CONTRIBUTIA INFORMATIVA A SSI

CONTRIBUTIA INFORMATIVA A SSI

Forta si prestigiul serviciilor de informatii si siguranta nationala sunt date de calitatea informatiilor, de operativitatea rezolvarii cazurilor si problemelor aflate in competenta, de capacitatea de analiza, sinteza si previzionare si, nu in ultimul rand, de eficienta masurilor de protectie contrainformativa fundamentate pe fluxul informational difuzat beneficiarilor. Cei care au studiat in arhiva documentele de informare operativa curenta ale SSI sunt unanimi in recunoasterea acestor calitati. Bunaoara, scriitorul si istoricul Mihai Pelin spunea despre SSI ca a fost unul "dintre cele mai eficiente servicii de informatii care au actionat si s-au confruntat in anii celui de-al doilea razboi mondial". La randul lui, istoricul iesean Gh. Buzatu, in baza studierii a numeroase documente SSI identificate in arhivele de la Moscova, a apreciat "eficienta remarcabila a SSI-ului, profesionalismul in afara de orice discutie al oamenilor sai".

Ne vom referi in continuare la problemele mai importante care au facut obiectul activitatii informative a SSI si a celorlalte organe de informatii si siguranta romanesti pana la 23 august 1944.

SSI despre Miscarea legionara. Cedarile teritoriale din vara anului 1940 au grabit prabusirea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea, eveniment care s-a produs si sub presiunea demonstratuiilor stradale din Capitala si alte cateva orase mari ale tarii, in care legionarii au avut un rol ce nu poate fi neglijat. Demonstratiile protestatare anticarliste din zilele de 3-5 septembrie 1940 au fost considerate atat de memorialistii legionari cat si de generalul Ion Antonescu, ca fiind o "revolutie legionara".

Prin Inaltul Decret Regal din 14 septembrie 1940, Romania a fost proclamata stat national-legionar, generalui Ion Antonescu devenind Conducatorul statului, iar Horia Sima, comandant al Miscarii legionare si vice-presedinte al Consiliului de Ministri. Acest act politic poate fi evaluat ca o mezalianta de conjunctura, nesincera din partea ambelor parti. Ea s-a destramat cu violenta, dupa numai 130 de zile, in urma evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941.

Majoritatea documentelor oficiale, dar si a izvoarelor memorialistice, mai putin cele venite din partea fostilor gardisti, denumesc prin sintagma "rebeliune legionara" destramarea sangeroasa a statului national-legionar.

Persoana cea mai bine informata si responsabila de faptele Miscarii legionare, Horia Sima, dezvaluie in lucrarile sale memorialistice, cu precadere in cele doua volume intitulate "Era libertatii", o serie de aspecte deosebit de interesante ale guvernarii celor 130 de zile national-legionare, dar si a conjuncturii in care s-a prabutit, fapt pentru care, in ansamblul ei, lucrarea poate fi considerata ca un valoros izvor istoric. Desigur, lucrarea are si o tinta politica transparenta, intrucat formuleaza teza potrivit careia, Miscarea legionara a dovedit sinceritate si loialitate, atat fata de cxonducatorul statului, cat si fata de principiile constitutionale ale actului din 14 septembrie 1940; iar singurul care ar fi purtat raspunderea pentru prabusirea lui in urma violentelor din 21-23 ianuarie 1941, nu ar fi altul decat generalul Ion Antonescu. Fara indoiala ca in randurile ce urmeza nu ne propunem sa comentam ori sa demontam o astfel de teza, intrucat menirea istoricului nu este de a polemiza cu un izvor istoric, ci de a verifica si corobora toate datele si informatiile pentru a stabili succesiunea corecta a evenimentelor si de a le explica de pe o pozitie obiectiva si neangajata politic.

Intr-un asemenea demers, documentele Serviciului Special de Informatii (SSI) sunt de un real interes, si aceasta din doua motive. In primul rand, pentru ca SSI a fost una dintre institutiile fundamentale ale statului roman care, dupa cum spunea Eugen Cristescu, s-a confruntat cu Miscarea legionara atata timp cat a reprezentat "o conspiratie periculoasa pentru existenta statului roman". In al doilea rand, pentru ca activitatea SSI contra Miscarii legionare a fost considerata de acelasi Eugen Cristescu ca fiind una dintre cele mai importante realizari in plan contrainformativ, in perioda decembrie 1940 - august 1944. Ea nu a imbracat forme violente, ci s-a limitat doar la actiuni pur informative, incadrate strict in atributiile ce revin unor institutii de acest gen. Au fost bine concepute si profesionist realizate, corespunzand comandamentelor principalului factor de decizie politico-militara a statului roman. Din acest punct de vedere, se poate spune, fara teama de a gresi, ca activitatea SSI nu se deosebeste cu nimic de cea a altor institutii si structuri informative similare din epoca.

Documentele informative de analiza, evaluare si sinteza, intocmite de SSI despre Miscarea legionara inainte, in timpul si dupa evenimentele din ianuarie 1941, au fost adunate intr-un dosar format din 5 volume, fiecare insumand circa 400 de file si care, in arhiva, poarta denumirea de Cartea alba a rebeliunii. Cele mai importante "piese" din acest dosar au fost publicate in volumele Pe marginea prapastiei, lucrare care in epoca a avut un impact asupra opiniei publice, intrucat comentariile vizau o motivatie politica precisa: sublinierea meritelor generalului (devenit, in august 1941, maresal) Ion Antonescu si rolul sau decisiv in salvarea patriei, dusa de legionari in haos si razboi fratricid.

Horia Sima mentiona ca lucrarea Pe marginea prapastiei ar fi fost scrisa de Ovid Vladescu, "omul de casa al lui Ion Antonescu". Colonelul Traian Borcescu, fostul sef al Sectiei a II-a Contrainformatii din SSI, adica omul care in epoca a fost informat la fel de bine ca si Eugen Cristescu in problema legionara, a marturisit ca nu Ovid Vladescu este autorul lucrarii Pe marginea prapastiei. Acesta din urma a facut mai multe tentative de a da o interpretare politica documentelor SSI, dar au ramas nefinalizate, in sensul ca nu au fost pe placul Maresalului. Ofiterii din Marele Stat Major chiar glumeau pe seama acestuia, poreclindu-l cu ironie "Zero Vladescu. Adevaratii autori sunt colonelul Marin Alexandru si un colectiv de analisti (de la Sectia a II-a a Marelui Stat Major si SSI) pe care l-a coordonat. Toti acestia au realizat forma finala acceptata de Presedintia Consiliului de Ministri.

Implicarea SSI si a Sectiei a II-a din Marele Stat Major, adica principalele structuri ale comunitatii informative romanesti, in actiuni de propaganda antilegionara poate constitui la prima vedere o imixtiune in viata politica a statului, ceea ce ar justifica in acest caz inversunarea memorialistilor legionari. Suntem datori sa precizam insa ca in arta informatiilor astfel de actiuni intra in atributiile curente si firesti intreprinse de structurile informative ale oricarui stat si poarta numele de pregatire contrainformativa a populatiei. Scopul unor actiuni speciale de acest gen este de a influenta opinia publica spre constientizarea intereselor supreme ale statului. Ele se intreprind oriunde si oricand in lume, mai ales atunci cand ratiunile de stat le impun. Istoria serviciilor secrete de informatii ne ofera suficiente exemple, dar evocarea lor in acest spatiu nu isi are locul.

Depasind insa acest aspect, va trebui sa recunoastem ca documentele publicate in anexa lucrarii Pe marginea prapastiei dezvaluie fapte si evenimente care cu greu pot fi contestate. Conceptia lucrarii reliefeaza aspecte de modernitate pentru activitatea celor ce au purtat povara misiunilor informative si contrainformative, le-au conceput si realizat. Asa se explica de ce lucrarea a fost si va ramane - cu limitele de rigoare - un izvor istoric de prima mana, pentru cei ce se apleaca cu bunacredinta si in dorinta de a reconstitui adevarul despre evenimentele acelor timpuri.

Decizia finala, obtinuta de generalul Ion Antonescu in confruntarea violenta cu Miscarea legionara, se datoreaza si faptului ca a fost bine informat in legatura cu starea de spirit reala a opiniei publice romanesti si, deopotriva, a armatei. Este un aspect important, ceea ce impune o tratare a lui in partile esentiale.

