LATINITATE SI DACISM

LATINITATE SI DACISM

Anticii spuneau despre istorie ca este un dascal al vietii. Inca de cand eram mici am fost invatati despre originile poporului roman si despre formarea limbii pe care o vorbim astazi.'' Suntem o combinatie intre o populatie de tarani autohtoni si nobili cuceritori romani.''

Dar care dintre aceste doua radacini ereditare au o pondere mai mare?Exista multi scriitori lingvisti si etimologi care aduc argumente pro sau contra ipotezei ca suntem latini sau daci precum si multi scriitori si poeti care isi dau cu parerea in favoarea uneia dintre aceste doua ipoteze.

Pentru a cunoaste stiintific o limba nu este destul sa o poti vorbi.

,,Orice limba incepe cu un miracol al spiritului:LIMBA.''(Jacob Burckhardt)

Latinitatea si dacismul sunt concepte care desemneaza doua curente de idei ce strabat literatura si cultura romana.

Nu cumva insa amploarea mitica e cucerita inca in stadiul folcloric,tocmai astfel explicandu-se fascinatia exercitata asupra literaturii culte?

Miturile sunt puncte de legatura ale traditiei orale in literatura culta. Prin intermediul lor factorul traditional colectiv modeleaza obscur universul imaginar al scriitorului roman,mai ales daca acesta este de origine rurala.

Pentru Calinescu miturile rezulta din ,,ferventa crescanda'' cu care anumite teme folclorice sunt cultivate de la o epoca literara la alta.

,,Intaiul mit e ,,Traian si Dochia'',simbolizand constituirea insasi a poporului roman. El a incantat pe romanticii nostri in frunte cu Asachi,care e primul getizant. Propriu zis circula numele de Traian,de Dochia,Dochita,in colinde. Asachi a raspandit povestea Dochiei,fata lui Decebal,urmarita de Traian si prefacuta de Zamolxe la rugamintea ei in stanca spre a scapa de urmaritori. Mitul pare apocrif,dar se pretindea ca in 1877-1878 in Neamt cutare batran stia de Dochita lui Dochel,fugita pe Ceahlau ca pastorita si prefacuta cu oitele ei in stanca de catre Maica Precista.<<Pe inaltimea Ceahlaului aproape de varf se afla si astazi o stanca iesita in mijlocul unei mici pajisti si avand in jurul sau cateva bulbucaturi pietroase; pe aceea o inchipueste traditiunea de Dochia,iar prin bulbucaturi inchipueste oitele.>>De n'ar fi aceasta forma a basmului decat un rasunet al legendei lui Asachi si totusi mitul a luat consistenta si stapaneste constiintele.

Al doilea mit cu ecoul cel mai larg este <<Miorita>> cu punctul de plecare in cantecul batranesc publicat de Vasile Alecsandri. Proportiile mitului au crescut in vremea din urma pana intr'atata incat s'au facut comparari cu Divina Commedia si multi il socotesc ca momentul initial al oricarei culturi autohtone. Aici e simbolizata existenta pastorala a poporului roman si chiar unitatea lui in mijlocul real al tarii reprezentat de lantul carpatin. Trei ciobani se coboara in vale cu turmele. Unul e vrancean,altul ungurean (adica ardelean,din partea ungurilor),altul moldovean. Cei dintai se sfatuiesc sa omoare pe baciul moldovean caruia Miorita,oaia nazdravana,ii destainuie gandul ucigas. In presimtirea mortii,Moldoveanul isi randuieste,fara nici o ura inmormantarea pregatindu-si un Eden terestru,ciobanesc:

Oita barsana

De esti nazdravana

Si de-ar fi sa mor

In camp de mohor,

Sa spui lui Vrancean

Si lui Ungurean

Ca sa ma ingroape

Aice pe-aproape

In strunga de oi,

Sa fiu tot cu voi,

In dosul stanii

Sa-mi aud canii

Aste sa le spui,

Iar la cap sa-mi pui

Fluieras de fag,

Mult zice cu drag!

Fluieras de os,

Mult zice duios!

Fluieras de soc,

Mult zice cu foc!

