MANUIL AL II-LEA PALEOLOGUL, BATALIA DE LA ANKARA SI URMARILE EI pentru Imperiul Bizantin

MANUIL AL II-LEA PALEOLOGUL, BATALIA DE LA ANKARA SI URMARILE EI pentru Imperiul Bizantin

Am intrerupt prezentarea istoriei Bizantului odata cu moartea, in februarie 1391 a batranului imparat, Ioan al V-lea Paleologul. Situatia imperiului era in acest moment dezastruoasa. Indeosebi dupa batalia de la Cosovo (15 iunie 1389), cand Bayezi I devine sultan al turcilor otomani, in urma asasinarii tatalui sau, Murad I, situatia se inrautateste considerabil. Manuil, fiul lui Ioan al V-lea, continua sa ramana la curtea lui Bayezid si sa lupte alaturi de el - ca vasal al turcilor - cand sultanul ii cerea sa o faca. El a avut astfel de suferit umilinte de a lupta pentru cucerirea de catre turci a ultimului oras crestin liber din Asia Mica, anume, Filadelfia (sfarsitul anului 1390).

La moartea tatalui sau, Manuil izbuteste sa fuga din Brusa, unde se afla, si sa soseasca la Constantinopol pentru a prelua tronul imperial, temandu-se si de o interventie a nepotului sau, perfidul Ioan al VII-lea, care mai ocupase capitala pentru cateva luni, in 1390, cu ingaduinta otomanilor.

In vara lui 1393, Bayezid, in inaintarea Sa spre Dunare, cuprinde Tarnovo, capitala Bulgariei rasaritene, stapanita de tarul Sisman. Intreaga aceasta parte a Bulgariei cade sub jugul turcesc sub care va zacea aproape 500 de ani. Bayezid isi va continua inaintarea spre nord, trecand Dunarea in Tara Romaneasca, unde carmuia Mircea cel Batran. In toamna lui 1394 (dupa unii in mai 1395) se da lupta de la Rovine.

Situatia deznadajduita a crestinilor din Balcani alarmeaza Europa centrala si apuseana. Mai ales Sigismund, regele Ungariei, se simtea direct amenintat. O noua cruciada se organizase cu contingente venite din Apus, mai ales din Franta. La Nicopole insa (25 septembrie 1396) ostirea cruciatilor, in randul carora se gasea si Mircea, cu contingente romanesti, este infranta si din pricina neintelegerilor dintre capeteniile militare crestine. Turcii pot astfel ocupa si Bulgaria apuseana, cu capitala la Vidin, unde carmuia Sarasmir, celalalt tar bulgar.

In Grecia, Thessalonicul fusese, din nou, ocupat in anul 1394. In 1397 Atena este cucerita si ea pentru un scurt timp si oastea otomana patrunde in Moreea, pe care o prada cumplit. Manuil II face apel la papa si la unii principi crestini. Singurul ajutor il va capata de la regele Frantei Carol al VI-lea care trimite in Bizant pe viteazul maresal Boucicaut cu o oaste de 1200 de soldati de elita. Desi el izbuteste sa infranga pe turci in cateva ciocniri, totusi efectivele de care dispunea erau prea mici. Manuil, sfatuit de Boucicaut, se hotaraste sa porneasca in Apus dupa ajutoare. La Constantinopol il lasa regent pe Ioan al VII-lea, in care avea totusi, putina incredere. Pe la sfarsitul lui 1399, imparatul bizantin porneste pe mare spre Venetia. De acolo va merge in alte orase italiene: Ferrara, Florenta, Milano si - in 1400 - se va intalni cu papa Bonifaciu al IX-lea, care se straduia sa mobilizeze pe crestinii apuseni in sprijinul Bizantului. Manuil va trece apoi, in Franta; la Paris zaboveste 4 luni, dupa care pleaca spre Anglia. Atat regele Frantei, infirmul Carol VI cat si regele englez, Henric al IV-lea, ii fac o primire fastuoasa pe care imparatul bizantin o merita pe deplin. Intr-adevar, Manuil era o aleasa personalitate si unul din cei mai destoinici suverani Bizantini, impodobit cu o aleasa cultura - indeosebi teologica si dovedind un caracter de rara noblete.

Se spune ca insusi Bayezid ar fi zis ca, daca-l priveai, chiar fara sa stii cine e, iti dadeai seama ca e un imparat.

