UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ISTORIE

Master ROMANIA IN RELATII INTERNATIONALE

Disciplina:ROMANIA IN CONTEXTUL RELATIILOR INTERNATIONALE (1938-1945)

GARANTIILE FRANCO-BRITANICE

INCIDENTUL TILEA

Inceputul

In primavara anului 1939 guvernul britanic continua sa manifeste o atitudine indiferenta fata de evenimentele din Europa Centrala, desi era informat de noile pretentii germane in aceasta parte a continentului european. Astfel, Nevile Henderson preintampina guvernul de la Londra inca de la 18 februarie ca Germania ar putea ocupa definitiv Cehoslovacia,iar la 22 februarie, ambasadorul german la Londra, Dirksen, il informa pe Halifax ca Cehoslovacia era o afacere in exclusivitate germana. Ocuparea definitiva a Cehoslovaciei a provocat reactii ezitante in Anglia, Halifax declarandu-i lui Dirksen ca asemenea lucruri trebuiau sa se faca prin intermediul consultarilor si nu prin utilizarea fortei brute. Situatia s-a schimbat radical dupa ce s-a aflat ca trupele germane, inaintand in teritoriul cehoslovac,au lipit afise adresate populatiei locale in limba romana, creand impresia ca "urmatoarea victima a agresiunii germane va fi Romania".

Incidentul Tilea

Un eveniment controversat care in istoriografie a fost numit "cazul Tilea " sau "afacerea Tilea" l-a avut ca protagonist pe diplomatul roman Viorel V. Tilea .

La 16 martie 1939, ministrul roman la Londra, Viorel Tilea s-a prezentat la Foreign Office si a aratat ca guvernul roman, intemeindu-se pe "surse secrete si de alta natura", avea toate motivele sa creada ca, in proximele luni, Germania va aduce Ungaria in stare de vasalitate si, de asemenea, va proceda la "dezintegrarea Romaniei", in acelasi mod in care procedase cu dezintegrarea Cehoslovaciei. A doua zi, Tilea i-a declarat lordului Halifax, titularul departamentului britanic de externe, ca pretentiile formulate de germani in cursul negocierilor economice, aflate in derulare la Bucuresti, erau interpretate de guvernul roman "ca ceva foarte asemanator unui ultimatum" si a solicitat Marii Britanii sa-si precizeze pozitia in cazul ca Romania ar fi victima unei agresiuni germane. Desi guvernul roman a declarat ca nu existase un "ultimatum german", cabinetul britanic a luat in serios demersul lui Tilea si a pus in miscare un redutabil angrenaj politico-diplomatic al carui rezultat va fi decesul politicii de conciliere a Londrei si Parisului fata de Berlin. La 18 martie 1939, Marea Britanie, de comun acord cu Franta, a decis sa consulte Grecia, Iugoslavia, Polonia, Romania, Turcia si URSS privind o actiune comuna impotriva oricarui act de agresiune germana in Sud-Estul Europei. Guvernul roman a raspuns imediat initiativei anglo-franceze, subliniind ca este hotarat sa apere "hotarele si neatarnarea tarii" si ca facuse deja unele pregatiri militare pentru a nu fi surprins de evenimente. Incheierea unui pact de asistenta mutuala nu era considerata oportuna, in acel moment; in schimb, se aprecia ca atat pentru Romania, cat si pentru ambianta generala a politicii europene, era necesar ca "Marile Puteri occidentale, din propria lor initiativa, sa lase sa se stie, intr-o forma cat mai precisa, ca nu admit noi schimbari teritoriale in hotarele si starile din Europa si ca sunt hotarate sa ne ajute cu toata puterea lor militara, sa ne aparam granitele". Orice pact de asistenta mutuala - releva Grigore Gafencu - "ridica pentru noi problema sprijinului rusesc. Un asemenea sprijin acceptat de mai inainte ne pare nu numai ca o provocare primejdioasa fata de Germania, dar si o fapta in masura sa slabeasca - daca nu sa compromita cu desavarsire alianta noastra cu Polonia si alianta noastra cu Iugoslavia".

