CUTREMURELE DE PAMANT

CUTREMURELE DE PAMANT

Cutremurele de pamant sau miscarile seismice sunt zguduiri bruste, puternice sau trepidatii usoare, de scurta durata ale scoartei terestre. Se produc fie in regiunile continentale (= cutremure de uscat sau cutremure terestre), fie in zonele oceanice (= cutremure submarine).

Locul, din interiorul Pamantului, unde se produce socul initial se numeste hipocentru sau focarul cutremurului. Proiectia pe verticala, de la suprafata Pamantului, al acestuia poarta denumirea de epicentru.

Cauzele care produc miscarile seismice sunt datorate fie unor:

Factori interni, care sunt cei mai importanti si se leaga indeosebi de energia interna a planetei noastre. Corespunzator acestor factori interni se pot departaja:

-cutremure tectonice, cele mai importante, cele mai frecvente si cu intensitatea cea mai mare, se datoresc miscarilor tectonice la diferite nivele ale placilor tectonice;

-cutremurele vulcanice, de intensitati diferite, se resimt pe suprafete relativ mici (cateva zeci de km²); sunt produse de exploziile din aparatul vulcanic, inainte de eruptie sau chiar in decursul acesteia, indeosebi in cazul lavelor vascoase sau foarte vascoase;

-cutremure de prabusire, care sunt de mica intensitate, se resimt pe suprafete mici si iau nastere in regiunile cu goluri carstice, prin prabusirea tavanelor acestora. Se pot declansa in regiuni cu lucrari miniere, atunci cand au loc surpari si prabusiri;

Factori externi, care presupun indeosebi ciocnirea unor meteoriti cu Terra.

Dupa adancimea de declansare a cutremurelor se pot deosebi:

-cutremure superficiale (cu hipocentrul sub 10 km);

-cutremure normale (10-60 km) ;

-cutremure intermediare (60-300 km);

-cutremure adanci (300-800 km);

A. 1. Undele seismice

Sunt unde elastice sferice, care se propaga in toate sensurile in jurul hipocentrului si care se pot clasifica in:

-unde primare (P) de compresiune (= longitudinale), provoaca oscilatii caracterizate printr-o succesiune de comprimari si oscilatii ale mediului, in sensul directiei de propagare. Sunt undele cele mai rapide: 7-13 km/s. Se transmit atat prin medii solide, cat si lichide. In cazul cutremurelor, ele sunt primele care sosesc la suprafata terestra, fiind percepute ca miscari de saltare (sus-jos) ale suprafetei terestre;

-undele secundare (S) sau de forfecare (= transversale) cu oscilatii caracterizate prin deplasari perpendiculare (in acest caz pe directia de propagare a undei); se propaga numai in mediu solid. Vitezele lor sunt mai mici: 4-7 km/s. Ele ajung cu ceva mai tarziu la suprafata, fiind percepute ca miscari laterale ale suprafetei terestre (inainte-inapoi).

Din focarul cutremurului, undele P si S se propaga prin masa, deci prin "volumul" Pamantului, in toate directiile. De aceea ele sunt reunite intr-o prima categorie de unde de volum. Viteza lor este cu atat mai mare, cu cat roca este mai densa

O a doua grupa de unde poarta numele de unde de suprafata. Spre deosebire de undele de volum, acestea se propaga prin portiunile foarte superficiale ale crustei terestre, ca si cand ar proveni din epicentru si nu din hipocentru, cu viteze si mai mici ale undelor S, asa incat ajung la distanta dupa ele. Undele de suprafata sunt de doua categorii:

-undele Rayleigh (R), care provoaca o deplasare complicata a particulelor din mediul de deplasare, anume o miscare retrograda dupa o traiectorie eliptica, in planul determinat de directia de propagare si de verticala

-undele Love (L) sunt caracterizate prin deplasari mai simple, transversale in planul orizontal (asemanator cu undele S).

Ambele categorii de unde de suprafata, avand viteze de valori apropiate (peste 3 km/s) au perioade mai lungi decat undele de volum, ceea ce a facu sa fie numite unde "Longae", de unde si desemnarea lor prin litera L.

