| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
DE LA IDEE, LA INITIATIVE CONCRETE - PERIOADA INTERBELICA
1. Incercarea de a pune bazele pacii si reconcilierii. Infiintarea Societatii Natiunilor
Izbucnirea primului razboi mondial si evenimentele produse in timpul acestuia au facut ca, la sfarsitul razboiului sa se inregistreze o inrautatire a situatiei statelor vestice, mai putin a Angliei, care au devenit constiente de fragilitatea relatiilor dintre ele. In acelasi timp, America iese din starea de izolationism, presedintele Wilson implicandu-se activ in materializarea ideii de unificare europeana, ca parte componenta a procesului de unificare mondiala. Existau practic, in acest context, doua state care dominau din punct de vedere politic: SUA si URSS.
Prabusirea ordinii internationale, anarhia in care este aruncat continentul european, reclamau solutii pentru o noua organizare internationala care sa faca imposibila repetarea unui astfel de cataclism.
Perioada interbelica va consemna astfel o multiplicare a proiectelor de unitate europeana.
Cadrul in care este reafirmata ideea unitatii europene este cel putin paradoxal: pe de o parte, recrudescenta nationalismului, triumful statelor nationale, asigurat prin tratatele de pace (formarea de noi state ca urmare a disparitiei Austro-Ungariei si consolidarea statelor din Balcani), pe de alta parte, un extraordinar elan pacifist, care va culmina cu crearea Societatii Natiunilor, a carei principala misiune este apararea pacii.
Rezultat al unui compromis intre conceptia americana (care avea in vedere reglementarea universalista a problemelor pacii si razboiului, cu includerea tuturor statelor si functionand dupa principiul dreptului la autodeterminare al popoarelor si al egalitatii lor juridice), si conceptia marilor puteri europene (care urmareau asigurarea securitatii proprii, pedepsirea si slabirea statelor invinse in razboi, izolarea Germaniei si a Rusiei Sovietice), aceasta organizatie cu vocatie internationala va deveni in scurta vreme o instanta condusa de marile puteri europene si orientata spre rezolvarea problemelor europene.
Eficienta sistemului creat prin infiintarea Societatii Natiunilor a stat inca de la inceput sub semnul intrebarii intrucat, pe de o parte, el nu a fost rezultatul unui consens european, conducand la divizarea Europei in state invingatoare si state invinse, in state puternice si state slabe, iar, pe de alta parte, nepunandu-se bazele unui plan de redresare economica a Europei, decalajele de dezvoltare si dependenta economica fata de Statele Unite ale Americii s-au accentuat.
Retragerea Statelor Unite din Societatea Natiunilor a agravat confuzia care domnea in interiorul acesteia cat priveste gasirea unor solutii eficiente pentru asigurarea pacii, diluand si mai mult garantiile privind securitatea colectiva.
Chiar daca, finalmente, Societatea Natiunilor a esuat in realizarea principalelor sale obiective - asigurarea pacii (prin instituirea unui sistem de securitate bazat pe garantii colective si obligativitatea rezolvarii diferendelor internationale prin mijloace pasnice) si redresarea economica a Europei, nu poate fi ignorat meritul acesteia in punerea bazelor procesului de democratizare a vietii internationale, prin instituirea unor norme de conduita in relatiile interstatale si prin promovarea cooperarii dintre state in diverse domenii ale vietii economice, sociale si culturale. Fara indoiala, Societatea Natiunilor a contribuit la dezvoltarea ideii europene in perioada interbelica.
Cooperare
franco-germana
Devine din ce in ce mai evident ca doar cooperarea intre statele europene va permite reconstructia rapida a economiilor devastate. Foarte rapid, apare solutia unei cooperari franco-germane ca solutie alternativa la plata reparatiilor cerute de catre Franta in urma razboiului. Chiar daca acest proiect nu s-a concretizat, ideea de apropiere franco-germana in plan economic nu a fost abandonata, urmand ca pe ea sa fie fondata viitoarea constructie comunitara.
Meritul Societatii Natiunilor, din acest punct de vedere, este acela ca, in special prin organele sale economice, a incurajat cooperarea intre statele europene, preconizand, spre sfarsitul anilor '20 constituirea unei vaste piete infiintate dupa modelul american, dar ca reactie la inchiderea pietei americane. Din aceasta perspectiva proiectul european apare ca avand o dubla valenta: dorinta de solidaritate crescuta si preocuparea de a putea reactiona impotriva unei amenintari exterioare[1].
