Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie


PALEOLITICUL (4.000.000/2.600.000 -10.000 i.Hr.)

Geologie



+ Font mai mare | - Font mai mic



PALEOLITICUL (4.000.000/2.600.000 -10.000 i.Hr.)



Preistoria omului incepe cu paleoliticul, care etimologic inseamna "epoca veche a pietrei' (in greaca veche, palaios = vechi si lithos = piatra). Paleoliticul este cea mai lunga perioada din istoria omului, fiind de cateva zeci de ori cat toate celelalte luate impreuna. In acelasi timp, este si perioada cea mai putin cunoscuta, lucru explicabil prin numarul mic de descoperiri datorita inca raritatii omului cat si distrugerii a numeroase urme ale existentei umane de catre fluctuatiile climatice dramatice si timpul indelungat.

l. GEOLOGIE ISTORICA. CLIMA, FLORA SI FAUNA IN PALEOLITIC

Varsta planetei noastre este estimata la aproximativ 4,6 miliarde de ani, pe baza datarii radiometrice a celor mai vechi meteoriti cazuti pe Terra. Cele mai vechi roci ce provin din situri din Australia, Africa de Sud si Groenlanda au o vechime de numai 4 miliarde de ani. Daca varsta estimata a planetei noastre ar fi exprimata intr-un an calendaristic, atunci australopitecinele au aparut in ultima zi a anului la ora 20.00, iar Homo sapiens sapiens cu numai 5 minute inainte de sfarsitul anului. Comparatia este sugestiva cu privire la intinderea in timp a istoriei omului.

Din punct de vedere geologic istoria planetei a fost impartita in doua mari diviziuni: Cryptozoic (perioada vietii ascunse) si Fanerozoic (perioada vietii evidente). Cronologia geologica standard cuprinde: Proterozoic, Paleozoic, Mezozoic si Cenozoic. Proterozoicul a inceput in urma cu cel putin 4,6 miliarde ani, Paleozoicul in urma cu 360-380 milioane de ani, Mezozoicul acum 160-170 milioane de ani, iar Neozoicul (Cenozoicul) in urma cu 60-70 milioane de ani si continua si azi. Neozoicul cuprinde trei epoci: Paleogen, Neogen si Cuarternar. Ultima perioada cuprinde Pleistocenul si Holocenul (Postglacialul).

Proterozoicul este cea mai lunga perioada geologica (4,6 miliarde-380/360 milioane de ani in urma), in timpul sau s-au desfasurat procesele


chimice specifice fazei prebiologice (pana la 3,5 miliarde de ani) si a inceput faza evolutiei biologice cu aparitia algelor (injur de 1,8 miliarde de ani), protozoarelor si metazoarelor (inainte de l miliard de ani).

Scoarta terestra a suferit schimbari majore de-a lungul timpului. Procesul de separare a Europei de America de Nord a continuat in Neogen cand si Australia s-a separat de Antarctica. Cele doua Americi s-au unit in Pliocen. in Neogen si Cuarternar configuratia continentelor se apropia de cea actuala, care continua sa se modifice.

in Cuarternar, in conditii de clima calda au trait diverse specii de elefanti, hipopotami, rinoceri, gazele, feline, iar in conditii de clima rece fauna cuprindea mamuti, rinoceri cu blana, reni, marmote, iepuri si vulpi polare, in perioadele cu climat cald speciile termofile avansau spre nord, iar in cele cu climat rece speciile nordice coborau spre regiunile sudice.

Conditiile climatice din Pliocen (5,5 - 2 milioane de ani in urma) au fost mult diferite fata de cele actuale. Cauzele au fost de natura interna (eruptii vulcanice, reorganizari partiale ale blocurilor crustale urmate de miscari seismice si alunecari de teren), externa (variatia radiatiei solare si interactiunea factorilor atmosferici si hidrosferici cu partea superioara a litosferei provocau furtuni si precipitatii abundente) si cosmica (asteroizi. roiuri de meteoriti). Impactul meteoritilor pe suprafata oceanelor putea provoca o vaporizare masiva si valuri uriase, iar pe sol incendii ale vegetatiei terestre urmate de raciri si ploi acide.

in perioada de inceput a istoriei omului, datorita alternantei glaciatiuni-interglaciatiuni, in Pliocen au avut loc oscilatii ale nivelului oceanelor cu 100 pana la 200 m. in aceeasi perioada temperatura medie a lunii februarie era de l2 C pe coasta de vest a Americii de Nord.

Perioada aparitiei omului a fost numita de geologi Pleistocen, de arheologi Paleolitic, iar de antropologul american Lewis Henry Morgan "starea de salbaticie'.

Pleistocenul (2 milioane-10.000 i.Hr.) are la origine cuvintele grecesti pleistos (cel mai) si kainos (recent). Numele acestei perioade a fost dat de geologul britanic Charles Lyell, care a urmarit evolutia fosilelor de scoici, la care a aplicat conceptul de timp geologic pentru prima data in anul 1820.

Primii care au recunoscut cu certitudine urmele lasate de ghetari in depozitele din Pleistocen au fost geologii Ignaz Venetz-Sitten (Elvetia) si Jens Esmark (Norvegia). Elvetiano-americanul Louis Agassiz a fost primul care a teoretizat ca fiind epoca glaciatiunii masive, stabilind inceputul Pleistocenului in urma cu aproximativ 1,8 milioane de ani, pe baza


datelor oferite de situl de la Vrica (Italia). Azi, inceputul standard al acestei eprioade este pe la 2 milioane de ani in urma, dar exista si o ipoteza recenta care coboara aceasta datare pana la 2,58 milioane de ani.

Pleistocenul a fost impartit in mod traditional in timpuriu (2.000.000-900.000 i.Hr.), mijlociu (2.000.000-900.000 i.Hr.) si tarziu (900.000-600.000 i.Hr.), iar fazele sale au mai fost numite Calabrian, Sicilian, Tyrrhenian si Versilian. El a avut perioade reci de clima (glaciatiuni) alternand cu perioade mai calde (interglaciatiuni). O cantitate imensa de gheata acoperea cea mai mare parte a planetei. Temperaturile medii anuale in timpul perioadelor glaciare erau cuprinse intre +5C si +7C, mult mai scazute decat cele actuale, in perioadele interglaciale temperaturile au fost apropiate sau similare celor de azi.

Cu ajutorul esantioanelor stratigrafice de pe scoarta terestra sau de pe fundul oceanelor si marilor, geologii au determinat faptul ca in ultimele 2 milioane de ani au existat cel putin 25 de cicluri glaciare. Cele mai importante dintre ele sunt urmatoarele.

Perioada preglaciara (1.800.000-1.200.000 i.Hr.) a avut un climat cald si umed; Homo habilis traia numai in Africa de est.

in timpul glaciatiunii Giinz (1.200.000-700.000 i.Hr.) stepa avanseaza in detrimentul padurii; Homo erectus a continuat sa se raspandeasca in Europa si Asia, dar inca nu cunostea focul.

Interglaciatiunea Giinz - Mindel (700.000-650.000 i.Hr.) este o perioada de ameliorare a climei in care omul isi construieste primele adaposturi in aer liber.

Glaciatiunea Mindel (650.000-300.000 i.Hr.) determina retragerea padurii in fata tundrei; omul cunoaste focul, locuieste in adaposturi si produce unelte; renul este atestat in Pirineii orientali si sudul Frantei pe la 450.000.

Interglaciatiunea Mindel-Riss (300.000-250.000 i.Hr.) este o noua perioada de ameliorare climatica.

Glaciatiunea Riss (250.000-130.000 i.Hr.). in Franta era un climat de stepa. Europa centrala si Italia sunt locuite de mamuti; omul produce lame din silex si conserva focul.

Interglaciatiunea Riss-Wiirm (130.000-100.000 i.Hr.). in Franta climatul s-a ameliorat si au aparut specii arboricole, in timp ce pinul se retrage. In Europa nordica existau paduri de conifere, iar in cea sudica hipopotami, rinoceri si elefanti.

.Glaciatiunea Wurm I (l00.000-35.000 i.Hr.) a avut drept carac-enstica o clima rece uscata initial, apoi rece si umeda.


Pe la 55.000 1.000 i.Hr., situl de la Lebenstadt (Germania) se afla la periferia nordica a padurii de tundra, cu temperaturi medii de + 17C in luna iulie si o medie anuala intre +8,5/+10,5C. Flora era compusa in special din muschi, licheni, ierburi arctice sau alpine, iar fauna cuprindea reni, mamuti, bizoni, cai, rinoceri, vulturi si altele. In intervalul 50.000-40.000 i.Hr., Sahara meridionala a cunoscut o perioada arida si de regres a mamutului. Intre 40.000 si 33.000 i.Hr. a fost o perioada umeda cu un maximum de umiditate pe la 38.000 i.Hr.

