NEOLITICUL (8.000/5.000-3.500/2.000 i.Hr.) - EVOLUTIA GENERALA

NEOLITICUL (8.000/5.000-3.500/2.000 i.Hr.)

Neoliticul sau "epoca noua a pietrei ' (in greaca veche neos = nou, iar lithos = piatra) a fost o perioada esentiala in istoria evolutiei culturale a omului. Principalul progres consta in adoptarea economiei de productie, la care se adauga inventarea ceramicii, tehnicii de slefuire a pietrei si la final aparitia metalurgiei.

l. EVOLUTIA GENERALA

Dupa o perioada rece si uscata intre 11.000 si 10.000 i.Hr., pe la 8.000 i.Hr. in Turcia a inceput o perioada cu clima asemanatoare celei de azi. Clima uscata din Mediterana orientala, in intervalul 9.500-8600 i.Hr., a favorizat trecerea la cultivarea plantelor. In mileniul 6 i.Hr., in Turcia iernile erau calde si umede, iar verile fierbinti si uscate, in Sahara a inceput o ultima perioada umeda pe la 6.000 i.Hr. care s-a incheiat pe la 4.000-3.000 i.Hr.

Domesticirea animalelor, agricultura si dezvoltarea civilizatiei au fost cele mai importante dezvoltari in comportamentul uman in neolitic. Prin domesticirea plantelor si animalelor oamenii puteau avea stocuri mari de hrana din plante, carne si lapte. Acestea asigurau securitatea alimentara a comunitatilor umane pe termen lung, in contrast cu perioada anterioara. Cu cresterea proviziilor de hrana, populatiile agricole se puteau aseza in sate si avea mai multi copii. Asezarile permanente implicau si efecte negative. Astfel, cresterea contactelor umane ducea automat la cresterea riscurilor transmiterii unor boli, chiar cauzatoare de decese. Tranzitia la agricultura a avut consecinte economice si ecologice majore, s-a asociat cu dezvoltarea vietii sedentare si a condus la aparitia vietii urbane.

Trecerea la neolitic nu s-a facut simultan si uniform, fiind un fenomen extrem de complex care a inclus inventia si difuziunea. Inventia agriculturii a schimbat fundamental viata comunitatilor de vinatori-culegatori, care s-au transformat in producatori de hrana, in anul 1928,

Gordon V. Ghilde a introdus conceptele de centre de origine ale cultivarii plantelor si cel de revolutie neolitica.

Traditional se considera ca au existat doua centre de neolitizare: Asia de sud-vest (mileniul 8 i.Hr. pentru plante si mileniul 7 i.Hr. pentru animale) si vaile fluviilor Huanghe si Yangzi din Asia de est (mijlocul mileniului 7 i.Hr.). Dar cu toate ca difuziunea a fost un mod natural de expansiune al noii economii, este dificil de diferentiat intre colonizare si evolutii locale prin adoptarea de catre populatiile mezolitice a noului mod de viata. Treptat, populatiile locale de vanatori si culegatori au fost asimilate sau inlocuite, cu exceptia zonelor ecologice marginale (respectiv nordul Europei cu clima arctica, sudul si sud-estul Asiei cu clima tropicala umeda excesiva).

in prezent unii considera ca au existat chiar 5 pana la 12 centre de origine ale agriculturii. In anul 1983, J. G. Hawkes a postulat ideea unor centre nucleare de origine a agriculturii (Orientul Apropiat, nordul Chinei, sudul Mexicului, centrul si nordul Perului), asociate cu alte centre minore de origine mai recenta a unor specii de plante.

Difuziunea este un proces complex prin care inovatia este adoptata. Difuziunea primara a avut loc prin migrarea unor grupuri de fermieri si pastori, iar cea secundara prin adoptarea acestui comportament cultural de catre indigenii vanatori-culegatori mezolitici.

Neolitizarea s-a facut in conditiile favorabile ale schimarilor climatice si ca urmare a unor evolutii si acumulari din perioadele anterioare. Schimbarile climatice au determinat aparitia unor noi specii in cadrul faunei si florei. Asocierea treptata dintre om si anumite specii de animale s-a facut pornindu-se de la vanatoare, prin control ajungandu-se la intretinerea, apoi cresterea animalelor, intretinerea turmelor in tarcuri sau in stare libera a introdus animalele in viata cotidiana ca parte a economiei comunitatilor umane, si in acelasi timp ca bunuri materiale. Cultivarea plantelor a fost precedata si favorizata de prezenta a numeroase graminee salbatice, ce completau hrana. Aparitia fenomenului stocarii produselor vegetale si animale a determinat cresterea demografica si generalizarea asezarilor sedentare, amplasate in mod obisnuit in apropierea surselor de apa.

y

inceputurile neoliticului

Cele mai vechi dovezi de proto-agricultura au fost descoperite la Tell Mureybet (Siria) in nivelul III, datat pe la 9.600 i.Hr. Acestea sunt seminte de orz care nu prezinta insa modificari domestice.

Cele mai vechi statiuni preceramice, datate in mileniile 9-7 i.Hr., au fost identificate la Aii Kosh si Tepe Guran (Iran), Hacilar si Can Hasan VI (Turcia), Qualat Jarmo si Shanidar (Irak), Ras Shamra si Tell Ramad din (Siria), Jericho (Israel)

inca din mileniul 7 i.Hr. in Irak si in bazinul fluviului Huanghe la Peiligang si Cishan (China) se practica agricultura, in mileniile 7 si 6 i.Hr. economia de productie s-a extins pana in estul Mediteranei (Thessalia, Peloponez, Creta si Cipru), sudul Frantei (Languedoc), Spania (Catalonia) si Italia.

in mileniul 6 i.Hr. neoliticul se dezvolta in intreaga regiune din jurul Marii Mediterane, dar apar si cele mai vechi culturi neolitice din nordul Peninsulei Balcanice, Karanovo I (Thracia), Starcevo (nord-vestul Peninsulei Balcanice), La Adam, Soroka II si Crimeea (in regiunea din vestul si nordul Marii Negre). La finele mileniului 6 si in mileniul 5 i.Hr. aria neoliticului se extinde in aproape toata Europa centrala si de vest inregistrandu-se si primele infiltrari in Europa de nord. La mijlocul mileniului urmator are loc o miscare de populatie de pe continent care introduce neoliticul in Marea Britanic si Irlanda (cultura Windmill Hill). Prima cultura neolitica apare in Suedia centrala abia in mileniul 3 i.Hr.

in Peninsula Sinai, inca din mileniul 6 i.Hr. erau crescute oi si capre domestice, iar pe la 5.000 i.Hr. animale domestice existau si pe valea Nilului. Cultura Yangshao de pe valea Fluviului Galben (China) apare cel mai devreme la sfarsitul mileniului 5 i.Hr. si mai sigur in mileniul 4 i.Hr.

Ceramica grosolana neolitica a fost descoperita in situri din Coreea, datate in jurul anului 3000 I.Hr. inceputurile cultivarii plantelor si cresterii animalelor pe valea Indusului (India) este plasat la mijlocul mileniul 3 i.Hr. (cultura Harrapa), iar in restul peninsulei abia in mileniul 2 i.Hr. sau chiar in mileniul l i.Hr. (in zona Gangelui).

Un grup cultural a dezvoltat probabil cultura orezului irigat pe coastele Indoneziei pe la 2000 i.Hr., in timp ce in interior se practica o agricultura cu defrisare prin ardere. Agricultura a fost practicata pe teritoriu! dintre Siberia Occidentala si sud-estul Poloniei incepand cu mileniul 2 i.Hr.

in Japonia, trecerea la neolitic este legata de Coreea si are loc abia pe la 400 i.Hr., cand sunt introduse cultura orezului, ceramica modelata la roata si metalurgia bronzului.

Raspandirea agriculturii. Culturi neolitice

Cu aproximativ 10.000 ani in urma, populatiile din regiunea Mesopotamiei au inventat agricultura, care s-a extins lent impreuna cu

migrarea unor populatii agricole catre Grecia. Au trecut doua milenii de la primele inceputuri ale agriculturii pana la larga ei raspandire in cea mai mare parte a Asiei de sud-vest. Populatiile din aceasta regiune au avut insa tendinta expansiunii numerice si teritoriale, incepand de pe la 7.000 i.Hr., extinderea agriculturii spre Europa a avut loc prin migrarea treptata a unor populatii orientale, mai intai in insulele egeene, Creta si Thessalia (Grecia), apoi in intreaga Peninsula Balcanica.

Economia neolitica in Europa a avut un caracter expansiv, constandu-se trei zone ecologice principale: mediteraneana, temperat-continentala si circumpolara. In Europa, ca si in Asia de vest, agricultura a precedat aparitia ceramicii, in locuintele de la Argissa si Sesklo (Grecia) sub cele mai vechi nivele ceramice au fost gasite urme de cultivare a cerealelor si legumelor.

