IMPERIUL HITTIT

Anatolia. Cadrul geografic

Adevarata punte de legatura intre Orient si Europa, Asia Mica (Anatolia) a jucat un rol exceptional de-a lungul intregii Antichitati. Anatolia este inconjurata din trei parti de mare (M. Mediterana, M. Egee si M. Neagra), iar partea centrala este ocupata de un platou a carui inaltime coboara de la sud spre nord si de la est spre vest. Platoul anatolian este marginit de munti inalti, spre est muntii Armeniei care se continua cu muntii Caucaz, iar la sud muntii Taurus. Aceasta regiune din sud este strabatuta de trei trecatori: Portile Siriei, Portile Aman din masivul muntos Amanus, Portile Ciliciei, intre Taurus si Tyana.

Platoul Anatoliei, a carui altitudine medie se situeaza intre 800 si 1200 m, e mai fragmentat decat cel iranian si mai variat. Clima lui e mai aspra si ceva mai umeda; centrul insa e alcatuit tot dintr-un desert de sare. Resursele miniere, arama si fier mai ales, sunt relativ bogate. Platoul anatolian e scaldat de cateva fluvii, printre care Kizil Irmak (anticul Halys) si Sakariya, care se varsa in Marea Neagra, dupa ce au strabatut lanturile de munti scunzi si impaduriti care au stavilit adesea expansiunea civilizatiei orientale catre bazinul pontic. La vest, platoul anatolian coboara treptat catre Marea Egee, cu care vaile fertile ale Meandrului si Hermosului -avand deja o clima si culturi mediteraneene-, ii asigura legaturi lesnicioase.

Evolutia istorica

IV.1. Anatolia preistorica

Cercetarile arheologice din a doua jumatate a secolului XX au relevat ca inca din mileniul VII a. Chr. in Anatolia a inflorit o stralucitoare civilizatie neolitica. Neoliticul preceramic este ilustrat cu deosebire de celebra asezare de la Hacilar, in sud-vestul Anatoliei, unde 7 nivele preceramice au fost degajate de sub 9 nivele ceramice. In Anatolia, urbanizarea caracteristica neoliticului este evidenta.

Cea mai intinsa asezare neolitica (cca. 16 ha) din tot Orientul Apropiat a fost descoperita in campia Konya, la atal-Hyk unde J. Mellaart a dezvelit 12 nivele ceramice. Locuintele inaltate una linga alta, constituie o incinta fara deschideri spre exterior. In mjlocul acestor locuinte se intalneste un numar de sanctuare, in care domina cultul taurului si cel al zeitei mame. Zidurile sanctuarelor sunt adesea acoperite de picturi. Celebrele asezari de la Hacilar si atal-Hyk isi continua existenta din mileniul VII pana la finele mileniului VI a. Chr. Epoca neolitica se incheie in jurul a 5500 a. Chr.

Chalcoliticul este perioada in timpul careia incep sa fie utilizate, pe o scara larga, primele metale: arama, plumbul si aurul (cunoscute inca din neolitic). Chalcoliticul apare ca o faza de tranzitie in care continua sa fie produs utilajul litic din perioada precedenta, dar prelucrarea metalului capata din ce in ce mai multa importanta, pana ce descoperirea si dezvoltarea productiei bronzului incheie revolutia inceputa odata cu descoperirea metalurgiei.

Chalcoliticul - caracterizat de o ceramica noua, pictata cu motive geometrice - este cunoscut mai ales in partile meridionale ale Anatoliei, in marile asezari de la Hacilar, Beycesultan si atal-Hyk vest, alaturi de atal-Hyk est, unde locuitorii orasului neolitic s-au instalat dupa parasirea acestuia din urma. Intre Konya si Tars, statiunea cea mai cunoscuta este Can Hassan unde au fost dezvelite locuinte pe plan dreptunghiular, care aveau unul sau doua etaje si ziduri pictate cu motive geometrice.