In Pirineii mediteraneeni, in perioada 40.000-30.000 i.Hr. au avut loc fluctuatii mari de temperatura si umiditate. Pe la 40.000 i.Hr., la Abreda era un climat temperat umed, pe la 38.300 i.Hr. a fost arid, iar pe la 34.750 i.Hr. s-a ameliorat. Renul continua sa supravietuiasca in Pirineii orientali si sudul Frantei pe la 35.000 i.Hr., dar si-a diminuat talia, in Franta, predominau capra si ursul la Ermitons (intre 90,1 si 97,3% in nivelul VI), iar la Belvis erau iepurele (30%), calul (l l ,82%) si cerbul ( 12,73%).

Pe intreaga durata a glaciatiunii Wiirm II (35.000-18.000 i.Hr.) a fost o clima rece si umeda, in aceasta perioada au aparut Homo sapiens sapiens, primele manifestari artistice si difuziunea inmormantarilor. In Sahara meridionala in jur de 33.000 i.Hr. a inceput o perioada cu un climat arid pronuntat, iar de pe la 22.000 i.Hr. s-a trecut la o faza hiperarida, ce a atins un maximum pe la 19.000 i.Hr.

Cu mai putin de 20.000 de ani in urma Laurentide Ice Sheet acoperea toata suprafata actuala a Canadei de la est de Muntii Rocky, in jurai anului 18.000 i.Hr. a fost atins un maximum de frig in Europa si Asia. Cea mai mare parte a Europei nordice si de vest, Groenlanda si masivele muntoase au fost acoperite de gheata. Temperaturile medii in Franta erau de -20C in luna ianuarie si + 17C in luna iulie. Pe la 18.000 i.Hr. a inceput disparitia renului in Pirineii orientali si sudul Frantei.

in perioada postglaciara (18.000-3.000 i.Hr.) clima, flora si fauna au fost aproximativ ca si cele din prezent, iar pe ia mijlocul perioadei omul se transforma din vanator si culegator in producator de hrana.

in Marea Britanic peisajul a fost arid si deschis intre 13.000 si 12.000 i.Hr., iar fauna cuprindea antilopa de saiga si mamutul, intre 12.000 si 11.000 i.Hr. in aceeasi regiune traiau elani si bovidee. iar intre 11.000 si 10.000 i.Hr. reni si mamutii.

Dupa 12.000 i.Hr. a avut loc o amelioare climatica cu ploi si temperaturi ridicate in regiunea indo-pacifica, iar pe la 9.000 i.Hr. s-a instalat climatul actual.


2. ETAPELE PALEOLITICULUI

inceputurile paleoliticului difera in lume. in Africa el incepe pe la 2,6 milioane, in Asia pe la l ,8 milioane, in Europa acum l milion de ani, iar in America cu numai 30.000 de ani in urma. Conventional se considera ca el s-a incheiat pe la 10.000 i.Hr.

in mod clasic, paleoliticul este impartit in trei perioade: inferior, mijlociu si superior. Vanatoarea si pescuitul constituiau baza supravietuirii, dar dupa 13000 i.Hr. o clima mai blanda a favorizat activitatile umane pentru gasirea hranei.

Paleoliticul inferior (cea. 4.000.000/2.600.000 - cea. 130.000 i.Hr.)

"Pebble-tools' (unelte-pietricele)

Cele mai vechi unelte litice sunt simple pietricele ascutite, pietre de cuartit sau lava descoperite in depozitele din Pliocen in Africa de nord-est. Uneltele gasite in Valea Omo (Etiopia), in depozite geologice datate in urma cu 4 milioane de ani, nu sunt de productie umana certa (ar putea fi simple fenomene naturale la baza crearii lor). Primele unelte de piatra apar in urma cu 3 milioane de ani la Makapansgat (Africa de Sud) si Omo. Cu siguranta au fost create de om uneltele din piatra si aschiile descoperite in anul 1969 de Richard Leakey la East Rudolf (actual Lacul Turkana, Kenya), datate prin metoda cu argon cu 2,6 milioane de ani in urma.

Unelte de acest fel au fost confectionate, pe o scara redusa, si in Europa si Asia de sud-vest. Pentru Europa, provenienta umana certa a fost stabilita in cazul uneltelor de la Saint-Eble (Franta), care au o vechime estimata la 2,2-2,5 milioane de ani. Urmeaza uneltele cu o vechime de aproximativ 2 milioane de ani descoperite la Cortigo de Don Alphonse (Spania), 1,8-2,0 milioane de ani la Senze si Chilhac (Franta), 1,5-2,0 milioane de ani la Blassac (Franta), 1,6-1,8 milioane de ani in Romania, l milion de ani la Brignoles (Franta) si Cavignano (Italia) etc.

Primele unelte care pot fi considerate rezultatul unei "industrii' sunt pietre si pietricele ascutite in doua directii la unul din capete (numit activ) pentru a forma o muchie pentru taiat, despicat si razuit. Astfel de unelte au fost gasite in depozitele Bed I de la Olduvai Gorge (Tanzania), fiind datate in urma cu 1,75 milioane de ani cu ajutorul metodei potasiu-argon. Industria a fost numita Oldoway, dupa numele german al Olduvai.

Mary Leakey a grupat aceste artefacte sub numele de "industria de unelte-pietricele' ("pebble-tools'), desi majoritatea uneltelor de la Olduvai Bed I a fost din pietre de stanci si nu din pietricele. Pietrele erau


uneori ascutite in forma de poliedre, sferoide, discoide si bifaciale. Aschiile simple erau folosite ca varfuri si razuitoare. in acelasi timp erau confectionate si utilizate "unelte care confectionau unelte', cum era cazul ciocanelor si nicovalelor din piatra.

Cultura topoarelor de mana

Traditiile oldovaiene au fost preluate de ansamble culturale in care uneltele de piatra aveau o forma, in general, ovala si doua fete (bifaciale) cu marginile sinuoase in zig-zag. Acestea au evoluat catre topoarele de mana. primele unelte standard, care au fost folosite insa si la taiat si razuit.

Specialistii considera ca topoarele de mana apar in cadrul culturii acheuleene ale carei inceputuri in Africa pot fi estimate ca avand o vechime de cea. 500.000 de ani, apoi au fost apoi larg raspandite de om pe teritorii intinse din Europa si Asia.

Acheuleeanul a inceput in Europa cu glaciatiunea Mindel in Muntii Alpi si a durat cateva sute de mii de ani, pana in timpul glaciatiunii Wtirm. Cele mai multe topoare de mana din Europa au fost confectionate din silex. in general topoarele de tip acheulean au forme ovale sau triunghiulare.

in siturile de la Olorgesilie (Kenya) au fost gasite topoare de mana si bile de piatra, asociate cu oase sparte de babuin, porc salbatic si zebre. Principalele arme de vanatoare au fost probabil lancile si sulitele din lemn, gropile-capcane si bilele rotunde de piatra. Cu ajutorul acestora la Torralba (Spania) si Torre in Pietra (Italia), unele grupuri au vanat vite salbatice, cai si chiar elefanti.

Populatiile acheuleene au trait in general in mediul forestier dar au preferat marginile lacurilor si raurilor, in perioada tarzie ei au locuit si in adaposturi de stanci, iar unele grupuri au cunoscut focul. Cele mai vechi dovezi apartin acheuleanului final de la grota Makapan (Africa de Sud).

in Africa, Asia si Europa topoarele de mana confectionate grosolan. cu margini in zig-zag, au fost atribuite culturii Abbevillean.

"Chopper-tools' (unelte cioplite)

in pestera de la Zhoukoudian (China), Sinantropus (Omul de Pekin) a cioplit o unealta de piatra prin lovirea cu alta pe o nicovala, in aceeasi tehnica a confectionat si unelte din oase de animale. El a utilizat focul, a fost vanator, culegator de fructe si plante, dar si canibal. Aschiile si pietrele taiate au predominat in industria din Pleistocen in Asia de sud-est.

Cu/tura uneltelor de aschii

Cultura aschiilor caracterizata de productia masiva de cutite si razuitoare pentru piele a fost adoptata de diverse populatii pentru a


face fata schimbarilor de mediu, reprezentand o adaptare la viata in conditii de clima rece in Eurasia sau umeda in Africa.

La inceput aschiile au fost confectionate numai ocazional in Africa de Sud, apoi simultan pe toate continentele Lumii Vechi. Descoperirile similare celor de la Zhoukoudian (China) au fost numite in Europa Clac-tonian, dupa numele silului de la Clacton-on-Sea (Marea Britanic). Marginile acestor unelte au fost prelucrate pentru a putea fi folosite ca razui-toare si cutite. Unele erau folosite pentru razuirea lemnului in vederea confectionarii uneltelor si armelor din lemn, precum lancea descoperita la Clacton-on-Sea.

