| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Dorintele partidei nationale in Moldova de Mihail Kogalniceanu
Atat curtilor Turciei si Rusiei, cat si Europei intregi, sunt acum deplin cunoscute intamplarile din luna lui mart trecut. O petitie in 35 puncturi intemeiate pe principiile Organicescului Reglement, iscalita de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratata de catre domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifesta si zugravita inaintea Puterilor ca o crima contra driturilor lor. Crudele si nelegiuitele pedepse, savarsite fara nici o judecata asupra multora din iscalitorii acestei nevinovate petitii, au revoltat toate inimile; ele sunt prea cunoscute spre a avea trebuinta de a se insira din nou. Curtile de Constantinopol si de Sankt-Petersburg, voind a cerceta starea lucrurilor din Principate si reformele de care au neaparata trebuinta, au randuit la fata locului ca comisari imparatesti pe EE. LL Talaat Efendi si Duhamel.
De la 1 april si pana acum, sfarsitul lui august, in toate tristele imprejurari ce au inconjurat tara, moldovenii au rabdat cu cea mai mare resignatie (caci nu putem zice curaj) toate biciurile ce le-au venit si de la Dumuezeu si de la oameni. Cruda carmuire a domnului, ridicarea tuturor garantiilor legii, rapirea libertatii si a averilor, lacustele, holera, intrarea ostilor straine, si alte asemenea nenorociri, care pe alta natie ar fi adus-o intr-o desavarsita deznadejde si anarhie, toate aceste le-am suferit cu durere, insa cu rabdare, si tara fara guvern urmeaza inca a se guverna singura si de la sine; caci nu putem numi guvern pe acela ce-si margineste atributiile sale numai intru a inchide, a pedepsi, a jacui in dreapta si in stanga, fara cuvant, fara vina, fara dreptate. Scrupulosi de a ne tine pe drumul legal, noi ne-am impins moderatia pana la o vinovata molaciune, numai si numai ca sa nu dam domnului noua ocazii de pari si calomnii. Si cu toate aceste, moalea si moderata noastra purtare tot a fost tratata de purtare scandaloasa.
Cand mai toti moldovenii, bantuiti de biciul holerei, erau raspanditi pe toata fata tarii, cand mai fiestecare familie era imbracata cu doliu pentru pierderea unui parinte, unei sotii, unui frate, unui fiu, urgia domneasca ii ajunse pana in azilurile lor. Multi erau inca cu lacrimile pe obraz, mai multi inca in patul durerilor sau de abia convalescenti, cand se vazura loviti de liste de proscriptii, ca in timpurile lui Marius si ale lui Sylla. Unii sunt sub paza opriti pe la mosiile lor, altii urmariti din loc in loc ca niste facatori de rele, spre a fi inchisi prin manastiri, sau aruncati peste hotar, toate aceste fara cea mai mica cercetare, fara cea mai mica judecata, in contra art. 358 si 433 din Organicescul Reglement. Terorismul dar astazi domneste in Moldova, si moldovenii sunt osanditi a vedea in anul 1848 aceea ce niciodata, si in timpurile cele mai barbare, stramosii lor n-au cugetat macar. O tara intreaga este lasata in libera si neingradita urgie a unui domn imbatat de pofta razbunarii, aprins de setea de a desfiinta tot ce mai este barbat de cinste si de bine, tot ce mai are curaj de a protesta in contra raului. Toate armele, toate mijloacele ii sunt bune, numai sa poata ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertatii si a intereselor materiale, pari mincinoase, si chiar calomnia, chiar pamfletul, aceste sunt ticaloasele inventii, ticaloasele instrumente, cu care astazi pretinde a-si urma guvernul. Spre aceasta, Maria Sa desteapta patimile cele rele, insufla neincrederea, atata pizma si zavistea, intarta starile sociale una asupra alteia, aprinde faclia discordiei si a razboiului civil, clevetind pe acei ce nu-i poate gasi vinovati, imputandu-le plecari retrograde, planuri reactionare, facandu-i aristocrati si declarandu-se el, prin urmare, liberal. Clerul cu mitropolitul in cap, si care cu viata si-a platit curajul arhipastoresc, boierii cei mai insemnati, batrani si tineri, toti barbatii vrednici, amploiati, profesori, avocati, literati, clasa negutitoreasca, toti acestia, care constitueaza adevarata Moldova, inaintea ochilor Mariei Sale, a agentilor si a pamfletarilor sai, sunt aristocrati. Un asemene nume in dreptul sau inteles, ei il primesc cu bucurie, caci aristocratie nu insemneaza alta decat guvernul celor buni, si acesta nu poate sa fie guvernul Mariei Sale domnului Mihail Sturdza v. v. Acesti aristocrati, adica partida nationala, clevetiti si prigoniti, opriti pe la mosii, fugariti de catre zbirii domnesti, vazandu-si tara ocupata cu armii straine, si prin urmare in neputinta materiala de a se intruni in pace, de a se pune chiar in relatie cu acei trimisi de catre curti spre a cerceta nevointele tarii, se vad dar siliti a arata prin lumina tiparului care sunt planurile lor, care sunt reformele ce le socot mai neaparate pentru tara. Prin aceasta, noi nadajduim ca vom implini un indoit scop. Intai, vom inchide gura clevetitorilor ce ne invinovatesc cu plecari care sunt a lor, adica retrograde; si al doilea, vom arata ambelor curti si Europei starea opiniei publice in Moldova, de vreme ce pana acum comisarii imparatesti au suferit ca domnul sa tina departe de dansii pe oricine ar fi indraznit sa le vorbeasca altfel decat in struna domneasca.
Cand la 28 mart, obstea adunata in Iasi din toate tinuturile Moldovei a cerut numai acele 35 puncturi intemeiate pe Reglement, ea prin aceasta n-a aratat ca n-ar avea trebuinta si de alte reforme mai radicale. Insa, tanguindu-se numai pentru ilegalitati, ea vroia a fi reasezata in legalitate, ca atunci legal sa-si poata da si alte mai mari imbunatatiri. Timpul acesta a venit. Astazi nu se mai atinge numai de indreptarea abuzurilor si de izgonirea savarsitorului lor. Caderea acestora ii ca si implinita. Insa o chestie mult mai mare se iveste: regeneratia Moldovei ingenuncheata sub Mihail Sturdza v. v., inzestrarea ei cu institutii analoage cu epoca noastra. In fiinta a ambelor curti ce vroiesc a cunoaste spiritul Principatelor, in fiinta Europei, care simpatizeaza cu noi, moldovenii ar fi vinovati inaintea lui Dumnezeu, a popoarelor si a lor insusi, daca nu si-ar declara fatis, fara sfiala, si in adevar: Care sunt dorintele si nevointele lor, care sunt institutiile ce le socot neaparate pentru fericirea lor, si fara care nu poate sa fie in tara nici pace, nici propasire.
Prin o asemene solanela declaratie, facuta cu vrednicie si cu unanimitate, moldovenii nu sunt rebeli, nu se pun in lupta cu nimeni. Ei sunt prea slabi spre a lovi driturile altora; dar cer ca si driturile lor sa fie respectate, daca este ca dreptatea, iar nu puterea sa prezideze la soarta lor.
Inainte dar de toate, moldovenii protesta despre nestramutata lor hotarare de a nu lovi driturile cuiva; insa vroiesc asemene ca si altii sa nu le jigneasca dreptatile ce le au infiintate si inchizasluite de sute de ani, pe care stramosii nostri pururea si cu crude jertfe au stiut a le pastra, si pe care si noi vroim a le lasa intregi stranepotilor nostri. Cel mai sfant din aceste drituri este neatarnarea noastra dinlauntru si prin urmare autonomia. Aceasta neatarnare a fost intaia conditie a urmatorului tratat din 1512, prin care Moldova in domnia lui Bogdan, fiul lui Stefan cel Mare, a cunoscut suzeranitatea Turciei, si anume: 1) Poarta recunoaste pe Moldova de pamant slobod si nesupus. 2) Legea crestineasca, care se tine in Moldova, nu va fi nici odinioara calcata sau tulburata, ci inca norodul va avea slobode bisericile sale ca si inainte. 3) Poarta se indatoreste de a apara pe Moldova de toti cei ce ar putea sa o calce, pazind-o in starea intru care a fost mai inainte fara a i se face vreo nelegiuire, sau sa sufere ca sa i se faca vreodinioara cea mai mica dezbinare sau despartire. 4) Moldova va fi stapanita si carmuita dupa pravilele si canoanele sale, fara sa se amestece Poarta cat de putin. 5) Domnii vor fi alesi de norod si intariti de la Poarta, ca sa stapaneasca in cat vor trai. 6) Domnii vor fi carmuitori a tot pamantul Moldovei si vor putea sa aiba intru stapanirea lor ostasi cu plata de la sine, pana la 20 000 pamanteni sau oameni straini. 7) Moldovenii vor putea tine si cumpara o casa la Tarigrad pentru sederea capichihaelilor lor, unde vor putea face si o biserica. 8) Turcii nu vor putea cumpara pamanturi in Moldova, ori a avea case sau a se aseza, nici a avea sau a face geamii nici intr-un chip. 9) Domnul impreuna cu tot norodul, pentru semn de supunere, va avea purtare de grija a trimite pe tot anul prin doi boieri ai Moldovei la Poarta, si 4 000 bani rosii, 40 soimi si 40 iepe fatatoare. Aceste toate se numesc pesches, adica dar. 10) In vreme de ostire, domnul Moldovei, asemene dupa cum i s-ar porunci de la Poarta, va fi ajutor cu ostile sale la slujba imparateasca. Acestasi tratat s-a mai intarit si la 1530 de catre Soliman cel Mare si toate hatiserifurile si firmanurile Portii in urma slobozite s-au intemeiat pe acesteasi capitulatii; acestea asemene s-au cunoscut si de toate tratatele incheiate intre Turcia si Rusia, care, declarandu-se ocrotitoarea driturilor noastre, s-a indatorit prin urmare a ne apara si cel mai sfant drit, ce este neatarnarea noastra dinlauntru.
In adevar, lasand a vorbi de tratatul incheiat intre Petru cel Mare si Dimitrie Cantemir, in 13 aprilie 1711 [1] (adica cu doua sute de ani in urma capitulatiei Moldovei catre Poarta otomana, si care dovedesc ca Moldova a fost privita de Curtea Petersburgului ca stat suveran, desi tributar, iar nu ca provincie, cum o declara acum depesa din 19 iulie 1848, caci atuncea n-ar fi putut incheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunostea domnului Moldovei titlul de autocrator si tarii o deplina neatarnare. Rusia, prin tratatul de la Kainargi din 1774, cunoaste pe stapanitorii Moldovei si Valahiei de suverani [2] si prin urmare si tarile de staturi suverane.
Pe acest tratat in care pentru intaiasi data printipul mijlocirii Rusiei in favorul Principatelor este stipulat (insa numai incat aceasta se poate ierta de catre consideratia prieteneasca si luarile aminte ce Puterile au unele pentru altele [3] sunt intemeiate si toate celelalte tratate incheiate intre Rusia si Turcia pentru Principate.
Tratatul de Iasi din 29 decembrie 1791, prin art. 4, nu cuprinde in adevar alta nimica decat intarirea conditiilor cuprinse prin tratatul de Kainargi si prin conventia explicativa din 10 mart 1779. Tratatul de Bucuresti din 16 mai 1812, prin art. 5, intarind tratatele si conventiile de mai inainte, nu le face alta modificatie decat ca puterea protectrita, adica Epitropul, isi insuseste si uneste catre staturile sale jumatate din tara protegata, din averea orfanului, adica toata Moldova din stanga Prutului [4], in contra principiilor a orice drit public si privat.
Actul separat al Conventiei de Akerman, incheiat in privinta Principatelor, cuprinde anume aceste cuvinte despre dritul romanilor de a-si da legiuirile ce li s-ar cuveni: 'Tulburarile intamplate in anii din urma in Moldova si Valahia, aducand cea mai grea vatamare randuielii in diversele ramuri ale administratiei din launtru, domnii cu respectivele lor divanuri vor fi datori a se ocupa fara cea mai mica intarziere de masurile trebuitoare, spre a imbunatati starea Principatelor incredintate lor; si aceste masuri vor fi obiectul unui regulament general pentru fiecare provincie, care indata se va si pune in lucrare'. Tot acest act cunoaste vechiul drit al romanilor de a-si alege domnul cu primirea generala a locuitorilor. Proclamatia feldmarsalului Witgenstein, adresata in 8 mai 1828, in numele M. S. I. Neculai, catre locuitorii Tarii Romanesti si Moldovei, fagaduieste Principatelor o existenta legala si statornica dupa vechile drituri. Art. 5 din tratatul de Adrianopol din 1829, care au realizat fagaduintele feldmarsalului si a rasplatit in parte jertvile facute Rusiei de catre romani de la Petru cel Mare incoace, cuprinde: 'Principatele se vor bucura de o sloboda lucrare a credintei lor, de o desavarsita sigurantie, de o administratie nationala neatarnata, si de o intreaga slobozenie de comert'.
Hatiseriful publicat la intronarea domnilor celor dintai numiti, dupa tratatul de Adrianopol, cuprinde de asemenea: 'Domnii vor intocmi slobod toate pricinile din launtru ale Principatelor lor, sfatuindu-se cu ale lor divanuri, fara a se putea aduce vatamare drepturilor ce s-au inchezasluit acestor tari, prin deosebitele tratate si hatiserifuri, si nu vor fi suparati intru cea din launtru a lor ocarmuire, prin nici o porunca impotrivitoare acestor drituri'. Acestasi hatiserif mai adauge: 'Aceste doua Principate vor avea drepturile celei de sine-si legiuiri s. c. l.'.
In puterea dar acestui drit de neatarnare din launtru, de autonomie, intemeiat pe titlul Moldovei de stat suveran, pe o intrebuintare de veacuri si pe toate tratatele, partida nationala cu intreaga si plina convictie arata ca Reglementul organic nu poate nici intr-un chip sa faca fericirea tarii, si ca puternica dovada despre aceasta este ispita de saptesprezece nenorociti ani. In adevar, lasand a zice ca acest Reglement, prin mai multe ale sale dispozitii, este contrariul spiritului tuturor tratatelor si loveste si driturile Turciei si Moldovei, dar apoi are doua metehne de capetenie, care anuleaza celelalte ale sale hotarari, menite spre a ferici tara. Aceste metehne sunt:
1. Prin dispozitia sa incheietoare ce zice ca: 'Pe viitorime orice schimbare domnul ar voi sa faca in Reglementul organic nu va putea sa aiba loc, nici a se pune in lucrare decat dupa inadinsa imputernicire a Inaltei Porti, cu impreuna unire a Curtii Rusiei. Reglementul ridica deodata Moldovei toate driturile ce le pastrase de la capitularea sa si care ni s-au fost inchezasluit de toate tratatele vechi si noua, si ce este mai rau si mai nenorocit, ca o loveste cu imobilitate in contra legilor progresului si a perfectibilitatii pentru care toate popoarele sunt facute. Cand o natie nu inainteaza, ea da inapoi, si aceasta in veacul nostru este mai adevarat decat orisicand. Reglementul insa silindu-ne, ca pentru cea mai mica prefacere, chiar in cea mai neinsemnata lege de politie, sa cerem inadins imputernicirea a I [naltei i Porti cu impreuna unire a Curtii Rusiei, ne osandeste a fi stationari; si starea de pe loc, imobilitatea este moartea unei natii. Este cunoscut cata opozitie a intampinat aceasta adaugire la articole Reglementului din partea obstestei Adunari a Tarii Romanesti; si raspunsul ei din 21 iulie 1837 la nota din 17 iulie acelasi an a general-consulului Rusiei, este cea mai manifesta protestatie in contra dezbracarii natiei de dritul ei de autonomie. Obsteasca Adunare a Tarii Romanesti n-a cunoscut dar niciodata aceasta fatala adaugire; si redactia jurnalului, prin care Adunarea obsteasca a Moldovei a primit-o, dovedeste ca aceasta s-a facut dupa prea inalta incuviintare (en vertu d'une sanction suprme), iar nu din libera sa vointa. 2. A doua meteahna capitala a Reglementului este ca acesta, in loc de a regula (precum insusi numele sau arata misia ce trebuie sa aiba) dupa spiritul timpului vechile institutii ale Moldovei, a daramat si a desfiintat toate legiuirile tarii; ne-a taiat toata relatia cu trecutul, fara a ne intemeia prezentul. O lege fundamentala a Tarii trebuie insa sa fie o planta indigena, expresia naravurilor si nevointelor natiei. Aceasta insa nu este Reglementul; el este redigat in timpul ocupatiei armielor rosienesti, dupa instructii straine, sub prezidentia consilierului de taina rosienesc Mintiaki, de catre doi boieri numiti de prezidentul plenipotent al Principatelor si numai de catre alti doi boieri numiti de divanul tarii, adica de vreo cateva persoane, iar nu de adevarata Adunare nationala a tarii. Aceste toate se dovedesc prin chiar jurnalul-prefata, ce este pus inaintea Reglementului Moldovei, din 29 iulie 1829, si iscalit de prezidentul comitetului Mintiaki, visternicii Iordachi Catargiu si Costachi Cantacuzino, vornicii Costachi Conachi si Mihalachi Sturdza, si secretarul si redactor aga Gheorghe Asachi. Sfarsitul acestui jurnal, prin chiar cuvintele sale, arata modul si mijloacele cu care s-a facut acest Reglement. 'Noi, madulari ai comitetului pentru sectia Moldovei, am deschis seantele noastre la Bucuresti 29 iulie 1829, sub prezidentia domnului de Mintiaki, inzestrat cu instructii privitoare catre aceste imbunatatiri, si ne vom ocupa cu toate partile ce trebuie sa compuna acest Reglement; si facand din fiestecare cate un cap de o parte, il vom supune, indata ce va fi pregatit si redigat, cercetarii Excelentei Sale domnului Prezident plenipotent, pana cand toata lucrarea reformei pentru Moldova va fi cu totul sfarsita'. Reglementul dar nefiind nicidecum expresia vointei moldovenilor, neraspunzand la nevointele tarii, neintemeiat pe acele legiuiri vechi care, cu toate greutatile timpurilor si ale imprejurarilor din afara sute de ani ne-au pastrat nationalitatea, nici au putut, nici poate sa faca fericirea tarii noastre. De aceea dar vroim a ne intoarce la acele institutii, a carora origine este din pamantul nostru, care in timp de cinci veacuri le-am avut, si pe care vroim numai a le adapta dupa luminile si trebuintele epocii. Pentru ca ele au oaresicare asemanare cu constitutiile altor popoare, sa nu socoata cineva ca sunt imitatii si imprumutari, un plagiat al propagandei democratice si socialiste, cum ar vrea nota cabinetului rusesc din 19 iulie sa le numeasca; sa nu se ieie dupa forme si dupa termine. lnstitutiile ce le vroim sunt curat ale tarii noastre in cea mai mare parte, si aceasta o dovedesc istoria si acturile publice ale romanilor.