In perioada chalcolitica, microasiaticii traiesc in sate inca dispersate si in cateva orase. Daca se observa unele legaturi, destul de slabe intre anumite regiuni, si daca unele culturi mesopotamiene (Tell Halaf si el-Obeid) iradiaza asupra unei parti a Anatoliei, pare totusi ca satele traiau in economie inchisa, constituind clanuri independente unele de altele. Cazul asezarii de la Mersin care, catre 3500 a. Chr., devine o fortareata si prezinta unul din cele mai vechi exemple de arhitectura militara, anunta timpuri, timpuri de urbanizare reala si de expansiune militara. Acestea se vor desavarsi in mileniul urmator, in epoca bronzului vechi.

Epoca bronzului vechi ocupa intreg mileniul III a. Chr. In decursul acestui mileniu metalurgistii anatolieni vor ajunge la o mare maiestrie a artei lor, gratie careia utilajul litic dispare complet. Orasele se fortifica si mai multe dintre ele devin capitalele unor principate. In aceasta epoca hattitii (sau protohittitii) -popor asianic, adica vorbind o limba aglutinanta care nu apartine nici grupului semitic, nici celui indoeuropean- se instaleaza pe platoul central al Anatoliei, unde intemeiaza mici state pe care hittitii le vor unifica in mileniul urmator. Printre statiunile cele mai remarcabile din epoca bronzului vechi sunt de mentionat Troia II-III, Beycesultan, Gediliki si, mai ales, Alaca Hyk -centrul cel mai important al epocii bronzului vechi.

La inceputul mileniului II a. Chr., legaturile stranse dintre Anatolia si lumea mesopotamiana sunt atestate de stabilirea unor negustori asirieni la Kanes (actualul Kltepe); in aceasta epoca (cca. 1950-1850 a. Chr.) karum-ul (contuar comercial) de la Kanes era un centru de comert asirian care iradia peste intregul platou central anatolian. Ceramica rosie anatoliana atinge un inalt grad de perfectiune si se intalnesc, pe cilindri-sigilii, scene, personaje si tipuri ornamentale care vor fi caracteristice pentru arta hittita.

Imperiul hittit

La inceputul mileniului II a. Chr., apar, pentru prima data, in textele contemporane, numele hittitilor indo-europeni care se infiltreaza in Anatolia prin Caucaz, aducand carul de lupta usor (cu roti prevazute cu spite) si calul; numele acestuia din urma figureaza pentru prima data in lumea mesopotamiana, intr-un imn al lui Sulgi care a domnit la Ur, catre finele mileniului III a. Chr., ceea ce sugereaza ca hittitii -mentionati la Kanes catre 1900 a. Chr.- au inceput sa se stabileasca la sud de Caucaz, inca cu doua secole mai inainte.

Dupa cum releva onomastica, la inceputul mileniului II, populatii indo-europene din grupul centum - luwitii si hittitii - s-au stabilit in Anatolia centrala si occidentala. Acesti indo-europeni intemeiaza o serie de principate care, in scurt timp, isi impun hegemonia politica in detrimentul populatiei locale -hatti. La fel ca odinioara akkadienii in Mesopotamia sau, cateva secole mai tarziu, arienii in Mitanni, acesti razboinici straini au reusit in cele din urma sa unifice o mare parte a tarii si sa intemeieze un imperiu in avantajul lor.

Imperiul hittit constituie, prin excelenta, un stat razboinic, a carui forta rezida in "cavaleria de care", hittitii fiind poate inventatorii acestei arme, pe care au introdus-o, in orice caz in Asia Occidentala. Razboinicii indo-europeni care au format structurile imperiului nu au adus decat putine noutati in domeniul culturii si n-au facut decat sa adapteze mentalitatii lor vechile credinte, obiceiurile si arta vechilor hatti.

Invadatorii indo-europeni au inaugurat un fecund sincretism cultural, care s-a prelungit mult timp dupa disparitia creatiilor lor politice. Curand dupa instalarea hittitilor in Anatolia, civilizatia lor a suferit o puternica influenta mesopotamiana. Mai tarziu, in epoca Imperiului hittitii au asimilat esentialul civilizatiei hurritilor. Creatiile geniului hittit - in primul rand arta religioasa si cu deosebire gliptica - nu sunt cu totul lipsite de originalitate. Reinterpretarea catorva mituri hattiene si hurrite vadeste, la randul ei, caracteristicile gandirii religioase hittite.

