Consiliul Europei

Consiliul Europei

Discursul lui Winston Churchill[1] tinut in septembrie 1946 in cadrul Conferintei de la Universitatea din Zrich lanseaza oficial ideea sa privind Statele unite ale Europei, motivatia acestuia constituind-o dorinta ²de a reconstitui familia europeana si de a-i asigura o structura care sa-i permita sa traiasca si sa se dezvolte in pace, securitate si libertate.² Chiar daca omul politic englez a avut, alaturi de Roosevelt si Stalin, un cuvant de spus in stabilirea sferelor de influenta comunista si democrat-occidentala, discursul de la Zrich ar putea avea rolul de a-i mai atenua din vina ce-i revenea, desi constructia Europei va incepe abia doi ani mai tarziu, odata cu crearea Consiliului Europei.

Crearea acestui organism a avut loc in urma congresului initiat, in mai 1948, la Haga, de catre miscarile favorabile constituirii Uniunii Europene, miscari din care faceau parte politicieni, industriasi, sindicalisti, scriitori, refugiati sau diverse alte categorii, reunite sub presedintia prim-ministrului englez Winston Churchill, alaturi de cea a altor initiatori ai unitatii europene ca Leon Blum, Alcide de Gasperi, si Paul Henri Spaak.

In acest cadru se lanseaza primele idei privind institutiile comune, piata comuna sau carta drepturilor omului, o Curte internationala de justitie privind aceste drepturi. Pentru ca in martie 1948 la Haga se constituise deja Uniunea Occidentala, compusa din Marea Britanie, Franta, si Benelux, in urma congresului aceste cinci state alcatuiesc un Comitet permanent pentru studiul si dezvoltarea federatiei europene, bunelor intentii premergatoare infiintarii acestuia opunandu-li-se disputa asupra metodei de federalizare, respectiv cea interguvernamentala propusa de Marea Britanie, care vedea Europa federala ca o asociatie de state suverane, functionand pe principiul cooperarii interguvernamentale, si cea supranationala elaborata de Franta, ale carei aspiratii vizau realizarea Statelor Unite ale Europei. Pentru ca nu a fost gasita nici o solutie de compromis, la 5 mai 1949 zece state (Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia) vor semna, la Londra, tratatul de constituire a Consiliului Europei, acesta fiind prima organizatie de cooperare politica in Europa, despre care foarte multe personalitati ale vietii politice europene au crezut ca va fi institutia conducatoare a Statelor Unite ale Europei. Sediul acestuia a fost stabilit la Strasbourg, oras ales pentru a simboliza reconcilierea franco-germana abia realizata. In septembrie 1949 a avut loc si prima sesiune a organizatiei, la care au participat nume importante ale miscarii europene (W. Churchill, H. Spaak, primul presedinte al Adunarii, H. Brugmans si Reynold), ocazie cu care au fost acceptate candidaturile Islandei, Greciei si Turciei. Dupa caderea cortinei de fier statele Europei Centrale si Orientale vor fi admise gradual in cadrul acestuia, Romania devenind membra in octombrie 1993. Activitatea Consiliului a suferit si esecuri, datorate in special Marii Britanii, care se opunea crearii unei autoritati politice europene si federalizarii, primul dintre acestea inregistrandu-se in sesiunea din anul 1951, materializat, printre altele, cu esecul crearii autoritatii politice si demisia lui H. Spaak din functia de presedinte al Adunarii.

Compus din reprezentantii guvernelor statelor membre, obiectivul principal al Consiliului Europei este acela de a intari unitatea continentului si de a proteja demnitatea cetatenilor Europei veghind la respectarea valorilor democratiei, a drepturilor omului si preeminentei dreptului. Structura Consiliului Europei cuprinde doua tipuri de institutii Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara, care ii asigura conducerea, pe de o parte, iar pe de alta Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care colaboreaza la procedura judiciara de aparare a drepturilor omului.

Consiliul Europei a contribuit la elaborarea si adoptarea a peste 170 de conventii obligatorii sau acorduri privind drepturile omului, in orice situatie s-ar afla acesta, sau privind alte domenii de interes european in afara de cel al apararii, acestea contribuind la armonizarea juridica europeana, printre ele putand fi amintite Conventia europeana a Drepturilor Omului, Conventia Europeana pentru prevenire torturii, Carta sociala europeana, Carta europeana pentru autonomie locala, Conventia-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, Conventia asupra televiziunii transfrontaliere, Conventia culturala europeana si numeroase programe de asistenta si cooperare care permit noilor state membre si candidatilor la aderarea in Consiliul Europei sa beneficieze de asistenta Consiliului pentru a-si consolida, intari si accelera reformele democratice si juridice.

Printre obiectivele actuale ale Consiliului Europei se numara apararea si intarirea principiilor democratiei, ale drepturilor omului si ale preeminentei dreptului rezolvarea marilor probleme ale societatii europene privind rasismul, intoleranta, discriminarea minoritatilor, toxicomania, excluderea sociala, protectia mediului, coruptia si crima organizata sporirea gradului de constientizare a identitatii europene si incurajarea intelegerii reciproce intre popoare de culturi diferite.

Odata cu prabusirea regimurilor comuniste in Europa de Est Consiliul Europei isi poate exercita rolul sau de organizatie pan-europeana pe care i l-au conferit fondatorii, avand de indeplinit si alte obiective decat cele clasice, trebuind atat sa faca eforturi in ceea ce priveste stabilizarea regimurilor democratice in statele foste comuniste, sa asiste la reformele interne ale acestora prin diferite programe, cat sa si procedeze la verificarea adoptarii si respectarii normelor democratice, de aceasta depinzand admiterea acestor state ca membre ale Consiliului. Dupa 1990 la Consiliul Europei au aderat o serie intreaga de state ex-comuniste, state care au indeplinit criteriile referitoare la drepturile omului, multe altele primind statutul de invitat special in vederea unei viitoare adeziuni integrale. Desi a provocat multe discutii, in 1996 a devenit membra a Consiliului si Rusia. Summit-ul de la Viena din 1993 a declarat Consiliul Europei ca fiind ²institutia politica europeana preeminenta , capabila sa salute, pe baza de egalitate si in structuri permanente, democratiile din Europa eliberate de opresiunea comunista.² Faptul ca dupa 1990 Consiliul Europei a fost capabil sa raspunda rapid schimbarilor politice majore din aria europeana i-a sporit semnificatia politica si operationala. In prezent prioritatea acestui organism este aceea de a asigura ca toate statele membre sa se conformeze standardelor sale, precum si extinderea la noi membri pe care sa ii indrume in transformarile lor din plan politic, social si juridic. In urma procesului extinderii Consiliul joaca un rol important si atat in prevenirea conflictelor, cat si in reabilitarea politica si institutionala post-conflictuala, activitati cu o importanta foarte mare pentru stabilitatea si securitatea democratica, pentru construirea unei Europe fara linii de separare.