Evolutia constructiei comunitare

Evolutia constructiei comunitare

1. Largirea Comunitatilor Europene

Cu toate contradictiile, 'crizele si esecurile'[1] care au existat, modelul complex elaborat intre anii 1951-1958 a suferit in timp o evolutie cantitativa si calitativa in sensul largirii sferei de cuprindere prin aderarea de noi state cat si prin extinderea integrarii la noi domenii. Dar realizarile - economice si politice - nu s-au realizat fara dificultati, tocmai de aceea se subliniaza ca reusita unificarii europene a insemnat depasirea obstacolelor generate de diferentele de limba, cultura, traditie, sisteme economice si juridice. Se aminteste ca printre dificultatile intampinate in procesul de integrare au fost: diferenta de surse materiale, stadiile diferite de dezvoltare economico-sociala, culturala ale statelor membre, disfunctionalitatile institutiilor comunitare si mai ales conflictul dintre interesele nationale si cele comunitare.

Pana in 1973 cele trei Comunitati au fost constituite din cei sase membri fondatori: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg. Marea Britanie, dupa refuzul din 1951 de a se alatura 'celor 6', si-a depus candidatura in doua randuri, in 1961 si 1967, ambele incercari de aderare esuand datorita veto-ului exprimat de Franta. In acest sens, in toamna anului 1963, presedintele Frantei, Charles de Gaulle, aprecia ca 'dobandirea, de catre Marea Britanie, a calitatii de membru al Comunitatilor Europene este prematura si ca nu este cazul continuarii negocierilor'. S-a afirmat ca Marea Britanie nu se afla pe pozitia de a accepta tarife externe comune, de a renunta la preferintele privind statele din Commonwelth, de a abandona cererile privind favorizarea agriculturii ori de a incalca raporturile cu AELS; pe de alta parte, s-a considerat ca prin accesul acestei tari s-ar fi urmarit controlul SUA asupra intregii comunitati atlantice, fiind, in acelasi timp un adevarat 'cal troian' al americanilor in Europa . Dupa demisia generalului Charles de Gaulle si inlocuirea cu George Pompidou, la Conferinta sefilor de stat si de guvern de la Haga s-au reluat negocierile cu Marea Britanie. Acestea s-au purtat pe parcursul a trei ani 1970-1972 si s-au finalizat prin semnarea actului de aderare, in anul 1973, cand au mai avut loc negocieri si cu alte trei state vest-europene: Danemarca, Irlanda si Norvegia. Deoarece prin referendum, poporul norvegian s-a opus aderarii la Comunitati, incepand cu 1 ianuarie 1974 au devenit membre Marea Britanie, Danemarca si Irlanda (astfel Europa comunitara devenind 'Europa celor noua').

Grecia si-a prezentat candidatura la 12 iunie 1975. Deschise la 25 iulie 1976, negocierile s-au finalizat prin semnarea la 28 mai 1979 a Tratatului si Actului de adeziune care a facut din Grecia al zecelea stat membru al Comunitatilor cu incepere de la 1 ianuarie 1981[4]. Abandonarea regimurilor de dictatura din Portugalia si Spania a dus la schimbari esentiale nu doar pe plan politic, ci si economic, rand pe rand acestea devenind membre ale Comunitatilor Europene; cele doua si-au depus candidatura la cateva luni diferenta (28 martie 1977 si 28 iulie 1977) in cursul aceluiasi an - 1977 - dar abia la 12 iunie 1985 au fost semnate Actul de adeziune si Tratatul care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1986 .

In cursul anului 1994 s-au purtat negocieri cu patru state membre AELS: Suedia, Finlanda, Norvegia si Austria, dar pentru ca poporul norvegian pentru a doua oara[6] a votat impotriva aderarii, la 1 ianuarie 1995 numarul membrilor Uniunii Europene a crescut la 15 ca urmare a aderarii Austriei, Suediei si Finlandei .

Incepand cu anul 1993 diversele reuniuni[8] ale Consiliilor Europene au luat pozitie privind hotararea de extindere a Uniunii Europene dand posibilitatea de aderare atat tarilor mediteraneene (Cipru, Malta si Turcia ) cat si tarilor din Europa Centrala si de Est asociate la Comunitati (Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia , Romania , Slovacia , Slovenia si Ungaria). Pentru aceste state s-a pus problema elaborarii unor programe de tranzitie, in vederea crearii unor conditii economice care sa permita intrarea in UE. Trebuie precizat ca statutul de asociat nu se confunda cu cel de membru intrucat ofera doar unele facilitati in domeniul vamal, al schimburilor comerciale, investitiilor, asistentei tehnice.

In temeiul Deciziei Consiliului European, din 11 decembrie 1999, de la Helsinki, in anul 2000, a fost declansat simultan procesul de negociere, in vederea aderarii, cu toate statele asociate.

Dupa ce si-au negociat, mai mult sau mai putin dur, conditiile de aderare, intre anii 1998 si 2000 au primit, la Copenhaga in 2002, unda verde pentru aderare Cehia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia, Slovacia, Polonia, Cipru, Malta. A urmat semnarea tratatelor de aderare, la 16 aprilie 2003, tratate care au primit ulterior ratificarea fiecaruia din cele 15 state membre. Astfel ca in urma celei de 5-a extinderi din istoria constructiei comunitare, de la 1 mai 2004 UE numara 25 de state.

Analizele statistice la nivel mondial facute asupra stadiului dezvoltarii economice si a schimburilor comerciale releva o tripolizare a lumii prin aparitia a trei centre de putere: America de Nord (reprezentata de cele 2+1 state semnatare NAFTA[13], Europa (reprezentata de UE) si Asia (reprezentata de Japonia si noile state industrializate: Coreea de Sud, Hong Kong, Singapore, Taiwan, urmate de Indonezia, Malaiesia, Filipine si Tailanda). Fata de tendinta statelor asiatice de a crea o Piata Comuna a Pacificului impreuna cu statele nord-americane, Europa comunitara este tinuta sa gaseasca solutii politice si de structura care sa permita extinderea la intregul spatiu geografic al Europei dar si consolidarea integrarii economice si a competitivitatii pe plan mondial.

Prezentat la 20 iunie 2003, la Consiliul European de la Salonic de catre Conventia Europeana[14], Proiectul Constitutiei pentru Europa a fost adoptat cu ocazia reuniunii de la Bruxelles din 17-28 iunie 2004 si semnat de sefii de state si de guverne la Roma, la 29 octombrie 2004 . Inca din preambul se sublinia ca 'Europa este un continent purtator de civilizatii; ca locuitorii sai, veniti in valuri succesive de la inceputurile umanitatii, au dezvoltat aici in mod progresiv valorile care stau la baza umanismului: egalitatea oamenilor, libertatea, respectarea ratiunii. Acestia inspirandu-se din mostenirea culturala, religioasa si umanista a Europei, ale carei valori sunt prezente si astazi in patrimoniul sau, au ancorat in viata societatii rolul central al omului si drepturile lui, inviolabile si inalienabile, precum si respectarea dreptului'. Conceptia filosofica pe care se fundamenta acest proiect era unitate in diversitate, adica a unei Europe care sa ofere locuitorilor ei cele mai bune sanse de a continua, cu respectarea drepturilor fiecaruia si cu constiinta raspunderii fata de generatiile viitoare ale planetei, marea aventura care isi gaseste aici un spatiu privilegiat de speranta umana .

Nemultumirile mai vechi ale cetatenilor europeni fata de 'birocratii de la Bruxelles'[17], nemultumirea generata de invitarea - in octombrie 2004 - Turciei sa adere la Uniune, panica fata de posibila extindere cu o serie de state europene ori cvasi-europene (9 la numar care ar duce, impreuna cu Turcia, la Uniunea celor 37 de state), frica resimtita de lucratorii vest europeni fata de valul de lucratori ce au venit din statele ce urmeaza sa adere la Uniune, au dus la ceea ce s-a numit 'decesul' proiectului constitutional (caci prin referendumurile constitutionale organizate in mai-iunie 2005, Franta a respins cu aproape 55% ratificarea textului constitutional, iar Olanda a respins ratificarea textului constitutional cu 62%).

2. Aprofundarea constructiei comunitare

Dar succesul constructiei comunitare - de-a lungul celor peste 50 de ani de istorie - este reflectat nu numai de cresterea continua a numarului statelor membre, cat mai ales de numeroasele transformari ce pot fi calificate ca acte de aprofundare a constructiei comunitare. Dintre acestea amintim:

- procesul de fuziune a institutiilor celor trei Comunitati a avut loc intr-o prima etapa in 1957, prin fuziunea institutiilor democratice si de drept, respectiv a celor trei Adunari Parlamentare si a Curtilor de Justitie (astfel incat dupa acel an a functionat un singur Parlament si o singura Curte de Justitie) tot in acel an au fuzionat si Comitetele Economice si Sociale CEEA si CEE functionand in continuare un singur Comitet Economic si Social. O a doua etapa a avut loc in 1965 prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles (intrat in vigoare in 1967) consfiintandu-se fuzionarea Comisiilor si Consiliilor astfel incat pentru cele trei Comunitati a fiintat o singura Comisie si un singur Consiliu de Ministri. Fuziunea a fost doar institutionala si nu functionala deoarece functional, fiecare dintre cele patru institutii a continuat sa-si exercite atributiile prevazute de cele trei tratate constitutive[19];

- a fost infiintata - prin Protocolul aditional la Tratatele de la Roma - Banca Europeana de Investitii ca organ auxiliar specializat, principala institutie de administrare si conducere curenta a Fondului European de Investitii, cea mai insemnata sursa de sustinere a politicilor economice comune;

- dupa 1972 votul cu unanimitate - dominant pana la acea data a fost inlocuit, in mecanismul de luare a deciziilor, cu votul cu majoritate calificata, modificare ce a permis la nivelul Consiliului de Ministri realizarea a numeroase reforme in sensul aprofundarii integrarii europene;

- in anul 1976 au intrat in vigoare dispozitiile privitoare la alegerile directe pentru Parlamentul European (primele alegeri directe avand loc in anul 1979). Dispozitiile sunt deosebit de importante caci daca pana la acea data Parlamentul era constituit din membri ai parlamentelor nationale - delegati de legislativul fiecarui stat, conform procedurilor proprii - alegerile directe pentru Parlamentul European organizate in statele membre au constituit o reforma cu marcante aplicatii asupra legitimitatii constructiei comunitare;

- anul 1978 al instituirii unitatii monetare ECU, si anul 1979 al crearii sistemului monetar European (SME) - bazat pe trei componente: o unitate monetara ECU, un mecanism de schimb si de interventie si un mecanism de credit si transfer, reprezinta moment de referinta si punct de plecare in realizarea Uniunii Economice. Functionarea SME este data de existenta unei unitati monetare ECU - unitate europeana de cont - formata dintr-un cos monetar european si definit ca suma monedelor statelor membre. Pentru Comunitatile Europene ECU a fost principalul instrument de masurare a produsului national brut. S-a prevazut ca pentru fiecare moneda cursul de schimb poate varia, in principiu, doar in limitele plus minus 2,25% fata de cursul central ECU; daca variatiile erau mai mari, bancile centrale ale statelor membre trebuiau sa intervina pe piata de schimb pentru stabilirea cursului monedei reprezentative.

3. Actul Unic European (AUE)

Actul Unic European, semnat in 28 februarie 1986, si intrat in vigoare la 1 iulie reprezinta inca o etapa de desavarsire a integrarii europene. Actul Unic European se prezinta sub forma a doua tratate - primul tratat priveste revizuirea dispozitiilor comunitare, cel de-al doilea politica externa - reunite intr-un singur instrumentum. Actul Unic European a evidentiat insuficientele pietei comune si a elaborat un program de transformare a sa intr-o piata unica pana la finele anului 1992 (art. 8 AUE: 'Comunitatea va adopta masuri in scopul crearii progresive a pietei interne pana la data de 31 decembrie 1992. Piata interna va fi formata dintr-o piata fara frontiere interne, in interiorul careia libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului va fi asigurata in conformitate cu prevederile acestui Tratat').

Dintre reformele aduse de AUE amintim: 1) recunoasterea Consiliului European - in functionalitatea sa ca o reuniune de sefi de state si de guverne; 2) generalizarea delegarii puterii de executie de la Consiliu la Comisie; 3) crearea de noi proceduri de luare a hotararilor in cadrul Parlamentului. AUE a consfiintit generalizarea votului cu majoritate calificata in locul celui cu unanimitate si a marcat si momentul cresterii caracterului democratic al Comunitatii Europene prin sporirea rolului Parlamentului European in procesul decizional; astfel, s-a prevazut ca o propunere legislativa care a fost respinsa de doua ori, in cadrul procedurii in fata Parlamentului European, nu mai poate fi aprobata de Consiliu decat cu unanimitate de voturi; 4) crearea unui organ de jurisdictie: Tribunalul de Prima Instanta, care va functiona alaturi de Curtea de Justitie; 5) cooperarea in domeniul combaterii terorismului. Importanta AUE se afirma si prin extinderea competentei Comunitatii in domeniul protectiei mediului, caci este stiut faptul ca pana in anul 1984, fara a avea o baza legala pentru actiunea in domeniul mediului au fost promulgate aproximativ 200 de prevederi in scopul armonizarii activitatilor in acest domeniu in special pentru ca standardele existente in statele membre sa nu prejudicieze Piata Unica Europeana[21].