Vantul cand a bate

Prin ele-a rasbate

Si 'oile s'or plange

Pe mine m'or plange

Cu lacrimi de sange!

Si dupa ingramadirea animala a turmelor pe groapa pastorului,urmeaza traducerea hermetica a notiunii de extinctie,in aceasta viziune franciscan panteistica moartea devenind <<mireasa lumii>>,<< craiasa>> si inhumarea luand infatisarea <<misterului nuptial>>:

Iar tu de omor

Sa nu le spui lor

Sa le spui curat

Ca m'am insurat

Cu-o mandra craiasa,

A lumii mireasa;

Ca la nunta mea

A cazut o stea;

Soarele si luna

Mi-au tinut cununa

Brazi si paltinasi     

I-am avut nuntasi,

Preoti,muntii mari

Paseri,lautari,

Pasarele mii

Si stele faclii!

Mitul ,,Mesterul Manole''(Manastirea Argesului din culegerea V. Alecsandri)are mereu o iradiatiune puternica,ca intotdeauna in astfel de imprejurari e de o circulatie mai larga decat solul tarii insa versiunea romana este originala si autohtonizata intru cat se leaga de vestita biserica de la Curtea de Arges,a lui Neagoe,devenita astfel pentru literatura noastra un fel de mic Notre-Dame-de-Paris. Legenda vorbeste,ce-i drept,de Negru Voda,fara a starui asupra identitatii manastirii,insa traditia s'a oprit asupra celui mai stralucit moment al locului. Este fara importanta ca legenda se regaseste la popoarele inconjuratoare,mai ales ca cu greu s'ar putea dovedi de unde a pornit. Ea n'a devenit mit decat la noi si prin mit se intelege o fictiune hermetica,un simbol al unei idei generale. O astfel de ridicare la valoarea de mit este proprie literaturii romane. Mesterul Manole incepe din porunca Domnului,ridicarea bisericii insa tot ce lucreaza ziua se surpa noaptea:

Mesterii grabea,

Sforile 'ntindea,

Locul masura,

Santuri largi sapa

Si mereu lucra.

Zidul ridica,

Dar ori ce lucra

Noaptea se surpa!

A doua zi iar,

A treia zi iar,

A patra zi iar

Lucra in zadar!

Un vis arata lui Manole cum sa inchege momentul :

O soapta de sus

Aevea mi-a spus

Ca ori ce-am lucra

Noaptea s'a surpa

Pana'om hotari

In zid de-a zidi

Cea 'ntai sotioara

Cea 'ntai surioara

Care s'a ivit

Mani in zori de zi

Aducand bucate

La sot ori la frate.

A doua zi intaia femeie care se zareste este chiar sotia lui Manole,intr-o criza de egoism,ingenunche si roaga pe Dumnezeu sa dezlantuie elementele spre a o opri :

Da,Doamne pe lume

O plaie cu spume

Sa faca parae

Sa curga siroaie

Apele sa cresca

Mandra sa-mi opresca

Sufla,Doamne-un vant

Sufla-l pe pamant,

Brazii sa-i despoaie

Paltini sa indoaie,

Muntii sa rastoarne

Mandra sa.mi intoarne

Sa mi-o 'ntoarne, ' n cale

S'o duca de vale.

Insa mandra nesdruncinata in credinta maritala merge nesovaitoare spre locul lucrarii.Mnole o urca pe schele si saguind o zideste repede,spre a nu fi induiosat de plansetele tinerei femei gravide :

,,Manoli,Manoli,

Mestere Manoli !

Ziudul rau ma strange

Viata mi se strange.''

Continuarea mai adauga ca voievodul gelos,a ridicat schelele stralucitei biserici,ca zidarii sa nu mai poata face alta altcuiva. Ei scapara cu aripi de sindrila,insa Manole muri prefacandu-se in fantana.

Acest mit simbolizeaza conditiile creatiunii umane,incorporarea sufferintei individuale in opera de arta.

