EVOLUTIA CULTURII - Scoala si Biserica

EVOLUTIA CULTURII

l. Scoala si Biserica

in perioada dintre 1848 si 1878, cele doua importante institutii -Scoala si Biserica - continua sa aiba un rol important in societatea romaneasca, in viata culturala si spirituala a romanilor.

1.1. Dupa reprimarea revolutiei de la 1848, sub domnitorii Conventiei de la Balta-Liman invatamantul isi reia evolutia normala, reformele din 1847, initiate de Domnitorii Gh. Bibescu si Mihail Sturdza, prin care se introducea limba franceza ca limba de predare in invatamantul superior ramanand anulate.

in Tara Romaneasca, cum indica Noua programa de invataturi, adoptata in 1850, atentia Domnitorului Barbu Stirbei s-a indreptat spre invatamantul mediu si superior, in schimb, scolile primare satesti ramanand inchise. Odata cu reluarea cursurilor centrului scolar de la "Sf.Sava', in cadrul acestora se profileaza o separare a sectiilor de inginerie si de drept, corespunzand viitoarelor facultati de stiinte si drept. Cursurile Colegiului "Sf.Sava' sunt reluate in ianuarie 1851 (pentru moment, in localul din Magureanu, cladirea de la Sf.Sava fiind destinata altor intrebuintari), cele doua sectii, ca Scoala de legi si Scoala de inginerie, prevazute cu o durata de trei ani si, respectiv, de patru ani, fiind inaugurate in toamna anului 1851.

De o atentie speciala se bucura invatamantul secundar si superior in timpul caimacamiei lui Alex. D. Ghica (1856-1858). Din dispozitiile acestuia, directorul Eforiei Scolilor, Gheorghe Costaforu, era trimis intr-o misiune stiintifica intr-o serie de state dezvoltate din Europa pentru cunoasterea organizarii institutiilor de invatamant si pentru achizitionarea de carti necesare scolilor romanesti. Dupa revenirea in tara, reputatul carturar si om de scoala, in numele Eforiei, adresa caimacamului un

amplu raport cu propuneri privind "studiile gimnaziale de aci', raport constituind o remarcabila lucrare, amplificata si publicata de Gh. Costaforu ulterior, in 1860, sub titlul. Studii asupra instructiunii publice in unele din statele cele mai inaintate ale Europei. Evident, preconizata reforma a invatamantului mediu si superior pornea de la modelul de organizare a invatamantului occidental.

Din dispozitiile aceluiasi caimacam, in 1857, erau adoptate masuri pentru construirea in locul vechii cladiri de la "Sf. Sava' a unui local mult mai spatios pentru Colegiu si anexele sale (biblioteca, muzeu, tipografie si pensionat), in octombrie 1857, era pusa piatra fundamentala a noii cladiri, in prezenta caimacamului, sub titlu de Academie, ulterior, la propunerea altui cunoscut om de scoala, Vasile Boerescu, fiind adoptata denumirea, mai proprie scopului constructiei, de Universitate. Opera de arhitectura printre cele mai remarcabile ale Capitalei, constructia localului avea sa fie incheiata peste mai multi ani, in 1867.

Initiativelor aceluiasi caimacam - cel care, in 1838, in calitate de Domn, cu ajutorul oamenilor de scoala inaugurase sistemul invatamantului satesc in Tara Romaneasca - se datoreaza redeschiderea, in 1857, a scolilor satesti.

Cele doua Scoli de invatamant superior de Ia Bucuresti se vor separa complet de celelalte clase ale Colegiului, la inceputul domniei lui Alexandru loan Cuza, in toamna anului 1859, devenind facultati autonome, in timp ce fostul Colegiu ia numele de Gimnaziu ("Gimnaziul de la Sf.Sava'), cu 8 clase, de la aceasta data aparand si alte doua gimnazii in Bucuresti: "Gheorghe Lazar' si "Matei Basarab'.

in Moldova, prin Asezamantul pentru reorganizarea invataturilor publice, din 1851, elaborat din dispozitiile Domnitorului Grigore Al.Ghica o data cu dezvoltarea invatamantului mediu si superior, se preconizeaza dezvoltarea invatamantului primar, proclamandu-se -pentru prima data. intr-o lege scolara romaneasca - principiile obligativitatii si gratuitatii invatamantului primar; insa, din motive de ordin financiar, atentia autoritatilor a fost indreptata tot spre invatamantul mediu si superior, din 1856, fiind inaugurate aici primele facultati, de Drept si Filosofic. Un rol important in organizarea invatamantului superior din Moldova 1-au avut invatatii dascali ardeleni, Simion Barnutiu, August Treboniu Laurian, Florian Aaron s.a. care au gasit aici,

dupa 1849, o ospitalitate binefacatoare (in conditiile regimului absolutist din Transilvania).

1.2. O data cu infaptuirea Unirii Principatelor si instalarea la domnie a lui Al.I.Cuza, invatamantul romanesc intra intr-o noua etapa a dezvoltarii sale. in octombrie 1860, pe baza existentei celor doua facultati, in urma decretului dat de Domnitor, ia fiinta prima Universitate din cadrul statului national roman, Universitatea din Iasi (dupa inaugurarea acesteia, din Facultatea de filosofic se desprinde Facultatea de stiinte, iar proiectata facultate de teologie nu se mai infiinteaza). La Bucuresti, celor doua facultati amintite, de Drept si Stiinte, li se adauga o a treia, de Litere si Filosofic, prin intrunirea lor, in urma decretului dat de Cuza, la 3/15 iulie 1864, luand nastere Universitatea din Bucuresti.

Etapa reformelor domnitorului Al.I.Cuza a fost decisiva pentru dezvoltarea invatamantului romanesc in perioada urmatoare, alaturi de Domn, oamenii de scoala avand un rol important in elaborarea reformelor scolare. Din iulie 1862, locul vechilor institutii de conducere a invatamantului, Eforia Scolilor si, respectiv, Epitropia Scolilor Publice, in Moldova, era luat de un organism central unic, Consiliul Superior al Instructiunii Publice, caruia ii revenea misiunea elaborarii noii legi de organizare a invatamantului, impusa de exigentele organizarii institutionale, precum si de racordarea la spiritul timpului.

Elaborata in cursul anului 1863, in primul rand, prin eforturile lui Vasile Boerescu, proiectul Legii instructiunii publice era supus dezbaterii Adunarii legislative si adoptat de aceasta in martie 1864; nesanctionata insa de Cuza, ulterior, dupa lovitura de stat, legea a fost revizuita de Consiliul de Stat si sanctionata de Domn prin decret, in noiembrie 1864, sub numele de Legea instructiunii publice, ea urmand a intra in vigoare odata cu anul scolar 1865-1866.

Prin aceasta lege erau organizate toate treptatele de invatamant, incorporand atat invatamantul public - asupra caruia se pune accentul -cat si invatamantul privat.

Instructiunea era impartita in trei trepte de invatamant: primar, secundar si superior. Deosebit de importante, semnificative pentru spiritul democrat al legii, erau principiile inscrise in text vizand invatamantul primar, anume obligativitatea si gratuitatea acestuia. Desi aceste idei erau mai vechi, isi gaseau acum consacrarea in textul unei legi organice si chiar daca bugetul statului roman - foarte modest, la inceputurile sale - nu

va permite decat o aplicare treptata a acestor principii, ele erau deosebit de importante, odata cu textul legii, intrand in dezbaterea publica, urmand sa impulsioneze, in deceniile urmatoare, opera de luminare a satelor.

