FORMAREA STATELOR

FEUDALE ROMANESTI

SEMNIFICATIA ISTORICA - JURIDICA

Formarea voievodatului Transilvania. Colonizarile

Formarea statului feudal Tara Romaneasca

Formarea statului feudal Moldova

Semnificatia istorico-juridica a constituirii statelor feudale romanesti

Formarea voievodatului Transilvania. Colonizarile

A doua jumatate a mileniului intai dupa Hristos a cunoscut, in intreaga Europa, procesul de unificare a formatiunilor prestatale in teritoriile care apatinusera Imperiului Roman, sau de configurare statala a populatiilor care apartinusera Imperiului Roman, sau de configurare statala a populatiilor pana atunci migratoare asezate in zonele romanizate sau inafara acestora. Firesc, uniunile de obsti, cnezatele, voievodatele, tarile romanesti din interiorul si din exteriorul arcului carpatic au urmat acelasi drum, in conditiile dificile create prin migratiile slavilor si bulgarilor.

La sfarsitul secolului al IX-lea      o alta populatie s-a asezat definitiv in Europa - ungurii (maghiarii). Originari din Asia (regiunea muntilor Altai ei au urmat calea altor populatii de neam turcic, ajungand pe la anul 889 in "Atelkuz" (tara dintre rauri, intre Nistru si Prut). Dupa ce la anul 896 sustin lupte cu romanii si slavii, patrund in Campia Panonica (candva provincia romana Pannonia), de unde lanseaza expeditii de prada in teritoriile locuite de germani. Infranti de acestia in anul 955 se orienteaza spre rasarit, atacand ducatul lui Salanus (locuit de "vlahi" sau "pastorii romanilor") aflat intre Tisa si Dunarea mijlocie.

Conform cronicii maghiare "Gesta Hungarorum", la sfarsitul secolului IX ei au intalnit trei "ducate" (voievodate): unul intre raurile Somes si Mures (Crisana de azi) cu centrul in cetatea Biharea, condus de Menumorut; al doilea intre Dunare si Mures, cu centrul la Cuvin, condus de Glad; al treilea intre Somesuri, cu centrul la Dabaca, condus de Gelu.

Primul atac de anvergura impotriva voievodatelor romanesti a fost dat de capetenia numita Tuhutum impotriva lui Gelu; dupa ce a prins sa afle de la locuitori despre "bunatatea tarii de dincolo de paduri" (Transilva sau Ultrasilvana). Acesta s-a straduit sa-i opreasca la portile Mesesului, dar a fost infrant si ucis.

Spre sfarsitul secolului al X-lea ungurii au atacat voievodatul lui Glad insa fara succes, incat individualitatea formatiunii romanesti s-a mentinut si dupa anul 1000, sub un urmas al lui Glad, numit Ahtum.

In anii 906-907 ungurii si secuii, populatie care li      s-a atasat au atacat voievodatul condus de Menumorut. Dupa 13 zile de lupta s-a ajuns la o solutie de compromis, fiica lui Menumorut casatorindu-se cu fiul lui Arpad, conducatorul ungurilor. Voievodatul si-a continuat existenta.

Aceste atacuri au reprezentat o prima etapa a patrunderii maghiare incheiata indecis, fiindca grupurile respective s-au retras in cea mai mare parte in Campia Panonica. Faptul este explicabil prin insasi stadiul si structura lor de pastori inca nomazi, cu organizare tribala, opusa dispersarii in colectivitati sedentare, agricole.

O a doua etapa a inceput dupa 1001, sub conducerea regelui Stefan I care a aderat impreuna cu supusii sai, la catolicism. De aceasta data, fortei statale a regatului ungar i s-a adaugat forta considerabila a Bisericii catolice, interesata sa converteasca populatia autohtona ortodoxa.

Din descrierea "Viata sfantului Gerard" cunoastem unele aspecte ale confruntarii dintre regele ungar si Ahtum. Formatiunea acestuia era puternica din punct de vedere economic, legitima din punct de vedere politic (voievodul aflandu-se in continuitate dinastica) avand atribute statale precum dreptul de a fixa si incasa taxe vamale, de a purta o politica externa proprie. In lupta care a avut loc, Ahtum a fost ucis. Teritoriul voievodatului a fost cucerit de regele ungar.

