EVOLUTII DUPA REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 - Revenirea la regimul democratic, pluripartidist

EVOLUTII DUPA REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989

a) Revenirea la regimul democratic, pluripartidist

La 22 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu a fost silit sa abandoneze puterea, care a fost preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN); in seara aceleiasi zile, acesta a difuzat un Comunicat catre tara, in care se anuntau bazele unui nou regim politic. Presedintele noului organism de conducere al tarii a fost desemnat Ion Iliescu, iar in functia de prim-ministru a fost numit Petre Roman.

Revenirea la sistemul democratic, pluripartidist, dupa mai mult de patru decenii, a fost marcata prin Decretul nr. 8/31 decembrie 1989, care la articolul l prevedea: Jn Romania este libera constituirea partidelor politice, cu exceptia partidelor fasciste sau a celor care propaga conceptii contrare ordinii de stat si de drept. Nici o alta ingradire pe motive de rasa, nationalitate, religie, grad de cultura, sex sau convingeri politice nu poate impiedica constituirea si functionarea partidelor politice'. Activitatea partidelor politice trebuia sa se bazeze pe "respectul suveranitatii, independentei si integritatii nationale, al democratiei, in vederea asigurarii libertatilor si drepturilor cetatenilor si afirmarii demnitatii natiunii romane''. Pentru a fi inregistrat, un partid trebuia sa-si prezinte statutele de organizare si functionare, programul politic, sa-si declare sediul si mijloacele financiare de care dispunea si sa faca dovada ca avea cel putin 251 de membri. Se mai preciza ca nu puteau fi membri de partid cadrele militare si personalul civil din Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne, judecatorii, procurorii si diplomatii, precum si personalul operativ al Radio-Televiziunii Romane.

in perioada imediat urmatoare s-a inregistrat o adevarata "inflatie' de partide politice, situatie datorata atat dorintei sincere a romanilor de a rupe definitiv cu monopartidismul comunist, cat si veleitarismului unor persoane care, profitand de numarul mic de membri necesar pentru legalizarea unei formatiuni partizane, doreau sa se afirme pe scena politica.

Au reaparut partidele istorice, interzise de regimul totalitar: Partidul National-Taranesc (PNT), Partidul National-Liberal (PNL) si Partidul Social-Democrat din Romania (PSDR); acest fenomen nu a fost vizibil doar in Romania, ci si in Cehia (Partidul Popular, Uniunea Democrat-Crestina), Bulgaria (Uniunea Nationala Agrariana "Nicola Petkov', Pardidul Democrat 1896) si Ungaria (Partidul Micilor Proprietari).

La 11 ianuarie 1990 s-a inregistrat Partidul National-Taranesc Crestin-Democrat (PNTCD), avandu-1 ca lider pe Corneliu Coposu, unul dintre colaboratorii apropiati ai lui luliu Maniu. in programul sau, formatiunea se pronunta pentru instaurarea unui regim politic constitutional bazat pe democratia pluralista; descentralizarea administrativa; alegeri libere; impiedicarea instaurarii unui regim de dictatura de tip fascist sau comunist, precum si a altor forme totalitare de guvernare; separarea puterilor in stat si instaurarea unui stat de drept; libertatea presei, a cuvantului si a informatiei; garantarea drepturilor si libertatilor politice si sociale pentru toti cetatenii, indiferent de nationalitate ori credinta religioasa, in conformitate cu Carta drepturilor omului, Actul final de la Helsinki, precum si cu toate conventiile internationale la care avea sa adere statul roman. Din punctul de vedere al formei de guvernamant, partidul sustinea monarhia constitutionala. National-taranistii erau adeptii economiei de piata, bazata pe proprietatea si initiativa particulara, pe libera concurenta; ei militau pentru restaurarea proprietatii asupra terenurilor agricole, nucleul urmand sa-1 constituie gospodaria individuala, care urma sa devina o ferma de tip occidental.

Partidul National-Liberal (PNL), condus de un comitet de initiativa format din Radu Campeanu, I.V.Sandulescu si Dan Amedeo Lazarescu, a fost inscris la 15 ianuarie 1990. Fidel principiilor fundamentale ale liberalismului politic, liberalismului economic si liberalismului culturaF', PNL avea ca principale deziderate: "instaurarea unei reale democratii si structurarea unui sistem economic viabil, avand ca baza economia de piata libera si ca element activ, dinamic - libera concurenta', in centrul libertatii economice, PNL situa respectul posesiunii particulare, singura forma de

proprietate' care permitea si asigura Descatusarea liberei initiative a indivizilor, independenta acestora fata de stat si restrangerea la maximum'''' a influentei etatiste.

Partidul Social-Democrat din Romania (PSDR) s-a legalizat la 18 ianuarie 1990, avandu-i in frunte pe Adrian Dimitriu si Sergiu Cunescu. In programul sau, partidul se declara pentru realizarea unei societati fundamentate pe Demnitate, libertate, justitie sociala, egalitate in drepturi, solidaritate si bunastare' si intemeierea unui stat de drept sprijinit pe sufragiul universal si pe pluralism'. PSDR considera ca, in conditiile tranzitiei, transformarile economice trebuia sa se bazeze pe principiul coexistentei formelor de proprietate (economie mixta-de stat, asociativa si particulara), pe mecanismele economiei de piata si pe principiul conducerii co-participative.

La 28 ianuarie s-a inregistrat Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (U.D.M.R.), care se constituise inca de la 25 decembrie 1989.

in cursul lunii ianuarie 1990 s-au mai constituit: Miscarea Ecologiste din Romania, Partidul Socialist Democratic Roman, Uniunea Democrat-Crestina, Partidul Democrat, Partidul Ecologist Roman, Partidul Unitatii Democratice, Partidul Uniunii Crestine din Romania, Partidul Progresist, Partidul National-Democrat, Partidul Liberal (al Libertatii) din Romania, Partidul Ecologist-Umanist din Romania, Partidul Unitatii Democratice din Moldova, Partidul Socialist-Liberal, Partidul Taranesc Roman, Partidul Liberal Democrat, Partidul Social Democrat-Crestin Roman, Partidul Libertatii si Democratiei Romane, Partidul Democrat Agrar din Romania si Partidul Republican (in total, 21 de partide constituite doar intr-o luna).

Un moment extrem de controversat a fost transformarea Frontului Salvarii Nationale (FSN) in partid politic, la 6 februarie 1990; presedintele FSN a fost desemnat Ion Iliescu. Faptul ca FSN preluase puterea politica la 22 decembrie 1989, construindu-si structuri de conducere in toate judetele tarii, precum si in intreprinderi si institutii, avantaja in mod evident acest partid. Conform platformei-program, FSN era expresia "consensului national realizat in vederea rasturnarii dictaturii si a inaintarii Romaniei in era libertati?'. Frontul se constituia ca "o miscare de centnt-stanga, adresata oamenilor muncii, celor mai largi categorii sociale, orientare ce-l apropie de valorile si obiectivele social-democratiei europene'. Telul fundamental al FSN era crearea "unui stat de drept, intemeiat pe justitie si echitate sociala, pe suprematia legif In domeniul economic, fundamentele tranzitiei vizau descentralizarea, privatizarea, liberalizarea si rentabilizarea, introducerea

mecanismelor economiei de piata, paralel cu masuri de protectie sociala si de asigurare a stabilitatii politico-sociale. Din punctul de vedere al proprietatii, FSN sustinea economia mixta de piata, prin coexistenta proprietatii publice si a celei particulare.

Dupa ample confruntari politice, care au luat si forme violente, la 9 februarie 1990 s-a constituit Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) - organ legislativ ce avea sa functioneze pana Ia alegerile parlamentare si prezidentiale din 20 mai. Acesta era compus din 105 reprezentanti ai partidelor si formatiunilor politice nou create, 106 reprezentanti ai Consiliului FSN, 27 reprezentanti ai uniunilor minoritatilor nationale si trei reprezentanti ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici (in total - 241 membri), urmand ca delegatii partidelor ce aveau sa se constituie ulterior sa participe ca observatori.