Punctual in AUE se afirma:

- in Preambulul AUE, hotararea semnatarilor 'de a transforma ansamblul relatiilor dintre statele lor intr-o Uniune Europeana, conform declaratiei solemne de la Stuttgart, din 19 iunie 1983';

- in Titlul I: 'Dispozitiile comune cu privire la Comunitatile Europene si la colaborarea politica'. Astfel art. 1 alin. 1 prevede: 'Comunitatile Europene si cooperarea politica au ca obiectiv contributia comuna la progresul concret al Uniunii Europene'. Articolul, in alineatul 2 precizeaza: 'Comunitatile Europene au la baza tratatele institutive ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, Comunitatii Economice Europene si Comunitatii Europene a Energiei Atomice precum si tratatele si actele subsecvente care le-au modificat sau completat'. In art. 1 alin. 3 se arata: 'cooperarea politica este reglementata de titlul III. Dispozitiile acestui titlu confirma si completeaza procedurile convenite prin rapoartele de la Luxemburg (1970), Copenhaga (1973) si Londra (1981) precum si prin declaratia solemna asupra Uniunii Europene[22] si prin practicile stabilite progresiv intre statele membre';

- art. 2 institutionalizeaza Consiliul European - a carui existenta era fondata doar pe Comunicatul summit-ului de la Paris, din octombrie 1974;

- Titlul II include 'Dispozitiile care aduc modificari tratatelor institutive ale Comunitatilor Europene'. Dintre acestea amintim: 1) extinderea votului cu majoritate calificata a Consiliului; 2) Consultarea Parlamentului este intarita prin introducerea procedurii de cooperare in anumite materii; 3) crearea unei noi institutii comunitare de prima instanta, destinata sa usureze misiunea Curtii de Justitie; 4) necesitatea desavarsirii Pietei interne (fixarea datei de 31 decembrie 1992, ca data a realizarii definitive a Pietei interne are valoarea unui angajament, statele membre trebuind sa adopte masurile necesare pentru obtinerea acestui obiectiv, in termenul prevazut); 5) introducerea principiului coeziunii economice si sociale, destinat sa suscite actiuni ce vizeaza reducerea decalajelor intre diferite regiuni ale statelor membre ale Comunitatilor europene[23];

- Titlul III include 'Dispozitiile privind cooperarea europeana in materie de politica externa' - art. 30 paragraful 1 precizeaza ca obiectivul cooperarii politice consta in formularea si punerea in practica a unei politici externe europene de catre 'Inaltele Parti Contractante, membre ale Comunitatilor Europene', iar paragraful 2 prevede obligatia de consultare a statelor membre, consultarea fiind ceruta pentru 'orice problema de politica externa ce are un interes general'[24];

- Titlul IV include 'Dispozitiile generale si finale' care privesc separarea ordinii juridice comunitare si a cooperarii politicii europene.

Cu toate neajunsurile[25] sale (precizate in special de Parlamentul European care sublinia persistenta deficitului democratic) AUE a deschis o serie de perspective ce au dus la o noua etapa in evolutia constructiei europene si totodata a reprezentat primul tratat care mentioneaza realizarea Uniunii Europene ca obiectiv major al statelor membre.

4. Tratatul de la Maastricht. Uniunea Europeana

Inca din 1972, in cadrul reuniunii 'la varf' de la Paris sefii de state si de guverne si-au manifestat intentia de a transforma ansamblul relatiilor lor intr-o Uniune Europeana desemnand in acest sens pe L. Tindemans (prim ministru al Belgiei) pentru a elabora un raport privind continutul si modalitatile de realizare a Uniunii. Raportul Tindemans (prezentat doi ani mai tarziu) reunea o serie de propuneri ce vizau: 1) intarirea coeziunii interne si externe a Europei comunitare; 2) cresterea rolului institutiilor existente; 3) adancirea integrarii sub toate aspectele si a cooperarii politice pana la elaborarea unei politici externe comune[26]; desi realist raportul nu a fost acceptat de state.

Consiliul European, la initiativa guvernelor Italiei si Germaniei in iunie 1983 a adoptat 'Declaratia solemna asupra Uniunii Europene' pe baza careia Parlamentul a declarat si adoptat un proiect de tratat privind Uniunea Europeana (proiect trimis statelor spre examinare).

Tratatul asupra Uniunii Europene[27] - negociat in anul 1991, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht si intrat in vigoare, dupa parcurgerea procedurii de ratificare prin referendum de toate statele membre la 1 noiembrie 1993 - precizeaza in chiar Titlul I 'Dispozitii comune': - art. A1: 'Prin prezentul Tratat Inaltele Parti contractante instituie intre ele o Uniune Europeana de aici inainte denumita Uniune'; - art. A2: 'acest tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei Uniuni din ce in ce mai stransa intre popoarele Europei in care deciziile sunt luate pe cat de mult posibil la nivelul cetateanului'; - art. A3: 'Uniunea se va infiinta pe Comunitatile Europene dublate de politicile si formele de cooperare stabilite prin acest Tratat. Ea are ca misiune organizarea de o maniera coerenta si solidara a relatiilor dintre statele membre si dintre popoarele acestora'.

Dintre modificarile, mutatiile aduse de Tratatul de la Maastricht amintim: 1) Tratatul instituie Consiliul European ca organ comunitar si il califica drept Institutie suprema a Uniunii care reuneste sefii de state si de guverne ale statelor membre; 2) sunt stabilite noi directii de actiune, noi obiective in politicile comunitare referitoare la: mediul inconjurator, protectia consumatorilor, protectia sanatatii, retelele de transport transeuropene, educatie, cultura; 3) Tratatul instituie o cetatenie a Uniunii Europene. Este cetatean al Uniunii Europene orice persoana care are cetatenia unui stat membru. Din aceasta calitate decurg: 1. dreptul de libera circulatie si sejour pe teritoriul statelor membre (acest drept era prevazut si in Tratatul CEE, dar sub aspect economic, Tratatul de la Maastricht relevand acum o dimensiune politica); 2. dreptul de a alege si de a fi ales la nivel local si la nivel european indiferent de locul unde cetatenii Uniunii isi au resedinta (ceea ce inseamna ca, orice cetatean al Uniunii care isi are resedinta intr-un stat membru, al carui resortisant nu este, isi poate exercita aceste drepturi, in alegerile locale, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat[28]); 3. dreptul de a se bucura de protectie diplomatica in terte state se concretizeaza in asigurarea acestei protectii in statele terte nemembre ale Uniunii de catre autoritatile diplomatice si consulare ale oricarui stat membru pentru cetatenii Uniunii ce sunt resortisanti ai unui stat membru ce nu este reprezentat in statul membru respectiv. Protectia, asigurata in aceleasi conditii ca si cea oferita propriilor nationali, presupune existenta acordului statului tert ; 4. dreptul de petitionare (poate fi exercitat cu conditia ca obiectul cererii adresate Parlamentului European sa vizeze o chestiune ce este de competenta Comunitatii si sa se refere la petitionar); 4) Tratatul consacra principiul subsidiaritatii. Din reglementarea art. A alin. 2 TM ('Prezentul Tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei Uniuni fara sfarsit in care deciziile sunt luate cat mai mult posibil de catre cetateni) rezulta conceptia politica asupra subsidiaritatii, in sensul de a fi favorizate, in mod sistematic, nivelurile cele mai apropiate de cetateni (state sau regiuni) in momentul in care se adopta o decizie, Uniunea intervenind in cazurile de absoluta necesitate. Mai mult, Tratatul de la Maastricht fixeaza limitele interventiei comunitare facand apel la principiul proportionalitatii (art. 3B 'Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii sunt conferite si a obiectivelor care sunt desemnate prin prezentul tratat. In domeniile care nu sunt de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decat daca si in masura in care obiectivele actiunii considerate nu pot fi realizate de o maniera satisfacatoare de catre statele membre si poate astfel, avand in vedere dimensiunile sau efectele actiunii considerate, sa fie mai bine realizata la nivel comunitar. Actiunea Comunitatii nu depaseste ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului Tratat') . Aceste dispozitii sunt privite de doctrina ca o simpla atribuire de competente realizata de state in favoarea Uniunii, statele ramanand factorul de reglementare de baza, de drept comun, bucurandu-se de plenitudinea competentelor. Insasi introducerea principiului proportionalitatii, care priveste atat competentele exclusive (concurenta, politici comerciale comune, conservarea resurselor biologice ale marii) cat si cele concurente, Comunitatile putand interveni in reglementarea raporturilor sociale decat alaturi de state (protectia mediului, politica agricola, sanitara si sociala), este de natura sa limiteze o actiune comunitara intrucat aceasta este tinuta sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea finalitatii urmarita prin Tratate. In privinta institutiilor, principiul proportionalitatii le impune sa nu foloseasca decat mijloace strict proportionale cu obiectivele urmarite, iar pe de alta parte, ele nu pot depasi atributiile recunoscute in vederea realizarii obiectivului comunitar, fiind obligate sa actioneze de asa maniera incat sa atinga cat mai putin suveranitatea statelor; 5) o alta modificare a Tratatului de la Roma vizeaza realizarea Uniunii Economice si Monetare in trei etape: prima etapa pana la sfarsitul anului 1993, priveste crearea unei piete unice a capitalurilor, a doua priveste crearea unei monede unice (responsabil in acest sens fiind Institutul Monetar European) si a treia etapa priveste crearea unei monede unice si stabile a unei Banci Centrale Europene independente; 6) Tratatul de la Roma mai este modificat si in privinta structurii institutionale (deoarece este inclusa, in randul institutiilor comunitare si Camera de Conturi, constituita in 1977, al carei principal rol consta in verificarea administrarii fondurilor Comunitatii si combaterea evaziunii fiscale. De asemenea, se constituie Comitetul Regiunilor, organism consultativ care la solicitarea Consiliului Ministrilor sau a Comisiei Europene, ori din proprie initiativa, elaboreaza opinii in chestiuni de competenta sa) si a procedurii legislative (in sensul ca a fost dat Parlamentului dreptul de codecizie alaturi de Consiliu in anumite domenii ce privesc piata unica, dreptul de a cere Comisiei sa inainteze anumite propuneri legislative si posibilitatea de a uza de dreptul de veto pentru a respinge o propunere legislativa); 7) dispozitii noi reglementeaza probleme relative la securitate permitandu-se Uniunii sa intervina in elaborarea unei politici de aparare comuna si atribuindu-se Uniunii Europene rolul de a elabora o politica comuna de aparare si de a pune in practica actiuni comune ale statelor membre (deciziile si actiunile Uniunii cu consecinte in domeniul apararii nu pot sa afecteze nici specificul politicii de aparare al statelor membre si nici obligatiile asumate de statele membre pe baza Tratatului Atlanticului de Nord) ; 8) Potrivit Tratatului de la Maastricht cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne va privi: 1. politica de acordare a azilului; 2. regulile referitoare la trecerea frontierelor externe ale statelor membre si exercitarea controlului acestei treceri; 3. politica de emigrare si politica referitoare la cetatenii tarilor terte aflati pe teritoriul Uniunii avandu-se in vedere: conditiile de intrare si circulatie a resortisantilor statelor terte, pe teritoriul Uniunii; conditiile de stabilire a resedintei cetatenilor statelor terte pe teritoriul Uniunii, inclusiv cele referitoare la intregirea familiei si obtinerea de locuri de munca; combaterea imigratiei neautorizate, a stabilirii rezidentei si a obtinerii de locuri de munca in mod ilegal in Comunitate; 4. combaterea consumului de droguri in masura in care acest domeniu nu este acoperit de prevederile pct. 7-9; 5. combaterea fraudei la nivel international in masura in care aceasta nu este acoperita de prevederile pct. 7-9; 6. cooperarea juridica in materie civila; 7. cooperarea juridica in materie penala; 8. cooperarea juridica in materie vamala; 9. cooperarea politiilor in vederea prevenirii si combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri, precum si a altor forme grave de criminalitate internationala, incluzand daca este necesar, aspecte ale cooperarii vamale in legatura cu organizarea la nivelul Uniunii a unui sistem de schimburi de informatii, in cadrul unui Oficiu european de politie EUROPOL (art. K.1 din TM).

5. Evolutia ulterioara tratatului de la Maastricht

Tratatul de la Amsterdam

Dintre momentele mai importante in perioada ulterioara Tratatului de la Mastricht amintim:

- intrarea in vigoare la 1 ianuarie 1994 a Acordului pentru crearea unui Spatiu Economic European (SEE) care cuprinde statele membre UE si AELS (mai putin Elvetia datorita opozitiei poporului elvetian la participarea la SEE). SEE reprezinta o zona economica in care functioneaza cele patru libertati fundamentale: libera circulatie a produselor, serviciilor, persoanelor si capitalurilor[34];

- adoptarea strategiei de preaderare pentru statele asociate din Europa Occidentala la reuniunea Consiliului European de la Essen (9-10 decembrie 1994). Instrumentele strategiei au fost dialogul structurat (in cadrul caruia in domeniul economic si financiar s-a stabilit un dialog multilateral intre UE si tarile asociate) si acordurile europene (in aceasta privinta dialogul fiind bilateral intre UE si fiecare dintre tari). S-a adoptat totodata si masura elaborarii de catre Comisie a unei Carte Albe privind pregatirea tarilor asociate pentru integrarea in piata interna si o evaluare a posibilului impact al aderarii asupra politicilor comune ale UE;

- intrarea in vigoare, in februarie 1994 a acordurilor de asociere la UE semnate de Polonia si Ungaria, iar in februarie 1995 acordurile semnate de Romania, Cehia, Slovacia si Bulgaria;

- reuniunea de la Madrid (la 29 martie 1996) a Consiliului European pentru lansarea Conferintei interguvernamentale de revizuire a tratatelor UE. Conferinta si-a inceput lucrarile la 29 martie 1996 si le-a inchis in 18 iunie 1997. Lucrarile Conferintei au privit: 1) reforma sistemului institutional care sa functioneze cu o mai mare eficienta, coerenta si legitimitate; simplificarea si consolidarea tratatelor; 2) elaborarea unor masuri care sa raspunda nevoilor si preocuparilor oamenilor ce privesc protectia indivizilor impotriva crimei internationale, terorismului si traficului de droguri, politici national adecvate in domeniul somajului, protectia mediului; 3) intarirea capacitatii de actiune externa, definirea mai clara a relatiei dintre UE si UEO[35].

Tratatul de la Amsterdam (17 iunie 1997) privind modificarea tratatelor constitutive ale Comunitatilor Europene cat si a Tratatului asupra Uniunii Europene marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei Uniuni din ce in ce mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sunt luate cat mai transparent si pe cat de mult posibil la nivelul cetateanului (art. 1 si 2 din Tratat). Tratatul aduce modificari in patru domenii importante: 1) cetatenia si drepturile fundamentale; 2) infiintarea unei zone a libertatii, securitatii si justitiei; 3) promovarea unei politici externe si de securitate comuna; 4) reforma institutiilor in vederea extinderii Uniunii.

Tratatul prevede - in art. 15 - ca obiectivele Uniunii sunt: 1) promovarea progresului economic si social si a unui inalt nivel de ocupare a fortei de munca si realizarea unei dezvoltari echilibrate si durabile, in particular prin crearea unei zone fara frontiere, prin intarirea coeziunii economice si sociale prin infiintarea Uniunii economice si monetare (vizand in final introducerea unei monede unice); 2) afirmarea identitatii sale pe arena internationala, in particular prin implementarea unei politici externe si de securitate comune, incluzand introducerea progresiva a cadrului unei politici de aparare comune, care ar putea conduce la apararea comuna; 3) intarirea protejarii drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin introducerea cetateniei Uniunii; 4) mentinerea si dezvoltarea Uniunii ca o zona a libertatii, securitatii si justitiei, in care libera dezvoltare a persoanelor este asigurata in conjunctie cu luarea unor masuri adecvate privind controlul frontierelor externe, azilul, emigrarea, prevenirea si combaterea crimei organizate; 5) mentinerea in integralitate a acquis-ului comunitar si dezvoltarea pe aceasta baza, cu luarea in considerare a masurii in care politicile si formele introduse de acest Tratat, pot necesita revizuiri, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor Comunitatii[36].