In acelasi sens s-au desfasurat lucrurile si cu voievodatul condus alta data de Gelu, acum de Gyla cel Tanar. In documente este numit "principat foarte intins si foarte bogat" ("latissium et opulentissium"), un "regnum". Intre anii 1002-1003 principatul este ocupat iar Gyla capturat.

Din nou, dupa aceste evenimente, asezarea ungurilor in Transilvania, Banat, Crisana a trenat cateva decenii, pana au fost luate in stapanire cetatile Turda, Biharea si Medies (1075). In anul 1111 a fost constituita prima structura administrativa ungara, comitatul Bihor, dupa model catolic occidental.

In acelasi an este atestat un "Mercurius princeps Ultransilvanus". Nu exista alte stiri despre aceasta functie, ceea ce inseamna ca nu a functionat de fel desi a fost creata. La anul 1176 este atestat "Leustachius woewoda", o titulatura specific romaneasca. Explicatia dainuirii vreme de secole a acestei denumiri este ca noii veniti au trebuit sa se adapteze starilor de fapt, prezentei romanilor ca populatie autohtona si majoritara.

In interiorul voievodatului Transilvaniei au continuat sa existe cnezate, tari si districte romanesti, impreuna cu comitatele infiintate de unguri. Pe seama populatiei locale, in virtutea dreptului cuceritorului (considerat in epoca prioritar in raport cu dreptul primului ocupant) capeteniile militare politice si religioase ale ungurilor au primit pamanturi, au format domenii. Cum raportul demografic le era net dezavantajos regii Ungariei au initiat o politica de colonizari. Primii asezati in acest sistem au fost secuii, aliatii de avangarda si ariergarda, mai intai in Bihor, apoi in Bazinul Tarnavelor, apoi in zona de sud-este a Carpatilor rasariteni. Aici ei au primit dreptul de a se organiza de sine statator.

In secolul al XII-lea, in locul secuilor plecati spre locurile unde se afla astazi au sosit sasii, grup de populatii germanice. Denumirea de sas este generica si provine de la Sax-Saxonia, regiune a Germaniei medievale. De fapt au sosit mai multe grupuri precum flandrensii, teutonicii, valonii, saxonii. Toti au primit privilegii din partea regelui Andrei al II-lea, inscrise in documentul "Bula de Aur" (Andreanum). Ei au ridicat cetati si orase, pe vetrele unor localitati daco-romane, precum Sibiu, Brasov, B⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪

⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪tut crea un stat, insa au rezistat in modalitati specifice de-a lungul secolelor. Aceasta parte a vechii Dacii si-a pastrat caracterul romanesc. Menirea de a forma state romanesti feudale, independente, a revenit romanilor din regiunile extracarpatice.

Formarea statului feudal Tara Romaneasca

Acumularile economice, demografice, sociale, culturale, realizate in primele secole ale celui de-al doilea mileniu au determinat un adevarat salt pe plan politic: in locul cnezatelor si voievodatelor de mai inainte, cu suprafata redusa, cu mijloace financiare si putere militara in consecinta, apar formatiuni teritoriale insemnate care ating, in foarte scurta vreme, hotare naturale: Carpatii meridionali si Dunarea pentru Tara Romaneasca, Carpatii Orientali, Dunarea, Marea Neagra si Nistrul pentru Moldova.

Odata realizate aceste premize, mai era nevoie sa apara o personalitate polarizatoare, in stare sa adune in jurul sau fortele risipite, sa le organizeze si coordoneze. El nu putea fi decat un voievod, un conducator militar si politic al uneia dintre formatiunile prestatale puternice. Primul a fost Litovoi, voievod in Valea Jiului si Tara Hategului care se opune cu o forta armata proprie regelui ungar in perioada 1272-1277. Dupa disparitia sa Tara Hategului a fost ocupata de unguri.

A doua incercare este invaluita in legenda; a avut loc la 1290 cand Negru Voda, voievod de dincolo de munti, din Fagaras, a "descalecat" in tinutul condus mai inainte de Seneslau, la Campulung si Curtea de Arges. Se pare ca, cu acest prilej, neamul Basarabilor si alti boieri "de peste Olt" i s-au inchinat.

