PIETRELE DACILOR VORBESC

PIETRELE DACILOR VORBESC

Imi consacru cartea acelor oameni ai antichitatii romane si istoriei lor de peste sase milenii, care incepe cu elegantii sculptori neolitici de la Cernavoda (3000 i.e.n.) si cu olarii de la Cucuteni (2700 i.e.n.) si se incheie cu luptatorii cazuti eroic pe zidurile Histriei, la inceputul secolului al VII-lea al erei noastre, in incercarea lor disperata de a rezista invaziei slavilor. Romanii merita din plin atentia noastra ca locuitori ai unei insule latine intr-o mare a slavilor, ca transmitatori ai culturii greco-romane in evul mediu, ca membri ai unuia dintre cele mai remarcabile creatoare state aborigene ale antichitatii, ca victime si beneficiari ai ultimei provincii cucerita si prima parasita de Roma - Dacia - si ca pastratori, dupa retragerea romanilor, ai unui amestec de cultura autohtona si clasica, ceea ce face ca tara lor sa fie astazi unica printre tarile europene.

Vom incerca sa-i trezim la viata pe stravechii locuitori ai Romaniei, pe fundalul vestigiilor lor materiale: ceramica, sculptura, sate, cetati intarite cu ziduri, retele stradale, edificii civile si religioase, fortarete uimitoare ascunse in taria muntilor, orase de provincie construite dupa model roman, sate indigene rasarite asemenea ciupercilor la portile castrelor romane, imaginea dacilor inclestati in lupta sau coplesiti de infringere, ramasa de la sculptorii romani, inflorirea cetatilor de-a lungul Dunarii si pe tarmul Marii Negre sub Imperiul roman tirziu, modalitatile creatoare in care locuitorii bastinasi ai Daciei si Moesiei au adaptat cultura clasica in religie, arte si meserii.

Romania de astazi are o suprafata de 237 500 km2, adica aproximativ intinderea statelor New York si Pennsylvania sau a Angliei, Scotiei si Tarii Galilor luate impreuna. Daca am asterne harta Romaniei peste a Statelor Unite, astfel ca portul Constanta sa vina peste Philadelphia, hotarul vestic ar cadea peste Cleveland; sau, raportindu-ne la configuratia Marii Britanii si asezind Constanta peste Londra, frontiera apuseana s-ar fixa pe coasta Galway. Masurind de la sud la nord, distanta de la Dunare pina la punctul cel mai de miazanoapte al granitei dintre Romania si U.R.S. S. corespunde distantei dintre Harrisburg si Buffalo; sau in Anglia, dintre Brighton si Newcastle-upon-Tyne.

Geografia Romaniei este constituita din mare, cimpie si munti. Cind urmarim harta de la est la vest (fig. 1), observam ca tarmul Marii Negre i-a atras inca din secolul al VII-lea i.e.n. pe colonizatorii greci; aceasta regiune a devenit apoi provincia romana Moesia Inferior. Pornind de la linia litoralului, cimpia dobrogeana coboara pina la baltile Dunarii, care aici coteste brusc spre nord. in tot cursul istoriei Romaniei, cimpia dintre Dunare si Marea Neagra a servit ca loc de trecere pentru navalitorii din nord sau din sud. La vest de Dunare, terenul se aplatizeaza, transformindu-se in stepa valaha, iar mai spre nord se ridica dealurile subcarpatice ale Munteniei si Moldovei. Dunarea formeaza aproape tot hotarul de sud si in antichitate a fost artera prin care seva viguroasa a ideilor si negotului a patruns mai ales in aval dinspre occidentul roman in Romania. Romania centrala, bordata de Dunare, se numeste Oltenia si a fost regiunea care a cunoscut o deosebita inflorire in epoca romana. La nord de Oltenia se intinde tinutul muntos si bogat in metale al Transilvaniei, unde muntii Carpati au pitorescul din Berner Oberland. Aici a fost inima Daciei, locul unde rezistenta impotriva cuceririi romane a durat cel mai mult si unde au inflorit, intre 106 si 271 e.n., coloniile si municipalitatile romane, in vestul Transilvaniei se afla teritoriul de granita al Banatului, al carui relief este muntos in sud si sud-est, plat si uneori mlastinos in nord, vest si sud-vest. in epoca romana a facut parte din provincia Moesia Superior; populatia sa a rezistat influentei romane, fara a reusi insa sa-si creeze o cultura proprie, distincta si, de aceea, ne va preocupa mai putin in lucrarea de fata.