Horia Sima mentiona ca armata romana era impartita la acea vreme in trei categorii: "O parte din sefii supremi erau neconditionat la dispozitia generalului Antonescu, ca de pilda Pantazi, Steflea si altii; a doua parte, apartinea vechilor cadre carliste, demoralizate si timorate; a treia parte, fatis sau in forul interior, manifesta simpatii pentru Miscare". In relatiile cu armata, Miscarea legionara dispunea - in opinia celuiasi memorialist - si de alte avantaje, de care era lipsit generalul Ion Antonescu: "Trupa, masa soldatilor, era formata din legionari sau simpatizanti ai Miscarii, in proportie covarsitoare. Tinerii ofiteri locotenenti si sublocotenenti erau in numar impunator afiliati spiritului Miscarii legionare. Elita liceelor militare si a scolilor militare de toate armele era incadrata in Fratiile de Cruce

Eugen Cristescu nu contrazice acest aspect, dar ofera urmatoarea explicatie: "Psihoza legionara cuprinsese pe multi din oportunism, lasitate sau naivitate si gasise simpatizanti chiar si in armata". El se baza pe documentele informative si de analiza ale SSI. De exemplu, in "Referatul privind rebeliunea legionara , document neinserat in lucrarea Pe marginea prapastiei, si nici clasat in copertele Cartii albe a rebeliunii - si vom intelege imediat cauza -, intalnim urmatorul comentariu: "Armata inca nu a fost crutata. Uzand abil de puritatea ideilor nationaliste [legionare - n.n.] si-au recrutat simpatizanti, fie prin contact direct, fie indirect (sotie, copii, rude). Actiunea a fost indreptatita mai ales fata de ofiterii tineri si elevii de la scolile de ofiteri. Prezenta in randurile armatei a legionarilor, ofiteri de rezerva si trupa, a inlesnit convertirea si adeziunea la Miscarea legionara a numerosi ofiteri activi si subofiteri. Au fost rataciri si printre ofiterii superiori, care au mers pana la a cere eliminarea din ostire a cadrelor, care pastrand linia neutrala a educatiei militare nu ar simpatiza actiunea legionara

Bine informat despre aceasta situatie din armata, generalul Ion Antonescu a reactionat prin elaborarea Ordinului nr. 1 936, care a intrat in vigoare la 18 decembrie 1940. Se interzicea orice amestec legionar in armata si orice amestec al armatei in Miscarea legionara. Greu de evaluat efectul imediat al acestui ordin. Horia Sima nu face referire la el fie ca nu l-a cunoscut, fie ca nu i-a dat importanta. In schimb, analistii SSI ajunsesera la concluzia ca "propaganda demagogica a legionarilor, prin care se incerca sa se ascunda faptele cele mai josnice, a produs un salutar reviriment; cadrele armatei nu au mai putut fi inselate si au devenit foarte circumspecte . De asemenea, "abuzurile, ilegalitatile si incompetenta conducatorilor pusi in fruntea treburilor obstesti au indispus armata . Mai neted spus, insistenta legionarilor de a atrage armata de partea Miscarii prin propaganda si demagogie se intorcea, in opinia analistilor SSI, ca un bumerang impotriva initiatorilor.

Horia Sima nu aminteste nici de acest aspect, fie ca nu l-a sesizat, fie ca l-a trecut sub tacere cu buna stiinta. In lucrarile sale memorialistice, Horia Sima arata insa ca asasinarea lui Iorga a fost contraproductiva pentru legionari. Documentul de analiza al SSI consemna ca acest tragic eveniment "a consternat armata , iar Eugen Cristescu, in memoriile sale sublinia: "Moartea lui Nicolae Iorga, aceasta mandrie a culturii romanesti, profesor la zeci de generatii de ofiteri la Scoala de Razboi, a despartit pe legionari pentru totdeauna de opinia publica cinstita din tara si le-a instrainat orice simpatii in armata

Sunt multe pasaje din scrierile memorialistice ale lui Horia Sima care demonstreaza ca el confunda opinia publica romaneasca cu Miscarea legionara si staruim asupra termenului de confuzie, chiar si in situatia in care acceptam fara rezerve ca numarul purtatorilor de camasi verzi cu diagonala crescuse la un milion, asa cum a raportat si a promis Horia Sima ca-i pune la dispozitie conducatorului statului in ziua juramantului de loialitate, la 6 octombrie 1940, in fata unei impresionante multimi adunate in Piata Natiunilor Unite. Prin urmare, putem retine ca documentele informative si de analiza ale SSI contureaza teza, greu de contestat si in discordanta cu afirmatiile lui Horia Sima, ca inainte de producerea evenimentelor din ianuarie 1941, "opinia publica cinstita" din Romania si armata erau de partea generalului Ion Antonescu. Deci, pe strazile Capitalei si in alte orase mari ale tarii, ca Timisoara, Brasov, Constanta, Ploiesti etc., de fapt acolo unde legionarii se aratasera activi si in septembrie 1940, nu poporul roman se rasculase impotriva generalului Ion Antonescu, ci Miscarea legionara, atatata la rebeliune. Avem acum si explicatia pozitiei SSI, contrara intereselor legionare, care a iesit in evidenta prin masurile informative din timpul rebeliunii si care a constituit un sprijin real pentru conducatorul statului. Pozitia era fundamentata pe cunoasterea si receptarea corecta a opiniei publice romanesti, inclusiv a starii de spirit din armata. De altfel, o institutie de aceasta natura nu poate initia si desfasura actiuni contrare majoritatii populatiei, intrucat s-ar descalifica. Afirmatia facuta in legatura cu profesionalismul SSI a avut in vedere si acest aspect. Pe de alta parte, se poate afirma ca si hotararea Fhrer-ului de a-l sprijini pe generalul Ion Antonescu prin asa-zisa interventie decisiva din 23 ianuarie 1941, cand a transmis ordinul catre Misiunea militara germana din Romania de a actiona pentru ca legionarii sa depuna armele, nu putea face abstractie de realitatea romaneasca. E adevarat, prin interventia sa, Hitler a urmarit sa limiteze cat mai mult proportiile represiunii, iar prin salvarea capateniilor legionare si internarea lor intr-un lagar din apropierea Berlinului isi consolida un puternic atu, pe care-l putea folosi oricand impotriva generalului Ion Antonescu. Iata de ce actiunea informativa a SSI de supraveghere a Miscarii legionare si dupa inabusirea rebeliunii a capatat o motivatie substantiala.

Prin nota din 13 februarie 1941, intitulata "Activitatea legionara in caminele studentesti", document de informare trimis si Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului de Interne, Marelui Stat Major si, bineinteles, Presedintiei Consiliului de Ministri - ceea ce demonstreaza ca structurile vitale ale statului erau conectate si interesate de evolutia Miscarii legionare dupa rebeliune -, SSI atragea atentia asupra unor noi pericole. Bine conspirati se dovedeau studentii legionari organizati in cuiburi si care locuiau in Internatul Teologic din str. Radu Voda nr. 24, in caminul de pe Soseaua Kiseleff (al studentilor de la Scoala Politehnica), precum si in imobilul Societatii petroliere "Concordia", din B-dul Domnitei nr. 50. Documentul SSI mentiona ca in aceste locuri "se aflau adapostite o serie de persoane venite cu prilejul rebeliunii", iar din supravegherea lor rezulta ca desfasurau "o intensa propaganda legionara, organizand sedinte de cuib". Cel mai periculos se dovedea, in opinia SSI, un anume Leonid Lututovici, atentatorul la viata colonelului magistrat Cristescu, din Cernauti, care facea parte din gruparea terorista "Spargatorii de fronturi . In timpul rebeliunii acesta activase in provincie, "unde organizase insurectii locale . Tatal lui Leonid Lututovici era cunoscut in evidentele SSI ca "un comunist notoriu , ramas in Basarabia dupa rapirea acestei provincii romanesti de catre URSS.

Interesante sunt si documentele de analiza si sinteza ale SSI referitoare la felul in care opinia publica romaneasca, liderii politici din "opozitie", national-taranistii si liberalii receptau raporturile dintre actiunile clandestine ale Miscarii legionare si conducatorul statului.

In contextul in care armata romana reusise, la sfarsitul lunii octombrie 1941, sa finalizeze cucerirea Odessei, in urma unor operatii militare soldate cu numeroase pierderi de vieti omenesti - printre care se identificau si unii dintre cei inrolati ca voluntari, pentru a-si ispasi pacatele din timpul rebeliunii -, analistii SSI au intreprins un nou demers pentru a testa opinia publica in legatura cu Miscarea legionara. Documentul de sinteza intocmit la 13 noiembrie 1941 poarta titlul: "Scurta dare de seama asupra situatiei politice interne", care, la capitolul II, "Problema legionara privita de diferite cercuri politice si sociale", expune urmatoarele:

"Maniu si amicii sai considera ca legionarii constituie o primejdie pentru ordinea interna si externa, fiind un factor de imprevizibil si constanta presiune. Dr. Lupu si Mihalache au aceeasi opinie, insa declara ca tocmai de aceea dl Maresal Antonescu trebuie sprijinit spre a nu fi silit sa faca o politica de concurenta cu legionarii.

Liberalii (Dinu si Gheorghe Bratianu) considera pe legionari ca instrumente inconstiente, gata oricand sa se lase agitati contra intereselor Romaniei.

Marea burghezie manifesta oroare evidenta fata de legionari. Armata se considera, de la rebeliune, in conflict direct si acut cu legionarii, iar o revenire a acestora ar produce reactii violente din partea ofiterilor.

In randurile taranimii asezate exista oroarea si dispretul innascut al taranului fata de elementele nepregatite puse in fruntea treburilor [publice - n.n.].

In cazul functionarilor si la toate categoriile de intelectuali si la mica burghezie, legionarii reprezinta instabilitatea, nesiguranta, lipsa de competenta (.).

Daca se recunoaste ca doctrina legionara contine multe principii folositoare vietii de stat, opinia publica insa si-a facut convingerea hotarata ca legionarii au procedat la fel ca vechile partide politicianiste, cautand, in primul rand, acapararea cu violenta a posturilor rentabile, uitand de rolul ideal, pe care generatia tarii il avea in noua asezare a statului.

In situatia psihologica de astazi, oricine ar incerca vreo combinatie politica cu legionarii risca sa provoace manifestarea violenta a 95% din opinia publica romaneasca".

Un alt sondaj de opinie, in legatura cu felul in care era receptata realitatea politica din Romania in raport cu Miscarea legionara, a fost realizat de SSI la 8 iulie 1942. Era perioada cand zvonuri tot mai insistente despre agravarea starii de sanatate a conducatorului statului aveau ecou in opinia publica si ingijorau cercurile politice atat din jurul puterii, cat si din randurile personalitatilor national-taraniste si liberale. Documentul reproduce urmatorul text, pus intre ghilimele, ceea ce inseamna ca transcrie cu exactitate comentariile altor personalitati. Iata ce spunea Iuliu Maniu:

"Cu toata deosebirea fundamentala de vederi intre noi si regimul Antonescu, am considerat intotdeauna ca este necesar in actuala conjunctura.