Aceste institutii pe care partida nationala le socoate ca neaparate si singurele mantuitoare pentru tara sunt urmatoarele:
1. Neatarnarea administrativa si legislativa in toate cele din launtru, fara amestec a orice puteri straine. - Consideratiile de mai sus au dovedit pe ce drepturi se intemeiaza acest princip fundamental.
2. Egalitatea drepturilor civile si politice. - Prin aceasta, moldovenii s-ar intoarce la un vechi si mantuitor printip. In vechea Moldova, toti erau deopotriva; caci insasi vecinatatea era numai un abuz introdus din tari straine, precum o declara formal actul obstestii Adunari din 6 aprilie 1749, cuprins si in Reglementul Organic, art. 435. In Principate nici una din starile sociale nu era privilegiata; toti romanii puteau ajunge la boierie, adica la functii publice, caci una si alta insemna tot una. Acestasi princip, desi imbrobodit cu multe abuzuri si exceptii in practica, exista inca si astazi in teorie; a decreta dar aceleasi drepturi civile si politice pentru orice roman (cu oaresicare restrictii legale) ar fi a impiedica ura intre deosebitele clase ale societatii si prin urmare ruina desavarsita a tarii. 3. Adunarea obsteasca compusa de reprezentantii tuturor starilor societatii. - Asa erau vechile adunari ale romanilor; si iscaliturile puse sub vestitul act al dezrobirii vecinilor din 1749, pomenit mai sus, dovedesc destul dritul ce aveau toate starile, adica toate interesele tarii, de a fi reprezentate in Adunare. Prin urmare, Adunarea obsteasca de astazi (chiar nefiind inraurita de guvern), neinfatisand decat interesele unei stari, adica a boierilor, trebuie modificata intrastfel, ca sa fie reprezentate in ea cele de capetenie interese ale tarii, adica proprietatea, comertul, slujbele facute statului, capacitatea si agricultura. 4. Domnul ales din toate starile societatii dupa vechiul obicei. - Aceasta iarasi nu este o inovatie; istoria dovedeste ca fiestecare roman putea fi chemat la domnie. Petru Rares in minutul alegerii sale era pescar. Constantin Cantemir era de abia serdar; si unul si altul au fost mari si buni domni. Acest drit pentru intaiasi data s-a restrans in clasa boierilor celor mari si pana la rangul de vornic, de catre vornicul Mihail Sturdza, unul din redactorii Reglementului din 1832. 5. Lista civila proportionata cu veniturile si mijloacele tarii. - Astazi Maria Sa Mihail Sturdza v. v. primeste de la tara 1 600 000 lei, cand venitul tarii se suie deabia la 10 000 000 lei; prin urmare trage in folosul sau a sasea parte din veniturile publice; si asa 250 000 de moldoveni traiesc si muncesc pentru a tine pe un singur om. Pe langa aceasta insemnata suma, domnul a stiut a-si mai trage si venitul exportatiei granelor, care se suie la suma de 600 000 lei; incat aceasta lista civila, facand proportia micilor venituri ale tarii, este cu mult mai mare decat lista civila a celor mai mari suverani ai Europei. 6. Responsabilitatea ministrilor si a tuturor functionarilor in functiile ce ocupa. - Acesta este un princip prea feritor si atat in interesul tarii, cat si al domnului insusi. El este cunoscut si de Reglementul de astazi, art. 137, Anexa Q. XVIII, si 282. Ministrii trebuie sa fie raspunzatori inaintea obstestii Adunari, potrivit vechiului obicei. Vezi Magazinul Daciei, tom. I, pag. l26.
7. Libertatea tiparului. - Tiparul, in orice timp, a fost liber in Moldova; si pana acum nici intr-o legislatie veche sau noua nu se afla vreo lege care sa-l opreasca sau sa-l margineasca macar. Dimpotriva, la intrebarea facuta de prezidentul plenipotent la 1830, in timpul ocupatiei rosienesti, ce legi sunt in Mloldova pentru tipar, este declaratia Divanului implinitor, adica a autoritatii celei mai inalte a guvernului ca in tara Moldovei tiparul n-a avut niciodata alta cenzura decat religia si moralul public.
8. Rasplatirile nationale date de catre natie prin Adunarea obsteasca, iar nu prin domn. - In tarile romanesti, unde decoratii nu sunt, si rangurile se oboara, singurele rasplatiri sunt banesti; ca cheltuieli dar ele nu pot fi facute decat de catre Adunarea obsteasca, dupa chiar Reglementul de astazi, art. 54 si 117 si Anexa E. X.
9. Reprezentantii tarii in tot timpul mandatului lor sa nu primeasca functii, cinstiri de la guvern. - Servilismul Adunarilor obstesti de la 1832 si pana acum, compuse in cea mai mare parte de deputati functionari, care in mandatul lor privesc numai un mijloc de a dobandi inaintare in functii, ranguri mai inalte, rasplatiri banesti, nisamuri, cere neaparat aceasta reforma feritoare de coruptie.
10. Publicitatea seantelor Adunarii obstesti si a tribunalurilor. - Princip recunoscut si de catre Reglement, art. 327, pe langa vechiul obicei al tarii, care s-a pastrat si pana astazi, desi intr-un chip imperfect.
11. Dritul initiativ si de petitie pentru Adunare. - Dritul initiativ este cunoscut de Reglement, art. 57. Dritul petitiei este iertat de catre obiceiul vechi si nu este oprit prin nici o lege noua.
12. Reprezentantul tarii la Constantinopol ales de catre Adunare dintre romani. - Reprezentantul tarii de astazi este strain, in contra chiar a Reglementului, art. 403. El trebuie sa fie ales de catre Adunare, pentru ca sa reprezenteze la Inalta Poarta interesele tarii, iar nu interesele domnului, precum se intampla cu agentul de astazi, dl Vogoridi, socrul Mariei Sale Mihail Sturdza v. v. si care de 14 ani inaintea Curtii Suzerane nu numai a ascuns, dar inca a prigonit interesele Moldovei. 13. Inchizasluirea libertatii individuale si a domiciliului. - Aceste drituri sunt inchizasluite de hrisovul lui Ioan Sturza, 1 april 1828, si de Reglement, art. 358 si 433, insa numai boierilor, dar si pentru acestia sunt numai pe hartie. Domnul, cu sau fara Sfatul administrativ, in contra tuturor drepturilor vechi si noua, sub cuvant de masuri de ordin public, inchide, surghiuneste, departeaza peste hotar, fara cea mai mica judecata, dovedind si prin aceasta ca o lege publicata, dar nepazita este o lege moarta. Libertatea individuala si domiciliul trebuiesc dar inchizasluite pentru toti romanii fara deosebire. 14. Instructie egala si gratuita pentru toti romanii. - Acest princip este cunoscut prin hrisoavele lui Grigore Ghica v. v., prin Reglement, Anexa F. LXVI si LXVII si prin dispozitiile departamentului din launtru, in ministeria rapos. logofat Lupu Bals. Principul insa trebuie dezvoltat si pus in lucrare. Fiestecare oras si sat trebuie sa aiba scoala sa, ca fiestecare roman sa poata primi instructia la care il cheama facultatile sale. 15. Intemeierea unei garde urbane si rurale. - Aceasta garda, intai puterea tarii, desi in urma degenerata, a existat pana la introducerea Reglementului; spre a imputina numarul slujitorilor, care sunt un izvor de abuzuri si de impilari pentru locuitorii sateni, si mai ales spre a avea o garantie temeinica pentru averile materiale si morale, si pentru pazirea tarii si a fericirii publice, garda este neaparata. 16. Intemeierea juriului pentru pricini politice, criminale si de tipar. - Aceasta institutie, provenind din pruncia societatii, pastrata si imprumutata de toate popoarele, care o privesc ca cea mai mare garantie pentru siguranta si libertatea cetatenilor, au avut-o si romanii mostenire de la vechii germani, si au pastrat-o pana la introducerea Reglementului in procesurile civile. Chiar si sub domnul loan Sturza v. v. fiestecare impricinat ce era a se infatisa inaintea divanului domnesc avea dreptate, pe langa madularile divanului, sa-si aleaga si alti cati boieri vroia, care impreuna cu ceilalti il judeca. In cele criminale, juriul era obsteste adoptat de romani; si exista chiar un tratat incheiat intre Stefanita Voda, nepotul lui Stefan cel Mare, si Sigismund, riga Poloniei, pentru intrebuintarea juriului in procesurile supusilor micsti. La pricinile de hotarituri, juriul alcatuit de purgari, adica concetateni, era asemenea intrebuintat. Astazi dar cand chiar acele natii care nu cunosteau inca juriul il adopta ca inchizasluirea cea mai sigura si mai priincioasa, pentru ce numai romanii nu s-ar intoarce la o institutie stramoseasca atat de pretioasa!
17. Desfiintarea pedepsei de moarte si a batailor trupesti. - Epoca in care vietuim face de prisos orice comentar intru aceasta.
18. Intemeierea unui ordin de avocati spre libera aparare atat in cele civile, cat si in cele criminale. - Asezamantul pentru vechili din 1839 a pus temelia ordinului avocatilor in protesurile civile. Trebuie insa ca si in cele criminale sa li se dea dritul apararii, care este primit atat de legile imparatesti ce au inca putere in tara, cat si de art. 346 din Reglement. O organizatie dar mai temeinica este trebuincioasa.
19. Intemeierea ministeriului public. - Asezarea avocatilor cere neaparat si a procurorilor, care si exista in Tara Romaneasca.
20. Reforma tribunalelor si inamovibilitatea judecatorilor. - O mare parte a ingenunchierii tarii se poate atribui tribunalelor. Rau organizate, rau compuse, sub inraurirea directa a domnului, in loc de a fi organul si expresia dreptatii, ele nu sunt decat instrumentul strambatatii si al venalitatii si nu infatisaza nici o garantie impricinatilor. Reforma lor si mai ales inamovibilitatea judecatorilor, ceruta si de art. 285 al Reglementului, sunt dar de toata nevoia.
21. Neamestecarea domnului in ramul judecatoresc si aducerea in implinire a sentintelor fara intarirea sa. - Domnul prin insasi fiinta sa de domnitor trebuie sa se tina departe de luptele judecatoresti ale particularilor; caci prin amestecarea sa in ele nu face decat a-si comprometa influenta suverana. El nu trebuie, prin urmare, decat a privighea la marsa justitiei, iar nu si la darea ei; caci altmintrele dreptatea n-ar fi decat un instrument in mainile domnitorului, precum a si fost in mainile Mariei Sale Mihail Sturdza v. v. Cate hotarari date de catre divanul domnesc in conglasuire de sapte madulari, si care dupa art. 363 al Reglementului raman pentru veci sfinte, sed de la inceputul domniei sale neintarite si neaduse la implinire si cate alte asemenea s-au sfarmat si nelegiuit s-au trimis in noua cercetare a tribunalelor! 22. Desfiintarea a orice tribunaluri si comisii exceptionale. - Aceste chiar dupa Reglementul de astazi nu sunt tolerate; insa, in contra acestuia, guvernul de fata in mai multe randuri s-a slujit de ele. 23. Libertatea culturilor. - Moldova a avut pururea de fala de a cunoaste libera intrebuintare a tuturor culturilor. Religiile prigonite in alte tari au gasit pururea in tara noastra un azil sigur; si pamantul romanesc este singurul care nu s-a udat cu sange varsat in razboaie religioase. 24. Ridicarea morala si sociala a clerului ortodox. - Formarea clerului si aducerea sa intr-o stare imbunatatita si insufletitoare de respect este una din cele mai mari si sfinte ingrijiri ale fiestecarui guvern patruns de datoriile sale catre popor. La romani, guvernul de 14 ani n-au facut nimica pentru cler, care cu toate veniturile cele mari si cu toate mijloacele si legile ce sunt de fata, si anume art. 415 din Reglement, s-a lasat in injositoarea conditie in care se afla si mai inainte. Clerul de jos mai ales este atat de parasit, incat este de mirat cum poporul a mai pastrat inca vreun simtiment religios. 25. Organizarea clerului catolic pentru romanii de aceasta religie. - Peste 50 000 romani sunt catolici. Pana acum, guvernul nu s-a ocupat nicidecum cu educatia atat morala, cat si religioasa a lor. Clerul lor este strain si nu se ingrijeste de catre stat. Este dar neaparata trebuinta ca si acesti fii ai patriei sa traga parte din folosurile publice. Clerul lor trebuie dar organizat si tinut, ca toate celelalte cleruri cunoscute, cu cheltuiala statului. Vechii domni o cunosteau aceasta prea bine si singurul venit ce biserica catolica are in Moldova ii vine inca din vechile danuiri domnesti. 26. Drepturi politice pentru orice compatrioti de orice credinta crestina. - Astazi numai ortodocsii cred a avea drepturi politice, dritul de a stapani mosii etc. lstoria si actele publice ne dovedesc insa ca in timpurile dinainte si catolicii se foloseau de asemene drituri. Si inca astazi dintre moldovenii catolici sunt unii care au ajuns la intrebuintarea driturilor politice si altii stapanesc mosii inca din vechile danuiri. Sunt mai multe sate razasesti locuite de catolici. Drepturile politice, si aceasta o cere epoca, trebuie dar date la toti romanii de lege catolica, protestanta, ariana etc.
27. Emancipatia graduala a israelitilor moldoveni. - Marele numar de israeliti straini veniti in Mloldova, ignoranta adanca in care aceasta stare se afla cere ca guvernul sa se ocupe neadormit cu aceasta chestie importanta pentru tara; trebuie ca prin masuri umane si progresive sa se opereze cat mai in graba fuzia israelitilor si prefacerea lor intr-o stare de cetateni folositori ai statului.