Clima Romaniei este continentala, cu temperaturile variind intre -7 C iarna si peste +30 C, uneori, in timpul verii. Turistii care viziteaza vara statiunile de pe litoralul Marii Negre, aflate la aceeasi latitudine cu Florenta, cu greu pot da crezare descrierii conditiilor arctice facuta de Ovidiu, poetul roman exilat: pesti prinsi in gheata, vinul supt sub forma de turturi. Dar daca ar reveni iarna, atunci cind crivatul bate nestingherit dinspre stepele rusesti, si-ar da seama ca poetul a exagerat foarte putin.

Tara este in general fertila si productiva. Grinele, vitele, lemnul si pestele ei i-au atras pe greci, iar aurul, cuprul si sarea i-au facut pe romani sa o considere demna de exploatat. Si pentru unii si pentru altii, tara a constituit o sursa bogata de sclavi.

Adevarata istorie a Romaniei incepe in epoca neolitica, pe la aproximativ 3000 i.e.n. In Europa cultura neolitica a avut pretutindeni un caracter revolutionar, intrucit a marcat trecerea de la viata de jaf la o existenta sedentara, de la ceea ce un observator cu prejudecati ar numi salbaticie la civilizatie. Este momentul cind omul incepe sa aprecieze si sa creeze frumosul. Sculptura si ceramica din Romania au acea neasemuita frumusete pe care nu o mai intilnim decit la produsele din bazinul Marii Ege. De fapt, putem afirma fara riscuri ca in cultura autohtona se inregistreaza doua momente de virf: unul in epoca neolitica, celalalt in timpul statului dac independent, cu trei milenii mai tirziu. "Ginditorul' si sotia lui (foto 1), descoperite la Cernavoda, linga Dunare, in Dobrogea si care sint expuse acum in noul Muzeu de Istorie al Republicii Socialiste Romania din Bucuresti, reprezinta una din cele mai rafinate perechi ilustrative pentru sculptura neolitica din Romania. Statuetele, lucrate din teracota neagra, lucioasa, n-au nici treisprezece centimetri inaltime, dar sint inzestrate cu o mare forta expresiva, in spiritul umorului caustic al romanilor contemporani s-ar putea spune ca nevasta rea de gura isi cicaleste sotul rabdator, care suporta scena ca un intelept. Dar aceste capodopere minuscule nu exprima numai atit. Lasind deoparte realismul arhaic si simplitatea liniei demna de invidia oricarui sculptor modern (un Henry Moore, de exemplu ) descoperim o dimensiune spirituala neintilnita in arta de pina atunci si rareori atinsa dupa aceea. Aspectul colturos aminteste sculptura in lemn, dar cel mai potrivit termen de comparatie ni-l ofera statuetele cicladice din alabastru, datind din aceeasi epoca - cum este harpistul gasit in insula Amerges si care se afla acum la Muzeul national din Atena (vezi Paul MacKendrick, The Greek Stones Speak : The Story of Archaeology in Greek Lands (New York, 1962), fig. 1.19. ). Poate ca sculptorul de la Cernavoda si patronii lui erau originari din zona Marii Egee, sau poate ca, in al patrulea mileniu i.e.n., existau legaturi pe mare intre bazinul Marii Egee si hinterlandul tarmului Marii Negre, pe cursul Dunarii.

