CRAMPEIE DINTR-O ISTORIE A AGIEI SI POLITIEI

CRAMPEIE DINTR-O ISTORIE A AGIEI SI POLITIEI

fatul oamenilor buni si batrani. Sa nu uitam de o veche cutuma mostenita de la stramosi, potrivit careia, pentru solutionarea abaterilor survenite in obstea sateasca, n-aveau voie de constrangerea unei autoritati cu caracter politienesc, existand ,,Sfatul oamenilor buni si batrani''.

• Dreptatea lui Vlad Tepes Indata ce a urcat pe tron, Vlad Tepes se apuca de curatit Valahia de hotii care o infestau. El a poruncit sa se adune toti hotii si cersetorii, i-a inchis intr-o casa, i-a ospatat, apoi le-a dat foc. Masurile radicale nu s-au marginit numai la cei de jos, boierii razvratiti fiind trasi in teapa , iar pe altii ii folosi la ridicarea cunoscutei cetati de la Poienari. Datorita pedepselor capitale pronuntate dupa o rapida judecata, in timpul celor trei domnii ale sale (1448, 1456-1462, 1476-1577), Tara Romaneasca cunoaste o perioada in care faradelegile aproape dispar cu totul. Vazand ce proportii a luat astazi fenomenul infractional in Romania, un Tepes ne e mai necesar ca oricand.
• Cateva pedepse prevazute in pravilele lui Vasile Lupu si Matei Basarab[2]: scoaterea ochilor (pentru cel ce fura a treia oara), taierea mainilor (in caz de paricid, punerea de foc), insemnarea la nas (pentru mama care isi prostitua fiica, furtul pentru a doua oara, furtul din biserici), arderea cadavrului (sodomia), spanzurarea (talharul, ucigasul, incestuosul), plimbarea gol si bataia in public (bigamul, hotul nerecidivist, barbatul care-si prostitua sotia), taierea capului (perceptorii de taxe ilegale, tiitorii de bordel, suduitori fata de domnie), munca in mina (furtul pentru prima oara a unui animal), bataia (otravirea unui caine ciobanesc), turnarea de plumb topit in gura (dascalita care-si corupea eleva), pierderea zestrei (sotia adultera) s.a.
• Razmerita. La 27 februarie 1655, sub domnia lui Constantin Serban Carnul, are loc o razmerita a dorobantilor[3], ,,macel miselesc'' savarsit de ,,neamul dorobantesc impreuna cu seimenii''. Cauza pare a fi decizia de desfiintare a corpului seimenilor. Acestia au trecut la uciderea unor boieri, motivul presupus fiind acela ca acestia au sfatuit pe Constantin Voda Serban sa le desfiinteze Corpul. Printre cei 15 taiati, s-au numarat Iancu capitanul de la Calinesti, banul Gheorma, Papa Brancoveanu (parintele viitorului domnitor) si Udrea de la Doicesti .
• Nu mai exista lege - 1716. Sosit in Bucuresti la sfarsitul lui ianuarie 1716, noul domn fanariot Nicolae Mavrocordat trebuia sa adune in graba importante sume de bani si cantitati mari de produse cerute de otomani. Asa incat, cu sprijinul slujbasilor care l-au insotit, trece la grele impuneri, unii dintre boierii pamanteni sunt arestati, maltratati, iar mosiile confiscate . Lacomie pe spinarea celor multi.
• ,,Evidenta populatiei'' in 1718-1739. Instalati in Oltenia, austriecii constatau ca singurele scripte care tineau o evidenta a populatiei erau samile, iar in sec. al XVIII-lea, catagrafiile, care ,,reflectau foarte imperfect situatia demografica''[6]. Ocupantii le vor inlocui cu conscriptii. Datorita ocupatiei si opresiunii boierilor, se inregistrau adevarate goluri demografice, taranii fugind in munti. Totodata, talhariile iau o mare amploare, cetele de hoti atacau lacasuri monahale, casele boieresti si perturbau ,,linistea publica'' a tarii .
• Represiune agiasca. La 13 mai 1760 are loc o miscare de protest, organizata de breslele Capitalei, cauza constituind-o apasarea fiscala devenita de nesuportat. Represiunea a fost condusa de un anume Iordache Stavracoglu (despre care se spune ca domnea de fapt in tara, Constantin Racovita fiind un alcoolic notoriu) si de ,,aga Ipsilanti cu beslii si albanezi, cu pistoale''. Mai multi boieri vor fi popriti in beciuri, iar altii jefuiti, determinandu-i pe negustori sa mearga la Mitropolie. Atat de tare a iubit poporul pe Constantin Racovita, incat la plecarea lui din Bucuresti, ,,s-a strans tot norodul, strigand, injurandu-l si aruncand in sareta lui cu noroi si cu baliga''[8].
• Tribunalul Agiei. Este infiintat in 1775 de domnitorul Alexandru Ipsilanti, pentru a judeca contraventiile si delictele mici, ,,de targ'', adica din centrul Capitalei. Era un tribunal mixt, zis al Agiei, compus din aga (mare dregator administrativ) si un boier judecator. Similar, pentru delictele din mahalale exista un Tribunal al Spatariei[9].
• Judecatoria ot vel aga. Este institutia care functiona in 1775, fiind formata din medelnicerul Matei Greceanu si satrarul Enciu. In 1815, judecatorii Agiei erau paharnicul Constantin Fotino si clucerul Constantin Otopeanu.
• Tribunalul politiei indreptatoare. Este infiintat sub Regulamentul Organic in cele doua capitale, Bucuresti si Iasi. Era o instanta administrativa speciala (corespunzatoare vechilor tribunale ale Agiei, Spatariei, Hatmaniei), compus dintr-un presedinte, doi membri, sub privegherea agai, avand caderea a judeca ,,pricinile politienesti mici'', adica contraventiile ,,impotriva bunei oranduieli, bunelor moravuri si obstestii sigurante''. Pedepsele pronuntate erau cuprinse intre 50 de lovituri de toiag si trei zile de carcera[10].
• Ciuma in tigania Herascului . In 1784, Mihai Sutu poruncea astfel marelui aga: ,,Dumneata vel aga, indata ce vei primi pitacul acesta de impreuna cu medelnicer Ianache, sa aveti intai un cioclu cu praxis dintr-acei vechi, care sa cunoasca bine boala ciumei, sa mergeti in tigania Herascului, unde se afla tiganul mort cu banuiala de boala ciumei si sa puneti pe insasi acel cioclu sa cerceteze si sa caute pe acel mort, ca de o fi murit de boala ciumei, acolo inauntru in casa, unde se afla, facand groapa adanca sa-l ingroape si de se va dovedi intr-aceeasi casa si altul bolnav de aceeasi boala, sa-l puie in caruta cea randuita, sa-l duca la biserica Sft.Visarion, unde este oranduit spital pentru aceasta boala [.] si sa randuiti pentru paza lor pe capitanul spataresc.''[12] Prin acelasi pitac, marelui spatar si marelui aga li se cerea ,,sa aduceti pe vataseii a toate mahalalelor de obste, atat din targ, cat si de prin plasile Spatariei'', sa le arate porunca domneasca.
• Spanzuratori in ulite. Voda Nicolae Mavrogheni (1786-1790), obisnuia sa faca deseori inspectii, travestit in om de rand. Cerceta pravaliile, bisericile si chiar curtile dregatorilor sai, iar pedepsele le aplica de indata. Pe hoti ii spanzura in ulite, lasandu-i cate o zi-doua, sa ia lumea aminte. La 1 iunie 1786 da ordin ispravnicilor ,,sa ridice tepi pe la toate drumurile si raspantiile'', unde se va pune la vedere si inscrisul urmator: ,,Cel ce va face hotii, ucideri sau va fi gazda de hoti. cu aceasta pedeapsa de moarte se va osandi - intepatu!''[13] Drept urmare, in vremea domniei sale, faradelegile se imputineaza simtitor. Din pacate pentru prestigiul acestui domnitor, masurile de ordine luate au fost umbrite de altele cel putin ciudate: pentru a umili pe boierii pamanteni , Mavrogheni isi numise calul sau in rangul simbolic de clucer, uneori umbla intr-un costum neobisnuit, care lasa sa se vada genunchii goi si gonea pe ulite intr-o caleasca trasa de doi cerbi.
• Controlul identitatii in 1791. Orice fata (persoana), fie om prost (om de rand) sau luminat, nu se putea deplasa nicaieri, fara sa posede actul de identitate cu mentiunea semnalmentelor pe verso. Nimeni nu putea intra sau iesi pe la cele 11 bariere mari si mici ale Bucurestilor, aflate sub paza dorobantilor Agiei, daca nu avea asupra sa respectivul act, in caz contrar fiind dus ,,pentru indreptatire'' la Comisia Vopselei[15].
• Interzicerea jocului de carti. La 7 ianuarie 1797, Alexandru Ipsilanti a luat o serie de ,,masuri privitoare la ordinea si morala publica'' in cafenele, cu privire la cersetori si vagabonzii de pe ulitele Capitalei, ,,jocurile de hazard'' etc. Adresandu-se agai si spatarului, le poruncea ,,.sa opreasca jocurile de carti de prin tactiruri, cafenele si carciumi, prin care jocuri nu numai ca se strang multi si se prapadesc, ci si pricini de galceava starnesc''.
• Executii de Targul Mosilor. La acest targ, veritabil loc de adunare a orasului, venea si voda ,,sa fie si el vazut, cunoscut si de copiii din fasa''. Balciul oferea si o alta fateta a vietii: aici aveau loc executarea sentintelor pronuntate cu privire la facatorii de rele. Era vorba de schingiuiri, de spanzurare, femeile criminale fiind tunse, erau imbracate cu straie negre, iar pe piept li se punea o inscriptie, ,,Cine va face ca mine, ca mine sa pateasca''. Gadele era intotdeauna tigan. ,,Mai niciodata nu a fost executat de Targul Mosilor un roman sau romanca, ci erau, mai adesea, din tigani si tigance de laie si din salasele de cort, netoti si alti streini de pamantul nostru''[16].
• Leafa. Potrivit unui ,,catastih'', pentru slujba de judecator la Spatarie, in luna martie 1781, Iordache Caragea primea 270 de lei; biv vel paharnicul Constantin Cocorascul, judecator la Agie primea si el aceeasi suma[17];
• Pedepse la 1812. Tragerea in teapa, unde erau tinuti si cate trei zile (pentru omoratorii de parinti sau ucigasii in serie), ,,darea prin targ'' (bataia in mijlocul strazilor, complet dezbracat), slutirea nasului (in cazuri de razmerite), tintuirea de lobul urechii la o rascruce intens circulata, zi-lumina (pentru negustorii prinsi ca vand cu lipsa la cantar, ,,greutati masluite''), inchisoarea la puscarie, osandirea la ocna (pentru timp marginit sau pe viata, unde taiau bolovani de sare si ii scoteau la suprafata, asezandu-i in magle adica in gramezi, revenind celor cu pedepse mai mici), taierea mainii de la incheieturi (falsificatorii ,,plastografii''), s.a[18].
• In vremea domniei lui Ioan Caragea (1812-1818), la Agie se afla un numar de 44 de arnauti, care aveau leafa lunara. Anterior, in vremea ocupatiei rusesti (1808-1812), arnautii aveau ca atributie si prinderea ,,facatorilor de rele''.
• Bataia ,,la falanga''. Bataia la fluierul piciorului era extrem de folosita in vreme. Intr-o zi, un om de rand a prins la nevasta sa pe un fiu de mare boier. Dupa toate acestea, de parca nu ar fi fost indeajuns, impricinatul ,,l-a mai si lovit in pulpa cu un sis''. Voda Grigore Ghica (1822-1828) l-a dus la inchisoarea Spatariei, apoi i-a ordonat lui bas-ciohodar sa astearna o rogojina cu postav rosu peste ea - ca doar pedepsea un os boieresc - asezand-o chiar la scara palatului. Si asa l-a altoit pe nefericitul iubaret cu 10 lovituri ,,la falanga'', de-au rasunat vecinatatile de urletele sale[19].
• Onoare. In vremea ocupatiei rusesti dintre decembrie 1806 - octombrie 1812, feldmaresalul rus Prozorovski infiinteaza in 1807 Comitetul Politiei (Comitetul Administratiei), care, initial, avea rolul de a efectua un recensamant al caselor din Capitala, tinand seama de planuita concentrare a trupelor tariste. Numai ca acest Comitet nu s-a marginit doar la insarcinarea initiala, ci a ajuns sa se implice si sa-si atribuie altele, ceea ce a atras protestul energic al marelui aga Grigore Baleanu, adresat ,,Excelentei Sale Engelhardt'', intrucat Comitetul ,,a inceput a se amesteca in feluri si chipuri la oranduielile dregatoriei Agiei, [iar] aceasta a ramas numai o numire neinsufletita''[20]. Acest protest este un moment de onoare in istoria Agiei!