Textul legii stipula obligativitatea pentru copii intre 8 si 12 ani, sub sanctiunea amenzilor; plata salariilor pentru personalul didactic si administrativ, precum si pentru materialul didactic, cadea in sarcina statului, cheltuielile pentru construirea localului si a intretinerii lui, cadeau in sarcina comunelor. Durata scolii primare era stabilita la 3 ani, atat pentru orase cat si pentru sate, in ciuda traditiei si a situatiei existente care indicau o scoala de 4 ani (va fi aceasta una dintre dispozitiile inaplicabile ale legii, mentinandu-se scoala cu o durata de 4 ani). Se prevedeau, de asemenea, scoli separate pentru baieti si fete, numai in comunele mici legea permitand functionarea unor scoli mixte.

in privinta invatamantului secundar, legea stipula existenta unui liceu unic de 7 clase, pentru baieti, avand un profil umanist, conform traditiei; de asemenea, existenta gimnaziului de 4 clase, acesta constituind prima treapta a liceului; pentru fete, se stipula infiintarea de scoli secundare cu 5 clase in orasele in care existau licee. Textul legii prevedea si infiintarea altor categorii de scoli: seminarii de grad l si II, pentru pregatirea preotilor, scoli reale si profesionale (aici, cu evidente impreciziuni), neprevazandu-se, in schimb, categoria unor scoli medii, foarte necesare, scolile normale, pentru pregatirea invatatorilor.

Pentru treapta invatamantului superior, dispozitiile legii faceau trimitere la existenta celor doua Universitati (in cazul celei din Bucuresti, stipulandu-se si o a patra facultate, de medicina, care avea sa ia fiinta in 1869), la activitatea organelor de conducere ale acestora (Consiliul general al Universitatii si Consiliile facultatilor s.a.).

Deosebit de importante erau dispozitiile Legii care stipulau atributiile organelor de conducere ale invatamantului din Romania: pe langa ministru, Consiliul Permanent al instructiunii publice, constituit din 5 persoane, ca organ consultativ in serviciul ministrului, si Consiliul General al instructiunii publice, ca organ consultativ reprezentativ al corpului didactic din Romania (cu un numar de 24 persoane, reprezentand toate categoriile de scoli din Romania, el fiind, cum s-a spus in ironie, un fel de "parlament' al cadrelor didactice).

1.3. incepand sa fie aplicata in timpul lui Cuza, cu anul scolar 1865-1866, Legea instructiunii publice, in ciuda incercarilor de

inlocuire a sa, va continua sa fie viabila si sub domnia lui Carol I, timp de mai multe decenii, pana la seria reformelor din ultimul deceniu al secolului al XIX lea (reformele lui Take lonescu, Petru Poni si Spiru Haret). in general, sub domnia lui Carol I, pana la 1878, invatamantul continua pe o linie ascendenta de dezvoltare, cu dificultati, desigur, si cu ritmuri diferite de la o treapta la alta.

Se pune accentul in continuare pe invatamantul secundar, avand la baza studiile clasice, precum si pe invatamantul universitar. Universitatea din Bucuresti se dezvolta sub conducerea primilor rectori: Gh.Costaforu (1864-1871) si a lui L Zalomit (1871-1885), iar Universitatea din Iasi, cu un numar mai redus de studenti si cadre didactice, sub conducerea unor rectori, si ei cunoscuti oameni de cultura si stiinta, precum Titu Maiorescu (1862-1867), Stefan Miele (1867-1875) s.a. Merita mentionat amanuntul ca primul rector ales al Universitatii din Iasi, in 1860, fusese cunoscutul carturar ardelean Simion Barnutiu, care, insa, din motive de sanatate, nu a onorat alegerea, efectiv, primul rector, pentru un an, devenind cunoscutul economist, Ion Strat.

in perioada premergatoare Razboiului de Independenta, invatamantul primar, cu deosebire cel satesc, nu-si gaseste inca ponderea cuvenita in structura generala a invatamantului din Romania; el intra insa din ce in ce mai mult in dezbaterea publica, in atentia parlamentului roman, precum si in preocuparile diferitelor societati culturale, incepand cu Societatea pentru cultura poporului roman (infiintata in 1866). Unele proiecte de reforma din acest interval de timp, precum proiectul lui Titu Maiorescu din 1876, vor incerca sa stabileasca pozitia invata-mantului satesc in deplina corespondenta cu cerintele de dezvoltare ale societatii romanesti si, chiar daca ele vor esua, prin dezbaterile publice pe care le-au starnit, vor pregati spiritele in sensul acestor restructurari. De asemenea, se poate spune ca nici invatamantul cu caracter realist nu-si gaseste inca ponderea corespunzatoare in structura invatamantului romanesc, dominant ramanand invatamantul cu caracter teoretic, umanist, dar tendinta afirmarii sale este usor de constatat.

in orice caz, in ajunul Razboiului de Independenta, progresele realizate in diferitele ramuri ale invatamantului romanesc, in comparatie cu inceputul perioadei la care ne referim, erau evidente: in 1873, numarul scolilor primare urbane erau de 246 (136, pentru baieti si 110, pentru fete), cu un numar de peste 26.000 elevi si eleve (mai exact, 18.682 baieti

si 7.478 fete); in 1875 numarul scolilor primare rurale era de 1975 (1891, pentru baieti si numai 84 pentru fete), cu un numar de aproape 56.000 elevi si eleve (51.727 baieti si numai 4.258 fete), in acelasi timp, invatamantul secundar indica urmatoarele cifre: 14 gimnazii, cu 4 clase, 7 licee cu 7 clase; 8 seminarii si 5 scoli pentru fete.

Scolile speciale constau in: 7 scoli normale, pentru pregatirea invatatorilor; 5 scoli comerciale (Bucuresti, Galati, Ploiesti, Ismail); 3 scoli de arte si meseni; o scoala pentru construirea de masini agricole la Iasi; o scoala de agricultura; o scoala veterinara; 3 scoli militare. O pondere importanta revine inca invatamantului privat: 180 de scoli, cu aproape 10.000 de elevi si eleve si peste 800 de cadre didactice.

In cadrul invatamantului superior, Universitatea din Bucuresti, cu cele 4 facultati, avea un numar de 416 studenti si 46 de profesori; Universitatea din lasi, cu cele 3 facultati (fara cea de medicina care incepe sa functioneze din 1879) avea un numar de 155 studenti si 21 profesori. Subordonate Universitatii din Bucuresti erau: Scoala de poduri si sosele (viitoarea Politehnica) si Scoala de farmacie. Se adauga, la toate acestea, scolile cu nivel de invatamant superior (sau cu tendinta de invatamant superior), destinate invatamantului muzical si artistic: cele doua Conservatoare de muzica si declamatie de la Bucuresti si Iasi, cele doua scoli de Belle-arte din aceleasi mari orase.¹

in ceea ce priveste politica scolara, in general, sunt semnificative alocatiile bugetare destinate diferitelor ramuri ale invatamantului. De pilda, intr-un buget general de la sfarsitul perioadei in discutie - bugetul pe anul 1875 -, din totalul cheltuielilor de peste 97 milioane lei, Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice ii erau rezervate ceva mai putin de 3 milioane lei (mai exact, 2.882.533), adica sub 3%. Interesanta este insa repartizarea pe ramuri a acestui buget: in cazul scolilor primare, cea mai mare alocatie este destinata scolilor urbane (peste 1.300.000), in timp ce pentru scolile rurale - mai numeroase, si care, normal, ar fi trebuit sa fie mult mai numeroase - era rezervata o suma apreciabila mai mica (ceva peste 800.000 lei), la randul ei, suma comparabila cu aceea destinata liceelor (aproape 760.000 lei). Celor doua Universitati de la Bucuresti si Iasi le era rezervata, in raport cu cerintele celorlalte ramuri

' Pentru toata aceasta serie de date, vezi M.G.Obedenaru, La Roumanie conomique d'aprs les donnes les plus rcentes, Paris, 1876, p.312-315.

ale invatamantului, o suma importanta: aproape 423.000 lei, la randul ei, aproape identica cu suma alocata seminariilor si ceva mai mare decat aceea destinata scolilor speciale cu profil realist.²

Cu toate progresele realizate in domeniul invatamantului trebuie spus ca in ajunul Razboiului de Independenta dezideratul diminuarii drastice a analfabetismului - care constituia o serioasa piedica pe calea dezvoltarii societatii romanesti - era departe de a fi realizat, el continuand sa fie dominant, mai ales in lumea satelor. Or, in aceasta privinta elitelor politice din Romania le reveneau mari raspunderi. Structura invatamantului, la care ne-am referit, avea sa cunoasca o serie de schimbari, in sensul cresterii interesului pentru invatamantul primar rural, dupa Razboiul de Independenta; la fel, ca si in cazu! scolilor speciale, cu profil tehnic si economic.

