Bosfor si dardanele intre doua razboaie

Bosfor si dardanele intre doua razboaie

1.Cauzele declansarii razboiului

Importanta economicǎ a Mǎrii Negre avea sǎ ii sporeascǎ, in mod automat si insemnǎtatea politicǎ la nivel intrenational. Accentuarea rivalitǎtii intre cele douǎ colonii italiene, care preluaserǎ puterea din mainile bizantinilor avea sǎ determine izbucnirea conflictului intre escadrele lor, in apele Mediteranei, dar si in cele ale Levantului. Teritoriul celei ce fusese numitǎ ,, pontus euxinus,, avea sǎ exercite un puternic interes datoritǎ imensului sǎu potential economic, pe care, se stie cǎ nimeni altcineva nu stia sǎ il valorifice mai bine decat negustorii italieni.

In a doua jumǎtate a secolului al-XIII-lea, trei orase italiene erau direct interesate in traficul Levantului si al Mǎrii Negre: Venetia, Pisa si Genova; intre ele se declanseazǎ rǎzboiul numit al ,,Sfantului Sabas,, , care opune intr-un mod sangeros coloniile lor de la Locurile Sfinte.[1] Tratatul de aliantǎ cu Mihail Paleologul, avantajele acordate genovezilor fuseserǎ pentru ei revansa infrangerilor pe care le suferiserǎ in Siria, insǎ razboiul purtat impotriva Venetiei le fusese defavorabil; adversarul isi dovedise superioritatea navalǎ in toate infruntǎrile serioase. Apoi, sǎtui de luptǎ, armistitiile au oprit ostilitǎtile, conciliere realizatǎ prin medierea lui Ludovic cel Sfant, dornic sǎ asigure pacea crestinǎtǎtii in momentul in care isi intreprindea ultima cruciadǎ; ele au fost reinnoite periodic intre genovezi si venetieni, fǎrǎ a se ajunge cu toate acestea la un tratat de pace definitiv. Apropierea dintre Occidentul latin si Asia in secolul al-XIII-lea a marcat una dintre marile etape ale apropierii mondiale la data respectivǎ.

Eliberatǎ, in 1282 de sicilieni, de marea crizǎ in care se gǎsea odatǎ ce incercase sǎ isi refacǎ puterea economicǎ in Bizant si reusind totodatǎ sǎ inlature Pisa din calea sa, Genova isi manifesta odatǎ in plus dorinta de a-si reorganiza comertul oriental, si locul pe care aceasta il ocupase inainte de a fi avut loc confruntarea de la Acre din 1258, la care au luat parte si Venetia alǎturi de Pisa. In pofida aliantei sale cu Pisa care ii adusese succesul in Siria, Venetia nu a intervenit in conflictul ce reizbucnise intre acest oras si Genova. Avantajul de care se puteau bucura, dacǎ isi pǎstrau pozitia de neutralitate ii va tenta de asemenea si pe negustorii din Adriatica si le va justifica activitatea din timpul acestui razboi: ei vor rǎmane in pozitie de neutralitate chiar si in momentul in care flota pisanǎ avea sǎ fie distrusǎ in totalitate la Meloria, in 1284.[3] Acestǎ bǎtǎlie avea sǎ marcheze un nou inceput intre orasele maritime din Italia: Pisa, Genova si Venetia( incepand cu acest moment, Pisa avea sǎ fie inlǎturatǎ si eliminatǎ ca putere navalǎ de prim ordin, pentru ca lupta pentru suprematie sǎ aiba loc intre celelalte douǎ puteri: Venetia si Genova).

Trebuie din nou subliniatǎ importanta factorulu maritim in istoria unui popor, factor maritim cǎruia si istoria romaneascǎ ii datoreazǎ posibilitatea de a se fi transformat in altceva fatǎ de celelalte popoare si care avea sǎ ajute mai apoi teritoriul locuit de romani sǎ devinǎ o adevǎratǎ rǎscruce a civilizatiilor si a negotului.

Lume de traditii antice si civilizatii diverse, Marea Neagrǎ s-a constituit cel putin panǎ la cucerirea otomanǎ din secolul al-XV-lea, intr-un centru de trafic maritim comercial in care Europa, Asia si Africa au gǎsit un punct de convergentǎ si elaborare a unor perspective economice care au rupt vechile scheme medievale, au sfǎramat circuitul economic inchistat al Imperiului Occidental, si au deschis portile cǎtre era modernǎ.[4]

Odatǎ ce o nouǎ cale maritimǎ avea sǎ se descopere in fata Genovei aceasta isi va canaliza intreaga atentie in vederea dezvoltǎrii acestei noi posibilitǎti si odatǎ cu ea si asumarea tuturor riscurilor care decurgeau din acest fapt. Diversele variante ale acestei noi politici erau strans legate de o colaborare cu Iranul. Si din momentul in care Genova a luat hotǎtrarea sǎ punǎ in aplicare aceastǎ nouǎ politicǎ, a inceput actiunea de apropiere de curtea de la Iran, evolutie care avea sǎ ii provoace in egalǎ mǎsurǎ indepǎrtarea de mai vechii sǎi aliati: Hoarda de Aur si mai ales de Egipt.

Incepand cu acest moment, actiunea comercialǎ si politicǎ a Genovei avea sǎ se conjuge cu cea a hanilor din Iran care vedeau in aceastǎ aliantǎ o posibilitate de a contracara puterea militarǎ a Egiptului. Cǎtre 1257-1258, mǎrfurile chinezesti, este vorba de atat de ravnita mǎtase, incepuserǎ sǎ ia drumul Genovei de aici ea fiind reexportatǎ cǎtre principalele piete din Occident. Incepand cu acest an o serie intreagǎ de informatii incep sǎ aparǎ in legaturǎ cu Genova si aparitia sa in acest important centru comercial de la Layos, centru strategic al comertului mediteraneean.[5]

Revenind la relatiile dintre Genova si Venetia, se cuvine a mentiona cǎ starea de rǎzboi avea sǎ fie reluatǎ dupǎ numai 5 ani. De aceastǎ datǎ starea avea sǎ fie declansatǎ de Venetia, care se hotǎra sǎ-si infrunte adversarul pe campul de luptǎ fǎrǎ sǎ recurgǎ la ajutor din partea altor puteri. Aici intervine din nou importanta factorului colonial, in politica celor douǎ cetǎti.

