Periegheza

Periegheza

Etimologia termenului, definitiv consacrat in limbajul de specialitate specific arheologilor, este de factura greceasca: 'perios' = a merge, a te deplasa; 'gheos' (de la zeita greceasca Gheea) = pamant, suprafata, prin urmare: 'a te deplasa la fata locului (pe suprafata pamantului)'. Primul care a folosit termenul ca atare a fost Herodot in lucrarea sa 'Periosgheeos', care cuprinde insemnarile calatoriilor sale din Africa de Nord si Orientul Apropiat.

Chiar daca la prima vedere pare a fi o actiune lipsita de componenta sistematica si avand o motivatie oarecum limitata: 'o simpla plimbare, menita a cauta materiale arheologice la suprafata pamantului', periegheza este o forma de prospectie a suprafetei solului in scopul detectarii urmelor de locuire umana, care se desfasoara astazi dupa anumite reguli, presupunand operatiuni succesive, avand nevoie de o pregatire prealabila temeinica, de un instrumentar specific (adecvat) si de o etapa post-periegheza, in care se prelucreaza materialele si se interpreteaza informatiile obtinute.

Aceasta cercetare de suprafata, care nu necesita in mod obligatoriu o autorizatie prealabila, constituie un gen de explorare care se dovedeste deosebit de interesant si fructuos daca cercetatorul poseda cunostinte dezvoltate de arheologie si o bogata experienta in teren. Cercetarile perieghetice pot avea ca obiective cercetarea unor zone mai largi in ansamblu (sectoare sau unitati geomorfologice, vaile unor rauri, parauri, afluenti etc.) sau a anumitor teritorii, pentru depistarea unor posibile locuri umane sau 'cu adresa', vizand anumite puncte sau microzone unde se efectueaza activitati antropice (lucrari agricole, lucrari de hidroamelioratii, fundatii, eroziuni, cariere, lucrari publice etc.). Si intr-un caz si in altul perieghezele trebuie sa fie precedate de o temeinica documentare de cabinet.

Scopul oricarie periegheze este acela de a detecta, sesiza, delimita (in masura posibilitatilor), obiective arheologice, sau urme, ramasite, care sa ateste existenta la nivelul sau sub nivelul de calcare vestigii de interes arheologic, in vederea cercetarii lor sistematice (prin sapaturi), ulterioare. In realitate (mai bine spus, de cele mai multe ori), perieghezele nu sunt integrate in ansamblul succesiv de operatii mai sus amintit, ci sunt efectuate intr-un mod oarecum separat, constituindu-se astfel ca tipuri de cercetare in sine si de sine statatoare, unii cercetatori rezumandu-se, din diferite motive, doar la efectuarea si, eventual, publicarea rezultatelor acestora. Sunt abordate spre cercetare atat zone, puncte, in care au mai fost realizate anterior semnalari de materiale arheologice (se recomanda ca perieghezele sa abordeze in mod repetat o anumita zona!), in acest caz fiind vorba de o reidentificare a unui punct, cat si zone necercetate anterior, care se constituie ca 'pete albe' pe harta descoperirilor arheologice.

De regula, perieghezele trebuie efectuate in echipe cu caracter pluridisciplinar, in cadrul carora, alaturi de arheologi, ar trebui sa participe: geografi, geomorfologi, topografi, pedologi, fotografi, geo-fizicieni etc.

In cazul perieghezelor zonale, planificate, trebuiesc urmarite cu predilectie: factorii ce determina sau influenteaza geneza si evolutia formelor de relief, morfologia terenului, constitutia litologica, stabilitatea sau instabilitatea terenului (fenomenele de tasare, eroziune fluviatila, eroziune de suprafata, procese de panta), toate esentiale pentru depistarea habitatului uman si a modificarilor suferite de acesta, ca urmare a transformarilor de ordin fizico-geografic si morfologic. In cazul unor descoperiri fortuite anterioare, semnalate, periegheza se executa cu precadere pe spatii restranse, fara a neglija contextul ansamblului fizico-geografic.

