ETNOGENEZA ROMANEASCA: ROMANITATE SI BARBARI, ROMANICI si MIGRATORI in DACIA

ETNOGENEZA ROMANEASCA

SIGILIUL ROMEI

In a doua jumatate a mil. I apar popoarele romanice europene, proces in care se incadreaza si formarea poporului roman (etno-geneza romaneasca), popoarele romanice sunt rezultatul unei duble sinteze, romanii constituie unicul popor care mai reprezinta, ramura rasariteana a latinitatii.

Odata cu cucerirea Daciei de catre romani, cea mai mare parte a teritoriului carpato-dunarean este integrat in lumea romana, se intensifica procesul de romanizare, care incepe inca din sec al II-lea i.Hr., cand au lac primele contacte dintre geto-daci si romani, contacte intensificate pe masura ce romanii se apropie de Dunare. In aceasta etapa preliminara a romanizarii predomina lmprumuturile din creatia materiala romana: moneda romana este adoptata si imitata de geto-daci de la mijlocul secolului I i.Hr.; in davele geto-dace au fost descoperite obiecte de podoaba, ceramica, armament etc

Dobrogea se afla sub control roman inca din secolul l i.Hr., cand este cucerita. In anul 46 d.Hr. este anexata provinciei Moesia. La inceputul secolului I al erei crestine, Muntenia devine un teritoriu contralat de armata romana, romanii instalandu-si frontiera pe Dunare. In vara anului 106 regatul lui Decebal isi inceteaza existenta. Astfel, dupa ce inglobase Dobrogea, Imperiul Roman se intinde acum si in Muntenia, sudul Moldovei, Oltenia, Banat si Transilvania.

Integrarea provinciilor romane in vastul angrenaj al Imperiului se impune prin institutii specifice si exemplar organizate: administratia, armata, fiscul imperial.

Administratia - Dacia organizata de Traian ca provincie imperiala, condusa de un delegat al imparatului - legatus Augusti pro praetore - membru al ordinului senatorial si fost consul la Roma. Din provincia Dacia fac parte: vestul Olteniei, Banatul si cea mai mare parte a Transilvaniei. Celelalte teritorii nord-dunarene cucerite nu sunt incluse in Imperiu, ramanand in stapanirea dacilor liberi. Capitala provinciei este Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, construita la aproximativ 40 km de fosta capitala dacica. Pentru o mai buna administrare si aparare provincia cunoaste mai multe reorganizari administrativ-teritoriale, fara ca unitatea ei sa fie afectata (H1).

Armata romana - rol in stabilirea, consolidarea si apararea vietii romane la Dunarea de Jos. Securitatea granitelor Daciei si Dobrogei mentinuta prin trupe si printr-o organizare a sistemului defensiv, in Dacia Traiana stationeaza, intre 106 -271, legiunea a XIII-a Gemina, la Apulum. In perioada razboaielor marcomanice este adusa si legiunea a V-a Macedonica in castrul de la Potaissa (168). In afara legiunilor, sunt aduse si trupe auxiliare: alae si cohorte. (La sfarsitul sec al II-lea se gasesc in Dacia vreo 50 000-55 000 de militari. Armata romana din Dacia si Dobrogea, ca si din celelalte provincii ale Imperiului este cantonata in castre. Acestea se gasesc mai ales de-a lungul granitelor, dar si in interior). Sistemul defensiv este completat cu limesuri. Armata contribuie la cresterea demografica importanta in localitatile unde este cantonata. Sporul de populatie se realizeaza prin familiile militarilor si prin elemente civile care urmeaza trupele in peregrinarile lor. Dezvoltarea preurbana accentuata a unor localitati (Micia) sau cea urbana (Potaissa) se datoreaza armatei. Militarii si populatia civila, care ii urmeaza, contribuie la dezvoltarea economiei si culturii provinciale. Armata construieste drumuri, poduri si fortifica orase (ca la Romula), intreprinde lucrari de captare si aductiune a apei potabile.

Colonizarea si urbanizarea. Razboaiele de cucerire a Daciei sub Traian provoaca dacilor numeroase pierderi umane, inca din primii ani ai organizarii provinciei, in Dacia sunt adusi numerosi colonisti din toate zonele Imperiului (D1). Acestia sunt latinofoni si contribuie, asemeni soldatilor, la procesul de romanizare (T1).

