ANALELE REGILOR

SI ALE CARMUITORILOR

In privinta surselor pentru cea mai mare parte a continutului Anexelor ce urmeaza, in special A-D, vezi nota de la sfarsitul Prologului. Sectiunea A III, Poporul lui Durin, provine probabil de la Gimli Gnomul, care a pastrat legaturile de prietenie cu Peregrin si Meriadoc, reintalnindu-i ulterior de multe ori in Gondor si Rohan.

Legendele, istoriile si datinile mentionate in surse sunt extensive, in paginile de fata este prezentata numai o selectie din acestea, de multe ori prescurtata. Scopul principal al acesteia este de a ilustra Razboiul Inelului si originile sale si de a umple anumite goluri din povestea principala. Se fac doar scurte referiri la legendele stravechi ale Primului Ev, fata de care Bilbo manifesta un interes deosebit, si asta pentru ca ele se refera la obarsia lui Elrond si a regilor, si capeteniilor Nmenoreeni. Citatele propriu-zise din anale mai lungi si din povesti sunt marcate cu ghilimele. Inserturile ulterioare sunt puse intre paranteze. Notele din cadrul citatelor pot fi gasite in surse ca atare. Altele apartin redactorului.

Datele mentionate apartin celui de-al Treilea Ev; cele care tin de al Doilea Ev sunt marcate D.E., iar cele din al Patrulea Ev - P.E. Se considera ca al Treilea Ev s-a incheiat atunci cand s-au stins cei Trei Regi, in septembrie 3021, dar in documente, Primul Ev in Gondor a inceput pe 25 martie 3021. Pentru a stabili corespondenta intre calendarele din Gondor si Comitat, vezi volumele I 20, si III 486- de corelat cu paginatia volumului de fata. Listele de date care urmeaza numelor de regi si carmuitori contin anii mortii, atunci cand apare o singura data. Semnul indica o moarte prematura, in batalie sau din alta pricina, chiar daca evenimentul ca atare nu este intotdeauna mentionat.

I

REGII NMENOREENI

(i)

NMENOR

Fanor a fost cel mai renumit dintre eldari in ceea ce priveste maiestria artistica si cunoasterea traditiei, dar si cel mai mandru si mai indaratnic. El a faurit cele Trei Nestemate, Silmarillii, umplandu-le cu stralucirea celor Doi Copaci, Telperion si Laurelin, care dadeau lumina tarii valarilor. Nestematele au fost ravnite de Morgoth Vrajmasul, care le-a furat si, dupa distrugerea Copacilor, le-a dus in Pamantul de Mijloc, pazindu-le in marea lui fortareata din Thangorodrim. Impotriva vointei valarilor, Fanor a parasit Regatul Binecuvantat, plecand in exil in Pamantul de Mijloc, ducand cu sine o mare parte din poporul sau; caci, in orgoliul sau, isi pusese in gand sa redobandeasca prin forta Nestematele de la Morgoth. A urmat razboiul fara de speranta al eldarilor si edainilor impotriva lui Thangorodrim, in care acestia au fost intr-un sfarsit invinsi definitiv. Edainii (atani) erau trei semintii ale oamenilor care, venind la inceput in regiunea de Apus a Pamantului de Mijloc si pe tarmurile Marii celei Mari, s-au aliat cu eldarii impotriva Vrajmasului.

Trei au fost cuplurile formate din eldari si edaini: Lthien si Beren; Idril si Tuor; Arwen si Aragorn. Prin casatoria ultimilor doi, de mult despartitele ramuri ale celor-pe-jumatate-elfi s-au reunit si dinastia lor a fost restaurata.

Lthien Tinviel era fiica Regelui Thingol Mantie-Cenusie din Doriath, in Primul Ev, dar mama ei era Melian, care se tragea din neamul valarilor. Beren era fiul lui Barahir, din Prima Casa regala a edainilor. Impreuna au smuls un silmaril din Coroana de Fier a lui Morgoth. Lthien a devenit muritoare, fiind pierduta pentru semintia elfilor. Dior era fiul ei. Elwing era fiica ei, si i se daduse spre pastrare silmarilul.

Idril Celebrindal era fiica lui Turgon, regele tainicului oras Gondolin. Tuor era fiul lui Huor, din Casa Hador, a Treia Casa a edainilor si cea mai vestita in razboaiele cu Morgoth. Erendil Marinarul era fiul lor.

Erendil s-a insurat cu Elwing si cu ajutorul puterii silmarilului a trecut de Umbre si a venit in Apusul cel mai Apusean si, vorbind ca legat atat al oamenilor cat si al elfilor, a obtinut ajutorul care a dus la rasturnarea de la putere a lui Morgoth. Lui Erendil nu i s-a mai ingaduit sa se intoarca in meleagurile muritorilor, iar corabia lui care purta silmarilul a fost trimisa sa cutreiere cerurile sub forma de stea si ca semn de speranta pentru locuitorii Pamantului de Mijloc subjugati de Marele Dusman al supusilor lui Erendil. Numai silmarilii au pastrat lumina straveche a celor Doi Copaci din Valinor inainte ca Morgoth sa-i otraveasca; dar ceilalti doi silmarili s-au pierdut la sfarsitul Primului Ev. Despre aceste lucruri, cat si despre multe altele privitoare la elfi si la oameni se povesteste in Silmarillion.

Fiii lui Erendil au fost Elros si Elrond, Peredhilii sau Cei-pe-jumatate-elfi. Numai prin ei s-a pastrat linia capeteniilor eroice ale edainilor din Primul Ev; iar dupa caderea lui Gil-galad, dinastia regilor celor-pe-jumatate-elfi a ajuns sa fie reprezentata si pe Pamantul de Mijloc doar prin descendentii lor.

La sfarsitul Primului Ev, valarii i-au pus pe cei-pe-jumatate-elfi sa aleaga o data pentru totdeauna neamul de care doreau sa apartina de atunci incolo. Elrond a ales sa fie socotit elf, astfel ca a devenit purtatorul intelepciunii. Si lui i s-a facut aceeasi favoare ca si elfilor nobili care mai vietuiau inca pe Pamantul de Mijloc: anume ca atunci cand se vor satura de meleagurile muritorilor sa poata urca pe o corabie ancorata la Limanurile Cenusii si sa treaca dincolo, in Apusul cel mai Apusean; o favoare ce a continuat si dupa schimbarea lumii. Dar si copiii lui Elrond au fost pusi in fata unei alegeri: sa treaca impreuna cu parintele lor dincolo de cercurile lumii; sau, daca ramaneau de aceasta parte, sa devina muritori si sa moara pe Pamantul de Mijloc. Prin urmare, pentru Elrond, oricare ar fi fost soarta Razboiului Inelului, nu se intrezarea altceva decat tristete.

Elros a ales sa fie om, astfel ca a ramas cu edainii; dar lui i s-a daruit o viata cu mult mai lunga decat oamenilor de rand. Drept rasplata pentru suferintele indurate de ei in lupta impotriva lui Morgoth, valarii, strajerii Lumii, le-au daruit edainilor pamant unde sa se aseze, departe de primejdiile Pamantului de Mijloc. Astfel, cei mai multi dintre ei au luat drumul Marii si, condusi de Steaua lui Erendil, au ajuns pe Insula cea mare a Elennei, cel mai departe spre apus de meleagurile muritorilor. Acolo au gasit taramul Nmenor.

In mijlocul acelui tinut se inalta un munte semet, Meneltarma, si de pe culmile sale cei cu privirea agera puteau sa desluseasca turnul alb al Limanului eldarilor, in Eressa. De acolo au venit eldarii la edaini, aducandu-le multa cunoastere si daruri pe masura de multe; o singura porunca li s-a dat Nmenoreenilor, Oprelistea Valarilor: nu le era ingaduit sa navigheze spre apus decat pana la o distanta de la care puteau sa vada propriul tarm, nici sa incerce sa puna piciorul pe Taramurile Nemuritoare. Caci, desi li se daruise o viata indelungata, la inceput de trei ori mai lunga decat a oamenilor de rand, ei trebuiau sa ramana muritori, intrucat valarii nu aveau ingaduinta sa le ia oamenilor Darul ce era al lor (sau Soarta Oamenilor, cum avea sa fie numita mai tarziu).

Elros a fost primul rege din Nmenor, cunoscut mai apoi sub numele de Tar-Minyatur, un nume al Elfilor Nobili. Urmasii lui au avut viata indelungata, dar au ramas muritori. Mai tarziu, dupa ce au devenit puternici, au blestemat alegerea pe care o facuse stramosul lor, dorindu-si sa fi fost nemuritori in lumea muritoare, pentru a avea aceeasi soarta cu a celor din neamul eldarilor, si cracnind impotriva Oprelistii. Astfel a inceput rascoala lor care, urmand hainele sfaturi ale lui Sauron, a dus la prabusirea Nmenorului si la destramarea vechii lumi, dupa cum este povestita in Akallabth.

Acestea sunt numele regilor si ale Reginelor din Nmenor: Elros Tar-Minyatur, Vardamir, Tar-Amandil, Tar-Elendil, Tar-Meneldur, Tar-Aldarion, Tar-Ancalim (prima Regina Intronata), Tar-Anrion, Tar-Srion, Tar-Telperin (a doua Regina), Tar-Minastir, Tar-Ciryatan, Tar-Atanamir cel Mare, Tar-Ancalimon, Tar-Telemmait, Tar-Vanimeld (a treia Regina), Tar-Alcarin, Tar-Calmacil.

Dupa Calmacil, Regii au primit o data cu Sceptrul nume in limba nmenoreeana (ori adnaica): Ar-Adnakhor, Ar-Zimrathn, Ar-Sakalthr, Ar-Gimilzr, Ar-Inziladn. Lui Inziladn nu-i placeau catusi de putin numele alese de Regi, astfel ca pe al sau si l-a schimbat in Tar-Palantir, Cel Departe-Vazator. Fiica lui ar fi trebuit sa devina a patra Regina, Tar-Mriel, dar nepotul Regelui a uzurpat sceptrul, devenind Ar-Pharazn Intrauratul, ultimul Rege al nmenoreenilor.

In zilele domniei lui Tar-Elendil, pe Pamantul de Mijloc s-au intors primele corabii ale nmenoreenilor. Cel mai mare copil al regelui era o fiica, Silmarin. Fiul ei se numea Valandil, primul dintre Seniorii semintiei andni, din partea de apus a tarii, renumita pentru prietenia ei cu semintia eldarilor. Din aceasta au descins Amandil, ultimul Senior, si fiul sau Elendil cel Inalt.

Al saselea Rege a lasat in urma doar un vlastar, o fiica. Ea a devenit prima Regina; caci pe atunci a dat casa regala o pravila, anume ca cel mai mare dintre copii, fie el barbat ori femeie, sa fie cel care va primi sceptrul.

Regatul Nmenor a dainuit pana la sfarsitul celui de-al Doilea Ev, timp in care si-a marit puterea si maretia, si pana sa se scurga jumatate din Ev, nmenoreenii au devenit si mai intelepti si mai veseli. Primul semn al umbrei ce avea sa se abata asupra lor s-a aratat in timpul domniei lui Tar-Minastir, al unsprezecelea Rege. El a fost cel care a trimis o mare armie in ajutorul Iui Gil-galad. Ii iubea pe cei din semintia eldarilor, insa ii si invidia. Nmenoreenii erau de-acum navigatori neinfricati, strabatand toate marile de la rasarit, incat au inceput sa tanjeasca dupa Apus si apele neingaduite lor; si cu cat era mai vesela viata lor, cu atat isi doreau mai aprig nemurirea eldarilor.

Mai mult chiar, Regii care i-au urmat lui Minastir isi doreau tot mai multa putere si averi tot mai mari. La inceput nmenoreenii sosisera pe Pamantul de Mijloc ca dascali si prieteni ai oamenilor de rand ce aveau de suferit din pricina lui Sauron. Apoi insa porturile lor s-au preschimbat in adevarate fortarete, tinand in puterea lor mari intinderi de coasta. Atanamir si succesorii sai strangeau dari grele, iar corabiile nmenoreenilor se intorceau incarcate cu prazi.

Tar-Atanamir a fost cel dintai care s-a razvratit impotriva Oprelistii, declarand ca viata celor din semintia Eldar era a sa de drept. Umbra s-a adancit astfel si gandul mortii a ajuns sa intunece inimile oamenilor. N-a trecut mult si nmenoreenii s-au impartit: de o parte Regii si cei care-i urmau, instrainandu-se de eldari si valari; de cealalta parte putinii care isi spuneau Devotatii. Acestia locuiau in special in partea de vest a tarii.

Incetul cu incetul, regii si suitele lor au dat uitarii graiurile eldarine; in cele din urma, al douazecilea Rege si-a luat un nume nmenoreean, spunandu-si Ar-Adnakhr, Seniorul Apusului. Devotatii au luat asta ca pe un semn rau, caci pana atunci titlul acesta fusese dat de catre ei doar unuia singur din semintia valarilor, sau Regelui cel Batran insusi. Si cu adevarat Ar-Adnakhr a inceput sa-i napastuiasca pe Devotati, pedepsindu-i pe aceia dintre ei care foloseau pe fata graiurile elfice; iar semintia eldarilor nu a mai venit de atunci in Nmenor.

Cu toate acestea, puterea si bogatia nmenoreenilor a continuat sa creasca; dar anii lor se imputinau pe masura ce sporea teama de moarte si bucuria i-a parasit. Tar-Palantir a incercat sa indrepte raul; dar era prea tarziu, caci in Nmenor izbucnisera rascoalele si dihonia. Dupa moartea lui, nepotul sau, mai-marele rasculatilor, a pus mana pe sceptru si a devenit Regele Ar-Pharazn. Ar-Pharazn Intrauratul a fost cel mai mandru si mai puternic dintre toti regii si nu poftea la nimic mai mult decat la stapanirea intregii lumi.

S-a hotarat, astfel, sa-l infrunte pe Sauron cel Mare pentru suprematia Pamantului de Mijloc si astfel s-a pornit el insusi pe mare, in fruntea unei flote intregi, aruncand ancora taman in Umbar. Intr-atat era de mare puterea si splendoarea nmenoreenilor, incat servitorii lui Sauron si-au abandonat seniorul; iar Sauron s-a umilit inchinandu-se in fata Regelui si cerandu-i in genunchi iertare. Atunci Ar-Pharazn, orbit de propria lui vanitate, l-a luat prizonier si l-a dus in Nmenor. Nu a trecut mult pana cand Sauron l-a prins pe Rege in mrejele sale si a devenit mai-marele sfatului sau; curand a reusit sa intoarne din nou inimile nmenoreenilor, fara doar de cele ale Devotatilor, spre intuneric.

Sauron i-a mintit pe Regi, spunandu-le ca viata eterna va fi a celui care va pune stapanire pe Taramurile Nemuritoare si ca Oprelistea fusese menita doar pentru a-i impiedica pe Regii oamenilor sa-i intreaca pe valari. Dar Regii cei mari isi iau ceea ce este al lor de drept, le-a mai spus el.

Intr-un tarziu, Ar-Pharazn a dat ascultare acestui sfat, caci simtea cum i se imputineaza zilele si teama de moarte il macina. A pregatit atunci cea mai mare armie pe care o vazuse vreodata lumea si cand totul a fost gata a suflat din trambite si a ridicat panzele; a incalcat Oprelistea Valarilor, pornind razboiul pentru a cuceri viata eterna din mainile Seniorilor din Apus. Dar cand Ar-Pharazn a pus piciorul pe tarmurile Amanului cel Binecuvantat, valarii au renuntat la rolul lor de Strajeri si s-au folosit de Inelul Fara de Pereche, si lumea intreaga n-a mai fost aceeasi. Nmenor a fost pravalit in apele Marii si Taramurile Nemuritoare au fost indepartate pentru totdeauna dintre hotarele acestei lumi. Astfel s-a sfarsit gloria regatului Nmenor.

Ultimul carmuitor al Devotatilor, Elendil si fiii sai, au scapat de la Cadere pentru ca se imbarcasera pe noua corabii, purtand cu ei un puiet de Nmloth si cele Sapte Pietre Vazatoare (daruri primite de casa regelui din partea eldarilor); si au fost purtati pe aripile unei furtuni mari si au fost aruncati pe tarmurile Pamantului de Mijloc. Acolo s-au asezat in partea de nord-vest al regatelor in exil ale nmenoreenilor, Arnor si Gondor. Elendil era Marele Rege, iar salasul lui era la Miazanoapte, la Annminas; la Miazazi carmuirea fusese data in grija fiilor sai, Isildur si Anrion. Ei au pus temeliile orasului Osgiliath, intre Minas Ithil si Minas Anor, nu departe de hotarele Mordorului. Macar un lucru bun tot se alesese din ruinele Nmenorului - isi inchipuiau ei -, anume ca Sauron pierise o data cu regatul.

Dar n-a fost sa fie asa. Sauron a fost cu adevarat prins sub daramaturi, incat forma sa trupeasca, in care umblase atata amar de vreme, a pierit; dar el s-a strecurat inapoi pe Pamantul de Mijloc, un spirit al urii purtat de un vant intunecat. Nu a mai putut niciodata sa se intrupeze intr-o forma pe placul oamenilor, ci a devenit o alcatuire neagra si hidoasa, iar de atunci incolo puterea lui s-a facut simtita doar prin teroare. A patruns din nou in Mordor si a stat ascuns acolo o vreme, in tacere deplina. Dar mania lui a fost neinchipuit de mare cand a auzit ca Elendil, pe care-l ura cel mai abitir dintre toti, ii scapase si carmuia acum un regat invecinat cu al sau.

Astfel ca, dupa o vreme, a pornit razboi impotriva Exilatilor, inainte sa-si poata ei infige adanc radacinile. Orodrin a izbucnit inca o data in flacari, incat cei din Gondor i-au preschimbat numele in Amon Amarth, Muntele de la Capatul Lumii. Numai ca Sauron a lovit prea devreme, inainte ca el insusi sa fi devenit destul de puternic, in vreme ce puterea lui Gil-galad crescuse in vremea in care lipsise el; si Ultima Alianta ce s-a alcatuit impotriva lui a izbutit sa-l detroneze si Inelul Suprem i-a fost luat. Astfel s-a incheiat al Doilea Ev.

(ii)

REGATELE IN EXIL

Dinastia nordica

Mostenitorii lui Isildur

Arnor. Elendil D.E. 344, Isildur 2, Valandil 249 (A fost cel de-al patrulea fiu al lui Isildur, nascut in Imladris. Fratii lui au fost ucisi pe Campiile Stanjeneilor), Eldacar 339, Arantar 435, Tarcil 515, Tarondor 602, Valandur 652, Elendur 777, Erendur 861.

Arthedain. Amlaith din Fornost (Dupa Erendur, Regii nu si-au mai luat nume elfice) (cel mai varstnic fiu al lui Erendur) 946, Beleg 1029, Mallor 1110, Celepharn 1191, Celebrindor 1272, Malvegil 1349 (Dupa Malvegil, Regii din Fornost si-au cerut din nou dreptul de a carmui peste intregul Arnor si si-au luat nume cu prefixul ar (a) in semn de consfintire a acestui fapt), Argeleb I 356, Arveleg I 1409, Araphoe 1589, Argeleb II 1670, Arvegil 1743, Arveleg II 1813, Araval 1891, Araphant 1964, Arvedui Ultimul-rege, 1974. Sfarsitul Regatului de Nord.

Capetenii. Aranarth (fiul cel mai varstnic al lui Arvedui) 2106, Arahael 2177, Aranuir 2247, Aravir 2319, Aragorn I 2327, Araglas 2455, Arahad I 2523, Aragost 2588, Aravorn 2654, Arahad II 2719, Arassuil 2784, Arathorn I 2848, Aragonui 2912, Arador 2930, Arathorn II 2933, Aragorn II P.E. 120.

Dinastia sudica

Mostenitorii lui Anrion

Regii Gondorului. Elendil, (Isildur si) Anrion D.E. 3440, Mneldil fiul lui Anrion 158; Cemendur 238, Erendil 324, Anardil 411, Ostoher 492, Rmendacil I (Tarostar) 541, Turambar 667, Atanatar I 748, Siriondil 830. Si au urmat cei patru Regi ai Corabiilor:

Tarannon Falastur 913. Primul rege fara urmasi, fiind urmat la tron de fiul fratelui sau, Tarciryan. Ernil I 936, Ciryandil 1015, Hyarmendacil I (Ciryaher) 1149. Regatul Gondor se afla acum in culmea gloriei sale.

Atanar II Alcarin Gloriosul 1226, Narmacil I 1294. Al doilea rege fara urmasi, urmat la tron de fratele sau mai mic. Calmacil 1304, Minalcar (regent 1240-1304), incoronat sub numele de Rmendacil II 1304, decedat in 1366, Valacar.

In timpul domniei sale a inceput primul dezastru al Gondorului, invrajbirea Rubedeniilor.

Eldacar, fiul lui Valacar (numit la inceput Vinitharya), detronat in 1437. Castamir Uzurpatorul, 1447. Eldacar readus pe tron, moare in 1490.

Aldamir (al doilea fiu al lui Eldacar), 1540, Hyarmendacil II (Viyarion) 1621, Minardil 1634, Telemnar 1636. Telemnar si toti copiii lui au pierit in timpul ciumei; a fost urmat de nepotul sau, fiul lui Minastan, al doilea fiul al lui Monardil. Tarondor 1798, Telumehtar Umbardacil 1850, Narmacil II 1856, Calimehtar 1936, Ondoher 1944. Ondoher si fiii sai au fost ucisi in batalie. Dupa un an, in 1945, coroana a fost daruita victoriosului general Ernil, descendent al lui Telumehtar Umbardacil. Ernil II 2043, Ermer 2050. Cu aceasta s-a sfarsit dinastia Regilor, pana cand a fost restaurata de Elessar Telcontar in 1319. Incepand cu acest an regatul a fost condus de majordomi.

Majordomii Gondorului. Casa Hrin: Pelendur 1998. A carmuit un an dupa caderea lui Ondoher, sfatuind Gondorul sa refuze pretentia lui Arvedui de a primi coroana. Vorondil Vanatorul 2029 (Legendele spuneau ca vacile cele albe si salbatice care inca mai puteau fi gasite in apropierea Marii Rhn descindeau din Vaca lui Arah, vanatorul din Semintia Valarilor singurul din neamul sau care obisnuia sa vina in Pamantul de Mijloc in Zilele de Odinioara. Elfii Nobili il numeau Orom.). Mardil Voronw Cel Neclintit, primul dintre Majordomii Carmuitori. Succesorii sai nu au mai folosit nume elfice.

Majordomii Carmuitori. Mardil 2080, Eradan 2116, Herion 2148, Belegorn 2204, Hrin I 2244, Trin I 2435, Denethor I 2477, Boromir 2489, Cirion 2567. In timpul domniei sale, in Calenardhon a venit semintia rohirrimilor.

Hallas 2605, Hrin II 2628, Belecthor I 2655, Orodreth 2685, Ecthelion I 2698, Egalmoth 2743, Beren 2763, Beregond 2811, Belecthor II 2872, Thorondir 2882, Trin II 2914, Turgon 2953, Ecthelion II 2984, Denethor II. Acesta a fost ultimul dintre Majordomii Carmuitori, fiind urmat de cel de-al doilea fiu al sau, Faramir, Seniorul din Emyn Arnen, Majordom al Regelui Elessar, P.E. 82.

(III)

ERIADOR, ARNOR

SI MOSTENITORII LUI ISILDUR

Eriador era numele stravechi al tuturor tinuturilor intre Muntii Cetosi si cei Albastri; la Miazazi se marginea cu Torentul Cenusiu si cu Glanduin, care se varsa in cel dintai, mai sus de Tharbad.

Odata, Arnor era atat de mare, incat cuprindea intregul Eriador, fara de taramurile de dincolo de Raul Lune si cele la rasarit de Torentul Cenusiu si de Apa Zgomotoasa, unde se aflau Valceaua Despicata si Hollin. Pe malul celalalt al Raului Lune incepea tara elfilor, verde, linistita, unde nu patrundea picior omenesc; gnomii insa salasluiau la acea vreme, si mai salasluiesc si acum, la rasarit de Muntii Albastri, mai cu seama in regiunile de la sud de Golful Lune, unde inca-si mai tin deschise minele. Din aceasta pricina se obisnuisera sa treaca in partea de rasarit, de-a lungul Drumului cel Mare, asa cum facusera nenumarati ani inainte sa venim noi in Comitat. La Limanurile Cenusii traia Crdan Fauritorul de Corabii si sunt cate unii care spun ca inca mai traieste acolo, pana cand si Ultima Corabie isi va ridica panzele pentru a porni spre Apus. In vremea Regilor, cei mai multi dintre Elfii Nobili care inca se mai aflau pe Pamantul de Mijloc traiau in acelasi loc cu Crdan, sau in Lindon, tinuturile dinspre mare. Daca or mai fi ramas elfi pe-acolo, sunt tare putini la numar.

Regatul de Nord si dnedainii

Dupa Elendil si Isildur au urmat cei opt Mari Regi ai tinutului Arnor. Dupa Erendur, din pricina neintelegerilor dintre fiii acestuia, regatul a fost impartit in trei: Arthedain, Rhudaur si Cardolan. Arthedain se afla in nord-vest, cuprinzand tinutul dintre Viniac si Lune, precum si tinutul de la nord de Drumul cel Mare, pana Ia Dealurile Vremii. Rhudaur se afla in nord-est, intre Parloagele Etten, Dealurile Vremii si Muntii Cetosi, dar tot de el tinea si unghiul dintre Izvorul Brumat si Apa Zgomotoasa. Cardolan era in sud, hotarele sale fiind Viniac, Torentul Cenusiu si Drumul cel Mare.

In Arthedain dinastia Iui Isildur s-a pastrat si s-a perpetuat, dar a pierit curand in Cardolan si Rhudaur. Regatele se hartuiau adesea, ceea ce a dus la pieirea dnedainilor. Pricina galcevii era stapanirea asupra Dealurilor Vremii si a tinutului dinspre apus, spre Bree. Atat Rhudaur cat si Cardolan doreau sa aiba in stapanirea lor Amon Sl (Tancul Vremii), care se gasea la hotarele regatelor lor; caci turnul Amon Sl avea Piatra suprema a nordului - Palantrul Nordului, celelalte doua pietre gasindu-se in pastrare in tinutul Arthedain.

A fost sa fie la inceputul domniei lui Malgevil din Arthedain cand raul s-a abatut asupra Amorului. Caci la acea vreme regatul Angmar s-a inaltat la Miazanoapte, dincolo de Parloagele Etten. Pamanturile sale se intindeau de-o parte si de alta a Muntilor si acolo se aciuasera multi oameni rai si orci, si alte creaturi nevolnice. Seniorul acelui taram era cunoscut drept Regele-vrajitor, dar nu s-a stiut decat mai tarziu ca el era intr-adevar mai-marele Fauritorilor Inelelor, care venise in tinuturile de la miazanoapte pentru a-i nimici pe dnedaini in Arnor, nadejdea lui fiind aceea de a-i dezbina atata vreme cat Gondorul era puternic.'

Sub domnia lui Argeleb, fiul lui Malvegil, nu se mai gasea nici un urmas al lui Isildur in celelalte regate, astfel ca regii din Arthedain au dorit din nou sa-si intinda stapanirea peste intregul Arnor. Tinutul Rhudaur le-a tinut insa piept. Dnedainii erau putini la numar pe acel meleag, iar puterea incapuse in mainile unui senior ticalos, din semintia delurenilor, care era aliata in taina cu tinutul Angmar. Argeleb a fortificat Dealurile Vremii, dar a pierit in batalia impotriva tinuturilor Rhudaur si Angmar.

Cu ajutorul celor din Cardolan si Lindon, Arveleg, fiul lui Argeleb, a izbutit sa-i alunge pe dusmani din tinutul Dealurilor; si timp de multi ani Arthedain si Cardolan au aparat cu strasnicie hotarul de-a lungul Dealurilor Vremii, al Drumului cel Mare si al regiunii de jos a Valcelei Despicate. Din cate se spune, la acea vreme Valceaua Despicata era asediata.

In 1409, din Angmar s-a pornit o oaste numeroasa si, trecand raul, a patruns in Cardolan si a inconjurat Tancul Vremii. Dnedainii au fost infranti, iar Arveleg a cazut rapus. Turnul Amon Sl a fost incendiat si ras de pe fata pamantului; palantrul insa a fost salvat si dus, in timpul retragerii, inapoi in Fornost; oameni ticalosi, supusi ai Angmarului, au ocupat Rhudaur, iar dnedainii ramasi ori au cazut in lupta, ori au fugit spre vest. Cardolan a fost trecut prin foc si sabie. Araphor, fiul lui Arveleg, era inca un copilandru, dar neinfricat, si primind ajutor din partea lui Crdan, i-a alungat pe dusmani din Fornost si din Gruiurile de la Miazanoapte. Cativa dintre cei ramasi devotati printre dnedainii din Cardolan au tinut piept dusmanului in Tyrn Gorthad (Gruiurile-gorgane) ori s-au refugiat in padurea din spatele Gruiurilor.

Se povesteste ca Angmar a fost o vreme supus de semintia elfilor ce veneau dinspre Lindon; si dinspre Valceaua Despicata, caci Elrond si-a adus ajutoare de peste munti, tocmai din Lrien. La aceasta vreme, neamul Stoor, care salasluise in Unghiul dintre Valceaua Despicata si Apa Zgomotoasa, a pornit in bejenie inspre apus si miazazi, alungat de razboaie si de amenintarea ce venea dinspre Angmar, dar si din pricina ca pamantul si clima din Eriador, mai cu seama in est, se inrautateau tot mai mult si deveneau neprietenoase. Unii s-au intors in Tara Pustietatii, statornicindu-se de-a lungul Raului Vesel, devenind o semintie de pescari in apele acestuia.

In vremea lui Argeleb al II-lea, ciuma a patruns in Eriador dinspre sud-est si cei mai multi dintre locuitorii Cardolanului au pierit, mai cu seama in Minhiriath. Hobbitii si celelalte semintii au suferit cumplit, dar ciuma si-a pierdut din agresivitate pe masura ce se indrepta spre miazanoapte, incat regiunile din nordul tinutului Arthedain au scapat usor. Cam la aceasta vreme s-a sfarsit si cu dnedainii din Cardolan si spirite rele din Angmar si Rhudaur au patruns in magurile parasite, facandu-si salasurile acolo.

Se spune ca magurile Tyrn Gorthad, dupa cum erau cunoscute Gruiurile-gorgane in vechime, sunt stravechi si multe dintre ele ar fi fost ridicate pe vremea vechii lumi din Primul Ev, de catre stramosii neamului edainilor, inainte sa fi trecut Muntii Albastri in Beleriad, din care in ziua de azi nu a mai ramas decat Lindon. Erau dealuri pe care dnedainii le-au venerat dupa intoarcerea lor; si multi dintre seniorii si regii lor si-au gasit acolo locul pentru odihna vesnica. Unii spun ca gorganul in care a fost tinut prizonier Purtatorul Inelului fusese odata mormantul ultimului print de Cardolan, care a cazut rapus in razboiul din 1409.'

In 1974, puterea din Angmar s-a ridicat din nou si Regele-vrajitor s-a napustit asupra tinutului Arthedain inainte sa se sfarseasca iarna. A cucerit padurea Fornost, iar pe cei mai multi dintre dnedainii ce se mai gaseau pe acel meleag i-a alungat pe malul celalalt al raului Lune; printre acestia se gaseau si fiii regelui. Regele Arvedui insa li s-a impotrivit pe Gruiurile de la Miazanoapte pana la capat, cand a fugit spre nord cu cativa din garda sa; si au scapat doar multumita iutelii cailor.

O vreme, Arvedui a stat ascuns in galeriile minelor gnomilor, la capatul indepartat al Muntilor, dar in cele din urma foamea l-a impins sa ceara ajutor lossothilor, Oamenii Zapezilor din Forochel (Sunt un popor ciudat, neprietenos, ramasite ale forodwaithilor, oamenii din zilele apuse, deprinsi cu frigurile amarnice ale regatului Morgoth. Si cu adevarat frigurile inca mai dainuie in tinutul acela, cu toate ca se afla la nu mai mult de o suta de leghe de Comitat. Casele lossothilor sunt zapada insasi si se spune despre ei ca pot alerga pe zapada cu oase prinse de labele picioarelor si au carute fara roti. Traiesc mai cu scama in locuri unde dusmanii nu-i pot ajunge, pe marele Cap Forochel, care inchide, spre nord-vest, uriasul golf cu acelasi nume; dar adesea isi inalta taberele pe tarmurile sudice ale golfului, la poalele Muntelui.). Pe unii i-a gasit in tabara lor de pe malul marii; dar nu s-au aratat dornici sa-l ajute pe rege, pentru ca nu avea ce sa le ofere, decat cate-va bijuterii care pentru ei erau fara insemnatate; si se temeau de Regele-vrajitor care (spuneau ei) avea putere asupra inghetului sau dezghetului. Dar, pe de o parte din mila pentru regele vlaguit si oamenii lui, pe de alta de frica armelor ce le purtau acestia cu ei, le-au dat ceva de-ale gurii si au construit pentru ei colibe de zapada. Acolo a fost Arvedui nevoit sa astepte, sperand sa primeasca ajutor de la miazazi; caci caii le pierisera.

Cand Crdan a auzit de la Aranarth, fiul lui Arvedui, de fuga acestuia spre nord, a trimis indata o corabie spre Forochel, in cautarea lui. Corabia a ajuns intr-un tarziu, dupa multe zile, din pricina vanturilor potrivnice, iar marinarii au zarit din departare micul foc de lemne aduse de ape, pe care izbutisera sa-l tina aprins. Iarna insa mai avea mult in acel an pana sa-si slabeasca chingile; si cu toate ca se aflau in martie, gheata care se intindea pana departe de tarm abia incepuse sa crape.

Cand Oamenii Zapezii au vazut corabia, i-a cuprins mirarea si teama, caci nu-si aminteau sa fi vazut vreodata o asemenea corabie pe mare; intre timp devenisera mai prietenosi, astfel ca i-au tras pe rege si pe cei din suita lui care supravietuisera peste gheata, in carutele lor alunecatoare, pana unde au indraznit sa inainteze. Si asa a ajuns o barca de la corabie pana la rege.

Oamenii Zapezii erau nelinistiti; spuneau ca adulmecau primejdia in aer. Iar mai-marele lossothilor i-a zis atunci lui Arvedui:

- Nu te urca pe acest monstru al marii. Daca au adus cu ei de-ale gurii si vesminte, atunci sa vina aici oamenii marii cu tot ce avem trebuinta, iar voi puteti ramane aici pana cand Regele-vrajitor se duce la casa lui. Caci vara puterea lui slabeste mult; acum respiratia lui e inca aducatoare de moarte si bratul lui rece este lung.

Arvedui nu i-a ascultat sfatul. I-a multumit si, la despartire, i-a daruit inelul sau, spunandu-i:

- Este un lucru de mare pret, atat de mare incat mintea voastra nici nu-l poate gandi. Doar pentru ca este stravechi. Nu are nici o putere alta decat pretuirea de care se bucura din partea celor ce-mi iubesc casa. Nu va va ajuta, dar de veti fi vreodata la ananghie, neamul meu il va rascumpara cu tot ceea ce doriti voi (Astfel a fost salvat inelul Casei Isildur, caci mai tarziu a fost rascumparat de dnedaini. Se spune ca n-ar fi fost altul decat chiar inelul pe care Felagund din Nargothrond i l-a dat lui Barahir, iar Beren l-a luat inapoi infruntand mari primejdii.).