Balcanii au fost un pod intre Asia de vest si Europa vestica. Cei mai vechi producatori de ceramica din Balcani erau nomazi care migrau dupa epuizarea fertilitatii terenurilor cultivate. Cele mai timpurii asezari neolitice din nordul peninsulei Balcanice apartin orizontului cultural Donja Branjevina UI-Gura Baciului I-Krajnitsi I-Kaprivets I incadrat cronologic intre 6.200 si 5.800 i.Hr. Recentele datari cu C 14 au evidentiat insa existenta unor asezari neolitice chiar mai timpurii la Padina B (7.10050-6.570100 i.Hr.), Divostin (7.050100-6.910100 i.Hr.) si Grivac(7.250100i.Hr.).

in Romania neoliticul timpuriu apare pe fondul epipaleoliticului local de la Cuina Turcului si Ceahlau, cu aporturi exterioare decisive, care reprezinta doua curente principale. Primul curent este rezultatul unui val de populatie de origine sudica din Thessalia (Grecia) care a asimilat si traditii de tip Lepenski Vir, dupa cum rezulta din descoperirile de la Gura Baciului (judetul Cluj) si Carcea-Viaduct (judetul Dolj). Al doilea curent este nord-pontic si este reprezentat de complexele culturale La Adam si Soroka II (strat 2).

Populatia culturii Starcevo s-a raspandit spre nord mai ales de-a lungul vailor raurilor Vardar si Morava pana pe valea mijlocie a Dunarii. Vestul Bulgariei a fost colonizat de o populatie de agricultori venita de-a lungul Dunarii. Astfel de populatii au patruns si mai la nord in Ungaria de-a lungul raurilor Cris si Tisa. Populatia Starcevo avea seceri similare celor din Asia de vest. un indiciu privind legaturile cu aceasta regiune. Caracteristice acestei culturi sunt cupele cu picior, decorul imprimat, reprezentarile de oameni si animale, idoli de argila, recipiente din

marmura, socluri cu patru picioare si folosirea scoicilor Spondylus gaederopus pentru confectionarea de margele si bratari.

Mediterana occidentala

Progresul pas cu pas al agriculturii prin venirea unor fermieri in bazinul vestic al Mediteranei nu exclude adoptarea de catre grupurile mezolitice locale ca la Halstead (Marea Britanic) a noii economii inca din neoliticul timpuriu, in Dalmatia si sudul Italiei primele asezari neolitice apar inca din prima jumatate a mileniului 6 i.Hr., iar in sudul Frantei si Peninsula Iberica abia dupa 4.800 i.Hr. In Portugalia, asezarile neolitice au fost enclave intre cele mezolitice de pe vaile raurilor Tejo, Sado si Mira. Primele seceri cu dinti de silex au fost gasite in siturile de la Draga. Cava del Frai-e (Italia, 5.800-4.900 i.Hr.) si Sant Paul del Camp (Spania, 3.800-3.200 i.Hr.).

Europa centrala si de nord-vesi

Cea mai mare migratie din Grecia prin Balcani catre Europa centrala a urmat vaile raurilor ce aveau soluri de loess. In Europa centrala pe teritoriul cuprins intre Lacul Balaton pana la estuarul raului Oder (1.000 km) si de la Rhin pana la Vistula si Nistrul superior (l .500 Km) a aparut o ceramica decorata cu meandre, fapt explicabil printr-o colonizare rapida, favorizata de slaba opozitie a populatiilor locale. Principalele forme de vase sunt cupele cu baza rotunda. Decorul este format din benzi de 2-3 linii aproximativ paralele incizate, meandre si spirale, iar uneori din motive pictate.

Populatii de agricultori si pastori din Balcani si sudul Italiei au migrat catre nord-vest de-a lungul Dunarii mijlocii si coastei Mediteranei intre 4.800 si 4.400 i.Hr. intre 4.000 si 3.500 i.Hr. populatiile mezolitice din zonele Atlantice europene (coastele Frantei, Portugaliei, Spaniei), Belgia si Olanda au fost in final asimilate. Grupurile mezolitice din Marea Britanic, Irlanda si sudul Scandinavici s-au angajat activ intr-un contact cu noile practici economice si sociale. Pe la mijlocul mileniului 3 i.Hr., agricultura si cresterea animalelor au devenit dominante si in Irlanda, nordul Marii Britanii si sudul Scandinavici.

Europa de nord

in zona circumpolara de la Atlantic pana la Muntii Urali a existat o civilizatie de tip arctic formata din vanatori si pescari, care se amesteacu cu populatiile agricole din sudul Scandinavici si regiunea Marii Baltice. Ei vanau elanul in Suedia interioara, Finlanda si nordul Rusiei, respectiv focile in teritoriile sudice.

In campia de nord a Europei, intre Mecklenburg si Vistula, Prusia centrala, Danemarca si sudul Suediei a aparut o cuitura unitara, probabil, in urma unei expansiuni a unei civilizatii sudice, respectiv din zona danubiana sau prin aculturatie. Primele adoptii ale practicilor fermierilor din Balcani catre nordul Europei au avut loc pe la 5.000 i.Hr. in regiunea circumbaltica a fost constatata o continuitate intre cultura materiala a populatiilor mezolitice si aparitia unor asezari neolitice, intre 4.000 si 500 i.Hr. au existat faze ale comunitatilor de vanatori-culegatori, apoi de schimb cu comunitatile de agricultori si una de grupuri mixte de vanatori-agricultori.

in aceasta regiune populatiile mezolitice au continuat o lunga perioada vanatoarea si pescuitul de scoici, dar au acceptat si ceramica grosolana. Au continuat sa foloseasca unelte din silex cioplit, dar si de piatra slefuita, in Suedia centrala au fost adoptate locuintele rectangulare si mormintele singulare de origine danubiana. Analizele polinice nu indica o cultivare a plantelor inainte de 1.000 i.Hr. Trecerea decisiva la economia agro-pastorala a avut loc intre l .300 si 600 i.Hr.

Cultura topoarelor de lupta (1800-1600 i.Hr.) a fost adusa in Finlanda probabil de populatiile indoeuropene din sudu! Marii Baltice. Ei erau navigatori care au introdus si agricultura. Din amestecul populatiilor nou venite cu cele precedente a aparut cultura Kiukainen (l600-1200i.Hr.).

Asia centrala si de sud

Cultivarea plantelor si cresterea animalelor erau practicate in Iran si Turkmenistan inca din mileniul 7 i.Hr., fara a se cunoaste cu certitudine daca este vorba de o colonizare sau o dezvoltare locala a culturii Jeitun. La inceputul mileniului 7 i.Hr., la Mehrgarh (Pakistan) exista o asezare agro-pastorala. Caramizile crude aveau impresiuni de orz si grau. De asemenea, au fost descoperite oase de capre, oi si vite domestice.

Animalele domestice reprezentau peste 50% in a doua jumatate a mileniului 6 i.Hr. in Iran si Asia de sud. Practicarea agriculturii pe valea fluviului Indus a avut loc abia in jur de 2.000 I.Hr., iar in Thailanda in a doua jumatate a mileniului 3 i.Hr.

Asia de est

In China de nord, pe la mijlocul mileniului 7 i.Hr. au existat asezari cu ceramica, gropi de provizii si o economie mixta: vanatoare, cules, pescuit, cultivarea plantelor, cresterea porcului, a cainelui si probabil a gainilor. Pe valea fluviului Yangzi, la Hemudu au fost descoperite unelte agricole vechi de cea. 5.000 i.Hr., iar pe valea fluviului Huanghe agricultura a inceput sa fie practicata de pe la 3.000 i.Hr. in situl de la

Hunamni (Coreea), primele dovezi ale practicarii agriculturii au fost datate pe la 1.200 i.Hr., iar in Japonia, in cadrul culturii Yayoi, abia in jurul anului 400 i.Hr.

Asia de sud-est, Noua Guinee si Pacificul de sud-vest Pe coastele Vietnamului si Thailandei neoliticul s-a manifestat incepand cu mileniul 3 i.Hr. Se producea ceramica, se cresteau caini, porci si vite. intre 2.300 si 1.700 i.Hr. au fost datate primele manifestari ale economiei neolitice din Filipine, care au fost rezultatul unor colonizari din China prin Taiwan. In arhipeleagul Bismarck din sud-vestul Pacificului, inceputurile neoliticului pot fi plasate injur de 1.500 i.Hr.

Africa

Au existat diferente cronologice semnificative intre diferitele regiuni africane. In vestul Saharei ceramica apare pe la 6.120 i.Hr. in Fezzan si 6.720/6.100 i.Hr. la Hoggar. Primii pastori in vestul si centrul Saharei apar pe la 7.100 i.Hr. si au locuit pana la 2.900 i.Hr.

In cadrul asezarii de la Amekni - intr-un nivel datat prin analize polinice pe la 6.000 i.Hr. a fost observat un fenomen de defrisare. Cresterea animalelor asigura baza subzistentei comunitatilor ce locuiau in mileniul 4 i.Hr. in Sahara si Africa de nord.

In Egipt, unde neoliticul este de origine vest asiatica, Fayum A -cea mai veche cultura, a fost datata incepand cu mijlocul mileniului 5 i.Hr. Regiunile vecine din Africa Orientala, Sudanul, Etiopia si Somalia au depins de neoliticul egiptean.

