Structura spatiului rural

Structura spatiului rural

Spatiul rural poate fi definit atat din punct de vedere structural cat si din punct de vedere functional.

Structura spatiului rural, privita prin prisma economica si sociala, este diferentiata de B. Kayser in spatiu rural periurban (preorasenesc n.n.), intermediar si marginal sau periferic.

Spatiul rural periurban cuprinde zona limitrofa marilor orase si centre industriale, avand raza de lungime variabila intre 10 si 50 km, functie de puterea economica si administrativa a polului industrial. Zonele rurale periurbane sunt, de regula, cele mai vivace dar si cu cea mai puternica amprenta urbana. In aceste zone se manifesta, in paralel, atat fenomene de urbanizare cat si de ruralizare care le confera caracter hibrid rural-urban. Din punct de vedere edilitar si al echiparii tehnice, aceste zone sunt mai evoluate, atat datorita influentei educationale (cu privire la, modul de viata urban) cat si al veniturilor mai mari ale populatiei. In schimb, din punct de vedere arhitectural si cultural zonele rurale periurbane sumt puternic si, de cele mai multe ori_, negativ influentate si chiar poluate de urban. Ruralul autentic este, din ce in ce mai absent, instalandu-se fclemehte'ale'nttidului de viata si cultura urbana. Populatia acestot localitati este toiai heterogenai in mare parte localitatile rurale periurbane au preponderent functie de habitat (rezidentiale) pentru populatia care lucreaza in orasele - Contrei de tona periurbana. Majoritatea locuitorilor acestor zone naveteaza zilnic, dimineata spre locurile de munca, scoala, piata etc, iar dupa amiaza naveta se face invers spre sat, spre case sau locuinte. in tarile dezvoltate, dar si la noi in tara, in aceste perimetre retelele de telecomunicatii si de transport sunt dezvoltate (autostrazi, drumuri de centura, sosele, linii de tren, tramvai, metrou etc).

In localitatile rurale periurbane miscarea populatiei este mult mai puternica, fapt ce determina caracterul heterogen al localitatilor. Au aparut in multe localitati 'cartiere noi' in care locuitorii sunt proveniti din toate colturile tarii sau ale lumii in cazul unor tari de mare atractie economica (Germania, Elvetia, Franta etc).

Din punct de vedere economic zonele periurbane sunt puternic si divers dezvoltate. Economia este mixta: agricola, industriala si de servicii, in zonele propice (munte, litoral, lacuri, puncte de atractie turistica) turismului rural si economia agrotusristica este preponderenta. Agricultura are o structura adecvata apropierii de marile pieti de desfacere, avand, de regula, caracter legumicol, pomicol, de crestere a animalelor, (vaci cu lapte). In fermele agricole se practica, in cele mai multe cazuri agricultura intensiva. Data fiind densitatea populatiei si atractia zonelor periurbane, fermele au suprafete mici spre mijlocii. In multe ferme se lucreaza in part-time, salariatii-navetisti muncind si in fermele agricole familiale. Multe gospodarii rurale au caracter de hobby - ferma sau de casa-ferma de subsistenta.

Dezvoltarea industriei in spatiu rural a impus in anii 1970 conceptia dezvoltare rural-urbana a zonelor agricole (developpement rurban

In tarile cu populatie densa sau in unele zone dense au aparut semne de urbanizare a satelor, acestea devenind niste vaste dormitoare oraselor neincapatoare pentru exodul sau migratia necontrolata. Pe langa semne sociale multiple, au aparut conflicte de interese intre populatia din zona si noii veniti. Cresterea populatiei in aceste cvartale 'rurale' noi au impins investitorii spre implantarea de investitii mari, ducand la fenomenul de gigantism industrial si, prin consecinta, la utilizarea acestor localitati. Nu putine sunt localitatile Germaniei, Austriei, Olandei etc. care au resimtit din plin acest proces in anii

In prezent, dupa circa 20 de ani, acest tip de dezvoltare rurala, este dintr-un alt punct de vedere. Conceptul nou de dezvoltare rurala a zonelor periurbane are in centrul sau ideea autenticitatii rurale, printr-o a de implantare de intreprinderi private mici si mijlocii situate in aval si amonte de agricultura prin intermediul carora sa se descurajeze navetismul si sa se stabilizeze, pe cat este posibil, populatia localnica. In acelasi timp, autoritatile locale din zonele periurbane au inceput sa aiba in centrul preocuparilor sale interesele ecologice, sociale si culturale si financiar-economice. Aceasta politica conduce, implicit, la lupta satelor impotriva urbanizarii si denaturarii caracterului rural al acestora.

