Prevenirea si combaterea poluarii solului

Prevenirea si combaterea poluarii solului

Spre deosebire de celelalte componente ale mediului inconjurator, solul, impreuna cu microorganismele asociate, joaca rolul unui epurator‑purificator si neutralizator biologic universal fiind, in acelasi timp, un mineralizator al tuturor reziduurilor organice, de unde si denumirea data solului de "decontaminatorul universal al naturii".

Datorita acestor caracteristici si proprietati, solul poate fi considerat un adevarat laborator complex si eficace de prelucrare, neutralizare, reciclare si valorificare a multor feluri de reziduuri, deseuri si dejectii. Atunci cand aceste substante sunt inofensive pentru viata solului, netoxice pentru plante si nu contin substante sau microorganisme daunatoare transmisibile ele pot fi considerate un supliment util pentru fertilizarea solului si ameliorarea starii fizice a acestuia. Dintre acestea, cele mai compatibile cu solul sunt cele organice: gunoiul de la animale, namolul si apele rezultate de la epurarea apelor uzate, unele produse evacuate de la industria alimentara etc. In cazul marilor concentrari de animale, unde solul trebuie sa fie folosit in mod special ca mediu de degajare a dejectiilor animale, dozele de aplicare a acestora nu trebuie sa depaseasca o anumita limita pentru a se evita patrunderea in plante sau in apele de suprafata a unor elemente daunatoare.

Solul poate constitui, de asemenea, un mediu adecvat pentru preluarea si valorificarea apelor uzate, mai ales a celor urbane, menajere, cunoscandu‑se, bineinteles, caracteristicile lor chimice, fizice si biologice. O alta cale de utilizare a solului pentru degajarea unor poluanti este ingroparea in el a unor deseuri si reziduuri solide ca urmare a unor restrictii sanitare, ca si altor cerinte. Unele deseuri sau reziduuri solide pot fi utilizate ca materiale de umplutura sau ca suport care, apoi, prin acoperire cu un strat fin, pamantos, gros de cel putin 30 cm, pot deveni terenuri apte pentru cultura. In ultimele doua cazuri se impune o grija deosebita pentru evitarea poluarii apelor subterane in urma eventualelor infiltrari la mare adancime a apelor de precipitatii sau irigatii. De asemenea, datorita unor norme sanitare si in functie de caracteristicile solului, uneori este necesar sa se realizeze amenajari speciale pentru preluarea, depoluarea si filtrarea apelor uzate, mai ales a celor provenite de la locuinte, acordandu‑se, bineinteles, o grija deosebita prevenirii poluarii apelor subterane.

Prevenirea poluarii solului este, in primul rand, o activitate la nivel conceptual, de elaborare a unor norme tehnice de protectie a calitatii solului, si in al doilea rand, de respectare a acestora in activitatea curenta.

Masuri pentru evitarea eroziunii solului

O atentie deosebita trebuie acordata cultivarii terenurilor in panta. Acestea detin in tara noastra aproximativ 43% din suprafata agricola si datorita acestei ponderi ridicate, au o importanta agricola deosebita. Avand in vedere necesitatea exploatarii rationale a acestor suprafete si faptul ca fenomenul cel mai important care afecteaza solurile in panta este eroziunea, s-au stabilit o serie de principii ecologice de utilizare a acestor soluri in agricultura.

In vederea diminuarii eroziunii de suprafata sau de adancime trebuie luate o serie de masuri:

- exploatarea terenurilor in panta si executarea lucrarilor sa se faca pe curbele de nivel si nu din deal in vale cum se practica in prezent in multe locuri;

- cresterea ponderii culturilor bune protectoare (ierburi perene, cereale paioase, furaje anuale) in asolamentele de pe terenurile in panta;

- alternarea, pe acelasi versant, a unor fasii formate din culturi ce ofera solului protectia antierozionala diferita;

- practicarea sistemului antierozional cu benzi inierbate;

- practicarea sistemului antierozional cu agroterase.

Prevenirea poluarii chimice a solului

Poluarea chimica a solurilor reprezinta un fenomen care s-a accentuat tot mai mult in ultimele decenii si care a devenit din ce in ce mai ingrijorator datorita proportiilor si consecintelor sale.

Pentru diminuarea pierderilor produse, in majoritatea tarilor lumii se utilizeaza o serie de pesticide, a caror eficienta s-a dovedit destul de ridicata.

In procesul de combatere, pesticidele parcurg diferite cai in ecosisteme. Ideal ar fi ca pesticidele folosite sa se epuizeze odata cu realizarea scopului urmarit. Dar, alaturi de incontestabilele avantaje ale pesticidelor, acestea prezinta si o serie de dezavantaje. Fiind toxice pentru o forma de viata (daunatorul caruia i se adreseaza) pesticidele reprezinta, implicit, un risc de nocivitate pentru om, animale domestice, vanat, pasari, insecte, microflora. Un loc particular il ocupa pesticidele cu persistenta mare, greu biodegradabile. Efectul lor daunator rezulta si din faptul ca cea mai mare parte din cantitatea aplicata nu actioneaza asupra organismelor vizate, cunoscand ca numai o mica parte din total actioneaza asupra organismelor tinta, marea majoritate a produsului se pierde, ajungand in sol, pe plante sau pe alte organisme, de obicei nedaunatoare, componente ale agroecosistemelor.

In vederea reducerii efectului nociv al aplicarii pesticidelor se recomanda aplicarea unui complex de masuri printre care extinderea cultivarii soiurilor si hibrizilor cu rezistenta la atacul bolilor si daunatorilor, tratamente la samanta, rotatia rationala a culturilor, extinderea metodelor de combatere nechimice (mai ales biologice).

. Agricultura ecologica

Cea mai eficienta masura de reducere a poluarii solului si a produselor agricole ramane practicarea agriculturii ecologice.

Aceasta este o ramura a agriculturii avand ca tel armonizarea interactiunilor dinamice dintre sol, plante, animale si om sau intre oferta ecosistemelor naturale si nevoile umane de hrana, imbracaminte si de locuit.

Obiectivele agriculturii ecologice se subordoneaza dezvoltarii viabile si durabile a sistemelor agricole. Se au in vedere atat necesitatile de ocrotire a mediului cat si obiective socio-economice mai ales legate de folosirea cu precadere a resurselor energetice regenerabile si obtinerea de produse ecologice, de calitate superioara.

Toate fermele si societatile agroindustriale care vor sa practice agricultura ecologica trebuie sa parcurga o perioada, mai lunga sau mai scurta, de conversie, pana la obtinerea certificatului de ferma sau societate ecologica. Trecerea la agricultura ecologica se face pas cu pas, pentru o buna implementare a sistemelor ecologice.

In tara noastra reglementarile privind agricultura ecologica sunt aliniate la directivele europene si se regasesc in Ordonanta de Urgenta nr. 34/2000.