Domnia lui Vasile II Macedoneanul (Bulgaroctonul) 976-1025. Moment culminant al istoriei bizantine

Domnia lui Vasile II Macedoneanul (Bulgaroctonul) 976-1025. Moment culminant al istoriei bizantine

O data cu sfarsitul domniei lui Ioan Tzimiskes se incheie perioada atat de glorioasa a "uzurpatorilor legitimi", cum o numesc cu o expresie antinomica unii istorici moderni. Ea cunoscuse pe tronul Bizantului mari generali, diplomati si buni administratori, ca Roman Lecapenul, Nichifor Focas, Ioan Tzimiskes, si care asigurasera in acelasi timp continuitatea dinastiei macedonene. Ultimii doi imparati nu au avut copii si nu au incercat, la fel ca Roman Lecapenul, sa-si constituie o dinastie familiala. Ei au fost doar patronii copiilor porfirogeneti - Vasile si Constantin - dar incercari de mentinere a domniei in cadrul familial au fost intreprinse de rudele acestora.

La moartea lui Ioan Tzimiskes, cel mai mare porfirogenet, Vasile, avea 18 ani, iar Constantin 16. versatul parakimomen Vasile, si el de fire domneasca, dar eunuc, si neputand lua personal domnia, intreprinde totul ca      sa indeparteze pe cei care puteau fi periculosi in aceasta directie. De aceea retrogradeaza din functie pe Bardas Skleros, cumnatul lui Tzimiskes, dupa prima casatorie, facandu-l doar comandant al themei indepartate a Mesopotamiei. Acelasi lucru il face si cu adjunctul acestuia, Mihail Burtzes, dandu-i comanda ducatului de Antiohia. Totusi prin aceste masuri, eunucul nu a putut indeparta decat pentru o vreme pericolele care deja mijeau la orizont.

Pana la urcarea pe tron, Vasile ca si fratele sau Constantin, nu fusesera antrenati in treburile politice, ci lasati sa-si petreaca viata fara griji si in placeri. Unii cronicari bizantini, ca Psellos si Zonaras, care nu l-au cunoscut personal pe Vasile, ci si-au desfasurat activitatea dupa moartea acestuia, spun despre el ca "a trait in pacat, in desfrau si legaturi cu femei de proasta calitate". Cata greutate trebuie sa li se acorde acestor afirmatii este greu de spus si nici nu putem sti, cum sustin unii istorici moderni, , daca parakimomenul Vasile incuraja aceste comportari, cu scopul de a gasi porfirogenetilor o activitate amuzanta si pentru a-i ramane lui intreaga putere. Cert este ca dupa ce s-a urcat pe tronul imperial, Vasile s-a schimbat esential. A devenit, dupa o expresie fericita (Brehier) "un ascet incoronat". Luxul si petrecerile de la palatul imperial sunt indepartate, iar imbracamintea lui devine simpla, fara podoabe; femeile ies din preocuparile sale in asa masura incat nici nu s-a casatorit. In vorbire si comportare se arata mai degraba ca un taran si soldat. Nu-i placeau discursurile pompoase, vorba lui fiind scurta si la obiect. Cuvanta militareste si ceea ce cerea in primul rand supusilor era ascultarea.

Acelasi stil abrupt se remarca si in scrisorile care sunt simple si fara inflorituri. Lui Psellos, un om la polul opus atat in ceea ce priveste instructia, cat si exprimarea, aceste lucruri i se pareau neobisnuite pentru un bizantin. Dar Vasile a fost un militar prin excelenta, care si-a petrecut aproape toata viata pe campul de lupta, alaturi de soldati, impartasind alaturi de ei greutatile campaniilor, dar si bucuriile victoriilor. Viata aceasta a avut urmari asupra lui Vasile, de aceea el a parut contemporanilor si a ramas in memoria posteritatii ca "soldatul prin excelenta", "omul de fier", "generalul genial". Intr-o frumoasa miniatura de pe Psaltirea care i-a apartinut imparatului si pastrata astazi la biblioteca Marciana din Venetia, el apare ca militar roman, cu paludamentum, in loc de toga, stand in picioare, cu sulita in mana dreapta si cu sabia in stanga, in postura de victorios. La picioare sunt prosternati boieri bulgari, care cer indurare dupa victoria obtinuta asupra tarului Samuel si a rubedeniilor lui. Miniatura a fost realizata dupa anul 1018. imparatul ni se prezinta aici ca un barbat de talie mijlocie, bine cladit si proportionat, cu ochii albastri, care ii lumineaza si invioreaza fata. Barba este scurta si deasa pe care, dupa Psellos, avea obiceiul sa o mangaie cu degetele cand statea pe ganduri ori cand se mania.

