat in structura in domuri. Domurile constituie boltiri largi ale stratelor pe areale extinse care uneori se impun in peisaj prin culmi bombate cu desfasurare circulara intre care exista spatii negative. De cele mai multe ori sunt reflexul la suprafata al jocului pe verticala (ridicari, coborari) al blocurilor ce alcatuiesc baza (fundamentul) unei suprastructuri sedimentare sau ascensiunea unor samburi de sare (diapiri) aflati in adanc (Podisul Transilvaniei).
Pe un astfel de relief primar se instaleaza o retea hidrografica care initial are doua componente - paraie pe flancurile domului care dau vai cu dispozitie radiala si rauri colectoare care urmaresc spatiile joase dintre domuri (fig. 45).
- Culmea boltita si vaile de pe flancurile ei - ruzuri - constituie forme de concordanta. Evolutia ulterioara determina individualizarea altor forme de relief intre care:
- butoniere - depresiuni circulare sau alungite realizate prin 'golirea' boltirei domului de catre ogasele de la obarsia ruzurilor;
- cueste circulare sau 'fata in fata' pe flancurile butonierei;
- martori de eroziune in mijlocul butonierei individualizati de eroziune pe strate mai dure;
- butoniere duble dezvoltate in conditiile in care in centrul structurii domului eroziunea raurilor intersecteaza strate dure. Aici selectiv pe stratele dure se va dezvolta o culme interioara iar lateral prin adancirea raurilor se vor crea depresiuni butoniere inelare;
- Domul cupola - reprezinta un interfluviu pe o structura de tip dom alcatuita din roci moi. Pe flancurile sale nu se dezvolta ruzuri ci complexe de alunecari ce-si fixeaza rapele la partea superioara a domului.
Cand intr-un podis structurile de acest gen nu sunt accentuate si ele nu se reflecta in forme de relief specifice (culmi, dealuri, maguri) dezvoltarea retelei hidrografice poate conduce la crearea de vai care taie partial sau in intregime domurile. in acest caz se ajunge la punerea in evidenta a unor forme de relief secundar (cueste, versanti structurali, polite structurale etc.).

2.3.4. Structura sariata si relieful dezvoltat pe ea.
Miscarile tectonice determinate de deplasarea placilor tectonice produc nu numai cutarea simpla a formatiunilor sedimentare din depresiunile de tip orogen dar si fragmentarea si bascularea lor uneori pe distante de zeci de kilometri. Prin acest proces tectonic se realizeaza atat deformarea structurilor initiale dar si incalcarea unora de catre altele. in acest mod a rezultat o structura complexa cu cel putin doua componente - structura din baza (autohtonul) si una care o acopera (panza). Cele mai importante structuri de acest gen se realizeaza in intervale lungi de timp (zeci de milioane de ani) si cuprind atat formatiuni cristaline si magmatice cat si depozite sedimetare vechi (in Carpatii Meridionali exista Panza Getica peste Autohtonul Danubian). in formatiunile sedimentare flisoide panzele au o extindere mare dar incalecarea este redusa (cativa kilometri).
Fragmentarea acestor unitati duce la conturarea a doua tipuri de forme de relief. Astfel exista reliefuri majore individualizate la nivelul panzei, autohtonului si mai ales in lungul contactului dintre ele si forme de relief secundare, derivate din fragmentarea unor sectoare ale panzei sau autohtonului (fig. 45).
in prima situatie la marile sariaje (Carpatii Meridionali, Podisul Mehedinti) fragmentarea si inlaturarea unei parti din panza de catre eroziune releva uneori aspecte diferite. Astfel unitatea autohtona compacta cu infatisarea de podisuri si munti mai josi, unitatea cu caracter de panza este redusa la martori (din roci mai dure) sau culmi muntoase mai inalte. Adesea contactul dintre ele este relevat de versanti abrupti pe care morfodinamica este activa. in regiunile de flis unde sunt mai multe unitati structurale sariate pe distante diferite, evidente sunt: aliniamentele panzelor sub forma de culmi relativ paralele (mai ales cand in alcatuire intra roci cu rezistenta mai mare), contactul dintre unitatile structurale (liniile de incalecare) reflectat de sectoare de vai si uneori depresiuni de eroziune diferentiala (Carpatii Orientali), inlaturarea locala a unor portiuni din panza si scoaterea la zi a autohtonului (asa numitele ferestre tectonice - vezi flisul extern al Carpatilor Orinetali) situatie reflectata in peisaj printr-un relief de culmi mai joase, uneori depresiuni si concentrari de retea hidrografica.
Formele de relief derivate au desfasurare in general redusa si o dispozitie izolata. Astfel pe flancuri de cute apar versanti structurali, cueste cu dimensiuni variabile, mici sinclinale suspendate, martori de eroziune (din roci calcaroase, granitice) de tipul klippelor si olistolitelor, creste simetrice si asimetrice etc.