Romania evita sa adere la un sistem de asistenta mutuala cu participarea URSS, care sa fie interpretat la Berlin ca o tentativa de incercuire a Germaniei, si a sugerat alternativa adoptarii unei declaratii unilaterale de sprijinire a independentei si integritatii sale teritoriale de catre declaratiile occidentale. Guvernele englez si francez au comunicat la Bucuresti, la 31 martie 1939, decizia lor de a contribui la intarirea pozitiei internationale a Romaniei, daca aceasta se angaja sa reziste in cazul unei amenintari, fie prin masuri de penetratie economica, ce ar fi pus in primejdie neatarnarea ei, fie prin uneltiri la dezagregarea nationala, fie prin atac militar direct".

Preocupari franco-engleze

La 13 aprilie 1939, la o saptamana dupa ce Italia cucerise Albania, au fost prezentate, simultan, de catre premierul Arthur Neville Chamberlain, in Camera Comunelor, si omologul sau francez Eduard Daladier, la Palatul Bourbon, in Camera Deputatilor declaratii identice prin care Romania si Grecia primeau asigurarea ca daca va fi intreprinsa o actiune punand in pericol independenta lor, in asa fel incat cele doua tari vor considera ca este in interesul vital sa reziste cu toate fortele lor nationale, guvernul englez si guvernul francez se angajeaza sa le dea de indata toata asistenta care le sta in putere. In conciliabulele care pregatisera aceste declaratii, Marea Britanie se aratase deosebit de preocupata de Grecia, in vreme ce Franta ceruse in mod insistent ca grantiile sa fie extinse si asupra Romaniei. Garantiile franco-britanice nu desemnau dinainte agresorul, acesta urmand sa se desemneze singur prin insasi fapta agresiunii.

Declaratia oficiala a presedintelui Consiliului de Ministri, Armand Calinescu, din 14 aprilie 1939, sublinia ca Romania urmarea "cu interes si simpatie, orice actiune menita sa intareasca pacea". Aratand inca o data, dorinta de buna intelegere cu alte state, de pace a Romaniei, prim-ministrul afirma: "Declaratiile prin care, in mod spontan si in termeni prietenesti care ne-au miscat, Franta si Anglia sprijina pajnicele noastre straduinti, sunt o contributie pretioasa la opera de consolidare a pacii generale. Asemenea manifestatii, din orice parte ar veni, statornicesc o atmosfera de incredere si de buna intelegere de care toate popoarele au atata nevoie". Pentru a menaja susceptibilitatile germane, Armand Calinescu releva ca guvernul pe care-l conducea "a vadit vointa lui de buna intelegere, straduindu-se sa dezvolte raporturi economice stranse si folositoare cu tarile de care ne leaga interese complementare". Pe de alta ca declaratiile Frantei si Marii Britanii "nu sunt indreptate impotriva nimanui" si "nu pot ofensa pe nimeni, afara poate de unii dintre vecinii nostri imediati, in masura in care intretin ganduri agresive impotriva noastra, si care, fiind o contributie la politica de intarire a pacii, nu pot fi refuzate de noi si trebuie sa fie acceptate cu multumire. Tinem sa atragem atentia dumneavoastra ca intreaga presa romaneasca a inregistrat declaratiile anglo-franceze cu cea mai desavarsita masura, staruind asupra vointei Romaniei de a-si continua politica de pace fata de toata lumea si de a implini tocmai angajamentele economice luate acum in urma".

Idei similare exprima Grigore Gafencu in declaratii de presa, in care mentiona: "Fidela politicii sale, Romania primeste declaratia franco-britanica de garantie ca pe o contributie pretioasa la opera de consolidare a pacii generale. Daca maine o alta putere sau alte puteri ne-ar garanta in acelasi spirit pacific independenta si frontierele, Romania ar accepta un asemenea gest prietenesc cu aceeasi satisfactie si cu aceeasi bunavointa".

