Paleoclimatologia

Paleoclimatologia.

Mediile pe marginea carora se incearca realizarea reconstituirilor paleoclimatice trebuie sa satisfaca doua conditii esentiale: sa reactioneze la oscilatiile climei si sa ofere o inregistrare continua, identificabila si cuantificabila, pe diferite cai, a semnalului climatic. Pentru studiul Cuaternarului, din prisma preistoricianului, terasele reprezinta cele mai importante forme de relief, deoarece in depozitele lor se gasesc adesea incluse vestigii ale omului care le-a locuit de-a lungul epocilor preistorice, ele constituind de timpuriu cele mai facile terenuri pentru practicarea agriculturii.

Holocenul a inregistrat frecvente variatii ale climei, suficient de marcate pentru a lasa marturii in diverse medii. Variatiile climei au stat la baza evolutiei faunelor si florelor, influentand fluctuatiile nivelului marilor si oceanelor si, nu in ultimul rand, evolutia omului si a relatiilor sale cu mediul inconjurator. Pentru periodizarea Holocenului, cel mai larg utilizat sistem de divizare a ramas cel propus la sfarsitul secolului XIX de A. Blytt si R. Sernander. Succesiunea, devenita clasica pentru regiunea Europei occidentale - Preboreal (rece si uscat), Boreal (cald si uscat), Atlantic (cald si umed), Subboreal (cald si uscat) si Subatlantic (umed si rece) - desi, initial, s-a referit la grupe ecologice de plante, definind biozone , ulterior a fost generalizata, prin punerea in relatie cu interpretarea climatica a stratigrafiei (climatozona) turbariilor, pe unitati litostratigrafice si cronostratigrafice sau geocronologice.

In mod evident, variatiile climei - care la scara emisferei boreale au fost unitare - s-au reflectat diferit in functie de latitudine si altitudine, in vreme ce fiecare dintre acestea erau caracterizate de asociatii vegetale diferite in cadrul aceleiasi perioade climatice. Astfel, diviziunile Blytt-Sernander puteau fi utilizate fie ca biozone, fie drept climatozone, fie ca diviziuni geocronologice, fara insa a putea avea pretentia unei uniformitati pe spatii largi. Consacrarea cvasi-unanima insa a termenilor introdusi de sistemul Blytt-Sernander in literatura de specialitate - ca termeni de delimitare a diviziunilor Holocenului - i-a recomandat in extrapolarea si utilizarea lor ca unitati crono-stratigrafice, sau chiar exclusiv cronologice (!), de marea majoritate a autorilor. Evolutia climei reprezinta unul din putinele procese care are sansa de a furniza un criteriu unitar de divizare a Holocenului.

Pe baza studiului palinologic al mlastinilor eutrofe din zonele cu turbarii montane , E. Pop a stabilit, o evolutie a climei pentru Holocenul din Romania, perioadei de inceput a Atlanticului revenindu-i numele de 'faza molidului cu alun si stejaris mixt amestecat in munti". Acumularea unor noi date privind paleoclimatul, a fost posibila prin intensificarea studiilor interdisciplinare, initiate pe plan mondial, antrenand numerosi specialisti, din cele mai variate domenii. Sintezele rezultate ca urmare a analizelor calotelor glaciare, timberline si snowline, studiul secventelor sedimentare (atat cele oceanice cat si cele din lacurile glaciare) au confirmat faptul ca in Holocen si pe teritoriul Romaniei, clima a fost mai complexa decat s-a crezut, fiind marcata de mai multe intervale de racire, despartite de etape de optim climatic ! In acest sens au fost obtinute o serie de rezultate concrete privind fluctuatiile termice si hidrice din ultimii 7 mii de ani.

Dendroclimatologia presupune posibilitatea reconstituirii unor ecosisteme, respectiv a variatiunii acestora si a intregii paleoclime pornind de la analiza inelelor de crestere al arborilor. Strans legata de dendrocronologie, reconstituirea cadrelor climatice pe baza caracteristicilor vegetale poate sa ofere informatii deosebit de pertinente si importante, acest mediu reactionand, de regula destul de prompt (chiar daca uneori mai prezinta si unele inertii) la schimbarile de temperatura si regim hidric.