2.3.5. Structura appalassiana si formele de relief individualizate pe aceasta.
Structura este specifica muntilor vechi (frecvent hercinici) care au suferit o intensa modelare ajungand uneori la stadii de campii de eroziune (peneplene sau pediplene). in acest fel s-a ajuns la miezul structurii cutate unde ondularea stratelor este foarte stransa incat acestea au o pozitie aproape verticala; se adauga unele corpuri magmatice vechi de tipul lacolitilor sau batolitilor. Ca urmare, o astfel de campie se va caracteriza printr-o succesiune de benzi petrografice mai late sau mai inguste ce au rezistenta deosebita la atacul agentior externi. Miscarile neotectonice pozitive pot ridica campia la altitudini variate creand podisuri si masive. Pe acestea se va dezvolta o retea hidrografica specifica iar procesele diferitilor agenti se vor manifesta selectiv (in functie de rezistenta rocilor) rezultatele conturand un relief aparte. Se impun aliniamentele de creste si platouri la nivelul interfluviilor separate de vai asociate in retea dendriculara cu sectoare inguste (chei, defilee) si sectoare largi (culoare de vale cu terase, lunci extinse sau depresiuni)
Evolutia incepe prin instalarea unei retele hidrografice in sensul pantei generale dar se vor adanci si extinde mai repede raurile de pe faciesurile moi sau din lungul faliilor. in timpul aceasta si afluentii se vor dezvolta diferit in functie de concordanta sau neconcordanta ca pozitie in raport cu benzile de roci cu alcatuire deosebita. Vaile primordiale isi vor pastra in cea mai mare masura directia initiala taindu-si sectoare inguste in cele mai dure si largi in cele cu rezistenta mica. Afluentii acestora insa se vor dezvolta cu predilectie perpendicular si oblic pe aliniamentul rocilor vecine facilitand impunerea unei retele cu caracter dendritic. intre acestea vor ramane interfluvii sub forma de creste (pe rocile dure), culmi rotunjite (pe rocile moi), platouri (unde stratele rezistente au grosime mare si extindere), aliniamente de varfuri si sei (pe fasii cu alternante de strate cu duritati diferite), versanti abrupti sau cu trepte structurale in defilee etc.
Deci relieful appalassian (numele provine de la sistemul montan hercinic din America) rezulta pe o structura cutata, erodata, inaltata si pe care reteaua de vai si modelarea s-au adaptat la particularitatile litologice. Pe ansamblu constituie un sistem de vai si interfluvii in retea rectangulara pe care se inscriu numeroase forme structurale cu dimensiuni mici.

3. Relieful dezvoltat pe structuri magmatice si eruptive
Reliefurile dezvoltate pe materie consolidata cea provenita din topituri provenite de la adancimi diferite din scoarta sau astenosfera constituie o categorie aparte ce dezvolta peisaje inedite. Repartitia lor pe suprafata Pamantului este legata de sectoarele labile dezvoltate indeosebi la contactele dintre placi (rifturi, subductii), in lungul unor fracturi ce ajung la bazine magmatice din scoarta sau in depresiunile tectonice orogenetice. Evolutia indelungata a Pamantului a fost insotita permanent de consolidari de materie topita care au condus la crearea pe de o parte in scoarta a unor structuri cu dimensiuni si forma variate iar pe de alta la suprafata acesteia de aparate si platouri vulcanice, de lanturi de munti emersi sau submersi si prin ele la extinderea bazinelor oceanice ori a continentelor. Suprafetele continentale vulcanice supuse modelarii au fost erodate diferentiat in timp astfel incat relieful vulcanic a fost redus la diverse forme-marturii ale unor eruptii din diferite epoci. in aceeasi masura erodarea profunda a masivelor muntoase (frecvent cristaline paleozoice sau mezozoice) este insotita de scoaterea la zi a diverselor structuri magmatice consolidate in adanc si care datorita rezistentei mai mari la atacul agentilor externi ajung sa se impuna ca forme de relief pozitive.
Deci, dublul specific genetic al formelor de relief vulcanic (unele rezultate prin acumulari suprapuse in timp de produse de eruptie si altele derivate create de eroziune in acestea sau prin scoaterea la zi a corpurilor magmatice din adanc) le impune cu o categorie de relief structural distincta. Se adauga influenta rocilor din care sunt alcatuite, care prin proprietatile fizice si chimice influenteaza specificul proceselor de modelare urmat de impunerea anumitor forme de relief.
3.1. Magmatismul si corpurile create in scoarta. Relieful de eroziune dezvoltat pe acesta.
Magmatismul constituie un ansamblu de procese care se realizeaza la diferite adancimi in scoarta si care conduc de la generarea de magma (materie topita cu temperaturi de la cateva sute de grade la peste 1000 grade) pana la consolidarea ei in loc sau pe diferite traiecte cu pozitie diferita in raport de bazinul de provenienta. Exista un magmatism in zonele de rift dominat de acumulari - consolidari de magme bazice (bazalte, ofiolite), un magmatism in zonele de subductie si in spatiile continentale cu acumulari - consolidari de magme acide (granite, riolite) sau neutre (andezite).
- Corpuri magmatice rezultate prin solidificarea magmei in interiorul scoartei au dimensiuni si forme variate. intre acestea se impun:
- batolitii - sunt cele mai mari (zeci de kilometrii patrati) corpuri rezultate din consolidarea magmei in regiunile de orogen; frecvent sunt alcatuite din granite; granodiorite si au forma generala de cupola; din ei pornesc consolidari tubulare cu dispozitie radiala. in tara noastra batolitii sunt masa cristalina a M.Retezat;
- lacolitii - sunt mase de topitura frecvent granitica consolidata la o oarecare distanta de bazinul magmatic de care de leaga printr-un canal de alimentare frecvent cu desfasurare verticala (fracturi). Au o forma specifica impusa de consolidarea magmei intre strate de unde baza relativ orizontala si partea superioara larg convexa. Are dimensiuni diferite, cei mai mari avand diametre de cativa kilometri. in Romania au fost identificati in Muntii Macinului;
- filoane sunt frecvent structuri magmatice alungite cu grosimi variabile (diametre maxime de mai multi metri) care se desprind din batoliti, lacoliti sau alte corpuri magmatice si strapung pe diverse fracturi masa de roci care le acopera pe acestea;
- apofize - sunt patrunderi lineare de magma in rocile care inconjoara un corp magmatic cu dimensiuni mari;
- dykuri - reprezinta corpuri magmatice cu marimi variabile (grosimi frecvent de zeci de metri si lungimi de sute de metri) care au rezultat prin consolidarea magmei in crapaturile formatiunilor pe care le strabate aproape vertical (exemplu intre cele ale unui con vulcanic);
- neckuri - constituie corpuri formate prin consolidarea magmei sau a unui amestec de piroclastite cu lava pe cosul vulcanic. De aici desfasurarea verticala sau de alta natura; au dispunere cvasiorizontala si dimensiuni variabile.