America

inca de pe la 7.000 i.Hr., dupa unele opinii, in masivul Sierra Madr au fost atestate cele mai vechi culturi de ardei, bostan si avocatier, iar pe la 5.000 i.Hr. la Tehuacan (Mexic) era cultivat porumbul. Cea mai veche cultura neolitica preceramica a aparut in Peni abia in mileniul 4 i.Hr.

America de Nord a depins de centrul mexican. Exista dovezi ale prezentei mexicane in Arizona si New Mexico (judecand dupa ceramica, arme si podoabe). Extinderea neoliticului este un proces indelungat. In bazinul fluviului Mississipi perioada de difuziune a agriculturii se intinde intre 2.300 si 800 i.Hr.

2.ASEZARI

Tipuri de asezari

Economia de produtie a influentat caracterul si organizarea interna a asezarilor. Astfel, au existat asezari cu durata de locuire relativ scurta.

indelungata, cu reveniri, asezari deschise sau fortificate. Asezarile fortificate nu aveau intotdeauna un caracter defensiv, uneori erau doar delimitate proprietatea sau terenurile agricole. In general, au fost preferate zonele fortificate natural, colinele izolate, platourile avansate la confluenta vailor sau coastelor maritime.

Primele asezari sedentare au aparut in vestul Siriei, pe valea Iordanului si in Israel, pe la 9.000 i.Hr. Asezarea de la Catai Htiyuk (Turcia), cel mai locuit sit arheologic din Oriental Apropiat, avea o suprafata de 12,5 hectare si 14 nivele succesive de locuire. Ea era inconjurata cu un zid de caramida. Stratul cu vestigii arheologice are o grosime impresionanta, ce atinge uneori 20 m. Populatia a fost estimata la cea. 6.000 de locuitori, in aceeasi regiune, Hacilar I (Turcia) era pe la 5.500 I.Hr. o fortareata cu o curte interioara, in etapa urmatoare, Hacilar II a continuat sa fie o asezare rectangulara fortificata.

Populatiile din prima faza a culturii danubiene traiau in sate fortificate cu palisade. Ele au continuat importul de scoici Spondylus din Marea Egee, pe care le-au depus in morminte. Asezari fortificate cu santuri si palisade au fost identificate la Koln-Lidenthal (Germania) si Darion (Belgia), apartinand primilor agricultori ajunsi in aceste regiuni pe la 5.500-4.800 i.Hr. in neoliticul final, in Europa sudica erau preferate incintele din piatra, fara liant, solide cu turnuri circulare, cum este cazul celor de la Chateau du Lebouse (Franta) si Zambujal (Spania).

in Europa nordica se folosea mai ales lemnul, adesea reamenajandu-se structurile anterioare. Mentionam fortificatia din lemn de la Moulins-sur-Cphon (Franta), datata pe la 2.150 i.Hr., care avea un zid de lemn inalt de 3,50 m si lat de 0,60 m, pe doua randuri, si un sant larg de 7 m.

Habitatele intense au condus la tell-uri numai in Asia si Balcani. Asezarile de tip tell au fost observate in Balcani in cadrul culturilor Starcevo (Iugoslavia si Romania), Sesklo (Grecia). Gumelnita si Boian (Romania si Bulgaria).

Suprafetele asezarilor neolitice au variat in cadrul aceleeasi regiuni, de la o regiune la alta si in timp. Asezarea de la Jarmo (Irak) avea pe la 7.000 i.Hr. o suprafata de 12.500 m², din care 1/3 era ocupata de locuinte. Cele 25 de locuinte aveau fiecare un numar de 5-7 persoane, iar asezarea un total de 125-175 locuitori. Asezarea de la Domuztepe (Turcia) avea in mileniul 6 i.Hr. o suprafata de aproximativ 20 hectare. Dimensiunile asezarilor erau in jur de 5.500 m^: la Tell Azmak (Bulgaria), 4.800 m² la Cascioarele (Romania), 7.500 m² Ia Koln-Lidenthal (Germania) si 15.000 m² la Habasesti-Cucuteni (Romania), in perioada 6.000-4.500 I.Hr.,

primele asezari din centrul Frantei (Gard, Vaucluse si Leucate) erau de dimensiuni modeste ce nu depaseau 5.000 m², in neoliticul mijlociu, in aceeasi regiune, unele asezari ajung la cateva zeci de hectare de-a lungul vailor aluviale si campiilor cu sol fertil, in general insa, in Europa, in mileniul 3 i.Hr., siturile nu depasesc 4-5 hectare in zonele de campie si 3 ha in zonele de deal.

in Asia de est, asezarea de la Pentoushan (China) avea p suprafata de cea. 10.000 irr si arata ca o movila inalta de 3-4 m, iar cea de la Itatsuke (Japonia) avea o forma ovala cu diametrele de 110x80 m.

Tipuri de locuinte

Cele mai vechi ramasite arhitectonice raman cele din Orientul Apropiat, descoperite in situl de la Qermez Dere, in nivele datate in mileniul 9 i.Hr. Locuintele rotunde aveau unul sau doi stalpi. Cand ele au fost abandonate, schelete umane au fost plasate pe podea, indicand un fel de ritual, in aceeasi regiune, in mileniul 8 i.Hr., peretii locuintelor de la Jericho (Israel) erau ridicati din caramizi crude. La Nahal Oren (Israel) sub locuintele mici rotunde sau semiovale ingropate se aflau numeroase gropi de provizii.

in asezarea de la Jarmo (Irak), casele aveau un plan neregulat si pereti Intuiti. Anexele lor erau depozite si oboare pentru animale. Locuinte cu peretii din caramizi de pamant au fost gasite in situri neolitice din vestul Iranului in jurul anului 6.000 I.Hr. (Tepe Aii Kosh, Tepe Guran, Ganj Dareh Tepe si Haji Firuz Tepe).

in Anatolia materialul folosit pentru construirea peretilor locuintelor erau caramizile nearse. Locuintele construite din caramizi crude si lemn de la Catai Huyiik (Turcia) aveau intrarea prin acoperis, iar intre ele nu existau strazi. Unele cladiri aveau camere speciale pentru stocare de cereale, in asezarea de la Asikli Hyik (Turcia) din prima jumatate a mileniului 7 i.Hr., cladirile de caramida nearsa aveau ziduri pastrate pe o inaltime ce atingea uneori 1,50 m.

Evolutia relatiilor dintre locuinte si implicit dintre oamenii care le-au locuit, poate fi urmarita pentru o perioada lunga de timp in Grecia, in mileniul 7 i.Hr., locuintele preferate au fost cele de forma rectangulara pe teritoriul actual al Israelului, in estul Greciei si Thessalia. in cadrul neoliticului timpuriu si mijlociu la Sesklo (Grecia) facilitatile de bucatarie erau in spatii deschise intre case, ceea ce arata ca o invitatie la mese comune, in neoliticul tarziu, la Dimini (Grecia) facilitatile externe sunt pastrate, dar au fost inconjurate de ziduri, ceea ce ar putea indica

impartirea asezarii in arii rezidentiale, in neoliticul final s-a trecut la izolarea familiilor prin construirea extensiilor de bucatarie in interiorul locuintei la Sitagroi (Grecia), ori includerea intr-o curte delimitata de un zid, ca la Pevkakia (Grecia). La Nea Nikomedia (Grecia), intre 6.200 si 5.300 i.Hr., peretii locuintelor rectangulare, de 8-11 m lungime, erau construiti in sistemul paianta, din nuiele lutuite. in neoliticul mijlociu satele din Thessalia raman deschise, cu case rectangulare sau patrate care ajung pana la o lungime de 20 m (Sesklo). in acelasi timp, Dimini este imprejmuit cu un val circular.

in nordul Peninsulei Balcanice, in asezarea de la Vinca (Serbia) locuintele erau construite deasupra solului din impletitura de nuiele lutuita. Ele aveau o singura incapere in nivelul timpuriu si 3-4 camere in cel tarziu.

in cadrul culturii danubiene, care a cuprins Europa centrala si o parte de celei de vest (Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Germania, Olanda, Belgia si o parte a Frantei), locuintele erau rectangulare cu pereti sustinuti de stalpi verticali si acoperis. Lungimea lor varia intre 15 si 50 m, iar latimea intre 5 si 7 m. Fiecare locuinta adapostea familii extinse de cea. 20 de persoane, iar o comunitate avea intre 200 si 400 de persoane. Pe malurile lacurilor din Elvetia au fost construite case din lemn, asezate pe piloni, numite palafite. Skara Brae, un sit din insula Orkney la nord de coasta Scotiei, a fost ocupat permanent intre 3.100-2.500 i.Hr. Casele erau apropiate si partial arse deliberat pentru o mai buna protectie impotriva umezelii oceanice.

in cadrul culturii Jeitun din Turkmenistan, in mileniul 6 i.Hr. casele erau rectangulare cu o singura camera construita din blocuri cilindrice de argila. Casele semiingropate de la Pentoushan (China) aveau in interior uneori instalatii de foc.

Unele pesteri au continuat sa fie locuite. Astfel in pestera de la Mugharet el-Wad (Algeria), cu lungimea de 85 m, latimea de 12,5 m si inaltimea de 10 m, a fost identificat un strat cultural, cu o grosime de la 0,30 m pana la 1,20 m, apartinand culturii natufiene.

3. ECONOMIA

Caracteristici generale

Tranzitia de la vanatoare si cules la dependenta de productie a fost gradata, iar in unele regiuni ale lumii nu a fost finalizata niciodata. Plantele si carnea de animale domestice erau suplimentate cu peste si carne de animale salbatice. Agricultorii neolitici locuiau in mici asezari

formate din locuinte si adaposturi pentru animale si oameni, cladiri anexe, inconjurate de campuri cultivate. In neolitic au aparut si primele orase, ca de exemplu Jericho (Israel, 9.000 i.Hr.), ce au stimulat producerea unui surplus de hrana.

Activitatile economice s-au diversificat mult. Pe langa cele destinate subzistentei (agricultura, vanatoarea si pescuitul) s-au practicat mestesuguri care satisfaceau necesitati cotidiene noi (construirea de case, confectionarea de mobilier, realizarea de obiecte de port, podoabe si recipiente din metal, piatra sau ceramica).

Cultivarea plantelor

Dealurile din Asia de sud-vest si zonele forestiere europene erau favorabile pentru practicarea agriculturii. Egiptul depindea de nivelul apelor Nilului si aluviunile sale, pe cand locuitorii dintre Tigru si Eufrat depindeau atat de nivelul apelor celor doua fluvii, cat si de irigatii. Cei din apropierea fluviului Huang He au dezvoltat simultan un sistem de irigare si drenare pentru a controla cresterile bruste ale apelor in zonele meandrelor. in asezarea de la Itatsuke (Japonia) apa era adusa printr-un canal trasat pe marginea terasei inalte pentru campurile de orez de pe terasa inferioara. Campul era segmentat de portiuni separate de mici canale de 0,50 m latime si 0,10 m adancime.

in scopul obtinerii de noi terenuri pentru cultivarea plantelor, au fost facute defrisari masive, conform datelor furnizate de analizele polinice din Franta, Tarile de Jos, Anglia si Polonia. Solurile aveau o productivitate scazuta, fapt ce impunea rotatia ciclica.

Cele mai vechi unelte au fost facute din lemn si piatra. Secerile sau cutitele cu lame din piatra se foloseau la recoltarea graului. Ca plantator se foloseau crengi mai mult sau mai putin prelucrate.

Principalele plante de cultura erau graul si orzul (Orientul Mijlociu si Europa), meiul (Europa, Asia si Africa), fasolea (America Centrala si de Sud), porumbul (America). Plantele complementare erau mazarea, lintea si pepenele in Lumea Veche, bostanul, floarea soarelui, plantele cu tuberculi in America, Africa, insulele din Asia de sud-est, inul si bumbacul in Africa si America.

Agricultura neolitica timpurie s-a practicat in Asia de sud-vest pe teritoriile actuale ale statelor Iran, Irak, Israel, Iordania, Siria si Turcia, in sudul Asiei in Thailanda, in Africa de-a lungul Nilului in Egipt, in Europa in Macedonia, Thessalia, Thracia si de-a lungul Dunarii.

Cele mai vechi evidente ale practicarii agriculturii au fost in jumatatea vestica a "Semilunei Fertile' din Asia de sud-vest, tinutul de stepa si oazele din valea mijlocie a Eufratului. In situri arheologice din mileniul 8 i.Hr. la Jericho (Israel), Tell Aswad, Tell Abu Hureya (Irak) si in mileniul 7 i.Hr. la Beidha (Israel), Ramad, Bouqras, Jarmo (Irak), Aii Kosh (Iran), Caynu si Hacilar (Turcia) au fost gasite resturi de cereale si fructe, in cealalta parte a Asiei, gropile de provizii din China puteau stoca pana la 100 de tone in jurul anilor 6.000 i.Hr. la Cishan, respectiv 120 tone in jurul anilor 5.000 i.Hr. la Hemudu.

in Europa, plantele erau cultivate pe la 7.300 i.Hr. in Franta, 7.500/7.300 i.Hr. la Karanovo si Chevidar (Bulgaria), pe la 6.500/ 6.400 i.Hr. in cultura ceramicii lineare dunarene, in jur de 6.300 i.Hr. in Rhenania, respectiv intre 6.200/6.100 i.Hr. in zona Parisului, la sfarsitul mileniului 7 i.Hr. si in prima jumatate a mileniului 6 I.Hr. la Fontanelle si Torre Cane (Italia). In America primele plante au fost cultivate la Tehuacan (Mexic) pe la 4700-4500 i.Hr.

Graul apare dupa 9.500 i.Hr. la Caynu si 8.000 i.Hr. la Catai Huytik (Turcia), pe la 8.100 i.Hr. la Knossos (Creta), Nea Nikomedia si Franchti (Grecia). Graul si orzul au fost cultivate in mileniul 8 i.Hr. in Orientul Mijlociu, pe la 6.500-6.100 i.Hr. la Cueva de los Murcilagos (Spania) si intre 5.300 si 4.700 i.Hr. la Mehrgarh (India).

Orezul era cultivat in China si Asia de sud-est pe la 5500 i.Hr., in cultura Harappa in perioada 2.600-1.900 i.Hr., la Khok Phanon Di (Vietnam) intre 2.000 si 1.500 i.Hr. si la Gua Sireh (Malaezia) pe la 2.334260i.Hr.

Legumele au fost atestate in Macedonia si Thessalia pe la 6.000 I.Hr., iar strugurii la Sitagroi pe la 4.500 I.Hr. Urme de haine din bumbac au fost descoperite la Mohenjo-Daro (India), in complexe arheologice datate intre 5.000 i.Hr. si mileniul 3 i.Hr.

in neolitic existau cunostinte privind producerea painii prin dospit si se produceau bauturi fermentate precum vinul (Grecia, Turcia) si berea (Egipt, Mesopotamia).

Cresterea animalelor

Animalele domestice au provenit din cele salbatice prinse de oameni. La inceput ostatece in oboare de lemn, vedeau in om inca un vanator. Treptat ele acceptau compania omului si chiar dependenta de hrana oferita de acesta.

Pastoritul s-a dezvoltat probabil mai tarziu decat cultivarea plantelor. Transhumanta presupunea ca un anumit numar de sateni sa insoteasca regulat turmele, fapt care a condus la o economie pastorala in anumite regiuni.

in Lumea Veche au fost domesticite cainele, oaia, capra, porcul, calul si boul, altele precum lama, alpaca, porcul de Guineea si curcanul in Lumea Noua. Unele animale, pe langa carne ofereau si alte produse (lapte, lana), fapt pentru care erau intretinute o perioada mai lunga de timp.

Lupul-stramosul cainelui, traia in Eurasia cu aproximativ l ,5 milioane de ani in urma. In Paleoliticul superior lupii erau companioni ai omului pe langa marile prazi, in special mamuti. El a fost acceptat pentru vanatoare inca la inceputul Pleistocenului, datorita simtului olfactiv foarte dezvoltat. Cainele a fost, probabil, primul animal domesticit de om pe la 10.000 i.Hr., si cu siguranta el era prezent in compania omului in Orientul Apropiat pe la 7.000 i.Hr. Consumarea cainelui in Germania mijlocie si in nord-estul Frantei a fost un fenomen izolat in neoliticul timpuriu, respectiv mijlociu si final.

Descoperirile arheologice atesta oaia domestica pe la 8.500 i.Hr. la Ras Shamra VC l (Siria) si 8.900 i.Hr. la Karim Shahir (Irak). Capra domestica a fost descoperita in contexte din mileniul 8 i.Hr. la Jericho (Israel), 7.75585 i.Hr. la Tepe Asiab (Turcia), 7.400 i.Hr. la Tell Abu Hureya (Irak), 7.000 i.Hr. la Ganj Dareh si 'Ain Ghazal (Iran), Beidha (Israel). Caynu (Turcia), intre 6.980 si 6.400 i.Hr. la Cafer si Asikli (Turcia), pe la 6.600 i.Hr. la Damasc (Siria).

Descoperirile de la Ras Shamra (Siria) si Hallan Cerni (Turcia) atesta prezenta porcului intre animalele domestice inca de pe la 8.000 i.Hr. Capra, oaia si porcul apar in mileniul 8 i.Hr. in Balcani, mileniul 6 i.Hr. animalele domestice ajung in Europa Occidentala pe doua cai, prin bazinul carpatic si prin Italia. Unii specialisti considera ca inca de pe la 5.000 i.Hr. lama era domesticita in Peru.

Vanatoarea

in neoliticul vechi hrana produsa de om era adesea inferioara cantitativ celei obtinute prin vanatoare, pescuit si cules. Animalele vanate reprezentau cea. 90 % la Suberde in Turcia. In unele situri s-a constatat existenta vanatorii specializate. Astfel, oasele de gazela salbatica constituiau 36,91% la Jericho si 90% laNahal Oren (Israel).

