DETERMINAREA VICIERII AERULUI

DETERMINAREA VICIERII AERULUI

Vicierea aerului consta in alterarea proprietatilor fizice ale aerului ( temperatura, umiditate,curenti de aer, radiatii infrarosii) in incaperi inchise, aglomerate si neventilate, ca urmare a activitatii fiziologice umane.

Cauze principale:

cresterea temperaturii aerului din incaperi prin caldura radiata prin convectie si prin aerul expirat care este mai cald;

cresterea umiditatii aerului prin evaporarea apei de pe suprafata tegumentara si prin aerul expirat care este bogat in vapori de apa

alterarea microclimatului subvestimentar, in conditiile in care devine cald si umed scade posibilitatile de termoliza.

absenta curentilor de aer sau scaderea vitezei curentilor de aer

Cauze secundare:

1.scaderea concentratiei de oxigen

2 .cresterea concentratiei de bioxid de carbon

3. prezenta unor produsi de metabolism eliminati din organism

Importanta igienico-sanitara

Asa cum reiese si din experimentele efectuate de Hill si Haldane, vicierea aerului influenteaza direct starea de sanatate avand atat efecte acute cat si efecte cronice.

1.1 efecte acute:

- senzatie de caldura sufocanta

- vertij

transpiratii

- dispnee

palpitatii

- uscaciunea mucoaselor

- sete

- greata

- cefalee,

- somnolenta sau agitatie

Aceste simptome pot evolua spre delir, sincopa si deces, daca persoana nu are posibilitatea sa paraseasca incaperea.

1.2 .efecte cronice: - alterarea metabolismului energetic

- alterarea proceselor metabolice

- scaderea rezistentei organismului la infectii si fata de anumite substante chimice

Determinarea gradului de viciere a aerului

Desi efectele acute sau cronice nu se datoreaza in principal cresterii concentratiei de CO2, in practica se foloseste ca indicator chimic al vicierii aerului concentratia CO2. S-a observat ca atunci cand concentratia dioxidului de carbon ajunge la 0.07-0.1% , proprietatile fizice ale aerului sunt modificate in asemenea masura incat aerul poate fi considerat viciat. Aceasta concentratie e mai mica de 20-30 de ori decat aceea care produce aparitia simptomatologiei ( 1-2% )

Metoda de determinare consta in aspirarea unui volum de aer cunoscut printr-o cantitate masurata de hidoxid de bariu. Acesta in contact cu dioxidul de carbon formeaza carbonatul de bariu care este insolubil. Se determina excesul de hidroxid de bariu si se titreaza cu acid oxalic in prezenta fenolftaleinei ca indicator.

Cantitatea de dioxid de carbon se calculeaza facand corespondenta intre solutia de hidroxid de bariu si concentratia CO2.

Interpretarea rezultatelor se face prin comparatie cu norma sanitara:

pentru locuinte si sali publice max 0.1% CO2

Profilaxia : cea mai eficienta masura este ventilatia aerului