Nu i-am facut opozitie propriu-zisa, iar manifestarile noastre au avut ca scop sa afirme mai mult un punct de vedere fata de lumea internationala, cat si sa opreasca guvernul de a lua unele masuri in colaborare cu germanii.

Eventuala disparitie a Maresalului ar fi o adevarata catastrofa pentru tara, in actuala imprejurare.

Dupa atitudinea despre care am informatii ca au avut-o fata de cercurile germane, in ultimul timp, noi am hotarat sa-l sprijinim, bineinteles, in masura si sub forma care o putem face. O solutie legionara nu este posibila (subl. n.).

Evitarea unei aventuri, fie legionara, fie de alt caracter, ar merita jertfe".

La randul lor, national-liberalii manifestau si ei ingrijorare indreptatita, ceea ce nu-i scutea de luciditate in receptarea informatiilor despre starea sanatatii maresalului si perspectivele imediate pentru tara, in eventualitatea unei succesiuni la putere. Documentul SSI prezinta urmatoarele opinii ale cercurilor liberale: "Singura forta politica, care se afla pe teren si continua a fi organizata, este cea legionara. Prezenta sa activa si unica opreste in fiecare zi inrolarile recrutate din nemultumiti si paturile sarace, lovite indeosebi prin dificultatile razboiului (.). Burghezia si clasa de mijloc sunt in deruta, lipsite de initiativa si de curaj; in taranime se framanta curente incoerente, dar care pot fi maine canalizate de orice extrema".

Am citat in extenso din aceste doua documente pentru a se intelege si mai bine sensul real al declaratiilor facute de Eugen Cristescu in fata Tribunalului Poporului. Ele nu erau de circumstanta sau cu intentia de a compromite pe cineva la ordinul cuiva, ci se bazau pe cunoasterea profunda a realitatilor romanesti. Iata pasajul cu pricina din declaratia facuta la 16 mai 1946: "A existat o intelegere tacita si permanenta ca generalul Antonescu sa treaca perioada politica cu germanii, iar cele doua partide sa sprijine din umbra aceasta actiune si sa constituie rezerva pentru viitor

Este deci meritul incontestabil al regimului maresalului Ion Antonescu de a gandi aceasta strategie politica de conservare a unei rezerve pentru viitor, dar si al SSI care a avut capacitatea si inteligenta de a sustine realizarea ei practica. Din aceasta rezerva politica era exclusa Miscarea legionara. "Ea a capatat aceasta pozitie nu dintr-un capriciu" al maresalului sau din "dorinta sa nesabuita de putere" - dupa cum incerca sa explice Horia Sima in memoriile sale -, ci prin propriile fapte, repudiate de opinia publica romaneasca.

Atentate dejucate. Dupa evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, serviciile de informatii, siguranta si ordine publica romanesti au exercitat un control strict, precum si o atenta supraveghere asupra organizatiilor legionare intrate in clandestinitate (Corpul Muncitoresc Legionar, Corpul Razleti, Uniunea Nationala a Studentilor, Fratiile de Cruce, Cetatuile, Manunchiul de Prieteni, Ajutorul Legionar). Prin masuri specifice organelor de informatii si siguranta s-a reusit dejucarea unor diversiuni initiate de grupurile gardiste din tara si strainatate si chiar prevenirea unor atentate, prin care se urmarea asasinarea maresalului Ion Antonescu. Documentele SSI si ale Sigurantei demonstreaza ca astfel de grupuri, formate in special din tineri, tinute sub stricta supraveghere, fusesera infiltrate cu agenti, fapt pentru care orice initiativa de atentat cu scop politic a fost imediat neutralizata.

O ampla sinteza informativa intocmita de organele de Siguranta, la inceputul lui iunie 1941, atesta ca Miscarea legionara se scindase in patru grupari sau curente. "Simistii" (partizanii lui Horia Sima) grupau pe cei mai fideli legionari din Bucuresti si alte mari orase din tara, fiind condusi de "Comandamentul 1 pentru prigoana", mai numit in documentele vremii si "Comandamentul clandestin legionar". Membrii acestui grup nu acceptau nici un fel de compromis politic, continuand sa vizeze acapararea conducerii statului prin orice mijloace, inclusiv recurgerea la atentate, in contextul ivirii unor momente prielnice. Gruparea "codrenista" parea inspirata de simtul moderatiei, reunind in jurul ei majoritatea legionarilor vechi, in special senatorii legionari si o parte dintre intelecualii simpatizanti ai Miscarii, precum si partizanii profesorului Ion Zelea Codreanu, tatal fostului Capitan al Garzii de fier. O a treia grupare era formata din cei 200 de "memorandisti", adica elementele ponderate ale Miscarii legionare, care nu fusesera de acord cu actiunile violente din perioada rebeliunii si militau pentru o impacare intre legionari si regimul antonescian. Cea de a patra grupare, "Gavanescu-Budisteanu", era putin numeroasa si se situa, de asemenea, pe o pozitie care recomanda reconcilierea intre Ion Antonescu si Horia Sima, incercand, dar fara succes, sa stabileasca legaturi cu "azilantii politici din Germania".

Din punctul de vedere al serviciilor de informatii si siguranta romanesti, cei mai periculosi erau "simistii", care, inca de la sfarsitul lui ianuarie 1941, formasera deja o "echipa a mortii" pentru a-l asasina pe generalul Ion Antonescu, conducatorul statului. Din grupul care a coordonat si planificat aceasta actiune fusesera identificati urmatorii legionari R. Popescu, Gh. Georgescu si Virgil Petreanu, angajati la Societatea "Astra Romana", Alexandru Stavropoleos si un anume Radulescu, de la Societatea "Steaua Romana", precum si Andrei Popescu, fost chestor la Campina. In urma unei riguroase supravegheri informative pentru a documenta toate legaturile si de a afla planul concret al atentatului, Inspectoratul General al Sigurantei, prin adresa din 19 martie 1941, formula concluzia ca atentatorii leginari aveau in vizor, pe langa generalul Ion Antonescu, si alte personalitati, unele chiar din randul germanilor, precum generalul Erik Hansen, seful Misiunii Militare germane din Romania si Manfred von Kilinger, ministrul Reichului la Bucuresti, pe motiv ca "tradasera cauza legionara". Simtindu-se invaluiti de organele Sigurantei, conspiratorii nu au mai trecut la fapte, dar au continuat sa se organizeze mai bine si sa planifice alte atentate.

La 10 aprilie 1941, profesorul Gavanescu, care adusese o scrisoare cu caracter impaciuitorist din partea comandamentului Miscaii legionare, a primit urmatorul raspuns de la generalul Ion Antonescu "Horia Sima imi scrie ca indeamna mereu pe legionari la liniste si ordine. Rezultatul acestor indemnuri este ca serviciile de informatii ale statului descopera zilnic incercari de a se constitui echipe ale mortii, al caror scop nu este altul decat suprimarea mea si a colaboratorilor mei".

La 26 august 1941, SSI a primit o Nota informativa de la o sursa serioasa, deci recrutata chiar in anturajul agitatorilor legionari, in care se mentioneaza: "unii conducatori legionari spera intr-un act necugetat, savatsit izolat pentru a atrage responsabilitatea Miscarii, urmarind astfel dobandirea unui nou prestigiu de teroare asupra maselor, dupa cum nu este exclusa presupunerea ca aceasta intreaga actiune sa se incadreze in planul general de propaganda al Miscarii, avand drept scop ca, prin zvonuri anuntand fapte ce nu se mai realizeaza, sa se mentina incordata atentia maselor asupra Miscarii legionare si asupra posibilitatilor acesteia". O interpretare foarte apropiata o intalnim si in Nota informativa a SSI, din 6 noiembrie 1941, in care se mentioneaza reactia liderului liberal, Dinu Bratianu, dupa ce parcursese "Cartea Alba [a rebeliunii legionare - n.n.] editata de Presedintia Consiliuliu de Ministri". Ingrozit de cele ce aflase din studiul acelei lucrari, fruntasul liberal s-ar fi confesat intimilor sai: "Trebuie ca cineva sa fie lipsit de discernamant ca sa-si poata inchipui ca legionarii pot sa uite si sa ierte opozitia Maresalului. Acum legionarii se afla intr-o situatie dificila si planuiesc a se multumi sa lichideze regimul maresalului Antonescu in rate". La sfarsitul lui decembrie 1941, SSI primea informatii asemanatoare din sferele germane, legionare, national-taraniste ori liberale, potrivit carora elemente legionare erau gata sa se sacrifice "daca pot duce o ameliorare a situatiei camarazilor inchisi ori daca pot stabili o era de tranzitie spre un nou regim in care Miscarea sa aiba totul de spus".

La 3 ianuarie 1942, fruntasul national-taranist Iuliu Maniu, de la resedinta sa din Sibiu, critica guvernul ca "nu-si da seama de starea de spirit si de solidaritatea legionarilor, gata sa faca mici concesii pentru a-si cuceri posibilitatea de a da o noua lovitura". Prietenii sibieni ai lui Maniu ii aratasera atentia ca "in inchisoarea din Aiud, unde se afla inchisi numerosi legionari, exista printre acestia o stare de spirit si o inversunare, care arata ca asemenea oameni eliberati ar fi si mai porniti la noi atrocitati". Acelasi document de informare al SSI, sublinia ca un fruntas legionar ii declarase lui Iuliu Maniu ca pentru Miscarea legionara nu exista in acel moment decat doua posibilitati: "Sa dea o lovitura de forta, pentru a pune mana imediat pe putere, dar ca aceasta posibilitate legionarii o vad indepartata; sa caute prin concesii sa se infiltreze din nou in posturile de conducere si sa puna in stare de libertate pe cei inchisi sau numai pe o parte din cei inchisi, pentru ca printr-o actiune metodica de persuasiune, legionarii sa poata sa-si refaca Miscarea si sa se pregateasca pe indelete, urmarind ca, la un moment prielnic, sa puna mana pe putere, folosind experienta funesta a rebeliunii".