Al patrulea mit este erotic.,,Sburatorul'' (care su balte nume exista si la poparele inconjuratoare)este un demon frumos,un Eros adolescent,care da fetelor pulbere tulburarile si tanjirile intai iubiri.Incepand cu I.Heliade Radulescu nu este liric roman care sa nu fi reluat mitul in diferite chipuri. Unii au crezut ca trebui sa duca aceste productii spre o sursa romantica,ceea ce este fals,fiindca unii din poeti nici macar nu aveau notiunea temei occidentale. Singura nota romantica este intemeierea pe traditii populare.

Aceste patru mituri infatiseaza patru probleme fundamentale :nasterea poporului roman,situatia cosmica a omului,problema creatiei si sexualitatea.''

(George Calinescu-,,Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent'') (pag. 62,64,65)

Strans legat de religie si cu deosebire de credintele privind soarta omului dupa moarte este si ritualul de inmormantare. La daci,insa inainte de Burebista,incineratia lor luase locul inhumatiei,aceasta transformare oglindind anumite schimbari greu de precizat,in conceptiile despre nemurire.Acum,cind ii conoastem pe Zamolxis,pe Gebeleizis si disputa dintre aceste divinitati pentru domnia asupra mortilor,putem incerca sa explicam schimbarea ritului prin evolutia intregii religii geto-dace. Se pare ca nemurirea fagaduita de Zamolxis credinciosilor sai era completa,cuprinzand adica si corpul si sufletul.Omul murea,insa un dublet al lui poate mai putin carnal dar real totusi cu nevoi asemanatoare celor din timpul vietii continua sa traiasca in regatul zeului subpamantean,bucurandu-se de toate bunurile. S-ar putea presupune ca treptat,pe masura ce cultul uranicului Gebeleizis se impunea mintilor geto-dace,ideea nemuririi trupului dispare (era prea evident ca trupul nu se inalta la cer)sau,in orice caz, se modifica ; acum se pune problema fie de a elibera sufletul imaterial si nemuritor din invelisu-i corporal,fie de a reduce trupul insusi la o stare cat mai putin materiala.Oricare ar fi fost ideea,solutia era una sigura :arderea cadravelor.

Ritualul incineratiei predomina net in epoca tarzie de dezvoltare a societatii daco-getice ;inhumatia se intalneste arareori si atunci mai ales la copii.Dar aceasta nu inseamna inca detronarea definitiva a lui Zamolxis din domnia asupra umbrelor ;e foarte posibil ca o buna parte din geto-daci sa fi adoptat ritualul incinerasiei fara a-si inchipui ca sufletele lor merg la Gebeleizis,in cer.

Herodot ni-l infatiseza pe Zamolxis ca pe o divinitate de seama la care se duc ce-i ce mor.Dar unde ii e lacasul ?In cer,cum afirma Vasile Parvan,sau dimpotriva,in adancurile pamantului ?

Cunoscatori de seama a lingvisticii indo-europene au demonstrat ca prima parte a acestuinume,Zamol-,se inrudeste indeaproape cu numele divinitatii traco-elenice.,,Semele'',zeita pamantului si cu acela al zeului,chtonian,al vechilor lituani,Zemeluks.

Contradictorii in numeroase privinte,izvoarele antice rareori directe sunt putin si incerte :,,astfel se spune caun oarecare get,numit Zamolxis,a fost sclavul lui Pytogoras''.

El este un zeu al pamantului,al vegetatiei,al rodniciei.In credinta getilor el impartea omenirii cele trebuincioase traiului :lui i se datorau recoltele bogate,lui trebuia sa i se multumeasca pentru prosperitatea turmelor de animale,pentru produsele padurilor ,pentru vanat si peste. Bunatatea si puterea lui Zamolxis faceau ca natura amortita de gerurile iernii sa reinvie primavara ;in acest context legenda reaparitiei zeului dupa anii petrecuti in locuinta subterana capata semnificatia unui simbol religios,dandu-ne in acelasi timp, o indicatie suplimentara cu privire la lacasul zeului, pamantul sau, mai bine zis imparatia subpamanteana. Spre deosebire de chtonianul Zamolxis, Gebeleizis era un zeu ceresc.Nu cred ca el poate fi interpretat in chip excusiv ca zeu al fulgerului.