O importanta deosebita pentru cunoasterea acestei culturi a fost descoperirea unui atelier de prelucrare a pietrei la Crayford (Marea Britanic), in anul 1879, arheologul britanic F. C. J. Spuirell a gasit, in situl mentionat, o concentrare de aschii de silex pe o podea de pe malul raului si a presupus ca ele fusesera confectionate in acel loc. Aceasta presupunere a reusit sa o demonstreze prin reconstituirea unui numar de peste 60 de bolovani de silex, din care fusesera detasate aschiile si lamele. Bolovanii initiali aveau dimensiuni intre 25 si 15 cm, iar nucleele ramase intre 9,5 si 6,5 cm.

in unele regiuni din Europa de vest, cultura topoarelor de mana a alternat cu cea a aschiilor, iar in timpul celei de a treia glaciatiuni (Riss) s-a impus tehnica levalloisiana. Astfel, la Oronte si Nahr el Kebir (Israel), in contexte datate cu 200.000 pana la 130.000 de ani in urma, au fost gasite unelte bifaciale ovale, amigdaloide si cordiforme realizate in noua tehnica. Principalul progres consta in retusarea partiala sau totala. Aschiile de tip levalloisian au fost adoptate in Africa, Asia de vest si o mare parte a Europei. Nu se cunoaste inca daca utilizatorii acestei noi tehnici erau descendenti ai musterienilor sau acheuleenilor.

Paleoliticul mijlociu (130.000-35.000/18.000 i.Hr.)

In Europa centrala si de est cultura aschiilor a predominat in paleoliticul inferior, iar clactonianul s-a dezvoltat probabil in cadrul culturii musteriene, care a inceput candva in faza timpurie a glaciatiunii Wtirm si a continuat pana pe la 35.000 i.Hr.

Musterianul reprezinta cultura materiala a neandertalului in Asia de vest, Africa de nord si Europa. Termenul musterian este uneori inlocuit in sens cultural cu Clactonian si Levalloisian, deoarece el s-a dezvoltat din grupul clactonian cu influente acheuleene si levalloisiene. in situl omonim de la Le Moustier (Franta) au fost descoperite doua nivele separate


un strat de cultura ce continea topoare de mana si unelte de aschii, cunoscute ca musterian de traditie acheuleana. Tehnica lavalloisiana a fost folosita in acest sit, in timp ce in cel de la La Quina (Spania) se observa o traditie clactoniana. Uneltele musteriene tipice sunt razuitorul ascutit pe o parte (uneori in foma literei de D) si varful triunghiular cu marginile folosite ca o lama de cutit.

Neandertalienii aveau o capacitate craniana de 1450 cnr, corpul robust si o inaltime medie de numai 157 cm. Locuiau in padurile umede africane, in grotele din toata lumea, inclusiv in zona arctica europeana. Foloseau unelte multifunctionale, dar si unelte specializate pentru transarea carnii si prepararea pieilor de animale. Principala arma de vanatoare folosita era bolas-ul, dar utilizau si lancile din lemn.

Ei au vanat in special rinocerul si mamutul, dar si alte specii de animale. O statiune de vanatoare pare sa fi fost la La Biache (Franta). unde au fost descoperiti dinti de la cea. 200 de rinoceri si 200 de bovidee. Unele grupuri migrau sezonier urmarind turmele de reni, mamuti, cai si bizoni in padurea din tundra iarna, si reveneau in tundra ierboasa vara.

Neandertalienii practicau uneori canibalismul, dar au fost si primii care isi ingropau mortii. Astfel, pe podeaua unei grote de la Monte Circeo (Italia) a fost gasit un schelet inconjurat cu un cerc de pietre. La Chapelle aux Saints (Franta) corpul unui om a fost inmormantat intr-un mic adapost de sub stanci impreuna cu unelte si ofrande, constand in carne de bizon. In nivelul Acheulo-Yabroudian din grota de la Zuttiyeh (Israel) a fost descoperit un schelet datat prin metoda thorium-argon in jur de 149.000 i.Hr., considerat a apartine speciei neandertalienilor. Schelete si parti de schelete de neadertalieni au fost descoperite pe intreg cuprinsul Lumii Vechi: la Teshik-Tash (Uzbekistan), Shanidar (Irak), Tangier (Maroc), Singa (Sudan), Makapansgat (Africa de Sud), Ngandong (Java) etc. intre 40.000 si 35.000 i.Hr., din motive necunoscute, neadertalianul a fost inlocuit de Homo sapiens sapiens.

Paleoliticul Superior (35.000/18.000 -10.000 i.Hr.)

Cultura uneltelor de lame

in Europa, industriile paleoliticului superior au inlocuit brusc mus-terianul din paleoliticul mijlociu, aceasta fiind concretizarea unei migratii masive. Populatii venite din Asia de sud-vest si Europa de est au migrat spre vest pana la Atlantic, iar spre nord pana la limita ghetarilor. Principalele unelte erau facute din lame inguste produse prin tehnica perforarii si includeau cioplitoare sau burine folosite pentru gravarea si lucrarea


pietrei tari, oaselor, coarnelor si lemnului. Burinul este o lama cu partile ascutite oblic la un capat, incat sa formeze o margine ingusta ca o dalta.

Aurignacian

Cea mai veche cultura a paleoliticului superior este Aurignacianul timpuriu sau Chatelperonianul. Originea sa este undeva in Asia de sud-vest, de unde s-a raspandit in Europa in faza finala a musterianului. Uneltele caracteristice au fost cutitul confectionat dintr-o lama de silex, dreapta sau curba. Purtatorii acestei culturi aveau o gama larga de arme, unelte specializate si cunosteau prelucrarea lemnului si osului.

Numele culturii deriva de la adapostul de sub stanci de la Aurignac (sud-vestul Frantei), unde au fost descoperite in anul 1868 ramasitele unor schelete. Cultura s-a difuzat rapid intre 35.000 si 30.000 i.Hr. pe intregul continent european. In perioada 30.000 - 25.000 i.Hr. se mentineau inca traditii aurignaciene in Belgia, nordul Frantei si Marea Britanic. Cele mai tarzii urme ale acestei culturi au fost identificate la Kostenki (Rusia), unde au fost datate intre 28.000 si 23.000 de ani in urma.

Cultura aurignaciana se caracterizeaza prin folosirea tehnicilor de despicare, fierastruire si frecare pentru prelucrarea osului si cornului. Din oase de animale se confectionau strapungatoare si ace, iar din silex razuitoare de nucleu si lame retusate.

intre 40.000 si 35.000 i.Hr., in partea de nord-vest a Europei se dezvolta tehnologia debitajului lamelar, dar se mentineau si uneltele plate retusate bifacial. Gratoare carenate au mai fost descoperite la Geissenklo'sterle (Olanda), unde au fost datate injur de 35.000 i.Hr.

Urme de locuire apartinand speciei Homo sapiens sapiens au fost identificate in grotele de la Isztallosko (Ungaria) datate 44.3001900 i.Hr., Arbreda si Bize (Franta) datate in jur de 38.300500 i.Hr.. respectiv 33.000 i.Hr. si la Korpatch (Moldova), unde au fost datate pe la 25.250300i.Hr.

Cro-Magnon reprezenta specia Homo sapiens sapiens care locuia in vestul si sudul Europei in timpul ultimei glaciatiuni. El confectiona unelte de piatra, oase si fildes, avea haine si podoabe si ornamente de scoici si os, manifestandu-se si artistic, in pesterile de la Vogelherd si Hohlenstein (Germania) au fost descoperite statuete de zoomorfe si antropomorfe datate in jur de 32.000 i.Hr. Reprezentarile antropomorfe toarte realiste la inceput, devin abstracte ulterior. Animalele apar uneori complete.


Neandertalienii au convietuit timp de 5-6 milenii cu Homo sapiens sapiens, dar fara schimburi vizibile de tehnologie.

Gravetian

Gravetianul a inlocuit aurignacianul in Europa de vest. Specifice acestei culturi sunt lamele de silex inguste ca niste cutite in forma de pana cu partea din spate boanta. Industria prelucrarii oaselor este mult mai redusa fata de cultura precedenta. Cultura gravetiana are trei faze: una timpurie cu unelte foliace, alta mijlocie cu elemente geometrice si una tarzie cu "varfuri in forma de craniu' .

Varfuri foliace plate au fost descoperite la Predmosti, Mladek si Plavatisko (Cehia), respectiv la Korpatch si Barbulesti (Moldova), unde au fost datate intre 30.000 si 28.000 i.Hr. in perioada cuprinsa intre 25.000 si 20.000 i.Hr. aceasta cultura se difuzeaza in intreaga Europa.

Gravetienii din Europa de est (inclusiv Rusia) urmareau migrarea turmelor de animale spre vest prin coridorul de stepa ierboasa dintre ghetarii nordici si cei din Muntii Carpati si Alpi.

