Valorile cultural artistice ale Bizantului

Valorile cultural artistice ale Bizantului

Pentru viata intelectuala din epoca medievala, Bizantul ocupa un loc privilegiat in sfera creatiilor culturale si artistice, comparativ cu Occidentul unde, cel putin pana in secolul al XII-lea, pregatirea intelectuala a laicilor era aproape ignorata. Din acest punct de vedere, in Bizant pregatirea intelectuala a laicilor era apreciata deoarece asigura, indiferent de pozitia sociala posibilitatea ocuparii unor functii publice in stat si pe scara ierarhiei bisericesti. In marile orase ale imperiului existau scoli si biblioteci care asigurau pregatirea tinerilor pe toate treptele de organizare a invatamantului. Paradoxal, desi societatea bizantina era dominata de normele si valorile teologiei, continutul invatamantului in scolile Bizantului si-a conservat caracterul laic si dimensiunea umanista a valorilor promovate. Evident, educatia intelectuala urmarea formarea unei elite restranse deoarece cultura reprezinta in conceptia oficiala o piatra de incercare pentru promovarea sociala in Bizant. Invatamantul superior al Bizantului era de fapt in grija imparatilor de a-l sustine in vederea pregatirii functionarilor superiori ai statului. Invatamantul universitar era separat si independent de biserica, comparativ cu universitatile occidentale unde teologia era obiect principal de studiu.

La Constantinopol, sub autoritatea patriarhului, exista o scoala superioara de teologie distincta de universitatea laica imperiala, unde se pregateau preotii si teologii, iar episcopiile si manastirile aveau de asemenea scoala lor necesara pregatirii calugarilor.

In Bizant, dimensiunea laica a culturii a supravietuit datorita clasei oficiale a guvernantilor bizantini, in general remarcabili eruditi si oameni de cultura. Demnitari ai statului si bisericii, precum Ioan Cantacuzino si Manuel Paleologul, au promovat creatiile literare si stiintifice realizate in epoca respectiva. Traditia gandirii filosofice grecesti, reprezentata de Platon si Aristotel, este dezvoltata de filosofii bizantini din perspectiva armonizarii valorilor antice cu cele ale crestinismului. La Universitatea din Constantinopol s-a remarcat contributia filosofului Mihail Psellos cu privire la adaptarea valorilor spirituale ale antichitatii la nevoile teoretice ale filosofiei crestine. Valorile antichitatii grecesti cunosc o puternica revigorare in vechile centre ale elenismului: Alexandria, Atena, Autiohia si mai ales la Constantinopol unde traditia culturii Greciei antice era reprezentativa pentru intreaga lume medievala. In Occident, odata cu aparitia primelor universitati medievale, isi fac aparitia primele manuscrise ale filosofilor greci din antichitate, copiate si comentate tot cu sprijinul unor invatati greci proveniti din centrele culturale ale Bizantului.. De pilda, in secolul al IX-lea invatatul bizantin Photios punea la dispozitie prin biblioteca sa numeroase lucrari si date biografice, selectate critic, inclusiv 'Lexiconul', renumitul dictionar enciclopedic elaborat de un autor necunoscut, care cuprindea circa 30.000 de termeni analizati sub aspect gramatical, etimologic, istoric si stiintific, constituia o sursa de informatie valoroasa asupra culturii si civilizatiei antice si bizantine. Din pacate multe surse de informare existente la Palatul Sacru si la renumitele scoli ale Constantinopolului au fost distruse de jaful cruciatilor occidentali din 1204 si ulterior de fanatismul islamului la 1453.

In domeniul activitatii stiintifice, Bizantul oferea in conditiile feudalismului timpuriu conditii organizatorice, evident mai bune decat in Occidentul european al acelei perioade istorice, in cadrul manastirilor care conservau si transmiteau valorile antichitatii. Pe plan stiintific, bizantinii au fost interesati cu precadere de istoriografie si de domeniul juridic, remarcandu-se Photios si Vasile I, prin care dreptul bizantin s-a raspandit si aplicat in Rasaritul Europei. Cu toate aceste realizari, progresul stiintelor in Bizant a fost nesemnificativ sub aspectul originalitatii. Stiintele studiate imbracau forma comentarii unor texte antice, mai ales din opera lui Aristotel, iar stiintele exacte cuprindeau pregatirea in domeniul aritmeticii, geometriei, astronomiei si muzicii (Q nadrivium), ca baza pentru receptarea cunostintelor filosofice si teologice, conform conceptiei platonice. Contributii cu un grad de originalitate mai inalt gasim in lucrarile medicilor bizantini din Alexandria, bazate pe observatii empirice si experiente personale, fiind inspirati de medicii antichitatii greco-romane. Semnificativ este, de asemenea, statutul de organizare si functionare a unor spitale infiintate in perioada dinastiei Comnenilor.

