ARMATA DACICA

ARMATA DACICA

         Armata a fost unul din domeniile in care dacii excelau. Ei tot timpul au constituit o forta armata care trebuia luata in calcul de toti vecini inclusiv de Imperiul Roman, asa cum recunoaste Lucanus in Pharsalia: 'Feriti-ne, zei ceresti, ca printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe daci si pe geti, Roma sa cada, iar eu sa mai raman teafar'.
         Principalul avantaj al soldatilor geto-daci era credinta care-i facea sa lupte fara frica de moarte, ei murind cu zambetul si numele lui Zamolxe pe buze. Dar puterea militara nu putea exista doar prin credinta, dacii aveau tactici de lupta care destabilizau echilibrul luptei si reuseau sa imparta fortele armatei adverse astfel incat sa-i poata face fata, armele nu erau deosebite dar falxurile au determinat schimbarea caschetelor din armata romana, numarul soldatilor nu putea fi comparat cu cel al armatelor macedoneene sau romane, dar destul de mare sa formeze un centru de putere armata in lumea antica.
         Politica regilor daci impunea in general o atitudine defensiva, dar sunt numeroase exemplele de incursiuni incisive ale armatei dacice in teritorii straine cu scopul de a slabi puncte de frontiera in principiu cu Imperiul Roman. In lupta procedeul tactic de baza este ordinea de bataie in unghi ascutit, pentru a strapunge mai usor liniile inamice, precum si atacul dintr-o pozitie care expune flancurile armatei adverse. In luptele defensive, dacii preferau lupta de gherila care obosea armata adversa pana la batalia decisiva, in plus obiceiul pastrat pana tarziu in Tarile Romane de a parjoli lanurile din fata dusmanului si a otravi fantanile, pentru a reduce resursele alimentare ale inamicului. De asemenea se foloseau tactici de intimidare a dusmanului (scrisori de amenintare) precum si de inducere in eroare (se spune ca Decebal a taiat la liziera unei paduri arborii de statul unui om si imbracandu-i in haine 'a creat' o armata numeroasa). Nici de tentativele de asasinat nu sunt straini regii daci. In ultima instanta cetatile, refugiile supreme, erau astfel construite incat 'getii erau invulnerabili' (Sidonius Appolinaris).
         Armamentul care predomina in armata dacica era:

STINDARD DACIC

o fiinta cu cap de lup (realizat din metal) si corp de balaur (realizat din solzi metalici sau franjuri tricolore) care era astfel construit incat in bataia vantului sau in goana cailor producea un suierat care afecta psihologic soldatii inamici si imbarbata ostenii care luptau sub el. In plus acest suierat si efectul de miscare care il producea, induceau o stare de nervozitate cailor cavaleriei adverse.

FALX

sabie curba de dimensiuni mari care au determinat comandantii armatei romane sa schimbe coifurile soldatilor. Aceasta sabie printr-o lovitura data in plin trecea prin coif si ranea mortal soldatul. Pentru a contracara acest efect, romanii au fabricat casti cu doua benzi metalice rigide, dispuse in cruce cu intersectia in varful coifului, locul unde era aplicata de obicei lovitura. Numai s-a putut diminua efectul devastator al acestor arme.

SICA

sabia scurta caracteristica dacilor. Aceasta arma de dimensiuni cuprinse intre marimea unui pumnal si a unei sabii mici, incovoiata ascutita pe exterior, se pare ca era foarte eficienta in lupta.

SABIE DE TIP CELTIC

sabia dreapta de marime medie cu garda dreptunghiulara se afla cu preponderenta in dotarea nobilimii.

TOPORUL

arma eficienta, folosita putin insa din cauza gabaritului mare

MACIUCA

ca si in cazul toporului maciuca era folosita in incaierarile accidentale, si nu pe campurile de lupta, ramanand insa arme foarte eficiente.

COASA

uneori soldatii care nu faceau parte din armata permanenta, agricultori fiind, schimbau pozitia lamei coasei astfel incat aceasta facea un unghi de 180 de grade cu coada. Aceasta arma nu avea forta mare de lovire ca si falxul, dar fiind foarte ascutita intrau adanc in corp si retezau usor membre, coasa era foarte periculoasa deoarece nu omora dar producea grave rani care scotea definitiv adversarul din lupta. Acest rol al coasei s-a pastrat pana in evul mediu la taranii romani.

LANCEA

arma aflata in dotarea cavaleriei, folosita in bataliile statice deoarece era greu de folosit dar in aceste cazuri era foarte eficienta. Ea era alcatuita din varf si coada. Varful era lucrat dintr-o singura bucata de fier si sunt de doua feluri: cu corpul in forma de frunza de salcie strabatut de o nervura mediana dubla sau cu lama ingusta si plata, fara nervura.

SULITA

similara cu lancea ca si constructie, era insa de dimensiuni mai mici pentru a fi folosita de pedestrime, ca arma de aruncat cu mana sau cu balista.