Ele se desfasoara conform premiselor principiale definite de trinomul CE; CAND; CUM caut ? (mai precis: Ce anume caut; Cand caut; Cum, in ce mod realizez cautarea ?). Aceasta triada insumeaza, in fond, toate elementele si obiectivele urmarite prin periegheze.

Observatiile efectuate, precum si materialul recoltat (material arheologic, probe pentru analize) trebuie sa inregistrate pe fise perieghetice-topografice (schite topografice ale zonei), care reprezinta elementele informatice primare cu privire la descoperiri. Acestea pot si trebuie sa fie completate prin a a numitele prospectii de adancime, care includ prospectii directe prin foraje arheologice si prospectiuni indirecte geofizice care pot fi efectuate fie in timpul perieghezei, fie ulterior (prospectii electrice, magnetice si electromagnetice; fotografii aeriene).

Prima etapa a perieghezei (Ce caut), este cea care tine de documentarea bibliografica si cartografica a spatiului care se doreste a fi cercetat, documentare similara celor realizate ca preliminarii la cercetarile sistematice (este de la sine inteles faptul ca daca periegheza este parte integranta a unei cercetari sistematice, documentarea biblio-cartografica fiind deja realizata in momentul demararii actiunii perieghetice). Nu intamplator, aceasta etapa preliminara a fost numita si 'prospectie de birou'. In aceasta etapa se fixeaza ariile geografice ce urmeaza a fi investigate, si se pregateste logistic periegheza.

Echipamentul minim necesar pentru desfasurarea perieghezelor este alcatuit din: tinuta adecvata si echipament turistic (hrana + apa); harta, sau harti, ale zonei (la scari cat mai mari), busola; pungi de plastic; bilete de identitate pentru recunoasterea materialelor; piolet sau ciocan de geolog, (piolet, tarnacop special, lopata Linnemann si/sau chiar foreza de mana); coli de hartie si ustensile de scris si desenat; planseta; hartie milimetrica; aparat de fotografiat; rulete de diferite dimensiuni (de la 3 - 30 m. etc.); semne de marcare; bilete de recunoastere; pungi speciale pentru materialele arheologice si, nu in ultimul rand, fise de periegheza - tipizate.

Pe baza bibliografiei de specialitate, studiate in prealabil, reiese o anumita preferinta a anumitor comunitati umane apartinand diferitor epoci, pentru anumite forme de relief pentru amplasarea asezarilor sau a altor amenajari (de exemplu: in epoca neolitica erau locuite in special terasele joase in fazele timpurii, dar si mai inalte in eneolitic; culturii Cotofeni ii sunt specifice toate formele de relief dar se manifesta o preponderenta pentru zonele inalte, pe varfuri de deal, indeosebi in fazele clasice si tarzii; in epoca bronzului erau preferate fragmentele de deal dominante si in general zonele ridicate; in Hallstatt, specifice sunt asezarile fortificate in zone aparate natural, la inaltime, etc.).

Obiectivele arheologice preistorice, date fiind caracteristicile lor generale, nu produc intotdeauna modificari notabile in structura solului (ca de exemplu: obiectivele antice clasice sau cele medievale) care sa fie vizibile la suprafata prin obsevarea denivelarilor prezente. In mod exceptional amintim insa si obiective preistorice (ca de exemplu tumulii funerari sau sistemele de fortificatie din epocile bronzului si a fierului), care pot fi sesizate la suprafata si sub forma unor "anomalii" de mari dimensiuni, bine conturate.

Perieghezele se desfasoara de regula primavara devreme si toamna tarziu, in perioada araturilor, dupa caderea ploilor sau dupa topirea zapezilor. Indicii revelatori de interes arheologic sunt in aceste perioade mai apropiati de 'punctele critice'.

Este recomandabil ca perieghezele sa nu se efectueze in mod individual, colectivele de cercetatori, impartite pe echipe, fiind mult mai eficiente si mai avantajoase din toate punctele de vedere. In desfasurarea propriu-zisa a perieghezei se pune accent pe: analiza toponimiei si a cadastrului, observatia atenta a configuratiei terenului, a terenurilor in parloaga sau cultivate, a terenurilor proaspat arate, a musuroaielor de cartite, a unor accidente naturale ale solului (alunecari de teren, rupturi, rapi, prabusiri de maluri, etc), a oricaror santuri sau gropi realizate pentru diferite constructii sau amenajari, observatia vegetatiei, a detaliilor cromatice, a tipurilor (speciilor) de plante, etc.

