INTRODUCERE IN METEOROLOGIE

INTRODUCERE IN METEOROLOGIE

Definitie. Obiect de studiu. Sarcini

Meteorologia este stiinta care studiaza structura si proprietatile atmosferei, fenomenele si procesele fizice care se produc in atmosfera, in general, si in troposfera, in particular, in scopul prognozarii sau prevederii vremii. Ea face parte din categoria stiintelor geonomice¹, care studiaza invelisurile Pamantului: atmosfera, litosfera, hidrosfera, pedosfera, reliefosfera, biosfera, climatosfera, criosfera, apartinand Geografiei.

Denumirea de METEOROLOGIE este de origine greaca², de aici apare vechimea stiintei, mult timp preocuparile meteorologiei fiind confundate cu ale astronomiei. Tratatele de meteorologie studiau si problemele meteoritilor (meteoarelor) de origine extraterestra. Incepand cu Aristotel (384 i.Hr.) si pana la Kmtz (1835), in publicatiile aparute, problemele meteorologiei si ale astronomiei erau tratate in comun.

Obiectul de studiu al Meteorologiei este reprezentat de aerul atmosferic, in care un rol deosebit de important il au vaporii de apa a caror cantitate este in permanenta schimbare ca urmare a incalzirii si racirii aerului. Acesta, in deplasarea lui prin intermediul curentilor aerieni, transports de la o regiune geografica la alta ceata si norii, responsabili de aparitia celor mai importante fenomene care genereaza aspectul vremii la un moment dat. Transformarile care au loc in atmosfera sunt procese si fenomene fizice, meteorologia mai fiind denumita si fizica atmosferei. Totalitatea fenomenelor si proceselor fizice din atmosfera - care caracterizeaza starea atmosferei la un moment dat si intr-un anumit loc -constituie vremea, iar succesiunea in timp a starii fizice a atmosferei reprezinta evolutia sau mersul vremii. Caracteristicile vremii sunt reprezentate prin valori cantitative si calitative ale fenomenelor si proceselor fizice din atmosfera, ce poarta denumirea de elemente meteorologice: radiatia solara, temperatura aerului si a solului, nebulozitatea si durata de stralucire a Soarelui, precipitatiile atmosferice, presiunea atmosferica si vantul. Cuantificarea acestor elemente meteorologice se realizeaza prin determinari si observatii vizuale, dar si prin masuratori instrumentale, toate acestea reprezentand observatiile meteorologice. Toate datele rezultate din acest complex de observatii meteorologice sunt utilizate de serviciile meteorologice in scopul elaborarii prognozelor si emiterii avertizarilor asupra aparitiei si evolutiei unor fenomene periculoase. Aceste informatii sunt transmise organelor centrale si locale de stat, diferitelor institutii, in scopul asigurarii si protectiei meteorologice a navigatiei aeriene si maritime, a transporturilor rutiere ^i feroviare, a lucrarilor agricole si a starii de sanatate a organismelor vii. In acelasi timp, aceste date sunt folosite in schimbul international de mesaje meteorologice.

Sarcina principals a Meteorologiei este aceea de a descoperi legile care guverneaza procesele si fenomenele din atmosfera in scopul prognozarii lor. De asemenea, Meteorologia, care devine tot mai mult o stiinta cu mare aplicativitate practica, are ca sarcini perfectionarea continua a metodelor de prevedere a vremii sau timpului si a metodelor de influentare activa asupra evolu i iei vremii. In acest sens, informatiile meteorologice sunt din ce n ce mai necesare in toate domeniile activitatii umane: agricultura, constructs, transporturi, telecomunicatii, lucrari hidrotehnice si amelioratii,, balneo-climatologie, turism, urbanism, asistenta sociala etc.

Prin folosirea mijloacelor tehnice moderne, omenirea are posibilitatea unei interventii active in desfasurarea unor procese atmosferice, cum ar fi: activarea sistemelor noroase si a precipitatiilor atmosferice, sistemele antigrindina, disiparea cetii, combaterea unor fenomene periculoase ca inghetul, seceta, inundatiile etc.

2. Metode de cercetare in meteorologie

Metodele de baza in cercetarea fenomenelor si proceselor fizice din atmosfera sunt observatia si experimentul.