Geniul ingineresc roman se manifesta prin reteaua de drumuri, poduri si orase ridicate de romani. Temeinic construite spre folosul armatei, dar si al civililor, drumurile romane sunt utilizate pana in evul mediu. Drumul imperial principal strabate Dacia pornind de la Dunare si unind principalele localitati de la Tibiscum pana la Porolissum. Alte drumuri sunt construite de-a lungul Oltului, Muresului sau Tarnavei Mari. Dobrogea este brazdata de trei drumuri principale.

Dintre poduri, cel mai cunoscut este podul realizat de Apollodor din Damasc la Drobeta. Mai tarziu Constantin cel Mare realizeaza podul dintre Sucidava si Oescus (328). Civilizatia romana este o civilizatie urbana. Orasele din Dacia sunt creatii ale romanilor. Roma este limitata in privinta aspectului, structurii si organizarii orasului. Progresul urbanizarii in Dacia poate fi urmarit cu usurinta: este construit un singur oras sub Traian (Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa), sub Hadrian se adauga trei municipia (Napoca, Drobeta si Romula), apar apoi douasprezece orase la sfarsitul secolului al Ill-lea.

In Dobrogea, celor trei orase grecesti (Histria, Tomis si Callatis), care isi pastreaza vechile institutii, Ii se adauga trei municipii romane: Troesmis, Noviodunum, Tropaeum Traiani.

Orasele intemeiate de romani in Dacia si Dobrogea au o organizare care imita modul de administrare si conducere de la Roma. Ele constituie focare de romanizare pentru zonele invecinate, de raspandire a culturii si civilizatiei romane. Ca si in restul Imperiului, orasele de aici sunt municipii si colonii. Asezarile infiintate pe langa castre si orase, numite canabae si vicus, inglobeaza preponderent populatia autohtona, fapt demonstrat de ceramica de traditie dacica descoperita in aceste asezari. Viata economica se dezvolta, iar numarul bogatilor din Dacia care se indreapta spre Roma este mare. Mestesugarii, atestati in special in mediul urban, sunt grupati in collegia. Agricultura este practicata in cadrul fermelor agricole (villa rustica).

Cultura romana joaca un rol esential in romanizare.

In Dobrogea se realizeaza o simbioza culturala greco-romana. Romanizarea lingvistica in Dacia a fost rapida. Latina este limba administratiei, a fiscului, a armatei si a comertului. Este, in acelasi timp, limba comuna pentru diferitele grupuri etnice din Dacia. Inscriptiile descoperite demonstreaza preponderenta absoluta a latinei si unitatea limbii latine vorbite in Dacia.

Religia reprezinta cel mai bogat in manifestari domeniu spiritual al antichitati romane din Romana. Religia ilustreaza convingator sinteza spirituala daco-romana (S1, T2).

Actiunea factorilor enumerati face ca romanizarea provinciei sa fie ireversibila. Romanizarea intensa a autohtonilor geto-daci constituie esenta procesului de aculturatie (D2).

ROMANITATE SI BARBARI

In sec. III Imperiul Roman trece printr-o criza provocata de atacurile migratoare ce afecteaza si Dacia romana. Imparatul Aurelian paraseste Dacia in anul 271 cu armata si administratia. Majoritatea populatiei civile daco-romane continua sa locuiasca in fosta provincie (D1).

Continua romanizarea fara imperiu la nord de Dunare, chiar si in Transilvania, se intensifica romanizarea dacilor liberi, o parte a acestora stabilindu-se pe teritoriul fostei provincii.

Retragerea aureliana este un eveniment important de natura politica, administrativa si militara, cu importante consecinte, fara a insemna insa sfarsitul vieti romane (S1).

ROMANITATEA NORD-DUNAREANA

0 consecinta imediata a retragerii aureliene este decaderea vietii urbane in fosta provincie, depopularea oraselor in favoarea comunitatlor rurale, mai sigure. Apar germenii statului rural si ai civilizatiei taranesti ca prefigurare a evului mediu (D2). Ariile locuite in orase se restrang. Ele se pastreaza in fostele zone rezidentiale (ca la Potaissa) sau se muta alaturi de fostul oras (ca la Napoca). Edificiile vechi sunt modificate, asa cum se intampla la Ulpia Traiana Sarmizegetusa: amfiteatrul este transformat in fortareata.

Dovada a continuitatii populatiei autohtone este si practicarea neintrerupta a indeletnicirilor specifice unei vieti sedentare, incompatibile cu nomadismul: agricultura si mestesugurile.