Producand deplasari de amplitudini mari si durand un interval de timp mai lung, ele constituie faza a doua - cea distructiva - a cutremurului; asadar undele longae impreuna cu S, declanseaza zguduirea simtita de oameni si careia ii sunt supuse constructiile.

2. Rolul naturii terenurilor

Proprietatile mecanice legate de natura litologica a terenurilor strabatute de undele seismice joaca un rol determinant in propagarea vibratiilor seismice. Daca in materialele rigide si compacte (granite masive nefracturate, respectiv calcare, gresie) intensitatea seismica relativa este apreciata la 0-1-1,5, in schimb in materialele slab compacte (pietrisuri, nisipuri uscate, argile uscate) unda de soc produsa de seism tinde sa se amplifice, intensitatea seismica relativa fiind de 1,6-1,8-2,1; atunci cand ele sunt umede (nisipuri umede, argile umede) intensitatea seismica relativa poate ajunge la 2,8-3,9.

Rolul naturii geologice a terenurilor supuse socurilor seismice a fost clar demonstrat prin efectele seismului care a afectat Mexico in 1985, avariand sau distrugand 7.400 imobile aflate la mai multe sute de km de epicentru. O mare parte a orasului este construit pe vechi depozite lacustre, putin consolidate si impregnate cu apa. Imobilele construite pe aceste sectoare au suferit o distrugere generala, pe cand cartierele ridicate pe un substrat stancos au fost ferite de distrugeri. Calculele au aratat ca amplificarea undelor de soc in terenurile mobile au atins valori de 8-50 ori mai mari decat in terenurile cu substrat dur.

3. Efecte induse

Unele mecanisme naturale declansate de catre miscarile seismice au efecte dezastruoase asupra persoanelor si bunurilor adesea mai mari decat seismele propriu-zise; ele se adauga riscurilor induse de activitatile umane: prabusirea constructiilor rau construite din zonele urbanizate, incendii datorate scurt-circuitelor, inundatii datorate ruperii canalurilor sau barajelor.

Lichefierea solului se traduce printr-o pierdere a coeziunii si rezistentei formatiunilor superficiale bogate in apa interstitiala sau cu slaba legatura interparticulara. Se traduce prin:

-pierderea portantei prin lichefierea terenurilor ce suporta imobile care tind sa basculeze;

-miscari oscilatorii pe suprafete orizontale, ce provoaca o alternanta a deschiderilor si inchiderilor de fisuri, care pot depasi un metru latime si 10 metri profunzime;

-expansiune laterala si deformarea solurilor superficiale fluidizate, care se deplaseaza deasupra unui substrat mai rigid cu pante sub 3o;

-alunecari in masa a formatiunilor lichefiate, pe pante cu inclinari peste 3^o, ceea ce provoaca curgeri de noroi, alunecari de teren sau alte miscari gravitationale, uneori dezastruoase;

Cu titlu de exemplu mentionam ca asocierea unei lichefieri de soluri, in parte inghetate si alunecari de teren au fost responsabile - in cea mai mare parte - a distrugerii orasului Anchorage, in timpul seismului care a afectat Alaska meridionala in 1964.

Alte efecte induse de seisme se refera la:

-suprainaltari sau prabusiri de teren, decimetri sau 1 m si afecteaza suprafete considerabile. Astfel, linia de tarm de pe creasta pacifica a peninsulei Alaska a fost modificata pe aproape 1.000 km lungime de seismul declansat in martie 1964, unele zone fiind submerse, altele exondate. Deformarea plajelor si a fundului marin adiacent s-a intins pe o suprafata de 260.000 km².

-tsunami, valuri marine de mari dimensiuni, care se propaga foarte rapid spre tarm. Valurile tsunami declansate in 1964 de seismul din insula Unimak (Alaska) a strabatut Pacificul de Nord cu 800 km/h in directia arhipeleagului Hawaii, pe care l-a atins dupa 4h si 30 min., formand un val de 18 m inaltime.

-inundatii sau avalanse, cand seisme severe modifica reteaua hidrografica sau destabilizeaza masivele muntoase (este cazul cutremurelor majore care au afectat nordul continentului sud-american la sfarsitul anilor 1990).