Observatiile meteorologice pot fi vizuale si instrumentale. Cele vizuale permit aprecierea calitativa asupra unor fenomene atmosferice care nu pot fi determinate instrumental: nebulozitatea (gradul de acoperire a cerului cu nori si felul norilor), producerea unor hidrometeori (ceata, roua, bruma, poleiul), a unor fenomene optice (halo), a starii solului, a caracterului stratului de zapada etc.

Observatiile instrumentale se efectueaza cu ajutorul aparaturii si instrumentarului meteorologic. Exista instrumente cu citire directa: termometrul (temperatura aerului si a solului), higrometrul (umezeala aerului), barometrul (presiunea atmosferica), pluviometrul (precipitatiile atmosferice), anemometrul (vantul), chiciurometrul (grosimea stratului de chiciura), rigla de zapada (grosimea stratului de zapada) etc. Pentru inregistrarea evolutiei diurne sau saptamanale a diferitilor parametri meteorologici sunt folosite aparatele inregistratoare: termograf, barograf, higrograf, pluviograf, anemograf, heliograf etc.

Pentru determinarea fenomenelor atmosferice din regiunile greu accesibile se utilizeaza statiile meteorologice automate si satelitii meteorologici, dintre care cei mai cunoscuti sunt NOAA, METEOR si TIROS. Pentru cercetarea dinamicii atmosferei, a apei din sol si a rezervelor de apa din stratul de zapada se folosesc izotopi radioactivi, radiosondele, radarul, laserul, balonul pilot, rachete si avioane meteorologice, navete spatiale.

Izotopii radioactivi ofera meteorologiei o noua metoda de cercetare, indeosebi a circulatiei maselor de aer, dar si a microfizicii norilor, cetii si precipitatiilor.

Radiosonda receptioneaza de la sol valorile variabilelor meteorologice de la inaltimi de peste 30 km.

Radarul meteorologic, sistem electromagnetic activ, foloseste la depistarea si urmarirea fronturilor atmosferice, a directiei si vitezei de deplasare a acestora, la descoperirea zonelor cu precipitatii si cu perturbatii atmosferice, la cercetarea microfizicii norilor si precipitatiilor, a fenomenelor periculoase etc.

Laserul, tot un sistem electromagnetic activ, perturba controlat mediul si masoara raspunsul la o excitare optica. Fasciculul luminos determina cu o precizie mult mai mare regiunea de la care se primeste raspunsul. Cu instalatii laser se masoara concentratia in aerosoli, inaltimea bazei norilor, compozitia lor, dar si a cetii, prezenta si variatia concentratiei unor gaze, depistarea de la distanta a unor perturbatii atmosferice (cicloni tropicale, furtuni etc.), directia si viteza vantului etc.

Spectroscopia este o metoda optica folosita in meteorologie pentru determinarea aurorelor polare, dar si a altor fenomene referitoare la compozitia si starea atmosferei la inaltimi mari.

Rachetele meteorologice sunt, de asemenea, folosite pentru cercetarea atmosferei inalte, valorile elementelor masurate fiind transmise prin radio.

Satelitii meteorologici studiaza atmosfera din spatiul extraterestru pe suprafete mari si pe timp indelungat. Se transmit fotografii ce furnizeaza informatii asupra sistemelor noroase, maselor de aer si fronturilor atmosferice aflate in deplasare, ciclonilor tropicali, altor fenomene meteorologice utilizate in prognoza meteorologica.

Experimentul reprezinta o metoda aplicata in conditii naturale pentru stimularea artificiala a precipitatiilor atmosferice si pentru disiparea cetii si a grindinii cu ajutorul rachetei antigrindina. Cercetarile experimentale in laboratoare se efectueaza in scopul aflarii structurii microfizice a norilor si precipita i iilor atmosferice, a unor fenomene aerodinamice, electrice, acustice sj optice din atmosfera.

In afara acestor metode expuse anterior, se mai folosesc mijloace moderne statistico-matematice, de calcul electronic, de analiza prin intermediul calculatoarelor performante.