Un rol important in cadrul oricarei periegheze trebuie acordat 'informatorilor' - acele persoane, de regula mai in varsta ("bartanii satului"), care cunosc bine 'hotarul' localitatii, istoria ei recenta si mai ales toponimicele - care pot furniza, la randul lor, informatii pretioase cu privire la aparitia, prezenta sau semnalarea anterioara unor materiale cu caracter arheologic sau chiar cu privire la cercetari anterioare realizate in zona si nementionate in bibliografia de specialitate.

Odata cu desfasurarea propriu-zisa a perieghezei, mai precis la debutul acesteia, se desemneaza echipele, zonele supuse cercetarilor, punctele de intalnire, tipurile de semnale pentru comunicare (in lipsa unor aparate adecvate). De regula, intr-o periegheza sunt cercetate acele spatii in care exista posibilitatea ca materiale arheologice aflate in structura solului sa fi ajuns la suprafata ca urmare a diferitor factori, antropici sau naturali. Sunt cercetate cu precadere spatiile proaspat arate, unde probabilitatea antrenarii la suprafata a vestigiilor este foarte mare. De asemenea, se cauta locurile unde s-au efectuat recente lucrari de amenajare ce au presupus efectuarea unor deranjari stratigrafice ale solului (santuri, fundatii, terasari, exploatari de materii prime la suprafata, amenajari de tip agricol - silozuri, garduri, etc). De asemenea, factorii naturali pot semnala prezenta la suprafata a unor contexte arheologice, fragmente ale acestora fiind antrenate la suprafata (alunecari de teren, prabusiri de maluri sau a marginilor de terase, musuroaiele de cartite, gropile unor animale salbatice etc.).

La semnalarea unor materiale arheologice (ceramica, obiecte de metal, chirpic, unelte din piatra, etc.), echipa de periegheza se regrupeaza in zona ce prezinta respectivele vestigii. Se procedeaza la 'recoltarea' exhaustiva a materialelor si punerea lor in pungi, insotite de biletul pe care se noteaza toponimicul locului, simbolul descoperirii si, daca este posibil, incadrarea culturala a acestora. Tot acum se procedeaza la completarea "Fisei de periegheza" tipizate si se realizeaza o ridicare topografica expeditiva (de mana) pentru recunoasterea punctului. Sunt precizate sistemele de referinta (punctele fixe: sosele, poduri, stalpi de inalta tensiune, constructii, repere naturale stabile), precum si distantele existente intre ele si punctul cu descoperiri, indicandu-se, cu precizie si orientarea geografica (punctele cardinale). Informatiile desenate sub forma aceasta sunt urmate de o descriere a punctului respectiv si a caracteristicilor materialelor si, in fine, se completeaza cu realizarea unor fotografii cat mai relevante ale zonei. Prin utilizarea GPS, locurile in care sunt sesizate materiale arheologice pot fi usor pozitionate prin sistemul latitudinii si longitudinii, cu deosebita precizie, fiind posibila prelucrarea datelor si includerea lor in cadrul GIS. In cadrul unor proiecte sistematice de realizare a unor astfel de periegheze se foloseste cu consecventa GPS-ul (ex: proiectul Apulum - sector Partos, sector Limba - seusa, sector Lumea Noua).

La inapoierea din deplasare, materialele arheologice sunt prelucrate in mod normal, ca si cand ar proveni dintr-o sapatura arheologica (spalare, curatare, desenare, incadrare cultural-cronologica, interpretare, publicare). De retinut necesitatea actualizarii si completarii "Fisei de periegheza" (deoarece exista unele rubrici ale acesteia ce pot fi completate doar in urma prelucrarii materialelor) urmata de introducerea ei (a informatiilor continute) in baza de date informatizata a institutiei.