Pentru Romania, garantiile franco-engleze au cuprins doua principale deziderate: caracterul unilateral; nu obligau la reciprocitate.

Practic, aceste garantii constituiau o reafirmare a principiilor incluse in Tratatul romano-francez din 1926, "o reafirmare insotita de promisiunea unei immediate asistente,a unor obligatii preexistente ale Frantei si Marii Britanii inscrise in art. 10 al Pactului Societatii Natiunilor" . Ele marcau renuntarea la conditionarea prealabila de largire erga omnes a valabilitatii Pactului romano-polon din 1926 si prelungit ulterior.

Asistenta militara ipotetica

Mentinerea si apararea integritatii teritoriale a Romaniei erau formulate doar in referirea generala la prevenirea modificarii statu-quo-ului in zona Marii Mediterane si cea a Peninsulei Balcanice. Pozitiile ocupate de Italia in zona Marii Mediterane inchideau calea de acces spre Occident, asistenta militara franco-engleza devenind astfel cu totul ipotetica.

Comentand garntiile franco-engleze, Constantin Titel Petrescu releva ca marile state democratice si-au dat seama ca, daca lasau tarile mici sa se apere singure, prin mijloacele lor, puteau cadea, una dupa alta, sub jugul marilor puteri militare si agresive. "Obligatiile luate de Anglia si Franta - interpreta liderul social-democrat - ne dau speranta reintoarcerii la politica de securitate colectiva, deschisa tuturor statelor care nu au alta dorinta mai vie decat: pacea, pacea de care atarna rodnica propasire a tutror popoarelor" .

Garantiile occidentale acordate Romaniei si Poloniei au reprezentat instrumente diplomatice cu reala semnificatie morala; ele n-au fost insa insotite de actiuni concrete, in primul rand militare,pentru a le asigura si o eficienta practica. In acest sens, Winston Churchill considera ca "niciuna din aceste asigurari nu avea nici o valoare militara decat in cadrul general al unei intelegeri cu Rusia" , iar Lord Halifax preciza: "Se poate spune cu siguranta ca nici guvernul polon, nici guvernul roman nu si-au facut nici o iluzie in privinta masurilor concrete de ajutorare la care ele se puteau astepta de la Marea Britanie in cazul cand Hitler ar vrea razboi" .

Hitler - scria in epoca, Andr Maurois - acuza Anglia si Franta ca dadusera garantii Poloniei si Romaniei si ca negociau cu Rusia pentru a obtine sprijinul sau in caz de agresiune, adica de a incercui Germania. In realitate, cele doua guverne, dandu-si seama, dupa evenimente anterioare, se temeau de a vedea Polonia si Romania constranse de amenintarea de a accepta nu tratative, ci un ultimatum german .

In conceptia diplomatiei Londrei si Parisului, garantiile vizau indeosebi Germania, pe cand, din punctull de vedere al diplomatiei Bucurestilor, ele se refereau la toti vecinii Romaniei. La 19 aprilie 1939, Hitler I-a spus lui Gafencu, aflat in vizita la Berlin, ca relatiile romano-germane sunt deja asigurate prin interesele economice reciproce; referindu-se la "ideea fixa a englezilor cu garantiile lor" fhrerul-cancelar arata ca "pentru Romania, Germania nu poate fi considerata drept un dusman" si a lasat sa se inteleaga ca ar fi bine ca garantiile occidentale sa pastreze pana la capat caracterul lor spontan si unilateral si sa fie ferite de orice inraurire ruseasca" .

