Lagarele de concentrare in Romania comunista

Lagarele de concentrare in Romania comunista

Studierea fenomenului reeducarii din inchisorile comuniste - Suceava, Pitesti, Gherla, Canal si din alte lagare de munca este extrem de dificila.

Problemele care se ridica in fata cunoasterii acestui fenomen, fara a ne propune sa le formulam aici pe toate, sunt urmatoarele:

Reeducarea a fost initiata ca o actiune cu caracter "secret', chiar "strict secret de importanta deosebita' - dupa cum atesta documentele care se refera la acest fenomen chiar si mai tarziu in epoca (1968).

Fenomenul reeducarii s-a petrecut in institutii totale si intr-un regim "totalitar'- care-si 'instrumenta' aceste institutii, detinand totodata si un control total asupra circulatiei persoanelor si informatiilor.

Experimentul reprezinta o agresiune cu totul nespecifica, fiind proiectat sa se deruleze prin implicarea si participarea detinutilor anticomunisti, in mare parte studenti, care au fost arestati pentru atitudinea si actiunile lor anticomuniste. Ei au constituit tinta acestei agresiuni, victimele sale. Experimentul reeducarii avea drept mecanism central transformarea victimelor in tortionari, transformare pe care nu o puteau doar mima, ci trebuiau sa o probeze tortionandu-si proprii lor colegi de suferinta; cazand in capcana logicii acestui mecanism, astazi foarte multi ii considera tortionari pe cei care au fost de fapt victimele acestui experiment. Exista chiar printre victime persoane care refuza sa vorbeasca, considerand ca nu au acest drept: da, sub torturi inimaginabile au fost siliti sa treaca in 'echipa' tortionarilor, sa-si bata, tortioneze etc. proprii colegi sau camarazi de suferinta.

In aceste conditii, intrebarea fundamentala este: nu aceasta este viziunea pe care a intentionat designerul experimentului sa o credem? Ca totul s-a petrecut din initiativa detinutilor, a unui grup restrans, implicand apoi restul detinutilor? Nu a fost prevazut chiar in proiectul initial ca victimele sa gandeasca despre sine si de asemenea si noi, cei care ne vom apleca peste timp asupra acestei istorii, ca victimele au lansat si derulat din proprie si libera initiativa acest odios expriment? Prin urmare, gandind astfel, confundand victimele cu tortionarii, nu intram si noi in schema designerului acestui experiment, a adevaratului tortionar?

Pentru a surmonta aceste dificultati trebuie sa ne intrebam asadar cum am putea 'denunta' de o maniera eficienta actiunile persecutorului, ale designerului nevazut care a proiectat acest experiment?

In proiectarea cercetarii noastre am pornit de la premisa ca este posibila iesirea din schema pe care a proiectat-o experimentatorul. Pentru aceasta este necesar sa intreprindem o descriere comprehensiva, pe baza documentelor scrise si orale, a procesului reeducational, etapa cu etapa. Dar, atentie: descrierea comprehensiva nu se poate opri la momentul incetarii reeducarii in inchisori, intrucat ceea ce se intampla mai departe cu victimele este de o importanta majora pentru intelegerea fenomenului. Marturiile victimelor trebuie privite altfel decat simple relatari ale evenimentelor.

O operatie majora, necesara a fi intreprinsa este distinctia dintre 'actorii' principali (vizibili) ai scenei experimentului reeducarii si adevaratul 'designer' (nevazut) din spatele acestei scene. Aceasta confuzie a fost strecurata in insasi conceptia initiala a experimentului, ea a fost intentionata si prin urmare s-a procedat in asa fel incat sa fie confundati "actorii' principali ai "scenei' procesului reeducational (Turcanu, Levinski) cu designerii nevizualizati inca ("scenaristii'si "regizorii') ai acestui experiment. Asa se explica de ce acesti actori din prim-plan sunt trimisi in judecata si executati; prin procesul inscenat "reeducatorilor' se sugereaza tocmai ca totul s-ar fi petrecut la initiativa si la nivelul detinutilor, fara sa fi fost cunoscut la nivelele superioare ale conducerii inchisorilor; o actiune de amploarea si intensitatea procesului reeducational din inchisorile comuniste nu ar fi fost insa posibila fara aprobarea nivelelor superioare. Viziunea persecutorilor ne este servita si astazi prin argumentatii dintre cele mai elucubrante care se vor intemeiate pe "documente'. Nimeni nu se intreaba insa: ce fel de documente sunt cele care s-au pastrat si de ce nu observam ca prin intermediul lor ni s-a pastrat o viziune unilaterala, aceea a persecutorului?