La 11 februarie 1942, un document de informare al SSI, descrie pe larg rectia legionarilor fata de publicarea lucrarii Pe marginea prapastiei : "Aceasta carte, sustin legionarii, a fost tiparita la propunerea domnului Mihai Antonescu, care este considerat ca si Stelescu, un tradator al Legiunii si in consecinta va primi aceeasi pedeapsa". Comandamentul legionar din tara daduse ordin "de a se cumpara un numar cat mai mare de exemplare spre a fi distruse, ordin ce s-a si executat de organizatia CML, Sectia STB". Un alt document informativ al SSI facea referire la distrugerea a circa 1500 volume din cartea Comandamentului Militar al Capitalei, intitulata Asasinatele de la Jilava, Snagov si Stresnicul.

In martie 1942, Comandamentul legionar clandestin din Bucuresti, impreuna cu grupul legionar din Prahova, au organizat un nou atentat indreptat asupra maresalului Ion Antonescu, dar care viza si o lovitura de stat. Astfel, Buletinul informativ din 22 martie 1942, atesta ca SSI cunostea deja in detaliu planul acestui atentat si, deosebit de interesant, dezvaluie si modul in care fusesera obtinute informatiile "Se va mina podul care trece gara Ploiesti-Sud si podul din Valea Larga (inainte de Sinaia), pe soseaua Bucuresti-Brasov. Imediat dupa aruncarea in aer a podului cu vagonul sau masina in care se afla domnul maresal Ion Antonescu, comandantii de corpuri de armata desemnati de legionari vor lua comanda si vor pune stapanire pe toate institutiile. Intre generalii care vor lua comanda cu ocazia loviturii de stat figureaza si generalul Petrovicescu, din Penitenciarul Deva, iar trei generali de corp de armata, pe care se conteaza, se gasesc deja la comanda. Planul de asasinare a fost comunicat fostilor comandanti legionari din Penitenciarul Aiud si a fost comentat de catre comandantii Zoze Grigorescu, ing. Iacobescu, ing. Marcu Sever si avocat Gabi Popescu, cu ocazia unei imprejurari tolerate de noi pentru a prinde legatura cu cei din afara (subl. n.n) ". Informate la timp de catre SSI, autoritatile statului au reusit astfel sa ia masuri pentru a dejuca aceste scenarii puciste initiate de catre legionari. Pentru legionari, maresalul Ion Antonescu ramanea in continuare "dusmanul de moarte", dupa continutul unei note a SSI din 7 iulie 1942.

Dupa cum atesta documentele SSI, in planurile lor, atentatorii legionari se bazau pe un eventual sprijin din partea unor ofiteri ai armatei romane aflati in functii de comanda - eroare pe care o facusera si in timpul rebeliunii -, dar si pe unele elemente infiltrate in orgnele de Politie. De partea cealalta a baricadei, serviciile de informatii si siguranta aflau cu usurinta despre orice intentie de atentat prin agentii recrutati chiar dintre legionarii aflati in legatura cu Comandamentul clandestin. Sugestiv in acest sens este continutul notei SSI, din 28 septembrie 1942 "S-a aflat din cercurile legionare simiste ca suprimarea domnului maresal Ion Antonescu si a altor demnitari ai statului - vizandu-se persoanele domnilor Mihai Antonescu, vicepresedintele Consiliului, general Dumitri Popescu, ministrul Afacerilor Interne si Eugen Cristescu - este pusa in prim-plan, contandu-se, in prezent, pe elementele de sacrificiu. Comandamentul clandestin legionar din Romania are legaturi cu Horia Sima, din Germania, si a primit instructiuni secrete ca asemenea elemente sa fie introduse sau recrutate din legionarii aflati astazi in sanul serviciului Politiei, acestia putand fi utilizati cu succes in diferite serbari unde participa membrii guvernului. S-a apreciat ca atentatele sa se produca la mici intervale si, daca este posibil, chiar in aceeasi zi, scontand ca panica va fi mare si regimul legionar se va inscauna cu usurinta, avand concursul germanilor".

Analizate in context istoric, fara indoiala ca la acea data, cand raporturile dintre Antonescu si Hitler erau mai solide ca oricand, sperantele acestor legionari atentatori in sprijinul german nu pot fi considerate decat simple utopii. Dovada cea mai elocventa ca asa stateau lucrurile si nu altfel este ca, in decembrie 1942, atunci cand SSI a aflat imediat, tot prin intermediul unor agenti, ca Horia Sima evadase din lagarul de la Bergenbrk, fugind in Italia pentru a pune la cale o rasturnare a regimului din Romania - contextul fiind de data aceasta mai favorabil, avand in vedere pierderile de pe front - la protestul autoritatilor romanesti, Hitler a reactionat prompt. Serviciul de Siguranta al Reichului l-a arestat imediat pe Comandantul legionarilor si l-a readus in lagar, iar intre 10-12 ianuarie 1943, cu ocazia intalnirii dintre Ion Antonescu si Hitler, la Rastenburg, Conducatorul statului roman a primit asigurari ca "cei vinovati" de fuga lui Horia Sima "fusesera deja pedepsiti". Aceasta nu inseama ca SSI si Siguranta nu au avut meritele lor in dejucarea atentatelor initiate de aripa dura a Miscarii legionare.

La sfarsitul anului 1942, Comandamentul clandestin al Miscarii legionare a realizat ca majoritatea organizatiilor fusesra puternic penetrate de agentii serviciilor de informatii si siguranta, fapt pentru care a elaborat o instructiune circulara ce prevedea un set de 14 directive in scopul "intaririi conspiratiei si eliminarii elementelor indezirabile". In baza acestui document se incerca sa se clarifice "activitatea si atitudinea fiecarui legionar in parte, de la sefi si pana la cel din urma membru". Pana la finalizarea actiunii, se recomanda ca intreaga activitate legionara sa fie suspendata. Faptul ca din acel moment legionarii "nu mai reprezentau nici o forta", iar "problema legionara nu mai era de actualitate" devenise o chestiune de notorietate in cercurile diplomatilor straini acreditati in Romania. Activitatea Miscarii legionare incepuse sa se rezume doar la colectarea de "imbracaminte groasa de iarna - flanele, pulovere, ciorapi de lana etc. - pentru detinutii legionari din inchisori sau cei internati in lagare".

Informatii despre Miscarea comunista. Documentele elaborate de Serviciul Special de Informatii (SSI) despre pozitia si activitatile politice din Romania in perioada 6 septembrie 1940 -23 august 1944 reprezinta dupa o terminologie moderna "produsul de intelligence" al principalului serviciu de informatii al Romaniei, din timpul celui de al-doilea razboi mondial, pe baza caruia, conducatorul statului, maresalul Ion Antonescu s-a orientat in majoritatea deciziilor politice.

O data cu reorganizarea din noiembrie 1940 si numirea lui Eugen Cristescu in functia de director general, Serviciul Special de Informatii, trecut in directa subordonare a Presedintiei Consiliului de Ministri, si-a concentrat atentia, pe plan intern, asupra supravegherii tuturor fortelor politice. Pentru a-si realiza obiectivele strategice ale guvernarii, adica refacera tarii in urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940, Ion Antonescu a simtit nevoia unor informatii cat mai exacte despre felul in care fortele politice se incadreaza in noua ordine de stat, instaurata la 6 septembrie 1940. Este vorba despre un regin autoritar, bazat in primele 130 de zile pe sprijinul legionar, iar dupa rebeliunea din ianuarie 1941, pe sprijinul militarilor si al tehnicienilor.

Din studiul documentelor rezulta ca seful statului a beneficiat de un flux de informatii foarte exact, oportun, cu analize echilibrate, uneori in cele mai mici amanunte despre actiunile intreprinse de fostii reprezentanti ai partidelor democratice (national-taranistii si liberalii), dar mai ales de gruparile extremiste (legionarii, comunistii si chiar Grupul Etnic German).

Documentele SSI despre pozitia membrilor organizatiilor comuniste, in perioada analizata, dezvaluie ca nu numai agetii institutiei erau bine implantati, dar si comunistii, beneficiind de experienta muncii conspirative de dupa 1924, dispuneau de surse credibile infiltrate in cercurile unde se dezbateau probleme politice si, evident, dispuneau si de consilierea instructorilor care se aflau in legatura directa cu organizatiile Internationalei a III, cel putin pana in mai 1943.

In Nota SSI din 10 septembrie 1940 se mentiona pozitia de expectativa a Miscarii comuniste si faptul ca nu se luase inca o pozitie bine definita fata de regim. Comunistii sesizau corect, cu patru zile inainte de formarea guvernului si proclamarea regimului national-legionar ca intre conducatorul statului, generalul Ion Antonescu si legionari "nu ar exista acordul necesar, nici in ceea ce priveste constituirea cabinetului ministerial, nici in privinta viitoarelor infaptuiri". Comunistii isi explicau acest fapt prin intentiile generalului Ion Antonescu de a realiza "o noua opera legislativa, dupa o conceptie proprie, spre a polariza in mod exclusiv intreaga popularitate si a nu face sa se creada ca noile reforme se datoreaza sugestiei vreuneia din eventualele grupari politice colaboratoare". La fel de bine informati se aratau si ziaristii comunisti din Capitala, care stiau ca Iuliu Maniu "nu va intra in viitoarea formatiune ministeriala, ramanind in expectativa, pentru a constitui rezerva regimului, in vederea oricarei eventualitati".