Potera. La 3 decembrie 1813, domnitorul Ion Caragea trimitea circulare catre fiecare dintre cele 12 judete de dincoace de Olt, prin care poruncea poterei ca hotii prinsi sa fie trimisi la Spatarie;

In vederea ,,popririi hrapirilor'', printr-o porunca data la 29 decembrie 1822, domnitorul Grigore Ghica poruncea marelui spatar sa nu mai trimita ,,zapcii spataresti si agiesti'' in zi de targ, la Obor[21]. Stam si ne-intrebam: oare chiar deranjau targul ori pe negustorii necinstiti?

La 24 februarie 1823, Grigore Ghica poruncea lui ,,vel spathar'' sa se ingrijeasca pentru ca nimeni sa nu se mai poata purta ,,legat la cap'', in afara de ,,neferii ogeacurilor domnestei noastre curti si din cei ai Spatharii si din cei ai Agii''[22];

Prefect al Politiei Iasi Savel Manu. Viitorul general s-a nascut in 1824, a urmat studii militare in Franta, a fost aghiotant al domnitorului Grigore Ghica, prefect de Tutova, prefect al Politiei Iasi[23]. A fost casatorit de trei ori, ministru de Razboi in trei cabinete (Mihail Kogalniceanu, 12 aprilie 1864 - 26 ianuarie 1865, Constantin Bosianu, 26 ianuarie - 14 iunie 1865 si imediat urmatorul, Ion Ghica, 14 iunie 1865 - 30 ianuarie 1866) si ad-interim la externe, in 1865. Luptator pentru unire, se retrage din Armata dupa abdicarea lui Cuza si ajunge deputat (in 1871 si 1875). A raposat in 1906 .

