Metoda studiului petrografic-mineralogic

Metoda studiului petrografic-mineralogic.

O serie din artefactele recuperate din contextele arheologice se caracterizeaza prin anumite caracteristici care le-au recomandat pentru a fi utilizate de catre comunitatile umane ale diferitor epoci.

Fie ca este vorba de silex, de obsidian, de anumite roci utilizate pentru confectionarea unor topoare sau dalti din piatra, una din intrebarile fundamentale care sunt puse in asociere cu acestea este legata de locul lor de provenienta. De foarte multe ori, unele artefacte descoperite in diferite contexte arheologice, realizate din roci si minerale, nu au ca loc de provenienta arealele imediat apropiate, existand situatii cand piesa (in stare de materie prima sau finita) a avut de parcurs o cale deosebit de lunga (de ordinul zecilor sau sutelor de kilometrii). Este cazul prezentei obsidianului de Melos in contextele neolitice timpurii din arealul nord-dunarean, de prezenta silexului banatean in Depresiunea Transilvaniei pe durata neoliticului dezvoltat etc. Prin intermediul metodei pot fi identificate si sursele materialelor cu diferite destinatii (ex. calcarul pentru construirea cetatilor dacice ce s-a dovedit a proveni din cariera de la Calan; utilizarea de catre romani si apoi, si in evul mediu si epoca moderna, a calcarului din zona Ighiu pentru construirea zidurilor fortificatiilor de la Alba Iulia; utilizarea gresiei din cariera de la Romos pentru construirea bisericilor din Orastie etc).

Spectaculoase s-au dovedit analizele petrografice in cazul complexului megalitic de la Stonehenge (unde s-a dovedit ca "pietrele albastre" din cercul interior provin dintr-o cariera aflata la o distanta de 40 km in timp ce "pietrele albe" din exterior, proveneau dintr-o sursa aflata la peste 75 km - situatii care au implicat multiple controverse pe marginea tehnicilor de transport a acestora. Similare sunt cazurile identificarilor surselor de provenienta a obsidianului din zona circummediteraneana.