Basarabia sub ocupatie ruseasca

Basarabia sub ocupatie ruseasca.

In perioada cuprinsa intre anii: 1825 - 1855, la conducerea Imperiului Tarist s-a aflat tarul Nicolae I, care a instaurat autocratismul, in formele cele mai brutale, anuland una dupa alta orice urma de autonomie locala mostenita de la tarul Alexandru I.

Datorita pozitiei sale geografice, Basarabia constituia poarta de acces a trupelor tariste catre Balcani si Bosfor.Cu numai doua luni inainte de izbucnirea razboiului in februarie 1828, constitutia Basarabiei (Asezamantul obrazovaniei oblastei) a fost abrogat si inlocuit cu "Regulamentul" lui Vorontov. Inaltul Sfat (Consiliul Suprem) a fost desfiintat, locul acestuia fiind luat de un Consiliu provincial (oblastonoi soviet).De aceasta data membrii acestuia nu vor mai fi alesi (nici macar in parte) ci erau numiti de guvernator.Atributiile noului organism se reduceau la pregatirea unor rapoarte informative de natura economica.In plan juridic s-au facut importante modificari: prin aceea ca tribunalele s-au reorganizat dupa modelul acelora care functionau in Rusia.Posturile de judecatori erau incadrate acum mai mult cu cetateni de nationalitate rusa care nerecunoscand legislatia romaneasca aplicau codul civil rus "Regulamentul" prevedea in acelasi timp obligativitatea redactarii tuturor documentelor institutiilor de stat in limba rusa.

Cercetand arhivele s-a ajuns la concluzia ca atat limba rusa cat si cea romana, au fost utlizate in administratie.Razboiul ruso-otoman (1828 - 1829) a adus cu sine pentru Basarabia, o serie de noi privatiuni.Dar pentru a face mai usoara viata locuitorilor acestei provincii, tarul Rusiei i-a scutit de plata birului pe anul 1830 - 1831, iar in anul 1832, s-a perceput doar jumatate din acesta.Razboiul ruso - turc din anii 1828 - 1829 s-a incheiat prin pacea de la Adrianopol ( azi Edirne) iar principala achizitie teritoriala a Rusiei a fost regiunea dintre bratele Chilia si Sfantul Gheorghe.Fiind stapana pe Delta, Rusia putea controla intregul traseu al Dunarii mijlocie si inferioare.Noua achizitie deschidea prin Dobrogea si de-a lungul litoralului vestic al Marii Negre, drumul Imperiului tarist catre stramtori.Regiunea Deltei Dunarii a dost incorporata provinciei Basarabia pana in anul - 1856

Prin incheierea tratatului de la Adrianopole din (2/14 septembrie 1829) Rusia obtinea si dreptul de a ocupa Principatele pe o perioada de 10 ani.Pe de alta parte Turcia se obliga sa plateasca o despagubire de razboi, sa nu se amestece in administrarea interna a Principatelor si sa le respecte drepturile . Moldova si Valahia capatau libertatea cultului, siguranta si libertatea comertului.Prin ucazul din 2 iulie 1836, Senatul administrativ rus s-a vazut pus in situatia de a tolera timp de inca 7 ani utilizarea limbii moldovenesti in justitie, "pentru cei care nu stiu ruseste". Actele oficiale, chiar dupa anul 1843, cand limba romana a fost suprimata in institutiile Basarabiei, au continuat sa fie aduse la cunostinta publicului in limba acestuia.

O figura predominanta a bisericii din Basarabia in secolul al XIX-lea a fost mitropolitul Gavriil Banulescu - Bodoni.Mitropolitul era de origine transilvaneana, se nascuse la Bistrita si isi desavarsise pregatirea la Academia din Kiev, in Grecia si in capitala de pe malurile Bosforului.In ultimii zece ani din secolul al XVIII-lea a activat ca profesor la Ecaterinoslav, iar apoi cativa ani mitropolit de Kiev.Razboiul ruso-otoman (1806 - 1812) l-a readus in Principate, unde a indeplinit functia de exarh al Moldovei si Tarii Romanesti. In acest scurt interval, acesta a incercat reformarea bisericii ortodoxe prin scutirea de orice dare catre stat a clerului, stabilirea numarului preotilor la sate, al calugarilor si a urmarit inlaturarea calugarilor egumenici

Dupa incheierea tratatului de pace de la Bucuresti, Gavril Banulescu Bodoni, s-a retras in stanga Prutului la Chisinau, de unde in noiembrie 1812, a inaintat Sinodului rus cererea de infiintare a unei noi eparhii pentru teritoriul proaspat anexat.Preciza ca numele acestuia trebuie sa fie Hotin si Chisinau si ca titlul care se cade a-l primi este cel de mitropolie si exarhie.Referatul Sinodului a fost trimis tarului Alexandru I care l-a aprobat la 21 august 1813. La data anexarii, in Moldova din stanga Prutului, autoritatile rusesti au inventariat 40 de biserici din piatra, una de caramida si 734 din lemn

