EVOLUTIA TEORIEI INTERDEPENDENTEI DINTRE ACTIVITATEA UMANA SI ECOLOGIE

EVOLUTIA TEORIEI INTERDEPENDENTEI DINTRE ACTIVITATEA UMANA SI ECOLOGIE

Progresele stiintifice si tehnice din a doua jumatate a secolului nostru - noile descoperiri din fizica (teoria cuantica, stiinta vidului), chimie (chimia de sinteza), biologie (teoria celulara, biotehnologiile), au impulsionat enorm productia de bunuri si servicii, creand ramuri industriale noi, de inalta tehnicitate, de varf (electronica, industria fibrelor si maselor sintetice, petrochimia, mecanica fina, informatica). Toate acestea au pus la indemana societatii umane parghii deosebit de profitabile pentru cresterea productiei in general si a consumurilor de resurse naturale in special. Ritmurile ingrijoratoare de epuizare a unor resurse neregenerabile, ca si cantitatea mare de deseuri poluante rezultate din activitatile umane de toate felurile (de productie si de consum individual) au condus la deteriorarea echilibrului ecologic.

Ce inseamna echilibru ecologic? Este acea situatie in care sistemul natural asupra caruia se exercita presiuni nu-si modifica starea de miscare.

Declansarea crizei energetice la inceputul anilor `70 a polarizat intelegerea corelatiilor dintre activitatile umane si natura, cu repercursiuni negative asupra echilibrului ecologic.

Cand la acestea s-au adaugat pericolele pe care le reprezinta cursa inarmarilor nucleare, explozia demografica, fenomenul subdezvoltarii, ca si prapastia crescanda intre Nord si Sud, atunci abordarea acestora a cunoscut denumirea de probleme globale ale civilizatiei umane. De ce s-au numit asa? Pentru ca:

in primul rand, prin consecintele acestora care nu afecteaza numai un spatiu restrans si pe un timp limitat, ci intreaga comunitate internationala;

atrage interesul crescand al fortelor politice si al comunitatii oamenilor de stiinta, la scara nationala si internationala pentru a gandi si elabora solutii;

aceste probleme au devenit preocupari permanente pe ordinea de zi a ONU si a altor foruri internationale.

A)     Este meritul Clubului de la Roma, animat de regretatul Aurelio Peccini de a fi initiat o ampla dezbatere si colaborare internationala, pluridisciplinara pentru stimularea studierii sistematice, integrate, a acestor probleme. Ca urmare a primei reuniuni a acestui Club din 1968 s-a initiat realizarea unui "proiect cu privire la situatia omenirii" care isi propunea sa abordeze cu instrumente stiintifice ceea ce s-a numit "problematica lumii", respectiv:

saracia in mijlocul belsugului;

degradarea mediului inconjurator;

extinderea necontrolata a urbanizarii;

nesiguranta ocuparii unui loc de munca si somajul;

alienarea tineretului;

pierderea valorilor traditionale;

inflatia si alte crize monetare si economice.

Se evidentiaza ca analiza separata a acestor probleme nu permite gasirea de raspunsuri si solutii.

La solicitarea Clubului de la Roma, prof. Jay Forrester de la MIT, cunoscut pentru lucrarile sale in domeniul dinamicii sistemelor (Jay Forrester - Dinamica industriala, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1981) a prezentat in 1970 un model general al sistemului mondial. Pe baza acestui model, un colectiv al aceluiasi institut, condus de prof. Denis Meadows, a elaborat un prim studiu al sistemului mondial - "primul raport al Clubului de la Roma - "Limitele cresterii".

Erau analizati 5 factori care influenteaza cresterea:

populatia;

productia agricola;

productia industriala;

resursele naturale;

poluarea

Autorii constatau cresterea exponentiala a acestor factori in deceniile precedente si extrapoland aceste tendinte pentru viitor au ajuns la concluzii ingrijoratoare:

consecintele vor fi catastrofale daca se continua cu cresterea necontrolata;

necesitatea interventiei immediate pentru stoparea cresterii    - "cresterea zero".

Problema fundamentala, spuneau ei, este problema cresterii intr-un sistem finit. Increderea in progresele tehnologiei nu trebuie sa devina o acceptare a progresului orb.

In orice sistem finit trebuie sa existe restrictii care sa opreasca cresterea exponentiala (bucle negative de conexiune inversa). Autorii constata ca in sistemul mondial analizat pe baza celor 5 factori:

-2 factori reprezinta bucle pozitive de conexiune inversa, anume cresterea exponentiala a populatiei si cea a productiei materiale;

-3 factori reprezinta bucle negative: poluarea, epuizarea resurselor si foametea.

