INSTRVMENTA INSCRIPTA LATINA

INSTRVMENTA INSCRIPTA LATINA

Epigrafia latina studiaza nu numai inscriptiile litice (piatra, marmura), ci si cele teguare-ceramice, metalice etc. (instrumentum) datorita faptului ca scrierea romana -ca si epigrafia in general- nu se limiteaza la acele texte cu caracter solemn, de continut juridic, religios, funerar, fiind foarte numeroase alte produse si obiecte ce poarta inscrisuri: cuvinte, litere izolate, cifre, "semnaturi", nume proprii, formule, "marca fabricii" (officina), nume de unitati militare, graffiti s.a.

Asemenea texte epigrafice -ori imprimate, "sabloane"-, in aparenta de interes "minor", existente unele in mari cantitati, pot avea semnificatie social-economica si cultural-politca deosebita (cf. B. Lrincz, Ziegelstempel, in Instrumenta inscripta Latina Das rmische Leben im Spiegel der Kleininschriften, Ausstellungkatalog, Pcs, 1991, p. 103-107).

Materialul tegular (stampile, grafitti etc.) constituie o valoroasa si indispensabila sursa de documentare privind activitatea economica (mai ales productia de materiale de constructie si activitatea edilitara) si unele importante elemente ale organizarii militare si structurii administrative, elemente prosopografice etc.

1. Stampilele tegulare

Stampilele aplicate pe materialul tegular (caramizi, tigle, olane etc.) folosit in constructii civile sau militare ne ofera informatii utile asupra producatorului (civil sau unitate militara). Stampilele erau marci ale producatorului care constituiau si o garantie a calitatii produselor (o garantie a dimensiunilor standard ale produselor, avand in vedere ca materialul tegular isi pierde din dimensiuni prin uscare). In ceea ce priveste instrumentele de stampilat -signacula, cu care erau marcate produse tegulare, a se vedea H. Dressel, in CIL, XV, 1, p. 3.

1.1. Stampilele civile

Toate produsele tegulare -caramizi (lateres cocti, laterculi), tigle (tegulae), olane (imbrices), tuburi pentru hypocaustum, apeducte si bolti (tubuli fictiles, aquaeducti, tubi fittili), antefixe (antefixa) etc.- erau manufacturate in ateliere specializate -caramidarii (figlinae, officinae), civile si militare. Caramidariile sunt manufacturi (figlinae), cu proprietari -domini si mesteri -officinatores (cf. in general, T. Helen, Organisation of Roman Brick Production. An Interpretation of Roman Brick Stamps, Helsinki, 1975; B. Lrincz, Ziegelstempel, in Instrumenta inscripta Latina. Das rmische Leben im Spiegel der Kleininscriften, Ausstellungskatalog, Pcs, 1991, p. 34 sq, 103-107). Termenul figlina defineste regimul proprietatii unei caramidarii, care poate dispune de mai multe officinae (H. Dressel, in CIL, XV, 1, p. 4, considera figlina ca fiind o intreprindere structurata in officinae -ateliere).

In Dacia, unele stampile tegulare descoperite la Sarmizegetusa -CVC /PR AV: C(ai) V() C() pr(ocuratori) Au(gusti), (cf. I. Piso, in EphemNap 6, 1996, p. 159-160, nr. 8)- si Napoca -Fisci CIL, III, 8075, 24)- atesta existenta unor caramidarii aflate pe domeniile Fiscului imperial. Alte stampile tegulare -de pilda, stampilele RP R(ei) p(ublicae) de la Sarmizegetusa- atesta proprietati ale oraselor; numele, de pilda AMAB Amab(ilis), care insotesc abrevierea RP ii desemneaza pe officinatores, care pot fi in acelasi timp si conductores (cf. I. Piso, in EphemNap 6, 1996, p. 162 sq, nr. 10-13).

Dupa cum atesta numarul mare al stampilelor private, caramidariile private vor fi fost mai numeroase decat cele apartinand Fiscului imperial ori municipalitatilor.