28. Inturnarea catre stat a averilor manastirilor inchinate la locuri straine. - Toate averile danuite de catre evlaviosii nostri domni locurilor de jos sunt conditionate. Tinere de sobor, de scoli, de spitaluri, de case de nebuni, de mese pentru saraci, aceste sunt principalele conditii din care insa nici una nu s-au tinut de catre parintii greci. O singura manastire inchinata nu mai tine sobor; mai multe sunt prefacute in case de arendatori si ocupate de mireni, bunaoara manastirile Buhalnita si Aron Voda. Celelalte conditii sunt tot asa de putin pazite. Calcarea acestora se dovedeste prin actele danuitorilor ivite in parte in procesurile orasului Botoseni cu manastirea Sf. Niculai din Papauti, a scoalelor publice cu manastirea Trei-Ierarhilor etc. Intrebuintarea insemnatelor venituri a acestor manastiri este un scandal public. Ele trebuie dar trase numaidecat spre folosul statului, ca prin ele sa se poata usura sarcinile publice. Iar locurilor de jos, spre pomenirea danuitorilor, se va trimte pe tot anul faclii, tamaie, untdelemn si insusi bani; caci ar fi un pacat national de a lasa asa averi publice in mainile unor calugari straini, pururea rebeli la legile tarii ce-i ingrasa de atate veacuri, si care de la 1832 si pana astazi se impotrivesc inca de a raspunde statului mica dare hotarata prin art. 79, IV al Reglementului.
29. Dritul fiecarui tinut, oras si comuna de a-si controla administratiile prin sfaturile tinutale, municipale si comunale. - 'Privigherea asupra a tot ceea ce se atinge de fericirea unui oras nu poate fi mai bine incredintata decat acelor care castiga mai cu deosebire folosurile din el', zice chiar Reglementul, Anexa H. Cu toate aceste, ocarmuirea intereselor comunale, desi data prin acestasi Reglement sfaturilor comunale, a ramas pururea in mana administratiei centrale, care si cu aceste venituri a facut aceea ce a facut cu tote veniturile tarii, incat a omorat cu totul viata municipala in Moldova. Trebuie dar dat fiestecarui tinut, oras si comuna dritul ca, prin respectivele sale sfaturi, sa-si controleze interesele locale, fara amestecarea puterii centrale. Aceste sfaturi ar invia din nou viata municipala si interesul pentru lucrul public; si prin urmare, inaintand bunastarea comunelor, oraselor si tinuturilor, ar face si bunastarea tarii intregi. Trebuie dar priimit de princip, ca tot ce se poate face pe loc sa se faca de catre puterile locale. 30. Desfiintarea a orice dari asupra exportatiei productelor nationale. - In vreme cand in alte tari guvernele se silesc de a inlesni chiar prin premii exportarea productelor nationale, guvernul Moldovei, chiar in contra legiuirilor infiintate, s-a silit a-i pune stavile. Asa, in contra art. 65 al Reglementului, si cu toate protestatiile Adunarii obstesti, a pastrat poslina asupra granelor, pentru ca ea este lasata in libera dispozitie a Mariei Sale Mihail Sturdza v. v. si-i formeaza o a doua lista civila. Spre dezvoltarea dar a agriculturii si a negotului vitelor, care sunt cele de capetenie izvoare a bogatiei noastre nationale, trebuie desfiintate orice dari asupra exportatiei granelor, vitelor si fabricatelor nationale. 31. Reforma codicelor civila, comerciala si criminala si a proce- durii lor. - Reforma codicelor, desi ceruta si de art. 426 din Reglement (si cu anume rostire ca aceasta sa se faca de o comisie mixta, numita de guvernele ambelor Principate, spre a da amanduror tarilor o singura si aceeasi legislatie civila si penala), de abia a inceput in anii trecuti, insa in chipul stramt si viclean care caracterizeaza sistemul si toate imbunatatirile guvernului de astazi. De abia partea intai a codicei civila este pregatita, insa trebuie curatita de adaugirile si schimbarile facute de Maria Sa domnul Mihail Sturdza.
Cea mai neaparata insa reforma este aceea a codicei criminale, care face rusine epocii si Moldovei. Procedura civila si criminala trebuie asemene radical prefacuta; caci colectia ofisurilor si dezlegarilor judecatoresti, publicata de Maria Sa domnul Sturdza, fara mai inainte incuviintare a Obstestii Adunari in contra art. 56 din Reglement, este numai un namol de strambatati si de interesuri particulare aduse la teorii de legiuiri generale.
32. Intemeierea legilor de politie si a asezamintelor penitenciare potrivite cu veacul. - Starea de fata a politiei, intemeiata numai pe vrointa si interesul functionarilor insarcinati cu acest ram delicat al adminstratiei, si mai ales jalnica si neomeneasca tratatie a nenorocitilor inchisi, lipsiti de orice cautare, si lasati in cruda dispozitie a temnicerilor, cer neaparat reforma sistemului de astazi.
33. O lege energica pentru secarea coruptiei raspandita in tara de catre guvernul de astazi. - Abuzurile care au adus tara in ticaloasa stare in care se afla astazi explica trebuinta unei asemene legi.
34. Inlesnirile comertului si libertatii muncii prin: 1. Promulgarea legilor de credit spre a asigura platirea datoriilor fara exceptie de persoane. 2. Intemeierea unei banci nationale si de esconta si a caselor de pastrare. 3. Asezarea de scoli profesionale. 4. Deschiderea canalurilor si drumurilor de comunicatie. 5. Regularea tarifurilor si 6. Mai ales desfiintarea a orice beilicuri, caraturi si havalele, precum la drumuri publice etc. Toata munca publica trebuind a fi facuta cu bani. -Toate aceste imbunatatiri practice n-au trebuinta de un mai departe comentar.
In privirea acestor mantuitoare institutii, propuse de partida nationala, nu in folosul sau in parte, ci in folosul natiei intregi, intitulatii aristocrati, de la sine si cu bucurie se leapada de privilegiile ce le au, sau prin mostenire, sau prin legile infiintate, si se primesc:
I. A se obori orice ranguri si privilegiuri personale sau de nastere. In Tarile Romanesti nimic n-a fost mostenitor, afara decat proprietatea si numele familiei. Ca in toate staturile Orientului, nobleta este necunoscuta: caci boieria nu insemneaza decat functie publica, la care fiestecare roman poate ajunge dupa chiar legile de astazi. Boieria de abia in timpurile noua a luat mersul unei noblete, nepotrivite si contrare cu toate institutiile tarii. Boieria chiar astazi nu se poate castiga decat prin slujba catre stat, si nu da alt drit decat acel al electiei si al eligibilitatii, precum si al scutirii de bir, care asemene este numai un privilegiu personal. Boieria este dar personala, pentru ca feciorul de boier ce nu are rang nu se poate alege deputat si fiii sai sunt birnici. Dritul de electie si de eligibilitate pastrandu-se, si inca intinzandu-se, iar scutirea de bir nemaiputandu-se pastra pentru nimene, la ce ar mai trebui rangurile de logofat mare, vornic mare, spatar si satrar, niste titluri seci care de mult nu mai reprezenteaza functiile la care erau lipite. Ele dar astazi trebuiesc oborate ca niste ramasite ale timpurilor feudale si care odata trecand granita, sunt necunoscute intregii Europe si, prin urmare, nu procura titularilor nici macar desarta glorie ce prin tractiruri aduc inca cuvintele de duca, conte si baron. Logofetii cei mari, vornicii, agii, banii, pitarii si alti asemene boieri de astazi pot fi, si vor fi si fara aceste titluri, in capul natiei prin cultura, bogatia si iubirea lor catre patrie. Multa vreme dar vor avea inca spre a nu se teme de concurentie; singurul lucru ce le ramane sa faca este sa pastreze prin merit aceea ce pana acum au avut numai prin privilegiu. Rangurile dar, adaugim inca, ca niste jucarii date numai desertaciunii, trebuiesc desfiintate; caci a pastra o nobleta, o aristocratie acolo unde exista, se intelege; dar a o crea la anul 1848 acolo unde n-a fost niciodata, ar fi o prea mare nebunie, si de care romanii vor sti a ramane straini. II. A face parte la indatoririle, sarcinile si darile statului, prin urmare a se supune la contributie generala, fiestecare in proportia facultatilor si a averii sale. In vechea Moldova, toti moldovenii luau deopotriva parte la insarcinarile statului; toti plateau birul sangelui, toti contribuau la darile publice, logofatul cel mare, cat si cel de pe urma satean, fiestecare dupa mijloacele sale. O singura exceptie era facuta in favorul functionarilor mari ai statului, pe cata vreme erau in functii lucrative, de la vel-logofat pana la vel-stolnic, pentru ca aceasta scutire le era singura leafa. De abia domnul fanariot Constantin N. Mavrocordat, vroind a trage in partida sa pe boieri, adica functionari, pentru ca mai lesne sa poata impila poporul, obori acest princip de dreptate, si introduse clase privilegiate, adica scutite de bir. Pentru intaiasi data prin hrisovul sau din mart 1737, se hotari ca 'boierii de la vel-logofat pana treti-logofat, atat dumnealor cat si fiii dumilor-sale, nu numai cand vor fi intru dregatorii, ce si lipsiti fiind de dajbe mazileasca ce da pe an sa fie slobozi si iertati', insa si aceasta cu conditie 'pentru ca de sub legaturile dajdiei slobozindu-se si odihnindu-se, mai cu fierbinte sarguiala sa se afle catre slujbele si poruncile stapanesti'.
Aceasta exceptie, o data facuta, toate clasele instarite au mijlocit a se folosi de ea; si astazi toate greutatile si darile statului, in contra a orice dreptati, razima numai pe acel mai sarac, pe acel ce n-are ale lui decat trupul sau, adica pe locuitorul satean: numai acesta plateste pe domn, care nu stie de dansul, pe administrator care-l fura, pe judecator la care niciodata nu cere dreptate, pe slujitor care-l tine sub bici, pe militar care n-are ce sa-i apere, caci taranul n-are nimic al lui sub soare, nici macar bordeiul unde isi odihneste obositele madulari.
Atat dreptatea, cat si epoca in care vietuim, nu mai putin si chiar interesul bine inteles al patriei, cer dar neaparat ca sa ne intoarcem la vechiul si mantuitorul princip al contributiei generale; pentru ca numai din libera si deopotriva dezvoltare a tuturor puterilor statului si intrebuintarea lor spre folosul general, atarna fericirea tarii.
Obstesc si adevarat patriotism insa poate sa fie numai acolo unde patria isi trateaza fiii cu o deopotriva dreptate si dragoste, supuindu-i la aceleasi indatoriri si drituri. IIl. A jertfi in folosul statului banii despagubirii scutelnicilor, pastrandu-se ca pensie numai acei pentru nevoiasi, vaduve si orfani. De indata ce rangurile si privilegiurile se desfiinteaza, de la sine cade si aceasta despagubire pentru un privilegiu trecut; si apoi acest condei al bugetului, impartit la mai multe sute, da beneficiantilor un venit prea putin insemnat, cand, intrebuintat intreg, ar putea sa aduca tarii un folos mult mai mare. IV. A se desfiinta robia de pe pamantul romanesc, cu despagubirea numai acelora ce ar cere-o. Un stat constitutional cu robi ar fi o monstruozitate. Dezrobirea tiganilor statului si a manastirilor rostita de Obsteasca Adunare, in anii trecuti, trage de la sine si dezrobirea tiganilor particulari; caci un princip nu poate sa fie primit de bun pentru unii, si aruncat de rau pentru altii. In seanta din 5 august 1746, Obsteasca Adunare a Tarii Romanesti zicea ca 'ea nu cunoaste mai greu si mai mare pacat decat a avea pe fratii nostri intru Cristos sub jugul robiei noastre, de vreme ce sf. Evanghelie ne zice: iubeste pe aproapele tau ca insusi pe tine. Ca urmatori dar acestei porunci, nu trebuie sa robim pe fratii nostri. Caci robia n-a fost de nici un folos, ci inca un obicei de mare paguba sufletelor noastre, ramasa fiind de la stramosi ca un blestem asupra capetelor noastre. Aceea ce dar cu mai mult de o suta de ani o ziceau stramosii nostri nu vom zice-o si noi astazi in veacul luminilor, si am putea oare rabda de a avea robi, noi, care voim a fi o natie libera? V. A se obori boierescul si a se face proprietari pe toti gospodarii sateni, dandu-se insa o dreapta despagubire vechilor stapani ai pamantului. Aceasta despagubire si modul ei se vor hotari de catre cea intai Obsteasca Adunare, aleasa dupa noul chip aratat la art. 3 al reformelor de mai sus. Puterea si fericirea unui stat se afla in puterea si in fericirea multimii, adica a natiei. O natie insa, care numara numai trei mii de oameni inzestrati cu drituri si averi, singurii adevarati cetateni, nu merita acest nume. Moldova insa n-are mai multi cetateni; caci toti ceilalti care peste acesti trei mii de privilegiati si pana la un milion si jumatate formeaza populatia tarii, sunt numai niste locuitori dezbracati de toate driturile, de toata buna stare materiala si intelectuala si supusi numai darilor si greutatilor tarii. Locuitorii sateni sunt, mai ales, in cea mai ticaloasa stare, nefiind decat niste instrumente de munca in mainile guvernului, ale proprietarilor si ale posesorilor de mosii, in practica lipiti inca pamantului, pe care de sute de ani il lucreaza in folosul altora, si prin urmare intorsi la vecinatate. In toate reformele bune sau rele, cate s-au facut pana acum pentru tara, in timpurile mai noua nimica nu s-a statornicit pentru aceasta numeroasa si nenorocita clasa, nadejdea si puterea patriei; ba inca Reglementul, in loc de a-i imbunatati, i-a asprit si mai mult ticaloasa soarta. Omenirea, dreptatea, interesul tarii si chiar interesul proprietarilor de mosii cer dar neaparat imbunatatirea radicala a acestei stari, prin desfiintarea boierescului si prefacerea taranilor in mici proprietari, dandu-li-se pamanturile pe care le-au inrodit cu sudorile lor. Omenirea pentru ca nu este omenesc ca omul sa exploateze pe om, ca cei multi sa fie instrumentele de munca ale celor putini, si ca un popor intreg sa-si jertfeasca viata in folosul unora, in contra principiilor evanghelice si ale adevaratei libertati. Dreptatea, pentru ca desfiintand boierescul si intemeind proprietatea intre locuitorii sateni, ar fi a indrepta crudele strambatati ale veacurilor trecute. Este istoriceste dovedit ca, in timpurile din inceput, mai fiestecare roman era proprietar si ca numai sila si puterea celor mari au dezbracat pe o mare parte din sateni de pamanturile si de chiar libertatea lor [5]. Si chiar in zilele de astazi, cate mosii razasesti s-au desfiintat prin sila si strambatate? Interesul tarii, pentru ca proprietatea este cel mai puternic instrument de civilizatie si daca vroim serios sa ne civilizam tara, trebuie sa avem multi proprietari. Numai o tara ce are multi proprietari este tare; caci numai acolo unde este raspandita iubirea pamantului, este raspandita si iubirea patriei. Astazi insa pentru ce taranul si-ar iubi si si-ar apara o patrie unde el nu are nici un drept, ci numai indatoriri si sarcine? Interesul particular al proprietarilor, pentru ca pragmatic se poate dovedi ca desfiintarea boierescului nu numai n-ar imputina, dar inca in curand ar spori pretul pamantului, prin inmultirea populatiei si libertatea muncii; si ca, prin urmare, o falce le-ar da un venit mai mare decat astazi le aduce doua falci; pentru ca este stiut ca munca libera ii mai roditoare decat munca silita, adica boierescul si pentru ca, in sfarsit, proprietarii s-ar vedea scutiti si de multe indatoriri ce au catre muncitori, spre pilda: de a-i hrani in vreme de foame, de a le plati birul in timp de lipsa etc. In tot felul dar boierescul trebuie desfiintat, ca ramasita a robiei, ca contrariu veacului, ca insarcinator si pentru acel ce-l face si pentru acel ce se foloseste de el, si, in sfarsit, ca inlesnitor asupririlor si arbitrarului si, prin urmare, exersand o inraurire rea asupra caracterului si moralitatii locuitorilor sateni, puterea cea mai mare a unui Stat. Boierescul este desfiintat in Transilvania, in Bucovina si Tara Romaneasca; cum dar, decat prin sila s-ar mai putea tinea in munca pe romanul din Moldova, cand el vede pe frate-sau din invecinatele tari liber si bucurandu-se de toate driturile cetatenesti? Sila insa n-ar face decat a inrodi samanta de ura ce incepe a se raspandi asupra stapanilor de mosii. De datoria dar si de interesul acestora este ca sa departeze primejdia, ca nu din excesul numai al raului sa iasa binele; iar intamplarile din Galitia sa le slujeasca de o cumplita si mantuitoare pilda. Astazi mai toata Europa au oborat munca silita, numita robota, claca, boieresc, sau cu orice alta numire. Chiar in Turcia, si anume in Bosnia, augustul nostru suzeran a desfiintat-o. Cum dar numai Moldova ar putea sa se impotriveasca acestei reforme adevarat europeana, tocmai Moldova, care din pricina invecinarii cu Bucovina si Transilvania, desfiintarea boierescului si apropriatia taranilor este o chestie de sigurantie publica, de pace, de viata, in sfarsit, si care prin urmare trebuie hotarata cat mai in graba? Caci nimene din acei ce vroiesc binele tarii nu ignoreaza ca timpul face necontenit mai grele de hotarat chestiile ce sunt de-a pururea prelungite pe altadata. Pasnica dar hotarare a chestiei apropriatiei taranilor, astazi inca usoara, intr-un an va fi mai grea, si in doi va fi cu neputinta. Ea astazi atarna inca de la noi; sa luam dar seama, ca in curand sa nu se hotarasca fara de noi si cu varsare de paraie de sange!