Spatiul rural intermediar cuprinde cea mai mare suprafata a ui rural unde preponderenta, din punct de vedere economic, este itura. Cu alte cuvinte spatiul rural intermediar, in intelesul dat de B. este spatiul agricol sau zona agrara a spatiului rural. In principal, rural intermediar cuprinde zonele cerealiere, furajere si de crestere a elor, spatiile viticole si pomicole. Aici regasim intreprinderile ie performante, fie ca este cazul fermelor privat-familiale in tarile din 3 ca este cazul exploatatiilor de tip asociativ sau societar in tarile cu nie agroalimentara in tranzitie

Ideologia dezvoltarii zonelor agrare din spatiul rural intermediar s-a bazat pe productivismul agricol si profitabilitatea exploatatiilor agricole. Introducerea metodelor intensive, cum este cazul tehnologiilor de tip industrial in cresterea animalelor fara sol la porci si pasari, specializarea excesiva a productiei agricole, a determinat aparitia unui nou tip de dezvoltare rurala dupa anii 1955-1960. Zone agricole intinse din Europa si America au devenit strict specializate. Sute de km, daca strabati, in asa numitul cordon al porumbului din Iowa, Minnesota, Wisconsin, Ohio, vei vedea in stanga - dreapta drumurilor numai si numai porumb. Mai in sud, in preajma orasului Saint-Louis din Missouri peisajul se schimba, in locul porumbului aparand soia. In Franta gasim, de asemenea, intinse suprafete de sfecla de zahar si cartof, de cereale boabe sau suprafete de pajisti cum este cazul in Bretania.

Dupa expresia lui H. Lamarche, s-a trecut de la logica taraneasca la logica productivista in exploatatiile agricole vesteuropene, in general, si cele franceze, in special. Noul tip de dezvoltare rurala, cu agricultura productivista, superintensiva, a avut efecte vizibile, productiile medii de grau s-au marit de 4-5 ori, cele de porumb de 3-4 ori, cantitatea de carne sau oua obtinuta pe metru patrat construit a intrecut orice imaginatie. intr-un timp relativ scurt (20-25 de ani), s-a instalat supraproductia agricola, au scazut preturile produselor agricole sub orice limita prevazuta, iar politicile agricole ale guvernelor vesteuropene si ale U.E au fost nevoite sa ia o serie de masuri de reglare a productiei si veniturilor fermierilor. Astfel, fermele mici si mijlocii au disparut, in mare parte fiind preluate de fermele competitive iar numarul fermierilor este in descrestere vizibila de la an la an. in acelasi timp, o serie de reglementari economice guvernamentale au inceput sa limiteze productia agricola la unele produse la un nivel dat prin contingentari, inghetarea (limitarea) suprafetei cultivate, intoarcerea la parloaga (circa 10-15% in UE), scaderea subventiilor etc.

In fostele tari socialiste alte fenomene economice si sociale au dominat agricultura zonelor rurale intermediare: pierderea proprietatii funciare, colectivizarea, etatizarea productiei agricole, disparitia exploatatii-lor agricole familiale, transformarea taranilor din agricultori in lucratori (ouvrieri) agricoli, proletari. in paralel, marile exploatatii de tip I.A.S. sau C.A.P. trec, in multe cazuri, la agricultura de tip industrial, specializata si tehnologizata pentru performante ridicate. Apar multe complexe zootehnice de tip industrial fara sol. In acelasi timp, datorita problemelor sociale, agrare multe unitati agricole sunt in pragul falimentului. Acumularile financiare si materiale sunt minime, cu mult sub standardele unei agriculturi intensive. Acum, prin decolectivizarea agriculturii acestor tari, s-a ajuns la o situatie diametral opusa fata de inainte de 1990. S-a realizat (partial) reimproprietarirea, dar pe fondul deteriorarii exploatatiilor agricole. In mai toate tarile foste socialiste, dar cu tendinta mai evidenta in Romania, exploatatiile privat+familiale, cel putin pana la aceasta data, nu au fost si nu sunt sustinute de guverne. Atat in plan legislativ cat si financiar a fost favorizata 'marea agricultura' de tip asociativ (asociatiile si societatile agricole - foste C.A.P.) si societatile comerciale agricole cu capital majoritar de stat (fostele I.A.S).