Majoritatea bizantologilor, evidentiaza realizarile de ordin practic unde, creatiile bizantinilor au fost mai deosebite decat pe plan teoretic. S-au pastrat valoroase scrieri privind strategia militara, prin care s-a impus tehnologia originala legata de folosirea 'focului grecesc' (inventie a sirianului Kalinicos), un compus pirotehnic cu aprindere spontana de var nestins, titei, bitum si sulf, la care se adauga masinile de asediu. Remarcabile sub aspect tehnic sunt cele 40 de cisterne subterane din capitala imperiului (cea mai mare de peste 80.000 m³ de apa), in care , dupa modelul apeductelor romane, apa era dusa prin conducte de plumb. De asemenea, Bizantul aduce contributii valoroase in tehnica imprimeurilor textile, al mozaicului policrom si al orfevreriei

Tehnica orfevreriei, imprumutata de la islamici, va fi perfectionata de bizantini privind incrustarea unor obiecte cu pietre pretioase, email, filigran de aur sau argint, transmisa ulterior si in tarile din Apusul Europei.

Mediul cultural si social bizantin dominat de ideologia religioasa a dus la orientarea gandirii filosofice spre acele aspecte ale crestinismului care sa poata sa fie mentinute cu argumentele filosofiei din Grecia antica. Astfel, in prima faza a filosofiei bizantine, s-a impus personalitatea lui Ioannes Philoponus, un mare erudit si comentator al operei lui Aristotel, care a elaborat o lucrare despre eternitatea lumii. Tot in aceasta perioada s-au remarcat in mistica crestina ideile neoplatonice promovate de Proclos si mai ales de doctrina mistica a lui Maximos Marturisitorul, care va influenta si gandirea teologica din Occident. De asemenea 'Logica' aristotelica gaseste in tezele dogmaticii sustinute de Ioan Damaschinul, principalul reprezentant al scolasticii bizantine.

Cea de a doua faza a filosofiei bizantine, incepand cu secolul al IX-lea, evidentiaza sub influenta lui Platon si Aristotel, o anumita autonomie a filosofiei fata de dogma crestina, chiar Photios era preocupat de problemele logicii si dialecticii.

Cel mai reprezentativ filosof bizantin al acestei perioade a fost Mihail Psellos, personalitate cu multiple preocupari si cu o vasta cultura, a comentat 'Categoriile' lui Aristotel si Timaios, din opera platoniana, fiind influentat mai ales de Platin reprezentantul filosofiei neoplatonice. Discipolul lui Psellos la catedra, Ioanes Italos (secolul al XI-lea) care va aduce emanciparea filosofiei de teologie si mai departe, fiind acuzat de Parintii Bisericii de erezie, deoarece credea in eternitatea materiilor si a ideilor.

In fine, filosofia bizantina si in ultima perioada se va afla sub autoritatea conceptiilor lui Platon si Aristotel. Exponentii filosofiei umaniste din aceasta ultima faza au fost Theodoros Metochites si Nikaphoros Gregoras, ambii initiatorii elaborarii unor sisteme filosofice integrale. Ultimul ganditor al filosofiei bizantine a fost Georgios Geniestos Plethan, critic vehement al filosofiei lui Aristotel, din perspectiva conceptiei platoniciene "Geneistos" va readuce in spatiul gandirii moderne din Occident platonismul, reusind sa convinga la Florenta pe Cosimo dei Medici sa infiinteze noua Academie Platonica, in jurul careia s-a dezvoltat spiritul umanist al Renasterii europene.