A treia incercare, pe la inceputul secolului XIV a fost reusita, caci se facusera pasi decisivi pe acest drum. Daca pana in acest moment initiativa au avut-o fortele politice din dreapta Oltului, de acum initiativa a trecut in mainile fortelor din stanga Oltului, a voievozilor de la Arges. Cum actiunea lor era indreptata impotriva regilor Ungariei (care insistau asupra pretentiilor lor de suzeranitate) li s-au alaturat si romanii din Fagaras. Nu este exclus ca primul pas sa-l fi facut Tichomir, tatal lui Basarab (filium Tochomery). Conjunctura era propice caci regatul Ungariei se afla in criza dupa moartea lui Andrei al II-lea pana in 1308 cand se instaureaza dinastia de Anjou. Probabil la 1310 Basarab a reusit sa-si impuna domnia si sa fie recunoscut de alti cnezi si voievozi. La 1317 Carol Robert a recunoscut aluziv titlul lui Basarab. In 1324 un document din cancelaria ungara il numeste pe Basarab drept "voievodul nostru transalpin". Exprimarea indica cu destula claritate faptul ca Basarab era socotit stapan peste teritoriul extracarpatic din sud. O astfel de pozitie nu se putea obtine decat prin unificarea formatiunilor prestatale existente. Cuvintele "voievodul nostru" arata ca intre cei doi exista o relatie de tip senior - vasal.

In calitate de conducator al statului, Basarab a avut o capitala - Curtea de Arges - o administratie si o politica externa, sustinuta cu mijloace diplomatice si militare. Din scrierea istoricului bizantin Ioan Cantacuzino stim ca la 1323 Basarab l-a ajutat pe tarul bulgar Sisman impotriva imparatului de la Constantinopol. De altfel, fiica sa Teodora s-a casatorit cu Ivan Alexandru, nepot al tarului bulgar. Intre 1324 -1328 ostile lui Basarab au eliberat de sub dominatia tatara teritoriul de la gurile Dunarii, inclusiv din nordul Deltei, incat amintirea i s-a transmis peste veacuri iar sudul Moldovei a purtat denumirea Basarabia.

In septembrie 1330 o oaste ungara condusa de regele Carol Robert d'Anjou a patruns in Tara Romaneasca pe la Severin cu scopul de a-l inlocui pe Basarab. Domnul roman a incercat sa evite razboiul oferind suma de 7000 de marci de argint. Regele nu a luat in considerare propunerea, continuand marsul spre Curtea de Arges. Tactica adoptata de Basarab (hartuiri, ambuscade, pustiirea teritoriului) l-a determinat pe Carol Robert sa renunte si sa se retraga spre Transilvania pe alt drum. De aceasta data, domnul roman a preluat initiativa; defileul muntos pe unde urma sa se retraga oastea ungara a fost pregatit corespunzator. Izvorul istoric Chronicum Pictum Vindobonense a relatat cu amanunte lupta (care a durat 4 zile intre 9-12 noiembrie 1330) care s-a transformat intr-un dezastru pentru oastea ungara.

Urmarile razboiului din 1330 au fost in primul rand de natura politica, intrucat victoria lui Basarab, urmand agresiunii ostilor ungare a determinat ruperea starii de suzeranitate - vasalitate si deci afirmarea starii de independenta.

3. Formarea statului feudal Moldova

In spatiul geografic cuprins intre Carpatii rasariteni, Bug si Nistru evolutia neamului romanesc a cunoscut (pana la anul 1241) noi progrese de ordin economic, social si politic concretizate in cresterea demografica si consolidarea formatiunilor prestatale de genul tarilor, voievodatelor, campulungurilor, cobalelor. Documente externe le mentioneaza ca apartinand volohilor, vlahilor, blachilor, adica romanilor.

Dupa 1241 starea politica si economica a romanilor a fost marcata de invazia tatara, apoi de asezarea lor in regiunea de la nordul Marii Negre, Crimeea si teritoriile din jur. Faptul ca tatarii erau atunci o populatie de crescatori de animale intr-un stadiu inferior de dezvoltare a pus o pecete puternica asupra raporturilor lor cu populatia autohtona. Puternici din punct de vedere militar, tatarii au impus romanilor plata unor tributuri apasatoare in principal in produse agricole. Cel mai grav efect a constat insa in lipsa de securitate a productiei si comertului, incat dezvoltarea generala a regiunii a fost franata.

