BIZANTINOLOGIA LA ROMANI

BIZANTINOLOGIA LA ROMANI

Termenul de Bizant, in sensul sau de "lume bizantina" apare la noi in 1785, atunci cand Ionita Tautu foloseste in traducerea romanului popular "Istoria lui Erotocrit cu Arteusa", expresia "Imparatia Vizantiei". In context se face de mai multe ori referire la "feciorul imparatului de Vizantec", precizandu-se "adica de Tarigrad". Termenul de Bizant, in expresie slavona, Vizantea, pentru Imperiul roman de Rasarit, nu era strain nici in veacul al VI-lea in Tarile Romane. Astfel, la sfarsitul acestui secol, Ieremia Movila zideste o manastire in tinutul Vrancei pe care o numeste Vizantea si pe care a inchinat-o la Muntele Athos.

Cea mai veche istorie a Imperiului roman de Rasarit este cuprinsa in "Hronograful" lui Mihail Moxa care trateaza istoria Romei si a Imperiului pana la caderea Constantinopolului din 1453. Este o compilatie prescurtata dupa o versiune bulgara a cronicii lui Manasses, incheiata pe la 1620 de catre monahul Mihail Moxa care a lucrat la indemnul episcopului Teofil al Ramnicului. Nici macar opera sa nu era una de pionerat deoarece cronicarii Macarie si Azarie, autori de cronici cu privire la istoria Moldovei, au scris cu aproape un secol mai devreme, influentati de Manasses.

Pe cai ocolite, prin prelucrari si adesea prin intermedieri slave, cel putin trei cronicari bizantini din secolele XI-XII- Kedrenos, Zonaras si Manasses - au fost cunoscuti de carturarii romani dinainte de sfarsitul veacului al XVII-lea. Dar aceste informatii au fost preluate prin intermediul unor prelucrari care n-au cuprins si informatiile despre romani deoarece pe cei ce le-au intocmit, nu i-a interesat. Miron Costin a utilizat informatii de provenienta bizantina, probabil prin intermediul lucrarii lui Laurentiu Toppeltin, Origines et occasus Transsylvanorum.

O noua perioada o reprezinta ultima treime a secolului al XIX-lea cand o serie de cercetatori, mai ales germani, dar si unguri (Roesler, Jung, Hunfalvy, Rthy), ataca tezele de baza ale continuitatii romanilor in spatiul carpato-dunarean. Le raspunde o intreaga literatura istorica reprezentata de A.D.Xenopol si Dimitrie Onciul, care se vor baza pe izvoare bizantine, pentru apararea tezelor traditionale ale istoriei noastre.

Incepand cu 1878 apare opera postuma a lui E.Hurmuzaki, Fragmente zur Geschichte der Rumnen, primul volum fiind tradus de Mihai Eminescu in limba romana (1879). Acest volum este consacrat vlahilor balcanici, incepand cu rascoala din 1185 si cu Asanestii. Sunt cuprinse in acest volum un mare numar de texte bizantine.

In pragul secolului al XX-lea, Constantin Erbiceanu, se ocupa intr-un studiu cu epoca lui Isaac II Anghelos si cu romanitatea balcanica de la sfarsitul veacului al XII-lea. Pentru prima oara la noi el foloseste si productiile retoricii aulice. In acest studiu (Doua acte oficiale necunoscute de pe timpul imparatului bizantin Isac II Anghel privitoare la romanii din Peninsula Balcanica spre finele secolului XII, in: An.Acad.Rom., Mem.Sect.Ist., seria II, tom XXIV, (1901-1902) se folosesc texte din Nicetas Choniates, Ana Comnena si Georgios Acropolites.