In cursul istoriei, tehnologia a fost folosita pentru a slabi presiunea buclelor negative.

Tezele modelului Forrester-Meadows:

Lumea poate fi privita ca un sistem unitar omogen;

Daca tendintele actuale continua, sistemul se va prabusi candva pe la mijlocul secolului viitor;

Pentru a impiedica prabusirea, trebuie initiata o incetinire imediata a cresterii economice, care sa duca la echilibru intr0o perioada relativ scurta.

Studiul Meadows a aparut in 1972 - in plin proces de expansiune a economiei mondiale - a provocat reactii puternice din partea cercurilor politice, stiintifice, economice din cauza propunerilor facute.

Autorii propuneau de fapt constrangeri deliberate asupra cresterii economice si demografice si trecerea treptata de la crestere la echilibru global. Care erau argumentele care contestau raportul?

modelul cuprinde un numar limitat de variabile, iar interactiunile sunt analizate partial: prea siplist fata de diversitatea proceselor si fenomenelor in timp si spatiu;

s-a minimalizat rolul progreselor stiintifice si tehnologice in solutionarea unor probleme (productia de proteine sintetice, energii regenerabile etc);

modelul este prea tehnocratic, nu include factorii social-politici.

B)      Al doilea Raport al Clubului de la Roma, elaborat de un colectiv condus de Mihaylo Mesarovici (SUA) si Eduard Pestel (RFG) intitulat "Omenirea la raspantie" 1974, pleaca tot de la:

a.       constatarea acumularii de factori explozivi;

b.      existenta unor fenomene de criza: criza de energie, criza de materii prime.

Crizele nu erau ceva nou, dar acum caracteristicile erau altele:

manifestarea lor simultana, interdependenta, dimensiunea lor globala;

nu mai au radacini negative ci pozitive, fiind consecinta procesului de crestere. "Cresterea de dragul cresterii" care nu poate continua la infinit.

Elementul calitativ nou este adoptarea conceptului de "crestere organica". Ei au considerat drept gresit modelul Meadows bazat pe extrapolarea cresterii exponentiale. Au considerat societatea umana ca un organism viu, cu o prima perioada - copilarie si adolescenta - de crestere rapida, exponentiala; apoi perioada de maturitate cu o incetinire a cresterii si apoi o plafonare fara a se opri functionalitatea organismului.

In plus ei au aratat ca in natura cresterea organica are loc pe baza unui "plan sau program conducator" potrivit caruia fiecare organ evolueaza pe baza unor necesitati proprii, cu o diversitate de celule, cu dimensiuni si forma diferita. Aceste specificitati isi pun amprenta pe procesele de crestere diferita care sunt determinate de functiile acestor organe, repartizate in ansamblul organismului, pe baza lui avand loc cresterea. Planul si organismul sunt indeparabile - sustin autorii. Un asemenea "plan director" lipseste din procesele de crestere si dezvoltare a sistemului mondial si el trebuie elaborat prin actiunea oamenilor - sustine raportul Mesarovici.

O alta noutate este necesitatea definirii mai exacte si nuantate a fenomenului cresterii, o tratare diferentiata, pe regiuni. Ei constata ca in regiunile dezvoltate consumul a atins proportii egale cu risipa absurda, in alte regiuni din cauza lipsei de crestere supravietuirea umana este in pericol. Impactul economiei mondiale in 10 regiuni geografice (subsisteme interdependente) cu caracteristici cat mai omogene.

Analiza proceselor are loc dupa o schema stratificata:

stratul ambiental (procesele geofizice - pamant, aer, resurse naturale si procese ecologice - natura vie);

stratul tehnologic (pentru activitati umane legate de transfer de energie si masa);

stratul demo-economic (pentru evidentierea populatiei, a produselor si a proceselor economico-sociale);

stratul socio-politic (pentru sistemele institutionale si procesele societale);

stratul individual (pentru procesele psihologice, lumea interioara a individului).

Analiza cantitativa s-a bazat pe un algoritm de optimizare care a operat pe calculator un numar de 100000 relatii (fata de cateva sute in cazul modelului Forrester). Sistemul global este format din mai multe subsisteme interdependente, din care reiese ca nu numai tarile subdezvoltate sunt dependente de cele dezvoltate, dar si acestea din urma de primele prin importul de materii prime.