Din toate reprezentarile miniaturale ori picturale cunoscute, Vasile este singurul imparat care apare in costumatie si postura militara, ceea ce este sugestiv pentru profilul lui. In aceeasi miniatura de la Venetia, el este inconjurat de figurile a sase sfinti militari: Theodor Tron, Sfantul Dumitru, Theodor Stratilat, Sfantul Gheorghe, Sfantul Procopie si Mercurie. In partea dreapta a capului sfantului arhanghel Mihail ii pune in mana sulita, iar in partea stanga, sfantul arhanghel Gavriil ii tine coroana pe cap. toata scena este dominata de Mantuitorul Iisus Hristos, care tine deasupra capului o alta coroana.

Cu toate ca luptele continui cu dusmanii imperiului, interni si externi, i-au marcat caracterul, facandu-l pe Vasile un om taciturn, retras, totusi in momentele de bucurie era apropiat, si cum spunea Psellos, isi punea mainile in solduri si radea cu hohote, tinandu-si tot trupul.

Acest om, care a avut o tinerete libera, a ajuns imparat si odata cu el s-a schimbat si fata imperiului. A domnit efectiv 49 de ani, fiind cea mai lunga domnie si cea mai glorioasa din istoria imperiului bizantin. O comparatie se poate face numai cu Iustinian, cand imperiul a atins iarasi o culme infloritoare. Totusi Iustinian era diferit si superior in privinta instruirii, culturii si a gustului sau pentru arta, literatura si teologie. Totodata trebuie subliniat ca dificultatile interne si externe, pe care avea sa le intampine Vasile, au fost incomparabil mai mari decat cele din timpul lui Iustinian.

Chiar in anul urcarii sale pe tron (976), Bardas Skleros, nemultumit de situatia pe care i-o crease Vasile parakimomenul, se ridica impotriva imparatului, fiind ajutat de marii feudali din Asia si de o importanta armata. El se si autoproclama imparat si timp de 4 ani el ia in stapanire (976-979) ia in stapanire aproape toata Asia Mica, amenintand Constantinopolul. Salvarea nu poate veni decat de la Bardas Fokas ,care fusese altadata infrant de Skleros si exilat pe insula Chios. Bardas Focas lasa haina monahala, pe care fusese obligat s-o imbrace, reintra in cea de general, si dupa lupte grele si indelungate il infrange pe Skleros in anul 979 la 24 martie la Aquae Sravaene in thema Charisianon, aproape de Halys. Skleros fuge la arabi, unde ramane 7 ani si astfel pericolul este deocamdata indepartat.

La Constantinopol insa imparatul suporta din ce in ce mai greu tutela autoritara a parakimomenlui Vasile, care cumulase in mana sa o mare putere. Pe de alta parte el isi facuse o mare avere si intrase in tagma marilor aristocrati, pe care Vasile o ura, mai cu seama dupa dificultatile create de Bardas Skleros in Asia Mica.

Simtindu-se amenintat, Vasile eunucul se intelege cu Bardas Focas si alti generali si organizeaza un complot impotriva tanarului imparat. Numai ca acesta le-o ia inainte si astfel eunucul Vasile este deposedat de functie, de imensa avere, confiscata in folosul statului si exilat in Crimeea, la Cherson, unde si moare. Bardas Focas este destituit din demnitatea de domestic al scholelor si trimis ca simplu duce la Antiohia. Toate acestea au avut loc in anul 985, incat data este considerata momentul cand imparatul preia efectiv in mainile sale toata conducerea imperiului.

Evenimentele din Asia mica si tulburarile de la Constantinopol au contribuit la slabirea politica a imperiului si a dat posibilitatea bulgarilor sa se reorganizeze mai cu seama in partea de vest a Peninsulei Balkanice si sa-si mareasca teritoriul in dauna Bizantului. Chiar in timpul tarului Petru avusesera loc in aceasta regiune miscari nationaliste initiate de boierii bulgari, nemultumiti de prea stransele legaturi cu Bizantul, care favorizau, in conceptia lor, o prea mare influenta bizantina in mediul bulgar, periclitand traditiile proprii. Pacea indelungata bizantino-bulgara din timpul lui Petru dusese si la slabirea armatei bulgare, cu consecinte negative pentru tara, caci barbarii treceau mai usor Dunarea, iar in confruntarea cu Sviatoslav rezistenta fusese mica. La toate acestea se adauga detronarea tarului Boris si alipirea Bulgariei de Rasarit la imperiul bizantin de catre Ioan Tzimiskes.