Bilet de sloboda trecere - 1836. Intr-o porunca scrisa in limbile romana, franceza si germana, care este data publicitatii in Bucurestiul anului 1836 se spunea: ,,Orice strain haladuieste in Bucuresti, trebuie sa aiba un bilet de sedere dat de Politia Capitalei, cu un termen hotarat; la expirarea termenului este indatorat de a-si preinnoi acel bilet fara zabava. Fiescare strain sau pamantean, chirias, birtas sau de orice alta profesie si conditie, este oprit de a primi in gazda la sine, sau in slujba-i, vreun strain fara biletul Politiei de sedere, sau si cu bilet cu termenul expirat; si indata ce soseste strainul in oras, trebuie sa-l indatoreze gazda sa de a se infatisa la Politie ca sa primeasca bilet de sloboda sedere dupa oranduiala, si nu mai tarziu decat dupa trecere de 24 de ceasuri''[25].

Incompetenta Agiei. Pe seama talharilor Ionita Tunsu (fost paracliser la biserica Sf.Gheorghe Vechi, situata pe Calea Mosilor, azi in spatele magazinului Cocor) si Grozea, care savarseau numeroase jafuri in vremea lui Pavel Dimitrievici Kiseleff, au existat numeroase intamplari hazlii, datorita incapacitatii Agiei si poterei de a-l prinde. Urmarit zi si noapte de aga Iancu Filipescu, Grozea - care actiona cu o ceata de tigani, fosti masalagii[26] - este impuscat sub podul Grozavesti, iar Tunsu este ranit in abdomen si moare cu mitropolitul tarii la capatai, fiind ingropat ,,la margenea unui sant, spre Marcuta'' . Cercetand documente din arhiva Agiei, istoricul George Potra descoperea ca prinderea lui Tunsu a avut loc inainte de 14 septembrie 1832 si s-a datorat tradarii finului sau, Stefan, care va fi si el judecat pentru tainuire . Un alt mare talhar a fost transilvaneanul Crisan, care omora si jefuia negustorii pe drumul Prahovei. In cele din urma va fi prins, tras in teapa, iar tovarasii sai vor putrezi la ocna Telega, nu departe de Campina. Alti talhari vestiti in epoca au fost Radu de la Arges - care, fiind prins, este pus sa faca poduri, troite, cruci, podete - si Albuletul, acesta din urma fiind si ucigas, este spanzurat.

Iancu Jianu si potera - subiect de film. Fecior de boier din Caracal, Iancu este prins de vel aga Alecu Ghica si potera sa, in 1816 si dus in fata domnitorului Ioan Caragea, caruia-i graieste: ,,Maria ta, ai adus pe capul nostru toate haimanalele din Fanar, le-ai dat toate slujbele tarii, astfel ca noi, tinerii romani si fii de boieri, am ramas fara nici o slujba si de bataie de joc a dregatorilor, de la ispravnic pana la zapciu''. Fu dus la ocna din Telega, unde sta doar o toamna si-o iarna (1816/1817), in primavara lui 1817, ajutat de doi talhari, dezarmeaza plaiesii care-l pazeau si fuge[29]. Este salvat de la moarte de cunoscuta domnita Ralu.

Revolutia de la 1821 Ca in cazul oricarei mari tulburari sociale, in vremea revolutiei de la 1848 Capitala cunoaste o radicala lipsa a sigurantei publice. Pentru imbunatatirea acesteia, boierii numesc pe caminarul Sava (Bimbasa Sava).

Un arest al Agiei in 1838. In scrierile autobiografice ale unui anume Ion Cristescu[30], arestat in 1838 de aga Manolache Florescu, pentru restituirea unei zestre, avea sa aminteasca de conditiile unui arest din sediul Agiei, existent atunci in casa Falcoianu, la poalele dealului Mitropoliei: ,,Gendarmul ma duse (din ordinul secretarului Politiei) intr-un beci. Auzeam un zgomot si sunete de fer; mi se parea ca ma aflu in infern! Deschisei usa si am vazut ca viermuiau arestatii cu fiarele de picioare. Erau peste sase zeci. O mizerie, o putoare nepomenita si nevazuta! Asteptam sa fiu chemat la cercetare. Dar nu numai ca nu m-au chemat, dar dupa trei zile m-au mutat din beciul acela, la un loc cu talharii si cu omoratorii, intr-o temnita mare si igrasioasa. Pe pereti era de un deget mucegaiul; la un colt era un hardau pentru fireasca neputinta. La inceput n-am putut patrunde cu vederea. Erau doua paturi lungi, care erau pline; iar pe jos sedeau arestatii ca pestii''.

Despre calau si despre tortura in secolul XIX. Daca nu erau ,,dati prin targ'', batuti cu toiege, bagati la ocne, infractorii din trecut erau dusi la ,,incaperea de cazna'', care era aproape neluminata, igrasioasa, de dimensiuni mici. Pentru smulgerea marturisirilor de la cei mai indaratnici, ori pentru pedepsirea celor inchisi, se foloseau biciul, franghia uda, ciomagul, vana de bou, garbaciul, focul, fierul inrosit s.a. La fel ca si calaii, batausii se recrutau ,,dintre tiganii sau robii domnesti'', ori dintre condamnati, ,,caci printre romani nu se gasea nimeni, din fire oricat de rea, care sa voiasca a primi o asemenea insarcinare''. Calaii erau oameni redusi la stadiul de animalitate, stigmatizati, huliti, blestemati si nici unui calau nu-i era permis sa intre in biserica. In Bucuresti, pedepsele prin spanzurare ori taierea capului se executau de regula in apropiere de biserica Oborul Vechi.

,,Cel de pe urma calau, Gavril Buzatu din Iasi. Contemporanii vorbesc despre ,,o slutenie de om, cu buze mari, cu privire infricosatoare, cu o statura uriasa'', imbracat in mintean rosu, salvari croiti dupa moda turceasca si caciula de oaie cu insemnele mortii: cap de mort cu doua oase incrucisate. Tigan scapat din robie, s-a apucat de talharii la drumul mare si de crime. Traia prin 1839, vremea cand hotii erau aruncati la ocna, sa moara de foame si epuizare. I s-a spus de fapt Gavril Ciobanu, s-a oferit sa devina calau in schimbul libertatii si debuteaza in meseria la care singur se oferise punand streangul de gat chiar tovarasului sau de faradelegi, Ioan Chetrariu. Tortura pana la sange si smulgea marturisiri in beciurile Cremenalului. A sfarsit calugar la Manastirea Secu[31].

Un moment de onoare. Sef al Departamentului Dinauntru in vremea domniei lui Grigore IV Ghica (1822-1828), vornicul Tudorache Vacarescu primeste intr-o zi o delegatie de brutari care, dupa obiceiul oriental (perpetuat pana azi!), venisera cu o punga de 300 de galbeni, drept mita pentru a-l influenta sa aprobe cresterea pretului jimblei (painii), fara a face cunoscutul ,,cisniu'', adica o calcul al noului pret, pe baza unor costuri (grau, cuptor, transport, morarit etc.). In loc sa primeasca banii, onorabilul ministru le da cu punga in cap si ii alunga pe toti, bestelindu-i. Totodata, cheama pe aga ,,si ii porunci sa mearga din brutarie in brutarie, sa cantareasca painea in raspantiile de oras''[32]. El mai trebuia sa bata toba pe strazi si sa anunte ca nimeni nu trebuie sa plateasca mai mult pe paine, decat pretul de 25 de parale.