In baza Regulamentului adoptat de Consiliu la 1 ianuarie 1999 a intrat in vigoare actul privind instituirea Euro ca moneda a statelor membre, stabilindu-se si taxele de conversie intre monedele nationale si Euro. La actul privind moneda unica au aderat 11 state Austria, Belgia, Franta, Finlanda, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Irlanda. Din ianuarie 2002 Euro functioneaza efectiv pentru spatiul comunitar in paralel cu monedele nationale[37].

6. Acordul de la Schengen (14 iunie 1985)

Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen (19 iunie 1990)

Acordul de la Schengen semnat de Belgia, Franta, Germania, Luxemburg si Olanda la 14 iunie 1985, a intrat in vigoare la 2 martie 1993[38] si a fost incheiat avandu-se in vedere mai multe considerente si anume: uniunea din ce in ce mai stransa intre popoarele statelor membre ale Comunitatilor Europene trebuie sa-si gaseasca expresia in libera trecere a frontierelor interne de toti cetatenii statelor membre si in libera circulatie a marfurilor si serviciilor; solidaritatea intre popoarele partilor semnatare se poate realiza si prin inlaturarea obstacolelor din calea liberei circulatii la frontierele comune; progresele realizate deja in cadrul Comunitatilor Europene in vederea asigurarii liberei circulatii a persoanelor, marfurilor si serviciilor; vointa de a ajunge la eliminarea controalelor exercitate la frontierele comune in ceea ce priveste circulatia cetatenilor statelor membre ale Comunitatilor Europene si de a facilita circulatia marfurilor si serviciilor.

Acordul a fost precedat de o serie intreaga de intalniri concretizate in elaborarea urmatoarelor documente: Declaratia Consiliului European de la Fontainbleau, din 25-26 iunie 1984, privind eliminarea la frontierele interne a formalitatilor politienesti si vamale privitoare la circulatia persoanelor si a marfurilor; Acordul incheiat la Saarbrcken, la 13 iunie 1984, intre Republica Federala Germania si Republica Franceza; Concluziile adoptate la 31 mai 1984 la incheierea reuniunii de la Nenstadt/Aisch a ministrilor transporturilor din statele Benelux si din Republica Federala Germania; Memorandumul guvernelor Uniunii Economice Benelux, din 12 decembrie 1984 remis guvernelor Republicii Federale Germane si Republicii Franceze.

Acordul de la Schengen cuprinde 33 de articole impartit in doua Titluri: Titlul I Masuri aplicabile pe termen scurt, Titlul II Masuri aplicabile pe termen lung. Atat Titlul I, cat si Titlul II cuprind masuri aplicabile circulatiei transfrontiera a persoanelor si marfurilor.

Dintre masurile relative la circulatia persoanelor, masuri cuprinse in Titlul I, amintim: 1) incepand cu data de 15 iunie 1985, autoritatile politienesti si vamale exercita o simpla supraveghere vizuala a autoturismelor care trec frontiera comuna cu viteza redusa, fara a cere oprirea acestor vehicule; totusi autoritatile mentionate pot proceda, prin sondaj la controale mai amanuntite (acestea trebuie realizate, daca este posibil, in locuri speciale, in asa fel incat sa nu intrerupa circulatia celorlalte vehicule la trecerea frontierei) - art. 2; 2) partile se straduiesc sa apropie politicile din domeniul vizelor pentru a evita consecintele negative pe care le poate antrena reducerea controalelor la frontierele comune in domeniile migratiei si securitatii (art. 7 alin. 1); sa reduca la minimum durata opririlor la frontierele comune, datorate controlului transporturilor rutiere profesionale de persoane (partile vor cauta solutii care sa permita renuntarea, pana la 1 ianuarie 1986, la controlul sistematic la frontierele comune al tarii de parcurs si al licentei de transport pentru transporturile rutiere profesionale de persoane) art. 4; 3) in vederea reducerii controalelor la frontierele comune si tinand cont de diferentele importante care exista intre legislatiile statelor membre la Acord, Partile se angajeaza sa lupte energic, pe teritoriul lor impotriva traficului ilicit de stupefiante si sa-si coordoneze eficient actiunile in acest domeniu (art. 8); 4) Partile intaresc cooperarea intre autoritatile lor vamale si de politie mai ales impotriva criminalitatii, in special impotriva traficului ilicit de stupefiante si de arme, a intrarii si sederii ilegale a persoanelor, a fraudei fiscale si vamale si a contrabandei. In acest scop trebuie imbunatatit si intensificat schimbul de informatii in privinta informatiilor susceptibile sa prezinte interes pentru celelalte parti in lupta impotriva criminalitatii (trebuie totodata, ca partile sa intensifice asistenta reciproca impotriva circulatiei ilegale a capitalurilor).

Dintre masurile relative la circulatia marfurilor, masuri cuprinse in Titlul I amintim: 1) renuntarea, incepand cu data de 1 iulie 1985, la exercitarea sistematica la frontierele comune a urmatoarelor controale in domeniul transportului rutier transfrontalier de marfuri, controlul perioadei de conducere a autovehiculului si de odihna (regulamentul CEE nr. 543/69 al Consiliului din 25 martie 1969 privind armonizarea anumitor dispozitii in materie sociala in domeniul transporturilor rutiere si AETR); 2) controlul greutatii si al dimensiunilor vehiculelor utilitare (aceasta dispozitie nu va impiedica introducerea sistemelor de cantarire automata in vederea unui control prin sondaj); 3) controalele privind starea tehnica a vehiculelor (art. 11); 4) controlul documentelor care au rolul de a justifica efectuarea transporturilor fara licenta este inlocuit, la frontierele comune de un control prin sondaj (vehiculele care efectueaza transporturi carora li se aplica aceste regimuri se semnaleaza la trecerea frontierei prin aplicarea unui simbol optic, al carui caracteristici tehnice se stabileste de comun acord de catre Parti (art. 12).

In privinta transportului feroviar la frontierele comune Partile trebuiau: 1) sa caute solutii care sa permita reducerea timpului de asteptare a mijloacelor de transport feroviar, cauzat de indeplinirea formalitatilor la frontiera; 2) sa recomande societatilor lor feroviare sa adapteze procedurile tehnice in scopul reducerii la minimum a timpului de oprire la frontierele comune; 3) sa depuna eforturi maxime pentru aplicarea, in cazul anumitor transporturi feroviare de marfuri care vor fi determinate de societatile feroviare, a unui sistem special de dirijare, care sa permita trecerea rapida a frontierelor comune, fara opriri semnificative (trenuri de marfa cu timp de oprire redus la frontiere).

In privinta traficului fluvial art. 16 prevedea obligatia partilor de a proceda la armonizarea orelor si datelor in care functioneaza punctele vamale.

Simetric Titlului I, Titlul II include masuri in domeniul circulatiei persoanelor si in domeniul transportului de marfuri 'masuri aplicabile pe termen lung'.

Cinci ani mai tarziu (19 iunie 1990) Acordul de la Schengen a fost actualizat si dezvoltat prin Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune (Schengen). Conventia a fost realizata avandu-se in vedere ca Tratatul instituind Comunitatile Europene, completat prin Actul Unic European, prevede ca 'piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne' si prin urmare scopul urmarit de Partile contractante ale Conventiei coincide cu obiectivul tratatului CEE.

Fiind o precizare, explicare a Acordului de la Schengen Conventia de aplicare a Acordului debuteaza - in Titlul I 'Definitii' - cu definirea unor notiuni si anume: frontierele interne sunt frontierele comune terestre ale Partilor contractante, precum si aeroporturile pentru zborurile interne si porturile maritime pentru liniile regulate de pasageri care au ca punct de plecare sau ca destinatie exclusiva alte porturi de pe teritoriile Partilor contractante, fara escale in porturi din afara acestor teritorii; frontierele externe sunt frontierele terestre si maritime, precum si aeroporturile si porturile maritime ale Partilor contractante, daca nu sunt frontiere interne; zborul intern este orice zbor care are ca punct de plecare sau ca destinatie exclusiva teritoriile Partilor contractante, fara aterizare pe teritoriul unui stat tert.

Titlul II 'Eliminarea controalelor la frontierele interne si circulatia persoanelor' cuprinde sapte capitole (capitolul I :Trecerea frontierelor interne', capitolul II 'Trecerea frontierelor externe', capitolul III 'Vize', capitolul IV 'Conditii privind circulatia strainilor', capitolul V 'Permisele de sedere si semnalarea de neadmitere', capitolul VI 'Masuri de acompaniament', capitolul VII 'Responsabilitatea pentru examinarea cererilor de azil').

In privinta frontierelor interne acestea pot fi trecute prin orice loc, fara efectuarea vreunui control al persoanelor. Totusi, pentru motive de ordine publica sau de securitate nationala o Parte contractanta poate decide, dupa consultarea celorlalte Parti contractante, ca in cursul unei perioade limitate vor fi efectuate controale nationale la frontierele interne, adaptate la situatia aparuta. Eliminarea controlului persoanelor la frontierele interne nu aduce atingere exercitarii atributiilor politienesti de autoritatile competente ale fiecarei Parti contractante pe intreg teritoriul sau conform legislatiei sale, si nici obligatiei de a detine, a purta si a prezenta actele si documentele prevazute de legislatia sa(art. 2). Frontierele externe pot fi trecute numai la punctele de trecere a frontierei si potrivit orarului de functionare al acestora[40] (art. 3).

Pentru o sedere care nu depaseste 3 luni, intrarea pe teritoriile Partilor contractante poate fi acordata strainului care indeplineste urmatoarele conditii: poseda un document sau documente valabile stabilite de Comitetul executiv care ii permit trecerea frontierei; este in posesia unei vize valabile daca aceasta este ceruta; prezinta, daca este cazul, documentele care justifica scopul si conditiile sederii planificate si dispune de mijloace suficiente de subzistenta atat pentru sederea propusa, cat si pentru intoarcerea in tara de provenienta sau pentru tranzitul spre un stat tert in care admiterea sa este garantata, sau este in masura sa dobandeasca in mod legal aceste mijloace; nu este semnalat ca inadmisibil[41]; nu este considerat o amenintare pentru ordinea publica, securitatea nationala sau relatiile internationale ale uneia dintre Partile contractante (art. 5 alin. 1).

Intrarea pe teritoriile Partilor contractante este refuzata strainului care nu indeplineste toate aceste conditii, in afara de cazul in care una dintre Partile contractante considera ca este necesar sa se deroge de la acest principiu pentru motive umanitare sau de interes national ori in baza obligatiilor internationale (in acest caz admiterea este limitata la teritoriul Partii contractante in cauza care trebuie sa informeze despre aceasta celorlalte Parti contractante (art. 5 alin. 2).

Articolul 6 instituie si o serie de principii uniforme pe baza carora se efectueaza controlul la frontierele externe. Dintre acestea amintim: a) controlul persoanelor cuprinde nu numai verificarea documentelor de calatorie si a celorlalte conditii de intrare, de sedere, de munca si de iesire, ci si identificarea si prevenirea amenintarilor la adresa securitatii nationale si a ordinii publice a Partilor contractante. Acest control se efectueaza si asupra vehiculelor si obiectelor aflate in posesia persoanelor care trec frontiera (controlul se efectueaza de fiecare Parte contractanta in conformitate cu legislatia sa, in special cu dispozitiile referitoare la perchizitie); b) toate persoanele trebuie sa fie supuse cel putin unui control care sa permita stabilirea identitatii lor pe baza documentelor de calatorie; c) la intrare strainii trebuie supusi unui control amanuntit (in sensul precizat la litera a) iar la iesire controlul impus se va desfasura conform regimului juridic al strainilor in scopul de a determina si preveni amenintarile la adresa securitatii nationale si a ordinii publice ale Partilor contractante; d) daca astfel de controale nu pot fi efectuate datorita unor circumstante speciale, sunt stabilite prioritati: controlul circulatiei la intrare are prioritate asupra controlului la iesire.

In domeniul vizelor sunt instituie vize pentru sederile de scurta durata si vize pentru sederi de lunga durata.Pentru sederile de cel mult 3 luni se instituie o viza uniforma, valabila pe teritoriile tuturor Partilor contractante (eliberata de autoritatile diplomatice si consulare ale Partilor contractante)[42]. Aceasta viza poate fi: viza de calatorie valabila pentru una sau mai multe intrari fara ca durata unei sederi neintrerupte sau durata totala a sederilor succesive, calculata de la data primei intrari, sa depaseasca trei luni pe semestru; o viza de tranzit care permite titularului sau tranzitarea teritoriilor Partilor contractante, o data, de doua ori sau, in mod exceptional, de mai multe ori, pentru a se deplasa pe teritoriul unui stat tert, fara ca durata unui tranzit sa depaseasca cinci zile (art. 11 alin. 1). Vizele de sedere date pentru o perioada mai mare de trei luni sunt vize nationale eliberate de una din Partile contractante conform propriei sale legislatii (o astfel de viza permite titularului sau sa tranziteze teritoriile celorlalte Parti contractante pentru a ajunge pe teritoriul Partii contractante care a eliberat viza (art. 18).

Strainii intrati in conditii legale pe teritoriul unei Parti contractante sunt obligati sa-si declare prezenta autoritatilor competente ale Partii contractante pe teritoriul careia au intrat in conditiile stabilite de fiecare Parte (aceasta obligatie trebuie indeplinita la alegerea fiecarei Parti, fie la intrare, fie in interiorul Partii contractante in care intra, in termen de trei zile lucratoare de la data intrarii)[43]. Strainul care nu indeplineste sau nu mai indeplineste conditiile de sedere de scurta durata aplicabile pe teritoriul uneia dintre Partile contractante trebuie sa paraseasca fara intarziere teritoriul Partilor contractante . Daca acest strain nu pleaca de bunavoie sau cand se poate prezuma ca nu va pleca ori cand plecarea imediata a strainului se impune din motive de securitate nationala sau de ordine publica, strainul trebuie sa fie expulzat de pe teritoriul Partii contractante pe care a fost arestat (expulzarea poate fi efectuata de pe teritoriul acestui stat catre tara de origine a persoanei in cauza sau catre orice alt stat in care admiterea sa este posibila) .