Intalnirea de la Istanbul

Implicatiile garantiilor anglo-franceze a constituit tema esentiala a intrevederii dintre regele Carol al II-lea si presedintele Turciei, Ismet Inn, din 11 august 1939, de la Istanbul. Cei doi sefi de stat au convenit asupra celor ce urmeaza: in cazul unei agresiuni,ambele tari se vor apara si vor face interventii la Londra si Paris ca asistenta celor doua mari puteri sa fie pusa rapid in aplicare; actiuni concertate la Belgrad pentru intarirea relatiilor Iugoslaviei cu Intelegerea Balcanica; medierea de catre guvernul turc a unui aranjament romano-sovietic privind granita dintre cele doua tari. In ipoteza recunoasterii "granitei Nistrului", Romania - a declarat Carol al II-lea - este gata sa incheie un pact de neagresiune cu URSS . Ismet Inn I-a spus lui Carol al II-lea ca "daca Romania este atacata, intra si Turcia in actiune si ca putem conta absolut pe ei , ca italienii sunt mai mult un impediment pentru germani si ca e convins ca anglo-francezii isi vor tine angajamentele".

Garantiile franco-britanice

Garantiile franco-britanice din 1 aprilie 1939 s-au constituit intr-un jalon principal al politicii de pace si echilibru, promovata de Romania in preajma celui de-al doilea razboi mondial. In virtutea acestei politici, sublinia Grigore Gafencu, "am refuzat orice angajamente bilaterale pentru a nu apleca cumpana in alta parte si a ramane expusi pe frontul german. Am acceptat insa garantia unilaterala. Franta si Anglia isi afirmau prezenta la Rasarit. Echilibrul pe care-l cautam si de care aveam nevoie era stabilit. Potrivit politicii noastre de echilibru, ne-am ferit sa ne legam fie cu Germania contra Rusiei, fie de Rusia impotriva Germaniei" .

V.V. Tilea si istoriografia

In istoriografie actiunea lui Viorel V. Tilea a fost diferit interpretata, de exemplu, istoricul englez Harry Hanak considera ca V. Tilea a actionat conform instructiunilor primite de la guvernul roman[12]. Rebecca Haynes e de parere ca "afacerea Tilea" poate fi explicata de dorinta ministrului roman de externe de a castiga o garantie a integritatii teritoriale romanesti . Un punct de vedere asemanator il are si Viorica Moisuc, ea considerand ca "cazul Tilea" a reprezentat incercarea disperata a guvernului roman de a trezi la realitate factorii politici din Occident, punandu-i in fata pericolului iminent de declansare a unui razboi in centrul Europei . Un alt punct de vedere are Florin Constantiniu, care e de parere ca V. V. Tilea nu a actionat conform instructiunilor de la Bucuresti . De asemenea, istoricul american Paul Quinlan considera ca Tilea a actionat fara stirea guvernului roman si in mare parte a exagerat . Keith Hitchins este de acord si el ca ministrul roman la Londra a facut exces de zel in actiunea sa . Cu toate acestea, majoritatea istoricilor apreciaza pozitiv initiativa lui Viorel Tilea, de exemplu istoricii Ioan Scurtu, Petre Otu si Livia Dandara considera ca "cazul Tilea" a fost un incident care a plasat Romania in centrul opiniei publice mondiale si a determinat Londra si Parisul sa renunte la politica de conciliere. Iar istoricii britanici Martin Gilbert si Richard Gott apreciaza actiunea lui Tilea ca pe o forta motrice care a permis politicii britanice sa-si gaseasca orientarea . Majoritatea istoricilor considera ca initiativa lui Viorel V. Tilea a determinat o schimbare in politica externa britanica . Intr-adevar, actiunea ministrului roman la Londra a schimbat atitudinea guvernului englez si a servit drept pretext in luarea unei atitudini mai hotarate in ceea ce priveste Germania. In acest sens, guvernul britanic a trimis instructiuni, in seara de 17 martie, misiunilor britanice de la Paris, Moscova si Varsovia, Ankara, Atena si Belgrad sa ceara guvernelor respectivelor tari sa precizeze ce pozitie vor lua in caz de agresiune impotriva Romaniei. A doua zi de la Paris s-a raspuns ca in pofida faptului ca stirea despre ultimatum n-a fost confirmata, guvernul francez va sprijini guvernul roman in cazul unui atac german. Iar de la Varsovia s-a raspuns prin urmatoarea intrebare: "Dumneavoastra ne intrebati ce vom face noi daca Romania este atacata, dar am vrea sa stim ce va face Anglia?" [361]. Observam ca de la inceput diplomatia poloneza a adoptat o atitudine putin favorabila fata de aliatul ei sudic, contribuind in mare masura la tergiversarea discutiilor privind acordarea unor garantii romanilor. In ceea ce priveste URSS, desi seful diplomatiei sovietice, Maksim Litvinov, s-a aratat mirat ca de asistenta sovietica se interesa partea engleza si nu Romania, totusi el a declarat ca Uniunea Sovietica era interesata de mentinerea independentei Romaniei, deoarece ocuparea acesteia de catre Germania ar fi permis armatei germane iesirea la frontiera de Vest a statului sovietic [362]. Avand in vedere ca Moscova s-a aflat mult timp intr-o izolare diplomatica si ducea lipsa unei pregatiri militare adecvate, era firesc sa se arate interesata de posibilitatea unei colaborari politice si militare cu puterile occidentale, colaborare ce putea contribui la intarirea securitatii sovietice.