La 18 martie 1990, CPUN a adoptat legea privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei, care prevedea: puterea politica in Romania apartine poporului si se exercita potrivit principiilor democratiei, libertatii si asigurarii demnitatii umane, inviolabilitatii si inalienabilitatii drepturilor fundamentale ale omuluf Potrivit articolului 2, ,guvernarea Romaniei se realizeaza pe baza sistemului democratic pluralist, precum si a separatiei puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca'. Articolul 11 stabilea: "Candidaturile pentru Parlament si Presedintia Romaniei se propun de catre partide sau alte formatiuni politice, constituite conform legii''. Alegerile parlamentare si prezidentiale au fost fixate pentru ziua de 20 mai 1990.

in Romania, puterea de dupa 22 decembrie 1989 si pana la 20 mai 1990 (reprezentata initial de Consiliul Frontului Salvarii Nationale si, ulterior, de Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala) a fost de natura revolutionara. Reprezentativitatea CFSN si CPUN era insa alterata de lipsa suportului electoral; in fapt, partidele politice se regaseau in CPUN in proportia rezultata din transformarea CFSN si nu conform optiunii cetatenilor. Functia centrala a CPUN, urmare directa a limitelor regimului provizoriu, a fost aceea de asigurare a conditiilor necesare pentru instituirea unei puteri legitimate, prin organizarea si desfasurarea unor alegeri generale libere, pe baza unei legi electorale democratice. Astfel, tranzitia de la puterea revolutionara la puterea legitimata de reprezentativitatea conferita de optiunea cetatenilor s-a realizat prin functionarea efectiva a

mecanismelor electorale democratice.

Ineditul perioadei provizoratului 1-a constituit reinnodarea, dupa aproape o jumatate de secol, a pluripartidismului, dar si transformarea lui in "preamultipartidism', amplificat de apetitul manifest al vechilor si noilor formatiuni politice de a se confrunta mai mult sau mai putin politic. Procesul radicalizarii luptei politice a fost propriu intregii perioade a provizoratului si a evoluat in stransa legatura cu cresterea exponentiala a numarului partidelor politice: la 25 ianuarie 1990 erau inscrise oficial 19 partide politice; la l februarie 1990 - 30; la 16 februarie 1990 - 44; la 18 mai 1990-80.

Stilul protagonistilor luptei politice a fost marcat, pe de o parte, de lipsa experientei democratice, a coerentei si claritatii programatice, iar pe de alta parte, de nerabdarea cuceririi puterii politice. La acestea se adauga si optimismul nejustificat de mare privind virtutile pluripartidismului in sine.

Dar, desi existau atat de multe partide, virtual purtatoare ale unor optiuni politice, axul confruntarii electorale 1-a constituit polarizarea intre adeptii si opozantii FSN, disputa intre ideologia "fesenista' si cea "antifesenista'. Un moment important al structurarii partizane a fost cel din 9 aprilie 1990, data la care PNT-CD, PNL si PSDR au semnat o declaratie prin care anuntau ca aveau sa colaboreze si sa isi acorde reciproc sprijinul in alegeri, la care fiecare partid avea sa se prezinte, totusi, cu liste si cu programe proprii.

Campania electorala propriu-zisa s-a desfasurat intr-o atmosfera de confruntare exacerbata, dominata de manifestatii de strada si chiar de altercatii. In unele localitati, candidatii la Presedintie din partea opozitiei au fost impiedicati sa vorbeasca, fiind acuzati ca au stat in Occident si au venit in Romania abia dupa Revolutie, cautand sa profite, desi nu mancasera "salam cu soia' (aliment devenit emblematic pentru perioada de extreme privatiuni din ultimii ani ai socialismului totalitar). Pe de alta parte, opozitia si-a axat campania electorala pe "lupta impotriva comunismului si neocomunismului', reprezentate de FSN in general si, in particular, de Ion Iliescu, lansand totodata si sloganul anarhia salveaza Romania'.

La 22 aprilie 1990, dupa un miting organizat de PNT-CD, o parte din participanti au blocat Piata Universitatii din Bucuresti. Aceasta se afla chiar in centrul capitalei, deci in zona cu cea mai mare vizibilitate mediatica, iar pe alta parte, aici, in timpul Revolutiei din Decembrie, isi pierdusera viata zeci de tineri, devenind astfel un simbol al martiriului. Ocupantii Pietei au declarat-o "zona libera de neocomunism', "kilometrul O al democratiei'. Ei

cereau scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist sau neocomunist (cel vizat direct fiind chiar FSN), precum si inlaturarea din functiile de conducere a celor care facusera parte din nomenclatura comunista si din aparatul respectiv in anii 1945-1989; opozitia sustinea punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (din 11 martie 1990), prin care se cerea interzicerea dreptului de a candida in alegeri al persoanelor care avusesera functii in cadrul PCR sau care facusera parte din organele Securitatii. Cel vizat era Ion Iliescu, fost secretar al CC al PCR, declarat "principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al Revolutiei din decembrie 1989'. Manifestantii erau sprijiniti de PNT-CD, PNL, PSD, precum si de mai multe organizatii civice.

in ziua alegerilor generale, 20 mai 1990, s-a inregistrat o masiva participare la vot a populatiei (de peste 80%); multe circumscriptii electorale au fost nevoite sa-si prelungeasca activitatea dupa ora oficiala de inchidere (ora 22), pentru a da posibilitatea tuturor votantilor sa-si exprime optiunea politica. Dupa cum era de asteptat, lipsa de experienta, atat a organizatorilor, cat si a electoratului, a creat o serie de dificultati legate de procedura propriu-zisa de votare, dar alegerile s-au desfasurat, in ansamblu, in conditii corecte.

Pentru parlament, rezultatele au fost urmatoarele:

In primul parlament pluripartidist al Romaniei postbelice (care avea si calitatea de Adunare Constituanta) au obtinut reprezentare circa 40 de formatiuni politice, legea electorala neprevazand nici un prag de acces in forul legislativ national. Victoria in alegeri a FSN a fost categorica, fapt comentat mult la vremea respectiva. Opozitia parlamentara se contura ca fiind foarte eterogena si atomizata.

Pentru functia de Presedinte al Romaniei au concurat: Ion Iliescu (FSN) - care a obtinut 85,07% din voturi, Radu Campeanu (PNL) -10,64%, si Ion Ratiu (PNT-CD) - 4,29%.

Dupa alegerile din 20 mai 1990, partidele politice si-au retras sprijinul pentru manifestatia din Piata Universitatii. Dar o parte a participantilor a continuat sa ocupe Piata, contestand rezultatul alegerilor. In zilele de 13-14 iunie 1990 s-au inregistrat evenimente violente, ca urmare a faptului ca participantii au incercat sa ocupe unele institutii publice (Ministerul de Interne, Televiziunea), iar guvernantii au apelat la sprijinul "cetatenilor', al "oamenilor de bine'. Un masiv grup de mineri s-a deplasat din Valea Jiului la Bucuresti; acestia i-au atacat pe manifestanti, obligandu-i sa se imprastie, au devastat sediile partidelor istorice (PNT-CD si PNL), precum si ale unor ziare. Aceste evenimente au fost puternic mediatizate de posturile de televiziune si presa occidentala, discreditand imaginea Romaniei ca stat democratic.

La 28 iunie 1990, Parlamentul a investit un executiv monocolor (FSN), condus de Petre Roman, inca de la inceput, echipa guvernamentala s-a confruntat cu numeroase actiuni greviste, care au avut ca efect paralizarea unor sectoare economice importante (precum transporturile feroviere si maritime).

b) Constitutia din 1991. Alegerile din 1992

Perioada "provizoratului politic' a luat sfarsit, din punct de vedere juridic, o data cu adoptarea noii Constitutii; aceasta a fost votata, dupa ample dezbateri, in ziua de 21 noiembrie 1991; din cei 510 senatori si deputati au fost prezenti 509, iar dintre acestia 414 s-au pronuntat pentru si 95 contra.

Au votat pentru Constitutie FSN, PUNR si reprezentantii minoritatilor, altele decat cea maghiara, si au votat contra UDMR, PNTCD si o parte din PNL. Constitutia a fost supusa referendumului, la 8 decembrie 1991; desi Opozitia a ceait cetatenilor sa nu participe la vot. numarul celor care si-au exprimat optiunea a reprezentat 67% din totalul

populatiei cu dreptul de a alege, in favoarea noii legi fundamentale a tarii s-au pronuntat 73% dintre votanti.