Dupa cum aminteam mai sus, in timpul desfasurarii oricarei periegheze arheologice, specialistul familiarizat cu principalele caracteristici ale arealului supus atentiei, va acorda o atentie deosebita indicilor revelatori.

Indicii revelatori de interes arheologic

Obiectivul fundamental al prospectiilor arheologice este acela al perceperii, depistarii, delimitarii si interpretarii oricaror tipuri de structuri si fenomene generate de activitatile omenesti si "ascunse" in structura solului.

Generalizand, putem afirma ca aceste anomalii apar ca formatiuni heterogene in structuri naturale, omogene, dar si invers ca formatiuni omogene in structuri naturale heterogene.

Utilizam sintagma "indici revelatori de interes arheologic" deoarece in structura solului pot exista o sumedenie de alte anomalii care se datoreaza unor cauze diferite, fie ele si antropogene, dar care nu prezinta nici o importanta din punct de vedere arheologic si care, uneori, pot insela chiar si ochiul specialistului avizat (in bibliografia de specialitate franceza ele sunt numite leurres = momeli). Astfel de exemple de "falsificare" a unor indici arheologici sunt constituite de meandrele si canalele colmatate sau parasite ale unor rauri (ce pot fi confundate cu asezari fortificate de forma circulara); transeele si/sau gropile provocate de obuze (ce pot fi confundate cu anumite structuri protoistorice); vechi drumuri sau chiar cai ferate abandonate si acoperite de vegetatie (ce pot fi confundate cu drumurile sau limes-urile romane); depuneri eoliene sau de steril in forma de movila (ce pot fi confundate cu tumulii preistorici sau cu asezari de tip tell); anumite amenajari de delimitare a hotarului unor asezari din evul mediu (ce pot fi confundate, la randul lor, cu tumulii funerari); anomalii provocate de fenomenele periglaciare (ce pot fi confundate cu unele structuri de habitat din diferite epoci); urmele lasate de stane recent parasite, bogate in ingrasaminte naturale (ce pot fi confundate cu diverse tipuri de constructii antice), urmele unor terasari antropice recente realizate in scopuri agricole pot fi confundate cu amenajari defensive preistorice sau clasice etc. Dupa cum se poate constata, aceste "momeli" pot fi clasificate, din punct de vedere al genezei lor, ca fiind de factura antropica sau de origine naturala.

Indicii revelatori pot fi clasificati dupa mai multe criterii:

dupa origine (anomalii naturale, antropice, biogene, mixte);

dupa metoda (metodele) de depistare (prospectare);

dupa modul de manifestare (i. r. letargici sau criptoanomalii - anomalii ascunse in pamant ce apartin de regula perioadelor vechi ale istoriei, care nu produc efecte observabile la suprafata deoarece tind sa se uniformizeze cu mediul in care se afla si care pot aparea, rar, doar in anumite momente "critice"; i. r. activi - apar si pot fi depistati in mod permanent la suprafata pamantului; i.r. temporari - sunt relevati in anumite perioade limitate ca timp iar prezenta lor poate fi sesizata in functie de prezenta si de amploarea fenomenelor care le conditioneaza pe de o parte si de tipul de metoda de prospectie utilizat, pe de alta parte. Acesti indici pot fi intr-o stare letargica pentru un anumit tip de prospectii si in acelasi timp sa se afle intr-un moment critic pentru un alt tip de prospectie).

In interpretarea acestor indici depistati in teren se recomanda multa prudenta, chiar suspiciune, aceasta atitudine fiind preferata unui entuziasm lipsit de o baza obiectiva controlata. Totodata se recomanda verificarea repetata si incrucisata (coroborata) prin intermediul mai multor metode de prospectare a oricarui indiciu relevat. In ceea ce priveste aplicabilitatea efectiva in cadrul practicii arheologice, clasificarea indicilor revelatori urmeaza un alt criteriu si anume cel legat de elementele principalele de evidentiere propriu-zisa a acestora:

a. Indicii revelatori topografici

Indicii revelatori topografici indica anomaliile morfologice ale microformelor de relief antropogen (tumuli, constructii, valuri, ziduri, fundatii, santuri etc), sesizabile in cadrul demersului de realizare a unei ridicari topografice a zonei aflate in atentie.