Durata, frecventa sau intensitatea seismelor

Durata unui cutremur este in general mica: fractiuni de secunda pana la cateva secunde, dar zguduirile respective se pot repeta la intervale mai lungi sau mai scurte.

Se cunosc cutremure formate din zguduituri izolate (cea mai puternica fiind resimtita la inceput), care au durat zile, saptamani sau chiar luni:

-cutremurul din Calabria de la 1783, care a tinut, cu zguduituri aproape zilnice, pana la finele anului 1786;

-cutremurul din 1916 din M-tii Fagaras a tinut cca. 6 luni;

Frecventa de producere a cutremurelor pe planeta noastra este foarte mare: peste 100.000/an. Dar ele sunt localizate numai in anumite regiuni ale globului, mobile din punct de vedere tectonic. Peste 90% din seisme (pe care le-am numit tectonice) se datoresc miscarilor si deplasarilor de material care are loc in scoarta terestra.

Intensitatea cutremurelor variaza de la o regiune la alta, iar in cadrul unei asemenea regiuni este functie de natura petrografica a partii superficiale a scoartei terestre: in rocile compacte tari (cum deja am precizat) influenta cutremurului se simte mai slab decat in rocile alterate sau in cele moi ori mobile. In plus, nivelul hidrostatic al apelor subterane din regiunea respectiva (prezenta stratului acvifer aproape de suprafata, la 2-5 m) mareste intensitatea cutremurului.

Calitatea constructiilor (materiale necorespunzatoare, executie deficitara, conceptie de proiectare gresita) amplifica intensitatea cutremurelor si marimea distrugerilor.

Pentru coordonarea cercetarilor asupra cutremurelor s-a stabilit o scara internationala de grade de intensitate seismica, oficializata in mai multe tari. In practica seismica se face apel la gradele de intensitate ale scarii Mercali (cu 12 grade), respectiv la "scara Richter" care ia in seama magnitudinea cutremurului.

B. Seisme artificiale

Lacuri de baraj

Geologii au inregistrat peste 600 seisme, in general de magnitudine joasa, in regiunea bazinului inferior al fluviului Colorado, tinut cunoscut ca inactiv din punct de vedere seismic. Inregistrarile au avut loc de-a lungul a 10 ani care au urmat constructia barajului Hoover (1935) si umplerea lacului Mead. Cel mai important cutremur a atins magnitudinea 5 pe scara Richter. Acest tip de cutremur de origine antropica involuntara, rezulta din supraincarcarea apelor de baraj pe subsolul local cat si sporirii presiunii apelor interstitiale in rocile de substrat, ca urmare a continuitatii hidraulice din lac (fisuri, fracturi).

Astazi se cunosc mai multe zeci de cazuri de instabilitate seismica nascuta sau intensificata ca urmare a umplerii unor mari rezervoare superficiale de apa (Grecia, India, USA, Zambia.). In India, constructia rezervorului /lacului de la Koyna, avea sa cauzeze in 1967 un seism de magnitudine 6,5 (responsabil de moartea a 177 persoane, 2.200 sinistrati, cat si a importante pagube materiale) simtit pana la Bombay, situat la 230 km de epicentru.

Ingroparea de lichide

In cursul anilor 1960 o multitudine de mici seisme afecteaza regiuni obisnuit stabile din Denver (statul Colorado, W SUA). Studiile efectuate pun in evidenta o relatie stransa in decursul timpului, intre numarul de seisme inregistrate si cantitatea de deseuri lichide toxice ingropate in profunzime (3.671 m) in locatii/situri de stokaj ale armatei americane, de la marginea M-tilor Stancosi. Seisme minore s-au constatat de asemenea in unele campuri petroliere profunde. In aceste cazuri - ca si in cel al lacurilor de baraj - declansarea de seisme este pusa pe seama ridicarii presiunii din pori din partea lichidelor interstitiale, injectate natural sau artificial si a diminuarii ce rezulta din fortele de frecare.