In 1905, filologul si istoricul George Murnu publica o antologie de texte din Nicetas Choniates, referitoare la rascoala Asanestilor. In studiul introductiv intitulat Bizantul pana la revolutia Asanizilor este prezentata situatia Imperiului, indeosebi dupa moartea lui Manuel I Comnenul (1180). O activitate prodigioasa, inainte si dupa primul razboi mondial, a depus Oreste Tafrali, cu contributii importante in domeniul artei bizantine a carei patrundere la romani a cercetat-o cu asiduitate ("Bizantul si influenta lui asupra noastra", Bucuresti, 1914) precum si in reconstituirea monografiei bizantine a Thessalonicului (Topographie de Thessalonique, Thessalonique au quatorzième siècle, Paris, 1912 si Thessalonique des origines au XIV^e siècle, Paris, 1919). Oreste Tafrali si-a sustinut teza de doctorat la Charles Diehl.

Dupa primul razboi mondial apar doua culegeri de documente si studii. In 1936, Aurelian Sacerdoteanu publica Consideratii asupra istoriei romanilor in Evul Mediu. Dovezile continuitatii si drepturile romanilor asupra teritoriilor lor actuale, aparuta la Bucuresti. Dintre autorii bizantini sunt folositi ca argument Kekaumenos, Ana Comnena, N Choniates, I. Kinnamos,G. Pachymeres si I.Cantacuzino. In cea de a doua culegere, George Popa-Lisseanu,in Dacia in autorii clasici (2 vol.), aparuta in 1943, da cea mai completa culegere de extrase din autorii elini, latini si bizantini, privitoare la teritoriul Daciei si popoarele care l-au locuit, de la Herodot pana la G.Sphrantzes si L.Chalcocondil. Autorii bizantini sunt cuprinsi in cel de-al doilea volum al culegerii.

Primul deceniu al secolului al XX-lea marcheaza aparitia primelor preocupari de bizantinologie in sensul deplin al notiunii. Ele apartin lui Nicolae Iorga (1871- 1940). Savantul care domina istoriografia noastra timp de patru decenii. Prin uriasa sa capacitate de analiza si sinteza, Iorga depaseste faza de pana acum a cercetarii de la noi, strans legata de relatiile Bizantului cu lumea daco-romana si apoi romaneasca, dand sinteze de mare valoare cu privire la istoria si civilizatia propriu zisa a Imperiului roman de Rasarit. Desigur, nu este abandonata de catre marele nostru savant nici preocuparea pentru adancirea studierii interferentelor politice, sociale, culturale romano-bizantine, domeniul in care, de asemenea, a publicat numeroase si importante lucrari. Dintre numeroasele sale carti se pot aminti: The Byzantin Empire (Londra, 1907) iar, dupa aproape trei decenii, Istoria vietii bizantine, ( 3 vol. Paris, 1934). Ideea fundamentala de la care a pornit N.Iorga a fost ca Imperiul bizantin a fost o sinteza a patru elemente: politic (mostenirea vechii Rome),cultural (elenismul), religios (ortodoxia) si uman (Orientul) care au contribuit la realizarea unei civilizatii noi. In cadrul unui eseu publicat la Paris in 1929, Caracterul comun al institutiilor sud-est europene, N. Iorga a pus in circulatie internationala formula "Bizant dupa Bizant", pentru a desemna fenomenul complex petrecut intre 1453 si inceputul secolului al XIX-lea cand a aparut grecitatea moderna.

Dupa moartea marelui savant, bizantinologia romaneasca cunoaste o perioada de recul datorata nu atat lipsei unor cercetatori de frunte cat dificultatilor ideologice si materiale care i-au stat in cale mai ales dupa 1948.

Incepand din 1942 apare la Bucuresti publicatia Institutului Francez de Studii Bizantine, tudes byzantines transformata apoi in Revue des tudes byzantines. Era singura publicatie de bizantinologie din Europa caci revista Byzantion a fost mutata in S.U.A.

Indata dupa razboi a luat fiinta la Bucuresti o Sectie de Studii Orientale care functioneaza pe langa Societatea de Stiinte Istorice si Filologie si care, incepand din 1957, publica Studia et Acta Orientalia si din care au aparut cateva volume. Se continua mai ales cercetarea aprofundata a legaturilor lumii bizantine cu cea de la Dunarea de Jos, bazata pe interpretarea izvoarelor cunoscute si prezentarea altora noi.