Daca avem in vedere rezultatele pe termen lung cea mai mare realizare a fost infiintarea la Chisinau a Seminarului teologic.In cererea sa Gavriil Banulescu - Bodoni a prevazut ca in aceasta institutie de invatamant bisericesc sa se predea in limba modoveneasca pentru ca elevii sa poata propovadui in acea limba "cuvantul lui Dumnezeu si moralitatea cea buna".De asemenea solicita si predarea in limba latina "deoarece din aceasta s-a format si se poate imbogati cea nationala", si bineinteles limbile rusa si greaca.Seminarul si-a deschis cursurile in primele luni ale anului 1813 si era organizat dupa modelul vechilor seminarii ortodoxe din Rusia, care la randul lor imitau Academia duhovniceasca din Kiev, ale carei temelii le pusese Petru Movila in secolul al XVII-lea

In anul 1814 se inregistreaza o alta mare realizare a mitropolitului Gavriil Banulescu - Bodoni si anume infiintarea tipografiei bisericesti din Chisinau, iar in 1815, "Liturghierul" a inaugurat seria cartilor romanesti tiparite la Chisinau.Prin activitatea desfasurata Gavriil Banulescu - Bodoni a pus bazele culturii romanesti in Basarabia.

Ba mai mult chiar Gavriil Banulescu - Bodoni, in clipele grele s-a asezat in fruntea boierilor care luptau pentru respectarea autonomiei Basarabiei. Dupa o laborioasa activitate in domeniul bisericesc, Gavriil Banulescu Bodoni se stinge din viata in primavara anului 1821 la Chisinau.Pe lespedea de piatra care-i acopera mormantul stau sapate cuvintele: "Intelepciunea lui o vor povesti-o oamenii si lauda lui o va marturisi biserica".

Sfantul Sinod a folosit pretextul mortii mitropolitului Gavriil Banulescu-Bodoni pentru a modifica rangul bisericii din Basarabia.Odata cu decesul acestuia, Sfantul Sinod cere ca "acea eparhie sa intre in rangul al doilea", cu gradul de arhiepiscopie, de acolo nemaivazand dreptul " a se numi, nici mitropolie, nici exarhie"

In Basarabia a fost numit arhiepiscopul Dimitrie Sulima.In ciuda originii sale ucrainiene, Dimitrie Sulima a continuat traditia de pastorie a mitropolitului Gavriil Banulescu-Bodoni care i-a fost profesor de seminar in Rusia si pe care ulterior l-a urmat in Principate.Dupa 1812, s-a stabilit in Chisinau, in calitate de vicar al Mitropoliei iar timp de 23 de ani (1821 - 1844) a condus eparhia dintre Prut si Bug. Arhiepiscopul Dimitrie Sulima a sprijinit invatamantul, tiparirea de carti in romaneste, a alcatuit un dictionar rus-roman si a tradus numeroase carti biseicesti din slavona in romana.Cunostea bine limba populatiei din Basarabia astfel incat in timpul serviciului divin predica atat in ruseste, cat si in limba romana

Seminarul teologic din Chisinau a fost reorganizat in toamna anului 1823 dupa regulamente rusesti.Cu aceasta ocazie, Seminarul teologic din Chisinau a fost subordonat Directiei Academiei teologice din Kiev, unul dintre cele patru cercuri academice din Rusia.Limba romana a continuat sa fie obiect de studiu pentru elevi si dupa anul - 1923 . In acelasi an s-au infiintat si scolile duhovnicesti de la Akkerman (Cetatea Alba si Tiraspol).

In anul 1814, a avut loc o noua reforma a invatamantului teologic.Dupa reorganizare a fost inlesnit accesul tinerilor absolventi ai Seminarului din Chisinau in unele institutii de invatamant superior.In prima parte a secolului XIX se poate constata o crestere a numarului elevilor, astfel daca in anul 1825 cursurile semnarului erau frecventate de 40 de tineri, numarul acestora a crescut in 1835, la 101, in 1845 la 182 elevi.Tipografia eparhiala din Chisinau a scos in continuare si alte carti bisericesti in limba romana.Numarul acestora a crescut in anul-1829 datorita activitatii mitropolitului Tarii Romanesti exilat de autoritatile de ocupatie rusesti in Basarabia, prin introducerea catorva sute de carti bisericesti in provincia dintre Prut si Nistru.

In anul 1858 a aparut "Vestitorul eparhiei Chisinaului si Hotinului" organul oficial al bisericii basarabene, cu text paralel in romana si rusa, textul roman fiind suprimat in 1871.O data cu venirea ahriepiscopului Lebedev, tendinta de rusificare a bisericii se accentuase

Nu putem afirma cu certitudine ca rusificarea prin intermediul bisericii a fost promovata de toti conducatorii acesteia si la indicatiile directe sau indirecte ale Petersburgului.Daca arhiepiscopi precum Lebedev si Serafim maximilizau spiritul absolutist al Imperiului Rus, Iacob Piatnitki si Vladimir (episcopi si ei) s-au dovedit a fi mai aproape de populatia din Basarabia.