Unii cercetatori au aplicat acest comportament/experienta in prevenirea seismelor grave, injectand lichidele in subsoluri/profunzime, favorizand declansarea de mici seisme inofensive, care sa atenueze frecarile interne si, deci, sa permita o eliminare anticipata a energiei acumulate in adancime. Aceasta incercare poate apriori sa capete un caracter aleatoriu, chiar periculos: injectia de fluide intr-un substrat faliat sub tensiuni deja puternice nu poate, oare, sa accelereze declansarea de noi forte si provocarea de seisme violente?

Explozii nucleare

Exploziile nucleare care zguduie subsolul determina un seism artificial, el insusi susceptibil de a declansa replici seismice de origine antropica.

Urmarile geologice ale experientelor nucleare din siturile-test din Nevada USA, la finele anilor 1960, au pus in evidenta, in timpul celor trei saptamani ce au urmat exploziilor, a zeci de seisme-replici de magnitudine in general mai mici de 5, cu focarul la cca. 7 km adancime si epicentrul localizat pana la 13 km de punctul exploziei.

Semnalele seismice declansate de exploziile nucleare au lungimea de unda mai scurta decat a seismelor (naturale) importante, dar sunt comparabile cu cele ale seismelor (naturale) de magnitudine inferioara valorii de 4,5. Aceste diferente au condus - in perioada razboiului rece - ca unele administratii militare sa diminueze testele lor militare prin diverse artificii care sa diminueze semnalul emis (serie foarte apropiata de explozie, explozii in caverne subterane cu rezonanta puternica.).

Reamintim ca urmarirea si analiza amanuntita a cutremurelor de pamant de magnitudini variate - combinate cu alte metode geofizice de explorare de la suprafata stau la originea majoritatii cunostintelor noastre asupra naturii, structurii si dinamicii interne a globului terestru. Aceste cunostinte sunt fundamentale in progresele ce se impun la evaluarea si previzionarea riscurilor seismice ce afecteaza omul si mediul sau.

C. Previziunea cutremurelor de pamant

1. Indicatori

Seismicitatea

Evaluarea riscului seismic se bazeaza inainte de toate pe o cunoastere aprofundata a activitatii seismice locale si regionale: localizare, magnitudine, durata si frecventa cutremurelor de pamant recente, distanta epicentru-focare, vitezele si conditiile de propagare a diverselor sisteme de unde.

Aceste cunostinte se bazeaza in principal pe masuratorile furnizate de seismografe, ale caror rezultate sunt cu atat mai pretioase cu cat inregistrarile sunt mai numeroase, continui, susceptibile de a fi comparate de maniera riguroasa si prelucrate pe masura obtinerii lor. Aceasta implica o retea de dispozitive seismice si tratarea informatica rapida a numeroaselor informatii achizitionate. Diversele retele nationale de supraveghere seismica sunt integrate treptat intr-o retea internationala de statiuni si centre seismice (WWSSN-World-Wide Standard Seismological Network), care asigura o supraveghere, o informare a elementelor de previziune pe plan mondial.

Succesul de urmarire a seismicitatii in vederea previziunii cutremurelor de pamant este moderat.

Daca se considera drept criteriu de judecata numarul si intensitatea seismelor precursoare, un exemplu incurajator este furnizat de seismul major (magnitudine 7,3) care a distrus jumatate din orasul Haicheng (China) in februarie 1975: seisme precursoare de intensitate crescuta au fost inregistrate in timpul zilelor precedente sinistrului, ceea ce a permis evacuarea a peste 1 milion de persoane si in acest fel numarul celor decedati a fost de cateva sute.

Dar, in majoritatea altor cazuri urmarite, semnalele care anunta dezastrul seismic au fost prea discrete sau prea tarzii pentru a permite o previziune documentata.

Un alt criteriu potential priveste raportul dintre viteza undelor P si S: acest raport tinde sa se diminueze inaintea seismelor, ca urmare a producerii unei fisuratii in roci, sub efectul presiunii in crestere, care determina marirea volumului si favorizarea patrunderii de apa interstitiala. Dar durata raportului dintre vitezele undelor P si S pare sa fie evident controlata de magnitudinea cutremurului: ea este de cateva zile inaintea micilor seisme si de mai multi ani inaintea unui seism major.