Numai ca sfatul lossothilor fusese bun, fie din intamplare, fie ca premonitie; caci corabia nu apucase sa ajunga la mare deschisa cand s-a pornit un vant mare, aducand cu sine dinspre miazanoapte o ninsoare orbitoare; si a impins corabia inapoi in gheturi, inconjurand-o de sloiuri. Chiar si marinarii lui Crdan s-au dovedit neputinciosi si in timpul noptii gheata a sfaramat corpul corabiei, scufundand-o. Astfel a pierit Arvedui, ultimul rege, si impreuna cu el au fost ingropati in apele marii palantrii (Acestea erau Pietrele din Annmias si Amon Sl. Singura Piatra care a mai ramas la Miazanoapte era cea din Turnul Emyn Beraid, care da spre Golful Lune. Aceea era pazita de elfi si, cu toate ca noi n-am stiut acest lucru, ea a ramas acolo pana cand Crdan i-a pus-o lui Elrond pe corabie la plecare. Dar ni s-a spus ca nu era ca celelalte si nu se potrivea cu ele; nu privea decat spre Mare. Elendil a pus-o acolo ca sa poata privi inapoi de-a dreptul si sa vada Eressa in Apusul pierdut; dar marile involburate de dedesubt au acoperit regatul Nmenor pentru totdeauna.). A trecut multa vreme dupa aceea pana cand vestea naufragiului de la Forochel a ajuns la urechile Oamenilor Zapezii.

Poporul din Comitat a supravietuit, desi razboiul a trecut peste el si multi au fugit sa se ascunda oareunde. In ajutorul regelui au trimis cativa arcasi, care nu s-au mai intors nicicand; s-au dus si altii in batalia in care Angmar a fost infrant (dar despre acestea se spune mai mult in analele de la Miazazi). Mai apoi, in pacea care a urmat, poporul Comitatului a ajuns stapan pe soarta sa si a prosperat. Si-a ales un Thain care sa ia locul Regelui si era multumit de acesta; desi multa vreme au fost destui cei care au asteptat ca Regele sa se intoarca. O nadejde care in cele din urma a fost uitata, ramanand doar in zicala Cand va veni regie inapoi, folosita pentru ceva bun ce nu putea fi dobandit sau pentru ceva rau ce nu putea fi alungat. Primul Thain al Comitatului a fost unul zis Bucea din Smarcuri, din care s-ar trage neamul Oldbuck, dupa cum ziceau ei. A devenit Thain in 379 dupa calendarul nostru (1979).

Pieirea lui Arvedui a pus capat regatului de la Miazanoapte, caci dnedainii ramasesera putini si se imputinasera si toate celelalte popoare din Eriador. Dar dinastiile regale au fost duse mai departe de Capeteniile dnedainilor, dintre care Aranarth, fiul lui Arvedui, a fost primul. Arahael, fiul sau, a fost crescut in Valceaua Despicata, la fel si toti ceilalti fii de capetenii dupa el; si tot acolo erau pastrate cele cateva obiecte mostenite de la strabunii lor: inelul lui Barahir, franturile sabiei Narsil, steaua lui Elendil si sceptrul lui Annminas (Sceptrul era insemnul suprem al regalitatii in Nmenor, ne spune Regele; la fel era si in Arnor, ai carui regi nu purtau coroana, ci numai o singura nestemata alba, Elendilmir se numea. Steaua lui Elendil, legata peste sprancene cu o plasa fina de argint. Vorbind de o coroana, Bilbo se referea, fara indoiala, la Gondor; din cat se pare, cunostea foarte bine tot ceea ce privea genealogia lui Aragorn. Sceptrul din Nmenor a pierit, pare-se, o data cu Ar-Pharazn. Cel din Annminas era toiagul de argint al Seniorilor din Andni, si poate ca acum este cel mai vechi lucru faurit de mainile oamenilor si pastrat in Pamantul de Mijloc Era vechi de cinci mii de ani atunci cand Elrond i l-a dat lui Aragorn. Coroana din Gondor era faurita dupa forma coifului de razboi al nmenoreenilor. La inceput arata ca orice coif; si se zice ca fusese tocmai acela pe care l-a purtat Isildur in Batalia de la Dagorlad (caci coiful lui Anrion a fost zdrobit de pietrele azvarlite din Barad-dr, care l-au omorat si pe el). Dar in zilele lui Atanatar Alcarin a fost inlocuit de coiful cu nestemate care a fost folosit la incoronarea lui Aragorn.).

Cand regatul a incetat sa mai fie, dnedainii au intrat in lumea umbrelor, devenind o semintie tainica si pribegitoare, iar faptele si stradaniile lor arar erau slavite in cantece ori puse pe hartie. Putine se mai amintesc acum despre ei dupa plecarea lui Elrond. Cu toate ca inca inainte de a se sfarsi Pacea Strajuitoare, fapturi fara de lege au prins sa atace tinutul Eriador sau sa-l invadeze in taina, Capeteniile, cele mai multe dintre ele, si-au trait pana la capat lungile lor vieti. Aragorn I - din cate se spune - a fost sfasiat de lupi care de atunci au ramas o adevarata primejdie in Eriador si inca mai sunt si in ziua de azi. In vremea lui Arahad I, s-au ivit deodata orcii care, dupa cum s-a aflat mai tarziu, isi aveau de multa vreme fortaretele in Muntii Cetosi, pentru a bloca orice cale de patrundere in Eriador. In 2509, Celebran, soata lui Elrond, pe cand calatorea spre Lrien, a cazut in cursa in Trecatoarea Cornului Rosu, suita ei a fugit care-ncotro din fata asaltului neasteptat al orcilor, iar ea a fost prinsa de acestia si rapita. Elladan si Elrohin i-au luat totusi urma si au salvat-o, dar nu inainte ca ea sa fie supusa torturilor si ranita cu arma care facea rani otravite. Cei doi au adus-o inapoi in Imladris, Elrond i-a vindecat trupul, numai ca ea isi pierduse orice bucurie de a sta pe Pamantul de Mijloc, astfel ca in anul urmator s-a dus la Limanuri si de acolo a trecut Marea. Mai tarziu, pe vremea lui Arassuil, orcii s-au inmultit din nou in Muntii Cetosi si de acolo atacau si paraduiau pamanturile de la poale, iar dnedainii si fiii lui Elrond se luptau adesea cu ei. Cam la acel timp, o hoarda numeroasa de orci a ajuns atat de departe spre apus, incat aproape ca au patruns in Comitat, dar cel care i-a gonit a fost Bandobras Took.

Au existat paisprezece Capetenii inainte sa se nasca a cincisprezecea si ultima dintre ele, Aragorn al II-lea, care a devenit din nou Rege peste Gondor si Arnor. Regele nostru, astfel il numim; si cand vine la miazanoapte, in casa lui din Annminas, care acum e din nou ca odinioara, si poposeste un timp langa Lacul Amurgului, le-aduce bucurie tuturor celor din Comitat. Dar in asta tara el nu intra si se leaga prin legea pe care el insusi a facut-o ca nimeni din Semintia Mare sa nu-i treaca hotarul. Insa adeseori calareste laolalta cu Semintia Balaie pana la Podul cel Mare, acolo isi intampina prietenii si pe oricine altcineva care doreste sa-l vada; si unii calaresc mai departe cu el si zabovesc in casa lui atat cat le pofteste inima. Thain Peregrin a fost acolo de multe ori; la fel si jupanul Sam cel intelept, Primarul. Fiica lui, Elanor cea Balaie, este una dintre domnitele Reginei Evenstar (Steaua inserarii, n.tr.).

Pentru Dinastia Nordica era o mandrie si o minune ca, desi puterea o parasise si poporul ei se imputina tot mai mult, de-a lungul multor generatii, tronul trecuse pe rand de la tata la fiu. Pe langa asta, cu toate ca vietile dnedainilor se scurtau din ce in ce pe Pamantul de Mijloc, dupa moartea ultimului lor rege dnedainii se stingeau mai iute in Gondor; si multe dintre Capeteniile de la Miazanoapte inca mai aveau viata de doua ori mai lunga decat ceilalti oameni si traiau mai mult chiar decat cei mai batrani dintre noi. Aragorn, iata, a trait pana la doua sute de ani si inca zece, intrecandu-i pe toti din neamul sau de la Regele Arvegil incoace; dar prin Aragorn Elessar a renascut mandria regilor de demult.

(IV)

GONDOR SI MOSTENITORII LUI ANRION

Treizeci si unu de regi au urmat in Gondor dupa ce Anrion a fost ucis la poalele Turnului Barad-dr. Razboiul nu a incetat nici o clipa la hotarele regatului lor, cu toate acestea mai bine de o mie de ani puterea si bogatiile dnedainilor de la Miazazi au sporit atat pe uscat cat si pe mare, pana a urcat pe tron Atanatar al II-lea, caruia i se mai spunea si Alcarin cel Glorios. Numai ca semnele decaderii se aratau inca de pe atunci; caci oamenii nobili de la Miazazi isi intemeiau tarziu familiile si vlastarele lor erau putine la numar. Primul rege care a ramas fara urmasi a fost Falastur, iar al doilea - Narmacil I, fiul lui Atanatar Alcarin.

Cel care a recladit Minas Anor a fost Ostoher, al saptelea rege; acolo aveau mai apoi regii sa-si petreaca verile, si nu in Osgiliath. Cat a domnit Ostoher, regatul Gondor a fost mai intai atacat de oamenii salbatici veniti de la Rasarit. Dar Tarostar, fiul sau, i-a invins si i-a alungat din regat, luandu-si numele de Rmendacil, Invingatorul celor de la Rasarit. Mai tarziu insa a fost ucis intr-o batalie cu alte hoarde de rasariteni. L-a razbunat fiul sau Turambur, care a mai cucerit pe deasupra si multe pamanturi de la soare-rasare.

Cu Tarannon, al doisprezecelea rege, a aparut dinastia Regilor Corabiilor, care si-au construit adevarate flote, intinzand regatul Gondor de-a lungul coastei la rasarit si miazazi de Gurile Raului Anduin. Pentru a sarbatori victoriile sale in fruntea Armiilor, Tarannon a luat coroana si o data cu ea si-a luat si numele de Falastur, Seniorul Coastelor.

L-a urmat la tron nepotul sau, Ernil I, care a recladit fostul port Pelargir si a intemeiat o flota numeroasa. A asediat cetatea Umbar si dupa ce a cucerit-o a facut din ea un port mare si o fortareata puternica a regatului Gondor (Umbar, un cap mare si un liman inconjurat aproape in intregime de uscat, tinuse de regatul Nmenor din stravechime; era insa o fortareata a Oamenilor Regelui care, mai tarziu, au primit numele de Nmenoreenii Negri, caci cazusera prada Puterii lui Sauron; cel mai tare ii urau pe urmasii lui Elendil. Dupa infrangerea lui Sauron semintia lor s-a risipit iute ori s-a amestecat cu aceea a oamenilor de pe Pamantul de Mijloc, dar au mostenit aceeasi ura pentru Gondor. Asa se face ca Umbar a fost cucerit cu sacrificii mari.). Dar Ernil nu a mai trait mult dupa acest triumf. A pierit laolalta cu multe corabii si oameni de-ai sai, intr-o mare furtuna nu departe de port. Fiul sau, Ciryandil, a construit mai departe corabii; oamenii din Harad, in frunte cu seniorii ce fusesera alungati din Umbar, au venit in numar mare si au atacat fortareata, iar Ciryandil a cazut in batalia de la Haradwaith (Waith - vanatoare, pescuit, braconaj, animal vagabond, n.tr.)

Umbar a fost asediat timp de multi ani, dar nu a putut fi cucerit si asta datorita puterii navale a regatului Gondor. Ciryaher, fiul lui Ciryandil, a asteptat clipa potrivita si, dupa ce a strans destula armata, a pornit de la miazanoapte, pe mare si pe uscat si, trecand Raul Harnen, a infrant cu armatele sale pe oamenii din Harad, iar regii acestora au fost siliti sa recunoasca suzeranitatea Gondorului (1050). Ciryaher si-a luat atunci numele de Hyarmendacil Invingatorul celor de la Miazazi.

Nici un vrajmas nu a indraznit sa puna la incercare puterea lui Hyarmendacil in timpul domniei lui indelungate. Caci a fost rege timp de o suta si treizeci si patru de ani, cea mai lunga domnie, in afara de inca una, din dinastia Anrion. Sub domnia lui, Gondor a atins culmile puterii sale. In nord s-a intins pana la Celebrant si la poalele sudice ale Codrului Intunecat; la vest, pana la Torentul Cenusiu; la est pana la Marea Rhn, inchisa intre pamanturi; iar la sud pana la Raul Harnen si de acolo, de-a lungul coastei, pana la peninsula si portul Umbar. Oamenii din vaile Anduinului l-au recunoscut drept stapan; iar regii din Harad se inchinau puterii din Gondor, in vreme ce fiii lor traiau ca ostatici la curtea Regelui Gondorului. Mordorul ramasese pustiu, insa era pazit de fortarete mari care strajuiau trecatorile.

Astfel a luat sfarsit dinastia Regilor Corabiilor. Atanatar Alcarin, fiul lui Hyarmendacil, a trait in mare bogatie, incat oamenii obisnuiau sa spuna ca 'in Gondor nestematele sunt simple pietricele de joaca pentru copii'. Lui Atanatar insa ii placea sa traiasca in belsug si facea orice ca sa pastreze puterea ce o mostenise; fiii sai erau plamaditi din acelasi aluat ca si tatal lor. Gondor incepuse sa decada inainte sa moara regele, ceea ce nu a ramas nebagat de seama de dusmani. Mordor nu mai era pazit cu aceeasi strasnicie. Dar abia in timpul domniei lui Valacar s-a abatut asupra Gondorului primul rau mare: razboiul civil al invrajbirii Rubedeniilor, care a pricinuit multe pierderi si distrugeri de pe urma carora regatul nu si-a mai revenit nicicand pe deplin.

Minalcar, fiul lui Calmacil, era un om de mare curaj; in 1249, Narmacil - pentru a scapa de orice griji - l-a numit pe Minalcar Regent al Regatului. De atunci el a condus Gondorul in numele regilor, pana l-a urmat pe tatal sau la tron. Ceea ce-l nelinistea peste masura erau nordicii - oamenii de la Miazanoapte.

Semintia lor devenise nemasurat de puternica cat a durat pacea instapanita de mai-marii Gondorului. Regii le aratau multa bunavointa, caci erau oamenii de rand cei mai inruditi cu dnedainii (cei mai multi dintre ei fiind urmasi ai acelor semintii din care se trasese si neamul stravechi al edainilor); le-au daruit, care va sa zica, pamanturi intinse de partea cealalta a Raului Anduin, la miazazi de Marea Padure Verde, pentru a fi o pavaza in calea oamenilor de la Rasarit. Caci in trecut rasaritenii atacau mai cu seama dinspre campie, intre Marea Interioara si Muntii Cenusii.

Atacurile lor au inceput din nou in timpul domniei lui Narmacil I, desi la inceput n-au fost prea indraznete; insa regentului i-a fost dat sa afle ca nordicii nu erau intotdeauna devotati Gondorului, iar unii dintre ei chiar isi uneau puterile cu rasaritenii, ori din pricina lacomiei, ori pentru a sprijini pe unul sau altul dintre seniorii lor care se luptau intre ei. Ca urmare, in 1248 Minalcar a pornit in fruntea unei armii numeroase si, intre Rhovanion si Marea Interioara a invins marea armata a rasaritenilor, nimicindu-le toate taberele si asezarile de la est de Mare. Dupa aceasta batalie, el si-a luat numele de Rmendacil.

Intorcandu-se acasa, Rmendacil a fortificat tarmul apusean al raului Anduin pana la gura de varsare a Raului Lumina Stinsa, neingaduind nici unui strain sa strabata Anduinul mai jos de Emyn Muil. El a fost acela care a faurit coloanele de la Argonath, la intrarea in New Hithoel. Dar, intrucat avea nevoie de oameni si dorea sa stranga legaturile intre Gondor si nordici, i-a luat pe multi in serviciul sau, numindu-i pe unii dintre ei in functii inalte in armata.

Cel care se bucura de o trecere deosebita la Rmendacil era Vidugavia, pentru ajutorul pe care i-l daduse regelui in razboi. Spunea despre sine ca este Regele Rhovanionului, si cu adevarat era cel mai puternic dintre toti printii de la Miazanoapte, cu toate ca regatul sau se intindea de la Codrul intunecat pana la Raul Celduin (Raul care Curge). In 1250, Rmendacil l-a trimis pe fiul sau Valacar drept legat in Rhovanion, pentru a locui o vreme in preajma lui Vidugavia si a deprinde limba, obiceiurile si felul de a fi ale nordicilor. Dar Valacar a facut mai mult decat planuise tatal sau. Curand a ajuns sa indrageasca tinuturile nordice si pe oamenii care salasluiau acolo, si s-a insurat cu Vidumavi, fiica lui Vidugavia. S-a intors acasa, in regatul sau, dupa cativa ani buni. De la aceasta casatorie avea sa izbucneasca mai tarziu razboiul invrajbirii Rubedeniilor.

Caci oamenii de vita aleasa din Gondor se uitau de pe acum cu ochi rai la oamenii de la Miazanoapte aflati printre ei; si pana atunci inca nu se auzise ca mostenitorul tronului, ori altul dintre fiii Regelui, sa se insoare cu o femeie dintr-o clasa inferioara sau dintr-o semintie straina. Regele Valacar era de-acum batran cand in tinuturile de la miazazi s-au pornit razmeritele. Soata lui, regina, fusese o domnita frumoasa si cu purtari alese, dar viata ii fusese scurta, dupa cum este a oamenilor de rand, incat dnedainii se temeau ca vlastarele ei se vor dovedi la fel si vor pierde din maretia Regilor Oamenilor. Unde mai pui ca nu doreau catusi de putin sa-l recunoasca drept senior pe fiul ei, care, s-o fi fost numind el Eldacar, dar se nascuse intr-o tara straina si in tinerete numele lui fusese Vinitharya, un nume din tara de bastina a mamei sale.

Prin urmare, atunci cand Eldacar i-a urmat tatalui sau la tron, a izbucnit razboi in Gondor. El a adus in dinastia regatului spiritul netemator al Oamenilor de la Miazanoapte. Era un barbat frumos, viteaz si nu dadea semne ca ar fi imbatranit mai repede decat tatal sau. Cand semintiile oamenilor s-au unit si, in frunte cu urmasii regilor, s-au rasculat impotriva lui, el le-a tinut piept pana la capatul puterilor sale. In cele din urma insa a fost impresurat in Osgiliath, unde a rezistat indelung, dar foamea si numarul mult mai mare al rebelilor l-au fortat intr-un tarziu sa paraseasca orasul si sa-l lase prada flacarilor. In timpul acelui asediu si al incendiului care a urmat a fost distrus Turnul Pietrei din Osgiliath si palantrul s-a pierdut in ape.

Dar Eldacar a izbutit sa scape de vrajmasii sai si a fugit in Miazanoapte, la rubedeniile sale din Rhovanion. Multi s-au strans in jurul lui acolo, atat Oamenii de la Miazanoapte care se aflau in serviciul regelui din Gondor, cat si dnedainii din tinuturile dinspre miazanoapte ale regatului. Dintre acestia din urma multi ajunsesera sa-l pretuiasca si inca si mai multi sa-l urasca pe cel care-l uzurpase. Adica pe Castamir, nepotul lui Calimehtar, fratele mai tanar al lui Rmendacil al II-lea. Nu numai ca era unul dintre cei mai apropiati de coroana datorita descendentei sale, dar era urmat si de cei mai multi dintre rebeli; caci el era Capitanul Corabiilor si se bucura de sprijinul celor care locuiau de-a lungul coastelor si in porturile cele mari, Pelargir si Umbar.

Castamir nu se urcase pe tron de multa vreme, cand si-a aratat adevarata fire trufasa, fara pic de darnicie. Un om crud, dupa cum dovedise si atunci cand cucerise Osgiliathul. A poruncit ca fiul lui Eldacar, luat in captivitate, sa fie ucis; iar macelul si nimicirile pricinuite orasului la porunca lui intrecusera cu mult raul pe care-l putea face un razboi. Locuitorii din Minas Anor si din Ithilien n-au uitat aceste fapte; si dragostea lor pentru Castamir s-a imputinat si mai mult atunci cand au inteles ca lui nu-i pasa de tara si nu se gandea decat la corabiile lui si dorea sa mute palatul regal in Pelargir.

Era rege de numai zece ani cand Eldacar, simtind ca a sosit clipa prielnica pentru el, a venit de la miazanoapte in fruntea unei armate numeroase si oameni veneau de peste tot, din Calenardhon si Anrien si Ithilien, ca sa i se alature. O batalie mare a urmat in Lebennin, la Raspantiile Erui, si mult sange din cel mai bun al regatului Gondor a curs acolo. Eldacar insusi l-a ucis pe Castamir in timpul luptelor, razbunandu-se astfel pentru Oruendil; dar fiii lui Castamir au izbutit sa scape si, impreuna cu alte rubedenii de-ale lor si cu multi din cei de pe corabii s-au impotrivit vreme indelungata la Pelargir.

Si dupa ce au strans acolo toata flota pe care o mai aveau (caci Eldocar nu avea corabii sa-i asedieze si pe mare), au trecut marile si s-au statornicit in Umbar. Acolo s-au refugiat toti cei care erau vrajmasii regelui si si-au ales un senior care nu mai recunostea puterea regelui. Umbar s-a razboit cu regatul Gondor timp de multe vieti omenesti, amenintand toate tinuturile de coasta si toate corabiile ce strabateau marile. Si n-a mai fost supus pe de-a-ntregul pana in vremea lui Elessar; iar tinutul Gondor Miazazi a ramas pricina de vrajba intre corsari si Rege.

Pierderea portului Umbar a indurerat intregul Gondor, nu numai pentru ca regatul s-a imputinat la miazazi si nu-i mai putea stapani la fel de bine pe oamenii din Harad, dar si pentru ca acolo poposise Ar-Pharazn Intrauratul, ultimul Rege al Nmenorului, si infransese puterea lui Sauron. Cu toate ca, dupa aceea, mult rau se abatuse asupra regelui, chiar si urmasii lui Elendil isi aminteau cu mandrie cum venise marea armie a lui Ar-Pharazn din indepartarile Marii; si pe cel mai inalt deal ce strajuia Limanul asezasera o coloana alba, mareata ca un monument. In varf purta un glob de cristal care prindea razele Soarelui si ale Lunii si stralucea precum o stea luminoasa, ce putea fi vazuta, pe vreme senina, chiar de pe coastele Gondorului si inca si de mai departe, de pe marea apuseana. Si acolo a ramas pana dupa      a doua inaltare a lui Sauron, care se apropia de-acum, iar Umbra a cazut din nou sub stapanirea lui si monumentul umilirii a fost daramat'.

Dupa intoarcerea lui Eldacar, sangele casei regale si cel al altor case ale dnedainilor s-a amestecat tot mai mult cu acela al oamenilor de rand. Caci multi dintre cei mari au cazut rapusi in timpul Invrajbirii Rubedeniilor; in vreme ce Eldacar ii apara pe nordici, cu ajutorul carora redobandise coroana, celor din Gondor li se alaturasera o multime de locuitori ai tinutului Rhovanion.

Amestecul acesta de semintii nu a grabit apusul neamului dnedainilor, asa dupa cum se temusera ei; ei insa se imputinau incetul cu incetul, ca si pana atunci. Si pricina acestui fapt era, fara tagada, insusi Pamantul de Mijloc, cat si pierderea, pe rand, a harurilor cu care-i inzestrasera nmenoreenii dupa decaderea tinutului Stelei. Eldacar a trait pana la varsta de doua sute treizeci si cinci de ani, iar rege a fost vreme de cincizeci si opt de ani, dintre care zece i-a petrecut in exil.

Al doilea rau, si cel mai mare, s-a abatut asupra Gondorului in timpul domniei lui Telemnar, al douazeci si saselea rege, al carui tata, Minardil, fiul lui Eldacar, a fost rapus la Pelargir de catre corsarii din Umbar. (In fruntea lor se aflau Angamait si Sanga Hyando, stranepotii lui Castamir). Curand dupa aceea, o molima ucigatoare a fost adusa de vanturile intunecate de la Rasarit. Au pierit atunci Regele si copiii sai, precum si un numar mare de locuitori ai regatului Gondor, cu osebire cei care traiau in Osgiliath. Si atunci a fost cand, din pricina sfarselii si imputinarii oamenilor, straja de la hotarele Mordorului a incetat, iar fortaretele ce pazeau trecatorile au ramas pustii.

Mai tarziu s-a spus ca toate acestea se petrecusera chiar in vremea in care Umbra crestea tot mai deasa in Padurea Verde si multe lucruri rele s-au aratat din nou atunci, semne ale revenirii lui Sauron. Adevarat este ca nici dusmanii Gondorului nu o duceau mai bine, caci altfel ar fi putut sa-l biruie in slabiciunea lui; dar Sauron avea vreme sa astepte si se prea poate ca ceea ce-si dorea el sa fi fost tocmai deschiderea portilor spre tinutul Mordor.

O data cu moartea Regelui Telemnar s-a ofilit si a murit si Copacul Alb din Minas Anor. Dar Tarondor, nepotul sau, si cel care i-a urmat la tron, a plantat inca un puiet in citadela. Tot el a stramutat pentru totdeauna curtea regala in Minas Anor, caci Osgiliath era pe jumatate parasit si se preschimba incet in ruina. Putini dintre cei care se refugiasera din calea molimei din Ithilien ori in vaile apusene mai doreau sa se intoarca.

Tarondor a urcat de tanar pe tron si a avut cea mai lunga domnie dintre toti Regii Gondorului; dar nu a izbutit sa faca mai mult decat sa reorganizeze regatul in interior si sa-i recladeasca, incet, puterea. In schimb, fiul sau, Telumehtar, aducandu-si aminte de moartea lui Minardil si neavand liniste din pricina neobrazarii corsarilor care atacau tinuturile de coasta ale regatului sau pana la Anfalas, si-a strans armatele si in 1810 a cucerit fortareata Umbar printr-un atac neasteptat. In acel razboi au pierit ultimii urmasi ai lui Castamir, iar Umbar a reintrat, pentru o vreme, sub stapanirea regilor. Telumehtar a adaugat numelui sau porecla Umbadarcil. Dar raul s-a abatut din nou asupra regatului Gondor, ceea ce a facut ca Umbar sa fie pierdut inca o data, cazand de data asta in mainile oamenilor din Harad.

Al treilea rau a fost invazia Carutasilor, care a supt vlaga si asa slabita a Gondorului in razboaie ce au durat aproape o suta de ani. Carutasii erau un popor, sau mai curand o uniune de mai multe popoare, ce veneau de la Rasarit; numai ca erau mai puternici si mai bine inarmati decat toti cei care venisera pana atunci. Calatoreau in carute mari, iar capeteniile lor luptau din radvane. Starniti dupa cum s-a dovedit mai tarziu - de trimisii lui Sauron, ei au atacat Gondorul prin surprindere, iar Regele Narmacil al II-lea a fost ucis in batalia dusa cu ei pe malul celalalt al raului Anduin in 1856. Locuitorii din partile de rasarit si de la miazazi ale Rhovanionului au cazut in robie; iar hotarele Gondorului au fost de la acea data stramutate pe Anduin si retrase pana la Emyn Muil. (Din cat se pare, tot acum au patruns din nou in Mordor Duhurile Inelelor.)

Calimehtar, fiul lui Narmacil II, ajutat de o razmerita, si-a razbunat tatal printr-o mare victorie asupra rasaritenilor, la Dagorlad, in 1899, si o vreme primejdia a fost abatuta. Dar abia sub domnia lui Araphant, la miazanoapte, si a lui Ondoher, fiul lui Calimehtar, la miazazi, cele doua regate s-au asezat din nou la sfat impreuna dupa lunga tacere si instrainare. Caci intelegeau, in sfarsit, ca o singura putere si vointa era aceea care indrepta asalturile din multe parti asupra supravietuitorilor Nmenorului. Tot atunci Arvedui, mostenitorul lui Araphant, s-a insurat cu Friel, fiica lui Ondoher (1940). Dar nici unul dintre regate nu a izbutit sa-si trimita unul altuia ajutoare; caci Angmarul si-a reinnoit atacurile asupra tinutului Arthedain la aceeasi vreme la care Carutasii si-au facut din nou aparitia in numar si mai mare.

De data asta, multi dintre Carutasi au trecut la sud de Mordor, incheind alianta cu oamenii din Khand si din Haradul Apropiat; si acest mare atac de la nord si de la sud aproape ca a dus la pieire Gondorul. In 1944, Regele Ondobar si amandoi fiii sai, Artamir si Faramir, au cazut in lupta la nord de Morannon, iar vrajmasii s-au revarsat in Ithilien. Dar Ernil, Capetenia Oastei Sudice, a castigat o mare victorie in Ithilienul de Sud, nimicind armata din Harad, care trecuse Raul Pros. Grabindu-se spre nord, el a adunat in jurul sau tot ce a putut din Oastea Nordica ce se retragea, atacand tabara principala a Carutasilor, in timp ce acestia benchetuiau si se veseleau inchipuindu-si ca regatul Gondor fusese distrus si ca nu mai aveau altceva de facut decat sa prade si sa jefuiasca. Ernil a facut prapad in tabara, dand foc la carute si punand pe fuga dusmanii, pana au iesit cu totul din Ithilien. O mare parte dintre cei care fugeau mancand pamantul si-au gasit sfarsitul in Smarcurile Mortilor.

La moartea lui Ondoher si a fiilor sai, Arvedui din Regatul de la Miazanoapte a cerut coroana Gondorului, data fiind descendenta lui directa din Isildur si ca sot al lui Friel, singura care a supravietuit dintre copiii lui Ondoher. Dar a fost respins. Cel care a avut cel mai greu cuvant in aceasta respingere a fost Pelendur, Majordomul Regelui Ondoher.

Sfatul mai-marilor Gondorului a raspuns:

- La coroana si la tron au dreptul numai si numai mostenitorii lui Meneldil, fiul lui Anrion, caci lor le-a lasat Isildur regatul. In Gondor aceasta mostenire ramane doar fiilor; si nu am auzit ca legea sa fie altminteri in Arnor.

La care Arvedui a raspuns:

- Elendil a avut doi fii, dintre care Isildur era cel mai mare si mostenitor al tatalui sau. Noi am auzit ca numele lui Elendil se afla pana in aceasta zi in fruntea dinastiei Regilor din Gondor, caci a fost numit marele rege al tuturor tarilor dnedainilor. Cat a trait Elendil, conducerea regatelor de la Miazazi a fost incredintata fiilor sai; dar cand a pierit Elendil, Isildur s-a dus sa ocupe tronul lui de mare rege in locul tatalui sau, iar carmuirea de la Miazazi a incredintat-o, ca si inaintasul sau, fiului fratelui sau. Nu si-a parasit insemnele de rege al Gondorului si nu doreste ca regatul lui Elendil sa ramana invrajbit pentru totdeauna.

Mai mult chiar - a continuat el - in Nmenor cel de demult, sceptrul ramanea celui mai mare vlastar al regelui, femeie sau barbat. Adevarat este ca legea nu a fost urmata in tarile exilatilor, mereu framantate de razboaie; dar legea poporului nostru aceasta a fost, si noi de ea vorbim acum, vazand ca fiii lui Ondoher au murit fara sa lase in urma copii (Legea aceea a fost facuta in Nmenor (dupa cum am aflat de la Rege) atunci cand Tar-Aldarion, al saselea rege, a lasat in urma un singur copil, o fiica. Ea a devenit prima Regina urcata pe tron, Tar-Ancalim; dar legea dainuia inca dinaintea ei. Tar-Elendil, al patrulea rege, a fost urmat de fiul sau Tar-Meneldur, cu toate ca fiica sa, Silmarien, era mai mare. Cu toate acestea, Elendil a descins din Silmarien.)

La aceste vorbe, Gondorul nu a dat nici un raspuns. Coroana era ceruta de Ernil, capetenia victorioasa; i-a fost data cu consimtamantul tuturor dnedainilor din Gondor, pentru ca prin venele lui curgea sange regesc. Era fiul lui Siriondil, la randul sau fiul lui Calimmacil, fiul lui Arciryas, el insusi fratele lui Narmacil al II-lea. Arvedui s-a dat batut; caci nu avea nici puterea si nici dorinta sa se impotriveasca alegerii facute de dnedainii din Gondor; dar pretentia lui nu a fost data uitarii de catre urmasii sai nici macar atunci cand nu au mai avut drept la tron. Caci nu mai era mult si regatul de la Miazanoapte avea sa ajunga la capatul zilelor sale.

Arvedui a fost, cu adevarat, ultimul rege, dupa cum ii spune si numele. Din cate se povesteste, acest nume i-a fost dat la nastere, de catre Malbeth-vizionarul, care i-a spus tatalui sau:

- Arvedui il vei numi de-aici incolo, caci va fi cel de pe urma in Arthedain. Doar ca dnedainii vor fi pusi in fata unei alegeri si daca vor alege calea ce va parea mai putin datatoare de speranta, atunci fiul tau isi va schimba numele si va deveni rege peste un regat mare. Iar de nu vor face astfel, atunci mare suferinta si multe vieti de oameni vor trece pana cand dnedainii se vor inalta si se vor uni inca o data.

In Gondor asijderea, un singur rege i-a urmat lui Ernil. Poate ca daca sceptrul si coroana ar fi fost unite, atunci regatul nu s-ar fi prabusit si multe rele nu s-ar fi petrecut. Dar Ernil era un om intelept si catusi de putin trufas, chiar daca regatul din Arthedain parea celor mai multi locuitori din Gondor un regat mic, in ciuda dinastiei carmuitoare.

Astfel ca i-a trimis solie lui Arvedui, dandu-i de stire ca el insusi primise coroana Gondorului dupa legea si nevoile regatului de la Miazazi, numai ca eu nu am uitat credinta pe care a dovedit-o Arnor si nici inrudirea noastra si nu doresc ca regatele lui Elendil sa se instraineze unul de altul. Iti voi trimite ajutoare ori de cate ori vei avea trebuinta si cat imi sta in putere sa o fac.

A trecut insa ceva vreme pana cand Ernil s-a simtit in destula siguranta ca sa isi tina promisiunea. Regele Araphant isi irosea fortele pentru a tine piept atacurilor dinspre Angmar, iar Arvedui, dupa ce a ajuns pe tron, a facut acelasi lucru; dar in cele din urma, in toamna lui 1973, in Gondor au sosit vesti cum ca Arthedain se afla Ia mare ananghie si ca Regele-vrajitor pregatea un ultim atac impotriva regatului. Atunci Ernil l-a trimis pe fiul sau Ernur spre nord, cu corabiile peste mare si cu porunca sa ajunga cat mai repede cu putinta. A fost prea tarziu. Inainte ca Ernur sa arunce ancorele in portul London, Regele-vrajitor cucerise Arthedain si Arvedui cazuse rapus in lupta.

Dar cand Ernur a sosit la Limanurile Cenusii, mare au fost bucuria si mirarea oamenilor si ale elfilor deopotriva. Din pricina secetei si a numarului mare de corabii de-abia puteau gasi loc sa ancoreze, cu toate ca si celelalte doua porturi, Harlond si Forlond, se umplusera; iar din corabii a coborat o armie numeroasa, cu munitie si provizii pentru un razboi purtat de regi mari. Sau cel putin asa parea oamenilor de la Miazanoapte, cu toate ca ceea ce vedeau era doar o mica oaste expeditionara fata de puterea pe care o avea regatul Gondor. Caii insa au fost laudati mai presus de orice, caci multi dintre ei fusesera adusi din vaile Anduinului si pe spinarile lor calareau barbati falnici si chipesi, si printi mandri din Rhovanion.