TEZELE PRINCIPALE ALE MODELULUI MESAROVICI - PESTEL

Lumea poate fi privita numai in diversitatea de cultura, traditie, dezvoltare economica, caun sistem interdependent de regiuni;

Este posibil sa se produca nu prabusirea sistemului, ci catastrofe sau prabusiri pe plan regional, chiar cu mult inainte de mijlocul secolului viitor, in regiuni diferite, la momente diferite. In conditii de sistem asemenea catastrofe vor fi resimtite pe intreg globul;

Solutia de evitare a unei asemenea catastrofe poate fi gasita doar in context global, prin actiuni globale corespunzatoare;

O asemenea solutie nu poate fi gasita decat printr-o crestere echilibrata, analoaga cresterii organice;

Nu pot fi acceptate intarzieri ce pot fi fatale. Este necesara elaborarea unei strategii a supravietuirii. Se evidentiaza necesitatea unor restructurari "pe orizontala" a sistemului mondial al relatiilor dintre tari si regiuni, ca si "pe verticala" - schimbari sociale si de atitudini individuale, prin modificarea sistemelor de valori si de scopuri sociale.

C)     Al treilea Raport al Clubului de la Roma, coordonat de prof. Jan Tinbergen (Olanda, premiul Nobel pentru economie) intitulat "Restructurarea ordinii internationale" sau raportul Rio 1975, care a pornit de la rezolutia Adunarii Generale ONU din aprilie-mai 1974 privind "Stabilirea unei noi ordini economice internationale". Principalele teze au fost:

principala victima a perturbarilor economice din lume este Lumea a treia, dependenta de marfurile si tehnologiile din tarile dezvoltate, iar foarfeca preturilor este in dezavantajul tarilor sarace;

incetinirea cresterii populatiei nu va putea fi realizata fara dezvoltare economica;

exista suficienta productie alimentara pentru a hrani tot globul, insa nu exista vointa politica pentru a o pune la dispozitia celor ce au nevoie de ea.

Raportul are meritul de a fi dezvaluit confuzia creata de identificarea notiunii de crestere cu cea de dezvoltare, care nu sunt sinonime.

Cresterea economica este o sporire cantitativa de bunuri si servicii. PIB, venit pe locuitor.

Dezvoltarea - o evolutie treptata spre o calitate superioara, deci in afara acumularilor cantitative sunt necesare elemente calitative precum relatiile umane, valorile sociale etc.

In acst sens raportul se pronunta impotriva "cresterii de dragul cresterii" si a ritmurilor inalte de crestere care ascund deseori deteriorarea vietii oamenilor.

De asemenea, in locul indicatorului nivelului de trai sa se foloseasca bunastarea = viata mai buna + umanism.

Este gresita conceptia "ajungerii din urma" ca obiectiv al tarilor sarace. Nu trebuie copiate tiparele Occidentului. Scopul trebuie sa fie o dezvoltare bazata pe autodeterminare si participare, in conditiile mentinerii mostenirii culturale si naturale ale fiecarui popor.

Nu sunt necesare masuri cu caracter filantropic, ci noi relatii economice asezate pe baze echitabile. Din comert Lumea a treia castiga de 10 ori mai multa valuta decat din ajutoare, insa relatiile comerciale sunt tot in avantajul celor bogati.

Consumatorii finali din tarile dezvoltate platesc in medie 200 milioane de $ pentru marfurile venite din lumea a treia, insa acestea primesc doar 30 de milioane $, restul - plata datoriilor.

D)     Al patrulea Raport al Clubului de la Roma, coordonat de Dennis Gabor (Anglia, premiul Nobel pentru fizica) si Umberto Colombo (Italia), intitulat "sa iesim din epoca risipei" (1976) a cautat sa dea raspuns criticilor adresate "limitelor cresterii" printr-o analiza profunda a starii si perspectivelor resurselor naturale. Concluzii:

cresterea actuala din tarile dezvoltate este insotita de o risipa aberanta de resurse naturale, iar dezvoltarea zonelor urbane este haotica si devastatoare;

bunastarea si dezvoltarea unei societati nu pot fi garantate dacat prin folosirea de materii prime larg disponibile si regenerabile, pe surse de energie practic inepuizabile, pe reciclarea materialelor rare, pe tehnologii cu consumuri mici si nepoluante.

Solutii:

modificarea stilului de viata, a mentalitatilor privind scara valorilor sociale

reformarea urgenta a institutiilor la nivel national si international.

