Evolutia regelemetarilor privind conflictele armate

Evolutia regelemetarilor privind conflictele armate

In cei peste 50 de ani de la adoptarea Conventiilor de la Geneva din anul 1949, omenirea s-a confruntat cu un numar alarmant de conflicte armate, care au afectat aproape toate continentele. In acest timp, cele patru Conventii de la Geneva si Protocoalele lor Aditionale din 1977 au oferit protectie juridica persoanelor care nu au participat sau au incetat sa mai participe in mod direct la ostilitati (raniti, bolnavi si naufragiati, persoane private de libertate pentru motive legate de conflictul armat si populatia civila). Chiar si in aceste conditii, aceste tratate au suferit numeroase incalcari, iar consecintele au fost suferinta si moartea. Aceste consecinte tragice ar fiputut fi evitate daca dreptul international umanitar ar fi fost mai binerespectat.Conform opiniei generale, incalcarile dreptului international umanitar nu se datoreaza caracterului necorespunzator al normelor acestuia. De cele mai multe ori, aceste incalcari au la baza lipsa dorintei de a respecta regulile, insuficienta mijloacelor de garantare a respectarii lor, incertitudinea legata de aplicabilitatea acestor reguli in anumite imprejurari si necunoasterea lor de catre liderii politici, omandanti, combatanti si publicul general.

Conferinta internationala privind protectia victimelor de razboi, organizata la Geneva in perioada august-septembrie 1993, a analizat in mod special mijloacele de combatere a incalcarilor dreptului international umanitar, dar nu a propus adoptarea unor noi prevederi conventionale. In schimb, in Declaratia sa finala, adoptata prin consens, Conferinta a reafirmat"nevoia de a face ca implementarea dreptului umanitar sa fie mai eficienta" si a apelat la statul elvetian "sa convoace un grup inter-guvernamental deschis de experti, care sa studieze mijloacele practice de promovare a deplinului respect si a aplicarii normelor acestei ramuri de drept, grup care sa pregateasca un raport care sa fie prezentat statelor si urmatoarei Conferinte Internationale a Crucii Rosii si Semilunii Rosii.".

Grupul inter-guvernamental de experti pentru protectia victimelor de razboi s-a reunit la Geneva, in ianuarie 1995 si a adoptat o serie de recomandari avand ca scop imbunatatirea respectului pentru dreptul international umanitar,mai ales prin intermediul masurilor preventive, care pot asigura o cunoastere mai buna si o aplicare mai eficienta a acestei ramuri de drept. Recomandarea II a grupului inter-guvernamental de experti a propus ca: CICR sa fie invitat sa elaboreze un raport privind regulile cutumiare ale dreptului international umanitar aplicabile in conflictele armate internationale si neinternationale, raport care sa fie elaborat cu ajutorul expertilor in domeniul DIU care sa reprezinte diverse regiuni geografice si sisteme de drept diferite, precum si consultand experti ai guvernelor si organizatiilor internationale, raportul urmand a fi distribuit statelor si organismelor internationale competente.

In decembrie 1995, cea de a 26-a Conferinta Internationala a Crucii Rosii si Semilunii Rosii a aprobat aceasta recomandare si a imputernicit oficial CICR saelaboreze un raport privind normele cutumiare ale dreptului international umanitar aplicabile in conflictele armate internationale si neinternationale.      Cu aproape 10 ani mai tarziu, in 2005, dupa amanuntite cercetari si ample consultari cu expertii, acest raport a fost publicat, fiind cunoscut in prezent sub denumirea de studiu privind reptul international umanitar cutumiar.