In viitor problematica dezvoltarii rurale in spatiul rural intermediar este una dintre cele mai complexe, atat pentru tarile UE, cat si pentru cele asociate (tarile in tranzitie).

Spatiul rural periferic. Sensul notiunii de 'periferic' in cazul spatiului rural nu trebuie inteles (cu precadere) din punct de vedere geografic, teritorial, ci, in primul rand, din perspectiva economica si sociala. Aceasta parte a spatiului rural se afla la 'periferia' economica, productiva si, in multe cazuri, la zona defavorizata social a sistemului agrar si silvic. Factorii care favorizeaza aparitia unor zone periferice in spatiul rural sunt atat de natura agroecologica cat si de natura economica. Este cunoscut faptul ca nu toate terenurile agricole au acelasi poteiitial natural si tehnologic. De asemenea, pozitia (distanta, accesibilitatea) terenurilor agricole fata de centrele de aprovizionare - desfacere au mare influenta asupra activitatii comerciale a intreprinzatorilor agricoli fata de infiintarea sat| continuarea exploatatiilor agricole in zonele rurale periferice.

In agricultura, mai mult ca in alte ramuri economice, legea randamentelor neproportionale, are actiune concreta ca efect a unei alte legi (naturale): legea fertilitatii descrescinde a solurilor. Consecinta economica a legii randamentelor neproportionale in agricultura (in productia vegetala) este renta funciara. Cum, in general, preturile produselor agricole sunt unice, egalizarea acestora producandu-se pe piata, iar recoltele medii la ha si costurile sunt diferentiate functie de potentialul natural al solului si de tehnologii, rezulta profit inegal pe diferite terenuri, exploatatii, zone agricole etc. Acest fenomen economic specific pamantului ca principal factor de productie al agriculturii (si altor factori naturali) determina in spatiul rural diferentieri ale profitabilitatii productiei agricole si a exploatatiilor. Astfel mai multe terenuri si implicit zone agricole, nefiind atractive pentru agricultori, acestea, devin, incet, incet zone periferice productiei agricole si prin consecinta, vietii rurale in ansamblul sau.

In tarile cu agricultura intensiva, un alt factor care conduce la periferizarea unor zone rurale este supraproductia agricola. Intensificarea productiei agricole determina ca o cantitate de produse, solicitata pe piata in momente succesive, sa fie obtinuta de pe suprafete din ce in ce mai mici ca urmare a cresterii succesive (anuale) a productiilor medii la ha. Acest fenomen, specific tarilor performante economic, are puternice consecinte economice si sociale asupra exploatatiilor agricole aflate in zonele pedoclimatice mai nefavorabile.

in Romania din circa 9,74 milioane de ha teren arabil, circa 3,38 milioane ha (34,6%) reprezinta teren cu potential inferior de productie. Intinse zone colinare sunt supuse unor intense procese de eroziune. Cea ma accentuata eroziune se intalneste in zonele Vasluiului si Barladului, Podisu Transilvaniei si Macinului, Dealurile Vrancei si Olteniei etc. Spatii defavorizate se intalnesc in zona nisipurilor si exploatatiilor carbonifere din Oltenia, Delta Dunarii, precum si multe suprafete din zona montana.

Structurarea spatiului rural in periurban, intermediar si marginal nu este strict delimitata. In interiorul fiecarei categorii de spatiu se regasesc zone (insule) mai reduse sau mai extinse din celelalte categorii. Delimitare intre spatii se face, de regula, gradual, in zonele de confluenta regasindu-se elemente comune.