'Ginditorul' si nevasta sa apartin lumii reale. Dar s-au pastrat si marturii ale divinitatilor venerate de locuitorii neolitici de pe aceste meleaguri ; de exemplu statueta care, judecind dupa exagerarea soldurilor, trebuie sa fi reprezentat o zeita a fertilitatii (foto 2). Statueta a fost descoperita in bogata asezare Cucuteni din Moldova, asezare asupra careia vom mai reveni. Inciziile pictate pe trupul ei reprezinta probabil tatuajul. Este lucrata in perioada 2700 - 2000 i.e.n., deci ceva mai tirziu decit Ginditorul'. Altarul din teracota (foto 3), de un metru inaltime, de la Trusesti, judetul Botosani, ofera o noua dovada a predominarii femeii in religia neolitica, dind astfel satisfactii partizanilor emanciparii femeii. Potrivit interpretarii curente, figura mai inalta o reprezinta pe Zeita Mama, iar aceea mai scunda pe sotul ei. Ambele poarta coliere masive, menite sa reprezinte aurul. Capetele sint scobite si erau folosite probabil pentru arderea tamiii. Statuetele de zeite, din os, plate si cu o forma de vioara, incizate pentru a reprezenta tatuajul, sint asemanatoare cu cele gasite la Troia I (2600 - 2400 i.e.n.). Modelul din teracota al celor patru sanctuare (foto 4) de la Cascioarele, linga Bucuresti, ne permite sa surprindem pentru o clipa felul in care isi adora zeii omul neolitic. Modelul dateaza din 2700 - 2000 i.e.n. si este deci din aceeasi perioada cu zeita fertilitatii de la Cucuteni. Sanctuarele, cu acoperisurile in doua ape, impodobite cu ornamente (acreteria) pe coama si la marginile frontonului, prezinta un rafinament arhitectonic pe care templele grecesti il vor atinge dupa mai bine de o mie doua sute de ani.

Un sentiment grotesc al umorului se degaja din figurina de la Oltenita, care reda o femeie cu urechile mari si dintii iesiti in afara. Femeia duce pe cap un vas (foto 5). Acelasi sentiment il sugereaza si vasul antropomorf (foto 6), de la Sultana, linga Bucuresti, fantastic de asemanator unei cani de bere al carui decor pictat reprezinta probabil tatuajul. Figura minuscula (aprox. 6 cm lungime) a unei vulpi (foto 7), provenind de la Pietrele, modelata pe la 2000 i.e.n.6, tradeaza o profunda simpatie fata de animale. Arta neolitica din Romania a produs multe reprezentari de animale, unele fiind, poate, toteme : taur, ciine, pisica, cerb, vultur, porumbel, berbec, porc, broasca testoasa, arici.

Inflorirea neolitica a Romaniei nu s-a produs brusc. Evolutia sa treptata, incepind de la 3000 - 2700 i.e.n., se poate urmari satisfacator in satul Izvoarele, la aprox. 8 km est de Piatra Neamt. Asezarea ocupa peste o jumatate de acru, pe o terasa care domina valea riului Bistrita. Colibele sale rectangulare, construite din lemn si crengi, contineau vetre si gropi de depozitare. S-au gasit oale frumoase, decorate cu virtejuri, spirale sau meandre galbene, pictate pe un fond cafeniu; figurine steatopyge de femei tatuate; unelte din piatra si os; modele de lut reprezentind taurii vase, scaune si altare ; margele, greutati pentru razboaiele de tesut, virfuri de sageti si de sulita, topoare si risnite din piatra, dalti, cirlige, spatule si ciocane din os sau din corn. Arama era tratata ca metal pretios: arheologii au descoperit doar citeva spirale, inele si bratari. Izvoare a fost un sat prosper, cu apa suficienta (vezi numele) inzestrat cu sol fertil si lemn din belsug. Plasata la o raspintie, asezarea avea comunicatii usoare, dar, in acelasi timp, era bine aparata de padure si de mlastina, astfel incit a reusit sa scape de atentiile triburilor migratoare pina in epoca de bronz. Izvoare a fost vatra unui singur trib, a unei comunitati de familie, inchisa, mica si sedentara, ai carei membri erau inzestrati cu o puternica originalitate si un rafinat simt artistic. Figurinele sugereaza un politeism primitiv; statuetele feminine o reprezinta pe Zeita Mama, iar taurii simbolizeaza forta masculina.