Pe langa aceste radicale institutii, singurele care ne pot regenera patria, apoi partida nationala mai propune una, ca cununa tuturor, ca cheia boltii, fara care s-ar prabusi tot edificiul national: aceasta este Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, pe temeiul puncturilor de mai sus, si care se vor putea modifica de catre Adunarea Obsteasca Constituanta a ambelor tari unite; o unire, dorita de veacuri de toti romanii cei mai insemnati, a amanduror Principatelor, o unire pe care, dupa spiritul timpurilor, cu armele in mana au vroit sa o savarseasca Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, care si ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Romanesti, al Moldovei si al Ardealului. Prejudetele veacului si intrigile strainilor pana acum au stavilat aceasta unire. Astazi, insa, imprejurarile ne sunt mai favorabile ca sa putem realiza aceea ce stramosilor nostri le-a fost cu putinta numai de a dori. Prejudete si antipatii nationale nu mai sunt de mult intre noi. Chiar strainii n-ar putea cu drept a ne fi contrari, fiindca aceasta unire n-ar jigni driturile nimanui. Turcia este acum deplin convinsa ca, deosebindu-se de timpurile trecute si de parintii lor de a fi strans uniti cu Imperia otomana, si ca singura lor mantuire este de a se tine sub egida integritatii Turciei, inchezasluita de marile Puteri ale Europei. Unirea Principatelor, intarindu-le pe aceste, ar intari insa si legaturile care se lipesc catre puterea suzerana; si iarasi numai legaturile cu aceasta din urma pot sa faca pe romani puternici prin neatarnarea Turciei, care inchizasluieste pe a noastra. Caci Turcia, prin dritul suzeranitatii sale, este indatorita a ne apara si libertatea noastra. Cat pentru Rusia, chiar in imputarile si amenintarile ce face romanilor prin depesa din 19 iulie trecut, ca tot ce se intemeiaza pe vechile trataturi; prin aceasta insa ea nu numai ca nu slabeste, dar inca intareste driturile romanilor, caci tocmai pe tratate si acestia se intemeiaza spre a reclama autonomia lor si dritul de a-si uni tarile. In zadar depesa ministeriala zice ca Principatele nu pot sa-si prefaca regimul administrativ, fara incuviintarea ambelor Curti de vreme ce au indatoriri pozitive catre puterea suzerana, cat si catre puterea protectrita, caci articolul 5 al tratatului de Adrianopol, pe care Rusia insasi isi intemeiaza reclamatiile, prin chiar cuvintele sale, cunoaste romanilor vechile capitulatii, si, prin urmare, si cea dintai conditie a acestora, adica dritul autonomiei. 'Fiindca principatele Moldova si Tara Romaneasca, zice acest articol al tratatului, in urma unei capitulatii s-au pus sub suzeranitatea Inaltei Porti, si fiindca Rusia a chezasluit fericirea lor, s-a hotarat ca ele sa tie toate privilegiile si slobozeniile ce li s-au fost invoit, sau prin capitulatiile lor, sau prin tratatele incheiate intre aceste doua imperii, sau prin hatiserifurile slobozite in deosebite vremi' etc. In zadar, asemene aceastasi depesa face romanilor o crima din dorinta lor de a-si impreuna tarile, zicand ca Rusia nu poate ierta de a vedea, in locul ambelor Principate, ivirea unui nou stat etc. La acestea va raspunde iarasi Rusia, adica chiar Reglementul facut de ea, si pe care ea astazi vroieste prin baionete a-l impune romanilor. In adevar, acest Reglement, facut dupa instructiile sale, sub prezidentia unui amploiat al sau, redigat de oameni alesi de ea, singur invita pe romani de a se uni, rostind lamurit ca noile institutii nu li s-au dat decat spre a pregati si a aduce in implinire aceasta unire. 'Inceputul, religia, zice Reglementul Moldovei, art. 425, cap. IX, obiceiurile si asemanarea limbii locuitorilor acestor doua Principaturi, precum si trebuintele ale ambelor parti cuprind din insasi descalecarea lor elementurile nedespartitei uniri, care s-a impiedicat si s-a intarziat de intamplatoarele imprejurari. Mantuitoarele folosuri ale rodului ce s-ar naste din intrunirea acestor doua natii sunt netagaduite. Elementurile intrunirii moldoromanilor se afla asezate prin acest Reglement, prin asemanatele temeiuri ale administratiei acestor doua tari.' Asadar, chiar cand romanii n-ar fi gandit la folosurile ce le-ar veni prin unirea Principatelor, acest articol ar fi fost in destul spre a-i lumina despre adevaratele lor interesuri. Tot acest articol este cel mai bun raspuns, cea mai mare dezvinovatire ce ei pot face la imputarile depesei din 19 iulie. Ei dar lasa ministerului imparatesc al Rusiei de a explica contradictia manifesta ce este intre acest articol al Reglementului din 1830, opera sa, care singura ne sfatuieste unirea Principatelor, si intre depesa sa din 1848, care din aceasta unire ne face crima. Acestea sunt singurele mantuitoare institutii care pot introduce in Principate linistea, pacea si buna stare materiala si intelectuala si, prin urmare, a le aduce acea fericire pe care Rusia a inchezasluit-o romanilor in fata Europei. Turcia, prin mai multe dovezi, ne-a aratat ca nu ne este contrarie: in adevar, ea simteste ca este atat interesul sau cat si al nostru, ca Romania sa fie tare si neatarnata in cele din launtru, si aceasta a declarat-o prin mai multe acte publice. Iata ce zice unul din cele mai luminate organe ale sale, jurnalul din Constantinopol, din 26 iunie trecut: 'In Valahia si Moldavia, curtile suzerana si protectrita au trimes fiestecare un comisar extraordinar, spre a se incredinta acolo de starea lucrurilor si a linisti duhurile, precum si a intari, daca ar fi trebuinta, driturile ce ele au din trataturi. Noi nu socotim ca ar rezulta din misia reprezentantilor din ambele curti ceva care sa fie in opozitie cu interesele Principatelor si duhul conventiilor. Epoca noastra are de cel intai caracter triumful dritului asupra tariei, si se deosebeste prin aceasta insusi de timpurile de mai inainte. Este statornic, ca inaintea unei bune dreptati, dritul celui mai slab are tot aceeasi putere ca si dritul celui mai tare. Dar aice nu este locul de a pomeni acest adevar; nimene, negresit, nu-l tagaduieste. Turcia, care se arata liberala acolo, unde suveranitatea sa este plina si intreaga, n-are, dupa cum stim, cea mai mica dorinta, lucrand ca curte suzerana, adica cu un mai mic grad de putere, de a se departa de la fireasca sa dreptate. In Turcia si in Principaturi este aceasta convictie intima si foarte mantuitoare, ca adica daca pastrarea legaturilor ce sunt intre Turcia si Principate este trebuincioasa acestora din urma, neatarnarea lor nu este mai putin trebuitoare celei dintai; si din aceasta convictie izvorasc neaparat relatii nu numai de prietenie, dar inca de dreptate, care sfatuiesc de a intari necontenit, si nu de a slabi tot ce tine de existenta staturilor tributare si la securitatea puterii suzerane. A incheia din aceasta dreapta apreciatie ca Turcia nu poate nici nu trebuie sa se impotriveasca la imbunatatirile ce Principatele judeca folositor de a introduce in legile lor, este un lucru usor si logic. Turcia nu are drit si inca mai putin interes de a se impotrivi la aceasta, si cand ea a invatat atat si invata in toate zilele a estima cat pretuieste neatarnarea staturilor, negresit ca nu ea tocmai ar putea avea ideea de a o jigni cat de putin. Nu este asemenea de socotit, urmeaza acelasi jurnal, ca aceea ce curtea suzerana nu va face, se va face de catre curtea protectrita. Driturile acestea sunt marginite ca si driturile celeilalte, prin deosebitele tratate ce formeaza temelia constitutiei de acum a Principatelor. Caracterul ei chiar arata natura misiei sale. Daca vreo putere oarecare ar vroi sa stramtoreze sau sa imputineze neatarnarea lor, sau sa exerseze asupra lor o apasare care ar fi primejdioasa intereselor lor, dupa cererea ce i s-ar face de ele sau din una din ele, ar avea loc intrebuintarea protectiei sale. Ce noi zicem de curtea protectrita, vom zice-o inca mai bine de curtea suzerana, careia codica natiilor da o superioritate de drit si, prin urmare, o datorie de obligatie mai mare. Actia ambelor curti privesc mai mult primejdiile din afara ce ar putea sa ameninte Principatele, decat directia din launtru a trebilor lor. Aceasta se dovedeste lamurit din actul anexat la articolul 5 din tratatul de Adrianopol iscalit la 1829, si in care este zis, pentru ceea ce priveste Moldo-Valahia: 'Ca domnii vor ocarmui slobod pentru tot ce se atinge de trebile din launtru ale tarii, si ca ei nu vor fi opriti in ocarmuire prin nici o porunca impotrivitoare driturilor lor'. Aceasta stipulatie este potrivita cu dritul gintelor. Iata ce zice intru aceasta Vettel : 'Un stat slab care pentru siguranta sa se pune sub protectia unui mai puternic, si se indatoreste, spre recunostinta, la mai multe indatoriri in echivalentul acestei protectii, fara insa a se dezbraca de guvernul si suveranitatea sa, prin aceasta nu conteneste de a figura intre suveranii ce nu cunosc alta lege decat dritul gintelor'.
Aceste drepte consideratii, intemeiate pe adevarata stare a lucrurilor, pe duhul tratatelor si pe dritul gintelor, arata indestul care sunt driturile, datoriile si rolul Rusiei catre Principatele Romanesti. Nu este insa de prisos de a adaogi si urmatoarele facturi, trase din nepartinitoarea istorie:
A fost o vreme cand Valahia si Moldova, desi de sute de ani puse de bunavoie sub suzeranitatea Inaltei Porti, pastrau inca mai toate libertatile ce le fusesera asigurate prin tratatele lui Mircea si al lui Bogdan. Amandoua tarile aveau deplina neatarnare, ocarmuiri si domni nationali, hotarele, institutiile si religia sfant respectate, si, in sfarsit, toate driturile si insusirile a doua staturi suverane, destul de puternice, pentru ca alianta lor sa fie cautata de cei mai mari monarhi ai Europei. Imparatul Germaniei si tarul Rusiei rivalizau spre a dobandi prietesugul si cooperatia acestor Principate, ocarmuite de domnii Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir. Aceasta era la anul 1711, cand Petru cel Mare se hotari de a pune in lucrare planurile sale de cucerire asupra Turciei. Spre aceasta el propuse si facu trataturi cu Valahia si Moldavia, si razboiul fu declarat Inaltei Porti. Moldova fericita si bine organizata, dupa marturisirea a insusi reformatorului Rusiei [6], se jertfi pentru coreligionarii sai. Pacea insa cea de la Prut fu totusi incheiata. Sute de familii, din cele mai intai ale tarii cu domnul Cantemir, jertfe ale ravnei lor, isi parasira patria; si ambele Principate fura lasate de catre Petru cel Mare nenorocitei lor soarte. Atunci Turcia, spre a le pedepsi de plecarea lor catre o imperie straina, le dadu (mai ales pe Moldova) in prada tatarilor, le calca in picioare vechile trataturi, le inconjura hotarele cu cetati turcesti, zidite pe pamant romanesc cu bani si cu munca romaneasca, taie pe domnul Brancoveanu cu toata familia sa (caci Cantemir era fugit), si putin lipsi ca Principatele sa se prefaca in pasalacuri.
Umbre de domni fura pastrati, insa si acestia numiti numai dintre grecii Fanarului; caci, de la 1711, domni pamanteni nu se mai suira pe robitele tronuri ale Moldovei si Valahiei. Asa, aceste nenorocite tari, cu pierderea celor mai mari si sfinte drituri, platira cea intai alianta a lor cu Rusia ortodoxa! O mai buna rasplatire romanii nu avura pentru celelalte ale lor indelungate si dureroase jertfe catre Rusia, in razboaiele ce aceasta a mai avut cu Turcia, intr-un timp de aproape de un veac. In a doua campanie, de la 1736 pana la 1740, cand feldmarsalul Mnich intra in Moldova, tara cu mitropolitul in cap ii iesi inainte, primi armia rosiana ca o armie de frati, o hrani ani intregi, o spori cu trupe romanesti, si-i dadu, in sfarsit, ajutor si ospitalitate. Cand insa se incheie pacea, mitropolitul Anton si cu alte sute de familii fura din nou siliti a-si parasi turma si tara. Iar Moldova fu iarasi lasata prada razbunarii Turciei, fara nici o aparare din partea Rusiei, caci Mnich, in retragerea sa, spre rasplatire se margini a da lasii in jaful ostenilor sai, ameninta orasul cu foc daca nu i s-ar da o noua suma de bani, lua spre aceasta pe caimacamii tarii in fiare pana la Hotin, si cand trecu Nistrul, 'a trimis, zic istoricii contemporani, de a robit multi oameni din tinuturile Hotinul si Cernautii si-i impartea ca pe dobitoace; unii luau barbatii, altii femeile, altii copiii, si-i vindeau unii la altii, fara leac de mila, mai rau decat tatarii' [7]. In a treia campanie de la 1769 pana la 1774, romanii au dat Rusiei aceleasi dovezi de credinta si de ajutor, prin arme, oameni, proviant; ei au impreuna lucrat atat de mult cu ostile imparatesti in contra Turciei, incat Inalta Poarta spre pedeapsa, prin o fetva a marelui Muftiu a dat Moldova si Valahia in prada ostilor sale, dandu-le voie sa jefuiasca, sa arda, sa taie, fara ingradire. Imperatrita Ecaterina prin manifestul sau din 16 decembrie 1769, citit de sase ori prin bisericile romanesti, fagaduise statornic ca va apara in veci Principatele despre turci. Pacea de la Kainargi s-a facut insa; suveranii Moldovei si Valahiei s-au intors Turciei, ca rasplatire pentru pustiirea tarilor si pentru paraiele de sange romanesc varsat pentru Rusia; si o a treia oara mii de moldoveni, comprometati, isi parasira patria lasata razbunarii Turciei, si din nou dezbracata (cu toata protectia Rusiei, si numai din pricina Rusiei) de putinele drituri ce-i mai ramasera nejignite; si ce este mai mult, cu toate cererile mitropolitului si a Obstestii Adunari, pentru integritatea Moldovei si cu toata protestatia domnului Ghica V. V., care pe urma spre pedeapsa fu si omorat, Rusia smulse Bucovina si o dadu ca dar aliatei sale, Austriei.
Rusia a intreprins asupra Turciei a patra campanie, acea de la 1787 pana la 1791.