Atunci Crdan a chemat la sine pe toti cei care doreau sa i se alature, din Lindon sau din Arnor, si cand toate au fost pregatite asa dupa cum se cuvine, armia a trecut raul Lune si s-a indreptat spre nord, pentru a-l ataca pe Regele-vrajitor din Angmar. Din cat se spunea, Regele salasluia in Fornost, un tinut pe care-l umpluse de semintii ticaloase, uzurpand casa regala si legile ei stravechi. Fudul cum era, nu a asteptat ca dusmanii sa ajunga in fortareata lui, ci a iesit in intampinarea lor, gandind sa-i alunge inapoi in apele raului Lune, asa cum facuse si cu altii.

Doar ca Oastea Apusului l-a atacat intre Dealurile Amurgului si acolo s-a incins o mare batalie pe campia dintre Nenuial si Gruiurile Nordice. Fortele din Angmar dadeau de-acum semne ca se retrag spre Fornost, cand corpul principal al cavaleriei, care ocolise dealurile, a navalit asupra lor dinspre miazanoapte, imprastiind dusmanul in cele patru vanturi. Regele-vrajitor, strangand in graba tot ce mai ramasese din oastea lui imprastiata, a luat-o la fuga spre nord cautand sa ajunga in propria lui tara, Angmar. Inainte sa apuce sa se adaposteasca in Carn Dm, cavaleria din Gondor cu Ernil in frunte l-a prins din urma. Tot atunci o armata condusa de Glorfindel, Seniorul elf, i-a iesit in cale dinspre Valceaua Despicata. Si atat de crunt a fost atunci invins tinutul Angmar, incat nici picior de om sau orc din acel regat n-a mai ramas la apus de Munti.

Dar se povesteste ca, atunci cand totul era pierdut, Regele-vrajitor s-a aratat dintr-o data, invesmantat in negru si cu masca neagra pe chip, calare pe un cal negru. Spaima i-a cuprins pe toti cei care l-au zarit. Doar ca el l-a ales pe Capitanul Gondorului pentru a-si revarsa intreaga sa ura si, cu un urlet cumplit, s-a repezit asupra lui. Ernur i-ar fi tinut piept, dar calul sau nu a putut indura atacul si, ridicandu-se in doua picioare, a tasnit in galop, purtandu-si stapanul departe, inainte ca acesta sa-l poata struni.

Regele-vrajitor a izbucnit atunci in ras si nici unul care l-a auzit nu a mai putut sa uite grozavenia acelui hohot. Glorfindel insa s-a napustit asupra lui pe calul sau alb, iar Regele-vrajitor, fara sa-si curme hohotele, i-a intors spatele si, pornind in galop, s-a pierdut in umbre. Caci noaptea se lasase peste campul de batalie si Regele-vrajitor in noapte a pierit si nimeni n-a vazut incotro s-a dus.

Ernur s-a intors, dar Glorfindel, uitandu-se spre intunericul ce se adancea, i-a spus:

- Nu-l urmari! Nu se va intoarce in aceasta tara. Pieirea lui este inca departe si nu de mana de om va fi rapus.

Cuvinte pe care multi aveau sa si le aminteasca; dar Ernur era manios, singura lui dorinta era sa se razbune pentru rusinea pe care o suferise.

Si asa s-a sfarsit regatul lui Angmar cel Rau; si astfel si-a atras Ernur, Capitanul Gondorului, ura fara de moarte a Regelui-vrajitor; dar multi ani aveau sa mai treaca pana ce acest lucru sa iasa la iveala.

Astfel, in timpul domniei Regelui Ernil, dupa cum avea sa se dovedeasca mai tarziu, Regele-vrajitor a scapat din meleagurile de la Miazanoapte si s-a intors in Mordor, unde a adunat celelalte Duhuri ale Inelelor, caci el era de-acum mai-marele lor. Numai ca abia in anul 2000 au iesit ei din Mordor, prin Trecatoarea Cirith Ungol, ca sa asedieze Minas Ithil. L-au cucerit in 2002 si au pus mana pe piatra palantr aflata in turn. Nu i-a alungat nimeni de acolo cat a durat al Treilea Ev; iar Minas Ithil a devenit un taram al fricii si a primit numele de Minas Morgul. Multi dintre cei care mai ramasesera in Ithilien au plecat in bejenie.

Ernur era asemenea tatalui sau in vitejie, dar nu si in intelepciune. Un barbat vanjos la trup si aprig la fire; dar nu voia sa se insoare, caci singura lui placere si-o gasea in lupta sau in intrecerile de arme. Si maiestria lui era atat de desavarsita, incat nimeni nu-i putea tine piept in acele sporturi care il incantau pe el, parand mai degraba un campion decat capitan sau rege si pastrandu-si vigoarea si indemanarea pana la o varsta mult mai inaintata decat cea indeobste menita unor asemenea indeletniciri la acea vreme.

Cand Ernur a primit coroana in 2043, Regele din Minas Morgul l-a provocat la o lupta numai intre ei doi, aruncandu-i in fata, ca sa-l intarite, ca nu avusese curajul sa-l infrunte in batalia de la Miazanoapte. De data asta, Mardil Majordomul a reusit sa domoleasca mania regelui. Minas Anor, devenit intre timp orasul principal al regatului inca de pe vremea Regelui Telemnar, cat si fortareata regilor, a fost rebotezat acum Minas Tirith, adica orasul care sta de straja impotriva raului din Morgul.

Ernur avea coroana de numai sapte ani de zile, cand Seniorul din Morgul l-a provocat inca o data, spunandu-i ca, pe langa inima slaba de care daduse dovada in tinerete, acum se mai arata si slab la batranete. Mardil nu l-a mai putut infrana de data asta, astfel ca regele s-a indreptat insotit de o mica escorta de cavaleri spre poarta de intrare in Minas Morgul. Nici unul dintre ei nu a mai fost vazut vreodata. In Gondor se credea ca dusmanul fara de credinta prinsese regele in capcana si ca acesta murise in chinuri in Minas Morgul; dar, cum nici un martor nu putea jurui ca-l vazuse mort, Mardil Majordomul cel Bun a carmuit regatul in numele sau timp de multi ani.

De-acum urmasii regelui se imputinasera. Numarul lor scazuse in urma invrajbirii Rubedeniilor; incat de-atunci regii ajunsesera sa fie rosi de gelozie si banuitori fata de cei de-un sange cu ei. Adeseori cei asupra carora cadeau banuieli de tot felul se refugiau in Umbar, unde se alaturau rebelilor; in vreme ce altii renuntasera la orice legaturi de sange si-si luasera soate de alt neam decat cel al Nmenoreenilor.

Astfel s-a facut ca nu s-a aflat nici un pretendent de sange regesc la tronul Gondorului, asupra caruia toti sa-si dea consimtamantul; unde mai pui ca toti erau cuprinsi de teama la amintirea invrajbirii, stiind ca daca s-ar fi ajuns la inca o asemenea infruntare, atunci Gondorul era sortit pieirii. Drept care, cu toate ca anii se insirau tot mai multi, Majordomul a carmuit mai departe Gondorul, iar coroana lui Elendil continua sa zaca in poala Regelui Ernil, in Salasurile Mortilor, acolo unde o lasase Ernur.

Majordomii

Casa Majordomilor se numea Casa lui Hrin, caci se trageau cu totii din Majordomul Regelui Minardil (1621-1634), Hrin din Emyn Arnen, un om din rasa nobila a Nmenoreenilor. Dupa ce lui i-a trecut vremea, regii si-au ales intotdeauna majordomii dintre descendentii lui; iar dupa vremea lui Pelendur, rangul a devenit ereditar, fiind transmis din tata in fiu sau celui mai apropiat ca grad de rudenie, la fel ca si regii.

Cand era uns, fiecare nou majordom trebuia sa jure ca va pastra toiagul si carma tarii in numele regelui, pana ce acesta se va inturna. Curand vorbele acestea au devenit un ritual de care nu se mai prea tinea seama, caci majordomii isi luau toate puterile regale. Si totusi, in Gondor multi credeau ca regele se va intoarce oarecandva; si erau unii care-si aminteau de stravechea dinastie de la Miazanoapte, despre care se spunea ca inca mai traia printre umbre. In fata unor asemenea zvonuri, Majordomii Carmuitori nu faceau decat sa-si inaspreasca inimile.

Dar pe tronul cel stravechi, majordomii nu s-au asezat nicicand, si n-au purtat coroana, si nu au tinut sceptrul in mana. Doar un toiag alb, ca semn al indatoririi lor; stindardul le era si el alb, fara stema, stindardul regal, in schimb, era facut din blana de samur, pe care era infatisat un copac alb inflorit, asezat sub sapte stele.

Dupa Mardil Voronw, socotit primul din dinastie, au urmat douazeci si patru de Majordomi Carmuitori ai Gondorului, pana la Denethor al II-lea, el fiind al douazeci si saselea si cel de pe urma. La inceput carmuirea le-a fost linistita, caci acelea erau zilele Pacii Strajuitoare, in timpul careia Sauron s-a retras din fata puterii Sfatului Alb si Duhurile Inelelor nu s-au aratat din ascunzatoarea lor din Valea Morgul. Dar incepand cu domnia lui Denethor I, pacea n-a mai fost nicicand deplina, si chiar si cand Gondor nu a avut de infruntat razboaie mari ori fatise, hotarele sale s-au aflat tot timpul sub amenintare.

In ultimii ani ai domniei lui Denethor I, semintia uruksilor, orci negri grozav de puternici, s-a ivit pentru prima oara din Mordor, iar in 2475 au strabatut in goana Ithilien si au cucerit Osgiliath. Boromir, fiul lui Denethor (de la el si-a primit mai tarziu numele si Boromir, unul dintre cei Noua Peregrini) i-a infrant si a recucerit Ithilien; Osgiliath insa a cazut in cele din urma in ruina si marele sau pod de piatra a fost distrus. Nimeni nu a mai ramas sa traiasca acolo. Boromir era un mare capitan, temut chiar si de Regele-vrajitor. Nobil, chipes, voinic la trup, cu vointa de neclintit, dar in urma acelui razboi s-a ales cu o rana facuta de o arma din Morgul, care i-a scurtat viata; durerea i-a chircit trupul, iar el a murit doisprezece ani dupa tatal sau.

I-a urmat Cirion, care a domnit ani indelungati. A fost un majordom mereu in garda, dar Gondorul pierduse mult din putere, incat mai mult decat sa apere hotarele regatului Cirion nu avea ce sa faca, in vreme ce dusmanii sai (sau forta care-i punea in miscare) pregateau atacuri pe care el nu avea cum sa le impiedice. Corsarii ii pustiiau coastele, dar pericolul cel mare pandea la hotarul de la miazanoapte. Pe pamanturile intinse ale tinutului Rhovanion, intre Codrul Intunecat si Raul Curgator, traia acum un neam fioros, aflat sub stapanirea Umbrei din Dol Guldur. Adeseori faceau raiduri prin Padure, pana cand valea Raului Anduin, la sud de Raul Vesel, a fost parasita de orice alta semintie. Neamul acesta se numea Balchoth si se inmultea din ce in ce, pentru ca altii asemeni lor li se alaturau dinspre rasarit, in vreme ce neamul celor din Calenardhon se stinsese, incat Cirion a avut mult de furca sa pastreze hotarul pe raul Anduin.

Presimtind furtuna, Cirion a pornit spre miazanoapte pentru a cere ajutor, dar prea tarziu a facut-o; caci in acel an (2510), balchothii, care-si construisera multe barci mari si plute asijderi pe malul de rasarit al Anduinului, au trecut in numar mare raul si i-au imprastiat pe aparatori ca pleava. Oastea ce se indrepta spre ei dinspre miazazi a fost oprita din drum si alungata la miazanoapte, peste raul Lumina Stinsa, unde pe neasteptate a fost atacata de o hoarda de orci coborati din Munti si impinsa de catre acestia inapoi spre Anduin. Abia atunci s-a ivit, dincolo de orice sperante, ajutorul de la miazanoapte, si cornurile rohirrimilor au fost auzite pentru intaia data in Gondor. Eorl Tanarul venea in fruntea calaretilor sai, imprastiind dusmanii, urmarindu-i apoi pe balchothi pana la ultimul, peste campiile Calenardhon. Cirion i-a daruit lui Eorl acel tinut, sa-l locuiasca, iar acesta i-a jurat lui Cirion juramantul lui Eorl, de prietenie la nevoie sau ori de cate ori era chemat de seniorii din Gondor.

In vremea lui Beren, al nouasprezecelea Majordom, o primejdie inca si mai mare s-a abatut asupra Gondorului. Trei osti mari, pregatite indelung, au venit pe mare dinspre Umbar si Harad, atacand cu furie coastele Gondorului; dusmanii au coborat pe tarm in multe locuri, iar in nord pana la gura de varsare a raului Isen. Tot atunci rohirrimii au fost atacati dinspre vest si est, tara lor a fost napadita de dusmani, iar ei au fost siliti sa se refugieze in vaile Muntilor Albi. In acel an (2758) a inceput Iarna cea Lunga, cu frig mare si zapezi uriase, venind dinspre Miazanoapte si dinspre Soare-Rasare, si care a durat timp de cinci luni. Helm (Helm coif n.tr.) din Rohan si cei doi fii ai sai au pierit in acel razboi; tristetea si moartea s-au lasat peste Eriador si Rohan. Dar in Gondor, la sud de munti, lucrurile nu stateau chiar atat de rau, incat inainte sa vina primavara, Beregond, fiul lui Beren, a reusit sa-i rapuna pe invadatori. Si neintarziat a trimis ajutoare in Rohan. El a fost cel mai mare capitan pe care l-a avut regatul Gondor dupa Boromir; si cand a urmat tatalui sau la carma tarii (2763), Gondorul a inceput sa-si refaca fortele. Rohan insa isi vindeca mai greu ranile pe care le suferise. Aceasta este pricina pentru care Beren l-a primit cu bratele deschise pe Saruman si i-a dat cheile Turnului Orthanc; si din acel an (2759) Saruman a ramas sa traiasca in Isengard.

Si a fost ca pe vremea lui Beregond sa aiba loc Razboiul dintre gnomi si orci, in Muntii Cetosi (2793-2799), despre care numai povesti au razbatut pana la miazazi, pana cand orcii, fugind din Mauduhirion, au incercat sa treaca prin Rohan si sa se aseze in Muntii Albi. Luptele au tinut ani de zile in vai, pana s-a pus capat primejdiei.

O data cu moartea lui Belecthor al II-lea, cel de-al douazeci si unulea Majordom, a murit si Copacul Alb in Minas Tirith; dar copacul a fost lasat in picioare, pana cand se va intoarce Regele, caci nici un puiet nu a mai fost de gasit.

In vremea lui Turin al II-lea, dusmanii Gondorului s-au pus din nou in miscare; Sauron capatase puteri noi si ziua in care avea sa-si faca iarasi aparitia se apropia. In afara de cei mai neinduratori dintre supusii sai, toti ceilalti au parasit Ithilien, retragandu-se pe malul apusean al raului Anduin, caci tara pe care o parasisera mustea de orcii din Mordor. Turin a fost cel care a construit in Ithilien locuri tainice de refugiu pentru soldatii sai, cel mai lung dintre acestea si mai bine aparat fiind Henneth Annn. A fortificat inca o data insula Cair Andros ('Numele acesta inseamna Corabia cu spuma lunga; caci insula avea forma unei corabii mari, cu o prova inalta indreptata spre miazanoapte, un promontoriu cu stanci ascutite de care se lovea spuma alba a raului Anduin.'), pentru a apara Anrien. Dar principalul pericol se afla la sud, unde haradrimii ocupasera Gondorul de la Miazazi, drept care aveau loc multe lupte de-a lungul raului Pros. Cand Ithilien a fost invadat de vrajmasi, Regele Folcwine din Rohan a implinit juramantul lui Eorl si si-a rascumparat ajutorul primit din partea lui Beregond, trimitand multi soldati in Gondor. Cu ajutorul lor, Turin a castigat o victorie la raul Pros; dar fiii lui Folcwine au cazut amandoi in batalie. Calaretii i-au ingropat dupa obiceiul semintiei lor, punandu-i pe amandoi in acelasi mormant, caci erau frati gemeni. Iar mormantul lor, Haudh in Gwanr, s-a aflat multa vreme pe malul inalt al raului si dusmanii Gondorului se temeau sa treaca prin preajma lui.

Turgon i-a urmat lui Turin, dar despre domnia lui se mai stie doar ca, doi ani inainte de moartea sa, Sauron s-a ridicat din nou, fara sa-si mai ascunda intentiile; si a intrat in Mordor, unde era asteptat de mult. Apoi s-a rasculat Barad-dr, iar Muntele Osandei a izbucnit in flacari si ultimii dintre locuitorii tinutului Ithilien au fugit cat mai departe de acele locuri. Dupa moartea lui Turgon, Saruman a facut din Isengard domeniul lui si l-a fortificat.

Echtelion al II-lea, fiul lui Turgon, era un om tare intelept. Cu puterea care ii mai ramasese, s-a apucat sa-si intareasca regatul impotriva atacurilor ce veneau din Mordor. I-a incurajat pe toti cei merituosi de aproape si de departe sa intre in serviciul sau, iar pe cei care s-au dovedit oameni de incredere i-a inaltat in rang si i-a rasplatit. In multe din cele facute de el a primit ajutor si sfat de la un mare capitan pe care-l iubea mai presus de orice. Thorongil il numeau oamenii din Gondor, Vulturul Stelei, caci era iute, cu ochi ager, si purta o stea de argint pe mantia lui; dar nimeni nu-i cunostea numele adevarat si nici in ce tara se nascuse. Din Rohan a venit el in slujba lui Ecthelion, unde slujise Regelui Thengel, dar nu tinea de neamul rohirrimilor. Era mare conducator de osti, pe mare ori pe uscat, dar a plecat si si-a pierdut urma printre umbrele din care venise inainte sa se sfarseasca domnia lui Ecthelion.

Thorongil ii spunea adesea lui Echtelion ca puterea razvratitilor din Umbar era o mare primejdie pentru Gondor si o la fel de mare amenintare pentru tinuturile de la miazazi, ce se putea dovedi mortala daca Sauron pornea la razboi pe fata. In cele din urma a primit invoire de la Majordom sa stranga o forta mica si a sosit in Umbar noaptea, pe nepusa masa, si acolo a incendiat un numar mare de corabii de-ale Corsarilor. El insusi l-a rapus pe Capitanul Limanului in batalia purtata pe chei, apoi s-a retras cu pierderi neinsemnate de partea sa. Dar odata ajunsi inapoi in Palergir, spre marea uimire si tristete a oamenilor, el nu a vrut sa se intoarca in Minas Tirith unde-l asteptau onorurile cuvenite.

I-a trimis insa lui Ecthelion o solie de despartire, in care spunea: Ma asteapta acum alte indatoriri, Domnia ta, si multa vreme si primejdii fara numar vor trebui sa treaca pana ma vor purta din nou pasii spre Gondor, daca asa va voi soarta. Cu toate ca nimeni nu avea de unde sti care erau acele indatoriri, nici cine anume i le daduse, se stia totusi incotro se indreptase. Caci a luat o barca si a trecut Anduinul si acolo si-a luat ramas-bun de la insotitorii sai si a pornit mai departe de unul singur; si cand a fost vazut ultima oara, fata lui era indreptata catre Muntii Umbrei.

Orasul a fost cuprins de deznadejde afland de plecarea lui Thorongil, si multi au luat-o ca pe o mare pierdere. Dar nu si Denethor, fiul lui Ecthelion, un barbat copt de-acum pentru a deveni Majordom, ceea ce s-a si intamplat patru ani mai tarziu, dupa moartea tatalui sau.

Denethor al II-lea era un om mandru, inalt, curajos si cu o tinuta mult mai regeasca decat oricare altul nascut in Gondor nu numai atunci, ci si cu multe vieti omenesti inainte; mai era si intelept si clarvazator si stiutor de datini si istorii vechi. Cu adevarat, semana intr-atat cu Thorongil, de-ai fi zis ca erau rubedenii din cele mai apropiate, cu toate acestea oamenii l-au indragit mai mult pe strainul Thorongil decat pe el, iar tatal sau tot strainului ii aratase mai multa cinstire. La acea vreme, multi au crezut ca Thorongil plecase inainte ca rivalul sau sa-i devina stapan; numai ca Thorongil nicicand nu se luase la intrecere cu Denethor si nu se vazuse pe sine mai mult decat ca servitorul tatalui acestuia. Si intr-o singura privinta sfaturile pe care le dadeau cei doi Majordomului nu se potrivisera: Thorongil adesea il avertiza pe Ecthelion sa nu se increada in Saruman cel Alb din Isengard, ci mai curand sa-l primeasca cu bratele deschise pe Gandalf cel Sur. Denethor, in schimb, nu-l avea la inima pe Gandalf; iar dupa domnia lui Ecthelion, Pelerinul cel Sur s-a bucurat de si mai putina trecere in Minas Tirith. Prin urmare, mai tarziu, cand lucrurile s-au limpezit, multi au crezut ca Denethor, care avea o minte agera si privea mult mai departe si mai in adanc decat altii din vremea lui, a descoperit cine era cu adevarat acest strain Thorongil, banuind din acea clipa ca el si Mithrandir planuisera sa-l inlature de la putere.

Cand Denethor a devenit Majordom (2984), s-a dovedit un stapan priceput, tinand toate fraiele in mainile sale. Vorbea putin. Asculta sfaturile si apoi facea cum socotea el mai bine. S-a insurat tarziu (2976), luand-o drept soata pe Finduilas, fiica lui Adrahil din Dol Amroth. Era o domnita de o frumusete rara si buna la suflet, dar s-a stins nici doisprezece ani mai tarziu. Denethor a iubit-o, in felul sau, mai mult decat pe oricine altcineva, in afara de cel mai mare dintre fiii pe care i i-a daruit ea. Dar tuturor li se paruse ca ea se ofilea in orasul-fortareata, precum o floare din vaile dinspre mare, asezata pe stanca golasa. Umbra de la rasarit o umplea de groaza si tot timpul isi inturna privirile spre miazazi, spre marea careia ii ducea dorul.

Dupa moartea ei, Denethor a devenit si mai intunecat, si mai tacut decat inainte, si adesea sedea de unul singur in turnul sau, cufundat in ganduri, presimtind ca Mordorul avea sa-i atace regatul cata vreme se mai afla el la domnie. Mai tarziu, oamenii au crezut ca, avand nevoie de cunoastere, dar fiind un barbat mandru si bizuindu-se pe puterea propriei sale vointe, cutezase sa priveasca in palantrul din Turnul Alb. Nici unul dintre Majordomi nu indraznise inca sa faca asemenea lucru, nici macar regii Ernil si Ernur, dupa caderea orasului Minas Ithil, cand palantrul lui Isildur incapuse pe mainile Dusmanului; caci Piatra din Minas Tirith era palantrul lui Anrion, cea mai apropiata de Piatra ce se afla la Sauron.

Astfel a dobandit Denethor marea cunoastere despre lucrurile ce se petreceau in regatul sau si pana dincolo de hotarele sale, departe, trezind uimirea oamenilor; dar pentru aceasta cunoastere a platit scump, imbatranind inainte de vreme in infruntarea cu vointa lui Sauron. Astfel ca trufia lui Denethor crestea pe masura ce crestea si deznadejdea lui, pana cand a ajuns sa vada in toate faptele acelui timp o singura lupta, intre Seniorul din Turnul Alb si Seniorul din Barad-dr, nemaiincrezandu-se in nimeni dintre cei care i se impotriveau lui Sauron, decat daca il slujeau pe el si numai pe el.

Si asa se scurgea vremea, apropiindu-se tot mai mult Razboiul Inelului, iar fiii lui Denethor au ajuns la varsta barbatiei. Boromir, cu cinci ani mai mare decat ceilalti, era aidoma lui la chip si la firea mandra, dar nimic altceva nu mai luase de la tatal sau. Mai curand amintea de Regele Ernur, cel de demult, neluandu-si soata si placandu-i mai degraba indeletnicirea armelor; netemator si puternic, dar nepasandu-i de datini, in afara de povestile despre vechi batalii. Faramir, mai tanar, ii semana la infatisare, dar nu si la minte. Citea inimile oamenilor cu aceeasi limpezime ca si tatal sau, dar ceea ce afla in ele ii trezea mai curand mila decat dispretul. Se purta cu blandete, iubea legendele si cantecul, din care pricina multi il credeau pe atunci mai putin curajos decat tatal sau. Dar nu era asa, ci el nu cauta sa castige faima in primejdii fara rost. Se bucura ori de cate ori Gandalf sosea in Oras si invata tot ce putea din intelepciunea lui; un motiv in plus ca sa trezeasca nemultumirea tatalui sau.

Fratii insa se iubeau intre ei, si o facusera si in copilarie, Boromir fiind cel care-l ajuta si-i lua apararea lui Faramir. Gelozia si rivalitatea nu-si avusese nicicand locul intre ei, nici pentru a castiga dreptatea parinteasca, nici laudele oamenilor. Faramir nu-si putea inchipui ca cineva din Gondor ar putea sa-l infrunte pe Boromir, mostenitorul lui Denethor, Capitanul Turnului Alb; si la fel gandea si Boromir. Cand insa soarta i-a pus la incercare, lucrurile s-au dovedit cu totul altfel. Dar despre tot ce s-a intamplat cu cei trei in Razboiul Inelului se povestesc multe in alta parte. Iar dupa Razboi, vremea Majordomilor Carmuitori s-a sfarsit; caci mostenitorul lui Isildur si al lui Anrion s-a intors si regalitatea si-a recapatat pe deplin drepturile, iar stindardul Copacului Alb a prins din nou sa fluture in varful Turnului lui Ecthelion.

(v)

URMEAZA O PARTE DIN POVESTEA LUI ARAGORN SI A LUI ARWEN

Arador era bunicul Regelui. Fiul sau Arathorn umbla s-o ia de soata pe Gilraen cea Balaie, fiica lui Drhael, el insusi urmas al lui Aranorth. Drhael s-a impotrivit la aceasta casatorie; caci Gilraen era tanara si nu ajunsese la varsta la care se casatoreau de obicei femeile din semintia dnedainilor.

- Mai mult, a spus el, Arathorn este un barbat in toata puterea cuvantului, copt ca varsta, si va deveni capetenie mai curand decat alti barbati; inima-mi spune ca nu va avea multe zile de trait.

Dar Ivorwen, soata lui, care isi avea si ea premonitiile ei, i-a raspuns:

- Cu atat mai mare e nevoia de graba! Zilele se intuneca inaintea furtunii si lucruri mari stau sa se intample. Daca cei doi se iau acum, se poate renaste speranta pentru poporul nostru; dar daca nu se grabesc, speranta nu va fi cunoscuta de evul nostru.

Si s-a intamplat ca sa nu treaca anul si Arathorn si Gilraen s-au luat de sot si sotie, si tot atunci Arador a fost luat captiv de capcaunii dealurilor, in Magurile Reci, la miazanoapte de Valceaua Despicata, si a fost ucis; si Arathorn a devenit Capetenie a dnedainilor. Anul urmator, Gilraen i-a adus pe lume un fiu, care a primit numele de Aragorn. Dar Aragorn abia implinise doi ani, cand Arathorn a pornit in fruntea cavalerilor, impreuna cu fiii lui Elrond si a cazut rapus de o sageata vrajmasa care i-a strapuns ochiul; s-a dovedit astfel ca intr-adevar a avut o viata scurta pentru unul din semintia lui, neavand decat saizeci de ani cand a pierit.

Atunci Aragorn, fiind de-acum Mostenitorul lui Isildur, a fost luat impreuna cu mama lui si dus sa traiasca in casa lui Elrond; iar Elrond a luat locul tatalui si a ajuns sa-l iubeasca de parca era propriul sau fiu. Numai ca i s-a dat numele de Estel, adica Speranta, si adevaratul sau nume si adevarata sa origine au fost tinute in taina, la porunca lui Elrond; caci inteleptii stiau atunci ca Dusmanul umbla sa-l descopere pe Mostenitorul lui Isildur, daca o mai fi fiind vreunul pe pamant.

Dar cand Estel avea numai douazeci de ani, s-a intamplat ca s-a reintors in Valceaua Despicata dupa mari fapte pe care le facuse alaturi de fiii lui Elrond; iar Elrond l-a privit si a fost bucuros de ceea ce vedea, caci avea in fata lui un tanar chipes, nobil, devenit barbat inainte de vreme, cu toate ca trupul si mintea lui aveau sa se implineasca inca si mai mult. In acea zi, Elrond i-a spus pe numele adevarat si i-a dezvaluit cine si al cui fiu era; si i-a daruit cele cateva insemne ale casei sale, care-i ramasesera mostenire.

- Aici ai inelul lui Barahir, i-a spus el, marturia inrudirii noastre cu cei de departe; si aici sunt franturile sabiei Narsil. Cu acestea poti inca face lucruri marete; caci presimt ca viata ta va fi mai lunga decat masura vietilor omenesti, daca nu cumva te va rapune raul si nu treci marea incercare. Insa marea incercare va fi grea si lunga. Sceptrul lui Annminas il pastrez eu. Caci inca va trebui sa te lupti sa-l meriti.

Ziua urmatoare, la ora apusului, Aragorn a patruns de unul singur in padure, cu inima tresaltandu-i in piept; si a inceput sa cante, caci era plin de speranta si lumea era minunata. Si dintr-o data, in timp ce canta, a zarit o domnita care se preumbla pe pajistea verde printre tulpinile albe ale mestecenilor; si s-a oprit uluit, gandind ca pasise din nebagare de seama intr-un vis, sau, cine stie, poate ca primise un dar din partea menestrelilor elfi care pot sa faca sa apara aievea in fata ochilor celor care asculta lucrurile despre care canta in cantarile lor.

Caci Aragorn tocmai canta acea parte din Balada lui Lthien care spune cum s-au intalnit Lthien si Beren in padurea Neldareth. Si poftim! tocmai atunci Lthien trecea prin dreptul ochilor lui in Valceaua Despicata, invesmantata intr-o mantie de argint si aur, frumoasa precum zorii in casele elfilor; parul ei negru era involburat de o pala de vant neasteptata, iar peste sprancene purta o legatura de nestemate ca niste stele.

Pret de o clipa Aragorn a privit-o in tacere, dar, temandu-se ca nu cumva ea sa treaca si el sa nu o mai zareasca vreodata, a strigat dupa ea, Tinviel, Tinviel! asa cum strigase si Beren in zilele de odinioara, cu mult timp in urma.

Atunci fecioara s-a rasucit spre el zambind si a intrebat:

- Cine esti tu? Si de ce ma strigi pe acest nume? Iar el a raspuns:

- Pentru ca am crezut ca esti cu adevarat Lthien Tinviel din cantecul pe care-l cantam. Dar daca nu esti ea, umbletul iti seamana cu al ei.

- Mi-au spus-o si altii, a raspuns ea fara sa zambeasca. Numai ca numele ei nu este al meu. Si poate ca soarta mea nu va fi ca a ei. Iar tu cine esti?

- Mi se spunea Estel, dar sunt Aragorn, fiul lui Arathorn, Mostenitorul lui Isildur, Seniorul dnedainilor. Insa chiar in timp ce vorbea simtea ca obarsia sa nobila, care-i bucurase inima, era fara valoare acum si fara rost in fata nobletei si a frumusetii ei.

Dar ea a ras vesel si a spus:

- Inseamna ca suntem inruditi de departe. Caci eu sunt Arwen fiica lui Elrond si mi se mai zice Undmiel.

- Adeseori se vede cum in zilele de primejdie barbatii ascund ce au mai de pret. Si ma minunez de Elrond si de fratele tau; caci uite, stau in casa lor din copilarie, insa de tine n-am auzit pomenindu-se. Cum de s-a intamplat ca nu ne-am intalnit pana acum? Nu cumva te-a tinut incuiata tatal tau in visterie?

- Nu, - si fecioara s-a uitat in sus la Muntii care se inaltau spre rasarit. Am trait o vreme in tara celor de-un sange cu mama mea, in indepartatul Lothlrien. M-am intors nu de mult, sa-l vad din nou pe tata. Au trecut multi ani de cand n-am mai venit in Imladris.

La aceste vorbe Aragorn s-a minunat, caci n-ar fi zis ca domnita era mai mare in varsta decat el, care nu traise mai mult de douazeci de ani pe Pamantul de Mijloc. Arwen insa l-a privit in ochi si i-a spus:

- Nu te minuna! Vlastarele lui Elrond au viata eldarilor. Aragorn a privit-o cu gura cascata, caci in ochii ei vedea lumina elfica si intelepciunea multor evuri; cu toate acestea, din acel ceas el a iubit-o pe Arwen Undmiel, fiica lui Elrond.

In zilele care au urmat, Aragorn s-a inchis in tacere si mama lui a inteles ca se petrecuse ceva ciudat cu el; intr-un tarziu, el s-a induplecat sa raspunda intrebarilor ei si i-a povestit despre intalnirea de la marginea padurii.

- Fiul meu, a zis Gilraen, visul tau e semet, chiar si pentru cel care coboara din multi regi. Caci aceasta craiasa este cea mai nobila si mai frumoasa faptura ce se afla pe pamant. Nu este catusi de putin nimerit ca muritorii sa ia drept soate pe cele inrudite cu elfii.

- Dar si noi suntem o particica din inrudirea asta, a raspuns Aragorn, daca este adevarata povestea pe care am auzit-o despre strabunii mei.

- Adevarat este, numai ca lucrurile celea s-au petrecut de mult, intr-un alt ev al lumii, inainte ca semintia noastra sa se imputineze. Si de aceea ma tem; caci fara bunavointa a Stapanului Elrond, Mostenitorii lui Isildur nu vor avea viata lunga. Ci eu nu gandesc ca dorinta ta va primi binecuvantarea lui Elrond.

- Atunci amare imi vor fi zilele, iar eu voi umbla in pustietate de unul singur.

- Si cu adevarat aceasta va fi soarta ta, a zis Gilraen; dar cu toate ca avea si ea ceva din puterea de premonitie a poporului ei, nu i-a mai spus lui Aragorn nimic despre presimtamintele ei si nici n-a vorbit cu nimeni despre ceea ce-i spusese el.

Elrond insa vedea multe si citea in inimile oamenilor. Intr-o zi, prin urmare, inainte de inceputul toamnei, l-a chemat pe Aragorn in incaperea sa si i-a zis:

- Aragorn, fiu al lui Arathorn, Senior al dnedainilor, asculta-ma bine! Te asteapta o soarta cum alta nu-i, sa te ridici peste toti strabunii tai inca de pe vremea lui Elendil, ori sa cazi in intunecime cu tot neamul tau. Multi ani de incercari ai in fata. Nu vei avea nici soata si nici cu vreo alta femeie nu-ti vei lega viata, pana nu-ti va sosi timpul si nu vei fi gasit demn de un asemenea legamant.

Aragorn l-a intrebat atunci nelinistit:

- Oare mama mea sa-ti fi vorbit despre asta?

