Lovitura de stat din mai 1864 si elaborarea Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris

Lovitura de stat din mai si elaborarea Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris

Adoptarea unei legi rurale, corespunzand nazuintelor taranimii, fusese mult intarziata de-a lungul anilor, iar Domnitorul Cuza, ca si M. Kogalniceanu, considerau ca, in sfarsit, trebuia sa se puna capat, cu orice pret, acestei tergiversari. Dezbaterile asupra proiectului incep la aprilie, dupa o amanare de o luna, ceruta de Adunare sub motivul lipsei unor deputati.

In cadrul acestor dezbateri, M. Kogalniceanu a sustinut cu ardoare Proiectul guvernamental, cu solutia improprietaririi pe loturile "legiuite', in timp ce majoritatea conservatoare a Camerei, constituita din mosieri, admitea improprietarirea pe un lot minimal, egal pentru toti taranii capi

de familie (pana la pogoane). Pe de alta parte, I. C. Bratianu, in numele liberalilor radicali, vine cu un contraproiect, apropiat de cel guvernamental (improprietarirea pe loturile efective, in folosinta, in realitate mai mici decat cele legale), in acest fel, el facand jocul conservatorilor.

Fata de intransigenta primului ministru, majoritatea Adunarii prezinta o motiune de neincredere in guvern, contrasemnata de deputati, aducand serioase acuzatii guvernului. Pusa la vot, motiunea este votata, cu o majoritate categorica, desi liberalii radicali voteaza impotriva ei. Conform regulilor constitutionale, ca urmare a votului de blam, guvernul isi inainteaza demisia. Dar, Al. I. Cuza, hotarat sa infaptuiasca cele doua mari reforme, agrara si electorala, si stiindu-1 pe Kogalniceanu omul cel mai potrivit pentru a-1 sustine in atingerea acestor obiective, refuza sa primeasca demisia guvernului; in schimb, printr-un Mesaj, proroga Adunarea pana la data de 2/14 mai, cand ea urma sa se intruneasca, in sesiune extraordinara, pentru a dezbate proiectul de lege electorala, in rastimpul celor doua saptamani pana la redeschiderea Adunarii, coalitia din adunare isi strange randurile, din nou sunt trimisi emisari in Occident, solicitand sprijin impotriva lui Cuza (Eugeniu Carada, Anastasie Panu, pentru a doua oara).

Considerand inutila readucerea in dezbatere a proiectului de lege rurala, odata ce fusese respins de Adunare (pe cale indirecta!), in Mesajul pentru intrunirea Adunarii la mai Cuza indica pentru ordinea de zi a dezbaterilor numai proiectul de lege electorala, convins fiind ca legea rurala nu va putea fi votata decat de o Adunare legislativa cu o alta structura. Or, adoptarea proiectului de lege electorala de catre Adunare insemna ca aceasta sa consimta la propria ei desfiintare si alegerea unei noi Adunari, caci proiectul propunea schimbarea sistemului electoral, foarte restrictiv, al Conventiei de la Paris.

De aceea, in ziua de mai, ca raspuns la Mesajul domnesc, majoritatea Adunarii, convinsa de soarta care i se pregatea, a adoptat o atitudine de sabotare a dezbaterilor; este prezentata o noua motiune, cuprinzand declaratia de neincredere in guvernul Kogalniceanu si hotararea acesteia ca, pana la rezolvarea conflictului (adica, alegerea unui nou guvern), sa lucreze in sectii la pregatirea raspunsului la Mesaj. Era acesta un mod de a refuza luarea in discutie a proiectului de lege si de a

castiga timp, in speranta ca Domnul se va hotari sa renunte la guvernul Kogalniceanu si sa numeasca alt guvern.

Dupa adoptarea urgentei motiunii, inainte de a se trece la operatiunea de votare a acesteia, intervine momentul decisiv al loviturii de stat. Kogalniceanu citeste Mesajul lui Cuza, pregatit dinainte, de dizolvare a Adunarii, urmat de protestele vehemente ale deputatilor si de interventia militarilor care evacueaza sala de sedinte.

Cum am vazut, actul fusese pregatit cu mult inainte, Domnul lasand pe seama timpului momentul cand el avea sa se impuna ca o stricta necesitate, si acest moment survenise, in imprejurarile date, la mai Lovitura fusese pregatita nu numai in sensul modalitatii probabile in care avea sa se desfasoare, dar mai ales, cum am vazut, pe de o parte, in sensul aprobarii consecintelor ei de catre marile puteri garante, pe de alta, in sensul sprijinului popular de care ea avea sa se bucure.