Astfel, episcopul Vladimir a redeschis in anul 1904 tipografia moldoveneasca, inchisa de arhiepiscopul Pavel si a inceput editarea unui jurnal bisericesc in limba moldoveneasca intitulat "Luminatorul" .Pe de alta parte episcopul Iacov Piatnitki a solicitat Sinodului in anul 1898 permisiunea de a publica brosuri religioase, in limba moldoveneasca.In consecinta, regimul a devenit mai tolerant in ce priveste utilizarea limbii moldovenesti in biserica deoarece "slujitorilor bisericesti le era frica sa nu-i piarda pe moldoveni pentru biserica pravoslavnica" . In ceea ce priveste problema invatamantului este semnificativ faptul ca inca din anul - 1815, targovetii se lamentau ca odraslele lor nu beneficiaza de invatamant in limba moldoveneasca si solicitau un local nou pentru scoala, promitand si asistenta lor financiara pentru realizarea obiectivului respectiv.

Totusi in primele decenii ale secolului XIX, dupa anexare ,invatamantul basarabean a cunoscut o oarecare dezvoltare.Astfel, in anul - 1822, la Chisinau a fost infiintata o scoala primara iar doi ani mai tarziu in 1824, a inceput sa functioneze o alta lancasteriana, considerata printre cele mai bune din Rusia.Primul lucru infiintat in Basarabia a fost liceul de baieti din Chisinau (1833) in a carui programa scolara se prevedea si studiul limbii romane.In scurt timp acest obiect de studiu a fost declarat facultativ, iar peste cateva decenii a disparut cu totul.In intervalul dintre anii 1840 - 1850 au inceput sa apara o serie de scoli particulare si pensioane in care invatau fiicele nobililor si functionarilor basarbeni. Au fost deschise scoli si in alte orase, astfel incat, in anul 1850, in Basarabia functionau circa 300 de scoli de diferite grade, in care studiau aproape 10.000 de tineri.Inca din anul 1830, la Chisinau functiona o biblioteca publica, oficial a fost deschisa in 1832. La finele secolului XIX, aceasta biblioteca detinea 15.000 volume.

Trebuie mentionat insa ca biblioteca nu poseda nici macar o carte in limba romana.Cartile in limba romana puteau fi gasite la biblioteca Seminarului, creata de mitropolitul Gavriil Banulescu - Bodoni si reorganizata de arhiepiscopul Dimitrie Sulima . Atat in Seminarul teologic de la Chisinau fondat in anul - 1813 dar si in scolile lancasteriene care au functionat dupa anexarea Basarabiei, predarea se facea in doua limbi in romana si in rusa. Marele numar de manuale tiparite in timpul dominatiei rusesti constituie o dovada a tenacitatii cu care romanii basarabeni au stiut sa-si protejeze scoala lor nationala.

Limba moldoveneasca se preda in liceul regional de la Chisinau, in scolile departamentale din: Balti, Hotin si Chisinau.Taranii basarabeni care au participat activ in anul - 1860 la deschiderea scolilor au solicitat prin procese - verbale ( ce au fost pastrate) ca in programele de predare sa se prevada "citirea si scrierea moldoveneasca, predarea rugaciunilor in limba moldoveneasca ,gramatica limbii moldovenesti"

In anul - 1871 limba romana a fost suprimata oficial si definitiv in cele cateva scoli in care se mentinuse pana atunci.Institutorii au fost totusi obligati sa apeleze in continuare la limba romana.Interesanta in acest sens este constatarea facuta de inspectorul scolar al tinutului Soroca in anul - 1875, care vizitand scoala de la Tarnava, ii raporteaza superiorului sau cele ce urmeaza:

"Desi institutorul Dubina preda de cinci ani la aceasta scoala, copiii moldovenilor nu inteleg ruseste. Astfel, un elev care a frecventat scoala de 5 ani nu intelege cuvintele cele mai simple: unghii, picioare etc. Este sigur, deci, ca predarea s-a facut in limba moldoveneasca" .Viata familiala si publica a populatiei moldovenesti - nu numai a taranilor, ci chiar si a boierilor si a clerului, instruiti la scoala rusa - se derula intr-o atmosfera strict nationala chiar si in ultimele decenii ale dominatiei rusesti.Taranii n-au stiut niciodata ruseste.Cei care isi satisfaceau seriviciul militar si cei ce urmau cursurile scolii primare uitau repede putina limba rusa pe care o invatasera.Corespondenta intre familiile de boieri se facea in limba moldoveneasca.Reprezentatiile teatrale romanesti ce aveau loc la Chisinau si in celelalte orase basarabene se bucurau de cea mai vie simpatie.Basarabia a dat literaturii romane o serie de scriitori ale caror nume au intrat in istoria acestei literaturi: Teodorov Varnav, C.Stamati, Al.Rusu, Al.Donici, Ion Sarbu, Matei Donici, ori B.P.Hasdeu si Al.Mateevici; iata pretioasa contributie oferita de Basarabia culturii romane.Ideea nationala, nostalgia simtita pentru Moldova de altadata, visul Unirii si resentimentul ce se transformasera uneori in ura impotriva regimului rus, iata temele esentiale ale operelor scriitorilor mai sus - mentionati