Protagonistul lucrarii de redesteptare nationala bulgara in vestul Peninsulei Balkanice a fost tarul Samuel. Impotriva lui, Vasile II organizeaza o campanie in anul 986, cu scopul de a ocupa Sofia (Serdica), dar ea se termina printr-un dezastru pentru armata bizantina, care este distrusa la Poarta Traiana, unde imparatul abia scapa cu viata. Infrangerea s-a datorat tradarii unor generali bizantini, reprezentanti ai marei aristocratii.

Ecourile acestei infrangeri ajung pana la urechile lui Bardas Skleros, care pleaca din captivitatea de la Bagdad si vine la Meli unde se autoproclama din nou imparat. Razboiul civil era din nou provocat si el este agravat de faptul ca Bardas Focas, nemultumit si el de extradarea sa, se aliaza cu Skleros, fostul sau dusman. Insa intelegerea dintre cei doi nu a durat decat scurta vreme, caci Focas, neincrezator in fidelitatea lui Skleros, il aresteaza si il inchide intr-un castel de pe mosia sa (14.sept.987). in aceeasi zi el se autoproclama imparat, primind si sprijinul armatei lui Skleros. La inceputul anului 988 o parte a armatei lui Focas ajunge pana la Chrisopolis (langa Calcedon), iar o alta parte mai spre sud, pana la Abydos, cu scopul de a bloca drumul spre Constantinopol. Situatia era dramatica fiindca imparatul Vasile nu avea suficienta armata sa poata infrange fortele trupelor din Asia si din Caucaz, experimentate in lupte. Pentru a-si asigura sprijinul Bisericii, el face importante concesii acesteia, dar acest lucru nu era de ajuns. De aceea apeleaza la cneazul Vladimir al Kievului, care ii trimite o oaste de 6000 de varegi si rusi. Neintrecutul geniu militar si vitejia corpului rusesc l-au dus la infrangerea lui Focas, mai intai la Chrysopolis, vara lui 988, apoi la Abydos, 989, 13 aprilie, unde acesta si moare.

Imparatul iesea astfel dintr-o grava criza, dar pericolul nu se sfarsise, caci Bardas skleros, pus in libertate de sotia lui Focas, preia campania impotriva Constantinopolului, impiedicandu-i mai intai aprovizionarea. Masurand pericolul si vroind sa puna capat luptelor interne, Vasile promite lui Skleros iertarea, si-i asigura libertatea, in cazul in care i se va supune. Intalnirea dintre cei doi are loc si astfel Skleros primeste cu aceasta ocazie si titlul de couroplat si dreptul de a se retrage la Didimoteichos, unde moare la 6 martie 991.

Mihail Psellos spune ca la aceasta intalnire imparatul i-a cerut lui Skleros sfaturi si acesta i-ar fi zis ca: "sa nu lase functionari prea puternici, generalilor sa aiba mari bogatii, ci sa-i impovareze cu impozite, ceea ce i-ar obliga sa se ocupe cu treburi personale; de asemenea sa nu se increada in nimeni si sa nu aiba pentru planurile sale decat foarte putini oameni de incredere" (Psellos, p. 12). Vasile nu a uitat aceste sfaturi si va lua impotriva celor bogati masuri foarte aspre.

Politica externa:

a) Orientul si Italia

Desi pentru imparat telul sau era inlaturarea pericolului bulgar din Peninsula Balkanica, el nu a uitat si alte taramuri unde predecesorii sai inregistrasera succese militare si largisera mult teritoriul bizantin. In Siria, Palestina, regiunile caucaziene si Armenia, Vasile se va afla in fruntea armatei ajutand pe generalii sai in confruntarile cu arabii, dusmani traditionali ai imperiului. In anul 995 intreprinde o campanie in Siria, unde scoate de sub dominatia arabilor fatimizi orase ca Alep, Homs, si Schaizar, apoi se indreapta victorios spre sud, ajungand la Tripoli. Armenia, Iberia si Georgia, amenintate de turcii selgiucizi, prefera sa intre sub protectia bizantina. Anexiunile acestea noi si vechi maresc teritoriul imperiului si contribuie la prestigiul lui. Ele sunt organizate de Vasile in ducate, ca Antiohia si mai tarziu, Mesopotamia ori catepanate, ca Edessa si provinciile ibero-armene.

In Italia de sud se consolideaza autoritatea si influenta bizantina, ca urmare a infrangerii lui Otto al II-lea in luptele cu arabii in 983 si mai ales sub Otto al III-lea, care era fiul bizantinei Theophana. Posesiunile bizantine de aici sunt organizate ca depanate, conduse de Vasile Boyannis, un brav general.