Purtatorii acestei culturi au decorat obiecte din fildes (bratarile cu motive geometrice) si au scobit in piatra, os sau fildes statuete feminine grotesti numite "Venus' de specialisti. Figurile feminine au bazinul distorsionat si grade diferite de geometrizare. Dintre reprezentarile de animale predominau bovinele. Din aceeasi perioada dateaza cele mai timpurii picturi din pesterile din Spania si Franta.

Solutreean

in perioada gravetianului, in Franta a aparut o noua cultura numita Solutreean. Creatorii ei excelau in tehnologia presarii aschiilor si a varfurilor din silex in forma de frunza.

in Europa centrala cultura a fost numita uneori Pre-Solutrean sau Szeletian. Frizele decorate cu cai si bizoni gravate in stanca pe peretii adapostului de la Le Roc (Franta) sunt atribuite acestei culturi.

in perioada finala a paleoliticul superior (18.000-10.000) locuirea omului se extinde in zonele mai reci din campia nord-europeana, Siberia, insulele Sahalin si Hokkaido si Canada. Ultimele milenii ale epocii vechi a pietrei au fost grupate in mai multe perioade: Drias I (pana la 13.000 i.Hr.), Boiling (pana la 12.000 i.Hr.), Drias II (pana la 11.800 i.Hr.), Allerckf (pana la 11.000 i.Hr.) si Drias III (pana la 10.000 i.Hr.). Fluctuatiile climatice, minore fata de cele din perioadele anterioare, au dus la aparitia unor migrari si noi culturi mixte predominant gravetiene, dintre care cea mai cunoscuta este magdalenianul.


Magdalenianul

Numele provine de la situl La Madeleine (Franta), unde intr-o grota au fost gasite primele artefacte ale culturii numite apoi Magdalenian. Aceasta cultura a fost raspandita in Franta, in nordul Spaniei, sudul Germaniei si nordul Elvetiei, iar izolat prezenta in estul Spaniei, sudul Angliei si estul Europei. Creatorii ei cunosteau scobitul in coarne si oase de animale. Din os erau confectionate varfuri de lanci, harpoane pentru pescuit, iar din piatra ciocane si sulite. Vanatoarea de animale se facea cu ajutorul lancilor si capcanelor.

Manifestarile artei rupestre au atins apogeul in grotele de la Altamira si Lascaux. Subiectele erau aproape in intregime animale, vanate pentru carne (reni, bizoni, mamuti), sau periculoase pentru om (ursi, lei).

in Europa paleoliticului final au mai fost identificate si alte grupuri culturale taxonomice: Creswellien (Marea Britanic si Belgia), Hamburgien (Belgia, Olanda, Danemarca si Polonia), Bromen (sudul Scandinavici si Polonia), industria pieselor curbe (la est de Vistula), Ahrensburgien (intre Atlantic si Oder), Mazovien (intre Oder si Nipru).

3. ASEZARI SI ADAPOSTURI

Tipuri de asezari

Asezarile din paleolitic au diferit foarte mult fata de cele din perioadele ulterioare. Ele erau efemere, sau cel mult sezoniere. Constrangerile climatice severe din zonele temperate ale Eurasiei au impus locuirea in pesteri, ca singura posibilitate pentru lungi perioade ale paleoliticului.

Grotele

Grotele au fost locuite inca din paleoliticul inferior, cu cea. 2,5 milioane de ani in urma, ca tabere sezoniere pentru populatiile de vanatori si culegatori, in mod obisnuit, oamenii au locuit in zona de la intrarea in pestera, unde ardea si focul. Multe grote se aflau pe vaile cursurilor de ape, oferind posibilitatea urmaririi miscarilor turmelor de animale.

Primele structuri de habitat propriu-zis in Europa au fost cele de la Nolhac si Soleilhac (Franta), amenajate cu aproximativ 900.000 de ani in urma. in aceeasi perioada au mai fost locuite grotele de la Vallonet (Franta), si Cueva Victoria (Spania), in grotele de la L'Escale si Cimay (Franta) au fost identificate urme de utilizare a focului asociate cu resturi de fauna cu o vechime de 6-700.000 de ani.


O serie de pesteri din China contin unele dintre cele rnai timpurii dovezi ale folosirii focului, cu cea. 400.000 de ani in urma. In Orientul apropiat, in grota de la Shanidar (Irak) au fost gasite schelete de Neanderthal vechi de 50.000 ani.

Din paleoliticul superior dateaza picturile si gravurile executate in peste 200 de pesteri din Franta si Spania, datate intre 25,000 si 10,000 de ani in urma.

Adaposturile in aer liber au aparut in arii unde continuau sa fie locuite si grotele. Omul a locuit in aer liber abia de pe la 700.000 ani in urma. Printre aceste situri se numara cele de la Fourneau-du-Diable (Franta), Usselo (Olanda), Pogenwisch si Boneck (Germania), Moravany (Cehia), Gagarino (Rusia). In mileniul 14 i.Hr. au aparut situri pe coline ca Vaucelles, Kanne, Verlaine (Belgia), Hallines (Franta), Dobritz (Gennania) si Mesch (Olanda).

Tipuri de adaposturi

Cercetarile arheologice au stabilit ca oamenii au folosit in paleolitic locuinte specifice anotimpurilor cald (vara] sau rece (iarna).

Locuintele de vara puteau avea intre 9 si 15 m' si erau prevazute cu vetre. La Borneck (Germania) a fost descoperita o astfel de locuinta de vara cu planul oval, diametrul interior de 2,5-3,5 m, suprafata utilitara totala avand un diametru de 5,5 m. Focul se facea la intrare, iar uneltele se confectionau in aria exterioara.

Locuintele de iarna aveau de obicei forma rotunda si diamtre de 4-5 m2. Podeaua era uneori usor adancita intr-o parte, cu un mic zid ce pietre in zona respectiva. Gaurile verticale in suprafata locuita indicau existenta acoperisului realizat probabil din oase de animale si crengi. Pieile de animale erau puse probabil in interior, pe podea. La Borneck a fost descoperita o locuinta de iarna cu doua incinte circulare unite de un coridor acoperit. Cea mai larga incapere avea diametrul de 4 m. cealalta mai mica - servea probabil ca o camara pentru stocarea proviziilor. O alta locuinta in aer liber a fost descoperita la Pol Iau (Austria) in apropierea malului unui fir de apa, inconjurata de oase, ce proveneau de la aproximativ 100 de mamuti.

in jur de 13.750 i.Hr. a fost datata o cabana din asezarea de la Ein Guev (Israel), de pe malul estic al raului Tibriade. Podeaua sapata in sol pana la adancimea de 0,40 m era partial acoperita cu pietre si galete.


Miscari de populatii

Prima migratie a unor comunitati umane a avut loc intre 2 milioane si 1,5 milioane de ani in urma. Ea s-a desfasurat la inceput din Africa catre Asia, prin Peninsula Arabia. Popularea Europei cu primii oameni a avut loc in intervalul curprins intre 1,5 milioane si l milion de ani in urma, prin stramtoarea Bosfor sau prin regiunea Caucaz.

A doua mare migratie a inceput in paleoliticul mijlociu, pe la 100.000 i.Hr. si a continuat in cel superior, in urma acestei migratii Homo sapiens sapiens din Africa a ajuns in Orientul Apropiat, Europa si Asia. Ulterior, doua valuri de vanatori-culegatori au migrat din Asia spre America, prin stramtoarea Bering si Alaska, in urma cu 50.000 si respectiv 20.000 de ani. in urma cu peste 30.000 de ani a inceput si colonizarea Australiei.

in general, populatiile paleoliticului superior au fost eurasiatice si au afectat major culturile indigene ale Africii. Astfel, industriile de tip Middle Stone Age din Africa sudica aveau linii esentiale ale culturii levaloisiene, in timp ce in Congo predomina o derivatie a culturii Sangoan. in unele parti din Africa de nord traditiile musteriene au fost pastrate de populatiile Ateriene, care foloseau si lancile cu varfuri foliace de tip solutrean. Traditia uneltelor lamelare a patruns din Eurasia in Africa contribuind la aparitia culturilor Oranian si Capsian, caracterizate prin mici lame adeseori geometrice, utilizate pentru a compune unelte si arme.

In Magdalenian, in Polonia sudica a fost o migratie sezoniera a grupurilor gravetiene orientale care veneau din bazinul Vistulei superioare pentru a se aproviziona cu materii prime.

In perioada 20.000-17.000 i.Hr., dupa retragerea ghetarilor, campia nord-europeana redevine locuibila. Primele miscari de populatie au avut loc in Drias I de la vest la est. in platourile din sudul Germaniei, Moraviei si Poloniei sudice patrund grupuri de magdalenieni din sud-estul Frantei.

in Boiling (13.300-12.300 i.Hr.) au avut loc doua mari miscari de colonizare. Populatii magdaleniene tarzii din bazinul Parisului (Pincevent) au ajuns in Belgia la Chaleux si Germania la Gnnersdorf. Populatiile creswello-hamburgiene, originare din campia nord-europeana, au ocupat toata regiunea nordica.