Dreptul tratatelor este bine dezvoltat si acopera numeroase aspecte ale conflictelor armate, oferind protectie unor categorii de persoane in timp de razboi si limitand mijloacele si metodele de razboi permise. Conventiile de la Geneva si Protocoalele lor Aditionale prevad un regim extensiv de protectie a persoanelor care nu participasau nu mai participa in mod direct la ostilitati. Reglementarea mijloacelor si metodelor de razboi prin norme continute in tratate a inceput cu Declaratia de la Sankt Petersburg din anul 1868, a continuat cu Regulamentele de la Haga si 1899 si 1907 si cu Protocolul de la Geneva din 1925 privind gazele, continuand mai recent prin Conventia din 1972 privind armele biologice, Conventia din 1980 privind anumite categorii de arme clasice si cele cinci protocoale ale acesteia, Conventia din 1993 privind armele chimice si Conventia de la Ottawa din 1997 privind interzicerea minelor antipersonal. Conventia de la Haga din 1954 si cele doua protocoale ale acesteia reglementeaza protectia bunurilor culturale in caz de conflict armat. Statutul din 1998 al Curtii Penale Internationale include, printre altele, si o lista a crimelor de razboi aflate sub jurisdictia Curtii. Cu toate acestea, exista doua obstacole majore in calea aplicarii acestor tratate in conflictele armate actuale, ceea ce explica de ce este necesar si util un studiu privind dreptul international umanitar cutumiar. In primul rand, tratatele se aplica doar acelor state care le-au ratificat. Aceasta inseamna ca in conflicte armate diferite se aplica tratate diferite de drept international umanitar, in functie de ce tratate au fost ratificate de statele implicate. In timp ce cele patru Conventii de la Geneva din 1949 se bucura de o ratificare universala, acest lucru nu este valabil si pentru alte tratate de drept umanitar, cum ar fi, de exemplu, Protocoalele Aditionale. Desi Protocolul Aditional I a fost ratificat de peste 160 de state, eficienta sa este limitata, deoarece unele state implicate in conflicte armate internationale nu erau parte la acest tratat. In mod asemanator, desi aproape 160 de state au ratificat Protocolul Aditional II, unele state pe teritoriul carora au loc conflicte armate neinternationale nu se numaraprintre cele care au ratificat acest tratat. De multe ori, in aceste conflicte armate neinternationale, singura prevedere aplicabila a tratatelor de drept umanitar ramane articolul 3 comun celor patru Conventii de la Geneva. De aceea, principalul obiectiv al studiului a fost de a determina care dintre regulile dreptului international umanitar fac parte din dreptul international cutumiar, fiind astfel aplicabile tuturor partilor la un conflict, indiferent daca acestea au ratificat sau nu tratatele care contin reguli similare sau identice.In al doilea rand, dreptul international umanitar conventional nu reglementeazasuficient de detaliat multe dintre conflictele armate actuale, respectiv conflictele armate neinternationale, deoarece aceste conflicte fac obiectul unor tratate mult mai putin numeroase decat cele care reglementeaza conflictele internationale. Numai un numar limitat de tratate se aplica in caz de conflict armat neinternational, si anume Conventia privind anumite categorii de arme clasice, in forma sa amendata, Statutul Curtii Penale Internationale, Conventia de la Ottawa privind interzicerea minelor antipersonal, Conventia privind armele chimice, Conventia de la Haga privind protectia bunurilor culturale si al doilea Protocol la aceasta si, dupa cum am mentionat anterior, Protocolul Aditional II si articolul 3 comun al celor patru Conventii de la Geneva. Articolul 3 comun este de o importanta fundamentala, dar el ofera doar un cadru rudimentar de standarde minime. Protocolul Aditional II completeaza in mod util articolul 3 comun, dar ramane mai putin detaliat decat normele Conventiilor de la Geneva si ale Protocolului Aditional I, care guverneazaconflictele armate internationale. Protocolul Aditional II contine doar 15 articole de fond, in timp ce Protocolul Aditional II cuprinde peste 80 de astfel de articole. Desi luate separat, cifrele nu reflectaintreaga situatie, ele ofera totusi o imagine a diferentei majore dintre reglementarea conventionala a conflictelor armate internationale si a celor neinternationale, mai ales in ceea ce priveste regulile si definitiile detaliate. Astfel, al doilea obiectiv al studiului a fost de a determina daca dreptul international cutumiar reglementeazaconflictele armate neinternationale mai detaliat decat dreptul conventional si, in caz afirmativ, in ce masura se realizeaza acest lucru.