Constitutia avea un caracter democratic si consacra sistemul pluripartidist. Articolul 8 prevedea: pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale. Partidele politice se constituie si isi des/asoara activitatea in conditiile legii, contribuind la definirea si exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei''. Potrivit articolului 37, cetatenii ,je pot asocia liber in partide politice, in sindicate si in alte forme de asociere. Partidele sau asociatiile care, prin scopurile ori activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale'. Se mai stabilea ca nu puteau face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica. Asociatiile cu caracter secret erau interzise.

in perioada 1990-1992, FSN a cunoscut o reducere a popularitatii, evolutie asemanatoare cu cea a fortelor politice din statele central si est-europene in care aceste forte si-au asumat responsabilitatea guvernarii si a asigurarii procesului de tranzitie. La aceasta s-a adaugat erodarea din interior a autoritatii sale, provenita din convingerea falsa ca un partid odata ajuns la putere isi mentine de la sine acest statut, fara a se preocupa in mod direct de asigurarea, consolidarea si adaptarea la dinamica relatiilor sociale. Conform Constitutiei, presedintele Romaniei nu mai putea face parte dintr-un partid politic. De aceea, Ion Iliescu a renuntat la functia de presedinte al FSN, in locul sau fiind ales Petre Roman (in iulie 1990). Noul lider s-a declarat "reformist', declansand, incepand din martie 1991, o campanie de eliminare a sustinatorilor lui Ion Iliescu, declarati "conservatori'.

Acutizarea elementelor de instabilitate sociala si politica a dus la prima criza guvernamentala din Romania postcomunista, in septembrie 1991. Premierul Petre Roman era adeptul "terapiei de soc' in abordarea tranzitiei economice, atragand astfel nemultumirea multor categorii socio-profesionale, printre care si minerii; acestia au declansat o greva in Valea Jiului si au reclamat prezenta sefului Executivului printre ei, pentru a le satisface imediat revendicarile; deoarece acesta a refuzat, minerii, care aveau proaspat in minte "succesul' din iunie 1990 au venit din nou la

Bucuresti, luand cu asalt sediile guvernului (Palatul Victoria), Parlamentului (din Dealul Mitropoliei) si Presedintiei (Palatul Cotroceni). in acest context, Petre Roman si-a depus mandatul de prim-ministru.

Presedintele Iliescu a initiat negocieri pentru formarea unui guvern cu o baza politica mai larga, obtinand colaborarea Partidului National-Liberal si Miscarii Ecologiste din Romania (MER). Noul guvern, format la 16 octombrie 1991, era condus de Theodor Stolojan si avea misiunea de a gestiona problemele curente ale tarii pana la organizarea noilor alegeri generale.

La 26 noiembrie 1991, Petre Roman a anuntat ca FSN retrage sprijinul politic acordat presedintelui Iliescu; o luna mai tarziu a luat nastere Grupul pentru Unitatea Frontului, format la inceput din 55 de parlamentari sustinatori ai presedintelui Iliescu. Divergentele s-au acutizat in legatura cu desemnarea candidatului FSN la alegerile prezidentiale; cele doua personalitati care doreau sa candideze, Ion Iliescu si Petre Roman, si-au adus public acuzatii reciproce (13 martie 1992), situandu-se pe pozitii ireconciliabile. Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a marcat "ruperea' acestui partid. Petre Roman a fost reales presedintele FSN. Pe de alta parte, gruparea care-1 sustinea pe Ion Iliescu a creat un nou partid - Frontul Salvarii Nationale - 22 Decembrie, numit ulterior Frontul Democrat al Salvarii Nationale (FDSN). Ambele partide si-au pus candidati proprii in alegerile parlamentare si prezidentiale.

Si in randurile opozitiei s-au inregistrat mutatii importante, aceasta reusind sa-si atraga sustinatori din tabara celor nemultumiti de politica "regimului Iliescu'. Un element important 1-a constituit aparitia unor formatiuni dupa modelul forurilor civice din Cehoslovacia si Ungaria, care s-au dovedit a fi extrem de eficiente in activitatea lor. Cea mai importanta formatiune de acest tip a fost Alianta Civica (AC), intemeiata la 6 noiembrie 1990 si care se definea ca o structura de cooperare a tuturor energiilor sociale care sustin valorile credintei si democratiei . Avand ca deviza ,,№/putem reusi decat impreuna', noua formatiune a desfasurat o ampla si persuasiva campanie in randurile opiniei publice si de coalizare a intregii opozitii. S-a ajuns la constituirea, de catre cele trei partide istorice (PNL, PNT-CD, PSDR), a Conventiei Nationale pentru Instaurarea Democratiei. Apoi, la 26 noiembrie 1991, a luat fiinta o ampla alianta electorala sub denumirea de Conventia Democratica (CD).

Un alt aspect al vietii politice din perioada 1990-1992 1-au constituit "translatiile' deputatilor si senatorilor, fenomen care a luat amploare, mai ales ca urmare a inmultirii disidentelor politice; s-a inregistrat o adevarata "migratie' parlamentara, desfasurata pe directia a doua fluxuri: primul, intre grupurile parlamentare existente, formate ca urmare a scrutinului din mai 1990 (care a avut ca urmare modificarea componentei puterii legislative) si al doilea, al unor deputati si senatori catre grupurile parlamentare constituite prin "efractie'. Astfel, echilibrul parlamentar a fost afectat printr-o procedura vecina cu eludarea mecanismelor de reprezentare. Parlamentul s-a "innoit' prin aparitia de noi grupuri parlamentare si prin patrunderea unor partide inexistente la data alegerilor din 20 mai 1990: Partidul National-Liberal-Aripa Tanara (PNL-AT), Partidul Socialist al Muncii (PSM), Partidul Romania Mare (PRM); FSN - 20 Mai, Partidul Aliantei Civice (PAC), Frontul Democrat al Salvarii Nationale (FDSN).

Anul 1992 a fost un an electoral prin excelenta, condensand toate cele trei tipuri de scrutin. Organizate in februarie - martie 1992, alegerile locale au avut, dincolo de semnificatia politica in sine, un caracter inedit, reluand, dupa o jumatate de secol, traditia electorala democratica antebelica si intregind ciclul electoral initiat in 1990. Campania electorala a fost excesiv politizata, ea reprezentand un "exercitiu' in vederea alegerilor parlamentare si prezidentiale din septembrie. Prezenta la urne a fost de circa 65%, mai redusa fata de mai 1990. Scrutinul a validat noile structuri ale puterii orizontale prin mecanismele democratiei reprezentative, oferind legitimitate puterii locale. De asemenea, s-a conturat si cea mai importanta forta de opozitie (CD), care s-a plasat pe locul al doilea, cu 24,3% din voturi, inregistrand adevarate succese in mediul urban.

Retragerea celui mai important partid din Conventie, PNL, in aprilie 1992, cu doar cateva luni inaintea alegerilor legislative, a pus la incercare unitatea aliantei. Liberalii condusi de Radu Canpeanu si-au explicat plecarea prin motive doctrinare (afirmandu-si pozitia traditionala de partid national, pozitie incompatibila, in opinia lor, cu prezenta UDMR in structurile CD), dar si prin dezavantajele rezultate din reprezentativitatea partidelor in conditiile utilizarii listelor electorale comune si angajamentului de a se sustine un candidat unic la Presedintie, situatie in care PNL se considera minimalizat.

Locul Conventiei Democratice a fost luat, la 24 iunie 1992, de Conventia Democrata din Romania (CDR), la care au mai aderat

Partidul National-Liberal-Conventia Democrata (PNL-CD), Partidul National-Liberal-Aripa Tanara (PNL-AT) si Federatia Ecologista din Romania (FER). CDR a depus liste de candidati in vederea alegerilor parlamentare, a adoptat o platforma electorala unica, precum si un program de colaborare la guvern si in parlament; la 27 iunie 1992, a desemnat un candidat unic la Presedintie, in persoana lui Emil Constantinescu.

Alegerile din 27 septembrie 1992 s-au desfasurat pe baza noii legi electorale, promulgata in iunie 1992, care continua practica sistemului reprezentarii proportionale, dar introducea pragul electoral de 3% din totalul voturilor exprimate; se viza in fapt reducerea numarului exagerat de mare al partidelor reprezentate in parlament, prin eliminarea celor cu rezultate slabe. Pentru alegerea presedintelui Romaniei se stabilea un sistem majoritar, cu doua tururi de scrutin.

In campania electorala din septembrie au fost angajate circa 80 de partide si formatiuni politice, dar dintre acestea doar FDSN, CDR, FSN, PUNR, PRM, PNL, PR si MER au depus liste de candidati pentru Camera Deputatilor si Senat in toate circumscriptiile tarii. In timpul campaniei electorale, accentul s-a pus pe aspectele pragmatice, vizand modul de rezolvare a crizei economice, disputa doctrinara propriu-zisa trecand pe planul secund.