Principala indeletnicire a majoritatii populatiei basarabene a ramas cultivarea cerealelor si in special cresterea vitelor.Cele mai raspandite culturi erau cele de secara, grau si porumb.Fiind o regiune de granita, in teritoriul dintre Prut si Nistru s-au stabilit mai multe unitati militare.Pentru nevoile armatei in Basarbia se cultivau ovazul in cantitati considerabile mai ales in timpul razboaielor.In anul 1841, alaturi de rasele traditionale de oi, a fost introdusa in sud, unde clima era propice si rasa merinos

Nevoile comerciale, de export, au obligat autoritatile rusesti sa caute drumuri ieftine si sigure in acelasi timp.Inca din 1840 a fost organizata navigatia in zona de varsare a Nistrului, iar in 1860, au inceput lucrarile de curatare a albiei raului.Aceasta cale comerciala a asigurat multa vreme accesul cerealelor moldovenesti catre portul Odessa, iar de aici catre alte regiuni ale lumii. Referitor la numarul populatiei din Basarabia, din acea vreme au existat mai multe controverse. Astfel, amiralul Ciceagov aproxima populatia Basarabiei in vara anului 1812, la 240.000 persoane, in timp ce un document scris un an mai tarziu (1813) mentioneaza 340.000 locuitori.

Intre anii 1816-1817, autoritatile rusesti au realizat un recensamant care ne oferea importante informatii, atat despre numarul populatiei, cat si despre structura etnica a acestuia, dar s-a considerat ulterior ca nici aceste date nu trebuiau calificate drept complete si exacte.Concluzionand totalul populatiei Basarabiei era de aproximaticv 500.000 persoane.Circa 420.000 sunt mentionati ca romani (86%), dupa acestia urmand, rutenii (6,5 %), evreii (4,2%), lipovenii (1,5%), grecii (0,7%), armenii (0,6%), bulgarii (0,2%) si gagauzii (0,2%).

Este mai presus de orice indoiala faptul ca regiunea cuprinsa intrre Nistru si Prut era un teritoriu romanesc, a carei majoritate covarsitoare a populatiei o alcatuiau romanii.Odata cu primul recensamant s-a hotarat si impartirea administrativa a teritoriului anexat, pastrandu-se traditia moldoveneasca. Astfel, Basarabia a fost impartita in 8 tinuturi iar fiecare dintre acestea in mai multe ocoale.Aceasta delimitare a functionat pana in anul - 1856.Cele mai multe ocoale aveau tinuturile Orhei si Hotin (12 respectiv 8), iar cele mai putine tinuturile Codrului si Grecilor (fiecare cu cate 2).Zona Bugeacului (Basarabia propriu-zisa), de la nord de gurile Dunarii, teritoriu care a fost cateva secole incorporat Imperiului Otoman, avea cea mai redusa populatie.Inca din momentul anexarii, mai exact inainte cu cativa ani, autoritatile tariste au initiat o ampla actiune de colonizare a Basarabiei, in special a zonelor de sud.Totodata s-a urmarit si dislocarea masei mari de populatie romaneasca prin transferarea catorva sute de mii de moldoveni in alte zone ale Imperiului Tarist . Aceasta actiune a debutat la sfarsitul secolului XVIII cu romani transnistreni pentru a lua amploare in secolul urmator.

Intre anii 1824-1828, au fost colonizati in Basarabia: elvetieni din Lausanne, francezi (in Bugeac cateva familii), greci (cu ocazia miscari eteriste a lui Al.Ipsilanti), polonezi (in zonele nordice si centrale, unde se ocupau cu arendasia.Dar aceste etnii au fost insa putin numeroase si intr-un final au fost asimilate; de o amploare mai mare s-au dovedit a fi colonizarile cu bulgari, germani si evrei.

Populatia Basarabiei a crescut intr-un ritm mult mai ridicat in comparatie cu celelalte teritorii ale Imperiului Tarist, ajungand la un numar de peste 990.000 in anul - 1856.Tinuturile cu cel mai mare numar de locuitori erau: Hotin, Chisinau, Orhei si Soroca.Aceasta crestere s-a datorat in primul rand masivelor colonizari efectuate de administratia ruseasca.Astfel, in perioada 1837- 1857, statisticile oficiale demonstreaza ca in medie au fost adusi anual in teritoriul dintre Nistru si Prut peste 21.000 de colonisti straini.

In ciuda presiunilor exercitate de rusi de a se utiliza limba rusa in administratie, acest lucru s-a dovedit imposibil ca dovada faptului ca actele bisericesti se redactau in romaneste si slujbele religioase se tineau in limba romana.Manifestele tarului si ale autoritatilor catre populatie se traduceau si tipareau in limba romana.