Imediat dupa dizolvarea Adunarii, Domnul a lansat o proclamatie catre tara, justificand lovitura de stat prin impotrivirea "oligarhiei turburatoare' din Adunare fata de cele doua legi, rurala si electorala, pe prima respingand-o si dand vot de blam guvernului, pe cea de-a doua, refuzand s-o discute; totodata, se anuntau datele plebiscitului care urma sa aprobe noul act constitutional, Statutul, care "dezvolta' prevederile Conventiei de la Paris. Totodata, Domnitorul Cuza adresa o proclamatie catre armata, cerandu-i sa asigure ordinea publica in vederea bunei desfasurari a plebiscitului. Acesta se desfasoara in liniste in zilele de iunie, rezultatele sale aproband Statutul implicit lovitura de stat cu o majoritate zdrobitoare.

Numele dat de Al. I. Cuza actului iesit din lovitura de stat si aprobat de plebiscit, Statut Dezvoltator al Conventiei de la Paris, voia sa sublinieze faptul ca sub raportul statutului politic international, situatia statului roman ramanea neschimbata; el ramanea in continuare sub garantia marilor puteri europene si sub suzeranitatea Portii. Altfel, in contextul international dat, renuntarea la statutul de tara protejata de Europa ar fi fost o gafa politica de mari proportii.

Pe planul organizarii statale interne, Statutul aducea intr-adevar schimbari foarte importante in raport cu textul Conventiei de la Paris (numai in acest sens trebuie inteleasa, intre altele, aprecierea lui A. D. Xenopol, dupa care Statutul era actul de deces al Conventiei). Pe de

o parte, intareste puterea executiva in raport cu puterea legislativa, altfel spus intareste autoritatea Domnului:

Domnul are singur initiativa legilor, pe care le pregateste cu
ajutorul Consiliului de Stat;

pentru dezbaterea si votarea legilor, se infiinteaza un al doilea
organ legislativ, corp ponderator, Senatul;

prin modul sau de constituire, Senatul contribuie la intarirea
autoritatii sefului statului: el se compune din membri de drept
(mitropolitul si episcopii, presedintele Curtii de Casatie, cel mai batran
dintre generalii in activitate) si din de membri numiti de Domn;

presedintele Adunarii Elective (legislative) este numit anual de
Domn, din sanul ei, numai vicepresedintele si secretarii fiind alesi de
Adunare;

presedintele Senatului este de drept mitropolitul, dar dintre cei
doi vicepresedinti, unul este numit de Domn, iar al doilea, ales de Senat;

dintre cele doua corpuri, numai Senatul are dreptul de a primi
petitii.

Pe de alta parte, Statutul incorporeaza o noua lege electorala, schimband in mod radical dispozitiile electorale ale Conventiei, extinzand mult dreptul de vot al locuitorilor printr-o reducere masiva a conditiei de cens (avere).

Se prevad doua categorii de alegatori:

alegatori directi, cei care plateau un impozit catre stat, de minim
galbeni (corespunzand unui venit anual de galbeni), erau stiutori de
carte si aveau varsta de ani; la aceasta categorie de alegatori, erau
dispensati de cens preotii, invatatorii, profesorii, liber-profesionistii,
functionarii;

alegatorii primari (indirecti), cei care votau indirect, prin delegati
(l la indeplinind conditia unui impozit de lei, la sate, lei, in
orasele mici (pana la locuitori), lei in orasele mari (peste
locuitori), avand aceeasi conditie de varsta; delegatul ales era
obligat la conditia de cens a alegatorului direct galbeni impozit sau galbeni venit anual).

Ar fi de observat faptul ca aproape toti locuitorii satelor, in varsta de de ani, satisfaceau conditiile de cens cerute de lege (plateau contributia personala, capitatia, de lei pe an, si darea pentru poduri si sosele de lei deci, aproape toti erau alegatori primari).

Eligibilii erau cetatenii care plateau un impozit anual de 200 galbeni si aveau varsta de 30 de ani (si aici existand categoria dispensatilor de cens), impartiti in doua colegii teritoriale, orasenesti si judetene (pentru alegatorii comunelor rurale), alegatorii directi impreuna cu delegatii-alegatori alegeau prin vot direct si secret pe cei 160 deputati (un deputat la 25.000 locuitori); dintre acestia, 94 apartin oraselor, 66 -judetelor.