Ineficienta sistemului Societatii Natiunilor a determinat formularea unor alternative pentru realizarea unitatii europene. Doua sunt conceptiile cu privire la constructia Europei care se manifesta in aceasta perioada. Prima dintre acestea porneste de la principiile cooperarii interguvernamentale clasice, in care suveranitatea statala nu este afectata, iar cea de-a doua are in vedere o depasire a acestei suveranitati printr-un proces de unificare, de integrare. Oamenii politici ai vremii sustin mai degraba prima dintre aceste conceptii, cea de-a doua, in mod evident federalista, fiind sustinuta de autori care nu au un rol politic decizional.
2. Miscarea Pan-europeana
Unul dintre cele mai importante roluri in promovarea ideilor federaliste l-au avut miscarile neguvernamentale, ale caror mijloace de actiune constau in mobilizarea opiniei publice si in exercitarea de presiuni asupra guvernelor pentru trecerea de la idee la actiune.
In acest context, cea mai influenta dintre miscari s-a dovedit a fi Miscarea Pan-europeana, condusa de un "profet" al Europei unite-contele Richard Graf Coudenhove - Kalergi. Nascut la Tokyo dintr-un austriac si o japoneza, cu origini nobile, aristocrat austro-ungar crescut la Viena, cetatean ceh in 1919, naturalizat francez in 1939, Coudenhove - Kalergi era expresia compolitismului cultural stralucit al Batranei Europe. El publica la Viena, in 1923, dupa Tratatul de la Saint-Germain, Manifestul "Pan Europa", in care arata ca "Problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire", si ca declinul Europei este o consecinta a declinului ei moral. Miscarea pan-europeana urmareste crearea unei paci europene durabile si inlocuirea Europei destramate cu o Europa libera si federativa.
Miscarea Pan-Europeana
Uniunea statelor
europene urma sa se realizeze in etape, incepand cu o cooperare
interguvernamentala restransa, continuand cu acorduri de generalizare
a arbitrajului si crearea unei uniuni vamale care sa duca la
constituirea Statelor Unite ale Europei. Statele Unite ale Europei gandite de
Coudenhove-Kalergi excludeau Rusia si Marea Britanie (aceasta, prin
imperiul sau colonial, aparea mai degraba ca o putere
exterioara), si nu admitea decat statele democratice ale
continentului.
Sub presedintia contelui Coudenhove-Kalergi in 1926 se reuneste la Viena un Congres la care au participat 2000 de reprezentanti din 24 de state, in urma caruia se infiinteaza Uniunea Pan-europeana. Proiectul de Pact Pan-european al contelui Kalergi avea in vedere crearea unei organizatii a statelor europene sub numele de "Statele federale europene", cetatenii statelor federale urmand sa devina in acelasi timp si cetateni europeni. Aceasta federatie a statelor europene, ale carei organe erau Consiliul, Adunarea si Curtea federala (si care urma sa obtina recunoasterea si sprijinul SUA si al URSS), era fondata pe abandonul de suveranitate consimtit de statele membre[3].
Datorita numarului important de state participante si a obiectivelor propuse (intre care amintim garantarea egalitatii, securitatii si suveranitatii, realizarea uniunii vamale, instituirea unei monede comune, respectarea civilizatiei fiecarui stat, dezvoltarea colaborarii intre statele membre si cu celelalte state), Congresul de la Viena din 1926 este considerat unul dintre cele mai importante momente ale procesului de realizare a unitatii europene, ce a identificat principiile ce vor sta la baza constructiei europene de mai tarziu.
3. Alte proiecte de realizare a unitatii europene
Alaturi de Miscarea Pan-europeana, s-au implicat in promovarea ideii de unificare europeana si alte organizatii neguvernamentale: Uniunea vamal-europeana (infiintata in 1924 si care isi propunea uniunea vamala treptata a statelor europene in jurul unui nucleu format din Franta, Germania Belgia si Luxemburg, cu atragerea Uniunii Sovietice, a Statelor Unite si a Marii Britanii), Asociatia pentru cooperare economica (infiintata tot in 1924 cu scopul extinderii cooperarii economice a statelor europene), etc.