In ceea ce priveste regimul proprietatii si organizarea productiei, o problema esentiala este cea a persoanelor atestate pe stampile. La Roma si in Latium distinctia dintre dominus (proprietar) si officinator este mai clara; aici numele unui dominus joaca rolulde atribut al expresiei ex praedis (huius) sau ex figlinis (huius) (cf. P. Setl, Private Domini in Roman Brick Stamps of the Empire. A Historical and Prosopographical Study of Landowners in the District of Rome; Helsinki, 1977, p. 14). In acest context prin praedium se intelege proprietatea, adica proprietate funciara. Termenul figlina desemneaza in acelasi timp si cariera de argila. Asadar, termenii praedium si figlina -domeniul si sursa de argila- sunt intersanajabili.

Termenul officina desemneaza prin urmare un simplu atelier condus de un officinator. Stampilele binominale -mai putin numeroase decat cele mononominale- sunt intotdeauna in stricta relatie cu dominus -proprietarul (cf. I. Piso, in EphemNap 6, 1996, p. 198). Atunci cand pe stampile apare predicatul fecit acesta se refera la officinator (sunt cunoscute insa si cazuri in care dominus avea si calitatea de officinator). Raportul dintre dominus si officinator era, de regula, cel de locatio - conductio, care uneori implica si usus fructus

Toate sursele antice vorbesc despre rentabilitatea caramidariilor care dispuneau de sursa proprie de materie prima. In consecinta, pentru majoritatea proprietarilor de pamant -in primul rand pentru cei care dispuneau de proprietati mari sau mijlocii- aceasta industrie a materialelor de constructie din ceramica (industria tegulara civila) reprezenta o importanta sursa de venituri.

In Dacia, sunt bine cunoscute cazurile unor membri ai elitei ulpiene antrenati in asemenea afaceri (Antonius Rufus, P. Antonius Super, M. Opellius Adiutor sau mari familii aristocratice, precum M. Cominii, C. Iulii, L. Domitii, L. Ophonii si M. Turanii, cf. I. Piso, in EphemNap 6, 1996, p. 199). Arheologic, o asemenea officina -in relatie directa cu un domeniu si cu o villa rustica- a fost identificata la Hobita (Dealul Sucionilor) unde, pe un amplasament situat la sud-est de zidul de incinta al villei, functiona un veritabil sector industrial tegular (cf. D. Alicu, in ActaMN 21, 1984, p. 467-475).

1.2. Stampilele militare

Fiecare unitate militara dispunea de propria sa caramidarie (officina). Uneori, din productia armatei beneficia si populatia civila.

Studierea in detaliu a tipurilor de stampilelor militare permite o mai buna cunoastere a istoriei militare a Imperiului Roman in general si, mai ales, o imagine mai veridica asupra structurilor militare romane din diverse provincii (e.g. M. Grec, O istorie a Daciei Porolissensis. Istoria militara a provinciei in material tegular, Arad, 2000).

Interpretarea corecta a textului stampilelor militare ofera date despre garnizoanele si vexillatiile unitatilor militare, despre teritoriile acestora si, in unele cazuri, stampilele cuprind chiar numele unor guvernatori de provincie, comandanti de unitati militare sau date despre supraveghetorii de figlinae (atelierele de caramidarie).

Asadar, stampilele militare constituie o valoroasa si indispensabila sursa de documentare privind organizarea armatei romane (de pilda, unitati militare auxiliare cunoscute unele numai din stampile tegulare) impartirea administrativa, elemente prosopografice, gradati si alti militari s.a.

Cei mai mari producatori de material tegular in Imperiul Roman sunt marile unitati de elita, legiunile, care stampilau loturile livrate sau cel putin primele exemplare ale lotului respectiv.

O prelucrare moderna a tipurilor de stampile militare din diferitele provincii ale Imperiului poate conduce la concluzii de valabilitate generala.