In vreme cand cei mai insemnati boieri ai Moldovei si Valahiei, jertfe ale simpatiei lor pentru curtea de Sankt-Petersburg, erau unii dezbracati de averile lor si altii prin porunca sultanului inchisi in insulele arhipelagului, in manastirile Bulgariei si ale Atosului, in Albania si in temnitele Constantinopolului [8], amandoua tarile sufereau toate greutatile unui razboi cumplit, fiind teatrul a sangeroaselor lupte dintre austro-rusi si turci. Pacea de lasi se incheie, fara insa sa aduca patriei noastre vreo fericita prefacere. Biata tara, pustie si prefacuta in cenusa, fu intoarsa Turciei cu oaresicari inchezasluiri, care niciodata nu s-au pazit; caci atat Moldova, cat si Valahia, tocmai pentru ravna lor pentru Rusia, a urmat a se trata de catre Inalta Poarta ca niste tari haine, pururea gata, precum din nenorocire au si fost, de a se uni cu imperia coreligionara in contra suzeranului lor.
O a cincea campanie se deschise asupra Turciei, acea de la 1806 pana la 1812. Cine ignoreaza, caci faptele sunt mai contemporane, toate nenorocirile, toate greutatile, toata pustiirea, ce Principatele, si mai ales Moldavia, au patimit in acest crunt razboi, care n-a tinut mai putin decat sase ani. Usurarea insa si rasplatirea la incheierea pacii de Bucuresti fu luarea a jumatate de Moldova de catre acea putere protectrita, pentru care romanii s-au fost jertfit in atatea randuri. Basarabia se intrupa cu Rusia, si putin era ca proprietarii moldoveni sa se vada lipsiti de chiar mosiile ce le ramasesera din a stanga Prutului. A trebuit bunatatea personala a imparatului Alexandru, pentru ca sa le lase aceasta mangaiere pentru injumatatirea patriei. Incorporatia insa a Basarabiei este cel mai bun raspuns la depesa din 19 iulie, care zice ca: 'Trecutul raspunde pentru vremea de fata. Mai mult decat odata in timpuri de mai nainte, noi(Rusia) am ocupat totul sau o parte a Principatelor, si credinciosi parolei ce daseram despre aceasta mai inainte, noi le-am desertat, de indata ce s-au implinit conditiile ce am fost pus pentru retragerea noastra'. Aceasta este numai scurta descriere a jertfelor facute Rusiei de catre romani, de la Petru cel Mare si pana la epoca celei de pe urma campanii asupra Turciei din 1828. A tagadui aceste jertfe ar fi a tagadui insasi istoria. Insa spre nu a fi invinovatiti de rea credinta, trebuie sa aratam si folosurile protectiei, de cand aceasta s-a asigurat Principatelor. In adevar, prin tratatele de Kainargi, Iasi, Bucuresti si Akerman, Rusia, dobandind dritul de a apara aceste tari despre asupririle Turciei (caci aceasta numai este principul si datoria protectiei), ea in mai multe randuri a reclamat ca Poarta sa puie oaresicare ingradire sistemului sau de a saraci cu totul Moldova si Valahia, - am vazut din ce pricina. Asa marele vizir, dupa cererea cabinetelor de St. Petersburg si de Viena [9], a slobozit la 1783 un sened care oborea mai multe abuzuri; la 1802 sultanul a mai dat un hatiserif imparatesc care cunostea eptaetia domnilor, desfiintarea birurilor nelegiuite, necalcarea hotarelor si mijlocirea consulilor rusesti, la intamplare cand Poarta sau domnii ar calca dreptatile Principatelor. Conventia de Akerman a mai sporit inca aceste privilegiuri. Dupa aceste s-ar crede ca Principatele castigara mult prin asemenea inchezasluiri, si ca daca ele nu redobandira vechile lor drituri, dar macar bunastarea dinlauntru a lor inflori. Pentru ce insa simpla expunere a faptelor dovedesc cu totul dimpotriva? Moldova in vremea protectiei a pierdut Bucovina si Basarabia. Valahia, cu toata protectia, fu necontenit calcata de pasii marginasi. Domnii, desi prin trataturi asigurati, ca nu vor putea fi detronati, fara vina dovedita si fara stirea ministrului rusesc, totusi fura schimbati pe an si pe luna, ca niste simpli functionari turcesti. Cat pentru starea dinlauntru a Principatelor cu toata privegherea a consulilor-cenzori ai Rusiei, abuzurile ajunsesera la sistema, si ticalosia nu mai avu margini. Cu toate stipulatiile dobandite de Cabinetul de St. -Petersburg in favorul romanilor, birurile se implineau de opt ori mai mult decat erau legiuite; Adunarile Obstesti erau numai niste nume deserte; podvozile domnesti, zaherelele pentru Constantinopol, havalele si beilicurile de salahori pentru cetatile turcesti, cherestelele pentru admiralitate, toate aceste in opozitie cu hatiseriful din 1802 isi urmau neingraditul lor drum. Veniturile publice erau lasate in libera dispozitie a domnilor, fara nici un control, toate posturile publice se vindeau ziua mare; eforiile scoalelor, ale caselor binefacatoare si ale spitalelor se prefacusera in izvoare de chiverniseala, si cate alte asemenea abuzuri, care adusera mai ales pe locuitorul satean la nevoia de a-si parasi bordeiul, spre a se face hot sau a bejeni in Turcia. Neoranduiala si ticalosia era in toate [10]. Iata starea Principatelor sub auspiciile protectiei rosienesti de la 1774 si pana la 1828, caci toata isprava staruintelor ei se margini numai in niste deserte stipulatii pe hartie, care in fapta nu se pazira niciodata. In asemenea imprejirari nenorocite se deschise a sasea campanie asupra Turciei, acea de la 1828, si care, pentru Moldavia si Valahia, prin ocupatia militara, se prelungi pana la 1834. Suferintele romanilor si jertfele facute de ei Rusiei in aceasta de pe urma campanie, au intrecut pe toate cele din veacul trecut. Este cu neputinta de a da macar o slaba idee despre ticaloasa stare a Principatelor, in anii 1828 si 1829. Intreaga saracie a locuitorilor si totala pustiire a tarii, acestea fura rezultatul greutatilor de a tine o armie de mai mult de 200 mii soldati, si a biciului ciumei si a holerei, aduse de catre ostiri, una de la Sud si alta de la Nord. Raul era atat de mare, incat insusi generalul Kisselef, numit prezident plenipotent al MoldoValahiei, nu-l putu tagadui in cuvantul ce facu boierilor Tarii Romanesti, in 14 noiembrie 1829. A trebuit indelungati ani, nespusa fecunditate, si nenumaratele izvoare ale acestor provincii, pentru ca ele sa-si poata vindeca ranele, si a se intoarce la starea lor de mai nainte. Cu toate acestea, romanii luara parte vie la razboi, si sangele lor, mai ales in Valahia Mica, curse in toate luptele dintre rusi si turci; caci toti aveam inca incredere in fagaduintele Rusiei, si cu bucurie ne jertfeam tara, viata si averea asteptandu-ne rasplatirea la incheierea pacii. Aceasta pace mult dorita se si facu la Adrianopol in 2 septembrie 1829. Rusia asta data se arata dreapta si umana. Prin porunca M. S. imparatului Neculai, plenipotentii sai, in conditiile pacii, fura cu o deosebita luare-aminte pentru driturile Principatelor. Prin art. 5 al tratatului si prin un act osebit, Rusia si Turcia cunoscura si intarira Principatelor Capitulatiile prin care acestea s-au fost pus sub suzeranitatea Inaltei Porti toate privilegiile si slobozeniile ce li s-au fost invoit atat prin capitulatii, cat si prin tratatele incheiate intre ambele imperii sau prin deosebite hatiserifuri, si prin urmare o deplina sigurantie, o administratie nationala neatarnata, libertatea comertului, alegerea domnilor pe viata si, cu primirea generala a locuitorilor, nevatamarea pamantului Moldovei si Valahiei de catre ostirile turcesti, inturnarea catre aceste tari a cetatilor si a locurilor de pe malul stang al Dunarei, ocupate de catre turci, invoire ca guvernele romanesti, ca unele ce au toate driturile unei neatarnate dinlauntru administratii, sa aseze un cordon de sanatate si carantini despre Turcia, si sa aiba osti regulate, al carora numar sa se hotarasca de catre domn cu respectivele lor Adunari, dupa temeiul vechilor pilde, desfiintarea tuturor darilor in natura catre Poarta, precum: zaherele, cherestele, salaori si alte havalele, in locul acestora hotararea unui simplu bir (dupa principul vechilor capitulatii). Si, in sfarsit, dritul de navigatie cu steagul si pasaporturi nationale [11]. Si dupa toate acestea, Rusia inchezasluia fericirea Principatelor: si M. S. imparatul Neculai, prin vestitul sau manifest din 19 sept. 1829, aratand Europei binefacerile nouei paci, facea si romanilor, ca o dreapta rasplatire a jertfelor lor de un veac, aceasta personala si solanela declaratie: 'Ingrijirea noastra s-a intins asemenea asupra soartei noroadelor de o religie cu noi, supuse stapanirii otomane. Vechile privilegiuri ale Principatelor Moldovei si Valahiei au luat formala intarire si fericirea lor s-a statornicit prin noua folosuri'.
Cu bucurie ne oprim ochii asupra acestei epoce care se parea a rasplati indelungatele acte de ravna si credinta ale parintilor nostri catre Rusia. La incheierea pacii, la asemenea auguste fagaduinte, entuziasmul si recunostinta noastra era fara margini, si dupa numele lui Dumnezeu, numele imparatului Neculai era cel mai adorat intre romani! Reforma abuzurilor veacului trecut, vindecarea relelor razboiului savarsit, organizarea si, prin urmare, regeneratia Principatelor, fura incredintate contelui Kisselef, care si-a lasat o nestearsa aducere-aminte in inimile romanilor. La apelul facut de acest nobil barbat, toti alergara spre a contribua la renasterea patriei. Toti jertfira interesul particular, privilegiurile si driturile mostenite. Raii se facura buni; si in binefacatoarele sale planuri, prezidentul plenipotent nu intalni pretutindeni, de la starile cele mai inalte pana la cele mai injosite, decat abnegatie si ravna. Societatea dar, in curand se reorganiza. Romanii nu fura ingrati; ei inca astazi fac un apel la suvenirile generalului Kisselef; aduca-si inima sa aminte de viile pareri de rau, care i-au intovarasit purcederea din Principate la 1834. Recunostinta catre monarhul Rusiei era atunci asemenea generala in tara, caci toti romanii aveau incredere in viitorul patriei lor, a careia fericire se inchezasluise atat de solanel. Pentru ce insa aceasta magulitoare incredere se pierdu in curand, pentru ce toate nadejdile de fericire se nimicira, pentru ce toate inchezasluirile tratatului de Adrianopol nu izbutira decat la asuprire, la abuzuri, la coruptie si la o obsteasca nenorocire? Pentru ce, in sfarsit, binecuvantarile s-au schimbat in blestemuri, si romanii, care la 1830 erau atat de recunoscatori protectiei, astazi o resping ca o cumplita nenorocire ce atarna pe tara lor? Vina nu este a romanilor, ci a acelora care, dintr-o mantuitoare aparare, au facut o nesuferita apasare! Bunele cugetari ce prezidara la redactia articolului 5 al tratatului de Adrianopol in curand se retrasera, si driturile asigurate romanilor prin acelasi articol se calcara de catre aceeasi putere, care le inchezasluise. Reglementul organic care, prin actul separat al tratatului, se impunea Turciei, ca expresia dorintelor celor mai de frunte locuitori ai Principatelor, se rediga dupa instructii straine de functionari rusi, sau de oameni alesi de guvernul rusesc, si revizia sa de catre Adunarile Obstesti se facu sub auspiciile baionetelor. In curand, ca capat unei asemenea libere constitutii, se punea fatala adaogire [12], ca pe viitorime, orice schimbare domnul ar voi sa faca in Reglementul organic nu va putea sa aiba loc, nici a se pune in lucrare, decat dupa inadinsa imputernicire a Inaltei Porti, cu impreuna unire a Curtii Rusiei, articol care anuleaza de odata toata autonomia recunoscuta Principatelor nu mai tarziu decat prin tratatul de Adrianopol, si care (insusind si Rusiei deopotriva drituri cu Turcia) jignesc si driturile de suzeranitate ale Inaltei Porti, cand aceasta nu s-a indatorit a cunoaste aceste institutii decat cu conditia lamurita, adica: numai in atata, incat pomenitele Regulamenturi nu vor face vreo atingere dritului suzeranitatii Inaltei Porti.
