Partidele politice in Romania dupa Revolutia din 1989

Nu exista democratie fara partide, dar reciproca insa nu este valabila: caci partidele nu pot garanta prin simpla lor existenta, democratia.

Referatul acesta se constituie ca o analiza a regimului politic in Romania dupa 1990, ca punct de referinta in istoria tarii; momentul in care sistemul comunist se prabuseste, lasand loc aparitiei pluralismului si a viziunilor socio-economice de tip liberal. Important este de observat impactul pe care regimurile politice nou aparute l-au avut asupra societatii, si modul in care acestea au reusit sa implementeze politica liberala.

Democratia nu poate exista cu adevarat decat daca indivizii se grupeaza in functie de scopurile si afinitatile lor politice, adica daca intre un individ si stat se insereaza acele formatiuni colective, fiecare reprezentand o anume orientare comuna pentru membrii sai, un partid politic

Sistemul de partide al unei tari trebuie definit prin formele si modalitatile in care coexista mai multe partide. Exista doua serii de elemente care compun un sistem de partide: pe de o parte, este vorba de asemanarile si deosebirile care pot exista in structurile interioare ale fiecarui partid; se pot distinge astfel sisteme de partide centralizate si descentralizate, de partide totalitare si partide specializate, de partide suple si partide rigide. Pe de alta parte, compararea diferitelor partide permite un nou nivel de analiza, si anume: numarul partidelor, dimensiunile si tipurile lor, localizarea spatiala, repartitia politica a acestora.

Sistemele de partide insa sunt efectul a numerosi si complecsi factori. Pe de o parte e vorba de factorii generali, comuni tuturor statelor, iar, pe de alta parte este vorba despre factorii specifici. Prima categorie, cea a factorilor specifici include elemente ca: istoria si traditiile specifice unui stat, credintele religioase ale acestuia, compozitia etnica.

In ceea ce priveste factorii generali acestia sunt in numar de trei, si anume: socio-economici, ideologici si tehnici.

Anul 1989 a intrat in istoria omenirii ca an al prabusirii in lant a regimurilor comuniste din tarile Europei Centrale si de Est, iar rapiditatea cu care s-a desfasurat acest eveniment marturiseste cat de artificial si antisocial era acest sistem. Partidul unic comunist s-a dovedit a fi un element strain in societate dar pe care o stapanea cu o forta si atotputernicie nemaiintalnita in istorie. De indata ce monopolul Partidului Comunist a disparut se produce emergenta pluripartidismului si, odata cu acest fenomen, societatile cunosc o schimbare de esenta.

Din punct de vedere genetic, partidele alternative la partidul comunist apar in societatile comuniste intr-o maniera inversa fata de patternul emergentei lor istorice. Ele sunt, citandu-l pe Maurice Duverger, 'partide de creatie exterioara', pentru ca s-au format/reformat in exteriorul institutiilor parlamentare.

Nasterea noilor partide s-a bazat efectiv, pe noul drept constitutional de libera asociere. Este si motivul pentru care ele au proliferat intr-o progresie geometrica in prima etapa a existentei acestui drept, aparand imediat o inflatie partidista, numarul partidelor depasind cu mult paleta rezonabila de oferte politice, depasind o suta sau chiar doua sute de formatiuni politice (in intervalul dintre aparitia Decretului-lege nr.8/1989, care legifera pluripartidismul, si alegerile de la 20 mai 1990, s-a inregistrat in fiecare zi cate un partid; o situatie asemanatoare s-a petrecut si in Ungaria, Polonia sau Bulgaria).

Insa nu toate partidele au avut aceeasi geneza: in acest sens trebuie amintite cel putin doua exceptii, si anume: pe de o parte, este vorba de faptul ca fostele partide comuniste au continuat sa existe (intr-o forma mai putin primitiva) sau ele s-au autodivizat, redefinindu-si doctrina, sigla si asumandu-si o pozitie, de obicei, de centru-stanga. Pe de alta parte, este vorba de reaparitia fostelor partide istorice interzise in perioada comunista (Partidul National Liberal, Partidul National Taranesc Crestin Democrat sau Partidul Social-Democrat).