- Nu, nicidecum. Propriii tai ochi te-au tradat. Dar nu vorbesc numai de fiica mea. Nu te vei jurui nici unui vlastar de om. Cat despre Arwen cea Frumoasa, Doamna Tarii Imladris si a Tarii Lrien, Steaua Inserarii pentru poporul ei, obarsia ei este mai nobila decat a ta si a trait in lumea asta atat de mult, incat pentru ea tu esti precum o mladita de un an pe langa un mesteacan tanar de multe veri. Dar chiar de n-ar fi asa, si inima ei s-ar inturna catre tine, tot as fi indurerat din pricina soartei ce ne este harazita.

- Ce soarta? a intrebat Aragorn.

- Atata vreme cat traiesc aici, ea va trai alaturi de tinerii eldari, iar cand e sa plec eu, ea va merge cu mine daca asa va voi.

- Inteleg ca mi-am indreptat ochii spre o comoara prin nimic mai putin draga decat comoara lui Thingol pe care si-a dorit-o Beren odata. Asta-mi este soarta. Deodata s-a trezit cuprins de puterea de premonitie a celor de-un neam cu el si a zis: Dar stai! Stapane Elrond, anii popasului tau aici se apropie de sfarsit si curand copiii tai vor trebui sa aleaga daca sa se desparta de tine sau de Pamantul de Mijloc.

- Asa este, a spus Elrond. Curand, dupa socoteala noastra, dar multi ani de-ai oamenilor vor mai trebui sa treaca. Insa nu va fi nici o alegere pentru Arwen, copila mea iubita, decat daca tu, Aragorn, fiu al lui Arathorn, te vei pune intre noi si-l vei aduce pe unul dintre noi, pe tine sau pe mine, in fata unei amarnice despartiri dincolo de capatul acestei lumi. Inca nu stii ce doresti de la mine. A oftat si dupa o vreme, indreptand asupra tanarului privirile grele, a continuat: Numai anii stiu ce vor aduce cu ei. Nu vom mai vorbi despre asta pana nu vor fi trecut multi. Zilele se intuneca si mult rau va fi sa vina.

Aragorn si-a luat cu dragoste ramas-bun de la Elrond; si ziua urmatoare s-a despartit de mama sa, de casa lui Elrond, de Arwen, si a plecat in pustietate. Timp de aproape treizeci de ani si-a dat obolul in lupta impotriva lui Sauron; s-a imprietenit cu Gandalf cel Intelept, de la care a dobandit multa intelepciune. Impreuna cu el a facut multe calatorii primejdioase, dar, o data cu trecerea anilor, mergea tot mai mult de unul singur. Drumurile sale erau grele si lungi, iar el arata tot mai intunecat la chip, in afara de rarele clipe cand zambea; cu toate acestea, oamenii il socoteau demn de toata cinstirea lor, ca un rege in exil, atunci cand nu-si ascundea adevarata sa infatisare. Caci umbla deghizat in multe feluri si faima si-o castiga sub multe nume. A calarit laolalta cu oastea rohirrimilor si s-a luptat pentru Seniorul Gondorului pe uscat si pe mare, si apoi, la ceasul victoriei, a disparut din lumea cunoscuta de oamenii din Apus si a umblat de unul singur in Rasarit, si departe la Miazazi, cercetand inimile oamenilor, atat a celor buni cat si a celor rai, si a dat la iveala ticluirile si uneltirile slujitorilor lui Sauron.

Si astfel a devenit in cele din urma cel mai viteaz dintre oamenii vii, priceput in mestesugurile si datinile si istoriile lor, si era inca si mai mult decat ei; caci avea intelepciunea elfica si in ochii lui stralucea o lumina ce-i facea neinduratori pentru cei mai multi atunci cand scaparau. Chipul lui era trist si aspru din pricina sortii ce-i era menita, dar in inima lui staruia speranta din care uneori izvora bucuria, precum un izvor din stanca.

Si a fost sa fie ca atunci cand Aragorn a implinit noua ani peste cei patruzeci ai lui sa se intoarca din primejdiile prin care trecuse dincolo de hotarele intunecate ale Mordorului, unde Sauron salasluia din nou si punea la cale ticalosii. Era obosit si-si dorea sa se intoarca in Valceaua Despicata, sa se odihneasca acolo o vreme inainte sa porneasca spre tari indepartate; pe drum a ajuns la hotarul tarii Lrien si a fost primit de catre Doamna Galadriel in tara ascunsa.

El nu avea de unde sa stie, dar Arwen Undmiel se afla si ea acolo, traind o vreme cu rubedeniile mamei ei. Nu se schimbase aproape deloc, caci anii muritorilor trecusera pe langa ea; dar fata ei era grava si rareori o mai auzea cineva razand. Aragorn insa se implinise la trup si la minte, iar Galadriel l-a poftit sa-si lepede vesmintele zdrentuite de drumurile multe si l-a imbracat in argintiu si alb, cu o pelerina cenusie precum a elfilor si o nestemata stralucitoare deasupra sprancenelor. Si s-a infatisat el mai mandru decat orice om, parand mai curand un senior elf din Insulele de la Apus. Si astfel s-a facut de l-a vazut Arwen pentru prima oara dupa lunga lor despartire; si cum venea el spre ea pe sub copacii din Caras Galadon, cu bratele pline de flori de aur, alegerea ei a fost facuta si soarta-i pecetluita.

Si timp de un anotimp intreg au haladuit impreuna prin poienile din Lothlrien, pana i-a venit lui inca o data sorocul sa plece. Si in seara Mijlocului de vara, Aragorn, fiul lui Arathorn, si Arwen, fiica lui Elrond, s-au dus la minunatul deal Cerin Amroth, din mijlocul tarii, si s-au plimbat desculti pe iarba fara de moarte, printre florile de elanor si niphredil. Si acolo, pe acel deal, au privit spre rasarit, unde se afla Umbra, si spre apus, catre Crepuscul, si si-au facut juramantul si s-au bucurat de acesta. Iar Arwen a spus:

- Intunecata e Umbra, dar inima mea se bucura; caci tu, Estel, vei fi printre acei mari a caror vitejie o va distruge.

Dar Aragorn a spus:

- Vai! Nu pot sa intrevad aceasta si cum se va face ca se va intampla imi este inca ascuns. Dar speranta ta ma ajuta sa am si eu speranta. De Umbra ma lepad. Crepusculul nu mi-e insa nici el harazit; caci eu sunt muritor si daca imi ramai mie credincioasa, Stea a Inserarii, atunci va trebui si tu sa de desparti de Crepuscul.

Ea a ramas nemiscata precum un copac alb privind spre Apus si intr-un tarziu a spus:

- Iti voi ramane credincioasa, Dnada, si-mi voi intoarce fata de la Crepuscul. Dar acolo se afla tara poporului meu si salasul dintotdeauna al tuturor celor de-un sange cu mine.

Caci ea isi iubea nespus de mult tatal.

Cand Elrond a aflat de alegerea facuta de fiica sa, a ramas tacut, dar inima i s-a ingreunat de durere, iar soarta de care atat se temea i s-a parut de neindurat. Venind Aragorn inapoi in Valceaua Despicata, el l-a chemat la sine si i-a spus:

- Fiul meu, vin anii cand nadejdea se stinge si dincolo de ei totul e nebulos pentru mine. Iar acum o umbra s-a asternut intre noi. Poate ca asa a fost scris sa se intample, ca prin pierderea mea Regatul Oamenilor sa reinvie. Prin urmare, cu toate ca te indragesc, iti spun acum: Arwen Undmiel nu-si va pierde pentru o pricina de nimic harul vietii ce i-a fost daruit. Nu va fi soata nici unui Om, decat a celui ce va fi Rege peste Gondor si Arnor. Si atunci pentru mine, chiar si Victoria noastra nu poate aduce decat tristete si despartire - iar pentru tine nadejdea in bucurie pentru un timp. Pentru un timp! Vai, fiul meu! Ma tem ca Soarta oamenilor i se va parea cumplit de grea la sfarsit.

Acestea fiind zise, Elrond si Aragorn n-au mai adus alta data vorba despre aceasta poveste; iar Aragorn a pornit din nou la drum, spre alte primejdii si incercari. In vreme ce lumea se intuneca si teama cobora peste Pamantul de Mijloc, iar puterea lui Sauron sporea si Barad-dr se inalta tot mai mult si mai puternic, Arwen a ramas in Valceaua Despicata, iar cand Aragorn pleca spre zari straine, de departe ea il urmarea cu gandul ei si-l proteguia; si plina de speranta i-a facut un stindard falnic si regesc, cum nu putea sa inalte decat cineva care putea sa se dovedeasca a fi Senior al nmenoreenilor si mostenitor al lui Elendil.

Dupa cativa ani, Gilraen si-a luat ramas-bun de la Elrond si s-a reintors la poporul ei, in Eriador, si a trait acolo de una singura; si arar si-a mai vazut fiul, caci el si-a petrecut ani nenumarati in tari indepartate. Dar o data, cand Aragorn s-a intors in tinutul de la Miazanoapte, a venit la ea, iar ea i-a spus inainte ca el sa plece din nou:

- Aceasta e despartirea noastra cea de pe urma, Estel, fiul meu. M-a imbatranit grija, prea repede chiar si pentru un om de rand; si acum, ca se apropie, nu pot sa indur intunecimea vremii noastre, care se lasa peste Pamantul de Mijloc. Il voi parasi curand.

Aragorn a incercat s-o mangaie, spunandu-i:

- Dar poate ca mai e o lumina dincolo de intuneric; si daca e, as vrea sa o vezi si tu si sa te bucuri.

Ea insa i-a raspuns cu acest linnod:

nen i-Estel Edain, -chebin estel anim, ('Am dat speranta dnedainului, pentru mine n-am pastrat nici o speranta.)

iar Aragorn a pornit la drum cu greutate in inima. Gilraen a murit inainte sa inceapa din nou primavara.

Si astfel anul se apropia de Razboiul Inelului; despre care se spun mai multe in alta parte: cum s-au fost dezlantuite cai nebanuite de a-l rasturna pe Sauron si cum s-au implinit sperante dincolo de orice speranta. Si a fost sa fie ca in ceas de infrangere Aragorn sa vina de pe mare si sa inalte stindardul lui Arwen in batalia de la Campiile Pelennor si in acea zi a fost pentru prima oara intampinat cu urale ca un adevarat rege. Si in sfarsit, cand totul s-a fost ispravit, a primit mostenirea lasata de strabunii sai si o data cu aceasta coroana Gondorului si sceptrul lui Arnor; iar in toiul verii, in anul Caderii lui Sauron, el a luat-o de mana pe Arwen Undmiel si au facut nunta in orasul Regilor.

Al Treilea Ev s-a desavarsit astfel in victorie si speranta: dar printre amaraciunile acelui Ev a fost sa fie si despartirea lui Elrond de Arwen, caci intre ei se aflau de-acum Marea si o soarta dincolo de sfarsitul lumii. Dupa ce Marele Inel a fost distrus si celor Trei le-a fost luata puterea, Elrond s-a simtit istovit si a parasit Pamantul de Mijloc, pentru a nu se mai intoarce niciodata. Dar Arwen a devenit ca orice femeie muritoare, numai ca nu i-a fost ei scris sa moara inainte sa piarda tot ceea ce dobandise.

Ca Regina a elfilor si a oamenilor, a vietuit cu Aragorn de sase ori cate douazeci de ani, in mare glorie si fericire; intr-un tarziu insa el a simtit ca se apropie varsta batranetii si atunci a stiut ca zilele sale sunt numarate, oricat de lunga i-ar fi fost viata. Si i-a spus lui Arwen:

- Craiasa Evenstar, cea mai frumoasa din lume si nespus de iubita, lumea mea se stinge. Vai! am strans ce-am strans, am risipit ce-am risipit, iar acum se apropie ziua sa platim.

Arwen stia foarte bine ce voia el sa spuna cu aceasta, si de mult presimtise apropierea acestei clipe; durerea insa o coplesea.

- Domnul meu, doresti oare sa parasesti inainte de vreme pe cei care traiesc dupa cuvantul tau? a intrebat ea.

- Nu inainte de vreme. Caci daca nu ma duc acum de bunavoie, curand va trebui sa ma duc de nevoie. Iar Eldarien, fiul nostru, e un barbat numai bun pentru a deveni rege.

Si ducandu-se la Casa Regilor de pe Ulita Tacuta, Aragorn s-a intins pe patul cel lung ce-i fusese pregatit. Acolo si-a luat ramas-bun de la Eldarien si i-a pus in maini coroana inaripata a regatului Gondor si sceptrul lui Arnor; apoi toti au plecat din preajma lui, fara doar de Arwen, si a ramas ea singura langa patul lui. Si cu toata intelepciunea si obarsia ei, tot nu s-a putut stapani sa nu-l roage sa mai zaboveasca putin. Pe ea inca n-o obosisera zilele ei, iar acum gusta amaraciunea soartei muritorilor, ce si-o luase asupra-si.

- Doamna Undmiel, a spus Aragorn, clipa este cu adevarat grea, dar asa a fost facuta inca din ziua in care ne-am intalnit sub mestecenii aceia in gradina lui Elrond, unde nimeni nu se mai plimba acum. Si pe dealul Cerin Amroth, cand am parasit si Umbra si Crepusculul, pentru a ne multumi cu asta soarta. Sfatuieste-te cu tine insati, iubita mea, si gandeste-te daca ai vrea cu adevarat sa astept pana ma usuc si sa cad de pe tronul meu inalt, lipsit de barbatie si de minte. Nu, doamna, eu sunt ultimul dintre Nmenoreeni si Ultimul rege al Zilelor de Odinioara; iar mie mi s-a dat o viata nu numai de trei ori mai lunga decat cea a oamenilor din Pamantul de Mijloc, dar si darul de a ma duce dupa vointa mea si de a intoarce inapoi darul ce mi s-a dat. Iata de ce acum voi dormi.

Nu am sa caut sa te alin, pentru ca nu este nici o alinare pe aceasta lume pentru o astfel de durere. Alegerea suprema in fata ta se afla: sa te caiesti si sa pleci la Limanuri si sa duci cu tine in Apusime amintirea zilelor noastre impreuna, ce acolo vor fi intotdeauna verzi, dar nicicand altceva mai mult decat amintiri; sau sa te supui Soartei Oamenilor.

- Nu, stapanul meu drag, aceasta alegere demult a fost facuta. Nu mai este nici o corabie care sa ma mai duca intr-acolo si cu adevarat trebuie sa ma supun Sortii oamenilor, de voie, de nevoie: pierderea si tacerea. Dar iti spun, Rege al nmenoreenilor, pana acum n-am inteles povestea si caderea semenilor tai. Drept nebuni pacatosi i-am privit, dar acum imi este mila de ei. Caci daca, dupa cum spun eldarii, acesta este cu adevarat darul facut oamenilor de Cel Unic, atunci amarnic e darul acesta.

- Asa pare sa fie, a zis Aragorn, dar sa nu ne lasam infranti de aceasta ultima incercare, tocmai noi care de atata vreme ne-am lepadat de Umbra si de Inel. In tristete trebuie sa ne ducem, dar nu in disperare. Tine minte! Nu suntem legati pentru totdeauna de cercurile lumii, si dincolo de ele nu e numai amintire. Cu bine!

- Estel, Estel! a strigat ea, iar el, luandu-i mana si sarutandu-i-o, a inchis ochii si a adormit.

Atunci o mare frumusete s-a ivit pe chipul lui, incat toti cei care au venit acolo mai tarziu l-au privit cu uimire; caci vedeau acum gratia tineretii si vitejia barbatiei lui, si intelepciunea si maretia varstei lui s-au impletit laolalta si acolo a ramas el multa vreme, intruchipare a splendorii Regilor Oamenilor in gloria nestirbita inainte de sfarsitul lumii.

Dar Arwen a plecat din Casa si lumina din ochii ei se stinsese, si oamenilor li se parea ca ea devenise rece si cenusie, precum vine noaptea in iarna fara nici o stea. Si-a luat apoi ramas-bun de la Eldarion si de la fiicele ei, si de la toti cei pe care-i iubise; si a iesit din orasul Minas Tirith, si a trecut in Tara Lrien, si acolo a trait singura, la umbra copacilor care se vestejeau, pana a venit iarna. Galadriel murise si ea, Celeborn, si el se dusese iar taramul era cufundat in liniste.

Si acolo, intr-un tarziu, in vreme ce frunzele de mallorn cadeau si primavara inca nu venise, ea s-a intins sa se odihneasca pe dealul Cerin Amroth; si acolo se afla mormantul ei verde, pana se va fi schimbat lumea si zilele vietii ei se vor fi uitat cu desavarsire de catre oamenii ce vor veni dupa, si florile de elanor si niphredil nu vor mai inflori la rasarit de Mare.

Aici se sfarseste aceasta poveste, asa cum a ajuns la noi de la Miazazi; si o data cu pieirea Doamnei Evenstar nu se mai spune nimic in cartea aceasta despre zilele din stravechime.

II

CASA LUI EORL

Eorl cel Tanar era seniorul oamenilor din othod. Taramul acesta se afla aproape de izvoarele Anduinului, intre crestele indepartate ale Muntilor Cetosi si partile cele mai de la miazanoapte ale Codrului Intunecat. othodizii venisera in aste locuri pe vremea Regelui Ernil al II-lea, de pe pamanturile din vaile Anduinului, intre Carrock si Campiile Stanjeneilor, iar ca origine erau inruditi de-aproape cu beorningii si cu oamenii ce traiau la marginea de apus a codrului. Strabunii lui Eorl se trageau, ziceau ei, din regii din Rhovanion, un regat ce se intinsese dincolo de Codrul Intunecat inainte de invazia Carutasilor, astfel ca se socoteau rudenii cu regii Gondorului, care, la randul lor, se trageau din Eldacar. Cel mai mult iubeau ei tinuturile de campie si le placeau caii si toate ispravile ce tineau de arta calariei, dar se gaseau multi barbati in acele zile in vaile mijlocii ale raului Anduin, iar pe langa asta Umbra din Dol Guldur se tot intindea. Prin urmare, cand au auzit de alungarea de pe tron a Regelui-vrajitor, au cautat tinuturi noi la Miazanoapte, alungandu-i pe cei ce mai ramasesera din neamul care traia in Angmar, pe partea rasariteana a Muntilor. Dar in vremea lui Lod, tatal lui Eorl, ajunsesera un popor numeros si din aceasta pricina pamantul lor stramosesc devenise un loc oarecum stramt pentru ei.

In anul doua mii cinci sute si zece al celui de-al Treilea Ev o noua primejdie a amenintat Gondorul. O mare armie de oameni salbatici dinspre Nord-Est a navalit in tinutul Rhovanion si, venind dinspre Pamanturile Maronii, au traversat pe plute raul Anduin. La aceeasi vreme, din intamplare sau pentru ca au chitit astfel, orcii (care, pe atunci, erau inca tare multi inainte de razboiul cu gnomii) au coborat din Munti. Navalitorii au cotropit Calenardhon, iar Cirion, Majordomul Gondorului, a trimis solie la miazanoapte, cerand ajutor; caci prietenia dintre oamenii din Valea Anduinului si poporul din Gondor dura de multa vreme. Dar in valea Raului oamenii se imputinasera si traiau risipiti, si erau prea inceti in a da ajutor atat cat puteau. Intr-un tarziu, vestile despre ananghia la care ajunsese Gondorul au ajuns la urechile lui Eorl, care s-a si grabit sa trimita o mare multime de calareti, chiar daca ajutorul lui parea sa ajunga prea tarziu.

Si astfel a nimerit el in plina lupta, care se dadea pe Campia Celebrant, caci astfel se numea intinderea verde dintre raurile Argintului si Lumina Stinsa. Acolo se gasea armia Gondorului in primejdia cea mai mare. Invinsa pe Platoul Golas si fiindu-i taiata retragerea spre miazazi, fusese impinsa dincolo de Lumina Stinsa, unde, pe nepusa masa, se trezise atacata de ostirea orcilor care o mana spre apele Anduinului. Nu mai era nici o nadejde, numai ca, la fel de neasteptat, calaretii s-au napustit dinspre miazanoapte, lovind dusmanul pe la spate. Soarta bataliei a fost astfel rasturnata, dusmanii fiind macelariti si alungati dincolo de Lumina Stinsa. Eorl insa nu s-a multumit cu atat, ci si-a trimis oamenii pe urmele lor, iar spaima ce cuprindea suflarea dinaintea acestor calareti de la Miazanoapte era intr-atat de mare, incat cei care cotropisera Platoul Golas au fost la randul lor cotropiti de groaza, astfel ca razboinicii lui Eorl i-au haituit peste campiile Calenardhon.

Cei care salasluiau pe acele meleaguri se imputinasera foarte dupa Molima si multi dintre supravietuitori fusesera rapusi de salbaticii rasariteni. Pentru a rasplati ajutorul primit de la Eorl si poporul lui, Cirion le-a daruit tinutul Calenardhon cuprins intre Anduin si Isen; iar Eorl si ai lui au trimis la miazanoapte dupa soatele si pruncii si toate cele pamantesti ale lor si s-au asezat pe acest meleag. I-au dat un nume nou, Obstea Calaretilor, iar ei si-au luat numele de eorlingi; dar in Gondor meleagul lor era cunoscut sub numele de Rohan, iar poporul vietuind acolo - rohirrimii (adica Stapanii Cailor). Eorl a devenit astfel primul Rege al Obstei, iar ca lacas si-a ales o magura verde chiar la poalele Muntilor Albi, peretele sudic al tarii sale. Si acolo au trait rohirrimii ca un popor liber, cu regii si legile lor, dar mereu aliati cu Gondorul.

Multi seniori si razboinici si multe femei viteze si frumoase sunt pomeniti in cantecele din Rohan ce inca amintesc de tinutul de la Miazanoapte. Se spune ca Frumgar a fost numele unei capetenii care si-a condus oamenii pana in othod. Despre fiul sau, Fram, se spune ca l-a ucis pe Scatha, marele dragon din Ered Mithrin, dupa care meleagul n-a mai avut de patimit de pe urma viermilor-lungi. Fram a strans astfel o mare avutie, dar se afla in sfada cu gnomii, care spuneau ca ei ar trebui sa fie stapani peste comoara lui Scatha. Fram insa nu voia sa le dea nici macar o farama, trimitandu-le in schimb un sirag facut din coltii dragonului, spunand: La giuvaeruri ca acestea nu veti gasi pereche intre comorile voastre, caci a le dobandi e neinchipuit de greu. Unii spun ca gnomii l-au rapus pe Fram pentru ocara adusa. Nu se prea aveau la inima cei din othod cu gnomii.

Lod era numele parintelui lui Eorl. Era imblanzitor de cai salbatici; la acea vreme se gaseau multi cai salbatici in tinut. A prins odata un manz alb, care a crescut repede si s-a facut din el un bidiviu de toata frumusetea, puternic si mandru tare. Nici un om nu-l putea imblanzi. Cand Lod s-a incumetat totusi sa-l incalece, armasarul a pornit cu el in galop si pe neasteptate l-a azvarlit din sa si Lod a cazut si s-a izbit cu capul de o piatra si astfel a murit. Nu avea decat doi ani peste cei patruzeci ai sai, iar fiul sau era un flacaiandru de saisprezece ani.

Eorl a jurat sa-si razbune tatal. L-a cautat multa vreme pe armasar si pana la urma l-a zarit; insotitorii sai au crezut ca-l va astepta pana-i va nimeri in bataia arcului, ca sa-l omoare. Dar cand s-au apropiat de animal, Eorl s-a ridicat in sa si a strigat cu glas puternic:

- Vino incoace, Napasta Omului, si primeste un nume nou! Spre marea mirare a tuturor, calul a privit catre Eorl, s-a apropiat si s-a oprit in fata lui, iar Eorl a spus:

- Felarf sa-ti fie numele. Ti-ai iubit libertatea, si nu te judec pentru asta. Dar acum imi datorezi o mare suma de bani si-ti vei abandona libertatea in mainile mele pana la sfarsitul zilelor tale.

Si Eorl l-a incalecat si Felarf i s-a supus; Eorl l-a dus acasa fara sa aiba nevoie de zabala sau capastru; si asa l-a calarit de-atunci. Calul intelegea tot ce vorbeau oamenii, dar nu lasa nici un alt barbat sa-l incalece, altul decat Eorl. Calare pe Felarf s-a dus Eorl pe Campia Celebrant; caci acel armasar s-a dovedit a avea o viata la fel de lunga precum a oamenilor, si la fel au avut-o si vlastarele sale. Acestia au fost mearasii, care nu se lasau calariti decat de Regele Obstei si de fiii lui, si asta pana in vremea lui Iute ca Gandul. Oamenii spuneau ca negresit Bma (numit de eldari Orom) a fost cel care a adus armasarul de prasila din Apus, de peste mare.

Dintre Regii Obstei, care au carmuit intre Eorl si Thoden, cel mai mult se vorbeste de Helm Mana-Ciocan. Un barbat intunecat la chip si tare puternic. La acea vreme traia un om, pe nume Freca; el zicea ca se trage din Regele Frawine, cu toate ca se spunea despre el ca prin venele lui ar fi curs mai curand sange dunlandian (din Tara Murga); unde mai pui ca parul ii era negru ca pana corbului. Bogatia si puterea lui erau nemasurate, stapanind pamanturi intinse de o parte si de alta a raului Adorn (Se varsa in Isen din vestul muntilor Ered Nimrais.). Nu departe de izvoarele acestuia si-a durat o fortareata, fara sa-i pese prea mult de rege. Helm nu avea incredere in el, cu toate ca il chema ori de cate ori tinea sfat; iar el venea ori de cate ori avea chef.

La unul din aceste sfaturi, Freca a venit insotit de o suita numeroasa, pentru a cere mana fiicei lui Helm in numele fiului sau, Wulf (Lup, in engleza veche n.tr.). Dar Helm i-a raspuns:

- Ai devenit tare mare de cand ai fost ultima data aici; dar, din cate vad, mai totul e grasime.

Si oamenii au izbucnit in hohote de ras, caci Freca era lat in pantece. Freca insa a fost cuprins de manie si l-a ocarit pe rege si la urma a zis:

- Regii batrani care nu primesc toiagul ce li se da in dar ajung sa cada in genunchi.

- Bine, bine! a zis impaciuitor Helm. Insuratoarea fiului tau e o nimica toata. Helm si Freca isi vor bate capul cu asta mai tarziu. Pana atunci regele si sfatul sau au lucruri mai insemnate de cantarit.

Iar cand sfatul s-a sfarsit, Helm s-a ridicat in picioare si, lasandu-si mana mare pe umarul lui Freca, a zis:

- Regele nu ingaduie sfada in casa lui, dar in afara zidurilor barbatii sunt liberi sa faca ceea ce vor - si cu aceste vorbe l-a silit pe Freca sa mearga inaintea lui si sa iasa din Edoras, la camp deschis. Iar insotitorilor lui Freca le-a zis: Plecati de-aici! Nu avem nevoie de urechi sa ne auda. Caci ceea ce avem noi de impartit ne priveste numai pe noi. Duceti-va de vorbiti cu oamenii mei!

Insotitorii lui Freca s-au uitat in jur si au vazut ca oamenii regelui si prietenii lui erau cu mult mai numerosi, astfel ca s-au retras.

- Acu i-acu, Murgule, a spus regele, acu nu-l mai ai decat pe Helm in fata ta, singur si neinarmat. Pana acum ai vorbit tu, tot ce ti-a venit la gura; acum e randul meu sa vorbesc. Freca, prostia ti-a crescut o data cu pantecele. Ziceai ceva de un toiag! Daca lui Helm nu-i place un toiag cocarjat care-i este aruncat cu de-a sila, il frange. Asa sa stii!

Si zicand acestea, i-a tras un pumn atat de puternic, incat Freca a cazut gramada pe spate si din asta i s-a si tras moartea, nu mult dupa aceea.

Iar Helm a dat de stire ca fiul lui Freca si toate celelalte rubedenii ale sale erau dusmanii regelui; iar acestia au fugit care-ncotro, caci Helm si-a trimis de indata calaretii catre saraturile de la apus.

Patru ani mai tarziu (2758), mari necazuri s-au abatut peste Rohan, iar din Gondor nu a putut fi trimis nici un ajutor, caci regatul fusese lovit de trei flote ale corsarilor si toate coastele erau cuprinse de razboi. Tot atunci Rohan a fost din nou invadat dinspre Rasarit, iar dunlendingii nu s-au mai codit sa atace, astfel ca au trecut raul Isen, navalind dinspre Isengard. Curand s-a aflat ca Wulf era capetenia lor. Veneau in numar mare, caci li se alaturasera si vrajmasii Gondorului care salasluiau la gurile raurilor Lefnui si Isen.

Rohirrimii au fost infranti si tara lor cotropita; iar cei care nu au fost ucisi sau luati in sclavie s-au refugiat in vaile muntilor. Helm a fost nevoit sa se retraga de la Vadurile Isenului dupa ce a suferit pierderi mari, si s-a refugiat in Cetatea Cornului si in ravena din spatele cetatii (al carei nume a ramas de atunci Vagauna lui Helm). Cetatea a fost asediata. Wulf a cucerit cetatea de scaun Edoras, a pus stapanire pe Meduseld - Sala de Aur si s-a proclamat rege. Acolo a pierit Haleth fiul lui Helm, ultimul dintre toti, aparand portile.

Nu mult dupa aceea a inceput Iarna cea Lunga si Rohan a zacut sub zapada timp de aproape cinci luni (din noiembrie pana in martie 2758-2759). Atat rohirrimii cat si vrajmasii lor au avut mult de patimit din pricina frigului, dar si a foametei care a durat mult mai mult. In Vagauna lui Helm foametea a fost cumplita dupa Sarbatoarea Iernii; cuprinsi de disperare, neascultand de sfatul regelui, fiul sau mai mic, Hma, a pornit in fruntea barbatilor ca sa gaseasca hrana, dar cu totii au fost inghititi de nameti. Helm arata acum si mai slab, dar si mai fioros din pricina foamei si a durerii; si spaima pe care o raspandea in jur facea cat o ceata intreaga de strajeri pe zidurile Cetatii. Iesea singur din cetate, invesmantat in alb, si se avanta precum un capcaun al zapezilor in taberele vrajmasilor sai, ucigand cu mainile goale pe multi dintre acestia. Oamenii lui credeau ca daca iesea neinarmat nici o arma nu-l putea atinge. Dunlendingii povesteau cum ca ar fi mancat oameni atunci cand nu gasea altceva de-ale gurii. Povestea asta s-a tot spus multa vreme in Tara Murga. Helm avea un corn mare si curand oamenii au bagat de seama ca, inainte de a iesi din fortareata, suna din el atat de tare, incat toata Vagauna rasuna de ecou; si auzindu-l, dusmanii lui erau cuprinsi de o asemenea spaima, ca, in loc sa se adune pentru a-l prinde ori a-l omori, ei fugeau spre Viroaga.

Intr-una din nopti, oamenii au auzit glasul cornului, dar Helm nu s-a mai intors. Dimineata a aparut cu o scaparare de soare, prima dupa zile indelungi, si oamenii au zarit o silueta alba stand pe Stavilar. Singura, caci nici unul dintre dunlendingi nu indraznea sa se apropie. Era Helm, mort ca o stana de piatra, numai ca genunchii nu i se indoisera. Oamenii insa spuneau ca din cand in cand se mai auzea glasul cornului in Vagauna si fantoma lui Helm era zarita bantuind printre vrajmasii tinutului Rohan, care picau la pamant rapusi de frica.

Curand dupa aceea s-a ispravit si iarna. Si atunci Fralf, fiul Hildei, sora lui Helm, a coborat din Valea Calvarului, unde fugisera multi; si cu o ceata mica de barbati cuprinsi de disperare l-au atacat pe Wulf pe neasteptate in Meduseld si l-au ucis, recucerind cetatea Edoras. Dupa zapezi au venit potopuri mari si valea Scaldatorii Entilor s-a preschimbat intr-o mlastina intinsa. Cotropitorii de la Rasarit au pierit ori s-au retras; si abia acum, in sfarsit, a venit ajutor din Gondor, pe drumurile de la rasarit si de la apus de Munti. Inainte sa se sfarseasca anul (2759), dunlendingii au fost alungati pana la ultimul, chiar si din Isengard; si apoi Fralf a devenit rege.

Adus din Cetatea Cornului, Helm a fost asezat in cel de-al noualea gorgan. Si de atunci pe gorgan a crescut simbelmyn cea alba, in tufe dese, incat inaltimea parea acoperita de zapada. O data cu moartea lui Fralf s-a fost inceput un nou sir de gorgane.

Rohirrimii s-au imputinat dureros de mult in urma razboaielor si a foametei si in urma pierderii atator vite si cai; si a fost tare bine ca nu i-a mai amenintat nici o primejdie mare timp de multi ani, caci abia sub Regele Folcwine si-au recapatat forta dinainte.

La incoronarea lui Fralf si-a facut aparitia si Saruman, incarcat de daruri si cu vorbe de lauda pentru vitejia rohirrimilor. Toti l-au luat drept un oaspete bine venit. Curand dupa aceea s-a asezat in Isengard. Pentru aceasta a primit invoire de la Beren, Majordomul Gondorului, intrucat Gondorul inca mai vedea in Isengard o fortareata ce tinea de regat, nicidecum ca fiind parte din tinutul Rohan. Tot Beren a fost cel care i-a pus in mana lui Saruman cheile Turnului Orthanc. Un turn caruia nici un dusman nu fusese in stare sa-i aduca vreo stricaciune, necum sa patrunda inauntru.

Si astfel s-a facut ca Saruman a inceput sa se poarte precum un senior al oamenilor; caci la inceput a fost mana dreapta a Majordomului in Isengard, si strajerul turnului. Fralf era la fel de bucuros ca si Beren ca lucrurile sa fie asa si nu altfel, sa stie ca Isengard se afla in mainile unui prieten temeinic. Si asta a si dat de inteles ca este, un prieten, si poate ca a si fost la inceput. Cu toate ca, mai tarziu, putini se mai indoiau de faptul ca Saruman s-a dus in Isengard cu nadejdea de a gasi piatra la locul ei si cu gandul bine chitit de a-si intemeia propria sa putere. De buna seama ca, dupa ultimul Sfat Alb (2953) socotelile sale legate de Rohan erau dintre cele ticaloase, chiar daca nu le-a dat pe fata. Pasul urmator a fost sa faca din Isengard domeniul sau si sa-l preschimbe intr-un loc al puterii bine strajuite si al fricii, parca pentru a se lua la intrecere cu Barad-dr. Iar drept prieteni si slujitori si-a ales dintre cei care urau regatele Gondor si Rohan, fie acestia oameni ori fiinte inca si mai rele.

REGII OBSTEI

Prima dinastie

* Datele corespund calendarului din Gondor (Al Treilea Ev) Cele de pe margine reprezinta anul nasterii si cel al mortii.

A treia dinastie

In 2989, Thodwyn l-a luat de sot pe omund din Depresiunea de Rasarit, majordomul suprem al Obstei. Fiul ei, omer, s-a nascut in 2991, iar fiica ei, owyn, in 2995. La acea vreme, Sauron isi arata din nou puterile si umbra din Mordor ajunsese in Rohan. Orcii dadeau navala in tinuturile rasaritene si ucideau ori furau cai. Altii coborau din Muntii Cetosi, multi dintre ei fiind uruksi din cei mari, aflati in serviciul lui Saruman, cu toate ca nimeni n-a banuit acest lucru decat mult mai tarziu. Grija de capetenie a lui omund era pentru paza hotarelor de la rasarit, el fiind un mare iubitor de cai si nutrind o ura cumplita impotriva orcilor. Daca ajungeau pana la el vesti despre vreo incursiune a orcilor, adesea pornea neintarziat ca sa le taie calea, cuprins de manie, fara sa se teama si insotit doar de o mana de oameni. Astfel s-a facut ca a fost ucis de acestia in 3002; pe cand urmarea o ceata mica, spre hotarul Emyn Muil, a fost atacat pe neasteptate de o adevarata ostire care pandea dintre stanci.