Arheologii si antropologii denumesc culturile dupa asezarile cu descoperiri bogate si care s-au dovedit a fi tipice, in Romania cea mai impresionanta asezare neolitica din toata Moldova (masoara 80 x 100 m si acopera 3,6 acri) este Cucuteni, la 58 km nord-vest de Iasi, situata la 346 m altitudine pe un pinten stincos de promontoriu, cu pante abrupte pe trei laturi. A fost descoperita intimplator, in 1884, in timpul unor lucrari rutiere. Raportul prezentat in 1889 de pionierul arheologiei romanesti Alexandru Odobescu la un congres international de antropologie si arheologie preistorica de la Paris a produs senzatie. Ca urmare, in 1909-10, germanii Hubert Schmidt si Gerhardt Bersu au intreprins sapaturi. Hubert Schmidt folosea metode nestiintifice, dar a pictat excelente reproduceri in acuarela ale vaselor; iar Gerhardt Bersu, care ulterior a fost director al Comisiei romano-germanice de la Frankfurt, a reusit sa stabileasca, printr-o examinare atenta a nivelurilor in care s-au descoperit obiectele, o serie de faze (Cucuteni, A, A-B, B, 2700 - 2000 i.e.n.) valabile si astazi. Din cauza primului razboi mondial si a consecintelor sale, publicarea descoperirilor lui Schmidt - cea mai interesanta ceramica neolitica din toata zona Balcanilor - a fost aminata pina in 1932. De atunci, exploatarea carierelor de piatra, vinatoarea de comori si folosirea pozitiei ca post de semnalizare in timpul celui de-al doilea razboi mondial, au produs pagube serioase, dar sapaturile intreprinse de arheologii romani in perioada postbelica au fost sistematice, stiintifice si rodnice. Metoda de lucru obisnuita in Romania consta in saparea unui sant drept de-a lungul asezarii si apoi in largirea acestuia la intervale convenabile. Rezultatul a fost descoperirea a treizeci de colibe rectangulare cu podele de lut ars sau lespezi de piatra si vetre in forma de potcoava pe fundatii de prundis. Peretii erau confectionati din crengi impletite si lipite cu lut. Printre obiectele gasite se numara unelte din silex, os, corn, teracota si arama (intrucit Cucuteni a existat pina in perioada chalcolitica) : lame de cutit, ferastraie, razuitoare, perforatoare sau sule, dalti si topoare, lucrate in localitate sau aduse din bazinul Marii Egee, Asia Mica si din nord. Greutatile pentru razboaiele de tesut si fusaiolele din teracota arata ca femeile din Cucuteni teseau la razboi. Bastinasii aveau arme putine (citeva virfuri de sageata sau lance din silex). Asezarea nu era inconjurata cu zid si totusi un nivel ars de deasupra fazei Cucuteni B atesta ca satul acesta pasnic a pierit prin foc cindva intre anii 2000 si 1800 i.e.n. Satenii si-au pus probabil nadejdile in povirnisurile care-i aparau din trei parti, iar gitul promontoriului l-au blocat cu doua santuri. Cel dinspre interior, mai timpuriu, avea o latime de 2,5 - 4 m si 2 m adincime ; cel dinspre exterior, sapat mai tirziu, in faza B, este mai ambitios: 4,5 - 6 m latime si 3 m adincime. Pietrele provenite din transee au fost utilizate la consolidarea suprafetei interioare. Spre sfirsitul fazei B, santurile au fost astupate si asezarea s-a extins dincolo de ele. De aici s-a tras si ruina ei.

Dar faima asezarii de la Cucuteni este ceramica sa pictata, minunata, coplesitoare, expusa in noul muzeu din Bucuresti (foto 8). Vasele sint aranjate in vitrina in ordine cronologica: Cucuteni A, in partea de sus, A-B, in mijloc si B, jos. Selectia pune in evidenta varietatea formelor si inteligenta cu care pictorul a adaptat desenul - dispus adesea in zone contrastante - la forma vasului. Spiralele, uneori intrerupte, alteori inlantuite, in multe cazuri oblice sau verticale predomina. Artistii erau stapiniti de un horror vacui: aveau oroare de spatiile libere. Astfel, intre spirale sint pictate ovale, cercuri, zigzaguri, triunghiuri. Mai mult, sint pictate chiar interioarele vaselor. Printr-o coincidenta placuta, efectul de ansamblu anticipeaza l'art nouveau de la inceputul secolului al XX-lea. Lutul este foarte pur. Vasele sint arse la temperatura inalta astfel incit suna cind le lovesti. Pictura se facea inainte de arderea in cuptor. Uneori artistul, inainte de a ornamenta oala, o cufunda intr-o baie de lut colorat. S-au folosit culorile rosu, cafeniu sau negru pe alb sau in fazele A - B si B, alb pe culori mai inchise cu desenele trase cu negru ori conturindu-se pe un fond hasurat negru sau cafeniu. Un motiv inrudit cu spirala unghiulara apare (foto 9) pe gitul unui vas din cultura Cucuteni, provenind din satul Traian (judetul Neamt) - la sud-vest de asezarea prototip. Foto 10 prezinta in prim-plan vasul din faza Cucuteni B, asezat in coltul din dreapta jos al vitrinei din foto 8. A fost descoperit la Trusesti si demonstreaza deosebit de bine adaptarea desenului la forma vasului: pe git, ornamentatie in forma de ghirlanda; pe corp, diagonale din zigzaguri si cruci, culori deschise pe fond intunecat, iar spre baza, segmente de cerc intersectate, care sint trasate in brun, culoarea socolatei, intreg ansamblul de produse al culturii Cucuteni atesta precizie, eleganta si simt innascut al liniei si volumelor, si alegerea sigura a celor mai fericite proportii, calitati prin care acesti pictori anonimi se dovedesc egalii celor mai rafinati artisti din lumea veche, inclusiv ai celor din Atica epocii arhaice.