Pedeapsa cu moartea s-a abolit prin Regulamentul Organic, se reintroduce de Kisselef in 1832, insa nu se va aplica si este desfiintata abia prin Codul penal din timpul lui Cuza, in 1865[33]. Pentru a descuraja pe legionari, Codul penal Carol al II-lea, din 1937, reintroduce pedeapsa capitala in caz de atentat asupra regelui, familiei regale, demnitarilor romani si straini, talharie urmata de moartea victimei si asasinat politic. In perioada comunista, era prevazuta pentru omor deosebit de grav, insa a existat si o multime de grave abuzuri, despre care nu e loc sa amintim. Pedeapsa capitala va fi abolita prin decret in decembrie 1989, dupa executia la Targoviste a cuplului Elena si Nicolae Ceausescu.

In 1844 la Bucuresti ia fiinta o roata (companie) de pompieri, avand sediul la Agie, pe Splaiul Independentei de azi. Era dotata cu 7 tulumbe mari, trase de cai si 6 mai mici, de mana. La fiecare vopsea (sector) se aflau cate 5 tulumbe mari si 5 mici.

Prin raportul nr.2676 din 23 martie 1844, Politia Bucurestiului informa Departamentul din Launtru ca femeile bolnave veneric ,,sa intorc de la spitaluri drept tamaduite'', dar. ,,tot in starea ce s-au aflat cand s-au trimis la spital''. Semna marele vornic Barbu Stirbei si secretarul Dimitrie Bucsan''[34].

Marele foc din ziua de Pasti, 1847. In ziua de Sfintele Pasti a anului 1847, pe cand voda se pregatea sa intre in salon, pentru a saluta boierii tarii cu ,,Cristos a inviat'', in palat intra grabit aga Iancu Manu, care raporteaza ,,abia sufland ca ard Bucurestii''[35]. Atunci domnitorul Gheorghe Bibescu lasa totul la o parte, pentru a merge la locul cu pricina in vederea luarii cuvenitelor masuri. Desi focul nu ajunsese pana acolo, la hanul Serban Voda suitei domnesti ii bareaza calea bancherul evreu Hillel Mauach, care incepe sa se tanguie, cerandu-i pe un ton imperativ sa-l apere de foc, pentru ca are averi in han si 30 de butoaie cu praf de pusca. Atunci domnitorul ameninta cu aspre pedepse si se arata scandalizat de acest fapt ale existentei unei asa de mari cantitati de exploziv, fara stirea Agiei. Este chemat vel aga Iancu Manu, care inconjoara imobilul cu tulumbagii si sacagii, vaduvind astfel alte zone, unde focul mistuia totul, de atat de pretioasa munca a pompierilor. Chemat la palat, a doua zi, perfidul camatar avea sa spuna ca totul a fost un subterfugiu, pentru a-si vedea averea pusa la adapost. Conform raportului inaintat de aga Manu si publicat in ,,Vestitorul romanesc'' (1847), 15 persoane au ars de vii in marele foc, printre ele si Agapia, sora arhiereului Costandie de la biserica Stelea (lacas ce va fi mistuit si nu se va mai reface).

In vremea domniei lui Barbu Dimitrie Stirbei (1848-1856), Politia efectua cercetari cu privire la faptele antisociale, pe care le mentinea intr-o condica. Sub comanda sefului Politiei Capitalei se afla si Garda Nationala, adica 5 roate (corespunzatoare celor 5 vopsele) a cate 100 de guarzi, in fruntea carora se afla un locotenent.

Garda Oraseneasca cu un actor grec la comanda. Este infiintata de guvernul revolutionar din Tara Romaneasca la 21 iunie/ 3 iulie 1848, pentru ajutarea Politiei in pastrarea ordinii publice in localitatile urbane, reunind ,,toti chiriasii, meseriasii, stapanii, pravaliasii si toti cei de caracter''. Din pacate, infrangerea revolutiei va duce la desfiintarea guardiei, in toamna aceluiasi an. Cat de competenta era aceasta formatiune se vede din cel care-i era capetenie - Aristia, un actor grec[37]. Ideea reinfiintarii vine in vremea lui Cuza, insa domnitorul, considerand-o o forta in mana adversarilor politici, va refuza in 1864 promulgarea legii . Infiintata in 1866, isi inceteaza activitatea in iunie 1884.

,,Condica de Politie'' din Iasiul anului 1850 se va aplica si in Bucuresti. In aceasta apare pentru prima oara titulatura Politia Municipala. Prin ,,Condica'', ,,dregatoria politiei se imparte in doua ramuri generalnice: intru inalta politie, ce este puterea carmuitoare a Principatelor si in obicinuita Politie, care este Agia''.

,,Asezamant pentru organizarea Politiei Capitalei'', Iasi, 1850 Potrivit acestuia, Politia apartinea de Departamentul Trebilor din Launtru si avea urmatoarele atributii: apara ,,driturile publice si private de orice loviri'', stingea incendiile, supraveghea ,,imbulzirile'' (adunarile, manifestatiile), veghea la ,,slobozenia comunicatiilor'', priveghea ,,pietele de targ'', veghea la calitatea produselor, la exactitatea masurilor de greutate, efectua cercetarea de fond a crimelor si delictelor, indeplinea ,,in toata coprinderea poruncile Carmuirii'', executa perchezitii domiciliare (in caz de ,,vina pipaita'', la solicitarea ajutorului, in urma unei hotarari judecatoresti), veghea inscrierea in ,,registru snuruit si pecetluit'' a persoanelor care sosesc in birturi, carciumi, hanuri pentru gazduire, interzice jocurile de noroc, supravegheaza paza contra incendiilor la teatre, unde oranduieste pompieri, vegheaza la neangaduirea adunarilor ,,intaratatoare de rostiri sau gatiri'', este ,,cu neadormita priveghere a nu se injgheba imparecheri si razvratiri'', ,,restatorniceste linistea'', iar ,,intrebuintarea slujbasilor Politiei in slujbele particulare este cu desavarsire oprita'' (art.23). De asemenea, ,,slobozea bilete de drum'', viza ,,pasaporturile'', tinea un registru ,,pentru oamenii nestatornici'', randuia un ,,staroste asupra slugilor'', veghea la vanzarea otravurilor, a armelor, a prafului de pusca, la curatenia, ,,regularea'' (sistematizarea) si infrumusetarea Capitalei, veghea monumentele si ,,zidirile publice'', tinea in buna stare ulitele, asigura iluminatul, pazea streasinile, poruncea sa se arunce cu nisip sau cenusa pe trotuare in caz de ghetus, priveghea legile asupra ingroparile, oprea epidemiile, epizootiile si ,,boalele lipicioase'', poruncea ,,ridicarea glodului'', a gunoaielor si stropirea la ,,ceasurile hotarate'', supraveghea tarifele birjelor si in general toate tarifele, s.a.

Stefan Dietrich, ofiter in armata austriaca de ocupatie, venit in Bucuresti in 1855, releva aspectul murdar al strazilor, dar aprecia paza orasului ca fiind buna, asigurata de ,,numerosi gardisti [.] pe toate strazile si la toate raspantiile, cercetand pe toti trecatorii, fara deosebire''[39].

Un ordin politienesc hazliu. In vremea domniei lui Barbu Stirbei (1849-1853 si 1854-1856), bantuind holera in Bucuresti, Politia Capitalei a lipit pe zidurile cladirilor urmatorul ordin: ,,Fiind holera, poruncim cetatenilor cari se intorc dupa dece csuri din noapte acasa sa nu cante pe drum nici sa nu faca sgomot''. Nu se stie ce legatura avea holera cu zgomotul. Intr-una din nopti, pe la ora 12, cativa tineri cheflii se intorceau cantand de la carciuma. Un gardist le atine calea, intrebandu-i: ,,Cum domnilor? N-ati citit porunca? Cine se intoarce acasa dupa zece noaptea nu are voie sa cante!'' ,,Am citit! - raspunse unul dintre ei - dar noi nu ne intoarcem acasa. Noi mergem intr-alta carciuma!'' Neasteptatul raspuns a nedumerit total pe gardian, care i-a lasat sa plece. A doua zi, ordinul politienesc fu schimbat, astfel: ,,Fiind holera, poruncim cetatenilor sa nu faca sgomot si sa nu cante pe drum dupa dece csuri noaptea, ori se intorc acasa, ori nu se intorc!''