- Formele de relief individualizate pe corpurile magmatice. Prin specificul genetic corpurile magmatice se afla la adancimi variate in cuprinsul diferitelor masive muntoase, podisuri, vulcani etc. in urma erodarii rocilor acoperitoare acestea sunt scoase la suprafata. Datorita rezistentei mari a lor in raport cu rocile vecine se ajunge la crearea unui relief distinct in care corpurile magmatice constituie forme pozitive iar in formatiunile limitrofe se dezvolta depresiuni, vai largi etc.
in functie de caracteristicile corpurilor magmatice (dimensiuni, desfasurare, alcatuire, grad de fisurare) si de climatul in care se produce modelarea lor rezulta forme de relief diferite. intre acestea frecvente sunt: masive si culmi relativ compacte cu dezvoltare pe o buna parte a batolitilor sau lacolitilor exhumati, monticoli cu dimensiuni variate dar cu partea superioara convexa si versanti abrupti; ziduri si creste ascutite cu versanti abrupti (mai ales pe dykuri), platouri marginite de versanti cu panta mare dar care au dimensiuni mari pe lacoliti si mici pe silluri, ansambluri de coloane rotunjite si blocuri sferice (in climat cald si umed) sau de varfuri cu muchii si colturi inconjurate de mase de grohotis (in climat rece); jghiaburi si vai inscrise pe aliniamente de crapaturi etc.
3.2. Vulcanismul si relieful dezvoltat.
3.2.1. Vulcanismul este un ansamblu de procese care implica scoaterea materiei topite si a gazelor insotitoare din locurile de formare (astenosfera sau vetre din litosfera) la suprafata scoartei (pe uscat sau in bazine marine si oceanice) unde va da nastere pe de o parte la consolidari de lave si acumulari de diverse produse solide iar pe de alta parte la emisii de gaze si vapori de apa. Daca transferul topiturii si gazelor din adanc spre suprafata se realizeaza in lungul unor fracturi profunde, iesirea lor se concretizeaza punctiform iar uneori pe aliniamente.
Vulcanismul este legat dominant de zonele de rift unde sunt efuziuni de materie bazaltica (lave bazice) si de zonele de subductie unde sunt lave acide precumpanitor andezitice. Se adauga vulcanismul asociat 'zonelor fierbinti' dezvoltate in diferite sectoare din interiorul placilor continentale sau oceanice. Aici ca urmare a concentrarii la partea superioara a mantalei a unui volum insemnat de materie cu temperaturi foarte mari se produce craparea scoartei si ascensiunea ei (D.Radulescu 1976). De toate acestea sunt legate eruptii care au generat in diferite etape ale evolutiei Pamantului munti si platouri vulcanice a caror urme se regasesc atat in interiorul continentelor cat si in bazinele oceanice. Desigur ca formele cele mai bine dezvoltate sunt cele impuse de eruptiile care s-au produs in pliocen si mai ales in cuaternar. Ele sunt raspandite pe mai multe aliniamente care reflecta cele trei situatii genetice. Se afla in lungul rifturilor din oceanele Atlantic si Pacific, in cele din estul Africei, Marea Rosie, Oc. Indian sau in unele care au avut functionalitate in ere geologice vechi (ex. in Europa de vest). Vulcanism activ se produce in ariile de convergenta a placilor (Cercul de foc Pacific, Marea Caraibilor, Indonezia, bazinul Mediteranei iar in trecut centrul si estul Europei). Pentru cel impus de 'zonele fierbinti' exemplele de manifestari actuale si recente (vezi D.Radulescu 1976) sunt legate de Oc. Pacific (mai multe aliniamente de insule vulcanice si munti vulcanici submersi-Hawai-Midway-Kamciatka; Arh. Marshall - Gilbert Samoa; Touamotou - ins. Pastelui), placa africana (din golful Guineea-Camerun-bazinul Ciad-Tibesti cu vulcani vechi si recenti), Europa centrala (Eifel-valea Rinului-Boemia-Silezia cu activitati in neozoic) etc. (fig. 48)
3.2.2. Manifestarile eruptive. Desi au forme diverse exprimate atat prin intensitate, durata si rezultate, totusi pot fi reduse la cateva tipuri ce au ca modele unii vulcani analizati in detaliu in ultimile secole. Prin sinteza manifestarile pot fi in spatiul continental dar si in cel oceanic, apoi lente (indeosebi cand eruptiile se produc cu lave bazice) si violente explozive (cand acestea sunt legate de lave acide). Prin combinarea in timp a unor elemente (manifestarea, lavele emise, forma rezultata etc.) rezulta cateva tipuri.
- Manifestarile vulcanice cu lave dominant bazice. Ele au (D.Radulescu, 1976) o fluiditate mai mare ce determina viteze de curgere ridicata (6-7 km/ora) o raspandire spatiala insemnata si crearea unor forme de relief de tipul platourilor si depresiunilor de explozii sau de implozie. Se disting doua tipuri importante:
- Tipul hawaian - separat prin analiza vulcanilor din arhipelagul Hawai (Kilauea, Mauna Loa, Mauna Kea etc.). Se caracterizeaza prin eruptii de lave bazaltice fluide dar uneori explozive (dau asa numitele fantani, jerbe de lava), acumulari bogate de lava (lacuri) in unele depresiuni cu durata variabila, rezulta aparate vulcanice extinse in care se impun platouri (rezultate prin consolidarea panzelor de lava cu pante mici, conuri scunde de produse vulcanice rezultate prin explozii (zgura) si cratere largi din care curg suvoaie de lava si se elimina gaze, vapori de apa etc. (fig. 47)
- Tipul islandez specific unor vulcani din insule aflate in zonele de rift intre care si cei din Islanda. Lava bazaltica foarte fluida iese prin mai multe locuri insirate in lungul unor fracturi profunde ale scoartei si se imprastie pe distante mari creand platouri. Se pot forma si conuri cu dimensiuni reduse care sunt acoperite de noi panze de lava. in multe lucrari acest tip de eruptie este asociat si cu procesul de consolidare a lavei sub calota de gheata de pe insula. in aceasta situatie o parte din gheata se topeste iar solidificarea lavei se face intr-un mediu cu apa si vapori. Rezulta monticoli cu partea superioara plan convexa si versanti relativ abrupti alcatuiti din pilow-lava.