Dintre satele neolitice din Romania - Habasesti (intre Iasi si Traian) este cel mai complet explorat. Masoara 122 x 129 m, adica se intinde pe o suprafata de aproape sase acri. Salul (fig. 2) numara patruzeci si patru de case, ceea ce presupune o populatie de 300 - 350 locuitori, din care cam 200 constituiau forta de munca. Acestia din urma au sapat doua santuri de aparare. Santurile aveau lungimea de 122 rn fiecare, latimea intre 3,6 - 7,3 m si adincimea intre 1,5 - 3,7 m. Pentru realizarea uneia dintre transee s-au evacuat 2400 mc de pamint; pentru cealalta 970 mc. Se pare ca spatiul dintre ele a servit pentru pascutul vitelor. Locuintele se grupeaza in jurul a doua case mai spatioase, dispunere care sugereaza o structura de clasa aristocratica. Spatiile deschise din jurul caselor mari, ale sefilor, vor fi fost utilizate pentru intruniri : dansuri, sarbatorirea unui nou-nascut, nunta, inmormintare, intoarcerea de la vinatoare sau din razboi, sacrificarea unui animal, probabil taur. (in unele asezari din bazinul Dunarii s-au gasit coarne pentru ofranda, asemenea celor din Creta minoiana.)

Locuintele, ca si cele de la Cucuteni, aveau podele de lut (oamenii dormeau pe jos) si pereti din paianta, cu stilpi foarte puternici din trunchiuri de brad (grosi de 15 cm). Marimea medie a caselor de rind, cu una sau doua camere, era de 4 x 7 m. Platforma de pamint a casei era asezata pe fundatii din lemn; apoi, deasupra se facea focul, pentru a intari lutul prin ardere. Acoperisurile in doua ape permiteau scurgerea ploii si a zapezii ; ele erau facute din paie asezate pe un cadru de lemn. Vetrele interioare aveau un metru patrat, dar se gatea si afara. Risnitele pentru macinat grinele erau instalate in rame de lut ars. Placile perforate din argila (s-au pastrat zeci de mii de cioburi) erau patrate cu latura de 30,5 pina la 51 cm si serveau drept cuptoare de casa pentru arderea ceramicii. Formele si decorul sint ca la Cucuteni. Oalele sint pictate in trei culori - rosu, alb si cafeniu-inchis - uneori cu motive albe pe fond rosu, alteori invers. Motivele includ spirale inlantuite, cercuri, tangente la cercuri, ovale, spirale angulare, semi-meandre, zigzaguri, romburi, triunghiuri si forme asemanatoare notelor muzicale moderne.