Ca disciplina de studiu la universitate, bizantinologia a fost introdusa in 1909 cand, la Universitatea din Bucuresti a luat fiinta catedra de Istoria civilizatiei bizantine in fruntea careia a fost Constantin Litzica. El a studiat la Mnchen unde l-a avut ca profesor pe Karl Krumbacher. C.Litzica a abordat probleme de literatura bizantina, influenta Bizantului in Tarile romane, publicand izvoare referitoare la tara noastra. Dintre lucrarile sale amintim: Studii si schite greco-romane, vol.I, Bucuresti, 1912; Texte grecesti privitoare la noi, Bucuresti, 1913.

Succesorul sau la catedra de Istoria civilizatiei bizantine, din 915, a fost Demostene Russo (1869-1938). A fost si director al Seminarului de filologie bizantina din cadrul Universitatii din Bucuresti, unde a format generatii de specialisti in limba medio-greaca capabili sa traduca izvoarele istoriei bizantine si in limba romana. Din lucrarile sale amintim: Studii bizantine-romane, Bucuresti, 1907; Elenismul in Romania, epoca bizantina si fanariota, Bucuresti, 1912; Studii istorice greco-romane, I-II, Bucuresti, 1939.

O activitate prodigioasa a desfasurat Nicolae Banescu, profesor de bizantinologie la Universitatea din Cluj intre 1919 si 1937, apoi la Universitatea din Bucuresti, intre 1938-1947. Si Nicolae Banescu , intocmai ca si C.Litzica s-a format la scoala din Mnchen avandu-l ca profesor pe A.Heisenberg. Din 1919 a fost membru corespondent al Academiei Romane iar din 1938, membru activ. I-a urmat lui Nicolae Iorga la conducerea Sectiei de Istorie a Academiei. A facut parte din conducerea revistei Byzantion, presedinte de onoare al Societatii Romane de Studii Bizantine si vicepresedinte de onoare al Asociatiei Internationale de Studii Bizantine. In 1958, cand implinea 80 de ani, i s-a dedicat un volum omagial publicat de Revue des tudes byzantines din Paris. Un alt volum i-a fost inchinat cu ocazia implinirii varstei de 90 de ani (Revue des tudes sud-est Europennes, tom. VII, nr. 1, 1969). Intre lucrarile sale de referinta amintim: Cele mai vechi stiri bizantine asupra romanilor de la Dunarea de Jos, in Anuarul Institutului de Istorie Nationala din Cluj, I, 1921-1922; Bizantul si romanitatea de la Dunarea de Jos, Bucuresti, 1938; Les duchs byzantine de Paristrion (Paradunavon) et de Bulgarie, Bucuresti, 1946. Dupa modelul lui Ch. Diehl, Nicolae Banescu a publicat Chipuri si scene din Bizant (Cluj, 1927) dupa care a aparut o editie mai recenta, incompleta: Chipuri din istoria Bizantului (Bucuresti, 1971).

La Cernauti, profesorul Vasile Grecu (1885-1972) si-a adus o importanta contributie mai ales in editarea unor izvoare narative bizantine, cu traducerea lor in limba romana. Asa sunt: Constantin Porfirogenetul, Carte de invatatura catre fiul sau Romanos (Bucuresti, 1971), Ducas, Istoria turco-bizantina (1341-1462) (Bucuresti, 1958), L. Chalcocondil, Expuneri istorice (Bucuresti, 1958), Critobul din Imbros, Din domnia lui Mahomed al II-lea, anii 1451-1467 (Bucuresti, 1963), G. Sphrantzes, Memorii (1401-1477), Bucuresti, 1966.