La 23 septembrie 1940, SSI informa despre Miscarea comunista din Romania ca fiind "in plina desfasurare" si ca "agentii sovietici, conformandu-se indicatiilor primite de la Moscova, s-ar introduce in randurile legionarilor, folosind actuala imprejurare pentru a recruta elemente noi, si, in general, pentru a activa sub camuflajul Miscarii legionare". Sase zile mai tarziu, informatiile SSI faceau referire la "inactivitatea" comunistilor din Capitala, care refuzau misiunile incredintate si nu raspundeau la intalnirile de legatura din cauza fricii. Se simteau "suspectati de colegii sau cunoscutii lor legionari".

Imediat dupa rebeliune, agentii SSI observau ca in cercurile lucratorilor de la CFR cu simpatii pentru comunisti se inregistrau dese legaturi cu cercurile legionare rebele, ceea ce ar confirma banuiala ca, "in timpul insurectiei, comunistii au fost aceia care au antrenat elementele legionare slabe". Acest aspect, privind amestecul unor comunisti in timpul revenimentelor din 21-23 ianuarie 1941, este reluat si analizat pe o baza informationala mai larga de catre SSI in Darea de seama asupra rebeliunii, intocmita la sfarsitul lunii februarie. Se argumenteaza prin aprobarea data de Horia Sima ca reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) sa fie facuta sub conducerea lui Dumitru Grozea, "militant comunist de notorietate", asa dupa cum atestau documentele din Arhiva SSI. Comunistii se inscrisesera masiv in CML. Desi comandantul Miscarii legionare observase acest fenomen si hotarase o epurare, primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Dumitru Grozea si prefectul Politiei Capitalei, colonelul Zavoianu ar fi patronat asasinatele de la Jilav, din noaptea de 23 spre 24 noiembrie 1940. Agentii SSI raportasera ca acestia ii indemnasera pe extremisti sa-l inlocuiasca pe generalul Ion Antonescu. Interesanta este si explicatia oferita de acest document. Partidul comunist avea in directivele sale permanente de propaganda, ca o axioma, "indemnul" de a profita de orice miscare cu caracter social, spre a produce confuzie in credinta maselor si de a-si introduce in cadrele acestor grupari personal de incredere care sa militeze activ si sa creeze frictiuni cu dublu scop: 1) sa produca disensiuni si tulburari in unele formatiuni politice; 2) sa orienteze noua miscare pentru realizarea directivelor si intereselor venite din URSS. Comunistii s-ar fi inscris in garzile de fier pentru a-si satisface interesele importante: ascunderea scopului lor real, adica schimbarea orientarii partidelor nationaliste, falsificarea rezultatelor, obtinerea informatiilor din diferite compartimente ale vietii sociale si schimbarea in directii favorabile intereselor URSS. Comunistii ar fi exploatat slabiciunile lui Horia Sima. Intre comandantul Miscarii legionare si conducatorii Partidului comunist ar fi existat relatii mult mai vechi. Dumitru Grozea, unul dintre apropiatii lui Horia Sima, era in realitate, dupa cum atestau date din Arhivele Sigurantei si Ministerului Muncii, "unul dintre cei mai incarnati militanti ai extremismului de stanga". Prin Dumitru Grozea s-ar fi mentinut suprematia CNL asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apararea. Prin Dumitru Grozea Legiunea dovedise o tinuta mai mult marxista decat nationalista.

Darea de seama a SSI ofera si alte cateva exemple. Astfel, serviciile de Siguranta si ale SSI se implicasera in arestarea lui Niconov Boris din Basarabia, trimis de Soviete cu "misiunea de a se introduce la legionari". Un alt exemplu facea referire la cismarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernauti, care primise suma de 200 000 lei de la Ajutorul legionar spre a se instala ca refugiat la Suceava. Alti comunisti legionari perchezitionasera sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executantii au fost Krevinski, Cervinski si Viskeron Alois, de asemenea, identificati ca notorii comunisti infiltrati in Miscarea legionara.

Concluzia documentului SSI privind implicarea comunistilor, in urma directivelor si intereselor Sovietice in rebeliune se impunea de la sine: "Sovietele - carora orice complicatii de ordin politic intern din Romania le foloseau - au cautat si reusit prin elementele ce se infiltrasera in randurile Miscarii legionare, pe de o parte, sa fie informate asupra activitatii interioare a Miscarii legionare, iar pe de alta parte de a provoca tot prin aceleasi elemente miscari si actiuni anarhice conform cu interesele sovietice. Influenta pe care a exercitat-o Partidul Comunist din URSS asupra intamplarilor interne din Romania mergea pana acolo incat reusea sa fixeze date pentru exercitarea anumitor actiuni cu caracter terorist in interiorul tarii noastre".

SSI a monitorizat indeaproape si activitatea de propaganda a comunistilor. La inceputul lunii aprilie 1941, conducerea Partidului comunist daduse dispozitie de a se tipari si raspandi clandestin doua brosuri de propaganda: "Dragii mei copii" de general Ion Antonescu - pe coperta -, iar in interior se afla articolul "Pentru pace si independenta bationala a poporului roman", datat 5 ianuarie 1941. Articolul facea referire la subjugarea Romaniei intereselor germane si necesitatea de a se duce lupta impotriva puterilor imperialiste sub conducerea URSS. A doua brosura, intitulata "In umbra marelui Fhrer", tot de generalul Ion Antonescu pe coperta, continea in realitate un manifest comunist, intitulat "De la regimul legionar la dictatura militara" ce critica sever programul de guvernamant.

Propaganda comunista viza nu numai forme camuflate de critica la adresa guvernului ci si atragerea unor mase mai largi de muncitori, fiind vizati in special elementele mai active ale muncitorimii cu vederi legionare. In Nota din 23 iunie 1941, SSI informa Ministerul Muncii ca organizatiile CML de la fabricile Vitrokeron de sticlarie, Talpa si Romana de bunbac, compuse in majoritate din comunisti infiltrati in Miscarea legionara, primisera dispozitii sa fie in permanenta stare de alarma si pregatite pentru o actiune pe teren.

In urma masivelor arestari facute de Siguranta, in august 1941 si pentru a tine ridicat morarul membrilor si simpatizantilor Partidului comunist s-au dat dispozitii din partea conducerii ca "actiunea de ajutorare a lor sa fie facuta prin femeile evreice, restul membrilor abtinandu-se - deocamdata - de la orice activitate, care ar putea da nastere la represiuni din partea autoritatilor".

Imediat dupa declansarea operatiilr militare pe frontul de Est, comunistii incep sa se orieteze si spre national-taranisti. La 27 august 1941 SSI informa despre comentariile comunistilor fata de scrisorile adresate de Iuliu Maniu guvernului ca "national-taranistii si social-democratii se gasesc pe aceeasi linie cu comunistii, in vederea eliberarii tarii de sub jugul german". Comitetul organizatiei comuniste de la Atelierele CFR Grivita elaborase deja primele dispozitii de a se trece la actiuni concrete. Erau indemnati evreii de la detasamentele de munca sa comita acte de sabotaj. Deosebit de interesant este faptul ca din supravegherile efectuate de agentii SSI, rezulta ca Serviciul Secret american, care activa pe teritoriul Romaniei, intra in legatura cu agentii comunisti din Bucuresti, in vederea comiterii de acte de sabotaj in industria de razboi si a transporturilor. Evident ca in urma unor astfel de informatii, autoritatile statului roman au trecut la represalii.

In urma deselor si numeroaselor arestari facute de Siguranta in randurile comunistilor, majoritatea conducatorilor si cadrelor cu experienta au fost neutralizate. Miscarea comunista a incercat sa se regrupeze rapid. Din documentele informative ale SSI afam ca organizatiile comuniste se regrupasera sub forma celulelor, formate din cate 4-5 persoane, in majoritate intelectuali evrei, care aveau posibilitatea de a aduna cotizatii si subventii pentru "Ajutorul Rosu". Pentru a nu se abate de la disciplina de partid, ori a se lua hotarari care sa compromita "conducerea politica revolutionara", noii veniti in Miscarea comunista erau supravegheati cu discretie de catre instructorii de partid cu experienta, ce se aflau in libertate. Principalele obiective trasate de conducerea comunista, noilor celule faceu referire la: ridicarea moralului, printr-o temeinica pregatire ideologica, in spirit marxist-leninist, astfel incat razboiul "sa fie inteles din punct de vedere doctrinar comunist"; colectarea fondurilor pentru aparare; raspandirea materialelor de propaganda; organizarea unor centre conspirative pentru tiparirea materialelor de propaganda.

Alte documente informative ale SSI despre Miscarea comunista, fac referire la indemnul conducatorilor de a se recruta in celule cadre capabile pentru "actiuni revolutionare". La inceputul lunii noiembrie 1941, organele de ordine au interceptat Instructiunile Comitetului Central al Partidului comunist privind propaganda fata de evolutia razboiului impotriva bolsevismului. Obiectul propagandei era de a convinge masele in victoria URSS si a "marilor democratii" si prabusirea totala a Germaniei, care urma sa capituleze la fel ca si in primul razboi mondial. Propaganda trebuia axata pe urmatoarea teza: "URSS lupta alaturi de SUA, care in afara resurselor sale materiale, aduce in sprijinul URSS si o imensa contributie pe plan ideologic: lupta impotriva regimurilor fascite-hitleriste". De asemenea, Comitetul Central al Partidului comunist trasa pentru instructori sarcina de a-si orienta propaganda si asupra tinerilor muncitori, in numar de aproximativ 10 000 care urmau sa plece in Germania la specializare pe timp de trei ani, pe cheltuiala statului german, cu argumentatia ca specializarea se putea face si in tara noastra. Comunistii apreciau ca guvernul roman urmarea in realitate o indoctrinare a tinerilor romani cu ideologia national-socialista, ceea ce risca sa-i transforme in "asasinii propriilor parinti". O data veniti la guvernare, comunistii aveau sa puna ei in practica o asemenea strategie, prin trimiterea la speciaslizare in URSSS a tinerilor romani, dar pe cheltuiala statului roman.