3. Reteaua de statii meteorologice.

Organizatia Meteorologica Mondiala

Cel mai important lucru in Meteorologie este observatia meteorologica. Aceasta consta in aprecierea calitativa a particularitatilor fenomenelor meteorologice, dar si in determinarea cantitativa a valorilor diferitelor variabile atmosferice. Observatia meteorologica sta la baza tuturor activitatilor din domeniu, materializate prin:

informarea zilnica a meteorologilor previzionisti;
desfasurarea corecta a activitatii de servire meteorologica;

elaborarea prognozelor si asigurarea protectiei meteorologice a navigatiei aeriene, maritime, rutiere si a avertizarilor pentru agricultura;

asigurarea schimbului international de date meteorologice impus tarilor membre ale Organizatiei Meteorologice Mondiale;

stocarea sirurilor de date;

intocmirea anuarelor, atlaselor si a altor lucrari de specialitate.
Pentru asigurarea compatibilitatii observatiilor meteorologice,

acestea trebuie sa se realizeze conform normelor emise de catre Organizatia Meteorologica Mondiala prin indeplinirea unor conditii stricte:

toate observatiile sa se efectueze numai la orele stabilite si sa se noteze ceea ce s-a masurat in realitate;

sa se efectueze corect cu instrumentar verificat periodic, etalonat si intretinut conform instructiunilor in vigoare; aparatura trebuie sa fie instalata conform instructiunilor O.M.M.

Toate observatiile meteorologice se efectueaza in platforme special amenajate la posturile si statiile meteorologice, dar si la observatoarele aerologice incluse in reteaua nationala.

3. Posturile meteorologice sau pluviometrice

Sunt locatii unde se efectueaza observatii si masuratori asupra felului si cantitatii precipitatiilor, grosimii si duratei stratului de zapada. De asemenea, se pot efectua si observatii vizuale asupra unor fenomene meteorologice periculoase, atunci cand este cazul. Unele posturi sunt dotate si cu termometrie pentru determinarea temperaturii aerului, acestea denumindu-se posturi termo-pluviometrice.

3.2. Statiile meteorologice

Sunt unitati complexe care au in dotare aparatura specifica scopului urmarit. Exista, astfel, mai multe categorii de statii pentru observatii:

sinoptice, cu program din ora in ora sau din trei in trei ore: 2, 5, 8, 11, 14, 17, 20, 23, ora oficiala, care furnizeaza date pentru prognoza meteorologica;

climatice, cu aparatura necesara pentru determinarea tuturor elementelor meteorologice efectuate la orele 1, 7, 13, 19, ora locala;

actinometrice, pentru determinarea componentelor fluxului radiativ solar la orele 0, 6, 9, 12, 15, 18, ora locala;

agrometeorologice unde se efectueaza masuratori asupra temperaturii aerului si solului, umezelii aerului, rezervei de apa accesibila plantelor, fenologiei³, fenometriei⁴, elementelor de productie⁵ pe tipuri de culturi specifice zonei: grau de toamna, porumb, floarea soarelui, sfecla de zahar, cartof, vita de vie, pomi fructiferi etc. Orele de observatii sunt aceleasi ca la cele climatice, iar pentru rezerva de apa, fenologie si fenometrie se efectueaza in functie de faza fenologica si de calendarul lucrarilor in camp;

radar pentru urmarirea evolutiei vremii in scopul avertizarii in situa i ia producerii unor fenomene periculoase. Observatiile se fac din ora n ora, I ndeosebi asupra sistemelor noroase, felului si cantitatii precipitatiilor. n ultimii ani, in Romania aceste statii au fost dotate cu radare Doppler, ultraperformante;

ATP, receptoare ale datelor transmise de satelitii meteorologici, instalate in centre meteorologice importante, unde se primesc informatii la 6 sau 12 ore;

cu program special, unde se fac determinari asupra electricitatii aerului, radioactivitatii aerului, solului si vegetatiei, concentratiei de ozon si noxe⁶. Programul de observatii este diferentiat: electricitatea si radioactivitatea la amiaza, ozonul la 9, 12, 15, ora locala, iar noxele de la o jumatate de ora la o luna.

In prezent, Reteaua Nationala de statii meteorologice din Romania este formata din 160 de statii, impartite pe 7 Centre meteorologice teritoriale, din care 54 sunt cu program agrometeorologic (fig. 1).

3.3. Observatoarele aerologice

Sunt destinate masurarii elementelor meteorologice din atmosfera inalta si sunt dotate cu aparatura speciala adecvata scopului urmarit: baloane pilot, radiosonde, rachete meteorologice, laser. Observatiile se fac la orele 2, 8, 14, 20, ora locala.