- Manifestari vulcanice cu lave dominant acide, frecvent andezite, dacite, riolite. Deplasarea acesteia pe cosul vulcanic se realizeaza incet ceea ce conduce la consolidarea partiala sau totala a lavei relativ rapid pe aceasta sau la exterior. Acumularea de gaze sub presiunea la baza materialului solidificat determina sfaramarea lui si expulzarea de materie fierbinte formata din produse solide, lichide si mai ales gazoase cu temperaturi care uneori depasesc mai multe sute de grade. Rezulta corpuri vulcanice cu forma, altitudine si structura variata. Se pot separa cateva tipuri:
- Tipul vulcanian - caracterizat pe baza analizei aparatului Vulcano din arhipelagul Lipari din nordul Siciliei. Procesele specifice sunt - eruptii repetate de lave andezitice, formarea de cruste subtiri de materie solidificata ce este expulzata prin explozii provocate de gazele aflate sub presiune in cosul aparatului. in urma acestora rezulta blocuri, cenusa si lave care se acumuleaza pe flancurile aparatului rezultand conuri in care exista o structura cu alternante de strate din aceste produse (fig. 47).
- Tipul vezuvian stabilit prin evolutia aparatului complex al vulcanului de la sud de Napoli. Exista o activitate in care alterneaza la intervale mari de timp eruptii puternice, violente cu perioade si calm relativ. in prima situatie din vulcan sunt eliberate cantitati importante de produse solide (cenuse, bucati de roca etc.) ceea ce conduce la distrugerea unei parti din el. Se adauga efuziuni de lava vascoasa (andezite) care se revarsa pe marginile conului si in acest mod realizarea unei structuri stratificate (lave, cenuse, bombe etc.). Totodata solidificarea lavei in craterul si cosul acestuia conduce la astuparea si incetarea actiunii eruptive. Din acest moment incepe o faza noua caracterizata prin acumularea in cos si in adanc a unei mari cantitati de gaze care vor exercita o puternica presiune asupra materialelor care le astupa iesirea. Cand limita de rezistenta este depasita se produce o noua explozie care in situatiile cele mai violente poate distruge cea mai mare parte din constructia vulcanica anterioara (ex. in 1883 a fost desfiintata cea mai mare parte din ins. Krakatoua sau in 79 i.e.n. o buna parte din anticul Vezuviu) sau poate crea depresiuni circulare largi.
- Tipul peleean este bazat pe manifestarile de la inceputul sec. XX ale vulcanului Mont Pelee din insula Martinica. Specificul este dat de cateva elemente. Mai intai prin solidificarea lavei, frecvent andezitice, la partea superioara a cosului vulcanului rezulta un corp cu forma cilindrica pe care gazele sub presiune din adanc il imping lent in exterior determinand cresterea in inaltime a vulcanului. Al doilea element important il reprezinta asa numitele avalanse fierbinti formate din gaze, lava pulverizata blocuri si cenusa care ies si se revarsa pe flancurile conului pe distante mari cand rezistenta 'dopului' este eliminata si se produce explozia.
- Manifestari vulcanice mixte in care fazele cu eruptii de lava acida vascoasa (andezite) alterneaza cu cele cu lave bazice fluide (bazalte). Sunt caracteristice vulcanului Stromboli de unde si numele acordat acestui tip (strombolian). in timpul eruptiilor se elimina cantitati mari de gaze, vapori de apa si fragmente solidificate de lava (bombe). Aparatul vulcanic are un crater in care lava clocoteste continuu.
- Manifestari vulcanice care produc numai eruptii de gaze sunt legate de degazificarea rapida a lavei in fazele explozive la tipurile prezentate anterior (odata cu acestea sunt expulzate si produse solide rezultate din distrugerea aparatului vulcanic) sau prin eliminarea violenta a vaporilor de apa rezultati la contactul unei mase de magma din interior cu apa care s-a infiltrat din exterior. Se produc geisere (Islanda, Kamciatka, Yellowstone, Noua Zeelanda etc.) sau formarea unor depresiuni circulare (cratere de explozie) fara conuri. Sunt numite in Germania (in bazinul Rinului) maare.
- Manifestarile vulcanice submerse se inregistreaza in bazinele oceanice si mari si sunt in mai mica masura cunoscute in detaliu. Se pot separa (D.Radulescu, 1976) doua tipuri care sunt conditionate de adancimea la care se produce emisia de materie vulcanica. Cele care au loc in lungul rifturilor si fracturilor din zonele de subductie datorita presiunii mari pe care o exercita masa de apa de deasupra au caracter linistit, iar lava se acumuleaza si prin consolidare creeaza aparate vulcanice submerse care cresc deopotriva in inaltime dar si in suprafata (ex. in lungul riftului atlantic). Cand craterele ajung la inaltimi mici datorita presiunii reduse se realizeaza o forma de manifestare violenta cu expulzare de gaze, vapori de apa, cenuse, zgura, lava etc. ce poate conduce la construirea de insule vulcanice. Din acest moment se trece la unul din tipurile caracteristice regiunilor de uscat.
3.2.3. Produsele activitatii vulcanice. Prin eruptiile vulcanice sunt expulzate in exteriorul scoartei trei categorii de produse.