In legatura cu stampilele militare (litere + ancadrament) se utilizeaza notiunile de tip si variante, in acceptiunea urmatoare (cf. M. Grec, O istorie a Daciei Porolissensis. Istoria militara a provinciei in material tegular, Arad, 2000, p. 34:

Tipul este format dintr-un anumit numar de litere si mod de abreviere a numelui unitatii (forma ideala, reprezentand in esenta prescurtarea utilizata pentru a desemna numele unitatii militare respective).

Variantele sunt considerate a fi modificarile survenite in dimensiunile literelor, ordinea si forma lor, numarul literelor inversate, precum si varietatea ancadramentului. Practic, atunci cand discutam despre stampile concrete, ne referim in fapt la variante de stampile.

Uneori, stampilele tegulare militare ofera indicii pentru datarea unor complexe arheologice. Modalitatea cea mai practica de a studia stampilele unei unitati militare este cea dupa criteriul locurilor de garnizoana. In consecinta, este indispensabil studiul comparativ, intre materialele tegulare din principalele locuri de stationare ale unitatii militare respective. Catalogarea stampilelor dupa locul de stationare al unitatii este modalitatea cea mai potrivita pentru a obtine repere cronologice. Ordonarea stampilelor pe tipuri si variante permite observarea unor eventuale modificari aparute in numele unitatii, epitete acordate sau eventualele apelative imperiale, conferite la un moment dat (cf. Doina Benea, in ActaMP 1, 1977, p. 173-178).

Prin urmare, este evidenta existenta multiplelor posibilitati de utilizare a stampilelor tegulare militare pentru clarificarea unor probleme de istorie militara.

Stampilele legiunii XIII Gemina

Din impresionantul numar de stampile tegulare militare ale legiunii XIII Gemina (cf. V. Moga, Din istoria militara a Daciei romane. Legiunea XIII Gemina, Cluj, 1985) deosebit de interesante sunt asa-numitele stampile cu antroponim

In nici unul dintre sediile vreunei legiuni nu se cunosc, imprimate pe materiale tegulare, atat de numeroase nume de supraveghetori de figlinae; un atat de mare numar de stampile cu nume de legiune; o atat de diversa gama de cartuse si de marci digitale; un atat de bogat registru tipologic de stampile cu numele trupelor de paza si escorta a guvernatorului (cf. C.L. Baluta, Sigilla tegularia peditum et equitum singularium in Dacia, in DaciaNS 25, 1981, p. 263 sqq; idem Stampile tegulare militare inedite descoperite la Apulum. I. Stampile cu antroponim, in Apulum 32, 1995, p. 205 sqq). Prezenta numeroaselor antroponime pe materialele tegulare ale legiunii XIII Gemina este o particularitate semnificativa care ilustreaza importanta caramidariilor legiunii de la Apulum, ale caror produse au fost raspandite pe aproape intreg teritoriul provinciei

Stampilele tegulare cu antroponim au, in general, literele gravate corect, chiar elegant, cu dispunere simetrica si ordonare proportionala. Multe sunt insa, gravate stangaci, rudimentar ori dispuse sinistrovers. Sunt caracteristici pentru nivelul cultural al artizanilor care confectionau astfel de stampile negativ, din metal sau din lemn. Asemenea stampile sunt caracteristice si pentru ilustrarea scrierii locale.

Artizanii care confectionau stampile negativ au manifestat predilectie pentru inscrierea numelui a cati mai multi supraveghetori de officinae, in cartuse de o deosebita varietate, fapt unic pentru caramidariile militare din Imperiu. Dupa ce numarul caramidariilor militare a crescut, aceste tipuri de stampile s-au inmultit si diversificat ajungand, o data cu marea frecventa a antroponimelor la un registru tipologic remarcabil (cf. C.L. Baluta, in Apulum 32, 1995, p. 207):

-LEG XIII GEM/AELI BASSVS : leg(io) XIII Gem(ina)/ Aeli(us) Bassus.

-LEG XIII GEM/ELIVS IVLIVS : leg(io) XIII Gem(ina)/ [A]elius Iulius

-LEG XIII GM/ANT EVENT: leg(io) XIII G[e]m(ina)/ Ant(onius) Event(us).