Justitie clementa. Intruniti la 2 mai 1871, un grup de lideri junimisti constata ca ,,uciderile cele mai crunte, asasinatele cele mai semete s-au inmultit la noi intr-un grad amenintator pentru societate, de cand s-a ridicat pedeapsa mortii si de cand juriul, prin indulgenta sa, le asigura impunitatea''.

In august 1876, doi etnici unguri (servitoarea Roszy A. Nagy si prietenul acesteia, Fazekas Istvan), omoara pe doamna Alexandrina Orascu Nicolaide, ce locuia impreuna cu fiica sa, Cleopatra, de 14 ani. Autorul moral al faptei este prietenul servitoarei, cel care ia hotararea de a le ucide pe cele doua. In acest scop, tanara servitoare, folosind un pretext, trimite pe celalalt servitor al casei, un batran, pe Lipscani, apoi introduce in casa pe Istvan si un alt complice al acestuia. Fetita este chemata in pivnita si sugrumata cu o franghie de toti trei. Mama sa impartaseste aceeasi cumplita soarta, fiind ademenita sub pretext ca fiica si-a rupt piciorul. Autorii au fost prinsi rapid la Brasov si executati asa cum meritau, prin spanzurare[40].

La 20 noiembrie 1877, pe o vreme cu viscol, s-a comis un celebru furt de la Muzeul de Antichitati, situat atunci in cladirea Universitatii. Un tanar D.Pantazescu-Popescu, de 21 de ani, fost cursant la Seminarul Teologic, fiul preotului din Titu se ascunde deasupra salii in care se afla expus vestitul tezaur de la Pietroasa, Closca cu puii de aur, perforeaza tavanul, astfel incat sa introduca o umbrela inchisa. Din cauza viscolului, santinela care patrula jos nu aude caderea tencuielii. Deschide apoi umbrela, pentru ca restul sa cada in ea, apoi largeste gaura si patrunde in muzeu. Exponatele le ascunde acasa, pe str.Italiana, una dintre piese fiind topita de catre un bijutier si ceasornicar. Dupa doar doua zile, politia le da de urma. Tainuitorul este inchis la Manastirea Cozia, iar autorul la Vacaresti, de unde incearca sa fuga si este impuscat mortal de santinela. La vremea aceea, s-a speculat ca directorul inchisorii ar fi aflat de la el ascunzatoarea unor obiecte valoroase, provenite din furturi anterioare si astfel l-ar fi eliminat pentru a fi beneficiat de acestea[41].

Competenta. Politaiul Constache Bacalbasa. Constantin Bacalbasa s-a nascut la 21 august 1856/ 2 septembrie (stil nou), la Bucuresti, fiind absolvent al Liceului Sf.Sava, apoi al Facultatii de Drept. Era originar din satul Telesti, judetul Gorj, nu departe de Hobita lui Brancusi, tatal sau, Costache, a fost pitar, apoi din 1853 sef al Politiei orasului Braila, fosta raia turceasca[42]. In vremea razboiului Crimeii (1853-1856), revine in Bucuresti, fiind incadrat ,,ajutor al doilea'' al sefului Politiei Capitalei, marele clucer Radu Rosetti (,,ajutor intai'' era clucerul Constantin Paucescu). Dupa incheierea razboiului, revine ca politai al Brailei, functie in care se afla in 1858 (,,sef al Politiei orasenesti'') . La 13/ 25 mai 1864 se iscalea ,,politai C.Bacalbasa'' , iar la 9/ 21 februarie 1867 apare cu titulatura ,,prefectul Politiei Braila'', solicitand o sporire a numarului gardistilor de noapte si de zi, pentru a asigura paza publica in oras si in port. Avea in subordine 155 de ostasi, dintre care 15 calari. Inlocuit de la conducerea Politiei Braila in 1868, cu un grec, Alecu Cecropide, apoi cu Stan Popescu, este repus in functie ,,telegrafic'' de ministrul de Interne Kogalniceanu, care dispune imediata indepartare a politaiului Stan Popescu, la 23 februarie/ 7 martie 1869. Conform amintirilor fiului sau cel mare, Costache Bacalbasa ramane politai in Braila vreme de 35 de ani, pana in 1890. ,,Tatal meu - scria autorul Bucurestilor de altadata - a fost 35 de ani politai in vremuri foarte grele, cand exista regimul consular si cand orasul era plin de asasini greci. Dar cu o mana de fier, in cativa ani a starpit pe criminali. Imi amintesc ca odata mi-a spus: Desi aproape n-aveam mijloace banesti, stima tot ce se petrece nu numai in Braila si in Galati, dar si peste Dunare, pana in Balcani''. Constantin s-ar fi numit dupa neam Telescu, dar este adoptat de un unchi mai instarit, mai-marele peste bacani, adica ,,bacal-basa''. A locuit pe str.Uranus nr.32 (,,disparuta'' sub perimetrul Casei Poporului). Jurnalist la ,,Adevarul'', a decedat la 5 februarie 1935 .

,,Politia Dunarii''. Prin anumite presiuni, in anul 1880, austriecii cautau sa obtina ,,Politia Dunarii'' (insemnand masurile de paza, patrulare, dirijarea si controlul navelor), sustinand ca Romania nu o poate asigura, din lipsa mijloacelor logistice[46]. Pentru a contracara sustinerile interesate ale lor, marele om de stat Ion C. Bratianu, a dispus cumpararea salupelor botezate Poterasul, Sentinela si Granicerul. Astfel, ,,Politia Dunarii'' va ramane asa cum se cuvenea: romaneasca.

,,Aga Alexandru Ioan Cuza''. Nascut la 20 martie 1820 intr-o veche familie moldoveneasca din partile Falciului, viitorul domn al Principatelor Unite, este la 17 ani cadet in armata. Cuza era aga inca din 1843, iar la 18 mai 1855, pentru activitatea de presedinte al Judecatoriei Covurlui (unde se remarca printr-o cinste exemplara!), i se acorda ca aga rangul de vornic[47].

In perioada Regentei (1927-1930), postul de director al Politiei Capitalei devine ,,secretar general'', iar Capitala este impartita in patru chesturi.

Societatea de Cultura si Sport a Politistilor. In anul 1931, un grup de initiativa punea bazele unei societati de cultura si sport a politistilor. Se organizau conferinte (uneori saptamanal, ceea ce e admirabil, tinand seama de perioada istorica), se participa la dezbateri profesionale si la cursuri[48].

In anul 1936, numarul politistilor bucuresteni destinati a executa controale cu privire la populatia flotanta era de 20. Ei efectuau verificari in hoteluri si ,,camere mobilate'', urmarind respectarea tarifelor de cazare, combaterea prostitutiei clandestine, solutionarea diferendelor dintre patroni si turisti, igiena localurilor, personalul de deservire s.a..