Participarea la urne a fost de 73%, ceea ce arata ca "apetitul' politic al populatiei se mentinea la cote ridicate; dar, in fapt, participarea reala a fost sensibil mai redusa, dat fiind ca circa un milion si jumatate de voturi au fost declarate nule (deci, o participare reala de 67%).

Clasificarea partidelor, in functie de sufragiile obtinute, a fost urmatoarea:

In parlament au intrat opt formatiuni politice si .r organizatii ale minoritatilor nationale, care au primit un mandat din oficiu, potrivit Constitutiei si legii electorale; cum insa CDR era formata din sase partide, rezulta ca totalul partidelor reprezentate in Parlament era de 26 (cu precizarea ca trei partide membre ale Conventiei nu atinsesera pragu! electoral de 3%: PER, PSDR si PNL-CD). in urma alegerilor s-a redus numarul formatiunilor parlamentare comparativ cu legislatura anterioara. O alta consecinta a fost faptul ca nici un partid nu a reusit sa obtina majoritatea mandatelor parlamentare.

Primele doua forte politice totalizau fiecare peste 20% din numarul sufragiilor; dispunerea excentrica pe esicherul politic (FDSN - centru stanga, CDR - centru-dreapta) putea fi interpretata ca o expresie a multipartidismului "pur'. Dar in CDR plasamentul centru-dreapta nu era foarte cert pentru toate formatiunile componente (cel putin una - PSDR -impartasind deschis o orientare de centru-stanga); CDR era practic un cartel electoral (astfel se explica de ce, imediat dupa constituirea parlamentului, partidele componente au optat pentru grupuri parlamentare proprii).

Alegerile prezidentiale au beneficiat de o maxima atentie, chiar mai ridicata decat cele parlamentare, in primul tur de scrutin s-au confruntat sase candidati, iar in cel secund - Ion Iliescu (candidatul FDSN, care a obtinut 61,4 % din totalul voturilor) si Emil Constantinescu (candidatul CDR, cu 38,57%).

Disputa politica acerba s-a mentinut si dupa alegerile din septembrie 1992. Acest tip de comportament a fost generat de noua structura minoritara a puterii legislative. La Palatul Cotroceni au avut loc consultari (19-20 octombrie) intre liderii formatiunilor politice reprezentate in parlament, in vederea alcatuirii guvernului. Presedintele Iliescu a anuntat la 4 noiembrie ca noul prim-ministru era Nicolae Vacaroiu, prezentat ca un specialist in domeniul macroeconomic si al mecanismelor economiei de piata, neinregimentat politic. Guvernul, sprijinit de FDSN, a fost investit la 21 noiembrie 1992, iar programul sau de guvernare a fost supus dezbaterii parlamentare in februarie 1993.

Puterea executiva apartinea de drept FDSN, care si-a angajat raspunderea politica in acest sens, in timp ce puterea legislativa apartinea de fapt unei majoritati parlamentare conjunctura! constituite - FDSN, PSM, PUNR, PRM - denumita "parlamentul rosu' de catre opozitie, care acuza partidele componente de "neocomunism'.

in activitatea de guvernare, FDSN a fost nevoit sa faca rabat de la programul sau, in favoarea pretentiilor si ambitiilor aliatilor sai parlamentari, pentru a obtine sustinere in Camera Deputatilor si in Senat. Acestia s-au dovedit capriciosi, neezitand, atunci cand nu le erau satisfacute pretentiile - ocuparea unor posturi cu influenta si bine remunerate etc. - sa atace extrem de dur atat FDSN, cat si pe presedintele Iliescu; repetatele intalniri, negocieri, acorduri erau - aproape de fiecare data - urmate, la cateva luni, de noi stari de tensiune si acuze reciproce.

Pe de alta parte, opozitia a initiat patru motiuni de cenzura impotriva executivului, cu ocazia discutarii programului de guvernare, a grevei generale de la inceputul verii anului 1993, a dezbaterii asupra coruptiei si a remanierii guvernului din acelasi an. Aceste tentative au fost foarte plastic formulate in sloganul "Mc/ o sesiune fara motiune', in fapt, guvernul minoritar al FDSN a avut in permanenta gabiei lui Damocles' deasupra capului.

c) Noi confruntari politice. "Schimbarea' din 1996

Urmarind sa atenueze ostilitatea opozitiei, presedintele Ion Iliescu a incercat sa o atraga in unele actiuni de importanta majora, mai ales in domeniul politicii externe, vizand integrarea in Uniunea Europeana si in Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). S-au constituit comisii alcatuite din reprezentanti ai tuturor partidelor politice parlamentare, care aveau un caracter consultativ. La 21 iunie 1995, liderii acestor partide au semnat Declaratia de la Snagov, document care atesta acordul fortelor politice din Romania fata de strategia nationala pentru pregatirea aderarii la structurile europene si euroatlantice.

O noua dinamica parlamentara s-a inregistrat in cea de-a doua sesiune parlamentara a anului 1995; in urma unei grave defectiuni in relatiile PDSR-PRM, soldata cu anularea Acordului semnat la inceputul aceluiasi an, a avut loc o destindere a relatiilor PDSR cu unele partide din opozitie, in privinta unor proiecte de legi, PDSR si PNT-CD au cooperat, "distanta ideologica' dintre ele parand sa se micsoreze. Apropieri asemanatoare au fost cele dintre PDSR - PAC - PDAR - PD - FSN. Ilustrativ in acest sens este faptul ca sesiunea parlamentului din toamna anului 1995 a fost prima in care opozitia nu a mai inaintat o motiune de cenzura.

Faptul ca opozitia a renuntat la actiuni de strada in favoarea dezbaterilor de idei exprima "rodajul parlamentar', constientizarea faptului

ca, intr-o democratie, puterea si opozitia trebuia sa gandeasca un ,jriodits vivendr.

In perioada 1992-1996, in campul partidist romanesc s-au petrecut anumite mutatii, care aveau sa influenteze considerabil confruntarea electorala din 1996. in prim-plan s-a aflat scindarea repetata a PNL; sub conducerea lui Radu Campeanu, acest partid a facut doua greseli fundamentale - a parasit CD (aprilie 1992) si 1-a propus pentru functia de presedinte al Romaniei pe regele Mihai I (iulie 1992) - fiind sanctionat la urne de electorat, practic nemaiintrunind numarul necesar de voturi in septembrie 1992 pentru a intra in parlament. Daca, in 1990, PNL era principalul partid de opozitie, dupa doi ani el a cunoscut o cadere vertiginoasa. Cei mai multi liberali il considerau vinovat de aceasta stare de fapt chiar pe Radu Campeanu, dar acesta refuza sa-si asume raspunderea esecului, in februarie 1993, a avut loc Congresul PNL, care 1-a ales in functia de presedinte al partidului pe Mircea lonescu-Quintus, iar in decembrie 1993, Delegatia Permanenta a PNL a decis excluderea lui Radu Campeanu din partid, in replica, in februarie 1994, Campeanu a initiat un Congres extraordinar al PNL (reunindu-i pe adeptii sai), fiind la randul sau ales in functia de presedinte al partidului. A urmat o lunga confruntare intre gruparile Quintus si Campeanu, in legatura cu denumirea formatiunii politice, transata de justitie: partidul condus de Mircea lonescu-Quintus isi pastra numele de Partidul National-Liberal, iar cel al rivalului sau se inscria sub numele de Partidul National Liberal - Campeanu (PNL-C). In decembrie 1994, PNL a fost primit in CDR, integrandu-se astfel in marea coalitie a opozitiei, in cadrul careia s-a manifestat ca o forta politica minora, acceptand toate initiativele noului "sef de linie' - PNT-CD.

La 26 mai 1993, Partidul National-Liberal-Aripa Tanara (creat in iulie 1990) si-a luat numele de Partidul Liberal-1993 (PL '93). Dar si sub noua formula acest partid a fost macinat de contradictii, datorate mai ales ambitiilor politice ale conducatorilor sai; unii dintre acestia au intrat in organizatia liberala din CDR, astfel ca, in octombrie 1994, acest partid a ramas fara grup parlamentar, in perioada 1994-1996, in PL '93 s-au inregistrat noi sciziuni, care au slabit si mai mult polul liberal.