De fapt acesta se manifestase in raporturile lor inca de la deturnarea celei de-a parta cruciade, si in monopolul pe care Venetia si-l asigurase pentru catva timp, in bazinul Egeei si al Mǎrii Negre; Genova isi luase revansa prin tratatul de la Nympheea, in momentul cand dominatia mongolǎ deschidea traficului international perspective cu mult mai ample: ea incercase prin stipulatiile acestui instrument diplomatic, sǎ interzicǎ total rivalilor sǎi, traversarea Bosforului. Miza Stramtorilor avea sǎ devinǎ in acest moment nodul chestiunii orientale .[6]

Dar se pare ca prevederea tratatului de la Nympheea, in ceea ce priveste interdictia nu s-a putut aplica in fapt, dovadǎ stand mǎrturiile, cǎ dupǎ anul 1261, existǎ o seamǎ intreagǎ de mentiuni care amintesc pozitia Venetiei in Marea Neagra si este cunoscut faptul cǎ in 1265 Venetia era pe cale sǎ ocupe in Imperiul Grec, locul detinut de Genova; dar acest pas nu va fi dus la indeplinire cǎci aceasta avea sǎ realizeze o aliantǎ cu Carol de Anjou.[7]

In ciuda acestor aspecte ea va relua relatiiile de legǎturǎ cu imperiul din Bizant dupǎ armistitiul din 1268 si a obtinut libera trecere pentru vasele sale in Marea Neagrǎ. Nu se poate explica de ce in timpul marii foamete din 1268, Signoria a trimis in cǎutarea graului ,, iusque as Tatars,,, precum atestǎ cronica lui Martino da Canale, care adaugǎ cǎ printre furnizorii de alimente se aflau: ,, Tatars, Alan, Giquis, Rous, Turs, Armins et Grecs,,       adicǎ tocmai locuitorii de pe tǎrmul pontic septentrional si oriental. Reclamatiile prezentate de Venetia autoritǎtilor bizantine in 1278 care sunt o seamǎ de informatii pretioase privind organizarea fiscalǎ si administrativǎ a Imperiului Grec, contin o seamǎ de aluzii la negustorii ce fǎceau negot in porturile Mǎrii Negre. Actele notarilor genovezi de la Pera si de la Caffa, din 1281-1290, mentioneaza de mai multe ori moneda venetianǎ si negustorii de aceastǎ origine in Crimeea. In anul 1285 atunci cand o parte dintre ei au mers la Trapezunt au avut surpriza de a fi atacati de genovezi.

Incheierea tratatelor de aliantǎ

Un genovez pe numele sǎu Tommaso degli Anusi, supranumit si : ,, bancherul,, , figureaza printre membrii primei ambasade pe care Iranul se pregǎtea sǎ o trimitǎ in Occident in 1285. Chiar dacǎ membrii acestei ambasade nu ne sunt cunoscuti in totalitate, se stie cǎ nu ajuns la destinatie, dar doi ani mai tarziu o altǎ ambasadǎ avea sǎ se deplaseze in Occident si avea sǎ fie primitǎ cu ospitalitate si cǎldurǎ amanatǎ de poporul genovez. Traseul care fusese ales de ambasada iranianǎ, sederea sa prelungitǎ pe parcursul intregii ierni 1287-1288 si scopurile sale demonstreazǎ odatǎ in plus apropierea ce se realizase intre cele douǎ teritorii.[10] Fiind primiti la intoarcere de papa Nicolae al-VI-lea, ambasada a fost insǎrcinatǎ cu misiunea de a arǎta scrisorile pontificale unei serii intregi de personaje de la curtea iraniana, printre acestia aflandu-se si genovezi. O a treia ambasadǎ avea sǎ se deplaseze mai apoi la Roma acolo unde vor avea loc si negocierile cu papa din partea cǎruia vor obtine sprijinul si mai presus de toate alianta mult asteptatǎ.

La 10 aprilie 1291 se pune problema unei ambasade ce se va duce pe langǎ impǎrǎtul Nogai; trimisul in cazul in care va reusi in misiunea sa, va trebui sǎ rǎmanǎ trei ani in caliatate de consul si sǎ intretina pe socoteala sa un consul si trei notari. Venetia care a pǎstrat in permanentǎ relatii bune cu sultanul din Babilon, stǎpanitorul Egiptului, se apropie acum de aliatul sǎu, ,, impǎratul,, Kipciakului. In realitate Venetia tindea sǎ ia locul pe care rivala sa il ocupase odinioarǎ in sistemul unde fusese antrenatǎ de alianta cu Mihail Paleologul.[12]

Actele notarilor de la Caffa, din aprilie si mai 1290, mentioneaza douǎ fapte de un interes deosebit. Este vorba de o corabie echipatǎ de cǎtre Vivalde Lavaggio in Crimeea pe socoteala impǎratului Argun, ilhanul mongol al Persiei. De asemenea mai este vorba de angajarea unui dresor de soimi de cǎtre Pietro di Braina, in scopul de a-l insoti in cǎlǎtoria, pe care trebuia sǎ o intreprindǎ la Tebriz si la curtea aceluiasi impǎrat Argun.[13]

Dar faptul cel mai notabil este echiparea unui vas genovez , de razboi, navigand in Marea Neagrǎ sub pavilionul impǎratului de la Tebriz. Marco Polo afirmǎ cǎ negustorii din Genova parcurgeau Marea Caspicǎ, si mai aflam cǎ o flotila era echipatǎ la Bagdad de constructorii genovezi, pentru a intercepta comertul dintre Egipt si India: cand fratii Vivaldi porneau din Genova pentru a face inconjurul Africii, misiune din care nu mai aveau sǎ se intoarcǎ, ei sperau sǎ intalneascǎ aceastǎ escadrǎ la capǎtul periplului lor in continentul necunoscut.