1.4. in perioada dintre 1848 si 1878 mutatii interesante se pot urmari in domeniul invatamantului si in provinciile romanesti incorporate marilor imperii.

In Transilvania si Banat, in deceniile VI-VII, evolutia scolilor in limba romana nu s-a inscris pe linia asteptarilor din timpul Revolutiei, regimul habsburgic, odata restabilit, promisiunile facute, in general, fiind date uitarii. Se poate vorbi, totusi, de o dezvoltare a retelei scolare in limite modeste, in raport cu numarul populatiei, invatamantul romanesc ramanand in deplina inferioritate in raport cu invatamantul maghiar sau sasesc. Dupa o statistica, in 1851 se aflau in Transilvania 2.146 scoli, din care: 242, romanesti; 949 maghiare si 455 sasesti.³

Un rol important continua sa-1 aiba scolile normale pentru pregatirea dascalilor de la scolile primare. Existau scoli mai vechi care functionau in continuare (Arad, Oradea, Blaj, Sibiu, Brasov), altele care se infiinteaza in acest interval. Scolile romanesti secundare cu caracter teoretic sau scolile reale raman in afara invatamantului de stat, adoptand numai programele acestuia; continua sa functioneze la nivelul de liceu scoala de la Blaj si, la fel, scoala din Beius. in 1863 se infiinteaza un nou liceu la Nasaud, in timp ce la Brasov functioneaza, pe langa un gimnaziu, o scoala reala si una comerciala.

Reteaua de scoli satesti, de asemenea, cunoaste o crestere modesta, situatia inrautatindu-se, intr-un fel, odata cu constituirea regimului dualist, in 1867; desi legea XXXVIII din 1868 prevede obligativitatea invatamantului primar si permite infiintarea de scoli confesionale, conditiile impuse acestora (cladiri corespunzatoare, personal didactic calificat s.a.) se constituie intr-o serioasa piedica, politica de maghiarizare spunandu-si cuvantul, autoritatile de stat sprijinind si incurajand invatamantul de stat in limba maghiara.

In privinta invatamantului superior, in ciuda numeroaselor cereri, autoritatile habsburgice nu au admis infiintarea unei universitati romanesti, ci numai infiintarea unor catedre de limba si literatura romana la Universitatea din Budapesta (1862), apoi si la Viena. In schimb, dupa constituirea dualismului austro-ungar, in 1872, lua fiinta Universitatea de limba maghiara din Cluj, cu patru facultati (drept, litere, stiintele naturii si medicina), autoritatile maghiare admitand numai constituirea aici a unei catedre de limba si literatura romana. Totodata, la Cluj se infiinteaza in 1868 un Institut agronomic in limba maghiara, iar la Sibiu continua sa functioneze Facultatea de drept organizata de sasi (infiintata in 1844), la care au acces si tinerii romani.

in Bucovina, cum am aratat, referindu-ne la situatia romanilor din aceasta provincie, predomina invatamantul in limba germana, pe linia politicii de germanizare dusa de autoritati, in timp ce in Basarabia, cum am observat mai sus, limba romana este eliminata din invatamant, politica de rusificare triumfand pe deplin.

1.5. Schimbari importante au survenit, in perioada dintre 1848 si 1878, si in viata Bisericii, institutie intrand, alaturi de scoala, in preocuparile aceluiasi minister, al Cultelor si Instructiunii Publice.

Ca si in domeniul invatamantului, o etapa importanta parcurge Biserica Ortodoxa Romana (B.O.R.) in rastimpul domniei lui Al.I.Cuza. Asa cum am subliniat in alt loc, odata cu marea reforma a secularizarii averilor manastiresti, adoptata in decembrie 1863, intrau in administratia statului roman nu numai averile manastirilor inchinate, ci si ale manastirilor neinchinate. Odata cu aceasta reforma, situatia materiala a Bisericii se schimba radical; ea nu mai dispune ca in trecut de importante

Vezi pentru invatamant si datele indicate la subcapitolele privind situatia romanilor din aceste provincii.

bogatii, care ii permiteau sa contribuie la intretinerea scolilor sau a institutiilor de binefacere publica, ci, dimpotriva, ea insasi este pusa in situatia de a fi ajutata din punct de vedere material de catre stat; in schimbul preluarii domeniilor bisericesti, acesta isi asuma raspunderea pentru ajutorarea materiala a Bisericii, pentru intretinerea numerosului cler.

Unele dintre masurile legislative adoptate de Domnitorul Al.I.Cuza restrangeau cadrul de manifestare a B.O.R. in viata publica, iar altele aveau in vedere unificarea institutionala a acesteia. In martie 1864, prin legea organizarii comunale, urbane si rurale, actele de stare civila erau preluate din atributiile clerului si date primarilor, masura completata ulterior prin introducerea Codului civil, promulgat in decembrie 1864, prin acesta preluandu-se din competenta Bisericii atributiile in materie de casatorii, singura casatorie obligatorie devenind casatoria civila; totodata, prin aceeasi lege comunala, din martie 1864, pentru prima data in legislatia romaneasca era inscrisa obligatia administratiei comunale de a asigura lefuri pentru preoti (masura care, din pacate, nu va fi pusa in practica, discreditata mai ales odata cu abdicarea silita a Domnitorului Cuza si declansarea campaniei critice impotriva reformelor acestuia).

Deosebite au fost actele legislative adoptate de Domnul Unirii dupa lovitura de stat. Astfel, printr-un decret din noiembrie 1864 ("Legea calugariei') intrarea in comunitatile de calugari - foarte numeroase la aceasta data - era pusa sub controlul statului, stopandu-se afluxul civililor spre viata monahala, cat timp aceste comunitati urmau sa fie subventionate din bugetul statului. La aceeasi data, printr-un alt decret al Domnitorului, era infiintata o noua ierarhie bisericeasca, Episcopia Dunarii de Jos, cu resedinta la Ismail, cu jurisdictie asupra acestei zone, incluzand si doua dintre cele trei judete din sudul Basarabiei, reunite cu Moldova in 1856 (Bolgrad si Ismail).

A urmat, in decembrie 1864, cea mai importanta lege bisericeasca data de Domnitorul Cuza in forma unui decret: "Decretul organic pentru infiintarea unei autoritati sinodale centrale pentru afacerile religiei romane' (sau Legea sinodala) care proclama principiul autocefaliei B.O.R., deci independenta ei administrativa deplina fata de Patriarhia din Constantinopol; totodata, prin infiintarea unui organism unic de conducere a Bisericii, Sinodul general, se realiza pe plan intern unificarea celor doua inalte ierarhii traditionale, care, de-a-lungul secolelor, avusesera o existenta separata, Mitropolia Moldovei si Sucevei,

pe de o parte, Mitropolia Ungro-Vlahiei, pe de alta. Apare de la aceasta data institutia mitropolitului primat, ca sef suprem al B. O. R. (cel dintai mitropolit primat instituit la aceasta data era mitropolitul muntean Nifon, caruia ii va succeda, in 1875, mitropolitul Moldovei, Calinic Mtclescu).

in sfarsit, in mai 1865, Domnitorul Cuza sanctioneaza Legea pentru numirea de mitropolit! si episcop! eparhioti, care stipula dreptul Domnitorului de numire a inaltilor ierarhi, prin intermediul ministrului Cultelor si Instructiunii Publice, precum si principiul dupa care pentru delicte spirituale inaltii ierarhi urmau sa fie judecati de Sinodul General, iar pentru alte dlecte de autoritatea civila (inalta Curte de Casatie si Justitie).