In situatiile in care modificarile antropogene ale reliefului produse de activitatea umana in decursul timpului s-au atenuat pana aproape de aplatizarea totala, devenind aproape neobservabile, singura metoda de depistare a acestor anomalii este aceea a intocmirii unor planuri topografice la scari foarte mari (1:500, 1:200). Conditia obligatorie pentru ca acesti indici sa iasa in evidenta este ca in timpul efectuarii ridicarii topografice sa se 'recolteze' a cat mai multe puncte de nivelment (retea foarte deasa), creandu-se astfel posibilitatea trasarii unor curbe de nivel la echidistante foarte mici (5-10-20 cm). In urma operatiunii de realizare a releveului grafic (hartii topografice), aceste usoare denivelari pot fi scoase destul de clar in evidenta, avand avantajul de a acoperi suprafete de mari dimensiuni (fig. 5-6).

b. Indicii revelatori sciografici.

Indicii revelatori sciografici sunt reprezentati de acele anomalii antropogene aflate imediat sub nivelul actual de calcare, acoperite de sol, dar neaplatizate total si care se evidentiaza prin umbrele care le produc, datorita modificarilor pe care le produc in morfologia acestuia (fig. 5).

Microformele de relief antropogen, mai mult sau mai putin aplatizate, produc in cazul luminarii lor favorabile - in anumite momente ale zilei - anumite umbre, sesizabile pe baza diferentelor cromatice (de regula mai intunecate). Inregistrarea acestor umbre este legata de momentele critice, respectiv acele perioade cand razele solare cad oblic pe obiectiv (dimineata la rasaritul soarelui si seara la apus), astfel incat pun in evidenta diferentele morfologice (denivelarile).

c. Indicii revelatori fitografici (fitogeni).

Acesti indici sunt legati de particularitatile covorului vegetal de la suprafata solului. Plantele au pretentii si comportamente diferite in functie de umiditatea, de potentialul termic si compozitia lui chimica a solului, precum si de adaptabilitatea lor. Prezenta ori absenta unor conditii optime se reflecta fidel in prezenta acestor plante, respectiv in comportamentul cromatic al acestora (fig. 5).

Dupa aceste criterii, botanistii grupeaza aceste plante in diferite categorii:

- plantele higrofite, ce prefera terenurile cu umiditate bogat. Se simt bine in prezenta apei gravitationale (izma broastei, coada calului, iarba neagra, podbalul etc.).

- plantele mezofite - din aceasta categorie fac parte marea majoritate a plantelor. Ele prefera un sol cu o umiditate si temperatura moderata (trifoiul alb, mazarichea etc.).

- plantele xerofite, ce prefera solurile calde cu umiditate redusa (colivia, scaiul dracului, pirul, maracinisul etc.). 

- plantele halofite, caracteristice solurilor saraturoase (iarba sarata, saricica etc.).

- plantele psalmofite, iubitoare de nisipuri, mai putin reprezentate la noi in tara.

Dispunerea lor in covorul vegetal poate indica particularitati specifice ale unor portiuni - uneori reduse - de teren, propice sau nu acestor categorii si, implicit, potentiala existenta sau nonexistenta in aceste portiuni a unor urme de locuire sau de interventii umane. De exemplu, deasupra unor structuri compacte (ziduri) plantele vor avea radacini mai putin ramificate, situatie ce le va afecta viteza de crestere, dimensiunile si chiar aspectul cromatic. De asemenea, deasupra unor structuri compacte realizate din calcar de pilda, vor creste cu predilectie specii de plante carora aportul de carbonat de calciu le este favorabil, in vreme ce speciile care nu "agreeaza" acest compus chimic vor fi sesizate mai rar sau chiar deloc. Aceasta categorie de indici trebuie tratata cu prudenta, deoarece ele se pot datora si altor cauze (naturale sau antropice fara interes arheologic - contemporane).