Imparatul planuia sa profite de succesele militare ale lui Vasile Boyannis pentru a-i izgoni pe arabii din Sicilia. A si pregatit o mare armata, cu care vroia sa plece, dar o brusca boala l-a oprit si i-a adus in curand chiar moartea la 15 dec 1025.

b) Bulgarii

Profitul din perioada de tulburari din imperiu l-a tras tarul, un om capabil, energic, si care avea "oroare de odihna" (Cedre, II, 435). El a reusit sa refaca teritoriul bulgar din perioada de maxima inflorire, atinsa in timpul lui Simeon, si chiar s-o depaseasca. A invadat Thessalia cucerindu-i capitala Larissa, o parte din Macedonia Occidentala, ajungand in Grecia continentala la frontierele Peloponesului. Centrul imensului sau tarat il facuse in orasele Prespa si Ohrida. Se lichida astfel rapid tot ceea ce realizase Ioan Tzimiskes cu eforturi atat de mari. Vasile a inteles pericolul pe care il reprezenta Bulgaria, intinsa si puternica si mai ales nu putea ingadui subjugarea de catre Samuel a teritoriilor bizantine.

De aceea, campania din 986 nu a fost decat inceputul unui lung si greu razboi, care s-a derulat pe parcursul a 32 de ani (986-1018) cu intreruperi mai lungi sau mai scurte cauzate fie de campaniile din orient, fie de uzurparile celor doi Bardas. Prima mare infrangere suferita de Samuel a avut loc in 996 pe drumul de intoarcere din campania sa in Attica, pe malul raului Sperchios, si i-a cauzat-o generalul bizantin Nichifor Ouranos. Bulgarii au fost macelariti in numar mare, incat Samuel a scapat cu viata, ascunzandu-se printre mormanele de cadavre. Primit la Constantinopol in triumf, generalul bizantin aducea cu sine ca trofee capetele taiate a mai mult de o mie de bulgari. De acum incolo victoriile bizantine se tin lant: se redobandeste Dyrrhachiu, important punct strategic la Marea Adriatica, dupa care urmeaza Bulgaria de Rasarit, dintre Dunare si Balkani. Din 1001 imparatul isi stabileste cartierul general la Thessalonic, preia personal conducerea operatiunilor, pe care le duce neintrerupt, indiferent de anotimp, chiar si iarna, lucru mai putin obisnuit in vremea aceea (Psellos, Chron. I-20-27, 32-33). Ofensiva se desfasoara pe un plan strategic bine conceput, care avea in vedere lichidarea intregului tarat bulgar, atat de la Nord cat si de la Sud de Balkani, in asa fel incat sa stranga ca intr-un cleste centrul puterii bulgare de la Ohrida si Presca. O rezistenta darza opun bulgarii in cetatea Vidinului, bine fortificata. A trebuit un asediu lung, iar armata bizantina nu a cedat nici cand Samuel a intreprins o diversiune, atacand Adrianopolul si devastand orasul. Vidinul cade in 1003 si prin el bulgarii pierd un important centru de rezistenta. Batut si pe raul Vardar, Samuel pierde intreaga Macedonie (1007), iar imparatul Vasile intreprinde anual campanii, depopuland si devastand totul in calea lui. Neindraznind sa mai dea o lupta deschisa, Samuel incearca sa opreasca intrarea in Bulgaria a bizantinilor, construind cu mari eforturi timp de 5 ani, santuri si valuri de pamant. Confruntarea finala a avut loc in defileul Cambalongu (Campulung, toponim care atesta populatie romanica in zona), pe drumul dintre Serres si Melnik, in ziua de 29 iulie 1014. Armata bulgara este zdrobita iar Samuel abia scapa cu viata fugind. Circa 15.000 de prizonieri cazuti in mana bizantinilor au fost tratati cu o cruzime iesita din comun: sunt orbiti cu exceptia de cate unul la 100; acestora li se lasa doar un ochi pentru a putea conduce la resedinta lui Samuel pe ceilalti nefericiti. Cand a vazut acest cortegiu sinistru Samuel, deja bolnav, nu poate supravietui si moare, la 15 sept 1014. Desi luptele cu bulgarii vor mai continua 4 ani, pana in 1018, cand imparatul infrange rezistenta rudelor apropiate ale lui Samuel, totusi sfarsitul statului bulgar a fost decis in 1014. Capitularea oficiala a bulgarilor o primeste imparatul Vasile de la sotia lui Samuel, tarina Maria, odata cu intrarea in capitala Ohrida. Cruzimea aratata de Vasile II fata de bulgari i-a atras si denumirea de Bulgaroctonul (omoratorul de bulgari).