- Gazele si vaporii de apa rezulta mai ales prin degazeificarea lavei sau din contactul acesteia cu apa, au pondere variata atat in timpul eruptiei cat si de la un tip la altul. Ele se constituie in amestecuri cu compozitie si temperaturi variate ce poarta diferite denumiri. Frecvente sunt fumarolele (sunt amestecuri de gaze cu temperaturi mari de la 3000 la 1 0000 si continut cu N, H, CO, NH4, H2S, etc. in proportie variata), solfatarele (continut bogat in SO2, SO3, CO2, vapori de apa cu temperaturi diferite) ce insotesc eruptiile. Se adauga mofetele (amestec de gaze in care precumpaneste CO2 si care au temperaturi sub 1000) specifice manifestarilor postvulcanice in asa zisele 'aureole mofetice' ce inconjoara edificiile vulcanice) unde se produc ca gaze libere sau incorporate in apa carbogazoasa.
- Lavele care dupa continutul chimic sunt bazice (temperaturi mari si fluiditate accentuata) si acide (temperaturi mai mici si vascozitate ridicata) participa in masura mare la realizarea edificiilor vulcanice. Ele se revarsa pe suprafetele limitrofe centrelor de eruptie cu viteze diferite situatie care se transmite in procesul de solidificare si se reflecta in tipul de acumulare rezultat (pahoehoe - cruste frecvent bazaltice; netede, lucioase si pe intindere mare; lave cordate - cruste valurite rezultate prin acumularea lavei bazice in spatele unor obstacole; aa - masa de lava fluida care prin racire se fragmenteaza in blocuri cu dimensiuni diferite si intre care raman goluri; block-lava - lava vascoasa care in procesul consolidarii prin racire se rupe in blocuri paralelipipedice cu fete netede; coloane prismatice rezultate prin dezvoltarea de fisuri de contractie in procesul de racire a lavei - D.Radulescu 1976, N.Atanasiu si colab. 1998).
- Produsele solide rezulta fie din particule de lava care se solidifica brusc in aer in fazele de eruptie fie din elemente de natura vulcanica ce provin din fragmentarea edificiului vulcanic in timpul exploziilor. Cele mai importante sunt: - cenusa (particule cu diametre sub 4 mm rezultate din distrugerea conului sau expulzarea violenta a produselor solide ce infunda cosul vulcanului), lapili (bucati de lava consolidata cu diametre sub 30 mm; rezulta in timpul exploziilor puternice), bombe vulcanice (bucati de lava consolidata in aer la eruptiile violente; diametre de peste 10 cm si infatisare fusiforma), piatra ponce (fragmente de lava vascoasa solidificate in aer care datorita pierderii rapide a gazelor devine poroasa), scorii sau zgura (fragmente de crusta bazica fragmentata printr-o degazeificare rapida a lavei); tufuri (cenuse vulcanica slab cimentata; pot fi in functie de natura elementelor constitutive - t. andezitice, riolitice, dacitice, trahitice etc.), aglomerat vulcanic (amestec cimentat de cenuse si bombe, lapili etc.); lahar (depozit la poalele conurilor vulcanice care a provenit din acumularea materialelor transportate de curgeri de apa cu cenuse, lapili, scorii etc.). (D.Radulescu 1976, N.Atanasiu si colab. 1998).
3.2.4. Relieful vulcanic. Au rezultat fie prin activitati vulcanice (acumulare de produse dar si explozii) fie prin actiunea agentilor externi. De aici, pe ansamblu caracteristica dubla de relief structural construit de factorul intern si de relieful petrografic prin ceea ce au realizat factorii externi de unde posibilitatea separarii a doua grupari de tipuri de forme.
Relieful vulcanic de constructie si explozie. Sunt doua categorii de forme care rezulta numai prin manifestarile vulcanice. Configuratia si dimensiunile lor sunt dependente de durata activitatii vulcanului si de tipul de produse rezultate. Cu cat durata si intensitatea fenomenelor sunt mai mari cu atat constructiile sunt mai groase si extinse. Totusi separarea principalelor forme este dictata de materialele care se acumuleaza. Se disting cateva tipuri principale la care in functie de specificul manifestarii se individualizeaza alte subtipuri.
- Conurile vulcanice sunt formele de relief principale rezultate din acumulari de lave si piroclastite produse in conditiile unei succesiuni de eruptii. Componentele acestora sunt:
- Conul propriu- zis constituie forma majora care se impune prin dimensiuni (de la cativa zeci, sute de metri inaltime la mai multe mii; diametru bazal ce poate ajunge la cativa kilometri), infatisare (de la con tipic la trunchi de con) si structura determinate de modul in care s-au realizat manifestarile vulcanice. La exterior conul este alcatuit din: versanti (flancuri) cu dispozitie circulara, inclinare pe ansamblu de la accentuata (la cele alcatuite din produse acide) la mica (la cele formate din lave bazice) si forma in detaliu neregulata (in concordanta cu tipul de acumulari succesive);
- Crater principal cu forma circulara, ovala si care pe de-o parte sub muchie se continua prin versanti cu panta mare, uneori abrupta iar pe de alta parte prezinta o baza cu lava care erupe (la cei activi) sau cu produse consolidate (la cei inactivi); uneori cratere secundare provenite din acumulari derivate sau prin explozii.
- in interiorul conului se separa cosul vulcanic pe directia canalului prin care se realizeaza evacuarea lavei. Este circular in sectiune si profund pana la bazinul magmatic. Din el se dezvolta canale secundare prin care lava patrunde in edificiul vulcanic unde se consolideaza dand nastere la corpuri de tipul dyckurilor, sillurilor etc. La vulcanii stinsi lava sau diverse produse piroclastice infunda cosul creand neckuri.
Constructia conurilor in functie de specificul manifestarii si de tipul de lava determina diferentierea de tipuri si subtipuri de aparate vulcanice realizate.
- Vulcani formati din piroclastite si lave acide au o frecventa deosebita in spatiul continental. Se separa ca subtipuri.