Daca Legea sinodala avea sa starneasca protestele Patriarhiei din Constantinopol, acestea adaugandu-se la cele provocate de Legea secularizarii averilor manastiresti, legea din mai 1865 avea sa starneasca cu deosebire framantari in sanul inaltului cler roman, acesta impartindu-se in doua tabere, una favorabila legii, alta, impotriva ei.

Trebuie subliniat ca "ofensiva' Statului impotriva Bisericii, pe care o afirmase reformele Domnitorului Cuza, era mai veche; Regulamentele Organice din anii 1831-1832 stipulau importante masuri privind raporturile Stat-Biserica, iar domnii regulamentari, in paralel cu incercarile de reglementare a problemei manastirilor inchinate, adoptasera importante masuri pe linia unui anumit control al Statului asupra administratiei bunurilor bisericesti, in general, precum si asupra invatamantului teologic. Reformele Domnitorului Cuza in domeniul organizarii B.O.R., la care ne-am referit, finalizau numai aceasta tendinta mai veche.

1.6. O data cu instalarea la domnie a lui Carol I, framantarile starnite de legislatia Domnitorului Cuza in randul inaltului cler roman aveau sa continue un numar de ani, pana in 1872, cand erau anulate cele doua importante legi ale lui Cuza, materia lor fiind concentrata intr-o noua lege. Legea organica pentru alegerea mitropolitilor si episcopilor eparhioti si pentru constituirea Sfantului Sinod al bisericii autocefale romane. Fara a mai consemna dreptul sefului de stat de numire in functii a inaltilor ierarhi, noua lege confera dreptul de alegere a acestora unui colegiu, compus, in afara de mitropolitii si episcopii in functiune, de o majoritate constituita din toti deputatii si senatorii ortodocsi in functiune; prin aceasta, de fapt, B.O.R. este

implicata in viata politica, alegerea unui mitropolit sau episcop depinzand de majoritati parlamentare reprezentand partidul aflat la putere.

in afara acestei schimbari, trebuie spus ca noua lege nu a putut anula elemente de baza ale legislatiei lui Cuza: existenta Sinodului, numit, de la aceasta data, Sfantul Sinod (denumire perpetuata pana in zilele noastre), principiul autocefaliei, contestat in continuare de Patriarhia constantinopolitana, abia dupa Razboiul de Independenta, in 1885, aceasta recunoscand de drept autocefalia B.O.R.

Cat priveste datoria statului de a ajuta sub raport material Biserica, ea s-a manifestat prin importante alocatii bugetare destinate intretinerii inaltilor ierarhi, cat si intretinerii sau amenajarii localurilor de cult, insa o lege, mult asteptata, menita sa asigure lefuri pentru preotii de mir, precum si pentru o mai buna organizare a seminariilor, nu s-a putut adopta de catre parlamentul roman decat spre sfarsitul secolului, in 1893 (este vorba de Legea clerului mirean si a seminariilor, datorata initiativei ministrului conservator Take lonescu). Fara indoiala, numarul mare de biserici si manastiri, a caror intretinere si dotare cadea in sarcina bugetului,⁴ ca sa nu mai vorbim de asigurarea lefurilor pentru preoti -foarte numerosi in epoca³ -, presupuneau mari cheltuieli din partea statului roman.

In alta ordine de idei, trebuie subliniat ca, alaturi de Scoala, desi intr-o mai mica masura decat in perioada anterioara, Biserica continua sa aiba o influenta importanta in societatea romaneasca, in viata spirituala a credinciosilor.

Trebuie aratat, de asemenea, ca, incercand sa puna pe baze solide raporturile cu Biserica nationala, autoritatile de stat, in acelasi timp, si-au inscris atitudinea pe linia unei traditii care reclama intelegere si toleranta fata de alte culte cu caracter minoritar existente in Romania.⁶

1.7. Schimbari importante survin si in evolutia Bisericii romanesti din provinciile aflate sub stapaniri straine.

In Transilvania, in ciuda incercarilor de unificare din rastimpul Revolutiei din 1848-1849, in aceasta perioada isi continua existenta cele doua Biserici care patroneaza viata spirituala a populatiei romanesti: Biserica ortodoxa si cea greco-catolica (unita).

in anul 1853, la cererea insistenta a credinciosilor greco-catolici, imparatul Franz losif aproba ridicarea Episcopiei de la Blaj la rangul de Mitropolie, avand trei dioceze sufragane (subordonate), una mai veche, cea de la Oradea, altele doua, de la Gherla si Lugoj, infiintate acum. Hotararea imparatului viza stoparea fenomenului parasirii Bisericii unite de catre credinciosi si consolidarea acesteia, de la aceasta data episcopul in functiune, Alex. Sterca Sulutiu, devenind mitropolit (l 853-1867).

Cea de a doua biserica romaneasca din Transilvania, Biserica ortodoxa, se afla in continuare sub conducerea lui Andrei Saguna (episcop, recunoscut de imparat, din ianuarie 1848). S-a desfasurat in perioada imediat urmatoare Revolutiei lupta acestuia, in fruntea clerului ortodox, pentru desprinderea de sub tutela Mitropoliei sarbesti din Karlovitz si reinfiintarea Mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei. Este atins acest obiectiv in decembrie 1864, in rastimpul regimului liberal, cand, la capatul unor numeroase cereri, imparatul aproba printr-un decret reinfiintarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, independenta de Mitropolia sarbeasca, dupa ce, in prealabil, isi daduse acordul si mitropolitul sarb de Karlovitz. Cu acest prilej, Andrei Saguna este ridicat la rangul de mitropolit (1864-1873), iar noua Mitropolie, de la aceasta

data, are ca eparhii sufragane: Episcopia de la Arad, mai veche, si cea de la Caransebes, acum infiintata.⁷

O data cu instalarea dualismului austro-ungar, Andrei Saguna va desfasura o actiune energica pentru recunoasterea Mitropoliei de catre autoritatile de stat maghiare, parlamentul maghiar recunoscand , in 1868, atat Biserica ortodoxa, cat si pe cea greco-catolica.

in continuare, mitropolitul Andrei Saguna a desfasurat o viguroasa actiune pentru organizarea Bisericii ortodoxe, un Congres national bisericesc, tinut la Sibiu, in toamna anului 1868, dezbatand si aproband Statutul organic al Bisericii ortodoxe din Transilvania. Acesta era un act de mare insemnatate, care va sta la baza organizarii Bisericii ortodoxe in perioada urmatoare; odata cu principiul autonomiei fata de Stat, el consacra institutia Sinodului, ca for ierarhic de conducere, constituit nu numai din clerici, ci si din laici (1/3 clerici, 2/3 laici). Ar fi de adaugat aici ca in faza de proiect acest important document, prin intermediul cunoscutului carturar ardelean, revenit la Bucuresti, Aug.Tr. Laurian, servise ca model Legii sinodale din 1864, elaborata de Domnitorul Al.I.Cuza.