Sudul Spaniei a fost ocupat in paleoliticul tarziu de populatii venite din Africa, care au lasat picturi pe stanca ce infatiseaza fiinte umane, figurate frecvent ca animale, dar subiectul comun era vanatoarea. Femeile Si barbatii erau prezentati participand in grupuri uneori la ceremonii.


4. ECONOMIA

Principala preocupare a omului in paleolitic era obtinerea hranei necesare supravietuirii, intr-un mediu in general nefavorabil, daca nu chiar ostil. Desprins din randul animalelor, omul era inca dependent de resursele oferite de mediu, fie ca era vorba de flora fie de fauna. Milioane de ani el nu a facut decat sa prade ecosistemul, din care faceau parte aceste resurse. De aceea si economia s-a numit de prada, inainte de a invata sa vineze, si apoi ori de cate ori se ivea ocazia, omul consuma carcasele unor animale moarte din cauze naturale sau in urma unor accidente, inaintea sau in lipsa acestora, se hranea si cu fructe, radacini si frunze. Constransi de faptul ca resursele erau limitate sau depinzand de schimbarile climatice drastice din acea perioada, oamenii erau obligati sa migreze pentru a gasi noi surse de hrana.

Focul

Focul a aparut probabil in Africa orientala, unde a fost descoperit intamplator de Homo erectus in urma cu aproximativ l ,5 milioane de ani. Intr-un nivel datat destul de imprecis intre 1,42 milioane de ani si 700.000 de ani la Chesowanja (Kenya), pe o suprafata de cea. 5 m2 au fost gasite bucati de argila, resturi de fauna si piatra cu magnetism dezvoltat, care ar putea indica o posibila ardere.

La Azikh (Azerbaidjan) in acheuleanul timpuriu a fost facut un mic foc intr-o pestera, in timp ce in urma cu cea. 500.000 de ani in grota de la Zhoukoudian (China) a avut loc o combustie probabil spontana, in acelasi sit focul era utilizat intentionat abia in urma cu cea. 300.000 de ani. in Europa cele mai vechi urme de utilizare a focului au fost datate cu 400.000 de ani in urma la Isernia-La Fileta (Italia) si Le Vallonet (Franta). in urma cu 380.000 de ani focul a fost folosit la Achenheim si Terra Amata (Franta), iar cu 370.000 de ani in urma la Vetesszls (Ungaria). Mentionam ca la Terra Amata a fost amenajata pentai foc o groapa speciala cu diametrul de 1,0 m.

Studiile etnografice au constatat ca focul se poate obtine prin trei procedee primitive: lovirea a doua bucati de piatra sau hematit. frecarea a doua bucati de lemn sau prin caldura realizata prin compensarea aerului intr-un tub de bambus. In Europa ultimei perioade glaciare a fost folosit primul dintre aceste procedee.

Tehnica de prelucrare a uneltelor

Tehnologia prelucrarii pietrei pare sa fi evoluat lent pe parcursul paleoliticului, in realitate progresele au fost semnificative. Astfel, daca


in urma cu 2 milioane de ani dintr-un kilogram de silex se obtineau 10 cm de produse finite, in urma cu 500.000 de ani se obtineau 40 cm. 2 m in urma cu 50.000 de ani si 20 m in urma cu 20.000 de ani.

in timpul musterianului final (36.000-33.000 i.Hr.), in Pirineii mediteraneeni, uneltele retusate reprezentau 40-44% in grota de la Ermitons (Franta), respectiv 41,4% in cea de la Belvis (Franta). Materialul utilizat era silex, cuartit si cuart.

Au existat unele deosebiri regionale in felul de a produce unelte. Astfel, unele unelte erau produse din aschii (tehnica lamelara) specifice Europei si Asiei sudice, in timp ce alte unelte erau obtinute din nuclee. Tehnica cioplirii bifaciale a fost raspandita in India de sud, Siria. Palestina, Africa, Spania, Franta si Anglia, in perioada glaciatiunilor producatorii de unelte lamelare se raspandesc pana in Africa, iar tehnica bifaciala s-a retras spre sud.

Neanderthalul (numit si Homo primigenius) a folosit in paleoliticul mijlociu o tehnica asemanatoare celei lamelare, iar specia Cro-Magnon avea unelte variate, adaptate unor scopuri precise.

Lemnul

in sirurile datate in paleolitic, lemnul s-a pastrat doar in situatii exceptionale in unele mlastini. Astfel, la Clacton-on-Sea (Marea Britanic) a fost gasit capatul unei lanci de lemn, iar la Lehringen (Germania) un varf de lance a fost gasit impreuna cu scheletul unui elefant. Ambele descoperiri au fost datate in paleoliticul timpuriu, intr-un context din paleoliticul superior, la Kalambo Falls (Tanzania) au fost gasite bete scobite si ciomage datate cu aproximativ 57.000 de ani in urma.

Osul, cornul si fildesul

inca din paleoliticul inferior omul a folosit oasele, coarnele si fildesul pentru a confectiona despicatoare, fierastraie prin frecare pe o piatra abraziva. La Zhoukoudian (China) ramasitele unui schelet uman au fost gasite in asociere cu oase sparte, folosite ca unelte. Homo sapiens sapiens folosea curent coarne de ren si fildes de mamut ca unelte si obiecte gravate.

Tipuri de ocupatii

Vanatoarea

Cea mai mare parte a existentei sale omul a depins de vanatoare, care a influentat considerabil evolutia omului. Acesta trebuia sa cunoasca foarte bine mediul, anatomia animalului (pentru a provoca o moarte rapida), sa acumuleze experienta si sa isi dezvolte abilitatile de vanator.


Datorita armamentului rudimentar, in vanatoarea animalelor mari (reni, mamuti) era necesara colaborarea mai multor indivizi, care foloseau chiar o anumita strategie. Oamenii au format bande de vanatoare cu oarecare stabilitate, care vanau o gama variata de animale. Au existat insa si grupuri specializate pentru vanatoarea unor anumite specii precum renul (in vestul Europei), mamutul (in Europa centrala), renul si calul (in Rusia centrala) si bizonul (in sudul Ucrainei).

Aria de locuire a unui ierbivor era de aproximativ 50 km2, iar a unui carnivor de cea. 1400 km'. Locatia asezarii era deseori schimbata, in functie de resursele de animale, respectiv de sezonul de migrare a speciilor vanate. In regiunile unde existau permanent specii de animale, asezarile deveneau semipermanente (de exemplu in cazul vanatorilor de mamuti din Europa centrala). Vanatorii magdalenieni, hamburgieni si ahrensburgieni din regiunea de tundra a Europei centrale ajungeau dupa reni pana in Elvetia, asa cum demonstreaza descoperirile din grotele de la Kesslerloch si Schweizersbild.

Cele mai vechi urme ale practicarii vanatorii provin de la Boxgrove (Marea Britanic) vechi de 500.000 de ani si Schningen (Germania) vechi de 400.000 de ani. In prima statiune animalele au fost vanate cu gropi-capcana, in a doua au fost gasite lanci de lemn cu capete ascutite, in afara de metodele amintite, in urma cu 300.000 de vanatoarea se practica cu arme din piatra, apoi si cu arcul cu sageti inventat in urma cu aproximativ 30.000 de ani. La vanatoare erau preferate animalele tinere sau puii.

Importanta proteinelor animale pentru subzistenta comunitatilor umane din paleolitic a fost demonstrata de un studiu efectuat in asezarea de la Pincevent (Franta). Acesta indica consumul zilnic a cea. 850 grame de carne pentru fiecare persoana a acestei comunitati.

Culesul si pescuitul

La inceputurile paleoliticului omul se hranea mai ales cu radacini, plante si fructe pe care le culegea din mediul unde traia. Treptat dieta sa s-a diversificat, pe masura ce descoperea noi resurse de hrana, in urma cu aproximativ 100.000 de ani grupurile umane culegeau si consumau scoici de ocean sau de coasta oceanica.

in Orientul Apropiat si Europa, australopitecul si neandertalul erau consumatori de peste. Prinderea pestelui este atestat pentai Vi!lafranchian in Africa, iar pentru Musterian in Europa, la Lebenstadt (Germania). In arta rupestra din sudul Frantei si nordul Spaniei apare reprezentat si pestele (ex. Girmaldi). Oase de peste au fost gasite, de asemenea, la Makhadma 4 si Wadi Kubbaniya (Egipt).


Pestele era usor de prins in lacuri si rauri in timpul sezoanelor cu apa putin adanca. Tehnicile de prindere erau: cu mana langa mal, cu carligul, cu plasa din fibre vegetale sau cu harponul.