Glaciologia, reprezinta probabil cea mai oportuna disciplina care reconstuie variatiile paleoclimei. Calotele glaciare, prin continutul lor si prin faptul ca straturile anuale de gheata au incorporat in interiorul lor o serie de elemente materiale reprezentative (bule de aer, cenusi vulcanice, depuneri eoliene de loess etc.) reprezinta o adevarata "arhiva" a Terrei, prin studiul comparat al carotelor glaciare fiind posibile o serie de reconstituiri (ex. variatia concentratiei C₁₄ in armosfera ultimilor 30-40.000 ani; perioadele de racire sau incalzire; marile eruptii vulcanice etc.). Laboratoarele de glaciologie de la Grenoble si Berna sunt cele care studiaza in amanuntime procesele climatie ale ultimelor perioade glaciare si chiar holocene.

Studiile timberline (reprezentand linia de demarcatie, pe scara altimetrica, a speciilor vegetale lemnoase de cele ierboase), au furnizat, la randul lor o serie de informatii importante. Periodic, atunci cand clima se racea, nivelul timberline cobora in aval, in vreme ce in perioadele de incalzire acest nivel urca simtitor. Exista medii specifice (turbariile, platformele alpine etc.) care au inregistrat aceste variatii altimetrice oferind informatii pretioase cu privire la oscilatiile climaterice, ele fiind usor de transpus in parametrii de gen: clima calda si uscata, clima calda si umeda, clima rece si uscata etc.

In aceeasi maniera, studiile Snowline (reprezentand linia de demarcatie, pe aceeasi scara altimetrica, a limitei inferioare a zapezilor permanente) furnizeaza acelasi tip de informatii. Dealtfel, cele doua analize sunt realizate in paralel, coroborandu-se rezultatele oferite de ele.

Este cert faptul ca, indiferent de epoca istorica aflata in discutie, comunitatile umane nu au putut sa existe (habiteze), decat intr-un spatiu geografic concret, intr-un anumit mediu ambiant, pe care l-au umanizat, dar care, la randul sau, a imprimat acestor comunitati evolutii caracteristice, ritmuri, sensibilitati, preocupari si mentalitati aparte, care le-au individualizat. Omul reprezinta un sistem complex, biologic, cultural si social, care se manifesta la randul sau ca element component al ecosistemului (nisei ecologice) in care isi traieste viata de zi-cu-zi, intre toate elementele acestuia din urma stabilindu-se o serie de raporturi: relatii si interrelatii, conditionari si interconditionari specifice

Iata de ce insistam asupra importantei cunoasterii conditiilor climatice pentru reconstituirile arheologice. In dezvoltarea generala a stiintelor istorice si, implicit, a arheologiei, se constata o consecventa deosebita in acordarea unei anumite intaietati dimensiunilor temporale in ceea ce priveste interpretarea evolutiei societatii omenesti, atat in ansamblu cat si in cazurile ei particulare, derularea in timp a existentei umane - supusa si ea unor legi ale evolutiei - constituind, de cele mai multe ori, obiectul predilect al acestor studii. Cu siguranta ca in cazul cercetarii arheologice aceasta perspectiva unilaterala nu a reusit sa ofere decat rezultate nesatisfacatoare, in cele mai multe din cazuri. Perceperea arheologiei ca o stiinta exclusiv temporal-retrospectiva, cu o atitudine eminamente antropocentrista - din cadrul preocuparilor sale lipsind, uneori cu desavarsire, interesul pentru dimensiunea spatiala, pentru cunoasterea cadrelor geografice concrete in care s-a desfasurat, practic, intreaga evolutie umana - a lipsit aceasta stiinta de posibilitatea unei viziuni integratoare, structuralist-sistematice si ecologice (Mac 1988; 2000).

In aceasta ordine de idei, initierea unui dialog activ, bazat pe necesitatea gasirii formelor adecvate de sprijin reciproc intre arheologie si geografie, isi gaseste numeroase temeiuri, existand noi necesitati si premise de apropiere intre aceste domenii de cunoastere. In ultima perioada de timp, de exemplu, arheologia isi orienteaza consecvent preocuparile asupra analizei unitatilor teritoriale, regionale (indiferent de marime si caracteristici) precum si asupra surprinderii ponderii factorului antropic si a mediului ambiant.

Astfel, reconstituirile arheologice implica in mod esential si inevitabil, determinarea situatiilor paleogeografice (morfologice) ale terenului (Mac 1988), fara a se rezuma insa numai la acest demers. Determinarea paleoclimei si implicit a paleoflorei si paleofaunei, specifice arealului in care au functionat asezarile, ca principale tipuri de habitat uman (Camps 1980, 398), se constituie intr-o premisa esentiala a demersului arheologic.