ISTORIA COMANDORULUI DE TORALVA

JAN POTOCKI

ISTORIA COMANDORULUI DE TORALVA

Am intrat in Ordinul de Malta inca de copil, fiind primit, cum se spune, din rindul pajilor. Datorita protectiei de care ma bucuram la Curte, am obtinut la douazeci si cinci de ani privilegiul de a echipa o galera pe cheltuiala mea ; in anul urmator, marele maestru iimi acorda, o data cu titlul de comandor, cea mai buna dintre resedintele limbii * de Aragon. Puteam ideci si pot inca sa nazuiesc la cele mai inalte functii ale Ordinului. Dar cum la aceasta nu se ajunge decit la o virsta inaintata, iar in asteptare nu aveam absolut nimic de facut, am urmat exemplul primilor nostri bailivi², care poate mi-ar fi putut da un altul mai bun. intr-un cuvint, n-aveam alta ocupatie decit sa fac dragoste, ceea ce priveam pe atunci ca un pacat din cele mai neinsemnate, si dea Domnul sa nu fi savirsit niciodata altul mai greu ! Cel pe care mi-l reprosez este o furie vinovata, care m-a facut sa sfidez ceea ce religia noastra are imai sfint; nu ma pot gindi decit cu groaza la lucrul acesta ; dar sa nu anticipam.

Trebuie asadar sa stiti ca la Malta sint diteva familii nobile bastinase, care nu fac parte din Ordin si n-au nici o legatura cu cavalerii, de orice rang ar fi, nerecunoscindu-l decit pe marele maestru, care este suveranul lor, si pe canonicii care formeaza consiliul sau.

Acestei categorii ii urmeaza una mijlocie, care exercita tot felul de functii si cauta protectia cavalerilor. Femeile din aceasta categorie sint desemnate cu titlul, pe care ele insele sl-1 dau, de "honorate', care in italiana inseamna "respectabile'. Titlu pe care fara indoiala il merita pentru decenta purtarii si, ca sa spunem lucrurilor pe nume, pentru secretul cu care stiu sa-si invaluie iubirile.

indelunga exlperienta le-a invatat pe aceste doamne "honorate' ca semetul este incompatibil cu caracterul cavalerilor francezi, sau ca extrem de rar se intimpla ca discretia sa se alature frumoaselor calitati care-i disting. Urmarea a fost ca acesti tineri, obisnuiti pretutindeni cu stralucitoare succese la femei, la Malta trebuie sa se multumeasca cu prostituate.

Caivalerii germani, de altfel putin numerosi, sint cei care plac cel mai mult "honoratelor', si asta datorita in primul rind tenului Iot alb-trandafiriu. Dupa ei vin spaniolii si cred ca datoram aceasta caracterului nostru care, pe drept cuvint, e socotit onest si demn de incredere.

Cavalerii francezi, imai ales caravanistii *, se razbuna pe "honorate' batjocorindu-Sle in fel si chip, mai cu seama dandu-le in vileag aventurile lor secrete. Dar cum ei formeaza un grup izolat si neglijeaza sa invete italiana, care este limba tarii, vorbele lor nu fac mare valva.

Traiam asadar linistiti, ca si "honoratele' noastre, cind un vas francez ni-l aduse pe comandorul de Foulequere, din vechea casa a senesalilor de Poitou, eoboritoare din contii de Angouleme. Mai fusese la Malta si intotdeauna avusese dueluri. in prezent solicitase generalatul galerelor. Avea peste treizeci si cinci de ani; ca atare te-ai fi asteptat sa fie mai potolit. intr-adevar, comandorul nu mai era certaret si scandalagiu ca odinioara ; dar era arogant, poruncitor si chiar farsor, pretinzind sa i se dea mai multa consideratie decit insusi marelui maestru.

Comandorul isi deschise casa : de indata cavalerii francezi dadura buzna. Noi mergeam rareori si pina la urma de loc, in-trucit conversatia se purta in jurul unor subiecte care nu ne conveneau, printre altele, in jurul "honoratelor', pe care le iubeam si le respectam.