In stransa legatura cu acest gen de organizare a Bisericii, care implica colaborarea institutiei cu masa credinciosilor, s-a desfasurat actiunea perseverenta a lui Andrei Saguna - mai intai in calitate de episcop, apoi de mitropolit - pentru emanciparea culturala si politica a romanilor din Transilvania, rolul sau in miscarea nationala a romanilor ardeleni, cu tot lealismul sau fata de imparat, fiind de necontestat.⁸ De fapt, prin activitatea lui personala, mitropolitul a dat expresie rolului important pe care Biserica ortodoxa romana din Transilvania 1-a avut in viata spirituala a romanilor ardeleni, alaturi de ea, pe linia aspiratiilor de emancipare nationala, aducandu-si contributia in aceasta epoca, in anumite limite, si cea de a doua biserica romaneasca, din Transilvania, Biserica greco-catolica.

intr-o alta provincie romaneasca, in Bucovina, cum am vazut mai sus, Biserica ortodoxa intra intr-o noua etapa din anul 1873, cand Episcopia este ridicata la rangul de Mitropolie, sub numele de Mitropolia Bucovinei si Dalmatiei, primul sau mitropolit fiind Eugeniu Hacman; cu pretul unor concesii facute Curtii de la Viena, aceasta institutie isi va inscrie activitatea pe linia apararii principiului autonomiei provinciei, al apararii si conservarii fiintei nationale, in fata pericolului germanizarii, al tendintelor de suprematie venite din partea altor comunitati etnice.

Mult mai grea este situatia Bisericii ortodoxe din Basarabia, supusa ea insasi unui proces de rusificare, mai ales dupa ce in fruntea Arhiepiscopiei de la Chisinau, din 1871, ajunge un ierarh de origine rusa.*

2. Presa romana

2. l. Un capitol important al presei romane dupa l 848 l-au constituit publicatiile elaborate de exilatii romani in Apus. Astfel, la Paris, in 1850, din initiativa lui Nicolae Balcescu se publica revista "Romania viitoare', in care era enuntat programul revolutionarilor romani din exil, odata cu binecunoscutul eseu al lui Balcescu, Mersul revolutiei in istoria romanilor. Tot la Paris, in 1851, apare revista "Junimea romana', cu colaborarea studentilor romani (G. Creteanu, Al. Odobescu s.a.), aflati sub influenta lui Nicolae Balcescu. Din initiativa fruntasilor liberali radicali (C.A.Rosetti, fratii I. si D. Bratianu s.a.) apare la Paris, in 1851, "Republica romana', un al doilea numar, fiind editat la Bruxelles, in 1853.

in tara, in Principatele dunarene, in primii ani dupa Revolutie, apar cele cateva gazete oficiale sau semioficiale, cu caracter informativ, cu continut anost sub raportul ideilor: la Bucuresti, "Buletinul oficial' si suplimentul sau, "Foaia satului', precum si "Vestitorul romanesc', condus de Zaharia Carcalechi. in Moldova aparea "Buletin, foaie oficiala a Principatului Moldovei' si continua sa apara vechea publicatie a lui Gh. Asachi, cu un nume nou, "Gazeta de Moldavia'.

De asemenea, pentru Biserica din Bucovina si Basarabia, vezi si datele de la subcapitolele din acest curs vizand situatia romanilor din aceste provincii.

Importanta va fi seria gazetelor neoficiale care vor deveni tribune ale miscarii unioniste, in Moldova, sub domnia lui Grigore Al. Ghica, ele apar mai devreme; din 1850, "Zimbrul' si "Vulturul' (sub redactia lui D. Gusti, T. Codrescu si V.A. Urechia), din 1855, revista "Romania literara', condusa de poetul Vasile Alecsandri si "Steaua Dunarii', sub redactia lui Mihail Kogalniceanu, aceste doua importante reviste reluand programul "Daciei literare' de la 1840.

in Tara Romaneasca, apar ziarele cu profil unionist: "Patria' (la sfarsitul anului 1855), apoi, succesiv, in 1857, "Romania', "Secolul' (cu titlul schimbat, la un moment dat, "Timpul'), "Concordia', "Buciumul', "Romanul' (sub redactia lui C.A. Rosetti), "Nationalul' (sub redactia lui Vasile Boerescu), din 1858, "Dambovita' (sub redactia poetului Dimitrie Bolintineanu) s.a.

Importante sunt, mai ales din timpul domniei lui Al.I. Cuza, revistele de literatura si cultura nationala, precum "Revista Carpatilor' (1860-1861) si "Revista romana' (1861-1863), redactata, intre altii, de Alexandru Odobescu si care avea ca model "Romania literara'. O revista cu profil social- economic, "Taranul roman', apare in 1861, sub redactia lui Ion lonescu de la Brad.

O revista de o insemnatate deosebita se configureaza a fi "Convorbiri literare', aparuta in martie 1867, la Iasi, ca publicatie neoficiala a societatii Junimea, in paginile careia Titu Maiorescu va desfasura cunoscuta sa actiune de promovare a adevaratelor valori ale culturii nationale, in acelasi timp, de combatere a exagerarilor curentului latinist.

in anul 1872, apare o publicatie cu caracter stiintific, "Transactiuni literare si stiintifice' (1872-1873), redactata de St. C. Mihailescu si D.A. Laurian, care fuzioneaza in anul urmator cu "Revista contemporana', condusa de V.A. Urechia.

Anul 1876 aduce in planul presei cu profil politic din Romania cunoscuta gazeta redactata de Mihai Eminescu, "Timpul', ca organ de presa al conservatorilor, asupra continutului caruia poetul national isi va pune amprenta de ilustru gazetar si ganditor social-politic.

De asemenea, sunt de remarcat, mai ales in intervalul premergator Razboiului de Independenta si cateva ziare promovand interesele cercurilor muncitoresti si socialiste din Romania: "Analele tipografice' (1869-1872); "Lucratorul roman' (1872-1874), acesta, organ de presa al

Asociatiei generale a lucratorilor din Romania, ..Socialistul' (1877), toate aparute la Bucuresti.

2.2. in Transilvania, publicatiile romanesti care apar se vor mentine pe linia sustinerii, in conditiile date, a miscarii de eliberare nationala: in 1853, la Sibiu, Florian Aaron editeaza "Telegraful roman', iar la Pesta apare "Concordia' (1861-1870), sub redactia lui Sigismund Pop, apoi, a lui Alexandru Roman; si tot aici, din 1865, "Familia', redactata de losif Vulcan, precum si "Federatiunea' (1868-1876), condusa de Al. Roman, in paginile careia publica si M. Eminescu. Ceva mai tarziu, in 1868, dupa constituirea dualismului austro-ungar, la Brasov, apare revista "Transilvania', sub redactia lui Gh. Baritiu, ca organ al Asociatiei transilvane pentru literatura romana si cultura poporului roman (Astra), in acelasi timp, isi continua existenta la Brasov, vechea gazeta intemeiata de Gh. Baritiu, "Gazeta Transilvaniei'.

Continua sa apara in Transilvania, in perioada urmatoare Revolutiei din 1848-1849, publicatii maghiare, precum "Hertilap' (Saptamanal), aparuta la Cluj in anii 1852-1855, .Tirdlyi Mzeum' (Muzeul ardelean) s.a.; apoi, dupa instaurarea dualismului austro-ungar, "Ellenzk' (Opozitia), Erdlyi Hirad' (Vestitorul transilvan) s.a. De asemenea, sunt de remarcat o serie de publicatii in limba germana: la Sibiu, in 1861, "Hermannstadter Zeitung'; la Brasov, "Sibenburger Wochenblatt'; in Banat, la Timisoara, Temeswarer Zeitung' (1852-1860) s.a.

3. Viata stiintifica

3.1. Aceasta incepe sa capete o anumita stabilitate odata cu constituirea statului national roman si mai ales dupa 1866. Evolutia ei s-a conjugat, in general, cu procesul afirmarii invatamantului superior in Romania, cu aparitia si dezvoltarea facultatilor care s-au intrunit in cele doua Universitati, de la Iasi si Bucuresti.