Arheologii au descoperit unelte si arme din silex, os, argila si arama (deoarece si Habasesti a supravietuit pina in perioada chalcolitica). Din cele peste opt sute de virfuri de sageata, unele au fost gasite impreuna cu aschii din silex, ceea ce probeaza ca erau lucrate pe loc. Exista si unelte confectionate din bazalt sau jasp, materiale care nu existau in tinut, ci trebuie sa fi fost aduse din Transilvania. S-au scos la suprafata lame de cutit, razuitoare pentru piele, topoare slefuite, dalti, ciocane (utilizate de mineri sau de lucratorii de la carierele de piatra), cazmale, sapaligi, fuse si greutati pentru razboaiele de tesut, in perioada tranzitiei de la epoca pietrei la aceea a aramei, cuprul a fost socotit metal pretios: femeile din Habasesti il foloseau pentru bratari, margele si pandantive. Ele purtau coliere din pietricele, dinti de cerb, colti de mistret sau scoici. Habasesti, asemenea asezarii tip de la Cucuteni, a dat la iveala figurine antropomorfe si zoomorfe. Cele antropomorfe reprezinta femei tatuate, cu sezutul foarte mare, iar cele zoomorfe, tauri, porci, ciini ciobanesti si lupi. Obiectele descoperite dateaza din anii 2700 si 1880 i.e.n. Satenii erau agricultori, isi arau ogorul cu brazdare din os si cultivau cereale (s-au gasit resturi carbonizate, intrucit Habasesti, ca si Cucuteni, a fost distrus de foc). Ei domesticeau boi, oi, porci si ciini, pe care ii tineau in tarcuri, linga casa. Pescuiau si vinau cerbi, capre salbatice si mistreti. Locuitorii de la Habasesti duceau o viata grea, expusa agresiunii animalelor (lupi, ursi) si oamenilor, intrucit nu s-au gasit schelete, este de presupus ca locuitorii au avut ragazul sa-si paraseasca satul inainte de ultimul incediu. Dupa un rastimp indelungat, asezarea s-a repopulat in doua rinduri: in epoca fierului (aprox. 500 i.e.n.) si, din nou, in secolul al XI-lea al erei noastre. Locul este acum parasit, dar gustul si rafinamentul locuitorilor neolitici, puse in evidenta de arheologii moderni, il fac nemuritor.

Epoca de bronz in Romania (1800 - 1200 i.e.n.) denota un regres fata de neolitic - cel putin in tehnica olaritului - insa citeva tezaure ingropate, formate din piese de aur si de bronz, sint dovezi ale avutiei societatii, ale priceperii mestesugarilor si ale nesigurantei existentei lor. Un exemplu convingator il reprezinta tezaurul de la Persinari (foto 11). Acesta este compus din unsprezece pumnale de aur, obtinute prin turnare in tipare. Pumnalele au dimensiuni si greutati diferite ceea ce a condus la ipoteza ingenioasa ca ele ar fi reprezentat categorii variate ale unui substitut al banilor in timpurile cind nu se inventase inca baterea monedei (1800 - 1500 i.e.n.). Tezaurul de la Persinari, impreuna cu altele din epoca de bronz si din perioade ulterioare, este expus in conditii impresionante, intr-o camera boltita, intarita cu gratii, asternuta cu covoare rosii si luminata difuz, in Muzeul de Istorie al Romaniei din Bucuresti.

Tiparele utilizate pentru turnarea toporului - din perioada mijlocie a epocii bronzului (foto 12) - gasite la Sarata Monteoru (la 121 km est - nord-est de Persinari) demonstreaza ca meseriasii locali cunosteau prelucrarea metalelor si, deci, unele obiecte nu erau importate. Monteoru, asezare tip pentru cultura epocii timpurii si de mijloc a bronzului in Muntenia (aprox. 1700 - 1300 i.e.n.), era un sat format din colibe rectangulare amplasate pe un platou terasat. In apropiere s-a gasit un cimitir mare cu sute de morminte. Ceramica tipica se compune din enorme vase rituale in forma de para. Vasele aveau gitul ca o pilnie si contineau griu, coarne de cerb si oase de cal. Oalele au fost descoperite intr-o zona elipsoidala rezervata pentru sacrificii. Zona era pavata cu piatra si avea cite un altar de pamint la fiecare extremitate. Griul, orzul, meiul si secerile de piatra scoase la suprafata arata ca locuitorii practicau agricultura, iar virfurile de sageti, ca erau vinatori. In cimitir, cele mai multe cadavre au fost ingropate in pozitie chircita, dar citeva schelete arse sugereaza sacrificiile omenesti. Inele de bucla, din aur, avind forma de cos isi gasesc echivalentul la Troia, in vreme ce margele de faianta (pasta de sticla) si chihlimbar ne fac sa presupunem existenta legaturilor comerciale cu Egiptul si Europa de nord. Inele din os ale zabalelor poarta ornamentatie miceniana.