4. Istoricul Meteorologiei

4. Dezvoltarea Meteorologiei pe glob

Interesul pentru aspectul, evolutia si efectele pozitive sau negative ale vremii, de care depindea insasi viata primilor oameni de pe Terra, ca si a celorlalte vietuitoare, dateaza inca din perioada preistorica.

In Grecia antica, locul de origine si dezvoltare a intregii civilizatii europene, marii filosofi ai diferitelor perioade au avut preocupari si in domeniul meteorologiei, incercand sa stabileasca anumite relatii intre miscarea vantului, formarea norilor si producerea fenomenelor electrice in atmosfera. Au fost construite chiar unele instrumente pentru determinarea directiei si intensitatii vantului. Printre invatatii lumii antice grecesti trebuie amintiti: Herodot (484-425 i.Hr.), cu primele insemnari de mare finete asupra unor fenomene atmosferice observate in timpul calatoriilor sale geografice, descriind, printre altele, clima Scitiei, din care facea parte si Dobrogea (despre clima acestei provincii au ramas informatii si in scrierile poetului latin Ovidiu, exilat aici intre anii 9 si 17 d.Hr.), Platon (427-347 i.Hr.), Aristotel (384-322 i.Hr.), autorul primului tratat de meteorologie, in care a incercat explicarea cauzelor diferitelor fenomene meteorologice si hidrologice, ca o consecinta a primelor (circuitul apei in natura si bilantul hidric al Terrei), Seneca (4 i.Hr. - 65 d.Hr), Ptolemeu (90-168 d.Hr.), care era convins ca fenomenul de reflexie al atmosferei se datora invelisului gazos al planetei. In antichitatea greaca se cunostea ca in functie de inclinarea unghiului de incidenta al razelor solare cu suprafata terestra se formeaza principalele zone de clima, iar invatatul Empedocle a stabilit, inca din secolul V i.Hr., relatia dintre atmosfera, radiatia solara, suprafata Pamantului, prezenta suprafetelor acvatice si a apei din atmosfera, considerand ca cele patru elemente de baza: aerul, apa, focul si pamantul sunt la originea climatelor: cald, rece, umed si uscat. Din China antica s-au pastrat primele descrieri climatice (sec. XI i.Hr.).

In Evul Mediu, in perioada marilor descoperiri geografice, o importanta contributie la cunoasterea fenomenelor atmosferice au avut-o temerarii navigatori, care s-au confruntat si au descris vanturi importante ca alizeele si musonii, dar si furtunile tropicale si alte fenomene atmosferice deosebite.

Sfarsitul secolului al XVI-lea si secolul al XVII-lea reprezinta epoca premergatoare dezvoltarii meteorologiei instrumentale. Sa ne amintim de construirea primelor instrumente: termometrul (Galileo Galilei, 1597), barometrul cu mercur (Torricelli, 1643), barometrul aneroid (Hooke, 1673), scara termometrica (Huygens, 1665) care are ca puncte de reper temperatura de inghet si cea de fierbere a apei, higrometrul cu fir de par (Saussure, 1783), anemometrul (Woltzmann, 1790), psihrometrul (R. August), pirheliometrul (H. Poillet). Folosirea acestor instrumente a permis obtinerea unor determinari concrete ale valorilor elementelor meteorologice, care au oferit astfel fizicienilor posibilitatea elaborarii unor legi care au constituit fundamentul teoretic al cercetarilor ulterioare. Tot in secolul al XVII-lea, in anul 1648, fizicianul francez Pascal a demonstrat matematic greutatea aerului, si scaderea presiunii cu altitudinea, punand bazele hidrostaticii aerului atmosferic. Catre sfarsitul aceluiasi secol, astronomul englez Halley isi publica teoria sa asupra formarii si permanentei alizeelor si musonilor, vanturi dominante din zonele intertropicale, apartinand marii circulatii atmosferice a globului, generatoare de tipuri de clima si climate specifice. In 1735, acelasi autor isi prezenta teoria asupra relatiei dintre permanenta, directia si intensitatea acestor vanturi si miscarea de rotatie a Pamantului in jurul propriei axe, evidentiind devierea alizeelor de la directia initiala nord-sud si sud-nord, in cadrul celor doua emisfere ale globului, la cea reala, nord-est - sud-vest si sud-est - nord-vest, datorata permanentei miscari de rotatie a planetei in jurul axei polilor. Din acest punct I de vedere, el poate fi considerat precursor al stiintei climatologiei. n aproximativ aceeasi perioada (1750), Benjamin Franklin isi facea publica celebra descoperire legata de electricitatea atmosferei, iar Lavoisier si Dalton asupra naturii, starii fizice si compozitiei chimice a aerului.