E greu de spus care era raportul "ierarhic"intre Zamolxis si Gebeleizis pe vremea lui Herodot. Se pare ca Zamolxis era zeul suprem dar Gebeleizis ii disputa domnia asupra imparatiei umbrelor.In virtutea anumitor schimbari survenite in religia lor, o parte dintre geto-daci au inceput sa creada ca la Gebeleizis se duc sufletele celor ce mor si nu la Zamolxis.

Trecand peste zidul format de zeitatile unei lumi apuse, ajungem sa ne regasim propriile origini printr-o alta modalitate, literatura.

Desi sustine teza identitatii noastre geto-dace in paginile unei istorii literare, George Calinescu nu-i anexeaza in mod expres marturiile posibile ale literaturii.El va semnala orice incercare de resuscitare literara a trecutului dacic, dar fara sa vrea cu tot dinadinsul sa-si verifice astfel propriile idei.Teza dacica e urmarita constant, descoperirea ei la un scriitor sau altul nu provoaca insa vreo preferinta subita, nicicum o ierarhie privilegiata de valori.Criticul se opreste asupra operelor,secventelor ori proiectelor vadind o asemenea preocupare, dar analiza acestora ramane independenta si comentariul lipsit de exaltari.Referile lui Calinescu la scriitorii getizanti n-au nicio intentie demonstrativa.

Primul dintre acestia este Gheorghe Asachi pomenit mai intai in legatura cu unul dintre miturile autohtone, al carui descoperitor sau inventator este.Despre operatia lui programatica de constructie a unei mitologii romanesti se va ocupa in mod special Calinescu in capitolul care-l consacra, dar fara sa insiste asupra izvoarelor folosite de imaginativul poet: "In Balade si in Legendele Asachi s-a straduit sa injghebe o mitologie literara romaneasca, bizuindu-se pe traditia populara.Asta va fi si preocuparea lui Alecsandri.Insa viziunea lui Asachi e intentional, mai grandioasa si in termeni clasici.El urmareste sa determine punctele mitice din teritoriul moldav si sa faca lista divinitatilor, spre a putea transporta in Dacia sistemul mitologic elin."

"Noi am facut caz de latinitatea noastra indiscutabila, dand insa impresia ca suntem tineri, si neglijand substanta medulara.Noi insa suntem romani ca si francezii, gallo-romani, popor stravechi adica, cu notele lui etnice neschimbatoare esential, primind limba si cultura latina.In fond suntem Geti si e mai bine a spune ca, in felul nostru, am primit si noi succesiunea spiritului roman pe care trebuie sa-l continuam de la longitudinea reala, fara mimetisme anacronice."

Insasi vechimea noastra pare sa spuna Calinescu face anacronic un asemenea mimetism.Specificul contributiei autohtone urmeaza sa-l dea, dupa el, spiritul getic.In ce consta acest "spirit getic"?autorul nu ne spune, din pacate.Deducem insa din chiar modul sau de a-si pune problemele originii noastre ca getismul ar trebui cultivat si "sporit"in raporturile cu popoarele romanice, in vreme ce romanitatea trebuie sa fie invocata si pastrata in raport cu celelalte.

Momentul culminant in istoria interesului literar pentru Dacia il reprezinta insa , desigur, Eminescu prin nu putine secvente ale operei si prin amploarea proiectelor.In descifrarea operei eminesciene, Calinescu se opreste indelung asupra fiecarui fragment marturisind o asemenea intentie. "Unul din proiectele cele mai dragi lui Eminescu, pe care n-a avut ragazul a-l duce la bun sfarsit, a fost acela al unei mari epopei sau drame daco-romane.Ideea poetizarii genezei poporului nostru dateaza de la inceputurile sale poetice"

Atentia acordata acestor proiecte nu e insotita de o apreciere nediferentiata.Criticul regreta, de exemplu, faptul ca in redactarea poemului "Memento mori"episodul cuceririi Daciei a luat proportii considerabile "in dauna intregului".

"Eminescu, e un poet de conceptie si asta a stanjenit pe critici care au evitat sa analizeze poezia lui cu subinteles discret ca ea se va perima.

In "Memento mori"imaginile sunt hugoliene, desi de o oaresicare colosalitate baroca.