5. VIATA SOCIALA

Observatii demografice

Populatia cea mai numeroasa inregistrata in paleolitic nu depasea 2 milioane de locuitori pentru intreaga planeta, intre 70.000/60.000 si 8.000 I.Hr. populatia a crescut de cel putin 5 ori, pe baza estimarilor din Africa. Pe la 55.000 1.000 i.Hr., comunitatea de la Lebenstadt (Germania) avea intre 40 si 50 de locuitori, care locuiau de cateva sezoane.

Un studiu demografic arata ca in paleoliticul superior numai 2,3 % din populatie atingea intre 51 si 60 de ani, 31,4% intre 31 si 40 de ani si 36% intre 21 si 30 de ani. Bolile dentare au aparut inca de la australo-piteci, iar neandertalienii sufereau de periodontite si abcese. Inflamarea oaselor a fost constata la un schelet de neandertalian de la Chapelle-aux-Saints (Franta), in timp ce in grotele La Quina si Ferrassie (Franta) au fost descoperite doua mandibule care prezinta deformari.

Structuri sociale

Arheologia - si nici o alta stiinta de altfel - nu are cum sa ne descrie relatiile din interiorul comunitatilor preistorice. Pe baza anumitor descoperiri arheologice se pot face unele deductii. Sistemul teoretic sociologic, modelele antropologice si cele etnografice sunt folosite insa in mod curent pentru a arunca ipotetice lumini acolo unde cunoasterea actuala are limite. Nici o clipa nu trebuie sa uitam insa faptul ca se construiesc doar modele ipotetice, care pot suferi schimbari in viitor si care nu au o valabilitate generala pentru toate comunitatile unei epoci.

Structurile sociale au aparut in urma convietuirii in cadrul comunitatilor umane, a relatiilor interumane, transformate in norme de comportamente culturale si sociale. Ele depindeau de mediul natural, clima, presiunea demografica, nivelul tehnologiei, tipul de subzistenta, factori biologici si sociali.

in paleolitic economia de prada, in care subzistenta era asigurata prin vanatoare si cules, depindea decisiv de mediul natural si clima. Resursele de subzistenta (animale, plante) erau asigurate intr-o masura cvasitotala de mediul natural, iar climatul influenta direct comunitatile umane prin marirea sau micsorarea resurselor oferite de mediu. Pe


masura ce tehnologia de confectionare a armelor si uneltelor din piatra, lemn, os si corn au evoluat, a crescut si eficienta vanatorii. Cresterea resurselor de hrana a permis un spor demografic ce a condus la popularea intregii planete.

Opozitia si complementaritatea sexelor a impus stabilitatea de durata a cuplului datorita perioadei lungi a sarcinii si copilariei, ce necesitau protejarea femeii si copilului. Astfel au aparut familiile mici nucleare, care au stat la baza organizarii comunitare inca de la inceputurile istoriei omului.

in paleolitic familia a fost nucleul in jurul careia s-au organizat bandele de vanatoare si comunitatile umane. Una din primele dovezi ale importantei familiei in cadrul comunitatii este cazul de la Ferrassie (Franta), unde membrii unei familii (barbat, femeie si 4 copii) au fost depusi in acelasi mormant. Socializarea relatiilor fizice interumane si transformarea lor in relatii culturale s-a realizat in momentul in care au fost impuse indivizilor norme de comportament si sanctiuni validate si aplicate de comunitate. Conditionarile naturale au dus uneori la coeziunea grupurilor umane, alteori la fragmentarea lor, atunci cand hrana nu era suficienta.

in paleoliticul superior Homo neanderthalensis a transformat relatiile biologice in plan cultural. Catre sfarsitul paleoliticului comunitatea trecea printr-un proces de diferentiere ca urmare a diversificarii ocupatiilor, calitatilor individuale ale unor membri. Astfel, apar personaje cu functii similare celor ale unor conducatori spirituali ai comunitatilor, un fel de samani ai comunitatilor primitive studiate azi de etnologi.

Desi este dificil de cunoscut cu certitudine care era principiul de afiliatie din paleolitic, exista o serie de ipoteze in acest sens. in schema realizata de antropologul Henry Lewis Morgan, descendenta se facea pe linie paterna in cadrul comunitatilor de vanatori si culegatori, respectiv pe linie materna in cadrul celor de agricultori. Unii specialisti considera totusi ca au existat suficiente dovezi ale statutului privilegiat al femeii in comunitatile din paleoliticul superior. Argumente ar fi figurinele predominant feminine si mormintele de femei cu podoabe si ocru rosu.

Schema de evolutie a organizarii comunitatilor umane acceptata pentru preistorie incepe cu banda, continua cu ginta si se incheie cu tribul. Banda sau ceata era un organism comunitar instabil, afilierea familiilor nucleare fiind realizata prin intermediul barbatilor. Ginta avea aceeasi criteriu de afiliere, dar era mai stabila, iar tribul avea deja un teritoriu delimitat si aparat, cutume si manifestari rituale comune.


Comunitatile paleolitice au avut initial un caracter egalitar. Studiile comparative asupra indienilor si eschimosilor arata cum functioneaza o comunitate egalitara. Astfel, existau drepturi de scurta durata, accesul la arme si unelte era comun, nu exista o autoritate constanta, iar hrana este impartita de intreaga comunitate.

6. VIATA SPIRITUALA

Religia

Cercetarile de pana acum au identificat manifestari religioase certe incepand cu paleoliticul mijlociu. Specialistii considera ca manifestarile de tip canibal din paleoliticul inferior par sa fi avut un caracter strict alimentar. Aparitia si generalizarea mormintelor umane, evolutia in timp a ritualurilor funerare (prin depuneri de ocru rosu, ofrande, podoabe din os, fildes, piatra sau scoica etc.) contureaza o dezvoltare evidenta a credintelor religioase in paleoliticul mijlociu si cel superior.

Sanctuare

intrarea in pesteri. Interiorul era folosit de animalele carnivore pentru hibernare sau devorare a carnii, iar in unele cazuri deveneau adevarate sanctuare. Manifestarile artistice din adancurile grotelor de la Lascaux (Franta) sau Altamira (Spania), dincolo de valoarea artistica deosebita, aveau rolul unor locuri sacre. Acolo se invocau spiritele care puteau asigura succesul la vanatoare de care depindea in mod direct supravietuirea comunitatii. Si in acelasi timp se aducea un omagiu animalelor care le asigurau subzistenta. Pesterile pot fi considerate primele sanctuare ale umanitatii. Dupa cum s-a observat, ca o regula generala, oamenii locuiau in partea de Ia

Primele manifestari rituale

in musterian apar cele mai vechi dovezi explicite ale unui comportament care depaseste sfera nevoilor cotidiene. Cele mai cunoscute manifestari sunt colectia de bulgari de ocru rosu descoperiti intr-o locuinta de la Terra Amata (Franta) si toporasul de mana, cu o scoicajncastrata, descoperit la West Tofts (Marea Britanic).

In paleoliticul superior au aparut mitologii si ritualuri, unele exprimate prin practicile canibalice de la Krapina (Croatia) si Combe Grenal (Franta), ceremoniile funerare de la Shanidar (Irak), dansuri rituale vanatoresti asociate cu tatuaj sau ungerea ceremoniala a corpurilor la Terra Amata, ceremonii religioase colective (in sanctuare rupestre), ceremonii de integrare in grup la Tuc d'Audoubert (Franta).


Pe de alta parte, in paleolitic omul se considera inca o parte a lumii animalelor, in aceste conditii asocierea figurilor de animale cu cele umane in scene de vanatoare sau chiar practici magice ale unor samani, care purtau capete si piei de animale, este o explicatie simpla si normala.

Canibalismul

Practicarea canibalismului este dovedita in paleoliticul inferior prin starea fragmentara a unor oase umane. Aceste practici sugereaza insa mai mult un canibalism alimentar decat unul cu implicatii religioase.

in musterian si paleoliticul superior, canibalismul la Krapina si Combe Grenal se asociaza cu purtarea de obiecte-fetis sau de trofee (realizate prin prelucrarea unor parti din scheletul uman) sau depuneri rituale de cranii, ca la Monte Cicero (Italia) si Mas d'Azil (Franta).

Cultul mortilor

Primele inmormantari inregistrate in paleoliticul mijlociu sugereaza inceputurile unui cult al mortilor. Prezenta ofrandelor in cadrul unui numar mare de morminte indica grija pentru cei decedati. Bucatile de ocru rosu frecvent gasite in cadrul mormintelor din paleoliticul superior ar putea simboliza ca defunctul continua sa ramana membru al comunitatii si dupa moarte.

Ritualuri

Dansul s-a dezvoltat de-a lungul intregii evolutii a speciei umane. Multe animale efectueaza si ele miscari ca un dans. Picturi din pesteri vechi de peste 20.000 de ani arata figuri umane cu masti de animale care par sa danseze. Aceste scene ar putea reprezenta ritualuri de vanatoare, fertilitate, dar nu putem exclude cu totul educatia si distractia, intr-o scena pictata din Grotta dell' Adaura (Italia) un om pare angajat intr-o activitate rituala.