Dupa Ohrida, Vasile trece si prin Prespa si alte orase din Macedonia, Tesalia, Beotia si Attica, scapate de sub jugul bulgarilor, ajunge la Athena, urca pe Parthenon, unde templul zeitei Pallas fusese transformat in biserica Sfanta Maria si aici aduce multumire lui Dumnezeu pentru ajutorul primit in lupte. Triumful oficial are loc la Constantinopol, sarbatorit cu mare fast; el readuce la imperiu vaste teritorii cum nu mai avusese Bizantul din timpul lui Iustinian si lichidarea celui mai periculos dusman din peninsula Balkanica.

Dupa supunerea Bulgariei, imparatul, desi aratase in timpul luptelor o mare cruzime fata de dusmani, acum dovedeste ingaduinta, prudenta si clarviziune. Țara este transformata in provincie bizantina si atasata imperiului, dar populatia nu este supusa exploatarii economice, ci ii permite sa plateasca impozitul in natura, cum se proceda in Bizant cu paturile sarace. Fiecare proprietar al unei perechi de boi dadea cate o masura de grau si un urcior de vin.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul bulgar este impartit in trei mari theme: Bulgaria, cu centrul la Skoplie, care datorita importantei ei devine katepanat si apoi chiar ducat; Sirmium, cu regiunile dunarene vestice, centrate pe orasul Sirmium si Paritrium (Paradounavon), care cuprindea regiunile dunarene si Dobrogea. Capitala acestei theme a fost la Durostorum (Dorostolon). Si aceasta thema devine, datorita rolului important pe care il avea in apararea imperiului, katepanat si apoi ducat. Se pare ca o buna parte din thema Paristtion nu a avut de suferit in perioada tulbure, care a urmat mortii lui Ioan Tzimiskes din partea tarului Samuel. Descoperirile sigilografice atesta nume de conducatori ai themei ca Tzitzikios si Simeon. Cel de al doilea poarta titulatura de vest si de catepan al Paradounavei. In timpul lui Vasile al II-lea, in Dobrogea continua cu mai multa intensitate opera de intarire militara care duce la cresterea puterii economice. Valul mare de pamant care traverseaza Dobrogea intre Cernavoda (Axiopolis) si Constanta (Tomis), este desavarsit in timpul lui Vasile, iar cel de piatra, zidit complet. Aceste valuri aveau menirea sa intareasca puterea de aparare bizantina impotriva dusmanilor veniti dinspre nord. La construirea acestor valuri au lucrat multi oameni - bizantini, bulgari - dar si barbari (pecenegi). O buna parte din piatra utilizata a fost luata din muntele de creta de la Basarabi. Lucratorii acestor valuri au lasat in muntele de creta amintirea prezentei lor acolo, concretizata in bisericile rupestre, galeriile cu inscriptii, desene si semne, uneori imposibil de descifrat si interpretat. Dar bisericutele, simbolurile crestine de pe peretii lor ori ai galeriilor, atesta indubitabil ca aici a trait si lucrat o populatie crestina, care a avut rolul proeminent in realizarea celor doua valuri.

De altfel, asa cum am mai spus-o, viata crestina in Dobrogea se reorganizeaza la adapostul themei Paristrion, iar la Tomis si la Axiopolis, centre apropiate de Basarabi (Murfatlar), avem atestati ierarhi, in primul caz mitropoliti, in cel de al doilea, episcopi,care nu vor fi stat pasivi in fata miilor de lucratori.

Reflectarea pe plan arheologic a acestei stari noi din Dobrogea o gasim mai cu seama in cetatile de pe Dunare carora li s-a acordat o atentie speciala. Asa se si explica de ce un important tezaur din 120 monede de aur cu efigiile imparatilor Vasile II si Constantin, fratele sau, a fost descoperit la Dinogetia.

Regiunea de pe langa Marea Adriatica, dintre Zadar la nord si Dubrovnic la sud, forma thema Dalmatiei. Unele regiuni au fost transformate in tari vasale conduse de sefi locali. In aceasta categorie intra Croatia, Bosnia, regiunea limitrofa a orasului Diocleea si altele. Dyrrhachiu insa cu teritoriul sau rural a fost organizat in ducat ca si Thessalonicul si imprejurimile, devenind punctele de sprijin bizantine cele mai puternice la Adriatica si Egee.

La sfarsitul razboiului cu bulgarii, Vasile a incercat mai intai sa castige bunavointa sefilor lor, acordandu-le functii si onoruri, dar cand s-a vazut tradat a replicat cu cruzime, pentru a inabusi orice incercare de rezistenta. Mai apoi, cand pentru bulgari nu mai era nici o speranta de refacere a statului au putut fi atrasi, prin favoruri, demnitati, chiar in administratia imperiala, mai ales prin casatorii. Familia tarului a primit un rang in nobilimea bizantina, iar o fiica a lui Samuel, Echaterina, s-a casatorit cu un protejat al imparatului, Isaac Comnenul, care va deveni chiar imparat intre 1057 si 1059.