Semnificativa pentru trecerea intr-o noua etapa a diferitelor domenii ale stiintelor va fi infiintarea, la l august 1867, a celui mai inalt for stiintific din epoca moderna, anume Societatea Academica Romana (din 1879, luandu-si numele de Academia Romana). Concomitent cu aceasta institutie, functioneaza o serie de societati vizand anumite domenii ale stiintei, cum au fost: Societatea de stiinte naturale, infiintata la Bucuresti in anul 1865 (continuatoare a vechii Societati de

medici si naturalist! din Iasi); Societatea romana de geografie (1871); Societatea de stiinte fizico-naturale (l 868).

Sub raportul literaturii si culturii nationale, deosebit de importanta a fost aparitia la Iasi, in 1863, a societatii Junimea, amintita deja mai sus.

De asemenea, remarcabil a fost rolul de indrumatori culturali, in spirit national, pe care si 1-au asumat societatile romanesti din Transilvania, in frunte cu Astra, dupa cum se remarca aici si activitatea societatilor apartinand altor etnii ("Asociatia Muzeului ardelean', grupand pe naturalistii maghiari, sau Sibenburgischer Verein fur Wissenschaften, apartinand naturalistilor sasi).

in Bucovina, o serie importanta de preocupari stiintifice si culturale se concentreaza in jurul Societatii pentru literatura si cultura romana, intemeiata la Cernauti in 1863.

3.2. Perioada la care ne referim este aceea in care se afirma in
diferite domenii stiintifice activitatea unor reputati savanti, unii dintre ei
continuandu-si activitatea si in perioada urmatoare.

Astfel, in domeniul matematicii si stiintelor fizico-chimice: St. Miele, la Iasi, Em. Bacaloglu, la Bucuresti; in domeniul geografiei, geologiei si mineralogiei: Gr. Cobalcescu si Gr. Stefanescu; in domeniul stiintelor naturii: Dr. luliu Barasch, Dimitrie Brandza, Anastasie Fatu s.a.; in domeniul medicinei: Carol Davilla, Nicolae Kretzulescu, Nicolae Turnescu, Nicolae Negura, Alexandru Marcovici s.a.

Deosebit de importanta a fost in aceasta perioada afirmarea stiintelor economice si agricole, o serie remarcabila de savanti abordand problematica necesitatii dezvoltarii, alaturi de agricultura, a industriei nationale, precum I. Ghica, 1. lonescu de la Brad, P.S. Aurelian, Dionisie Pop Martian (editorul cunoscutelor publicatii .Analele economice' si "Analele statistice'), M. G. Obedenaru (autorul sintezei La Roumanie conomique d'aprs les donnes les plus rcentes, publicata la Paris, in 1876).

3.3. in stransa legatura cu dezvoltarea generala a societatii, cu
spiritul liberalismului democratic, care se afirma mai ales dupa 1866,
realizari importante constatam in aceasta perioada in domeniul stiintelor
umaniste.

in domeniul filosofici, preocuparile lui Titu Maiorescu sunt strans legate cu cele ale indrumatorului cultural; ca protagonist al junimismului, activitatea lui va avea ample rasfrangeri asupra dezvoltarii si culturii nationale, in ipostaza de filosof, s-a remarcat cu Logica sa,

publicata in 1876. Ca filosof, in intelesul adevarat al cuvantului, se afirma in acest interval de timp Vasile Conta, autorul unor cunoscute lucrari cu contributii originale, Teoria fatalismului (1875-1876), Teoria ondu-latiunii universale (1876-1877), publicate initial in fascicole, in "Convorbiri literare' s.a.

In domeniul pedagogiei, preocuparile sunt corelate strans cu problematica invatamantului, si ele apartin cu deosebire unor cunoscuti oameni de scoala: Gh. Costaforu, Anton Velini, V.A.Urechia s.a.

in domeniul dreptului si politologici, de asemenea, realizarile stiintifice sunt strans legate de activitatea didactica prestata de profesorii facultatilor de drept de la Bucuresti si Iasi; la Iasi, sunt de remarcat lucrarile lui Simion Barnutiu, aparute in anii 1867-1870 (Dreptul public al romanilor; Dreptul natural privat; Dreptul natural public), cu o serie de idei potrivnice spiritului timpului, combaterea ideii printului strain, edificarea unui regim politic republican s.a.; erau idei care aveau sa starneasca, intre altele, reactia virulenta a lui Titu Maiorescu. Alte lucrari din acest domeniu sunt publicate de cunoscutii fondatori ai Scolii de drept de la Bucuresti, cu totii doctori in drept la Paris: Constantin Bosianu, Gh. Costaforu, Vasile Boerescu, Paul Vioreanu s.a.

3.4. intr-un alt domeniu important al stiintelor umaniste, al istoriografiei, la inceputul intervalului la care ne referim, sunt de remarcat, in continuarea preocuparilor din perioada anterioara, lucrarile lui Nicolae Balcescu, elaborate in exil: Question conomique des Principauts danubiennes, aparuta la Paris, in 1850, si sinteza sa, binecunoscuta, Istoria romanilor sub Mihai Voda Viteazul, publicata postum de Alex. Odobescu. La randul sau, Mihail Kogalniceanu continua actiunea de publicare a vechilor cronici (Letopisetele Moldovei, 1852). Acelasi ilustru editor de izvoare, impreuna cu Aug.Tr. Laurian, publica, la Iasi, in anii 1853-1854, opera lui Gh. Sincai, Cronica romanilor (3 volume).

in seria lucrarilor de sinteza, din faza de inceput a acestei perioade, remarcabila este opera carturarului ardelean, Al.Papiu-Ilarian, Istoria romanilor din Dacia Superioara, publicata la Viena in anii 1851-1852. Tot in Transilvania se remarca, prin interesante contributii, Gh. Baritiu (unele publicate in "Gazeta Transilvaniei'), loan Russu si episcopul (apoi, mitropolitul) Andrei Saguna s.a.

Un suflu innoitor aduce in planul istoriografiei, B.P. Hasdeu, cu lucrarile de mare eruditie, intre care, Istoria critica a romanilor (primele

doua volume, din 1873 si 1875). Se remarca in aceasta perioada, cu contributiile lor, o serie de alti istorici sau carturari: C.D. Aricescu, V.A. Urechia, George Sion (acesta, cu versiunea romaneasca a operei lui Dionisie Fotino, tiparita in 1857), episcopul Melchisedec Stefanescu s.a.

Preocuparile istorice sunt intretinute si printr-o serie de periodice in care se publica importante izvoare istorice: "Tezaurul de monumente istorice', in trei volume (1862-1866), sub redactia lui Al. Papiu-Ilarian, "Arhiva istorica a Romaniei' (1865-1867), condusa de B.P. Hasdeu, "Traian' (1869-1870) si "Columna lui Traian' (1870-1877), sub redactia aceluiasi.

Tematica istorica se inscrie si in paginile revistei "Convorbiri literare', in care, incepand din 1876, Mihai Eminescu publica incitante materiale cu continut istoric. Aceeasi tematica este abordata in paginile publicatiei "Analele Societatii Academice Romane', aparuta odata cu infiintarea cunoscutei institutii, precum si in alte publicatii cu profil cultural.

Remarcabile contributii in plan istoriografie gasim in acest interval de timp si la istoricii maghiari din Transilvania, precum Szilagyi Sandor. autorul unei sinteze de istorie a Transilvaniei (1865), Kovary Laszl si Jakob Elek. intre istoricii sasi, cu deosebire se remarca G.D. Teutsch, cu lucrarile sale privind istoria sasilor. O serie de lucrari ale istoricilor svabi, de data aceasta, sunt dedicate istoriei Banatului.