In ianurie 1942, conducerea comunista se arata total nemultumita fata de lipsa de ecou a propagandei comuniste. Se punea la dispozitia instructorilor de partid noi teme de propaganda: lipsurile materiale (hrana, incaltamintea, imbracamintea), disproportiile dintre salarii si scumpetea excesiva, si nu in ultimul rand situatia armatelor Axei si a configuratiei frontului. Trebuia speculat orice eveniment intern si extern pentru ca Partidul comunist sa-si reorganizeze structurile, sa-si pregateasca noile cadre si sa-si castige cat mai multi simpatizanti in opinia publica. Sub indemnul ca "nici o slabiciune din partea comunistilor nu mai poate fi tolerata", conducerea comunista trasa noi instructiuni: revenirea la activitatea celulara, fiecare celula sa fie compusa din trei membri; o data pe saptamana, seful celulei era obligat sa prezinte raport de activitate conducatorului organizatiei din intreprinderea in care-si desfasura activitatea; sefii de celule urmau sa primeasca ordine doar de la conducatorul organizatiei de intreprindere; plasarea de elemente comuniste active in intreprinderile in care miscarea comunista era slab reprezentata; folosirea evreilor lasati la vatra in actiuni de sabotaj industrial; propaganda de la om la om in fabrici; manifestele de propaganda sa nu mai contina termeni ofensatori la adresa regimului; explicarea lipsurilor alimentare si a obiectelor de prima necesitate prin exportarea lor in Germania; miscari muncitoresti in intreprinderile care lucrau pentru armata in scopul producerii de perturbatii in sistemul de aprovizionare al trupelor romane si germane.

La sfarsitul lunii martie 1942 isi facea aparitia la Iasi un delegat al Comitetului Central al Pardidului comunist spre a oferi noi instructiuni vechilor cadre pentru realizarea urmatoarelor principii: crestinii sa activeze in Miscarea comunista separat de evrei; crearea unui Front Unic National sau Front Patriotic, "noua miscare sub care urma sa se camufleze Partidul comunist".

In Sinteza informativa din 18 iunie 1942, Agentura Moldova a SSI informa despre descinderea facuta de Siguranta asupra unor locatii comuniste, ocazie cu care s-a identificat locul tiparirii materialului propagandistic, dar nu s-a reusi confiscarea masinii de tiparit si nici arestarea celui ce le tiparise. Cu toate acestea, Comitetul Central al Partidului cauta sa mentina intreaga linie de lupta revolutionara in rindurile muncitorimii. Concluzia oderita in Buletinul informativ al SSI din 12 august 1942 sublinia: "Actiunile de sabotaj, actele teroriste si indemnurile la rebeliune au fost si au ramas punctele principale de program" ale Miscarii comuniste. Se pare ca nu de programe si idei doctrinare duceau lipsa comunistii, ci de initiative si actiuni concrete. Acest apect rezulta din Sinteza informativa a rezidentelor SSI din Iasi, care, la 30 octombrie 1942 preciza ca: "Miscarea comnista este in completa stagnare, datorita deportarii in lagarele transnistriene a evreilor comunisti. Acestia formau osatura Miscarii comuniste. Cei ramasi sunt dezorientati, neputand relua legaturile intrerupte".

Miscarii comuniste ii lipseau liderii autentici din randurile intelectualilor. Din supravegherea informativa efectuata asupra lui Mihail Ralea rezulta ca acesta se situa pe o pozitie rezervata. Considera ca nu era momentul pentru o actiune politica, pastrandu-se pentru mai tarziu. Se gandea in perspectiva, atunci cand conditiile puteau fi favorabile pentru "o actiune rusofilista", pentru care ar fi avut nevoie "de autorizarea forurilor superioare din Rusia", dar si de fonduri necesare. La inceputul lunii februarie 1943, profesorul Mihai Ralea, internat in lagarul de la Targu Jiu, comunica prietenilor sa insiste pentru a fi pus in libertate, intrucat aflase ca legionarii de acolo intentionau "sa faca o a doua Jilava". Alti intelectuali comunisti, printre care Ilie Cristea, Constantinescu-Iasi si Lucretiu Patrascanu aveau domiciliu obligatoriu, si prin urmare, nu se puteau angaja nici ei la actiuni concrete. Cu totii beneficiau de un tratament total deosebit fata de comunistii internati in lagare sau deportati.

Autodizolvarea Internationalei a III-a, la 22 mai 1943 a starnit un larg ecou in cercurile politice romanesti. Iuliu Maniu isi sintetiza opiniile dupa urmatoarele teze: puterile anglo-saxone vor castiga razboiul si vor gasi mijlocul sa anihileze influenta sovietica in lume; URSS va deveni o forta politica in Europa si va exercita o influenta, in special asupra tarilor limitrofe; dupa razboi, partidele comuniste vor functiona in mod legal, acceptand principiile democatiei, fapt pentru care aveau sa joace un rol important in toate statele; in Romania, muncitorimea si alte straturi sociale, chiar taranimea erau atrase de curentele politice de stanga; exista in Romania un curent comunist care nu este ingrijorator, intr-o tara agricola, dar pe care trebuia contat in viitoarea configuratie politica de dupa razboi; scopul lui Stalin de a dizolva Internationala a III-a era de a da posibilitatea partidelor comuniste din America, Anglia si din celelalte tari sa colaboreze cu partidele democratice la succesul razboiului si la viitoarea organizare politica si sociala a lumii; Partidul Comunist din Romania isi va schimba metodele de lucru, in sensul ca nu va mai lucra dupa directivele Moscovei, orientandu-se dupa climatul nostru social. Concluzia liderului national-taranist era ca fortele democratice din Romania trebuiau sa stabileasca relatii cu Partidul comunist. Doua erau considerentele de colaborare cu comunistii: unul de politica externa, in sensul ca trebuiau asociati unui front comun democratic; al doilea de ordin social, in sesul ca reformele ce urmau a fi efectuate pe plan intern aveau drept scop evitarea agitatiilor. Numai in conditiile in care comunistii acceptau sa colaboreze cu fortele democratice in cadrul unui regim burghez, Maniu isi exprima disponibilitatea de a intra in tratative cu liderii stangii pentru o actiune unita.

Prin aducerea unor astfel de informatii la cunostinta maresalului Ion Antonescu, masurile in consecinta luate de autoritati nu au intarziat. Din circulara Sectiei a II-a Contrainformatii a SSI, privind urmarirea membrilor partidelor defiintate, elaborata la ordin si sub semnatura sefului Grupei Rezidentelor, maior M. Balaceanu, la 17 iunie 1943, aflam ca Grupa speciala din structura Sectiei urma sa execute o supraveghere permanenta si sa raporteze de urgenta despre: orice activitate initiata de oamenii politici care in trecut activasera in partide si organizatii politice; orice difuzare de material propagandistic, identificandu-se colportorii si comentatorii; instructiunile trimise de la centru catre grupurile din teritoriu; militarii (ofiteri si generali) activi si de rezerva care intrau in legaturi cu oamenii politici; afacerile si combinatiile oneroase in care erau implicati oamenii politici. Prin urmare, autoritatile nu erau dispuse la nici un fel de comprimis, urmand sa sanctioneze orice fel de abatere de la cadrul legal, ba se gandeau si la masuri mai active, de contrapropaganda in sesns de compromitere a celor cu "zestre" la dosarul de la Siguranta sau SSI. Ne aflam in perioada in care configuratia frontului de Est incepea sa se clarifice in sensul unei victorii a Aliatilor, ceea ce punea in miscare, in mod inerent, initiativele celor ramasi "in rezerva strategica a natiunii". Numai ca totul trebuia facut sub control, fara initiative si actiuni anarhice care puteau complica raporturile cu germanii. Acest aspect fusese recunoscut si de liderul "opozitiei unite", Iuliu Maniu, dupa formula "noi nu facem greutati reale Maresalului; nici el nu trebuie sa faca greutati incercarilor noastre. Fiecare trebuie sa fie lasat sa joace piesa lui, in interesul superior al tarii".

La 18 iunie 1943, SSI informa despre hotararea lui Constantin Titel Petrescu, seful Partidului Social Democrat, de a respinge orice propunere de fuzionare sau de colaborare venita din partea Partidului comunist. Era o recomandare venita din strainatate, de la Centrala Internationalei a II-a si urma sa se aplice de catre toate partidele social-democratice din lume.

Spre deosebire de pasivismul si atitudinea de tatonare prelungita a democratilor, comunistii erau dispusi sa treaca din timp la masuri mai active. In acest sens, Buletinul informativ din 25 iunie 1943 sublinia: "Conducerea comunista a dat recent dispozitiuni organizatiilor in subordine sa organizeze grupe de partizani din randurile muncitorilor si taranilor in vederea sabotarii productiei agricole si de razboi si a transporturilor militare. In acest sens sefii de organizatiuni au primit instructiuni sa infiltreze cat mai multe elemente comuniste in masa taraneasca si in randurile muncitorilor si sa caute o colaborare cu elementele taraniste avansate".

Zece zile mai tarziu, o alta initiativa a Comitetului Central al Partidului comunist ducea la infiintarea "Uniunii Patriotilor", o asociatie conspirativa, care, dupa informatiile SSI, urma sa reuneasca un grup de universitari, cativa fosti ministri si chiar un fost prim-mnistru, dar numele lor era pastrat in cea mai mare conspirativitate. Noii organizatii ii revenea sarcina de a edita ziarul "Romania libera", dar care urma sa fie tiparit in casele conspirative ale comunistilor.