Alaturi de numeroasele documente provenite din arhiva regala de la Hattusa (actualul Boğazky), in ultimele decenii au fost descoperite materiale noi atat in Anatolia, la Masat Hyk (arhive cuneiforme hittite), cat si la frontiera sud-orientala a Imperiului hittit, pe Eufratul mijlociu syrian, la Emar (actualul Meskn) unde s-au gasit numeroase tablete cuneiforme si cilindri-sigilii syro-hittite.

IV.2. Vechiul Imperiu hittit

Imperiul vechi acopera sfarsitul epocii bronzului mijlociu si inceputul epocii bronzului recent in Asia Mica.

Din textele asiriene il cunoastem pe Anitta, regele din Kussar, iar cel mai vechi text hittit este redactat de un Anitta, fiu al lui Pithana, care ar putea sa fie intemeietorul Vechiului Imperiu hittit; acesti doi Anitta s-ar putea sa fie de fapt acelasi personaj care a distrus karum-ul din Kanes catre 1850 a. Chr. si a cucerit Alisar si Hattusa. Intre acest Anitta si primul rege hittit mentionat de textele ulterioare - un rescript a lui Telepinu, datand de la cca. 1500 a. Chr. - exista un hiatus de un secol; acest rege este numit Labarna si pare sa fi domnit inainte de 1650 a. Chr.

Alti istorici considera ca efemerul regat a lui Anitta prefigureaza formarea Vechiului Imperiu hittit. Aceasta creatie politica ar fi fost opera unui oarecare Labarna (cca. 1680-1650), a carui nume a devenit titlu dinastic, fiind purtat de toti suveranii hittiti. Capitala noului stat - patronat de cuplul divin Tesub-Hepat - a fost stabilita intai la Kussar, apoi mutata la Hattusa.

Hattusil I (cca. 1650-1620) va transforma micul regat din centrul Anatoliei intr-un veritabil imperiu printr-o serie de cuceriri in cursul carora a unificat o parte a populatiilor anatoliene si a extins dominatia hittita asupra regatului Arzawa (in sud-vestul Asiei Mici, in valea Hermosului) si spre est catre Eufrat.

Mursil I (cca. 1620-1590 a. Chr.) continua politica expansionista si face din statul hittit o putere importanta in Orientul Apropiat, ca urmare a raidului de prada pe care l-a condus impotriva Babilonului in 1594 a. Chr. Indelungatul conflict cu regatul Yamkhad din nordul Siriei se soldeaza cu ocuparea Alepului in 1594 a. Chr. Mursil I suveranul unui imperiu care se intindea de la Mediterana la M. Neagra, cade victima unei conjuratii de palat, act care inaugureaza o indelungata perioada de tulburari dinastice.

De altfel, una dintre caracteristicile statului hittit a fost faptul ca autoritatea monarhica pare sa fi fost contestata fara incetare de catre o nobilime turbulenta. Telepinu (cca. 1525-1500 a. Chr.), initiatorul unor importante reforme politice, a incercat sa remedieze carentele puterii monarhice fixand reguli de succesiune dinastica. Astfel se limita imixtiunea aristocratiei si se incerca impunerea principiului ereditar in succesiunea dinastica. In schimb, suveranul era subordonat din punct de vedere juridic consiliului nobilimii (pankus), care avea, de pilda, dreptul de a-l judeca si de a-l condamna pe rege in caz de fratricid.

Dupa efemera redresare din timpul domniei lui Telepinu, puterea hittita traverseaza o indelungata eclipsa. Pentru aproape doua secole, scena politica a Orientului Apropiat va fi dominata de Imperiul Mitanni.

IV.3. Noul Imperiu hittit

Noul Imperiu, care vede, catre 1400 a. Chr., suindu-se pe tron , odata cu Arnuwanda I, o dinastie noua probabil de origine hurrita, ocupa ultimele secole ale bronzului recent.