Continuitatea ocupatiilor ofera imaginea completa a unei civilizatii locale unitare, superioare vietii materiale a migratorilor. Acestia convietuiesc cu autohtonii de la care preiau elementele specifice modului de trai din aria romanitatii rasaritene. Imperiul Roman nu renunta definitiv la teritoriile abandonate de Aurelian. In perioada domniilor lui Diocletian (284-305) si Constantin cel Mare (306-337) se realizeaza o adevarata stapanire romana la nord de Dunare. 0 mare parte din Muntenia, Oltenia, si Banat este readusa in cadrul lmperiului. Diocletian reconstruieste cetatile de pe vechiul limes danubian pana la Aegyssus. Constantin cel Mare rezideste cetatile Histria, Ulmetum si Tropaeum Traiani, distruse de goti. Cea mai puternica fortificatie nord-dunareana este Sucidava cu trei etape de fortificare romano-bizantina. Intre Oescus si Sucidava, Constantin cel Mare construieste un pod. Dobrogea ramane in cadrul lmperiului pana in anul 602. Dupa mutarea capitalei Ia Constantinopol, rolul strategic al Dobrogei creste.

Inainte de acest eveniment, Diocletian organizeaza Dobrogea ca provincie separata - Scythia Minor - cu capitala la Tomis.

Viata economico-sociala a Dobrogei cunoaste, intre sec al IV-lea al VII-lea, importante mutatii. Perioadele de inflorire economica si culturala a oraselor alterneaza cu perioadele de distrugere provocate de navalirile migratorilor.

CRESTINISMUL

Raspandirea crestinismului in limba latina la nord de Dunare demonstreaza romanizarea ireversibila a geto-dacilor si continuitatea daco-romanilor.

Crestinismul la romani a avut 'un caracter popular' (D3). Pana la adoptarea Edictului de la Milano (313), crestinismul se raspandeste fara sustinerea politica a structurilor Bisericii. Primii crestini patrund in Dacia o data cu armatele si colonistii adusi de Traian, ca si in alte zone ale Imperiului. Raspandirea crestinismului pana in secolul al IV-lea este influentata de politica imparatilor romani. Unii Imparati ii persecuta pe crestini: Traian, Diocletian. 0 dovada in acest sens sunt inscriptiile cu martiri descoperite la Axiopolis, Noviodunum, Dinogetia si Niculitel.

Dupa Edictul de la Milano (313), care acorda libertate de cult crestinilor in Imperiul Roman, numarul comunitatilor crestine creste. Creste si sprijinul statului pentru organizarea Bisericii, mai ales dupa ce Teodosiu interzice cultele pagane. Drept urmare, Dobrogea cunoaste o bo- gata viata crestina. La Tomis este infiintat un episcopat unde isi desfasoara activitatea Bretanion si Teotim in secolul aI IV-lea. Un calugar originar din Scythia Minor Dionisie cel Mic, este initiatorul cronologiei crestine. Numarul bazilicilor crestine, datand din perioada secolelor al lV-lea, al VI-lea, descoperite in Dobrogea depaseste cifra de 40.

Misionari sud-dunareni trec la nordul fluviului pentru a raspandi religia crestina in randul populatiei romanice. Numarul obiectelor cu simboluri crestine (cruci, opaite, vase cu forme cruciforme), descoperite in spatiul nord-dunarean, creste considerabil. Bazilici crestine au fost descoperite la Slaveni, Porolissum (secolul aI IV-lea) si la Sucidava (secolul al VI-lea). Multe necropole din aceasta perioada atesta practicarea ritului si ritualului crestin de inmormantare. Coexistenta crestinismului cu vechile credinte pagane este demonstrata de identificarea unor morminte specifice unor populatii necrestinate.

Pentru comunitatile daco-romane majoritatea izvoarelor confirma raspandirea crestinismului in limba latina. Dintre descoperirile arheologice, foarte cunoscut este donarium-ul de la Biertan cu inscriptia: 'Ego Zenovius votum posui'.

Din limba latina provin in limba romana si termenii de baza ai religiei crestine: biserica ('basilica'), a boteza ('baptisare'), crestin ('christianus'), cruce ('crux'), Dumnezeu ('Domine Deo'), inger ('angelus'), Paste ('Paschae'), sfant ('sanctus').

Nascut in Imperiul Roman, crestinismul devine element de identitate etnica, de afirmare a apartenentei la spiritualitatea latina.