Ineficienta Societatii Natiunilor care, cu toate eforturile depuse, nu a reusit elaborarea unui proiect care sa indeparteze pericolul unui nou razboi si sa realizeze unificarea europeana, l-a determinat pe danezul Heerfordt sa publice in 1924 un eseu intitulat "Europa Communis", in care critica aceasta ineficienta, propunand totodata infaptuirea unui stat federal european prin alcatuirea unui sistem institutional format dintr-o adunare parlamentara, un directorat de sefi de state cu drept de veto, un minister federal responsabil in fata adunarii, un regim special pentru agricultura si o perioada de tranzitie inainte de realizarea unei uniuni vamale.
In 1924 Alfred Nossia prezinta proiectul unei "Noi Europe" care sa faca fata concurentei americane si expansiunii sovietice, iar in 1926 Gaston Riou, autorul lucrarii "Europe, una patrie", propune o uniune economica si vamala. Liderul radical Edouard Herriot publica in 1930 lucrarea "Europa", in care considera necesara realizarea unei intelegeri europene in cadrul Societatii Natiunilor, o organizatie regionala europeana dupa modelul Uniunii Panamericane, avand propriile conferinte periodice si propriul secretariat permanent.
Aceste initiative nu au ramas fara ecou la nivelul guvernelor statelor europene, cea mai importanta consecinta reprezentand-o reconcilierea franco-germana care a inceput dupa criza din 1923 cand Franta a ocupat regiunea germana Ruhr, reconciliere vazuta de catre promotorii sai - ministri de externe, Aristide Briand si Gustav Stresemann, singurul mijloc de a consolida pacea si stabilitatea continentului.
4. Proiectul politic al lui Aristide Briand
Cea mai spectaculoasa initiativa a epocii a fost cea a lui Aristide Briand[4], ministrul de externe francez si apropiat al miscarii pan-europene, a carei presedintie de onoare a detinut-o. Sustinut de omologul sau german Gustav Stresemann, la 7 septembrie 1929 propune guvernelor europene reunite cu ocazia celei de-a 10-a sesiuni a Adunarii Generale a Societatii Natiunilor crearea unei legaturi federale intre statele europene, fara insa a se aduce atingere suveranitatii nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie. Acest proiect federalist urma sa fie realizat in cadrul Ligii Natiunilor, sub patronajul si controlul acesteia. In urma acestei propuneri, Briand este insarcinat cu prezentarea unui memorandum asupra "organizarii unui regim de uniune federala europeana".
Redactat de diplomatul Alexis Leger[5] si prezentat Adunarii Societatii Natiunilor la 1 mai 1930, Memorandumul Briand trezeste numeroase obiectiuni la nivelul guvernelor europene, Marea Britanie respingandu-l, iar celelalte state privindu-l cu prudenta.
Rezultat al unui compromis intre interesele nationale, uneori divergente, ale statelor europene, si caracterul supranational al viitoarei constructii europene, Memorandumul s-a indepartat intrucatva de principiile federaliste ale Miscarii Pan-europene, insa, pentru momentul la care a fost formulat, el reprezenta o solutie realista pentru rezolvarea problemelor Europei. Unele dintre elementele fundamentale ale propunerii sale vor fi preluate in procesul constructiei europene post-belice, in timp ce altele, inca neconfirmate, sunt si astazi de actualitate[6].
Premisele de la care pleca Briand in justificarea necesitatii unei abordari colective a construirii Europei erau: principiul unei uniuni morale europene, a unei solidaritati intre statele europene; responsabilitatea colectiva pentru apararea pacii in fata pericolelor care o amenintau; lipsa de coordonare ce caracteriza economia Europei, si care o impiedica sa se dezvolte. Problema economica trebuia subordonata insa celei politice. "planul politic este cel pe care ar trebui sa fie intreprins, inainte de toate, efortul constructiv care urmareste sa confere Europei o structura organica". Cooperarea politica europeana era vazuta sub forma unei federatii fondate pe ideea de uniune si nu de unitate, deci suficient de flexibila pentru a respecta independenta si suveranitatea nationala a fiecaruia dintre state. In ceea ce priveste cooperarea economica, obiectul acesteia il constituia apropierea economiilor europene si "stabilirea unei piete comune in vederea ridicarii la maximum a nivelului bunastarii umane pe intreg teritoriul comunitatii europene".