Secolul al XVIII-lea a marcat si alte momente de referinta in istoria meteorologiei: stabilirea scarilor termometrice ale fizicianului german Fahrenheit, in anul 1724, utilizata si in prezent in tarile anglo-saxone, a fizicianului francez Reaumur in anul 1730 si a suedezului Celsius in 1742, folosita larg in toata lumea. In anul 1778, la Baden in Germania s-a infiintat primul institut meteorologic din lume. In anul 1780 se infiinteaza prima societate meteorologica, "Societatea Meteorologica Palatina", care isi avea sediul la Manheim-Germania, in cadrul careia functiona o retea de 39 de statii de observatii amplasate atat in Europa, cat si in Statele Unite ale Americii, precursoare a Organizatiei Meteorologice Internationale (1873) si a Organizatiei Meteorologice Mondiale (23 martie, 1951), ca organizatie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite, cu 179 de state membre in anul 1996, printre care si Romania (din 1878, printre primele 10 state fondatoare ale primei organizatii internationale), care coordoneaza intreaga activitate meteorologica internationala si elaboreaza normele de efectuare a tuturor observatiilor meteorologice din lume.

Prima harta sinoptica a fost realizata in Germania, la Leipzig, de catre matematicianul H. V. Brandes, iar in Statele Unite ale Americii, aproximativ in aceeasi perioada, Redfield intocmea o serie de harti cu traiectoriile si sensul de miscare ale aerului in cicloni. Inscrierea

elementelor meteorologice pe harti se facea cu multa intarziere, dupa efectuarea observatiilor, hartile respective putand fi utilizate numai in activitatea de diagnoza. Inventarea telegrafului de catre S. Morse in anul 1843, a permis elaborarea primelor prognoze si avertizari de furtuna, punandu-se astfel bazele meteorologiei sinoptice. In anul 1853, in Belgia, a avut loc prima Conferinta internationala de meteorologie, iar in 1873, la Viena, primul Congres international.

Dezvoltarea tehnologiei moderne, la sfarsitul secolului al XIX-lea si pe parcursul celui de al XX-lea (telefonul, radioul, masinile de calcul, radiosondele, radarul, satelitii si rachetele meteorologice, computerele si internetul) a impulsionat activitatea meteorologica, in special cea de prognoza, atat de utila in toate sectoarele activitatii umane.

Daca primele observatii meteorologice au fost la inceput disparate si se efectuau la ore diferite, neputandu-se coordona si stabili anumite concluzii, din deceniul al treilea al secolului al XVIII-lea ele s-au facut sistematic.

Dupa infiintarea Organizatiei Meteorologice Mondiale, afiliata Organizatiei Natiunilor Unite, s-a pus problema reorganizarii activitatii meteorologice mondiale, conform noilor norme. La Geneva este sediul Secretariatului O.M.M., prof. G.O.P. Obasi fiind, in prezent, Secretar General. Aici functioneaza o serie de comisii tehnice si grupe de lucru, care prezinta rapoarte anuale de activitate. S-a convenit, de asemenea, ca data de 23 martie, cand a fost infiintata organizatia, sa fie decretata Ziua Mondiala a Meteorologiei, care se sarbatoreste in fiecare an.

Realizarea primelor harti climatice a permis descoperirea legilor fundamentale referitoare la repartitia temperaturii si presiunii pe suprafata globului si s-a putut reprezenta pozitia principalelor sisteme barice permanente, evidentiindu-se, astfel, influenta distributiei uscatului si apei asupra temperaturii si presiunii aerului.

In cadrul Organizatiei Meteorologice Mondiale exista o larga cooperare internationala in cadrul unor proiecte de anvergura, cum ar fi sistemul mondial de cercetare globala Veghea Meteorologica Mondiala, ca "un sistem fara precedent, fondat pe tehnici sj metode moderne, pe utilizarea satelitilor artificiali, prelucrarea datelor in calculatoare puternice si folosirea metodelor matematice in meteorologie" (Un secol de la infiintarea Serviciului Meteorologic al Romaniei, I.M.H., Bucuresti, 1984) si recent programul CLIVAR, pentru variabilitate si predictibilitate meteorologica si climatica, in cadrul caruia sunt dezvoltate modele complexe de circulatie generala atmosfera-ocean si scenarii ale cresterii emisiilor de gaze cu efect de sera, responsabile de incalzirea globala si de schimbarile climatice globale.