Cultul fertilitatii

in aceasta perioada, oamenii erau interesati de fertilitatea animalelor, de al caror numar depindea supravietuirea comunitatilor lor. Picturile si gravurile rupestre au fost deseori interpretate si ca o expresie a dorintelor de multiplicare a animalelor vanate.

Moartea. Rituraluri funerare

Rareori oamenii erau victime ale pradatorilor naturali. Armele si apararea colectiva tineau la distanta marile carnivore. Cea mai frecventa cauza a mortii nenaturale era lipsa hranei. Rare erau si cazurile in care cadeau victime infectiilor cu microorganismele unor micropradatori. Cel


mult 15% din totalul deceselor era provocat de accidente, inclusiv cazurile de competitii si razboaie.

La sfarsitul paleoliticului au fost descoperite morminte ale neandertalienilor in grotele La Chapelle-aux-Saints, La Quina, Le Moustier, La Ferrassie (Franta) si altele. Din Paleoliticul superior dateaza tibia si femuml stang ale unui om inhumat in interiorul unei cavitati in stanca la Goat's Hole si Gower (Marea Britanic). Monnintele aveau in inventar baghete, inele din fildes de mamuti si cochilii de scoici, iar inhumatul era uneori acoperit cu ocru rosu.

Primele inmormantari intentionate in Israel au aparut in urma cu aproximativ 70-80.000 de ani. La Kbara un adult tanar a fost depus intr-o groapa facuta si pamant, iar la Qafzeh au fost gasite doua morminte. Unul dintre ele continea un copil, altul doi adulti. Primul era taiat in roca din vestibulul grotei (realizandu-se o groapa de l xO,60xO,25m) si era partial inconjurat cu blocuri de calcar. Scheletul unui copil de sex masculin era culcat pe o parte cu bratele de-a lungul toracelui indoite din cot si duse la fata. Picioarele erau indoite de la genunchi, iar craniul prezenta o fractura frontala in curs de cicatrizare, in mormant erau depusi noduli de ocru. Mormantul dublu continea scheletele unei femei si ale unui copil de 6 ani. Craniul femeii apartine tipului proto-Cro-Magnon si avea o capacitate craniana de l .554 cm3.

Un alt mormant a fost descoperit si langa grota Zuttiyeh (Israel). Decedatul era culcat pe o parte, avea genunchii flexati adusi pana la bazin, iar mainile in fata corpului. Scheletul apartine celui mai inalt neandertalian din Levant, care la 25 de ani avea 178 cm inaltime. Craniul era foarte voluminos (1.590 cm3), alungit fata de cel al omul modern, dar foarte elevat fata de neandertalienii europeni.

La Nahal Ein Guev (Israel) in apropierea unei cabane din jurul anilor 13.750 i.Hr. a fost gasit un mormant de femeie cu scheletul asezat pe partea dreapta si picioarele, in acelasi sit, langa o alta cabana a fost descoperit scheletul unui barbat de 20-25 de ani, inconjurat cu blocuri din piatra.

Manifestari artistice

In anul 1860, paleontologul francez Edouard Lartet a gasit in grotele din sud-vestul Frantei primele obiecte portabile decorate, asociate cu unelte din piatra si oase de animale din paleolitic, in anul 1879 a fost descoperita celebra pestera de la Altamira (Spania) cu peretii pictati, in 1895 au fost descoperite gravurile de pe peretii grotei La Mouthe (Franta), iar in 1901 Cea de la Les Combarelles (Franta). Abia in anul 1902 insa, arheologii au


recunoscut public existenta unei arte a grotelor. Descoperirile nu s-au incheiat nici azi. Astfel, in anul 1995 a fost descoperita grota cu picturi de animale din Valea Ardche (sudul Frantei).

Un aspect surprinzator este pastrarea unor elemente de pictura rupestra in afara pesterilor. Astfel, incepand cu anul 1981, au fost gasite in afara pesterilor numeroase figuri pictate de oameni, cai si vite salbatice realizate pe piatra in situri din Spania, Portugalia, Australia si Africa de Sud. Vechimea lor este estimata la aproximativ 20.000 de ani.

Cele mai vechi manifestari artistice au aparut in paleoliticul superior. Cele mai vechi figurine de animale si oameni realizate din piatra si fildes au fost datate, prin metoda cu C 14, in Germania si Austria cu aproximativ 32.000 de ani in urma. Cele mai vechi picturi dintr-o grota provin de la Chauvet (Franta) unde au fost datate in urma cu cea. 32.000 de ani. Principala arie de manifestare artistica este insa cea franco-cantabrica, cu prelungiri tarzii pana in Sicilia.

in functie de genul, tehnica si materialele utilizate, arta paleolitica contine doua mari categorii: piese portabile (figurine mici sau obiecte decorate) si arta grotelor. Arta portabila a fost realizata prin scobire in oase, coarne, piatra sau prin modelarea argilei. Descoperiri de acest fel au fost facute in Europa, nordul Africii si in Siberia. Manifestarile artistice (sculptura, pictura, bijuterii si obiecte magice) sunt atribuite lui Homo sapiens sapiens.

In general, arta paleoliticului a fost impartita in figurativa (reprezentari de animale sau oameni) si non-figurativa (semne si simboluri). Cele mai frecvente reprezentari figurative sunt picturile de animale. Predomina portretele de cai si bizoni, iar in unele situri cele de mamuti si capriori. Pestii si pasarile sunt aparitii ocazionale in picturi si gravuri. Plantele si insectele sunt prezente cu totul exceptionale.

Andr Leroi-Gourhan in Prhistoire de l'Art Occidental propus o clasificare a artei paleloliticului in 4 stiluri (numerotate de la I la IV). Stilul I ar cuprinde reprezentarile de animale cu capete si corp realizate cu linie dorsala foarte rigida descoperite la Belcayre (Franta) si Vogelherd (Germania). Stilul II cuprinde figurile de animale cu curba cervico-dorsala sinuoasa (ca un S oblic culcat), in acest stil au fost reprezentati caii de la Pair-non-Pair (Franta) si bizonul de la Grze (Franta). De la stilul II la III figurile animalelor pierd din uniformitatea sinusoidala initiala, in stilul IV apar conventii precise. Mentionam panoul mare cu reni si cai pictati bicolor din pestera de la Tito Bustillo (Spania), precum si reprezentarile zoomorfe de la El Pindal (Spania). Aceluiasi stil IV


apartin ansamblul de gravuri cu peste 100 de figuri (cele mai frecvente fiind cele de vulpi si reni) descoperite in grota de la Atlexiri (Spania).

Pictura

Dintre sutele de pesteri cu picturi si gravuri rupestre din nordul Spaniei si sudul Frantei, cele mai cunoscute sunt cele de la Altamira si Lascaux. Grota de la Altamira numita sugestiv "Capela Sixtina a Preistoriei' are o lungime de 270 m si se afla in nordul Spaniei. Peretii sai au fost pictati si gravati cel putin 930 de figuri de animale (bizoni, capriori, cai si altele). Cel mai spectaculos panou cu picturi, cu o suprafata de 18x9 m, se afla chiar la intrare si cuprinde un grup de animale pictat cu rosu, negru, mov si alte culori. Pictura suprapune patru nivele mai timpurii de gravuri si pictura in rosu si negru. Cercetarile arheologice au evidentiat oase de bizon, cai si schelete de ursi de pestera. Analiza cu C 14 a pigmentului utilizat indica drept perioada de pictare intre 12.380 si 11.620i.Hr.

Pestera de la Lascaux, descoperita in anul 1940, se afla in sud-vestul Frantei. Pe la 15.000 i.Hr. artistii au decorat suprafata interioara cu aproximativ l .500 de gravuri si 600 de picturi in galben, rosu, maron si negru, reprezentand tauri salbatici, cai, capriori rosii si alte animale, in Sala Taurilor sunt figurati patru tauri cu lungimi de peste 5 m si figuri mici de capriori si cai. Numai o figura infatiseaza omul cu cap de pasare, probabil un saman. Un alt grup pictat a fost intitulat Capriori innorand. Pentru picturile gigantice s-au folosit schele care au lasat urme in peretii pesterii. Analizele cu C 14 au datat materialele organice folosite la picturi intre 15.000 si 9.000 i.Hr.

Figuri zoomorfe

Mamutul este reprezentat cu culoare neagra in pestera de la Pech Merle (Franta). Trunchiul si trompa sunt reprezentate, nu si picioarele. Corpul este acoperit cu pete mari de culoare rosie.

Doi cai sunt reprezentati miscandu-se in poziti opuse in aceeasi pestera. Conturul corpului este redat cu o linie neagra. Capetele schematice si umerii sunt pline cu culoare neagra, iar corpul cu puncte negre,_ce ar putea indica anumite manifestari magice.