Desi in cadrul dietei cotidiene predominau clar animalele domestice, cele salbatice erau si ele prezente, in pestera de la Franchthi (Grecia)

predominau oaia si capra (70-85%), urmate de porc (5-15%). In nivelul Starcevo de la Divostin (Iugoslavia), animalele domestice (bovine, ovicaprine, porci si caini) reprezentau 91,55%, restul reprezentand animale salbatice (cerb, mistret, ursi si lupi). La Starcevo animalele domestice au reprezentat 74,09% (bovine, ovicaprine, porcine si caini), iar restul animale salbatice (cai, cerbi, capriori, porci si ursi).

Pescuitul

La Jarmo (Irak) prinderea pestelui si crabului erau ocupatii sezoniere. Pescuitul se practica in lacurile din Elvetia si pe Dunare. In Gothland (Danemarca) au fost descoperite 5.343 de oase de peste si numeroase carlige de pescuit. La Khartoum (Sudan) au fost gasite harpoane de os pentru pescuit. In mileniul 3 i.Hr., in Siberia este atestata prinderea pestelui de apa dulce cu harpoane si carlige. Primele oase de peste din Australia provin de la Fromm's Landing, unde au fost datate cu C 14pela2.850100i.Hr.

Pescuitul molustelor se practica pe la 5-6.000 i.Hr. in Europa si America de nord, iar pe la 4-5.000 i.Hr. in Peru. La Saliagos (Grecia) au fost identificate 37 de specii marine consumate.

Mestesugurile

Principalele mestesuguri practicate in neolitic au fost mineritul, productia ceramicii, prelucrarea pietrei, lemnului, metalului, osului, torsul si tesutul etc.

Extragerea de materii prime se facea in cadrul unor exploatari de suprafata sau in subteran (puturi sau galerii). Se extrageau obsidiana in insula Melos, chihlimbarul pe coasta de sud-est a Marii Baltice, sarea in cadrul culturii Pleszow (Polonia), cuprul in Polonia, Portugalia si sudul Scandinavici, cuprul si plumbul la Aii Kosh, Cayonu si atal Hiyik (Turcia), Sitagroi, Kephala (Grecia) si Balomir (Romania).

Productia ceramicii

Inventia ceramicii este comparabila cu cea a agriculturii. In fapt, daca paleoliticul inseamna industria uneltelor din piatra, neoliticul se confunda cu cea a ceramicii. Ceramica este lutul intarit permanent prin ardere. Activitatea de productie a ceramicii presupune o serie de etape obligatorii pentru obtinerea unui produs de o calitate cat mai buna.

Olarul poate scoate unele impuritati ale materialului natural si deseori include altele care dau vaselor anumite proprietati. De exemplu, granulele grosiere (nisip, pietricele fine) ajuta vasele sa isi mentina forma

si sa reziste in timpul arderii. Lutul este modelat intre palme intr-o forma alungita, apoi intr-un inel sau o sfera din care se construieste vasul.

Modelarea la roata este o tehnica mai avansata. Roata olarului a fost inventata in mileniul 4 I.Hr. Ea este un disc plat care se invarte orizontal pe un pivot. Cu o mana in interior si alta in exterior se construieste forma vasului dintr-o sfera de lut care este modelata uniform prin invartirea rotii. Gordon V. Ghilde considera ca olaritul era ocupatia femeilor.

inainte de ardere vasele erau puse la uscat. Dupa uscare ele se puneau in cuptor si arse la foc deschis la temperaturi de 650-750 C. Vasele din lut bogat in fier arse oxidant (cu mult aer) capatau culoarea rosie, iar daca arderea era reducatoare se obtineau culori de la gri pana la negru.

Decorarea vaselor se putea face inainte sau dupa ardere. Pe suprafata partial uscata, se puteau face incizii, aplica stampile sau impresiuni. inainte sau dvipa ardere peretii vaselor se puteau lustrui. Slipul putea fi aplicat prin bai ale vaselor intr-o solutie de lut lichid fin.

Mici recipiente de argila nearsa apar la Mureybet (Siria) pe la 8.000 i.Hr. Cea mai timpurie ceramica arsa a fost descoperita la Catai Huyiik (Turcia) si datata pe la 6500 i.Hr. Din lut ars au fost confectionate statuete de cult acoperite cu slip si pictate cu rosu si vase de culoare gri, bej sau rosie decorate uneori cu linii orizontale simple. Ele erau arse in cuptoare cu camera separata de ardere, in asezarea de la Hacilar 11 (Turcia) au fost identificate 2-3 ateliere ceramice.

in Grecia, cea mai veche ceramica a fost datata la Nea Nikomedia pe la 6.200 i.Hr. in Peninsula Balcanica, ceramica monocroma de la Donja Branjevina a fost datata cu C 14 intre 6.200 si 5.800 I.Hr.

Pe la 5.500 i.Hr. au existat populatii care produceau ceramica primitiva (vase cu gat lung, boluri, cupe cu picior) rara a le arde in cuptoare sau intr-un spatiu inchis la Yarmouk, Hamadiya (Iordania) etc.

Cele mai vechi obiecte ceramice din nordul Mesopotamiei dateaza din mileniul 5 i.Hr. La Samarra au fost descoperite figurine umane si animale pictate cu culori de la rosu la maron si negru, in aceeasi perioada. in Persia se produceau vase pictate cu motive geometrice peste slipul deschis la culoare.

In China mileniului 2 i.Hr.. vasele ceramice incep sa fie modelate cu mana si finisate la roata. La Cansu (nord-vestul Chinei) vasele din cultura Pan-shan (cea. 2600 i.Hr.) de factura fina erau arse la roz sau rosu-maron si pictate cu linii in forma de S.

in America de Sud ceramica cea mai timpurie a fost gasita in siturile din Ecuador (cea. 3200 i.Hr.). Mult mai tarziu, in Peru a aparut

stilul Chavin caracterizat de motive de decor in forma de jaguar (800-400 i.Hr.). Cele mai vechi produse ceramice din America centrala provin din Valea Mexico (1500-1000 i.Hr.). Caracteristice culturii Olmec de pe coasta glofului sunt figurinele naturaliste goale in interior. La Teotihuacan, in platoul central erau caracteristice vasele policrome cu trei picioare produse in tipar.

Metalurgia

Primele manifestari ale metalurgiei isi au inceputurile in neolitic. Dar metalul, fie ca era plumb, aur sau cupru a ramas o prezenta de exceptie in aceasta perioada. Primul metal obtinut a fost plumbul. Dovada sunt cele 13 perle din acest metal au fost descoperite la Catai Hiiyiik, datate la inceputul mileniului 6 i.Hr.

Metalurgia aurului si argintului

Sursele principale de aur din Europa au fost in Muntii Apuseni (Transilvania) si Muntii Wicklow (Irlanda). Pentru topire, aurul necesita o temperatura de l .063C.

Cele mai vechi obiecte de aur din lume provin din cadrul complexului cultural Karanovo VI - Gumelnita - Varna din Bulgaria si Romania. Tehnica au rpouss a fost folosita pentru decorarea pieselor de aur din mormantul de la Varna (Bulgaria), in mileniul 4 i.Hr. aurul era produs in putine situri din Iran, Mesopotamia, Turcia si Europa. Printre obiectele de aur din mileniul 4 i.Hr. se numara figura zeitei de la Ruse (Bulgaria) si discuri mici perforate la Tibana (Slovacia). Pandantivi din aur au aparut in neoliticul final la Sitagroi si Sesklo (Grecia).

Argintul este cunoscut inca din mileniul 5 i.Hr. in Turcia si la inceputul mileniului 2 i.Hr. in Marea Britanic si Peninsula Iberica.

Metalurgia cuprului

in mileniile 8-7 i.Hr., la Ergari Maden si Caynu Tepesi (Turcia) a fost folosit cupru nativ, in mileniul 5 i.Hr. cuprul era obtinut la Tepe Ghabristan si Tall-i-Iblis (Iran). Cele mai vechi urme de obtinere a cuprului nativ in Europa provin de la Balomir (Romania), unde au fost gasite in contexte arheologice datate intre 5.900-5.300 i.Hr. intre 5.300-4.700 au fost datate perlele de cupru descoperite la Sitagroi , (Grecia). La Sesklo si Knossos au fost descoperite topoare din cupru datate m neoliticul final.

in mileniul 5 i.Hr. au aparut dovezi de topire si turnare in lingouri in Bulgaria, in mileniile 5-4 i.Hr., in mina de la Aibunar (Bulgaria) au fost extrase aproximativ 30.000 de tone de minereu de cupru ce continea

3% metal, din care au fost obtinute cea. 1.000 tone cupru, in Europa sudica si de vest cuprul este atestat la Terrina (Corsica) in mileniul 4 i.Hr., iar in mileniul 3 i.Hr. in Languedoc (Franta).

Torsul

Primele inceputuri ale industriei textile apar in asezari neolitice din Egipt si Orientul Apropiat. Oamenii au invatat sa rasuceasca firul de fibre vegetale in jurul anilor 8.000 i.Hr. Lana a fost probabil prima fibra animala folosita la confectionarea hainelor pe la 6.000 i.Hr.