Insa, greseala de tinerete a lui Eminescu, mai departe in episodul "Dacia" grandiosul devine bombastic si desirat.Zeii dacici ies din mare calari pe bouri, Zamolxe vine incalecat pe fulger.Zeii latini sosesc in procesiuni teatrale comparabile cu Triumfurile petrachiste.(George Calinescu: "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent")

"O istorie literara cuviincioasa, intr-o epoca de creatiune cum e aceea pe cari o analizam nu va analiza bucoavne, nu va scoate strigate naive de admiratie inaintea traducatorilor de acaftiste, molitvelnice, trioade, catavasiere si penticostare, carti de cea mai mare utilitate sufleteasca , dar cari n-au a face cu sufletul romanesc din secolul al 18-lea si cu cugetarea si simtirea acelora cari l-au reprezentat mai bine."

Teza aceasta a continuitatii geto-dace si dupa ocupatia romana ne pare insa vulnerabila.In ce masura si-a mai putut pastra trasaturile etnice o populatie care a coborat aproape doua secole cu romanii sfarsind prin a imprumuta limba acestora?

Limba romana este o reprezentanta a latinitatii rasaritene, cantata si slavita in lucrarile multor scriitori romani.

N-a fost greu sa se vada ca limba noastra este o continuare a latinei aduse de colonistii romani.Ideea romanitatii a cuprins repede masele largi ale populatiei, care au inceput sa se intereseze de diferenta intre limbile latine si cele care li s-au adaugat prin imprumut din limbile vecine.In lupta pentru a demonstra latinitatea romanei, carturarii ardeleni au inceput sa modifice in chip arbitrar elementele limbii, sa excluda cuvintele imprumutate din limbile vecine, sa introduca in loc cuvinte latinesti luate din carti, sa transforme cuvintele de origine straina asa incat sa poata fi explicate ca si cum ar fi fost mostenite din latina, sa transforme elemente latine recent imprumutate , incercand sa le aranjeze asa incat sa para din antichitate, sa scrie romana nu asa cum e pronuntata astazi, ci cum a fost pronuntata la inceputurile ei.

Gheorghe Asachi a prefigurat mitul etnogenezei romanilor in balada "Traian si Dochia",casi in poezia "La patrie", integrata volumului "Poesie",unde, scriitorul ii prezinta pe romani ca mostenitorii Romei si a Daciei:

"O romani, romani ai Daciei, ce purtati un mandru semn

De-origina, istoria acum fie-ni indemn!

In vechime maica Roma, ce-a fost doamna-n toata lumea,

Ne-a lasat legi si pamanturi, vorba sa si naltul nume.

Oare darul ce de timpuri si barbari s-a pastrat,

Cand senina soarta luce , fi-va astazi defaimat?

Nu, prin muze s-a virtutei dorul dulce si fierbinte ,

In noi lumea sa cunoasca stranepoti romanei ginte."

Formarea poporului roman in spatiul carpato-danubian si continuitatea lui constituie un proces asemanator formarii si continuitatii celorlalte popoare romanice europene:francez, iatalian, spaniol si portughez.La toate aceste popoare constatam un element etnic de baza:gallii in cazul francezilor, celtiberii in cazul spaniolilor si portughezilor.La romani au fost daco-getii, ramura de nord a tracilor.