E)      Studiul "Catastrofa sau o noua societate - un model latino-american al lumii" coordonat de prof. Amilcar O. Herrero (Argentina), 1976, se bazeaza pe un model normativ si nu extrapolativ ca modelul Meadows, deferentiat pe 5 sectoare pentru satisfacerea nevoilor umane fundamentale:

hrana;

educatie;

locuinte;

mijloace de productie;

bunuri de consum si servicii.

Functia de optimizare nu este maximizarea vreunui indicator economic, ci maximizarea sperantei de viata (sinteza a conditiilor generale de viata ale populatiei).

Modelul introduce variabile endogene, demografice si social politice: 1. tari dezvoltate; 2. tari subdezvoltate - America Latina, Africa, Asia.

F)      "Urmatorii 200 de ani" - un scenariu pentru America si restul lumii (1976), Hudson Institute, coordonat de profesorul Hermann Khan (SUA) - a fost replica cea mai categorica la "Limitele cresterii" si la prognozele pesimiste privind viitorul omenirii.

Modelele si prognozele elaborate sunt grupate in 4 mari categorii:

neomalthusieni convinsi;

pesimisti prudenti;

optimisti prudenti;

entuziasti ai progresului tehnic si ai cresterii.

Autorii se situeaza in grupa "entuziastilor", resping toate argumentele privind pericolele cresterii - epuizarea resurselor, energia, subalimentatia, poluarea, subdezvoltarea - convinsi fiind ca se vor gasi solutii pentru toate in urmatorii 200 de ani.

Adoptand periodizarea istorica folosita de Toffler in "Al treilea val" si anume ca civilizatia a cunoscut pana acum doua mari mutatii istorice:

revolutia agricola, acum 10000 de ani si

revolutia industriala acum 200 de ani (intai in Olanda si Anglia)

grupul Kahn considera ca omenirea se gaseste in fata unei alte mutatii in care se produce aplatizarea curbei de crestere (dupa modelul cresterii organice) pentru urmatorii 200 de ani. In viitorii ani se va extinde societatea postindustriala pe seama "serviciilor cuaternare" si de expansiune a civilizatiei umane in cosmos.

Pana in 1776 - toate civilizatiile de tip preindustrial;

1776 - declansarea revolutiei industriale;

1976 - tranzitia spre societati de tip super si postindustrial;

2176 - expansiunea civilizatiei postindustriale pe intreaga planeta.

G)     "Viitorul economiei mondiale" (1977) coordonat de profesorul W. Leontieff la solicitarea ONU, ca baza pentru elaborarea propunerilor privind cel de-al treilea deceniu al dezvoltarii:

simulari la nivel mondial pe baza modelului input-output;

15 regiuni de sectionare a economiei mondiale;

45 sectoare economice analizate distinct;

8 scenarii cu obiect - reducerea decalajelor economice.

Concluzii:

Ratele de crestere stabilite de Deceniile pentru Dezvoltarea tarilor subdezvoltate nu sunt suficiente pentru eliminarea decalajelor, fiind necesare ritmuri de doua ori mai mari pentru tarile sarace si scaderea ratelor tarilor bogate care ar reduce la jumatate decalajele in 20 de ani;

Principalele obstacole in calea unei cresteri sustinute si dezvoltarii nu sunt de natura fizica, ci de natura politica, sociala si institutionala;

Problema alimentatiei - cea mai acuta - se poate rezolva prin introducerea in circuitul agricol a unor mari suprafete de teren si cresterea productivitatii solului de 2-3 ori. Sunt realizabile din punct de vedere tehnic, dar sunt necesare reforme sociale, politice si institutionale in tarile in curs de dezvoltare;

Zacamintele "sarace", prin tehnologii de exploatare care sa fie cunoscute, pot deveni bogate;

Poluarea nu este o problema nerezolvabila - costul nu ar depasi 1,5-2% din PIB;

Dezvoltarea tarilor sarace ar fi posibila cu alocarea a 35-40% din PIB pentru investitii si cu o politica economica mondiala adecvata in domeniul creditelor, cresterea rolului investitiilor publice si a sectorului de stat in sectorul infrastructurii si productiei;

Politica preturilor pe piata mondiala sa fie in ajutorul tarilor exportatoare de materii prime.

Toate studiile converg spre aceeasi concluzie - dezvoltarea economiei mondiale nu se confrunta in primul rand cu limitele fizice ale resurselor, cat mai ales cu structuri neadecvate economico-sociale.