In marile tari ale Apusului pe care le-a cercetat, impresia pe care a lasat-o a fost foarte puternica. In timpul sederii sale mai indelungate la Paris (din februarie 1401, cand s-a intors de la Londra pana in nov 1402), Manuil a avut prilejul sa se intalneasca si cu vestiti teologi apuseni si sa duca - dupa obiceiul vremii - o savanta disputa in probleme religioase, care a lasat o puternica impresie celor ce l-au auzit.

Totusi, rezultatele cererilor sale de ajutor s-au aratat foarte slabe. Apusul era zguduit de razboiul de o suta de ani si, in acelasi timp, si de ceea ce s-a numit Marea Schisma din sanul Bisericii Catolice.

Regele Frantei, singur, a acordat lui Manuil ajutorul lui Boucicaut si al ostenilor sai, pe inca un an.

In vremea aceasta Bayezid incerca sa puna mana pe Constantinopol, cautand sa intimideze pe Ioan al VII-lea, care insa nu s-a dat batut. Constantinopolul era impresurat si numai o adevarata minune il putea scapa de capitulare.

Aceasta fericita imprejurare a venit datorita conflictului care izbucneste intre Bayezid I si Timur Lenk, cunoscut izvoarelor occidentale sub numele de Tamerlan, un mongol turcizat, care a fost unul dintre cei mai mari si mai aprigi cuceritori ppe care i-a cunoscut lumea. Timur mergea pe urmele marelui sau inaintas, din sec XIII, Gengis-Khan. Imperiul sau avea, la un moment dat, o intindere uriasa cuprinzand si parti din sud estul Rusiei, dar mai ales in Asia, unde spusese o parte din Persia, Afganistanul, Georgia, Armenie ajungand pana aproape de India. Apropiindu-se cu cuceririle sale de teritoriile stapanite de Bayezis, conflictul dintre acesta si Marele cuceritor mongol a luat sub protectia sa pe cativa emiri turci din Asia Mica, deposedati de Bayezid. Cu toate ca Timur cucerise de la otomani orasul Sivas, care era cea mai temuta fortareata a lor si macelarise 120.000 de prizonieri, conflictul a putut fi inlaturat pana in 1402. in acest an Timur someaza pe sultanul turc sa restituie bizantinilor teritoriile cucerite de otomani si se adreseaza Genovezilor pentru a lovi in Bayezid, cu ajutor din partea Apusului. Sultanul raspunde trufas lui Timur si, pana la sfarsit ciocnirea armata se produce, si anume la Ankara, la 28 iulie 1402. Bayezid lupta cu oastea sa otomana de 120.000 de oameni, la care se alaturasera si armatele vasalului sau crestin, despotul sarb Stefan Lazarevici. Care aduse 10 000 de sarbi. Timur, insa, a zdrobit cu desavarsire pe otomani, luand captiv pe insusi sultanul. Potrivit unei traditii, Bayezid ar fi fost inchis intr-o cusca cu gratii de fier si purtat prin diferite tinuturi . oricum, acesta inceteaza din viata, in captivitate, in martie 1403. timur el insusi, desi mereu biruitor, moare la mai putin de doi ani dupa aceasta, februarie 1405, in timpul unei campanii impotriva Chinei, dupa o domnie de treizeci si sase de ani in care nu cunoscuse infrangeri. Totusi, statul de cotropire ridicat de Timur nu se putea mentine dupa disparitia fauritorului sau. Marele castig pentru Bizant, dar si pentru Europa, a fost totusi, zdrobirea puterii otomane. Desi aceasta a izbutit sa-si revina dupa mai putin de 20 de ani, acest rastimp a insemnat pentru crestini o vreme in care au putut sa se mai intremeze, profitand de certurile pentru putere dintre fii lui Bayezid.

Cat priveste pe Manuil al II-lea, acesta a aflat de infrangerea lui Bayezid, pe cand se gasea in Apus. In noiembrie 1402 in drumul intoarcerii in patrie, merge pe mare si ajunge la Constantinopol la inceputul anului 1403. in 1405 el avea satisfactia sa incheie un tratat cu noul sultan, Suleyman, care-i inapoia Thessalonicul, precum si alte regiuni cucerite de turci in dauna Bizantului, si trimetea si ostateci, pe doi frati de ai sai la Constantinopol.