Ond comandorul iesea, era de indata inconjurat de tinerii cavaleristi. Deseori el ii ducea in "Strada ingusta', le arata locurile unde 'se batuse si imprejurarile in care avusesera loc duelurile sale. - Trebuie sa va spun ca, dupa obiceiurile noastre, duelul este oprit la Malta, cu exceptia "Strazii inguste', o straduta in care nu da nici o fereastra si care mi-i mai larga decit e. nevoie ca doi oameni sa-'si poata incrucisa spadele. Ei nu pot da inapoi. Adversarii iau pozitie de-a curmezisul strazii, prietenii lor ii opTesc pe trecatori, ca sa nu-i tulbure. Odinioara obiceiul acesta fusese introdus pentru a se impiedica asasinatele ; caci omul care stia ca are un dusman ocolea "Strada ingusta', si daca asasinatul se petrecea in alta parte, nu se mai putea pretinde ca a fost un dud. De altfel, era prevazuta pedeapsa cu moartea pentru oricine ar fi venit in "Strada ingusta' cu un pumnal. Asadar la Malta duelul nu numai ca era tolerat, dar chiar ingaduit. Totusi aceasta ingaduinta era, ca sa spunem astfel, tacita, si nu numai ca nu se facea abuz de ea, dar se si vorbea despre asta cu un fel de rusine, ca de-un atentat impotriva iubirii crestine si de neingaduit in resedinta unui ordin manastirasic.

Plimbarile comandorului prin "Strada ingusta' erau cu totul nelalocul lor. Si urmarea grava a fost de a-i face si mai artagosi pe cavalerii francezi, care si asa erau destul de porniti pe galceava.

Aceasta nedemna purtare sporea din zi in zi. Cavalerii spanioli deveneau din ce in ce mai rezervati ; piha la urma se adunara cu totii la mine si ma intrebara ce e de facut pentru a stavili aceasta impetuozitate care devenea cu totul de nesuportat. Multumii compatriotilor mei pentru cinstea pe care mi-o faceau, acordindu-mi increderea lor ; le promisei ca voi vorbi comandorului, infatisindu-i purtarea tinerilor francezi ca un abuz pe care numai el l-ar putea curma, si aceasta datorita stimei si respectului de care se bucura in cele trei limbi ale natiunii sale. imi propuneam sa duc aceasta discutie cu toate menajaimentele posibile, dar nu-mi faceam iluzia ca s-ar putea sfirsi fara un duel : totusi, dat fiind ca motivul neobisnuitei lupte imi facea cinste, n-as fi fost prea suparat ca duelul sa aiba loc. in sfirsit, cred ca pina la urma ma lisai si iirit de-un fel de antipatie pe care o aveaim fata de comandor.

Eram in Saptamma Patimilor si hotarisem ca intrevederea mea cu comandorul sa n-aiba loc mai inainte de cincisprezece zile. Cred ca aflase de cele ce se petrecusera la mine si ca voia sa ^mi-o ia inainte provocindu-ma.

Ajun'seram in Vinerea Mare : stiti ca, dupa obiceiul spaniol, Jaca-ti place o femeie, o urmaresti in ziua aceasta din biserica in biserica pentru a-i oferi apa sfintita. Se faoe aceasta putin si dj_n gelozie, de teama sa nu-i ofere un altul si sa profite de acest prilej pentru a intra in vorba. Acest obicei spaniol se introdusese si la Malta. Asadar urmaream o tanara "honorata' de care eram legat de mai multi ani; dar chiar din prima biserica in care intra, comandorul se apropie ide ea, se aseza intre noi, intorcindu-irni spatele, si dindu-se de citeva ori inapoi, pentru a ma calca pe picioare, faipt ce nu trecu neobservat.

La iesirea din biserica, ma apropiai de el cu un aer nepasator, ca pentru a-i vorbi. il intrebai in ce biserica se gindea sa mearga : mi-o numi. Ma oferii sa-i arat un drum mai scurt si, fara ca el sa-si dea seama, il dusei in ."Strada ingusta'. Oind ajunseram, trasei spada, foarte sigur de ailtfel ca nimeni nu ne va tulbura intr-o zi ca aceea, cind toata lumea era la biserica.