Este asadar de mentionat cǎ se pare cǎ genovezii se aflau la data respectivǎ in slujba ilhanului din Iran, iar prin ei acesta avea sǎ trimitǎ papei de la Roma dar si Persiei o seamǎ de mesaje; nu mai putin important este si aspectul prin care cele douǎ forte urmau sǎ definitiveze un plan de atac impotriva Egiptului musulman.

Incepand cu anul 1291, se pare cǎ egiptenii se instaleaserǎ in adevǎratul sens al cuvantului in Siria si in Palestina iar pe de altǎ parte Armenia si cǎile sale comerciale erau in permanentǎ expuse pericolului invadatorilor egipteni, trimise se sultanul de la Cairo, care incǎ nu realizau marele efect pe care il anunta stationarea genovezilor la Tripoli.[14]

Reorientarea comertului genovez cǎtre punctele de la Layos si Trebizond, urma sǎ aiba o intreagǎ serie de consecinte comerciale si politice. Rezultatul final al acestei orientari si evaluari- fruct al colaborarii dintre mongolii din Iran si Genova- este cel al unui nou rǎzboi venetiano-genovez, si o datǎ cu incheiera acestuia instaurarea unui nou regim comercial la malurile Mǎrii Negre.

Exploatarea intensǎ a rutei comerciale de la Trebizond avea sǎ creascǎ rolul economic al Mǎrii Negre la finele secolului al-XIII-lea. Genova a reusit sǎ integreze la finele celui de-al -XIII-lea secol Treizond-ul in arealul sǎu de stǎpanire.

Venetia, care nu renuntase niciodatǎ la speranta sa de a revenii in apele Mǎrii Negre, isi va dubla actiunile in vederea atingerii propriului sǎu ideal in ultimele douǎ decenii ale secolului al-XIII-lea.

Dupǎ expulsarea sa de la Detroits, orasul lagunelor se pare cǎ nu a mai dorit sǎ asigure coloniilor sale o pozitie in teritoriul pe care il dominase panǎ in anul 1261, intre o solutie radicalǎ- cruciada restaurǎrii Imperiului Latin, in colaborare cu cresterea occidentalǎ care era ostilǎ Paleologilor- si intelegerea cu Bizantul. In cele din urma, Venetia a rǎmas la ideea de a colabora cu Imperiul Bizantin, incheind cu acesta o inteleere dar pe termen scurt prin care vasele sale primeau din autorizatia de a poposi in apele Mǎrii Negre. In acelasi an republica italianǎ a Venetiei se pare cǎ a incercat sǎ dea nastere unor comptoare proprii, prin intermediul acestor institutii ea incerca sǎ tinǎ sub control intreaga activitate care se desfǎsura in bazinul pontic.[15]

Intelegerea incheiatǎ in anul 1285, cu Bizantul pe o perioadǎ de 10 ani, nu fǎcea nimic altceva decat sǎ reediteze un text apǎrut cu 8 ani in urmǎ; dar in timp ce in 1277, conjunctura politicǎ impiedicase Venetia sǎ obtinǎ toate avantajele care ar fi reiesit din acel acord cu Bizantul, in 1285 ea a reusit sǎ profite din plin de acestea.[16]Clauza care se referea la aspectul cǎ urmau sǎ fie deschise din nou pietele pentru comerciantii venetieni avea sǎ fie din nou discutatǎ si in cele din urmǎ aprobatǎ. O altǎ clauzǎ ii oferea impǎratului bizantin rolul de arbitru intre cele douǎ republici italiene in ceea ce piveste asigurarea pǎcii in apele Helespontului si in bazinul Mǎrii Negre. Aceastǎ clauzǎ ii permitea odatǎ in plus impǎratului de la Constantinopol sǎ isi asigure suprematia in Marea Neagrǎ si sǎ se afle la distantǎ egalǎ fatǎ de Ventia si Genova. In realitate, prin aceastǎ clauzǎ, Venetia obtinea din partea Imperiului garantia impotriva unui eventual atac survenit din partea Genovei.

Abia la o lunǎ dupǎ ce tratatul a fost semnat de cǎtre Andronic al-II-lea( 15 iunie 1285 ) si Senatul acorda deja dreptul comerciantilor italieni sǎ pǎtrundǎ in bazinul pontic si in Imperiul Bizantin. Numai un an mai tarziu si iatǎ cǎ pietele din ,,Romania si Alexandria erau invadate de produsele negustorilor venetieni, astfel cǎ aceastǎ din urmǎ se vede obligatǎ sǎ creascǎ numǎrul functionarilor care erau insǎrcinati cu verificarea incǎracǎturilor vaselor comerciale. Infiltararea venetienilor in comertul pontic,. Deschiderea unui consulat venetian la Soldaia si perspectiva unei concurente de mare anvergurǎ din partea lor, in special pe cǎile asiatice care erau controlate de Hoarda de Aur, reprezentau o amenintare foarte serioasǎ pentru Genova care se vede nevoitǎ sǎ reactioneze in fata acestui pericolului venetian.