Prostitutia in Bucurestiul anului 1939. ,,Zi si noapte trotuarele si speluncile de pe Grivita sunt strabatute de roiuri de femei, in majoritatea cazurilor in cautarea unui pol si a unui pahar de vin sau cafea. Chiar peste drum de gara, la nr.154, se afla Casa nadejdilor spulberate, proprietatea lui Al. Popa''[49]. Locuitorii cartierului erau functionarii scapatati, clientii de spelunci, prostituatele, vagabonzii. Cu doi ani inainte, Revista Politiei semnala faptul ca masura Ministerului Sanatatii de a desfiinta Crucea de Piatra, ,,cartierul prostitutiei'', a condus la mutarea proxenetilor pe Calea Grivitei, intre Matache Macelarul si Gara de Nord. Politia isi dovedea inca o data ineficienta. In Bucurestiul anului 2006, zona Garii de Nord a ramas aproape la fel de sordida si populata cu aceeasi fauna dezgustatoare. Dar ce vorbim de gara, cand ea e prezenta in chiar buricul Bucurestilor, in dispretul oricaror norme europene, morale, de estetica a unei capitale, ori mai stiu eu de care?

,,Biroul Servitorilor'' din Prefectura Politiei Capitalei. Pe la 1900 servitor era considerat acela care ,,pentru o plata (simbrie) sau indemnizare oarecare, se indatoreaza a pune serviciile sale personale la dispozitiunea unei case, unei familii, unei autoritati, unui stabiliment de binefacere sau utilitate publica, unei persoane, unui hotel, ori averei acestora, cu ziua, cu saptamana, cu luna, cu anul sau pe mai mult''[50]. Traitor pe la noi si casatorit cu o romanca, francezul Paul Morand ii socotea nedreptatiti intrucat ,,servitorii vinovati se duceau sa fie biciuiti la politie cu o scrisoare de recomandare din partea stapanului'' . Erau totodata exponentii unei clase de obiditi, bieti oameni ce si-au plecat spinarea intotdeauna. Erau servitori: bucatarul, vizitiul sau surugiul, camerierii, feciorul servitor, femeia de casa, portarul, doica, randasul, argatul, ispravnicul, chelnerul, vierii, pastorii, pazitorii de helestee sau iazuri, s.a. Prin urmare, data fiind amploarea capatata de angajarile unor astfel de ajutoare si de comiterea unor infractiuni - caci printre ei nu se gaseau numai mironosite - in structura Politiei Capitalei, s-a impus existenta unui birou format din politisti, cu misiunea de a efectua verificari cu privire la servitorii angajati in casele bucurestenilor avuti. In perioada interbelica, 30% dintre familii angajau un servitor si se intelege ca demnitarii se numarau printre cei care aveau in casa una sau mai multe ajutoare, despre care nu se stia prea multe. Cei mai multi ramaneau doar aproximativ un an la ,,stapan'', altii doar un sezon, insa existau si servitori loiali locului unde castigau binisor. Unii erau purtatorii unor boli contagioase (biroul avea si un compartiment medical), erau persoane predispuse la comiterea de fapte antisociale, ori chiar aveau un stufos cazier. Din totalul de 300 de crime si peste 20.000 de delicte savarsite anual, 10% erau comise de servitori. Este emblematica pentru aceasta perioada, dublul omor savarsit in imobilul din str.Stirbei Voda nr.92, asupra inginerului Dumitrescu si a fiicei sale, autorul - un anume Morosanu - actionand in complicitate cu servitoarea victimei. Politistii biroului cercetau cazurile reclamate, efectuau verificari cu privire la trecutul servitorilor (daca aveau ,,bune recomandatiuni''), controale si razii, investigau diverse spete.

O interpelare. In sedinta Camerei Deputatilor din 21 martie 1914, Nicolae Iorga adresa o interpelare ministrului Instructiunii Publice. Spicuim: ,,Stie dl.ministru ce intindere a luat pe Valea Teleajenului, si mai ales in satele Rancezi si Homoraciu, propaganda adventistilor sau a crestinilor de sambata, cari amesteca in recomandatiunile lor morale indemnuri de natura sa primejduiasca linistea publica si siguranta statului? [.] E dispus d-sa ca, macar in locurile amenintate, sa faca a interveni, in locul silniciilor jandarmului, mijloacele sufletesti, care ar consista in trimiterea unor teologi in stare sa opreasca raul?''[53]

Bugetul Ministerului de Interne in vremea ministrului George Grigore Cantacuzino. Pentru exercitiul 1905-1906, bugetul afectat Internelor a fost de 20.758.601 lei si 80 bani[54]. Dovada a importantei, din total, Prefectura Politiei Capitalei avea un buget foarte mare, comparativ cu celelalte componente, de 1.855.857 lei, Geandarmeria rurala avea doar 1.695.353 lei. Toata Administratia judetelor nu avea decat 5,2 milioane, iar Directia Generala a Inchisorilor 1,1 mil., Directia Monitorului Oficial si Imprimeria Statului 0,8 mil., Directia Serviciul Sanitar 1,8 mil., Telegrafele, Postele, Telefoanele 7,7 mil., iar Administratia Centrala avea 0,5 mil. lei. Fata de celelalte ministere, Internele erau devansate de Ministerul de Razboi (care avea 42 mil.), de Finante (38 mil.) si (atentie!) de Culte, cu 27 mil. de lei.

Serviciul de Identificare Dactiloscopica si al Cazierelor. In 1936 Prefectura Politiei Capitalei nu dispunea de un serviciu dactiloscopic. Prin urmare s-a adoptat o solutie de mijloc, fiind creat un serviciu de identificare dactiloscopica, care functiona alaturi de cel al cazierelor, fiind destinat in special pentru verificarea servitorilor si introducerea acestora intr-o baza de date.

Inregistrarea populatiei. In 1935, la o populatie stabila de 800.000 de locuitori, Bucurestiul mai primea un aflux de flotanti estimat de politistii Capitalei la 150.000 (in care intrau si cei 30.000 de chiriasi). Mai puneti pe langa toti acestia si pe cei aproximativ 15.000 de straini si veti avea o imagine clara[55]. Numarul ,,capilor de familie'' era de 14.000, al celor veniti din provincie pentru a se stabili in Capitala de 5.000, iar al celor mutati dintr-o ,,circumscriptie'' in alta de 11.000. Politia facea cu greu statistici in domeniu, o razie din vara anului 1934 scotand in evidenta faptul ca, majoritatea celor controlati nu a putut face dovada identitatii. Intrucat, dupa publicarea legii birourilor de populatie (in 1915), actul normativ nu fusese pus cu adevarat in practica nici in 1920, un an mai tarziu legea este amendata, acordandu-se un nou termen pentru intrarea in legalitate a tuturor. Dupa mai multe amanari, abia in 1923 Ministerul de Interne instituie un nou model de buletin de identitate, iar patru ani mai tarziu se hotaraste nepedepsirea celor care nu s-au prezentat pentru eliberarea acestuia. In anii '30, s-a ajuns la o situatie nedorita, intrucat s-a conferit si primariilor comunale dreptul de a elibera acte de identitate. Primariile insa au eliberat acte ,,fara vreo cercetare prealabila, fara vreo garantie de identitate a solicitantului, ci numai dupa cum le-a dictat interesul electoral'' . Asa s-a ajuns ca, uneori, se eliberau acte chiar si decedatilor.

Semnalmente. Iosifovici Rasim, urmarit prin Buletinul D.G.P. nr.10/ 11 aprilie 1937: ,,Talia 1,65 m, corpolenta desvoltata, obrazul oval, tenul roscovan, nasul drept, fruntea, urechile si gura mici, barba rasa, barbia rotunda, parul si mustata castanii, mustata mica, in crestere. Semne particulare: la antebratul drept, o alunita de marimea unui leu, precum si o cicatrice''[57].