Referitor la creatiile literare ale Bizantului, desi nu ating anvergura estetica a altor literaturi, ele au fost create sub influenta conjugata a valorilor antichitatii grecesti si ale crestinismului, la care se adauga influenta exercitata de misterele basmelor, povestilor, credintelor, ideilor si formelor artei venite din spatiul culturii orientale. Literatura bizantina are cateva trasaturi specifice: 1. Pastreaza in matricea limbii clasice grecesti, in special din epoca elenismului (Koin), modul de a concepe si redacta operele dupa modelele clasicismului grecesc; 2. Acorda formei prevalenta asupra continutului ideatic; 3. Prezinta o multitudine de stiluri, pornind de la cele primordiale de inspiratie antica, la cele cu tematica orientala inclusiv referitoare la viata sociala bizantina; 4. Traditionalismul este caracteristica literaturii bizantine, legat nu numai de clasicismul antic, dar si de clasicismul Bibliei, de care se simtea organic legat scriitorul bizantin.

Genurile si speciile cultivate in literatura bizantina au fost in domeniul prozei, cele mai valoroase fiind tematic cu caracter istoric, romane sau lucrari hagiografice. Dupa epoca cronografiilor (un gen de istorii universale fanteziste) s-au impus marii istorici: Procopius de Cezarea, Mihail Psellos, Constantin VII (Porphyrogenetul), Ana Comnena si imparatul Ioan VI Cantacuzino (in cartile caruia gasim mentiuni despre valahii din nordul Dunarii). De pilda Constantin VII (Perphyrogenetul) un imparat dotat cu deosebite calitati artistice de scriitor, pictor, sculptor, muzician, in jurul caruia s-a creat un adevarat enciclopedism bizantin. De asemenea printre capodoperele literaturii bizantine mentionam "Alexiada" scrisa de Ana Comnena in care descrie epoca domniei parintelui sau Alexios I. In proza bizantina se inscrie si lucrarile inchinate "vietii de sfinti" (gen de biografii miraculoase) menite sa consolideze morala crestina.

Bizantul a cultivat si genul epic (in general romane cu scheme stereotipe), remarcandu-se romanul in versuri "Ciprian din Autiohia" in celebrul roman "Varlaam si Ioasaf", de inspiratie indiana si "Dighenis Akritas" considerata epopeea nationala a Bizantului.

In ceea ce priveste lirica bizantina, s-a impus poezia "ritmica" de esenta religioasa, cantata fara acompaniament instrumental, fiind cantari liturgice crestine referitoare la episoade biblice. De altfel, muzica bizantina avea raporturi stranse cu muzica ebraica si nu cu cea greceasca antica (de pilda Romanos Melodul secolul VI, cel mai prolific compozitor de imnuri religioase era un evreu din Siria). Dupa epoca lui Justinian, productiile muzicale au cunoscut o adevarata explozie, amplificate de ornamentatiile melodiilor ce au urmat perioadei iconoclaste. Pe langa muzica liturgica, in Bizant s-a dezvoltat si o muzica laica (nefiind inscrisa pe note) inchinata ceremonialelor si serbarilor populare, avand in vedere ca bizantinii sarbatoreau 179 de zile pe an. In ceea ce priveste teatrul, repertoriul sau cuprindea farse realiste, bufone si deseori presarate cu vulgaritati, care prin moralitatea dubioasa a actorilor a generat ostilitatea bisericii. Ulterior, biserica (secolul IX) intelegand influenta propagandistica a teatrului a inceput sa reprezinte anumite episoade dramatice biblice scrise de clerici si jucate de diaconi in incinta bisericilor.

Analiza superficiala a artei bizantine a facut pe unii s-o eticheteze cu prejudecata caracterizarii prin uniformitate si imobilism. Cercetarea atenta a diverselor domenii ale creatiei artistice evidentiaza evolutia si varietatea, mai ales, a stilului arhitectural, a tehnicii picturale si a mozaicului care, desi au fost circumscrise tematicii religioase, ele sau imbogatit permanent cu traditiile stilistice ale diferitelor zone geografice. Pe intinsul teritoriu al Bizantului s-au creat numeroase scoli care au asigurat in evolutia artei bizantine o mare mobilitate.