3.5. Intr-un alt domeniu al stiintelor umaniste, filologia isi continua activitatea din perioada anterioara, cativa eruditi ramasi fideli ideilor Scolii Ardelene, promotori ai curentului latinist in cultura romana, in primul rand, Timotei Cipariu (autorul lucrarii Gramatica limbii romane, 2 volume, 1869 si 1876). Influenta acestuia, cu binecunoscutele exagerari latiniste, s-a resimtit si in una dintre primele mari lucrari elaborate sub egida Societatii Academice Romane, anume, Dictionarul limbii romane, publicat in anii 1871 si 1876 de Aug. Tr. Laurian si I. C. Massim (opera lingvistica avand la baza ortografia etimologica promovata de carturarii latinisti ardeleni).

Reactia impotriva acestor exagerari nu se lasa asteptata, in frunte aflandu-se tot un carturar de origine ardeleana, Titu Maiorescu, dar renuntarea la linia etimologica in favoarea fonetismului devine o realitate in perioada urmatoare, in deceniile V1II-1X.

In Transilvania, ca si in alte domenii culrural-stiintifice, trebuie remarcata activitatea filologilor maghiari si sasi, in randul celor dintai, Szinneyi Jzsef, Szchy Karolyi s.a., in randul celor sasi, Johann Karl Schuller, Joseph Haltrich s.a.

4. Dezvoltarea literaturii si miscarea teatrala

4.1. in domeniul literaturii, perioada dintre 1848 si 1878, este aceea a unor profunde evolutii, pe linia tranzitiei de la romantism la curentele moderne.

Continua sa-si desfasoare activitatea reprezentantii de frunte ai generatiei de la 1848 - Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Gr. Alexandrescu, Dim. Bolintineanu, Cezar Boliac s.a -, dar suflul innoirilor transpare mai ales spre sfarsitul acestui interval, odata cu afirmarea teoriilor lui Titu Maiorescu si inceputul activitatii marilor scriitori, reprezentanti ai unei noi generatii: M. Eminescu, I. Creanga, I.L. Caragiale, I. Slavici s.a.

Continuandu-si activitatea pe linia spiritului patriotic din perioada precedenta, intre altele, V. Alecsandri publica, in 1853, la Paris, volumul de poezii, Doine si lacramioare, care cunoaste si doua editii in limba franceza (in traducerea lui I. Voinescu II), asa dupa cum un alt volum al sau, publicat mai intai in limba romana, este reeditat in limba franceza, in 1855, sub titlul, Ballades et chants populaires de la Roumanie (cu o prezentare a publicistului francez flo-roman A. Ubicini). Cu diferite volume de poezii, se afirma in intervalul premergator Unirii Principatelor, pledand cauza acesteia, D. Bolintineanu, C. Boliac, George Creteanu s.a.

Proza cu caracter psihologic si mai ales istoric se afirma prin lucrarile lui Costache Negruzzi (Pacatele tineretilor, 1857), D. Bolintineanu (Manuil si Elena, 1862), Alex. Odobescu (Mihnea Voda cel Rau, 1857; Doamna Chiajna, 1860; Pseudokynegeticos, 1874), B.P.Hasdeu (loan Voda cel Cumplit).

O data importanta in istoria literaturii romane din aceasta perioada este marcata de aparitia, in 1863, a romanului cu caracter social, al lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi.

Un alt gen literar, basmul, isi afla un reprezentant de seama in scriitorul Petre Ispirescu, care publica, in anii 1872 si 1876, volumele Legendele sau basmele romanilor. De o circulatie notabila, pe gustul

cititorilor de rand, sunt in aceasta epoca romanele de mistere (I.M. Bujoreanu, Misterele din Bucuresti, 1862, 2 volume; G. Baronzi, Misterele Bucurestilor, 1862-1863, 2 volume).

4.2. Cum am mentionat, definitoriu pentru evolutia literaturii romane ste debutul, spre sfarsitul acestui interval, al marilor scriitori, care isi vor continua activitatea in perioada urmatoare: M. Eminescu, I. Creanga, 1. L. Caragiale, 1. Slavici, inceputul afirmarii lor este strans legat de activitatea societatii Junimea, patronata de Titu Maiorescu si de aparitia revistei acestei societati, "Convorbiri literare' (aici a debutat
I. Creanga, in 1873, cu povestirea Capra cu trei iezi, apoi, cu seria Amintirilor din copilarie, si tot aici gasim primele nuvele ale lui I. Slavici, precum si primele scrieri ale lui 1. L. Caragiale).

Pentru incurajarea si formarea acestei generatii de scriitori determinanta a fost noua orientare critica promovata de Titu Maiorescu in cultura romana, aceea care pune accentul pe valoarea estetica a operei literare, orientare afirmata de cunoscutul erudit intr-o serie de eseuri cu

a.

mare ecou in epoca: O cercetare critica asupra poeziei romane; In contra Directiei de astazi; Directia noua in poezia si cultura romana

(1872); aparand succesiv in "Convorbiri literare', aceste materiale au starnit vii reactii in epoca, acestea contribuind, in fond, la o larga circulatie a ideilor si teoriilor maioresciene (s-au angajat, in aceasta polemica, antimaioresciana, figuri de seama ale culturii si literaturii romane: B.P. Hasdeu, Al. Odobescu, Al. Macedonski, V.A. Urechia s.a.). Cert este ca activitatea Junimii si critica maioresciana au marcat in istoria culturii si literaturii romane un moment decisiv pe calea evolutiei lor, in afara lor, istoria acestora fiind de neconceput.

Si in domeniul literaturii trebuie remarcata activitatea scriitorilor maghiari din Transilvania (Acs Karoly, Arany Janos s.a.), precum si a celor germani (Daniel Roth, Fr. Fronius, Franz Robert, Fr. Krasser s.a.).

4.3. Teatrul, ca si literatura, in epoca dintre 1848 si 1878, are deja
o traditie, ea raspunzand nevoilor unei societati in continua transformare.

Miscarea teatrala este patronata de personalitati artistice de seama, unele afirmate inainte de 1848: Costache Aristia, Matei Millo, Costache si lorgu Caragiale, Mihai Pascaly, Nicolae Luchian, Theodor Teodorini, Eufrosina Popescu s.a. Pe langa teatrele din Bucuresti si lasi, se deschid teatre in provincie, in alte orase mai importante.

La baza repertoriului se afla o dramaturgie nationala in plina afirmare; de un mare succes se bucura, incepand din 1850, seria "Chiritelor' lui Vasile Alecsandri, dar si piesele lui Matei Millo si Costache Negruzzi; apoi, piesele cu subiect istoric ale lui B.P. Hasdeu (Razvan si Vidra, 1867) s.a. Din repertoriu nu lipsesc si capodopere ale dramaturgiei universale: Shakespeare, Schiller, Goethe, Victor Hugo, Molire sau Gogol (cu Revizorul).

Miscarea teatrala este amplificata de turneele facute in provincie de teatrele din Bucuresti si lasi, precum si in Transilvania, asa dupa cum publicul marilor orase se bucura de spectacolele oferite de unele trupe straine (franceze sau italiene).

Dezvoltarea miscarii teatrale a impus construirea unor localuri de teatru corespunzatoare menirii lor, cel mai important, comparabil cu ansamblurile arhitectonice de acest gen din Europa, fiind Teatrul National din Bucuresti, inaugurat in vremea Domnitorului Barbu Stirbei (l 852).

Teatre si formatiuni teatrale gasim si in principalele centre ale Transilvaniei si Banatului, dupa cum se afirma in acestea o miscare teatrala a maghiarilor si germanilor, cu mari actori si dramaturgi (la Cluj, Sibiu, Oradea, Brasov, Timisoara etc.).

Conducerea teatrelor de seama apartine, de obicei, unor scriitori sau actori de mare prestigiu (in cazul Teatrului National din Bucuresti: Alex. Odobescu, Ion Ghica s.a.).

De retinut este si tendinta oamenilor de teatru de a se organiza in societati cu profil profesional specific, asa cum vor fi la Bucuresti, Societatea dramatica romana, infiintata de Matei Millo, apoi, Societatea dramatica.