-LEG XIII/G ANTEV: leg(io) XIII/G(emina) Ant(onius) Ev(entus) sive Antes(tius).

-LEG XIII G/ANT FIRMVS: leg(io) XIII G(emina)/ Ant(onius) Firmus.

-LEG XIII GEM/AVR GODES: leg(io) XIII Gem(ina)/ Aur(elius) Godes.

-LEG XIII G/AVR MOMMO: leg(io) XIII G(emina)/ Aur(elius) Mommo)

-LEG XIII GEM/L AVRI SECVNDI: leg(io) XIII Gem(ina)/L(ucii) ?Auri(i) Secundi

-LEG XIII GEM/FLAVI VITAL: leg(io) XIII Gem(ina)/ Flavi(i) Vital(is).

-LEG XIII GEM/IVL DEIOTARV: leg(io) XIII Gem(ina)/ Iul(ius) Deiotartu(s).

LEG XIII GE/LOCRETI/ACVLA: leg(io) XIII Ge(mina)/ Locreti(u)s/Acv(i)la. Locretis este forma vulgara a gentiliciului Lucretius. Acvila poate fi o grafie lacunara, dar si o forma de pronuntare; Aquila este nomen roman.

-LEG XIII GM/OFELLI ANIAN: leg(io) XIII G[e]m(ina)/ Ofelli(i) An(n)ian(i).

-LEG XIII GE/VLP FRONT: leg(io) XIII Ge(mina)/ Ulp(ius) Front(o).

Ex(ercitus) D(aciae P(orolissensis)

Existenta unei armate separate (exercitus) pentru Dacia Porolissensis) este atestata direct, prin stampilele tegulare purtand sigla EX D P. Lecturii propuse de A. von Domaszewski -EX(ercitus) D(aciae) P(orolissensis) -(CIL, III, 8063)- i s-au gasit analogii pe monedele emise de Hadrian (cu legenda Exercitus Dacicus) ori pe alte stampile tegulare: EXER(citus) GER(maniae) INF(eriorirs) -CIL,XIII, 12508, 12528- si EXER(citus) P(annoniae) Inf(eriorirs)

Aceste trei tipuri de stampile sunt foarte apropiate si din punct de vedere cronologic, cele ale armatei Daciei Porolissensis sunt precedate de cele din Pannonia Inferior, dar la randul lor le preced pe cele din Germania Inferior (cf. M. Macrea, Exercitus Daciae Porolissensis et quelques considrations sur l'organisation de la Dacie romaine, in DaciaNS 8, 1964, p. 145-160).

Stampile tegulare purtand sigla EX D P au fost descoperite la Napoca -4 exemplare, Romita -1; Gilau -17, Potaissa -2, Porolissum -3 (cf. M. Grec, op. cit., p. 36).

In consecinta, stampilele tegulare marcate cu sigla EX D P nu atesta officina centrala a provinciei Dacia Porolissensis, ci doar existenta armatei provinciale.

Stampilele legiunii V Macedonica

Legiunea V Macedonica a fost transferata din Moesia Inferior (unde-si avea baza la Troesmis) in Dacia la Potaissa in anul 168 p. Chr. in contextul amplelor masuri luate de imparatul Marcus Aurelius pentru a consolida frontierele provinciilor dunarene periclitate de vasta coalitie cvado-marcomanica ce ataca Imperiul Roman (cf. M. Barbulescu, Din istoria militara a Daciei romane. Legiunea V Macedonica si castrul de la Potaissa, Cluj, 1987). Legiunea V Macedonica va stationa la Potaissa pana in momentul abandonarii oficiale a provinciei.