Prin aceste dispozitii ale legii electorale din numarul alegatorilor, directi si primari, dupa unele calcule atingea cifra de ceea ce la o populatie de milioane locuitori, indica un alegator la locuitori, fata de cei alegatori, cati erau in Tara Romaneasca si Moldova, la indicand un procent aproximativ de un alegator la locuitori. Se poate spune ca sub raportul sistemului electoral, Statutul Domnitorului Al. I. Cuza marca un salt extraordinar in raport cu trecutul, oferind, cel putin pe hartie, un larg acces al populatiei de rand la viata publica; este semnificativa in aceasta privinta comparatia cu sistemul electoral, extrem de restrans, al Conventiei de la Paris din dar si cu sistemul electoral al Constitutiei din 1 care va amenda serios larghetea sistemului electoral al Statutului, reasezandu-1 in procentul de un alegator la de locuitori.

Daca pe plan intern Statutul capata prin plebiscitul amintit o adeziune deplina voturi pentru; abtineri si impotriva), pe plan extern, desi Cuza, cum am aratat, isi asigurase acordul principalelor forte externe, in primul moment unele reactii negative sau rezerve s-au manifestat; in cele din urma, insa, politica faptului implinit a invins si de data aceasta. Mai mult, se poate spune ca recunoasterea de catre marile puteri a actului de la 2/14 mai 1864 a consumat mai putina energie decat la inceputul domniei, in cazul recunoasterii dublei alegeri sau mai ales al desavarsirii Unirii.

Si de data aceasta, sprijinul cel mai hotarat a venit din partea Frantei. S-a semnat, mai intai, un acord secret, la Constantinopol, intre ambasadorii Frantei si Angliei, impreuna cu Aali-pasa, ministrul de externe otoman, acestia angajandu-se sa accepte schimbarea de la Bucuresti, ulterior cele doua state care initial au reactionat negativ, Rusia Si Austria, dandu-si, de asemenea, acordul pentru Statut; si in urma noii vizite pe care Cuza o face la Constantinopol, aducand personal lamuriri, in scurt timp, la 1 iunie, se semneaza acordul prin care marile puteri

recunosc modificarea Conventiei si Statutul lui Cuza, sub denumirea de Act aditional la Conventiunea din august (in care, in plus, se stipuleaza in mod expres clauza asigurarii autonomiei tarii).³⁸

Revenit de la Constantinopol, Cuza lanseaza o noua proclamatie catre tara, dand succesului obtinut semnificatia recunoasterii de catre marile puteri a deplinei autonomii a tarii, a dreptului ei de a-si da legile proprii.

Act de insemnatate exceptionala pentru domnia lui Al. I. Cuza, ea marcand inlaturarea obstacolelor care stateau in calea celor doua importante reforme, agrara si electorala, in viata publica romaneasca, ca si in istoriografia romana, lovitura de stat avea sa starneasca numeroase aprecieri, din randul carora nu lipsesc cele care recunosc justetea cauzelor ei. Sa citam aici numai cateva dintre ele, apartinand unor personalitati dintre cele mai bune cunoscatoare ale fenomenului. Astfel, dupa A. D. Xenopol, lovitura de stat "a fost determinata in primul loc de respingerea legii rurale de catre Adunare. Legea rurala care fusese cuiul in jurul caruia se invarteste toata domnia lui Cuza-Voda, determina si actul cu cele mai grele urmari ale acestei Domnii''⁹. N. lorga, la randul sau, referindu-se la teribila sbatere sufleteasca a Domnului care, pentru a face binele tarii, a trebuit sa dea o lovitura de stat, aprecia: "Cine a strabatut dezbaterile de atunci acela stie cat de necesar a fost actul ilegal al lui Cuza-Voda la altfel, adauga marele istoric, in daca ar fi fost usor, "n-ar fi trebuit ca un Domn cinstit sa calce pe inima lui, sa sfarame legalitatea pentru a putea sa infaptuiasca dreptatea'⁴⁰, in sfarsit, Radu Rosetti, ilustrul exeget al problemei agrare si istoric al rascoalelor taranesti din Romania moderna, despre acelasi eveniment a scris: fara lovitura de stat nu se putea ajunge la nici-o imbunatatire a soartei taranilor din cauza legii electorale care alcatuia un monopol al sufragiului tocmai in mana clasei care poseda cu mult cea mai mare parte a pamantului celor doua Principate'⁴¹.