Insa acestasi Reglement, bun, rau, cum era, trebuia respectat si de unii si de altii. Tratatele de Akerman si Adrianopol hotarasc ca domnii sa se aleaga de catre tara, si cap. I al Reglementului prescrie chipul alegerii. Rusia insa, ea cea intai, calca aceste legiuiri, si prin un nou tratat (din 29 ghenarie 1834, incheiat la Sankt-Petersburg), stipuleaza: ca domnii Moldovei si Valahiei se vor numi de catre Curti, numai pentru asta data, si ca un caz cu totul particular. Asadar, Rusia singura da cea intai pilda a nepazirii Reglementului; si noii domni numiti de ambele Puteri, iar nu de natie, urmeaza in curand unei asemenea pilde! Ca moldoveni, noi nu vom vorbi decat de rolul protectiei in Moldova, de la intrarea in domnie a M. S. Mihail Sturdza. Cand, la iulie 1834, ocupatia militara a Rusiei conteni in Principate, era de nadajduit, si conform si cu tratatele, ca si guvernul Rusiei va conteni, spre a face loc administratiei nationale neatarnate. Schimbarea insa a fost numai in nume; ocarmuirea rosiana tot urma si urmeaza si astazi, cu deosebire, ca in loc de un Kisselef, avem pe domnul Mihail Sturdza. Turcia careia, ca suzerana, codica natiilor ii da un drit mai mult prin trataturi, este ingradita de a se amesteca in cele dinlauntru ale Principatelor; si credincioasa legaturilor sale, ea de la 1834 respecteaza neatarnarea administratiei noastre. Rusia, al caruia singur drit este de a ne apara, cand Poarta ar vroi a se amesteca in aceasta ocarmuire, si careia nici un tratat nu-i da putere de a inrauri si a povatui trebile noastre dinlauntru, prin consulii sai, este adevarata ocarmuitoare a Principatelor. In adevar, de la 1834 si pana astazi, ce masura obsteasca se adopteaza in tara, ce lege se propune Obstestii Adunari, se intareste si se pune in lucrare, inainte de a se primi invoirea ministerului rosienesc; ce functionari macar se oranduiesc fara primirea consulilor-cenzori? S-apoi ni se zice ca avem administratie neatarnata, adunare legiuitoare, institutii nationale! Consulii sunt totul; ei prescriu si privegheaza marsa lucrarilor, caci Turcia suzerana n-are macar dritul dat puterilor straine de a avea in Principate agent care sa observeze starea lucrurilor. Dar daca aceasta influentie extralegala a Rusiei, in ocarmuirea noastra dinlauntru, ar avea macar de tel de a priveghea la pazirea legilor, la izgonirea abuzurilor, la oprirea a tot ce poate jigni acea fericire fagaduita noua. Aceasta insa nici n-a fost, nici nu este; ea n-a slujit decat a apara pe domnul Sturdza si abuzurile sale. Cine nu cunoaste astazi pe Maria Sa, acest zaraf invelit in haine domnesti, o lipitoare care a supt toata avutia tarii, un starv care a corupt tot ce a avut nenorocire de a-l apropia, si chiar pe fiii sai, un serpe care cu balele sale a otravit pe moldovenii cei mai vrednici, un crocodil ale carui lacrimi mincinoase vroiesc a insela pe Dumnezeu, dupa ce nu mai pot insela pe oameni, o fiinta a caruia inima, daca mai are, nu bate decat la sunetul aurului, nesimtitor la orice ocara publica, surd la plangerile compatriotilor sai, orb la nenorocirea tarii sale, pe care a saracit-o si a vandut-o. Pe un asemenea marsav, spionul sau de la 1828, Rusia l-a pus domn moldovenilor. Pre acesta, consulii sai de 14 ani au indatorire de a-l apara in contra glasului unui popor intreg, caci tara inca pana acum n-a gasit in Rusia aparare si indurare. Au fost unii din consuli care, ca crestini si ca oameni drepti, au ridicat cateodata glasul in favorul romanilor. Ministerul din Sankt-Petersburg ori i-a rechemat, ori le-a impus tacere. Din aceasta imprejurare, cine a mai putut gasi dreptate si aparare la reprezentantul puterii protectrite? Curajosul deputat izgonit nelegiuit din Adunare, boierul surghiunit sau inchis fara judecata, proprietarul dezbracat de mosia sa de catre insusi domnul, locuitorii sateni goliti pana la piele de oamenii domnesti si luati sub biciurile lor gasit-au vreodata punere la cale la consulat, caruia in zadar ii aratau ca cutare tratat este jignit, ca cutare articol din Reglement este calcat? Jeluirile si protestatiile lor slujeau numai a inmulti delele cancelariilor rusesti, si singurul raspuns ce li se da era ca consulul nu putea pentru un particular sa deconsidereze autoritatea domneasca, si ca Moldo-Valahia avea un guvern neatarnat! Ajutat de asemenea cuvinte, si mai mult de tacerea agentului Rusiei, domnul a calcat toate institutiile tarii si din popor a ajuns a face o gloata buna numai de a-i umple lazile cu bani, de a-i zidi palaturi, de a-i face gradini, de a-i largi si a-i lucra mosiile, o turma de oi, in sfarsit, buna de tuns pana la sange, si careia sub aspre pedepse ii este oprit macar de a plange, de a jelui si de a-si arata patimirile si ranele! Ocarmuirea de 14 ani a acestui vampir, care in analurile tarii n-are deopotriva, n-a avut alt tel decat de a-si intemeia puterea si avutia pe coruptia si saracia obsteasca. Ca sa ajunga la un asemenea sfarsit criminal, el pe cliros ori l-a compus de creaturile sale, ori l-a defaimat, sau l-a lasat in intuneric si nestiinta, pentru ca sa-i omoare duhovniceasca inraurire. Pre barbatii cei mai vrednici si cu mai reputatie de virtute s-a silit a-i cumpara, si pe acei ce nu i-a putut dobandi i-a prigonit in interesuri, i-a clevetit, le-a gasit vini inchipuite si i-a inchis, lasandu-i sa viseze la dreptate si la libertate prin manastiri, locasurile lui Dumnezeu prefacute de dansul in inchisori ale tiraniei. Tinerimii i-a pus in spate toate calomniile, infatosand-o ca imorala, ca netrebnica, ca insufletita de simtimente primejdioase, si s-a silit de a o tine departe de orice trebi ale statului, spre a nu-i da macar prilej de a arata ce vrea si ce poate. Tiparul si orice organ al opiniei publice l-a tinut inadusit, ca nu cumva adevarul sa iasa la iveala. Poporul l-a indobitocit, netolerand facerea scoalelor, desfiintand pe acele intemeiate, sau izgonind din ele orice doctrini nationale si luminatoare. Posturile statului le-a incredintat numai la acei care nu urmau altei legi decat poruncilor sale, ticaloase masini, robi ai literei, creaturi injosite si gata la toate marsaviile, si asa a asezat o clasa de birocrati, necunoscuti inca in tara, si a carora soarte este in mainile sale, caci in tot minutul poate sa-i trimita la ocna sau la spanzuratoare; si din acesti ticalosi, impodobiti cu ranguri si cu decoratii, a alcatuit Adunarea Obsteasca, ce este menita a reprezenta tara! Spioneria a organizat-o pe o treapta inalta, ca parte importanta a administratiei statului, si a introdus-o pana si in sanul familiilor, spre a putea afla toate tainele, spre a se folosi de toate slabiciunile, si a atata in toate clasele intriga, ura si coruptia. Ei bine, pe un asemenea om, care pentru veci a necinstit protectia, Rusia ni l-a dat de ocarmuitor, si cu toate strigatele poporului, cu toate dovezile ale nelegiuirilor sale, cunoscute de toata Europa, de mai mult de 14 ani il tine domn. Si sa nu zica Rusia ca ea nu stie despre aceste ticalosii: Adunarile Obstesti s-au ales cu stirea consulilor, boierii s-au inchis si s-au surghiunit sub ochii lor, razesii s-au dezbracat de mosiile lor, taranii s-au incarcat cu beilicuri oprite de Reglement, casele publice s-au pradat de Maria Sa, toate aceste s-au facut in fiinta agentilor Rusiei, toate aceste li s-au aratat cu degetul. Patrusprezece ani Moldova s-a jeluit, a rabdat si a asteptat in zadar ziua dreptatii. Cancelariile consulaturilor de Iasi si de Bucuresti, a ambasadei de la Constantinopol, a ministerului de la St.-Petersburg, sunt pline de petitiile, memoarele si protestatiile moldovenilor, si la toate aceste li s-au raspuns cu cea mai indiferenta tacere, tacere de care domnul s-a folosit, caci ii era o incurajare ca sa urmeze in drumul tras. Protectia Rusiei dar, in toata aceasta indelungata vreme, a fost data persoanei lui Mihail Sturdza si abuzurilor sale, iar nu tarii, iar nu legilor!
Insa cand dupa 14 ani de durere, de rabdare, de lacrimi, Moldova cu atata mai mult isi simti nenorocita soarte, cu cat mai mult vazu pe celelalte popoare ale Europei, pe chiar fratii din Bucovina, reformandu-si institutiile si dandu-si altele potrivite cu veacul si cu nevointele lor, cand, zic, si Moldova isi ridica glasul, atunci M. Sturdza se folosi de prilej, spre a arata ca, pe langa toate celelalte viciuri, avea si acela de a fi crud. Pacinica manifestatie din 28 mart avu loc. Nu se cerea decat stricta pazire a Reglementului, cat de defectuos si de antinational este, si, prin urmare, o Adunare Obsteasca legiuit aleasa, ca prin aceasta sa se poata desfiinta fara zgomot si zdruncinare abuzurile sub care geme tara, si a se opera totodata si reformele ce sunt neaparate pentru fericirea ei. Sturdza se folosi de nota contelui de Nesselrode din 15 mart catre dl de Kotzebue, prin care se arata domnilor Moldo-Valahiei vrointa M. S. imparatului Neculai, ca ei sa opreasca cu energie orice miscare revolutionara din Principate; si ajutat de o asemenea imparateasca vrointa, el dintr-o manifestatie facuta numai in contra abuzurilor sale, inchipui o revolutie de principii, si ca un tigru neimpacat isi razbuna strasnic asupra dusmanilor sai politici. Sturdza batu, lega, inchise pe acei ce cereau numai pazirea unei legi solanel jurata de el la intronarea sa, si in fiinta general-consulului Rusiei, treisprezece tineri ca revoltanti fura departati peste Dunare, nejudecati, ca cand in Moldova n-ar fi fost legi, tribunaluri si inchisori; iar depesa ministrului rusesc fu imprastiata in public, ca mangaiere pentru acei batuti, surghiuniti si deportati. Veni generalul Duhamel, comisar M. S. imparatului Neculai, trimis spre a sprijini ordinul legal. Acest ordin s-a sprijinit intr-acest fel ca, pentru ca am indraznit numai a ne jelui comisarului suzeranului tarii, despre ticalosiile domnului, un nou numar de cei mai insemnati boieri s-au vazut arestati pe la mosie, ca pricinuitori de scandal; si Mihail Sturdza intarit de ajutorul moral ce-i trimisese M. S. imparatul Neculai, si-a indoit asprimile si abuzurile! Si pentru ca fratii nostri din Tara Romaneasca, expusi la acele nenorociri, jertfe ale aceluiasi rau, nu le mai putura rabda, si se sculara in contra pricinei lui, o armie ruseasca a intrat in Moldova; si pe langa toate biciurile de care am fost loviti, lacustele, seceta, epizootia, holera, criza comerciala, cruda ocarmuire a domnului, noi acei mai rabdatori suntem osanditi unui nou bici, aceluia de a avea o ocupatie militara, si de a pregati hrana pentru acei ce pregatesc fiare pentru fratii nostri si pentru noi! De trei luni de zile, de cand aceasta armie se afla in tara, ce legalitate si ce respect catre persoane si catre proprietate s-a pazit? Fara mai inainte declaratie, tara s-a pus in stare de razboi. Proprietatile s-au facut prada ostirilor si a creaturilor domnesti insarcinate cu indestularea lor; hambarele s-au spart; semanaturile inca necoapte s-au luat de pe campuri in putere, si saracia obsteasca s-a facut izvor de bogatie pentru cativa ticalosi! Persoanele n-au fost mai bine respectate; boierii, unii inchisi sau pusi in fiare, altii siliti de a-si parasi casele prefacute in cazarmii sau spitaluri, si de a fugi peste hotar. Locuitorii sateni, cu sila smulti de la campestile lor indeletniciri si luati la beilicuri si podvozi pentru slujba armiei rosienesti! Nici arhiereii, nici clerul, care ar fi trebuit sa fie respectati de catre reprezentantul si armia imparatului ortodox, n-au scapat terorismului obstesc. Mitropolitul Moldova stie ce sfarsit a avut. Un alt arhiereu este silit sa-si paraseasca patria. Preotii se inchid pe la cazarmii, Vladica de Roman se rapeste din episcopia sa si nejudecat, inchis in manastirea Soveja (unde poate acum isi sfarseste zilele), in contra articolului 413 din acel Reglement, pe care Rusia cu armele voieste a-l pastra, articol care lamurit rosteste ca: la intamplare de politiceasca greseala, care sunt aceste: cand vor intarta razvratire cu tulburarea norodului, si cand se vor impotrivi la poruncile domnului, acele legiuite si cunoscute de Obsteasca Adunare, pe temeiul pravilelor si al Reglementului, la o asa intamplare, comitetul cercetatorilor numitelor invinovatiri se va alcatui de doisprezece arhierei din ambele Principaturi si de doisprezece boieri din acei mai cu ipolipsis, alesi de catre Obsteasca Adunare. Si raportul comitetului de cercetare mai sus zisa, de cunoscuta vinovatie, se va incheia pe multimea glasurilor, se va intari de catre domnul si se va trimite la patriarhul, spre catarisire, etc. Nici una din aceste inchezasluiri nu s-a pazit, nici pentru episcopul de Roman, nici pentru alte fete duhovnicesti, asemenea pedepsite. Si asa biserica ortodoxa a lui Cristos, in arhiereii si preotii sai cei mai vrednici de cinste, este batjocorita de catre un domn fara cuget, sprijinit de comisarii si armia imparatului ortodox!
Si cand moldovenii, vazandu-si jertfele de un veac, asa de rau rasplatite, adica: ca protectia Rusiei de la 1774 si pana la 1828 a fost numai nominala; iar de la 1834 si pana acum a slujit numai abuzurilor lui Mihail Sturdza, au inceput a cerceta izvorul raului, si suindu-se de la efect la cauza, cu durere si adanca durere s-au incredintat ca toata pricina nenorocirii tarii si a lor este protectia Rusiei, falsata in principul si in aplicatia sa, atunci, spre cumplita pedeapsa, pentru o asemenea intristatoare descoperire, facuta de o natie batjocorita in toate driturile, in toate legile, in toate simpatiile sale, contele de Nesselrode a impartasit Europei depesa sa din 19 iulie trecut, care deosebindu-se de toate manifesturile, proclamatiile si fagaduintele facute romanilor de Rusia, intr-un period de mai mult de una suta ani, aduna asupra capului nostru ocara, invinovatirile cele mai ridicole, un namol de asertii si pretentii, unele mai nedrepte decat altele, si ne contesta chiar aceea ce Rusia nu ne-a dat si, prin urmare, cu drept, nu ne poate lua, adica: existenta noastra politica, driturile ce le pastram de la capitulatiile stramosilor nostri catre Poarta otomana, drituri toate infiintate cand Rusia inca nu cunostea macar hotarele noastre - da inca sa ne proteaga, - si, in sfarsit, chiar nationalitatea noastra, chiar numele nostru de romani! Insa ce trebuie sa ne mangaie este ca depesa contelui de Nesselrode strica mai mult Rusiei decat noua romanilor; ea ii oboara pentru veci influenta ce pana acum a exersat in Orient, numai prin simpatiile ce a stiut a-si pastra intre popoarele crestine, supuse Portii otomane, simpatii care in mare parte au fost pricina biruintelor ei asupra Turciei. Las' ca cu o rana nevindecata, ea jigneste pentru totdeauna inima romanilor, dar apoi isi instraineaza si pe toate celelalte popoare coreligionare. O! voi, fratii nostri in dureri si in nadejde, voi, bulgarilor, voi, rumeliotilor, voi, toti acei care ca noi cu pustiirea tarilor voastre, si cu sangele, averea si truda voastra, in toate campaniile trecute, ati fost impreuna cu noi piedestalul pe care Rusia si-a intemeiat colosala putere, cu care ea astazi se slujeste spre a ne impila, ascultati ce mangaiere pentru cele trecute, ce speranta pentru cele viitoare va da Rusia: 'Daca romanii, zice, acest act, in numele unei inchipuite nationalitati, a careia origine se pierde in intunericul timpurilor, se vor desparti de Turcia (o despartire la care romanii nici nu gandesc), atunci in puterea aceluiasi princip, sub inraurirea aceleiasi dorinte, in curand si Bulgaria, Rumelia si toate neamurile de limba deosebita, din care Imperia otomana se compune, vor pretinde asemenea a se emancipa', etc., etc. Asadar, chiar cand Turcia astazi ar vroi si ar socoti ca este de folosul si interesul sau insusi, ca sa va dea si voua, ca si noua, niste institutii mai liberale, o organizatie mai nationala potrivita marilor si dreptelor principuri ale epocei noastre, Rusia ortodoxa, aceea care se zice protectoarea noastra, ca si a voastra, cu armele in mana va opri pe Turcia sa fie dreapta, generoasa, liberala cu voi si cu noi, zicand ca aceasta ar jigni driturile sale, interesele sale, cinstea sa, si ca sigurantia sa cere ca noi sa fim in veci nenorociti. Voi dar, care mai credeti inca in ajutorul Rusiei, pilduiti-va de la protectia ce ea ne da noua, romanilor, si apoi mai nadajduiti daca puteti! Vedeti cate imputari, cate invinovatiri, cate asertii, unele mai neadevarate decat altele, aduna aceasta depesa asupra capului nostru. Am vroit, ni se zice, noi moldovenii, sa ucidem pe domnul Mihail Sturdza, ca si cand ar fi intre noi o fiinta destul de ticaloasa, care sa vrea sa-si pangareasca manile intr-un sange asa de spurcat, sau ca cand un popor intreg poate sa fie raspunzator pentru fapta unui desperat. Ne imputa ca avem emisari in Basarabia, si ca voim sa revoltam aceasta provincie in contra Rusiei, noi, acei care pe noi singuri nu ne putem apara, noi acei care pentru chiar interese de avere si de familie nu putem strabate in acea tara ermetic inchisa, si in care - chemam marturia guvernatorului de acolo si a consulatelor rosienesti - defiem pe orisicine sa ne dovedeasca ca a gasit macar umbra unui propagandist romanesc. Ne paraste inaintea Europei, ca vroim 'a constitua sub numele de regatul Daco-Roman un nou stat despartit si neatarnat, la formatia caruia chemam pe fratii nostri din Bucovina, din Transilvania si din Basarabia', ca cand Moldova si Tara Romaneasca, ce nu-si pot apara chiar pamantul lor insusi, chiar putinele dreptati ce le-au ramas inca necalcate, ar fi in stare si ar putea sa faca nebunia de a se pune deodata in razboi cu Austria, cu Ungaria si cu Rusia, si toate acestea spre a reconstitua vechea Dacie! O invinovatire atat de ridicola, care n-ar merita sa vie de la un guvern, ce porunceste la sasezeci de milioane de oameni, si are peste un milion de baionete! Si dupa toate aceste imputari, unele mai de ras decat altele, apoi depesa ne contesta si chiar aceea ce Rusia nu ne-a dat, si nici ne poate, prin urmare, lua, ne contesta driturile care le avem de la stramosii nostri, ne contesta nationalitatea, care o avem de la Dumnezeu, o nationalitate de opt milioane de romani, pe care o avem de 18 veacuri, si care a rezistat tuturor viforelor ce au trecut peste tarile noastre, intr-aceasta lungime de timp. Noi n-avem drit sa ne numim romani si nici nu trebuie sa cerem ca sa ni se respecteze nationalitatea, acei care in veacul de mijloc, sub guvernele si domnii nostri, am fost valul crestinatatii in contra islamismului, noi al carora pamant este un pamant de moasteni, pentru ca fiestecare parmac din el este adapat cu sangele mucenicilor morti pentru lege si patrie, noi, care in vreme de patru veacuri am dat lumii pildele cele mai stralucite de curagiu si de patriotism, care am fost avangvardia crestinatatii, si cu sangele nostru am contribuit la pastrarea civilizatiei europene. Astazi, in epoca invierii celor mai slabe nationalitati, noi n-avem drit sa proclamam nationalitatea noastra de romani cu care ne-au cunoscut veacurile trecute. Noi n-am fost nimica, noi n-avem istorie, noi n-avem tara, noi n-avem drituri; caci tot ce suntem, si cea mai mare parte a folosurilor asigurate patriei noastre le suntem datori protectiei binevoitoare a Rusiei; ca cand inaintea celei intai veniri a rusilor in tarile noastre, inaintea tratatului de la Kainargi si a celor urmatoare, noi n-am fi avut capitulatiile noastre, noi n-am fi avut drituri respectate de Turcia, noi n-am fi avut domni mult mai nationali decat acei de astazi, guverne mult mai neatarnate decat acele de acum - libere numai cu numele, - ca cand religia noastra ar fi fost prigonita, ca cand mosiile noastre nu le-ar fi stapanit stramosii nostri, si legile noastre nu s-ar fi facut in pamantul nostru. Toate aceste, dovedite prin istorie, toate aceste de o cunostinta obsteasca, n-au fost, si Rusia singura ne-a dat tot. Ea a izgonit pasii din tarile noastre, ea a risipit geamiile inaltate in locul bisericilor noastre, ea ne-a dat dritul sa ne stapanim mosiile, pana atunci in mainile turcilor, ca in Serbia si Grecia, ea a izgonit alcoranul din legislatia noastra; ea ne-a dat, in sfarsit, o patrie si un guvern national, si de aceea Rusia ne declareaza astazi ca: Moldova si Valahia sunt numai niste curate si simple provincii, care au de implinit atat catre puterea suzerana, cat si catre puterea protectrita, indatoriri pozitive, de la care ele nu pot a se sustrage fara mai inainte invoire a ambelor curti. Si dupa toate aceste, Rusia ne declara ca noi nu avem macar drit de a nazui la acea Europa, pentru a careia religie si civilizatie stramosii nostri au varsat atatea paraie de sange, la acea Europa, care in mai multe randuri ne-a cunoscut existenta ca staturi si dritul de tari autonome. Chestiile Libanului si ale Egiptului s-au putut hotari de catre Puterile Europei; numai pentru noi, popor crestin si asuprit, Europa nu poate sa interveneze nici in numele omenirii, nici in puterea dreptatilor sale si ale noastre; si aceasta pentru ca tratatele incheiate intre Inalta Poarta si Rusia n-au nimic comun cu tranzactiile pe temeiul carora este intemeiat dritul public al Europei; ca driturile Rusiei sunt intemeiate in Orient pe trataturi care in Occident nu exista, si ca dupa aceste trataturi numai Turcia si Rusia au dritul de a regula conditia ambelor provincii a Moldovei si Valahiei!