Paleoseismicitatea

Informatiile asupra cutremurelor trecute sunt pretioase pentru a intelege legatura dintre activitatile tectonice si cele seismice, pentru a intelege revenirea seismica determinata de o eventuala ciclicitate si pentru a identifica intr-o zona data segmentele tectonice care nu au functionat mult timp. Acestea pot sa devina sediul posibil al unei indelungate acumulari de energie interna, fiind susceptibile de a elibera pe un termen relativ scurt energia acumulata sub forma unor seisme violente. Prelucrarea unor astfel de date vechi pentru coastele Oceanului Pacific si interpretarea lor statistica a condus, in ultimi ani, la identificarea zonelor de risc seismic ridicat in SE Indoneziei, in Estul peninsulei Kamceatka, in California de Sud - SUA si pe tarmurile Perului.

Geologie, geomorfologie

Evaluarea riscului seismic depinde in buna masura de caracterele observate pe teren: localizarea, densitatea, continuitatea sau discontinuitatea, directia, sensul si viteza/ritmul de deplasare al faliilor active; apoi localizarea epicentrelor si paleoepicentrelor in raport cu aceste falii; apoi natura rigida sau mobila a rocilor, compacte sau fracturate, sanatoase sau alterate, normale sau imbibate cu apa; in fine, observarea riscurilor ce tin de miscarile de teren sau inundatii.

Observatiile si masuratorile sunt uneori completate de o supraveghere satelitara care permite cu precizie compararea de "imagini obtinute succesiv" (= interferograme).

Dar, sa precizam, ca majoritatea datelor culese nu au un caracter predictiv, caci miscarile precursoare nu sunt catusi de putin identificabile la scara regionala si numai o comparare a imaginilor anterioare si posterioara seismului este elocventa (la scara regionala).

In schimb, tensiunile care se creaza in adancime la apropierea seismului, sunt responsabile de fisurari, influx de apa si dilatari si pot determina deformari de suprafata, care se pot masura cu aparate de precizie, asemanatoare celor care pot sa prevada alunecarile de teren: tiltmetre, extensometre.

Un exemplu incurajant de previzionare se leaga de seismul din iunie 1964 din vestul Japoniei (Niigota, magnitudine 7,5). Acolo, ridicari si coborari centimetrice continui, au fost inregistrate de diverse statiuni timp de 60 de ani anterior seismului - ridicarile fiind sistematice in proximitatea epicentrului. O rarire a miscarilor s-a manifestat la finele anilor 1950, apoi o coborare generalizata a terenurilor a acompaniat miscarea seismica majora.

Proprietati fizice

O data cu apropierea unui seism, tendinta de micsorare a vitezei undelor seismice P, in raport cu undele S, ca si dilatarea terenurilor, rezulta - in principal - din cresterea continutului si a presiunii apei din pori, ca urmare a microfacturarilor si a fisurarii crescande a rocilor. Acest aflux de apa interstitiala favorizeaza, de asemenea, o diminuare progresiva a rezistivitatii electrice, care este suspecta de iminenta unui seism.

Alte studii arata ca dilatarea rocilor influenteaza susceptibilitatea magnetica la apropierea unui seism, ca urmare a unei ridicari scurte a campului magnetic.

O contributie originala experimentata de geofizicienii greci Varatsos si Nomicos (Metoda VAN) este fondata pe constatarea emisiilor de curenti electrici in subsol, care preced seismele de magnitudine superioara la 3,5. Aceste impulsuri electrice, numite semnale electroseismice, sunt inregistrate cu ajutorul unor electrozi implantati la mica adancime, circa 1m, in teren in cadrul unei retele adaptata configuratiei geologice si dupa o etalonare riguroasa a statiunilor receptoare, in raport cu localizarea zonelor seismice. Metoda VAN, inca foarte controversata, a fost testata cu oarecare succes in Grecia incepand cu 1980. Esecurile au fost atribuite in special existentei de falii care impiedica propagarea normala a curentilor telurici, si care amplifica sau blocheaza semnalul. De altfel, aceasta metoda pare a fi dificil aplicabila in previziunea seismelor de origine relativ adanca.