Analiza regimurilor comuniste nu a recurs pana acum la utilizarea sistematica a categoriei de persecutie - lucru explicabil, partial, prin evidenta faptelor pe care le surprinde: avem de-a face, in cazul comunismului, cu un tip de regim ("totalitar') care se instaureaza si se mentine prin teroare si in care abuzul de putere se manifesta cel mai adesea tocmai prin lansarea de persecutii abuzive si arbitrare impotriva unor persoane sau grupuri. In arhivele comuniste exista o serie intreaga de documente ce pot fi integrate categoriei textului persecutor, texte redactate de persecutor (care poate fi o institutie sau un ansamblu de institutii), cu scopul de a lansa persecutii si de a le justifica. Dosarul de securitate este prin excelenta un text persecutor, prin care o institutie special creata (Securitate) isi intemeiaza si legitimeaza acuzatiile persecutorii, in numele carora va lansa in cele din urma acte de persecutie (urmarire, arest, confiscarea averii, eliminarea din functii, condamnare pe viata, executie etc.) asupra unei victime inocente - a carei vina exista strict in sistemul de referinta al persecutorului.

O categorie aparte a textului persecutor o constituie de exemplu listele de lucrari interzise, pentru stabilirea carora a fost de asemenea infiintata o institutie speciala. Victima nu este in acest caz doar autorul vizat in mod direct de persecutor, ci o constituie generatiile care urmau sa primeasca aceasta viziune deformata despre propria lor cultura: despre unele personalitati, in viziunea persecutorului, ar fi trebuit sa stie ca au fost "fasciste', despre altele nici nu ar fi aflat ca au existat. O definitie in sens foarte larg a reeducarii ar trebui sa includa acest gen de interventie pe corpul viu al unei culturi (epurare, interzicere, excludere, etichetare) la nivelul optiunilor fundamentale si orientarilor de valoare pe care un agent (oricare ar fi el, guverne, responsabili politici sau educationali, mass-media) avand putere (politica, economica, militara) intentioneaza sa o imprime generatiilor viitoare.

Redactarea unui text persecutor nu este niciodata un act 'gratuit' (care are loc fara alte intentii decat in virtutea unor standarde procedurale ale institutiilor, cum ar fi intocmirea stenogramelor, a proceselor verbale obisnuite in astfel de situatii etc.). Persecutorul doreste sa ne transmita ceva - si anume propria sa viziune asupra contextului in care a lansat persecutiile si descrierea evenimentelor ca atare. Or, tocmai aceasta viziune s-a pastrat si ni se transmite si noua prin documentele legate de 'fenomenul Pitesti'. Am putea spune ca ele nu consemneaza si nu reflecta 'realitatea' evenimentelor la care se refera, ci mai degraba o ascund. Mai mult decat atat, aceste documente au fost astfel redactate incat, pe baza lor sa poata fi relansate, oricand intr-un moment ulterior evenimentelor, noi valuri de persecutii impotriva victimelor. Este ceea ce face generalul Plesita intr-un interviu de dupa decembrie 1989 in care tine sa ne asigure ca parintele Calciu a fost tortionar si ca exista documente in acest sens!

In aceste conditii, cum am putea gandi un cadru de interpretare solid al documentelor redactate de persecutor, asa incat sa nu cadem in capcana viziunii sale asupra fenomenului? Sa observam ca avem deja un punct de sprijin temeinic pentru a contesta punctul de vedere al persecutorului: redactarea unor texte de persecutie nu este la indemana oricui, ci numai a celui care detine puterea (puterea efectiv politica, in cazul de fata). Persecutorul dispune de un ansamblu de institutii (pe care le vom denumi agregatul persecutor) pentru a initia si a pune in scena persecutiile si ulterior pentru a impune propria sa viziune asupra intregului sir de acte persecutorii care continua sa fie lansate asupra victimelor pana in zilele noastre.

Victimele nu s-au aflat in schimb in posesia mijloacelor prin care sa-si faca cunoscuta propria viziune asupra reeducarii la care au fost supusi. In plus, a existat o preocupare speciala din partea designerului acestui experiment de a oculta sau scufunda viziunea victimei, unul dintre mecanisme constituindu-l tocmai confuzia victima-tortionar.

Analiza textului persecutor devine asadar un instrument, o cale de acces la viziunea persecutorului, la intentiile acestuia fata de victime, dar si mai larg, o cale de acces la viziunea lui despre lume - pe care intentiona de fapt sa o transfere victimei, dupa cum se poate vedea din anliza etapelor procesului de reeducare.

Un aspect asupra caruia ne atrage atentia insasi teoria lui Girard, dar si mecanismul principal al reeducarii (cel al transformarii victimelor in tortionari tocmai pentru a putea apoi a le acuza ca ar fi initiat reeducarea) este eficienta agregatului persecutor. In cazul fenomenului "Pitesti' cateva cazuri sunt ilustrative (parintele Calciu, profesorul Radu Ciuceanu), insa putem afirma fara sovaiala ca - atata vreme cat victimele sunt acuzate pana in zilele noastre ca au fost tortionari - fenomenul reeducarii continua, intrucat viziunea care a nascut proiectul reeducarii este persistenta functional, in conditiile in care dispare agregatul persecutor(institutiile sistemului totalitar, politia politica).

Este surprinzator sa constatam ca reeducarea ii afecteaza prin urmare si este un experiment reusit asupra contemporanilor nostri (asupra celor care cred in viziunea persecutorului), in timp ce adevaratele victime au dezvoltat o rezistenta in fata agregatului persecutor - fiind cu adevarat singurele capabile de a intelege si dejuca modul de actiune.