N-a trecut mult si Thodwyn s-a imbolnavit si a murit, spre marea durere a regelui. Pe copiii ei insa i-a luat regele la sine, ca pe propriii sai copii. El avea doar un singur vlastar al sau, un fiu pe nume Thodred, in varsta de douazeci si patru de ani la acea vreme; regina Elfhild murise la nastere si Thoden nu s-a mai recasatorit. omer si owyn au crescut la curtea din Edoras si de acolo au vazut cum coboara umbra intunecoasa peste salile lui Thoden. omer semana leit cu tatal sau; owyn insa era inalta si mladie, cu o gratie si o mandrie pe care le mostenise de la neamurile de la Miazazi, de la Morwen din Lossarnach, pe care rohirrimii o numisera Scapararea Taisului.

*Asta pentru ca aparatoarea de brat i-a fost franta de ghioaga Regelui-vrajitor; dar cel rapus a fost regele, si astfel s-a implinit prorocirea de demult facuta de Glorfindel catre Regele Ernur, anume ca Regele-vrajitor nu de mana barbateasca va pieri. In cantecele din Obste se spune ca in aceasta isprava a ei, owyn a primit ajutor de la scutierul lui Thoden, si ca nici acela n-ar fi fost om, ci un piticut venit dintr-o tara indepartata, cu toate ca omer il tinea la mare cinste in Obste si i-a dat numele de Chelarul. (Acest Chelar nu era altul decat Meriadoc Magnificul, senior al Tarii Iedului).

omer a devenit un mare rege si, fiind inca tanar atunci cand i-a urmat la tron lui Thoden, a domnit timp de saizeci si cinci de ani, mai mult decat oricare alt rege dinaintea lui, in afara de Aldor cel Batran. In timpul Razboiului Inelului s-a imprietenit cu Regele Elessar si cu Imradil din Dol Amroth; si adeseori mergea calare pana in Gondor. In ultimul an al celui de-al Treilea Ev, si-a luat de soata pe Lothriel, fiica lui Imradil. Fiul sau, Elfwine cel Frumos, i-a urmat la tron.

In vremea lui omer, cei care si-au dorit pace in Obste au avut parte de ea si populatia devenea tot mai numeroasa in vai si la campie si in egala masura se inmulteau si caii. In Gondor domnea Regele Elessar, si tot el era rege si in Arnor. Domnea peste toate acele tinuturi ale stravechilor regate, in afara de Rohan; caci regele i-a daruit lui omer inca o data darul lui Cirion, iar omer a mai facut inca o data Juramantul lui Eorl. Si s-a tinut de el adeseori. Pentru ca, s-o fi dus el Sauron, dar urile si relele pe care le clocise n-au murit o data cu el, iar Regele de la Apus avea multi dusmani de infrant inainte sa poata creste in pace Copacul Alb. Si de cate ori pornea la razboi Regele Elessar, Regele omer il insotea; dincolo de Marea Rhn si departe, pe campiile de la Miazazi, rasuna tunetul cavaleriei Obstei si Calul Alb pe Flamura Verde a fluturat batut de multe vanturi pana sa imbatraneasca omer.

III

NEAMUL LUI DURIN

Cu privire la originile semintiei gnomilor se spun povesti ciudate, atat de catre eldari cat si de catre gnomi insisi; dar cum toate cele cuprinse in povesti s-au petrecut candva demult, mult inaintea evurilor noastre, in paginile de fata se spun putine. Durin este numele pe care-l folosesc gnomii pentru cel mai batran dintre cei Sapte Parinti ai semintiei lor, strabunul tuturor regilor Barbilorlungi. Singur a dormit pana cand, in adancurile vremii si la trezirea acelui Popor, el a venit in Azanulbizar si in pesterile de deasupra elesteului Kheledzaram, la rasarit de Muntii Cetosi, si-a facut el salasul, adica acolo unde, mult mai tarziu, au fost sapate Minele Moriei Pomenite in cantece.

Si acolo a trait el atat de mult, incat a ajuns sa fie cunoscut pana hat-departe drept Durin cel Nemuritor. Pana la urma insa a murit si el inainte sa se fi sfarsit Zilele de Odinioara si mormantul i-a fost facut in Khazad-dm; dar dinastia lui nu a pierit si de cinci ori s-a nascut cate un mostenitor in Casa lui, intr-atat de asemenea stramosului, incat fiecare primea numele de Durin. Si asta pentru ca gnomii il priveau drept Nemuritorul care se intorcea de fiecare data; caci ei aveau multe povesti ciudate si credinte despre semintia si soarta lor in lume.

La sfarsitul Primului Ev, puterea si bogatia tinutului Khazad-dm au sporit nemasurat de mult; caci lor li s-au alaturat multa suflare si datini si mestesuguri dupa ce au cazut in ruina stravechile orase Negrod si Belegost din Muntii Albastri, dupa decaderea regatului Thangorodrim. Puterea Moriei a durat de-a lungul Anilor Intunecati si a stapanirii lui Sauron, caci, cu toate ca Eregion a fost distrus si portile Moriei au fost zavorite, salile din Khazad-dm erau mult prea adanci si prea puternice si populate de o semintie mult prea numeroasa si viteaza pentru ca Sauron sa le poata cuceri de afara. Astfel ca bogatiile sale au ramas multa vreme neatinse, cu toate ca poporul miner a inceput sa se stinga incetul cu incetul.

S-a intamplat ca in mijlocul celui de-al Treilea Ev, Durin sa ajunga din nou regele Moriei, fiind al saselea care purta acest nume. Puterea lui Sauron, slujitor al tinutului Morgoth, incepea din nou sa se intinda asupra lumii, cu toate ca Umbra din Padurea care se afla in fata intrarii in Moria inca nu era cunoscuta drept ceea ce era. Toate lucrurile rele incepeau sa se urneasca din loc. Gnomii sapau in adancuri la acea vreme, cautand sub Barazinbar dupa mithril, metalul fara de pret care pe an ce trecea devenea tot mai greu de gasit. Si astfel au trezit din somn (sau au eliberat din inchisoare; se prea poate sa fi fost de mult trezit de rautatea lui Sauron.) un lucru de mare grozavenie care, luandu-si zborul din regatul Thangurodrim, a ramas ascuns in temeliile pamantului pana la venirea stapanului de la Apus: un balrog din Morgoth. Durin a cazut rapus de el, iar un an mai tarziu Nin I, fiul sau; dupa aceea gloria Moriei a pierit si poporul sau a fost distrus ori a fugit.

Cei mai multi dintre cei care au scapat au apucat-o spre Miazanoapte, iar Thrin I, fiul lui Nin, a ajuns in Erebor, Muntele Singuratic, aproape de poala rasariteana a Codrului Intunecat, unde s-a apucat din nou sa sape si a devenit Rege sub Munte. In Erebor a gasit el marele giuvaer, Piatra Straveche, Inima Muntelui. Dar fiul sau, Thorin I, nu a ramas acolo, ci a plecat departe in nord, in Muntii de Cenusa, unde se strangeau de-acum cei mai multi din poporul lui Durin; caci muntii aceia erau bogati si prea putin cercetati. In schimb, in pustietatile de dincolo de munti salasluiau dragonii; iar dupa trecerea altor multi ani acestia au devenit din nou puternici si s-au inmultit, pornind razboi impotriva gnomilor si pradaluindu-le minele sapate de ei. In cele din urma, Din I, impreuna cu al doilea fiu al sau, Frr, au fost ucisi la portile salii tronului de catre un zmeu urias.

Nu mult dupa aceea, aproape intregul Popor al lui Durin a parasit Muntii de Cenusa. Gror, cel de-al treilea fiu al lui Din, a plecat de pe acel meleag, urmat de multi dintre semenii lui, spre Muntii de Fier; in schimb Thrr, mostenitorul lui Din, impreuna cu Borin, fratele tatanelui sau, si cei care au mai ramas din poporul lor s-au reintors in Erebor. Si revenind in Marea Sala a lui Thrin, Thrr a adus cu sine Piatra Straveche, iar el si toti cei veniti cu el au prins din nou cheag si s-au imbogatit, bucurandu-se de prietenia tuturor oamenilor care vietuiau in tinuturile invecinate. Caci faureau lucruri de mare minune si frumusete, dar pe langa ele si arme si armuri nepretuite; si faceau negot cu metale cu semenii lor din Muntii de Fier. Si astfel au devenit puternici Oamenii de la Miazanoapte, care traiau intre Celduin (Raul Curgator) si Carnen (Apa Rosie), si i-au alungat pe toti vrajmasii de la Rasarit; si gnomii au trait in belsug iar din Salile Ereborului se auzea zvon de petreceri si cantec.

Vestea despre bogatiile din Erebor s-a dus pana dincolo de hotare si a ajuns la urechile dragonilor, iar intr-un tarziu Smaug Auritul, cel mai mare dintre dragonii acelui timp, s-a starnit din barlogul sau si, pe nepusa masa, s-a pornit impotriva Regelui Thrr si s-a lasat asupra Muntelui cu pala de foc. N-a trecut mult pana ca tot meleagul acela sa se prefaca in praf si pulbere iar orasul Valceaua, aflat in apropiere, sa cada in ruine si sa ajunga sa fie parasit; Smaug insa a patruns in Sala cea Mare si acolo s-a intins pe un pat de aur.

Multi dintre semenii lui Thrr au scapat de prapad si parjol; si ultimul care au parasit salile palatului, printr-o usa tainica, au fost Thrr insusi si fiul sau Thrin al II-lea. Cu intreaga familie (s-au numarat aici si odraslele lui Thrin al II-lea: Thorin (Scut-de-Stejar), Frerin si Ds. Thorin era atunci doar un flacaiandru, dupa socoteala gnomilor. Mai tarziu s-a aflat ca au scapat mai multi din Poporul de sub Munte decat s-a crezut la inceput; dar acestia au apucat-o mai cu seama spre Muntii de Fier.) au pornit spre miazazi, intr-o bejenie lunga si fara de adapost. Li s-a alaturat o ceata mica dintre rubedenii si slujitorii cei mai devotati.

Ani mai tarziu, Thrr - batran, sarman si deznadajduit - i-a daruit fiului sau singura nepretuita comoara pe care o mai avea, si anume ultimul dintre cele Sapte Inele, dupa care a plecat insotit de un singur slujitor de incredere, batran si el, pe nume Nr. Despre Inel i-a spus lui Thrin urmatoarele cuvinte la despartire:

- Pentru tine se va putea dovedi temelia unei noi averi, cu toate ca eu unul nu prea cred. Numai ca aurul la aur trage.

- Dar nu te gandesti sa te intorci in Erebor? l-a intrebat Thr in.

- La varsta mea, nu, a raspuns Thrr. Razbunarea pentru ceea ce a facut Smaug o las in seama ta si a fiilor tai. Eu insa m-am saturat de saracie si de batjocura semintiei oamenilor. Pornesc la drum, sa vad ce-oi gasi.

Dar incotro o pornea, nu a spus.

Poate ca varsta si nenorocirile ii tulburasera intrucatva mintile. Si poate si gandurile, ce-l macinau de multa vreme, la splendoarea Moriei de pe vremea stramosilor sai; sau poate ca Inelul il imbrobodea in mrejele sale rele, acum ca stapanul sau se trezise la viata si-l indemna la nemernicii si distrugeri. Si Thrr a pornit din Tara Murga, unde isi gasise adapost, spre miazanoapte, avandu-l alaturi pe Nr, si au trecut Trecatoarea Cornului Rosu si au coborat in Azanulbizar.

Cand a ajuns la Moria, Poarta era deschisa. Nr l-a rugat cu cerul si pamantul sa nu patrunda acolo, dar el nu l-a luat in seama, ci a intrat precum un mostenitor ce se intoarce acasa. N-a mai iesit. Nr l-a asteptat ascuns zile nenumarate. Intr-o buna zi a auzit un strigat puternic si chemarea unui corn, si un trup a fost azvarlit afara, pe trepte in jos. Temandu-se ca ar fi putut sa fie Thrr, Nr s-a apropiat taras, dar dinauntrul portii s-a auzit un glas:

- Vino-ncoa, barbosule! Te vedem, sa stii. Dar azi nu ai de ce te teme. Avem nevoie de tine sa ne fii sol.

Si Nr a iesit din ascunzatoare si a vazut ca, in adevar, trupul era al lui Thrr, capul insa ii fusese retezat si zacea cu fata la pamant. A ingenuncheat langa el si din umbre a rasunat hohotul de ras al unui orc si vocea a vorbit din nou:

- Daca cersetorii nu se opresc la poarta, ci se strecoara inauntru incercand sa fure, asta patesc. Daca vreunul dintre ai vostri isi mai vara barba puturoasa aici, va urma acelasi drum. Du-te de le spune! Dar daca familia lui doreste sa stie cine este acum rege aici, numele este scris pe fata astuia. Eu l-am scris! Eu l-am ucis! Eu sunt stapanul!

Atunci Nr a rasucit capul retezat si a vazut crestat pe sprinceana, cu rune gnomice, ca sa le poata citi si el, numele AZOG. Numele acela a ramas de atunci crestat in inima lui si in inimile tuturor gnomilor. Nr a vrut sa ia capul, dar vocea lui Azog l-a oprit:

- Lasa-l jos! Ia-ti talpasita! Uite-ti plata, cersetor barbos!

Si o legaturica mica s-a lovit de trupul lui. Inauntru erau cateva monezi fara valoare.

Plangand, Nr a luat-o la fuga pe Raul Argintului la vale; s-a uitat insa o data in urma si a vazut ca orcii iesisera pe poarta si hacuiau trupul, aruncand bucatile la corbii negri.

Aceasta a fost povestea cu care s-a intors Nr la Thrin; si dupa ce a plans si si-a smuls barba, a cazut in mutenie. Sapte zile a stat fara sa scoata un cuvant. Apoi s-a ridicat in picioare si a zis:

- Asa ceva nu poate fi indurat!

Asa a inceput Razboiul dintre gnomi si orci, un razboi lung si nimicitor, purtat mai cu seama in strafunduri subpamantene.

Thrin s-a grabit sa trimita soli care sa duca mai departe povestea, spre miazanoapte, si rasarit, si apus; dar au mai trecut trei ani inainte ca gnomii sa-si refaca puterile. Poporul lui Durin si-a strans armiile carora li s-au alaturat ostile numeroase trimise de casele altor seniori; caci o asemenea necinstire ce-o patise mostenitorul celui mai varstnic din semintia lor ii umpluse de manie. Cand totul a fost pregatit, au luat cu asalt si au cucerit pe rand toate fortaretele orcilor pe care le-au gasit intre Gundabad si Raul Vesel. Adversarii n-au avut nici unul mila si au ucis si au faptuit ticalosii atat la lumina zilei cat si in intunericul noptii. Gnomii insa au invins prin puterea lor si datorita armelor lor fara de pereche si a focului maniei lor, incins in timp ce-l cautau pe Azog prin fiece cotlon de sub munte.

In cele din urma, toti orcii care fugisera din calea lor s-au strans in Moria, iar oastea gnomilor ce-i urmarea a ajuns la Azanulbizar. O vale larga, intre culmile muntilor, inconjurand lacul Kheledzaram; pe vremuri tinuse de regatul Khazad-dm. Cand gnomii au vazut pe coasta poarta principala de intrare in vechile lor salasuri, au scos un strigat ce a bubuit in vale precum tunetul. Dar pe povarnisurile de deasupra lor se gaseau raspanditi dusmanii cata frunza si iarba si din cele cateva porti spre galerii s-au revarsat orcii pe care Azog ii tinuse pregatiti ca sa-i arunce in lupta la urma.

La inceput soarta a fost potrivnica gnomilor; caci era o zi intunecoasa de iarna, lipsita de soare, iar orcii nu s-au codit catusi de putin, unde mai pui ca erau in numar mult mai mare decat dusmanii lor si, in plus, ii atacau de sus. Astfel a inceput Batalia de la Azanulbizar (sau Nandurihion, cum se numeste in limba elfa); orcii inca si acum se cutremura infiorati cand isi aduc aminte de ea, iar gnomii plang. Primul atac al avangardei, condus de Thrin, a fost respins cu pierderi mari, Thrin insusi fiind fortat sa se retraga intr-un codru cu arbori mari, care, in acele timpuri, crestea nu departe de Kheledzaram. Acolo a cazut fiul sau Frerin, si Fundin, rubedenia sa, si multi altii, si Thrin si Thorin au fost amandoi raniti (Se spune ca scutul lui Thorin a fost despicat, astfel ca l-a aruncat si apoi si-a retezat cu securea o ramura dintr-un stejar si a tinut-o cu mana stinga drept pavaza in fata loviturilor dusmanilor sai, sau o folosea drept maciuca. Astfel si-a capatat porecla de Scut-de-Stejar). Prin alte parti soarta luptei a inclinat ba intr-o parte ba in alta, cu macel neinchipuit de ambele parti pana cand, in cele din urma, semintia din Muntii de Fier a rasturnat soarta luptei in favoarea ei. Ajungand la urma la locul luptei, si de aceea cu forte proaspete, razboinicii inzauati ai lui Nin, fiul lui Grr, si-au taiat cale printre orci chiar pana in pragul Moriei, iar acolo au strigat, Azog! Azog!, in vreme ce cu ghioagele lor doborau tot ce le statea in cale.

Si in fata Portii s-a oprit Nin si a strigat din toti rarunchii:

- Azog! Daca esti inauntru, iesi afara! Ori poate ca jocul din vale e prea aspru pentru tine?

La aceste vorbe, Azog s-a infatisat in prag, si era un orc urias, cu un cap la fel de urias acoperit cu un coif de fier, dar miscarile ii erau iuti si trupul tare vanjos. Si impreuna cu el au venit multi altii asemenea lui, luptatorii din suita lui, si in vreme ce acestia s-au prins in lupta cu razboinicii lui Nin, el s-a rasucit spre Nin, spunandu-i:

- Ce-i asta? inca un cersetor la poarta mea? Sa te crestez si pe tine, asta vrei?

Si s-a repezit la Nin si au inceput sa se bata. Dar Nin era orbit de furie, obosit de atata lupta, in vreme ce Azog avea forte proaspete si era dezlantuit si viclean ca o fiara. Dintr-o data Nin a izbit cu ultimele lui puteri, dar Azog s-a ferit intr-o parte si l-a lovit pe Nin in picior, incat ghioaga gnomului s-a frant de piatra pe care se aflase orcul, iar Nin s-a clatinat, cazand in fata. Cu o miscare iute ca fulgerul, Azog l-a izbit in gat. Taisul a nimerit in gulerul zalei, dar lovitura fusese atat de puternica, incat Nin s-a pravalit pe jos cu gatul rupt.

Azog a izbucnit in ras si si-a inaltat capul ca sa scoata un strigat de triumf; strigatul insa i-a murit in gatlej. Caci abia acum a vazut ca, in vale, intreaga sa oaste era pusa pe fuga si gnomii casapeau in dreapta si-n stanga, iar cei care izbuteau sa scape de gnomi fugeau spre miazazi tipand ca din gura de sarpe. Si ca si cand asta n-ar fi fost de ajuns, garzile sale zaceau moarte cu toatele. Azog s-a rasucit pe calcaie si a rupt-o la fuga spre poarta.

Dar in urma lui s-a repezit un gnom, pe scari in sus, inarmat cu o secure rosie. Era Din Picior-de-Fier, fiul lui Nin. L-a prins pe Azog chiar in fata portii si acolo l-a ucis, retezandu-i capul. Si a fost aceasta socotita o fapta mareata, caci Din era la acea vreme doar un baietan dupa socoteala gnomilor. Inaintea lui insa avea o viata lunga de trait si multe batalii il asteptau, pana cand, batran, dar neingenuncheat, a cazut in cele din urma in Razboiul Inelului. Se povesteste totusi ca, oricat ar fi fost el de viteaz si de plin de manie, atunci cand a coborat treptele Portii era pamantiu la fata, ca unul cuprins de o mare frica.

Dupa ce batalia a fost in sfarsit castigata, gnomii care mai ramasesera s-au adunat in Azanulbizar. Au luat capul lui Azog si i-au indesat in gura punguta cu monede, dupa care l-au infipt intr-un par. In noaptea aceea insa nu a urmat nici o petrecere si nici cantece nu s-au cantat; caci mortii lor ii indurerau peste masura. Se zice ca nici macar jumatate din ei nu mai izbuteau sa se tina bine pe picioare si nu mai aveau sperante sa se tamaduiasca.

Cu toate acestea, a doua zi dimineata Thrin se afla in fata lor. Un ochi ii era vatamat fara nadejde de tamaduire, iar mersul ii era schiopatat din pricina unei rani la picior; dar vorbele lui acestea au fost:

- E bine! Izbanda a noastra e. Si cu ea, Khazad-dm! Gnomii insa au raspuns:

- Oi fi tu Mostenitorul lui Durin, dar chiar si cu un singur ochi ar trebui sa vezi mai limpede. Am dus acest razboi ca sa ne razbunam, si ne-am razbunat. Dar razbunarea nu e dulce, catusi de putin. Daca asta se numeste izbanda, atunci mainile noastre sunt prea mici sa o tina.

Iar cei care nu erau din neamul lui Durin au zis:

- Khazad-dm nu este caminul strabunilor nostri. Ce sa fie pentru noi altceva decat nadejdea unei comori? Dar acum, daca e sa plecam de-aici fara de rasplata si de banii ce ni se cuvin, cu cat ne inturnam mai iute pe meleagurile noastre, cu atat vom fi mai multumiti.

Atunci Thrin s-a rasucit catre Din, zicandu-i:

- Doar n-or sa ma paraseasca si cei de-un sange cu mine?

- Nu, a raspuns Din. Tu esti Parintele Poporului nostru si noi ne-am dat sangele pentru tine, si ni-l vom da oricand. Dar in Khazad-dm n-om intra. Nici tu nu vei intra in Khazad-dm. Doar eu am privit prin umbra Portii. Dincolo de umbra inca te mai asteapta Blestemul lui Durin. Lumea trebuie sa se schimbe si o alta putere decat a noastra trebuie sa se inalte inainte ca Poporul lui Durin sa patrunda din nou in Moria.

Astfel s-a intamplat ca dupa Azanulbizar gnomii s-au risipit inca o data. Dar mai inainte de asta si-au dezbracat toti mortii, si cu mare cazna au facut-o, ca nu cumva sa se intoarca orcii si sa se aleaga cu un munte de arme si camasi de zale. Se povesteste ca fiecare gnom care a plecat de pe acel camp de lupta era impovarat de greutatea armelor. Apoi au inaltat ruguri multe si au ars toate lesurile celor din neamul lor. Multi copaci au fost doborati in vale, care de atunci a ramas nerodnica, si fumul focului a fost zarit pana hat departe, in Lrien (Pentru gnomi era dureros sa faca ceea ce faceau cu mortii lor, caci nu astfel era datina lor; dar a inalta mormant (mortii si-i puneau in morminte de piatra, nu de pamant) le-ar fi luat multi ani. Astfel ca au ales rugurile, numai sa nu-i lase pe cei de-un neam cu ei prada fiarelor ori pasarilor, ori hulpavilor orci. Insa cei care au cazut la Azanulbizar au fost cinstiti in amintire si pana in ziua de azi orice gnom va spune cu mandrie despre unul sau altul dintre stramosii sai: a fost un gnom ars pe rug, si asta era de ajuns.).

Dupa ce cumplitele locuri s-au prefacut in scrum, aliatii s-au intors fiecare in tara sa de bastina, iar Din Picior-de-Fier a dus ostirile tatalui sau pana in Muntii de Fier. Thrin, oprindu-se langa parul cel inalt, i-a spus lui Thorin Scut-de-Stejar:

- Unii vor gandi ca pentru acest cap s-a platit tare mult! Noi ne-am dat regatul pentru el. Vrei sa te intorci cu mine la nicovala? Sau iti vei cersi painea pe la portile celor trufasi?

- La nicovala, a raspuns Thorin. Ciocanul macar tine puterea bratelor pana vor putea fauri din nou arme mai ascutite.

Astfel ca Thrin si Thorin impreuna cu acei ramasi dintre cei ce ii urmasera (printre care si Balin si Glin) s-au reintors in Tara Murga si curand dupa aceea au plecat si de acolo, si au ratacit in Eriador pana cand, in cele din urma, s-au asezat ca exilati la rasarit de Ered Luin, dincolo de Lune. Din fier faureau cele mai multe lucruri in acele zile, dar, cum-necum, au inceput din nou sa prospere si incetul cu incetul numarul lor a sporit din nou (Aveau putine femei printre ei. Fiica lui Dis Thrin era una dintre ele. Era mama lui Fli si Kli, nascuti in Ered Luin. Thorin nu s-a insurat.). Dar, dupa cum spusese Thrr, Inelul avea nevoie de aur ca sa aduca aur, iar din asemenea metal pretios sau din oricare altul aveau prea putin ori le lipsea cu desavarsire.

Despre acest Inel se poate spune cate ceva aici. Gnomii din Neamul lui Durin il credeau a fi primul faurit dintre cele Sapte; tot ei spun ca a fost dat Regelui din Khazad-dm, Durin al III-lea, de catre insisi fierarii elfi, si nu de catre Sauron, cu toate ca, fara indoiala, puterea lui malefica se afla in Inel, caci daduse si el o mana de ajutor la faurirea tuturor celor sapte. Insa cei care il aveau in seama lor nu-l scoteau la lumina si nu vorbeau despre el, si arareori il dadeau mai departe, decat doar atunci cand li se apropia ceasul de pe urma, incat nimeni nu stia prea bine unde anume se afla. Unii credeau ca ramasese in Khazad-dm, in mormanturile tainice ale regilor, daca nu cumva acestea fusesera descoperite si furate; dar printre rubedeniile Mostenitorului lui Durin staruia credinta (gresita, desigur) ca Thrr il faurise cand se intorsese in mare graba pe acel meleag. Ce anume se alesese din el nimeni nu stia. Nu a fost gasit asupra lui Azog.

Cu toate acestea, se prea poate ca - asa dupa cum cred gnomii acum - Sauron descoperise, cu puterile sale vrajitoresti, la cine anume se afla Inelul acesta, ultimul care mai era liber, iar nenorocirile ce se abatusera in asa o masura neobisnuita asupra mostenitorilor lui Durin se datorau in mare masura ticalosiei sale. Gnomii, de altfel, se dovedisera de nesupus prin mijlocirea Inelelor. Singura putere pe care acestea o aveau asupra lor era aceea de a le starni foamea dupa aur si dupa obiecte pretioase, incat, daca nu le aveau pe acestea, toate celelalte lucruri pareau fara valoare si atunci se lasau cuprinsi de furie si de pofta de razbunare impotriva tuturor celor ce-i lipseau de obiectele poftei lor. Dar, de soiul lor, inca de la inceputul neamului lor fusesera astfel alcatuiti incat sa reziste cu indaratnicie oricarei puteri ce ar fi incercat sa-i domine. Puteau fi ucisi ori infranti, dar nu si preschimbati in umbre cazute in sclavia altei puteri; din aceeasi pricina vietile lor nu au cazut sub vraja nici unui Inel, anume sa fie lungite ori scurtate din aceasta pricina. Cu atat mai mult ii ura Sauron pe stapanii Inelelor si dorea sa-i prade de ele.

Prin urmare, poate ca puterea nefasta a Inelului a fost aceea care a facut ca, dupa cativa ani, Thrin sa fie cuprins de neastampar si de nemultumire. In mintea lui staruia pofta dupa aur. Intr-un tarziu, cand nu a mai putut-o indura, si-a indreptat gandurile spre Erebor si a hotarat sa se intoarca acolo. Lui Thorin nu i-a spus nimic despre ce se ascundea in inima sa; dar de la Balin si Dwalin si de la altii cativa si-a luat ramas-bun si dus a fost.

Prea putine se stiu despre ce s-a intamplat cu el dupa aceea. Din cat se pare, de cum a ajuns dincolo de hotare, impreuna cu cei cativa care l-au insotit, a inceput sa fie vanat de trimisii lui Sauron. Lupii il urmareau, orcii il pandeau, pasari amenintatoare ii umbreau calea, si cu cat inainta spre nord, cu atat i se impotriveau mai multe nenorociri. Intr-o noapte intunecoasa, el si insotitorii sai strabateau tinutul aflat pe malul celalalt al raului Anduin; o ploaie neagra i-a impins sa-si caute adapost sub streasina Codrului Intunecat. A doua zi dimineata, Thrin nu se mai afla in tabara si in zadar l-au strigat insotitorii sai. Timp de multe zile l-au cautat pana cand, intr-un tarziu, pierzand orice speranta, au parasit acel meleag si s-au intors la Thorin. A trecut multa vreme pana s-a aflat ca Thrin fusese prins de viu in acea noapte si dus pe inaltimile muntelui Dol Guldur. Acolo a fost supus la chinuri, i s-a luat Inelul si a fost lasat sa-si dea ultima suflare.

Astfel, Thorin Scut-de-Stejar a devenit Mostenitorul lui Durin, un mostenitor fara de speranta, caci atunci cand a pierit Thrin fara urma, el avea nouazeci si cinci de ani si era un gnom cu greutate printre ai sai si mandru; parea insa multumit sa ramana in Eriador. Muncea din greu, facea negot si strangea avere; iar poporul sau devenea tot mai numeros datorita ratacitorului Neam al lui Durin, din randurile caruia multi, auzind de felul in care traia el acolo in apus, au venit sa i se alature. De-acum aveau sali falnice in munti, camari pline cu de toate si zilele lor nu pareau chiar atat de grele, cu toate ca in cantecele lor pomeneau tot timpul de Muntele Singuratic din departare.

Anii se lungeau. Taciunii din inima lui Thorin au prins din nou sa se incinga cu cat cugeta mai mult la nedreptatile pe care le indurase neamul sau si la razbunarea asupra Dragonului, ce-i fusese harazita lui sa o implineasca. Se gandea la arme si la ostiri si aliante, in vreme ce uriasul sau ciocan rasuna in fierarie; ostirile insa se risipisera, aliantele se rupsesera, iar topoarele celor din neamul sau erau putine la numar; si in vreme ce batea pe nicovala fierul incins, se simtea parjolit de o mare manie fara de speranta.

Dar intr-un tarziu, din pura intamplare, Thorin a ajuns sa-l intalneasca pe Gandalf si asta a schimbat soarta Casei lui Durin si a dus si la alte fapte marete. S-a facut ca, intorcandu-se in apus dintr-o calatorie, Thorin a poposit in Bree (bree- lichid limpede, precum sucul sau apa (vezi Websters Encyclopedic Unabridged Dictionary); in Anexa F - partea a II-a Despre Traducere, omisa din volumul de fata din acelasi motiv din care am omis si Anexa E, autorul mentioneaza sensul deal, de origine celta, n.tr) pentru o noapte. Se indrepta spre Comitat unde nu mai fusese de vreo douazeci de ani. Obosit cum era, se gandise sa se odihneasca acolo o vreme.

Printre multe alte griji ce-l apasau era si soarta primejduita a tinuturilor de la Miazanoapte; caci stia, la acea vreme, ca Sauron punea la cale un razboi si, de cum avea sa se simta destul de puternic, avea de gand sa atace Valceaua Despicata. Dar cei care ar fi putut tine piept oricarei incercari dinspre Rasarit de a recuceri tinutul Angmar si trecatorile nordice din munti nu erau decat gnomii din Muntii de Fier. Iar dincolo de acesti munti se intindea pustiul Dragonului. Dragonul de care Sauron s-ar fi putut folosi pentru a-si implini marsaviile. Si atunci cum putea fi distrus Smaug?

La asta cugeta Gandalf cand Thorin s-a ivit in fata lui si i-a spus:

- Mestere Gandalf, te stiu doar din vedere, dar acum tare m-as bucura sa stau de vorba cu tine. Caci in ultima vreme mult mi-ai mai staruit in minte, de parca mi-era scris sa te caut. Si as fi facut-o daca as fi stiut unde sa te gasesc.

Gandalf l-a privit cu uimire.

- E ciudat ce-mi spui, Thorin Scut-de-Stejar. Caci si eu m-am gandit la tine; si cu toate ca ma indrept spre Comitat, mi-am zis ca acelasi drum duce si la salile tale.

- Sali sa fie, daca asa vrei sa le numesti. Dar nu sunt decat salasuri amarate ale unui neam exilat. Vei fi insa bine venit, daca vrei sa vii. Caci merge vorba ca esti intelept si stii mai multe decat oricare altul care traieste pe aceasta lume; si destule ma apasa despre care tare as vrea sa ma sfatuiesc cu tine.

- Voi veni, raspunse Gandalf, pentru ca am banuiala ca un lucru anume ne apasa pe amandoi in egala masura. Si spunand asta ma gandesc la Dragonul din Erebor, pe care nu cred ca-l va uita vreodata nepotul lui Thrr.

Altundeva este povestit ce s-a intamplat la acea intalnire: despre ciudatul plan pe care l-a pus la cale Gandalf pentru a-l ajuta pe Thorin si cum Thorin si insotitorii sai au pornit din Comitat sa caute Muntele Singuratic, cum cautarea lor s-a incheiat intr-un fel cu totul neasteptat. Aici nu sunt amintite decat acele lucruri care tin de poporul lui Durin.

Dragonul a fost ucis de catre Bard din Esgaroth, dar in Valcea s-a dus o adevarata lupta. Caci orcii s-au napustit asupra Ereborului de cum au prins de veste ca s-au intors gnomii; si in fruntea lor se afla Bolg, fiul acelui Azog pe care-l rapusese Din in tineretea lui. In acea dintai batalie din Valcea, Thorin Scut-de-Stejar a fost ranit de moarte; murind, a fost pus intr-un mormant sub Munte, cu Piatra Straveche asezata pe pieptul sau. Tot acolo au cazut Fli si Kli, fiii surorii sale. Insa Din Picior-de-Fier, varul sau care venise tocmai din Muntii de Fier pentru a-l ajuta si era totodata mostenitorul sau de drept, a devenit mai apoi Regele Din al II-lea, reintemeind astfel Regatul de sub Munte, intocmai cum dorise Gandalf. Din s-a dovedit un rege mare si intelept, iar gnomii au prosperat si au devenit din nou puternici sub carmuirea lui.

Catre sfarsitul verii acelui an (2941), Gandalf a reusit in cele din urma sa-i convinga pe Saruman si pe cei din Sfatul Alb sa atace Dol Guldur; Sauron a fost nevoit sa se retraga si sa se refugieze in Mordor, unde, gandea el, avea sa fie la adapost de toti dusmanii sai. Asa s-a facut ca atunci cand, intr-un tarziu, a izbucnit Razboiul, atacul principal a fost indreptat asupra regiunilor de la miazazi; dar chiar si asa, cu bratul lui drept care se putea intinde atat de mult, Sauron ar fi putut pricinui multe rele la miazanoapte daca Regele Din si Regele Brand nu i-ar fi stat in cale. Despre acestea le-a povestit Gandalf lui Frodo si Gimli, mai tarziu, cand a stat o vreme impreuna in Minas Tirith. Cu putin timp inainte, in Gondor prinsesera a sosi vesti despre fapte ce se petreceau pe meleaguri indepartate.