Locuitorii de pe malul Lacului Fayum (Egipt) cunosteau inul, cei din Elvetia canepa, in valea Indusului se cultiva bumbacul, iar in Mesopotamia se folosea lana. Cele mai timpurii haine tesute in Europa de sud-est au fost din lana, in China din matase, iar in India, Peru si Cambodgia din bumbac. Majoritatea specialistilor considera ca razboiul de tesut vertical era deja utilizat in neolitic.

Comertul

in privinta schimbului intern, economia nemonetara presupunea existenta unor schimburi prin reciprocitate, in interiorul satului sau tribului transferul de bunuri se facea intre indivizii care interactionau social.

Mecanismul comertului extern consta in mai multe cai. Schimbul linear (down-the-line exchange) a fost observat in comertul cu obsidiana. Fiecare sat din cadrul aceleiasi culturii primea o parte din obsidiana de la vecini pe o raza de cea. 300 km de sursa. Peste aceasta distanta se constata o scadere masiva a consumului de obsidiana.

Lantul schimburilor cu obiecte de prestigiu (podoabe din scoici Spondylus sau Dentalium, piese de metal si chihlimbar) cuprindea schimburile intre persoane importante, care nu foloseau aceste obiecte in viata cotidiana. Astfel de obiecte ajungeau la distante foarte mari. in neolitic bratarile de tip Spondylus gaederopus de origine egeeana au aparut de-a lungul Dunarii in cultura Gumelnita (Romania), iar obsidiana din insula Melos a aparut in insulele Antipatros si in situl de la Franchthi (Grecia) inainte de 6.500 i.Hr. si la Knossos pe la 6.000 i.Hr. Mentionam ca in Melos nu au fost identificate asezari, deci erau doar expeditii pentru obtinerea de materii prime.

Comertul extern cu intermediari, un fel de semi-specialisti, continea marfurile solicitate. Comerciantul era rareori producator, motivul era profitul, ceea ce determina un comert neregulat. In functie de posibilitatile de transport, frecventa era radiala.

in cazul comertului directionat, obiectele erau transportate de la sursa direct la destinatia specifica. Bunurile constau, in general, in materii prime. Nu este un comert regulat si distributia produselor comercializate nu este simetrica.

in Mediterana occidentala au fost descoperiti in Sardinia idoli de marmura adusi din Cyclade, in delta raului Rhon a fost gasita ceramica cipriota, placi reprezentand figuri feminine de tip minoic au fost descoperite in Malta si Sicilia, iar obiecte minoice din cupru in Italia de nord.

Transportul

Pe uscat drumurile urmau vaile marilor fluvii si rauri. Astfel, drumurile chihlimbarului brazdau Europa de-a lungul raurilor Vistula, Narew, Note, Warta si Oder.

in zona Australiei si Noii Guinee navigatia a inceput pe la 40.000 i.Hr., iar in Europa cu certitudine in mileniul 10 i.Hr., odata cu importul de obsidiana din insula Melos in Grecia.

in neolitic corabiile ajungeau pana la lungimea de 35 m, puteau parcurge o distanta de pana la 1.000 Km si transporta cea. 100 de persoane. Din neolitic dateaza si prima dovada a existentei panzelor, asa cum rezulta din reprezentarea unui model de barca intr-un mormant din perioada El-Obeid (Sudan).

4. VIATA SOCIALA

Observatii demografice

In comparatie cu mezoliticul, se poate spune ca neoliticul a reprezentat o explozie demografica. Populatia estimata pentru neolitic la nivelul intregii planete a ajuns la 60-70 milioane locuitori.

Numarul de locuitori din asezarile neolitice a variat de la o regiune la alta si de la o perioada la alta, in functie de resursele economice si gradul de valorificare al acestora, in mileniul 7'i.Hr., in Thessalia existau asezari sedentare cu 50 pana la 300 de locuitori iar asezarea Hacilar I (Turcia) avea aproximativ 100 de locuitori, in a doua jumatate a mileniului 4 i.Hr., in asezarea de la Hierakonpolis (Egipt) locuiau aproximativ 5.000 de persoane.

Conformatia scheletului si starea de sanatate a oamenilor din neolitic reprezinta o preocupare recenta a specialistilor in antropologie. Afectiunile observabile pe oasele scheletelor indica vechimea unor boli. Leziuni inflamatorii ale oaselor au fost

identificate la schelete descoperite in neoliticul din Grecia, Franta si Marea Britanic, precum si in eneoliticul din Ungaria. De asemenea, tuberculoza a fost indentificata intr-un cimitir neolitic din Germania. Trepanatia era folosita in neolitic in Europa.

Miscari de populatii

Cauzele principale ale miscarilor de populatii in neolitic sunt catastrofele ecologice (desertificarea mai ales), epuizarea sau cautarea unor soluri fertile, in conditiile favorabile create de restrangerea suprafetelor ocupate de paduri.

in neoliticul timpuriu si mijlociu au avut loc o serie de miscari de populatii in Orientul Apropiat si Balcani. Dupa expansiunea spre nord a culturii Starcevo, in sudul Greciei a patruns cultura Sesklo, cu analogii in Siria. Datorita climei dificile, in mileniul 6 i.Hr., asezarile din valea Iordanului au fost abandonate, in mileniile 5-4 i.Hr., populatii de pastori din desertul siriano-arab au reocupat regiunea, aducand cu ei economia de productie si noi tehnologii ceramice.

Fenomenul de desertificare a Saharei a inceput sa se accelereze inca din mileniul 4 i.Hr., ceea ce a condus la migrarea brusca a populatiei umane catre zona Nilului si catre sud, incepand de la mijlocul mileniului 3 i.Hr. pana in secolul 3 i.Hr.

in Europa de est, grupe de populatii din spatiul de la nord de Muntii Urali au migrat in regiunea Volga-Uka, zona nord-est a Rusiei, Finlanda si nord-estul Poloniei in mileniul 4 i.Hr. Ei au difuzat acolo ceramica decorata cu pieptenele si cu alveole.

in mileniul 3 i.Hr., populatiile nomade indoeuropene cu kurgane au patruns in Europa. Aceste populatii cu ceramica decorata cu snurul si morminte tumulare par sa fie inrudite cu comunitatile neolitice de tip Cucuteni-Tripolje. Expansiunea lor spre vest a atins Mediterana occidentala, Africa de nord, Franta, Italia, Olanda, Anglia, Scotia si Irlanda.

Migratiile din Noua Guinee si sud-estul Asiei au dus la popularea Oceaniei, Microneziei, Polineziei si Noii Zeelande, intre 4000 si 900 i.Hr. in America au avut loc doua migratii ale cultivatorilor de porumb, care au pornit din zona Caraibelor si au atins Peru.

Organizarea sociala

Noul tip al economiei de productie a influentat, cum era normal, structura si evolutia sociala din cadrul comunitatilor teritoriale locale sau chiar din regiuni mai mari. Societatea tribala fara o structura de guvernare este specifica neoliticului dupa opinia antropologului Lewis

Henry Morgan (1871), care include neoliticul in stadiul numit "barbarie'.

Neoliticul a fost perioada in care comunitatile umane s-au scindat definitiv in familii sau grupuri de familii. In general, se considera ca in cadrul comunitatilor de agricultori rudenia se transmitea pe linie materna, in timp ce in comunitatile de pastori descendenta se stabilea pe linie paterna.

Analizand topografia unor asezari din Peninsula Balcanica, centrul Europei etc. se constata aparitia unor locuinte familiale de mici dimensiuni, care aveau de obicei, in jurul lor, anexe gospodaresti, stabilimente pentru cresterea animalelor si uneori chiar terenuri cultivable.

in neolitic a aparut proprietatea individuala (familiala) asupra mijloacelor de productie (unelte) sau bunurilor materiale (pamantul cultivabil, turmele de animale domestice, obiecte individuale etc.), care substituia in mare parte vechea proprietate comuna. Proprietatea privata asupra terenului cultivabil se instituia prin defrisare, asanare, drenare si evident cultivare. Cel care intreprindea aceste operatiuni avea proprietatea asupra recoltelor anuale, cat si pe termen lung asupra terenului cultivat. De asemenea, intrau in proprietate privata animalele domestice care erau intretinute de familie, locuinta si anexele, construite prin forte proprii in general, uneltele (seceri, topoare, greutati pentru razboiul de tesut, barci, plase de pescuit etc.), accesoriile pentru vesminte si podoabele. Probabil, majoritatea covarsitoare a bunurilor de uz comun ori de prestigiu si majoritatea mijloacelor de asigurarea subzistentei au devenit in aceasta perioada proprietate privata.

Toate acestea reflectau nu doar situatia economica ci si statutul social al unei familii in cadrul comunitatii. O consecinta directa a aparitiei proprietatii private sunt diferentele aparute intre indivizi in interiorul comunitatilor, precum si intre comunitati.

In general se considera ca bogatia in neolitic era reliefata de stocurile mari de alimente vegetale (cereale, leguminoase, fructe) si numarul de animale din cadrul unei gospodarii. Pe langa acestea, statutul social inalt era marcat prin obiecte de uz comun din obsidiana sau metal, podoabe (bratari si cercei din scoici Spondylus) sau bunuri de prestigiu (topoare-sceptre).