Manifestatii chimice

Unele gaze inerte, in special radonul iesit din dezintegrarea radioactiva naturala, dar si argonul, heliul, neonul, xenonul.tind sa fie expulzate progresiv din rocile de sub subsol, ca urmare a presiunii crescande generata de apropierea unui seism. Susceptibile de a fi evacuate in acvifere, aceste gaze, usor identificabile, pot sa fie dozate din puturi si izvoare, unde cresterea lor procentuala in decursul anilor, participa la previziunea cutremurelor de pamant.

Seismul din 1966 de la Taskent - capitala Uzbekistanului (ex. URSS) (magnitudine 5,3) a fost precedat, incepand cu 1960 de ridicarea de la 5 la 15 x 10¹⁵ curie/l radon in apele juvenile dintr-un foraj profund apropiat, pentru ca apoi sa revina la continutul initial.

Alte masuratori constata schimbari in compozitia chimica, viteza si debitul apelor subterane; presiunile suferite de rocile deformate in apropierea faliilor active pot sa provoace o ridicare a nivelului apei in puturi, aparitia de tulburari (evacuare si punerea in suspensie de argila), o ridicare a temperaturii (ape geotermale asociate cu falii active). In toate cazurile urmarirea caracteristicilor apelor subterane se dovedeste utila in intelegerea desfasurarii si previziunii seismelor.

Comportamentul animal

In dimineata zilei de 18. 07. 1969, diverse animale din Gradina Zoologica din Tianjin (China) aveau un comportament anormal (tipete de panda, care de obicei sunt linistiti; refuzul lebedelor de a merge in apa si a serpilor de a intra in cuibul lor etc.). Aceste informatii au fost

transmise imediat cercetatorilor. La pranz avea sa se produca in regiune un cutremur de magnitudine 7,4.

Astfel de cazuri similare au fost raportate in tari din Asia, Europa, America de Nord si Sud pe diverse grupe de animale: pesti, batracieni si reptile, pasari si mamifere salbatice sau domestice.

Experiente privind comportamentul animal vis-a-vis de miscari seismice au fost intreprinse de echipe japoneze. Rezultatele obtinute nu au catusi de putin valoare predictiva, rezultatele fiind adesea putin reproductibile si nu privesc decat termeni extrem de scurti.

Studiu statistic

Pentru ca seismele sunt caracterizate de o succesiune de deformatii elastice lente si de rupturi instantanee, studiul lor statistic permite sa se ia in considerare previziunea de seisme majore cu ajutorul modelelor probabilistice. Luarea in calcul a ansamblului de informatii geofizice, geologice si istorice pentru o regiune data, conduce la evaluarea probabilitatii pentru ca diversele segmente ale unui sistem de falii active - la capatul unei perioade date - sa atinga un stadiu de tensiune ce provoaca rupturi care duc la declansarea unui cutremur de magnitudine data.

Astfel de pronosticuri au fost stabilite in lungul faliei majore San Andreas (California - SUA) unde probabilitatea declansarii de seisme in perioada 1988-2018 au fost cuantificate pentru diverse segmente tectonice.

2. Combinare de indicatori, harti de risc, bilant

Evaluarea riscului seismic presupune cercetarea unei mari diversitati de indicatori, a carui numar (ridicat) este impus de fiabilitatea limitata a fiecaruia in parte. Gravitatea pagubelor provocate de seismele majore si dificultatea previziunilor determina organizarea - in regiunile sensibile - a unor situri multiinstrumentate care sunt dotate cu echipamente diverse, alese in functie de conditiile locale: [seismografe, gravimetre, magnetometre; topometre (GPS) si dispozitive de control laser, tiltmetre, extensometre, analizori de comportament vulcanic (forfecari, permeabilitate, frecari.); piezometre si rezistivimetre; analizori de radon si chimia apelor; etc.].

Compararea indicatorilor masurati incontinuu permite ridicarea gradului de predictibilitate.