Arhitectura bizantina cea mai reprezentativa prin stilul si influenta exercitata, a cunoscut trei perioade in evolutia sa istorica:

1. Initial, in secolele IV - V, arhitectura Bizantului a evoluat in cadrul stilistic al bazilicii cu plan longitudinal, cu una pana la cinci nave, de pilda S. Maria Maggiore din Roma, specifica antichitatii tarzii, la care se adauga edificiile cu plan circular rezervate mausoleurilor si formei bazilicilor din Rovenna (ex. S.Vitale).

De abia incepand cu secolul al VI-lea, arhitectura bizantina isi capata identitatea sa stilistica specifica prin refacerea si inaugurarea (537) de catre imparatul Justinian, a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol, cu cea mai mare cupola din lume, care acopera 10.000 m²; cu diametrul de 38 m si inaltimea de 56 m, iar nava centrala sub forma unui patrulater de 77/71,7 m. Cupola se sprijina pe patru pantative. Formate din patru arce, sustinute la randul lor de patru stalpi uriasi (acest tip de cupola a aparut in Siria, romanii construiau bolti rotunde pe suprafete rotunde) "Cu inalta sa cupola, atat de aeriana, atat de usoara, ca parea - dupa expresia lui Procopie - <<suspendata, printr-un lant de aur, de tavanul cerului>> cu admirabila amploare a proportiilor sale armonioase, cu splendoarea marmurelor si scanteierea mozaicurilor, cu magnificenta argintariilor ce impodobesc iconostasul, amvonul si altarul - a exercitat, timp de secole, administratia unanima a vizitatorilor" . Interiorul catedralei este iluminat de cele 40 de ferestre de la baza cupolei si de cele 100 de lampadare de argint, fiecare cu cate 25 de lumanari.

Arhitectii Sf. Sofia, Authemios sI Isidoros, au reusit sa redea prin planul acestei catedrale efectul spatial de liniste, in ciuda dimensiunilor oferea grandoarea si fastul, iar cupola simboliza imaginea cerului deasupra navei centrale ocupate de credinciosi. Tot in epoca lui Justinian s-au impus alte tipuri de arhitectura sacra a bisericii cu planul in forma de cruce greaca (ex: Sf. Irena); forma octogonala (S. Vitale din Ravenna), planul de cruce cu 5 cupole (Sf. Ioan din Efes, Sf. Apostoli din Constantinopol, care a fost model si pentru biserica S. Marco din Venetia).

A doua perioada in evolutia arhitecturii bizantine urmeaza faza iconoclasta, sub influenta armeana si georgiana (secolul IX), cand biserica cu plan de cruce greaca are greutatea cupolei descarcata nu pe stalpi, ci pe peretii laterali care, la randul lor se sprijina pe patru bolti in leagan. De asemenea, apare ornamentatia exterioara si decoratia tot mai bogata cu sculpturi, fresce si ceramica smaltuita.

In fine, ultima perioada a istoriei arhitecturii bizantine incepe cu dinastia Comnenilor si Paleologilor, biserica cu cupola si intreaga silueta mai elevate, are si abside poligonale decorate cu doua randuri de niste ornamentate cu mozaicuri celebre (secolul XIV). Alaturi de arhitectura, arta bizantina s-a remarcat prin pictura reprezentata de tehnica mozaicului si a frescelor cu tematica iconografica sub influenta Orientului. Iconografia bizantina reflecta intreaga evolutie a istoriei crestinismului, in etape succesive, de reprezentare in diverse ipostaze a lui Hristos (Dumnezeu - tatal nu era reprezentat, de abia Michelangelo il va reprezenta in Capela Sixtina). Dogma unitatii fiintei divine (tata si fiu) stabilita prin conciliul de la Niceea - figura lui Hristos este a unui suveran atotputernic si triumfator, corespunzator mentalitatii Bizantului condus de un basileus ca reprezentant al divinitatii pe pamant. De asemenea, reprezentarea Trinitatii, icoanele bizantine redau Sf. Duh sub forma unui porumbel sau a unor limbi de foc, ramanand in imaginatia credinciosilor drept o abstractie teologica misterioasa. Un loc deosebit in iconografia Bizantului a fost rezervat Maicii Domnului, reprezentata in diverse ipostaze, cea mai frecventa de imparateasa si calauzitoare a drumetilor, tinand cu adoratie materna fiul la piept.