In capitolul VI 'Masuri de acompaniament' se prevede ca 'daca unui strain i se refuza intrarea pe teritoriul uneia dintre Partile contractante, transportatorul care l-a adus la frontiera externa pe cale aeriana, maritima sau terestra este obligat sa-si asume din nou raspunderea pentru el fara intarziere. La cererea autoritatilor de supraveghere a frontierei, el trebuie sa il duca inapoi pe strain in statul tert din care a fost transportat'.

Reafirmand obligatiile asumate prin Conventia de la Geneva din 23 iulie 1951, privind statutul refugiatilor (modificata prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967) precum si angajamentul de a coopera cu serviciile Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru refugiati in vederea aplicarii acestor acte, Partile contractante isi asuma obligatia de a examina fiecare cerere de azil depusa de un strain pe teritoriul uneia dintre ele. Aceasta obligatie nu implica indatorirea Partii contractante de a-l autoriza in toate cazurile pe solicitantul de azil sa intre sau sa ramana pe teritoriul ei, fiecare Parte avand dreptul de a refuza intrarea sau de a expulza un solicitant de azil spre un stat tert (in baza legislatiei sale nationale si in conformitate cu angajamentele sale internationale). Oricare ar fi partea careia strainul ii adreseaza cererea de azil, responsabilitatea examinarii cererii revine unei singure Parti contractante[46], ceea ce nu impiedica Partile sa-si pastreze dreptul de a examina o cerere de azil pentru motive speciale care tin mai ales de dreptul intern, chiar daca responsabilitatea, revine altei Parti.

Titlul III. Politica si securitatea include sapte capitole (capitolul I 'Cooperarea politieneasca', capitolul II 'Asistenta judiciara in materie penala', capitolul III 'Aplicarea principiului non bis in idem', capitolul IV 'Extradarea', capitolul V 'Transferul executarii hotararilor judecatoresti penale', capitolul VI 'Stupefiantele', capitolul VII 'Arme de foc si munitie').

Capitolul I include, in art. 39 alin. 1, - angajamentul Partilor contractante in sensul asigurarii ca 'autoritatile lor politienesti, in conformitate cu legislatia nationala, si in limitele competentelor lor, isi acorda asistenta reciproca in scopul prevenirii si descoperirii faptelor pedepsibile (daca organele de politie solicitate nu sunt competente sa dea curs unei cereri - pentru ca cererea trebuia adresata autoritatilor judiciare - o inainteaza autoritatilor competente). Cererile de asistenta si raspunsurile la aceste cereri pot fi schimbate intre organele centrale ale fiecarei Parti contractante insarcinate cu cooperarea politieneasca internationala'.

Supravegherea nu poate fi exercitata decat in urmatoarele conditii: 1) agentii care efectueaza supravegherea trebuie sa se conformeze dreptului intern al Partii contractante pe al carei teritoriu opereaza si instructiunilor autoritatilor locale competente; 2) agentii vor avea asupra lor, in timpul supravegherii un document care atesta acordarea autorizatiei; 3) agentii care efectueaza supravegherea trebuie sa fie in masura sa dovedeasca in orice moment ca actioneaza in calitate oficiala; 4) agentii pot purta arma de serviciu in timpul supravegherii, cu exceptia cazului in care exista o decizie contrara expresa a Partii pe al carei teritoriu se desfasoara supravegherea; folosirea armei este interzisa, cu exceptia cazului legitimei aparari; 5) intrarea in domiciliu si in alte locuri neaccesibile publicului este interzisa; 6) agentii care efectueaza supravegherea nu pot sa retina si nici sa aresteze persoana supravegheata; 7) despre orice operatie se intocmeste un raport catre autoritatile Partii contractante pe teritoriul careia are loc; se poate cere prezentarea personala a agentilor care efectueaza supravegherea; 8) autoritatile Partii contractante ai caror agenti au efectuat supravegherea asista, la cererea autoritatii Partii contractante pe teritoriul careia s-a desfasurat supravegherea, la ancheta subsecventa operatiunii la care au luat parte, inclusiv la procedurile judiciare (art. 40 (3)).

Supravegherea poate fi efectuata doar pentru una dintre urmatoarele fapte penale: asasinat, omor, viol, incendiere voluntara, falsificare de moneda, furt agravat si tainuire agravata, santaj, rapire si luare de ostatici, trafic de fiinte umane, trafic ilicit de substante psihotrope si stupefiante, infractiuni privind regimul armelor si materiilor explozive, distrugerea prin folosirea de materii explozive, transport ilicit de deseuri toxice si periculoase.

Capitolul III include aplicarea principiului non bis in idem astfel ca 'o persoana in privinta careia s-a pronuntat o hotarare definitiva pe teritoriul unei Parti contractante nu poate fi urmarita pentru aceleasi fapte de o alta Parte contractanta, cu conditia ca, in caz de condamnare, hotararea sa fi fost executata, sa fie in curs de executare sau sa nu mai poata fi executata potrivit legii Partii contractante care a pronuntat condamnarea' (art. 54).

Conform Conventiei (in special capitolul V 'Extradarea') partile contractante se angajeaza sa extradeze intre ele persoanele care sunt urmarite de autoritatile judiciare ale Partii contractante solicitante sau persoanele cautate pentru executarea unei pedepse sau a unei masuri de siguranta pronuntate pentru faptele prevazute de art. 50. Daca solicitarea de extradare a unei persoane nu este interzisa expres de legislatia Partii contractante solicitate, aceasta Parte contractanta poate autoriza extradarea fara procedura finala de extradare, cu conditia ca persoana cautata sa consimta la aceasta printr-o declaratie facuta in fata unui organ al puterii judecatoresti si dupa ce a fost audiata de acesta si a fost informata cu privire la dreptul sau la o procedura formala de extradare. Persoana solicitata poate fi asistata, in cursul audierii, de un avocat.

In ceea ce priveste transferul executarii hotararilor judecatoresti penale (capitolul V) Partea contractanta pe teritoriul careia s-a pronuntat o pedeapsa privativa de libertate sau o masura de siguranta restrictiva de libertate care beneficiaza de autoritate de lucru judecat, cu privire la un cetatean care se sustrage de la executarea acestei pedepse sau masuri de siguranta refugiindu-se pe teritoriul tarii sale, poate cere acestei din urma Parti contractante, daca persoana evadata se afla pe teritoriul sau, sa reia executarea pedepsei sau a masurii de siguranta. Inainte de primirea documentelor pe care se bazeaza cererea de reluare a executarii pedepsei sau a masurii de siguranta ori numai a restului de pedeapsa neexecutat si inainte de adoptarea unei decizii cu privire la aceasta cerere, Partea contractanta solicitata poate, la cererea Partii contractante, sa retina persoana condamnata sau sa ia alte masuri pentru a garanta prezenta acesteia pe teritoriul sau.

In privinta combaterii criminalitatii in materie de stupefiante Partile contractante infiinteaza un grup de lucru permanent insarcinat sa examineze problemele comune privind stupefiantele si sa elaboreze propuneri pentru a imbunatati aspectele tehnice si practice ale cooperarii intre Partile contractante. Partile contractante se angajeaza sa ia, in conformitate cu conventiile existente ale Natiunilor Unite[47], toate masurile necesare pentru prevenirea si combaterea traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope, adica este vorba despre vanzarea directa sau indirecta a stupefiantelor si a substantelor psihotrope de orice fel, inclusiv a canabisului, detinerea acestor produse si substante in scopul vanzarii sau al exportului, exportul sau importul ilicit de astfel de produse.

Capitolul VII 'Arme de foc si munitie' reglementeaza achizitionarea, detinerea, vanzarea si predarea armelor de foc si a munitiilor de persoanele fizice si juridice. Partile contractante se angajeaza, sa impuna obligatia de autorizare a persoanelor care fabrica arme de foc supuse autorizarii si persoanelor care vand astfel de arme si, de asemenea, sa impuna obligatia de declarare a persoanelor care fabrica arme supuse declararii si persoanelor care le vand (autorizarea care se refera la armele de foc supuse autorizarii acopera si armele supuse declararii).

Titlul IV ('Sistemul de informare Schengen') prevede ca Partile contractante creeaza si administreaza un sistem de informare comun, denumit Sistemul de informare Schengen, compus dintr-o sectiune nationala in fiecare Parte contractanta si un serviciu de asistenta tehnica. Sistemul de informare Schengen permite autoritatilor desemnate de Partile contractante ca, prin intermediul unei proceduri de cautare automata sa aiba acces la semnalarile cu privire la persoane si obiecte pentru controale si verificari, pentru alte controale ale politiei si autoritatilor vamale. De asemenea, Partile contractante creeaza si administreaza in comun, serviciul de asistenta tehnica al sistemului de informare Schengen, pentru care este responsabila Republica Franceza. Acest serviciu de asistenta tehnica, are sediul la Strasbourg si cuprinde un fisier de date care asigura faptul ca fisierele de date ale sectiunilor nationale sunt tinute identic prin transmiterea on line a informatiilor (art. 92 (1), (3)).

Titlul V (Transportul si circulatia marfurilor) cuprinde obligatia Partilor contractante de a facilita circulatia marfurilor la frontierele interne prin indeplinirea formalitatilor referitoare la prohibitii sau restrictii in momentul vamuirii bunurilor in vederea introducerii acestora in consum (art. 120 (2)). In privinta marfurilor periculoase Partile contractante isi intensifica cooperarea in vederea asigurarii transportului in siguranta a acestor marfuri si se obliga la: 1) armonizarea cerintelor cu privire la calificarea profesionala a soferilor; 2) armonizarea procedurilor frecventei controalelor care se efectueaza in cursul transportului si in intreprinderi; 3) armonizarea reglementarilor continutului constitutiv al faptelor pedepsibile, precum si a dispozitiilor legale privind sanctiunile aplicabile; 4) asigurarea schimbului permanent al informatiilor si al experientei dobandite cu privire la masurile aplicate si la controalele efectuate (art. 122 (1)).

Partile contractante isi intensifica cooperarea in vederea efectuarii controalelor asupra transferurilor de deseuri periculoase si nepericuloase peste granitele interne (in acest scop, ele se straduiesc sa adopte o pozitie comuna cu privire la modificarea directivelor comunitare privind supravegherea si gestiunea transferurilor de deseuri periculoase si cu privire la adoptarea unor acte comunitare privind deseurile nepericuloase, pentru a crea o infrastructura adecvata pentru indepartarea acestora si pentru a introduce standardele cu grad inalt de armonizare pentru indepartarea deseurilor (art. 122 (2)). Pentru aplicarea corecta a Conventiei se instituie un Comitet Executiv (alcatuit din ministri, ai fiecarei Parti contractante, responsabili cu aplicarea Conventiei, care pot fi asistati de experti). Comitetul Executiv hotaraste in unanimitate, el isi reglementeaza modul de functionare, si in acest sens el poate adopta o procedura scrisa pentru luarea deciziilor. Comitetul Executiv se intruneste, de cate ori este necesar pentru buna executare a sarcinilor sale, pe teritoriul fiecarei Parti contractante.

7. Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor ce instituie Comunitatile Europene si a unor acte conexe

La 26 februarie 2001 s-a semnat Tratatul de la Nisa prin care s-a dorit completarea procesului initiat prin Tratatul de la Amsterdam menit sa pregateasca functionarea institutiilor Uniunii Europene intr-o Uniune Largita.

Partea I-a include modificari de fond ale Tratatului privind Uniunea Europeana. O prima modificare priveste politica externa de securitate comuna care - prevede art. 17 - cuprinde toate problemele referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv stabilirea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea conduce la o aparare comuna (in cazul in care Consiliul European decide in acest sens).

Politica Uniunii - nu afecteaza caracterul specific al politicilor de securitate si de aparare al anumitor state membre;

- respecta obligatiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state care considera ca cerintele apararii lor comune sunt indeplinite in cadrul organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)[49].

Pentru monitorizarea situatiei internationale in domeniul politicii externe si de securitate comune a fost creat un Comitet politic si de securitate care: 1) contribuie la definirea politicilor formuland avize adresate Consiliului, la cererea acestuia sau din proprie initiativa; 2) supravegheaza implementarea politicilor asupra carora s-a cazut de acord (fara a aduce atingere competentelor presedintiei si celor ale Comisiei); 3) sub autoritatea Consiliului exercita controlul politic si coordonarea strategica a operatiunilor de gestionare a crizelor (art. 25).

O alta modificare priveste cooperarile intensificate - in diferite domenii - care au ca scop, protejarea valorilor si intereselor Uniunii in ansamblul sau si afirmarea identitatii sale ca o forta coerenta pe scena internationala. Ele trebuie sa respecte: 1) principiile, obiectivele, orientarile generale si coerenta politica externe si de aparare comune, precum si deciziile adoptate in cadrul acestei politici; 2) Competentele Comunitatii Europene; 3) coerenta intre ansamblul politicilor Uniunii si activitatea sa externa.

In domeniul cooperarii judiciare (care presupune o cooperare mai stransa intre autoritatile judiciare si alte autoritati competente ale statelor membre, inclusiv prin intermediul Unitatii Europene de cooperare judiciara - Eurojust -) in materie penala activitatea comuna vizeaza: 1) facilitarea si accelerarea cooperarii intre ministerele si autoritatile judiciare sau cele echivalente autoritatilor judiciare ale statelor membre in materie de procedura si de executare a deciziilor, inclusiv prin intermediul Eurojust; 2) facilitarea extradarii intre statele membre; 3) asigurarea, in masura necesara imbunatatirii acestei cooperari, a compatibilitatii normelor aplicabile in statele membre; 4) prevenirea conflictelor de competenta intre statele membre; 5) adoptarea progresiva a unor masuri de instituire a unor norme minimale cu privire la elementele constitutive ale infractiunilor si la sanctiunile aplicabile in domeniul criminalitatii organizate, al terorismului si al traficului de droguri. Consiliul incurajeaza cooperarea prin intermediul Eurojust: 1) asigurand pentru Eurojust conditii prin care sa contribuie la buna coordonare intre organele de urmarire penala ale statelor membre; 2) favorizand participarea Eurojust la cercetarile in cazuri de infractionalitate transfrontaliera grava, in special cand este vorba de criminalitate organizata, tinand cont mai ales de analizele efectuate de Europol; 3) facilitand o cooperare stransa intre Eurojust si Reteaua Judiciara Europeana, in special pentru a facilita executarea comisiilor rogatorii si a cererilor de extradare.