Strangerea laolalta a ansamblului de informatii, completat in permanenta prin reteaua (Pelee) de supravegheri seismice locale si internationale, conduce la intocmirea de harti de risc. Scara acestor harti variaza in functie de natura, importanta si extensiunea seismelor asteptate; cele mai detaliate dintre ele iau in considerare efectele potentiale ale sitului, furnizand o microzonare seismica. Astfel de harti exista pentru diverse tari - inclusiv pentru Romania.

Pe ansamblu, previziunea cutremurelor de pamant a castigat in fiabilitate pe termen lung, adica la scara catorva zeci de ani: a devenit posibil de a prevedea cu un foarte mare grad de probabilitate, in cateva regiuni ale lumii desfasurarea unr viitoare seisme majore, ordinul lor de marime (magnitudine), intensitatea pagubelor din teren si care este intervalul global de timp cand este susceptibil sa se produca seismul.

Acest tip de previziune este foarte satisfacator pentru oamenii de stiinta, caci prin cercetari riguroase s-a reusit sa se explice mai bine mecanismele cutremurelor de pamant. Dar este mai putin valabil pentru locuitorii regiunilor periclitate de seisme, care ar vrea sa cunoasca data exacta a viitoarei catastrofe seismice. Din pacate, previziunile pe termen scurt fac imposibilul sau cel putin este hazardata o astfel de prevedere. Aceasta situatie decurge din complexitatea proceselor care regizeaza dinamica interna a planetei, noi avand acces direct doar la manifestarile cele mai de suprafata.

Sa reamintim ca dupa exacta predictie a seismului de la Tianjin (1969), expertii chinezi n-au fost in masura sa prevada teribilul seism distrugator de la Tangshan (1976) sau ca ultimul seism al secolului XX din Japonia (1995) nu a fost previzionat in Kobe - pentru zonele tectonice mobile situate la S si E acestei tari.

Cutremurele din Romania

Seismicitatea pe teritoriul Romaniei se datoreste eliberarii de energie produsa in mai multe zone epicentrale: Vrancea, Banat, Zona M-tilor Fagaras, regiunea Oradea, Maramures si zona litorala a Dobrogei de sud.

La acestea se adauga zone epicentrale de importanta locala in regiunea Jibou si regiunea Tarnavelor, nordul si vestul Olteniei, nordul Moldovei.

Zona Vrancei este in mod foarte evident cea mai importanta, fiind de cel mai mare interes pentru riscurile seismice din tara nostra. Adancimea focarelor variaza intre 70-170 km, dar cele mai frecvente sunt situate intre 130-150 km.

La finele sec. XX au fost instalate la Bucuresti primele aparate penrtu inregistrarea cutremurelor, ceea ce a marcat inceputurile perioadei moderne a seismologiei romanesti. Aceasta aparatura - moderna pentru cea vreme - avea sa inregistreze pentru prima data un cutremur important, cel de la 1 XI 1929.

Dar cele mai importante seisme care au afectat teritoriul Romaniei au fost cele de la 10 XI 1940 si 4 III 1977.

Cutremurul din 10 XI 1940 s-a produs la ora 4 si 39 min., cu M= 7,4. aria de manifestare a fost foarte intinsa: Moscova, St. Petersburg, Budapesta, Istanbul, Salonic. Pe teritoriul Romaniei cele mai mari dezastre au fost produse in zona externa a Carpatilor de Curbura, delimitata de localitatile Barlad, Tecuci, Focsani, Galati, Braila, Rm. Sarat, Buzau, Campina - unde s-au inregistrat si cele mai mari pagube materiale. Acest cutremur a determinat numeroase alunecari de teren in zona Subcarpatilor, precum si tasari si lichefieri de terenuri. Pagube importante s-au produs in Bucuresti; daramarea blocului Carlton (construit din beton armat, o noutate pentru acele vremuri) a ramas celebra. Nrumarul victimelor a fost apreciat in jur de 1.000 morti si peste 4.000 raniti.

Dar seismul cu cel mai mare impact asupra societatii romanesti s-a produs in seara zilei de 4 III 1977 (ora 21 si 21 min.). Focarul s-a situat la 95 km adancime si seismul a durat 56 secunde. Cel mai afectat oras a fost capitala - Bucurestiul. Nrumarul de victime: 1.580, 32.900 locuinte grav avariate.