ETNOGENEZA ROMANEASCA

ROMANICI si MIGRATORI in DACIA

In perioada sfarsitului sec. al III-lea si sec. al VIII-lea, in spatiul romanesc vin valuri migratoare din N Europei si stepele asiatice, perioada denumita epoca migratiilor.

hunii (sec al lV-lea al V-lea) si avarii (secolele al VI-lea -al VII-lea), populatii de neam turanic, instalati in Pannonia. Prezenta lor efectiva in spatiul carpato-dunarean este slab documentata arheologic. Dominatia asupra autohtonilor se realizeaza de la distanta.

gotilor (sec al III-lea aI IV-lea) si a gepizilor (sec al V-lea al VI-lea) populatii germanice si a slavilor (sec al VI-lea al VII-lea) prezenta lor bine documentata. Gotii se asaza in Moldova, Campia Munteana si Transilvania, iar gepizii in Transilvania si partial in Oltenia. Pentru lordanes, vechea Dacie se numea Gothia, iar in vremea sa (sec al VI-lea) se numea 'Gepidia'. Centre de putere germanica (ostrogoti sau gepizl) exista in Transilvania pana la mijlocul secolului al VI-lea. Dovada o constituie mormintele princiare de la Apahida si Turda sau tezaurul de la Someseni.

Siavii ajung in regiunile de la nord si nord-est de Carpati in sec. V-VI. in drumul lor slavii intalnesc asezari romanice, atat in Moldova, cat si in Campia Dunarii. Ei numesc tinutul din Campia Munteana 'Vlasca' (tara vlahilor). In Transilvania patrund in sec VI-VII. Caracterul romanic al populatiei autohtone nu poate fi schimbat (D1). Contributia slavilor se reflecta mai ales in imbogatirea vocabularului si in preluarea unor institutii cu terminologie slava.

in anul 602, limesul dunarean al lmperiului este strapuns: slavii trec la sud de Dunare si se stabilesc aici definitiv. Aceasta determina ruperea Romanitatii Orientale. Romanitatea nord-dunareana devine o insula in marele ocean slav. La separarea Romanitatii Orientale in doua grupuri nord-dunarean si balcanic contribuie si migratia bulgarilor de la sfarsitul sec VII-lea. Acestia intemeiaza un stat in nord-estul actualei Bulgarii.

Slavii ramasi in zonele nord-danubiene dispar treptat, in parte fiind asimilati in sec VIII- X.

ETNOGENEZA ROMANEASCA. SINTEZA DACO-ROMANA.

Popoarele romanice sunt rezultatul unei duble sinteze (D2). Romanii se formeaza pe un teritoriu vast, care se intinde la nordul si la sudul Dunarii, ingloband fostele provincii romane Dacia si Moesia. Cuceritorii romani se suprapun unei serii de populatii tracice, inrudite intre ele: dacii, getii si moesii. Prima sinteza este aceea dintre geto-daci si romani si sta la baza formarii poporului roman.

Dupa retragerea aureliana, in fosta provincie Dacia ramane o populatie romanizata, latinofona. In perioada migratiilor, acestei populatii din spatiul daco-moesic i se adauga populatii germanice (din secolul al III-lea) si slave (din secolul al VI-lea). Inainte de venirea slavilor se produce treptat o anumita uniformizare a culturii materiale de factura romanica, deosebita de aceea a migratorilor. Aceasta cultura este denumita dupa variantele ei regionale Ipotesti-Candesti (in Muntenia), Costisa-Botosana-Hansca (in Moldova si Basarabia), Bratei-Moresti (in Transilvania).

A doua sinteza se produce in decursul mai multor secole intre populatia daco-romana si noii veniti. Anul 602, cand slavii trec masiv in Imperiul Roman de Rasarit, unde se stabilesc, marcheaza o data importanta in evolutia romanitatii rasaritene. La sud de Dunare, majoritatea populatiei romanice este asimilata de catre slavi. La nord de Dunare, populatia romanica mai numeroasa asimileaza elementele slave ramase. Procesul se produce paralel cu crearea, pe fondul cultural romanic mai vechi, a culturii balcano-carpatice Dridu.

Etnogeneza romanilor apare astfel ca avand trei componente fundamentale: substratul geto-dac, stratul roman, adstratul slav.

Limba romana. Limba romana este 0 limba romanica, structura gramaticala si cea mai mare parte a fondului principal de cuvinte fiind de origine latina. Aportul slav are o pondere insemnata in lexicul limbii romane, dar el nu afecteaza caracterul latin al acesteia (T1).

o data cu incheierea etnogenezei romanilor, in sec VIII-IX-lea, apar si primele mentiuni in izvoare externe despre romani. Ei sunt denumiti vlahi, valahi, volohi, blachi. Se pare ca cea mai veche mentiune despre romani este intalnita in 'Geografia' armeanului Moise de Choren (secolul aI IX-lea). Autorul semnaleaza 'tara necunoscuta, careia ii zice Balak', plasata la nord de Dunare.