O procedura speciala este prevazuta atat in cazul in care statele membre isi propun sa stabileasca intre ele o cooperare intensificata cat si in cazul in care un stat membru doreste sa participe la o cooperare deja instituita. Astfel, in primul caz, statele membre adreseaza o cerere Comisiei, care poate prezenta Consiliului o propunere in acest sens; in cazul in care Comisia nu prezinta o astfel de propunere, ea informeaza statele membre in cauza asupra motivelor pentru care a procedat astfel. In aceasta situatie, statele in cauza, pot sa supuna Consiliului o initiativa in vederea obtinerii autorizarii pentru cooperarea intensificata. Aceasta autorizare este acordata de catre Consiliu care hotaraste cu majoritate calificata, la propunerea Comisiei sau la initiativa a cel putin opt state membre si dupa consultarea Parlamentului. In cel de-al doilea caz, orice stat membru care doreste sa participe la o cooperare deja instituita comunica intentia sa Consiliului si Comisiei, care transmite Consiliului, in termen de trei luni de la primirea notificarii, un aviz, insotit eventual de o recomandare privind anumite masuri particulare pe care le considera necesare pentru ca statul membru in discutie sa participe la cooperarea respectiva. In termen de patru luni de la primirea notificarii, Consiliul decide asupra cererii. Decizia este adoptata, cu exceptia cazului in care Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, decide sa o mentina in suspensie, in acest caz, Consiliul isi motiveaza decizia si fixeaza un termen pentru reexaminarea sa (art. 40B). Statele membre care isi propun sa stabileasca intre ele o cooperare intensificata, pot recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat, doar in cazul in care cooperarea avuta in vedere indeplineste urmatoarele conditii: 1) are ca scop favorizarea realizarii obiectivelor Uniunii si ale Comunitatii, apararea si servirea intereselor lor, precum si consolidarea procesului de integrare; 2) respecta tratatele si cadrul institutional unic al Uniunii; 3) respecta acquis-ul comunitar si masurile luate in baza altor dispozitii ale tratatelor; 4) se mentine in limitele competentelor Uniunii sau ale Comunitatii si nu se refera la domenii care tin de competenta exclusiva a Comunitatii; 5) nu aduce atingere pietei interne (cum este definita de art. 14 paragraf 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana) si nici coeziunii economice si sociale; 6) nu constituie un obstacol sau un mijloc de discriminare in schimburile dintre statele membre si nu provoaca distorsiuni in concurenta dintre ele; 7) implica cel putin opt state membre; 8) respecta competentele, drepturile si obligatiile statelor membre care nu participa la ea; 9) nu aduce atingere dispozitiilor Protocolului de integrare a acquis-ului Schengen in cadrul Uniunii Europene; 10) este deschisa tuturor statelor membre.

O alta modificare[50] priveste politica comerciala comuna care, conform art. 133, este structurata conform unor principii unitare, mai ales in ceea ce priveste modificarile tarifare, incheierea de acorduri tarifare si comerciale, uniformizarea masurilor de liberalizare politica de export, precum si masurile de protectie comerciala de exemplu, cele adoptate in caz de dumping si de subventii. Comisia inainteaza Consiliului propuneri privind implementarea politicii comerciale comune: daca trebuie sa fie negociate acordurile cu unul sau mai multe state sau organizatii internationale, Comisia prezinta recomandari Consiliului, care o autorizeaza sa inceapa negocierile necesare (Consiliul si Comisia trebuie sa vegheze ca acordurile negociate sa fie compatibile cu politicile si normele interne ale Comunitatii). Negocierile sunt conduse de Comisie care se consulta cu un Comitet special, desemnat de Consiliu pentru a o asista in aceasta misiune.

In privinta politicii de securitate sociala Comunitatea sustine si completeaza actiunea statelor membre in urmatoarele domenii: 1) imbunatatirea in special a mediului de munca, pentru a proteja sanatatea si securitatea lucratorilor; 2) conditiile de munca; 3) securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor; 4) protectia lucratorilor in cazul rezilierii contractului de munca; 5) informarea si consultarea lucratorilor; 6) reprezentarea si apararea colectiva a intereselor lucratorilor si angajatorilor; 7) conditii de angajare pentru resortisantii statelor terte, rezidenti legal pe teritoriul Comunitatii; 8) integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii; 9) egalitatea intre barbati si femei in ceea ce priveste oportunitatile pe piata muncii si tratamentul la locul de munca; 10) lupta impotriva marginalizarii sociale; 11) modernizarea sistemelor de protectie sociala.

In acest scop Consiliul: 1) poate adopta masuri care sa incurajeze cooperarea intre statele membre prin initiative menite sa imbunatateasca cunostintele, sa dezvolte schimbul informatiilor si ale celor mai eficiente practici, sa promoveze abordarile novatoare si sa evalueze experientele existente, cu excluderea oricarei armonizari a dispozitiilor legislative si de reglementare ale statelor membre; 2) poate adopta prin directive, prescriptii minimale aplicabile progresiv, tinand cont de conditiile si regulile tehnice ale fiecarui stat membru. Aceste directive evita sa impuna constrangeri administrative, financiare si juridice de natura sa ingreuneze crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii (art. 137).

In domeniul cooperarii economice, financiare, tehnice cu statele terte Comunitatea intreprinde o serie de actiuni complementare celor intreprinse de statele membre si coerente cu politica de dezvoltare a Comunitatii. In acest domeniu, politica Comunitatii contribuie la realizarea obiectivului general al dezvoltarii si consolidarii democratiei si al statului de drept, precum si a obiectivului respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

8. Romania si constructia comunitara

La 25 aprilie 2005, la Luxemburg, au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, Romania si Bulgaria. Tratatul de aderare la Uniunea Europeana continea si o clauza de salvgardare care putea fi activata daca cele doua state nu indeplineau - in 2007- conditiile de aderare ceea ce ar fi insemnat amanarea cu un an a integrarii efective in Uniune; cum clauza nu a fost activata, aderarea a avut loc la 1 ianuarie astfel ca Uniunea a ajuns la 27 de membrii .

Drumul pana la 1 ianuarie 2007 a fost sinuos, cu multe sincope, hopuri, recomandari si indemnuri din partea Comisiei Europene astfel ca, in putine cuvinte, merita schitat. Dintre tarile Europei Centrale si de est, Romania a fost prima tara care a stabilit relatii oficiale cu Comunitatile europene; astfel in 1984 intre aceste parti (Romania si Comunitatile Europene) se incheie un Acord comercial. Datorita situatiei precare a drepturilor omului in Romania, Acordul a fost suspendat.

Dupa evenimentele din 1989, apropierea rapida a Romaniei de Comunitati s-a concretizat in Acordul de comert si cooperare (intrat in vigoare in 1991) care a deschis calea pentru Acordul european de asociere a Romaniei la Comunitatile Europene (semnat la 7 februarie 1993 si intrat in vigoare la 1 februarie 1995). Un astfel de acord mai semnasera, in 1991 Polonia si Ungaria, rolul acordului, printre altele, fiind si acela de a pregati integrarea in Uniunea Europeana.

La 22 iunie 1995 se depune Cererea de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana impreuna cu Strategia nationala de pregatire a aderarii, iar un an mai tarziu - la 25 iulie 1996 - se inainteaza Comisiei Europene raspunsul la chestionarul privind pregatirea avizului cererii de aderare.

In 1999 - decembrie, Consiliul European de la Helsinki a decis organizarea, in februarie 2000 a conferintelor guvernamentale bilaterale pentru inceperea negocierilor cu Romania, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria si Malta (grup de state care si-au capatat denumirea de 'Grupul de la Helsinki'); rezulta ca negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana au ca borna de inceput anul 2000 .

Intocmai ca toate celelalte state candidate si Romania trebuia sa indeplineasca o serie de criterii. Astfel, inca din 1993 ( la Consiliul European de la Copenhaga) s-a decis ca statele asociate pot deveni membre ale Uniunii Europene daca indeplinesc anumite conditii ( sau criterii): politice (anume existenta unor institutii stabile care sa garanteze democratia, suprematia dreptului, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor), economice (economie de piata viabila si capacitatea de a face fata presiunilor concurentiale si fortelor de piata din Uniunea Europeana, acceptarea obiectivelor Uniunii economice si monetare - independenta Bancii Centrale din respectivul stat, coordonarea politicilor economice si supravegherea acestora, aderarea la dispozitiile Pactului de Stabilitate si Dezvoltare) si mai ales, adoptarea si transpunerea acquis-ului comunitar .

Obligatie decurgand din Acordul de asociere a Romaniei la Comunitatile europene, conditie a succesului procesului de negocieri pentru aderare, armonizarea acquis-ului comunitar s-a realizat, mai intai, pe baza Programului National de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana (in cadrul caruia exista si un program de armonizare legislativa pentru perioada 2002-2005, cu responsabilitati concise pe capitole de acquis comunitar). Alte documente programatice interne ale Romaniei, au inlocuit acest Program: in luna ianuarie 2004, Guvernul Romaniei a aprobat Programul legislativ prioritar pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana ( care cuprindea o serie de masuri esentiale pentru procesul de integrare); mai apoi s-a adoptat Programul legislativ prioritar (la nivel de lege) pentru aderarea la Uniunea Europeana pe semestrul II/2004 (care prevedea, mai ales, adoptarea actelor normative de armonizare pe criterii si domenii de aderare) .

Momentul 1 ianuarie 2007 si, in general, statutul de membru al Uniunii Europene, aduce tarii noastre deopotriva oportunitati (posibilitati) dar si responsabilitati.

Dintre posibilitati am putea aminti: pe cea de a avea (si a deveni) o voce din interiorul Uniunii cu privire la evolutia celei mai mari piete comune din lume (si in general, cu privire la dezvoltarea ulterioara a Uniunii in diferitele sale domenii, de la agricultura si sanatate, la transporturi, energie, mediu, protectia consumatorului etc.). Alta oportunitate este aceea de a influenta - mai ales in sensul realizarii intereselor nationale- procesul decizional (cu precizarea ca interesele nationale sunt sau trebuie concepute si promovate si ca interese ale Uniunii, dupa cum interesele acesteia sunt si trebuie percepute si ca interese nationale) .

Raspunderile ce insotesc posibilitatile sunt, de asemenea, variate: 'aceea de a contribui la transpunerea in practica a unei viziuni comune despre Europa' (ceea ce presupune si 'cedarea voluntara de suveranitate individuala, in domenii precis definite, pentru ca actionand in comun, forta intregului sa fie mai mare decat cea a componentelor sale individuale' ) sau aceea de a respecta acquis-ul comunitar (obligatie care persista indiferent ca vorbim de competentele exclusive ale Uniunii - cum e cazul politicii comerciale comune sau uniunea vamala - sau de competentele partajate cu statele membre - cum este cazul politicii externe si de securitate, mediu, energie sau asistenta umanitara .

Insumand 599 de pagini, Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei reprezinta un document amplu si a fost realizat pe baza acelorasi principii si aceleiasi metodologii utilizate, in 2004, pentru redactarea Tratatului de aderare a celor 10 state ce au devenit atunci membre ale Uniunii (cu precizarea ca a fost conceput avandu-se in vedere si eventuala viitoare aderare a celor doua state la Tratatul constitutional in situatia in care acesta ar fi fost ratificat de statele membre pana la aderarea Romaniei si Bulgariei - eventualitate care nu s-a implinit ).

Tratatul de aderare include tratatul propriu-zis, actul de aderare, protocolul de aderare, anexele si declaratiile. Retinem deocamdata dispozitiile tranzitorii dintre care enumeram: 35 de locuri in Parlamentul European pentru perioada cuprinsa intre aderarea efectiva la Uniune si data desfasurarii alegerilor pentru Parlamentul European; 14 voturi, dreptul la un judecator la Curtea de Justitie, unul la Tribunalul de Prima Instanta, un membru la Curtea de Conturi; 15 membri in Comitetul Economic si Social, 15 membrii in Comitetul Regiunilor; dreptul de a numi membri in Comitetul Director al Bancii Europene de Investitie .

Conform Tratatului, Romania beneficiaza de 50 de perioade de tranzitie si aranjamente tranzitorii (mai mult decat alte state intrate in valul anterior, ex. Polonia a obtinut 48 de perioade de tranzitie, Ungaria 35 perioade, iar Malta 27 perioade de tranzitie), iar in ceea ce priveste clauzele de salvgardare sunt - similar celor inscrise in Tratatul de aderare al celor 10 state din 2004 - in numar de trei: clauza de salvgardare generala (conform careia 'daca, pana la sfarsitul a trei ani de la aderare, vor aparea dificultati grave si persistente intr-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situatia economica intr-un anumit domeniu, Romania sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizatia de a lua masuri de protectie pentru ameliorarea situatiei creata si a ajusta respectivul sector economic al Pietei comune'; in aceleasi circumstante, orice stat membru actual poate solicita autorizatia de a lua masuri protectioniste cu privire la unul sau la ambele noi state membre); clauza de salvgardare privind Piata interna (in situatia in care in primii ani de la aderare Romania si Bulgaria nu si-ar indeplini angajamentele asumate in cadrul negocierilor periclitand astfel functionarea Pietei interne, Comisia - din proprie initiativa sau la solicitarea unui stat membru - va putea lua masurile necesare de remediere a unei asemenea situatii); clauza de salvgardare privind justitia si afacerile interne ( conform careia in eventualitatea in care, in Romania si Bulgaria, ar exista intarzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoasterea mutuala in domeniul civil si penal, Comisia - din propria initiativa sau la solicitarea unui stat membru - putea - in trei ani de la intrarea in vigoare a Tratatului - sa ia masurile necesare, specificand si conditiile de aplicare a acestora) .

9. Tratatul de la Lisabona

Aparut cu intentia de inlocuire a Tratatului constitutional[63], Tratatul de la Lisabona a fost aprobat la 18 octombrie de sefii de stat si de guvern si semnat la 13 decembrie 2007 . Tratatul are ca denumire completa: Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene. El contine pe langa modificari ale celor doua Tratate si o serie de Protocoale si anume: A. Protocoale care se anexeaza la Tratatul privind Uniunea Europeana, la Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si, dupa caz, la Tratatul de constituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Protocolul privind rolul parlamentelor nationale in Uniunea Europeana; Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii; Protocolul privind Eurogrupul; Protocolul privind cooperarea structurata permanenta stabilita prin art. 28 A din Protocolul privind Uniunea Europeana; Protocolul cu privire la art. 6 alin. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeana referitor la aderarea Uniunii la Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor omului si libertatilor fundamentale; Protocolul privind piata interna si concurenta; Protocolul privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene in Polonia si Regatul Unit; Protocolul privind exercitarea competentelor partajate; Protocolul privind serviciile de interes general; Protocolul privind decizia Consiliului referitoare la punerea in aplicare a art. 9 alin. 4 din Tratatul privind Uniunea Europeana si a art. 205 alin. 2 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene intre 1 noiembrie 2014 si 31 martie 2017, pe de o parte, si incepand cu 2017, pe de alta parte; Protocolul privind dispozitiile tranzitorii) si B. Protocoale care se anexeaza la Protocolul de la Lisabona (Protocolul nr. 1 de modificare a protocoalelor anexate la Protocolul privind Uniunea Europeana, la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si/sau la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice; Protocolul nr. 2 de modificare a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice) .