- Am jelit moartea lui Thorin, povestea Gandalf, si numai ce auzim ca si Din a fost rapus pe cand dadea o noua lupta in Valcea, chiar in vreme ce noi ne bateam dincolo. As fi socotit-o o grea pierdere daca n-ar fi fost mai curand o minune ca, la varsta lui inaintata, inca mai putea manui toporul cu aceeasi putere, dupa cum se povesteste, stand de straja deasupra lesului Regelui Brand in fata Portii Erebor, pana la caderea intunericului.

Lucrurile insa ar fi putut merge inca si mai departe si cu mult mai rau. Cand va ganditi la marea batalie de pe Campiile Pelennor, nu uitati de bataliile din Valcea si de vitejia poporului lui Durin. Ganditi-va la ceea ce ar fi putut sa iasa de aici. Focul dragonilor si sabii salbatice in Eriador, bezna peste Valceaua Despicata. Gondorul ar fi putut ramane fara Regina. Iar noi ne-am fi putut astepta sa ne intoarcem aici dupa izbanda si sa gasim totul facut scrum si pustiit. Dar iata ca nu s-a intamplat nimic din toate acestea - pentru ca l-am intalnit pe Thorin Scut-de-Stejar intr-o seara in prag de primavara, in Bree. O intalnire intamplatoare, cum zicem noi in Pamantul de Mijloc.

Dis era fiica lui Thrin al II-lea. Singura ea din neamul gnomilor este pomenita in istoriile acestea. Gimli spunea ca putine femei se numara in semintia gnomilor, s-ar zice ca nu mai mult de o treime. Arar trec dincolo de hotarele tarii lor, si doar la mare nevoie. Vocea si infatisarea si felul lor de a se imbraca atunci cand pornesc in calatorie seamana intr-atat cu ale barbatilor gnomi, incat ochii si urechile altor neamuri nu le pot deosebi. Pricina pentru care printre cei din semintia oamenilor s-a ajuns sa se creada, prosteste, nu-i vorba, ca n-ar exista femei in neamul gnomilor si ca barbatii lor, pasa-mi-te, s-ar ivi din piatra.

Ci tocmai fiind atat de putine femei, semintia gnomilor se inmulteste incet si se afla in mare primejdie atunci cand n-au salasuri bine aparate. Caci gnomii isi iau o singura soata, iar femeile lor un singur sot o data in viata si sunt rosi de gelozie, ca si in orice alta privinta cand e vorba de ceea ce-i al lor de drept. Numarul barbatilor gnomi care se insoara este mai mic de o treime. Caci nu toate femeile se marita: unele nu-si doresc nici un sot; altele si-l doresc pe acela pe care nu-l pot avea, astfel ca nu-l vor pe nici un altul. Cat despre barbati, si dintre acestia multi nu vor sa se insoare, fiind prea cufundati in indeletnicirile lor mestesugaresti.

Gimli, fiul lui Glin, si-a castigat faima fiind unul dintre cei Noua Peregrini care au pornit la drum impreuna cu Inelul; si a ramas in suita Regelui Elessar cat a durat Razboiul. Era cunoscut drept prietenul elfilor datorita marii iubiri ce s-a nascut intre el si Legolas, fiul Regelui Thranduil, si datorita respectului ce l-a purtat Doamnei Galadriel.

Dupa caderea lui Sauron, Gimli a adus cu sine in sud o parte din neamul gnomilor din Erebor, devenind Seniorul Grotelor Sclipitoare. Impreuna cu semenii sai a facut ispravi mari in Gondor si Rohan. Pentru Minas Tirith au faurit porti din mithril si otel ca sa le inlocuiasca pe acelea sfaramate de Regele-vrajitor. Prietenul sau Legolas a venit si el insotit de elfii din Padurea Verde, asezandu-se in Ithilien, care de atunci s-a preschimbat inca o data in cea mai frumoasa tara dintre toate meleagurile apusene.

Dar cand Regele Elessar s-a savarsit din viata, Legolas si-a putut in sfarsit urma dorinta inimii de a strabate Marea.

Aici urmeaza una dintre ultimele insemnari

din Cartea Rosie

Am auzit povestindu-se cum ca Legolas l-a luat cu sine pe Gimli, fiul lui Glin, data fiind marea lor prietenie, mai mare decat oricare alta vreodata intre un elf si un gnom. Daca acesta este adevarul, atunci cu adevarat este ciudat; ca un gnom sa se arate dornic sa paraseasca Pamantul de Mijloc din iubire, sau ca eldarii sa-l primeasca in mijlocul lor, sau ca Seniorii Apusimii sa ingaduie asa ceva. Se spune totusi ca Gimli a plecat si pentru a vedea, inca o data, frumusetea lui Galadriel; si se prea poate ca ea, avand atata putere printre eldari, sa fie cea careia i se datoreaza ingaduinta pe care a primit-o Gimli. Mai multe nu se pot spune despre aceasta poveste.

ANEXA B

POVESTEA ANILOR

(POVESTEA TINUTURILOR APUSENE)

Primul Ev s-a incheiat cu Marea Batalie in care Ostirea din Valinor a patruns in Thangorodrim, alungandu-l pe Morgoth de la putere. Apoi cei mai multi din neamul Noldor s-au reintors in Vestul indepartat, asezandu-se in Eressa, foarte aproape de Valinor; iar altii multi din neamul Sindar au trecut si ei Marea.

Al Doilea Ev s-a sfarsit cu prima rasturnare de la putere a lui Sauron, slujitorul lui Morgoth, si cu luarea Inelului Suprem.

Al Treilea Ev a ajuns la capat o data cu Razboiul Inelului; dar, din cat se spune, al Patrulea Ev nu a inceput decat dupa plecarea Seniorului Elrond, cand a sosit vremea ca oamenii sa domneasca, iar celelalte popoare vorbitoare de pe Pamantul de Mijloc sa se stinga incetul cu incetul.

In cel de-al Patrulea Ev, evurile dinainte erau adeseori numite Zilele de Odinioara; dar acest nume se potrivea doar zilelor dinaintea rasturnarii lui Morgoth. Istoriile acelor timpuri nu au fost consemnate aici.

Al Doilea Ev

Aceia au fost ani intunecati pentru Oamenii de pe Pamantul de Mijloc, dar si ani de glorie pentru tinutul Nmenor. Despre cele intamplate pe Pamantul de Mijloc marturiile sunt putine si neindestulatoare, iar datele adesea nesigure.

La inceputul acestui ev, mai traiau inca multi elfi nobili, locuind mai cu seama in Lindon, la apus de Ered Luin; dar inainte sa se fi construit Barad-dr, multi din semintia Sindar au purces spre rasarit si unii si-au intemeiat salasuri in paduri indepartate, unde vietuiau mai cu seama elfii padurilor. Unul dintre acestia era Thranduil, rege in partea de miazanoapte a Marii Paduri Verzi. In Lindon, la miazanoapte de Lune, traia Gil-galad, ultimul mostenitor al regilor semintiei Noldor din exil. Era recunoscut drept Marele Rege al elfilor din Apus. Tot in Lindon, dar la miazazi de Lune, a trait o vreme Celeborn, inrudit cu Thingol; soata lui era Galadriel, cea mai minunata dintre femeile elfe. Era sora lui Finrod Felagund, Prietenul Oamenilor, pe vremuri rege in Nargothrond, care si-a dat viata ca sa-l salveze pe Beren, fiul lui Barahr.

Dupa un timp, o parte din neamul noldor s-a stramutat in Eregion, la apus de Muntii Cetosi, nu departe de Poarta Vestica a Moriei. Si au facut astfel pentru ca aflasera ca se descoperise mithril in Moria. Semintia noldorilor era vestita pentru arta mestesugurilor si se arata mai putin neprietenoasa fata de gnomi decat sindarii; dar prietenia ce s-a nascut intre poporul lui Durin si fierarii elfi din Eregion a fost cea mai stransa ce s-a aflat vreodata intre cele doua semintii. Celebrimbor a fost carmuitorul Eregionului si cel mai vestit dintre mestesugarii lor; era urmas al lui Fanor.

Anul

intemeierea Limanurilor Cenusii si a Lindonului.

Eldainii ajung in Nmenor. c.

Multi gnomi ce-si parasesc vechile lor orase din Ered Luin se duc in Moria, inmultind

numarul celor aflati acolo.

Moare Elros Tar-Minyatur.

c.500       Sauron incepe din nou sa dea semne de neliniste in Pamantul de Mijloc.

In Nmenor se naste Silmarin.

Primele corabii ale Nmenoreenilor apar in dreptul coastelor.

Semintia noldorilor intemeiaza tinutul Eregion.

c.1000       Speriat de puterea tot mai mare a Nmenoreenilor, Sauron alege Mordorul drept tinut

din care sa faca o fortareata. Si incepe prin a construi Barad-dr.

Tar-Ancalim devine prima Regina incoronata a Nmenorului.

Sauron incearca sa-i atraga de partea sa pe eldari. Gil-galad refuza sa trateze cu el; dar

fierarii din Eregion se lasa induplecati. Nmenoreenii incep sa construiasca porturi permanente.

c.1500 Sub indrumarea lui Sauron, fierarii elfi devin adevarati maestri in meseria lor. Incep sa faureasca Inelele Puterii.

c.1590 In Eregion sunt faurite cele Trei Inele.

c.1600 Sauron faureste Inelul Suprem in Orodrin. Termina construirea fortaretei Barad-dr. Celebrimbar ghiceste planurile lui Sauron.

Incepe Razboiul dintre elfi si Sauron. Cele Trei Inele sunt ascunse.

Razboinicii lui Sauron navalesc in Eriador. Gil-galad il trimite pe Elrond in Eregion.

Eregion este pustiit. Moare Celebrimbar. Portile Moriei sunt ferecate. Elrond se retrage cu aceia care au mai ramas din semintia noldorilor si se refugiaza in Imladris.

Sauron cotropeste tinutul Eriador.

Tar-Minastir trimite o adevarata flota din Nmenor in Lindon. Sauron este infrant.

Sauron este alungat din Eriador. Tinuturile Apusene cunosc pacea o buna bucata de vreme.

c.1800 Cam de la aceasta data Nmenoreenii incep sa isi intemeieze colonii de-a lungul coastelor. Sauron isi intinde puterea spre rasarit. Umbra se lasa peste Nmenor.

Tar-Atanamir preia sceptrul. Incep rascoalele si discordiile intre Nmenoreeni. In jurul acestui an apar pentru prima oara nazglii, ori Duhurile Inelelor, sclavii celor Noua Inele.

Umbar devine o mare fortareata in Nmenor.

Este construit Pelargir. Devine portul principal al Nmenoreenilor Devotati.

Ar-Adnakhr preia sceptrul.

Cainta lui Tar-Palantir. Razboi civil in Nmenor.

Ar-Pharazn porneste pe mare si ajunge in Umbar.

Sauron este luat prizonier in Nmenor;

3262-3310 Sauron il atrage in mrejele sale pe Rege si ii amageste pe nmenoreeni.

Ar-Pharazn incepe sa formeze Marea Ostire.

Ar-Pharazn ataca Valinor. Nmenor se preda. Elendil si fiii sai reusesc sa scape.

Intemeierea Regatelor in Exil: Arnor si Gondor. Despartirea Pietrelor. Sauron se intoarce in Mordor.

Sauron ataca Gondorul, cucereste Minas Ithil si incendiaza Copacul Alb. Isildur scapa luand calea Raului Anduin si se refugiaza la Elendil, in nord. Anrion apara Minas Anor si Osgiliath.

Ia nastere Ultima Alianta intre elfi si oameni.

Gil-galad si Elendil pornesc spre rasarit, spre Imladris.

Ostirea Aliantei traverseaza Muntii Cetosi. Batalia de la Dagorlad si infrangerea lui Sauron. Incepe asediul asupra fortaretei Barad-dr.

Uciderea lui Anrion.

Sauron este rasturnat de la putere de catre Elendil si Gil-galad, care pier amandoi. Isildur ia Inelul Suprem. Sauron dispare si Duhurile Inelelor coboara in lumea umbrelor. Astfel se sfarseste al Doilea Ev.

Al Treilea Ev

Acestia au fost anii in care s-a stins semintia eldarilor. Multa vreme au trait in pace, stapani pe cele Trei Inele, in vreme ce Sauron dormea, iar Inelul Suprem a fost dat pierdut; dar n-au incercat sa schimbe ceva din felul lor de a trai, hranindu-se din amintirea trecutului. Gnomii s-au ascuns in tainite adanci, pazindu-si semintia; dar cand raul a prins din nou sa dea semne de viata si dragonii au scos inca o data capul la lumina, rand pe rand stravechile lor comori au fost pradaluite, astfel ca ei au ajuns un neam ratacitor. Moria a ramas multa vreme ferita de primejdii, dar locuitorii ei s-au imputinat tot mai mult la numar, pana cand multe din intinsele ei sali locuite au ramas in intuneric si pustii. Intelepciunea si anii fara sfarsit ai nmenoreenilor s-au imputinat si ei pe masura ce nmenoreenii se amestecau cu oamenii de rand.

Si au trecut vreo mie de ani, prima umbra se lasase de-acum peste Marea Padure Verde, cand istarii, sau vrajitorii, si-au facut aparitia pe Pamantul de Mijloc. Mai tarziu avea sa se spuna ca venisera din Apusul indepartat, fiind soli trimisi sa infrunte puterea lui Sauron si sa-i uneasca pe toti aceia care aveau dorinta sa i se opuna; dar nu le era ingaduit sa impotriveasca puterii lui o alta putere, sau sa caute sa-i stapaneasca pe elfi ori oameni prin forta ori teama.

Prin urmare, au venit luand infatisare omeneasca, cu toate ca nu apareau niciodata ca tineri, iar de imbatranit imbatraneau nespus de incet si mintea si mana lor aveau puteri nebanuit de multe. Numele lor adevarate le marturiseau putinora, folosind in schimb numele ce li se dadeau de catre altii. Cei mai mari in rang printre acestia (se spune ca erau cinci cu totul) primisera de la eldari numele de Curunr, Omul Priceput, si Mithrandir, Pelerinul cel Sur, dar oamenii de la miazanoapte le spuneau Saruman si Gandalf. Curunr a calatorit adesea in tinuturile de la Soare-Rasare, asezandu-se in cele din urma in Isengard. Mithrandir, in schimb, era mai apropiat de semintia eldarilor, prin urmare strabatea mai mult partile apusene, dar niciodata n-a avut un loc al sau, unde sa se aseze.

Pe tot parcursul acestui al Treilea Ev, numai cei care au avut in stapanirea lor cele Trei Inele au stiut cine anume le pazea. Intr-un tarziu s-a aflat totusi ca, la inceput, au fost in grija celor mai insemnati dintre eldari, trei la numar, Gil-galad, Galadriel si Crdan. Inelul lui Gil-galad i-a fost dat de catre acesta in pastrare lui Elrond; Crdan, in schimb, l-a dat pe al sau lui Mithrandir. Caci Crdan vedea mult mai departe si mai in adanc decat oricare altul de pe Pamantul de Mijloc, drept care l-a primit cu bratele deschise pe Mithrandir la Limanurile Cenusii, stiind de unde venea si unde anume avea sa se intoarca.

- Ia acest inel, Carturare, i-a spus el, caci grele vor fi stradaniile tale; inelul te va ajuta in greaua incercare pe care ai luat-o pe umerii tai. Acesta este Inelul Focului si cu el vei putea sa reaprinzi inimile in lumea aceasta care se raceste tot mai mult. Cat despre mine, inima mea a fost daruita Marii si pe tarmurile ei cenusii voi trai pana cand si ultima corabie isi va fi inaltat panzele. Te voi astepta.

Anul

Isildur sadeste in Minas Anor un puiet al Copacului Alb. Regatul de la Miazazi il da lui Meneldil. Prapadul de la Campiile Stanjeneilor; Isildur si cei trei fii mai mari ai sai sunt rapusi.

Ohtar aduce in Imladris bucatile frante ale sabiei Narsil.

Valandil devine Rege in Amor.

Elrond se insoara cu fiica lui Celeborn.

Nasterea lui Elladan si a lui Elrohir, fiii lui Elrond.

Nasterea lui Arwen Undmiel.

Regele Ostoher rezideste Minas Anor.

Prima invazie a rasaritenilor.

Rmendacil I ii invinge pe rasariteni.

Rmendacil este ucis in batalie.

Falastur intemeiaza dinastia Regilor Corabiilor.

Moartea lui Erendur si impartirea regatului Arnor.

Regele Ernil I cucereste cetatea Umbar care devine fortareata Gondorului.

Ernil piere pe mare.

Regele Ciryandil ucis in asediul fortaretei Umbar.

Hyarmendacil cucereste cetatea Harad. Gondorul ajunge in culmea puterii sale. Cam tot acum o umbra se lasa peste Padurea Verde si oamenii ii dau numele de Codrul Intunecat. Pentru prima oara marturiile scrise pomenesc de semintia periannathilor, o data cu venirea in Eriador a celor din neamul Harfoot.

c.1100 inteleptii (istarii si mai-marele eldarilor) descopera ca o putere malefica a preschimbat Dol Guldur intr-o fortareata. Se banuieste ca puterea aceasta n-ar fi altceva decat un nazgl - un duh al inelelor.

Incepe domnia regelui Atamatar Alcarin.

c.1150 Neamul Fallohide patrunde in Eriador si este urmat la scurta vreme de cei din neamul Stoor, care vin peste Trecatoarea Cornului Rosu si ajung in Unghiul sau in Tara Murga.

c.1300 Incep din nou sa se inmulteasca creaturile ticaloase. Orcii devin tot mai numerosi in Muntii Cetosi si ii ataca pe gnomi. Reapar nazglii. Capetenia lor vine din Angmar in tinuturile de la miazanoapte. Semintia periannathilor migreaza spre apus; multi se aseaza in Bree.

Regele Argeleb I este ucis in batalia cu Rhudaur. Cam la aceasta data neamul Stoor paraseste Unghiul si unii dintre ei se reintorc in Tara Pustietatii.

Regele-vrajitor din Angmar invadeaza tinutul Arnor. Regele Arveleg este rapus. Fornost si Tyrn Gorthand sunt pazite de invazie. Turnul Amon Sl este distrus.

Moare Regele Valacar din Gondor si incepe razboiul civil dintre Rubedenii.

Osgiliath este incendiat si astfel se pierde palantrul. Eldacar fuge in Rhovanion; fiul sau Ornendil este ucis.

Eldacar se intoarce si-l alunga pe uzurpatorul Castamir. Batalia de la Raspantiile Erui. Pelargir este asediat.

Rebelii scapa si cuceresc Umbarul.

Regele Aldamir este rapus in razboiul cu Haradul si corsarii din Umbar.

Hyarmendacil al II-lea ii infrange pe oamenii din Harad.

Multi periannathi migreaza din Bree. Angeleb al II-lea le da pamant dincolo de Baranduin.

c.1630 Li se alatura cei din neamul Stoor care vin dinspre Tara Murga.

Corsarii pradaluiesc Pelargirul si-l ucid pe Regele Minardil.

Marea Molima pustieste Gondorul. Moare Regele Telemnar, impreuna cu copiii sai. Copacul Alb moare in Minas Anor. Molima se intinde la miazanoapte si la apus si multe meleaguri din Eriador raman pustii. Periannathii supravietuiesc de partea cealalta a raului Baranduin, insa cu pierderi mari.

Regele Tarondor stramuta Casa Regala in Minas Anor, unde planteaza un puiet al Copacului Alb. Osgiliath incepe sa cada in ruina. Mordor ramane nestrajuit.

Regele Telumehtar Umbardacil recucereste Cetatea Umbar si-i alunga pe corsari.

Incepe atacul Carutasilor asupra Gondorului.

Gondor pierde meleagurile rasaritene, iar Narmacil al II-lea cade in batalie.

Regele Calimehtar ii invinge pe Carutasi in Dagorlad.

Calimehtar inalta Turnul Alb in Minas Anor.

Tinuturile Gondor si Arnor reiau legaturile si formeaza o alianta. Arvedui se insoara cu Friel, fiica lui Ondoher din Gondor.

Ondoher cade in batalie. Ernil infrange dusmanul in Ithilienul de Miazazi. Apoi castiga Batalia Taberei si-i alunga pe Carutasi in Smarcurile Mortilor. Arvedui cere coroana Gondorului.

Ernil al II-lea primeste coroana.

Caderea Regatului de la Miazanoapte. Regele-vrajitor cotropeste Arthedain si pune stapanire pe Fornost.

Arvedui se ineaca in Golful Forochel. Palantrii din Annminas si Amon Sl dispar. Ermer aduce o flota in Lindon. Regele-vrajitor este invins in Batalia din Fornost si este urmarit pana la Parloagele Etten. Dispare din tinutul de miazanoapte.

Aranarth isi ia titlul de Capetenie a dnedainilor. Tot ce a ramas mostenire de la Arnor ii este dat spre pastrare lui Elrond.

Frungor ii conduce pe othodizi pe meleagurile de la miazanoapte.

Bucca din Mlastina devine primul Thain al Comitatului.

Regele-vrajitor vine in Mordor unde strange duhurile inelelor - nazglii. In Moria apare un balrog si-l ucide pe Durin al VI-lea.

Nin I este rapus. Gnomii fug din Moria. Multi dintre elfii padurilor din Lrien fug spre miazazi. Amroth si Minrodel sunt dati disparuti.

Thrin I vine in Erebor si gaseste un regat al gnomilor sub Munte.

Nazglii trec hotarele Mordorului si asediaza Minas Ithil.

Minas Ithil cade in mainile dusmanului. Va fi cunoscut apoi drept Minas Morgul. Este capturat palantrul.

Ernur devine Rege in Gondor. Regele-vrajitor ii arunca manusa razboiului.

Regele-vrajitor il provoaca din nou. Ernur pleaca spre Minas Morgul si nu se mai stie nimic despre el. Mardil devine primul Maresal Carmuitor.

Dol Guldur devine tot mai puternic. Inteleptii se tem ca Sauron incepe din nou sa se intrupeze.

Gandalf se duce in Dol Guldur. Sauron se retrage si se ascunde in Rasarit. Incepe Pacea Strajuitoare. Nazglii raman cuminti in Minas Morgul.

Thorin I paraseste tinutul Erebor, indreptandu-se spre miazanoapte, spre Muntii de Cenusa, unde se strang acum toti cei care au mai ramas din Neamul lui Durin.

Isumbras I devine al treisprezecelea Thain, primul din dinastia Took. Neamul Oldbuck ocupa Tara Iedului.

Pacea Strajuitoare ia sfarsit. Sauron se intoarce cu puteri sporite in Dol Guldur.

Ia nastere Sfatul Alb. Tot acum Dagol din neamul Stoor gaseste Inelul Suprem si este ucis de Smagol.

Candva in preajma acestei date Smagol-Gollum se ascunde in Muntii Cetosi.

Un nou atac asupra Gondorului. Osgiliath cade in ruina si podul sau de piatra este frant.

c.2480 Orcii incep sa-si faca fortarete tainice in Muntii Cetosi pentru a impiedica orice trecere spre Eriador. Sauron incepe sa populeze Moria cu propriile sale creaturi.

In drum spre Lrien, Celebran este atacat pe neasteptate in Trecatoarea Cornului Rosu si ranit cu o arma otravita.

Celebran pleaca pe Mare. Orcii si rasaritenii navalesc in Calenardhon. Eorl cel Tanar castiga batalia pe Campia Celebrant. Rohirrimii se aseaza in Calenardhon.

Eorl cade in batalie pe Platoul Golas.

Brego, fiul lui Eorl, termina de construit Lacasul Auriu.

Baldor, fiul lui Brego, patrunde pe Poarta Oprita si dispare. Tot acum dragonii isi fac din nou aparitia in tinuturile indepartate de la miazanoapte si incep sa-i hartuiasca pe gnomi.

Din I este ucis de catre un dragon.

Thr se reintoarce in Erebor. Grr, fratele sau, pleaca in Muntii de Fier.

c.2670       Tobold planteaza iarba pipei in Meleagul de la Rasarit.

Isengrin al II-lea devine al zecelea Thain si incepe sa sape Marile Tuneluri.

Ecthelion I reconstruieste Turnul Alb din Minas Tirith.

Orcii navalesc din nou in Eriador.

Bandobras Took invinge o sleahta de orci in Meleagul de la Miazanoapte.

Rohan este atacat de la apus si de la rasarit si este cotropit. Gondorul este atacat de corabiile corsarilor. Helm din Rohan se refugiaza in Vagauna lui Helm. Wulf cucereste Edoras 2758-9: urmeaza Iarna cea Lunga. Mari suferinte si multi morti in Eriador si Rohan. Gandalf vine in ajutorul poporului din Comitat.

Moartea lui Helm. Fralf il alunga pe Wulf si intemeiaza a doua dinastie a Regilor din Obste. Saruman isi face salasul in Isengard.

Smaug Dragonul pogoara peste Erebor. Valceaua este nimicita. Thrr scapa impreuna cu Thrin II si Thorin II.

Thrr este rapus de un orc in Moria. Gnomii se aduna pentru a porni un razboi de razbunare. Se naste Gerontiul, cunoscut apoi sub numele de Batranul Took.

Incepe Razboiul intre gnomi si orci.

Batalia de la Nauduhirion, in dreptul Portii Rasaritene a Moriei. Din Picior-de-Fier se intoarce in Muntii de Fier. Thrin al II-lea si fiul sau Thorin pornesc in pribegie spre apus. Se aseaza la miazazi de Ered Luin, dincolo de Comitat (2802).

2800-2864 Orcii de la Miazanoapte hartuiesc Rohanul. Regele Walda este ucis de ei (2861).

Thrin al II-lea porneste la drum pentru a revedea tinutul Erebor, dar este urmarit de slujitorii Iui Sauron.

Thrin gnomul este intemnitat in Dol Guldur; ii este luat ultimul dintre cele Sapte Inele.

Gandalf se reintoarce in Dol Guldur si descopera ca intr-adevar stapanul tinutului este Sauron, care strange toate inelele si cauta sa afle vesti despre Inelul Suprem si despre Mostenitorul lui Isildur. Il gaseste pe Thrin si primeste cheia Ereborului. Thrin moare in Dol Guldur.

Se intruneste Sfatul Alb. Gandalf cere sa fie atacat Dol Guldur. Saruman i se opune. (Mai tarziu a devenit limpede ca de pe atunci incepuse Saruman sa doreasca Inelul Suprem pentru sine si tragea nadejde ca acesta se va dezvalui singur, cautandu-si stapanul, daca Sauron avea sa fie lasat in pace o vreme.) Saruman incepe cautarile in apropiere de Campiile Vesele.

Moare Belecthor al II-lea din Gondor. Moare Copacul Alb si nu se mai gaseste nici un puiet. Copacul Mort este lasat in picioare.

Starniti de solii lui Sauron, haradrimii traverseaza raul Pros si ataca Gondorul. Fiii lui Folcwine din Rohan sunt rapusi in timp ce lupta pentru apararea tinutului Gondor.

Se naste Bilbo in Comitat.

Cei mai multi dintre locuitorii supravietuitori din Ithilien parasesc tinutul din pricina atacurilor uruksilor din Mordor. Este construit refugiul tainic Henneth Ann.

Se naste Gilraen, mama lui Aragorn al II-lea.

Iarna Crunta. Baranduin si alte rauri ingheata. Lupii Albi navalesc in Eriador dinspre miazanoapte.

Mari revarsari de ape inunda si prapadesc Enedwaith si Min-hiriath. Tharbad este distrus si parasit.

Moare Batranul Took.

Arathorn, fiul lui Arador din neamul dnedainilor, se insoara cu Gilraen.

Arador este rapus de catre capcauni. In Minas Tirith se naste Denethor al II-lea, fiul lui Ecthelion al II-lea.

Pe 1 martie se naste Aragorn, fiul lui Arathorn al II-lea.

Este ucis Arathorn al II-lea. Gilraen il duce pe Aragorn in Imladris: Elrond il primeste drept fiu adoptiv si-i da numele de Estel (Speranta); este tainuita originea lui.

Saruman descopera ca slujitorii lui Sauron cauta in apele raului Anduin in apropiere de Campiile Stanjeneilor, ceea ce inseamna ca Sauron a aflat de sfarsitul lui Isildur. Il nelinisteste acest fapt, dar nu dezvaluie nimic Sfatului.

Thorin Scut-de-Stejar si Gandalf ii fac o vizita lui Bilbo in Comitat. Bilbo se intalneste cu Smagol-Gollum si gaseste Inelul. Sfatul Alb se intruneste; Saruman accepta ca Dol Guldur sa fie atacat pentru ca acum doreste sa-l impiedice pe Sauron sa mai caute in apele Raului. Sauron, care stie ce era de facut, paraseste Dol Guldur. Batalia celor Cinci Armate in Valcea. Moare Thorin al II-lea. Bard din Esgaroth il ucide pe Smaug. Din din Muntii de Fier devine Rege sub munte (Din al II-lea).

Bilbo se reintoarce in Comitat aducand cu sine Inelul. Sauron se intoarce in taina in Mordor.

Bard reconstruieste Valceaua si devine Rege. Gollum paraseste Muntii si incepe cautarea hotului Inelului.

Se naste Thoden, fiul lui Thengel, Regele Rohanului.

Gandalf si Balin il viziteaza pe Bilbo in Comitat.

Se naste Finduilas, fiica lui Adrahil din Dol Amroth.

Sauron se proclama singur si pe fata carmuitor si incepe sa stranga oaste in Mordor. Se apuca sa recladeasca fortareata Barad-dr. Gollum porneste spre Mordor. Sauron trimite trei nazgli sa puna din nou stapanire pe Dol Guldur. Elrond ii destainuie lui Estel adevaratul sau nume si obarsia lui si ii incredinteaza franturile sabiei Narsil. Abia intoarsa din Lrien, Arwen il intalneste pe Aragorn in padurea din Imladris. Aragorn porneste in pribegie in Pustietate.

Ultima intalnire a Sfatului Alb. Cumpanesc la soarta Inelului. Saruman le spune cum ca ar fi aflat ca Inelul Suprem a fost luat de apele Raului Anduin pana in Mare. Saruman se retrage in Isengard, considerandu-se din clipa aceea stapan asupra lui, si il fortifica. Gelos pe Gandalf si temandu-se de el, trimite iscoade sa-i urmareasca fiece miscare; astfel observa interesul vrajitorului pentru Comitat. Curand incepe sa-si tina oameni de incredere in Bree si in Meleagul de la Miazazi.

Muntele Osandei, de la Capatul Lumii, izbucneste din nou in flacari. Ultimii locuitori ai tinutului Ithilien isi gasesc scaparea peste Anduin.

Aragorn il cunoaste pe Gandalf; incepe prietenia lor.

2957-80 Aragorn intreprinde marile sale calatorii si infaptuieste marile sale vitejii. Fara a se da in vileag, ii ajuta atat pe Thengel din Rohan, cat si pe Ecthelion al II-lea al Gondorului.

Se naste Frodo.

Denethor se insoara cu Finduilas din Dol Amroth.

Bain, fiul lui Bard, ajunge Rege in Valcea.

Se naste Boromir, fiul lui Denethor al III-lea.

Aragorn trece hotarele tinutului Lrien, unde se intalneste pentru a doua oara cu Arwen Undmiel. Aragorn ii daruieste inelul lui Barahir si pe Colina Cerin Amroth se juruiesc unul altuia. La aceasta vreme, Gollum ajunge la hotarele Mordorului, unde o cunoaste pe Shelob. Thoden devine Rege al tinutului Rohan.

Se naste Faramir, fiul lui Denethor. Se naste Sam cel Intelept.

Moare Ecthelion al II-lea. Denethor al II-lea devine Majordom al Gondorului.

Finduilas moare inainte de vreme.

Balin paraseste Ereborul si patrunde in Moria.

In Rohan se naste omer, fiul lui omund.

Balin piere si colonia gnomilor este nimicita.

Se naste owyn, sora lui omer.

c.3000 Umbra Mordorului se lungeste. Saruman cuteaza sa foloseasca palantrul din Orthanc, dar este prins in mreje de Sauron care are Piatra Ithil. Tradeaza Sfatul. Afla de la iscoadele lui ca tinutul Comitatului este pazit indeaproape de Pribegi.

Petrecerea de despartire organizata de Bilbo. Gandalf banuieste ca inelul lui Bilbo este Inelul Suprem: paza in jurul Comitatului se intareste. Gandalf cauta sa afle vesti despre Gollum si cere ajutorul lui Aragorn.

Bilbo devine oaspetele lui Elrond si se stabileste in Valceaua Despicata.

Gandalf ii face o vizita lui Frodo in Comitat si isi va repeta vizitele si in urmatorii patru ani.

Brand, fiul lui Bain, devine Rege in Valcea. Moare Gilraen.

In toamna acestui an, Gandalf ii face ultima sa vizita lui Frodo.

In urmatorii opt ani, la rastimpuri, Gandalf si Aragorn pornesc din nou pe urmele lui Gollum, cautandu-l in vaile Anduinului, in Codrul Intunecat si in Rhovanion, pana la hotarele Mordorului. La un moment dat, de-a lungul acestor ani, Gollum insusi s-a aventurat in Mordor, unde a fost capturat de Sauron. Elrond trimite sa fie adusa Arwen, iar ea se intoarce in Imladris; Muntii si toate meleagurile de la rasarit devin tot mai primejdioase.

Gollum este eliberat din Mordor. Este luat de Aragorn in Smarcurile Mortilor si adus in Thranduil, in Codrul Intunecat. Gandalf viziteaza Minas Tirith si citeste izvodul lui Isildur.

ANII GLORIOSI

Aprilie

Gandalf ajunge in Hobbiton.

Iunie

Sauron ataca Osgiliathul. Cam la acea vreme este atacat Thranduil si Gollum scapa.

Gandalf se intalneste cu Radagast.

Iulie

Boromir porneste la drum din Minas Tirith.

Gandalf este facut prizonier in Orthanc.

August

Se pierde orice urma a lui Gollum. Din cate se pare, cam la aceasta vreme, fiind vanat deopotriva de elfi si de slujitorii lui Sauron, s-a refugiat in galeriile Moriei; dar cand, in cele din urma, a descoperit drumul spre Poarta de Apus, nu a mai putut sa iasa.

Septembrie

Gandalf scapa din Orthanc la primele ore ale diminetii. Calaretii Negri trec Vadurile Isenului.

Gandalf ajunge la portile Edorasului ca cersetor si nu ii este ingaduit sa intre.

Gandalf primeste ingaduinta sa patrunda in Edoras. Thoden ii porunceste sa plece: Ia orice cal poftesti, numai sa dispari de aici chiar maine, inainte sa se intunece!

Gandalf alege pe Iute ca Gandul, dar calul nu-l lasa sa se apropie. Se ia dupa Iute ca Gandul pana departe, pe intinsul campiei.

Calaretii Negri ajung in amurg la Vadul Sarn; ii alunga pe Pribegii strajeri. Gandalf prinde pe Iute ca Gandul.

Patru Calareti intra in Comitat inainte de zori. Ceilalti ii urmaresc pe Pribegi catre rasarit, apoi se intorc sa vegheze asupra Drumului Verde. Un Calaret Negru soseste in Hobbiton la caderea noptii. Frodo paraseste Fundatura. Dupa ce l-a imblanzit pe Iute ca Gandul, Gandalf paraseste tinutul Rohan.

Gandalf traverseaza Isenul.

Padurea Batrana. Frodo ajunge la Bombadil.

Gandalf traverseaza Torentul Cenusiu. A doua noapte la Bombadil.