3. Izbucnirea rǎzboiului din 1293

Conflictul celor douǎ republici rivale, Genova si Venetia se grefase odinioarǎ pe acela din senioriile si coloniile burgheze din porturile Siriei; el se complica acum cu rivalitatea dintre Hoarda de Aur si Imperiul mongol al Iranului. Intentiile rǎzboinice ale Venetiei erau indubitabile, mai ales dupǎ esecul Conferintei de la Cremona din septembrie 1293. In primǎvara anului 1294, paisprezece galere puternic inarmate, care escortau caravana negustoreascǎ, pǎrǎseau Venetia pentru apele Levantului si jefuiau asezǎrile genoveze din Cipru si pe cele din Lajazzo. Coloniile genoveze au reactionat energic: ele au echipat la randul lor vase care au atacat navele venetiene din Marea Neagrǎ si au alcǎtuit o flotǎ ce nu a ezitat sǎ traverseze Stramtorile si sǎ atace la Lajazzo escadrila venetianǎ, intǎritǎ de altǎ ambarcatiiuni ce li se alǎturaserǎ in Mediterana Orientalǎ.[18]

Termenul de galerǎ se referǎ la orice vas propulsat manual, prin vasle. Vaslele sunt folosite cel putin din vremea Vechiului Regat Egiptean. Majoritatea galerelor au folosit si panze ca mijloc secundar de propulsie. Aceastǎ definitie exclude aproape toate vasele propulsate manual din zona Chinei.[19]

Genovezii au obtinut o victorie rǎsunatoare si completǎ care subliniazǎ caracterul colonial si comercial al razboiului. Dupǎ o mare desfǎsurare a fortelor navale genoveze, cu care venetienii au refuzat in mod clar sǎ lupte, riposta Venetiei s-a produs in apele Levantului. Flota lui Ruggiero Morosini s-a dus sǎ incendieze in vara anului 1296, in timp ce o escadrǎ traversa Stramtorile si ataca asezǎrile genoveze din Crimeea. Atacul fusese posibil datoritǎ slǎbiciunii manifestatǎ de Imperiul Bizantin, care luase o hotǎrare nefericitǎ, si anume sǎ isi dezarmeze flota dupǎ Vecerniile din Sicilia si dupǎ inceputul rǎzboiului dintre Anjou si Aragon. Andronic al-II-lea, impǎratul din Bizant, se credea la adǎpost de orice pericol dar acest aspect avea sǎ marcheze o decǎdere la fel de mare ca si cea din anul 1204       cand Imperiul era cucerit de Latini. Colonia greceascǎ din Pera a reusit totusi sǎ se punǎ la adǎpost, in interiorul Constantinopolului si sǎ se razbune pe colonistii venetieni, care, in acest terioriu se aflau la cheremul lor, al adversarilor. Scopul razboiului era sǎ loveascǎ puternic pe dusman in comertul sǎu si in asezǎrile care ii asigurau tranzactiile.

Campania militarǎ din 1298, cu toate cǎ nu a avut un final decisiv, permitea totusi restabilirea pǎcii, dupǎ ce atat unii cat si altii se confruntaserǎ pe campul de luptǎ: marea flotǎ genovezǎ a lui Lamba Doria a intalnit in apropiere de Curzola, insulǎ de pe coasta dalmatǎ, la intrarea in Adriaticǎ, cele o sutǎ de galere pe care Venetia le trimisese in intampinarea sa.[21]

Batalia care s-a desfaurat aici a fost o victorie la fel de rasunatoare ca si cea pe care Genova a repuratat-o asupra Meloriei. Peste 7000 de prizonieri au fost adusi la Genova printre care si Marco Polo, care avea sa isi scrie memoriile in cea ce priveste calatoriile sale in Extremul Orient. In timp ce , Venetia se simtea capabila sa isi refaca flota care ii fusese distrusa, adversara sa, Genova, se simtea slabita si incapabila sa faca fata unor noi atacuri. Medierea acestui conflict de catre signiorul din Milano, Matteo Visconti, a gasit cele doua tabere pe picior de egalitate in ceea ce priveste semnarea unui tratat de pace.; la 25 mai 1299, la Milano, se incheia pacea sub auspiciile sale si era ratificat la Venetia la 1 iulie. Un armistitiu incheiat pe o perioada de 25 de ani si sa respecte pacea intre cele doua teritorii. Acest prim razboi al Stramtorilor avea sa se incheie prin semnarea unei ,,paci albe,, : Venetia ii abandona stapanirii ghibeline din Genova pe exilatii guelfi, care o nelinisteau din cauza refugiului lor la Monaco, iar Genova se angaja la randul ei sa nu intervina in conflictul dintre rivala sa si Imperiul Bizantin, a carui slabiciune ii desemna drept prada usoara pentru intreprinderile,,latine,,.[22]

Urmarile razboiului de la Curzolla, aveau sa marcheze un moment de cotitura in istoria comerciala a bazinului Marii Negre dar si in ceea ce priveste politica celor doua republici care se aflasera in conflict: Venetia si Genova.

4. Urmarile razboiului de la Curzolla

Primele efecte ale acestei noi situatii au fost resimtite la Constantinopol.

Venetia cerea Imperiului Bizantin despagubiri pentru pierderile suferite de colonia sa, cu ocazia incendierii Perei si a represaliilor incepute de genovezi impotriva supusilor ei, pe care autoritatile grecesti au permis sa fie savarsite fara a le lua apararea. Genova s-a conformat angajamentelor tratatului de la Milano si a pastrat o stricta neutraliltate: o escadra venetiana a putut deci, in vara lui 1301 sa ridice panzele spre ,,Romania,,; piratii echipati pe bailul din Negropontesi de seniorii venetieni din Arhipelag puneau stapanire pe mai multe insule apartinand inca Bizantului.[23]

Dorinta de a infrunta escadra lui Belletto Giustiniani a trecut Stramtorile, a ancorat in fata Cornului de Aur si avea sa incendieze o seama de edificii. Locuitorii bizantini au considrat ca legand vasele lor comerciale unele de celelalte aveau sa blocheze inaintarea venetiana in apele ,Marii Negre, dar parerea lui Andronic al-II-lea avea sa nu tina seama de aceste considerente, caci dorinta de pastrare a neutralitatii de catre Genova, angajament pe care se obliga sa il respecte prin semnarea Tratatului de la Milano, avea sa il descuajeze pentru a nu duce pana la un sfarsit misiunea sa de aparator si va accepta sa se predea in fata trupelor venetiene prin semnarea unui armistitiu.