In arta bizantina, mozaicul s-a impus ca gen artistic cu valente estetice universale, alaturi de stilul arhitecturii si al iconografiei bizantine. Mozaicul exprima prin stralucirea luminii si a culorilor viziunea neoplatonica a artistului de a se apropia spiritual de perfectiunea invizibila, de acel simbolism supranatural care transcende alterabilitatea materialitatii, evidentiind continutul imaterial (spiritual) al imaginii pentru credinciosi.

Tehnica mozaicului in Bizant a permis artistilor sa redea figura umana prin simbolistica reprezentarii imaginii frontale, cu ochii foarte mari care dadeau personajului maretie, solemnitate si sacralitate, in raport cu personajele odioase reprezentate din profil (ex: Iuda). Temele biblice reprezentate prin mozaicuri erau amplasate in interiorul bisericii foarte judicios plasate, conform unor canoane liturgice si dogmatice.

Mozaicurile din prima etapa, create in partea orientala a Bizantului au fost distruse, fie sau pierdut, ele mai exista in bisericile din Roma si Rovenna. Arta mozaicului bizantin ajunge la apogeu in secolele X - XII prin compozitia, frumusetea modelului si a coloritului (Sf. Sofia din Kiev, S. Marco din Venetia s.a.) deoarece in epoca lui Justinian mozaicurile de la Sf. Sofia si Sf. Apostoli din Constantinopol aveau doar o motivare decorativa. Tehnica mozaicului in epoca respectiva isi avea centrul in Italia (Roma si Rovenna), pe langa manastirile colonilor greci. De altfel, la Rovenna exista o renumita scoala, unde se invata tehnica mozaicului, din timpul domniei imparatului Theodorie; insa mozaicurile realizate in acest oras sunt rudimentare, comparativ rafinamentul atins de cele din bisericile Constantinopolului (ex: portretele lui Justinian si al Theodorei).

O data cu aparitia iconoclasmului multe creatii ale artei bizantine realizate pana atunci au fost distruse, insa dezvoltarea iconografiei se va imbogati cu opere de valoare in cultura Bizantului.

In Orient evreii si arabii au distrus mozaicurile figurative si icoanele inlocuind subiectele sacre (exceptie simbolul crucii) cu arte ornamentala a peisajului cu plante si animale introduse in biserici si palate. Bizantul renunta la caracterul spiritualist si mistic al picturii, adoptand un stil realist de arta profana.

Incepand cu secolele XI - XII, mozaicul bizantin cunoaste a doua faza de apogeu, cand din nou figurile se spiritualizeaza, devin imateriale, exprimand ascetismul si severitatea chipului corespunzator religiei bizantine. De altfel, arhitectura cu plan de cruce greaca a bisericilor impunea reducerea suprafetelor mozaicate, compozitiile erau mai simple cu personaje putine, expuse intr-o simetrie rigida a figurilor.

In perioada dinastiei Paleologilor (secolul al XIII-lea) mozaicul apare tot mai rar, fiind inlocuit de fresca, care reda stilul narativ al vietii si realitatii, caracteristic umanismului renasterii intelectuale.

In secolul al III-lea in unele zone din Siria, Egipt si Palestina si-au facut aparitia icoanele care venerau initial diversi martiri, sihastri, episcopi, iar ulterior reprezentand pe Hristos, Sf. Maria si alti sfinti. Cultul icoanelor in primele secole ale crestinismului a fost interzis, de abia incepand cu secolul al VI-lea, icoana devine element de cult, avand o valoare artistica modesta pana in secolul al XI-lea. De altfel, in secolul VI, Ioan Damaschinul considera icoana ca fiind cartea pentru cei care nu stiu sa citeasca, sau corespondentul cuvantului pentru auz este icoana pentru vaz. Daca in secolele XI - XII, icoanele reprezinta figuri in stil linear, pictate din fata, in maniera statica si de o expresivitate ascetica, in ultimele secole ale Bizantului, in bisericile sarace apar icoane de lemn (iconostasul intalnit azi la altar in bisericile ortodoxe), dar si icoane portative lucrate cu multa finete din mozaic.