In grota de la Le Portei (Franta) au fost pictati doi bizoni de marimi diferite, in timp ce alti doi de la Lascaux sunt reprezentati ca fiind in Pericol. Bizonii de la Altamira sunt reprezentati policrom in pozitie statica P6 patru picioare sau cu picioarele incrucisate. Conturul, capul si Picioarele sunt pictate cu negru peste culoarea rosie spre maron.


Cerbul este reprezentat in picturile din grotele de la Altamira (Spania), Font Gaume (Franta), iar capra in grota de la Cougnac (Franta). Carnivorele sunt aparitii rare. Mentionam felina mare (leu?) si ursul de la Les Combarelles.

Aproape toate animalele pictate sunt desenate din profil, multe dintre reprezentari sunt incomplete sau neclare, iar unele imaginare (exemplu un unicorn pictat in pestera de la Lascaux). Scene de vanatoare au fost descoperite in grotele de la Laugerie si Lascaux (Franta).

Figurile umane sunt rare in pesterile pictate. Astfel, in grota de la Pchiolet (Franta) au fost descoperite reprezentarile a doua capete numite sugestiv de specialisti, Adam si Eva'. Numeroase sunt insa negativele de maini realizate cu pamant colorat. Astfel, in pestera de la Pech Merle (Franta) au fost gasite negativele unor maini umane deasupra cailor, reprezentate prin aplicarea de culoare neagra pe langa degete.

Semnele si simbolurile sunt frecvente. Marcajele de linii simple de puncte sau grupate in panele largi de linii complexe apar izolate sau asociate cu motivele figurative. La Altamira, Castillo (Spania) si La Mouthe (Franta) apar desene abstracte ce ar putea reprezenta locuinte sau curse pentru animale.

Artele minore

Arta portabila a fost produsa intre 35.000 i.Hr. si 10.000/9.000 i.Hr. Ea a aparut in Aurignacian, a continuat in Gravetian, a explodat in Solutreean si Magdalenian si s-a redus la galete gravate in Azilian. Ca material au fost folosite piatra si osul, coarne, colti, sisturi si calcar. Genurile artelor minore sunt sculptura si gravura.

Sculptura si gravura

Principalele realizari in cadrul sculpturii si gravurii au fost in stilul ronde bossse, care cuprinde statuetele antropomorfe si zoomorfe.

Figurile umane sunt mai frecvente in arta portabila decat in pictura. Statuetele antropomorfe sunt in general feminine, in relief au fost realizate statuetele feminine de tip magdalenian Venus din Mas d'Azil Bedelhac, Laugerie-Basse (Franta), Mainz-Lisenberg (Germania), Cuina si Pekarna (Cehia). In magdalenianul superior se manifesta tendinta de schematizare extrema a statuetelor.

Figurina feminina de lut ars de la Doini Vstonice (Cehia) avea proportia umerilor si bratelor normale, sugerandu-se grasime pe solduri, iar parul cu doua linii oblice. De asemenea, in zona abdominala se sugera sarcina. Celebra statueta Venus din Willendorf (Austria) are capul


acoperit de aranjamentul parului, iar bratele se odihnesc pe piept in pozitie de alaptare. La Doini Vstonice (Cehia) si Brassempouy (Franta) au fost descoperite capete feminine din fildes, considerate simboluri ale fecunditatii.

Figurine feminine apartinand Gravetianului au fost gasite in depozitele din Ukraina, Cehia, Austria, Germania si Franta. Statuetele antropomorfe descoperite la Predmosti (Cehia) indica continuarea tendintei de schematizare in Gravetian.

O friza descoperita la Laussel (Franta) reprezenta o figurina a fecunditatii inalta de 44 cm. Picioarele sunt redate complet, o mana se afla pe abdomen, cealalta tine deasupra umarului un obiect (probabil un corn de bizon sau colt de mamut), care ar fi putut reprezenta prosperitatea in acea perioada. O figura feminina a fost gravata pe placheta numita Femeia Ren de la Laugerie-Basse (Franta). In grota La Marche (Franta) au fost gasite un numar de 27 de gravuri feminine fara cap. Gravuri asemanatoare au mai fost descoperite la Fontals, Penne (Franta) si Hohlenstein (Germania).

Din fildes au fost realizate figurinele zoomorfe de cai, mamuti si feline descoperite in grota de la Vogelhard (Germania). La Madeleine (Franta) un bizon a fost sculptat in corn de ren.

in grota de la Le Cap Blanc (Franta) a fost realizata in relief o procesiune de cai cu lungimea de 14 m, prin taiere in stanca pana la 0,30 m adancime. Caii sunt sculptati in miscare intr-o herghelie. Un cal mai mare pare a fi conducatorul turmei.

in pestera de la Los Cesares (Spania) au fost gasite un numar de 118 reprezentari gravate de bovidee, un mamut, un peste si cateva figuri umane, in timp ce in pestera de la Altxeriri (Spania) au fost identificate 8 ansambluri de gravuri cu peste 100 de figuri, in care predomina cele de vulpi si reni.

Reprezentari de cai, bizoni, capriori, doua mici figuri umane si un cap de pasare au fost descoperite in pestera de la Le Roc de Sers (Franta), in cazul unui bizon a fost chiar sugerata sarcina.

Rinocerul lanos este gravat si pictat la Les Combarelles (Franta), iar bizonul este gravat adanc pe peretii grotei La Grze (Franta). Calul gravat fr> pestera de la Hornos de la Pena (Spania) se uita undeva, oferind un moment oportun pentai a fi vanat. La Lascaux sunt reprezentati cativa cai cu corp tubular si picioare scurte in mod obisnuit si ocazional foarte lungi, dar cu capetele foarte natural redate. La Lorthet (Franta) au fost descoperiti reni si pesti, care au fost gravati pe un corn de ren.


in grota de la La Vache (Franta) au fost descoperite obiecte gravate atat in stil abstract, cat si in stil naturalist. Se considera ca stilul abstract si cel naturalist au fost contemporane, fiind realizate de artisti care locuiau in aceeasi pestera.

Metode si materiale

Artistii paleolitici foloseau obiecte naturale (dinti, scoici si oase), prelucrate prin perforare sau scobire, pentru a produce margele si pandantivi. Gravurile au aparut pe pietre plate, oase si coarne. Majoritatea statuetelor au fost din piatra sau fildes, putine fiind cele din lut care au supravietuit.

in interiorul pesterilor au fost folosite uneori formatiunile naturale de stalagmite pentru a reprezenta parti de animale. Alteori a fost folosit lutul pentru acoperirea stancii (la "sculptura' unui urs de 700 kg lut in pestera de la Montespan, Franta).

Pigmentul rosu folosit pe pereti consta in oxid de fier care era gasit in lut, iar pigmentul negru in mangan. Se mai foloseau pigmenti cu talc si feldspar sau ulei de plante si animale. Cea mai simpla metoda era aplicarea cu degetele, dar se puteau folosi si unelte specifice (par de animale) pentru pictura.

Sensul artei paleolitice

Initial manifestarile artistice au fost considerate pur decorative, apoi au fost expuse o serie de teorii privind simbolistica acestei arte. Gordon V. Ghilde considera ca arta paleolitica servea unor scopuri magice, probabil ceremonii magice. Astfel, hipertrofierea atributelor sexuale ar sugera rituri legate de fertilitate.

Cea mai populara teorie sustine ca oamenii pictau animale in scopul de le influenta pe cele din viata reala. Unii specialisti au vazut in aceste reprezentari artistice manifestari rituale si magice, considerand ca pictarea unor animale ranite de arme era o manifestare dorintei de succes la vanatoare, insa foarte putine animale au arme pictate pe ele. O scena celebra invocata uneori in acest sens este cea a omului mort si bizonului ranit de moarte de la Lascaux. Bizonul ranit este inca in picioare, iar omul cazut este reprezentat stilizat. Scena ar putea comemora omorarea unui om de catre un bizon (dupa ce animalul fusese ranit de moarte) sau un ritual al samanismului care era menit sa aduca moartea bizonului.

O alta teorie este cea potrivit careia arta cavernelor servea fertilitatii magice. Oamenii ar fi pictat animalele in speranta ca ele se vor reproduce


si vor asigura astfel hrana pentru viitor. Dar rareori au fost reprezentate sexele animalelor, iar scenele de reproducere sunt cu totul ocazionale.

A treia teorie ar fi cea potrivit careia desenarea si redesenarea animalelor ar intentiona sa asigure reintoarcerea unor specii migratoare in fiecare primavara.

O pozitie aparte au avut, in anii '50 ai secolului 20, Annette Laming-Emperaire si Andr Leroi-Gourhan, care au vazut picturile de animale ca simboluri si nu ca portrete. Imaginile de cai si bizoni in panouri centrale ar simboliza dualitatea de baza, respectiv barbatul si femeia. Interpretarea manifestarilor artistice in paleolitic ramane o tema deschisa.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2385
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved