Calusul - confrerie de tineret specifica Olteniei de Sud

Calusul - confrerie de tineret specifica Olteniei de Sud

1. Calusul in preocuparile cercetatorilor

Calusul este un fenomen folcloric complex care a aparut cu mii de ani in urma si vietuieste pana azi dovedind o mare vitalitate si longevitate. Izvoarele acestui obicei stravechi sunt greu de deslusit si raman incerte. Vechimea si modul original de manifestare a facut ca datina sa trezeasca un interes deosebit in randurile carturarilor inca din cele mai vechi timpuri.

Cultul cabalin a fost atestat pe toate meridianele lumii, peste tot unde a trait calul, animal fantastic pe care omul preistoric l-a trecut in randul zeilor.

Carturarul voievod Dimitrie Cantemir in celebra lucrare " Descriptio Moldavie"[1] scrisa la initiativa Academiei din Berlin a descris obiceiul cu lux de amanunte oferind folcloristicii actuale date de o valoare exceptionala. Apoi, numarul atestarilor calusului creste datorita unor personalitati ca Franz Sulzer , Teodor Burada , Mircea Eliade , Ovidiu Barlea

Cercetatorii(istorici, lingvisti, etnografi, coregrafi) care au abordat problema originii calusului se impart in trei categorii:

sustinatori ai originii traco-balcanice

sustinatori ai originii latine

sustinatori ai originii grecesti

Dupa Romulus Vulcanescu, originea traca a calusarilor este cea mai plauzibila, pentru ca dansul caluseresc scoate in evidenta aspecte importante ale mitologiei acestei perioade[6]

Autohtonismul traco-balcanic este afirmat si de Romulus Vuia: " Pe plaiurile Traciei si ale Frigiei, patria rozelor si a vinului, unde contrastele dintre anotimpuri erau atat de izbitoare, intoarcerea verii era sarbatorita cu fast de populatia tracica"[7] Romulus Vuia invoca si un document din secolul al XIII-lea, care provine de la Demetrios- arhiepiscop de Ohrida, sudul Macedoniei, in care este descrisa sarbatoarea Rusaliilor, cu jocul calusarilor.

O ipoteza interesanta si originala emite Theodor Sperantia, care afirma ca radacinile obiceiului sunt infipte adanc in lutul dacismului si s-ar putea sa fie si mai adanci, sa vina de la vechii egipteni.

O alta teorie sustine ca originea traca a calusarilor deriva din kolavrismos, un dans solstitial solar trac cu implicatii rituale, ludice, medicale, razboinice si cathartice. Obiceiul se desfasoara mai ales in cerc, in hore care in solstitiul de vara imita mersul soarelui pe cer: incepe la rasaritul soarelui si se termina la apusul lui. La kolavrismos participau numai barbatii. In dansul lor ritual barbatii purtau toiege- mascoide care simbolizau razele solare, transformate mai apoi in mascoide de cai solari.

Datina calusarilor deschide si inchide zilele consacrate Rusaliilor, una din cele mai vechi si mai respectate sarbatori arhaice la romani, preluata de crestini. Romanii si prin ei daco-romanii considerau sarbatoarea Rosalia ca o zi consacrata cultului mortilor, cand se faceau prasnice la morminte. La daco-romani si apoi la romani, ziua de Rosalia, care s-a transformat intr-un ciclu de noua zile numite Rusalii, care au capatat si alte forme in calendarul mitic romanesc pe langa ziua consacrata cultului mortilor si cultului solstitial al soarelui, pentru roade bogate in agricultura, pentru protectia vegetatiei, a apelor si a medicinii magico-mitice, pentru tratarea unor boli psihice.

In cinstea lui Zamolxis, ale carui temple se aflau in munti, poporul se prindea in hore nesfarsite, nebunesti, convins ca astfel "se ridica spre zei". Daco-getii cultivau si alungarea spiritelor rele prin extazul coregrafic sau expresia unei nepasari in fata mortii. Si astazi "luatul din calus" are aproape aceleasi manifestari ca epilepsia, calusarii din sudul Olteniei fiind singurii care reusesc sa vindece aceste afectiuni, ele neavand remediu medical normal.

Din a doua grupa, cea a "latinistilor" face parte Franz Sulzer, un diplomat si profesor austriac venit in Romania spre sfarsitul secolului al XVIII-lea. El s-a bazat pe informatiile luate de la Petru Maior si Samuil Micu.

Un alt cercetator care sustine originea latina a calusului este T.T.Burada "Nimic n-a fost in stare sa nimiceasca originalitatea primitiva a obiceiurilor si datinilor noastre, avandu-si cea mai mare parte a fundamentului lor in elementul latin, care constituie baza nationalitatii noastre"[8]

Cercetatorul coregraf Andrei Bucsan crede ca termenul "calusar" ar veni din latinescu "callusium", prin care este desemnata o asociatie de joc, asociatie de taina.

O alta teorie se refera la originea sabinica dupa care calsarii sunt o imitatie partiala a jocului alegoric reprezentand rapirea femeilor sabine de catre romani, in frunte cu Romulus, fondatorul mitic al Romei.

Dimitrie Cantemir spunea ca: "jucatorii se numesc calusari, se aduna o data pe an si se imbraca in straie femeiesti: pe cap isi pun cununa impletita de pelin si impodobita cu flori, vorbesc ca femeile si ca sa nu se cunoasca isi acopera obrazul cu o panza alba. Toti au in mana cate o sabie fara teaca."[9]

Sunt si cercetatori care atribuie originea calusului ca fiind greaca, teorie greu de acceptat, dar totusi prezenta la unii. Dupa acestia calusul deriva din dansul ritual al "corentilor(preoti cretani)", consacrat mitului orgiasic al marii zeite Rhea, sotia lui Cronos si protectoarea vegetatiei.

O alta teorie a originii grecesti deriva din dansul magic al preotilor calatori numiti Agyrtai, care era dedicat cultului fertilitatii zeitei Demeter. Dansul era pregatit dinainte, consemnat prin juraminte stricte si condus de o capetenie.

In alt areal balcanic in care a fost atestata o interesanta varianta a Calusului este sudul Macedoniei, la populatia slavo-bulgara dintre Ienidje si Vardar si la megleno-romani. Cu exceptia a doua persoane, numite ceausi, ceilalti tineri organizati in cete mari, colindau pe muteste in perioada Craciun-Boboteaza, numita Sarbatorile Rusaliilor.

Ceva mai la sud Romulus Vuia identifica doua variante care se desfasurau la Craciun si Anul Nou: jocul eska la bulgarii din jurul Vodenii si jocul aruguciari la aromani. Interesant pare a fi un obicei sarbo- croat legat direct de ciclul Rusaliilor numit crailicari sau krailice.[11]

La nord de blocul compact al obiceiului calusaresc apar cateva urme la rutenii din Galitia si, de aici, elemente din ce in ce mai rare si mai sterse spre vestul Europei. Surprinzator, apare insa o varianta asemanatoare cu modelul carpato-dunarean la extremitatea vestica a continentului: " La englezi, Calusul apare si in societatea unor dansatori care purtau clopotei la picioare si se numeau Morris-dancers."[12]

Din cele mai multe informatii etnografice reiese ca ceata de calusari - o confrerie de tip arhaic- este un antidot impotriva fortei napraznice a Ielelor grupate in cete. De remarcat este structura deschisa a scenariului, fapt ce a permis o continua asimilare de elemente noi din alte sisteme mitico rituale. " Oricare i-ar fi originea, spunea Mircea Eliade - calusul, in formele cunoscute in ultimele secole, e gasit numai in Romania si poate fi considerat o creatie a culturii populare romanesti"[13]

2. Structura si organizarea cetei de calusari

La baza practicarii calusului sta ceata. Membrii acestei asociatii barbatesti reprezinta depozitarii traditiilor locale. Cadrul de desfasurare a momentelor artistice il reprezinta satul, ceata de calusari fiind in centrul atentiei, executand ceremoniale binecunoscute de toti satenii.

2.1. Constituirea cetei, structura acesteia si alegerea conducatorilor

Cu doua saptamani inainte de Rusalii se aleg dintre barbati cei mai buni dansatori, rezistenti la eforturi fizice deosebite, buni cunoscatori ai figurilor de dans, care pot executa toate miscarile cu sprinteneala. Maiestria de dansator si sanatatea robusta, pentru a juca pe timp de vara pe la toate casele din sat , de multe ori, erau criterii de baza pentru a intra in ceata calusarilor. Varsta, insa, nu reprezinta un criteriu hotarator, de obicei, langa barbati in varsta sau in puterea varstei joaca si feciori.

Structura organizatorica a cetei de calusari este stricta, formatia fiind alcatuita dintr-un numar impar de barbati (de obicei 7 sau 9, numarul acestora variind de la zona la zona si uneori de la ceata la ceata). Intrucat castigul se imparte in mod egal intre calusari, se evita, in general, alcatuirea unei cete numeroase. Selectia si participarea unui barbat in ceata calusului sunt aducatoare de prestigiu. Dupa Spargerea Calusului, calusarul continua sa se bucure de respect si sa aiba pentru toata viata un ascendent moral fata de barbatul care nu a atins in tinerete maiestria si vigoarea necesara pentru a fi ales de vataf sa joace in ceata.

Pentru buna pregatire de sarbatori ceata isi alege un conducator, numit Vataf, care supravegheaza intreg ceremonialul de la formarea si pana la desfacerea ei. In unele parti, vataful este recunoscut, fara o alta intelegere, de catre cei mai buni dansatori, si este, de cele mai multe ori, cel mai in varsta din ceata, fiind cel mai priceput in cunoasterea obiceiului. Odata ales, Vatafulul devine un personaj respectat si temut de calusari. Atributiile lui secrete, de pilda incantatiile rostite la primirea sau iesirea unui calusar din ceata, la ingroparea calusului si altele, se transmit de la vataf la vataf, uneori pe patul de moarte, multe taine ale calusului ramanand, uneori necunoscute.

Vataful se deosebeste de ceilalti calusari prin ceea ce face si stie sa faca in timpul ceremonialului. El instruieste ceata, conduce cu autoritate jocul, este subaltern si credincios mutului. Ca maestru al ceremonialului sacru, vataful executa cu sfintenie actele rituale si practicile magice la legatul si dezlegatul steagului, la confectionarea lui, la doborarea calusarilor si la vindecarea bolnavilor "luati din calus", prin strigaturile sale cu care indeamna la joc evidentiind caracterul de herghelie a cetei de calusari. In unele situatii, in cazul in care Vataful nu mai poate sa comande intra imediat in rol ajutorul de vataf, acesta preluand numai comenzile din jocul respectiv pana isi revine vataful titular. Daca din anumite motive, titularul postului de Vataf nu mai poate indeplini aceasta functie, ajutorul de vataf ii ia locul, el detinand o parte din secretele Calusului

Un personaj pitoresc, dar in acelasi timp si important, din cadrul cetei este Mutul

Mutul

Masca tacuta care substituie zeul protector al cailor si sezonului calduros, este jucata de un barbat mascat numit "Mutul Calusului". Anturajul sau este format dintr-o ceata strict ierarhizata, precum o oaste, barbati vigurosi care prin piesele de port, nume, imitarea tropaitului si galopului cauta sa semene sau sa se confunde cu caii(unul din animalele domestice puternic mitologizante in traditia populara romaneasca. Frumusetea, impetuozitatea, puterea si viteza in deplasare l-au facut vehiculul zeilor si eroilor. E prezent in toate riturile calendaristice de tip agrar, ca si in riturile de trecere, fiind privit drept un adevarat daimon al fertilitatii si fecunditatii. I se rezerva si o importanta functie de aparare impotriva relelor de tot felul.[17] Masca zoomorfa sau antropomorfa purtata pe figura indica varsta inaintata si apropierea mortii si renasterii anuale. Mutul calusar de la Rusalii este imbracat altfel decat ceilalti membri ai cetei. I se spune Mut pentru ca nu vorbeste cu muritorii de rand. Corpul este imbracat in haine peticite, haine de oaie intoarse pe dos, pe fata poarta o masca sau se vopseste cu rosu( este culoarea focului si a sangelui, a dragostei si a vietii, a sperantei si a sacrificiului; rosul se asociaza nu numai cu principiul vietii, cu forta impulsiva si generoasa, cu erosul triumfator sau negru(culoarea opusa si in acelasi timp complementara albului; se asociaza haosului, indiferentei, noptii si mortii. Este culoarea doliului absolut. In credintele romanilor, spiritele de dincolo sunt negre .

Mutul are cel mai insemnat rol in ceata de calusari. El stabileste casa unde se joaca, pretul, conditiile de intrecere intre cetele calusaresti. In general reprezinta raul. Masca Mutului reprezinta un cap de capra cu coarne si barba naturale, conservate de la o capra taiata, sabia era din lemn vopsita in rosu ca phalusul legat de mijloc cu un bracinar si ridicat cu o sfoara, prinse de picior pe sub un sort si el din panza colorata. Phalusul simbolizeaza cultul fertilitatii cu rol de vindecare a sterilitatii[20]. Mutul mai are in dotare o oala de unu, doi litri cu apa de fantana si un sac in care poarta diferite obiecte necesare la momentele comice pe care le interpreteaza. Gasim in sac papusi (jucariile, avand forma umana, confectionate din lemn, lut, carpe nu au fost si nu sunt apanajul exclusiv al lumii ludicului infantil. In civilizatiile arhaice, papusa a reprezentat dublul persoanei umane, substitutul ei total in diferite rituri si practici magice.

Papusile au inlocuit jertfele umane oferite divinitatilor naturii. Romanii credeau si in puterea farmecilor. Adeseori o amoreza lasata de iubitul ei intrebuinta farmeci ca sa il intoarca pe iubitul sau) , oua (oul apare ca simbol al inceputului tuturor lucrurilor, al originii, al regenerarii si permanentei vietii. Semnifica un principiu regenerator si fecund; de aceea este prezent in sarbatorile de renovare a naturii, in riturile fertilitatii si in cele de trecere. Valente sacrale se atribuie si oului obisnuit, dovada in acest sens sunt numeroasele interdictii, credinte si precautii legate de consumul lor, de adunatul lor si punerea sub closca. E simbolul fecunditatii si al bogatiei) lana, cartofi, sare, linguri de lemn, strachini, pelin, usturoi, rostoglinda.

Mutul mergea inaintea cetei, intra in curte si delimiteaza cu sabia cercul sacru in care jucau calusarii, punea in mijlocul cercului produsele care erau vrajite, tinea ordinea in timpul jocului, pedepsea calusarii neatenti la comanda vatafului, oprea lautarii din cantat ca sa faca el tot felul de comicarii(imbratisa femeile si fetele, se repezea dupa copii speriindu-i, timp in care calusarii se odihnesc).

Un rol scenic aparte il are Stegarul, care poarta steagul confectionat dintr-o prajina impodobita cu panglici colorate si care are in varf un manunchi de pelin si usturoi precum si alte ierburi de leac.

Intreg ritualul este acompaniat instrumental de 2, 3 lautari sau de taraf, folosindu-se in general instrumente traditionale: fluier, cobza, vioara, cimpoi si mai nou acordeon. In sudul tarii se mai pastreaza unele melodii specifice de Calus, dar se danseaza si pe alte melodii din repertoriul neocazional. Muzica se acomodeaza momentelor din dansul ceremonial, intr-o gradatie de tempo inaugurata de "plimbarea calusarilor"

Lautarii sunt angajati si platiti de catre Mut si Vataf, iar datorita complexitatii ceremonialului, care imbina actele rituale cu muzica dupa care joaca calusarii, sunt alesi, pe cat posibil, aceeasi an de an.

2.2 Juramantul de credinta

Juramantul a aparut mai tarziu. Prin juramant, calusarii se legau intre ei pe un anumit numar de ani(3, 7, 9), promitand, in acelasi timp, sa se supuna vatafului, sa respecte angajamentul pe care si-l luau si regulile ce le erau impuse pe perioada functionarii cetei, privind frecventarea anumitor locuri, starea de castitate, ca si secretele juramantului. Prin juramant se stabilea si o legatura cu fortele exterioare angajandu-se sub blestem sa nu divulge secretul legamantului. In cazul nerespectarii acestui angajament, se credea ca cei vinovati puteau fi aspru pedepsiti, chiar cu moartea. Asadar, secretul " nu putea fi divulgat decat cu pretul vietii."

Legamantul era de doua feluri: juramantul depus de cei care devin calusari si intra pentru prima data in ceata Calusului, si juramantul anual, pe o vara, ca vor respecta legea Calusului. Barbatul care dorea sa devina calusar si sa intre in ceata divina a Calusului jura ca va juca Calusul un numar fix de ani.

Dupa ce au participat impreuna la miracolul nasterii zeului Calus, unde au mestecat cu totii usturoi, ei nu pomeneau nimic despre ceea ce au vazut si au facut cu cateva momente inainte. Este posibil ca in acest rit al uitarii sa fie cautata si originea expresiei populare legata de tinerea unui mare secret: Nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase! Ceremonialul Legarii steagului (nasterea calusului), ca de altfel si cel legat de Spargerea Calusului, a evoluat mult. Totusi, acesta nu si-a pierdut in totalitate functiile de altadata. Legamantul se depune si astazi, fara ca locul in Valcele, ziua si momentul zilei sa mai fie strict secrete. Stanjeniti de privirile iscoditoare ale celor care nu fac parte din ceata, calusarii se lasa fotografiati si chiar filmati.