In prima jumatate a secolului XIV a. Chr., Suppiluliuma I (cca. 1380-1346) restaureaza puterea hittita si profitand de pasivitatea Egiptului sub Amenofis IV, distruge Imperiul Mitanni care, redus la bazinul Haburului (Hanigalbat), nu avea sa mai joace decat rolul unui stat-tampon intre Imperiul hittit si Asiria. In aceeasi perioada, posesiunile siriene ale Egiptului devin tributare suveranului de la Hattusa. La Karkemis si Alep - avanposturi hittite in Syria de Nord - sunt instalati, in locul suveranilor locali, doi dintre fii lui Suppiluliuma, cu atributii de viceregi.

Noul Imperiu hittit, care sub Suppiluliuma I atinge apogeul puterii sale, se angajeaza impreuna cu Egiptul si cu Asiria in disputa pentru suprematie in Orientul Apropiat. Ambitiile lor rivale s-au ciocnit in Siria de Nord, placa turnanta a intregului comert oriental.

Curand dupa disparitia lui Suppiluliuma izbucnesc revolte in tarile vasale, in timp ce o noua putere, Asiria, profitand de disparitia Imperiului mitannian, isi extinde frontira pana la Eufrat.

Imperiul succesorilor lui Suppiluliuma - dinastia de origine hurrita de la Hattusa - va fi antrenat in nesfarsite conflicte externe care, impreuna cu frecventele revolte interne si incursiunile kaskeenilor (gasgas - munteni din regiunile nordice ale Asiei Mici) de la frontiera nordica, explica, intr-o mare masura, declinul puterii hittite.

Pe de alta parte, desi aspectul teocratic al monarhiei apare mai accentuat la Hattusa decat in alte capitale orientale, iar regalitatea hittita incerca - dupa modelul egiptean - sa concentreze in mainile sale intreaga putere, nu numai politica si militara, dar si pe cea religioasa si judecatoreasca, Noul Imperiu hittit ca capata un caracter cvasifeudal, datorat in parte evolutiei tehnicii militare. Casta privilegiata a razboinicilor dobandise vaste domenii care deveneau tot atate principate distincte, cu toate riscurile pe care le comporta o atare situatie pentru puterea regala.

In timpul domniilor lui Mursil II (cca. 1330-1300) si Muwatalli (cca. 1300-1280), Imperiul hittit incearca sa-si extinda sfera de influenta in Syria de Nord, intrand in conflict cu Egiptul faraonic care, sub Seti I si-a recuperat posesiunile asiatice pana la Orontes. Abilul Muwatalli va opune Imperiului ramesid un redutabil bloc asiatic supus hegemoniei sale, iar Ramses II va scapa cu greutate de un adevarat dezastru sub zidurile Qadesului (1285 a. Chr.). Batalia de la Qades nu modifica echilibrul politic: fluviul Orontes ramanand si de acum inainte limita dintre cele doua sfere de influenta, hittita si egipteana.

Dupa moartea lui Muwatalli disputele dinastice -care il opun pe Urhi-Tesub, fiul regelui defunct, lui Hattusil, fratele acestuia- slabesc puterea monarhei hittite.

Hattusil III (cca. 1280-1260/1255) a preluat succesiunea dupa ce l-a eliminat pe Mursil III, mostenitorul legitim al tronului. Pentru a-si consolida puterea pe care o uzurpase si pentru a-si redobandi sprijinul clerului, Hattusil III s-a casatorit cu fiica unui preot, marea regina Puduhepa. Hattusil III se aliaza cu Babilonul si pune capat temporar expansiunii asiriene. Apoi, suveranul de la Hattusa, amenintat de ambitiile asiriene a luat initiativa unei apropieri de Egipt. Astfel, in 1269 a. Chr. a fost incheiata alianta egipteano-hittita menita sa stavileasca imperialismul asirian tot mai agresiv incepand din epoca Imperiului de Mijloc. Fluviul Oronte ramanea limita dintre sferele de influenta hittita si egipteana: Qadesul si regatul Amurru ramaneau in mainile hittitilor, iar litoralul in cele ale egiptenilor.

Imperialismul asirian, ca si cel hittit, era dictat de considerente de ordin economic: ambele state, fara iesire directa la mare, aveau aceeasi nevoie vitala de porturile Siriei de Nord; se cunoaste modul in care s-au folosit hittitii de influenta lor in aceasta zona pentru a incerca sa-si sufoce, din punct de vedere economic, adversarul.

