Metoda geocronologica a varvelor

Metoda geocronologica a varvelor.

Ultimele etape ale glaciatiunilor pleistocene (Tardiglaciar si Postglaciar), au insemnat retragerea treptata, succesiva, a calotelor glaciare spre nord, odata cu incalzirea climei. Actiunea dinamica a marilor mase de gheata a lasat urme vizibile in structura si aspectul depozitelor geologice si pedologice, argila si nisipul (pietrisul) antrenate de catre acestea fiind depuse, anual, in functie de factorii climatici, sub forma unor sedimente cu un aspect specific, oarecum asemanator celui al tiglelor de pe acoperisul unei case.

Metoda geocronologica a varvelor este legata de activitatea cercetatorului suedez Gerhard de Geer, care, in jurul anului 1880, a sesizat in cadrul unor cariere de exploatare a unor minerale din regiunea Stockholm-ului diferentierile cromatice ale sedimentelor geologice, compuse dintr-o alternanta de strate fine de natura nisipoasa si argiloasa. El a constientizat faptul ca fiecare ciclu de straturi de argila si nisip reprezinta un depozit anual, astfel ca, bazandu-se pe metoda numararii acestor depuneri succesive, propunea (in anul 1910), o noua metoda de masurare a intervalelor cronologice, respectiv geocronologia bazata pe depozitele anuale de sedimente numite warwe (de la termenul suedez warwing = vargat).

Varvele sunt prin urmare straturi sedimentate regulat, formate din argile de culoare inchisa sau deschisa, adesea nisipoasa, depuse de-a lungul unui an intr-un ciclu de vara si altul de iarna. Pentru anotimpul cald culoarea stratului este de regula deschisa si mai groasa (reprezentand o mai puternica activitate de depunere a sedimentului prin topire), in vreme ce pentru anotimpul rece culoarea stratului este mai inchisa si mai subtire. Aceasta difecenta diferenta de culoare se datoreaza in special materialului planctonic, care in timpul iernii este mai concentrat, datorita aportului mai mic de minerale. Pornindu-se de la numararea anuala a fiecarei varve s-a reusit realizarea unei scari geocronologice, stabilita pentru ultimii 15.00 de ani pentru teritoriul Suediei, reprezentand probabil cea mai pertinenta scara de referinta cronologica. Recent, s-a putut preciza anul zero intr-o varva din nordul Suediei la Dviken.

Metodologia aplicata in cazul varvelor a fost extinsa si pentru studiul altor fenomene desfasurate in timp care au lasat urme identificabile in structura unor depozite pedologice si/sau geologice. De pilda in cazul lacurilor din zonele calcaroase, care pe maluri depun, in functie de sezon, pelicule laminare de cristale de calcit (mai deschise la culoare vara si mai inchise iarna. Deasemenea in cazul unor lacuri cu continut ridicat de saruei, depunerile diferentiate de oxizi de fier (culoare deschisa) si a unor sulfuri de fier (culoare inchisa), pot fi interpretate din punct de vedere cronologic in aceeasi maniera ca si varvele.

Metoda numararii varvelor se dovedeste a fi deosebit de eficienta in ciuda faptului ca unele tendinte de corelare a unor secvente la mari distante (de pana la 40 km) pot implica unele erori de conexiune de pana la 80%, in vreme ce pentru distante mai mari de 60 de km conexiunea pertinenta este de numei 5%.

Limitele metodei sunt induse de factori obiectivi. Ea poate fi aplicata doar in cazul acelor areale in care fenomene naturale (precum cel al retragerii ghetarilor) au afectat structura depozitelor geologice. Prin urmare, privitor la varve, metoda este limitata doar laspatiile nord europene (dar si nord americane si nordasiatice) respectiv la perioadele tardiglaciare, postglaciare si holocene.