Prevenirea si combaterea poluarii radioactive si sonore

Prevenirea si combaterea poluarii radioactive si sonore

Riscul poluarii radioactive survine din chiar momentul utilizarii energiei nucleare si a radiatiilor, ceea ce inseamna ca principala masura de protectie consta in cunoasterea riscului si asumarea lui, respectarea conditiilor de proiectare, constructie, exploatare a instalatiilor nucleare, folosirea unor sisteme de control, avertizare si protectie eficiente (dozimetre individuale, ecrane protectoare de plumb si roboti industriali, sisteme duble de comanda automata).

Tratatele internationale interzic, astazi, toate tipurile de experiente nucleare, cu exceptia celor subterane si prevad reglementari stricte privind deseurile radioactive solide.

In ceea ce priveste Centralele Nucleare Electrice (CNE), masurile de protectie incep din faza de proiectare, prin alegerea unui amplasament adecvat din punct de vedere geologic si seismic si continua in faza de executie, in primul rand prin asigurarea materialelor cu calitati speciale (rezistente la "bombardamentul" cu radiatii) si dotarea cu utilaje cu fiabilitate apropiata de 1 pentru toata perioada de functionare a centralei.

In timpul functionarii normale rezulta diferite deseuri mai mult sau mai putin radioactive, care sunt considerate in mod diferentiat, in functie de nocivitate. Exista un ciclu al combustibilului nuclear pe parcursul caruia apar, in diferite faze, deseuri radioactive. Cele mai periculoase sunt produsele de fisiune care se acumuleaza in reactor. Pe masura consumarii, combustibilul rezultat este extras din reactor si plasat in bazine cu pereti de beton avand grosimea de 1 m si umplute cu apa (strat de 3 m). Apa are rolul de a absorbi radiatiile si de a asigura racirea combustibilului.

Aceasta depozitare temporara este premergatoare masurilor ce vor fi luate ulterior.

Exista doua puncte de vedere diferite in problema deseurilor radioactive: primul recomanda stocarea permanenta, prin depozitare in straturi argiloase sau granitice, la adancimi mai mari de 500 m, sau pe fundul oceanului planetar, la 5.000 m. Anterior depozitarii, deseurile trebuie compactate, adica transformate intr‑un material vitros gen sticla, bitum, beton si incapsulate in containere de inox. Dar exista riscul erodarii recipientelor si poluarea marii (fenomen lent, care ajunge la suprafata in 20.50 ani). Datorita interventiei energice a oamenilor de stiinta, deversarea de deseuri radioactive in Atlantic si Pacificul de Sud este interzisa, conform unor conventii semnate in 1983, respectiv 1986. Dar poluarea continua, daca luam in considerare numai faptul ca intre anii 1962-1982 au fost depozitate in Atlantic, pe linia Tropicului, cca. 94.000 t deseuri radioactive.

Al doilea punct de vedere recomanda tratarea deseurilor in scopul reciclarii uraniului si plutoniului; operatiunea este foarte costisitoare si riscanta, dar si‑a gasit adepti in Franta, Anglia si Japonia (unde exista deja uzine de retratare).

In cazul producerii unor accidente nucleare, este necesara informarea corecta si aplicarea imediata a unor masuri de decontaminare, cum ar fi:

spalarea cu jet de apa a peretilor, asfaltului etc.;

utilizarea polimerilor lichizi care formeaza o pelicula absorbanta pentru substantele radioactive;

administrarea de iod (chiar preventiv), in anumite zone, pentru a impiedica fixarea I-131, produs al reactiilor de fisiune, in glanda tiroida si dereglarea acesteia;

aratul suprafetelor agricole si administrarea de ingrasaminte pe baza de potasiu, pentru contracararea efectului cesiului;

izolarea reactorului avariat (ingroparea sub un "sarcofag" de materiale absorbante de radiatii: nisip, marmura, plumb, bor).

Potrivit unei scari internationale stabilita in 1990, evenimentele ce se pot produce la o centrala nucleara sunt clasificate pe sapte nivele de la "anomalie", "incident" si "accident de diferite grade", culminand cu "accident major" - cazul Cernobal - cu mari degajari de radiatii in atmosfera si efecte pe termen lung asupra sanatatii in zone largi, cuprinzand mai multe tari.

Practic, nu se poate avea incredere absoluta in securitatea unui reactor nuclear. Societatea trebuie sa decida daca accepta riscurile folosirii energiei nucleare, cu atat mai mult cu cat si sursele clasice de producere a energiei sunt mai mult sau mai putin poluante.

In Romania sunt cunoscute urmatoarele surse posibile de poluare radioactiva:

obiective nucleare majore: CNE de la Kozlodui - Bulgaria, reactoarele nucleare de cercetare de la ICN Pitesti, IFIN Bucuresti si CNE ‑ Cernavoda;

exploatarile miniere si uzinele de prelucrare a minereurilor uranifere: Barzava, Crucea, Feldioara;

statiile de tratare a deseurilor radioactive de la Magurele si Colibasi;

sursele de mare activitate din unitati medicale si industriale;

haldele de fosfogips (contin radiu ce poate fi solubilizat de apa de ploaie) de la Combinatul de Ingrasaminte Chimice Navodari. Statii specializate efectueaza masuratori zilnice asupra nivelului de iradiere atmosferica.

Poluarea sonora

Pentru asigurarea unor nivele ale zgomotelor in limitele impuse, se iau o serie de masuri care constituie totodata cai de combatere a poluarii sonore.

Astfel, in industrie, pe langa folosirea mijloacelor individuale de protectie (antifoane) in anumite sectoare, se recomanda izolarea utilajelor generatoare de zgomote, prin asezarea pe elemente din materiale fonoabsorbante (cauciuc, azbest), folosirea unor ecrane fonoizolante sau cabine speciale captusite cu materiale fonoizolante (pluta, zgura, vata de sticla, polistiren expandat).

In circulatia rutiera, combaterea poluarii sonore incepe cu reglementari de circulatie de ordin general (interzicerea claxonatului, asigurarea fluentei circulatiei prin "unda verde", schimbarea directiei traficului greu) si continua prin perfectionari in constructia de automobile (schimbatoare de viteza automate, amortizoare de zgomot la esaparea gazelor) si extinderea retelei de drumuri asfaltate, mai silentioase ca cele realizate din dale de beton sau piatra cubica.

In activitatea de constructii, se impune folosirea materialelor fonoizolante pentru pardoseli (linoleum, cauciuc, folii PVC, mocheta), utilizarea BCA, realizarea de pereti dubli si plansee cu spatii de aer, fixarea conductelor de apa si canalizare pe suporti elastici de cauciuc, pentru a le reduce rigiditatea si a diminua zgomotul datorat trepidatiilor. O metoda sigura de diminuare a poluarii fonice in marile aglomerari urbane consta in plantarea de perdele protectoare de arbori si construirea blocurilor "cu spatele" la sosele.

La toate acestea se adauga proiectarea de aparate electrocasnice cat mai silentioase si, desigur, educarea in spiritul respectului "linistii" celuilalt.