4.2. Dezvoltarea Meteorologiei in Romania

Primele informatii, cu caracter general, asupra specificului vremii de pe teritoriul Romaniei apartin poetului roman Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis, pe litoralul Marii Negre, in anul 8 d.Hr., care, citat de B.P. Hasdeu, scria in lucrarea sa Tristae despre asprimea iernilor din Dobrogea. Din anul 1420, in Cronicele Brasovului se gasesc informatii referitoare la fenomene meteorologice periculoase: geruri puternice, ninsori abundente, inundatii, grindina, secete, cu efecte grave, in special asupra agriculturii. In Letopisetul Tarii Moldovei, cronicarul Grigore Ureche, in anul 1585 descrie seceta puternica din acest an, in urma careia au secat izvoarele si baltile. In anul 1716, Dimitrie Cantemir in lucrarea sa Descriptio Moldaviae face referiri la regimul climatic al Moldovei.

Primele masuratori instrumentale au apartinut unor oameni de stiinta dornici sa investigheze aspectul vremii in orasele de domiciliu. Astfel, sunt observatii termometrice la Iasi efectuate de medicul militar rus Lerche intre anii 1770-1774, iar la Bucuresti de catre medicul Caracas intre anii 1773-1789. In perioada 1829-1831, Gh Asachi publica date meteorologice in ziarul Albina Romaneascd. In anul 1836, prof. Poenaru efectueaza observatii meteorologice la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Incepand cu anul 1856 sunt organizate observatii sistematice la scoala de Medicina de catre prof. dr. Carol Davila.

Primele statii meteorologice permanente au fost infiintate la Sibiu in anul 1851 si la Sulina in anul 1859, in cadrul Comisiei Dunarene, care au functionat pana in prezent, observatiile fiind intrerupte numai in perioada celui de al doilea razboi mondial.

In anul 1873 are loc primul Congres International de Meteorologie de la Viena, dupa care se infiinteaza in tara noastra o serie de statii meteorologice, iar prima retea nationala apartine perioadei 1880-1884, infiintata de catre Petre Poni si $tefan Hepites.

Meteorologia ca stiinta a inceput sa se dezvolte dupa infiintarea Institutului Meteorologic la 30.07.1884, al carui prim director a fost gtefan Hepites, care a initiat si primele observatii fenologice pe intreaga tara. In anul 1885 apare primul buletin meteorologic si incepe extinderea retelei de statii meteorologice.

In anul 1920, prin decretul lege nr. 3678, se hotaraste separarea meteorologiei de Observatorul astronomic si revenirea acesteia la Ministerul Agriculturii si Domeniilor, unde s-a organizat Institutul

Meteorologic Central. In aceasta noua perioada a meteorologiei romanesti un rol deosebit de important l-a avut prof. Enric Oteteli^anu.

Este de mentionat faptul ca, in aceasta perioada, Meteorologia a inceput sa fie predata in invatamantul superior, la Facultatea de stiinte din Bucuresti incepand cu anul 1923 si la scoala Superioara de Silvicultura, incepand cu anul 1919, trecuta apoi la Politehnica din Bucuresti. De asemenea, Notiuni de Meteorologie se predau la scolile superioare de agriculture din Bucuresti si Cluj, incepand cu anul 192

Reorganizarea retelei de statii meteorologice se face in anul 1926, dupa ce in timpul primului razboi mondial se distrusese in cea mai mare parte. O a doua reorganizare are loc dupa anul 1945. Din perioada interbelica trebuie amintit faptul ca la 01930 se infiinteaza Observatorul Meteorologic Baneasa si primele Centre Regionale de prevedere a vremii si de protectie a navigatiei maritime la Constanta in 1936, si aeriene la Baneasa si Cluj in 1938 si la Iasi in 194 Tot in acest an se infiinteaza catedra de Fizica Atmosferei la Facultatea de fizica-chimie din Bucuresti.

In 1946, Nicolae Topor elaboreaza primele prognoze de lunga durata, iar in 1949 profesorul Mircea Herovanu infiinteaza Observatorul de Fizica Atmosferei de la Afumati.