Proiectul lui Aristide Briand este trimis spre
studiu unei comisii a Ligii Natiunilor insa el nu mai ajunge sa
se concretizeze, in principal datorita conjuncturii internationale -
criza din anii 1929-1930 si alegerile din Germania care l-au adus pe
Hitler in prim-planul politicii europene. Moartea lui Streseman, la 3 octombrie
1929, a determinat venirea la putere a noului guvern Bruning, care a schimbat
politica externa de intelegere, promovata de predecesorul
sau, cu una revizionista, de confruntare. Desi lansarea
Memorandumului Briand a coincis cu retragerea trupelor franceze din zona Ruhr,
ca semn al reconcilierii franco-germane, el nu a declansat reactii
favorabile in Germania. A fost urmat mai degraba de o explozie
nationalista, considerandu-se ca prin aceasta Franta urmarea
sa lege Germania intr-o retea de constrangeri 
rasaritene
stabilite prin Tratatul de la Versailles) si sa o izoleze de alte
tari (SUA Anglia, Japonia) care i-ar fi putut sustine interesele
revizioniste.
Memorandumul Briand
Atat Germania, cat
si Italia, se opuneau astfel
infiintarii oricarei institutii pentru colaborarea
europeana, temandu-se ca prin crearea unei uniuni europene
Franta va avea hegemonia si va impiedica realizarea intereselor lor
revizioniste. In plus, Germania era dependenta financiar de Satatele Unite
ale Americii iar Planul Briand avea un caracter antiamerican.
Ca si celelalte tentative de unificare pasnica a continentului european, si initiativa lui Aristide Briand esueaza, in principal datorita faptului ca Europa era inca dominata de idei nationaliste si totalitariste.
Proiectul Briand, care reprezinta o sinteza remarcabila a mai multor secole de pregatire ideologica in spiritul ideii europene, o autentica "Carte alba" a europenismului[7], ramane important prin ideile si conceptele pe care le promoveaza, si care se vor regasi in incercarile ulterioare de organizare a continentului.
El il consacra pe ministrul de externe francez ca precursor eminent al ideii europene, conferind Frantei initiativa si calitatea de lider al integrarii, confirmate de-a lungul timpului.
Va trebui sa vina insa cel de-Al Doilea Razboi Mondial pentru ca Europa sa devina constienta de divizarea si de neputinta ei inainte de a se convinge de necesitatea organizarii sale.[8]
5. Miscarile de rezistenta si renasterea ideii europene
Inca din primii ani ai celui de-Al Doilea Razboi Mondial, ideea europeana renaste, in special ca urmare a luptei miscarilor de rezistenta. Intr-o prima faza, principala arma a miscarilor de rezistenta au constituit-o textele scrise, printre cele care au contribuit cel mai mult la renasterea ideii europene fiind Manifestul de la Ventotene, intitulat "Pentru o Europa libera si unita" (scris de Altiero Spinelli si Ernesto Rossi si care a fondat Miscarea federalista europeana (MFE)) si scrierile socialistului francez Leon Blum, in favoarea unei Europe federale, in "Popularul" si in lucrarea "Scara umana", care a circulat in clandestinitate.
In ultimii ani ai celui de-Al Doilea Razboi Mondial se relanseaza interesul pentru realizarea unei viitoare unitati a Europei. Astfel, o serie de miscari de rezistenta precum miscarea "Lupta", in Franta, grupul numit "Partidul de actiune", in Italia, miscari din Olanda, Danemarca. Norvegia, Germania, Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia, elaboreaza la Geneva in 1944 un proiect de declaratie al rezistentelor europene, in care constata: "In intervalul unei singure generatii, Europa a fost epicentrul a doua conflicte mondiale care, intai de toate, au avut ca origine existenta a treizeci de state suverane pe acest continent. Este important sa remediem aceasta anarhie prin crearea unei Uniuni federale intre popoarele europene."
Este adevarat insa ca aceste miscari constituiau mai degraba o reactie pentru unitate in fata agresorului decat ca un adevarat proiect politic.[9] Dorintei lui Hitler de a uni Europa prin violenta, miscarile de rezistenta ii opun idealul unei Europe federale, fondata pe aderarea libera a popoarelor democratice .