Una dintre cele mai importante necropole din perioada mijlocie a epocii bronzului in regiunea Dunarii este Cirna, situata intr-un tinut de lacuri si balti. Au fost descoperite 116 morminte de incineratie. De obicei, cenusa era depusa intr-o urna acoperita cu o strachina rasturnata, de felul celei prezentate in fotografia 13. In interior sau indesate sub capac se gaseau alte vase si statuete de zeite (13 - 25 cm inaltime), care aveau partea de sus a corpului turtita, iar partea inferioara in forma de clopot. S-au scos peste cinci sute de vase, dar nu sint doua la fel. Decoratia lor este alcatuita din spirale incizate, meandre, motive taiate cu o roata dintata si modele romboidale. Neindoios, mormintele tradeaza deosebiri de clasa sociala; mai mult de jumatate sint specifice clasei de mijloc, 15% sint ale bogatilor si 5% ale celor foarte bogati.

In Transilvania, cultura din perioada mijlocie si tirzie a bronzului poarta numele de Wietenberg (cea 1300 i.e.n.) dupa asezarea tip explorata. Deosebit de interesanta este o vatra decorata cu spirale, descoperita la Sighisoara (foto 14) si aflata acum in muzeul din Bucuresti. Motivul ornamental al vetrei isi gaseste corespondentul in palatul lui Nestor de la Pylos, in Grecia (Ibid., p. .80), care apartine perioadei tirzii a epocii bronzului. Pe scurt, Romania epocii de broz a ajuns la fel de bogata ca asezarea neolitica de la Cucuteni, mestesugarii celor doua culturi dovedind o mare competenta profesionala.

Depozitul de bronzuri de la Uioara de Sus, in Transilvania centrala, apartine chalcoliticului - perioada de tranzitie (1250 - 1125 i.e.n.) de la epoca bronzului la aceea a fierului - care corespunde perioadei sub-miceniene din Grecia. S-au gasit 5 800 de obiecte, cintarind peste 1100 kg: sabii de bronz, pumnale, seceri, fibule, pandantive, fragmente de vase si zabale din bronz.

Perioada timpurie a epocii fierului in Romania este marcata de dezvoltarea ametitoare a fortelor de productie. Pe promontorii au prosperat asezari tribale fortificate, avind latura cea mai expusa protejata de un sant. Este perioada pe care arheologii europeni o denumesc Hallstatt (1200 - 500 i.e.n.), dupa asezarea tip de linga Salzburg, in Austria, in Romania ea anticipeaza cultura daca autohtona, care a inflorit mai ales in cetatile Transilvaniei, pina cind a fost distrusa, dupa cit se pare, de romani, la inceputul secolului al II-lea al erei noastre. Necropola de la Ferigile din sec. VI-IV i.e.n. (fig. 1, nr. 37) s-a dovedit foarte bogata. Au fost sapate aproape doua sute de morminte de incineratie, care contineau arme din fier, curbate dupa rit (sabii cu taisul lat, pumnale curbate si topoare) ; fibule caracteristice si catarame pentru centura, precum si piese de harnasament, fiindca in Romania, ca si in toata Europa, oamenii din epoca fierului erau calareti. La Poiana, in Moldova de Jos (fig. l, nr. 18), pe un platou situat la aprox. 200 m altitudine, s-au descoperit urme ale unei asezari hallstattiene din secolele al VII-lea si al VI-lea i.e.n. Platoul are pantele povirnite si se afla la marginea sudica a padurii, de unde incepe stepa. Asezarea hallstattiana s-a suprapus uneia din epoca bronzului, care fusese parasita aproape un mileniu. Aici se va constitui Piroboridava, centrul tribal daco-getic, important pentru implicatiile sale strategice, politice, religioase si economice.

Colierul de la Orsova (fig. l, nr. 22), unul din tezaurele epocii fierului expuse in Muzeul de Istorie al Republicii Socialiste Romania din Bucuresti, este confectionat din verigi de bronz inlantuite, de care sint atasate cani miniaturale si o foarte delicata reprezentare a caprei salbatice (foto 15 stinga). Frumoasa fibula de bronz prezentata in aceeasi vitrina (foto 15 dreapta) provine de la Rafaila, in Moldova sudica (fig. l, nr. 21). Fibula este din secolul al IX-lea sau de la inceputul secolului al VIII-lea.

In conceptia noastra perioada timpurie a epocii fierului in Romania este importanta mai ales ca vestitor al infloririi culturii dace in perioada La Tene (a doua jumatate a primului mileniu i.e.n.). Vom reveni la ea in capitolul 3, dupa ce vom depana povestea fascinanta a intemeierii coloniilor grecesti pe tarmurile romanesti ale Marii Negre.