Cersetoria in 1940. ,,Un spectacol dintre cele mai urate si mai dezgustatoare se prezinta zilnic pe Calea Victoriei, in Capitala si in toate restaurantele, bodegile si cafenelele din centru. Trecatorii sau consumatorii sunt asaltati de o armata intreaga de tigani, de la copii de 5-6 ani, pana la zaplani de 17-18 ani, murdari, sdrentarosi, cu picioarele goale, cu parul valvoi, tipand salbatic si improscandu-te cu saliva. Intr-un costum murdar si rupt, aproape sumar, te asurzesc cu strigate salbatice, dau peste trecatorii pasnici, ii lovesc, se freaca de ei si cum sunt purtatori de vibrioni dar si purtatori de paduchi, oricine risca sa fie contaminat de vreo boala''[58]. ,,Micul Paris'' isi dezvaluia si fatetele dezgustatoare. Ca si astazi, de altfel, cand Bucurestiul a ajuns raiul vagabonzilor si al cersetorilor.

Spargerea unei case. ,,Autori necunoscuti, in noaptea de 12 martie 1937, s-au introdus prin chei potrivite in locuinta doamnei Amalia Golslegher din Botosani, furand dintr-un sifonier, suma de 7600 lei numerar, scrisori funciare urbane Iasi in valoare de 11000 lei, rente ungare in borderouri ale Administratiei Financiare in valoare de 30000 lei, actiuni ale Societatii Asigurarea Agricola in valoare de 4000 lei, polite in alb semnate de Iosef Leibovici si Davidsohn, macelar si un cupon de pensie pe luna martie, al pensionarului Ivanov, in valoare de 400 lei. Se vor face cercetari pentru identificarea si prinderea autorilor''[59].

O nota strict secreta a Sigurantei, consemna la 10 decembrie 1946, ca, dupa o conferinta de presa organizata de Iuliu Maniu pentru reprezentantii presei romane si straine, carora le oferea ,,un sir de detalii elocvente privitoare la falsul electoral'', liderul taranist discuta apoi in cadrul unui dejun la cunoscuta Casa Capsa cu mai multi corespondenti straini (France Presse, Daily Telegraph, Journal de Genève s.a. .

Serviciul pentru Controlul Strainilor. Un control al strainilor a existat desigur din vremea Agiei, un strain gazduit in Bucuresti trebuind sa obtina un ,,bilet de sloboda petrecere'', care se elibera pentru o perioada de max. 6 luni, cu drept de prelungire in cazuri motivate. ,,Mai toate comploturile si actele de spionaj, savarsite in special in Capitala, sunt opera acestor straini, fie ca agenti materiali, fie ca indrumatori si autori ai unor astfel de crime'' - se aprecia in 1936[61]. Numarul celor care se sustrageau controlului si deci evidentelor politienesti era apreciat la 2.000, iar din 266 de crime, 25 erau comise de straini. Formatiunea politieneasca era alcatuita din 13 ofiteri si 36 de agenti si impiegati de birou. Anual se eliberau aprox. 4.000 de ,,bilete de libera petrecere'', 18.000 de vize de sosire si plecare, se operau 500 de expulzari, se inregistrau corespondente etc.

Buletinul Directiunii Generale a Politiilor - 15 august 1937. ,,4757-46.699 Dir.II J. - Goldstein Seiva, cunoscuta comunista, nascuta la 27 februarie 1902 in Telenesti, judetul Orheio, fiica lui Leib si Malka, casatorita, lucratoare de textile, a fost isgonita pentru totdeauna din Viena la 12 iunie 1937, pentru escrocherie. Semnalmente: talia 1,59, fata satena, fruntea mica, parul castaniu, ochii caprui, sprancenele negre, nasul drept, gura potrivita, barbia rotunda, urechile mari. Politiile punctelor de frontiera vor lua masuri ca la sosirea sa in tara sa fie arestata si inaintata acestei directiuni''[62].