Toti membrii cetei aveau pelin in gura, vataful, mutul si lautarii stateau intinsi pe burta la rand. Calusarii treceau de trei ori peste ei atingandu-i cu varful incaltarilor, ciomagul, betele, apoi stateau intinsi calusarii si treceau tot de trei ori vataful, mutul si lautarul. Chiar daca ceata se pastreaza neschimbata de la un an la altul, juramantul se reannoaie anual. Acesta se face pe steag: "Juram calusul sa-l jucam/ Juram sa-l ascultam pe vataf/ Juram sa jucam in credinta."[26]

Starea eufonica si coeziunea mistica intre participanti, legati prin juramant de credinta si complicate rituri de consacrare, sunt obtinute prin executarea, pana la epuizare fizica si psihica, a dansurilor sacre dupa melodii de joc cantate de lautari. Lautarii nu fac parte din ceata si ca urmare, nu depun juramant de credinta in fata mutului si vatafului. Astfel, dansurile calusaresti au acelasi efect cu al betiilor rituale de Anul Nou, Revelion, Craciun, Iordanit.

2.3 Ceata de calusari din satul Valcele

Inceputurile calusului in satul Valcele trebuie puse pe vremea cand satul a avut suficienti tineri ca sa constituie o echipa si suficienti locuitori in fata carora echipa sa poata organiza un spectacol. Faptul ca nu se mai cunoaste nimic din semnificatia lui, ca o serie de practici sunt mult mai simple, ne face sa credem ca traditia gentilica si imitatia stau la baza spectacolului calusului. Pornind de la ipoteza ca satele valcelene au luat fiinta intre 1791 - 1831 primul spectacol nu poate fi mai vechi.

Unul dintre cei mai buni jucatori a fost Marin St. Calin[28]. Jucatorii se ofereau singuri sa intre in echipa. Se alegeau cei mai buni, care jucau usor, nu oboseau repede, nu transpirau si nu erau ageri. Trebuia sa danseze cu sprinteneala, sa para ca executa orice miscare in mod natural, fara un efort deosebit. Vataful si mutul tocmeau lautarii cu trei patru saptamani inainte, anuntau ziua in care se facea alegerea si se adunau amatorii la vataf sau la mut acasa facand cateva jocuri de proba, urmand o selectie si ramanand un numar dublu de jucatori. Se stabilea cine va fi vataf, se incepeau repetitiile stabilindu-se ce anume figuri si jocuri vor fi adoptate. Ca lautari erau Costica Gomeaja cu vioara (acest instrument muzical stravechi cu coarde, asemanator cu cobza a dat nastere meseriei de lautar, poarta in sine simbolismul bogat si ambivalent al tuturor surselor de sunet si muzica. Inventia ei a fost atribuita atat diavolului cat si lui Dumnezeu. Dupa legende, ea poate invia mortii, poate reda vederea unui orb, poate face pe oricine sa joace pana cand cade mort. Cantatului din vioara i se atribuie puterea de a izgoni duhurile rele. si fratele sau Goie, cu cobza.

Se fixau trei sau patru zile de repetitie, se stabilea cine aducea prajina steagului, cine cumpara batista alba, ce se punea in varf, cine aducea sacul. In Valcele, animatorul echipei a fost mult timp chiar Mutul jucat de Stancu Calin, un om dotat cu mult talent scenic, umor.

Echipa era formata din noua jucatori(simbolismul acestui numar se datoreaza faptului ca e o multiplicare a lui 3x3: "e triada triadelor" la pitagorici. Are o valoare rituala in miturile si misterele din Eleusis: Demetra parcurgea lumea in noua zile in cautarea fiicei sale. Este masura gestatiei: Lethe sufera 9 zile si noua nopti durerile facerii; 9 luni dureaza gestatia umana. E simbolul incoronarii efortului creator: cele 9 muze sunt nascute de Zeus in noua nopti de dragoste. Simbolismul acestui numar magico-sacral se regaseste in toate formele folclorului romanesc: eficienta lui magica e presupusa mai ales in textele descantecelor.[32] sau treisprezece (este considerat numar de rau augur. Se presupune ca aceasta conotatie negativa se datoreaza descompunerii lui 13 in 12+1 sau 10+3 de unde rezulta ca este un numar marginal, obtinut prin adaos la o totalitate echilibrata si, ca atare, semnifica dezordine, moarte. In credinta romaneasca este numar nefast. Acestia erau: mutul, vataful, ajutorul de vataf, lautarii si calusarii