Statutul Curtii Internationale de Justitie defineste dreptul international cutumiar ca fiind "dovada unei practici generale, acceptata ca norma de drept".Este general acceptat ca existenta unei reguli de drept international cutumiar necesita prezenta a doua elemente, respectiv practica statelor (usus) si convingerea statelor ca o astfel de practica este obligatorie, interzisa sau permisa - in functie de natura regulii - datoritaunei reguli de drept (opinio juris sive necessitatis). Conform celor stabilite de Curtea Internationala de Justitie in cazul Platoului continental: "Este evident, desigur, casubstanta dreptului international cutumiar trebuie cautata, in primul rand, in practica efectiva si in opinio juris a statelor". Intelesul si continutul exact al acestor douaelemente au facut obiectul unor numeroase lucrari academice. Studiul a recurs la abordarea clasica pentru a determina existenta unei reguli de drept international cutumiar general, respectiv abordarea stabilita de Curtea Internationala de Justitie, mai ales in cazurile privind Platoul continental al Marii Nordului.

Practica statelor trebuie analizata din doua perspective. In primul rand, este vorba de a sti care sunt practicile ce contribuie la crearea regulilor de drept international cutumiar (selectarea practicii statelor) si, in al doilea, rand trebuie determinatamasura in care aceste practici dau nastere efectiv unei reguli de drept international cutumiar (evaluarea practicii statelor).

Selectarea practicii statelor

Atat actele materiale, cat si cele verbale ale statelor reprezinta practica ce contribuie la crearea de reguli de drept international cutumiar. Actele materiale includ, de exemplu, comportamentul pe campul de lupta, folosirea numitor arme si tratamentul acordat anumitor categorii de persoane. Actele verbale includ manualele militare, egislatia interna, jurisprudenta nationala, instructiunile date fortelor armate si de securitate, comunicatele militare pe timp de conflict armat, protestele diplomatice, opiniile consilierilor juridici oficiali, comentariile autoritatilor pe marginea proiectelor de tratate, deciziile organelor executive si regulamentele de aplicare a acestora, pledoariile in fata instantelor internationale, declaratiile in cadrul forumurilor internationale, declaratiile de pozitie ale autoritatilor pe marginea rezolutiilor adoptate de organizatiile internationale. Aceasta lista demonstreaza capractica organelor executive, legislative si judecatoresti ale unui stat poate contribui la formarea de reguli de drept international cutumiar .

Negocierea si adoptarea rezolutiilor in cadrul organizatiilor sau conferintelor internationale, coroborate cu explicatiile date modului de exercitare a votului, reprezinta acte ale statelor respective. Este general recunoscut faptul ca, cu putine exceptii, rezolutiile nu sunt, in mod normal, obligatorii prin ele insele. In consecinta, valoarea acordata unei anumite rezolutii din perspectiva formarii unei reguli de drept international cutumiar, depinde de continutul sau, de masura in care ea este acceptata si de coerenta practicii statelor in domeniul respectiv. Cu cat este mai mare sprijinul acordat unei rezolutii, cu atat este mai mare importanta acesteia.. Desi deciziile instantelor internationale reprezinta surse auxiliare de drept international, ele nu reprezinta practica a statelor. Motivul este ca, spre deosebire de instantele nationale, instantele internationale nu sunt organe ale statului. Cu toate acestea, deciziile instantelor internationale au o importanta semnificativa deoarece, daca o instanta internationala stabileste existenta unei reguli de drept international cutumiar, aceasta reprezinta o dovada convingatoare privind existenta respectivei reguli. In plus, datoritavalorii de precedent a acestor decizii, instantele internationale pot, de asemenea, sa contribuie la aparitia unei reguli de drept international cutumiar, prin influentarea practicii ulterioare a statelor si a organizatiilor internationale. Practica grupurilor armate de opozitie, cum ar fi codurile de conduita, asumarea de angajamente cu privire la respectarea anumitor reguli de drept international umanitar sau alte declaratii, nu reprezinta practica a statelor ca atare. Desi o astfel de practica poate contine elemente care dovedesc acceptarea unor reguli aplicabile in conflictele armate neinternationale, semnificatia lor juridica este neclara si, in consecinta, ea nu a fost considerata ca argument pentru dovedirea existentei unei reguli de drept international cutumiar.