Fig. 11. Modalitati de identificare a indicilor revelatori (vegetali, termici, sciografici-topografici)

d. Indicii revelatori cromatici se evidentiaza prin diferentele de culoare ale plantelor si/sau solurilor sau de nuante ale aceleiasi culori. Acesti indici trebuie sa fie tratati in cazul plantelor in corelatie cu cei fitografici (fig. 6). In solul proaspat arat, inainte de a se usca, se pot observa, uneori, diferente de culoare, datorate unor activitati antropogene (locuire, amenajare, cultivare etc.). O atentie deosebita trebuie acordata suprafetelor ocupate de plante de cultura sau flora spontana. Culorile diferite care apar primavara devreme, imediat dupa topirea zapezilor, se datoreaza compozitiei si umiditatii solurilor caracteristice si care sunt determinate de existenta in cadrul acestora, la adancimea sistemului radicular al plantelor, a unor constructii sau altor interventii antropogene.

Diferente de culoare se pot observa, insa, in cazul vegetatiei spontane, in perioadele secetoase sau exces de umiditate, iar in cazul gramineelor in special in perioada de coacere. Culorile respective sunt in directa legatura cu natura, compozitia si gradul de umiditate al solului, precum si cu natura covorului vegetal. Asa cum aratam mai sus, aceasta categorie de indici trebuie corelata cu cea a celor fitografici.

e. Indicii revelatori litologici.

Se evidentiaza prin compozitia litologica a substratului zonelor de interes arheologic. Se refera la componenta litologica a subsolului zonelor de interes arheologic. In functie de unitatea sau microunitatea geomorfologica in care ne situam, componenta litologica poate fi unitara sau diferentiat, datorita unor cauze naturale sau antropogene (fig. 6). In terasele raurilor, in special in terasele inferioare si in lunca, in zonele de meandrare, pot fi depistate lentile purtatoare de straturi de cultura in alternanta cu lentile sau depozite litologice sterile din punct de vedere arheologic.

In unele cazuri asezarile initiale au ocupat forme de relief pozitive, in special popine. Cu timpul ele s-au aplatizat, fiind supuse fenomenelor combinate de tasare, colmatare, sufoziune, miscari neotectonice etc., incat nu mai apar diferente nici de ordin micromorfologic, totul fiind modificat. Singura metoda de a evidentia situatia reala ramane doar analiza litologica efectuata dupa caz prin forare sau fotografie aeriana in spectru infrarosu. Asemenea situatii se intalnesc frecvent in culoarul Muresului mijlociu (Seusa, Partos, Vintul Jos, Limba-"Bordane", Limba-"Sesu` Orzii", Rahau-"sipote" etc.).

Fig. 12. Modalitati de identificare a indicilor revelatori (hidrici, cromatici, litologici).

f. Indicii revelatori hidrici.

Se evidentiaza prin diferentele de potential hidric dintre straturile depozitelor pedologice. Pot fi pusi in evidenta prin metode de prospectii electrice si fotografii aeriene (in spectru infrarosu). I.r. hidrici se afla in stransa legatura cu granulatia si porozitatea solului. Ei produc efecte asupra plantelor in perioada de vegetatie, putand fi pusi in evidenta cu ajutorul fotografiei aeriene sau in spectru infrarosu deoarece diferentele de umiditate creaza, inerent, diferente termice intre diferitele structuri pedologice (fig. 6).

De regula, in acest caz indicii hidrici pot fi asociati cu cei vegetali. Solul si depozitele de roci moi (pamanturi) de la suprafata scoartei terestre (depozitele pedologice) alcatuiesc mediul in care se desfasoara activitatea de prospectare arheologica. In acest mediu se gasesc structurile pe care le urmaresc, de regula, arheologii si tot aici se petrec fenomenele generate de indicii revelatori, pe care incercam sa le evidentiem.