Numerosii vlahi din peninsula balcanica vor fi si ei in atentia imparatului. Celor din Thessalia si Epir, unde se aflau cei mai multi, le-a acordat autonomia, sub conducerea unor guvernatori locali, cum a fost de pilda, Niculita. Si din punct de vedere bisericesc, cum vom vedea, ei au fost favorizati de imparat.

Politica religioasa

Si in atitudinea fata de biserica Bulgara, Vasile a dovedit aceeasi ingaduinta. Patriarhatul de Ohrida este desfiintat, dar transformat in arhiepiscopie autocefala, cu rang inalt, inaintea tuturor arhiepiscopiilor din imperiu. Patriarhul nu este schimbat, ci ramane aceeasi persoana, diminuata doar in rang. Urmatorul arhiepiscop va fi insa un grec, trimis de marea biserica din Constantinopol. Seful bisericii bulgare nu este insa ales de sinodul local, ci numit de imparat. Jurisdictia arhiepiscopiei este mare, ea corespunzand teritoriului bulgar al lui Simeon si Petru. Un decret al imparatului din 1020 stabileste ca vlahii din toata Bulgaria sa fie scosi de sub autoritatea episcopilor locali si facuti dependenti de arhiepiscopul de Ohrida. Acestuia trebuia sa-i plateasca dajdia canonica. Vlahii erau in numar mare si de aceea s-a simtit nevoia sa se ia asemenea masura.

Decretul lui Vasile mai mentioneaza si cele 31 de episcopii care urmau sa fie supuse Ohridei si intre ele sunt amintite Drasta (Dorostolon) si Bodinis (Bononia-Vidin). Tot acestui context religios ii apartine si episcopia de Debiskos (Tibiscum), localizat la Jupa, langa Caransebes.

Organizarea bisericeasca fixata de Vasile II se va mentine mai tarziu, caci in vremea lui Alexios I Comnenul intalnim intr-o "Notitia episcopatuum" o episcopie a vlahilor, dependenta de Ohrida. Intr-o alta "Notitia episcopatuum", tot din vremea lui Vasile, se precizeaza chiar locul, unde episcopia vlahilor isi avea sediul si anume la Vrianuti, localitate identificata de cercetatori cu Vrania, pe Morava de sud. Numele unui preot al acestei episcopii, Ioan, este cunoscut in sec al XI-lea, dupa o insemnare pe un manuscris din Biblioteca Bisericii Sfantului Clement, din Ohrida, dar nu cunoastem nici un nume de episcop.

Crestinarea rusilor

Evenimentul major petrecut in timpul domniei lui Vasile al II-lea a fost crestinarea rusilor, cel mai mare popor slav, si prin aceasta intrare a lui in sfera de cultura si spiritualitate bizantina. Cand imparatul bizantin avea sa lupte impotriva uzurpatorului Bardas Focas in 988 si nu dispunea de suficiente forte militare, a apelat la cneazul Vladimir, pentru ajutor, demers explicabil in baza tratatului incheiat de Ioan Tzimiskes cu Sviatoslav, potrivit caruia rusii se obligau sa ii ajute pe bizantini in asemenea imprejurari. Vladimir (972-1015) a acceptat cererea imparatului, dar a pretins in schimb mana printesei porfirogenete Ana, sora lui Vasile. Promisiunea i-a fost facuta in acele imprejurari grele, dar dupa infrangerea lui Focas, Vasile tinand seama de mentalitatea dominanta de atunci, potrivit careia, o printesa porfirogeneta nu poate lua in casatorie un barbar (iar barbari erau considerati toti cei care nu apartineau imperiului si civilizatiei lui), a refuzat sa o dea de sotie pe sora sa Ana lui Vladimir. Drept represalii acesta a atacat Chersonul, posesiune bizantina in Crimeea, si in aceste conditii imparatul a trebuit sa cedeze. Totusi Vasile a acceptat cu conditia ca Vladimir sa se boteze si impreuna cu el tot poporul.

Printesa Ana a pornit spre Cherson insotita de demnitari bizantini si mai ales de clerici. Se pare ca botezul lui Vladimir a avut loc la Cherson, in catedrala orasului, in toamna anului 988, dupa care in anul urmator, cortegiul de clerici si demnitari bizantini impreuna cu Vladimir si cu Ana au mers la Kiev, unde a avut loc botezarea in Nipru a intregului popor. Dupa aceste evenimente, multi clerici bizantini au ramas in Kiev, unde au ridicat biserici si au slujit poporul, atat in limba greaca cat si in cea slava. Sa ne reamintim ca Bizantul fusese initiatorul introducerii limbii nationale in biserica, si drept urmare slavona fusese utilizata in Moravia, Serbia si Bulgaria.