Catre mijlocul secolului XIII a. Chr., tendintele centrifuge ale micilor regate vasale hittitilor (Arzawa, Kizzuwadna, Arwanna, Azzi-Hayasa etc.) se accentueaza. Daca hittitii a caror patru centre raman Hattusa, Alaca Hyk, Alisar si Kanes, isi intind influenta in Syria, ei nu ajung totusi sa ocupe intreaga peninsula anatoliana, si larga fereastra egeeana ramane deschisa influentelor miceniene.

Aheii, sub numele de Akhkhiyawa, isi fac aparitia in textele hittite si arheologia le atesta prezenta inca din secolul XIV a. Chr. Troia VI, care a fost distrusa de un cutremur catre 1370 a. Chr., este un oras de influenta aheeana si, intr-o masura inca si mai mare, Troia VII A este un asemenea oras, desi a fost distrusa de ahei in urma celebrului razboi troian, in a doua jumatate a secolului XIII a. Chr. Prestigiul Troiei tine, in primul rand, de legenda epica greaca si de popularitatea cercetarilor lui H. Schliemann. In realitate, cea mai prestigioasa cetate anatoliana in mileniul II a. Chr. a fost Beycesultan, care era probabil capitala regatului Arzawa, bine cunoscut din textele hittite, ca traditional rival al suveranilor de la Hattusa.

Sub Tudhaliya IV (cca. 1255-1230/1220), care a initiat reorganizarea administrativa a templelor si a dispus retranscrierea a numeroase texte religioase, declinul Imperiului hittit se accentueaza. Suveranul de la Hattusa n-a reactionat in nici un fel cand Tukulti-Ninurta I a deportat in Asiria 28 000 de hittiti de pe Eufratul superior. In aceeasi perioada populatiile din estul si sud-estul Asiei Mici se ridica impotriva dominatiei hittite, in timp ce kaskeenii (gasgas) ameninta frontiera nordica a Imperiului. Analele lui Tudhaliya IV mentioneaza prezenta in Anatolia occidentala a populatiei Akhkhiyawa, in fruntea unei mari coalitii, probabil o aluzie la celebrul razboi troian.

In timpul lui Arnuwanda III (1230/1220-?1200), penultimul suveran de la Hattusa, tulburarile care aveau sa provoace prabusirea Imperiului hittit s-au agravat considerabil. Regatul Alasia (situat fie in Cipru, fie in Siria de Nord) si Ugaritul, aflate in sfera de dominatie hittita sunt amenintate de invazia Popoarelor Marii; in toate aceste raiduri aheii au jucat un rol esential.

Domnia lui Suppiluluima II (catre 1200 a. Chr.), ultimul suveran de la Hattusa, a fost in intregime consacrata apararii unui imperiu amenintat din toate partile: revoltele principilor vasali, invaziile Popoarelor Marii si cele ale kaskeenilor. Un text hittit mentioneaza o batalie navala intre Suppiluliuma II si Popoarele Marii care se indreptau catre Alasia. In cele din urma, in jurul a. 1200 a. Chr., Noul Imperiu hittit se prabuseste sub lovitirile Popoarelor Marii. Hattusa, capitala politica si metropola religioasa, este distrusa, iar statul hittit dispare de pe harta politica a Orientului.

Pe cand hittitii au sucombat in Asia Mica invaziilor din nord, tarile din Orientul Apropiat au fost faramitate in mci state si regate de catre triburile venite din nord, asociate cu grecii micenieni veniti dinspre apus -Akaiwasha (aheii) si Daniuna (danaii) din izvoarele egiptene.

In urma tulburarilor de la sfarsitul mileniului II a. Chr.care pun capat culturilor epocii bronzului in Asia Mica, alte populatii indo-europene apartinand grupului centum -frigieni si lydienii-, venite din Thracia, vor ocupa o parte a Anatoliei, in timp ce hitttii, dislocati de pe platoul central, s-au stabilit in Syria de Nord unde au intemeiat o serie de principate neo-hittite (Sam al, Karkemis, Til Barsib, Alep si Hama) care, in majoritatea lor, vor cadea in mana dinastiilor arameene in secolele IX-VIII a. Chr., inainte de a fi inglobate in Noul Imperiu asirian.