In primavara anului 1854, vestitul scriitor rus Tolstoi pe atunci ofiter, in conditiile izbucnirii razboiului Crimeei a trecut prin Basarabia, mergand spre Bucuresti.Nestiind romaneste, nu s-a descurcat prin Chisinau, unde se plangea ca nu gaseste pe nimeni "care sa inteleaga ruseste"

Revolutia din 1848, constituie si pentru Basarabia momentul unei afirmari a sentimentului national romanesc.Un grup de intelectuali moldoveni au solicitat autoritatilor tariste permisiunea de a tipari un ziar in limba romana intitulat "Romanul".Evident ca guvernul rus a respins acest lucru ba mai mult chiar a masat importante trupe in Basarbia pentru a stavili avantul revolutionar al romanilor basarabeni.In memorabilul discurs rostit de Nicolae Balcescu la Paris in noaptea de Anul Nou (1847), se aminteste de Basarabia teritoriul rapit de rusi in anul 1812.

Unitatea "mai intat in idei si simtaminte" (remarca marele nostru istoric Nicolae Balcescu il va aduce "apoi cu vremea unitatea politica, care sa faca din munteni, din basarabeni, din bucovineni, din transilvaneni, din banateni, din cutovlahi, sa faca un trup politic, o natiune romaneasca, un stat de sapte milioane de romani"

Chiar si dupa inabusirea revolutiei de la 1848, pasoptistii romani concepeau planuri politice din care nu lipsea Basarabia.Astfel, in anul - 1850, Nicolae Balcescu scria din Paris prietenului sau Ion Ghica despre ideea crearii unui stat federal ce ar fi urmat sa cuprinda "tot regatul Ungariei, Bucovina, Moldova, Valahia, Serbia si Basarabia"

De asemenea Mihai Kogalniceanu, in vastul program intitulat "Dorintele Partidei Nationale din Moldova", deplangea raptul teritorial savarsit pe seama Moldovei din 1812 .Fara a se ocupa in mod special de problema Basarabiei, presa europeana dar si unele lucrari editate in Franta, amintea de Basarabia si de moldovenii de aici, ca de o parte a natiunii romane.Tarul Nicolae I pretindea in anul - 1853, privilegii la Locurile Sfinte si dreptul de protectie asupra populatiei crestin - ortodoxe din Imperiul Otoman, dupa cum Austria si Franta il aveau pentru romano - catolici.Deoarece ortodocsii din imperiu se aflau in numar mare comparativ cu populatia romano - catolica, sultanul nu putea admite dreptul de protectie al altui stat asupra lor. In fata refuzului otoman de a accepta asemenea pretentii, Rusia a amenintat, la sfarsitul lunii mai 1853, cu ocuparea Tarilor Romane.Se implineau in acele zile 400 de ani de la cucerirea Constantinopolului (mai 1453) de catre vestitul sultan Mohamed al II-lea supranumit "Cuceritorul" tocmai pentru acest lucru.

La inceputul lunii iunie trupele ruse au trecut Prutul, fara vreo declaratie de razboi prealabila.In aceasta situatie consultandu-se si cu unele cabinete vest-europene, guvernul otoman a adresat un ultimatum Rusiei, la inceputul lunii octombrie prin care se solicita evacuarea imediata a Principatelor.

Mai tarziu au avut loc primele confruntari militare dintre cele doua armate in zona Dobrogei si a sudului Munteniei pentru ca la 12 martie 1854, Franta, Anglia si Imperiul Otoman sa semneze un tratat de alianta.Desi i s-a adresat un ultimatum de catre Puterile Aliate, Rusia a procedat tocmai invers, declansand o puternica ofensiva pe linia Dunarii, drept urmare Franta si Marea Britanie au declarat razboi Rusiei.Astfel, trupe expeditionare anglo-franceze au debarcat la Gallipoli, indreptandu-se spre zonele de conflict.Datorita inaintarii trupelor aliate, rusii au renuntat la ideea cuceririi Silistrei, retragandu-se la nord de Dunare.Campania militara aliata din Dobrogea a fost lipsita de insemnatate, singura consecinta fiind decimarea trupelor datorita izbucnirii unei epidemii de holera

In urma incheierii tratatului din Austria si "omul bolnav al Europei" (Poarta Otomana) in anul -1854, in iunie, prin care Austria cerea Rusiei sa-si retraga armatele din Principate iar Poarta permitea trupelor austriece sa ocupe Tarile Romane pana la terminarea razboiului, Imperiul Tarist s-a decis sa-si retraga trupele peste Prut, in toamna anului - 1854.Initial Aliatii isi propusesera sa atace Rusia dinspre Principate , pentru ca apoi sa renunte la acest plan in favoarea aceluia care consta in debarcarea in Crimeea si asedierea prelungita a Sevastopolului, lucru care s-a si intamplat in perioada octombrie 1854-septembrie 1855. La inceputul primaverii anului 1855, tarul Nicolae I moare dupa o domnie de 30 de ani, la conducerea Imperiului Tarist urmand fiul sau Alexandru al II-lea (1855-1881).