Dacii sau getii,fac parte din marele grup al tracilor si constiuie cea mai importanta ramura a lui,avand o civilizatie ,o cultura si o istorie politica pe care n-a egalat-o nici o alta ramura. Civilizatia si cultura poporului dac stau la temelia poporului roman ca elementul etnic component cel mai insemnat. Dupa marturiile literare antice, dacii sau getii erau blonzi, cu piele alba, cu ochi albastri, ca si ceilalti nordici europeni. Atat Trofeul, cat si Columna lui Traian ni-i arata de statura potrivita, nici foarte inalti, nici scurti. Barbatii purtau parul mare si aveau toti barba : nicaieri nu gasim un dac reprezentat altfel. Pe frunte si la tample parul e taiat. Femeile, judecand dupa Columna, par sa fi fost zvelte, inalte si, in general, frumoase; parul il purtau pieptanat, cu carare la mijloc si strans in spate, facut coc. Ocupatia de capetenie a dacilor a fost agricultura. Lexicograful bizantin Suidas spune ca, in vremea razboiului cu Traian, Decebal impartise sarcinile intre nobilii daci astfel : pe unii i-a pus sa apere cetatile, pe ceilalti sa aiba grija de bunul mers al agriculturii. O ramura importanta a agriculturii si la care stramosii nostri tineau mult, era viticultura. Dacii au fost, de asemenea si remarcabili crescatori de vite. Rasa cailor geti era, pe drept cuvant, vestita. Turmele de oi si cirezile de boi si vaci jucau un rol important in economia vietii getice. Din lana oilor ca si din canepa pe care stiau atat de bine s-o lucreze, isi faceau vesmintele. Apicultura era si ea dezvoltata. Existau numeroase prisaci prin poienile padurilor si in mijlocul fanetelor asa de intinse in vremea aceea. Exploatau apoi sarea, iar in Muntii Apuseni aurul si argintul. Cantitatile enorme de metal pretios pe care le-a luat Traian din Dacia, implica o exploatare continua a zacamintelor auro-argintifere. Stiau sa lucreze bronzul, fierul, aurul si argintul; faceau unelte, cum sunt secerile si coasele de bronz, topoarele, fiarele de plug, clestele de fier, arme cum sunt sabiile de fier, gasite in mai multe parti ale teritoriului dacic, obiecte de cult sau mobilier, podoabe de tot felul, mai ales de argint. Stiau sa faca din acest metal pretios vase frumoase cum sunt cele ale tezaurului de la Sancraieni sau ale tezaurului de la Agighiol. Stiau, de asemenea, inca din prima jumatate a secolului al IV - lea i.e.n., sa bata monede de argint de caracter autohton sau imitand pe cele macedone si grecesti, mai tarziu pe cele romane. Numarul acestor monede e considerabil si ele au fost gasite pe toata suprafata pamantului romanesc, atat in Muntenia, cat si in Moldova, si in Transilvania. Erau, in sfarsit, mesteri in lucrul lemnului, din care faceau obiecte casnice si unelte agricole. Se pricepeau in ceramica, lucrau din pamant ars vase de diferite forme si marimi, unele foarte frumos impodobite. Intr-un cuvant, cunosteau toate indeletnicirile economice esentiale si, prin bogatia pamantului, ar fi putut trai fara sa aiba nevoie de ceva din afara. Dimpotriva, puteau ei exporta si exportau, de fapt, materii prime. Izvoarele ne vorbesc de exportul de grane, de peste, de ceara si miere, si de sclavi. Se vor fi adaugat la acestea, piei si blanuri si, foarte probabil, sare si lemne, nu numai spre Campia Panonica, dar si spre alte locuri mai departe ca Egiptul. Aduceau in schimb, din sudul grecesc, vin si untdelemn. Importau, de asemenea, tesaturi fine, stofe scumpe pentru uzul nobililor si al curtii regale. Dupa caderea Sarmizegetusei, s-au gasit intr-o pestera, ascunse, hainele si stofele scumpe ale lui Decebal. Daco-getii, cunosteau de asemenea, si practicau scrisul. Faptul este confirmat de Dio Cassius, care vorbeste despre o scrisoare primita de imparatul Domitian de la Decebal, precum si despre cea scrisa pe o iasca, primita de Traian. Pana in secolul I e.n alfabetul folosit era cel grecesc, iar dupa aceasta data, mai mult cel latin. In afara de inscriptia amintita - "Decebalus per Scorilo" - se cunosc azi doar litere izolate ori in grupuri de cate doua sau trei, insemnate pe diferite unelte, dar mai des pe vase, sau sapate in blocuri incluse in zidul cetatilor. In cazul din urma, literele serveau pentru a consemna nume de persoane, de zei, de regi si preoti, desi n-a fost posibila, pana in prezent, reconstituirea nici unui nume. Ofensiva romana pregatita de Traian incepe dupa lungi si minutioase preparative. Efectivul trupelor comasate la frontiera Daciei atingea peste 150 000 de soldati. Dupa mai multe infrangeri, in 101 si 102, Decebal cere pace. Conditiile in care i-a fost acordata erau deosebit de grele. Imparatul Traian, a carui intentie clara era de a transforma Dacia intr-o provincie romana, isi mentine trupele concentrate la Dunare. Arhitectul Apolodor din Damasc construieste la Drobeta cel mai lung pod de piatra - peste 1100 m - din tot Imperiul Roman. Decebal nu respecta toate conditiile pacii. In vara anului 105, Traian porneste contra dacilor cu o armata mai numeroasa ca in primul razboi. Cetatile din Muntii Orastiei sunt cucerite, devastate si incendiate. Dupa asediul si capitularea Sarmizegetusei, in vara anului 106, Decebal se retrage cu un grup de razboinici in munti. Este urmarit si, pentru a nu cadea prizionier, se sinucide. Capul ii este dus ca trofeu la Roma. Din Dacia, devenita acum provincie a Imperiului Roman, invingatorul adusese la Roma o prada uriasa : 165 500 kg aur fin si 331 000 kg argint.