Si pentru ca asemenea invinovatiri, departe de tot adevarul, pentru ca asemenea teorii contrarie cu orice drit al gintilor, cu tratatele noastre cu Poarta Otomana, cu chiar tratatele ce Rusia are incheiate cu Turcia, pentru ca asemenea pretentii de autoritate exclusiva asupra soartei noastre - pretentii contrare dritului omnipotent al Europei, - nu ne plac, pentru ca avem de datorie nationala de a le respinge, pentru ca ar fi a ne osandi singuri la o sinucidere politica, daca dinaintea Europei n-am protesta in contra lor, Rusia, prin depesa sa, incheie a ne face ingrati pe noi, romanii, care cu insesita pustiire a tarilor noastre, cu sangele nostru, cu saracia familiilor noastre, cu primejduirea tarii si a driturilor noastre, cu pierderea Bucovinei si a Basarabiei, am slujit Rusiei si am ajutat-o in toate campaniile sale ca sa-si sporeasca pamantul, puterea si influenta! Noi, care Rusiei nu suntem datori decat cu o slaba si mica restitutie a driturilor ce am pierdut din pricina credintei noastre catre dansa, noi ii suntem ingrati si uitam ca Rusiei suntem datori cu binefacerile pozitiei si astazi. Aceasta poate sa fie, insa lasam lumii sa judece, daca se poate zice ca pozitia noastra de astazi ne infatiseaza ceva binefaceri!
Daca dar romanii sunt ingrati catre Rusia, apoi ce este ea catre noi, ea care spre rasplatirea indelungatelor noastre dovezi de credinta si crudelor noastre jertfe nu ne-a dat decat o protectie ce in veacul trecut a fost o iluzie, si in veacul acesta un jug nesuferit? Recunostinta este un simtiment ce nu se porunceste, ce nu se poate cere cu sila de la un individ, si cu cat mai putin inca de la o natie. Recunostinta dar nu vom putea avea niciodata pentru acea putere, care cu numele de ocrotitoare ne tine in lanturi, care sub bratul sau de fier ne apasa intr-atata, incat ne inadusa, care ne apara numai abuzurile, care ne contesta chiar driturile ce nu le avem de la dansa, si pe care ea numai ni le-a inchezasluit, care in Valahia ameninta sa intrebuinteze armele in contra tinerei libertati, iar in Moldova, sub imparatestile sale vulturi, umbreste o fiara atat de spurcata ca Mihail Sturdza! Poporul roman nu este ingrat; el pururea a platit inzecit binele ce i s-a facut, istoria o dovedeste. Recunostinta poporul roman poate dar simti, insa numai pentru acea natie, care si-ar intrebuinta influenta si armele spre apararea neatarnarii, libertatii si driturilor sale, pentru ca sub scutul acestora sa poata ajunge la acea bunastare si la acea dezvoltare materiala si intelectuala la care este si el chemat. Numai pentru o asemenea natie dreapta si adevarat protectoare poate dar poporul roman sa aiba recunostinta. Daca dar Rusia doreste sa merite si sa dobandeasca din partea romanilor acest sentiment, conteneasca apasatoarea si machiavelica politica ce, de la 1832 mai ales, pazeste catre noi; si nu mai faca din tratatele sale o punte pe care trage Principatele de sub suveranitatea nominala a sultanului sub adevarata suveranitate a tarului. Intr-aceasta stare de lucruri, care este dovedita prin 16 ani de practica, prin arbitrara amestecare a generalilor si a consulilor rusesti in toate trebile dinlauntru ale Principatelor, prin punerea trimisilor turcesti intr-o pozitie cu totul secundara si nebagata in seama, romanii au toata dreptatea a se lepada de o protectie, a careia Rusia este cea dintai care i-a denaturat printipul; caci daca ar urma de a suferi mai mult o asemenea protectie, ei n-ar face decat de a schimba un jug mai usor in contra altuia mult mai greu. Politiceste, cum a zis foarte bine redactorul 'Gazetei de Transilvania', am sta cu o asemenea ocrotire mult mai rau, decat am fost cu o suta de ani mai inainte, si cu atata mai mult ca Turcia, aceea pe care parintii nostri pururea au jertfit-o Rusiei, se arata astazi cu mult mai dreapta si mai marinimoasa decat aceasta de pe urma putere, careia am facut atatea si atatea indelungate si sangeroase slujbe; si ca daca mai avem a ne mai teme de un despotism, negresit ca nu este de acel care ne-ar veni de la Constantinopol!
Principul protectoratului rusesc este numai de a apara Principatele in contra pericolelor ce le-ar veni din partea Turciei, este numai de a indatori pe aceasta din urma putere sa pazeasca driturile romanilor. Oficial, asa singura, Rusia si-a cunoscut natura protectiei. In adevar, cand prin tratatul de Kainargi, Rusia si-a mijlocit dritul de a interveni prin ministrii sai in favorul Principatelor la Inalta Poarta, n-a fost aceasta numai spre a stavila apasarea Turciei? Cand prin tratatul de Akerman, Rusia a cerut ca domnii sa fie pastrati o eptaetie, si sa poata liber ocarmui cele dinlauntru ale tarilor lor, n-a fost iarasi spre a departa abuzurile Turciei si amestecarea ei in administratia Principatelor? Cand prin tratatele de Adrianopol si de Petersburg a indatorit pe Poarta sa recunoasca Reglementul facut in timpul guvernului rosienesc, n-a fost aceasta iarasi numai ca sa mijloceasca in numele Principatelor de la Turcia intarirea acestor legi fundamentale, zugravite ca expresia vrointelor si lucrarilor celor mai intai locuitori ai tarilor romanesti si, prin urmare, intemeiate pe driturile de autonomie ale acestora si inchezasluite de Rusia? Acesta este tot rolul protectoratului; caci nicairi in aceste tratate nu i se vede prefacut principul si aplicatia; nicairi nu se rosteste ca el are sa se schimbe in suveranitate, nicairi nu se hotaraste, ca aceea ce nu este iertat Turciei suzerane - adica de a se amesteca in trebile dinlauntru ale Principatelor si de a calca, prin urmare, capitulatiile lor - este iertat Rusiei, numai garanta acestora. Ei bine, ce pana acum Cabinetul din Sankt-Petersburg a facut numai oficial, numai pe hartie, faca-o astazi si in fapta, fie adevarat protector. Romanii au dovedit indestul de vederat, ca ei nu pot fi fericiti cu Reglementul, si ca simtesc trebuinta de a-si da alte institutii mai nationale, mai drepte, mai potrivite cu secolul si cu nevoile lor materiale si intelectuale. La intamplare, cand Turcia s-ar refuza - in contra capitulatiilor - sa recunoasca romanilor dritul de a-si da aceste institutii, Rusia implineasca-si datoria de ocrotitoare, puie la mijloc puternica sa mijlocire, si sileasca pe curtea suzerana sa respecteze driturile de autonomie ale romanilor. Iar nu cand Poarta nu cere mai bine decat ca Principatele sa fie libere, puternice si fericite - caci acesta este si interesul sau, - Rusia, cu puterea baionetelor sale, sa o opreasca de a fi dreapta si liberala, si ca culme a nedreptatii apoi sa declare inaintea Europei, ca este pentru dansa chestie de drituri, chestie de cinste, chestie de interese politice, ca romanii sa fie dezbracati de driturile, de autonomia, de nationalitatea, de chiar existenta lor, si ca ei in veci sa fie nenorociti! Si apoi mai pretinde inca si recunostinta! Rusia a inchezasluit fericirea Principatelor, zice rostit tratatul de Adrianopol. Fericirea unui popor este insa numai in bunastarea sa materiala, morala si intelectuala. Aceasta ne lipseste de tot; spre a o dobandi, avem trebuinta de o buna legislatie si de o buna administratie. Cum dar le vom putea avea, daca nu ne va fi iertat sa ne dam institutiile ce ni le pot pregati? Reformele insa, ce atat Valahia cat si Moldavia doresc, si de care mai inainte am dat o scurta privire, sunt curat pamantesti, pentru ca au originea lor in pamantul nostru, si mantuitoare, pentru ca sunt drepte pentru toti. Ele asemenea nu jignesc pe nime, nici in cele din afara, nici in cele dinlauntru. In cele din afara, romanii, chiar sa vrea, n-ar putea sa fie apasatori. In cele dinlauntru, prin aceste institutii, ei nu pretind nicidecum de a injosi clasele cele inalte - precum oaresicari dusmani ai binelui ar vroi sa insele opinia publica, - ci numai de a ridica clasele cele apasate. Nimeni prin aceste imbunatatiri nu se poate afla jignit, decat acei care in interesul statului privesc numai interesul lor, decat acei care exploateaza nenorocirea si saracia poporului, spre fericirea si imbogatirea lor in parte. Nouale imbunatatiri, o mai adaogim inca o data, n-au alt tel decat de a pune dreptatea in locul privilegiului, dragostea in locul urii, intre deosebitele clase, si obsteasca multumire si fericire in locul obstestii intristari si nenorociri, ce domneste astazi, de la o margine a Principatelor la cealalta.
Inalta Poarta a cunoscut atat de bine neaparata nevoie a imbunatatirii starii politice, materiale si intelectuale a romanilor, incat de mult, si inainte chiar ca acestia sa-si fi exprimat dorintele lor ea si-a rostit bunele sale plecari si via dorinta ce are de a vedea largita sfera libertatii si a neatarnarii lor, intr-un chip potrivit cu epoca noastra, si cu insusi interesul Turciei.
'Nu ar fi vrednic de epoca in
care vietuim, urmeaza a zice acelasi jurnal de Constantinopol, pe care l-am
citat mai sus, si conform cu tendinta liberala ce se manifesteaza pretutindeni
intr-un chip asa de vederat, ca libertatea individuala sa fie mai bine
inchezasluita; ca starea taranilor sa fie imbunatatita atat catre proprietari,
cat si catre guvern, incepand cu oborarea boierescului; ca sa se hotarasca
reforma scoalelor spre a se primi in ele poporul ce zace in nestiinta; ca sa se
ocupe cu educatia morala a clerului; ca ministrii sa aiba o libertate de actie
mai mare, spre a intemeia responsabilitatea lor; ca cenzura sa fie oborata; ca
debatatiile judeciare sa fie publice; ca sa se introduca imbunatatiri in
proceduri si in sistemul penal; ca coruptia slujbasilor sa fie de nu
nimicnicita, ce ar fi greu, dar macar restransa precat cu putinta; ca sa se
aseze o banca nationala in interesul comertului si al industriei, etc.? Cine ar
putea sa se gaseasca jignit cu aceste masuri si cu multe altele ce este de
prisos de a le arata? Negresit ca nu generalitatea moldovenilor. Ele dimpotriva
ar fi pentru dansii un izvor de bunastare, de vrednicie si mai ales de
oranduiala, caci cu cat egalitatea si dreptatea se statornicesc intre toate
clasele unui stat, cu atata se sporesc si elementele multumirii si sigurantiei
generale. Popoarele in MoldoRomania sunt insetate mai mult decat in orice alta
epoca de vrednicie, de libertate si de bunastare, si in viile lor dorinte catre
o mai buna soarte, ele sunt incurajate de catre ispravile marilor miscari ale
Europei, pe care le simtesc prin un fel de electricitate, ale carora
conducatori sunt pretutindeni, desi nevazuti. Lucrand asa, Principatele n-ar
face decat a intrebuinta driturile ce le au din constitutiile ce li s-au dat
pentru graduala lor dezvoltare, si a se conforma la spiritul tratatelor
speciale ale curtilor suzerana si protectrita, care n-au si nu pot avea
intentii impotriva fericirii Principatelor. Ele nu vreau decat aceea ce vroiesc
guvernele rezonabile: unirea in libertate, o randuiala in propasire. Aceasta
indoita conditie sa se implineasca in reformele ce sunt de facut, si nimeni va
avea a se teme ca ar gasi din partea curtilor un refuz de ajutor, si inca mai
putin acturi care ar fi de natura de a impiedica marsa pasnica si legala a
acestor tari'. O ispita de trei luni in Valahia, si de sase luni mai ales
in Moldavia - cu toata uracioasa si ticaloasa ocarmuire a domnului Sturdza,
care pe orice alt popor l-ar fi adus la actele cele mai desperate
- au dovedit indestul ca romanii inteleg foarte bine pozitia lor, si ca simtesc
ca ei nu pot ajunge la redobandirea driturilor lor decat prin mijloacele cele
mai pasnice, si prin o stransa impreuna intelegere cu Turcia. Romanii nu doresc
nimica mai mult decat acele ce vedem cuprinse in randurile de mai sus. A
reintemeia relatiile lor cu Poarta Otomana in spiritul capitulatiilor lor,
recunoscute si de Rusia, a departa din ocarmuirea dinlauntru orice influenta
straina, primejdioasa si ilegala, potrivit autonomiei lor, asigurata prin
aceleasi capitulatii, a-si da toate imbunatatirile materiale si intelectuale,
de care simtesc ca tara lor are neaparata nevoie a uni amandoua Principatele,
spre a scapa de indoitele si insarcinatoarele cheltuieli ale tinerii a doi
domni, a doua ministerii, a doua administratii si a doua staburi ale ostirii,
si totodata a scapa, poate, prin aceasta, si de doua izvoare de coruptie - o
Unire, care este dictata atat de vederat prin aceeasi origine, limba, obiceiuri
si interese, incat ea este incuviintata de insusi acel Reglement, pe care
Rusia, cu armele in mana, il sprijineste - iata dorintele, iata cererile
romanilor. A le refuza aceste reforme, a-i sili sa se tie de starea lucrurilor
de astazi, de institutiile nedrepte si eterogene care ii impileaza, este a vroi
a-i aduce intr-un noian de nenorociri, si a-i arunca intr-o prapastie de
discordii civile, de revolutie si de anarhie; caci istoria lumii a dovedit prin
mai multe lectii cumplite, la ce mijloace de deznadajduire popoarele alearga,
spre a-si arata si a-si indestula nevointele, cand li se pune piedica de a le
dobandi pe o cale linistita si pasnica. Daca dar Rusia, in adevar si fara
fatarie vroieste fericirea Principatelor, nu mai opreasca cu bratul sau de fier
nobila hotarare a Turciei de a fi dreapta si generoasa, si nu mai calce
driturile romanilor, ea care ar trebui sa fie cea dintai sa le sprijineasca.