In 1951 Romania participa la primul Congres al Organizatiei Meteorologice Mondiale ca membru fondator, iar in anul 1955 la Institutul Meteorologic Central din Bucuresti se infiinteaza Sectia de Agrometeorologie sub conducerea lui Virgil Jianu.

Incepand cu anii '60, Meteorologia se preda in toate Facultatile de Geografie din tara. In aceeasi perioada apar o serie de publicatii de valoare, cum sunt: Ani ploio^i si seceto^i, Viscolele din R.P.R., Regimul termic al solurilor din zonele agricole, Tipurile de circulatie si centri de actiune atmosfericd deasupra Europei, articole de cercetare stiintifica in Studii si Cercetdri de Meteorologie si in revista Meteorologia, Hidrologia si Gospoddrirea Apelor sub semnatura unor prestigiosi meteorologi: N. Topor, O. I. Balescu, C. Stoica, C. sorodoc, N. Cristea, Florica Militaru, N. Begleaga, I. Stdncescu, A. Doneaud, D. Bacinski, Elena Milea, Rodica Stoian, Lidia Rahdu, Ecaterina Ion Bordei, N. Ion Bordei, I. Drdghici. IV. Pescaru, in majoritate meteorologi previzionisti de marca. In acelasi timp, activitatea de prognoza meteorologica pe 24, 36 si 48 de ore este imbunatatita prin introducerea unor modele statistico-matematice si dinamice. De asemenea, s-au dezvoltat o serie de metode si modele matematice noi pentru elaborarea prognozelor de lunga durata.

In 1970 se constituie Institutul de Meteorologie si Hidrologie si se da in functiune statia de receptie a imaginilor satelitare.

De-a lungul timpului, titulatura Institutului Meteorologic a fost de multe ori schimbata; in ultimii ani, activitatile de Meteorologie si Hidrologie s-au separat, formandu-se Administratia Nationala de Meteorologie (A.N.M.) si Institutul National de Hidrologie (I.N.H.).

5. Ramurile Meteorologiei

Dezvoltarea meteorologiei de-a lungul timpului, necesitatea tot mai accentuata a folosirii datelor si prognozelor meteorologice in diverse ramuri ale activitatii umane au dus la aparitia si diversificarea ramurilor meteorologiei, indeosebi a celor cu aplicativitate practica accentuata.

Ramurile meteorologiei se pot imparti dupa mai multe criterii: obiectul de studiu, nivelul stratului de aer studiat si domeniul practic vizat.

Dupa obiectul de studiu, ramurile principale ale Meteorologiei sunt urmatoarele:

Actinometria sau radiometria studiaza componentele fluxului radiativ solar, radiatia atmosferica si terestra, dar si probleme legate de bilantul radiativ-caloric al sistemului Atmosfera-Pamant;

Meteorologia sinoptica cerceteaza macroprocesele din troposfera (activitatea ciclonilor si anticiclonilor, a maselor de aer si a fronturilor atmosferice etc.) in scopul prevederii vremii. Pentru scopul propus sunt intocmite si studiate hartile sinoptice pe care sunt reprezentate cartografic elementele meteorologice principale ca: presiunea atmosferica, formele barice, temperatura, gradientii termici si barici orizontali, pentru depistarea directiei si vitezei vantului. Aceasta ramura poarta si denumirea de "stiinta prevederii vremii";

Meteorologia dinamica studiaza din punct de vedere teoretic miscarile aerului atmosferic si transformarea energiei acestora prin metode de analiza fizico-matematica ale termo si hidrodinamicii, pentru realizarea prognozelor meteorologice;

Aerologia cerceteaza fenomenele si procesele fizice din atmosfera libera, pana la inaltimea de 100 km;

Aeronomia cerceteaza atmosfera superioara, procesele fizico-chimice generate de activitatea solara in ionosfera, exosfera si magnetosfera. Foloseste datele transmise de rachete si sateliti meteorologici.

In functie de inaltimea stratului de aer studiat, Meteorologia se poate imparti in urmatoarele ramuri:

Micrometeorologia, care studiaza stratul de aer de langa sol pana la inaltimea de 2 m, aflat sub actiunea puternica a suprafetei active subiacente;

Fizica stratului de aer de la limita planetei sau Fizica stratului limita, care se ocupa cu cercetarea proceselor fizice din aerul situat la inaltimi cuprinse intre 500 m si 2 000-3 000 m;

Fizica atmosferei libere, care cerceteaza procesele fizice din aerul situat la inaltimi foarte mari, de regula peste 3-5 km, ce corespund domeniilor Aerologiei si Aeronomiei.