Proclamand reperele morale, sociale, economice si politice ale unei uniuni federale a statelor lor, in acelasi manifest se arata: "Aceste repere nu pot fi atinse decat daca diversele state ale lumii accepta sa se debaraseze de dogma suveranitatii absolute a statului integrandu-se intr-o singura organizatie federala. Pacea europeana este cheia de bolta a pacii in lume. Este important sa se remedieze aceasta anarhie prin crearea unei Uniuni federale a popoarelor europene."[11]
Ideile federaliste incep sa anime in aceasta perioada si o parte a mediilor guvernamentale europene. Astfel, Winston Churchill se erijeaza in aparator al libertatii si unitatii Europei, lansand, inca din octombrie 1942, intr-un memorandum adresat ministrului sau, Anthony Eden, formula "Statele Unite ale Europei", ca parte componenta a organizarii lumii dupa razboi: "Oricat de departe poate parea azi acest obiectiv, eu am speranta ferma ca familia europeana va actiona intr-o uniune stransa in cadrul Consiliului Europei. Astept si doresc crearea Statelor Unite ale Europei unde va fi posibila orice calatorie fara obstacole. Sper sa vad economia Europei studiata intr-un tot unitar. Sper sa vad un Consiliu care sa grupeze, poate, 10 natiuni, printre care fostele Mari Puteri."[12].
Pe de alta parte, conducatorii politici ai continentului, aflati in exil la Londra, contribuie si ei la reflexia asupra viitorului Europei. Discutiile purtate la initiativa ministrului belgian de externe, Paul - Henri Spaak, au insa putine sanse de finalizare, nici unul dintre state neasumandu-si responsabilitatea de a promova un proiect concret.
Singura initiativa care se finalizeaza inainte de sfarsitul razboiului este infiintarea Benelux, organizatie economica restransa formata din Belgia, Olanda si Luxemburg. Intre aceste state se semneaza in 1943 o conventie monetara, iar in 1944, prin tratatul semnat la Londra, se creeaza o uniune vamala, tariful vamal comun urmand sa intre in vigoare incepand cu 1948. Infiintarea acestei organizatii a servit cauza europeana, reprezentand un "laborator" pentru gasirea solutiilor posibile la problemele integrarii economice, si, totodata, creand o solidaritate reala si exemplara intre cele trei state, care vor deveni nucleul pietei comune[13].
Experienta Benelux-ului care, in conditiile unei adaptari a economiilor, a determinat o crestere extraordinara a schimburilor dintre statele membre, mult mai rapida decat in relatiile cu tertii, avea sa deschida calea pietei comune europene.
Perioada interbelica a fost o perioada de gestatie pentru ideea europeana, o perioada de reflectie asupra multitudinii de proiecte ale caror linii generale vor forma temelia demersului european dupa 1945: "aproape totul era stabilit: uniunea vamala, pilonul franco-german, sistemul monetar, o societate de tip federal (Aristide Briand), Europa "cu doua viteze", identitate europeana, institutii comune, etc."[14].
Unitatea Europei a fost gandita, de-a lungul timpului, fie in jurul nucleului franco-englez (de catre adeptii lui Saint-Simon), fie in jurul nucleului franco-german (in epoca romantica), iar modalitatea concreta de realizare a ei a pendulat intre confederatie si federatie, intre stat national si organizatie europeana. Elementul comun al tuturor acestor proiecte, cel pe care se va fonda viitoarea constructie europeana, va fi ideea de solidaritate a statelor europene.
Dominique Hamon, Ivan Serge Keller, Fondaments et etapes de la construction europeenne, PUF, Paris, 1997, p. 72.
Briand este si initiatorul Tratatului General de renuntare la razboi ca instrument al politicii nationale, cunoscut sub denumirea de Pactul Briand-Kellogg , pe care l-a propus Secretarului de Stat al SUA, Kellogg, si care a fost adoptat la Paris, la 27 august 1928.
Secretar general al ministerului afacerilor externe francez, acesta este cunoscut mult mai bine ca poet, sub pseudonimul literar de Saint John Perse.
Petru Dumitriu Ideea politica europeana- radacini intelectuale, in "Sfera Politicii "nr. 120-121-122.
Ricardo M. Martin de la Guardia, Guillermo Perez Sanchez (coord.), Historia de la integracion europea, Ariel, Barcelona, 2001, p. 41.
Roxana Munteanu, Drept European, Evolutie, Institutii, Ordine Juridica, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996, p. 19.
Denis de Rougemont, 28 sicles d'Europe, Projet de dclaration des rsistances europennes, Payot, 1961, p. 406-407.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2057
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
