FUNDAMENTAREA POLITICA A EUROPEI UNITE

Fundamentarea politica a Europei unite

Ideea de Europa unica s-a conturat pe parcursul multelor crize pe care continentul le-a traversat. Iosif Constantin Dragan, in Idealuri si destine, identifica urmatoarele stadii de evolutie ale ideii europene:

a) "stadiul biologic" - perioada popularii spatiului ce se va numi Europa, de catre grupul indo-european, caracterizat prin omogenitate biologica.

b) "stadiul geografic' - corespunde perioadei "pax romana" in care Roma incearca refacerea statului european, bazat pe unitatea biologica si divizat intre timp in grupuri etnice.

c) "stadiul spiritual' - caracterizat prin spiritualitatea latina.

d) "stadiul francez' - Revolutia Franceza, efect al actiunilor de universalizare a omului, reuseste sa dea valoare particularismelor europene, transformandu-le in natiuni.

e) "stadiul european' - marcat de tentativele de identificare a unui model politic apt sa gestioneze in mod corespunzator convietuirea natiunilor pe continent.

In contextul cruciadelor pornite pentru recuperarea locurilor sfinte si a conflictelor permanente intre monarhii europeni, Dante Alighieri (1265-1321) propunea o Putere suprema care sa arbitreze litigiile intre monarhi, respectand "diversitatea de popoare si obiceiuri". Ideea unificarii sub o monarhie unica, inspirata din spatiul european, este prezenta in lucrarea Despre monarhie (1303).

Contemporanul lui Dante, Pierre Dubois este autor al primul sistem de gandire internationalista. Sub titlul Despre recuperarea Tarii Sfinte (1305-1307), propune regelui Filip cel Frumos crearea unei "republici crestine" condusa de un consiliu al suveranilor, care sa adopte hotarari pentru aplanarea conflictelor. Aceasta republica trebuia sa fie apta pentru recucerirea teritoriilor sfinte.

Ideea a fost preluata mai tarziu, dupa experienta razboiului de 100 de ani, de regele Boemiei Georges Podiebrand, care in 1464 intocmea proiectul unei ligi a reprezentantilor suveranilor, sub numele Congregatio Concordiae. Principiile acestei ligi trebuiau sa fie non-agresiunea si ajutorul mutual, iar sistemul european trebuia sa fie format din Adunare, Curte de Justitie, buget si armata comune.

Un proiect concret apare in contextul razboiului de 30 de ani (1623), cand Emeric Cruce, in Noul mijloc de stabilire a unei paci generale si a libertatii de comert pentru intreaga lume, propunea o asociatia a tuturor popoarelor lumii - inclusiv japonezi si turci - sub o adunare permanenta cu sediul la Viena, care urma sa solutioneze conflictele pe baza unor principii juridice.

In aceeasi perioada, ducele de Sully, fostul ministru al regelui Henric al IV-lea al Frantei, sub titlul Marele proiect al lui Henric al IV-lea, propunea o Europa alcatuita din 15 state (6 monarhii ereditare, 6 monarhii elective si 3 republici federale) condusa de 7 consilii - dintre care 6 cu competente si sedii regionale. Al saptelea, Cosiliul preacrestin sau Consiliul Europei, ar fi rezolvat problemele de interes comun, fiind format din delegati ai tuturor statelor membre. Sub comanda Consiului Europei s-ar fi aflat o armata comuna.

In Anglia, Wiliam Penn scria Eseu pentru pacea actuala si viitoare a Europei (1693), cu urmatoarea viziune non-religioasa asupra unificarii: coloniile americane urmau sa se uneasca intr-o federatie - care s-a si intemeiat sub numele de Pennsylvania - ,iar federatia europeana trebuia sa fie similara acesteia. Guvernarea Europei se putea face printr-o Dieta in care sa fie membri reprezentanti ai tuturor statelor, unde deciziile trebuiau luate cu trei patrimi din voturi. O forta armata ar fi fost subordonata Dietei.

O constructie pe principii juridice mai aprofundate aflam la abatele de Saint Pierre, in Pacea perpetua (1712): un Senat european cu puteri legislative si judiciare compus din 40 de membri trebuia sa se constituie cu sediul la Haga. Acesta avea sa decida pe baza principiului garantiei teritoriale (preluat in art. 10 din Pactul Societatii Natiunilor). Principii adiacente: alianta suveranilor, interventia colectiva impotriva statelor recalcitrante.