Hobbitii sunt capturati de un Duh al Gorganelor. Gandalf ajunge la Vadul Sarn.

Frodo ajunge seara tarziu in Bree. Gandalf viziteaza pe Unchias.

Scobitura Raului si Hanul din Bree sunt atacate la primele ceasuri ale zilei. Frodo pleaca din Bree. Gandalf ajunge in Scobitura Raului, apoi noaptea in Bree.

Octombrie

Gandalf pleaca din Bree.

In timpul noptii este atacat pe Tancul Vremii.

Tabara de la poalele Tancului este atacata in timpul noptii. Frodo este ranit.

Glorfindel paraseste Valceaua Despicata.

Ii alunga pe Calareti de pe Podul Mitheithel.

Frodo traverseaza Podul.

Glorfindel il gaseste pe Frodo la lasatul serii. Gandalf ajunge in Valceaua Despicata.

Fuga peste Vadul Ursilor.

Frodo isi vine in simtiri intremat. Boromir ajunge in Valceaua Despicata in timpul noptii.

Decembrie

Insotitorii Inelului parasesc Valceaua Despicata in amurg.

Ianuarie

Insotitorii ajung in Hollin.

Zapada pe Caradhras.

Atacul Lupilor la orele dintai ale diminetii. Insotitorii ajung la Poarta de Apus a Moriei la caderea noptii. Gollum se ia pe urmele Purtatorului Inelului.

Noapte petrecuta in Sala Douazeci si Unu.

Podul Khazad-dm, prabusirea lui Gandalf. Insotitorii ajung la Nimrodel tarziu in noapte.

Gandalf il urmareste pe Balrog pana pe piscul Zirak-zigil.

Il azvarle pe Balrog de pe inaltimi si moare. Trupul lui ramane pe pisc.

Februarie

Oglinda lui Galadriel. Gandalf revine la viata si ramane intr-o stare de transa.

Despartirea de Lrien. Ascuns pe malul apusean, Gollum urmareste plecarea. Gwaihir il duce pe Gandalf in Lrien.

Barcile sunt atacate in timpul noptii in apropiere de Sarn Gebir.

Insotitorii Inelului trec de Argonath si fac tabara la Parth Galen. Prima Batalie la Vadurile Isen; Thodred, fiul lui Thoden, este ucis.

Destramarea Fratiei. Moartea lui Boromir; chemarea cornului sau este auzita in Minas Tirith. Meriadoc si Peregrin sunt capturati. Frodo si Sam cel intelept patrund in Emyn Muil de la rasarit. Seara Aragorn porneste in cautarea orcilor. omer prinde de veste despre coborarea hoardei de orci din Emyn Muil.

Aragorn ajunge pe stanca apuseana la rasaritul soarelui. In ciuda poruncilor lui Thoden, omer porneste din Meleagul de la Rasarit in miez de noapte in urmarirea orcilor.

omer ii prinde din urma pe orci chiar inainte de a ajunge la poala Padurii Fangorn.

Meriadoc si Pippin reusesc sa fuga si fac cunostinta cu Arborebarbos. Rohirrimii ataca la rasaritul soarelui si-i nimicesc pe orci. Frodo coboara din Emyn Muil si il intalneste pe Gollum. Faramir zareste barca funerara a lui Boromir.

Incepe Divanul Entilor. Intors in Edoras, omer il intalneste pe Aragorn.

Martie

La rasaritul soarelui Frodo incepe traversarea Smarcurilor Mortilor. Divanul Entilor continua. Aragorn se intalneste cu Gandalf cel Alb. Pornesc spre Edoras. Faramir paraseste Minas Tirith pentru a indeplini o misie in Ithilien.

Frodo ajunge la capatul Smarcurilor. Gandalf ajunge in Edoras si-l tamaduieste pe Thoden. Rohirrimii pornesc calare spre apus, impotriva lui Saruman. A doua Batalie la Vadurile Isenului. Erkenbrand este infrant. La ceasurile dupa-amiezei ia sfarsit Divanul Entilor. Entii pornesc marsul asupra Isengardului, unde sosesc in timpul noptii.

Thoden se retrage in Vagauna lui Helm. Incepe Batalia de la Cetatea Cornului. Entii desavarsesc distrugerea Isengardului.

Thoden si Gandalf pornesc din Vagauna lui Helm spre Isengard. Frodo ajunge la gorganele de zgura de la marginea Pamantului Paraginit Morannon.

Thoden ajunge in Isengard la pranz. Tratative cu Saruman in Orthanc. Un nazgl inaripat trece pe deasupra taberei din Dol Baran. Gandalf porneste insotit de Peregrin spre Minas Tirith. Frodo se ascunde cand se apropie de Morannon si porneste din nou la caderea noptii.

Aragorn prins din urma de dnedaini la primele ceasuri ale diminetii. Thoden porneste din Cetatea Cornului spre Valea Calvarului. Aragorn porneste mai tarziu.

Frodo este dus de Faramir la Henneth Annun. Aragorn soseste in Valea Calvarului in miez de noapte.

Aragorn porneste pe Caile Mortilor la spartul zorilor; la miezul noptii ajunge la Erech. Frodo paraseste Henneth Annun.

Gandalf ajunge la Minas Tirith. Faramir pleaca din Henneth Annun. Aragorn porneste din Erech si ajunge pe drumul spre Morgul. Thoden vine in Valea Calvarului. Bezna prinde sa se reverse din Mordor.

Ziua fara zori. Marea Adunare din Rohan: rohirrimii vin calare din Valea Calvarului. Faramir este salvat de Gandalf in fata portilor Citadelei. Aragorn traverseaza valea Ringl. O oaste din Morannon cucereste Cair Andros si patrunde in Anrien. Frodo trece de Rascruce si vede oastea din Morgul pornind la batalie.

Gollum o viziteaza pe Shelob, dar, vazandu-l pe Frodo dormind, aproape ca se caieste. Denethor il trimite pe Faramir in Osgiliath. Aragorn ajunge in Linhir si trece dincolo, in Lebennin. Partea de rasarit a Rohanului este invadata dinspre miazanoapte. Lrien este atacat pentru prima data.

Gollum il duce pe Frodo in barlogul lui Shelob. Faramir se retrage spre Fortaretele Zagazului. Thoden aseaza tabara sub peretele Minrimmon. Aragorn impinge dusmanul spre Pelargir. Entii ii inving pe invadatorii Rohanului.

Frodo este luat captiv de orcii din Cirith Ungol. Cetatea Pelennor este cucerita. Faramir este ranit. Aragorn ajunge in Pelargir si captureaza flota. Thoden in Padurea Dradan.

Sam cel intelept il gaseste pe Frodo in Turn. Minas Tirith este asediat. Rohirrimii, in frunte cu Salbaticii, ajung in Padurea Sura.

La orele dintai ale zilei, Regele-vrajitor strapunge Portile Orasului. Denethor isi da foc pe un rug. Cornii rohirrimilor sunt auziti la intaiul strigat al cocosului. Batalia de la Pelennor. Thoden este rapus. Aragorn inalta flamura lui Arwen. Frodo si Sam cel intelept scapa si isi incep calatoria spre miazanoapte, prin valea Morgai. Batalia de sub arborii Codrului Intunecat; Thranduil respinge ostile din Dol Guldur. Al doilea atac asupra tinutului Lrien.

Sfatul capeteniilor. Din valea Morgai, Frodo priveste dincolo de tabara, spre Muntele Osandei.

Batalia din Valcea. Regele Brand si Regele Din Picior-de-Fier cad in lupta. Multi gnomi si oameni se refugiaza in Erebor unde sunt asediati. Shagrat duce in Barad-dr mantia lui Frodo, camasa lui de zale si sabia.

Oastea de la Miazanoapte porneste in mars din Minas Tirith. Frodo ajunge in apropiere de Gura Isenului; este prins din urma de orci pe drumul dinspre Durthang spre Udn.

Oastea ajunge la valea Morgul. Frodo si Sam cel intelept scapa si isi incep calatoria de-a lungul drumului ce duce la Barad-dr.

Amurgul cel cumplit. Frodo si Sam cel Intelept parasesc drumul si o iau spre miazazi, spre Muntele Osandei. Al treilea asalt asupra tinutului Lrien.

Oastea iese din Ithilien. Aragorn ii trimite acasa pe cei slabi de inima. Frodo si Sam cel Intelept isi arunca armele si vesmintele.

Frodo si Sam cel Intelept fac ultima calatorie pana la poalele Muntelui Osandei. Armata aseaza tabara in Pamantul Paraginit Morannon.

Oastea este impresurata pe Dealurile de Zgura. Frodo si Sam cel intelept ajung la Sammoth Maur. Gollum ia cu forta Inelul si se prabuseste in Haul Osandei. Barad-dr se naruie si Sauron piere.

Dupa prabusirea Turnului Intunecimii si pieirea lui Sauron, Umbra s-a ridicat de pe inimile tuturor celor care i-au stat impotriva, dar spaima si deznadejdea i-a cuprins pe slujitorii si aliatii lui Sauron. De trei ori a fost atacat tinutul Lrien dinspre Dol Guldur, numai ca, pe langa vitejia semintiei elfilor de pe acel meleag, a mai fost si puterea ce salasluia acolo, prea mare pentru ca cineva sa o poata infrange, afara doar de Sauron, daca s-ar fi dus el insusi acolo. Cu tot prapadul pricinuit minunatelor paduri de la hotare, atacurile au fost respinse; si dupa ce Umbra a trecut, Celeborn a iesit in fata oastei din Lrien si in fruntea ei a trecut Anduinul, in barci fara numar. Au cucerit Cetatea Dol Guldur si Galadriel i-a prefacut in ruina zidurile si i-a secat puturile si padurea a fost curatata.

Si la Miazazi au bantuit razboiul si raul cel mare. Regatul lui Thranduil a fost cotropit si s-au dus lupte indelungi sub acoperamantul padurii si focul a mistuit copaci cu nemiluita; dar in cele din urma Thranduil a iesit victorios. Si in ziua Noului An al elfilor, Celeborn s-a intalnit cu Thranduil in mijlocul padurii; si au preschimbat numele Codrului Intunecat in Eryn Lasgalen, Padurea Frunzelor Verzi. Thranduil a luat in stapanire taramul de la miazanoapte pana la poalele muntilor care se inalta din codrul regatului sau; iar Celeborn a luat in stapanire padurea de la miazazi, de sub Strungi, punandu-i numele de Lrien de la Soare-Rasare; dar toata padurea ce e intinsa intre Strungi a fost data beorningilor si padurenilor. Si dupa ce Galadriel s-a savarsit dintre cei vii, lui Celeborn i s-a facut lehamite de regatul sau si s-a dus in Imladris, sa traiasca acolo cu fiii lui Elrond. In Padurea Verde, elfii padureni au ramas netulburati de nimeni, dar in Lrien nu mai ramasesera din pacate decat cativa din poporul de demult si in Caras Galadon nu mai rasunau cantece si nu mai scaparau lumini.

La vremea la care marile armii asediau Minas Tirith, o oaste a aliatilor lui Sauron care de mult ameninta fruntariile Regatului Brand, a trecut Raul Carnen, iar Brand a fost alungat in Valcea. Acolo a primit ajutor de la gnomii din Erebor; si s-a incins o batalie mare la poalele Muntelui. A durat trei zile, dar in cele din urma atat Regele Brand cat si Regele Din Picior-de-Fier au fost ucisi, iar rasaritenii au invins. Poarta insa nu au putut-o dobori si multi dintre gnomi si oameni s-au refugiat in Erebor, tinand de-acolo piept asediului.

Cand s-au aflat vesti despre marile victorii de la Miazazi, oastea lui Sauron, ce se gasea la miazanoapte, a fost cuprinsa de deznadejde; si cei ce fusesera asediati au navalit peste ea si au nimicit-o, iar cei care au scapat cu viata au fugit spre Rasarit fara sa mai tulbure Valceaua vreodata. Si Bard al II-lea, fiul lui Brand, a devenit Rege in Valcea, iar Thorin III Coif-de-Piatra, fiul lui Din, a devenit Rege al meleagului de la poalele Muntelui. Amandoi si-au trimis legati la incoronarea Regelui Elessar; si cat au mai durat regatele lor, au ramas de atunci in mare prietenie cu tinutul Gondor; si s-au aflat sub carmuirea si protectia Regelui de la Soare-Apune.

CELE MAI DE SEAMA ZILE

DE LA PRABUSIREA TURNULUI BARAD-DUR

PANA LA SFARSITUL CELUI DE-AL TREILEA EV*

3019 CC. 1419

*Lunile si zilele corespund calendarului din Comitat (CC).

27 martie Bard al II-lea si Thorin al III-lea Coif-de-Piatra alunga Vrajmasul din Valcea. Celeborn trece Raul Anduin; incepe distrugerea Dol Guldurului.

6 aprilie Intalnirea dintre Celeborn si Thranduil. 8 Purtatorii Inelului sunt primiti in mare cinste pe Campia Cormallen.

1 mai Incoronarea Regelui Elessar; Elrond si Arwen pornesc la drum din Valceaua Despicata. 8 omer si owyn pornesc din Rohan impreuna cu fiii lui Elrond. 20 Elrond si Arwen ajung in Lrien. 27 Insotitorii lui Arwen parasesc tinutul Lrien.

14 iunie Fiii lui Elrond intalnesc pe drum pe insotitorii lui Arwen si o aduc pe Arwen in Edoras. 16 Pornesc spre Gondor. 25 Regele Elessar gaseste puietul Copacului Alb.

Seninul 1 Arwen ajunge in Oras.

Ziua Mijlocului de An Casatoria lui Elessar cu Arwen.

18 iulie omer se intoarce in Minas Tirith. 19 Cortegiul funerar al Regelui Thoden porneste la drum.

7 august Cortegiul ajunge in Edoras. 10 Funeraliile Regelui Thoden. 14 Oaspetii isi iau ramas-bun de la Regele omer. 18 Ajung in Vagauna lui Helm. 22 Ajung in Isengard; la apusul soarelui isi iau ramas-bun de la Regele de la Soare-Apune. 28 Il prind din urma pe Saruman; Saruman se indreapta spre Comitat.

6 septembrie Se opresc in apropiere de Muntii Moriei. 13 Celeborn si Galadriel pornesc la drum, ceilalti se indreapta spre Valceaua Despicata. 21 Ajung in Valceaua Despicata. 22 A o suta douazeci si noua sarbatorire a lui Bilbo. Saruman ajunge in Comitat.

5 octombrie Gandalf si hobbitii parasesc Valceaua Despicata. 6 Traverseaza Vadul Ursilor; Frodo simte prima revenire a durerii. 28 Ajung in Bree la caderea noptii. 30 Pleaca din Bree. Calatorii ajung la Podul Viniac pe intuneric.

noiembrie       Sunt opriti din drum la Frogmorton. Ajung in oraselul Langa Ape si ridica in picioare intregul neam din Comitat. 3 Batalia de langa oraselul Langa Ape si moartea lui Saruman. Sfarsitul Razboiului Inelului.

CC. 1420: Gloriosul an al belsugului

13 martie      Frodo cade bolnav (in ziua in care aniverseaza otravirea lui de catre Shelob).

6 aprilie Florile mallorn pe Campia Prieteniei.

1 mai Sam cel Intelept o ia pe Rose de soata.

Ziua Mijlocului de An Frodo se retrage din postul de primar; ii ia locul Will Picior Alb.

22 septembrie A o suta treizecea aniversare a lui Bilbo.

6 octombrie Frodo se imbolnaveste din nou.

CC. 1421: Sfarsitul celui de-al Treilea Ev

13 martie Frodo iar e bolnav. 25 Se naste Elanor Preafrumoasa fiica lui Sam cel Intelept. (Cunoscuta sub numele de Preafrumoasa din pricina frumusetii ci; multi spuneau ca arata mai curand a fi elfa, decat fiica unui hobbit. Avea par auriu, ceea ce se intalnea foarte rar in Comitat; dar Sam cel Intelept mai avea doua fete cu parul auriu si s-au mai nascut si alti multi copii asemenea lor la acea vreme.) In aceasta zi a inceput Al Patrulea Ev dupa calendarul din Gondor.

21 septembrie Frodo si Sam cel Intelept pleaca din Hobbiton. 22 Intalnesc Ultima Cavalcada a Pazitorilor Inelului, in Cornu Impadurit. 29 Ajung la Limanurile Cenusii. Frodo si Bilbo pleaca pe Mare impreuna cu cei Trei Pazitori. Sfarsitul celui de-al Treilea Ev.

6 octombrie Sam cel Intelept se reintoarce la Fundatura.

EVENIMENTE ULTERIOARE

PRIVITOARE LA MEMBRII

FRATIEI INELULUI

CC.

Din acest an a inceput cel de-al Patrulea Ev dupa numaratoarea din Comitat a anilor; dar numaratoarea anilor a continuat dupa acest calendar.

Will Picior Alb se retrage din functia de primar al Comitatului, in locul lui este ales Sam cel Intelept. Peregrin Took se insoara cu Diamond Diamant, n.tr.) din Long Cleeve. Porunca Regelui Elessar este ca picior de om sa nu calce in Comitat, facand din aceasta o Tara Libera sub protectia Sceptrului de la Miazanoapte.

Se naste Faramir, fiul lui Peregrin.

Se naste Goldilocks (Aprox. Zulufi aurii, n.tr.), fiica lui Sam cel Intelept.

Meriadoc, caruia i se spune Magnificul, devine Mai-Marele Tarii Iedului. Daruri marete ii sunt trimise de catre Regele omer si de catre Domnita owyn din Ithilien.

Peregrin devine capul familiei Took si in acelasi timp Thain. Regele Elessar este cel care ii numeste pe Thain, pe Mai-Marele si pe Sfatuitorii Primarului in Regatul de la Miazanoapte. Jupanul Sam cel Intelept este ales Primar pentru a doua oara.

Regele Elessar porneste calare spre miazanoapte si ramane sa traiasca o vreme in apropiere de Lacul Amurgului. Ajunge la Podul Viniac si acolo isi intampina prietenii. Daruieste Steaua Dnedainilor lui Sam cel Intelept, iar Eleanor este aleasa domnisoara de onoare in suita reginei Arwen.

Jupanul Sam cel Intelept, soata sa si Elanor pleaca in Gondor unde raman timp de un an. Jupanul Tolman Cotton (Bumbac, n.tr) ii tine locul ca viceprimar.

Jupanul Sam cel intelept devine primar a patra oara.

Elanor cea Frumoasa se casatoreste cu Fastred din Ostrovul Verde pe Gruiurile din Zare.

Hotarul de la Soare-Apune, cuprins intre Gruiurile din Zare si Dealurile Turnului (Emyn Beraid), este alipit Comitatului, fiindu-i daruit de Rege. Multi hobbiti se muta acolo.

Se naste Elfstan Pruncfrumos, fiul lui Fastred si Elanor.

Jupanul Sam cel Intelept devine primar a cincea oara. La rugamintea sa, Thainul il numeste pe Fastred Strajuitor al Hotarului de la Soare-Apune. Fastred si Elanor isi stabilesc locuinta la Sub Turnuri, pe Dealurile Turnului, acolo unde aveau sa traiasca timp de multe generatii urmasii lor, neamul Copiilor Balai de la Turnuri.

Jupanul Sam cel Intelept devine primar pentru a sasea oara. La rugamintea sa, Thainul ii face pe Fastred si pe Elanor Strajuitori ai Hotarului de la Soare-Apune (un tinut care abia incepea sa fie locuit); isi stabilesc locuinta pe clinele Dealurilor Turnului, acolo unde descendentii lor, Copiii Balai de la Hotarul de la Soare-Apune, aveau sa traiasca timp de generatii intregi.

Faramir Took o ia de soata pe Goldilocks, fiica lui Sam cel Intelept.

Jupanul Sam cel Intelept devine primar pentru a saptea si ultima oara, implinind in 1476, la incheierea mandatului, nouazeci si sase de ani.

Moare Stapana Rose, soata jupanului Sam cel Intelept, de Ziua Mijlocului de An. Pe 22 septembrie, jupanul Sam cel Intelept porneste calare de la Fundatura. Ajunge la Dealurile Turnului si Elanor il vede pentru ultima oara, cand primeste de la el Cartea Rosie, care de atunci se afla in grija Copiilor Balai. Iar ei stiu, de la Elanor citire, ca Sam cel Intelept ar fi trecut de Turnuri, indreptandu-se spre Limanurile Cenusii, si de acolo ultimul dintre Purtatorii Inelului a traversat Marea.

In primavara acestui an, in Tara Iedului s-a primit o solie din Rohan, cum ca Regele omer dorea sa-l mai vada o data pe Marele Chelar. Meriadoc imbatranise (avea 102 ani), dar era inca zdravan. A tinut sfat cu prietenul sau Thainul si curand dupa aceea si-au lasat averile si indatoririle in grija fiilor lor si dusi au fost, trecand Vadul Sarn, fara sa mai fie vazuti vreodata in Comitat. Mai tarziu s-a auzit ca jupanul Meriadoc a ajuns in Edoras si a poposit la curtea Regelui omer inainte ca acesta sa moara in toamna acelui an. Dupa care, impreuna cu Thain Peregrin, au plecat in Gondor, petrecandu-si pe acel meleag putinii ani de viata care le mai ramasesera, pana au murit si au fost asezati in Rath Dnen, printre marimile Gondorului.

In acest an (Al Patrulea Ev (Gondor) 120), pe 1 martie, Regele Elessar si-a dat in cele din urma sfarsitul. Se spune ca mormintele lui Meriadoc si Peregrin au fost sapate alaturi de mormantul marelui Rege. Apoi Legolas a construit in Ithilien o corabie cenusie si cu ea a strabatut Raul Anduin si, mai departe, a traversat Marea; iar impreuna cu el, se zice, a plecat si Gimli gnomul. Si o data cu corabia care a pierit in zare s-a ispravit si cu Fratia Inelului pe Pamantul de Mijloc.

ANEXA C

ARBORI GENEALOGICI

Numele insemnate in acesti arbori genealogici sunt doar cateva dintre cele multe existente. Multe au apartinut ori oaspetilor prezenti la Petrecerea de Ramas-Bun data de Bilbo, ori mostenitorilor lor directi. Oaspetii de la Petrecere sunt subliniati. Sunt mentionate, de asemenea, cateva nume ale unor persoane implicate in intamplarile povestite aici. In plus, sunt oferite cateva informatii genealogice despre Sam cel Intelept, intemeietorul familiei Gradinarului, care ulterior s-a bucurat de mare faima si influenta.

Cifrele mentionate dupa nume reprezinta data nasterii (si a mortii, acolo unde au fost consemnate). Toate datele corespund calendarului din Comitat, socotite incepand cu traversarea raului Viniac de catre fratii Marcho si Blanco, eveniment ce a avut loc in Anul 1 al Comitatului (Al Treilea Ev 1601).

ANEXA D

CALENDARUL COMITATULUI

Valabil pentru toti anii

(urmeaza calendarul pe foaie separata)

Fiecare an incepea in prima zi a saptamanii, sambata, si se incheia in ultima zi a saptamanii, vinerea. Ziua Mijlocului de An, iar in anii bisecti Prea-Seninul, nu avea un nume de zi a saptamanii. Seninul dinaintea Zilei Mijlocului de An se numea Primul Senin, iar cel de dupa al Doilea Senin. Sarbatoarea la sfarsitul anului era Prima Sarbatoare, iar cea de la inceputul anului era a Doua Sarbatoare. Prea-Seninul era o zi speciala de sarbatoare, dar n-a cazut in nici unul din anii importanti pentru istoria Inelului Suprem. A cazut in anul 1420, anul vestitei recolte si a minunatei veri, si petrecerea din acel an se zice ca a fost cea mai grozava din cate se tin minte sau au fost consemnate vreodata.

CALENDARELE

Adeseori este greu sa descoperi din povesti si obiceiuri informatii precise despre lucruri pe care oamenii le cunosteau bine si le acceptau ca atare in vremea lor (cum ar fi numele literelor, ale zilelor saptamanii, sau numele si lungimea fiecarei zile). Se pare insa ca hobbitii din Comitat erau extrem de preocupati de date, si asta multumita interesului lor in general pentru genealogie, si in mod special a interesului aratat istoriei stravechi de catre cei stiutori de carte dintre ei, mai cu seama dupa Razboiul Inelului; drept care concepeau tabele complicate care aratau relatiile dintre tabelele lor si ale altor semintii. Eu unul nu ma pricep la asemenea lucruri si poate ca am facut multe greseli; dar cronologia anilor cruciali 1418 si 1419 din Calendarul Comitatului este cu atata ingrijire consemnata in Cartea Rosie, incat in aceasta privinta nu e loc de prea mare indoiala in privinta zilelor si a momentelor din an.

Calendarul Comitatului se deosebea in cateva privinte de al nostru. Anul era la fel de lung precum este in zilele noastre (365 de zile, 5 ore, 48 de minute, 46 de secunde, n.a.), iar vremea in care timpul se masura dupa anii si vietile oamenilor nu era nici ea chiar atat de departata. Din marturiile ramase de la hobbiti stiu ca, pe vremea cand ei erau inca un popor ratacitor, nu aveau saptamana si cu toate ca aveau luni, influentate mai mult sau mai putin de Luna de pe cer, consemnarea datelor si masurarea timpului erau destul de vagi si inexacte. Dupa ce au inceput sa se aseze pe meleagurile vestice ale tinutului Eriador, au adoptat masuratoarea regala a dnedainilor, care, in ultima instanta, era eldarina la origine; hobbitii din Comitat au adus insa pe ici pe colo cateva modificari. Aceasta numaratoare, sau Calendarul Comitatului dupa cum i se spunea, a fost in cele din urma adoptata si in Bree, doar ca cei din Comitat socoteau Anul 1 drept anul in care a fost colonizat tinutul lor.

Pare limpede ca eldarii din Pamantul de Mijloc, care aveau - dupa cum a observat Sam - mai mult timp la dispozitie, masurau perioade mai lungi de timp si cuvantul yn, in limba quenia, tradus adesea prin an, cuprinde de fapt 144 de ani de-ai nostri. Eldarii preferau sa socoteasca timpul in perioade de cate sase sau doisprezece ani. O zi-lumina se numea r si se socotea de la apusul soarelui pana la apusul soarelui. Ynul cuprindea 52596 de zile. In scopuri mai curand ritualistice decat practice, eldarii masurau timpul in saptamani - enqui - de sase zile; iar ynul cuprindea 8766 asemenea enquii, socotite una dupa alta de-a lungul intregului interval.

In Pamantul de Mijloc, eldarii mai socoteau si o perioada scurta, un an solar, numit coranar sau ciclul soarelui, in sens astronomic mai mult sau mai putin, dar cunoscut de obicei sub denumirea de loa, crestere (mai ales in regiunile nord-vestice), daca se luau in calcul schimbarile de vegetatie de la un anotimp la altul, dupa cum faceau elfii in general. Loa era impartit in perioade ce pot fi considerate ori drept luni lungi, ori anotimpuri scurte. Desigur ca acestea variau de la regiune la regiune; dar hobbitii ne ofera date doar despre Calendarul din Imladris. In acesta existau sase asemenea anotimpuri, numite in limba quenia astfel: tuil, lair, yvi, quell, hriv, coir, ce pot fi traduse prin primavara, vara, toamna, palire, iarna, trezire. In limba sindarin, numele erau etzhil, laer, iavas, firith, rhiw, echuir. Anotimpul palirii mai era numit lasse-lanta, caderea frunzelor, sau in limba sindarin narbeleth, stingerea soarelui.

Lair si hriv erau formate fiecare din 72 de zile, iar celelalte din cate 54. Loa incepea cu yestar, ziua imediat inainte de tuil, si se ispravea cu mettar, care urma dupa coir. Intre yvi si quell erau cele trei ender, ori zilele de mijloc. Astfel se obtinea un an de 365 de zile, iar la fiecare doisprezece ani ender erau dublate (adica se adaugau trei zile).

Nu se stie precis cum erau rezolvate inexactitatile. Daca anul de atunci era la fel de lung ca cel de acum, insemna ca ynul era cu o zi mai lung. Faptul ca exista aceasta inexactitate reiese dintr-o nota la Calendarele din Cartea Rosie in sensul ca dupa Numaratoarea din Rivendell ultimul an al fiecarui al treilea yn era mai scurt cu trei zile: cele trei ender din anul respectiv nu fusesera dublate; ceea ce nu s-a intamplat in vremea noastra. Nu a ramas insa nici o insemnare in legatura cu alte asemenea rectificari.

Nmenoreenii au schimbat socotelile. Au impartit loa in perioade mai scurte, de lungimi mai egale; si au luat si ei obiceiul de a incepe anul in mijlocul iernii, dupa cum facusera oamenii din nord-vest din care se trasesera si ei in Primul Ev. Mai tarziu si-au facut si ei saptamana in 7 zile, masurand ziua de la rasaritul soarelui (din marea rasariteana), pana la urmatorul rasarit.

Sistemul nmenoreean, adica asa cum a fost el folosit in Nmenor si in Arnor si in Gondor pana cand s-a sfarsit carmuirea regilor, a fost numit Numaratoarea Regilor. Anul obisnuit avea 365 de zile. Era impartit in douasprezece astar sau luni, dintre care zece aveau 30 de zile, iar doua aveau 31. Astar lungi erau cele care reprezentau Mijlocul-anului, aproximativ lunile iunie si iulie ale noastre. Prima zi a anului se numea Yestar, ziua care marca mijlocul anului (a 183-a) se numea Lond, iar ultima - mettar; aceste trei zile nu tineau de nici o luna anume. In fiecare al patrulea an, cu exceptia ultimului din secol (harany), doua ender sau zile de mijloc erau inlocuite cu ziua numita Lond.

In Nmenor, socoteala a inceput cu anul 1 al celui de-al Doilea Ev. Diferenta ce aparea din pricina scaderii unei zile din ultimul an al fiecarui secol nu a fost indreptata decat in ultimul an al mileniului, ramanand o diferenta milenara de 4 ore, 46 de minute, 40 de secunde. Aceasta adaugare s-a facut in Nmenor in anii 1000, 2000, 3000 ai celui de-al Doilea Ev. Dupa Caderea din 3319 D.E., sistemul a fost continuat de exilati, dar catre inceputul celui de-al Treilea Ev s-au petrecut schimbari importante datorate unui nou fel de numerotare: 3442 D.E. din pricina anului 1 T.E. Facand din anul 4 T.E. un an bisect, in loc ca acesta sa fie anul 3 T.E. (3444 D.E.), s-a mai introdus un an scurt de numai 365 de zile, aparand o noua diferenta de 5 ore, 48 de minute, 46 de secunde. Pentru a reduce erorile astfel pricinuite precum si tot mai multele diferente milenare, Mardil Majordomul a intocmit un calendar revizuit, care urma sa intre in vigoare in 2060 T.E., dupa ce se adaugau doua zile in plus anului 2059 (5500 D.E.), implinind cinci milenii si jumatate de la inceputul sistemului Nmenoreean. Dar si asa tot mai ramanea o diferenta de opt ore. Hador a adaugat o zi anului 2360, desi n-a reusit sa recupereze in totalitate diferenta. Alte ajustari nu s-au mai facut ulterior, (in anul 3000 T.E., amenintarea razboiului care sta sa inceapa a facut ca asemenea preocupari sa fie lasate deoparte.) Catre sfarsitul celui de-al Treilea Ev, dupa alti 600 de ani, Diferenta nu ajunsese sa insumeze o zi intreaga.

Calendarul Revizuit introdus de Mardil a fost denumit Numaratoarea Majordomilor si a fost pana la urma adoptat de catre cei mai multi vorbitori ai limbii westron (limba comuna), in afara de hobbiti. Lunile aveau toate 30 de zile, alte doua zile fiind introduse in afara lunilor: una intre lunile a treia si a patra (martie si aprilie) si una intre a noua si a zecea (septembrie si octombrie). Aceste cinci zile in afara lunilor, Yestar, Tuill, Lond, Yvir si Mettar, erau zile de sarbatoare.

Conservatori, hobbitii au continuat sa foloseasca o forma a Numaratorii Regilor adaptata propriilor lor obiceiuri. Lunile lor erau toate egale, avand 30 de zile fiecare; dar aveau trei zile de vara, numite in Comitat Seninul, sau Zilele Seninului, intre iunie si iulie. Ultima zi a anului si prima zi a anului urmator erau numite Zilele Sarbatorii Iernii. Zilele Seninului si ale Sarbatorii Iernii nu erau cuprinse in cele ale lunilor, astfel ca 1 ianuarie era a doua zi a anului si nu prima. La fiecare patru ani, cu exceptia ultimului an al secolului, (In Comitat, unde Anul I corespundea anului 1601 T.E. in Bre, unde Anul I corespundea anului 1300 T.E., era de fapt primul an al secolului) erau patru zile ale Seninului. Zilele Seninului si ale Sarbatorii Iernii erau sarbatorile principale, cand toata lumea petrecea. Ziua Seninului care era adaugata dupa Ziua Mijlocului de An, deci a 184-a zi a anilor bisecti, se numea Prea-Seninul, cand veselia era cu totul deosebita. Sarbatoarea Iernii tinea timp de sase zile, cuprinzand ultimele trei zile ale fiecarui an si primele trei zile ale anului urmator.

Locuitorii din Comitat au introdus o mica inovatie a lor proprie (adoptata ulterior si de cei din Bree) pe care au denumit-o Reforma din Comitat. Pentru ei, mutarea de la un an la altul a numelor zilelor saptamanii in functie de diversele date era un lucru nepractic si tare stanjenitor. Astfel ca, in timpul domniei lui Isengrim al II-lea au stabilit ca ziua in plus care a pus capat succesiunii sa nu primeasca nici un nume. Dupa aceasta data, Ziua Mijlocului de An (precum si cea a Prea-Seninului) a ramas cunoscuta numai sub acest nume, nemaitinand de nici o saptamana anume. Ca urmare a acestei reforme, anul incepea intotdeauna in Prima Zi a saptamanii si se incheia in ultima zi; si aceeasi data in orice an avea aceleasi nume in toti ceilalti ani, incat locuitorii din Comitat nu au mai fost nevoiti sa consemneze ziua saptamanii in scrisori ori in jurnale (Se poate observa, daca privim Calendarul din Comitat, ca singura zi a saptamanii in care nu incepea nici o luna era vinerea. Astfel a aparut o expresie glumeata in Comitat, vineri intai, cand vorbeau de o zi care nu exista, sau despre o zi in care s-ar fi intamplat lucruri dintre cele mai improbabile, de exemplu ca porcii sa zboare sau ca arborii sa inceapa sa umble (in Comitat). Expresia intreaga era vineri, intai a Seninului verii).

Sistemul functiona perfect la ei in Comitat, dar nu si daca mergeau in alta parte, mai departe de Bree.

In insemnarile de mai sus, ca si pe parcursul povestirii, am folosit numele moderne atat pentru luni cat si pentru saptamani, desi, desigur, nici eldarii, nici dnedainii si nici hobbiti nu le foloseau pe acestea. Traducerea numelor din limba westron mi s-a parut esentiala pentru a evita confuziile, pentru ca semnificatiile numelor noastre in legatura cu unul sau altul dintre anotimpuri sunt mai mult sau mai putin aceleasi, cel putin in Comitat. Se pare totusi ca Ziua Mijlocului de An trebuia sa coincida cat mai mult cu putinta cu solstitiul de vara. Daca asa stau lucrurile, datele Comitatului le devansau pe ale noastre cu aproximativ zece zile, iar ziua noastra de An Nou corespundea mai mult sau mai putin datei de 9 ianuarie din Comitat.