Dupa modul de abreviere a numelui legiunii V Macedonica pe materialul tegular stampilat descoperit in castrul de la Potaissa, precum si in alte zone ale Daciei, se considera ca putem distinge 20 tipuri de stampile (cf. M. Grec, O istorie a Daciei Porolissensis. Istoria militara a provinciei in material tegular, Arad, 2000, p. 125-165). Potrivit acestei clasificari, tipurile de stampile tegulare pentru perioada de stationare a legiunii V Macedonica in Dacia Porolissensis ar fi urmatoarele:

-LEG V MAC: leg(io) V Mac(edonica)

-LEG V MC : leg(io) V M(a)c(edonica)

-LEG V MA : leg(io) V Ma(cedonica)

-LEG V M :leg(io) V M(acedonica)

-LEG MA : leg(io) Ma(cedonica)

-LEGIO V: legio V (quinta)

-LEG V : leg(io) V

-LE V M : le(gio) V M(acedonica)

-LG V M : l(e)g(io) V M(acedonica)

-LG QM : l(e)g(io) q(uinta) M(acedonica)

-LV MA : l(egio) V Ma(cedonica)

-LVM : l(egio) V M(acedonica)

-LVMP : l(egio) V M(acedonica) p(ia)

-LVMPF : l(egio) V M(acedonica) p(ia) f(idelis)

-LVMPFI : l(egio) V M(acedonca) p(ia) fi(delis)

-L V MA P F S : l(egio) V M(acedonica) p(ia) f(idelis) S(everiana)

-L V M ANT : l(egio) V M(acedonica) Ant(oniniana)

-L V MA A : l(egio) V Ma(cedonica) A(ntoniniana)

-V MA : V(quinta) Ma(cedonica)

-V A V ; V A A (succesiune a cifrei V -quinta

Cum se poate observa, dupa dislocarea legiunii V Macedonica in Dacia Porolissensis, la Potaissa, se produce o importanta transformare a stilului de stampilare a materialului tegular (in comparatie cu perioada Oescus - Troesmis, cand legiunea V Macedonica stationa pe limesul de la Dunarea de Jos). Se renunta treptat la formele extinse de genul LEG V MAC, adoptandu-se forme mai "economicoase" de genul LVM. Simplificarea se produce doar la nivelul prescurtarii numelui legiunii, pentru ca in ceea ce priveste ancadramentul stampilelor, acesta este mult mai complex.

2. Inscriptii pe material tegular

Dupa cum se stie, alfabetul latin cunoaste mai multe tipuri de scriere. Dintre ele cea mai raspandita este scrierea monumentala -in epigrafie-, dar scriptura monumentalis este adeseori deformata prin stangacii, imperfectiuni si forme de litere proprii altor tipuri de scriere, astfel incat apare o veritabila scriptura vulgaris.

In acest context un interes aparte prezinta scrierea pe material tegular; astfel de inscriptii releva diferite forme de scriere, care aluneca treptat spre scrierea vulgara.

Inscriptiile pe material tegular (caramizi si tigle) se deosebesc de inscriptiile monumentale pe piatra nu numai prin concizia si continutul textelor, ci mai ales prin destinatia lor. Daca epigrafele monumentale pe piatra -indiferent de caracterul si destinatia lor- erau lucrate la comanda, ca marfa, inscriptiile de pe caramizi si tigle sunt rezultatul unor stradanii individuale, spontane (cf. N. Gudea, Contributii la paleografia latina romana din Dacia. I. Inscriptiile pe caramizi si tigle, in ActaMP 11, 1987, p. 91-158). Scrierea lor s-a facut s-a facut spontan, fie ca urmare a unor evenimente, fie datorita intamplarii.

In fapt, fiecare inscriptie pe material tegular ilustreaza stiinta de carte a unui individ, de care respectivul se foloseste uneori doar spre a o etala. In consecinta, este evident ca inscriptiile pe caramizi si tigle reflecta mai direct nivelul de raspandire al scrisului si de cunoastere a limbii latine mediile populatiei de rand din provinciile Imperiului.

Marea majoritate a acestor modeste inscriptii provin din mediile militare -din castre si din imprejurimile lor. Se stie ca, in general, unitatile militare romane erau centre importante de invatare a scrisului si limbii latine. In armata romana ordinele se dadeau in scris (Polybius VI, 34, 7; Vegetius, Epitome rei militaris II, 7) pe o tessera (tableta de lut). Pe de alta parte, stiinta de carte era necesara militarilor pentru promovare. De aici nazuinta permanenta a soldatilor de a invata sa scrie.