Din supravegherile efectuate de SSI asupra unor agenti comunisti rezulta ca acestia primisera dispozitii din partea Comitetului Central de a culege informatii, deci de a face spionaj, in intreprinderile care lucrau pentru armata. Pe comunisti ii interesau: lista persoanelor care detin posturile de conducere - cu adresele unde domiciliaza;      piesele care se fabrica in fiecare intreprindere si cantitatea zilnica; posturile de veghe din intreprindere, instructiunile pe care le au si modul cum activeaza in timpul alarmelor aeriene. In mod evident, astfel de informatii nu puteau fi folosite decat pentru atragerea la colaborare a persoanelor vizate si punerea la punct a unor actiuni de sabotaj in aceste intreprinderi. Este si motivul pentru care la reorganizarea SSI din vara anului 1943 s-a infiintat o noua sectie specializata in Contrasabotaj, formata din ingineri si tehnicieni din intreprinderile care lucrau pentru armata, incadrati de SSI sub acoperire pentru a dejuca orice tentativa a sabotorilor.

Iuliu Maniu si Dinu Bratianu se pronuntau impotriva unor actiuni de teroare, sabotaj si soc, ori lupte de strada ce puteau deruta factorii raspunzatori. Cu toate acestea, fata de comunicatul oficial al guvernului, potrivit caruia "urmau sa fie impuscati fara judecata, sefii comunisti, iar familiile lor deportate", in cazul unor acte de sabotaj, liderii democrati erau de parere ca astfel de amenintari ar constitui "o provocare la adresa Uniunii Sovietice, fata de care trebuia sa avem in vedere, pentru viitor, o politica de destindere".

Fata de "teroarea dezlantuita de Siguranta" impotriva comunistilor, Comitetul Central al Partidului comunist a transmis, la inceputul lunii ianuarie 1944, noi instructiuni privind activitatea politica a organizatiilor din subordine. Sarcinile revolutionare erau de data aceasta mult mai radical formulate: "Daramarea regimului Antonescu; largirea opiniilor favorabile ideilor pentru care lupta marile democratii; organizarea pe scara larga a actiunilor de sabotaj; crearea unui front larg, pe baze minimale, a tuturor democratiilor (front patriotic, uniune patriotica)".

Spre deosebire de comunisti care vedeau in maresalul Ion Antonescu doar "un instrument german", cercurile apropiate de Iuliu Maniu aveau o alta perceptie: maresalul Ion Antonescu reprezenta "o puternica personalitate, animata de un inalt patriotism si de o dorinta arzatoare de a servi tara; in fata istoriei, rolul domnului maresal Antonescu este fixat, el ramanand re-eliberatorul Basarabiei si Bucovinei si afirmand in fata lumii vointa poporului roman de a-si stapani teritoriile nationale; aceasta demonstratie a fost facuta astfel incat nu mai este util ca sa fie continuata, provocand teatrul de razboi pe teritoriul nostru si ca de aici inainte trebuie cautate solutii realiste, pentru a asigura tarii conditiile cele mai putin rele, intr-o situatie extrem de grea; in actuala situatie, singurul factor care poate sa aduca o ameliorare a situatiei este domnul maresal Antonescu si ca d-sa trebuie convins sa accepte noua misiune ce i-o rezerva istoria si imprejurarile de razboi; daca domnul maresal Antonescu va accepta acest rol, el va ramane in istoria Romaniei una din cele mai mari figuri militare si politice".

Parca la curent cu astfel de perceptii, comunistii au reactionat imediat. Astfel, oficiosul Partidului comunist, "Romania libera" critica atitudinea lui Maniu pentru ca a impiedicat realizarea "Actiunii Patriotice". Liderul national-taranist ar fi spus unor emisari comunisti ca Partidul comunist ar trebui sa recunoasca mai intai granitele Romaniei din 1939, pentru ca apoi sa poata discuta o colaborare intre gruparile de centru si cele de extrema stanga. Numai in acest fel, se pronunta Maniu, Partidul Comunist ar demonstra ca a devenit o grupare politica nationala.

Nota SSI din 25 martie 1944 informa despre comentariile cercurilor politice din Romania fata de atitudinea postului de radio Londra. La emisiunea in limba romana din noaptea de 20 spre 21 martie, s-a vorbit despre "Frontul Patriotic" din Romania, dandu-i-se o atentie speciala, iar in noaptea de 21 spre 22 martie, emisiunea "Vocea Americii" a fost consacrata aproape in intregime unui atac impotriva democratilor romani, pe care i-a acuzat de inactivitate si i-a amenintat ca pe viitor altii le vor lua locul, aluzie la comunisti, singurii de altfel care aveau initiative propagandistice si de sabotaj. Astfel de comentarii au provocat, dupa cum era si normal, o profunda impresie in cercurile politice romanesti. Fruntasii national-taranisti si liberali au considerat ca "nemeritat" acest atac, dar si ca o neintelegere a evenimentelor si a situatiei din Romania, oferind si urmatoarele explicatii: "Aliatii nu cunosc situatia din Romania si nici curajul care a trebuit de a se redacta unele memorii in momentul de apogeu al fortei militare germane. De asemenea, nu stiu ca ar fi fost imposibil de a trezi masele romanesti, neinformate si neinarmate, impotriva guvernului sau a germanilor, fara a le fi dus la o sigura sinucidere, care nu ar fi slujit democratiei internationale. Azi, democratii nu intreprind de asemenea miscari de mase, pentru ca isi dau seama ca tara va suferi mai mult prin astfel de aventuri decat prin suferinta pasiva a obligatiilor aliantei cu Germania". Dr. Lupu era de parere ca, "o mare parte din raspundere apasa si asupra Aliatilor, care nu au facut nimic pentru regiunea aceasta a Continentului, lansand doar indemnuri la revolta populatiei romanesti si a celorlalte. Daca Aliatii ar fi debarcat in Balcani si armatele lor ar fi ajuns acum la Dunare, alta era desigur situatia noastra, dar astfel, cu armatele sovietice la granita si cu primejdia ocupatiei germane in fiecare clipa, nu putem intreprinde nimic". Concluziile formulate de cercurile democratice erau dintre cele mai sumbre, dar ne-am permite sa spunem ca, din perspectiva istorica, erau si realiste: "din momentul cand s-a aflat ca Aliatii ne-au abandonat, trebuie sa ne asteptam la orice fel de tratament. Este probabil ca si atitudinea rusilor fata de noi se va modifica in clipa cand isi vor da seama ca nu am putut impiedica continuarea razboiului si atunci vom fi lasati jocului liber al propunerilor straine impotriva noastra

Iata, asadar documente ale SSI, de exceptionala valoare istorica, ce pun intr-o lumina noua situatia fortelor politice democratice din Romania si presiunile la care au fost supuse de evenimentele interne si externe din perioada premergatoare actului de la 23 august 1944, dar mai ales ale celor ce aveau sa urmeze: bolsevizarea Romaniei supravegheata pasiv de marile democratii occidentale.

Un document secret maghiar despre atrocitatile din Bacica si Voivodina interceptat de SSI. La inceputul lunii aprilie 1941, prin hotararea regentului Horthy, Ungaria a incalcat Tratatul de vesnica prietenie cu Iugoslavia, parafat in 1937, iar primul ministru Teleki Pl, care era un staruitor partizan al respectarii Tratatului, s-a sinucis. Prin gestul sau, demn de toata admiratia, premierul maghiar a crezut ca poate salva onoarea tarii sale, care-si renegase propria semnatura. In scrisoarea dresata lui Horthy, prin care explica gestul sau, Teleki Pl a avertizat cu amaraciune: "Vom deveni jefuitori de cadavre, cea mai ticaloasa dintre natiuni". Intr-adevar, armata ungara, impreuna cu contingente militare italiene si bulgare, a participat alaturi de Wehrmacht la invadarea Iugoslaviei. Dupa un atac fulger, care a durat doar 11 zile (6-17 aprilie), agresorii au silit armata regala iugoslava sa capituleze fara conditii. A urmat o cumplita perioada pentru popoarele iugoslave. Germania a anexat Banatul sarbesc si o parte a Sloveniei, in timp ce Serbia, sub ocupatie militara germana, era condusa de la Belgrad de un guvern colaborationist prezidat de generalul Milan Nedici. Croatia, fara Dalmatia si insule, impreuna cu Bosnia, Hertegovina si regiunea Srem, au format un regat independent cu capitala la Zagreb, pe tronul caruia s-a instalat ducele de Spoletto, italian de origine, din dinastia de Savoia. Treburile publice erau insa administrate de un guvern de orientare fascista, condus de Ante Pavelici. Italia a anexat Muntenegru, cea mai mare parte a Dalmatiei si majoritatea insulelor din Marea Adriatica, unele teritorii din Serbia, vestul Macedoniei si jumatate din Slovenia. Ungaria a anexat Bacica si Voivodina, iar Bulgariei i s-a atribuit cea mai mare parte a Macedoniei sarbesti si unele portiuni din estul zonei Kosovo.

Atat ocuparea cat si impartirea Iugoslaviei s-au petrecut cu mare rapiditate, ceea ce inseamna ca planul fusese gandit cu mult timp in urma de cei ce se considerau la acea data atotputernici in Europa. Au urmat pogromuri, deportari pe criterii etnice, internari in lagare de concentrare, deznationalizarea populatiilor bastinase, iar pe deasupra lor era afisata cu tarie ideologia "noii ordini", pe atunci la moda.

Demn de retinut, dupa cum se stie, este ca guvernul roman nu a acceptat sa ocupe teritoriile unei tari vecine si prietene, chiar daca la acea vreme cele doua state se aflau in tabere diferite. In schimb, autoritatile de la Bucuresti urmareau cu atentie aceste scenarii, intrucat semanau cu cele din partea de nord a Transilvaniei cedata prin dictatul de la Viena. Asa se explica de ce Memoriul a fost adus si la cunostinta maresalului Ion Antonescu.