Pentru realizarea acestui tratat, care ar fi pus capat celor doi ani de criza institutionala europeana, 'a fost nevoie de bunavointa'[67] pentru a gasi solutii la o serie de teme controversate: 'definirea sistemului de vot cu majoritate calificata in Consiliu (unde adoptarea procedurii dublei majoritati introdusa in Tratatul Constitutional s-a lovit de inflexibilitatea Poloniei) , statutul Cartei drepturilor fundamentale (in legatura cu care Marea Britanie s-a opus sa devina parte integranta a Tratatului); introducerea unei personalitati juridice unice a UE (cu privire la care au existat rezerve din partea Republicii Cehe si a Marii Britanii); recunoasterea principiului suprematiei dreptului comunitar )la care s-au opus Marea Britanie, Polonia si Republica Ceha desi principiul este recunoscut in jurisprudenta CJCE); rolul parlamentelor nationale (pe care Olanda si Marea Britanie il doreau mai mare)'.

Urmare a acestor controverse Tratatul Constitutional pierde o serie de prevederi. Astfel se renunta la: simbolurile UE (imn, drapel[69], chiar si la termenul de 'constitutie'; consacrarea principiului suprematiei dreptului comunitar (care se regaseste intr-o declaratie anexa si care nu-si pierde nici consacrarea la nivelul jurisprudentei Curtii de Justitie ); consacrarea juridic obligatorie a Cartei Drepturilor Fundamentale. Cu toate aceste prevederi Tratatul Constitutional isi regaseste o serie de dispozitii: votul cu dubla majoritate ; reducerea numarului de comisari (la doua treimi din numarul statelor membre); limitarea - la 750 - a numarului membrilor Parlamentului European; crearea postului de ministru de externe al UE (care ramane cu toate prerogativele prevazute in Tratatul Constitutional, dar se va numi 'Inalt reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate') .

Modificarile Tratatului privind Uniunea Europeana se structureaza pe 6 Titluri si, in principal, constau in:

a) Titlul I - Dispozitii comune

- in Preambulul Tratatului se introduce, pe locul 2, un nou considerent: 'inspirandu-se din mostenirea culturala, religioasa si unionista a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile si inalienabile ale fiintei umane, precum si libertatea, democratia, egalitatea si statul de drept[74]: Inaltele parti contractante instituie intre ele o Uniune Europeana, denumita in continuare 'Uniune' careia statele membre ii atribuie competente pentru realizarea obiectivelor lor comune. Uniunea se intemeiaza pe Tratatul privind Uniunea Europeana si Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (adica Tratatul Comunitatii Europene care in urma modificarii va purta aceasta denumire) care au aceeasi valoare juridica. Uniunea se substituie Comunitatii Europene si ii succede acesteia (art. 1). Reamintim ca in Tratatul de la Maastricht se prevedea la G (care in urma modificarii suferite prin Tratatul de la Amsterdam a devenit art. 8) pct. A 'Sintagma Comunitatea Economica Europeana este inlocuita cu sintagma Comunitatea Europeana';

- Uniunea se intemeiaza pe valorile respectarii demnitatii umane, libertatii, democratiei, egalitatii, statului de drept, precum si respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care apartin minoritatilor. Aceste valori sunt comune statelor membre intr-o societate caracterizata prin pluralism, nediscriminare, toleranta, justitie, solidaritate si egalitate intre femei si barbati (art. 2);

- Uniunea instituie o piata interna, care actioneaza pentru dezvoltarea durabila a Europei, intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilirea preturilor, pe o economie sociala de piata foarte competitiva, care tinde spre ocuparea intregii forte de munca si spre progres social, precum si pe un nivel inalt de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului;

- Uniunea promoveaza progresul stiintific si tehnologic, Uniunea combate excluderea sociala si discriminarile si promoveaza justitia si protectia sociala, egalitatea intre femei si barbati, solidaritatea intre generatii si protectia capitalului;

- Uniunea promoveaza coeziunea economica sociala si teritoriala, precum si solidaritatea intre statele membre, Uniunea respecta bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice si vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european; Uniunea instituie o uniune economica si monetara a carei moneda este euro; in relatiile cu restul comunitatii internationale, Uniunea isi afirma si promoveaza valorile si interesele si contribuie la protejarea cetatenilor sai. Aceasta contribuie la pacea, securitatea si dezvoltarea durabila a planetei, solidaritatea si respectul reciproc intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului si, in special, a drepturilor copilului, precum si la respectarea stricta si dezvoltarea dreptului international, inclusiv respectarea Cartei Organizatiei Natiunilor Unite;

- Uniunea isi urmareste obiectivele prin mijloace corespunzatoare in functie de competentele care ii sunt atribuite prin tratate; delimitarea competentelor Uniunii este reglementata de principiul atribuirii; exercitarea acestor competente este reglementata de principiile subsidiaritatii si proportionalitatii; in temeiul principiului atribuirii Uniunea nu actioneaza decat in limitele competentelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate, pentru atingerea obiectivelor stabilite de catre aceasta; orice alta competenta neatribuita Uniunii prin tratate apartine statelor membre.

Cu privire la aceasta norma este important de subliniat ca spre deosebire de articolele precedente (astfel, principiul a fost instituit prin art. 7 al Tratatului de la Roma si apoi confirmat prin art. 5 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana in urmatorii termeni: 'Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii sunt atribuite si in limitele obiectivelor care ii sunt atribuite prin prezentul tratat[75]) aici intalnim in mod expres prevazuta consecinta directa a principiului anume ca 'statele membre isi mentin competenta de drept comun, adica toate domeniile care nu au fost, implicit sau explicit, transferate Comunitatilor tin de competenta statelor'. Observam, totodata, ca daca reglementarea anterioara -in privinta principiului atribuirii- mentiona doua criterii (limitele competentelor atribuite si limitele obiectivelor atribuite prin tratat) acum vedem un criteriu principal 'limitele competentelor atribuite pentru atingerea obiectivelor');

- in temeiul principiului subsidiaritatii, in domeniile care nu tin de competenta sa exhaustiva, Uniunea intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi atinse in mod satisfacator de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar pot fi mai bine atinse, datorita dimensiunilor si efectelor actiunii preconizate la nivelul Uniunii. Fata de reglementarea anterioara (art. 5 alin. 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana: in domeniile care nu sunt de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decat daca, si in masura in care obiectivele activitatii proiectate nu pot fi realizate de statele membre intr-o maniera satisfacatoare, insa pot fi realizate mai bine la un nivel comunitar, datorita dimensiunilor sau efectelor actiunii proiectate) observam ca se adauga o insiruire a nivelelor la care -in cadrul statelor membre- obiectivele actiunii preconizate nu pot fi atinse (' nivel central, nivel regional si local')[77].

Institutiile Uniunii aplica principiul subsidiaritatii in conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii (1997) care ofera o serie de linii directoare ale aplicarii sale si anume: 1. principul ofera o orientare pentru modul in care competentele trebuie exercitate la nivel comunitar[78]; 2. subsidiaritatea este un concept dinamic, care ar trebui sa fie aplicat in lumina obiectivelor enuntate in trata; 3. principiul permite -in functie de aceste obiective- extinderea actiunii comunitatii in limitele competentelor sale, atunci cand circumstantele o cer sau, invers, limitarea sau incetarea ei cand nu mai este justificata; 4. motivele care permit sa se conchida ca un obiectiv comunitar ar fi realizat mai bine la nivel comunitar trebuie sa se sprijine pe indicatori calitativi si, ori de cate ori este posibil, pe indicatori cantitativi ; 5. pentru a fi justificata o actiune comunitara trebuie sa corespunda principiului subsidiaritatii sub doua aspecte: obiectivele actiunii propuse nu pot fi suficient realizate prin actiunea statelor membre in cadrul propriului sistem constitutional si pot fi, deci, realizate mai bine printr-o actiune comunitara ; 6. pentru a stabili daca aceasta dubla anterioara conditie [statele nu pot indeplini obiectivele actiunii propuse; obiectivele pot fi realizate (ni se pare inutila adaugarea 'mai bine') printr-o actiune comunitara] trebuie avute in vedere urmatoarele: a) chestiunea examinata are aspecte transnationale care nu pot fi rezolvate satisfacator prin actiunea statelor membre; b) o actiune limitata la nivel national sau lipsa actiunii comunitare ar fi contrara exigentelor tratatului (cum ar fi necesitatea de a corecta distorsiunile concurentei, de a evita restrictiile deghizate impuse schimburilor sau de a intari coeziunea economica si sociala) sau ar dauna in alt mod intereselor statelor membre; c) o actiune la nivel comunitar ar prezenta avantaje manifeste, datorita dimensiunilor sau efectelor sale, in comparatie cu o actiune la nivelul statelor membre. 'Avantajele manifeste' socotim ca au ca oglinda 'indicatorii calitativi' si 'indicatorii cantitativi' de care facea mentiune art. 4 din Protocol .

- in temeiul principiului proportionalitatii, continutul si forma actiunii Uniunii nu depasesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor tratatelor. In art. 5 alin. 3 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana se prevedea: 'nici o actiune a Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului Tratat', iar art. 1 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii mentioneaza principiul proportionalitatii in urmatorii termeni: 'in exercitarea competentelor sale, fiecare institutie vegheaza la respectarea principiului subsidiaritatii. De asemenea, vegheaza la respectarea principiului proportionalitatii, in virtutea caruia actiunea Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele tratatului'.

Dupa cum rezulta din textele anterior citate 'testul proportionalitatii intervine dupa ce a operat cel al subsidiaritatii; astfel subsidiaritatea stabileste daca o anumita competenta trebuie exercitata de institutiile comunitare. Odata decisa interventia, proportionalitatea va stabili intinderea exacta a masurii legislative'[82].

Cum putem sti ca 'actiunea comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar[83]' pentru a atinge obiectivele tratatului? Doar avand in vedere aceeasi 'indicatori cantitativi' si 'indicatori calitativi' de care face vorbire art. 4 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii (1997);

- Uniunea respecta egalitatea statelor membre in fata tratatelor, precum si identitatea lor nationala, inerenta structurilor lor fundamentale politice si constitutionale; aceasta respecta functiile esentiale ale statului, inclusiv pe cele care au ca obiect asigurarea integritatii sale teritoriale, mentinerea ordinii publice si apararea securitatii nationale; in special securitatea nationala ramane responsabilitatea exclusiva a fiecarui stat membru;

- Uniunea recunoaste drepturile, libertatile si principiile prevazute de Carta drepturilor fundamentale[84] adoptata la 7 decembrie 2000, care are aceeasi valoare juridica ca si tratatele si care confirma drepturile fundamentale garantate prin Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si astfel cum rezulta acestea din traditiile constitutionale comune statelor membre; cu toate acestea, textul Cartei nu este inclus in tratatele modificate. Uniunea adera la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; competentele Uniunii, astfel cum sunt definite in tratate, nu sunt modificate de aceasta aderare. Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si care rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii.

b) Titlul II - 'Dispozitii privind principiile democratice' contine dispozitii referitoare la egalitatea democratica, democratia reprezentativa, democratia participativa si initiativa a cetatenilor si anume: 1) in toate activitatile sale, Uniunea respecta principiul egalitatii cetatenilor sai, care beneficiaza de o atentie egala din partea institutiilor, organelor, oficiilor si agentiilor sale; 2) este cetatean al Uniunii orice persoana care are cetatenia unui stat membru. Cetatenia Uniunii se adauga cetateniei nationale si nu o inlocuieste pe aceasta; 3) functionarea Uniunii se intemeiaza pe principiul democratiei reprezentative: cetatenii sunt reprezentati direct, la nivelul Uniunii, in Parlamentul European; statele membre sunt reprezentate in Consiliul Europei de sefii lor de state sau de guvern si in Consiliu de guvernele lor care la randul lor, raspund in mod democratic fie in fata parlamentelor nationale, fie in fata cetatenilor lor; 4) orice cetatean are dreptul de a participa la viata democratica a Uniunii; deciziile se iau in mod cat mai deschis si la un nivel cat mai apropiat posibil de cetatean; 5) partidele politice[85] la nivel european contribuie la formarea constiintei politice europene si la exprimarea vointei cetatenilor Uniunii; 6) institutiile acorda cetatenilor si asociatiilor reprezentative, prin mijloace corespunzatoare, posibilitatea de a-si face cunoscute opiniile si de a face schimb de opinii in mod public, in toate domeniile de actiune ale Uniunii, ele mentin un dialog deschis, transparent si constant cu asociatiile reprezentative si cu societatea civila; 7) la initiativa a cel putin un milion de cetateni ai Uniunii, resortisanti ai unui numar semnificativ de state membre, Comisia poate fi invitata sa prezinte, in limitele atributiilor sale, o propunere corespunzatoare in materii in care acesti cetateni considera ca este necesar un act juridic al Uniunii, in vederea punerii in aplicare a tratatelor; 8) rolul parlamentelor nationale este consolidat, in special prin: informarea lor de institutiile Uniunii si trimiterea proiectelor de acte legislative europene catre acestea conform Protocolului privind rolul parlamentelor nationale in cadrul Uniunii Europene, respectarea principiului subsidiaritatii in conformitate cu procedurile prevazute de Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii; participarea, in cadrul spatiului de libertate, securitate si justitie, la mecanismele de evaluare a punerii in aplicare a politicilor Uniunii in acest domeniu si prin implicarea in supravegherea politica a Europol si in evaluarea activitatilor Eurojust; participarea la procedurile de revizuire a tratatelor; faptul ca iau nota de cererile de aderare la Uniune; participarea la cooperarea interparlamentara dintre parlamentele nationale si cu Parlamentul European, conform Protocolului privind rolul parlamentelor nationale in cadrul Uniunii Europene ; 9) crearea unui mecanism de control al subsidiaritatii consolidat, conform caruia, in cazul in care un proiect de act legislativ face obiectul unei contestatii sustinute de o majoritate simpla din voturile alocate parlamentelor nationale, Comisia va reexamina respectivul proiect de act legislativ si va putea decide sa il mentina ca atare, sa il modifice sau sa il retraga; in cazul in care decide mentinerea proiectului, Comisia va trebui sa explice, printr-un aviz motivat, motivele pentru care considera ca acestea respecta principiul subsidiaritatii; acest aviz motivat, precum si avizele motivate ale parlamentelor nationale, vor trebui transmise organului legislativ al UE, pentru a putea fi luate in considerare in cadrul procedurii legislative, acesta putand sa declanseze o procedura speciala; 10) inainte de incheierea primei lecturi in cadrul procedurii legislative ordinare, legiuitorul (Consiliul si Parlamentul) examineaza compatibilitatea propunerii legislative cu principiul subsidiaritatii, tinand cont, in special de motivele exprimate si impartasite de majoritatea parlamentelor nationale, precum si cu avizul motivat al Comisiei; in cazul in care, printr-o majoritate de 55% a membrilor Consiliului sau o majoritate a voturilor exprimate in Parlamentul European, legiuitorul considera ca propunerea nu este compatibila cu principiul subsidiaritatii, aceasta nu va mai fi supusa nici unei examinari .