Numeroase convulsii a cunoscut si Partidul Aliantei Civice (PAC), generate mai ales de atitudinea fata de CDR. Nicolae Manolescu, primul presedinte al Conventiei, nu fusese sustinut in cursa pentru Presedintia Romaniei, lui fiindu-i preferat Emil Constantinescu, si de aceea refuza ca,

postelectoral, partidul sau sa se ralieze pozitiilor forumului comun al opozitiei, in consecinta, membrii PAC au intrat in mod individual in partide care faceau parte din CDR, astfel ca, in iunie 1993, PAC a ramas fara grup parlamentar in Camera Deputatilor, in iulie 1996, PAC si PL '93 au incheiat un acord, constituind Alianta National-Liberala (ANL), o coalitie de conjunctura, in vederea alegerilor parlamentare si prezidentiale, ce urmau sa aiba loc peste cateva luni, dar prezentata de fondatorii ei drept un pol liberal care echilibra esicherul politic.

Si FSN a traversat o perioada dificila, fiind in cautarea unei identitati, diferita atat de cea a Frontului Democrat al Salvarii Nationale (FDSN), devenit, incepand cu iulie 1993, Partidul Democratiei Sociale din Romania (PDSR), cat si de cea a CDR. O preocupare de baza a lui Petre Roman a fost aceea de a schimba denumirea partidului sau, pe care opozitia il acuzase in 1990-1992, de neocomunism (sloganul era "FSN=PCR'). De aceea, in mai 1993, FSN a fuzionat cu un partid minuscul, Partidul Democrat, luandu-si numele de Partidul Democrat - FSN. Treptat, s-a renuntat la partea a doua a denumirii, intitulandu-se doar Partidul Democrat (PD). Un alt obiectiv urmarit de liderul national al partidului a fost aderarea la fnternationala Socialista; pentru a-si facilita daimul spre acest for, PD a incheiat un acord de colaborare cu PSDR, care stabilise deja relatii cu aceasta. Astfel, in aprilie 1995, s-a constituit Uniunea Social-Democrata (USD), in vederea prezentarii celor doua partide pe liste comune in alegerile locale si generale, in septembrie 1996, in cadrul unei ceremonii, care a avut loc la sediul ONU din New York, PD si PSDR au fost integrate in fnternationala Socialista, in intreaga perioada 1992-1996, PD s-a dovedit a fi un partid parlamentar extrem de dinamic, contestand in permanenta activitatea executivului, inclusiv prin initierea unor motiuni de cenzura. Dispunand de cadre tinere, active, PD a reusit sa-si schimbe imaginea, reco-mandandu-se ca un "partid social-democrat modern', hotarat "sa faca reforma', deschis la colaborari cat mai largi, inclusiv cu fostii sai adversari politici.

in cadrul CDR, al carei presedinte era, din noiembrie 1992, Emil Constantinescu, desi au existat frictiuni, generate de cele mai multe ori de ambitii personale, a primat solidaritatea de interese, in august 1994 s-au hotarat ierarhizarea partidelor componente in functie de reprezentarea in teritoriu si desemnarea drept candidat unic la Presedintia tarii a conducatorului aliantei; acest act nu a fost semnat de PSDR, PL '93 si PAC, formatiuni care au parasit CDR (in februarie 1995, respectiv, martie

1995). Partidul-forte al coalitiei era PNT-CD, care a beneficiat de 100 locuri eligibile pe listele electorale (55,5% din total), conform intelegerii din august 1996.

Platforma politica a Conventiei, intitulata "Contractul cu Romania' si prezentata in noiembrie 1995, cuprindea, in esenta, promisiunea ca in termen de 200 de zile de la data preluarii puterii, CDR avea sa impuna adoptarea unui set de legi care sa amelioreze simtitor viata romanilor, in special a tinerilor si a pensionarilor.

Coalizarile in scopuri electorale au cunoscut o dinamica pregnanta. Astfel, in aprilie 1996, USD si PAC au incheiat un protocol de colaborare in alegerile locale, semnatarii declarand ca au facut un prim pas pentru ca fortele politice de opozitie sa asigure, prin colaborare, o campanie electorala civilizata, desfasurarea corecta a votarii si victoria listelor proprii in alegeri.

Scrutinul local din iunie 1996 a fost o repetitie generala pentru cel parlamentar si prezidential. La aceste prime alegeri, au depus candidaturi 150 de partide; in marile orase s-a inregistrat cea mai mare concurenta pentru posturile de primari: 47 in Bucuresti, 24 in Constanta, 22 in Cluj, 18 in Arad, 15 in Iasi. La nivelul intregii tari, pentru cele 2.954 posturi de primari au candidat 18.415 persoane, ceea ce demonstra existenta unui "miraj' al ocuparii unei pozitii influente, netinandu-se seama de faptul ca in alegerile locale urmau sa fie desemnati in primul rand bunii gospodari, persoanele capabile sa gestioneze in mod responsabil problemele comunitare. Atat prezenta electoratului la urne (56,47%), cat si rezultatele inregistrate (PDSR-21,90%, urmat indeaproape de CDR - 17,11%) demonstrau dezamagirea generala a populatiei fata de rezultatele obtinute in administrarea oraselor si satelor de catre cei alesi in 1992.

Dupa alegerile locale au urmat noi regrupari politice. Astfel, in iulie 1996, PDAR, Partidul Unitatii Romane (PUR) si MER au pus bazele Uniunii Nationale de Centru (UNC), alianta care avea sa incheie in luna august cu ANL un Pact de responsabilitate politica; cele doua aliante se angajau sa nu-si aduca acuzatii reciproce in timpul campaniei electorale, iar dupa alegeri sa incheie un nou acord, in vederea eventualei guvernarii. In septembrie 1996, USD si ANL au semnat o intelegere prin care isi acordau reciproc statutul de "partener preferat', invitand totodata si alte formatiuni politice de opozitie sa se asocieze pactului lor de colaborare.

Campania electorala pentru alegerile parlamentare si prezidentiale din noiembrie 1996 s-a desfasurat pe fondul nemultumirii generale a electoratului fata de politica "regimului Iliescu' si al dorintei intr-o "schimbare' a realitatilor cotidiene. Tot mai multi romani constatau ca, la sase ani de la inlaturarea "regimului comunist', o duceau mai prost decat in 1989 (an devenit etalon in toate statisticile), ca economia se afla doar la 60-65% din nivelul aceluiasi an si ca inflatia crescuse cu aproape 100%. PDSR era prezentat de opozitie ca un partid al coruptilor, al demagogilor si al cinicilor. CDR si-a concentrat campania electorala pe vehicularea unor promisiuni atragatoare, in primul rand ca va realiza o "schimbare' in bine a modului de viata al cetatenilor si ca - bucurandu-se de sprijinul Occidentului - va integra rapid Romania in Uniunea Europeana si in NATO.

La alegerile parlamentare si prezidentiale din 3 noiembrie 1996 s-a inregistrat o rata de participare reala de peste 71%, iar ponderea sufragiilor utile in ansamblul acesteia a fost mai ridicata comparativ cu 1992, respectiv de 57%. Rezultatele au fost urmatoare:

Pentru functia de presedinte al Romaniei au candidat 16 persoane (mai mult decat dublul candidatilor ce fusesera inregistrati la precedentele alegeri), dar principala confruntare s-a dat intre Ion Iliescu (PDSR) si Emil Constantinescu (CDR). Lupta a fost foarte stransa in primul tur de scrutin, acestia obtinand 32,25%, respectiv 28,21% din totalul voturilor valabil exprimate, in vederea turului al doilea al alegerilor, la 5 noiembrie 1996, Emil Constantinescu si Petre Roman (care candidase la Presedintie, clasandu-se pe locul al treilea) au semnat Acordul de colaborare electorala, parlamentara si guvernamentala intre CDR si USD, care avea ca obiective: "inlaturarea totala a regimului Iliescu si a consecintelor acestuia din viata politica, economica si sociala a tarii. Trecerea efectiva la realizarea unor autentice structuri democratice ale statului si la aplicarea masurilor

indreptate spre scurtarea tranzitiei spre economia de piata, conditii esentiale pentru integrarea in structurile euroatlantice a Romaniei', luarea unor "masuri de urgenta, care, in cadrul unei perioade de sase luni, sa puna capat degradarii vietii conomico-sociale' etc. Emil Constantinescu a fost sprijinit si de UDMR, ANL, PUNR, PSM, PS, Asociatia Chiriasilor din Casele Nationalizate, Liga Studentilor, principalele centrale sindicale, astfel incat la 17 noiembrie a obtinut 54,41% din voturi, devenind presedintele Romaniei.