Cu exceptia italienilor, care s-au straduit sa se comporte mai bland si sa castige simpatia localnicilor, ceilalti ocupanti au practicat de la inceput o politica terorista, de cumplite represalii, de deznationalizare, folosindu-se, ca si in alte tari, de contradictiile etnice si religioase existente. In unele localitati din regiunea Bacica, militarii horthysti au savarsit crime care au revoltat chiar si populatia maghiara.

Ecoul barbariilor l-a determinat pe deputatul ungur Bajczy-Zsilinszky Endre sa faca o calatorie in localitatile respective. Cu multa rabdare si tenacitate, animat de dorinta sincera de a afla adevarul, parlamentarul ungur a adunat numeroase probe, declaratii scrise si verbale de la martorii oculari, atat din randul autoritatilor militare, cat si al populatiei civile.

Memoriul, ce a fost prezentat mai intai la 19 ianuarie 1942 regentului Miklos Horthy, avea la baza fapte si documente. Memoriul descria pe 25 de pagini masacrele savarsite de armata ungara de ocupatie in regiunea Bacica si cerea sa se ia grabnice masuri pentru oprirea lor si tragerea la raspundere a vinovatilor. Documentul a fost sustras din Arhiva Presedintiei Consiliului de Ministri ungar de un patriot sarb, originar din Banatul sarbesc, care avea intinse relatii in lumea politica ungara. Un exemplar a fost trimis in secret guvernului iugoslav, aflat in exil la Londra, inca din toamna anului 1942. O copie a parvenit printr-o subtila combinatie si Serviciului Special de Informatii, care a prezentat-o, in ziua de 30 septembrie 1943, maresalului Ion Antonescu, ca material informativ.

Din continutul Memoriului aflam lucruri pe care autorul le considera "ilegalitati, incalcari flagrante ale legii si siruri sangeroase de fapte neomenesti, care s-au comis de la data de 11 aprilie 1941 pe teritoriul Ungariei de Sud recastigat. Autoritatile maghiare au savarsit asasinate in masa contra elementului sarbesc din Bacica, ce nu erau cu nimic justificate, deoarece atitudinea populatiei localnice era pasnica, in marea majoritate, fata de ocupantii maghiari, pe care ii preferau celor germani". In continuare, autorul arata: "Masacrele au fost facute cu scopul de a jefui si extermina populatia sarbeasca si s-au produs cu stiinta si acordul guvernului maghiar". Parlamentarul ungur urmarea sa-l informeze pe seful statului ca "trupele maghiare de ocupatie au comis in unele locuri varsari inutile de sange" si ca "in decursul ocupatiei din Bacica, dupa calculele unor factori seriosi, circa 350 de oameni din randul slavilor au cazut jertfa nevinovati".

Primele ilegalitati s-au produs o data cu preluarea administratiei de catre autoritatile militare. Generalul ungur Bayer si-a inceput activitatea prin afisarea unor pancarte care somau in termeni ultimativi pe sarbi, evrei si tigani - ce se stabilisera in acele locuri dupa 1918 - sa paraseasca tara in timp de trei zile.

Dupa estimarile facute de parlamentarul maghiar, numarul acestora se ridica la 24 000 de suflete, "care nu au putut duce nimic din averea lor, ci numai cate 30 de peng de cap, cu copii cu tot. Acestia au fost adunati, suiti in camionete si aruncati pe malul celalalt al Dunarii in anarhia ce domnea in Croatia si Serbia . Dar vexatiunile au continuat si in contra celor ramasi la casele lor.

Pentru reprimarea tulburarilor, sabotajelor si miscarilor comuniste sau nationaliste, guvernul maghiar a instituit "tribunele martiale volante" ce urmau sa judece, dupa procedura de urgenta, orice infractiuni comise impotriva noilor autoritati. "Aceste tribunale si-au desfasurat activitatea timp de cateva luni, spanzurand sarbi, sloveni, evrei si chiar maghiari, cifra executiilor ridicandu-se la cateva sute

Interesanta este si urmatoarea confesiune strecurata de autor in Memoriu: "inca din primele zile ale lunii noiembrie 1941 am fost rugat de prietenii mei sarbi sa fac ceva pentru incetarea acestor executii, caci prin acest procedeu raul nu se inlatura, ci crestea si mai mult

In cadrul acelor "tribunale martiale volante inculpatii aveau dreptul, dupa lege, la avocati numiti din oficiu. Acestia nu scapau ocazia de a-si rotunji veniturile. Iata un exemplu elocvent prezentat in Memoriu: "avocatul Georg Cruber din Budapesta, angajat din oficiu, dupa informatii ce detin din sursa buna, a negociat eliberari de acuzati cu sume intre 10 000 si 20 000 de peng". Nemaisuportand aceste ilegalitati, populatia locala a inceput sa se revolte tot mai des impotriva noilor autoritati, ceea ce a dus la represiuni si mai sangeroase. Astfel de evenimente s-au produs in noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1942 in localitatile Sajkaskemulet, Zsablya, Csurogh si Titel. In Memoriu sunt prezentate in felul urmator: "Deja in ziua de 4 ianuarie s-au format, cu sprijin militar, asa-zisele formatiuni de garda nationala, compuse din elementele cele mai ordinare si fara scrupule, in frunte cu anchetatori jandarmi, si s-a pornit pogromul. In timpul noptii au fost adusi in comuna Zsablya circa 1 000 pana la 1 400 de oameni, cei mai multi sarbi, o parte mai mica evrei, familii intregi cu femei, fete, copii si sugari. Au fost apoi transportati cu camioanele militare pe malul Tisei, in fata malului dinspre Bandog, in asteptarea bacului. Aici au fost impuscati cu pistoalele automate de jandarmi. Au facut o gaura in gheata Tisei si au azvarlit toate cadavrele inauntru. Operatiunea s-a repetat de mai multe ori. Se spune ca in comuna Csurogh, numarul mortilor a fost si mai mare, cam 3 000. In alte cateva comune din districtul Titel, numarul victimelor ar fi fost mai redus. Este posibil ca cifrele indicate sa fie exagerate, si sa dea Dumnezeu sa fie asa, insa aceasta nu schimba cu nimic esentialul, adica in Ungaria de Sud au avut loc masacre fara sentinta judecatoreasca, pe responsabilitatea jandarmilor si militarilor. Nici o circumstanta atenuanta nu poate scuza aceasta ticalosie. Nu a fost un interes militar de aparat. Nici o revolta, oarecum justificata, nu poate explica cele intamplate, deoarece totul s-a petrecut dupa lichidarea rascoalei din punct de vedere militar si nu pe teritoriul inamic, ci pe teritoriul maghiar. A tolera timp de doua saptamani aceste masacre barbare este o ratacire ingrozitoare, o zguduire a intregii oranduieli de drept maghiar, un simptom al prapadului razboiului civil in contra caruia orice maghiar cinstit trebuie sa se revolte

Un alt pogrom a fost savarsit in zilele de 21-23 ianuarie 1942 in orasul Novi-Sad. Cu acordul guvernului, comandantul militar al orasului a anuntat, printr-o ordonanta, ca preia pentru 3 zile administratia orasului, timp in care se vor efectua razii si perchezitii in scopul depistarii locurilor in care "rebelii (partizanii) ascundeau munitia si armamentul.

Felul in care s-a pus in aplicare aceasta ordonanta este prezentat in Memoriu astfel: "Autoritatea militara a blocat toata lumea in locuinte si a trebuit sa se lase obloanele si perdelele pentru ca nimeni sa nu poata privi in strada. Apoi a inceput perchezitia prin cartierele mai bogate ale orasului. Ziarele n-au mai aparut, deoarece si tipografii au fost sechestrati in locuintele lor. In prima zi, 21 ianuarie 1942, soldati condusi de subofiteri au inceput sa cutreiere casele si, pe baza unei liste, sa legitimeze pe sarbi si evrei. Dupa aceasta, grupuri intregi au fost incarcate in camioane militare si transportate pe malul Dunarii. Acolo, in serii, au debarcat in pielea goala pe barbati, femei si copii la un loc, i-au impuscat si aruncat pe gheata Dunarii. In timpul noptii au tras cu tunurile si au spart gheata ca apa sa ia cadavrele. Numarul oamenilor impuscati se poate cifra la mai multe sute. In ziua a doua au simplificat munca. Au omorat oameni chiar in locuintele lor, familii intregi cu copii. Au spart casele de bani, au jefuit locuintele, iar cadavrele le-au transportat apoi cu camioanele si le-au aruncat in Dunare

In acest loc textul Memoriului face trimitere la o lista anexa cu numele celor impuscati si adresele lor si se face mentiunea ca nu reprezinta decat o parte din marele numar de victime, iar in final conchide. "aceasta nu schimba cu nimic rusinea nemarginita, ca, cu buna stiinta a unei autoritati militare superioare si pe raspunderea acesteia, s-a comis aceasta masacrare neomeneasca, scarboasa si jalnica in numele statului, honvezimii si guvernului maghiar

In ultimul capitol al Memoriului, autorul cere sa se opreasca alunecarea tarii pe marginea prapastiei, sa se stabileasca raspunderile politice, sa se sanctioneze cei vinovati si sa se restabileasca ordinea de drept. Isi exprima opinia ca "pentru prestigiul viitor al natiunii maghiare. ar trebui sa se procedeze de urgenta la ajutorarea si refacerea familiilor distruse si sa li se dea cuvenitele reparatii . Mai mult, in termeni foarte clari, cerea "trimiterea la fata locului a unui comisar special, pus sub ordinele directe ale Regentului Horthy, investit cu puteri depline, pentru a intreprinde toate cercetarile necesare si a lua masuri in toate directiile ce va crede de cuviinta