In ce priveste data la care a avut loc botezul si casatoria lui Vladimir, exista pareri diferite. Biserica rusa a adoptat in mod oficial anul 988, luand in considerare relatarile din Cronica lui Nestor. De aceea in anul 1988 s-a sarbatorit cu mare fast mileniul botezului rusilor. De altfel, multi istorici moderni de renume nu sunt de acord cu aceasta data si pledeaza pentru anul 989 (printre acestia si Dimitrie Obolensky), care este mai probabila deoarece misiunea varego-rusilor trimisi de Vladimir se va fi terminat abia dupa infrangerea lui Bardas Focas, la Abydos, care a avut loc in acest an, si numai dupa victorie cneazul rus putea cere o recompensa iar Vasile tot dupa inlaturarea crizei avea timp sa se ocupe de casatoria surorei sale.

Inca nelamurita este problema daca Vladimir a fost initiat in crestinism cu un an sau doi inainte de a se boteza la Cherson in vederea casatoriei cu Ana sau au facut acest lucru numai obligat de acest eveniment (cum spune cronica lui Nestor). Izvoarele nu sunt prea clare in aceasta privinta. Potrivit opiniei lui D. Obolensky, increstinarea lui Vladimir s-ar fi facut in doua etape, si anume: el ar fi fost timp de un an sau doi catehumen la Kiev, iar la Cherson a avut loc botezul propriu-zis. Asa procedase si printesa Olga care fusese initiata in credinta crestina la Kiev si a primit botezul cu mare fast in 957 la Constantinopol, nasa fiind chiar imparateasa Elena, sotia lui Constantin Porfirogenetul. Un rol in initierea lui Vladimir in credinta crestina va fi avut si bunica sa Olga. Totusi Kievul ramane un puternic centru pagan din cauza vargeilor si rusilor, legati de cultele traditionale pagane. Asa s-ar explica de ce unele izvoare ne vorbesc de cinstire de catre Vladimir a divinitatilor divine in frunte cu Perun. Nu trebuie uitat ca Vladimir era fiul lui Zviatoslav, pagan si anti-bizantin feroce. Schimbarea de atitudine a lui Vladimir in favoarea crestinismului trebuie pusa pe seama legaturilor cu Bizantul, mai ales ca in acea vreme exista o propaganda puternica in vederea castigarii rusilor la islamism, din partea bulgarilor de pe Volga ori la iudaism de la kazari. Papa la randul sau facea demersuri sa-l atraga pe Vladimir la credinta Romei. Se spune ca Vladimir i-a ascultat pe toti si i-a refuzat. Cand a auzit de la bulgari ca islamul interzice credinciosilor sa bea vin, Vladimir le-a raspuns: "Bautura este bucuria rusilor, noi nu putem exista fara ea" si i-a expediat. Propunerea misionarilor bizantini l-a atras si a trimis la Constantinopol delegati sa se informeze asupra doctrinei si cultului. Acestia au fost cuceriti de frumusetea liturghiei la care au asistat in biserica Santa Sofia, cand li s-a parut ca vad coborandu-se din cer ingeri, care slujesc impreuna cu preotii. Fastul slujbelor bizantine si maretia locasului de cult i-au cucerit.

Concurenta cea mai mare pentru castigarea rusilor o reprezenta insa papa prin imperiul german, restaurat si organizat de regii saxoni. In a doua jumatate a sec al X-lea, Biserica Romei a inregistrat succese rasunatoare in procesul de crestinare prin convertirea slavilor de la marea Baltica si a polonezilor. Luase fiinta episcopatul de Praga, iar misiunea s-a extins pana in Scandinavia. Demersurile facute pe langa rusi nu au fost insa incununate de succes. Prestigiul bizantului era mai mare si diplomatia lui mai fina.

Administratia si politica economica

Vasile al II-lea a fost un geniu militar petrecand 39 de ani pe campul de lupta. Dar in acelasi timp s-a dovedit si bun administrator al imperiului. Dupa inlaturarea parakimomenului Vasile el nu a avut nevoie de un alt prim-ministru, sarcina aceasta luandu-si-o personal. S-a inconjurat insa de oameni capabili, nu numai pentru razboi ci si pentru administrarea imperiului. Toate hotararile importante le lua insa el personal. Telul sau era nu numai sa mareaca teritoriile imperiului pentru a atinge extinderea si prestigiul de alta data ci sa-i dea si o ordine interioara care sa-i garanteze prosperitate si continuitate. Desi mai toata domnia lui a fost plina de confruntari cu dusmani iar economia a avut mult de suferit, totusi Vasile lasa la moartea sa din 15 dec 1025 tezaurul statului plin cu 200 000 livre de aur adica 65000kg, la care se adauga mari cantitati de bijuterii ascunse din ordinul imparatului in galerii subterane sapate in forma de labirint.