- Stratovulcanii cu cea mai complexa alcatuire, structura (lave, piroclastite in dispozitie stratificata, lahare) si configuratie (versanti cu pante mari si neuniformi in desfasurare; cratere principale si advective, inaltimi mari etc.); ex. Fuji, Etna.
- Vulcani din piroclastite au dimensiuni mici, o alcatuire dominant din cenuse, piatra ponce si unele panze subtiri de lave bazice (ex. Monte Nuovo, Paricutin, Stromboli, Vulcano).
- Vulcani formati din lave bazice (vulcaniscut) sunt legati de efuziunile de lave bazice cu fluiditate mare. Specificul este dat pe de o parte de existenta platourilor extinse formate prin acumulari groase de panze de lava iar pe de alta de prezenta unor conuri ce au versanti (flancuri) cu pante foarte mici si cratere cu dimensiuni variabile (ex. vulcanii din Islanda, Hawai, Faeroe, Etiopia).
- Vulcani rezultati prin acumulari de materiale si explozii sunt cei cu morfologia cea mai complexa. Eliminarea in timpul eruptiilor a unor cantitati mari de materie ce participa la realizarea unor constructii intinse in exterior determina o 'golire' a bazinului magmatic din interior. De aici se ajunge la dezechilibrari care sunt insotite de prabusiri in sectorul craterelor unde rezulta depresiuni cu dimensiuni mari (diametre de peste 1 km) numite caldere. Acestea sunt incadrate de versanti abrupti, iar in interior au lacuri de lava, cratere mici prin care se elimina lava, gaze, iar uneori sunt si constructii secundare de tipul conurilor. La unii vulcani aflati intr-o faza de relativ repaus (Vezuviu) in caldeira exista lacuri in jurul unor conuri secundare (atrio). in functie de dimensiuni si forma, determinate de numarul explozii-prabusiri, se separa mai multe subtipuri - caldere monogene (dimensiuni reduse si aproape circulara, rezulta dintr-o singura prabusire), caldere poligene (dimensiuni foarte mari, conul vulcanic este in mare masura afectat; rezulta din mai multe faze de prabusire) ce are ca subtipuri caldere inelare (atrio-depresiune in interiorul careia in urma unor eruptii secundare au rezultat conuri mici; in sectoarele joase sunt lacuri - ex. Vezuviu, Fancel-Lapusana in M.Gurghiu) si caldere in trepte circumscrise (Mauna Loa-Hawai). Exploziile puternice pot duce la eliminarea partiala a edificiului construit anterior incat aici nu mai pot fi reconstruite decat parti ale vechilor aparate (Krakatau).
- Lanturi si grupari de vulcani se realizeaza in sectoare in care scoarta este fragmentata de mai multe linii de fractura profunde. Sunt construite aparate vulcanice cu dimensiuni foarte mari care se ingemaneaza se dezvolta platouri si numeroase conuri. Cele mai multe sunt formate in neogen (ex. in vestul Carpatilor Orientali).
Relieful pseudovulcanic de explozie. Sunt legate de doua tipuri de procese care in final creeaza depresiuni rotunde inconjurate mai mult sau mai putin de valuri de materiale. Primul este impus de exploziile de gaze si vapori de apa aflate in scoarta si determinate de evaporarea rapida a apei in vecinatatea unei mase fierbinti aflate la adancime. Tipice sunt in vestul Germaniei (regiunea vulcanica Eifel) unde au desfasurare circulara si sunt umplute de lacuri; sunt numite maare. Al doilea tip a rezultat prin impactul unor corpuri extraterestre (meteoriti) cu scoarta. Prin explozia acestora au rezultat cratere cu dimensiuni mai mari inconjurate de valuri de materialul inlaturat (ex. in SUA, Canada, Australia).
Relieful de eroziune. Reprezinta rezultatul atacului agentilor externi asupra constructiilor vulcanice prin diverse procese intre care eroziunea este cel mai insemnat. Exista diferente intre formele individualizate pe acestea.
- Modelarea conurilor vulcanice se impune din momentul in care activitatile eruptive inceteaza. Pe con se dezvolta o retea hidrografica care inregistreaza o desfasurare diferita - divergenta la exterior, pe flancuri care se include in bazinele unor colectori cu dezvoltare inelara si alta convergenta pe flancurile ce marginesc craterele in interior (scurta, semipermanenta si cu debuseu in lacuri de crater). Adancirea tuturor acestor rauri conduce la dezvoltarea de vai (barancosuri) si la fragmentarea treptata a partii superioare a vulcanului. Spatiile dintre barancosuri vor forma interfluvii largi (planeze) care pe masura largirii vailor se vor ingusta. Raurile exterioare avand un nivel de baza coborat si forta de atac mai mare in raport cu cele din crater isi vor mari treptat bazinul. Prin eroziune regresiva vor strapunge muchia craterului patrunzand in spatiul acestuia unde vor capta treptat reteaua interna. Printr-o evolutie de durata mare conul va fi puternic fragmentat iar inaltimea sa va fi micsorata. Modelarea selectiva capata un rol insemnat intrucat materialele din care sunt alcatuite conurile opun rezistenta la atacul proceselor exogene (prin alterare, dezagregare, pluviodenudare, torentialitate etc.). Sunt inlaturate componentele necimentate sau slab coezive paralel cu punerea in evidenta a corpurilor interne rezultate din solidificarea lavei pe diverse fisuri, crapaturi. Rezulta un ansamblu de forme de relief pozitive noi - coloane, turnuri, ziduri de lava consolidate care domina glacisuri si pedimente sau depresiuni. in timp si acestea, in functie de conditiile climatice si gradul de fisurare sunt transformate intr-o masa de blocuri rotunjite (climat cald si umed) sau angulare (climate care favorizeaza dezagregarea). Ceea se pastreaza (sufera mici modificari) este desfasurarea pe ansamblu a retelei hidrografice, aceasta constituind un reper important in reconstituirile paleoevolutive.