,,Intamplari din Capitala'' - o adevarata cronica politieneasca descoperim pe o jumatate de pagina dntr-un numar al ziarului bucurestean ,,Universul'', anul 61, luni, 3 ianuarie 1944. a)Periculosul spargator Lica Wolf a fost arestat din nou. ,,Am aratat acum catva timp ca, periculosul spargator de casse de fer, faimosul Lica Wolf, unul din asa-zisii asi ai gurilor de lup, a reusit sa evadeze a doua oara dela Curtea Martiala. Dupa cum am mentionat atunci, el fusese arestat prima oara si inaintat Curtii Martiale pentru numeroasele furturi cu spargere savarsite in timpul noptii, deci in intervalul camuflajului. Judecat, numitul a fost condamnat la moarte, pedeapsa exceptionala pe care o prevede legea in cazul infractiunilor savarsite in timpul camuflajului. Pana cand sa fie executat insa, primejdiosul raufacator a izbutit sa evadeze asta vara dela Curtea Martiala. Arestat pentru a doua oara de catre politie, a fost trimis, din nou, Curtii Martiale, unde era judecat, de asta data, pentru infractiunile comise, de la data evadarii si pana la prinderea lui. Intre timp insa, Lica Wolf a reusit sa evadeze, acum doua-trei saptamani pentru a doua oara. Iata ca acum politia a izbutit, dupa asidue investigatiuni, sa-l descopere si sa-l aresteze chiar la gazda care si-o alesese si care era un marunt slujbas al unei autoritati. Atat spargatorul cat si cel care-l gazduia - care s-a facut astfel vinovat de tainuire de infractori - au fost adusi la Serviciul Judiciar depe langa Prefectura Politiei Capitalei, unde lui Lica Wolf i-au fost puse indata fiare, atat la maini cat si la picioare. In cursul zilei de astazi, raufacatorul impreuna cu gazda sa, vor fi inaintati, cu actele dresate, Curtii Martiale''. b) Sinuciderea de la hotelul Dorobant. ,,Natalia Stroescu, in etate de 33 de ani, vaduva, din Pitesti, a venit in Capitala, in ziua de 29 decembrie a.c. sa ora 5 dupa-amiaza, descinzand la hotelul Dorobant din str.Witting nr.2, unde a inchiriat o camera. A doua zi, 30 decembrie, pela ora 3 dupa-amiaza, a fost gasita moarta in camera sa, de catre personalul de serviciu al suszisului hotel. Cazul fiind adus la cunostinta circumscriptiei 32 politienesti - la fata locului a venit comisarul de serviciu care, procedand la facerea primelor cercetari, a putut constata ca, nefericita femee, se sinucisese in timpul noptii, inghitind mai multe pastile de sublimat. Pe o masura din camera s-a gasit o scrisoare prin care sinucigasa arata ca, motivul ce a determinat-o sa recurga la disperatul gest rezida in faptul ca <<un oarecare individ i-a distrus viata!>> Din ordinul d-lui procuror de serviciu, cadavrul a fost transportat la Institutul medico-legal''. c) Nenorocirea din strada Vasile Carlova. ,,Sofia Goldenberg, in varsta de 48 ani, din str.Vasile Carlova nr.21, punand benzina intr-un Primus aprins, masina a facut explozie, provocand incendierea incaperii. Femeia voind sa fuga afara, zapacindu-se, a uitat ca usa se deschidea inauntru, astfel ca in timp ce tot impingea in ea, a fost cuprinsa de flacari, alegandu-se cu arsuri grave pe tot corpul. Salvarea fiind anuntata, la fata locului s-a dus d.Ghita Marin, care i-a dat accidentatei primele ingrijiri necesare, transportand-o apoi cu o ambulanta la spitalul Caritas, unde a fost internata''. d) Impuscat din imprudenta. ,,Comerciantul Florian Petrescu, in etate de 32 ani, domiciliat in str.General Stan Poetas nr.9, a fost victima urmatorului accident: pe cand se afla la perceptia a VI-a fiscala, din str.Ciresului nr.6, unde se dusese sa plateasca niste impozite, sentinelei ce se afla de veghe in localul perceptiei, i-a scapat carabina din mana si cum piedica nu era pusa, arma a luat foc, glontele pornind de la ea lovindu-l si ranindu-l pe comerciant la ambele picioare. Cu o ambulanta a Salvarii ranitul a fost transportat la spitalul Brancovenesc, unde a ramas internat''. e) Moarte suspecta ,,Circumscriptia a III-a sanitara Serban Voda a adus la cunostinta comisariatului 27 politienesc ca, in str.Povernei nr.16, a incetat din viata muncitorul Victor Stroescu, in varsta de 56 de ani. Moartea parand suspecta, cadavrul a fost transportat, din ordinul Parchetului, la Morga, urmand a fi supus autopsiei. f) Furtul de incaltaminte din str.Buzesti. ,,D.Chiva Nicolae, din str.Buzesti nr.78, a reclamat circumscriptiei 33 de politie faptul urmator: in noaptea de 29-30 decembrie, pe la ora 12, raufacatori, fortand usa cu o ranga de fier si spargand un geam dela o camera alaturata, au patruns in atelierul de cismarie dela suszisa adresa, furand un palton bleumarin barabatesc, sase perechi de pantofi noui, barabatesti, de culoare maro si negri, doua perechi de bocanci de bizon, precum si zece kilograme de talpa. Se fac cercetari''. g) Si o blana de vulpi a fost furata. ,,De asemenea, d-na Farcasanu, din str.Benitto Mussolini nr.18, a facut cunoscut politiei ca, necunoscuti, introducandu-se in locuinta sa i-au furat o haina de blana, din vulpi argintii, in valoare de 300.000 lei''. h) Furt de bijuterii. ,,D-na Eugenia Stanescu, din str.Valcov a reclamat politiei ca, in lipsa d-sale de acasa, raufacatori, spargand geamul dela pivnita si fortand apoi chepengul cu un topor, au patruns in sufrageria dela parter. De aci au trecut in dormitorul situat la etaj, de unde au furat dintr-un sifonier: un ceas cu bratara de aur marca ,,Paul Garnier'', 2 brosi de aur, o bratara placata cu aur, doua martisoare, un inel de aur cu rubin, o pereche de cercei, precum si un costum de haine, barbatesc''. i) S-a furat un ceas de aur in valoare de 100.000 lei. ,,D.Iancu Schmelgern, functionar in serviciul firmei Haralambie Cristescu, din bulevardul Tache Ionescu nr.8, magazin de ceasornicarie, a facut cunoscut circumscriptiei 1 politienesti, faptul urmator: in seara zilei de 30 decembrie pela ora 6, au intrat, pe rand, in magazin, patru necunoscuti, din cari unul a cerut un ceasornic de fetita, iar alti doi cate o verigheta. Dupa plecarea lor, nu mica i-a fost surpriza cand a constatat ca din galantarul tejghelei, disparuse un ceasornic de aur marca Eterna in valoare de 100.000 lei. Politia face cercetari. Incendiu. ,,Un incendiu a izbucnit in sos.Magurele nr.172, la proprietatea d-nei Maria Niculae, unde dela un cos defectuos s-a aprins tavanul unei camere, construita din paianta. Pompierii postului Radu Voda sosind indata la fata locului, au stins incendiul in scurta vreme, astfel ca n-a fost distrus de foc decat tavanul, pagubele pricinuite evaluandu-se la aproximativ 20.000 lei''. j) Trei incercari de sinucidere ,,D-na Henriette Anastasiu, din str. General Manu nr.28, a adus la cunostinta circumscriptiei 33 politieneasca urmatoarele: in ziua de 30 decembrie a.c. pela ora 2 dupa amiaza, un anume Mihai Spanu, in vreme ce se afla in locuinta sa, a incercat sa se sinucida cu mai multe pastile de somnalin. A fost transportat de Salvare la spitalul Filantropia, unde i s-au dat ingrijirile necesare fiind pus in afara de pericol, astfel ca a fost lasat apoi liber. Interogat de catre comisarul de serviciu dela circumscriptia politieneasca, sinucigasul a declarat ca a facut acest gest neavand nici-un rost pe lume. De asemenea, tanara Florica Bogoi, in etate de 17 ani din str.Meteorilor nr.57, a incercat sa-si puna capat zilelor, luand 27 pastile de luminal. Din ancheta facuta de comisariatul de politie, rezulta ca, motivul incercarii de sinucidere este de ordin sentimental. A fost transportata de Salvare la spitalul Filantropia, unde, in urma ingrijirilor primite, a fost pusa in afara de primejdie''.

S-a furat o miala. ,,Reclamanta Anghelina Savu, domiciliata in str.Sebastian 144 si-a trimis oile la camp in ziua de 25 decembrie 1941, impreuna cu o sluga in etate de 13 ani. La inapoiere, din turma a disparut o miala de un an[63]. Dupa cercetari care au durat cateva zile, la 31 decembrie 1941, coana Anghelina a aflat ca miala a fost furata de frizerul Dumitru Marin, din Prel.13 Septembrie 42, la care n-a mai gasit decat blana, dosita dupa dulapul de lipitori si alte ustensile frizeresti. La ancheta frizerul a declarat ca miala i-a fost adusa de un individ ramas necunoscut.''

Schimbarea denumirii din Militie in Politie. In urma revolutiei din 1989, prin Decretul-lege nr.2/27 decembrie 1989, al Frontului Salvarii Nationale[65], in toate documentele si la toate structurile, denumirea de ,,militie'' este schimbata cu aceea de ,,politie''.

Distractie de beizadele comuniste. Serghei Mizil, fiul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil relateaza unul dintre numeroasele intamplari considerate de ,,distractie'' pentru beizadelele comunistilor: bataia administrata unor militieni in chiar sediul institutiei. Este un episod umilitor pentru o intreaga arma. ,,Pe drum mi-a venit ideea sa-i chemam si pe baieti si sa ne intoarcem sa-l batem pe plutonier (de militie, n.n.). Ne-am intors in Brasov, l-am gasit, l-am batut. Mai departe am zis sa mergem sa-i batem pe toti in circa de militie. Zis si facut. Am plecat cu totii, dar de intrat n-a intrat decat Zoia, Nicu (Ceausescu, n.n.) si eu. Zoia a urcat pe bancheta si a inceput sa spuna un banc cu militieni. Eu imparteam pumni in stanga si-n dreapta, mai multi am dat decat am luat. Dupa ce am terminat cu militienii, tot eu am venit cu ideea sa mergem si la primul secretar, sa-l speriem si pe el putin''[66]. Ei bine, acest individ este azi bine-mersi, casca lumea gura pe la tv urmarindu-i tiradele, desi el insusi recunoaste ca intr-o tara normala ,,.intram imediat la puscarie. Pai cine mai batea trei ofiteri de Militie si in circa si sa nu pateasca nimic?''