In urma alegerilor din noiembrie 1996, esicherul politic romanesc s-a simplificat, in parlament fiind reprezentate doar sase formatiuni politice. Majoritatea relativa a mandatelor din ambele Camere a fost castigata de CDR, astfel ca, formal, democratia romaneasca a trecut "testul dublei rasturnari', care, potrivit analistilor politici, califica o tara din punct de vedere democratic. Romania a probat ca a putut avea alegeri libere si corecte, chiar in conditiile in care castigatorul nu a coincis cu organizatorul acestora.

Detinand o majoritate relativa in parlament, CDR a facut apel la alte doua forte politice - USD si UDMR - pentru a putea forma noul guvern. Misiunea a fost inlesnita de faptul ca acestea colaborasera in timpul campaniei electorale, mai ales in perioada dintre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale. Astfel, la 12 decembrie 1996, parlamentul a investit cabinetul de coalitie condus de Victor Ciorbea; conform algoritmului stabilit, CDR detinea 61% din portofolii, USD -26%, iar UDMR-l 3%.

Aceasta alianta partizana, caracterizata de unii analisti politici ca fiind "impotriva naturii' (intrucat membrii sai reprezentau orientari doctrinare diferite), avea sa se "defecteze' in repetate randuri. Guvernul format in decembrie 1996 - la fel ca si cel format in noiembrie 1992 - era o coalitie restransa, bazandu-se pe un suport electoral extrem de fragil si pe o majoritate parlamentara datorata exclusiv modului de scrutin proportional.

In fruntea PDSR a revenit Ion Iliescu. Izolat si minimalizat pe scena politica, in urma infrangerii in alegerile prezidentiale, Iliescu a inceput o ampla si tenace actiune pentru refacerea din temelie a PDSR. El si-a luat ca principal colaborator pe Adrian Nastase. Aflat in opozitie, PDSR a traversat o perioada de puternice crize interne. La Conferinta Nationala din iulie 1997 s-a produs o sciziune, prin desprinderea unui grup de 12 deputati si doi senatori alesi pe listele PDSR, condusi de Teodor Melescanu, fost ministru de externe, care a format un nou partid - Alianta pentru Romania (APR).

Aceasta a declansat o ampla campanie impotriva PDSR, sperand ca va castiga electoratul acestuia.

in martie 1998, in cadrul unui Congres Extraordinar, PAC a fuzionat cu PNL, fiind absorbit de acesta. Guvernarea CDR-USD-UDMR a fost puternic marcata de repetate crize interne. In urma unui conflict cu ministri PD, primul-ministru Victor Ciorbea a fost nevoit sa demisioneze. El a parasit PNT-CD si a constituit Alianta Nationala Crestin Democrata. PD a devenit membru cu drepturi depline al Internationalei Socialiste (din noiembrie 1999) si membru asociat al Partidului Socialistilor Europeni (din

t martie 1999). Dar pozitiile lui Petre Roman erau subminate de gruparea

' Basescu din Partidul Democrat.

d) Evolutii politice in anii 2000-2005

CDR nu a mai prezentat bilantul dupa 200 de zile asa cum se angajase. Guvernarea CDR-USD-UDMR a dezamagit populatia, care sperase intr-o "schimbare in bine'. Practic, situatia economica s-a deteriorat considerabil, somajul a crescut, nivelul de trai a scazut vertiginos. Romania nu a fost primita in NATO, iar sansele de aderare la Uniunea Europeana erau minime.

Atitudinea cetatenilor a iesit puternic in evidenta cu prilejul alegerilor locale din iunie 2000. Ele s-au caracterizat prin absenteism, in majoritatea oraselor mari fiind nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru desemnarea noilor primari. Scorurile obtinute in aceste alegeri au fost: PDSR - 36,74%, PD - 12,89%, CDR -' 10,10%, PNL - 8,40%, ApR -8,29%, UDMR - 4,29%, PRM - 2,80%. in privinta voturilor pentru consiliile locale si judetene, pragul electoral de 5%, introdus pentru prima data, a dus la micsorarea numarului de partide care au obtinut astfel de posturi, comparativ cu alegerile din 1996. Cel mai bun rezultat a fost obtinut de PDSR, cu 28,65% din totalul mandatelor pentru consiliile locale si 28,87% din mandate pentru consiliile judetene; pe locul secund s-a clasat PD cu 13,75%, respectiv 11,93%; locul trei a revenit ApR cu 11,20%, respectiv 10,07%; in continuare, s-au plasat PNL cu 10,02% si 9,31%; CDR a obtinut 6,97%, respectiv 9,08%; a urmat PRM, cu 5,30% si 8,32%; UDMR - 6,17% si 7,86%. in al doilea tur al alegerilor locale, participarea s-a mentinut redusa (46,93% din cetatenii cu drept de vot), iar rezultatele obtinute au fost comparabile cu cele din prima runda electorala. Pentru prima data din 1990, CDR a pierdut in "fieful' sau traditional, Bucuresti.

Pentru Primaria Generala a castigat Traian Basescu, vicepresedintele PD (care a obtinut 50,69% din voturi), iar cele sase primarii de sector au fost "adjudecate' de reprezentantii PDSR.

in iunie 2000, prin Ordonanta de Urgenta, guvernul Isarescu - de comun acord cu CDR-USD-UDMR - a stabilit pragul electoral pentru alegerile parlamentare la 5% pentru partide, iar pentru aliantele politice, acestui plafon urma sa i se adauge pentru al doilea partid inca trei procente, iar pentru fiecare membru, incepand cu cel de-al treilea, cate un procent din voturile valabil experimentate.

Constatand ca sondajele de opinie ii erau cu totul defavorabile, in iulie 2000, presedintele Emil Constantinescu si-a facut cunoscuta decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat. Aceasta hotarare a produs o deruta profunda in CDR, care s-a vazut lipsita de liderul sau politic.

in a doua jumatate a anului 2000 s-au petrecut regrupari de forte in vederea participarii la alegerile parlamentare si prezidentiale din noiembrie. Astfel, in august 2000, liderii PNT-CD, UFD si FER au semnat protocolul de constituire a unei noi aliante politice de centru-dreapta, denumita Conventia Democrata Romana 2000 (CDR-2000), in scopul prezentarii de liste comune la alegerile parlamentare si sustinerii unui candidat unic la presedintie, in aceasta noua formatiune s-au inscris si Alianta Crestin Democrata (ANCD), precum si Partidul Moldovenilor.

Aliantele politice nu mai au ecoul scontat in randul electoratului.

CDR-2000, puternic erodata in urma celor 4 ani de guvernare, isi pierduse credibilitatea datorita implicarii unora dintre membrii sai in diferitele "afaceri', care tinusera prima pagina a ziarelor, precum si rezultatelor extrem de slabe obtinute in redresarea economiei. Sondajele de opinie efectuate in perioada septembrie-noiembrie 2000 aratau o intentie de vot a electoratului de 8% pentru CDR-2000, iar procentajul celor care credeau ca lucairile in Romania mergeau intr-o directie gresita era de aproximativ 56%.

Pe de alta parte, in septembrie 2000, s-a constituit Polul Democrat-Social din Romania, alcatuit din PDSR si Partidul Umanist din Romania, care au decis participarea pe liste comune la alegerile parlamentare, precum si sustinerea lui Ion lliescu, candidatul PDSR, in cursa pentru Cotroceni.

intr-o scrisoare deschisa din 14 noiembrie 2000, semnata de un numar important de intelectuali, se solicita inceperea de "negocieri urgente' intre candidatii la presedintie reprezentand "spectrul democratic' (Frunda

Gyrgy - UDMR, Mugur Isarescu - independent, sustinut de CDR 2000, Petre Roman - PD, Theodor Stolojan - PNL), pentru ca, prin eventuala renuntare a trei dintre ei, inainte de primul tur de scrutin, sa poata fi opus reprezentantului PDSR un singur candidat, puternic. Aceasta initiativa nu a avut urmari practice, ceea ce demonstra ca opozitia si cei care se autoproclamasera exponenti ai "societatii civile' erau departe de intelegerea realitatilor din Romania. In fapt, ei traiau intr-o lume paralela cu cea concreta, pe care pretindeau, totusi, ca o reprezinta.