Acesta din urma avea sa fie incheiat in anul 1302 pe o perioada de 10 ani, si acorda negustorilor din Arhipelag aproape toate insulele cucerite, Venetiei i se acorda liberatatea traficului si de asemenea o serie intreaga de despagubiri, cerute de altfel de venetieni, in hyperperi, la cursul de la data respectiva a monedei.[24]

Venetia se anagaja de asemenea sa limiteze la numai doua ambarcatiuni, pe an, numarul celor ce aveau sa treaca prin apele Marii Negre. Dar cativa ani mai tarziu, fiind increzatoare intr-o posibila cruciada care avea sa reinstaureze Imperiul Latin la Constantinopol, la care ea se si asociase, Venetia trimitea doua ambarcatiuni in baziunl pontic, iar Genova va reactiona violent la acest atac ceea ce incalca acordul la Milano.

Implicarea Venetiei in noua cruciada ce urmarea reinstaurarea imperiului in Bizant era cea care delimita in mod precis care fusesera situatiile in care Venetia aceeptse sa semneze acel acord, care nu ii conferea noi privilegii, ceea ce va duce la crearea in permanenta de intrigi si conspiratii la dresa Paleologilor.[25]

Carol, conte de Vallois, fratele lui Filip cel Frumos, regele Frantei, se casatorise, in 1301, cu fiica cea mica a batranului imparat, Baudoin al-II-lea, si considera ca prin aceasta alianta obtinea sau i se cuveneau anumite drepturi la coroana de la Constantinopol.

Pe Bosfor, Imperiul Bizantin, care se gasea slabit in urma razboiului si atacat de venetieni care aveau ideea de a se razbuna injuriile la care fusesera supusi anterior, in mod grav amenintati de catalani, si confruntandu-se cu imensa liniste ce se contura in fata reizbucnirii unei noi cruciade ce avea sa fie inca o data indreptata catre granitele sale, resimtea din ce in ce mai puternic nevoie de a incheia o alianta cu Genova.[26]

5. Ridicarea Genovei si reizbucnirea razboiului

Dar Genova nu putea sa stea multa vreme de-o parte, asa ca ea avea sa obtina din partea Bizantului, pentru colonia sa de la Pera, in mai 1303, o noua concesie ce avea sa ii delimiteze in mod precis noul teritoriu care se ridica la aceasta data la o suprafata de 37 de hectare.[27]

Cu toate ca la inceput ridicarea zidurilor de aparare in jurul cetatilor era considerat interzisa, ea avea in curand sa fie ridicata: colonia de la Pera, va devenii in fata Constantinopolului o adevarata fortareata. Aceasta masura de aparare, va asigura colonia de ostilitatea redutabilei Campanii catalane, impotriva careia doi ani mai tarziu, ea a considerat ca trebuie sa sprijine Imperiul Bizantin.[28]

Imparatii greci au luat in randurile armatei lor pe veteranii razboiului din Sicilia, au conderat ca astfel vor putea face fata atacurilor ce se indreptau dinspre turci catre posesiunile lor din Asia Mica; conflictul cu catalanii si asasinatul neinspirat al capeteniei lor, Roger de Flor, dezlantuisera un nou razboi si instalasera in Gallipoli, ,,cheie a Stramtorilor,, bandele de ,,almugavari,,, care pustiau Tracia si nelinistea Constantinopolul.[29]

In anul 1306, genovezii din Pera isi faceau cunoscuta intentia de a purta tratative in vederea incheirii unui acord cu catalanii, lasand partea greceasca sa se descurce in continuare de una singura. Compania avea sa paraseasca o regiune in care nu mai putea sa continue de pe urma propriilor venituri si mergea sa se instaleze in Grecia, mai precis in Ducatul Atenei; din acest moment aceasta nu mai reprezenta un pericol pentru partea genoveze, care avea sa isi canalizeze intreaga atentie asupra Stramtorilor si a bazinului Marii Negre.

Tot in anul 1306, in confllict violent avea sa izbucneasca intre colonia din Trapezunt si imparatul Alexios al-II-lea Comnenul. Refuzand sa plateasca taxele cerute de autoritatile grecesti, genovezii se prefacusera ca se imbarca impreuna cu marfurile lor si ca parasesc orasul, dar interventia garzii georgiene a intors disputa chiar in dezavantajul lor. Acest lucru va duce chiar la izbucnirea unui adevarat razboi, in cursul caruia genovezii incendiaza arsenanlul maritim de la Trapezunt, in timp ce imparatul grec, aliat cu capetenia turca de la Sinope, a atacat comptoarele din Crimeea; corsarii genovezi ripostau scufundand vasele ,,Marelui Comnen,, din raza Trapezuntului.[30]

In anii 1314 si 1316 a fost restabilita pacea in urma ambasadelor lui Pietro Ugolino si Oberto Cattaneo, cand un nou amplasament aproape de ,, Castelul Leilor,, , pe esplanada care domina portul, fusese atribuit coloniei; ea se inatarea cu santuri si turnuri, asa cum se intamplase si cu cea din Pera cu cativa ani mai devreme.[31]

Cand venetienii se amplasau in acelasi teritoriu in iulie 1319, tratatul incheiat cu imparatul Trap[ezuntului avea sa mentioneze privilegiile anterioare ale genovezilor, care trebuiau sa plateasca 20 de aspri de fiecare incarcatura de marfuri, si o taxa de 3% din valoarea ei, redusa cu 50% daca atat cumparatorul cat si vanzatorul apartiineau amandoi natiunii celei mai favorizate, si de 1 la % daca era vorba de stofe.

O alta criza a izbucnit si pe litoralul nordic, in raporturile dintre coloniile genoveze cu Imperiul Hoardei de Aur, care abia iesise dintr-un razboi civil, care pusese sfarsit, atotputerniciei lui Nagai.