Mari cheltuieli a trebuit sa faca imparatul si pentru refacerea daunelor provocate de un puternic cutremur, care a avut loc la 25 oct 989. Numeroase turnuri de la zidul de aparare au fost distruse, cupola Sfintei Sofia a cazut, trebuind a fi refacuta de arhitectul armean Tiridates, alte cupole de la cca 40 de biserici din Constantinopol au avut aceeasi soarta.

Sarcina cea mai grea in refacerea vietii economice o avea Vasile in lupta cu aristocratia funciara. Marii feudali posedau intinse domenii pe care le dobandisera pe seama taranilor, dispuneau de mii de sclavi si de servitori cu care se putea infiinta o armata; detineau functii politice administrative si militare si exercitau o mare influenta in societatea bizantina. Din randurile acestora se ridicasera uzurpatori ca Skleros, Focas, iar pe domeniile lui Eustatie Maleinos, generalii proclamasera ca imparat pe Focas in 987. tot acesti aristocrati il tradasera pe Vasile in prima sa campanie anti-bulgara care s-a soldat cu infrangerea de la Porta Traiana. Toate acestea Vasile nu le putea uita si nici lasa ca plangerile taranilor care fusesera nedreptatiti sa ramana fara raspuns.

Slabirea paturii taranesti avea grave consecinte asupra puterii armatei si a tezaurului public. De aceea imparatul reia politica anti-feudala inaugurata de Roman Lecapenul in 922 si emite la ian 996 o Novella prin care anula prevederea de prescriptie dupa 40 de ani pentru bunurile dobandite de la oamenii saraci in chip ilegal. Toate aceste bunuri trebuiau restituite imediat si fara compensatii. Legea mentiona expres familiile Focas si Skleros, care se imbogatisera peste masura. Prin aceeasi lege se interzice extinderea bunurilor funciare ale bisericilor pe seama proprietatilor taranesti. De aceea manastirile fondate pe pamanturile taranilor, cu un numar mic de monahi, sunt considerate doar case de rugaciune si supuse statului respectiv; ele nu trebuie sa fie supuse episcopului si sa plateasca acestuia dajdia canonica. Numai manastirile cu un numar mai mare de 8 calugari intrau sub ascultarea episcopului, dar nu aveau voie sa-si largeasca proprietatea funciara.

La cativa ani dupa Novella din 996 imparatul ia alte masuri impotriva feudalilor: ii obliga sa plateasca impozitele pentru taranii care nu erau in stare sa si le achite. Pana aici, aceasta obligativitate intra in seama vecinilor si a obstii taranesti, iar sistemul este cunoscut sub numele de Allelengyon. Obligativitatea impusa celor bogati reprezenta o grea sarcina, de aceea a provocat vii proteste, la care s-a asociat si patriarhul Serghie. Imparatul nu a cedat si a ramas ferm in hotararile sale. Uneori aversiunea sa impotriva bogatasilor a mers atat de departe incat a depasit chiar legile. De pilda, asa a procedat cu Eustatie Maleinos din Cappadocia, care l-a gazduit pe imparat prin 1001, cand acesta se intorcea dintr-o expeditie din Siria de Nord. Vasile s-a bucurat de ospitalitate extraordinare, pentru care a si adus multumiri gazdei sale dar a fost intrigat de bogatia lui imensa si mai ales de multimea de oameni care il serveau, de aceea l-a luat cu sine la Constantinopol, unde l-a retinut pentru totdeauna, iar imensa sa avere a fost confiscata in folosul statului.

Totusi lupta impotriva feudalilor nu va lichida forta acestora, caci dupa moartea imparatului la 15 dec 1025 ei vor decide destinul imperiului contribuind la naruirea imensei bogatii lasate de imparat si la destramarea      lui teritoriala. Nicicand imperiul nu va mai atinge largimea teritoriala si unitatea geografica realizate de imparat cu atata truda: peninsula Balcanica, Italia de sud, Asia Mica, Siria de nord, Mesopotamia Superioara, Armenia si Trans-Caucazia. De aceea domnia lui Vasile ramane cea mai glorioasa dupa cea a lui Iustinian, depasindu-o pe aceasta prin durata.