c) Titlul III - 'Dispozitii institutionale' prevede:

- Uniunea dispune de un cadru institutional care vizeaza promovarea valorilor sale, urmarirea obiectivelor sale, sustinerea intereselor sale, ale cetatenilor sai si ale statelor membre, precum si garantarea coerentei, eficacitatii si a continuitatii politicilor si a actiunilor sale; Institutiile Uniunii sunt: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeana, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana, Curtea de Conturi. Parlamentul European, Consiliul si Comisia sunt asistate de un Comitet Economic si Social si de un Comitet al Regiunilor, care exercita functii consultative;

-modificarea anumitor articole privind institutiile Uniunii: competenta Parlamentului Europei, Consiliul European (care devine institutie si se creeaza Cabinetul presedintelui), Consiliul (in ce priveste sistemul de vot cu dubla majoritate), Comisia si rolul consolidat al presedintelui); Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate (denumit astfel in urma opozitiei Marii Britanii la infiintarea functiei de Ministru al Afacerilor Externe este raspunzator in fata guvernelor nationale[89]);

- impreuna cu Parlamentul European, Consiliul exercita functiile legislativa si bugetara. Regula votului in Consiliu este majoritatea calificata (in afara situatiilor cand tratatele prevad altfel); cu incepere de la 1 noiembrie 2014, majoritatea calificata se defineste ca fiind egala cu cel putin 55% din membrii Consiliului, cuprinzand cel putin 15 dintre acestia si reprezentand statele membre care intrunesc cel putin 65% din populatia Uniunii; minoritatea de blocare trebuie sa cuprinda cel putin patru membri ai Consiliului, in caz contrar se considera a fi intrunita majoritatea calificata[90].

d) Titlul IV - "Dispozitii privind cooperarea consolidata:

- statele membre care doresc sa instaureze intre ele o cooperare consolidata in cadrul competentelor neexclusive ale Uniunii pot recurge la institutiile acesteia si isi pot exercita aceste competente prin aplicarea dispozitiilor corespunzatoare ale tratatelor. Formele de cooperare consolidata vizeaza sa favorizeze realizarea obiectivelor Uniunii, sa apere interesele acesteia si sa consolideze procesul de integrare; acestea sunt deschise in orice moment tuturor statelor membre, in conformitate cu Tratatul privind functionarea Uniunii Europene;

-Consiliul, printr-o decizie, autorizeaza o forma de cooperare consolidata; toti membri Consiliului pot participa la dezbateri, dar numai membrii Consiliului care reprezinta statele membre participante la o cooperare consolidata participa la vot;

-actele adoptate in cadrul unei cooperari consolidate sunt obligatorii doar pentru statele membre participante si ca atare nu sunt considerate ca fiind acquis care trebuie acceptat de statele candidate la aderarea la Uniune.

e) Titlul V -"Dispozitii generale privind actiunea externa a Uniunii si dispozitii speciale privind politica externa si de securitate comuna". Dintre dispozitiile generale privind actiunea externa a Uniunii amintim: 1) actiunea Uniunii la nivel international are la baza principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea si extinderea sa si pe care intentioneaza sa le promoveze in lumea intreaga: democratia, statul de drept, universalitatea si indivizibilitatea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, respectarea demnitatii umane, principiile egalitatii si solidaritatii, precum si respectarea principiilor Cartei Organizatiei Natiunilor Unite si ale dreptului international; 2) Uniunea depune toate eforturile pentru a dezvolta relatii si a construi parteneriate cu tari terte, cu organizatii internationale, regionale sau globale care impartasesc principiile prevazute anterior; 3) Uniunea defineste si desfasoara politici comune si actioneaza pentru asigurarea unui nivel inalt de cooperare in toate domeniile relatiilor internationale, cu urmatoarele scopuri: apararea valorilor, a intereselor fundamentale, a securitatii, a independentei si integritatii sale; consolidarea si sprijinirea democratiei, statului de drept, drepturilor omului si principiilor dreptului international, mentinerea pacii, prevenirea conflictelor si consolidarea securitatii internationale, in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, precum si cu principiile Actului final de la Helsinki si cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv cele privind frontierele externe; promovarea dezvoltarii durabile pe plan economic, social si de mediu a tarilor in curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica saracia; incurajeaza integrarea tuturor tarilor in economia mondiala, inclusiv prin eliminarea treptata a restrictiilor in comertul international; participarea la elaborarea unor masuri internationale pentru conservarea si imbunatatirea calitatii mediului si gestionarea durabila a resurselor naturale mondiale, in vederea asigurarii unei dezvoltari durabile; acordarea de asistenta populatiilor, tarilor si regiunilor care se confrunta cu dezastre naturale sau provocate de om; promovarea unui sistem international bazat pe o cooperare multilaterala mai puternica si pe o buna guvernare globala.

Dintre Dispozitiile speciale privind politica externa si de securitate comuna amintim: 1) politica externa si de securitate comuna e definita si pusa in aplicare de Consiliul European si de Consiliu; 2) pentru punerea in aplicare a politicii de securitate si aparare comune, statele membre pun la dispozitia Uniunii capacitati militare si civile pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu. Statele membre care constituie un comun forte multinationale pot, de asemenea, sa le puna la dispozitia politicii de securitate si aparare comuna; si 3) Agentia Europeana de Aparare - Agentia din domeniul dezvoltarii capacitatilor de aparare, cercetare, achizitii si armament identifica necesitatile operationale, promoveaza masurile necesare satisfacerii acestora, contribuie la identificarea si, dupa caz, la punerea in aplicare a oricarei masuri utile pentru intarirea bazei industriale si tehnologice in sectorul de aparare, participa la definirea unei politici europene in materie de capacitati si armament si sprijina Consiliul in evaluarea imbunatatirii capacitatilor militare ; 4) Deciziile referitoare la politica de securitate si aparare comuna, inclusiv cele referitoare la lansarea unei misiuni, se adopta de catre Consiliu, care hotaraste in unanimitate, la propunerea Inaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate sau la initiativa unui stat membru ; 5) in cazul in care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul sau, celelalte state membre sunt obligate sa ii acorde ajutor si asistenta prin toate mijloacele de care dispun (in conformitate cu art. 31 din Carta Organizatiei Natiunilor Unite). Angajamentele si cooperarea in acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate in cadrul Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, care ramane pentru statele membre ale acestei organizatii fundamentul apararii lor colective si cadrul de punere in aplicare a acesteia; 6) misiunile in cadrul carora Uniunea poate recurge la mijloace civile ori militare includ actiunile comune in materie de dezarmare, misiunile umanitare si de evacuare, misiunile de consiliere si asistenta in probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor si de mentinere a pacii, misiunile fortelor de lupta pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a pacii si operatiile de stabilizare dupa incetarea conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat tarilor terte in combaterea terorismului pe teritoriul acestora.

f) Titlul VI - Dispozitii finale. Uniunea dobandeste personalitate juridica:

-tratatele pot fi modificate prin doua proceduri: procedura ordinara (in care guvernul oricarui stat membru, Parlamentul sau Comisia poate prezenta Consiliului proiecte de revizuire a tratatelor - care poate viza printre altele, fie extinderea, fie reducerea competentelor atribuite Uniunii in cadrul tratatelor; aceste proiecte se trimit Consiliului European de catre Consiliu si se notifica parlamentelor nationale) si procedura simplificata de modificare (in care guvernul oricarui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului European proiecte de revizuire, integrala sau partiala, a dispozitiilor partii a treia din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, privind politicile si actiunile interne ale Uniunii; Consiliul European poate adopta o decizie de modificare, integrala sau partiala a dispozitiilor partii a treia din Tratatul privind functionare Uniunii Europene. Consiliul European hotaraste in unanimitate dupa consultarea Parlamentului European si a Comisiei, precum si a Bancii Centrale Europene, in cazul unor modificari substantiale in domeniul monetar. Aceasta decizie intra in vigoare numai dupa aprobarea de catre statele membre, in conformitate cu normele lor constitutionale; prin ea nu se poate extinde competentele atribuite Uniunii prin tratate);

-orice stat membru poate hotari, in conformitate cu normele sale constitutionale, sa se retraga din Uniune. Statul membru care hotaraste sa se retraga notifica intentia sa Consiliului European. In baza orientarilor Consiliului European, Uniunea negociaza si incheie cu acest stat un acord care stabileste conditiile de retragere, tinand seama de cadrul viitoarelor sale relatii cu Uniunea. Acordul se incheie in numele Uniunii de catre Consiliu, care hotaraste cu majoritate calificata, dupa aprobarea Parlamentului European. Tratatele inceteaza sa se aplice statului in cauza de la data intrarii in vigoare a acordului de retragere sau, in absenta unui astfel de acord, dupa doi ani de la notificare, cu exceptia cazului cand Consiliul European, in acord cu statul membru in cauza, hotaraste in unanimitate sa proroge acest termen;

-Protocoalele si anexele la tratate fac parte integranta la acestea.

Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Tratatul privind functionarea Uniunii Europene modifica Tratatul Comunitatii Europene si impreuna cu Tratatul privind Uniunea Europeana reprezinta tratatele pe care se intemeiaza Uniunea, au aceeasi valoare juridica si sunt desemnate prin cuvantul Tratatele.

Dintre dispozitiile Titlului I, din Partea I "Principiile. Categorii si domenii de competente ale Uniunii retinem: 1) in cazul in care tratatele atribuie Uniunii competenta exclusiva intr-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera si adopta acte cu forta juridica obligatorie, statele membre putand sa faca acest lucru numai in cazul in care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea in aplicare a actelor Uniunii. In cazul in care tratatele atribuie Uniunii o competenta partajata cu statele membre intr-un domeniu determinat, Uniunea si statele membre pot legifera si adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic in acest domeniu. Statele membre isi exercita competenta, in masura in care Uniunea nu si-a exercitat competenta. Statele membre isi exercita din nou competenta in masura in care Uniunea a hotarat sa inceteze sa si-o mai exercite; 2) competenta Uniunii este exclusiva in urmatoarele domenii: a) uniunea vamala; b) stabilirea normelor privind concurenta necesare functionarii pietei interne; c) politica monetara pentru statele membre a caror moneda este euro; d) conservarea resurselor biologice ale marii in cadrul politicii comune privind pescuitul; e) politica comerciala comuna. De asemenea, competenta Uniunii este exclusiva in ceea ce priveste incheierea unui acord international in cazul in care aceasta incheiere este prevazuta de un act legislativ al Uniunii, ori este necesara pentru a permite Uniunii sa isi exercite competenta interna, sau in masura in care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora; 3) competentele partajate intre Uniune si statele membre se aplica in urmatoarele domenii: a) piata interna; b) politica sociala (pentru aspectele definite de tratat); c) coeziunea economica, sociala si teritoriala; d) agricultura si pescuitul (cu exceptia conservarii resurselor biologice ale marii); e) mediul; f) protectia consumatorului; g) transporturile; h) retele transeuropene; i) energia; j) spatiul de libertate, securitate si justitie; k) obiectivele comune de securitate in materie de sanatate publica[93]; 4) Uniunea este competenta sa desfasoare actiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a actiunii statelor membre. Aceste actiuni privesc urmatoarele domenii: a) protectia si imbunatatirea sanatatii umane; b) industria; c) cultura; d) turismul; e) educatia, formarea profesionala, tineretul si sportul; f) protectia civila; g) cooperarea administrativa.

Dintre dispozitiile Titlului II. "Dispozitii de aplicare generala retin atentia: 1) in toate actiunile sale, Uniunea urmareste sa elimine inegalitatile si sa promoveze egalitatea intre barbati si femei; de asemenea, in definirea si punerea in aplicare a politicilor si actiunilor sale Uniunea, tine seama de cerintele privind promovarea unui nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, garantarea unei protectii sociale corespunzatoare, combaterea ecluziunii sociale precum si de cerintele privind un nivel ridicat de educatie, de formare profesionala si protectia sanatatii umane. In plus Uniunea cauta sa combata orice discriminare pe motive de sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala; 2) cerintele de protectie a mediului trebuie integrate in definirea si punerea in aplicare a politicilor si actiunilor Uniunii, in special pentru promovarea dezvoltarii durabile; 3) cerintele in domeniul protectiei consumatorilor se iau in considerare in definirea si punerea in aplicare a celorlalte politici si actiuni ale Uniunii[94]; 4) in scopul promovarii unei bune guvernari si asigurarii participarii societatii civile, institutiile, organele, oficiile si agentiile Uniunii actioneaza respectand in cel mai inalt grad principiul transparentei ; 5) orice persoana are dreptul la protectia datelor cu caracter personal care o priveste.

Partea a II-a. Nediscriminarea si cetatenia Uniunii debuteaza cu o interdictie: "in domeniul de aplicare a tratatelor se interzice orice discriminare exercitata pe motiv de cetatenie sau nationalitate". Dupa precizarea ca "este cetatean al Uniunii orice persoana care are cetatenia unui stat membru" (cetatenia Uniunii neinlocuind cetatenia nationala, ci se adauga acesteia)se enumera o serie de drepturi pe care cetatenia Uniunii le genereaza: a) dreptul de libera circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre; b) dreptul de a alege si de a fi ales in Parlamentul European, precum la alegerile locale in statul membru unde isi au resedinta, in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat[96]; c) dreptul de protectie diplomatica; d)dreptul de a adresa petitii Parlamentului European; e) de a se adresa, in scris, oricarei institutii sau oricarui organ intr-una din limbile recunoscute si de a primi un raspuns redactat in aceeasi limba.