In anul 1299 avea sa se declanseze un razboi civil la nivelul Hoardei de Aur in urma caruia, in acelasi an avea sa fie ucis Nogai chiar in lupta de pe raul Nipru. Dar acest conflict intern care s-a desfaurat la nivelul Kipaciului s-a complicat datorita razboiului cu Persia, care la data respectiva nu incetase ostilitatile. Pentru o vreme Nogai isi instalase tabara in Crimeea, inainte sa infrunte pentru a doua oara trupele adversarului sau: se pare ca una din variantele vehiculate in ceea ce priveste acest aspect sustine ca acesta din urma se deplasase tocmai pentru a-si impune suprematia supra genovezilor din Caffa, pa care aliatii sai, venetienii, tocamai ii hartuisera in timpul expeditiei in Marea Neagra.[33]

Repercursiunile acestui razboi s-au facut simtite pana in regiunile dunarene si balcanice. Fii lui Nogai s-au refugiat in Dobrogea sau in tara alanilor, nume care desemneaza in acest caz teritoriul Moldovei de mai tarziu; harti nautice de mai tarziu, din secolul al-XIV-lea, mentioneaza intr-adevar, Prutul ca fiind,,Fluviul alanilor,,; orasul actual al Iasilor ca si satul Iasca de la varsarea Nistrului pastreaza amintirea acestei sederi. Este cert ca o parte a acestei populatii de origine iraniana isi fixase asezarea in acest teritoriu unde avea sa convietuiasca alaturi de iasgi si cumani, care vor patrunde ulterior in teritoriul Ungariei in momentul marii invazii mongole[34].

O parte a alanilor care facusera parte din armata lui Nogai vor traversa Dunarea in anul 1300 si se vor pune in serviciul imparatului de la Constantinopol, prin intermediul autoritatilor de la Vicina, orasul care, in timpul lui Mihail Paleologul se afla sub dominatia Greciei. Acestia vor avea un rol importatnt impotriva Companiei Catalane dar vor repurta si o infringere rasunatoare. De mentionat ca fiul lui Nogai, Ciaka, va gasii refugiu la curtea Bulgariei, hanul de aici fiindu-i chiar ruda; dar pericolul care se intrezarea in ceea ce priveste infruntarea apropiata cu Toktai care era invingator in razboiului din Kipciak, ceea ce il va dtermina pe imparatul Bulgariei sa rupa orice relatie de rudenie cu fiul lui Nogai.

Este foarte probabil ca in urma omagiului pe care acesta i la adus lui Tokatai sa fi intrat in posesia Gurilor Dunarii si a Basarabiei Meridionale; intr-adevar documente de la 1314 si 1316 il arata ca fiind stapan la Maurocastron la varsare Nistrului, pozitie pe care nu o putea pastra decat cu consimtamantul hanului mongol de la Serai, din partea caruia castigase fara indoiala suprimarea lui Ciaka.[35]

Odata ce detinea in mainile sale intreaga putere se pare ca Toktai i-a facut pe negustorii latini sa resimta intreaga greutate care apasa pe umerii sai, si se para ca acest lucru se intampla datorita sentimentului de ura pe care il nutrea fata de cei care fusesera anterior sustinatorii Imperiului de la Tebriz. Masura cea mai acerba care s-a luat impotriva acestora din urma a fost aceea de inceta comertul din Marea Neagra cu sclavi, care ii rapea anual un mare numar de supusi, ce erau mai apoi revanduti pe piata din Egipt, de acolo de unde isi procura si mamelucii, dar si in porturile crestine ale Mediteranei.[36]

In 1308, negustorii genovezi aflati la Serai au fost arestati si trimisi apoi la Solhat in Crimeea, iar marfurile lor confiscate; nemultuimit de aceasta sanctiune economica, hanul a trimis o armata numeroasa sa asedieze Caffa. Orasul dupa cum am amintit deja era prevazut cu ziduri si santuri de aparare dupa atacul venetian din 1296 si trecerea armatei lui Nogai; va reusi sa tina piept timp de opt luni atacurilor prin forta asociata a grecilor si a genovezilor, dar in cele din urma zidul de aparare avea sa cada.Aparatorii, pentru a nu simti umilinta au dat foc orasului si s-au refugiat apoi pe vasele lor de lupta, la 20 mai 1308.Vasalii din Kipciak manifestau un sentiment puternic de ostilitate; aceasta este ocazia pe care Sveteslov, tarul bulgar, a gasit-o pentru a porni o serie de acte de violenta la adresa occidentalilor, pe care le semnaleaza o relatare franciscana din 1341, si hotararea carmuirii din Genova din 1316: negustorii genovezi fusesera jefuiti de catre bulgari la gurile Nistrului[37].

Este asadar vorba de un atac general la daresa negustorilor genovezi pe coasta nordica a Marii Negre, pentru Hoarda de Aur aceasta constituind revansa pentru sprijinul pe care il dadusera inainte adversarilor sai.

Toktai se aratase neconciliant iar actiunile razboinice aveau sa continue pana la sfarsitul domniei sale, in 131

Pentru comertul genovez aceasta se arata sub forma unei crize foarte grave care se adauga repercursiunilor inevitabile ale tulburarilor din metropola, unde ghelfii si ghibelinii se sfasiau din nou.

In inversunarea lor de a se infrunta, partidele opuse se plasau sub protectia unor suverani straini: acea a imparatului Henri al-VII-lea sustinut de ghibelini, sau a regelui Robert de Neapole, conducatorul partidului guelf.

Cea din urma solutie adoptata in 1318, avea sa suscite divergente serioase, intre metropola unde dominau guelfii si coloniile Levantuluiramase credincioase ghibelinilor.Succesorul lui Toktai, Uzbek, cu toate ca era convertit la islamism, avea sa se arate favorabil crestinilor, incurajand in acest mod asezamintele comerciale si misiunile catolice. Oambasada genoveza obtinea inca din 1313 dreptul de a reconstrui cladirile si intariturile e la Caffa si de a reinstala aici colonia.[38]

La Genova fusese constituita o administratie speciala, formata din 8 cabinete, care va purta denumirea de oficiul Chazariei sau al Crimeei. Una din rpimele hotarari ale acestui for a fost aceea ca toate vasele comerciale genoveze sa faca o escala de cel putin o zi in portul de la Caffa, pentru a reusi sa repuna acest teritoriu in vechile sale prerogative: un mare si importatnt port la Marea Neagra.