Gheorghe I. Bratianu (1898-1953) a fost titularul catedrei de Istorie universala la Universitatea din Iasi iar dupa moartea lui N. Iorga, i-a luat locul la Bucuresti. A publicat importante lucrari care abordeaza istoria economica a Bizantului cu speciala referire la zona Marii Negre: tudes byzantines histoire conomique et sociale, Paris, 1938. Deosebit de utila si azi este: Privilges et anchises municipales dans Empire byzantin, Paris-Bucharest, 1936 - 1969. Intr-o editie postuma, a aparut la Mnchen: La Mer Noire.Les origines à la conquette ottomane, aparuta si in limba romana in 1988 (in doua volume).

O importanta contributie la editarea critica a izvoarelor bizantine si-a adus-o Haralambie Mihaescu: Procopius din Cezareea, Razboiul cu gotii, Bucuresti, 1963; Mauricius, Arta militara (Strategikon), Bucuresti, 1970; Procopius din Cezareea, Istoria secreta, Bucuresti, 1972; Theofilact Simocata, Istoria bizantina, Bucuresti, 1985.

Cercetator si profesor de Bizantinologie, Alexandru Elian si-a indreptat sfera cercetarii spre acelasi domeniu al relatiilor bizantino-romane (Die byzantinischen Studien in Rumnien, in Balcania, 1942, 1947; Les tudes byzantines en Roumanie 1938-1945, in Byzantinoslavica, 1948, nr. 9; Les rapports byzantino-roumaines. Phases principales et traits caracteristique, in: Byzantinoslavica, 1958, nr.6 ; Moldova si Bizantul in secolul XV, in Cultura moldoveneasca in timpul lui Stefan cel Mare, Bucuresti, 1964.

La Congresul de Bizantinologie de la Oxford, din 1966, Al. Elian a atras atentia asupra faptului ca in aceasta disciplina "cercetarile comparative in domeniul dreptului public si al institutiilor sunt inca la inceputul lor", fiind imperios necesar studiul zonei de contact pentru o cat mai clara lamurire a problemelor.

La Cluj, dupa razboi, catedra de Istoria universala medievala si Bizantinologie a fost detinuta de profesorul si cercetatorul de exceptie, Francisc Pall. Contributiile sale se inscriu pe linia cercetarii fenomenului balcanic in perioada ultima a Imperiului bizantin in special rolul lui Iancu de Hunedoara si al lui Skanderberg in incercarea de salvare a acestuia: Un moment dcisif de histoire du vest europen: la croisade de Varna, 1444, in Balcania, 1954, nr. 2; Interventia lui Iancu de Hunedoara in Tara Romaneasca si Moldova in anii 1447-1448, in: Studii, 1963, nr. 5; I raporti italo-albanesi intorno alla metà del secolo XV, in: Archivio storico la Province Napoletano, Napoli, 1965, terza serie, vol. IV.

In 1968 si 1971 apare Din istoria Dobrogei, volumele II si III, in care sunt prezentate doua sinteze: Romanii la Dunarea de Jos ( R. Vulpe si I.Barnea) precum si Bizantinii, romani si bulgari la Dunarea de Jos (I. Barnea, St. Stefanescu). Aceste volume erau, in timp, premergatoare Congresului Mondial de Studii Bizantine de la Bucuresti. In cinstea acestui eveniment de o deosebita importanta si care s-a desfasurat in capitala Romaniei intre 6 si 12 septembrie 1971, s-a editat volumul Nicolae Iorga-istoric al Bizantului. Aceluiasi congres i-a fost dedicat volumul Lumea Bizantului editat de revista Magazin istoric (Coordonator dr. Cristian Popisteanu), insumand contributii si elucidari de ultima ora legate de istoria Bizantului, dedicate publicului larg, neinitiat in problematica si mai ales conducerii de atunci a tarii, aflata la acelasi nivel.

De o exceptionala insemnatate pentru cercetarea stiintifica a fost aparitia, in seria Fontes Historiae Daco-Romanae, a volumului al treilea, cuprinzand extrase din scriitorii bizantini din secolele XI-XIV, 36 la numar, publicate de Alexandru Elian si Nicolae- Serban Tanasoca (1975) si a volumului al IV-lea din aceeasi serie, continand informatii din scriitori si acte bizantine (secolele IV-XV), publicate de H.Mihaescu, R.Lazarescu, N.-Serban Tanasoca, T. Teoteoi. Textele sunt redate paralel, in limba greaca si romana.