Noi suntem in fond geti, si getii reprezinta unul dintre cele mai vechi popoare autohtone ale Europei ,contemporane cu grecii ,cu celtii ,cu grupurile italice anterioare imperiului roman.Acest imperiu roman gasea aici un stat vechi se lupta cu el si il rapunea cu greu .Ca intotdeauna indelungul zbuciumatei noastre istorii ,prin asezarea geografica ,noi am suportat izbirile ,absorbind elementul alogen.

Toate rasele mari se caracterizeaza printr-o adanca notiune a eternitatii si prin punerea vietii terestre in dependenta de absolut.

In ciuda tuturor influentelor ,limba romana este o limba romanica .Structura ei,morfologia ,sintaxa ei si elementele fundamentale ale lexicului ,acelea de intrebuintare permanenta ,de circulatie intensa ,sau latine.Ceea ce au adaugat pe urma slavii,in mare masura ,popoarele vechi turcesti ,in mai mica ,n-au putut modifica acest caracter initial fundamental al limbii romane .Limba romana se formeaza incepand cu anul 106 si se intinde pana in secolul al VII-lea .In perioada 106-275 se formeaza romana comuna ,protoromana sau straromana,limba cu un evident caracter romanic.In limba romana ,s-au mostenit de la latini genurile si declinarile substantivale ,cele de la latini genurile si declinarile substantivale ,cele patru conjugari ale verbelor ,formele pronominale ,numeralul de la 1 la 10,gradele de comparatie si cazurile ,ci exceptia cazului ablativ.Cand s-a observat regularitatea schimbarilor de sunete .lingvistii au inceput sa vorbeasca de "legi fonetice".Astfel schimbarea lui "l" intervocalic latin in "r" in romaneste a devenit o lege .Latinescu "filum","gula","mola" ,"salire","scala" s-a transformat in romanescul "fir","gura","moara","sari","scara",ca si prefacerea lui "a" neaccentuat in "a",exemplu latinescu "laxare","maritare""maxilla","parente","salutare"se transforma in romanescul "lasa","mnarita","masea","parinte","saruta".Constatam ca "a"latin accentuat urmat de "n" devine "a"de exemplu "lana" devine"lana".Fiecare limba isi are propriile dialecte.In limba romana comuna intalnim dialectele daco-roman ,aroman ,istroroman,meglenoroman.Dar in interiorul unui dialect distingem si subdialecte.De exemplu ,dialectul daco-roman,are urmatoarele subdialecte:muntean,moldovean,maramuresean,banatean, crisan.Iar in cadrul subdialectelor se nasc graiurile ,spre exemplu subdialectul muntean este insotit de graiul ialomitean ,vrancean etc.