Comandorul trase si el spada, dar de indata o lasa in jos: "Ei cum ! spuse. in Vinerea Mare ?' Dar eu nu voiam sa tin

seama de nimic.

- Asculta-ima, spuse el, siht peste sase ani de cind nu m-am impartasit : mi-e groaza de starea in care se afla sufletul meu.

Peste trei zile

Sint din fire pasnic, dar stiti ca oamenii de acest fel, cind se infurie, isi pierd cu totul capul. il silii pe comandor sa se puna in garda ; pe chipul lui se zugravise insa .groaza. Se lipi de perete, ca si cum, prevaziind ca va fi rasturnat, isi cauta un sprijin. intr-adevar, de la prima lovitura, il strapunsei. El lasa spada jos, se sprijini de zid si spuse cu o voce sfirsita : "Te iert, fie ca si Cerul sa te ierte ! Du sabia mea la TetenFoulque si ai grija sa se faca o suta de slujbe in capela castelului.' Apoi isi dadu sfir-situl. Pe moment nu acordai prea mare atentie ultimelor sale cuvinte si, daca nu le-am uitat, este pentru ca dupa aceea mi-au fost repetate. Am declarat duelul dupa cuim se obisnuieste. Pot sa spun ca inaintea oamenilor nu mi-a pricinuit nici un neajuns: Foulequere era urit si lumea a socotit ca-si meritase soarta ; dar inaintea lui Dumnezeu fapta mea mi se parea foarte vinovata din cauza ca nu-i acordasem sfintele taine, lucru pentru care constiinta mea imi aducea crincene invinuiri. Asta a durat opt zilS-

in noaptea de vineri spre sambata m-am desteptat brusc privind in jurul meu, mi s-a parut ca nu eram in camera mea, ci in mijlocul "Strazii inguste', intins pe jos. Ma miram ca ma an¹¹ acolo, cind il vazui limpede pe comandor, sprijinit de perete. Naluca parea ca se straduie sa vorbeasca si imi spuse : "Du spaa mea la Tete-Foiilque si ai grija sa se faca o suta de slujbe in capela castelului'. De indata ce-am auzit aceste .cuvinte, ma cuprinse un somn letargic. A doua zi ma desteptai in camera si in patul meu, dar pastram nestearsa amintirea vedeniei.

in noaptea urmatoare pusei sa se culce in camera cu mine un valet, dar nam mai vazut nimic si nici in noptile care urmara, in noaptea de vineri spre inhibata, insa, am avut din nou aceeasi vedenie, cu deosebire ca de asta data il vazui pe valetul meu culcat pe caldaram, la citiva pasi de mine. Fantoma comandorului mi se arata si rosti aceleasi cuvinte. Vedenia se repeta astfel in fiecare vineri. Valetul meu visa atunci ca era culcat in "Strada ingusta' ; dar, in afara de aceasta, nu-l vedea ,si nici nu-l auzea pe comandor.

La inceput nu stiam ce inseamna Tete-Foulque, unlde comandorul imi ceruse sa-i duc spada : cavalerii din Poitou ma lamurira ca era un castel situat la trei leghe de Poitiers, in mijlocul unei paduri ; ca in tinut se povesteau luoruri nemaipomenite despre el, ca se puteau vadea acolo lucruri neobisnuite, ca armura lui Foul-que-Taillefer si armele cavalerilor pe care acesta ii doborise, si ca era chiar o traditie in casa Foulequere de-a se depune in castel armele care le slujisera fie in razboi, fie in lupte individuale. Toate acestea imi desteptara interesul ; dar trebuia sa ma gandesc in primul rind la constiinta mea.

Ma dusei la Roma si ma spovedii marelui duhoivnic. Nu-i ascunsei vedenia care ma urmarea mereu. El numi refuza dezlegarea, dar mi-o dadu cu conditia de ami face penitenta. Din aceasta faceau parte si cele o suta de slujbe de la castelul Tete-Foulque, dar cerul primi ofranda si, din clipa spovedaniei, fantoma comandorului inceta .sa ma mai urmareasca. I-jaduisesem spada de la Malta si, de indata ce-am putut, am luat drumul Frantei.

