Imperiul Britanic

Imperiul Britanic, nume atribuit Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si fostelor dominioane, colonii, si altor teritorii aflate sub stapanirea Coroanei Britanice de la sfarsitul secolului XVI pana la mijlocul secolului XX. Apogeul Imperiului Britanic a fost atins la inceputul secolului XX, cuprinzand peste 20% din suprafata uscata a Terrei si mai mult de 400 milioane de locuitori.

Cu roz, posesiunile britanice

Bazele Imperiului Britanic au fost puse in timpul domniei Elisabetei I (1558-1603). Sub domnia sa, sprijinul statului pentru explorarea navala a ,,Noilor Lumi" crescut foarte mult si, in 1580, Sir Francis Drake a devenit primul englez care a navigat in jurul lumii.

Relatii de schimb si comerciale au fost deja stabilite peste mari de Compania Indiilor Orientale, infiintata in 1600. Totusi, deoarece Anglia era in razboi cu Spania, care avea cel mai intins imperiu in cele doua Americi, colonizarea engleza in cele doua Americi era aproape inexistenta in secolul XVI.

Prima tentativa de colonizare a fost facuta pe insula Roanoke , de pe coasta nord-americana, in 1585, de catre Sir Walter Raleigh. Aceasta asezare nu a rezistat, si Anglia nu va mai avea nici o tentativa de explorare si colonizare in cele doua Americi, pana in 1604, dupa pacea incheiata cu Spania.

In secolele XVII-XVIII, Marea Britanie a infiintat primul imperiu, care isi avea centrul in emisfera vestica, adica in insulele Caraibiene si America de Nord. A inceput cu infiintarea unor plantatii de tutun in Indiile de Vest si a coloniilor religioase situate de-a lungul coastei Americii de Nord.

Anglia si-a asigurat prezenta in India in secolul XVII, prin Compania Indiilor Orientale. Desi aceasta prezenta a devenit mai intinsa si consolidata de-a lungul secolelor XVII-XVIII, India a ajuns sub directa dominatie engleza, abia in 1858.

Un factor important al primului imperiu a fost mercantilismul, doctrina economica bazata pe protejarea monopolurilor din comert si controlul statului asupra manufacturilor. Sub acest sistem, coloniile nou infiintate trebuiau sa creasca bogatia metropolei. Ele reprezentau o sursa de materii prime si o piata de desfacere pentru produsele metropolei. Intentia urmarita era ca exporturile metropolei sa fie mai ridicate decat importurile din colonii, rezulta ca metropola vinde mai mult decat cumpara, deci capitalul ramas in metropola va creste.

Deoarece acest sistem economic presupunea controlul strict al guvernamantului, Anglia a inceput sa reglementeze mai strict relatiile cu coloniile sale. In 1651, parlamentul englez a adoptat Actul de navigatie care prevedea ca toate importurile in porturile engleze si colonii urmau sa fie facute doar cu ajutorul navelor engleze.

Prima colonie stabila engleza in America de Nord a fost stabilita in 1607, la Jamestown, Virginia.

In 1620, pelerinii englezi au debarcat in golful Massachusetts si au fondat colonia Plymouth, prima asezare engleza permanenta in Noua Anglie. Colonistii apartineau comunitatii puritane, alcatuind Compania Golfului Massachusetts, in 1628.

Alte colonii religioase au fost infiintate in Rhode Island (1636), colonia fiind bazata pe principiul tolerantei religioase; Connecticut (1639), bazata pe credintele religioase congregationaliste; si Maryland (1634), dominata de romano-catolici.

Aceste colonii erau apropiate de tarm, niciodata penetrand tinuturile din interiorul continentului si, in fapt, erau puternic atasate de Anglia, mai mult decat alte colonii. Totusi, deoarece distantele faceau imposibila guvernarea directa a Angliei, guvernatorii coloniilor erau insarcinati sa alcatuiasca adunarile alese dintre colonisti.

Prezenta engleza a fost extinsa treptat, de-a lungul coastei de est. In 1664, New Amsterdam a fost preluat de la olandezi si redenumit New York. Locuitorii olandezi au fost fortati sa se supuna conducerii engleze.In 1681, William Penn, sub patenta regala, a fondat colonia Pennsylvania.

Dupa 1688, razboaiele cu Franta au dus mai departe expansiunea engleza. Coloniile din Noua Anglie s-au marit, si Compania Raului Hudson s-a stabilit langa raul Hudson, pentru a participa la comertul cu blanuri.