Si filozoful Immanuel Kant, in Asupra pacii eterne (1795), in perioada tratativelor pentru pacea de la Basel, a intocmit un proiect din care s-a inspirat masiv Programul in 14 puncte al lui Woodrow Wilson: federalizarea statelor libere intr-un stat de natiuni care sa asigure libertatea cetatenilor sai; constitutii republicane pentru statele membre; diplomatie deschisa; dezarmarea si desfiintarea armatelor permanente; condamnarea amestecului in treburile interne ale altor state.

Intre premergatorii ideii europene unul dintre cele mai cunoscute nume este al lui Victor Hugo, care proiecta o Europa unita sub conducerea unui Senat suveran, asa cum era Adunarea legislativa in Franta. In 1849, cand prezideaza "Congresul prietenilor pacii", este primul care lanseaza celebra formula "Statele Unite ale Europei".

La sfarsitul primului razboi mondial, odata cu implicarea Statelor Unite ale Americii in reconstructia Europei, se contureaza doua orientari cu privire la viitorul european: cooperarea fara depasirea suveranitatii statelor, sau depasirea acestei suveranitati in procesul de integrare (cea de-a doua conceptie poarta denumirea de federalista).

In acest din urma sens, contele Richard Coudenhove Kalergi a publicat manifestul Paneuropa, avertizand ca "problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire". "Miscarea paneuropeana vrea sa implineasca testamentul politic al lui Kant, Napoleon si Mazzini si sa puna in locul Europei destramate o Europa libera si federativa. Aceasta pace europeana trebuie sa creeze cadrul pentru o noua inflorire a culturii europene". Cu un program inspirat din ideile contelui, in 1926 s-a tinut congresul de intemeiere a Uniunii Pan-Europene la Viena.

O uniune europeana ("Europe Communius") preconiza si danezul Heerfordt, in 1924: statul federal european urma sa fie condus de o adunare parlamentara, un directorat format din sefi de state care aveau drept de veto, un minister federal raspunzator in fata adunarii, un regim special pentru agricultura si o perioada de tranzitie inainte de realizarea unei uniuni vamale.

Aristide Briand (1929-1930) raliindu-se notiunii de federalism, propune intr-un discurs pe 7 septembrie 1929, in fata celei de-a 10-a sesiuni a Adunarii Societatii Natiunilor o legaturǎ federala intre popoarele europene. "Cred ca intre popoarele care sunt grupate geografic, asa cum sunt popoarele Europei, trebuie sa existe un liant federal". Dar, precizeaza el, "nu va trebui sa atinga suveranitatea nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie". Memorandumul este respins insa de Marea Britanie, fiind inteles ca un nou raport de dominare a Europei de catre Franta (este vorba de memorandumul privind "Uniunea Federala Europeana", redactat de Alexis Leger si prezentat Adunarii Societatii Natiunilor pe 1 mai 1930).

Opozitia la ideea federalista a venit din partea comunistilor si nationalistilor.

Dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, in cadrul noii reconstructii necesara Europei, s-a creat cadrul concret pentru infaptuirea practica a Europei unite. Suportul teoretic al actiunii de unificare europeana a apartinut "parintilor Europei", intre care Jean Monet si Robert Schumann sunt cei mai cunoscuti. Optiunea lor era pentru o strategie progresiva si concreta:

mai intai o comunitate a carbunelui si otelului care a rezolvat diferendul franco-german si a asociat cele doua state la ideea integrarii, tratatul de la Paris fiind semnat de Franta, Germania, Italia si Benelux (1951), apoi

crearea Comunitatii Economice Europene prin Tratatul de la Roma (1957) semnat de Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg. In 1962 cele 6 tari au acceptat o politica agricola comuna, iar in 1968 au realizat uniunea vamala, pentru ca in 1973 sa adere Marea Britanie, Danemarca si Irlanda.

Procesul a continuat pana la forma contemporana, la stadiul Uniunii Economice si Monetare si monedei unice europene, intr-un spatiu reprezentat de 15 tari europene (intre timp s-au mai alaturat procesului Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda si Suedia).