In functie de aplicabilitatea in practica a rezultatelor cercetarii, Meteorologia se imparte in urmatoarele ramuri:

Agrometeorologia sau Meteorologia agricold, care se ocupa cu relatia dintre vreme si cresterea, dezvoltarea si productivitatea plantelor si animalelor de ferma;

Meteorologia silvica sau forestiera, care studiaza relatiile dintre componentele vremii si dezvoltarea vegetatiei de padure;

Meteorologia aeronautica studiaza procesele si fenomenele atmosferice cu influenta mare asupra navigatiei si transporturilor aeriene, in scopul protejarii acestora;

Meteorologia marina care se ocupa cu studierea conditiilor meteorologice de pe intinderile marine si oceanice ale planetei, in scopul protectiei navigatiei si transportului de marfuri;

Meteorologia medicald sau Biometeorologia (denumire improprie⁷);

Meteorologia urbanistica studiaza rolul fenomenelor meteorologice in amplasarea si sistematizarea oraselor;

Meteorologia balneo-climaterica studiaza calitatea si influenta factorilor meteorologici in cura balneo-climaterica;

Climatologia ce studiaza geneza climatelor, clasificarea, tipologia si repartitia geografica a diferitelor tipuri de climat, pe baza sintetizarii datelor meteorologice pe perioade lungi de timp⁸.

6. Relatia Meteorologiei cu alte stiinte

Meteorologia este, in acelasi timp, o stiinta veche, dar si noua si moderna, care s-a adaptat permanent la cerintele tot mai sporite in concordanta cu evolutia societatii omenesti. Ca raspuns la aceste exigente, spectrul conexiunilor cu alte stiinte devine tot mai larg, de la stiintele exacte trecand prin cele fizico-geografice, geologice biologice, agronomice, medicale si pana la stiintele moderne, cum sunt informatica, statistica matematica, cibernetica etc.

Meteorologia, al carei obiect de studiu il reprezinta procesele si fenomenele fizice care se produc in cadrul atmosferei, un mediu gazos, legate de transformarile de faza ale apei, de miscarile aerului ca urmare a diferentierilor in repartitia presiunii aerului, de prezenta unor volume de aer incarcate cu electricitate, are legaturi stranse cu anumite capitole ale fizicii: termodinamica, mecanica fluidelor, electricitatea. optica etc. In acelasi timp, studiind unul din subsistemele geosistemului, Meteorologia gaseste raspunsuri in explicarea cauzala a fenomenelor ce se petrec in mediul aerian in alte procese si fenomene care apartin domeniilor celorlalte subsisteme terestre si in stiintele respective: geologie, geomorfologie, hidrologie, pedologie, botanica, geobotanica, medicina etc.

Relatia cu alte stiinte se materializeaza si prin adoptarea in cadrul cercetarilor si prognozelor meteorologie a unor metode si mijloace specifice altor stiinte, cum sunt: statistica matematica, calculul diferential si integral, calculul probabilitatilor, informatica etc.

Realizarile deosebite obtinute in ultimii ani in domeniul stiintelor tehnice (electronica, electrotehnica, astronomie, astrofizica, radiometrie) sunt folosite din plin in meteorologie si au permis abordarea si aprofundarea unor studii referitoare la procesele macro atmosferice, cum sunt: pozitia si directia de deplasare a maselor de aer si a fronturilor atmosferice acompaniatoare, formarea si deplasarea sistemelor barice, a ciclonilor tropicali etc.

Folosirea satelitilor meteorologici si a navetelor spatiale au facilitat o cunoa i tere aprofundata a studierii la nivel global a oceanului aerian sj, implicit, aparitia si dezvoltarea unei ramuri noi in meteorologie, meteorologia spatiala.

Necesitatea tot mai mare a folosirii cunostintelor din domeniul meteorologiei in diverse activitati umane demonstreaza gradul ridicat de aplicativitate practica si modernitatea acestei stiinte, prin aparitia unor ramuri noi ce se dezvolta neincetat, cum sunt: meteorologia medicala, meteorologia estetica, meteorologia habitatelor etc.