Evaluarea practicii statelor

Practica statelor trebuie sa fie evaluata pentru a determina daca este suficient de "densa" pentru a da nastere unei reguli de drept international cutumiar.Pentru a da nastere uneireguli de drept international cutumiar, practica statelor trebuie sa fie cat mai uniforma, frecventa si reprezentativa.In cele ce urmeaza, vom analiza aceste conditii.. In primul rand, pentru ca practica statelor sa dea nastere unei reguli de drept international cutumiar, ea trebuie sa fie cat mai uniforma. Este nevoie ca state diferite sa nu fi adoptat conduite substantial diferite. Jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie demonstreaza ca o practica opusa care, la prima vedere, pare a afecta uniformitatea, nu impiedica neaparat formarea unei reguli de drept international cutumiar, in cazul in care practica opusa este condamnata de alte state sau negata de autoritatile respective. Dimpotriva, astfel de condamnari sau negari confirma regula respectiva. Acest fapt este si mai relevant pentru unele dintre normele dreptului international umanitar, in cazul carora exista numeroase elemente care demonstreaza o practica a statelor in sprijinul respectivei reguli, dar si repetate cazuri de incalcare a aceleiasi reguli. In cazurile in care incalcarile au fost urmate de scuze sau justificari provenind de la partea respectiva si/sau de condamnari din partea altor state, existenta respectivei reguli nu este pusa sub semnul intrebarii. Statele care doresc sa schimbe o regula existenta de drept international cutumiar, trebuie sa faca acest lucru prin practica lor oficiala si sustinand ca actioneaza conform unei reguli de drept in al doilea rand, pentru aparitia unei reguli de drept international cutumiar general, respectiva practicaa statelor trebuie safie atat frecventa, cat si reprezentativa. Cu toate acestea, nu este nevoie ca respectiva practica sa fie universala; este suficienta o practica "generala".Nu este nevoie de un anumit numar sau procentaj de state. Unul dintre motivele pentru care este imposibil a se stabili o cifra exactapentru amploarea participarii necesare, este faptul ca acest criteriu are mai degrabao natura calitativa, nu cantitativa. Cu alte cuvinte, nu se pune numai problema numarului statelor care participa la aceasta practica, fiind important si care sunt aceste state. In termenii stabiliti de Curtea Internationala de Justitie, in cazurile privind Platoul continental al Marii Nordului, este nevoie ca practica sa includa acele state "interesate in mod special".Aceasta perspectiva are doua implicatii:

(1) daca toate statele "interesate in mod special" sunt reprezentate, nu este esential ca majoritatea statelor sa fi participat in mod activ, dar este necesar cel putin ca ele sa fi achiesat la practica statelor "interesate in mod special" si