Bibliografie

Lucrari de specialitate

Buzatu, Gheorghe, Din istoria secreta a celui de-al doilea ra2zboi mondial, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.

Buzatu, Gheorghe, Corneliu Bichinet, Arhive secrete, secretele arhivelor, vol.I, Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2005.

Calafeteanu, Ion, Diplomatia romaneasa in Sud-Estul Europei (martie 1938 - martie 1940), Editura Politica, Bucuresti, 1980.

Calafeteanu, Ion, Romani la Hitler, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1999.

Churchuill, Winston l, Al doilea razboi mondial, vol I, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1996.

Constantiniu, Florin, O istorie sincera a poporului roman, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1997.

Dandara, Livia, Romania in valtoarea anului 1939, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985.

Gafencu, Grigore, Insemnari politice 1929-1939, Editie si postfata de Stelian Neagoe, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991.

Gilbert, Martin, Gott, Richard, Conciliatorii, Editura Politica, Bucuresti, 1966.

Haynes, Rebecca, Romania policy towards Germany 1936-1940, London, 2000.

Hitchins, Keith, Romania 1866-1947, Editura Humanitas. Bucuresti, 1998.

Maurois, Andr, Les origines de la guerre de 1939, Gallimard, 1939.

Moisuc, Viorica, Diplomatia Romaniei si problema apararii suveranitatii si independentei nationale in perioada septembrie 1938 - mai 1940, Editura Academiei, Bucuresti, 1971.

Moisuc, Viorica, Istoria relatiilor internationale pana la mijlocul secolului al XX-lea, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2003.

Quinlan, Paul D., Ciocnire deasupra Romaniei. Politica anglo-americana fata de Romania 1938-1947, Fundatia Culturala Romana, Iasi, 1995.

Scurtu, Ioan, Otu, Petre, Istoria romanilor. Romania intregita (1918-1940), vol.VIII, Editura Enciclopedica, Bucuresti,2003.

Articole

"Lumea noua" nr. 17 din 23 aprilie 1939.

Hanak, Harry, Romania in 1938 and 1939 and the end of the british appeasement, Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie "A.D. Xenopol", nr.XXII/1, 1985.

Jurnal

Regele Carol al II-lea al Romaniei. Insemnari zilnice. 1937-1951, vol. II, 13 martie - 15 decembrie 1939, Editie ingrijita, note, glosar si indice de Nicolae Raus, Editura Scripta, Bucuresti, p.163-167.