- Modelarea platourilor vulcanice. Platourile sunt legate de regiunile in care se produc efuziuni de lave bazice (dominant bazalte) care prin fluiditatea lor se intind pe areale extinse dand suprafete slab inclinate. Repetarea eruptiilor asigura atat grosimea acumularii cat si caracterul structural (usor monoclinal sau tabular) al dispunerii panzelor de lava. in procesul de racire diferentiata si de eliminare a gazelor iau nastere fisuri verticale care se adauga planurilor dintre panzele de lava si corpurile de strapungere de tipul dyckurilor. Toate acestea conduc spre o structura relativ omogena chimic (impune rezistenta) dar neomogena fizic (faciliteaza unele procese mecanice dar si alterarea in climat umed si cald). Se adauga predominarea suprafetelor cvasiorizontale nefavorabile fragmentarii. Ca urmare, platourile vulcanice isi pastreaza mult timp fizionomia. Totusi circulatia apei pe suprafata platourilor dar si pe planurile de fisurare conduce la producerea de eroziune si alterare sau dezagregari (in functie de climat). Rezulta generatii de vai (barancosuri) desfasurate pe aliniamentele mai coborate sau pe cele cu frecventa mare a fisurarii. Ele au adancimi diferite dar versanti cu pante accentuate. intre ele sunt interfluvii plate numite mesasuri.
Vaile cele mai mari sunt adanci, au versanti in trepte si infatisare de canioane. in timp raurile principale intersecteaza structurile de sub acumularile de lava. Daca acestea sunt alcatuite din roci cu rezistenta redusa procesele de retragere a versantilor se intensifica ceea ce conduce la dezvoltarea unor vai largi, depresiuni dar si a unor abrupturi pe capetele platoului de lava. Finalul unei evolutii de durata este marcat de reducerea platourilor la martori de eroziune plati, izolati ce domina structura din baza. Tot martori raman corpurile magmatice mai dure ce-au patruns panzele de lava si care au fost pusi in evidenta de catre eroziune.
2.4. Relief dezvoltat pe structuri complexe
Specificul structural principal a acestora deriva din faptul ca miscarile neotectonice prin ridicari, coborari, flexuri si falieri au impus caracteristici noi unor structuri simple si prin acestea alte modalitati de raspuns la atacul agentilor externi urmate de crearea unor forme de relief specific.
2.4.1. Relieful dezvoltat pe structura faliata.
Structura faliata poate fi initial orice structura (tabulara, cutata, monoclinala etc.) dar care datorita miscarilor tectonice este fragmentata in blocuri care pot fi ridicate, coborate cu marimi deosebite. Suprafata contactului dintre doua blocuri formeaza planul de falie, linia care apare la zi in lungul contactului blocurilor reprezinta linia de falie, marimea ridicarii unui bloc in raport de celalalt constituie inaltimea faliei, distanta in plan a departarii unui bloc in raport de celalalt este pasul faliei etc.
intr-o regiune faliata exista un numar mare de blocuri. Asezarea in plan si pe verticala a lor si evolutia acestora sub actiunea agentilor externi conduce conditionat de alcatuirea petrografica si climat la individualizarea unor forme de relief specifice. intre acestea se impun trei tipuri:
- Abruptul de falie. Reprezinta portiunea din planul de falie situata deasupra liniei de falie si reflecta, marimea inaltarii sau coborarii unui bloc in raport de altul. Evolutia si fizionomia lui depinde de mai multi factori:
- rezistenta rocilor din stratele care il formeaza (cu cat sunt mai dure cu atat se mentine mai mult formand chiar fronturi intinse;
- marimea denivelarii (valorile mari impun fronturi cu dimensiuni ridicate.
- conditiile climatice (climatul arid determina retragerea paralela cu pozitia actuala si generarea unor glacisuri de eroziune la baza; climatul cald si umed favorizeaza dezvoltarea vailor care fragmenteaza abruptul transformandu-l in suprafete triunghiulare numite 'fatete de falie' ce se prelungesc in interfluvii inguste;
- miscarile tectonice care pot rejuca faliile ridicand sau coborand blocurile si prin aceasta dand nastere la situatii noi.
- timpul (cu cat durata evolutiei este mai lunga cu atat abruptul de falie va suferi transformari mai mari).
in timp pot rezulta mai multe situatii evolutive ale abruptului de falie (fig. 50):
- abrupt initial- nefragmentat;
- abrupt cu fatete triunghiulare; exista vai dese care il taie perpendicular.
- abrupt atenuat - inaltime redusa si infatisare rotunjita (mai ales pe roci moi si in climat umed;
- abrupt retras si cu glacis de eroziune la baza (este legat de rocile dure si climat arid);
- abrupt reinaltat - cand miscarile tectonice il ridica din nou.
- abrupt exhumat - un abrupt refacut prin eroziune diferentiala dupa ce s-a produs nivelarea sa.
- abrupt inversat - rezulta dupa ce s-a produs nivelarea blocurilor; eroziunea se manifesta intens asupra blocului care anterior era ridicat (datorita alcatuirii lui din roci moi) creand un abrupt nou dar pe blocul celalalt.
- Horstul reprezinta o forma complexa reprezentata de blocuri faliate si inaltate. Pe toate laturile blocul are planuri de falie si domina prin abrupturi regiunile vecine. Sunt specifice masivelor muntoase hercinice sau caledoniene.
- Grabenul constituie o depresiune dezvoltata la nivelul unui bloc coborat si care este inconjurata de masive muntoase (culmi) ridicate tectonic. intre ele sunt planuri de falie (ex. culoarele tectonice din Carpatii Occidentali, Depresiunile Brasov, Petrosani etc.).