ARCUL

arma care a ajuns in armata dacica la performante deosebite, fiind manuita cu multa maiestrie de arcasi. Tehnicile de realizare a arcurilor (alegerea lemnului, fierberea lui pentru a-l incovoia) erau foarte dezvoltate, sagetile avea trei tipuri de varfuri: majoritatea cu trei muchii, altele conice si cu doua muchii. Uneori inmuiate in otrava erau pastrate in tolba frumos ornamentata. Arcul cu o bataie in jurul a o suta de metri era folosit ca arma ofensiva atat in atacuri statice de catre pedest rime cat si in atacuri rapide de catre cavalerie, calaretii daci tragand foarte bine din goana calului.

PRASTIA

arma banuita ca foarte mult folosita in armata dacica dar neatesta, era alcatuita din saculetul pentru incarcatura si doua sfori din care una se lega de aratator iar cealalta se tinea intre degete eliberandu-se la momentul oportun pentru a elibera piatra. Aceasta arma de distanta avea avantajul munitiei care se afla din belsug.

SCUTUL

arma defensiva a dacilor era in marea majoritate a cazurilor de marime medie, de forma ovala, realizat din lemn si acoperit cu piele tare, rareori cu metal. S-au descoperit scuturi placate cu aur si frumos ornamentate, cel mai probabil, scuturi de parada. In partea centrala cu rezistenta minima era aplicata o semisfera de metal numita 'umbo'. Scuturile erau ornamentate cu diferite modele.

COIFUL

purtat mai mult de nobilime, era realizat din metal cu forma cilindrica pentru ricosarea sagetilor, si cel mai adesea cu ochi incrustati in dreptul fruntii si gauri pentru urechi, uneori cu protuberante pe partea superioara.

CAMASA DE ZALE

asemanatoare cu modelul sarmatic, era purtata mai mult de cavalerie si mai putin de pedestrime.

         Numarul armatei cu excpetia perioadei in care a domnit Burebista a fost in jurul cifrei de 50.000 de soldati. Inainte de Burebista stim de la Arrian ca imediat dupa sosirea lui Alexandru Macedon la Dunare, pe malul nordic al fluviului si-a facut aparitia in scurt timp o armata (probabil cea permanenta a tribului care domina in acele regiuni) alcatuita din circa 4000 de calareti si 10000 de pedestrasi. In aceasta perioada cand nu exista o uniune de triburi, o armata e 15.000 de soldati a unui singur trib, era un lucru de remarcat. Odata cu faurirea marelui regat, Burebista putea sa ridice in caz de razboi o armata de 200.000 de soldati asa cum ne spune Strabon. Pe vremea lui Decebal numarul soldatilor din armata a scazut la 100.000 si in primul razboi din 101-102 en, o armata romana de 150.000 de soldati, specializata in cuceriri nu a reusit sa infranga armata dacica. In al doilea razboi cu forte sporite, chiar ajunsa la Sarmizegetusa, capitala Daciei nu a reusit sa f ie invinsa decat prin tradare, fiind lasata fara conductele de alimentare cu apa.

         Dacii traind la granita cu cel mai mare Imperiu al antichitatii, intr-un spatiu geografic aflat la intersectia traseelor triburilor migratoare, si dupa un mod de viata mereu in contact cu animalele salbatice ii indreptateau pe Dio Chrysostomul sa spuna 'acolo la ei [geti] puteai sa vezi peste tot sabii, platose, lanci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni inarmati' si pe Lucian 'de cate ori am privit tara getilor, i-am vazut razboindu-se'.

ARTA DACICA

         Arta in acceptia ei cea mai larga, este un subiect despre care se poate vorbi foarte putin daca ne referim la poporul geto-dac. Aminitirea mitologiei dacice a luat forme pe care azi nu le mai recunoastem, legendele lor istorice ne sunt practic necunoscute, fara urma au disparut poezia lor populara si literatura religioasa, nu se stie nimic despre muzica si dansurile lor.
         Ce a ramas atunci? Foarte putin. Nu indeajuns pentru a zugravi un tablou complet al artei dacice, dar indeajuns pentru a se putea trasa cateva caracteristici ale ei. Iar pentru aceasta trebuie multumit arheologilor.
         Relativ complete sunt informatiile despre materialul folosit la olarit, forma si ornamentatia vaselor de lut, material care abunda pe tot teritoriul tarii. Ceramica geto-dacica poseda o frumusete si o eleganta remarcabila cu atat mai mult cu cat este de o originalitate absoluta. Se poate vorbi cu temei despre o geometrie specifica ceramicii daco-getice mai cu seama cu referire la piesele de lux. Lucrata cu mana sau la roata, produsele ceramice pastreaza intotdeauna proportiile potrivite care dau vasului un aspect deosebit de placut si elegant. Ceramica lucrata cu mana, fabricata in general din lut negru mai rar de culoare bruna este lustruita in exterior si se caracterizeaza prin urmatoarele forme:

Vasul-borcan: vas larg raspandit cu profil usor bombat, sprijinit pe un picior abia schitat, buza bine conturata se rasfrange in afar rotunjindu-se. Pentru manuire are aplicate alveole mari combinate cu siruri de alveole mici si butoni. Ornamentele constau din incizii cele mai multe vase fiind ornamentate prin incizii cu piaptanul. Marimile cuprind o gama variata de la cele mari la cele in miniatura.