Statutul social si prosperitatea materiala erau exprimate nu doar in viata jde fiecare zi, ci si in pregatirile pentru viata de dincolo de moarte, in cadrul necropolelor neolitice apar morminte care aveau un inventar variat ce reflecta cele expuse mai sus. Astfel, unele morminte

aveau un inventar bogat ce cuprindea obiecte din metal (chiar din aur la Varna), podoabe (bratari, margele, cercei), altele doar obiecte ceramice (vase si idoli) sau chiar nu aveau obiecte de inventar.

Paralel in unele regiuni, in anumite perioade au supravietuit viata in cadrul clanurilor (marilor familii) si expresia sa - proprietatea colectiva. Fiecare familie primea un lot de pamant pentru cultivare, dar pasunile ramaneau probabil, proprietatea intregii comunitati. Acesta pare sa fi fost cazul asezarilor care aveau locuinte rectangulare cu lungimi de 15 pana la 40 m si latimi intre 4 si 7 m.

intarirea autoritatilor comunitare sau regionale (tribale) este evidentiata de delimitarile teritoriale si aparitia asezarilor fortificate sau a citadelelor de refugiu. Studiile de specialitate au relevat existenta unor asezari de mari dimensiuni, eventual fortificate, in jurul carora gravitau asezari mici.

5. VIATA SPIRITUALA

Manifestari religioase

Neoliticul timpuriu mai pastreaza inca unele practici rituale tnezolitice si chiar paleolitice. Acestea sunt marcarea corpului cu ocru rosu, cultul craniului, cultul stramosilor, cultul vetrei, cultul fertilitatii si fecunditatii. Apar unele manifestari noi (cultul soarelui, religia dolmenica), iar unele din cele vechi (cultul fertilitatii si fecunditatii) sufera schimbari semnificative.

Ceremonialul religios

Initial, in mileniile 7-6 i.Hr. manifestarile rituale aveau loc in general in cadrul privat al locuintelor, cum este cazul a numeroase descoperiri din Orientul Apropiat, incepand cu mileniile 5-4 i.Hr., ceremonialul religios s-a mutat in lacasuri de cult. Mentionam aici sala cu statuia divinitatii si o vatra pentru ofrande la Eridu (Irak), templele in forma de trifoi in Malta, templul de la Parta, cel miniatural la Cascioarele (Romania) etc.

Uneori se practicau sacrificiile umane "de fundatie' asa cum s-a intamplat in cazul templelor de la atal Hyk (Turcia) si Stonehenge l (Marea Britanic). Sacrificii umane se practicau si in alte ipostaze. Astfel, la Cayonii (Turcia) intr-o constructie cu peretii albi, in trei camere au fost depuse peste 400 de cranii, iar la Tiefenellern (Germania) au fost gasite resturile a 38 de persoane sacrificate, majoritatea de sex feminin. Frecvente erau si sacrificiile la fundatiile locuintelor, dupa cum sugereaza oasele de animale depuse in vase de ceramica la Traian, Trusesti si Habasesti (Romania). In alte cazuri

alaturi de barbatul decedat se sacrificau si depuneau in mormant sotia si sclavii, considerati parte din bogatia acestuia.

Cultul fertilitatii si fecunditatii

In paleolitic cultul fertilitatii si fecunditatii era exprimat constant prin gravuri si picturi rupestre reprezentand dualitatea cal-bizon (masculin-fminin). Neoliticul a reprezentat o schimbare majora a acestui cult, prin materializarea sa in figurine antropomorfe feminine din piatra, marmura, os, corn si mai ales ceramica. Ele sunt extrem de raspandite in Orientul Apropiat si Europa sud-estica, de unde mentionam un vas antropomorf feminin de la Hacilar (Turcia) si Zeita de la Vidra (Romania). In Europa centrala, in cadrul culturii Lengyel (Cehia) au fost descoperite statuete cu bazinul si coapsele exagerate, iar uneori, pe langa atributele feminitatii, figurinele prezinta chiar insemnele certe ale sarcinii, fapt ce confirma conexiunea cu ideea fecunditatii.

Cultul Soarelui

Daca in paleolitic si mezolitic oamenii invocau in practicile lor mai ales creaturi pamantene, din neolitic apar ritualuri religioase legate de divinitati ale cerului, dintre care cea mai cunoscuta este cultul Soarelui. Manifestarile cele mai vizibile ale cultului solar au fost sanctuarele cu axul orientat in asa fel incat la solstitiul de vara soarele aparea in directia axei drumului de acces in sanctuarele din cadrul culturii Windmill Hill (Marea Britanic).

Religia dolmenica

Termenul este folosit de obicei pentru a sugera ideile si manifestarile religioase aflate in legatura cu monumentele megalitice. Deoarece cu mijloacele actuale acestea nu pot fi reconstituite, specialistii se rezuma la observatiile privind elementele surprinse arheologic. Dolmenul - o caracteristica esentiala a acestei religii - este ideea crearii unor morminte colective ale comunitatilor pentru o perioada lunga de timp. La Villeneuve (Franta) intr-un astfel de mormant au fost depusi 100-120 indivizi.

Cultele unor animale

Relatia oamenilor cu lumea animalelor a continuat sa fie stransa. Unele clanuri considerau chiar ca descind dintr-un animal cu care erau intr-o relatie magica, numita totemism de specialistii in studiul religiilor. Scheletele intregi de caini descoperite la Mairy, Arbogast si Bretteuille-Le-Rabet (Franta) reprezinta mai degraba insa expresia materiala a rolului lor de animale de companie.

Rituri si ritualuri funerare. Morminte

Riturile - stabilite in functie de modul_A de tratare a corpurilor decedatilor - au fost inhumatia si incineratia. in neolitic a predominat clar inhumatia, mormintele fiind gasite sub podelele locuintelor, printre locuinte sau in afara asezarilor.

in neoliticul pre-ceramic A din mileniul 8 i.Hr., la Jericho (Israel) mormintele erau sub locuinte. Aceeasi situatie este constatata si pentru mileniul 7 i.Hr. la Beisamoun (Israel) si la Catai Huyiik (Turcia). Mai tarziu, in cadrul culturii Boian (Romania) si la Rudnik Kosovski (Serbia), in aria culturii Starcevo erau dispuse printre locuinte. La Hacilar II (Turcia) si in cultura Hamangia (Romania), mormintele au fost descoperite in afara ariei locuite, ceea ce indica schimbari semnificative in cadrul ideilor religioase si ritualurilor funerare.

La Catai Hiiyiik au fost descoperite peste 50 de morminte individuale, multe de copii. Majoritatea scheletelor nu aveau inventar, dar au existat si exceptii. Astfel, un copil avea in jurul gatului un colier format din 180 de margele de piatra, iar un adult 2 pandantivi de os lustruit.

Cimitirul de la Lepenski Vir (Iugoslavia) avea 170 de morminte. Scheletele descoperite apartin atat tipului Cro-Magnon, cat si celui mediteraneean. in acelasi spatiu balcanic, la Ajmane (Iugoslavia), a fost descoperit un mormant colectiv ce continea 17 schelete datate pe la 5.500 i.Hr., iar in asezarea de la Starcevo (Iugoslavia) au fost descoperite 9 morminte, care aveau cate un coridor.

Cele mai vechi morminte megalitice au aparut in Malta, Sicilia. insulele Baleare. sudul Frantei si sudul Spaniei. Ele sunt sapate in stanca si par niste grote artificiale, dar in ultima regiune au fost inlocuite cu constructii din piatra la suprafata solului care aveau pasaje de intrare. Aceste monumente colective provin din Mediterana orientala si s-au raspandit in Europa de vest si nord-vest. Ruta a fost Iberia atlantica, sudul Marii Britanii, Irlanda, Baltica occidentala si Marea Nordului. Inventarul lor indica o confectionare locala a pieselor, in Europa de vest si de nord numarul monumentelor megalitice este apreciat la 40-50.000. Multe dintre ele continua insa sa fie construite sau reconstruite in epoca bronzului si chiar in prima perioada a epocii fierului.

Manifestari artistice

in timp ce megalitismul era fenomenul caracteristic al artelor majore, in artele minore predominau plastica (antropomorfa si zoomorfa) si ceramica decorata, in neolitic aproape au disparut pictura si gravura rupestra, iar sculptura a supravietuit pe o arie restransa.

Arhitectura

Cel mai simplu monument megalitic este menhirul, adica un bloc din piatra cioplita plantat vertical, pus in legatura cu cultul mortilor. Menhirii apar izolati sau in aliniamente. Unul dintre cele mai cunoscute ansambluri este cel de la Carnac (Franta), care cuprinde aproximativ 3.000 de menhiri.

Uneori menhirii sunt asezati in cerc formand un monument de arhitectura numit cromleh in Franta si henge in Marea Britanic. Acestia inconjurau un mormant ori erau delimitari ale unor locuri de ceremonie.

in Malta se afla 30 de temple construite in jurul anilor 3.000 i.Hr., sau mai inainte, de o populatie venita din Sicilia. Cele mai cunoscute sunt templele de la Ggantija, Trxien, Hagar Qin, Ta Hagrat si altele. Edificiile aveau planul unei frunze de trifoi imprejmuite cu lespezi inalte de 2-4 m. Pentru prima data au fost folosite elemente de arhitectura exterioara prin confectionarea de pietre fasonate si prin ornamentatii cu puncte, spirale duble sau chiar frize de animale, in interior erau locuri amenajate pentru statuete, altare de sacrificii care aveau nise pentru depus ofrande.