Elementele de substrat ale limbii romane ,adica cuvinte de origine dacica,sunt in numar de aproximativ 160,totalizand peste 600-700 de derivate ,inclusiv toponimele si antroponimele .In ansamblul sau ,acest fond de probabila provenienta dacica,substantive ,adjective,verbe,adverbe,denumesc o mare diversitate de obiecte ,stari,fapte,actiuni,fenomene etc.Repartizate pe grupe semantice ,ele se refera la partile corpului omenesc (buza,grumaz.gusa,burta,sale),la functii fiziologice si la boli(sugruma,ameti,vatama,urdoare,ulcior),la stari afective (bucura ,rabda,dezmierda ,aprig),la varsta si la relatiile familiale (prunc,copil,baiat ,mire,mos).Unele se refera la imbracaminte si incaltaminte (panza,caciula,baier,caramb),sau la locuinta si gospodarie (catun,bordei,vatra,burlan,leagan,gard).Altele numesc unelte diferite si obiecte casnice (matura ,caier,zgarda,gresie,dop,tarus,carlig)sau fenomene naturale si notiuni de timp(amurg,boare,viscol,a adia).Un numar apreciabil de cuvinte ramase de la daci in limba romana sunt cele care se refera la fauna si flora(mazare ,brad,maces ,mugure,sambure,manz,tap,barza,soparla ,melc,balaur).Unele sunt legate de pastorit(baci,tarc,stana,branza,urda).Apoi adverbele -gata,nitel-si adjectivale-cret,tare-Mai numeroase sunt verbele a baga,a bucura,a cruta,a darama,a incurca,a lepada,a misca,a necheza,a rabda, a scula, a uita, a viscoli si altele.

Pe langa celelalte mosteniri daco-getice,cuvintele de origine dacica ,intrate definitiv in fondul lexical curent al limbii romane ,arata inca o data ca poporul roman este continuatorul civilizatiei si culturii daco-getilor.

"Lexiconul romanesc autohton dovedeste ca populatia traco-dacica formeaza temelia si trunchiul principal pe care s-a grefat si prin care a putut sa dainuiasca romanitatea in Balcani si in Carpati ,fiind deci insasi baza etnica -sociala a poporului roman"I.I.Russu)

Limba romana este o limba care se defineste prin diasistem ,cuprinzand limba populara si limba literara sau limba scrisa.Primul document descoperit ,scris in limba romana ,dateaza din anul 1521,si anume "Scrisoarea lui Neacsu".Scrisoarea cuprinde 190 de cuvinte ,din care 12 nu sunt de origine latina.Inainte de aceasta data,se foloseau limba slavona si alfabetul chirilic .Aparitia tiparului in spatiul romanesc se datoreaza diaconului Coresi,care tipareste carti atat in slava ,cat si in romana.In secolele XVII-XVIII,sunt traduse un numar important de carti cu continut religios ,dar si texte juridice.Cativa dintre traducatorii acelei perioade sunt:Simion Stefan("Noul Testament de la Barlad")Vrlaam("Cazania").Dosoftei("Psaltirea-in versuri "),Antim Ivireanu("Didahiile").Secolul XVIII este marcat ,de asemenea ,de scrieri originale ,Grigore Ureche fiind creatorul limbii literare a romanilor.In anul 1780,Samuil Micu si Gheorghe Sincai,alcatuiesc prima gramatica a limbii romane .In secolul XIX,Ion Heliade Radulescu pune ordine in alfabet,reducand numarul de litere chirilice de la 43 la 27,iar in anul 1860,prin decret se face trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin.Tot in acest secol ,presa,invatamantul si teatrul au o mare contributie in dezvoltarea limbii.Samuil Micu este cel care ,incercand sa dovedeasca provenienta latina a romanilor ,conchide ca acest lucru reiese din patru elemente:"intaiu din scriitori ,a doua din obiceiuri,a treia din limba,a patra din nume."

Civilizatia si cultura poporului roman sunt stravechi ,si literatura nu-i decat o forma secundara si deloc obligatorie.Poporul roman a avut ca mijloc de perfectiune sufleteasca.limba superioara,riturile,traditiile orale,cartile bisericesti.Cand intaiele cronici se ivira,ele atestau o expresie rafinata ,efect al unei inaintari culturale neintrerupte .Noua este numai literatura de tip occidental (poezia profana,proza analitica,drama).Cand o adoptam aduceam in suflet experimentat si doua sute de ani ne-au fost de ajuns sa producem o literatura superioara ,de multi invidiata.Cateva secole de intarziere relativa,nu pot anula folosul unei existente imemoriale.