(2) daca statele "interesate in mod special"nu accepta practica, aceasta nu se poate transforma intr-o regula de drept international cutumiar, chiar daca, asa cum am explicat, unanimitatea nu este necesara.. In cazul dreptului international umanitar, depinde de imprejurari care sunt statele "interesate in mod special". De exemplu, in cazul armelor laser care produc orbirea, statele "interesate in mod special" sunt inclusiv acelea identificate ca aflandu-se in proces de dezvoltare a unor astfel de arme, desi altele sunt statele care ar putea suferi in urma utilizarii acestor arme. In mod similar, statele a caror populatie are nevoie de asistenta umanitara sunt "interesate in mod special", la fel ca si statele care ofera in mod frecvent astfel de asistenta. Cu privire la orice norma de drept international umanitar, tarile care au luat parte la un conflict armat sunt "interesate n mod special" in cazul in care practica lor analizata in raport cu o anumita regulaa fost relevanta pentru acel conflict armat. Desi in anumite domenii ale dreptului international umanitar, anumite state pot fi interesate in mod special, este la fel de adevarat ca toate statele, chiar daca nu sunt parte la conflict, au un interes juridic sa solicite respectarea dreptului international umanitar de catre alte state. In plus, toate statele pot suferi datorita mijloacelor si metodelor de razboi utilizate de alte state. Ca urmare, trebuie avuta in vedere practica tuturor statelor, indiferent dacaacestea sunt sau nu "interesate in mod special" in sensul strict al expresiei.Studiul nu a luat in considerare daca, din punct de vedere juridic, este sau nu posibila existenta pozitiei de "contestator persistent" in raport cu normele cutumiare de drept international umanitar. Desi multi autori sunt de parere ca, in cazul normelor de jus cogens, nu poate exista un contestator persistent, exista si autori care pun la indoiala insasi validitatea notiunii de contestator persistent.. Daca acceptam ca, din punct de vedere juridic, este posibila existenta pozitiei de contestator persistent, statul in cauza trebuie sa fi ridicat obiectii la aparitia unei noi norme, in cursul procesului de formare a acesteia si ulterior sa fi continuat sa obiecteze in mod persistent; nu este posibila pozitia de "contestator ulterior".Desi, in mod normal, aparitia unei norme de drept international cutumiar necesita timp, aceasta perioada nu este precizata. Factorul determinant este mai degraba acumularea unei practici suficient de densa ca uniformitate, raspandire si reprezentativitate