Contextul persecutor este trait de victime sub forma unei tensiuni creatoare extraordinare, o forma de rezistenta spirituala a carei manifestare vizibila o reprezinta poezia inchisorii, ramasa aproape nestudiata, care constituie prin urmare un document al victimei, un document spiritual: este legitima analiza acestui tip de document ca fiind o sursa din care vom putea reconstitui semnificatiile investite de victime in contextul persecutiilor care au fost lansate asupra lor(procedeele de resemnificare a realitatii pe care le utilizeaza victimele pentru a preveni descarcarea de sens a realitatii la care ne-am referit in numarul anterior). In acelasi timp, documentul care interzice poemul religios sau rugaciunea (avem un astfel de document in listele de lucrari interzise de pilda, unde Sandu Tudor este trecut la index cu Acatistul Maicii Domnului) reprezinta o sursa importanta in care aflam intentionalitati ale persecutorului: acest document atesta profunzimea agresiunii comuniste intrucat vizeaza valori ultime (viziunea religioasa despre lume, idei, credinte, atitudinea religioasa a omului etc.) pe care le "ataca' prin interzicerea actelor si formelor simbolice care dau expresie sensibila acestor valori. Atacul asupra sistemelor simbolice si sistemelor de semnificatii ale unei culturi sau societati constituie o agresiune cu totul nespecifica, in care sunt tintite sensurile investite de actori, viziunea lor asupra lumii. Este prin urmare corect sa "citim' in aceste documente intentia ocupantului comunist de transformare radicala si din interior (dinspre sistemele simbolice si sistemele de semnificatii) a societatii si a omului.

Conditiile sau criteriile pe baza carora teoreticianul "persecutiilor', antropologul Rene Girard, a definit persecutiile sunt prin excelenta intrunite in cazul victimelor comunismului, cand avem de-a face tocmai cu "inocenta acestei victime, caracterul nedrept al condamnarii ei, lipsa de temei a urii care o vizeaza.'

Comunismul este o ideologie care incearca sa promoveze un sistem social, fiind in aceelasi timp si o miscare politica. Sistemul social promovat este o societate egalitarista in care nu exista propritate privata si nici case sociale, bunurile apartinand intregii societati.Acest sistem social s-a impus, de cele mai multe ori, prin metode revolutionare

Comunismul a parut la sfrsitul sec XIX si s-a impus pentru prima data intr-un stat in Rusia,in anul 1917, printr-o revolutie.

Dupa cel de-al doilea razboi moldial.U.R.S.S.-ul si-a construit o zona de influenta din statele din partea sa vestica, printre care si Romania.

Guvernul instaurat in 6 martie 1945, condus de dr. Petru Groza, a pregatit instaurarea comunistilor, finalizand acest proces prin falsificarea alegerilor din noiembrie 1946.In toamna anului 1947 au fost dizolvate principalele partide de opozitie, liderii acestora fiind condamnati la ani grei de inchisoare.La 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost silit sa abdice si sa paraseaca tara.

Cu ajutorul Armatei Rosii care ocupa Romania s-a inceput un vast program de instaurare a comunismului. La 11 iunie 1948 au fost confiscate toate proprietatile industriale cu capital privat, acestea trecand in proprietatea comunistilor.Tot in anul 1948 a fost infiintata D.S.S(Directia de Securitate a Statului), iar in ianuarie 1949 D.G.M(Directia Generala a Militiei), ca organe de represiune.

Ideologia comunista a fost exacerbata, fiind instaurat stalinismul.Aceasta perioada a fost caracterizata prin instaurarea terorii, concretizata prin arestari masive, procese sumare urmate inevitabil de deportari, condamnari sau executii.

Se incepe confiscarea pamanturilor, a animalelor si a utilajelor agricole de la tarani, iar cei avuti au fost aruncati in puscarie. In anul 1962 de incheie acest proces numit colectivizare, toate formele agricole de proprietate fiind trecute in proprietatea C.A.P.-urilor(Cooperative Agricole de Productie), apartinand comunistilor.

Instaurarea comunismului in Romania a intampinat o vie rezistenta din partea populatiei. Incepand cu anul 1948 se formeaza nuclee de rezistenta inpotriva comunismului, cea mai mare parte a acestora activand in munti si care incercau sa inpiedice instaurarea regimului comunist, fiind ajutate de catre statele N.A.T.O. Aceste grupari au fost incet-incet anihilate prin metode de teroare.

In anul 1977 apre prima miscare organizata de protest inpotriva sistemului comunist si anume revolta minerilor din Valea Jiului. In anul 1987 are loc si revolta muncitorilor de la Uzina ,,Steagul Rosu '' Brasov.

In anii '80,pe fondul unei degradari accentuate si fara precedent a conditiilor de viata, nemultumirile populatiei se transforma in ura fata de dictatura comunista. In contextul unei ample relaxari a politicii Uniunii Sovietice, in decembrie 1989, are loc o revolutie populara la Timisoara, propagata pana in Bucuresti si care a avut ca si consecinta inlaturarea regimului comunist.