g. Indicii revelatori pedologici

In urma modificarilor fizice si chimice produse in profilurile de sol actuale ca urmare a fenomenelor de amestec fizic, pe verticala, a orizonturilor pedologice, duce la modificari de comportament al plantelor, la modificari ale regimului termohidric al solului, fiecare dintre ele putandu-se pune in evidenta prin procedee specifice. Modificarile in chimismul solului prin schimbarile de continut in ceea ce priveste materiile organice si minerale, pe areale mici, duce la apritia unor fenomene observabile la suprafata care pot fi sesizate la suprafata, constituindu-se in indicatori pentru arheologi, in demersul prospectarii ariilor supuse atent, in demersul prospectarii ariilor supuse atentiei (fig. 6). Este adevarat ca nu de putine ori, anomaliile pedologice pot induce in eroare pe arheologi, unele configuratii cromatice sau vegetale manifestate la suprafata solului putand avea alte origini decat cele antropice. Un aspect important in demersul de reconstituire a paleohabitatelor umane il constituie analiza si precizarea tipului (tipurilor) genetic (e) de sol. Cartarea cu exactitate a solurilor de tip forestier, de mlastina, etc., conduce la anumite concluzii, privind invelisul vegetal existent in antichitate pe diferite suprafete de teren (solurile fosile).

Influenta bilantului hidric asupra indicilor revelatori

Apa se prezinta in sol sub diferite forme: apa de cristalizare (de constitutie), peliculara, capilara si gravitationala. Prezenta apei in aceste forme este diferita in timp si spatiu. Apa de constitutie si cea peliculara au o prezenta cvasipermanenta in depozitele pedogeologice. Urmeaza apoi apa capilara si, in sfarsit, cea gravitationala. In conditii de uscaciune, ordinea in care acestea dispar este urmatoarea: intai dispare apa gravitationala, apoi cea capilara, apoi cea peliculara, de constitutie; in vreme ce completarea lor se face in ordine inversa.

Cantitatea de apa existenta intr-un depozit pedologic depinde de capacitatea acestuia de a absorbi si retine (inmagazina) o anumita cantitate de apa = potential hidric. Potentialul hidric depinde de: structura si alcatuirea granulometrica; de dimensiunile si numarul porilor (capilarele); de caracteristicile fizice si chimice ale depozitului respectiv. In aceste structuri pot interveni o serie de modificari ulterioare (de ordin natural sau antropogen) ce pot modifica potentialul hidric.

Modificarea si/sau refacerea lui reprezinta o problema de durata, iar uniformizarea respectiv egalizarea cu structurile din jur necesita un timp mai mult sau mai putin indelungat. In foarte multe din cazuri, interventiile antropice pot produce modificari ale potentialului hidric care se constituie ca un proces ireversibil, ca urmare a modificarilor complexe care afecteaza structurile. Diferentele flagrante ale structurii si ale chimismului depozitelor pedologice conduc la diferente de potential hidric, care genereaza, la randul lor, diferente de umiditate. Aceste diferente, generate de interventiile antropice, determina un comportament contrastant, in discordanta cu structurile din jur, manifestat sub forma unor anomalii. Diferentele de umiditate, chiar si pe areale de mici dimensiuni, atrage dupa sine comportamente diferite, pe anumite directii. In functie de adancimea la care actioneaza si se manifesta aceste anomalii, ele pot infuenta pozitiv sau negativ dezvoltarea covorului vegetal de la suprafata, in sensul modificarii aspectelor cromatice a plantelor cultivate dar si a solului necultivat. In cadrul aceleiasi specii de plante, in conditii de umiditate diferita apar nuante diferite, iar atunci cand diferentele de structura respectiv potential hidric se permanentizeaza este posibila aparitia unor compozitii vegetale diferite.

Potentialul hidric diferit poate fi sesizat cu ajutorul vegetatiei (indicii fitografici-vegetali asociati de regula) dar si prin intermediul prospectiilor electrice, structurile umede reactionand diferit la trecerea curentului electric. Apa din structura solului se comporta ca un electrolit, astfel ca rezistivitatea electrica va fi in raport invers proportional cu continutul hidric, care este mai mare.

Influenta regimulul termic asupra manifestarii indicilor revelatori

Structurile solului prezinta, pe langa potentialul hidric, o alta caracteristica omniprezenta, determinata de compozitia minerala, densitate si gradul de compactare, anume potentialul termic.