Infrangerile suferite de trupele tariste in teatru de operatii, problemele interne cu care se confrunta Imperiul Tarist, nascute din nevoia unor reforme profunde, l-au obligat pe noul imparat sa accepte incetarea ostilitatilor. Catre sfarsitul lunii februarie 1856, s-au deschis lucrarile Congresului de Pace de la Paris, in urma carora reprezentantii Rusiei au trebuit sa accepte pana la urma, ideea renuntarii la sudul Basarabiei, in favoarea Moldovei. In octombrie 1856 (ca dealtfel si in 1854) generalul Gheorghe Magheru a inaintat mai multe memorii reprezentantilor principalelor cabinete europene, in care solicita restituirea integrala a teritoriului dintre Nistru si Prut, Moldovei. Chiar si cunoscuti publicisti francezi (de exemplu Paul Bataillard) au luat atitudine asupra acestei nedreptati, cerand restaurarea Moldovei in vechile ei granite dintre Carpatii Orientali si Nistru. Cabinetele europene din pacate pentru romani au ramas insensibile in fata acestor memorii si proteste justificate, urmarindu-si propriile lor interese.

Comisiile de delimitare a granitei Basarabiei si-a incheiat misiunea prin semnarea la Chisinau a protocolului cu numarul 10, care prevedea trasarea noii frontiere, artificial creata. Teritoriul restituit Moldovei avea o suprafata de 10.288 de verste pastrate si o populatie de 127.000 locuitori moldoveni, lipoveni, bulgari, si gagauzi. Guvernul de la Iasi a trimis in regiunea retrocedata, in calitate de comisar insarcinat cu studierea problemelor locale pe Negruzzi.

Catre mijlocul lunii martie primele detasamente ale ostirii moldovenesti au trecut Prutul si au luat in stapanire sudul Basarabiei. Totodata s-au retras autoritatile, trupele de graniceri si toata functionarimea ruseasca. Sudul Basarabiei a fost parte componenta mai intai a Moldovei (1856-1859), apoi a Principatelor Unite ale Tarii Romanesti si Moldovei, iar din 1866, odata cu venirea principelui Carol de Hohenzolern Singmaringen, a Romaniei, nume adoptat oficial de Constitutia promulgata in acelasi an (cu toate ca termenul de Romania fusese mai inainte utilizat de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza, nefiind insa recunoscut de catre marile puteri europene).

Teritoriul de la nordul gurilor Dunarii, impartit din punct de vedere administrativ in trei judete: Ismail, Cahul si Bolgrad, a fost din nou anexat Imperiului Tarist in anul 1878, in urma incheierii Razboului de Independenta din 1877-1878 . Sub carmuirea caimacamului Nicolae Vogoride la Bolgrad s-a infiintat un liceu, intretinut din veniturile comunitatilor coloniale. Doi ani mai tarziu, se deschidea o tipografie si o biblioteca pe langa aceeasi institutie. Pentru a evita unele neantelegeri s-a hotarat ca invatatura sa se urmeze in limba romana, in satele unde majoritatea populatiei este romana si in bulgareste acolo unde majoritara era populatia bulgara, cu obligatia insa ca toti sa aiba drept obiect de studiu si limba romana.

In aceasta perioada, conform documentelor, s-au deschis numeroase scoli pentru colonistii din sudul Basarabiei. Scoala de fete de la Bolgrad s-a transformat in liceu, iar limba bulgara a devenit obligtorie, inlocuind-o pe cea rusa. De asemenea, la Ismail s-a infiintat un liceu. Pe de alta parte la inceputul deceniului sapte in Basarabia, nobilimea care reprezenta 1,2 din totalul populatiei, stapanea mai mult de 2 milioane de deseatine, adica 64,7 , din toalul suprafetei funciare.Urmau colonistii (12,7 din totalul populatiei ) cu circa 12 din suprafata agricola, in timp ce taranii statului (9,7 din totalul populatiei ) detineau in proprietate doar 8,1 din suprafata agricola. Clerul (2,1 ) detinea peste 6,9 din suprafata agricola iar taranii liberi, razesii (12,3 din totaul populatiei) stapaneau numai 5,3 din totalul suprafetei agricole. Nobilii in cea mai mare parte considerau ca emanciparea din serbie si improprietarirea nu se pot aplica in Basarabia, unde nu existau tarani aserviti. Vreme de cativa ani acestia au reusit sa blocheze reforma.

In ciuda protestelor delegatiei din care faceau parte principii Constantin Moruzzi si Nicolae Cantacuzno mari latifundiari, de a nu se aplica reforma agrara in Basarabia(proteste care au avut loc in anul 1869, la Petersburg chiar in fata tarului), Alexandru al II-lea a dispus in acelasi an trecerea la improprietarirea taranilor in Basarabia. Lotul de pamant primit de capul de familie avea in jur de 8 deseatine, in sud, el ajungea uneori la 13 deseatine . In medie pe gospodarie revenea o suprafata de cca 809 deseatine.