Se impun atentiei doua trasaturi importante in eea ce priveste nou pozitie a Genovei: ruptura ce s-a produs intre aceasta si coloniile sale; acestea se vedeau nevoite sa faca fata singure in ceea ce priveste intretinerea proprie, ceea ce va conduce la demararea ezistentei unui adevarat spirit de initiativa si de independenta. Vor avea si un caracter aparte fata de cel anterior: asezarile nu mai sunt comptoare deschise, fizate de vreun cartier cedat de unul sau altul din potentatii bastinsasi, in scopul unic de a adaposti negustorii si marfurile si de a facilita schimburile.

Acestea sunt acum adevarate cetati, ale caror turnuri crenelate si turnuri groase apara o adevarat autonomie politica, un stat latin la marginea Imperiului grec sau mongol. Colonia nu are numai interese economice: ea are si ambitii politice si va intentiona in curand sa isi instituie si puterea, la fel ca si comunele italiene de pe continent, pe posesiuni teritoriale. Era imperialismul colonial in proportii mai reduse si modeste pe care le putea atinge in Evul Mediu si care succede peroadei pur comerciale din secolul al-XIII-lea.

Tratatul din 1302 restabilise pozitia Venetiei in Imperiul Bizantin iar in 1306, obtinea pentru negustorii sai un privilegiu din partea hanului sau de la Tebriz, dar abia in 1319 a reusit sa incheie un acord cu imparatul de la Trapezunt; conflictul dintre acesta din urma si genovezi crease dificultati pentru intregul comert occidental; la fel restabilirea pacii era favorabila tuturor negustorilor italieni.

In 1319 chiar in anul in care colonia venetiana de la Trapezunt obtinea privilegii, ambasadorii imparatului grec de la Constantinopol cereau ca graul importat de venetieni din regiunile Marii Negre sa nu fie vandut pe teritoriul Imperiului fara sa achite o taxa speciala si fara autorizarea expresa a imparatului. Acest acord se opunea acordurilor precedente care nu interziceau decat vanzarea sarii, a rasinii si a graului indigen.[39]

In contact direct cu posesiunile Venetiei din Adriatica, regatul sarb se consolida rapid sub conducerea energetica a Nemanizilor.

Reii din aceasta dinastie aveau pretentia sa joace principalul rol in Balcani.

In 1317-1320, regele Milutin al-II-lea ii invita pe negustorii venetieni sa treaca prin statul sau pentru a ajunge in ,, Romania,, si in porturile Marii Negre. In 1330 Uros al-III-lea reinoia propunerea pentru trecerea trupelor venetiene pe teritoriul sau dar exceptie aveau sa faca calatorii care intentionau sa ajunga in Bulgaria, tara cu care se afla in conflict.[40]

In 1324, Venetia a reusit sa obtina ridicarea tuturor acelor obligatii care prevedeau interzierea vanzarii graului in Marea Neagra.

In 1324 o flota genoveza       sub conducerea lui Carlo Grimaldi, inceacrca sa blocheze Pera dar nu reuseste, ceea ce o determina sa faca o incursiune in Marea Neagra acolo unde va provoca mari pierderi negustorilor si navigatorilor din Tana si din Marea de Azov.

La intoarecere ea a gasit Bosforul zagazuit, in dreptul Hieronului, de catre escadra ghibelina din Pera si a trebuit sa se intoarca la Sinope, unde capetenia turca din partea locului a pus stapanire pe o mare parte din vasele si echipajele lor.[42]

Incepand cu anul 1332, politica genoveza se indreapta hotarat catre expansiunea in Marea Neagra.

Renuntand la comertul din Asia Mica, neustorii venetieni trebuiau in mod evident sa gaseasca in alta parte debuseele de care duceau lipsa. Se observa ca Senatul se ocupa activ de galerele de la Trapezunt si de comertul de la Tebriz. Imperiul Persiei a renuntat la coridorul pontic in schimbul garantiei oferite statului sau de Marele Comnen. Drumul continua sa fie inca unul extrem de circulat si aducea pana la gurile Marii Negre produse din Extremul Orient. Piata cea mai interesanta mai era acea pe care o prezenta Imperiul Kipciakului, atat prin marile sale resurse naturale cat si prin posibilitatile pe care le asigura.

Pentru Venetia era dificil sa isi restabileasca drepturile in Crimeea, unde dezvoltarea Caffei statornicise hegemonia rivalilor ei, genovezii.

Tana era marea etapa spre Volga, capitala Kipciakului si spre Cathay. Se cuvine a fi amintite care erau conditiile pentru negustorii care doreau sa intreprinda marea calatorie: sa isi lase sa le creasca barba, pentru a inspira mai mult respect orientalilor, si sa aiba un interpret bun, care sa stie mai ales cumana, care continua sa fie imba vorbita in stepele din Rusia Meridionala. Trebuia sa aduca cu el o femeie din partile Tanei, cu conditia sa stie cumana, pentru a-i asigura o mai mare consideratie in mediile pe care urma sa le frcventeze.Apoi trebuia sa fie insotit de o ruda sau de un prieten foarte sigur, ca in eventualitatea in care ar fi cedat pe parcursul calatoriei, iar cel mai intai mentionat urma sa intre in posesia bunurilor sale.. Daca acest calator nu ar fi fost insotit, atunci suveranul din partile locului unde negustorul ar fi murit era in drepturi sa puna mana pe marfurile decedatului.[43]

Ultimii ani ai domniei lui Uzbek(mort in 1340)au reprezentat ultimul mare avant al comertului pe coasta nordica a Marii Negre in evul mediu. Sfantul Scaun si puterile crestine in general contau mult pe mostenitorul tronului mongol de la Serai, Tinibek, pentru a continua aceste bune relatii; fratele sau Djanibek, insa l-a invins si a ajuns imparat .

Din criza provocata de actiunea lui Djanibek impotriva Caffei si a Taneiva rezulta in mod clar cel de-al doilea razboi al Stramtorilor intre genovezi si venetieni.