In statele aflate in plin proces de democratizare, datorita faptului ca nu exista cai alternative suficient de bine elaborate si dezvoltate pentru manifestarea cetatenilor, partidele politice joaca un rol instrumental important in consolidarea unor noi regimuri. Aceasta se datoreaza in principal faptului ca democratia este asociata cu existenta mai multor partide politice. In al doilea rand, partidele politice sunt percepute la nivel societal ca entitati mobile si mobilizatoare, cele care sesizeaza sau determina modificari in structura politica si sociala a unei tari si reactioneaza la aceasta. Totodata, partidele apar ca principal canal de comunicare dintre cetatean si domeniul public: autoritati publice, guvernamant.

Partidele politice in Romania au aparut imediat dupa revolutie. Noi lideri politici au fost cei care au luat o prima masura legislativa care a permis aparitia unui sistem pluralist de partide. Fac aici referire la Decretul-lege nr.8/1989 care stabilea dreptul cetatenilor de a forma partide politice conditionand minim existenta acestora. Prin acest lucru, Romania se inscria in randul sistemelor pluraliste, urmand traditia sa istorica, dar si contextul international in care dorea sa se integreze.

Tinand cont ca 'noua' elita aparuta pe scena politica era formata din fostii comunisti reformatori, este interesant de vazut de ce a adoptat ca sistem electoral reprezentarea proportionala, sistem care pe termen lung impiedica formarea unei majoritati monocolore. Daca la primele alegeri, cele din 1990, aceasta caracteristica nu a fost evidenta (FSN obtinand in alegeri o majoritate covarsitoare), cele din 1996 au dus la formarea unei coalitii pluricolore nu numai din punct de vedere ideologic dar si din punct de vedere etnic. Nemodificarea legii electorale de catre FSN in 1990 (dupa ce alegerile avusesera loc), tinand cont de situatia extrem de favorabila din Parlament, a fost determinata intr-o foarte mare masura de necesitatea pastrarii increderii Occidentului, mai ales ca Bucurestiul incepuse sa devina criticat.

Intre 1990-1992 discursul populist al noilor comunisti se opunea discursului criticist si rational al opozitiei. In aceasta perioada, prins intre demagogia comunistilor refomatori si critica acerba a opozitiei electoratul se indreapta spre partide nationaliste si etnice: PUNR, PRM si UDMR. Parlamentul format in 1992 reprezinta un spectru politic-ideologic mult mai larg decat cel din 1990, de la extrema stanga la extrema dreapta. Caracteristic Romaniei, este faptul ca nu a avut timpul necesar sa-si dezvolte gradual sistemul de partide. Incercand sa refaca multipartidismul interbelic, noile partide politice nu s-au mai bazat pe clivaje sociale preexistente, aderarea membrilor lor avand loc primordial pe criterii ideologice sau de traditie. In acest context afirmatia lui Roskin cum ca: 'In multe cazuri, partidele est-europene nu aveau baze sociale clare, iar alegatorii est-europeni se identificau in mica masura cu partidele', este indreptatita.

In Romania alegerile legislative si prezidentiale din 27 noiembrie 1992 s-au desfasurat in baza unei noi legi electorale (Legea nr.68/1992) care continua practica reprezentarii proportionale, pe care insa o amenda, fata de vechea formula, cu pragul electoral de 3% din totalul voturilor exprimate. Scopul reducerii acestui prag electoral a fost reducerea numarului exagerat de partide politice reprezentate in Parlament prin eliminarea celor cu rezultate mediocre. In urma alegerilor FDSN (28%) si CDR (20%) devin principalele doua forte politice ale statului.

Ele sunt urmate de un grup de 3 formatiuni politice care obtin fiecare 8-10% din voturile exprimate, aceste partide fiind: FSN, PUNR si UDMR. In sfarsit, rezultatele electorale contureaza un al treilea grup de partide care abia reusesc sa depaseasca pragul electoral, acestea fiind: PSM, PRM si PDAR.

Faptul ca nici un partid politic nu a obtinut majoritatea absoluta a voturilor si, implicit, a mandatelor parlamentare sunt argumente care pledeaza pentru un sistem multipartidic 'pur'. De asemenea, pentru aceasta concluzie pledeaza si dispunerea pe esichierul politic al partidelor: PDSR situat la centru-stanga si CDR, situat la centru-dreapta.