Pictura

Figuri de oameni si de animale sunt inca pictate pe stanci, in adaposturi sau la intrarea in grote din sud-estul Spaniei si Africa de nord, Turcia sudica, regiunea Saharei, izolat in nordul Norvegiei si Siberiei. Pictate monocrom cu rosu, brun sau negru la lumina zilei in majoritatea cazurilor, figurile au dimensiuni de numai 15 pana la 20 cm. Sunt reprezentate scene de vanatoare, scene de lupte cu arcasi, dans si magie sau ipostaze cotidiene (femeie cu copil, femeie la cules fructe etc.).

La Catai Huyiik (Turcia), o cladire datata 7.025-6.150 i.Hr., a fost decorata cu aplicatii in relief si pereti pictati, in nivele de la I la XIII, cladirile din aceasta asezare erau decorate cu picturi reprezentand zeitati, oameni, pasari si animale.

Picturi in stilul bosse-ronde au fost descoperite in nordul Africii la Tassili, Acacus si Fozzigiaren. in nordul Libiei, Algeriei, Ciadului si Nigeriei prevaleaza taurii. La Tin Hankaten {Mali) este pictata o ceremonie cu figuri umane sarind peste tauri, in regiunea Fezzanese (Nigeria) erau figurati oameni mascati; oameni cu masti de sacali au fost pictati la Wadi Zreida. in pestera de la Wadi Tilizahren au fost gasite picturile a trei girafe si cateva vite, precum si figuri umane cu masca de animale pe cap.

Descoperirile de la Tassili au fost datate in neoliticul mijlociu si cel tarziu, iar la Fozzgiaren pe la 6.122100 i.Hr.

Obiecte gravate

Placi de sist decorate cu spirale si linii in val sau romburi au fost depozitate in mormintele megalitice. La New Grange (Irlanda) ele erau dispuse pe coridorul din fata intrarii in pavajul ce conducea catre camera centrala, in regiunea Fezzan (Libia) au fost descoperite pietre gravate cu figuri de animale si umane, la Wadi Berdjush cu pachiderme, in timp ce la Mathrndush si El Uarer erau gravati elefanti, rinoceri, hipopotami, vite si oameni, in una din reprezentarile de la Wadi Berdjush sunt figurati trei elefanti si un om cu cutit in mana in spatele primului elefant, apoi inca doi oameni in spatele ultimului elefant. Rezulta ca figurile umane sunt adaugiri ulterioare.

Sculptura. Figurine din lut ars si marmura

in cadrul sculpturii predomina figurile umane, reprezentarile de animale fiind mai rare. Catre sfarsitul perioadei apar statuile menhir sculptate pe o singura fata. Ele reprezentau idoli feminini sau masculini redati in basorelief putin adancit. Aria de raspandire a acestor statui se intinde din Franta pana in Japonia. Dintre toate, cea mai cunoscuta este statuia-menhir feminina descoperita la Saint-Sernin (Franta), inalta de 1,20 m, ea are redate coafura, elemente de imbracaminte si podoabe.

Statuetele din ceramica, inalte de pana la 30 cm, sunt frecvente in Europa de sud-est, fiind prezente obisnuite in casele din Turcia, Grecia si Balcani. Exceptionale sunt statuetele numite Ganditorul si femeia sa descoperite la Cernavoda, in cadrul culturii Hamangia (Romania), datate in mileniul 4 i.Hr. Statuete din ceramica au fost descoperite si in aria culturii Cucuteni (Romania).

in cadrul culturii Lengyel din Cehia, figurina de la Strlice are bazinul si coapsele exagerate, bratele ca niste proeminente conice, iar capul ca un buton. Figura de la Hlubok Masuvky (Cehia) are mainile in pozitii naturale intinse inainte din coate si fata ridicata in sus. Figurine zoomorfe, antropomorfe si altare au fost descoperite si la Vinca (Iugoslavia).

Figurine feminine plate din marmura au fost descoperite la Karanovo (Bulgaria), iar in neoliticul din Romania au fost gasite figurine plate din os lustruit.

Figurine abstracte din piatra si os decorate cu motivul ochilor au fost gasite din Spania (Valencia, Navares) pana in nordul Europei, in Marea Britanic au fost descoperiti cilindri decorati astfel la Calderstones.

Arfa decorarii ceramicii

Traditia ceramicii pictate a fost adusa in Europa de colonisti neolitici veniti din Turcia. Familia ceramicii fine cu slip rosu pictata cu motive geometrice albe a fost identificata in Grecia in cadrul culturii SeskJo, Karanovo in Bulgaria, pe teritoriul Romaniei in cadrul culturii Cris si de-a lungul Dunarii mijlocii ca manifestari ale culturii Starcevo. Olarii de tip Sesklo produceau o ceramica fina in cadrul careia se remarcau cupele cu picior si torti pictate inainte de ardere cu rosu pe alb sau alb pe rosu, cu motive rectangulare sau triunghiuri.

Catre sfarsitul mileniului 4 i.Hr., pe teritoriile Romaniei si Ucrainei a aparut cultura numita Cucuteni (Romania) si Tripolje (Ucraina), in care influentele balcanice se integreaza fondului local Cris. Predominau spiralele realizate prin neacoperirea suprafetei de culoare rosie. Motivele curbe realizate in alb si rosu sunt delimitate de incizii adancite, in fazele ulterioare pictura cu culoare neagra a luat locul liniilor de borduri incizate, ajungandu-se astfel la o pictura tricroma la Trusesti si Traian (Romania).

In Cehia si Germania s-a folosit masiv motivul arcadei incizat ca forma de decor. La Svino (Danemarca) a fost gasit un vas decorat cu motivul ochilor si triunghiuri.

Vasele antropomorfe sunt prezente in a doua jumatate a mileniului 4 i.Hr. in cadrul culturii Tisa (Ungaria). Un vas din cadrul acestei culturi reprezinta o femeie asezata pe un scaun, cu bratele indoite din cot duse in fata, pe langa corp. Lipseste capacul care reprezenta capul. Un vas similar de la Hailar din Turcia avea ochi din obsidian. O piesa de exceptie este "Zeita de la Vidra' decoperita in cadrul culturii Gumelnita (Romania). Vasul antropomorf reprezinta corpul unei femei stand in picioare cu mainile aduse in fata si cu detalii privind imbracamintea. Capacul care reprezenta capul lipseste.

6. SFARSITUL NEOLITICULUI. ENEOLITICUL

Perioada de tranzitie la epoca bronzului a fost numita si eneolitic (in limba greaca aeneus - cupru, lithos = piatra). In aria complexului cultural Vinca, Gumelnita - Karanovo VI, Tiszapolgar - Bodrogkereszrur au aparut elemente de metalurgie (minerit, reducerea minereului, tipare pentru turnat, prelucrarea aurului). Colin Renfrew si Alexandru Vulpe considera ca ne aflam in fata unei dezvoltari autonome a metalurgiei cuprului, de unde si termenul de eneolitic.

Aceasta perioada fost caracterizata prin aparitia sporadica a uneltelor din metal (cupru) si este considerata o prelungire a neoliticului final, evolutie care a fost insa stopata de fenomenul indoeuropenizarii. in mod paradoxal insa, inceputul epocii bronzului inseamna in aceasta regiune un regres puternic al metalurgiei, ceea ce constituie un exemplu clasic de discontinuitate culturala.

Stabilirea unei patrii initiale a populatiilor indoeuropene ramane inca o problema deschisa a preistoriei. De-a lungul timpului au fost propuse Scandinavia, stepele nord-pontice, Asia centrala si Asia Mica. Cea mai credibila ipoteza plaseaza aceasta patrie de origine in stepele nord-pontice si centrul Asiei, unde s-a dezvoltat civilizatia kurganelor.

Populatiile indoeuropene s-au deplasat in mileniile 5-3 I.Hr. spre Iran, India si Europa. Ele s-au asezat peste populatiile neolitice, asimilandu-le prin difuziune culturala. Hititii s-au asezat in centrul si estul Asiei Mici; mezii si persii in Podisul Iran; celtii in centrul, vestul si nord-vestul Europei (inclusiv insulele britanice); grecii in sudul peninsulei Balcanice; tracii in bazinul mijlociu si inferior al Dunarii.

Aceste populatii seminomade se ocupau cu cresterea animalelor si practicau o agricultura rudimentara. Societatea patriarhala era dominata de razboinici. In acelasi timp era o populatie care cunostea roata si carul, metalurgia bronzului. Locuintele erau niste colibe rectangulare, inmormantarile erau de inhumatie cu tumuli funerari, cadavrele fiind presarate cu ocru rosu. in cadrul culturii Cernavoda I au fost inhumari in pozitie chircita la periferia sitului. Un copil in pozitie chircita a fost gasit la Baile Herculane (Romania), alte morminte de inhumatie au fost gasite in aria culturii Cucuteni-Tripolje.