Partea a III-a. "Politicile si actiunile interne ale Uniunii" are mai multe titluri astfel: Titlul I Piata interna - "piata interna cuprinde un spatiu fara frontiere interne, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata in conformitate cu dispozitiile tratatelor[97].

Titlul II. Libera circulatie a marfurilor. Uniunea este alcatuita dintr-o uniune vamala care reglementeaza ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea intre statele membre, a taxelor vamale la import si la export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte[98]. Capitolul 1 uniunea vamala care prevede, printre altele; ca "intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent; taxele prevazute de Tratatul Vamal comun se stabilesc de catre Consiliul, care hotaraste la propunerea Comisiei'. Capitolul 2 cooperarea vamala: "Parlamentul si Consiliul, hotarand in conformitate cu procedura legislativa ordinara, adopta masuri in vederea consolidarii cooperarii vamale intre statele membre si intre acestea si Comisie". Capitolul 3 interzicerea restrictiilor cantitative: intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, la export precum si orice masuri cu efect echivalent. Prin exceptie sunt permise astfel de restrictii daca sunt justificate pe motive de: morala publica, de ordine publica, siguranta publica, protectie a sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu national cu valoare artistica, istorica sau arheologica sau de protectie a proprietatii industriale si comerciale (aceste interdictii sau restrictii nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara si nici o restrictie disimulata in comertul dintre statele membre .

Titlul III. Agricultura si pescuitul. "Uniunea defineste si pune in aplicare o politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului". Piata interna cuprinde agricultura, pescuitul si comertul cu produse agricole[100]. Politica agricola comuna are ca obiective: a) cresterea productivitatii agriculturii prin promovarea progresul tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole precum si prin utilizarea optima a factorilor de productie si, in special a fortei de munca; b) asigurarea in acest fel a unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, in special pin majorarea venitului individual al lucratorilor din agricultura; c) stabilizarea pietelor; d) garantarea sigurantei aprovizionarilor; e) asigurarea unor preturi rezonabile de livrare catre consumatori .

Titlul IV Libera circulatie a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor. Capitolul 1. Lucratorii: Libera circulatie a lucratorilor este garantata in cadrul Uniunii; ea implica: 1) eliminarea oricaror discriminari pe motiv de cetatenie intre lucratorii statelor membre, in ceea ce priveste incadrarea in munca, remunerarea si celelalte conditii de munca; 2) dreptul: a) de a accepta oferte reale de incadrare in munca; b) de a circula liber in acest scop pe teritoriul statelor membre; c) de a sedea intr-un stat membru pentru a desfasura o activitate salarizata in conformitate cu actele cu putere de lege si actele administrative care reglementeaza incadrarea in munca a lucratorilor statului respectiv; d) de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa ce a fost incadrat in munca in acest stat (in conditiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie). Aceste norme nu se aplica incadrarii in administratia publica.

Capitolul 2. Dreptul de stabilire, interzice restrictiile privind libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Aceasta interdictie vizeaza si restrictiile privind infiintarea de agentii, sucursale sau filiale de catre resortisantii unui stat membru stabiliti pe teritoriul altui stat membru. Libertatea de stabilire presupune accesul la activitati independente si exercitarea acestora precum si constituirea si administrarea intreprinderilor, in conditiile definite pentru resortisantii proprii de legislatia tarii de stabilire[102]. Capitolul 3. Serviciile, interzice restrictiile privind libera circulatie a serviciilor in cadrul Uniunii cu privire la resortisantii statelor membre stabiliti intr-un alt stat membru decat cel al beneficiarului serviciilor . Libera circulatie a serviciilor in domeniul transporturilor este reglementata de dispozitiile din titlul privind transporturile. Capitolul 4. Capitalurile si platile, interzice orice restrictii privind circulatia capitalurilor intre statele membre, precum si intre statele membre si statele terte; de asemenea, se interzic restrictiile privind platile intre statele membre, precum si intre statele membre si statele terte .

Titlul V. Spatiul de libertate, securitate si justitie. Capitolul 1. Dispozitii generale. Uniunea constituie un spatiu de libertate, securitate si justitie, cu respectarea drepturilor fundamentale si a diferitelor sisteme de drept si traditii juridice ale statelor membre[105]. Uniunea faciliteaza accesul la justitie, in special pe baza principiului recunoasterii reciproce a deciziilor judiciare in materie civila. Capitolul 2. Politici privind controlul la frontiere, dreptul de azil si imigrarea. Politica dezvoltata de Uniune urmareste: a) sa asigure absenta oricarui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne, indiferent de cetatenie; b) sa asigure controlul persoanelor si supravegherea eficace la trecerea frontierelor externe; c) sa introduca treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe. Capitolul 3. Cooperarea judiciara in materie civila. Uniunea dezvolta o cooperare judiciara in materie civila cu incidenta transfrontiera, intemeiata pe principiul recunoasterii reciproce a deciziilor judiciare si extrajudiciare. Aceasta cooperare include adoptarea unor masuri de apropiere a actelor cu putere de lege si a normelor administrative ale statelor membre. Capitolul 4. Cooperarea judiciara in materie penala, in cadrul Uniunii se intemeiaza pe principiul recunoasterii reciproce a hotararilor judecatoresti si a deciziilor judiciare si include apropierea actelor cu putere de lege si a normelor administrative . Capitolul 5. Cooperarea politieneasca. Uniunea instituie o cooperare politieneasca care implica toate autoritatile competente din statele membre, inclusiv serviciile de politie, serviciile vamale si alte servicii specializate de aplicare a legii, in domeniul prevenirii sau al depistarii si al cercetarii infractiunilor .

Titlul VI. Transporturile. In cadrul unei politici comune a transporturilor, Parlamentul European si Consiliul, hotarand in conformitate cu procedura legislativa ordinara, si dupa consultarea Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor, stabileste: a) norme comune aplicabile transporturilor internationale, efectuate direct sau catre teritoriul unui stat membru ori fara traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre; b) conditiile de admitere a transportatorilor nerezidenti pentru a efectua transporturi nationale intr-un stat membru; c) masurile care permit imbunatatirea sigurantei transporturilor; d) orice alta dispozitie utila.

Titlul VII. Norme comune privind concurenta, impozitarea si armonizarea legislativa. Titlul are trei capitole: Capitolul 1. Regulile de concurenta care are mai multe sectiuni si anume: Sectiunea I Reguli aplicabile intreprinderilor; Sectiunea 2 Ajutoarele de stat; Capitolul 2. Dispozitii fiscale si Capitolul 3. Apropierea legislatiilor.

Titlul VIII. Politica economica si monetara. Titlul are un prim capitol 'Politica economica' in care se precizeaza ca 'statele membre si Uniunea actioneaza in conformitate cu principiul unei economii de piata deschise in care concurenta e libera'. Al doilea capitol 'Politica monetara' subliniaza ca obiectivul principal al Sistemului European al Bancilor Centrale, denumit SEBC este mentinerea stabilitatii preturilor; SEBC sustine politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii; SEBC actioneaza in conformitate cu principiul unei economii de piata deschise in care concurenta este libera, favorizand alocarea eficienta a resurselor. Al treilea capitol 'Dispozitii institutionale' stabileste misiunile si competenta Comitetului Economic si Financiar[108]. Capitolul 4. Dispozitii privind statele membre a caror moneda este euro subliniaza ca, in scopul de a contribui la buna functionare a Uniunii economice si monetare, Consiliul adopta masuri privind statele membre a caror moneda este euro pentru: a) a consolida coordonarea si supravegherea disciplinelor bugetare; b) a elabora, orientarile de politica economica, veghind ca acestea sa fie compatibile cu cele adoptate pentru intreaga Uniune si asigurand supravegherea acestora. Capitolul 5. Dispozitii tranzitorii include norme cu privire la statele membre in legatura cu care Consiliul nu a decis ca indeplinesc conditiile necesare pentru adoptarea monedei euro (si care sunt denumite 'state membre care fac obiectul unei derogari').

Titlul IX. Ocuparea fortei de munca reaminteste angajamentul luat de statele membre si Uniune de a elabora o strategie coordonata de ocupare a fortei de munca si de a promova o forta de munca formata, calificata si adaptabila, precum si piete ale muncii capabile sa reactioneze rapid la evolutia economiei, in vederea realizarii obiectivelor enuntate de art. 3 din Tratatul privind Uniunea Europeana.

Titlul X. Politica sociala precizeaza ca Uniunea si statele membre[109] au ca obiectiv promovarea ocuparii fortei de munca, imbunatatirea conditiilor de trai si de munca, permitand armonizarea acestora in conditii de progres, o protectie sociala adecvata, dialog social, dezvoltarea resurselor umane care sa permita un nivel ridicat si durabil al ocuparii fortei de munca si combaterea excluziunii.

Titlul XI. Fondul social european este instituit in scopul imbunatatirii posibilitatilor de incadrare in munca a lucratorilor pe piata interna si pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai, Fondul urmarind promovarea in cadrul Uniunii a facilitatilor de ocupare a fortei de munca si a mobilitatii geografice si profesionale a lucratorilor precum si facilitarea adaptarii la transformarile industriale si la evolutia sistemelor de productie, in special prin formare si reconversie profesionala.

In Titlul XII Educatia, formarea profesionala, tineretul si sportul se precizeaza ca Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educatii de calitate, prin incurajarea cooperarii dintre statele membre si prin sprijinirea si completarea actiunii acestora respectand pe deplin responsabilitatea statelor membre fata de continutul invatamantului si de organizarea sistemului educational, precum si diversitatea lor culturala si lingvistica. De asemenea, Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, avand in vedere totodata caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat precum si functia sociala si educativa a sportului.

Titlul XIII Cultura subliniaza ca Uniunea contribuie la inflorirea culturilor statelor membre, respectand diversitatea nationala si regionala a acestora si punand in evidenta, mostenirea culturala comuna.

Titlul XIV Sanatatea publica precizeaza ca actiunea Uniunii care completeaza politicile nationale, are in vedere imbunatatirea sanatatii publice si prevenirea bolilor si afectiunilor umane, precum si a cauzelor de pericol pentru sanatatea fizica si mentala[110].

Titlul XV Protectia consumatorilor prevede ca 'pentru a promova interesele consumatorilor, Uniunea contribuie la protectia sanatatii, a sigurantei si a intereselor economice ale consumatorilor, precum si la promovarea accesului dreptului acestora la informare, educare si organizare in vederea apararii intereselor lor'.

Titlul XVI Retele transeuropene dispune ca 'pentru a permite cetatenilor Uniunii, agentilor economici, precum si colectivitatilor regionale si locale sa beneficieze pe deplin de avantajele ce decurg din realizarea unui spatiu fara frontiere interne, Uniunea contribuie la crearea si dezvoltarea de retele transeuropene in sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicatii si energie'.

Titlul XVII Industria si XVIII Coeziunea economica, sociala si teritoriala precizeaza ca Uniunea si statele membre asigura conditiile necesare competitivitatii industriei Uniunii si in scopul promovarii unei dezvoltari armonioase a intregii Uniuni, aceasta isi dezvolta actiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale si teritoriale.

Titlul XIX Cercetarea si dezvoltarea tehnologica si spatiul stabileste in premiera - crearea unui spatiu european de cercetare in care cercetatorii, cunostintele stiintifice si tehnologice sa circule liber, Uniunea avand ca obiectiv consolidarea bazelor sale stiintifice si tehnologice, favorizarea cresterii competitivitatii sale, inclusiv in industrie, precum si promovarea activitatilor de cercetare considerate necesare in temeiul altor capitole din tratate.

Titlul XX Mediul dezvolta obiectivele politicii Uniunii in aceasta materie si anume: conservarea, protectia si imbunatatirea calitatii mediului; ocrotirea sanatatii persoanelor; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea pe plan international a unor masuri destinate sa contracareze problemele de mediu la scara regionala sau mondiala si in special lupta impotriva schimbarilor climatice.

Titlul XXI Energia dezvolta scopurile urmarite de Uniune in acest domeniu. Astfel, politica Uniunii in domeniul energiei urmareste, in spiritul solidaritatii intre statele membre sa asigure functionarea pietei energiei: asigure siguranta aprovizionarii cu energie in Uniune; promoveze eficienta energetica si economia de energie, precum si dezvoltarea de noi resurse de energie si energii regenerabile; sa promoveze interconectarea retelelor energetice.

Titlul XXII Turismul infatiseaza scopurile urmarite de actiunea Uniunii in aceasta materie si anume sa: a) incurajeze crearea unui mediu favorabil dezvoltarii intreprinderilor in acest sector; b) sa promoveze cooperarea intre statele membre, in special prin schimbul de bune practici.

Titlul XXIII Protectia civila subliniaza ca Uniunea incurajeaza cooperarea intre statele membre pentru a spori eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale sau provocate de om si de protectie impotriva acestora.

Titlul XXIV Cooperarea administrativa prevede ca Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru imbunatatirea capacitatii lor administrative de punere in aplicare a dreptului Uniunii. Aceasta actiune poate consta, in special, in facilitarea schimburilor de informatii si de functionari publici, precum si in sprijinirea programelor de formare.

Concluzii

Menit sa inlocuiasca 'esuata Constitutie Europeana'- pe care reamintim, ca o ratificasera 18 state - Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana si a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene se afla in impas. Unul din cele doua state obligate conform legislatiei lor interne sa apeleze la referendum, este vorba de Irlanda, prin vocea poporului sau, s-a opus ratificarii, apreciind ca 'noul tratat nu este altceva decat proiectul de constitutie cu o alta denumire' .

Cu toate temerile popoarelor, un nou tratat este necesar. In primul rand, este necesar pentru aducerea la zi a tuturor tratatelor anterioare (ultimul Tratat de la Nisa[113]) care vorbeau de perspectiva unei Europe cu 27 de state. Perspectiva a devenit realitate, care realitate trebuie oglindita intr-un tratat. In al doilea rand, este necesar pentru adaptarea la realitatea economica intr-o continua miscare si modificare. In al treilea rand, un tratat de modificare este necesar pentru a elimina confuziile si contradictiile (macar cu privire la termenii 'Uniune' si 'Comunitate') existente in/si intre tratate. O alta realitate ce trebuie oglindita este trecerea de la Comunitate (ce dezvaluia situatia anilor '50-'60 de punere in comun a ideilor, materiilor, produselor ) la Unitate (ce arata situatia anilor '90-2000) de gandire unitara pe piata economica, pe esicherul politic etc.