Raspunzand chemarii lui Al. Elian din 1966, Valentin Al. Georgescu, pornind de la o comunicare tinuta intr-una din sectiunile Congresului de la Bucuresti, publica lucrarea Bizantul si institutiile romanesti pana la mijlocul secolului al XVIII-lea (Bucuresti, 1980). Este dezvoltata si acea formula a lui Nicolae Iorga, "Bizant dupa Bizant", atragandu-se atentia asupra influentelor "aparent sau rezidual bizantine" care au creat imaginea unui "non-Bizant" si care da un sens dialectal, daca nu chiar periorativ formulei lui Iorga, un fel de "non-Bizant prin si peste Bizant".

Stelian Brezeanu, titularul catedrei de Istoria Bizantului de la Universitatea din Bucuresti, este autorul unei lucrari deosebit de utile, O istorie a Imperiului bizantin (Bucuresti, 1981) folositoare mai ales celor ce se initiaza in alfabetul istoriei acestui Imperiu. Alte studii de o deosebita importanta pentru elucidarea problematicilor pe care le abordeaza: Imperiul bizantin sub dinastia macedoneeana, in Studii si articole de istorie, 1981, nr. 43-44; La politique conomique des Lascarides à la lumire des relations vnto-nicennes, in tudes byzantines et post-byzantines, Bucuresti, 1979.

Eugen Stanescu a fost conferentiar la Universitatea din Bucuresti remarcandu-se mai ales printr-o serie de studii privind vlahii sud-dunareni, situatia Bizantului in regiunile de la Dunarea de Jos: Byzantino-Valahica. Les Vlaque à la fin du X^e sicle et la restauration de la domination byzantine dans la Pninsule Balcanique, in Revue des tudes sud-est europennes, 1968, nr. 3; Denumirile bizantine ale regiunii de la Dunarea de Jos in secolele X-XII si sensul lor istoric, in Studii si Cercetari de Istorie Veche, 1968, nr. 3; Byzance et les Pays Roumains au IX-XV^e sicle, in Acte du XIV^e Congres International des tudes Byzantines, I, Bucarest, 1974.

Urmasul lui Alexandru Elian la catedra de Bizantinologie a Institutului teologic din Bucuresti este profesorul Emilian Popescu, specialist in filologia si epigrafia antichitatii greco-latine. Din multele lucrari publicate amintim indeosebi: Contributions à la gographie historique de la Pninsula Balcanique aux V^e-VII^e sicle de notre re, in Dacia, XIII, 1969; Constantiana, in Byzantinische Zeitschrift, LXVI, 1973; Inscriptiile grecesti si latine din din secolele IV-XIII descoperite in Romania, Bucuresti, 1976; (in colaborare cu D.M.Pippidi); Epigraphica. Travaux ddis au VII^e Congres epigraphie greque et latine (Constantza, 9-15 sept.1977), Bucuresti, 1977.

Bizantinologia a cunoscut in ultimele doua secole un avant deosebit. Daca cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea a schimbat mentalitatea cercetatorilor fata de istoria si civilizatia bizantina, a pus bazele cercetarii cu adevarat stiintifice, a format specialistii necesari abordarii celor mai variate fatete ale domeniului, a pus la dispozitie instrumente de lucru (corpusuri, dictionare, atlase), prima jumatate a veacului al XX-lea a inregistrat primele rezultate notabile concretizate in sinteze temeinic elaborate. O caracteristica importanta este legarea bizantinologiei de alte discipline de interferenta, de aprofundarea legaturilor civilizatiei bizantine cu cea a popoarelor invecinate, de legaturile dintre Bisericile care au format Patriarhia ecumenica, de legaturile cu lumea islamului.