La alegerile parlamentare din 26 noiembrie 2000 au participat 34 partide politice. Prezenta la vot a electoratului a fost relativ buna (65,31%). Pentru prima oara, romanii au votat pe baza cartilor de alegator, constituite dupa modelul cartilor de identitate. Tot in premiera, imediat dupa inchiderea urnelor la ora 21, institutele de sondare a opiniei publice au dat primele rezultate estimative, care au fost confirmate, in cea mai mare masura, de rezultatele oficiale finale. Acestea au fost:

Asadar, in parlament au intrat doar cinci partide (fata de 13 la inceputul legislaturii 1996-2000 si de 15 la sfarsitul ei, luand in calcul diferitele sciziuni); CDR- 2000 a pierdut nu numai pozitia obtinuta anterior, ci si calitatea de membru al forului legislativ. Ascensiunea puternica a PRM a constituit marea surpriza a alegerilor. Acest partid, care a devenit a doua forta politica a Romaniei, a fost perceput de electorat ca un partid al "incoruptibililor', in timp ce adversarii sai nu au ezitat sa-1 caracterizeze ca fiind un partid "extremist', "fascist', "nationalist', "antioccidental'.

Ca urmare a alegerilor s-a produs o noua rasturnare, in traditia votului negativ: drastica depreciere a popularitatii CDR, care, din forta politica de guvernamant, a fost exclusa si din parlament. Pe de alta parte, s-a inregistrat repropulsarea PDSR pe locul intai in preferintele electoratului; in acelasi timp, neincrederea si dezamagirea fata de clasa politica postdecembrista s-au materializat in acordarea de voturi in favoarea PRM.

La primul tur al alegerilor prezidentiale, din 26 noiembrie, au participat doisprezece candidati, in al doilea tur de scrutin s-au "calificat' Ion Iliescu, presedintele PDSR, cu 36,35%, si Comeliu Vadim Tudor, presedintele PRM, cu 28,34% din optiunile alegatorilor. Candidatul PNL, Theodor Stolojan, a fost votat de 11,78% dintre electori (obtinand, asadar, mai multe sufragii decat partidul care 1-a sustinut); premierul in exercitiu. Mugur Isarescu - care a candidat ca independent, sustinut de CDR - a intamit 9,53% din voturi, clasandu-se astfel pe locul patru. Scoruri surprinzator de mici au obtinut liderul PD, Petre Roman (2,98%), si Teodor Melescanu (1.89%).

Duelul intre cei doi prezidentiabili - Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor - a avut ca miza democratia si integrarea europeana, versus autoritarism, nationalism. Comeliu Vadim Tudor a fost supus unui veritabil "baraj mediatic', in timp ce Ion Iliescu a fost sustinut nu numai de PDSR. ci si "opozitia democratica' intrata in parlament (PNL, PD si UDMR), de reprezentantii societatii civile (de mentionat Apelul initiat de Grupul pentru Dialog Social "Votati impotriva dictaturii! ), vizand mobilizarea intregului electorat democratic pentru a participa la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale si a vota masiv impotriva candidatului PRM, care .prin agresivitatea si extremismul sau iresponsabil, reprezinta cea mai grava amenintare din ultimul deceniu la adresa libertatilor individuale si a institutiilor democratice', respectiv impotriva extremismului si a dictaturii, pentru democratie, toleranta si Europa. Dupa ce timp de zece ani "civistii' luptasera impotriva "comunistului' Ion Iliescu, acum - in noiembrie 2000 -se vedeau nevoiti sa pledeze in favoarea acestuia.

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale a avut loc la 7 decembrie 2000, participarea fiind mai redusa decat in noiembrie (57,50%); Ion Iliescu a obtinut 66,82% din voturi, iar C.V.Tudor - 33,17%. Istoria a inregistrat un fapt inedit in istoria Romaniei si a statelor din zona centrala si sud-est europeana: un candidat la presedintie s-a reintors dupa patru ani in fruntea statului.

Opozitia rezultata in urma alegerilor s-a divizat in doua grupuri incompatibile din punct de vedere politic: PRM, pe de o parte, si "opozitia democratica' (PD, PNL si UDMR), pe de alta parte, in aceste conditii, formarea unui guvern minoritar PDSR a reprezentat singura solutie posibila. La 28 decembrie 2000 s-a constituit guvernul Adrian Nastase, care a beneficiat de sustinerea PNL si UDMR, in urma incheierii unor protocoale de colaborare parlamentara. Ulterior, in aprilie 2001, PNL a dezavuat

colaborarea cu guvernul, declarandu-se adversar hotarat al acestuia, in timp ce UDMR a continuat sa sustina executivul prezidat de Adrian Nastase.

in ianuarie 2001 a avut loc Conferinta Nationala extraordinara a PDSR pentru alegerea noului presedinte (Ion Iliescu retragandu-se din partid, functia de presedinte al tarii fiind incompatibila constitutional cu apartenenta partizana), in unanimitate. Adrian Nastase a fost ales presedinte, ceea ce a reprezentat o premiera in viata politica romaneasca postdecembrista, deoarece primul-ministru a devenit si seful partidului de guvernamant.

in iunie 2001, in urma fuziunii dintre PDSR si PSDR, a luat nastere Partidul Social-Democrat (PSD), al carui presedinte a fost desemnat premieail Adrian Nastase. La 27 noiembrie 2001, Consiliul Internationalei Socialiste a decis sa-i acorde nou creatului PSD statutul de membru consultativ, treapta premergatoare celei de membru, calitate pe care a obtinut-o in noiembrie 2003.

intrunita in mai 2001, Conventia Nationala a PD a avut ca principal punct pe ordinea de zi alegerea unei noi conduceri si a unui nou program; in urma votului. Petre Roman a pierdut presedintia partidului in favoarea lui Traian Basescu, primarul general al Capitalei.

PiNT-CD, care a pierdut nu numai guvernarea, ci si intrarea in parlament, a traversat cea mai puternica criza din perioada postdecembrista. inca din noiembrie 2000, conducerea PNT-CD, in frunte cu Ion Diaconescu, si-a anuntat demisia colectiva, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul inregistrat la alegeri. Congresul din ianuarie 2001. desfasurat intr-o atmosfera extrem de tensionata, a scos la lumina disensiunile acute intre membrii diferitelor "aripi' ale formatiunii. Ales presedinte. Andrei Marga a fost nevoit sa demisioneze dupa nici sase luni, iar ulterior s-a inscris in PNL. Locul sau a fost luat de Victor Ciorbea (revenit in partid in urma fuziunii dintre ANCD si PNT-CD), initial ca presedinte interimar si. din august 2001, ca presedinte ales de Congresul PNTCD. Dar, la doar cateva zile distanta, a avut loc un nou congres al nemultumitilor din partid. Conflictul intrapartidic a fost transat o data cu inregistrarea, in octombrie 2001, unui nou partid: Partidul Popular Crestin. Acesta exista si isi desfasura activitatea independent de Partidul National-Taranesc Crestin Democrat, in noiembrie 2003. Partidul Popular Crestin a fuzionat cu Alianta Populara, organizatie infiintata de fostul presedinte Emil Constantinescu.

Din anul 2000, economia romaneasca a cunoscut o anumita redresare. Industria a inregistrat o crestere de peste 5% pe an, iar inflatia s-a

diminuat, de la peste 25% la inceputul anilor '90, la 15% in 2003 si 8% in 2004.

Multi romani (dupa unele surse circa 3 milioane) au plecat la lucru in alte tari (Spania, Franta, Grecia s.a.), unde prestau, de regula, "munci necalificate' (culesul de capsuni, masline etc.), dar obtineau castiguri mult mai mari decat in Romania. Sumele trimise de acestia in tara, la familiile lor. au contribuit la sporirea cantitatii de valuta si la echilibrarea cursului de schimb leu-euro (dolar).

in perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, a fost revizuita Constitutia din 1991, care a fost apoi supusa referendumului in zilele de 18-19 octombrie 2003. S-au prezentat la unie 55,7% dintre votanti, iar dintre acestia 89,7% au raspuns "Da', intre modificarile aduse se numara si cea privind alegerea presedintelui pe o durata de 4 ani (in loc de 4). in noiembrie 2004, Romania a incheiat negocierile tehnice de aderare la Uniunea Europeana.