Cresterea prezentei engleze a intensificat frictiunile, in anii 1690, cu Noua Franta, aflata in apropierea vaii St. Lawrence. In consecinta, razboiul pentru succesiunea la tronul Spaniei (1701-1714), in care Anglia (incepand de acum se va numi Marea Britanie) si aliatii sai, au luptat impotriva Frantei si Spaniei. Armatele britanice au capturat posesiunile franceze din America (Acadia si Terra Nova). Insulele spaniole, Gibraltar si Minorca, au fost obtinute in urma aceluiasi conflict, dand Marii Britanii pentru prima data prezenta teritoriala in Marea Mediterana.

Pacea de la Utrecht (1713) a incheiat razboiul, si cedarea oficiala a teritoriilor cucerite de britanici. De asemenea, extindea drepturile britanice asupra aprovizionarii cu sclavi si a altor marfuri comerciale destinate coloniilor spaniole din cele doua Americi, si,ca rezultat stabilea statutul Marii Britanii ca putere maritima aproximativ egala cu puternicii competitori europeni.

Prima colonie de exploatare din Indiile de Vest a fost Saint Christopher (mai tarziu Saint Kitts), achizitionata in 1623. Plantatiile engleze infiintate in Indiile de Vest au fost lucrate initial de ucenici albi adusi din Anglia. Plantatiile de tutun sunt inlocuite cu cele de trestie de zahar lucrate insa de sclavi adusi din Africa.

In 1655, Anglia a cucerit Jamaica de la Spania - prima colonie engleza obtinuta prin forta. In 1670, Anglia si Spania au semnat Tratatul de la Madrid, in urma caruia Spania recunostea posesiunile engleze caraibiene. Comertul cu zahar s-a extins, si Compania Regala a Africii, fondata in 1672, a adus un numar mare de sclavi africani in Caraibe. Marii plantatorii ai insulelor engleze obtineau forta de munca necesara, dar se temeau de posibila revolta a sclavilor negri care le puteau periclitau siguranta proprie. La sfarsitul anilor 1670, sclavii negrii constituiau marea majoritate a populatiei insulelor engleze.

La inceputul secolului XVIII, interesul public pentru afacerile de peste mari a scazut. In timpul lungii guvernari prezidate de Robert Walpole, s-a adoptat ca politica laissez-faire, in care guvernarea sa nu intervina in problemele economice.

In 1732, Georgia a devenit a 13-a colonie americana. Zaharul reprezenta principala marfa importata din colonii si, odata cu ea, a sporit si comertul cu sclavi care traversau Atlanticul (70.000 de sclavi adusi anual din Africa catre America).

In timpul Razboiului de 7 ani (1756-1763), Marea Britanie a obtinut castiguri teritoriale in defavoarea Frantei.

Prin Tratatul de la Paris (1763), Franta recunostea oficial stapanirea britanica asupra Canadei, insa britanicii restituiau francezilor controlul asupra insulelor Guadeloupe si Martinique. Prin acest tratat se asigura securitatea coloniilor nord-americane.

Dupa pierderea coloniilor americane, comertul britanic si-a intors fata, de la cele doua Americi, catre est. Revolutia industriala a transformat economia britanica dintr-una agricola, intr-una bazata pe manufactura mecanizata, si au crescut astfel produsele britanice destinate exportului. Comertul liber, increderea bazata pe comertul mondial care nu trebuie ingradit de nici o natiune, inlocuieste vechiul sistem colonial, care avea la baza ideile mercantiliste de protejare a comertului.

Al doilea Imperiu Britanic avea ca centre Asia si Africa, continuand sa se extinda in secolul XIX si la inceputul secolul XX, atingand apogeul la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Totusi, cresterea nationalismului in coloniile britanice a slabit treptat puterea imperiului, si Marea Britanie a fost fortata sa acorde independenta multora din fostele sale colonii.

Desi primul imperiu isi avea centrul in cele doua Americi, englezii activau in India inca din secolul XVII. Compania Indiilor Orientale a infiintat puncte comerciale la Surat (1612) si Madras (acum Chennai, 1639), sub auspiciile Imperiului Mogul.

A urmat o rapida extindere a afacerilor sale si, in 1690, compania a a stabilit o noua factorie pe raul Hugli, pe locul viitorului oras Calcutta. Dar, in 1700, compania si-a extins activitatile comerciale in Bengal si a stabilit, pentru sine, rolul de jucator principal in politica indiana.

Dupa moartea imparatului mogul Aurangzeb, in 1707, Imperiul Mogul din India intra intr-o perioada de instabilitate. In acest timp, Compania Indiilor Orientale - principala organizatie comerciala - a intrat mai direct in politica, pentru a-si conserva pozitia economica dominanta.

Apoi, intre 1740-1750, Compania Indiilor Orientale a luptat cu Compania Franceza a Indiilor pentru suprematie in India. O serie de lupte au culminat cu batalia de la Plassey din iunie 1757, in urma careia britanicii au infrant pe rivalii francezi si indieni. Astfel, Compania Indiilor Orientale a obtinut pozitia dominanta in regiunea Bengal.