In natura, variatiile termice sunt fenomene frecvente, ciclice, mediile reactionand in moduri diferite la aceasta variatie tocmai datorita densitatilor diferite. De regula, cu cat un mediu are o densitate mai mica cu atat variatia termica va fi mai repede (mai prompt) inregistrata. De pilda, la schimbarile de temperatura, aerul este primul mediu care inregistreaza oscilatiile, apoi apa si apoi solul. Temperatura aerului este preluata, la randul ei, in mod diferit de depozitele pedologice cu structuri si densitati diferite. Structurile pedologice afectate de interventiile antropice, cu structura diferita, vor reactiona contrastant fata de structurile din jur, neafectate. De exemplu, o amenajare cu o structura compacta si o porozitate redusa, alcatuita din particule fine coloidale cu densitate ridicata (zid de piatra) avand un potential termic diferit de cel al pamantului inconjurator, cu o structura mai afanata, mai aerisita. Diferenta de potential termic (temperatura), concretizata printr-o mai pronuntata inertie la schimbarile de temperatura (diurne sau nocturne) poate fi observata cu ochiul liber, la fotografie aeriana (fig. 11-12) sau in spectru infrarosu.

In cercetarile arheologice obisnuite, aceasta diferenta de temperatura care reprezinta unul din indicii revelatori, se poate observa mai ales toamna tarziu sau primavara devreme, atunci cand variatiile termice inregistreaza valori mari. De pilda bruma sau prima zapada cazuta, se va topi mai repede deasupra structurilor cu o densitate mai mare, deoarece potentialul lor termic superior pamantului din jur va face sa se degaje caldura mult mai mult timp. Invers, la topirea zapezilor, acestea vor persista mai mult deasupra structurilor mai compacte, prin urmare mai reci. Uneori vara, dupa perioade indelungate de caldura excesiva, structurile mai dense (fundatii compacte, ziduri, aglomerari de ceramica) se incalzesc mai puternic decat pamantul din jur, inmagazinand energia calorica, astfel ca in cazul unor ploi, apa se evapora mai repede deasupra acestor structuri mai compacte, microarealele aflate deasupra zidurilor capatand astfel o culoare mai deschisa. De regula, inregistrarea diferentelor termice se realizeaza in asa numitele momente (temperaturi) critice. Ele dispar insa odata cu depasirea pragului critic (minim sau maxim) in structurile cu potentiale diferite.

Intre regimul termic si cel hidric din sol exista legaturi stranse si interactiuni reciproce, ambele declansand fenomene relativ similare in structura solului. Acesti doi parametrii pot fi urmariti in asociere cu indicii revelatori de interes arheologic aflati la suprafata, fiind de cele mai multe ori asociati. In anumite situatii se pot face si cercetari de durata (nu doar in momentele critice), legate de caracteristicile zonale, persistente in timp (de exemplu in stabilirea indicilor de ariditate - reprezentand starea termohidrica din sol pentru o perioada de timp, data). Raportul dintre precipitatii si temperatura poate fi monitorizat printr-o serie de parametrii (geografici, meteorologici, eolieni, atmosferici etc.), bilantul hidric al solului putand fi calculat dupa formula BHA = BHP + IAD x KD (unde: BHA = bilant hidric actual; BHP = bilant hidric precedent; IAD = indice de ariditate diurn; KD = coeficient de descrestere a umiditatii). IAD = 100P/T (unde P = cantitatea de precipitatii in mm/24 ore; T = temperatura diurna)

Momentele critice de manifestare ca indici revelatori, ale bilantului hidric si a celui termic, depind de profunzimea, intensitatea si taria lor, precum si de metodele utilizate, precum si de categoria de indici de suprafata cu care sunt asociati. Metodele de prospectie trebuie sa se armonizeze cu momentele critice, deoarece in lipsa unei astfel de coroborari rezultatele pot fi nule. De exemplu, este inutila realizarea unei prospectii electrice atunci cand bilantul hidric al solului are valori foarte ridicate ("musteste de apa") deoarece valorile rezultatelor sunt puternic afectate (distorsionate) de prezenta apei, diferentierile dintre structuri nemaiputand fi distinse.

Cu cat diferentele de comportament ale structurilor sunt mai mari, mai accentuate, cu atat rezultatele valorilor obtinute prin prospectii (amplitudinea valorilor) vor fi mai clar inregistrate.