La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004 s-au inregistrat urmatoarele rezultate:

Tendinta de simplificare a spectrului politic, manifestata la alegerile anterioare, a continuat. Cea mai spectaculoasa evolutie a avut-o Partidul Democrat care, sub conducerea lui Traian Basescu, a abandonat programul social-democrat, anuntand ca se retrage din Internationala Socialista. Fara a-si elabora o noua doctrina, acest partid s-a inscris pe un nou culoar politic, acela al partidelor populare europene. PD a incheiat o alianta cu Partidul National-Liberal, condus de Theodor Stolojan, sub numele de Alianta Drenate si Adevar (D.A.). in plina campanie electorala, Stolojan s-a retras din cursa prezidentiala, invocand motive de sanatate. La randul sau, Traian Basescu a anuntat ca "prietenul' sau a fost nevoit sa abandoneze lupta, deoarece era "santajat' de PSD. care ar fi pregatit zeci de dosare impotriva acestuia, cu scopul de a-1 compromite. Basescu a jucat la "cacialma' si a castigat. Mai intai 1-a compatimit intr-atat pe Stolojan. incat 1-au podidit

lacrimile, in fata camerelor de luat vederi, romanii fiind impresionati de aceasta scena, a unui om politic care sufera atat de mult pentru un coleg al sau.

A doua zi. Alianta D.A. a anuntat ca noul sau candidat la presedintie este Traian Basescu. In alegerile parlamentare pe primul loc s-a situat PSD + PUR, dar Traian Basescu a declarat ca alegerile au fost falsificate si a cerut arestarea si judecarea presedintelui Comisiei Centrale Electorale, considerat a fi principalul vinovat. Sustinatorii sai amenintau ca vor declansa "revolutia portocalie', dupa modelul Georgiei si al Ucrainei, unde opozitia nu a recunoscut rezultatul alegerilor, a recurs la manifestatii de strada, a luat cu asalt institutiile guvernamentale, impunandu-si vointa. Aceasta atitudine a lui Traian Basescu a avut un puternic impact asupra electoratului, care se temea ca tara ar putea intra in haos, intr-un moment cand cu multe eforturi si sacrificii se realizase o anumita stabilita' :. Pe de alta parte, cadrele PSD erau supuse unei puternice presiuni mediatice, fiind acuzate ca au participat la "marea frauda electorala'. Traian Basescu a criticat extrem de dur "sistemul ticalosit' introdus de PSD, in care a inflorit coruptia, si s-a adresat romanilor cu promisiunea: "Sa traiti bine!'

Rasturnand toate sondajele de opinie, Basescu a castigat, la 12 decembrie 2004, cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale, cu 51,23%, devansandu-1 pe Adrian Nastase, care a obtinut 48,57% din totalul voturilor exprimate.

Dupa alegerea sa ca presedinte al Romaniei, Basescu nu a mai ridicat problema falsificarii alegerilor si a "tragerii in teapa' a celor vinovati, asa cum promisese in campania electorala. La randul sau, Theodor Stolojan (cel atat de bolnav in urma cu doua luni) a devenit consilier prezidential.

Cele doua procente obtinute in plus la scrutinul prezidential i-au permis lui Basescu sa rastoarne, practic, rezultatul alegerilor parlamentare si sa impuna o formula de guvernare proprie. Desi Constitutia prevedea ca presedintele insarcineaza cu formarea guvernului pe liderul partidului care a obtinut cele mai multe voturi in alegerile parlamentare, Basescu 1-a numit in aceasta functie pe Calin Popescu-Tariceanu, presedintele PNL, dupa retragerea lui Stolojan. Pentru a avea o majoritate parlamentara. Tariceanu a atras in guvern PUR si UDMR. Basescu a numit trecerea PUR, care intrase in Parlament pe listele PSD, de partea aliantei D.A., ca fiind "imorala', dar acest fapt nu 1-a impiedicat sa valideze guvernul propus de Tariceanu. Declarandu-se "presedinte jucator', Basescu a intervenit adesea in

activitatea guvernamentala, cu intentia de a provoca o criza care sa duca la alegeri anticipate. Initial, Tariceanu a acceptat aceasta tactica, anuntandu-si, in iulie 2005, demisia "irevocabila', dar ulterior a revenit, declarand ca ramane la postul sau.

Una dintre primele masuri initiate de acest guvern a fost introducerea cotei unice de impozitare de 16%, renuntand la impozitul global. Aceasta decizie avantaja in mod evident persoanele cu venituri foarte mari. iar pentru obtinerea sumelor necesare pentru bugetul de stat s-a recurs la noi taxe si impozite, care afectau marea masa a populatiei. La l iulie 2005 s-a trecut la denominarea leului, astfel ca 10.000 lei vechi au devenit l leu nou; totodata, s-au repus in circulatie monedele de l, 5, 10 si 50 bani, care disparusera ca urmare a inflatiei galopante, in toamna anului 2005 Guvernul s-a confruntat cu mari conflicte sociale, din randul carora s-a remarcat greva profesorilor, care a durat trei saptamani.

Dupa alegerile parlamentare, partidele politice au cunoscut importante evolutii. Cel mai puternic a devenit Partidul Democrat, sprijinit deschis de Traian Basescu. Noul lider, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a supralicitat devotamentul sau fata de presedintele Romaniei si a profitat de crizele din interiorul PNL.

Sub conducerea lui Calin Popescu-Tariceanu, PNL a cunoscut o involutie, ca urmare a disputelor dintre unii lideri (care nu au ezitat sa-1 conteste pe presedinte), precum si a uzurii din timpul guvernarii.

Aflat in opozitie, PSD a trecut prin mari framantari interne: Ion Iliescu si-a anuntat decizia de a reveni la conducerea partidului, dar la Congresul general din aprilie 2005 a fost devansat de Mircea Geoana, propulsat in functia de presedinte de "grupul reformatorilor'.

PRM a trecut si el printr-o situatie dificila, ca urmare a schimbarii mesajului politic. Pana in 2004, acest partid a desfasurat o virulenta campanie impotriva coruptiei, a accentuat latura nationalista, cu accente antisemite si antiamericane. Pentru a scapa de etichetele puse de adversarii sai politici, Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat in campania electorala ca un mare prieten si pretuitor al evreilor, a renuntat la limbajul inchizitorial, care era agreat de o parte a cetatenilor, astfel ca a inregistrat un recul important. In urma congresului din noiembrie 2005, "tribunul' a anuntat ca partidul sau va redeveni ceea ce a fost, adica un partid intransigent fata de "hotii si tradatorii de tara'.

UDMR si-a continuat linia politica stabilita in 1990, si anume de a fi un arbitru in disputa dintre partidele romanesti, pentru a trage maximum de folos pentru etnia maghiara. De aceasta data, UDMR participa efectiv la guvern, avand ca obiectiv esential adoptarea Statutului minoritatilor, care sa permita o enclavizare a judetelor Harghita si Covasna (numite "Tinutul Secuiesc'), unde decizia sa apartina maghiarilor, care-si rezervau un adevarat drept de veto fata de hotararile Guvernului si Parlamentului Romaniei. Aceasta atitudine nu a fost acceptata de partidele parlamentare si nici de Comisia de la Venetia, dar UDMR este hotarata sa nu cedeze.

Alegerile parlamentare din noiembrie 2004 au marcat esecul rasunator al unor lideri politici si partide, aflati altadata in prim-planul vietii publice. Este vorba de Emil Constantinescu, fostul presedinte al Romaniei, care a infiintat partidul Actiunea Populara, si de fostul prim-ministru Petre Roman, presedintele Partidului Forta Democratica. Un esec aser 'nator a inregistrat si Gheorghe Ciuhandru, ales in august 2004 presedintele PNT-CD; dupa alegeri, acest partid a renuntat la titulatura istorica, luandu-si numele de Partidul Popular. O schimbare de titulatura s-a inregistrat si la Partidul Umanist Roman (PUR), care. in mai 2005, a devenit Partidul Consen'ator.

Dincolo de disputele politice s-a mentinut un consens al tuturor partidelor politice in privinta aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, la l ianuarie 2007, precum si a indeplinirii obligatiilor asumate ca membru NATO; unele deosebiri au vizat necesitatea prezentei trupelor romane in zonele de conflict din Afganistan si Irak datorita cheltuielilor foarte mari suportate de statul roman si preocuparii fata de viata ostasilor respectivi, in decembrie 2005 a fost semnat acordul prin care Romania punea la dispozitia SUA mai multe locatii pentru trupele americane, angajate in lupta impotriva terorismului international.