Arta bizantina cuprinde in evolutia sa istorica un capitol important referitor la realizarea manuscrisurilor miniate, din bibliotecile laice sau ale bisericilor si manastirilor. La majoritatea manastirilor din Bizant existau copisti renumiti (calugari) care copiau si ornamentau textele religioase (Psaltirea, Evangheliile si alte lucrari ale Parintilor Bisericii), la care se adauga scriptoria prin care s-au salvat de la pieire operele clasicilor antichitatii (depozitate mai ales la Biblioteca Vaticanului). Resursele curtii imperiale, manastirile, bisericile si o parte a aristocratiei bizantine si-au permis sa realizeze numeroase manuscrise de lux si alte obiecte de arta (vesminte si orfevrerie) pe care imparatii Bizantului le ofereau ca daruri in scopuri politice unor demnitari din tari straine.

Multe obiecte de lux ale Bizantului au fost jefuite de cruciatii din 1204 si se afla astazi in bisericile si marile muzee din Europa Occidentala.

Arta bizantina prin tematica si diversitatea tehnicilor ei se interconexeaza Orientului si Occidentului ca o componenta esentiala a artei medievale din Europa. Initial, arta bizantina a evoluat pe coordonatele artei 'paleocrestine', cand s-a impus prin forme originale, mai ales in epoca lui Justinian.

Ulterior, arta bizantina intra sub influenta de iradiere artistica a Orientului. Astfel, Bizantul adapteaza tehnica mozaicului si prototipul icoanelor utilizand modelele creatiilor din Alexandria si Fayum. Din Orientul Mijlociu (Siria, Fenicia si Palestina) imprumuta tehnica arcului boltei si cupolei, iar din Persia dinastiei sussanide cultul imperial care cu fastul sau va fi un model adaptat pentru eticheta de la Palatul Sacru, caracterizat prin grandoarea arhitecturala, luxul si rafinamentul cromatic al artelor decorative.

Traditia clasica despre unitatea armonioasa a fiintei umane, specifica conceptiei greco-romane, va fi influentata, in special, de mazdeismul iranian care scindeaza universul in doua forte ireconciliabile: Ormuzd (lumina) si Ahriman (intunericul), care pe plan moral confunda Binele si Raul. De asemenea, Orientul transmite solutia mantuirii si fericirii viitoare a omului prin doctrina mithraismului, iar prin maniheismul dualist, crestinismul predica lupta spiritului cu ispitele pamantesti, conceptie intretinuta de gnosticii care au vazut antagonismul dintre sufle si corpolitatea senzuala. Incepand cu secolul III, la Alexandria se afirma filosofia neoplatonica promovata de Platin, prin care omul trebuie sa abandoneze lumea sensibila si sa se indrepte spre lumina spiritului. Aceste curente filosofice au avut implicatii majore de ordin religios prin care in opozitia dintre ceresc si lume, primatul apartine spiritului, ceea ce a facut ca pictura si sculptura bizantina sa nu reproduca modele pamantene ci sa redea Ideea apartinatoare divinitatii. In timp ce anticii greci urmareau idealul armonios al personalitatii, artistul bizantin insista pe discrepanta dintre corp si spirit, neglijand toate legile proportiilor.

1. In aceste conditii disproportia devine o caracteristica de exprimare artistica pentru creatorii Bizantului (ex: figurile umane aveau disproportionat raportul dintre cap si corp, in loc de 1/8, l-a facut 1/11);

2. Arta bizantina inlocuieste frumosul sensibil din natura fizica cu frumosul conceptual absolut al divinitatii, abordand traditiile clasice greco-romane;

3. Arta bizantina se dovedeste a fi prin esenta impersonala si traditionala (de pilda, figura umana pentru artistul bizantin trebuie sa redea 'ochii sufletului', interioritatea sa transcenda sensibilitatea si inteligibilitatea);

4. Arta bizantina este, de asemenea, o arta mistica si simbolica ca expresia a maretiei culturale bizantine;

5. Continuatoare a artei clasice, arta bizantina evolueaza sub influenta bisericii spre forme flexibile ce asigura mijloace complexe si variate de exprimare artistica (stilul arhitectonic al catedralei ortodoxe Sf. Sofia ilustreaza grandoarea imperiala, splendoarea ornamentelor si decoratiilor policrome menite sa impresioneze prin efectele lor.