Metoda chorologica (cartografica )

Metoda chorologica (cartografica )

Este preluata din stiintele naturale si a fost utilizata in arheologie, printre primii, de Jacob Friesen, care i-a stabilit denumirea, in anul 1928. Se bazeaza pe raspandirea anumitor fenomene in spatiu si notarea (consemnarea) lor pe harti geografice. Clasificarea fenomenelor se face cu ajutorul metodelor tipologica si comparativa. Hartile delimiteaza ariile de raspandire si interferenta culturala. Raspandirea unor fenomene pe diferite arii pot stabili raporturi cronologice dintre culturi. Aria cea mai mica este cea mai veche, cea mai extinsa este cea mai noua. Ariile separate printr-o clara demarcatie sunt contemporane. Aplicarea metodei, e folosita diferit in arheologie. Multe alte discipline si stiinte (lingvistica, istoria artei, istoria religiilor, sociologia, genetica etc.), utilizeaza maniera figurarii principalelor fenomene cercetate pe harti geografice. Interesul pentru aceasta metoda in domeniul arheologiei a crescut dupa anii 50, cand la Marburg a aparut 'Atlas der Uhrgeschichte' si 'Arheologia geografica', editate de Hackmann si Eger, tiparite sub auspiciile Institutului de Istorie, apoi a celui de Cartografie.

Cu privire la procesul neolitizarii Peninsulei Balcanice, dispunerea geografica a principalelor descoperiri apartinand celor mai timpurii manifestari ale acesteia a facut posibila trasarea principalelor cai si directii de inaintare a comunitatilor dinspre sud spre nord. Pentru Europa centrala si de sud - est s-a alcatuit o tipologie a topoarelor de cupru, pe baza plasarii geografice s-a stabilit existenta in Balcani a doua centre de prelucrare a cuprului. Ida Bognar Kutzian a putut stabili astfel cele mai vechi arii ale culturii Bodrogkeresztur, ea stabilind aria de raspandire a topoarelor cu bratele in cruce. Pentru raspandirea sceptrelor de piatra din aria Cucuteni, metoda a fost eficient folosita de D. Opritescu in lucrarea referitoare la epoca de tranzitie. Ea a stabilit doua tipuri de sceptre a caror arie se suprapune doar in nordul Caucazului extinzandu-se spre vest, nedepasind limita culturii Cucuteni - Tripolije. Astfel a identificat contactele din zona respectiva si zonele mai indepartate, precum si faptul ca ca sceptrele 'realiste' (tipul B) au o repartitie diferita fata de cele din tipul A. Tipul B reprezinta o difuziune mai acentuata spre vest prin zonele meridionale. Aceste cai coincid cu caile de coborare a culturii Cernavoda spre vest. S-a concluzionat ca purtatorii culturii Cernavoda I au fost cei care le-au creat.

Utilizarea metodei cartografice poate fi deosebit de utila in urmarirea contactelor comerciale stabilite uneori chiar la mari distante, oferind importante informatii cu privire la caile de comunicatie si de penetrare a unor elemente straine in medii culturale variate. Schimburile comerciale la mari distante au presupus atat deplasari demice cat si tehnici avansate de comunicare.

In aceeasi maniera metoda chartografica ofera informatii utile in privinta intelegerii raporturilor stabilite intre comunitatile apartinand unor fenomene culturale contemporane si invecinate, sugerand existenta unor relatii pasnice de intrepatrundere culturala in arealele de contact, ce pot duce uneori la geneza unor fenomene autonome de sinteza culturala (ex. aspectul Stoicani-Aldeni), sau existenta unor relatii mai incordate, mai "reci" sau chiar agresive, prin semnalarea unor delimitari stricte (pe limite de unitati geo-morfologice sau nu) intre astfel de fenomene.

Studiul preistoriei duce la definitivarea unor harti de raspandire care delimiteaza ariile e extindere a anumitor culturi arheologice, ele oglindind legaturile de schimb si raspandirea fenomeneor culturale in spatiu. Metoda cartografica este strans legata de metoda tipologica, de cea a plinologiei si de cea comparativa, deoarece clasificarea fenomenelor cartografiate se face cu ajutorul acestor metode.

Raspandirea anumitor variante tipologice pe un spatiu dat, poate furniza informatii cu privire la raportul (raporturile) lor cronologic(e), in sensul ca tipul (forma) cu cea mai mica arie de raspandire poate sa fie si cel mai vechi, iar tipul cu cea mai mare raspandire teritoriala poate fi cel mai recent. De asemenea, ariile culturale care sunt separate printr-o pronuntata linie de demarcatie sunt, probabil, contemporane, deoarece se impiedica reciproc in expansiunea lor.

Utilizarea metodei cartografice in stabilirea cronologiei relative este limitat, motiv pentru care rezultatele ei trebuie coroborate cu cele ale altor metode traditionale si/sau moderne.

Prin utilizarea Sistemului Geografic Informatic (GIS), precum si a "instrumentelor" de pozitionare si localizare (GPS) metoda chorologica si-a descoperit in ultimii 5 ani o noua perspectiva de aplicabilitate, harta propriu-zisa care era utilizata in maniera traditionala fiind completata de aceasta data de un complex sistem de baze de date care sta "in spatele ei" (asistat inerent de calculator), care ofera pe langa "pachetul" complet de informatii geografice si geo-morfologice si datele de interes arheologic, istoric precum si informatii adiacente, cu relevanta maxima pentru interpretarea unor fenomene istorice.