Conflictul intre cele doua republici italiene din Kipciak, a fost precedat de un nou litigiu intre Genova si Imperiul Bizantin.

Genova, guvernata de doi dogi din parte partidului popular, recapatase o oarecare vigoare si coloniile sale se simteau din nou solidare cu metropola. In 1346, o ,,Mahona,, sau companie comerciala se instituia din initiativa familiei Giustiniani si punea din nou stapanire pe insula greaca Chiaos, profitand de dezordinea in care fusese aruncat din nou Imperiul Bizantin datorita reizbucnirii razboiului civil dintre Palelogi si Ioan Cantacuzenos. Cantacuzenos a iesit vicorios in 1347 si va scadea taxele vamale de la Constantinopol in detrimentul celor de la Pera, si ridica de la 10% la 50 % taxele pentru importurile de vinuri si de cereale provenind din coloniile genoveze din Marea Neagra.Riposta din partea genovezilor nu se va lasa asteptata. Vor distruge un mare nuamr de vase grecesti si au incercat chiar sa blocheze capitala , apoi chiar sa o atace in toamna anului 1348.

Constantinopolul era insa aparat ceea ce a facut ca incercarea genovezilor sa se soldeze cu un real esec.

Colonia din Pera s-a aflat intr-o situatie critica: imparatul Ioan Cantacuzenos, s-a intors la Constantinopolsi a incurajat activ pregatirile atacului impotriva coloniei genoveze. Carmuirea de la Genova a trimis o solie pentru a pune capat unui conflict ce parea sa continue in dezavantajul sau. In primavara lui 1349, noua flota greceasca a fost surprinsa de escadra genoveza din Pera si aproape in intregime distrusa.Pacea a fost incheiata lasand colonistilor din Pera terenul pe care il ocupasera in afara concesiunii de la Galata iar pentru Mahona din Chios posesiunea integrala a insulei.

Pe parcursul ostilitatilor genovezii simtisera in rezistenta bizantina urme ale existentei politicii venetiene in 1345; un nou conflict va opune coloniile respective in Trapezunt in 1348-1349. Doar ciuma cea mare a evitat reizbucnirea unui nou conflict intre cele doua orase. In 1350, noul doge al Genovei, Giovanni di Valente , s-a hotarat sa treaca la ofensiva. Genovezii din Pera au pus stapanire pe castelul Hieron de pe Bosfor, si au pretins un control asupra tuturor vaselor care traversau stramtoarea pentru a se duce in porturile Marii Negre.PG 366 Concomitent mai multe corabii venetiene erau sechestrate la Caffa, ceea ce era egala cu o declaratie de razboi.

Imediat cele doua parti au incercat sa isi atraga de partea lor o serie de aliati; Venetia obtinea cu usurinta sprijinul din partea regelui Petru al-IV-lea de Aragon, iritat de subsidiile pe care Genova le furniza rasculatilor din insula Sardinia, si putea sa conteze pe Ioan Cantacuzenos, ce cauta sa isi ia revansa asupra coloniei de la Pera. In schimb genovezii au ezitat sa recurga la alianta turcilor , care fusesera amestecati de mai mult timp in derularea razboaielor din Imperiul Bizantin.[46]

6. Insemnatatea ultimului razboi al stramtorilor

O prima lupta a avut loc in 1350 in apele de la Alcastri, pe coasta Eubeei, a dat pe manavenetienilor p flotila genoveze in drum spre Bosfor si Marea Neagra., dar genovezii vor razbuna acest esec si vor aduce cu ei cheile de la Negroponte. In vara lui 1351, escadra venetiana a incercat un atac asupra Pereisi era pe punctul de a reusi, dart locuitorii au reusit sa il respinga.Negroponte a fost blocat de la 15 august si pana la 20 octombrie de genovezi. Sosirea unei escdre venetiene si a uneia aragoneze, i-a determinat pe genovezi sa ridice blocada.

In primavara anului 1352 campul de lupta avea sa se muta in Stramtoarea Bosfor.

La 15 februarie a aparut flota combinata a venetienilor si a catalanilor; in dreptul arsenalului de la Heptaskalon, la intrrea in Marea Marmara, ea s-a unit cu vasele grecesti venite sa i sa alature si a atacat flota genoveza care se desfasurase in fata ei, lasand descoperit portul Pera. La caderea noptii, catalanii pierdusera 12 galere, iar ceii din Pera juamtate din efectivul lor; grecii nu pierdusera nimic, caci fugisera din batalie.[47] Dupa zila aprige de lupta, genovezii, in lipsa nei victorii navale, obtineau o victorie diplomatica.

Razoiul a continuat in Mediterana; o noua expeditie a lui Pisani cu o escadra venetiana, pe care a adus-o din nou sub zidurile Perei, a gasit orasul in stare de aparare, sia trebuit sa plece de unde venise.

Marea batalie intre cele trei foprte urma sa aiba loc un an mai tarziu, la 29 august1353, in apropiere de Alghero in Sardinia; ea avea sa insemne pentru genovezi o adevarat infrangere.[48]

Comuna insa avea sa isi revina gratie sprijinului obtinut din partea familiei Visconti, seniorii din Milano; in 1354, Doria, in fruntea unei flote genoveze, patrundea in Adriatica, incendia Parenzo si distrugea 35 de galere venetienein portul Zonchio. [49]

Ca si la sfarsitul primului razboi al Stramtorilor adversarii erau la fel de epuizati si dornici sa ii puna capat.Tot sub auspiciile familiei Visconti era semnat armistitiul de la 15 ianuarie 1355, iar cea de-a doua pace de la Milano a fost incheiata la 1 iunie 1355.

Iata ca dupa atatea sacrificii ata de o parte a taberei cat si de cealalalta urmarile par a fi neinsemnate , dar clauza potrivit careia timp de trei ani nici un vas nu avea dreptul de a fi trimis la Tana se pare ca ar marca superioritatea genovezilor care trebuiau sa profite de noua situatie creata in avantajul lor si al comertului de la Caffa.