Ajuns la Poitiers, mi-am dat seama ca lumea aflase de moartea comandorului, si faptul acesta nu era aici mai regretat decit la Malta. Mi-am lasat suita in oras, mi-aim imbracat vesmantul de pelerin si mi-am luat o calauza ; se cuvenea sa merg pe jos plina la Tete-iFoulque si de altminteri dramul nu era practicabil pentru calesti.

Am gasit poarta donjonului inchisa ; dupa ce-am sunat .indelung, castelanul aparu in sfirsit: era singurul locuitor de la Tete-Foulque, impreuna cu un sihastru care slujea la capela si pe care ^l gasiram fadindu-si rugaciunea. Cand termina, ii spusei ca venisem sa-i cer o suta de slujbe. in acelasi timp, depusei ofranda mea pe altar. Am vrut sa las tot acolo si spada comandorului, dar castelanul imi spuse ca trebuie s-o depun in sala de- anme, la un loc cu toate spadele membrilor familiei Foulequere ucisi in duel si ale celor pe care ei ii ucisesera ; acesta era obiceiul consfintit, il urmai pe castelan in sala de arme, unde intr-adevar se aflau spade de toate dimensiunile, ca si portrete, incepind cu portretul lui Foulque-Taillefer, conte de Angouleme, care ridicase castelul Tete-Foulque pentru un fiu al sau bastard, dervenit senesal de Poi-tou si stramos al casei Foulequere de Tete-Foulque.

Portretele senesalului si al sotiei sale se aflau de o parte si de alta a unui mare semineu, intr-unui din colturile salii de arme. Faceau o impresie foarte vie. Si celelalte portrete erau bine. pictate, desi in stilul epocii. Dar nici unul nu impresiona atit de mult ca cel al lui Foulque-Taillefer. Era infatisat intr-o haina din piele de bivol, cu spada intr-o mina, cu cealalta apucind pavaza rotunda pe care i-o oferea un scutier. Cea mai mare parte a spadelor erau atiirnate in chip de fascie, sub acest portret.

il rugai pe castelan sa -aprinda focul in sala si sa-mi aduca

cina.

-■ Cit priveste cina, iimi raspunse el, n-am nimic impotriva, dar de culcat va sfatuiesc, scumpe pelerin, sa va culcati in

odaia mea.

il intrebai ce motiv il facea atit de prudent. - Stiu bine ce vreau sa zic, raspunse castelanul, si-am sa va pregatesc patul linga al meu.

■Am acceptat propunerea cu atit mai multa placere cu cit era intr-o vineri si ma temeam de-o revenire a vedeniei mele.

Castelanul se duse sa se ingrijeasca de cina, iar eu ma apucai sa examinez de aproape armele si portretele. Acestea, dupa cum am mai spus, erau zugravite cu mult adevar. Pe masura ce lumina scadea, draperiile intunecoase se topeau in umbra pe fondul obscur al tabloului ; focul din camin nu lasa sa se desluseasca decit chipurile : lucrul acesta facea o impresie infricosatoare, sau poate mi se parea astfel pentru ca starea constiintei mele imi pricinuia o spaima fara ragaz.

Castelanul imi aduse cina, alcatuita dintr-o farfurie de pastravi pescuiti intr-un riu din apropiere. Mi se dadu si o sticla de vin destul de bun. Doream ca pustnicul sa ia masa cu mine, dar el nu se hranea decit cu ierburi fierte in apa.

Mi-am citit intotdeauna cu regularitate breviarul, ceea ce. eS^te o obligatie pentru cavalerii unui ordin religios, cel putin in Spania- il scosei deci din buzunar, impreuna cu siragul de matanii, si-i spusei castelanului ca, nefiintdu-mi inca somn, voi mai ramane sa ma rog pana noaptea tarziu si ca ceea ce mai doream era doar sa-mi arate camera.

- Perfect, imi raspunse el, la miezul noptii pustnicul va veni sa-si iaca rugaciunea in capela alaturata ; atunci veti cobori aceasta mica scara si veti ajunge la camera mea, a carei usa va fi deschisa. Nu ramaneti aici dupa miezul noptii.