Limba westron a retinut de regula din limba quenya numele care desemnau lunile, dupa cum in ziua de azi sunt larg folosite denumirile latine in diversele limbi straine. Aceste nume erau: Narvinv, Nnim, Slim, Viress, Ltess, Nri, Cermi, rim, Yavanni, Narqueli, Hsim, Ringar. Numele din limba sindarin (vorbita doar de dnedaini) erau: Narwain, Nnui, Gwaeron, Gwirith, Lothron, Nrui, Cerveth, rui, Ivanneth, Narbeleth, Hithui, Girithron.

Totusi, in privinta acestei nomenclaturi, hobbitii din Comitat si din Bree au renuntat la denumirile din limba westron, adoptand numele locale proprii, de moda veche, pe care, din cat se pare, le invatasera din vremuri stravechi de la semintia oamenilor din vaile Anduinului; oricum, nume asemanatoare se gaseau si in Tinutul de Jos si in Rohan. Intelesurile acestor nume, gandite de catre oameni, fusesera de regula uitate de mult de catre hobbiti, chiar si in cazurile in care se stiuse la inceput care anume le era semnificatia; din care pricina formele numelor se modificasera destul de mult: math, de exemplu, ce se gaseste la sfarsitul unora dintre ele, este o forma prescurtata a cuvantului month - adica luna.

Numele folosite in Comitat apar in Calendar. S-ar putea adauga ca Solmath era pronuntat de obicei si scris uneori sub forma Somath; Thrimidge aparea adeseori drept Thrimich (ortografia arhaica fiind Thrimilch); iar Blotmath era pronuntat Blodmath sau Blommath. In Bree se foloseau alte nume: Erery, Solmath, Rethe, Chithing, Thrimidge, Lithe, Zilele de Vara, Wedmath, Luna Secerisului, Wintring, Blooting si Luna Sarbatorii Iernii. Frery, Chithing si Luna Sarbatorii Iernii erau intrebuintate si in Meleagul de la Rasarit (In Bree se vorbea in gluma despre Slinul Iernii in (noroiosul) Comitat, dar, conform locuitorilor din Comitat, Wintring era o modificare a numelui mai vechi de catre cei din Bree, numele vechi referindu-se, la origine, la implinirea sau incheierea anului inainte de sosirea iernii si provenea din vremea dinaintea adoptarii depline a Numaratorii Regilor, cand anul cel nou incepea dupa seceris)

Saptamana hobbitilor fusese luata de la dnedaini, iar numele zilelor erau talmaciri ale celor date zilelor in vechiul Regat de la Miazanoapte, fiind la randu-le inspirate din numele folosite de catre eldari. Saptamana de sase zile a eldarilor avea zile inchinate sau denumite dupa numele stelelor, soarelui, lunii, celor Doi Copaci, boltii ceresti si valarilor, sau Puterilor, in aceasta ordine, ultima zi fiind ziua principala a saptamanii. In limba quenya, numele lor erau Elenya, Anarya, Isilya, Aldya, Meuelya, Valanya (sau Trion); in limba sindarin, numele erau Orgilion, Oranor, Orithil, Orgaladhad, Ormenel, Orhelain (sau Rodyn).

Nmenoreenii au pastrat simbolistica si ordinea, doar ziua a patra au schimbat-o in Alda (Orgaladh), referindu-se doar la Copacul Alb, din care se credea ca descindea Nmloth, care crestea in Curtea regelui din Nmenor. De asemenea, dorindu-si o a saptea zi si fiind marinari neintrecuti, au introdus o zi a Marii, Erenya (Oraearon), dupa Ziua Cerurilor.

Hobbitii au preluat aceasta imparteala, dar intelesurile numelor talmacite de ei s-au uitat curand ori nu s-a mai tinut seama de ele; formele au fost mult reduse, mai cu seama in pronuntia de zi cu zi. Prima talmacire a numelor Nmenoreenilor fusese probabil facuta cu doua mii de ani sau chiar mai mult inainte de sfarsitul celui de-al Treilea Ev, cand saptamana dnedainilor (element al numaratorii lor adoptat de vreo semintie straina) a fost preluata de catre oamenii de la Miazanoapte. Ca si in cazul numelor lunilor, hobbitii tineau sa foloseasca aceste talmaciri, chiar daca in alte parti ale regiunii in care se vorbea limba westron se intrebuintau denumirile din limba quenya.

In Comitat nu s-au pastrat prea multe documente stravechi. La sfarsitul celui de-al Treilea Ev, de departe cel mai valoros document care a supravietuit era Pielea-Galbena sau Anuarul din Targupitit (Consemnand nasterile, casatoriile sau decesele din familia Took, precum si diverse evenimente din Comitat, cum ar fi vanzari de pamanturi). Primele insemnari par sa fi fost facute cu cel putin noua sute de ani inainte sa fi trait Frodo; si multe sunt mentionate in analele si genealogiile din Cartea Rosie. Acolo numele zilelor saptamanii apar in forma lor arhaica, cele mai vechi dintre acestea fiind: (1) Sterrendei, (2) Sunnendei, (3) Monendei, (4) Trewesdei, (5) Hevensdei, (6) Meresdei, (7) Highdei. In limba care se vorbea in timpul Razboiului Inelului, denumirile de mai sus au devenit Sterday, Sunday, Monday, Trewsday, Hevensday (sau Hensday), Mersday, Highday.

Am tradus aceste nume prin acelea pe care le folosim noi, incepand, desigur, cu duminica (Sunday) si luni (Monday), care apar in saptamana din Comitat cu aceleasi nume ca si la noi, si le-am renumit pe celelalte in ordine. Trebuie totusi notat faptul ca asocierile numelor se faceau cu totul altfel in Comitat. Ultima zi a saptamanii, vineri (Highday) era ziua principala, o zi de sarbatoare (dupa ceasul pranzului) si de petreceri la lasatul serii. Astfel sambata corespunde mai curand cu lunea noastra, iar joia cu sambata (De aceea, in cantecul lui Bilbo (din volumul I) am folosit zilele de sambata si duminica, in loc de joi si vineri)

Ar mai putea fi mentionate cateva alte nume, care au referiri temporare, chiar daca nu sunt folosite in masurarea propriu-zisa a timpului. Anotimpurile erau de obicei denumite astfel: tuil - primavara, lair - vara, yvi - toamna (sau vremea secerisului), hrv - iarna; dar ele nu aveau definitii exacte, iar quell (sau lasselanta) se folosea pentru a denumi toamna tarzie si inceputul iernii.

Eldarii acordau o atentie deosebita crepusculului (in regiunile mai nordice) pentru a desemna in principal stingerea si aprinderea stelelor. Pentru aceste momente aveau multe nume, dintre care cele mai obisnuite erau tindm si undm, primul fiind folosit mai ales pentru ceasurile dinaintea zorilor, iar al doilea pentru momentul serii. In limba sindarin, cuvantul era uial, definit drept minuial si aduial. Corespondentele lor in Comitat erau morrowdim (zorii) si evendim (amurgul). Lacul Amurgului este o traducere a denumirii Nenuial.

Calendarul si datele Comitatului sunt singurele ce au importanta in Razboiul Inelului. Toate zilele, lunile si datele se regasesc in Cartea Rosie talmacite in termenii folositi in Comitat ori echivalente in notele de subsol. Prin urmare, lunile si zilele ce apar in Stapanul Inelelor se refera la Calendarul Comitatului. Singurele aspecte in care diferentele dintre acest calendar si al nostru au insemnatate pentru povestea de fata in momentul sau crucial, anume sfarsitul lui 3018 si inceputul lui 3019 (1418-1419, dupa Numaratoarea din Comitat) sunt urmatoarele: octombrie 1418 are numai 30 de zile, 1 ianuarie este a doua zi a anului 1419, iar februarie are 30 de zile; prin urmare, 25 martie, ziua in care a cazut Barad-dr, ar corespunde in calendarul nostru zilei de 27 martie, in cazul in care anii nostri ar incepe la aceeasi data cu aceia din Comitat. Dar ziua de 25 martie ramane valabila si dupa Numaratoarea Regilor si dupa aceea a Majordomilor.

Noua Numaratoare a inceput in Regatul restaurat in anul 3019 al celui de-al Treilea Ev si a insemnat o revenire la Numaratoarea Regilor adoptata pentru a se potrivi inceputului de primavara, precum loa eldarina (Cu toate ca, de fapt, Yestar din Noua Numaratoare a avut loc mai devreme decat a fost mentionat in Calendarul din Imladris, in care corespundea mai mult sau mai putin zilei de 6 aprilie in Comitat.)

Dupa Numaratoarea cea Noua, anul incepea pe 26 martie in stil vechi, in amintirea caderii lui Sauron si a faptelor Purtatorilor Inelului. Lunile si-au pastrat vechile nume, dar incepeau acum cu Vress (aprilie), cu referire la perioade ce incepeau de obicei cu cinci zile mai devreme decat inainte. Toate lunile aveau 30 de zile. Existau 3 enderi, sau Zile de Mijloc (dintre care a doua se numea Lond), situate intre Yavanni (septembrie) si Narqueli (octombrie), corespunzand zilelor de 23, 24, si 25 septembrie in stil vechi. Dar in onoarea lui Frodo, ziua de 30 Yavanni, corespunzand inainte datei de 22 septembrie, ziua lui de nastere, a fost declarata zi de sarbatoare, anul bisect formandu-se astfel prin dublarea acestei sarbatori, denumita Cormar, sau Ziua Inelului.

Se considera ca al Patrulea Ev a debutat o data cu plecarea Stapanului Elrond, care s-a petrecut in septembrie 3021; dar, din motive documentare, in Regat anul 1 al celui de-al Patrulea Ev a fost anul care a inceput, conform Numaratorii celei Noi, pe 25 martie 3012, in stil vechi.

In timpul domniei Regelui Elessar, aceasta numaratoare a fost adoptata in toate tinuturile sale, cu exceptia Comitatului, unde a fost pastrat calendarul cel vechi si s-a continuat Numaratoarea din Comitat. Prin urmare, anul 1 al celui de-al Patrulea Ev a fost socotit anul 1422; si in masura in care hobbitii au tinut seama de schimbarea Evului, din punctul lor de vedere Evul a inceput pe 2 Yule 1422, nicidecum in martie.

Nu exista dovezi ca populatia din Comitat ar fi sarbatorit datele de 25 martie ori de 22 septembrie; dar in Meleagul de la Apus, in special in tinutul din jurul Dealului Hobbiton, s-a instapanit obiceiul de a organiza petreceri si dantuiala pe Campia Petrecerilor, pe data de 6 aprilie, ori de cate ori vremea ingaduia acest lucru. Unii spuneau ca aceea era ziua de nastere a lui Sam Gradinarul, altii ca aceea era ziua in care a inflorit prima oara Copacul de Aur, in anul 1420, iar altii ca era Ziua de An Nou a elfilor. In Tara Iedului, de fiecare 2 noiembrie la apusul soarelui rasuna Cornul Obstei, urmat de focuri de artificii si serbari campenesti (Aniversarea zilei in care Cornul a rasunat prima data in Comitat in 3019)

ANEXA E

Din motive care tin de ortografia si pronuntia specifice limbii engleze, aceasta anexa care cuprinde transliterarea si pronuntarea sunetelor si literelor din diversele limbi ale Pamantului de Mijloc in engleza a fost omisa.

- Nota traducatorului.

ANEXA F

LIMBILE SI POPOARELE

CELUI DE-AL TREILEA EV

Limba reprezentata in aceasta istorie prin engleza era Westron sau Limba Comuna de pe meleagurile apusene ale Pamantului de Mijloc in cel de-al Treilea Ev. In decursul acelei perioade a devenit limba natala a aproape tuturor semintiilor graitoare (cu exceptia elfilor) care traiau intre hotarele vechilor regate Arnor si Gondor; adica de-a lungul coastelor de la Umbar in nord pana la Golful Forochel, iar in interior pana la Muntii Cetosi si Ephel Dath. In nord s-a raspandit de-a lungul vaii Anduin, cuprinzand regiunile la apus de Rau si la rasarit de munti, pana la Campiile Vesele.

La vremea la care a avut loc Razboiul Inelului, catre sfarsitul evului, acestea erau inca hotarele in care era folosita ca limba nativa, cu toate ca parti intinse din Eriador fusesera intre timp parasite si putini oameni mai traiau pe malul Anduinului intre Campii si Rauros.

Cativa dintre stravechii Oameni Salbatici inca mai bantuiau Padurea Dradan din Anrien; iar intre dealurile Tarii Murge mai salasluiau urmasi ai unui popor stravechi, fostii locuitori ai celei mai mari parti din Gondor. Acestia isi pastrasera cu incapatanare propriile lor limbi; in campiile Rohanului traia acum o semintie nordica, rohirrimii, care venisera pe acele meleaguri cu vreo cinci sute de ani inainte. Westron insa era folosita ca a doua limba de catre toti cei ce vorbeau propriile lor limbi, chiar si de catre elfi, nu numai in Arnor si Gondor, ci prin toate vaile Anduinului, iar la rasarit pana la indepartatele poale ale Codrului Intunecat. Chiar si printre oamenii salbatici si dunlendingi, care se fereau de alte neamuri, se gaseau unii care cunosteau aceasta limba, desi o vorbeau prost.

DESPRE ELFI

De mult de tot, in zilele de odinioara, elfii s-au impartit in doua ramuri principale: elfii apuseni (eldarii) si elfii rasariteni. Din aceasta a doua ramura faceau parte cei mai multi elfi din Codrul Intunecat si din Lrien; dar limbile vorbite de ei nu apar in aceasta istorie, in care toate numele si cuvintele elfe se trag din limba eldarina (In acea perioada, in Lrien se vorbea limba sindarina, desi cu un anume accent, intrucat cei mai multi dintre locuitori se trageau din elfii padureni. Acest accent l-a indus in eroare pe Frodo, precum si propriile sale cunostinte sumare in ce priveste limba sindarina. Toate cuvintele elfe citate in Cartea I, capitolele 6, 7, 8 sunt de fapt sindarine, ca si cele mai multe nume de locuri si persoane. Dar Lrien, Caras Galador, Amrolt, Nimrodel sunt probabil de origine padureana, adaptate limbii sindarine)

In ce priveste limbile eldarine, in cartea de fata se gasesc doua: cea a elfilor nobili, quenya, si cea a elfilor cenusii, sindarin. Limba elfilor nobili era foarte veche, venind din Eldamar de dincolo de Mare, prima care a fost consemnata in scris. Nu mai era o limba nativa, ci devenise, ca sa zic asa, o latina a elfilor, folosita in ceremonii, in datini si in cantece, de catre elfii nobili care revenisera din exil pe Pamantul de Mijloc la sfarsitul celui Dintai Ev.

Limba elfilor cenusii era, la origine, inrudita cu quenya; caci era limba acelor eldari care, ajungand pe tarmurile Pamantului de Mijloc, nu traversasera Marea, ci ramasesera pe coastele Tarii Beleriand. Rege le-a fost acolo Thingol Mantie-Cenusie, din Doriath, si in indelungatul apus al stirpei lor graiul pe care-l vorbeau a fost influentat de schimbarile ce framanta meleagurile muritorilor, instrainandu-se de vorbirea eldarilor de dincolo de Mare.

Traind printre mult mai numerosii elfi cenusii, exilatii au adoptat limba sindarina pentru viata de zi cu zi; astfel a ajuns sa fie limba acelor elfi si seniori elfi care apar in aceasta istorie. Caci toti faceau parte din semintia eldarilor, chiar si in acele tinuturi unde popoarele peste care carmuiau erau de rasa mai putin nobila. Cea mai nobila dintre toate era Lady Galadriel, din Casa regala Finarphir, sora a lui Finrod Felagund, rege in Nargothrond. In inimile exilatilor, dorul dupa Mare nu avea sa fie stins nicicand; in inimile elfilor cenusii, aleanul acesta zacea in adormire, dar odata trezit, nu mai putea fi astamparat.

DESPRE OAMENI

Limba westron era un grai al oamenilor, imbogatit si inmuiat sub inraurirea elfilor. La origine era limba acelora pe care eldarii ii numeau antani sau edaini, Parintii Oamenilor, fiind mai ales neamul celor Trei Case ale prietenilor elfilor, care au venit spre apus, in Beleriand, in Primul Ev, ajutandu-i pe eldari in Razboiul Marilor Nestemate impotriva Puterii Intunecimii de la Miazanoapte.

Dupa infrangerea Puterii Intunecimii, cand Beleriand a fost in cea mai mare parte inecata sub ape ori faramitata, prietenii elfilor au primit drept rasplata ingaduinta sa traverseze Marea spre apus, dupa cum facusera si eldarii. Dar intrucat Taramul Nemuritor le era interzis, li s-a daruit o insula mare, la apus de toate meleagurile muritorilor. Numele acelei insule era Nmenor (Apusimea). Prin urmare, cei mai multi dintre prietenii elfilor s-au dus sa locuiasca in Nmenor si acolo semintia lor a inflorit si a devenit puternica, si le-a mers vestea de marinari neintrecuti si de stapani peste multe corabii. Erau frumosi la chip si inalti si traiau de trei ori mai mult decat oamenii de pe Pamantul de Mijloc. Acestia erau nmenoreenii, Regii oamenilor, carora elfii le spuneau dnedaini.

Dintre toate semintiile oamenilor, numai dnedainii cunosteau si vorbeau o limba elfa; caci strabunii lor invatasera graiul sindarin, pe care il transmisesera mai departe copiilor lor prin invatatura datinilor, schimband prea putine o data cu trecerea vremii. Iar inteleptii lor au deprins si graiul elfilor nobili, quenya, pe care il pretuiau mai presus decat orice alt grai, nascocind in el nume pentru multe locuri vestite si venerate, precum si pentru multi oameni de sange regal si de mare faima (De origine quenyana sunt Nmenor (numele intreg fiind Nmenre) si Elendil, Isildur si Anrion, precum si toate numele regale din Gondor, inclusiv Elessar, Piatra Elfa. Cele mai multe nume ale celorlalti barbati si femei din randul dnedainilor, precum Aragorn, Denethor, Gilraen, sunt de origine sindarina, fiind adesea nume de elfi sau oameni despre care se vorbeste in cantecele si istorisirile din Primul Ev (de exemplu Beren Hnri). Cateva putine sunt de ambele forme, de pilda Boromir)

Dar limba natala a nmenoreenilor a ramas pentru multi dintre ei ancestralul grai al oamenilor, adnaic, la care s-au reintors, in zilele lor de slava, regii si seniorii oamenilor, abandonand vorbirea elfica, fara doar de aceia care inca pretuiau prietenia straveche cu eldarii. In anii puterii lor, nmenoreenii au tinut multe forturi si porturi pe coastele apusene ale Pamantului de Mijloc, pentru a-si putea ajuta corabiile; si unul din cele mai importante dintre ele era cel din Pelargir, in apropiere de Gurile Anduinului. Acolo se vorbea limba adunaica in care s-au amestecat multe cuvinte din graiurile oamenilor mai de rand, devenind Limba Comuna care s-a raspandit apoi de-a lungul coastelor printre toti cei care aveau ceva de a face cu Apusimea.

Dupa Decaderea Nmenorului, Elendil i-a dus pe cei care au supravietuit dintre prietenii elfilor inapoi pe tarmurile nord-vestice ale Pamantului de Mijloc. Acolo locuiau de multa vreme din aceia al caror sange era nmenoreean pe de-a-ntregul sau macar in parte; dar putini dintre ei isi aminteau de vorbirea elfica. Toti povesteau cum dnedainii fusesera de la bun inceput putini la numar fata de oamenii simpli printre care traiau si pe care ii carmuiau, fiind seniori ce traiau viata indelungata si ale caror intelepciune si putere erau intr-adevar mari. Prin urmare, foloseau Limba Comuna ori de cate ori aveau de-a face cu oamenii de rand precum si in carmuirea intinselor lor regate; dar isi imbogatisera graiul cu multe cuvinte luate din graiurile elfilor.

In vremea Regilor Nmenoreeni, acest fapt a dus la raspandirea pana departe a vorbirii westron, chiar si printre dusmani; dnedainii insisi o foloseau din ce in ce mai mult, astfel incat atunci cand a avut loc Razboiul Inelului, limba elfilor era cunoscuta doar de o mica parte a populatiei din Gondor, fiind vorbita de si mai putini in viata de zi cu zi. Cei care inca o mai foloseau locuiau mai cu seama in Minas Tirith si pe pamanturile ce tineau de Citadela, precum si in tinutul printilor tributari din Dol Amroth. Cu toate acestea, numele aproape a tuturor locurilor si persoanelor din regatul Gondorului erau de origine elfa, atat in forma cat si in inteles. Catorva dintre acestea li se uitase originea, provenind fara indoiala din epoci dinainte ca nmenoreenii sa strabata Marea in corabiile lor; printre ele se numara Umbar, Arnach si Erech; precum si numele de munti Eilenach si Rimmon. Si Forlong era un asemenea nume.

Cei mai multi dintre oamenii regiunilor de la miazanoapte ale Tinuturilor Apusene erau descendenti ai edainilor din Primul Ev sau ai unor neamuri strans inrudite cu ei. Ca urmare, graiurile lor se inrudeau si ele cu limba adunaica si unele dintre ele mai pastrasera oarecari asemanari cu Limba Comuna. Un asemenea neam era cel care traia in vaile superioare ale Anduinului: beorningii si padurenii din Codrul Intunecat de la Apus; iar mai catre miazanoapte si catre rasarit, oamenii de pe malurile Lacului cel Lung si din Tinutul de Jos. Din tinuturile aflate intre Campiile Stanjeneilor si Carrock se tragea semintia care in Gondor era cunoscuta sub numele de rohirrimi, Stapanii Cailor. Acestia continuau sa vorbeasca limba lor straveche si nascoceau nume in acest grai pentru aproape toate locurile din noua lor tara; pentru ei insisi foloseau numele de eorlingi sau oamenii din Obstea Calaretilor. Dar seniorii acestui neam intrebuintau nestanjeniti Limba Comuna si o vorbeau stralucit, asemenea aliatilor lor din Gondor; caci in Gondor, de unde provenea, westron pastrase un stil elegant, cu rezonante stravechi.

Cu totul strain era felul de a vorbi al oamenilor salbatici din Padurea Dradan. Si la fel de straina, sau poate doar de departe intrucatva inrudita, era limba dunlendingilor. Erau aceste neamuri ramasite ale popoarelor care traisera in vaile Muntilor Albi in vremuri demult trecute. Oamenii Morti din Valea Calvarului erau rubedenii de-ale elfilor. Dar in Anii Intunecimii altii s-au asezat in vaile sudice ale Muntilor Cetosi si de acolo cativa au trecut in tinuturile pustii ce se intindeau spre miazanoapte pana la Gruiurile-gorgane. De acolo se trageau oamenii din Bree, dar cu mult inainte ca acestia sa fi devenit supusii Regelui Arnor de la Miazanoapte si sa fi adoptat graiul westron. Numai in Tara Murga isi mai pastrasera oamenii din aceasta semintie vechiul lor fel de a vorbi si vechile obiceiuri: un popor ascuns, neprietenos fata de dnedaini si plin de ura fata de rohirrimi.

Despre limba lor, cartea de fata nu spune nimic, n-a pastrat decat numele de Forgoil, dupa cum ii numeau ei pe rohirrimi (insemnand Capete-de-Paie, din cat se pare). Numele tinutului - Dunland - Tara Murga, si al locuitorilor ei, dunlendingii - murgii - sunt numele pe care le primisera de la rohirrimi, deoarece oamenii aveau pielea oachesa si parul inchis la culoare.

DESPRE HOBBITI

Hobbitii din Comitat si din Bree vorbeau la acea vreme Limba Comuna si o faceau probabil de o mie de ani. O vorbeau in felul lor propriu, foarte liber si cu nepasare; cu toate ca cei cu mai multa carte stiau cum s-o intoarca din condei atunci cand era nevoie.

Nu au ramas insemnari despre vreo limba care sa fi fost vorbita numai de hobbiti. Se zice ca, in timpurile de demult, ei foloseau graiurile acelor neamuri omenesti alaturi de care sau in mijlocul carora traiau. Astfel ca nu le-a fost greu sa deprinda Limba Comuna dupa ce au patruns in Eriador, iar la vremea la care s-au asezat in Bree unii dintre ei incepusera deja sa uite limba pe care o vorbisera inainte. Negresit, aceasta fusese un grai al oamenilor ce traisera pe cursul superior al Anduinului, inrudita cu limba rohirrimilor, cu toate ca neamul Stoor, pare-se, preluase o limba inrudita cu aceea a dunlendingilor, inainte sa fi venit in nord, in Comitat. (Familia Stoor din tinutul Unghiul vorbea Limba Comuna atunci cand s-a intors in tara Pustietatii; dar Dagol si Smagol sunt nume din graiul oamenilor din tinutul apropiat Campiilor Vesele)

Pe vremea lui Frodo, se mai pastrau unele urme ale tuturor acestor lucruri, in nume si cuvinte folosite in Comitat, dintre care multe se apropiau de acelea gasite in Tinutul de Jos ori in Rohan. Cu deosebire trebuie retinute numele zilelor, lunilor si ale anotimpurilor; alte cateva de acelasi gen (de pilda mathom ori smial) erau inca intrebuintate, dar de cele mai multe ori se regaseau in nume de locuri din Bree si Comitat. Numele proprii ale hobbitilor erau de asemenea deosebite, fiind ramase din stravechime.

Numele de hobbit era intrebuintat de locuitorii Comitatului pentru toti cei de-un neam cu ei. Oamenii le spuneau piticutii, iar in elfa erau numiti periannath. Aproape nimeni nu mai stia de unde venea numele de hobbit. Se pare totusi ca initial fusese dat familiei Harfoot de catre neamurile Fallohide si Stoor, fiind o degenerescenta a unui cuvant inca pastrat in Rohan in forma lui completa: holbytla, sfredelitorul de vagauni.

DESPRE ALTE SEMINTII

Entii. Cea mai veche semintie care a supravietuit in cel de-al Treilea Ev era aceea a onodrimilor sau a enydilor. In graiul vorbit in Rohan li se spunea enti. Eldarii aveau cunostinta despre ei din vremuri stravechi; entii le-au impartasit eldarilor mai curand dorinta lor de a vorbi decat vreo limba anume. Graiul pe care si l-au nascocit nu semana cu nici un altul: era domol, sonor, inghesuit, repetitiv, un grai taraganat in toata puterea cuvantului; alcatuit dintr-o multitudine de nuante vocalice si tonuri, si cantitati distincte pe care nici macar invatatii eldari nu incercasera sa le transpuna in scris. Nu o foloseau decat atunci cand vorbeau intre ei; dar nu incercau sa o tainuiasca, intrucat nimeni altcineva n-ar fi fost in stare sa o invete.

Cu toate acestea, entii erau priceputi in a vorbi alte limbi, pe care le invatau repede si nicicand nu le uitau. Preferau insa graiurile eldarilor si le placea mai cu seama limba straveche a elfilor nobili. Cuvintele si numele ciudate pe care le deslusesc hobbitii in vorbirea lui Arborebarbos si a altor enti sunt, prin urmare, de origine elfa, sau chiar fragmente din graiul entilor insiruite unele dupa altele asa dupa cum obisnuiau entii sa faca (Ceea ce hobbitii par sa fi incercat sa reprezinte, anume murmurarile mai scurte si chemarile entilor: a-lala-lala-rumba-camanda-lindor-burme, nu este de origine elfa, dar e, orisicum, singura tentativa (si probabil extrem de inexacta) de a reda un fragment din limba vorbita de enti). Unele asemenea cuvinte provin din quenya: Taurellma-tumbalemorna Tumbalertaura Lmanor, care poate fi tradus prin Paduremultumbroasa-adancavaleneagra Adancavaleimpadurita Taramohorata, prin care Arborebarbos voia mai mult sau mai putin sa spuna: adasta o umbra neagra in vaile adanci ale padurii. Alte cuvinte sunt sindarine: ca, de pilda, Fangorn, barba-(unui)-copac, sau Frimbrethil, fag mladiu.

Orcii si Graiul Negru. Orc este forma din limba vorbita in Rohan a numelui pe care alte semintii l-au dat acestui neam scarbavnic. In graiul sindarin era orch. Inrudit cu acesta, fara indoiala, era cuvantul uruk din Graiul Negru, desi de regula prin acesta se desemnau marii orci - soldati care, la acea epoca, apareau din Mordor si Isengard. Specimenele mai umile erau numite - in special de catre uruk-hai - snaga, sclav.

Orcii au fost intaiasi data adusi pe fata pamantului de catre Puterea Intunecimii de la Miazanoapte, in Zilele de Odinioara. Din cate se spunea, nu aveau o limba a lor, ci luau ce puteau din alte graiuri, schimband cuvintele dupa cum aveau chef; dar tot ceea ce scoteau erau doar vorbe urate si brutale, abia daca le ajungeau pentru propriile lor nevoi, in afara de injuraturi si blesteme. Iar aceste creaturi mustind de rautate si urandu-se chiar si intre ele, au pritocit cu repeziciune tot atat de multe dialecte barbare cate erau de multe si grupurile sau coloniile semintiei lor, incat vorbirea lor orceasca a ajuns sa nu le fie de nici un folos in comunicarea dintre diversele triburi.

Astfel s-a facut ca in cel de-al Treilea Ev orcii intrebuintau limba westron pentru ca diversele neamuri sa se poata intelege intre ele; si cu adevarat multe dintre triburile mai vechi, precum acelea care inca mai salasluiau in nord si in Muntii Cetosi, foloseau de multa vreme limba westron drept limba lor natala, desi intr-un asemenea mod incat era la fel de neplacuta ca si orceasca lor.

Se spune ca Graiul Negru a fost nascocit de Sauron in Anii Intunecimii si ca dorinta lui fusese aceea de a face din ea limba tuturor celor care-l slujeau pe el. Dar n-a izbutit sa-si implineasca planul. Totusi din Graiul Negru au provenit mai apoi multe dintre cuvintele ce au ajuns larg raspandite printre orci, precum ghash foc, dar dupa rasturnarea de la putere a lui Sauron, limba aceasta, in forma ei straveche, a fost data uitarii de catre toti, in afara de nazgli. Cand Sauron a luat din nou puterea, graiul acesta a devenit inca o data limba folosita in Barad-dr si de catre capeteniile Mordorului. Inscriptia de pe Inel era in vechiul Grai Negru, in vreme ce blestemul orcului din Gondor, care apare in volumul al II-lea, Cartea a Treia, era rostit, intr-o forma si mai injositoare de catre soldatii Turnului Intunecimii, a caror capetenie era Grishnakh. In aceasta limba, sharku inseamna om batran.

Capcaunii. Cuvantul capcaun a fost folosit pentru a talmaci cuvantul torog din graiul sindarin. La inceputul semintiei lor, demult de tot, catre amurgul Zilelor de Odinioara, acestea erau creaturi prostanace si stangace, fara alt grai decat cel al fiarelor. Dar Sauron le-a luat in slujba sa, invatandu-le atat cat si ce le putea duce mintea si cultivand in ele rautatea. Urmarea a fost ca au deprins de bine de rau vorbirea orcilor, iar in tinuturile de la apus, Capcaunii-de-Piatra vorbeau o forma vulgara a Limbii Comune.

Dar la sfarsitul celui de-al Treilea Ev, o rasa de capcauni inca necunoscuta pana atunci si-a facut aparitia in sudul Codrului Intunecat si la hotarul muntos al Mordorului. Au fost numiti olog-hai in Graiul Negru. Nimeni nu se indoia de faptul ca fusesera plamaditi de Sauron, desi nimeni n-ar fi putut spune din ce aluat anume. Unii erau de parere ca nici macar nu erau capcauni, ci niste orci uriasi; numai ca olog-haii nu se asemanau la felul cum le era alcatuit trupul sau mintea nici macar cu cei mai mari dintre orci, pe care ii intreceau cu mult in marime si putere. Erau capcauni, nu incape vorba, dar plini de vointa ticaloasa a stapanului lor; o semintie josnica, puternica, agila, feroce si vicleana, dar mai tari chiar si decat pietrele. Spre deosebire de rasa mai veche a Amurgului, acestia indurau Soarele atata vreme cat se aflau sub inraurirea vointei lui Sauron. Vorbeau putin intre ei si singurul grai pe care il cunosteau era Graiul Negru din Barad-dr.

Gnomii. Gnomii reprezinta o rasa aparte. Despre ciudatul lor inceput ca semintie si de ce seamana si nu prea cu elfii si oamenii, se poate afla in Silmarillion; dar despre aceasta poveste elfii de rand din Pamantul de Mijloc nu aveau cunostinte, in vreme ce povestile oamenilor de mai tarziu se incurca in amintiri despre alte semintii.

Gnomii sunt de felul lor un neam tare incapatanat si ursuz, secretosi, dificili, tinand minte jignirile (dar si faptele bune), iubesc piatra, nestematele, lucrurile care capata forma sub mainile lor de mesteri, mai curand decat lucrurile care isi au propria lor viata. Dar nu-s rai din fire si putini au slujit vreodata Dusmanul din proprie vointa, indiferent de ce au spus despre ei oamenii in povestile lor. Si asta pentru ca oamenii din vechime au tanjit dupa bogatia lor si dupa mestesugul mainilor lor, astfel ca intre cele doua semintii a fost vrajmasie.

Dar in cel de-al Treilea Ev se mai intalnea inca prietesug strans intre oameni si gnomi. Si nu numai intr-un singur loc; si a tinut de firea gnomilor ca, strabatand tinuturile si trudind si negutatorind, asa cum au facut dupa ce stravechile lor salasuri au fost nimicite, sa deprinda graiurile oamenilor in mijlocul carora vietuiau. Dar in taina (o taina pe care, spre deosebire de elfi, n-o dezvaluiau cu draga inima, nici macar prietenilor lor) vorbeau o limba ciudata, care s-a schimbat prea putin de-a lungul anilor; caci devenise mai degraba limba istoriei lor, decat a cantecului de leagan, si aveau grija de ea si o pazeau ca pe o comoara a trecutului. Din alte semintii putini au reusit s-o invete. In istoria de fata, apare doar in nume de       locuri pe care le dezvaluie Gimli prietenilor sai; si in strigatul de lupta caruia tot el ii da glas in timpul asediului de la Cetatea Cornului. Cel putin acesta nu era tainuit si fusese auzit din cele mai vechi timpuri, pe multe campuri de lupta. Baruk khazad! Khazad aimnu! Securi ale gnomilor! Gnomii sunt asupra voastra!

Totusi, numele lui Gimli insusi ca si numele celor din semintia lui sunt de origine nordica (provin adica din limba omeneasca). Numele lor tainice si interne, numele lor adevarate gnomii nu le-au dezvaluit nicicand nimanui din alta semintie straina de a lor. Nici macar pe morminte nu si le graveaza.

Cuprins

Sinopsis

CARTEA CINCEA

I Minas Tirith

II Trecerea Fratiei Sure

III Adunarea din Rohan

IV Asediul Gondorului

V Marsul rohirrimilor

VI Batalia de pe Campiile Pelennor

VII Rugul lui Denethor

VIII Casele Tamaduirii

IX Ultimul Sfat

X Poarta Neagra se deschide

CARTEA A SASEA

I Turnul din Cirith Ungol

II Taramul Umbrei

III Muntele Osandei

IV Campia Cormallen

V Majordomul si Regele

VI Multe despartiri

VII Spre casa

VIII Se face curatenie in Comitat

IX Limanurile Cenusii

ANEXE