Dupa moartea capului de familie aceste loturi treceau in mod legal in mostenirea membrilor familiei, obstei. Taranul putea sa cedeze lotul sau cu conditia ca cel care il prelua trebuia sa fie neaparat locuitor al aceleiasi comune. Improprietarirea s-a desfasurat destul de lent, incheindu-se totusi la sfarsitul deceniului opt al veacului XIX. Prin reforma agrara a crescut substantial ponderea micii proprietati in Basarabia de la mai putin de un sfert la peste 53 . In zonele din sudul Basarabiei, restituite in 1856 Moldovei, reforma agrara a fost infaptuita mai devreme, incepand cu anul 1864

Ca si reforma agrara, noile legi-judiciara si administrativa (1864) s-au aplicat in Basarabia cu intarziere incepand din anul 1869. Zemstvele (organisme noi, adunari care aveau ca misiune activarea tuturor claselor sociale in vederea participarii la gestionarea afacerilor locale). In loc sa aduca o consolidare a autonomiei locale s-au dovedit a fi simple instrumente docile aflate in mana guvernantilor taristi.

In alta ordine de idei in anul 1874, a fost reorganizat serviciul militar; modernizarea armatei tariste facandu-se dupa modelul celei germane, la acea vreme cea mai moderna si cea mai eficienta din lume. Prin noua lege s-a instituit obligativitatea serviciului militar, iar durata acestuia a fost redusa de la 25 de ani la 6 ani (pentru tinerii cu studii superioare durata era mai mica). Prevederile regulamentelor militare erau modificate iar pedepsele corporale erau doar formal abolite.

Totodata s-a incercat imbunatatirea calitatii corpului de ofiteri prin infiintarea de scoli militare specializte. Dupa mai bine de 60 de ani de la anexarea Basarabiei, au inceput recrutarile in acest teritoriu. Mii de tineri moldoveni degerau pe campurile de instructie din Rusia iar o mare parte din acestia au murit in razboaiele purtate de rusi in diferite zone ale lumii. Pericolul cel mai mare pentru conglomeratul de nationalitati si etnii decurgea din aceea ca armata era un instrument perfect de rusificare.

Reformele lui Alexandru al II-lea au constituit alaturi de cele infaptuite de Petru cel Mare, cele mai insemnate din istoria Rusiei. Infaptuindu-se totusi tardiv, acestea nu au putut elimina problemele de care suferea Imperiul. Reformele au determinat pe de o parte, mari prefaceri economice si sociale in directia modernzarii Rusiei si in acelasi timp au produs noi conflicte, noi dificultati si noi tulburari. In aceasta epoca de elan reformator, Basarabia si-a pierdut statutul de provincie privilegiata pentru a deveni o simpla gubernie a Imperiului Tarist.

Agricultura a ramas in continuare ocupatia de baza a localnicilor in majoritate tarani. Productivitatea muncii era scazuta , doar colonistii (mai ales cei germani), foloseau caii la munca campului si masinile agricole. Cu toate acestea graul basarabean devine, in urma exporturilor tot mai masive, din ce in ce tot mai cunoscut si mai cautat pe pietele europene.

Abia in anul 1860, Chisinaul a fost legat de Rusia prin telegraf. Intre anii 1870-1890, s-a incercat pavarea primelor strazi situate in centrul capitalei Basarabiei. In anul 1870, au inceput lucrarile de construire a caii ferate care avea sa lege Chisinaul de Odessa, prelungindu-se apoi pana la Ungheni. Cu prilejul razboiului ruso-romano-turc (1877-1878), in mai putin de doua luni s-a construit calea ferata Tighina-Galati, aceasta avand o mare importanta strategica. De asemenea in anul 1872, a fost fondata Banca din Chisinau. Inca din decembrie 1875, cancelarul german Otto Van Bismarck, declara ambasadorului rus ca Petersburgul ar putea obtine unele avantaje teritoriale in Basarabia , daca Austro-Ungaria ar ocupa Bosnia. Acelasi lucru era stabilit si in cadrul tratativelor diplomatice incheiate de Austro-Ungaria si Rusia la Budapesta la 15 ianurie 1877.

Dupa vizita facuta tarului Alexandru al II-lea la Livadia (resedinta de vara a tarului) de catre cei mai importanti oameni politici romani, au inceput la Bucuresti tratative care s-au materializat in conventia romano-rusa incheiata la 4/16 aprilie 1877. La insistentele partii romane, textul tratatului prevedea ca guvernul rus "se obliga a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman, astfel cum rezulta din legile interioare si tratatele existente, precum si a mentine si a apara integritatea actuala a Romaniei" . Fara sa instiinteze guvernul, Rusia a dispus trecerea Prutului de catre trupele rusesti pe data de 24 aprilie 1877, si au marsaluit catre Dunare. Gestul aliatilor rusi a produs stupoare in randurile oamenilor politici romani. Trupele romane au insotit ostile ruse in razboiul ruso-romano-turc din 1877-1878, reusind sa obtina independenta. Dar fostul aliat al Romaniei in acest razboi, Imperiul Rus, incalcand prevederile Conventiei romano-ruse de la Livadia (Crimeea), semnata la 4/16 aprilie 1877 si profitand de prezenta trupelor sale pe teritoriul Romaniei a cerut si a obtinut, la Congresul de la Berlin, cele trei judete din sudul Basarabiei