5. Arta

5.1. Diferitele domenii ale artelor cunosc si ele progrese notabile in perioada dintre 1848 si 1878.

Astfel, pictura, in faza de inceput a acestei perioade continua sa fie reprezentata de marii pictori participanti la Revolutia de la 1848: loan Negulici (1812-1851), autorul portretului lui Nicolae Balcescu; Barbu Iscovescu (1815-1854), autorul portretelor altor fruntasi revolutionari; Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851), acesta, autorul lucrarilor, Romania rupandu-si catusele pe Campia Libertatii si Romania

revolutionara. Sunt acestia cei trei mari pictori ale caror destine raman legate si prin sfarsitul lor dramatic prematur.

Figurile liderilor revolutionari de la 1848 sau ale fruntasilor unionisti au intrat cu deosebire in atentia altor pictori romani care le-au executat portretele, precum Gh. Tatarescu (portretele lui N. Balcescu si Gh. Magheru), Constantin Lecca, Misu Pop (cu portretele lui AI.I. Cuza si M. Kogalniceanu) s.a. Figura lui Tudor Vladimirescu este surprinsa in portretul lui Th. Aman. Remarcabile, in aceasta categorie, sunt si autoportretele pe care ni le-au lasat Gh. Tatarescu, Th. Aman si Nicolae Grigorescu.

Tematica cu subiect istoric, intr-un sens mai larg, vizand figurile marilor domnitori din trecut - Mircea cel Batran, Neagoe Basarab si, mai ales, Mihai Viteazul - este reflectata in operele marilor pictori Gh. Tatarescu, Th. Aman (Cea din urma noapte a lui Mihai Viteazul), Constantin Lecca (Mihai Viteazul intrand in Alba lulia), Nicolae Grigorescu (Mihai Viteazul scapand stindardul; Mihai Viteazul dupa batalia de la Calugareni).

Momentul Unirii Principatelor a constituit un alt motiv de inspiratie pentru pictori ca Th. Aman (Unirea Principatelor; Hora Unirii la Craiova), Gh. Tatarescu, Carol Pop de Szatmary s.a.

Un alt moment istoric important, Razboiul de Independenta din 1877-1878, si-a gasit cu deosebire reflectarea in operele marelui Nicolae Grigorescu (Atacul de la Smardan), precum si in ale altor cunoscuti pictori, Sava Hentia, Carol Pop de Szatmary s.a.

Evident, s-au aflat in preocuparile pictorilor romani si alte motive de inspiratie, vizand imagini din natura sau din viata cotidiana, inclusiv din lumea satului romanesc, precum aflam, de pilda, in opera lui Nicolae Grigorescu sau a lui Misu Pop.

Acestei perioade la care ne referim ii corespund si afirmarea unor genuri artistice "aplicative', precum gravura si litografia (reprezentate de Carol Pop de Szatmary si D. Papazoglu) si, nu in ultimul rand, caricatura, care va face sa explodeze interesul cititorilor pentru publicatiile umoristice (de ex., "Nichipercea', redactata de N.T. Orasanu, sau "Aghiuta', redactata de B.P. Hasdeu).

In formarea artistica a pictorilor romani un rol important 1-au avut studiile efectuate de ei in strainatate, cu deosebire in Franta, unele imagini

franceze din rastimpul indelungatelor sederi fiind surprinse in opera lor (este cazul tabloului realizat de N. Grigorescu, Apusul soarelui Ia Barbizon).

in afara operelor propriu-zise realizate de pictorii romani, important a fost in epoca rolul pe care ei 1-au avut ca profesori de desen in diferite scoli, contribuind la afirmarea invatamantului artistic in Romania, cu deosebire scolile de Belle-Arte, de Ia Iasi si Bucuresti, functionand cu ajutorul lor (prima, inaugurata in 1860, in prezenta Domnitorului Al.I. Cuza, avand ca director pe pictorul Gh. Panaitescu-Bardasare, a doua, cea de la Bucuresti, inaugurata in 1864, avand ca director pe Th. Aman).

Operelor, dar si initiativelor acestor pictori, de asemenea, se datoreaza, in buna masura, aparitia, in 1860, a Pinacotecii din Iasi, iar apoi, in 1863, a Pinacotecii din Bucuresti, care vor avea un rol important in cultivarea gustului artistic in randurile publicului romanesc.

In ceea ce priveste sculptura, realizarile sunt mult mai modeste, fiind de mentionat aici numele artistului de origine germana Karol Storck, cu adevarat acest domeniu urmand sa se afirme in istoria artelor din Romania in perioada urmatoare, dupa Razboiul de Independenta, cand va fi vorba de operele primului mare sculptor roman, Ion Georgescu, ale lui I. lonescu-Valbudea s.a.

5.2. In domeniul arhitecturii sunt de remarcat o serie de edificii impozante, ridicate in perioada 1848-1878, care marcheaza inceputurile modernizarii urbanistice, avand ca model progresele realizate pe plan european. Astfel, sunt de remarcat, in acest sens, importante edificii:

Teatrul National din Bucuresti, in 1852, opera arhitectului vienez Joseph Heft, Universitatea din Bucuresti, construita in anii 1857-1867, sub conducerea arhitectului roman Al. Orescu si cu colaborarea arhitectului de origine germana, Karol Storck, acesta din urma autor al busturilor unor importante personalitati (Al.I. Cuza, M. Kogalniceanu, C.A. Rosetti).

in seria realizarilor din acest domeniu se inscriu si alte constructii (la Iasi, restaurarea Mitropoliei), precum si continuarea amenajarii in spirit modem a gradinilor sau parcurilor publice (la Iasi, parcul Copoului, la Bucuresti, Cismigiul s.a.).

5.3. in sfarsit, merita semnalate aici progresele realizate intr-un alt domeniu al artelor, cel al muzicii.

Anumite schimbari in gustul publicului amator de muzica, in sensul estomparii influentelor orientale, se afirma in creatia muzicala a lui Anton

Farm, care publica, in faza de inceput a perioadei la care ne referim, numeroase cantece inspirate din folclorul romanesc.

in stransa legatura cu activitatea teatrala se afirma creatia muzicala a unor compozitori, precum Alex. Flectemacher si Johann Wachmann, un timp, si unul si altul, sefi de orchestra ai teatrelor nationale de la Iasi si Bucuresti, autori de vodeviluri si operete de inspiratie romaneasca. Se adauga acestora, Eduard Caudella, George Stephanescu, la Bucuresti, Gavril Muzicescu, la Iasi, Ciprian Porumbescu, in Bucovina, D.G. Florescu s.a., in creatiile carora desprindem incercarile de a introduce in viata muzicala romaneasca diferite genuri apartinand muzicii culte - muzica simfonica, de opera si de camera, de balet etc. -, dar si familiarizarea cu romanta sau muzica corala.

in acest context, se afirma, intr-o faza de inceput, si critica muzicala (Nicolae Filimon).

Creatia muzicala a stimulat organizarea invatamantului muzical romanesc, in anul 1864, luand fiinta Conservatoarele de muzica si declamatie, de la Bucuresti si Iasi, remarcabila urmand sa fie, in cadrul celui dintai, activitatea profesorului George Stephanescu, compozitor considerat ctitor al operei romane si autor al primei simfonii romanesti. Ia fiinta, dupa aceasta data, prima formatie simfonica romaneasca, condusa de Ed. Wachmann, iar in 1866, sub conducerea acestuia, ca dirijor, ia fiinta societatea Filarmonica.

Asemenea manifestari ale vietii muzicale aveau sa fie continuate si amplificate in perioada urmatoare, dupa Razboiul de Independenta, ele intregind imaginea procesului de modernizare pe care il parcurge din ce in ce mai profund societatea romaneasca, in toate domeniile.