Intre 1307-1308 exista o tara a romanilor in partea de nord      a Moldovei, asa cum rezulta din episodul relatat in "Cronica ritmata a lui Ottokar de Styria"; pe la 1326 fiinta un voievodat romanesc in nordul Moldovei, dupa cum lasa sa se inteleaga cronica polona a lui Ian Dlugosz si tot atunci se formase un centru de voievodat la Suceava, asa cum arata cercetarile arheologice. In acest context, ilustrat prin prezenta indiscutabila a romanilor, a avut loc in anul 1324 o prima campanie ungara impotriva tatarilor.

In anul 1345 regele Ludovic a intreprins o alta campanie in rasarit spre teritoriile pe unde treceau tatarii spre Transilvania. Succesul n-a putut fi consolidat decat in 1353 cand a fost constituita o marca de aparare, adica o fortificatie in jurul unei localitati cu rol de conducere politica-administrativa. Inca de mai inainte formatiunile prestatale romanesti incepusera sa se unifice, pentru a face fata mai bine presiunii tatare. Marca mentionata cu resedinta la Baia a preluat acest rol, incat a devenit capitala unei structuri statale depinzand de regatul Ungariei.

Primul conducator al marcii a fost Dragos, voievod roman din Maramures. El poate fi socotit intemeietor al statului Moldovei si al dinastiei, caci dupa moarte, in 1355, i-a luat locul fiul sau Sas; dupa 4 ani a urmat fiul acestuia Balc.

Dependenta statului de regele Ungariei contravenea insa vointei populatiei autohtone. Sentimente asemanatoare aveau si romanii din Maramures unde voievodul Bogdan se ridicase mai demult la lupta; intr-un document unguresc din 1343 el era caracterizat drept "neloial". In alt document din 1349 este pomenit drept "infidel notoriu". Este probabil ca motivul principal al "razvratirii" lui Bogdan a fost incalcarea drepturilor romanilor autohtoni de catre coroana ungara, care incerca sa implanteze in Maramures colonisti straini.

In anul 1359 voievodul Bogdan, insotit de ostenii sai a trecut in Moldova, Balc fiind alungat de locuitori. Regele ungur i-a oferit acestuia mosiile confiscate de la Bogdan, initiind totodata expeditii in Moldova pentru a-si restaura stapanirea. Toate incercarile sale au esuat. Prin donatia facuta lui Balc, regele recunostea imposibilitatea restabilirii situatiei anterioare.

Din acest moment statul feudal Moldova este nu numai intemeiat, ci si independent, o forta de sine statatoare in aceasta parte a lumii.

4. Semnificatia istorico-juridica a constituirii statelor feudale romanesti.

Ca unificator si creator de stat Basarab a asigurat poporului sau inceputurile unui cadru institutional caracterizat prin granite, institutii centrale si locale, armata si legi proprii fara de care orice popor risca sa-si piarda identitatea. Inca inainte de a-si cuceri recunoasterea internationala el a pus sub stapanirea noului stat acele teritorii care erau locuite din vechime de romani, deci teritorii etnice: de la Carpatii Meridionali la Dunare, de la Severin la Nistru. A ramas deocamdata inafara statului teritoriul dintre Dunare si Mare, unde formatiunile prestatale se aflau in prim proces de coagulare.

Ca intemeietor de dinastie, Basarab a mers pe linia progresului istoric fiindca forma dinastica de guvernamant era atunci cea mai potrivita si frecventa in Europa si nu numai.

Basarab a murit in anul 1352 la Campulung, fiind urmat la tron de fiul sau Nicolae Alexandru. Dinastia Basarabi⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪

⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪⨪inceput sub aceeasi suzeranitate straina (ungara), iar romanii din Transilvania au participat la formarea statului.

Dar, diferit de Tara Romaneasca, independenta a fost obtinuta de alt domnitor decat intemeietorul, prin ruperea relatiilor de suzeranitate si rezistenta armata. Dragos a fost unificatorul, Bogdan a pus temeliile dinastiei si a cucerit independenta.

In general, acest moment de istorie a statului romanesc, confirma specificul dezvoltarii noastre de-a lungul vremurilor. Formarea statelor semnifica constructia acelor conditii fundamentale fara de care supravietuirea ca popor era imposibila.