Castelanul pleca. incepui sa ma rog, aruncind din cind in cind cite-o buturuga pe foc. Dar nu prea indrazneam sa-mi plimb privirfle prin sala, caci mi se parea ca portretele se insufletesc. Daca priveam unul dupa citeva clipe, mi se parea ca ori clipeste din odhi, ori se strimta din gura, mai ales senesalu'l si sotia sa, care erau de o parte si de alta a caminului. Mi se paru ca-mi aruncau cautaturi minioase si ca apoi schimbau priviri intre ei. O rafala de vint care zgudui ferestrele si facu sa zangane armele imi ,spori groaza. Continuam totusi sa ma rog cu rivna.

in sfirsit, il auzii pe pustnic psalmodiind, si cind inceta, co-borii scara pentru a ajunge in camera castelanului. Aveam in mina un capat de lumiinare si, cum vintul mi-o stinse, urcai inapoi ca s-o aprind din nou. Dar care imi fu mirarea vazindu-i pe senesal si pe sotia lui coborati din ramele lor si asezati la gura sobei. Stateau de vorba firesc si discutia se auzea clar.

-- Draga prietena, spunea senesalul, ce gmdesti de acest cas-tilian care l-a ucis pe comandor fara a-i acorda taina spovedaniei ?

- Mi se pare, raspunse spectrul feminin, mi se pare, dragul meu, ca a savarsit o miselie si o rautate. De aceea cred ca messire Taillefer nu-l va lasa sa iasa din castel fara sa-i arunce manusa.

ingrozit, ma napustii pe scara ; cautam bijbiind usa camerei castelanului si nu reuseam s-o gasesc. Aveam inca in mina luminarea stinsa. Ma gindii s-o aprind din nou si ma linistii un pic ; incercam sa ma conving ca cele doua figuri pe care le vazusem inaintea caminului nu existasera deat in inchipuirea mea. Urcai scara din nou si, oprindu-ma in usa salii, vazui ca intr-adevar cele doua figuri nu se mai aflau la gura sobei, usde crezusem ca le-am vazut. Intrai asadar cu indrazneala, dar abia facusem dtirva pasi ca ^vazui in mijlocul salii pe messire Taillefer in garda, prezentan-du-mi virful spadei sale. Ma intorsei spre scara, dar usa era ocupata de-un scutier, care-mi arunca o manusa de otel. Nemai-Stiind ce sa fac, smulsei o spada dintr-un manunchi de arme si ma napustii asupra fantasticului meu adversar. Mi s-a parut ca l-am spintecat in doua, dar numaidecat primii sub inima o impunsatura care ma arse ca un fier rosu. Singele meu inunda sala si-mi pierdui cunostinta.

Ma desteptai dimineata in camera castelanului. Vaziind ca nu mai apar, isi luase cu sine apa sfintita si venise sa ma caute. Ma gasise intins pe parchet, fara cunostinta, dar fara nici o rana de-cit in inchipuirea mea fascinata. Castelanul nu ma iscodi, ci ma sfatui doar sa parasesc castelul.

Plecind, am apucat drumul Spaniei. Opt zile aim facut piha la Bayonna, unde, ajungind intr-o vineri, am tras la un han. La miezul noptii, am sarit din somn : linga patul meu se afla messire Taillefer, amenihtandu-ma cu spada. Am facut semnul crucii si parca naluca se mistui in fum. Dar am simtit aceeasi lovitura de spada pe care mi se paruse ca am prilmit-o la castelul de la Tete-Foulque. Mi se parea ca eram scaldat in singe. Am vrut sa strig, sa ma dau jos din pat, dar si una si alta erau peste puterile mele. Aceasta spaima inexprimabila m-a stapinit pina la prima cin-tare a cocosilor. Atunci am adormit din nou ; dar a doua zi am zacut bolnav, intr-o stare jalnica. in fiecare vineri am aceeasi vedenie. Actele de cucernicie n-au izbutit sa ma izbaveasca. Melancolia ma va duce in mormant, unde voi cobori inainte dea ma fi eliberat de puterea Diavolului. Doar o bruma de speranta in mila cereasca imi da puterea .sa-mi indur suferintele.