Prin urmare, soldatii care la inrolare nu stiau carte, o data intrati in armata se straduiau sa scris-cititul pentru a putea avansa. Cei mai dornici sa invete par a fi militarii trupelor auxiliare din castrele de pe limes. Evident, dintre militarii romani, posibilitati de a scrie, de a exersa scrisul, il aveau cei care lucrau in caramidarii. Acesti soldati aveau prilejul de a scrie in pasta cruda a produselor tegulare. Scrierea in pasta cruda si moale este efectuata cu obiecte din metal sau lemn ascutite (care indeplinesc rolul unor stili) sau cu degetul).

Asemenea exercitii de scriere sunt ilustrate de materialul tegular descoperit in multe castre din Dacia romana. Situatii de acest gen intalnim nu numai in castrele auxiliare ci si in cele legionare unde, chiar cetateni fiind, unii dintre militarii romani scriau defectuos, iar cand li se ofera prilejul, exerseaza pe materialul pe care il au la dispozitie. Un asemenea exercitiu de scriere este ilustrat de incercarea unui militar din legiunea V Macedonica de la Potaissa de a grava alfabetul pe o tigla; dandu-si seama ca spre final a gresit ordinea literelor, soldatul legionar renunta la finalizarea transcrierii alfabetului (cf. M. Barbulescu, Potaissa. Studiu monografic, Turda, 1994, p. 152). Alte asemenea exercitii de scriere (incercari de invata scrierea alfabetului) intalnim la Sarmizegetusa (IDR, III/2, 539) si Gherla (AEM 14, 1894, p. 166). La Porolissum, un individ isi exprima "epigrafic" bucuria ca a invatat sa scrie: oc(c)asionem nan(c)tus sum scrib(endi) CIL, III, 1635,4).

Cat priveste continutul inscriptiilor pe caramizi si tigle descoperite in mediul militar, unele, cum s-a vazut, reprezinta exercitii de invatare a scrisului, altele, manifestarea bucuriei de a putea scrie, insiruiri de antroponime, nume de unitati militate, glume (Flavis Mesico/Sano ernium/Armatus/Anicius -Gherla), grade si functii militare etc. Rezumand, exercitiile de scriere releva aspecte mai putin cunoscute din viata cotidiana a soldatului roman, cum ar fi dorinta de a deprinde cunostinte strict necesare (scris-cititul) carierei militare, dar si viitoarei vieti civile: formularea unui act, insemnarea pe tablita cerata sau redactarea unui text.

Cele mai multe inscriptii pe caramizi si tigle utilizeaza litere capitale sau litere capitale hibride. Unele folosesc capitale precum si minuscule tipice scrierii cursive propriu-zise (numeroase forme si variante de litere capitale si mai putine litere din scrierea cursiva propriu-zisa). Pe materialul tegular intalnim si un scris hibrid, situat intre scrierea cu capitale si scrierea cursiva propriu-zisa. Literele utilizate, uneori in numeroase variante arata ca "autorii" texetelor cunosteau nu numai alfabetul in general, dar si varatiile care au survenit in timp in ceea ce priveste forma literelor. Aceste realitati releva nivelul cunoasterii alfabetului si a scrierii latine in provincia Dacia; de asemenea, ele evidentiaza faptul ca scrisul latin vulgar din Dacia era asemanator daca nu chiar identic cu cel practicat in celelalte provincii latinofone ale Imperiului Roman (cf. N. Gudea, in ActaMP 11, 1987, p. 95).

Majoritatea absoluta a inscriptiilor pe caramizi si tigle sunt redactate in latina provinciala. In acest context, este de remarcat utilizarea corecta a verbelor si a czurilor la substantive. Intalnim si devieri tipice ale latinei provinciale: e.g. miles → milis. Textele releva faptul ca in Dacia se invata o latina corecta si ca modificarile de pronuntie erau cele uzuale in latina vorbita (H. Mihaiescu, Limba latina in provinciile dunarene ale Imperiului Roman, Bucuresti, 1960, p. 165).