Incepand cu cea de-a doua sesiune a anului 1995, viata parlamentara din Romania a cunoscut o noua dinamica, in sensul ca s-a produs ruperea dintre PDSR si PRM (asociat la guvernare de catre PDSR pentru a-si asigura majoritatea). In alta ordine de idei, este vorba despre destinderea relatiilor dintre partidul de guvernamant si unele partide din opozitie. In acest context nou, sistemul de partide, inca numeros ca parti componente dar cu pondere relativ echilibrata, s-a distribuit, spre finalul mandatului parlamentar, gratie mai ales aliantelor din opozitie (PD s-a apropiat tot mai mult de CDR) si a anularii aliantelor PDSR, cautand o formula de existenta.

Toate acestea au facut ca la alegerile din 3 noiembrie 1996 esichierul politic sa se prezinte sensibil modificat sub aspectul orientarilor politice ale unor partide si aliante. Mai intai, a avut loc o modificare de natura compozitionala a CDR (in care reintra PNL si din care ies PSDR, PAC si PL'93) si de constituirea unor aliante: Uniunea-Social Democrata (PD si PSDR), Alianta National Liberala formata din PAC si PL'93; Uniunea Nationala de Dreapta, formata din nou aparutul Partid Umanist Roman (PUR). Se observa foarte bine faptul ca partidele care au fost la guvernare s-au prezentat la alegeri de sine statatoare, in timp ce fortele politice din opozitie au cunoscut o intensa dinamica a aliantelor.

Astfel, alegerile parlamentare si prezidentiale din 1996 au adus o schimbare politica esentiala asteptata de peste 50 de ani, si anume: alternanta la putere.

Schimbarile radicale produse in urma alegerilor, au conturat si mai bine ideea ca sistemul romanesc de partide si-a corectat cateva din deficientele constitutive. In primul rand trebuie amintit ca sistemul multipartid 'pur', rezultat la alegerile din 1992, s-a reprodus in 1996, ceea ce reprezinta un indiciu de stabilitate si intareste un orizont de asteptare. In al doilea rand, distanta inter-partidica constituita la alegerile din 1992 a fost sensibil diminuata, in sensul ca nu mai sunt doua forte politice care au sprijinul a cate 20% din electorat, ci sunt chiar doua partide politice in aceasta situatie: PDSR si PNTCD, acesta din urma facand parte din CDR, dar avand cel mai mare procentaj. In al treilea rand, este vorba de pozitionarea ideologica a partidelor parlamentare, pozitionare ce confera sistemului un echilibru functional cert: CDR situata in centru-dreapta, contra-balansata de centru-stanga reprezentata de PDSR.

Alegerile locale din iulie 2000 au avut un rezultat care era surprinzator, dar totodata de asteptat. Astfel, CDR se duce in jos pana pe locul 5 in preferintele electoratului roman, asta in timp ce PDSR iese in urma acestor alegeri ca marele invingator, fara sa-si fi modificat intr-un fel ideologia sau pozitia fata de problemele societatii. PDSR a castigat alegerile locale efectiv pe baza neputintei CDR de a face fata efectiv problemelor economice cu care se confrunta Romania, iar alegerile din noiembrie 2000, cele prezidentiale si cele parlamentare, vin sa confirme acest lucru.

Pentru a da o concluzie generala cu privire la fenomenul partidic in Romania, trebuie aratat inainte de toate, ca ele au aparut ca raspuns a unei necesitati imperioase a regimului reprezentativ. Odata aparute, partidele au devenit organele esentiale ale vietii politice, cu o dubla functie, si anume: sa promoveze si sa apere interesele electorilor si sa limiteze puterea (presedintelui si a guvernului).

Datorita sufragiului, partidele politice pot exercita functia de mediatori intre poporul suveran si poporul guvernant, intre corpul electoral si parlament. Intr-o democratie, nu atat partidele ca entitati sau ca unitati, conteaza ci relatia dintre ele, pentru ca ea este apanajul sistemului pe care il formeaza, fiind facute sa confere fundament tuturor problemelor ce pot aparea la un moment dat in societate.