Opinio juris

Cerinta de opinio juris in determinarea existentei unei reguli de drept international cutumiar se refera la convingerea juridica a statelor ca o anumita practica raspunde unei reguli de drept. Forma in care sunt exprimate practica si convingerea juridicapoate diferi in functie de regula respectiva - daca aceasta contine o interdictie, o obligatie sau doar dreptul de a adopta un anumit comportament.Pe parcursul elaborarii studiului, separarea stricta a celor doua element ede practica si convingere juridica, s-a dovedit a fi foarte dificila si, in mare masura, teoretica. De multe ori, unul si acelasi act reflecta simultan si practica si convingerea juridica. Dupa cum sublinia si Asociatia de Drept International, Curtea Internationala de Justitie "nu s-a exprimat prea clar cu privire la faptul ca existenta (presupusa) a unor elemente distincte ar exclude manifestarea ambelor prin una si aceeasi conduita. De fapt, de multe ori, separarea celor doua elemente este dificila, sau chiar imposibila.". Aceasta se intampla mai ales in cazul actelor verbale, cum ar fi manualele militare, care reprezinta practica a statelor si, de multe ori, reflectasimultan si convingerea juridica a statului respectiveAtunci cand practica este suficient de densa, ea include in general si opinio juris si, prin urmare, nu mai este necesar a se demonstra separat existenta unei opinio juris. Totusi, in cazurile in care practica este ambigua, opinio juris joacaun rol important in a determina daca acea practica conteaza sau nu in procesul de formare a cutumei. De multe ori, acesta este cazul omisiunilor, atunci cand statele nu actioneaza sau nu reactioneaza, dar motivul nu este clar. Pentru aceste cazuri, atat Curtea Int Permanenta de Justitie, au sustinut nevoia de a stabili separat existenta unei opinio juris, pentru a determina daca aceste cazuri de practica ambigua contribuie sau nu la crearea normelor de drept international cutumiar.In domeniul dreptului international umanitar, unde numeroase norme impun abtinerea de la o anumita conduita, omisiunile ridica o problema speciala in a determina existenta unei opinio juris, deoarece trebuie sase demonstreze caabtinerea nu este o coincidenta, ci se bazeaza pe o asteptare legitima. Atunci cand cerinta abtinerii este prevazuta in instrumente internationale si declaratii oficiale, poate fi demonstrata, de obicei, existenta unei cerinte legale de a nu recurge la conduita respectiva. In plus, astfel de abtineri pot avea loc dupa ce conduita respectiva a dat nastere la anumite controverse, ceea ce ajuta la a demonstra ca abtinere in cauza nu este o coincidenta, desi nu este mereu usor de demonstrat ca abtinerea a avut la baza constientizarea unei obligatii juridice.Impactul dreptului conventionalTratatele sunt si ele relevante in a determina existenta dreptului international cutumiar, deoarece ajuta la clarificarea modului in care statele percep anumite reguli de drept international. Astfel, studiul abordeaza ratificarea, interpretarea si implementarea tratatelor, inclusiv rezervele si declaratiile de interpretare facute cu ocazia ratificarii. In cazurile privind Platoul continental al Marii Nordului, Curtea Internationala de Justitie a avut in mod clar in vedere gradul de ratificare a unui tratat ca fiind relevant pentru evaluarea dreptului international cutumiar. In acest caz, Curtea a stabilit ca: "numarul de ratificari si de accesiuni realizate pana in prezent, desi important, nu poate fi considerat suficient", mai ales in conditiile in care practica extra-conventionala este contradictorie.In mod contrar, in cazul Nicaragua, in evaluarea caracterului cutumiar al regulii de neamestec, Curtea a acordat o mare importanta faptului ca Carta Natiunilor Unite era ratificata in mod aproape universal.Se poate intampla si ca o prevedere a unui tratat sareflecte dreptulcutumiar, inainte de intrarea in vigoare a tratatului, cu conditia ca practica similara saernationala de Justitie, cat si predecesoarea sa, Curtea Internationalafie suficient de raspandita, inclusiv in randul statelor interesate in mod special, astfelincat sa devina putin probabila o opozitie semnificativa fata de regula respectiva.In practica, redactarea prevederilor unui tratat ajuta la cristalizarea opiniei juridice a comunitatii internationale si are o influenta de netagaduit asupra conduitei si convingerii juridice ulterioare a statelor. Curtea Internationala de Justitie a recunoscut acest fapt in hotararea pronuntata in speta privind Platoul continental caz in careCurtea a declarat ca "conventiile multilaterale pot juca un rol important in inregistrarea si definirea regulilor derivate din cutuma sau chiar in dezvoltarea acestor reguli."Astfel, Curtea a recunoscut ca tratatele pot codifica reguli pre-existente de drept international cutumiar, putand insa si sa puna bazele pentru formarea de noi reguli cutumiare bazate pe normele continute in aceste tratate. Curtea a mers mai departe si a afirmat ca: "este posibil ca (.) sa fie suficientaparticiparea foarte larga si reprezentativa la o conventie, dar cu conditia ca aceastaparticipare sa includa statele interesate in mod special.

Marea majoritate a prevederilor Conventiilor de la Geneva, inclusiv articolul 3

comun, sunt considerate ca facand parte din dreptul international cutumiar.De altfel, deoarece Conventiile de la Geneva au in prezent 192 de state parti, ele sunt obligatorii ca drept conventional pentru aproape toate statele. In consecinta, studiul nu a abordat natura cutumiara a dispozitiilor conventiilor, ci a pus accentul mai degraba pe tratatele care nu au fost ratificate in mod universal, si mai ales Protocoalele Aditionale, Conventia de la Haga pentru protectia bunurilor culturale si unele dintre conventiile specifice referitoare la folosirea unor arme