Bunul imparat Ferdinand al Austriei a inchezasluit fratilor nostri
romani-bucovineni si transilvaneni nationalitatea lor, autonomia provinciala si
toate driturile constitutionale menite de a inalta la rang de natie si de
oameni liberi. Cum dar noi, moldovenii si muntenii, putem sa fim multumiti de
soarta noastra, noi acei ingenuncheati sub toate abuzurile si asupririle
dinlauntru si din afara, cum putem sa fim recunoscatori Rusiei, ea care ne
contesta autonomia, ce a fost cea intai conditie a capitulatiilor noastre cu
Inalta Poarta, ea care isi atribuie dritul de a ne impune legi si de a hotari
toate cele dinlauntru ale noastre, si dupa toate aceste ne contesta chiar
istoria, ca cu aceasta sa piara si aducerea-aminte a jertfelor ce i-am facut,
ne contesta chiar nationalitatea, a careia baza istorica n-a existat
niciodata, o nationalitate inchipuita, a careia origine se pierde in
intunericul timpurilor, asa zice depesa contelui Nesselrode, si asa sapte
milioane de romani, cu un trecut de optsprezece veacuri, cu o istorie atat de
stralucita, si care arata lumii luptele indelungate ce a tinut, si paraiele de
sange ce a varsat pentru crestinatate si civilizatie, cu niste barbati ca
Mircea, ca Huniad, ca Stefan, ca Mihai, si cu atatea alte nume mari, ce au
contribuit la chiar luminarea Rusiei, si asa acesti sapte milioane de oameni ce
vorbesc aceeasi limba, ce au aceeasi origine, aceeasi istorie, aceleasi
obiceiuri, nu sunt natie, nici trebuie sa reclame respect pentru nationalitatea
romaneasca, astazi cand vedem cele mai slabe, mai neinsemnate si mai
adormite nationalitati, desteptandu-se din letargie la caldura veacului al
nouasprezecelea, ca niste flori ce din mijlocul omatului se deschid la razele
soarelui de primavara. Nu asa a fost insa tonul manifesturilor trecute, nu asa
a fost cuprinsul fagaduintelor ce de catre monarhii Rusiei, Ecaterina II,
Pavel, Alexandru si insusi Maiestatea sa imparatul Nicolai I, s-au dat romanilor,
atunci cand acestia se provocau sa se scoale in contra Inaltei Porti, in contra
agarinenilor si paganilor, si sa jertfeasca tara, viata si averea lor, spre
a ajuta la sporul armelor pravoslavnice [13] si oare cu pierderea Bucovinei
si a Basarabiei, cu primejduirea tarilor noastre de a fi prefacute in
pasalacuri, cu comprometarea driturilor noastre, cu paraiele de sange varsate
in campaniile turcesti, cu insesita pustiire a pamantului nostru, toate acestea
intamplate numai din pricina credintei si a jertfirii parintilor nostri pentru
Rusia, oare in numele sfintei dreptati, in numele lui Dumnezeu si al aceleiasi
legi, care ne este comuna cu Rusia, nu suntem indrituiti sa cerem de la
Maiestatea Sa imparatul Nicolai, realizarea atator solanele fagaduinte, date de
atatia augusti monarhi, si implinirea acelei fericiri, inchezasluite noua prin
tratatul de Adrianopol, si prin chiar imparateasca parola, cuprinsa in vestitul
manifest din septembrie 1829? Sau trebuie sa ne indoim de o parola atat de
inalta? Noi stim insa ca autocratorii Rusiei pururea au tinut sa pastreze
increderea popoarelor in inaltul lor cuvant, ca la expresia a orice dreptati si
a orice legi in imperia lor. Romanii cu fala isi aduc inca aminte de parola
data asemenea unui moldovan de cel mai mare monarh al Rusiei, lui Dimitrie
Cantemir, de catre Petru cel Mare care, la indemnarea ce i se facea de a fi
necredincios fagaduintei facute unui domn ce si-a vandut tara pentru dansul, si
de a-l da in mainile turcilor, a raspuns aceste nemuritoare cuvinte, vrednice
de a figura in litere de aur in cabinetele tuturor suveranilor: 'Voi da
mai bine tot pamantul ce se intinde pana la Kursk, ca imi va ramane inca
nadejdea de a-l redobandi; dar pierderea parolei mele n-as mai putea-o
indrepta. Nici nu pot sa gandesc de a o calca si de a da pe un principe ce si-a
parasit domnia pentru dragostea mea. Noi navem al nostru decat cinstea, a lipsi
cinstei ar fi a conteni de a fi imparat!'
Cu durere am citit depesa Cabinetului rosienesc din 19 iulie, care, ca grozava inscriptie ce Dante pune pe portile iadului, ne zice: Lasciate ogni speranza, o! voi, ch'entrate aqui.
Cu adanca durere am fost siliti sa respingem invinovatirile sale, si sa-i refutam nedreptele asertii. Insa noi, romanii, suntem pe calea cinstei si a dreptatii; o sfanta lege ne indatoreste ca sa nu lasam sa se inradacineze in opinia publica niste false imputari, niste pretentii de drituri fatale conservatiei noastre de natie libera si numelui nostru istoric. Noi nu ne temem de adevar; si de aceea curat si tare ne aratam durerile si apasarea la care cu dispretul dritului gintilor suntem osanditi de catre o putere straina, careia n-am facut decat bine. Depesa din 19 iulie aseaza niste principuri, dezvaleste niste teorii de drituri cu totul deosebite de limbagiul ce Rusia a tinut pana acum in trecutele sale manifesturi si trataturi. Si o armie a intrat in Principate spre a pune in practica nouale drituri ale protectoratului. Intr-o asemenea trista imprejurare, romanii s-ar fi sinucis politiceste, daca n-ar fi ridicat glasul lor a protesta in contra nepilduitului abuz de putere, sub care nationalitatea si existenta lor ca stat se ameninta de a se cotropi. Rusia, puternica prin milionul sau de baionete, s-a adresat guvernelor si publicului Europei. Romanii tari numai de bunul lor drept au indoita datorie de a se indrepta catre acest mare tribunal al lumii, si de a reclama dreapta sa hotarare intre Tarie si Drit, intre asupritor si asupriti. Romanii au adevarul si dreptatea in partea lor, unul si alta dovedite prin chiar marturisirile Rusiei cuprinse in toate manifesturile, proclamatiile si fagaduintele sale date parintilor lor intr-un veac si jumatate. Dumnezeu si oamenii sa judece faptele noastre, si apoi sa ne osandeasca, daca ne socoate de crima indraznirea ca ne aparam driturile nationale. Noi insa inaintea Europei intregi protestam in contra a orice asupriri, ce s-ar face patriei noastre din partea Rusiei, si fara frica declaram, ca noi nu cunoastem Rusiei dritul de a hotari despre soarta noastra. Prin rabdarea si tacerea noastra noi nu putem sa lasam in intuneric dreptatile tarii noastre; si de nu am ispravi altceva, dar macar istoriei sa vroim sa pastram gloria nationalitatii noastre! In tot cazul bun sau rau, sa nu deznadajduim insa; sa avem credinta in viitorul nostru. O natie asupra careia au trecut huni, goti, avari, vandali si alte atatea semintii straine, o natie care optsprezece veacuri, cu toate atacurile timpului, cu toate navalirile barbarilor, a rezistat si s-a tinut pana astazi, o natie de sapte milioane de romani, nu este cu putinta ca sa fie osandita de catre providenta sa piara tocmai astazi in secolul nationalitatilor. Numai sa avem vrednicie, statornicie si unire. Sa nu ne descurajam, mai ales de relele timpuri, de norii trecatori ce se pot ivi pe orizontul tarilor noastre. Pentru popoare, ca si pentru individe, suferintele nu sunt totdeauna pierdute; adesea ele sunt menite de a le intari energia, de a le spori ravna, de a le forma caracterul. Prin urmare, prin barbatia noastra in nenorocire, sa ne aratam vrednici de fericirea si de libertatea ce Tatal Cel-de-sus, de la intemeierea lumii, a pregatit tuturor popoarelor, si care, prin urmare, curand sau tarziu trebuie sa vie si romanilor. Sa gandim ca acest nume stralucit, ce l-am mostenit de la stapanitorii lumii, ne impune mari datorii, si prin urmare, oricum sa ne fie cartea norocului, sa traim si sa murim romani, aducandu-ne aminte de marea indatorire si de frumoasa fagaduinta, ce de pe patul sau de moarte ne-a lasat Stefan cel Mare: 'Daca dusmanul vostru v-ar prescrie conditii rusinatoare, atunci mai bine muriti prin sabia lui, decat sa fiti privitorii impilarii si ticalosiei tarii voastre! Dumnezeul parintilor vostri insa se va indura de lacrimile slugilor sale, si va scula dintre voi pe cineva, care va aseza iarasi pe urmasii vostri in libertatea ti puterea de mai nainte!'
[1] Tara Moldovei cu Nistrul sa-i fie hotarul si Bugeagul; si cu toate cetatile tot a Moldovei sa fie. Bir tara sa nu dea. Titlul Domniei sa fie: Seninatul Domn al Tarii Moldovei, Samoderjet, adica singur stapanitor, si colegator, adica prieten tarii moschicesti. Extract din tratatul de pace din 13 april 1711. Vezi Cronica lui Ioan Neculce, p. 341, si Fragments tirs des chroniques moldaves et valaques, p. 46.
[2] De a invoi suveranilor ambelor Principate al Moldovei si al Valahiei de a avea fiestecare pentru sine langa Inalta Poarta agenti(chargs d'affaires) crestini de legea greceasca, care le vor cauta trebile, si acesti agenti se vor ingriji de interesele ziselor Principate si vor fi tratati cu priinta de catre Inalta Poarta, care ii va privi insusi, cu toata a lor putina importentie, ca oameni bucurandu-se de dritul gintelor si prin urmare feriti de orice asuprire. - Art. XVI. 9. din tratatul de Kainargi. Este o reproductie a art. 7 din tratatul Moldovei din 1512; caci moldovenii au avut pururea capichihaele sau agenti la Constantinopol.
[3] Inalta Poarta se primeste inca ca dupa imprejurarile in care se vor afla ambele mai sus zise Principate, ministrii Curtii Imperiale a Rusiei sa poata vorbi in favorul lor; si Inalta Poarta se fagaduieste de a lua in privire aceste reprezentatii, potrivit consideratiei prietenesti a luarilor aminte ce Puterile au unele pentru altele. No. 10 al aceluiasi art. si tratat. Acest punct, prin conventia explicativa a tratatului de Kainargi, incheiata in 10 mart 1779, margineste anume dritul Rusiei de a mijloci pentru Principate: 'Curtea Imperiala a Rusiei, din partea sa, fagaduieste de a nu intrebuinta dritul de mijlocire ce este pastrat ministrului sau in tratatul de pace in favorul ambelor Principate, decat numai pentru pastrarea nejicnita a conditiilor specificate in acest articol'. Adica libertatea religiei, intoarcerea catre proprietari a mosiilor din raielele Brailei, Hotinul si Bender, respectarea clerului, regularea birului, pazirea vechilor hatiserife si dritul romanilor de a avea agenti la Constantinopol.
[4] M. S. imparatul tuturor Rusiilor lasa si intoarce Inaltei Porti partea Moldovei din a dreapta Prutului. Si Inalta Poarta va face ca birul viitor al Moldovei sa fie proportionat cu intinderea de fata a tarii - Tratatul de Bucuresti, art. 5.
[5] Vezi anaforaua Obstestii Adunari a Moldaviei din 1817, pentru felul proprietatii in tara in vechime. Si 'Magazinul Daciei,' t. 2, p. 229.
[6] Cronica lui Ioan Neculce, pag. 348.
[7] Engel. Geschichte der Moldau, p. 300, si cererile feldmarsalului Mnich, in Neculce, pag. 450 etc.
[8] Fotino, Istoria Daciei, t. 2, p. 360, si t. 3, p. 376.
[9] Tableau de la Valachie et de la Moldavie par Wilkinson, traduit par M. de La Roquette, p. 355. - Depesa contelui de Nesselrode din 19 iulie seamana a vroi sa departeze mijlocirea a orice puteri europene in chestia Principatelor Romanesti. Lasand a vorbi ca tuscinci marile puteri, care au garantisat integritatea Imperiei Otomane, prin insusi tratatul de Londra au dritul si datoria de a apara Moldova si Valahia ca staturi ale Inaltei Porti, dar apoi si trecutul ne dovedeste ca Franta, Anglia si mai ales Austria au intervenit ades in favorul romanilor langa curtea suzerana. Imparatul Austriei cunoaste Moldova si Valahia ca principaturi autonome, caci ca mare princip al Transilvaniei are trataturi incheiate de-a dreptul cu domnii acestor tari, si anume din 1638 si 1685. Aceste trataturi sunt si astazi la putere, fiind intarite prin fermanul Portii din 1786 si pacea de la Sistova din 4 august 1791. In puterea tratatelor din 1638 si 1685, negutatorii si mai ales pastorii transilvaneni au deosebite folosuri in Principate; tot in puterea acestora, Austria este indrituita de a avea starostii prin deosebitele scaune ale tinuturilor, s. a. (Engel, Geschichte der Walachei, 2. Theil, p. 53). La 1788 Moldova a cerut formal apararea Austriei. La 1821 Principatele s-au desertat de armiile otomane, dupa cererea Angliei. Asemenea si mai la toate tratatele dintre Rusia si Poarta otomana, precum si la hotararea intereselor Principatelor, Austria si Anglia mai ales au facut parte importanta. Prin urmare, existenta politica a Valahiei si Moldaviei este cunoscuta si de alte puteri, iar nu numai de Rusia.
[10] Acest trist tablou nu poate fi invinovatit de exageratie, dimpotriva el este slabit din altul mult mai grozav, si care este facut de un partizan entuziast al Rusiei, in scrierea: La Principaut de Valachie sous le Hospodar Bibesco, par B. A***, ancien Agent diplomatique dans le Levant, Bruxelles, 1847, pag. 14 et 15.
[11] Aceste inchezasluiri sunt scoase din cuvant in cuvant din art. 5 al tratatului de Adrionopol si actul separat adaogit catre el in privirea Principatelor.
[12] Generalul Kisselef, in editia Reglementului Valahiei din 1832, nu indrazni a cuprinde acest fel de adaus, cum il numeste vestita anafora a Obstestii Adunari a Tarii Romanesti din 21 iulie 1837 (vezi in Foaia pentru minte, etc., anul 1848, nr. 29). Acest adaus s-a impus Adunarii de abia la 1837 prin un ferman al sultanului, dupa cererea ministrului rusesc. Vezi mai sus citata scriere: La Valachie sous le Prince Bibesco, p. 45. Autorul acestei brosuri, care sub numele de B. A. *** ascunde pe unul din cei ce au facut parte mare la redactia Reglementului, singur marturiseste chipul cum aceasta costitutie se compunea, liber de cei mai de frunte locuitori ai tarii: 'Cantelaria diplomatica a generalului Kisselef, zice el, p. 30, prefacea articol dupa articol lucrarile Comitetelor'. In Moldova, Reglementul in editia romaneasca pana acum inca, din porunca Rusiei, nu are tiparite capul I despre alegerea domnului, si cap. VII, pentru organizatia militiei. Editia franceza a Reglementului, inceputa a se publica in Iasi, s-a oprit de catre general-consulul Daskov. Tiparirea a fost sa i se urmeze in Lipsca; si acolo iarasi s-a oprit, dupa cererile ministrului rusesc de la Dresda, si de abia a putut a se ispravi la New York. Asa acest Reglement, care astazi se impune cu sila baionetelor, singura Rusia i-a refuzat cea intai conditie a valabilitatii a orice legi, adica publicitatea.
[13] Vezi manifesturile imparatilor si generalilor rusesti, adresate romanilor la deschiderea a fiestecaruia razboi in contra Turciei.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2563
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