Marile puteri europene si, in primul rand, Germania, Austro-Ungaria si Anglia, au fost de acord la Congresul de la Berlin (iunie-iulie 1878) cu aceasta noua dezmembrare teritoriala a Romaniei fara a tine seama de pozitia acesteia si ignorand astfel jertfa si eroismul ostasilor sai care luptasera pentru independenta. In toamna anului 1878, administratia romaneasca s-a retras din sudul Basarabiei, functionarii rusi stabilindu-se din octombrie 1878 in noua achizitie teritoriala a Imperiului Tarist. Toata populatia din tinutul reanexat Rusiei a fost scutita de dari pana in anul 1879 (ianuarie). Imediat dupa anexare, administratia rusa a transformat cele trei judete intr-unul singur, Ismailul.

In deceniile dinaintea primei revolutii ruse, Basarabia a cunoscut o importanta dezvoltare economica. O mare parte din recolta de cereale se exporta. Vagoanele cu cereale urmau fie drumul catre Odessa, fie catre Reni si Sulina. Ponderea cea mai mare din cerealele exportate o detineau porumbul (cca. 40 ) si graul (cca.25

Progresele realizate de agricultura din Basarabia au fost posibile datorita raspandirii uneltelor agricole moderne. S-au inmultit pe scara tot mai larga plugul de otel si grapa moderna, masini de treierat, de vanturat, semanatorile. Pentru a lucra pamantul in ultimii ani ai veacului XIX, se strangeau in Basarabia peste 130.000 de muncitori sezonieri. Aceasta pentru ca taranii de aici, posedand mult pamant pentr a-si agonisi cele necesare traiului, refuzau sa lucreze la arendas sau la proprietar. La inceputul secolului XX, tot mai multe gospodarii taranesti utilizau calul la lucrarile agricole. O statistica din acea vreme indica cifra de 21 cai la suta de locuitori (deci existau si multe gospodarii taranesti fara nici un cal) si 23 de cornute mari si 68 cornute mici la suta de locuitori. In comparatie cu provinciile rusesti vecine, Basarabia detinea un numar mult mai mare de oi.

Un alt sector foarte important al agriculturii il detinea viticultura, astfel mari suprafete din sudul si centrul Basarabiei erau ocupate de vita de vie. In judetul Cetatea Alba, de exemplu, inainte de izbucnirea primului razboi mondial se gaseau cultivate cu vita-de-vie peste 27.000 de hectare. In ultimul an al secolului XIX se obtinuse in teritoriul dintre Prut si Nistru circa 6354.000 de deca de vin. In medie productia era de 600 deca de vin la hectar, in vreme ce pretul era foarte scazut, intre 75 copeici si o rubla pentru o vadra de vin. O mare parte din productie mergea la export

Situatia cailor de comunicatie era precara, cel mai bun tronson de cale ferata construit in Basarabia unea Chisinaul cu Ungheni. Cu toate acestea nu se putea circula decat cu 30 de kilometri la ora, doar anumite trenuri mai speciale ajungeau la o viteza de 40 de kilometri pe ora. Dupa unire statul roman a investit mari sume de bani pentru intarirea acestor linii. Parcul de locomotive si vagoane era redus numeric si avea o calitate asemanatoare cu a liniilor ferate.

Pe de alta parte industria era slab dezvoltata in Basarabia ea se reducea la cateva fabricute de zahar, ulei, la cateva ateliere mici de fierarie si lacatuserie, la cateva cuptoare de fabricat caramizi. Industria locala era orientata catre prelucrarea materialelor prime agricole. La inceputul secolului XX, doar cateva intreprinderi aveau peste 100 de muncitori. Cei mai multi muncitori putem consemna in domeniul transportului feroviar fluvial. Numarul total al muncitorilor nu trecea de cifra de 30.000.

La sfarsitul veacului trecut au loc primele investitii de capital strain in Basarabia. Un exemplu in acest sens este Societatea anonima belgiana, care detinea tramvaiele din Chisinau. Sistemul educational in Basarabia era prost organizat, alocatiile statului pentru invatamantul public erau foarte mici. La finele seolului XIX functionau in Basarabia 591 de scoli primare, cu aproximativ 47.000 de elevi. Numarul scolilor secundare abia depaseau cifra 10. Scolile erau insuficient, iar cele care functionau erau prost gestionate si organizate. Datorita acestui lucru, in Basarabia existau cei mai multi analfabeti din Europa (in randul acestora romanii aveau cel mai mare procentaj). Doar 10 dintre barbati si doar 2 din femei de origine romaneasca stiau sa scrie si sa citeasca.

Pe langa greutatile , unele inerente, de altfel, care barau drumul catre invatatura, in satele moldovenesti domnea de cele mai multe ori un dezinteres constant fata de scoala, atitudine generata de refuzul populatiei romanesti de a-si insusi limba rusa. Aceasta forma pasiva de rezistenta impotriva poporului rus a determinat esecul, in linii mari, a actiunii de rusificare a romanilor din teritoriul cuprins intre Prut si Nistru.