Opaitul: forma caracteristica a culturii materiale geto-dace, este descoperita in orice asezare geto-daca, deseori forme diferit cu gauri pentru fitil, alteori o cana cu diametrul bazei mai mic decat diametrul buzei, cu maner si arar cu piciorul schitat. In general forma simpla fara ornamente.

Cana bitronconica: o forma larg raspandita, cu pantecele ascutit, gatul inalt si zvelt, continuat printr-o buza rotunjita, rasfranta in afara. Toarta simpla, torsadat sau acoperita cu caneluri, era modelata in continuarea buzei, fata de care se suprainalta usor, coboara apoi in curba accentuata, pentru a se pierde deasupra liniei de maxima largire a recipientului;

Strachina: are diametrul gurii larg, buza evazata in afara si umarul marcat printr-un fel de prag;

Vasul bitronconic cu doua torti laterale: are profilul caracterizat de o simetrie perfecta a celor doua parti ale corpului. Recipientul se termina printr-o buza usor albiata la mijloc; de la aceasta pornesc doua torti prinse deasupra diametrului sau maxim;

Vasul tronconic: de dimensiuni mici are buza oblica cu marginea ingrosata. In exterior are proeminente pentru siguranta in manuire;

         Ceramica lucrata la roata incepe sa foloseasca cu preponderenta lutul brun si se caract prin urmatoarele forme:

Cana: forma cea mai raspandita, intalnita in orice asezare geto-daca, are sectiunea verticala in forma de romb, cu buza iesita in afara si toarta cu latura superioara orizontala si cea laterala cu aceeasi inclinare cu cea a partii inferioare a canii care se spijina pe un continuare inelara;

Fructiera: vas cu raspnadire larga este format din doua parti. Corpul vasului are pereti de inaltime mica, aproape orizontali, cel mai adesea de forma circulara, rareori patrata, are buza lata rasfranta spre exterior. A doua parte este piciorul de forma aproape cilidrica cu baza usor latita pentru stabilitate;

Chiupul: vas de forma ovoidala cu baza puternic reliefata si buza tesita, rasfranta drept in afara, multe dintre exemplarele descoperite au ca decoratie un val incizat sau diferite forma imprimate;

Amfora: utilizata frecvent de daci au suferit consistente influente grecesti cu a caror forma se identifica sunt confectionate dintr-o pasta galbena, au manusi stampilate care confirma realizarea locala;

Ceramica este deseori frumos pictata, cea din zona Sarmizegetusei prezentand caracteristici care o deosebesc net de cea din restul tarii. Daca de arta statuara in piatra nu se poate vorbi, s-au descoperit fragmente de statuete din lut ars. O categorie aparte de produse din lut incizate artistic sunt vetrele (cum este cea de la Popesti). Din acelasi, material, ceramica s-au mai gasit diverse medalioane, imprimate cu figuri umane sau diferite simboluri, un astfel de exemplar, gasit la Sarmizegetus a, are imprimat chipul zeitei Bendis.

         O parte importanta a artei dacice o reprezinta obiectele din metale pretioase, produsele de argint fiind fara indoiala, produsele cele mai inalte si reprezentative ale artei geto-dace. Nu numai ca sunt realizate din argint de calitate, dar maiestria la care au ajuns mesterii daci pot starni invidia celor din zilele noastre. Un splendid exemplu de arta autohtona il constituie vasele de argint din tezaurul de la Sancrieni.

Ornamentate cu impunsaturi , palmete, lujeri, frunze, motive impletite si valuri alergatoare, ele sunt o marturie a maiestriei autorului si gustului proprietarului. Lanturile ornamentale faurite din zale de argint sunt atat de fine incat par impletite. Bratarile in forma de spirala cat si cele din trei sau patru semisfere, prezinta o originalitate plina de eleganta. Fibulele ocupa un loc important in vestimentatia geto-daca. Acestea au diferite forme de la cercuri si patrate la simbolul solar si cel al fr nzei. Adeseori sunt decorate cu figuri umane. Cerceii se realizau dintr-o sarma subtire rasucita in spirale fine. Inelele, poate cele mai expresive si frumoase podoabe, au diferite forme:verigi cu noduri si protuberante, spiralate, simple, dintr-o bucata sau cu capete neunite, unele sunt prevazute cu boabe de sticla colorata. La toate acestea se adauga catarame, nasturi, paftale. Deasemeni sau gasit parti de harnasamente bogat decorate, scuturi de parada (exemplu edificator este scutul aurit de la Piatra Rosie), coifuri (cum ar fi acel frumos coif de aur de la Poiana-Cotofenesti), oglinzi. Desi nu din materiale pretioase dar fara sa-si piarda eleganta trebuie mentionate candelabrul de la Poiana.

Aceste obiecte din metale pretioase nu sunt caracterizate numai prin calitatea lor superioara ci si prin numarul mare, tezaurul luat de Traian fiind indeajuns de mare pentru a restabili economia intregului imperiu.