- Evolutia horsturilor si grabenelor. Frecvent, asocierile de horsturi si grabene se afla in regiunile hercinice, unde primele se desfasoara ca masive iar secundele ca depresiuni. Evolutia lor depinde in mare masura de rezistenta rocilor, climat (determina regimul scurgerii raurilor si indirect al eroziunii acestora, dar si de importanta altor agenti si procese), altitudine, miscari neotectonice (reactiveaza deplasarea blocurilor pe verticala). Evolutia generala a lor este conditionata de insumarea evolutiilor abrupturilor. Teoretic se pot produce cateva modele de evolutie dar in realitate variatia regionala a influentei factorilor genetici conduce la mult mai multe situatii. in sinteza se pot distinge trei directii:
- evolutie care determina erodarea completa a horsturilor si acoperirea grabenelor cu materialele dislocate incat se ajunge la o suprafata cvasiorizontala mixta erozivo - acumulativa.
- evolutie care conduce la nivelarea totala sau partiala a horsturilor urmata de o noua ridicare diferita (rejucarea faliilor) a blocurilor insotita de refacerea peisajului de blocuri si depresiuni;
- evolutie in care dupa crearea suprafetei mixte erozivo-acumulative, eroziunea se manifesta mai intens in blocul care anterior a fost horst unde la suprafata sunt strate cu rezistenta mica. Ca urmare, fostul graben devine o forma de relief inalta iar pe locul fostului horst rezulta o depresiune, deci o inversiune de relief in raport cu situatia de la care s-a plecat.

2.4.2. Relieful dezvoltat in structura discordanta
Structura discordanta reprezinta asocierea a doua structuri diferite (una in baza frecvent cutata veche, si alta noua eruptiva, tabulara, monoclinala) care sunt suprapuse intre ele fiind un plan de discordanta. Acesta corespunde unei suprafete de eroziune dezvoltata pe structura din baza cand aceasta era exondata.
- Realizarea structurii discordante se face in mai multe faze diferentiate in timp. Structura bazala (frecvent cutata) apartine unui relief care a fost supus unei etape lungi de nivelare. Urmeaza coborarea tectonica a acesteia (campia de eroziune) sau ridicarea nivelului marii. in aceste situatii relieful nivelat este acoperit de apa ceea ce conduce la acumularea de depozite sedimentare ce creeaza structura de suprafata care poate fi tabulara sau monoclinala. O noua ridicare tectonica a regiunii este urmata de o exondare si de inceputul unei etape de eroziune pe uscatul aparut. Astfel in timp pe acesta vor rezulta trei grupe de forme de relief - cele dezvoltate pe structura superioara, cele care se individualizeaza la contactul dintre cele doua structuri (acestea sunt cele specifice structurii discordante) si forme care se vor individualiza pe structura din baza. Astfel de situatii sunt legate de regiunile hercinice care au fost peneplenate, fragmentate in blocuri, coborate neotectonic si acoperite de apa si ulterior exondate si inaltate (fig. 50).
- Formele de relief specifice structurii discordante sunt:
- Depresiunile de contact. Se dezvolta din momentul in care raurile au sectionat structura de la suprafata si au ajuns la cea de dedesubt. Rocile diferite ca rezistenta din cele doua structuri (sedimentare deasupra si cristaline sau magmatice dedesubt) favorizeaza producerea eroziunii diferentiale si crearea depresiunii prin indepartarea stratelor superioare. Depresiunea va avea un contur neregulat si un profil asimetric cu versantii abrupti pe capetele stratelor structurii superioare si mai lini pe cealalta.
- Peneplena exhumata constituie suprafata care reflecta stadiul de nivelare a structurii bazale; ea reteaza structura cutata veche formata in general din roci dure.(cristaline). Ea a fost fosilizata de sedimentele structurii acoperitoare si scoasa la zi (exhumata) de catre eroziune ulterior prin indepartarea stratelor sedimentare. Printr-o evolutie de durata formatiunile suprastructurii sunt treptat indepartate incat ajung ca martori de eroziune situati deasupra peneplenei.
- Vaile epigenetice (supraimpuse) si depresiunile suspendate se dezvolta in regiunile unde structura din baza (veche) este fragmentata in blocuri ce au pozitie verticala diferita. Ca urmare sedimentarul care le acopera va avea grosimi deosebite. Dupa exondare reteaua de rauri care se formeaza urmareste panta generala a suprafetei de la exteriorul structurii sedimentare de deasupra. Raurile se vor adanci si la un moment dat vor intersecta blocurile cristaline care au pozitia cea mai ridicata. in continuare se inregistreaza evolutii deosebite in trei segmente ale vaii. in aval de blocul cristalin adancirea va continua normal, in sedimentar rezulta o vale larga. in blocul cristalin unde intreaga energie de care dispune va fi folosita numai pentru eroziune lineara rezulta o vale ingusta (chei, defileu) cu panta longitudinala mare si cu numeroase praguri. in amonte de blocul cristalin unde va predomina eroziunea laterala intrucat acesta reprezinta un nivel de baza local ridicat; rezulta un sector de vale larga, care treptat se va transforma in bazinet depresionar ramas suspendat in spatele cheilor taiate in blocul cristalin.
Sectorul de vale ingusta sectionat in masivul cristalin sau eruptiv va avea caracter epigenetic; o vale creata pe o directie dictata de structura acoperitoare si care se impune prin eroziune lineara in structura dura de dedesubt. in spatele unor astfel de chei, defilee exista totdeauna bazinete depresionare suspendate (sunt frecvente la vaile din Muntii Apuseni - Galda, Ramet, pe Crisuri etc.).
Verificari:
- Definiti principalele structuri geologice si diferentiati modul in care acestea influenteaza crearea unor reliefuri specifice.
- Recapitulati tipurile de forme de relief dezvoltate in fiecare structura si dati exemple din Romania si Europa.
- Realizati diferente si asemanari intre tipurile de vai care se formeaza in diverse structuri geologice.